Sunteți pe pagina 1din 87

Istoricul instrumentarului utilizat in̂ chirurgia oro-maxilo-facială.

Hippocrate a fost ș i primul medic care a folosit cleș tele pentru extracț ia dentară.

- 381 i.e.n. Aristotel, elevul lui Platon, menț ionează în tratatele sale de medicină
extracț ia cu ajutorul cleș telui.

- 936-1013 e.n. Albucasis, medic de origine spaniolă ș i arabă, descrie în tratatul său de
chirurgie, intrumentele dentare ș i chirurgicale, descriindu-le amănunț it. A fost primul
care a descris metoda transplantării dinț ilor. În afara faptului că a îmbunătăț it structura
cleș telui dentar, a conceput ș i diferite tipuri de elevatoare ș i chiurete.

- 1460 e.n. Apare manuscrisul medical de chirugie al lui Guy de Chauliac, care a inventat
Dental Pelicanul, un instrument de extras dinț ii folosit pentru mulț i ani

- 1542 Amroise Pare, un chirurg militar, a reînviat vechea metodă de compresie a trunchiul
nervos pentru a produce o anesteziere locală.

2. Clasificarea instrumentarului utilizat in̂ chirurgia oro-maxilo-facială. Clasificarea și


structura cleştilor și elevatoarelor.
Clestii –-au parte active reprezentata de cele doua falci - un maner si o articulatie
sau lacat.
Elevatoarele – sunt constituite dintr-o portiune activa,mai mult sau mai putin plata
sau in jgheab,denumita lama,dintr-o tija cilindrica intermediara si un maner gros
rotunjit.
Sindesmotoamele – sunt instrumente asemanatoare elevatoarelor fiind formate
dintr-o lama subtire o tija si un maner.
Tipuri:lama dreapta - usor indoita (molarul de minte )
Lama indoita - in unghi drept (dintii arcadei inferioare)
>De baza: -cleste, - elevatoare
>suplimentare(auxiliare)
Clasificarea cleştelor dupa grupele de dinţi:
➢ Cleştii pentru extracţia de pe arcada superioară - au fălcile în prelungirea mânerului.

Pentru extracţia incisivilor centrali, incisivilor laterali şi a caninilor se foloseşte un cleşte drept ce are
fălcile în prelungirea mânerului.
Între cele două fălci există un spaţiu de aproximativ 0,5 cm,. ârful fălcilor este rotunjit iar faţa internă a
acestora este concavă, faţa externă fiind convexă.
Pentru extracţia premolarilor superiori se foloseşte un cleşte ce prezintă fălcile îndoite pe lat şi fac un
unghi obtuz cu mânerul tocmai pentru a putea fi introdus şi aplicat în axul dintelui.
Cleştii pentru extracţia molarilor 1 şi 2 superiori sunt cleşti îndoiţi pe lat iar fălcile fac unghi obtuz cu
mânerul.
Fălcile cleştelui sunt mai late şi au un spaţiu mai mare între ele. Aceşti cleşti sunt adaptaţi la configuraţia
anatomică a rădăcinilor molarilor superiori: o rădăcină palatinală şi două rădăcini vestibulare. Cu un pinten
pe falca ce se va aplica vestibular intre cele 2 radacini.
Aceşti cleşti folosiţi pentru extracţia molarilor superior vor fi deci cleşti diferiţi pentru dreapta şi stânga.
Cleştele folosit pentru extracţia molarului de minte superior prezintă o dublă curbură pentru a face
posibilă aplicarea cleştelui în axul dintelui având în vedere poziţia posterioară a molarului de minte pe
arcada maxilară superioară.
Pentru extracţia rădăcinilor dentare la maxilarul superior se foloseşte un cleşte „în baionetă", cleşte ce
prezintă o dublă curbură şi fălcile efilate şi în contact la vârf.
Fălcile acestui cleşte sunt drepte, faţa internă uşor concavă iar vârful este ascuţit permiţând insinuarea
între alveolă şi rădăcină.
Fălcile acestui cleşte sunt scurte şi late iar spaţiul dintre acestea este mai mic decât la cleştii folosiţi pentru
extracţia molarilor superiori. Marginile fălcilor sunt rotunjite şi nu prezintă pinteni.
➢ Cleştii pentru dinţii arcadei inferioare - fălcile fac un unghi de aproape 90° cu mânerul.

Pentru extracţia incisivilor inferiori se folosesc cleştii care au partea activă (fălcile) în unghi drept faţă de
mâner. Fălcile au faţa internă uşor concavă, sunt subţiri iar între vârfuri există un mic spaţiu.
Pentru caninii şi premolarii mandibulari se foloseşte un cleşte îndoit pe muchie la care fălcile fac un unghi
obtuz cu mânerul, vârfurile sunt rotunjite, spaţiul dintre ele fiind mai mare decât la cleştele pentru incisivi.
Cleştii folosiţi pentru extracţia molarilor 1 şi 2 mandibulari prezintă fălci groase,rezistente, cu faţa internă
concavă, cu pinteni la marginile terminale şi distanţate între ele.
Fălcile fac un unghi drept sau uşor obtuz cu mânerul iar cleştele este îndoit pe muchie şi se aplică
perpendicular pe dinte, pintenii insinuându-se în furcaţia dintre cele două rădăcini.
Pentru molarul de minte inferior se foloseşte un cleşte îndoit pe lat în unghi drept, dar fără pinteni.
Fălcile sunt rezistente, late, rotunjite la vârf iar îndoirea fălcilor este realizată la distanţă faţă de
articulaţie, tocmai pentru a permite insinuarea în porţiunea posterioară a arcadei dentare, cleştele
aplicându-se de-a lungul arcadei.
Pentru extracţia rădăcinilor dinţilor mandibulari se folosesc cleşti îndoiţi pe lat sau pe muchie, mânerul
fiind în unghi drept faţă de fălci.
Elevatoarele dentare:
Aceste instrumente sunt folosite cu scopul de a luxa dintele, fiind introduse între peretele alveolar şi
rădăcina dentară, favorizând astfel dislocarea şi extracţia rădăcinii din alveolă.
Există 3 componente principale ale elevatorului:
Mânerul
Tija
Partea activă sau lama

Elevatoarele pentru arcada maxilară:


Se folosesc pentru extracţia rădăcinilor sau luxarea dinţilor maxilari numai elevatoarele drepte. În
general, acestea diferă în ceea ce priveşte forma şi mărimea părţii active (lama elevatorului).
Mai des utilizate sunt:
a) elevatorul drept cu lama în formă de jgheab - aceasta are faţa internă concavă (faţa care se
aplică pe rădăcină) iar faţa externă convexă, aceasta venind în contact cu marginea alveolei. Lama
are o lungime de aproximativ 1,5-2 cm iar vârful părţii active este rotunjit.
b) elevatorul drept cu lama în formă de flacără sau fanion are partea activă uşor concavă pe fata
internă şi convexă pe faţa externă.
Elevatoarele pentru arcada mandibulară:

Acestea sunt de regulă elevatoare curbe prezente sub diverse tipuri:


a) Elevatoarele curbe cu cioc lateral - acestea au lama (partea activă) îndoită sub un unghi obtuz sau
drept faţă de axul mâner-tijă. Lama poate fi în jgheab sau plană. Aceste elevatoare sunt pereche
deoarece se poate acţiona cu ele numai pe una din feţele aproximale ale dintelui, mezial sau distal,
ca şi pe feţele vestibuläre sau orale ale dinţilor mandibulari.
b) Elevatorul „picior de ciută", utilizat pentru extracţia rădăcinilor dinţilor mandibulari, nu este
pereche, iar aplicarea se face de regulă mezio-vestibular. Lama are o formă de jgheab şi este într-un
unghi obtuz faţă de axul mâner-tijă.
c) Elevatorul „limbă de crap" (Lecluse).
Acesta este alcătuit dintr-un mâner şi o tijă dispusă perpendicular pe acesta, terminându-se cu partea
activă în formă de lance.

3. Instrumentarul suplimentar utilizat pentru extracț ia dentară.


1. Sindesmotomul- pentru indepartarea lig. Circulare ale dintilor
2. Periotom - pentru indepartarea virfurilor radiculare (-miner, -partea activa foarte subtiata)
3. Chiuretele- pentru inlaturarea tesutului de granulatie, resturi radiculare
4. Bisturiul - lama bisturiului se aplica cu pensa hemostatica
5. Decolatoare
6. Freze chirurgicale
7. Pense hemostatice- pentru strangularea vasului ce singereaza (-drept, - incurbat, in unghi)
8. Pencete - stomatologice, - chirurgicale( la capat cu un pintene), - anatomice
9. Ciupitor de os - pentru bizotarea partilor ascutite
10. Raspel - raclator de os
11. Ciocanas si daltita- pentru îndepărtarea osului.
12. Portac
13. Foarfece
14. Departator de plaga
15. Deschizator de gura
16. Material de suturare- ac steril, ata pentru suturare(resorbabile, nereserbabile)

4. Extracţ ia dentară ca intervenţ ie chirurgicală. Definiţ ia. Istoricul.


Extractia dentara- interventie chirurgicala, ce consta in inlaturarea unui dinte
care provoaca sau mentine procese inflamatorii locale sau generale, dinte care
nu poate fi tratat, restaurat prin diferite manopere terapeutice/protetice, lipsindul
astfel de legatura sa cu alveola.
- extractia dentara a fost una dintre primele interventii chirurgicale
- 2750 î.e.n. Sunt date precum că în perioada Vechiului Regat se realizau intervenț ii
chirurgicale, extracț ii dentare, deschiderea abceselor prin trepanarea corticalei externe
mandibulei.
- 1900 î.e.n. În Codul lui Hammurabi s-a instituit răspunderea civilă și penală a doctorului,
existând penalități pentru extracții dentare.

- 480 î.e.n. Hippocrate, părintele medicinei, a eliberat medicina de idei filozofice și


superstiții. a fost primul care a constatat o patologie umorală: dinți în uter. Primele
informații înregistrate cu privire la imobilizarea fracturilor cu fir de aur. A fost și primul
medic care a folosit cleștele pentru extracția dentară.

- 249 î.e.n. Sfânta Apollonia, Protectoarea dentiș tilor, a avut dinț ii extraș i ca pedeapsă.
Ziua acesteia este sărbătorită pe 9 februarie.

- 1542 Amroise Pare, un chirurg militar, a reînviat vechea metodă de compresie a trunchiul
nervos pentru a produce o anesteziere locală

- chirurgul francez Pierre Fauchard, numit si „parintele medicinei dentare moderne,”


autorul primului tratat de stomatologie, „Chirurgul dentist-tratat asupra dintilor.”
(1723).

- 1769 se folosește termenul de Doctor.

5. Indicaţ iile ș i contraindicaţ iile extracţ iei dentare.


Indicaţiile extracţiei dinţilor permanenţi
Dinţi cu destrucții corono-radiculare întinse, care nu pot fi reconstituiţi prin mijloace protetice.
Dinţi cu gangrenă complicată, la care nu se pot aplica tratamente conservatoare endodontice simple
sau asociate cu metodele chirurgicale ajutătoare.
Dinţi care au provocat complicaţii infecţioase perimaxilare severe (flegmoane, abcese, adenite
supurate).
Dinţi care au determinat osteomielite sau implantaşi pe sechestre osoase deja detaşate.
Dinţi care întreţin procese infecţioase acute sau cronice sinuzale sau ganglionare.
Dinţi cu procese patologice periapicale sau parodontale marginale care provoacă manifestări severe
la distanţă, în cadrul bolilor de focar.
Dinţi cu procese parodontale marginale cronice, care prezintă o mobilitate accentuată, resorbţie
avansată a osului alveolar şi pungi adânci,ce nu pot fi tratate prin metode uzuale de tratament
medical sau chirurgical.
Dinţi fracturaţi nerecuperabili.
Dinţi din focarele de fractură ale maxilarelor, care nu pot beneficia de un tratament conservator
endodontic şi care împiedică reducerea corectă a fragmentelor sau produc supuraţii.
Dinţi cu devieri importante ale axului de implantare, care împiedică aplicarea unui tratament
protetic corect.
Dinţi izolaţi restanţi pe arcada superioară, care împiedică aplicarea unei proteze maxilare mobile
corespunzătoare.
Dinţi în malpoziţii care produc leziuni traumatice importante ale mucoasei jugale sau linguale.
Dinţi incluşi, la care nu mai există posibilitatea de a erupe normal şi de a-i redresa prin tratamente
ortodontice.
Dinţi care generează tulburări severe de erupţie.
Dinţi supranumerari care produc tulburări funcţionale.
Dinţi care provoacă iritaţii cronice locale, generând tumori de granulaţie nespecifice.
Dinţi care se găsesc în zonele ce urmează a fi iradiate, la bolnavi cu cancere în regiunea cervico-
facială.
● Contraindicaţiile extracţiei dentare:
Generale;
Locale: - relative - absolute.
● Contraindicaţii generale absolute
● Leucozele acute, datorate accidentelor hemoragice şi complicaţiilor septice grave ce nu pot fi
prevenite;
● Infarctul miocardic în antecedente (mai puţin de 3-6 luni de la accidentul acut).
● Contraindicaţii generale relative
Sindroamele hemoragice (la bolnavii cu patologii hepatice, intestinale, aplenice, medulare);
Afecţiuni cardiovasculare:
- infarctul miocardic;
- cardiopatii cu risc major (bolnavii cu proteze valvulare, cardiopatii congenitale cianogene,
antecedente de endocardită infecţioasă);
- cardiopatii cu risc mediu (valvulopatii compensate, cardiopatii congenitale necianogene şi
cardiopatii obstructive);
- cardiopatii fără risc deosebit (cardiopatii ischemice, purtători de stimulator cardiac sau
defibrilator);
Leucozele cronice;
Diabetul;
Nefropatiile;
Afecţiunile hepatice;
Alcoolismul cronic;
Bolnavii epileptici;
SIDA;
Corticosteroizii;
Iradierile;
Tumorile părţilor moi;
Tratament cu citostatice;
Grefe de organe;
Graviditatea.
Contraindicaţiile locale relative
Leziuni mucozale: cheilite, stomatite herpetice, candidoze;
Sinusitele acute maxilare rinogene;
Tumorile benigne şi maligne a părţilor moi sau osoase;
Tratament radiant în antecedente.

6. Pregătirea medicului ș i pacientului către extracţ ia dentară.


Pregatire pacientului:
- bolnavul care prezita deficiente organice cu tulburari ce pot fi agravate prin
exrtactia dentara, este necesar in prealabil tratamentul acestor stari patologice
- Pregatirea psihica a bolnavului: combaterea fricii, disponibilitate, la
necessitate se administreaza sedative.
- Bolnavul va fi dezbracat de hainele groase, eliberat de tot ce i-ar putea
jenacirculatia si respiratia
- I se asigura o pozitie confortabila
- Menajarea psihica a pacientului (argumentarea necesitatii extractiei)
- Se vor pune o serie de intrebari ( de cit timp au aparut simptomele..)
Pregatirea medicului:
- in raport cu pozitia care se afla bolnavul, operatorul isi va alege si el o
pozitie mai comoda, trunchiul drept, greutatea capului sprijinindu-se egal pe
ambele picioare
- Echipamentul corespunzator
General:
- daca e cazul detartraj/ tratamentul gangrenei pulpare
- Inainte de interventie clatirea gurii cu solutie antiseptica clorhexidina

7. Principii generale de tehnică în extracţ ia dentară.


1. Extractia numai dupa un examen local si general minutios, care ofera date precise asupra
modului in care va fi efectuat actul operator.
2. Atitudine cit mai conservatoire atit fata de osul alveolar, cit si de mucoasa care o acopera.
3. Respectarea stricta a asepsiei si antisepsiei in timpul extractiilor dentare.
4. Efectuarea extractiei dentare sub anestezie.
5. Pozitia corecta a medicului cit si a pacientului in fotoliu.
6. Pregatirea bolnavului, avind in vedere starea psihica, bolnavii cu deficient organice,
combatereea temii de interventie, premedicatiea sedative.
7. O data stabilita indicatia de extractive dentara, se vor analiza conditiile morfologice si
morfopatologice locale pentru a alege o tehnica operatorie cit mai putin traumatizanta si a evitta
accidentele si complicatiile ulterioare.
8. O largire buna a alveolei, pentru a permite radacinii sa iasa din lacasul sau anatomic, cu cit osul
este mai spongios cu atit mai usor va fi largirea alveolei.
9. Evaluarea cit mai corecta si minutioasa a dintelui necesar extractiei, dupa urmatorii factori:
 Acceslu la dinte
 Mobiliatea dentara
 Situatia coronara
 Relatiile cu structurile din vecinatate
 Examenul radiologic
 Configuratia radacinilor si a coroanei.

10. Situatia vitala a dintelui, un dinte devitalizat cu diminuarea rezistentei ligamentului alveolar si
peretilor alveolari se extrage cu mai multa usurinta decit unul vital
11. Clestii si elevatoarele sunt astfel confectionate, incit partea lor active, sa se adapteze perfect la
gitul dintelui si de portiunea cervical a radacinii, actionind pe axul longitudinal de implantare a
acestuia.
12. Dintii cu coronae conice, care nu permit o adaptare corecta a falcilor clestelui, precum si
radacinile situate sub limita margenii procesului alveolar se extrag cu elevatoarele.
13. Pentru indepartarea dintelui din procesul alveolar se folosesc mai multe principia mecanice si
anume: pirghia, pana, roata si axul.
14. Evaluare etapelor corecte necesare extractiei:
 Sindemotomia
 Aplicarea clestelui
 Luxarea dintelui
 Extractia propriuzisa.

8. Indicaţ ii pentru utilizarea cleştilor ș i elevatoarelor


Indicatii pentru utilizarea clestelui:
- dinti cu portiunea coronara integra sau partial distrusa, permit-ind aplicarea
corecta a instrumentului la colet
- Radacinile dentare care prezinta o portiune extraalveolara suficient de
proeminenta si rezistenta pentru a fi prinsa cu clestele
- Radacinile dentare care se gasesc la limitele peretelui alveolar, Osul
permitind crearea cu elevatorul sau freza, a unui sant periradicular unde sa
poata fi insinuate falcile clestelui asigurind o priza eficienta pe radacina.

Indicatii pentru utilizarea elevatorului:


- dinti cu coroanele conice, care nu permit o adaptare corecta a falcilor
clestelui
- Redacinile sub limita marginii procesului alveolar se extrag cu elevatoarele
- In caz de esuare a tentativelor de extractie cu clestii si elevatoarele- extractia
se efectueaza prin alveolotomie
- Tehnici si instrumentar al extractiilor trebuie sa vizeze o vindecare rapida a
plagii cu conformarea unei creste alveolare care sa permita o protezare
ulterioara

9. Etapele de bază în extracţ ia dentară cu ajutorul cleș tilor. Etapele de


bază în extracţ ia dentarăcu ajutorul elevatoarelor. Etapele auxiliare în
extracţ ia dentară.
Etapele de bază în extracţ ia dentară cu ajutorul cleș tilor:
- Sindesmotomia- sectionarea ligamentului circular a dintelui
- Aplicarea clestelui- pe axul de inplantare a dintelui
- coroana va fi inconjurata
- mai intii falca orala apoi falca vestibulara
- Luxatia dintelui- o largire progresiva a alveolei - ruperea fibrelor ligamentare
. dento-alveolare si mobilitatea acestuia
- miscari de basculare
- Extractia propriu-zisa- dupa mobilizarea prin luxatie cind dintele capata un
. joc liber in alveola
- miscarile de basculare si rotatiile li se adauga o tracti-
. une in ax pina cind dintele este scos din alveola
- miscarea de tractiune va fi lenta in directia in care apli
. tudinea mobilitatii dintelui este mai mare in sensul in
. care osul cedeaza mai usor

Etapele de bază în extracţ ia dentară cu ajutorul elevatoarelor


- elevatorul drept trebuie tinut in mina dreapta cu degetul aratator aplicat de-a
lungul partii active lasind liber capatul activ care se foloseste pentru luxarea
dintelui
- Mereu se aplica vastibular, nici odata lingual sau palatinal
- Suprafata concava a partii active trebuie sa fie in contact cu dintele ce
urmeaza a fi extras
- Aplicarea elevatorului la dintii superiori si posteriori trebuie sa fie virful pe
axul dintelui , la ceilalti poate fi aplicat si virful orizontal sau in anumite
unghiuri
- In timpul luxatiei nu trebuie sa folosim ca sprijin dintii adiacenti cu riscul de
a nu-i leza
- Elevatorul drept nu trebuie folosit pentru extractia dintilor pluri radiculari,
deoarece exista pericol ul de fracturare a radacinilor daca anterior acestea nu
au fost separate
Etapele auxiliare în extracţ ia dentară.
- Chiuretajul
- Suturare postextractionala
10. Tehnici de extracț ii minimal invasive cu ajutorul periotomului,
piezotomului ș i sistemului “Benex Root Control”.
Periotomul:
- chit pentru extractia atraumatica a dintilor cu leziuniminimale ale osului
alveolar inconjurator
- Datorita lamelor ascutite si delicate, gingia marginala si logamentul
paradontal pot fi detasate cu grija

Piezotom:
- Aparat pentru chirurgie piezoelectric, datorita vibratiilor cu ultrasunet si
controlului electric, ofera precizie si siguranta fara a afecta tesutusile moi, fara a
necroza si fara a provoca un exces de temperatura asupra tesutului.

11. Instrumentarul necesar pentru extracţ ia dinţ ilor arcadei superioare.


Instrumentariu pentru anestezie:

seringă de unică folosinţă;


ace de mărimi diferite.
Instrumentarul special:

Instrumentele de extracţie sunt numeroase şi variate, adaptate formei, poziţiei, cât şi leziunilor pe care le
prezintă dinţii. Există trei categorii principale de instrumente construite adecvat pentru extracţie:

cleşti,
elevatoare şi
sindesmotoame.

Pentru extracţia incisivilor centrali, incisivilor laterali şi a caninilor s


Pentru extracţia premolarilor superiori s
Cleştii pentru extracţia molarilor 1 şi 2 superiori s
Cleştele folosit pentru extracţia molarului de minte superior p
Pentru extracţia rădăcinilor dentare la maxilarul superior se foloseşte un cleşte „în baionetă", c
a) elevatorul drept cu lama în formă de jgheab - aceasta are faţa internă concavă (faţa care se
aplică pe rădăcină) iar faţa externă convexă, aceasta venind în contact cu marginea alveolei. Lama
are o lungime de aproximativ 1,5-2 cm iar vârful părţii active este rotunjit.
b) elevatorul drept cu lama în formă de flacără sau fanion are partea activă uşor concavă pe fata
internă şi convexă pe faţa externă.
12. Metodele de anestezie utilizate la maxilarul superior.
Anestezia tronculară periferică n. alveolar superior posterior.
Zona de anesteziere:molarii superiori cu exceptia radacinii meziale a primului molar,a
parodontului respectiv,gingivomucoasei vestibulare acestei portiuni si a sinusului maxilar(peretele
posterior).

Sunt 2 cai:calea orala si cutanata.

Repere pentru ambele cai: creasta zigomatico-alveolara si ultimul molar(sau molarul 2);la copii
sub 1 ani primul molar.Filetele nervoase se afla la jumatatea distantei dintre marginea inferioara a
orbitei si gingia dintre intre 1-ul si al 2-lea premolar,posterior de ultimului molar.
Se repereaza creasta zigomatico-alveolara,acul se introduce indarat deasupra radacinii molarului
2 sub un unghi de 45° cu planul de ocluzie ,ia contact cu osul si I se da o directie posterior,in
sus,inauntru pe o distanta de 1,5-2cm(1/2 din inalt.maxilaruui).

Anestezia troncul perif a n.nasopalatin.


Pct de intepare este pe papila incisiva care se gaseste median la cativa mm inapoia coletului
incisivilor centrali. Se recomanda sa se intepe papila in partea opusa nervului cautat. Nu se patrunde
mai mult de 5mm pt a nu ajunge in fosele nazale. Fiindca in aceasta zona mucoasa adera de periost
si periostul de os, canalul incisiv este de mici dimensiuni, depunem anestezicul intrun spatiu
delimitat inextensibil si este dureros.

Anestezia tronculara periferica a nervului palatin.


Nervul palatin sensibilizeaza 2/3 posterioare a palatului dur la nivelul premolarilor si molarilor.
Gaura palatine este situate intre molarul 2 si 3 la 5mm inaintea marginii posterioare a palatului dur.
Canalul este orientat in sus si indarat.
Tehnica: capul bolnavului dat pe spate, gura larg deschisa, introducerea acului in santul palatin,
putin inaintea gaurii palatine posterioare la nivelul molarului 2, este inpins in sus inafara si indarat.
Seringa se tine la nivelul comisurii intre canin si primul premolar inferior.
Indicatii – anestezia partilor moi, mucoasei si periostului, pulpit extractii dentare etc.

ANESTEZIA NERVULUI INFRAORBITAR

-nervul infraorbitar este Ram terminal din nervul maxilar de la nivelul fantei sfeno-
maxilare si se continuă până la gaura infraorbitara
-cu mana stanga se repereaza gaura infraorbitara apoi policele ridica buza
superioara evidentiind bine vestibulul bucal iar indexul ramane pe tegumente in
dreptul reperului
-se aplica regula celor 3 comprese ( se usuca mucoasa la locul punctiei cu un
compres steril / se antiseptizeaza cu alcool 70 grade si se usuca din nou )
-se face in prealabil o anesteie topica locala dupa care punctia se realizeaza
deasupra si lateral demapexul caninului in mucoasa mobila ( ac scurt cu bizoul
indreptat spre planul osos )
-directia acului este : in sus- indarat si in afara / se ia contact cu osul si se
traverseaza fosa canina pe o profunzime de 2,5 cm
-odata acul ajuns la destinatie se injecteaza cateva picaturi de anestezic ( se poate
percepe o usoara deformare a regiunii prin depunerea anestezicului in jurul gaurii
infraorbitare )
-pentru a obtine anestezia nervului alveolar supero-anterior acul este inpins in
canal aproximativ 5mm ( se obtine senzatia de cadere in gol si fixare a acului in
canal )

13. Particularităţ ile extracţ iei incisivilor superiori (poziț ia medicului ș i


a pacientului, tipul de anestezie şi instrumentarul utilizat).
I n s t r u m e n t a r : pentru sindesmotomie: elevatoarele drepte "în jgheab", elevatoarele "în
flacără", sindesmotoamele drepte.
Pentru extracţia propriu-zisă se va utiliza cleştele drept cu fălci de mărime convenabilă, care să se
adapteze perfect axial şi circular la coletul dintelui.
Anestezia locală poate fi asigurată prin următoarele metode:
• anestezie plexală vestibulară transfrenulară, asociată cu anestezie la nivelul găurii
incisive;
anestezia la nivelul găurilor infraorbitare bilateral, asociată cu anestezie la gaura
incisivă, nu mai reprezintă astăzi o opţiune practică.

Pozitia bolnavului si a operatorului


- fotoliul este ridicat astfel incit capul bolnavului sa fie in drept cu umarul medicului
- Gura sa fie larg deschisa pentru a se expune bine regiunea dintilor
- Capul priveste drept inainte si speteaza inclinata spre spate
- Medicul se afla in dreapta si in fata pacientului.

14. Particularităţile extracţiei caninilor superiori (poziția medicului și a


pacientului, tipul de anestezie şi instrumentarul utilizat).
Caninul superior prezintă cea mai lungă rădăcină şi are o formă alungită pe secţiune
transversală şi este dreaptă pe secţiune longi­ tudinală.
Rădăcina determină apariţia unei deni­ velări la nivelul corticalei vestibulare cunoscută sub
numele de eminenţă canină. Deşi corticală vestibulară este subţire, destul de frecvent ex­ tracţia
caninilor maxilari este mai dificilă, dato­ rită lungimii rădăcinii.
Tehnici de anestezie locală:
• anestezie plexală şi anestezie la gaura incisivă;
• anestezie la gaura infraorbitară şi la nivelul găurii incisive.
După decolarea gingivo-mucoasei la nive- lul coletului dentar cu ajutorul elevatorului sau
sindesmotomului drept, se aplică cleştele cât mai profund în alveolă şi se dilată alveola dentară prin
mişcări de basculare vestibulo-orală, mişcarea fiind mai amplă vestibular unde corticală este mai
subţire. Pe măsură ce se obţine dilatarea alveo­ lei, se repoziţionează cleştele cât mai apical (Fig. 2.
13).
După luxaţie, dintele este tracţionat uşor pe o direcţie vestibulo-incizală. Extracţia cani­ nului
poate determina o serie de complicaţii le­ gate de fracturarea unei porţiuni din corticală vestibulară
în timpul manevrei de luxare vesti­ bulară.
 Fotoliul este ridicat astfel încât capul bolnavului să fie situat la nivelul umărului
operatorului.
 Gura să fie larg deschisă pentru a se expune bine regiunea dinţilor.
 Capul priveşte drept înainte;
 Operatorul stă în dreapta şi puţin în faţa bolnavului.

15. Particularităţile extracţiei premolarilor superiori (poziția medicului și a


pacientului, tipul de anestezie şi instrumentarul utilizat).
Premolarul 1 superior are de obicei două rădăcini, şi mai rar o singură rădăcină (25-35%
dintre cazuri). Chiar dacă are o singură rădăcină este posibil ca aceasta să prezinte o
bifurcaţie în 1/3 apicală. Rădăcinile pot fi foarte subţiri şi se pot fractura mai uşor decât în
cazul altor dinţi maxilari; corticală vestibulară este mai subţire decât cea palatinală.
Anestezia locală se poate obţine prin:
• anestezie plexală + infiltraţie palatinală;
• anestezie plexală + gaură incisivă şi palatină mare.
După decolarea gingivomucoasei de ta ni- velul coletului cu ajutorul elevatorului sau sin-
desmotomului drept, se aplică cleştele cât mai apical, luxarea fiind aplicată în sens vestibulo- oral.
Forţele sunt relativ reduse în special în sens palatinal pentru a evita fracturarea rădăcinii pa- latine
care se descoperă mai dificil. La aplicarea forţelor în sens vestibular, cea mai mare proba- bilitate de
fracturare o are rădăcina vestibulară. Trebuie evitată exercitarea oricărei forţe de rotaţie. Dintele va
fi extras prin tracţiune în sens ocluzal şi uşor vestibular

Premolarul 2 maxilar este un dinte mono- radicular cu o rădăcină groasă, astfel că se frac­ turează relativ
rar. Osul alveolar este mai subţire vestibular, tabla palatinală fiind mai groasă.
Tehnici de anestezie locală:
• anestezie plexală asociată cu infiltraţie palati­ nală sau la gaura palatină mare;
• anestezie în canalul infraorbital (după pătrun­ derea cu acul pe 6-8 mm) asociată cu anestezie în
şanţul palatinal sau la gaura palatină mare.
După decolarea gingivo mucoasei, se aplică cleştele sub nivelul coletului, extracţia ne- cesitând
mişcări relativ puternice de basculare în sens vestibular şi apoi în direcţie vestibulo- ocluzală cu
forţe rotaţionale de tracţiune
 Fotoliul este ridicat astfel încât capul bolnavului să fie situat la nivelul umărului
operatorului.
 Gura să fie larg deschisă pentru a se expune bine regiunea dinţilor.
 Capul priveşte drept înainte;
 Operatorul stă în dreapta şi puţin în faţa bolnavului.

16. Particularităţile extracţiei primilor doi molari superiori (poziția medicului și


a pacientului, tipul de anestezie şi instrumentarul utilizat).
Molarul 1 superior prezintă 3 rădăcini groase şi relativ puternice. Rădăcinile vestibu­ lare sunt
foarte apropiate în timp ce rădăcina pa­ latinală este divergentă, orientată spre palatinal. Osul alveolar
are o structură spongioasă. Tabla vestibulară prezintă o proeminenţă compactă - creasta zigomato-
alveolară.
Sinusul maxilar poate fi situat în imediata apropiere a rădăcinilor sau chiar se poate insi­ nua
între apexuri existând un risc crescut de per­ forare a podelei sinusale prin îndepărtarea unei porţiuni
din aceasta în timpul extracţiei.
Anestezia locală:
• vestibular: anestezie la tuberozitatea maxilară, asociată uneori cu anestezie plexală pentru rădăcina
meziovestibulară;
• palatinal: anestezie la gaura palatinală mare;
După practicarea sindesmotomiei cu un sindesmotom sau elevator drept, se aplică cleştele de
molari superiori care prezintă un pin­ ten pe falca vestibulară, pentru a asigura o adap­ tare mai bună la
nivelul bifucaţiei rădăcinilor vestibulare. Manevra de extracţie debutează prin mişcări de basculare
vestibulo-orale, mai puternice spre vestibular. Aşa cum s-a arătat în cazul extracţiei premolarului
superior, este pre­ ferabil să se aplice forţe mai mari în sens vesti­ bular, deoarece, dacă se produce
fractura rădăcinilor vestibulare, acestea vor fi descope­ rite mai uşor. Presiunile vestibulare produc ex­
pansiunea corticalei vestibulare cu ruperea ligamentelor dento-parodontale, permiţând ex­ tracţia
dintelui prin forţe de tracţiune în ax aso­ ciate cu o mişcare de basculare vestibulară.

 Fotoliul este ridicat astfel încât capul bolnavului să fie situat la nivelul umărului
operatorului.
 Gura să fie larg deschisă pentru a se expune bine regiunea dinţilor.
 Capul priveşte drept înainte;
 Operatorul stă în dreapta şi puţin în faţa bolnavului.

Molarul 2 superior
Morfologia molarului doi este similară cu cea a molarului unu maxilar, însă rădăcinile sunt mai
scurte şi mai puţin divergente, dintele fiind extras mai uşor, folosind aceeaşi tehnică des­ crisă pentru
primul molar maxilar.
Anestezia locală:
• vestibular: anestezie la tuberozitate sau anes­ tezie plexală la nivelul molarului doi;
• palatinal: anestezie la gaura palatină mare.
Instrumentarul este similar celui utilizat pentru extracţia molarului unu superior.

17. Instrumentarul necesar pentru extracţia dinţilor arcadei inferioare.


Metode de anestezie utilizate la maxilarul inferior.
Elevatoarele sunt instrumente asemănătoare sindesmotoamelor, însă lama este mult mai robustă.
Lama poate avea formă de jgheab
(cea mai folosită) sau în „vârf de lance”. Elevatoarele pot fi drepte - cu partea activă în
prelungirea mânerului - folosite în general pentru dinţii maxilari, sau pot fi curbe – cu partea activă
formând un unghi faţă de mâner folosite în general pentru extracţia dinţilor mandibulari.
Elevatoarele curbe sunt perechi, feţele lor active privind în oglindă şi fiind active lateral.
Elevatorul „picior de ciută” este activ frontal şi este uneori folosit la extracţia resturilor
radiculare. Elevatorul Lecluse sau „în limbă de crap” este indicat în extracţia molarilor de minte
inferiori cu rădăcini curbe
 Fotoliul este ridicat astfel încât capul bolnavului să fie situat la nivelul cotului
operatorului.
 Gura să fie larg deschisă pentru a se expune bine regiunea dinţilor.
 Capul priveşte drept înainte;
 Pentru extracţia dinţilor frontali şi a hemiarcadei stângi operatorul stă în dreapta şi puţin
în faţa pacientului
Cleştii sunt instrumente de o mare varietate, în funcţie de forma şi poziţia dinţilor. Cleştii
de extracţie sunt alcătuiţi din maner şi partea activă (fălcile) şi au o serie de caracteristici care îi
diferenţiază:
 fălcile sunt în prelungirea manerului sau parallel cu acesta pentru dinţii de la maxilar
 fălcile fac un unghi drept sau obtuz cu mânerul pentru dinţii mandibulari
 cleştii pentru molarii mandibulari pot fi îndoiţi pe muchie; cleştii îndoiţi
 pe lat sunt folosiţi la pacienţii cu deschiderea arcadelor dentare
 limitată sau, mai frecvent, pentru molarul trei
 cleştii cu fălci rotunde sunt pentru dinţi monoradiculari
 cleştii cu fălci prevăzute cu pinteni sunt pentru dinţi pluriradiculari

Instrumentarul ajutător extracţiei este folosit de obicei la crearea accesului la o rădăcină rămasă
intraosos sau la separarea rădăcinilor unui dinte pluriradicuiar.
 Depărtătoarele, bisturiele şi decolatoarele se folosesc pentru crearea lambourilor muco-
periostale care evidenţiază coletul dinţilor, furcaţia radiculară şi corticalele osoase,
permiţând manopere de degajare arădăcinii şi continuare a extracţiei.
 Frezele dentare şi de os permit îndepărtarea ţesuturilor dure pentru crearea accesului către
rădăcină sau separarea unor rădăcini care se pot extrage astfel uşor, fiecare în parte.
Folosirea instrumentarului rotativ necesită o răcire adecvată şi o aspiraţie eficientă pentru
prevenirea complicaţiilor care pot apare datorită supraîncălzirii osului.
 Pensa Gouge este folosită pentru regularizarea marginilor osoase restante.
 Acele şi firele de sutură, precum şi portacul sunt folosite pentru a reaplica lambourile
mucoase şi a le menţine în poziţia corectă de vindecare. Forfecuţele de plastie sunt folosite
de regulă pentru secţionarea mucoasei şi a firelor de
 sutură.

Metode de anestezie utilizate la maxilarul inferior


Anestezia nervului alveolar inferior (anestezia la spina Spix)
 Anestezia nervului alveolar inferior este una dintre cele mai folosite tehnici în practica curentă atât
în medicina dentară cât şi în chirurgia oro-maxilo-facială.
 Reperele pentru spina Spix sunt:
 creasta temporală, medial şi posterior de marginea anterioară a ramului mandibular.
 plică pterigomandibulară situată de-a lungul marginii anterioare a muşchiului pterigoidian intern.
 planul de ocluzie al molarilor inferiori.

Anestezia nervului bucal


In medicina dentară, în practica curentă, anestezia nervului bucal este o anestezie de completare
pentru mucoasa gingivoalveolară situată distal de gaura mentonieră, atunci când se practică
intervenţii de chirurgie dento-alveolară. Practic, anestezia de completare se realizează printr-o
puncţie anestezică în vestibulul inferior în zona în care urmează să se intervină, substanţa
anestezică fiind injectată submucos.
Anestezia nervului lingual în planşeul bucal
 Nervul lingual se anesteziază de obicei odată cu nervul alveolar inferior prin procedeele descrise
anterior.
 Anestezia separată a nervului lingual se practică preponderent în chirurgia oro-maxilofacială pentru
intervenţii chirurgicale asupra planşeului bucal şi limbii. Teritoriul în care se obţine anestezia este:
 versantul lingual al crestei alveolare de la ultimul molar la linia mediană.
 mucoasa hemiplanşeului bucal.
 regiunea presulcală a hemilimbii de partea anesteziată.
 Puncţia anestezică se realizează în şanţul mandibulo-lingual în dreptul ultimului molar, direcţia
acului fiind înapoi şi uşor în afară spre os,
 pătrunzând submucos aproximativ 1 cm.

Anestezia nervului mentonier şi incisiv (anestezia la gaura mentonieră)


 La nivelul găurii mentoniere nervul alveolar inferior se bifurcă în nervul incisiv care reprezintă de
fapt porţiunea terminală a acestuia, intraosoasă şi nervul mentonier care iese prin orificiul mentonier
şi asigură sensibilitatea părţilor moi respectiv hemibuza inferioară şi regiunea mentonieră.
 Teritoriul în care se obţine anestezia este reprezentat de dinţii frontali inferiori de partea anesteziată
(canin, incisiv lateral, incisiv central şi uneori primul premolar), procesul alveolar şi fibromucoasă
vestibulară între gaura mentonieră şi linia mediană, hemibuza inferioară şi tegumentul regiunii
mentoniere de partea respectivă.

18. Particularităţile extracţiei incisivilor inferiori (poziția medicului și a pacientului, tipul de


anestezie şi instrumentarul utilizat).
Incisivii inferiori au rădăcini subţiri şi scurte. Rădăcinile incisivilor pot fi fracturate mai uşor, astfel
că, în cazul incisivilor cu implantare bună, se va încerca extracţia cu cleştele numai după ce s-a
realizat o luxare corectă. Osul alveolar de la nivelul frontalilor mandibulari este subţire atât lingual
cât şi vestibular. La nivelul caninului, osul alveolar poate fi ceva mai gros, în special de partea
linguală.
Anestezia locală se practică fie:
Vestibular:
 anestezie plexală;
 anestezie la gaura mentonieră;
 anestezie la spina spix;
 pentru incisivii centrali, anestezia se practică bilateral (anestezie la spina Spix de partea
incisivului central de extras asociată cu anestezie la gaura mentonieră de partea opusă/Spix
bilateral).

Lingual:
 anestezia nervului lingual în şanţul mandibulo- lingual în dreptul molarului de minte (atunci
când nu se optează pentru tehnica la spina Spix).

 Pentru extracţia acestor dinţi se folosesc elevatoarele curbe şi cleştele pentru frontali
inferiori. După realizarea sindesmotomiei cu elevatoarele sau sindesmotoamele curbe, se
aplică cleştele cât mai apical. Mişcările de basculare se realizează în direcţie vestibulo-
linguală având. amplitudine egală în ambele sensuri. După mobilizarea dintelui, acesta este
ridicat din alveolă prin tracţiune în ax, combinată cu o mişcare de basculare vestibulară.

 Fotoliul este ridicat astfel încât capul bolnavului să fie situat la nivelul cotului
operatorului.
 Gura să fie larg deschisă pentru a se expune bine regiunea dinţilor.
 Capul priveşte drept înainte;
 Pentru extracţia dinţilor frontali şi a hemiarcadei stângi operatorul stă în dreapta
şi puţin în faţa pacientului

19. Particularităţile extracţiei caninilor inferiori (poziția medicului și a pacientului, tipul de


anestezie şi instrumentarul utilizat)

Caninul inferior este un dinte foarte puternic si prezinta o radacina robusta si lunga.
Pacientul trebuie sa ocupe o pozitie care sa-i favorizeze operatorului accesul facil la acest dinte: cu
capul drept si gura larg deschisa. Anestezia este realizata troncular periferic la spina lui Spix.
Instrumentele utilizate sunt elevatoarele cu cioc lung pentru mandibula, cleste indoit pe muchie.
Gingia este decolata cu ajutorul sindesmotoamelor sau elevatoarelor apoi falcile clestilor se vor insinua
cat mai profund adaptandu-se perfect la coletul dintelui. Urmeaza apoi luxarea dintelui prin efectuarea
miscarilor de basculare in sens vestibulo-lingual.

20. Particularităţile extracţiei premolarilor inferiori (poziția medicului și a pacientului, tipul


de anestezie şi instrumentarul utilizat)

 Premolarii mandibulari sunt dinţi monoradiculari, cu rădăcini lungi, groase şi rezistente.


 Extracţia acestor dinţi poate fi dificilă uneori, când rădăcina
prezintă recurbări, bifurcaţii la nivelul apexului sau îngroşări apicale prin hipercementoză. Osul
alveolar acoperitor este gros, compact, atât lingual cât şi vestibular, corticală vestibulară fiind puţin
mai subţire. Anestezia: tronculară periferică la spina spix. După sindesmotomie,se aplică cleştele
îndoit pe muchie, cât mai apical posibil. Luxarea dintelui se realizează prin mişcări de basculare
vestibulo-linguală. Dacă radiologie se constată că nu existărecurbări radiculare, se poate folosi şi
mişcarea de rotaţie. în final, dintele este ridicat prin tracţiune în sens vestibulo-ocluzal.

21. Particularităţile extracţiei primilor doi molari inferiori (poziția medicului și


a pacientului, tipul de anestezie şi instrumentarul utilizat).

Molarii mandibulari au de obicei două rădăcini, cele ale molarului unu fiind mult mai
divergente decât cele ale molarului doi, în plus rădăcinile pot fi convergente în 1/3 apicală, ac­
centuând şi mai mult dificultatea extracţiei. Osul alveolar este dur şi compact cu corticatele vesti­
bulară şi linguală groase, întărite de liniile oblice externe şi interne, ceea ce face ca extracţia mo­
larilor mandibulari să fie cea mai dificilă.
Anestezia locală:
• anestezie la spina Spix şi infiltraţie vestibulară a nervului bucal;
• procedeul Veisbrem.
Cleştele folosit pentru extracţia molarilor mandibulari este cleştele îndoit pe muchie, care
prezintă pinteni la vârf pe ambele fălci, pentru a se adapta mai bine la nivelul bifurcaţiei radicu­ lare
.
După sindesmotomie se adaptează cleştele la colet şi se aplică o presiune apicală cât mai puternică
pentru a putea insera fălcile cât mai apical. Se folosesc mişcări de basculare în sens vestibular şi
lingual pentru a dilata al- veola şi pentru a permite eliberarea dintelui în sens vestibulo-ocluzal.
Când se extrage molarul doi mandibular, mişcarea de basculare va avea o amplitudine mai mare
spre vestibular, unde corticală alveolară este mai subtire.

22. Indicaţii și contraindicaţii pentru extracţia molarilor 3 superiori și inferiori.


US National Institutes for Health (NIH) propun următoarele indicații pentru
extracția molarului de minte (1980):
-orice dinte de minte inclus simptomatic, în special în cazul în care a existat unu sau mai multe
episoade de periocoronarită, celulită, abces, procese patologice pulpare și periapicale netratabile.
-în cazul în care există carii în molarul de minte sau carii în oglindă cu suprafața proximală a
molarului 2 și nu poate fi tratat satisfacător fără extracția molarului de minte.
-boala parodontală, cauzată de poziția molarului de minte și asocierea sa cu M2.
-formarea chisturilor dentigere sau a altor patologii orale.
-rezorbția externă a molarului de minte sau a molarului doi.
-anomalii în ortodonție de exemplu dintele trebuie să fie extras pentru a crea spațiu în arcada
superioară sau inferioară.
-fractura mandibulei în regiunea molarului de minte. Dacă se afla în linia de fractură și încurcă la
imobilizare atunci este indicată extracția.
Contraindicațiile extracției molarului de minte:
- atunci când molarii nu au erupt sau sunt incluși, dar există posibilități de erupție cu succes și vor
avea un rol funcțional în dentiție.
- pacienții cu diverse patologii locale și sistemice
- atunci când indicția către extracție are mai puține beneficii pentru sănătate și mai multe riscuri
pentru starea generală a pacientului
- în cazul în care există un risc crescut de complicații semnificative, de exemplu leziuni permanente
ale nervilor alveolar inferior sau fractura de mandibulă.

23. Clasificarea molarilor 3 superiori (după poziție în plan sagital și transversal,


după raportul cu molarul 2, după raportul cu sinusul maxilar, după natura
țesutului acoperitor).
În plan sagital după Peterson se descriu:
Incluzia mezio-angulară (35% dintre cazuri)-odontectomia relativ ușoară;
Incluzie orizontală (35% dintre cazuri)-odontectomie dificilă;
Incluzie verticală (38% dintre cazuri)-odontectomie dificilă;
Incluzie disto-angulară (6-8% dintre cazuri)-odontectomia foarte dificilă.
În plan transversal:
Molarul inclus aliniat pe arcadă chiar în spatele molarului de 12 ani;
Molarul inclus deviat spre lingual sau spre vestibular.
Raportul molarului de minte inferior cu ramul ascendent mandibular, după Pell și Gregory,
gradul de acoperire osoasă a molarului inclus:
 Clasa I: diametrul mezio-distal al coroanei este complet liberă față de marginea anterioară a ramului
mandibular;
 Clasa a II-a: jumătatea distală a coroanei este acoperită de marginea anterioară a ramului mandibular;
 Clasa a III-a: coroana molarului inclus este total acoperită de ramul mandibular

După criteriul topografic,incluziile pot fi:


a) incluzii dentare intraosoase ;
b) incluzii dentare submucoase;
c) incluzii dentare simetrice sau asimetrice.
II) După criteriul etiologic:
a) incluzie dentară de cauză locală;
b) incluzie dentară e cauză generală
Natura țesutului acoperitor:
• Incluzia în țesutul moale (molar inclus submucos);
• Incluzia osoasă parțială;
• Incluzia osoasă totală (molar total inclus).

24. Tipuri și tehnici de efectuare a lambourilor mucoperiostale. Tipuri de


sutură. Tehnici de suturare
I.Incizia - se pot practica mai multe tipuri de incizie în funcție de poziția molarului, raportul cu
mandibula și molarul de 12 ani:
1. Incizie în anvelopă - pleacă de la papila gingivală mezială a molarului de 6 ani inferior în jurul
coletului molarului de 6 și 12 ani pînă la unghiul distovestibular al molarului de 12 ani și apoi
posterior și lateral în sus pe marginea anterioară a ramului ascendent.
Incizie cu decolarea unui lambou în trei colțuri: se folosește în incluzii profunde.
Incizia pleacă din dreptul rădăcinii distale a molarului de 6 ani, merge de-a lungul coletului
molarului de 12 ani, apoi în trigonul retromolar posterior și în sus, de-a lungul marginii anterioare a
ramului mandibulei.
Incizia în baionetă - pleacă printr-o incizie verticală situată de-a lungul marginii anterioare a
ramului mandibulei, coboară pe mijocul crestei în trigonul retromolar, înconjoară fața distală a
molarului de 12 ani și coboară vertical în vestibul în dreptul rădăcinii distale a molarului de 12 ani.
II) Decolarea lamboului periosteomucos: se introduce un decolator sub periosteomucoasa
spațiului retromolar, insinuîndu-se cu atenție prin mișcările de desprindere a mucoasei,efectuate în
sens linguo-vestibular. După decolarea mucoasei retromolare,în continuare se decolează mucoasa
vestibulară. Rezultă un lambou periosteomucos de formă triunghulară, cu baza de implantare
postero-laterală, care va fi tras înapoi și în afară cu un depărtător Langenbeck.
III) Trepanarea osului alveolar - se poate efectua cu instrumentar rotativ în turație convențională
și sub răcire permanentă (ser fiziologic), cu ajutorul frezelor sferice sau cu dalta și ciocanul.
Această trepanare osoasă urmărește eliminarea unei rondele osoase pentru a evidenția coroana
molarului inclus și a putea aplica cleștele, sau pentru a permite insinuarea elevatorului.

SUTURA SIMPLĂ CU FIRE SEPARATE CU FIRE SEPARATE


• Acul trebuie sa penetreze Acul trebuie sa penetreze tegumentul tegumentul într-un unghi drept un
unghi drept sau chiar puţin oblic pentru a in oblic pentru a include include în sutur n sutură o
porţiune de iune de derm sau de derm sau de ţesut subcutanat mai esut subcutanat mai mare decât
cea din epiderm mare decât cea din epiderm (pentru a obţine margini suficient ine margini suficient
de eversate de eversate şi afrontate), i afrontate), rezultând un aspect triunghiular al rezultând un
aspect triunghiular al tranşei de sutur ei de sutură
• Cantitatea de Cantitatea de ţesut încărcată de ac nu trebuie s de ac nu trebuie să fie mai mare fie
mai mare în suprafaţă decât în profunzime
• Sutura trebuie plasat Sutura trebuie plasată la aceeaşi distanţă faţă de marginile de marginile plăgii

SUTURA SIMPLĂ CU FIRE SEPARATE CU FIRE SEPARATE


• Suturile se plaseaz Suturile se plasează de obicei la: - 4-5 mm între ele - 2 mm faţă de marginile
pl de marginile plăgii
• Nodul se plaseaz Nodul se plasează lateral la nivelul lateral la nivelul orificiilor de pătrundere a
acului prin trundere a acului prin piele. Toat piele. Toate nodurile se plaseaz e nodurile se plasează
de aceeaşi parte a pl i parte a plăgii. Se execut e execută întotdeauna 3 noduri: ntotdeauna 3 noduri:
- primul nod primul nod - de strângere
- al 2-lea nod lea nod - de sprijin (fixare) de sprijin (fixare)
- al 3-lea nod lea nod - de siguranţă
SUTURI CU FIR CONTINUU
• Indicaţii: - când e nevoie de timp când e nevoie de timp rapid de execu rapid de execuţie
- asigură hemostaza hemostaza şi compresia marginilor pl compresia marginilor plăgii
- lungimea suturii este lungimea suturii este mare

25. Tehnici de extracţie a molarilor 3 superiori și inferiori. Instrumentarul


utilizat.
Extracția d.8 în dependență de poziție
Incluzie verticală
Clasificarea incluziei verticale a molarului de minte inferior în relație cu marginea anterioară a
ramului ascendent mandibular și profunzime. Gradul de dificultate a extracției crește în următoarea
ordine A<B<C și 1< 2< 3 .
1. Se va aplica și adapta cleștele. Dacă acestea s-au realizat, prin mișcări de basculare vestibulo-
linguale, se luxează dintele și apoi, prin tracțiune în ax, se extrage.
În cazul în care aplicarea corectă a cleștelui nu este posibilă se va face extracția cu ajutorul
elevatoarelor cu cioc lateral, însinuate vestibular sau al elevatoarelor picior de ciută, insinuat mezio-
vestibular.
2. În incluzie verticală se poate practica o separație corono-radiculară a molarului secționând dintele
în două părți: mezială și distală. În cazul unei rădăcini fuzionate se secționează distal numai
coroana, luxând și extrăgând apoi porțiunea mezială.
Molarul de minte inclus în poziție mezio-angulară
Incluzia în această poziție a molarului de minte poate provoca distrucții coronare sau radiculare a
molarului de 12 ani și înghesuiri ale dinților de pe hemiarcada respectivă!
Clasificarea incluziei molarului de minte inferior în dependență de profunzime și gradul de înclinare
mediană. A-superficială, B-medie, C-profundă.
În cazul în care coroana molarului de minte este angajată sub coroana molarului al doilea se
incearca luxarea cu elevatoare insinuate cît mai profund sub coroana.
Dacă molarul de minte nu se mobilizează, nu se va insista, întrucât acesta demonstrează că
cei doi dinți sunt foarte apropiați și se riscă fracturarea mandibulei sau luxația molarului 2. Se va
proceda la secționarea unei porțiuni din coroana molarului inclus, creându-se posibilitatea degajării
de sub coroana molarului 2.
Pentru aceasta se va face o secționare parțială cu freza, separarea completă a celor doua
fragmente efectuîndu-se fie cu un elevator introdus în șanțul creat, fie cu dalta și ciocanul. După
îndepărtarea porțiunii mezio-ocluzale a coroanei, molarul va fi extras cu ajutorul elevatoarelor, iar
dacă adaptarea fălcilor cleștelui este posibilă, se va exercita tracțiunea în sus și înainte.
În cazul în care coroana molarului de minte este proptită numai în coroana molarului de 12 ani se
insinuează vîrful unui elevator cu cioc lateral sau a unui elevator drept în unghiul pe care-l face fața
mezială a molarului de minte cu fața distală a molarului 2. Elevatorul, sprijinit pe marginea osoasă
vestibulară, va împinge molarul de minte în sus și înapoi.
Extracție ce necesită rezecție osoasă în porțiunea distală – când pe clișeul radiologic se observă
rezorbția osoasă în porțiunea distală a molarului de minte ne indică posibilitatea extracției dintelui
fară secționarea coroanei. Cu ajutorul dălții cu lama rotungită, se va rezecționa o portine mica de os
ce împedica extracția molarului. Apoi cu ajutorul elevatorului se vor efectua mișcări în potriva
acelor ceasornicului și înlăturarea molarului.
Molarul de minte inclus în poziție orizontal
Clasificarea incluziei orizontale a molarilor de minte în dependență de profunzime și relația
cu marginea anterioară a ramul mandibulei. După pofunzime A-superficială; B-medie; C-profundă.
1. Molar de minte inclus superficial: luxația se face după următoarele procedee: cu elevatorul drept
sau cu elevator cu cioc lateral, insinuat dinspre vestibular sau coroana dentară, luând punct de
sprijin pe marginea osoasă, se exercită o mișcare de basculare de jos în sus, până când coroana
molarului de minte este degajată de molarul 2.
Cu cleștele de molar de minte superior, ale cărei fălci insinuate înapoi molarului de 12 ani
sunt aplicate vestibulo-lingual, exercitându-se apoi mișcările de rotație spre vestibular .
2. Molar de minte inclus mediu: pentru a evita lezarea molarului 2 este necesar secționarea dintelui
inclus și extracția separată a fragmntelor. Secționarea se face realizînd un șanț de 3-4 mm la nivelul
coletului cu freza diamantată, care apoi se completează însinuând dalta în acest lăcaș și aplicând 1-
2 lovituri de ciocan.
3. Molar de minte inclus profund: coroana molarului de minte fiind în contact strins cu rădăcina
molarului de 12 ani doar secționarea dintelui la colet nu este suficient pentru a evita lezarea
molarului 2. Dintele va fi secționat în trei fragmente prin doua secționări transversale. Se extrage
mai întâi fragmentul mijlociu apoi fiind posibilă împingerea spre înapoi a porțiunii ocluzale a
coroanei.
Molarul de minte în incluzie oblică distală
Clasificarea incluziei oblice distale a molarului de minte inferior în dependență de
profunzimea înclinării și localizarea marginii anterioare a ramului ascendent mandibular. Gradul de
dificultate a extracției crește de la A<B<C și 1 < 2<3
Molarul de minte clasa A-2 poate fi extras relativ ușor după ce se va rezecționa o cantitate
neesențială de os în porțiunea distală.
Molarul de minte care face parte din clasa A-3 poate fi înlăturat după rezecția osului în porțiunea
distală și secționarea suprafeței distale a coroanei.
Molarul de minte care coincide cu clasa B-3 se poate înlătura după o eventuală rezecție osoasă
ulterior secționarea dintelui în trei părți.

Principii de bază în odontectomia molarului de minte inferior


1. Existența expunerii ariei dintelui inclus ceea ce presupune decolarea unui lambou mucoperiostal
suficient de mare.
2. Excizia unei porțiuni osoase pentru a permite secționarea și extracția molarului.
3. Separația corono-radiculară (dacă este cazul) pentru a preveni pierderile osoase, prea întinse.
4. Plaga postextracțională va fi irigată cu o soluție antiseptică, îndepărtând eschilele osoase,
fragmentele dentare sau porțini din sacul pericoronar.
5. Sutura într-un plan cu fire separate, neresorbabile
Factori ce ușurează extracția:
 1.poziția mezio-angulară;
 2.clasa I;
 3.clasa A;
 4.rădăcini formate pe 1/3 sau 2/3;
 5.rădăcini conice fuzionate;
 6.spațiul parodontal larg;
 7.os elastic;
 8.spațiul față de molarul de 12 ani;
 9.relația la distanță cu canalul alveolar inferior;
 10.incluzie în țesut moale
Factori care îngreunează extracția:
 1.poziția disto-angulară;
 2.clasa 3;
 3.clasa C ;
 4.rădăcini lungi și subțiri;
 5.rădăcini curbe și divergente;
 6.spațiul parodontal îngust;
 7.os dens ,neelastic;
 8.contact cu molarul de 12 ani;
 9.aproape de canalul alveolar inferior;
 10.incluzia osoasă completă.

26. Accidentele intraoperatorii în timpul extracției molarului 3 superior și


inferior.
Fractura coronară a dintelui vecin
Este un accident relativ frecvent favorizat de subminarea coroanei dinţilor adiacenţi prin
procese carioase extinse sau obturaţii volumi­ noase. Dacă la examenul clinic se observă acest aspect,
pacientul trebuie avertizat asupra riscu­ lui de apariţie a accidentului.
Accidentul poate să apară şi din cauza unor erori în manevrarea instrumentarului de ex­ tracţie:
• utilizarea unui cleşte inadecvat (fălci prea late)
Fractura radiculară a dintelui de extras

Este un accident frecvent care poate să apară chiarîn cazul utilizării unei tehnici chirur­ gicale
corecte. Factorii de risc sunt:
• Rădăcini subţiri, efilate
• Rădăcini curbe, cudate, în „baionetă”
• Rădăcini divergente (în special la primii molari superiori)
• Sept interradicular gros
• Fenomene de hipercementoză
• Os alveolar dens
• Anchiloza dento-alveolară
Pentru a preveni acest accident este esenţială evaluarea riscului de fractură radicu­ lară, în
special a apexului prin examen radiolo­ gie, precum şi adaptarea tehnicii chirurgicale corespunzătoare
(extracţie cu separaţie radicu­ lară, alveolotomie).

Fractura coronară a dintelui de extras


Este accidentul care apare cel mai frecvent în timpul extracţiei dentare, fiind favorizat de
distrucţii mari corono-radiculare prin procese ca- rioase, prezenţa unor obturaţii voluminoase, carii
de colet, etc. Fractura coronară a dintelui de extras poate să apară şi datorită unei prize incorecte a
cleştelui sau prin manevre brutaleîn cursul luxării dintelui. Acest accident ar putea fi prevenit printr-
un examen clinic şi radiologie complex, adaptând soluţiile terapeutice la situaţia locală. Dacă s-a
produs accidentul seva adapta conduita terapeutică la noua situaţie cli­ nică, respectiv extracţia
resturilor radiculare.

Luxaţia dintelui vecin


Acest accident apare prin folosirea inco­ rectă a instrumentarului de extracţie, în special a
elevatorului care se sprijină pe dintele vecin, în loc să se sprijine pe alveola dentară. Dintele vecin luxat
sau parţial avulsionat va fi reaplicat în poziţie corectă şi imobilizat. Este necesară monitorizarea
vitalităţii dintelui, cu devitaliza- rea acestuia atunci când apar leziuni ale pulpei dentare. în avulsii
complete, când pereţii alveo­ lei sunt integri, se realizează replantarea. De obi­ cei se produc luxaţii cu
mobilitate redusă care nu necesită un tratament specific, eventual urmărirea vitalităţii pulpare.

Leziuni ale părţilor moi perimaxilare


Lezarea părţilor moi din cavitatea orală apare aproape întotdeauna ca rezultat al
folosi­ rii unor forţe excesive, necontrolate, în timpul extracţiei dentare.
Leziunile pot fi:
• plăgi gingivale liniare, produse prin deraparea elevatorului sau prin aplicarea incorectă a
cleştelui peste mucoasă. Apare hemoragie care uneori poate fi abundentă. Tratamentul
constă în suturarea plăgii atunci când lambourile re­ zultate sunt viabile sauîn excizia
fragmentelor de mucoasă mici, devitale şi apoi sutura plăgii.
plăgi întinse cu decolări
Fractura mandibulei este un accident rar, asociat aproape exclusiv cu extracţia sau
odon­ tectomia molarului de minte inferior. Examenul clinic şi radiologie poate evidenţia
elemente care să constituie factori de risc pentru fractura man­ dibulei: incluzia profundă a
molarului de minte inferior, atrofia accentuată a mandibulei, pre­ zenţa unor procese patologice
la nivelul mandi­ bulei (chist folicular, osteomielită etc.) ce pot favoriza producerea unei
fracturi în os patologic.
Accidente sinusale
Condiţiile anatomice şi procesele resorb- tive periradiculare de la nivelul premolarilor şi molarilor superiori
favorizează apariţia acciden­ telor sinusale care constau în:
• deschiderea sinusului maxilar.
• împingerea rădăcinilor sub mucoasa sinusală sau în plină cavitate sinusală (Fig. 2.40).
Diagnosticul şi tratamentul accidentelor sinusale sunt descriseîn capitolul „Afecţiuni de
origine dentară ale sinusului maxilar”.

împingerea molarului de minte superior în spaţiul pterigomaxilar


Molarii trei superiori pot fi împinşi distal, pătrunzând în spaţiul infratemporal, dacă se aplică
manevre energice cu elevatorul, fără a di­ rija direcţia de aplicare a forţei. Se recomandă aplicarea
distal de molarul trei a unei presiuni digitale a operatorului, pentru a evita acest inci- dent. Se
asociază adesea cu fractura tubero­ zităţii maxilare. Dintele este situat între lama laterală
pterigoidiană şi m. pterigoidian extern. Uneori, dintele se situează imediat medial de ramul
mandibular, producând tulburări ale des­ chiderii cavităţii orale. Prin pătrunderea de res­ turi dentare
în fosa infratemporală, există riscul unor complicaţii septice severe, cum ar fi abce­ sul spaţiului
infratemporal sau chiar flegmonut hemifacial.
Dacă accidentul se produce, se va încerca imediat îndepărtarea dintelui pătruns în părţile moi
profunde, dacă acest lucru este posibil. Uneori hemoragia datorată lezării plexului venos pterigoidian
va împiedica rezolvarea imediată a acestui accident. Explorarea chirurgicală şi îndepărtarea dintelui
se va face în servicii de chi- rurgie oro-maxilo-facială, după investigaţii ra- diologice prin care să se
identifice poziţia exactă a dintelui.

împingerea molarului trei inferior în planşeul bucal


Acest accident este de obicei rezultatul aplicării unor forţe exagerate cu elevatorul spre
posterior şi lingual, în prezenţa unei corticale lin- guale foarte subţiri sau absente.
Prin acest mecanism, molarul de minte inferior pătrunde în părţile moi ale planşeului bucal fie
deasupra muşchiului milohioidan, fie sub acesta (Fig. 2.41).
Pacientul va fi trimis de urgenţă în servi­ ciul de chirurgie oro-maxilo-facială unde abor-
iar riscul de lezare a unor structuri anatomice scade semnificativ odată cu limitarea manevre­
lor chirurgicale de explorare.

Lezarea n. alveolar inferior şi a n. mentonier


Nervul alveolar inferior, împreună cu pa­ chetul vascular adiacent, trece pe sub apexurile
premolarilor şi molarilor inferiori şi la o oarecare distanţă de acesta. Acest raport anatomic este
extrem de variabil. Evaluarea orientativă a ra­ portului nerv-dinte se poate realiza radiologie
preoperator (radiografie retrodentară, OPG etc.).
Extracţia prin alveolotomie a premolarilor inferiori necesită o atenţie sporită în evitarea
lezării n. mentonier. Dacă se datorează reflectării sau tracţiunii exagerate a lamboului creat,
sen- sibilitatea va reveni în decurs de câteva săptămâni. Când însă nervul mentonier a fost
secţionat, anestezia este definitivă.
Lezarea nervoasă în cazul extracţiilor mo­ larilor de minte apare în 0,6-5% dintre cazuri.
în majoritatea situaţiilor, tuburările se remit fără tratament - tulburările se remit în timp pentru
96% dintre pacienţii cu leziuni ale nervului al­ veolar inferior şi 87% dintre cei cu leziuni ale
nervului lingual.
Recuperarea funcţională bună pentru ner­ vul alveolar inferior este datorată probabil
faptului că nervul este reţinut în interiorul unui canal osos şi astfel terminaţiile nervului afectat
ajung în contact direct mai uşor. Se consideră în general că recuperarea funcţională a n. alveolar
inferior sau a
n. mentonier apare la 6-9 luni, şi uneori chiar după 18 luni. După 2 ani este foarte puţin
probabil să se mai producă o recuperare spontană.
27. Clasificarea molarilor 3 inferiori (după poziție în plan sagital și transversal,
după raportul cu molarul 2, după poziția față de ramul ascendent, după
raportul cu canalul mandibular, după natura țesutului acoperitor).
În plan sagital după Peterson se descriu:
Incluzia mezio-angulară (35% dintre cazuri)-odontectomia relativ ușoară;
Incluzie orizontală (35% dintre cazuri)-odontectomie dificilă;
Incluzie verticală (38% dintre cazuri)-odontectomie dificilă;
Incluzie disto-angulară (6-8% dintre cazuri)-odontectomia foarte dificilă.
În plan transversal:
Molarul inclus aliniat pe arcadă chiar în spatele molarului de 12 ani;
Molarul inclus deviat spre lingual sau spre vestibular.
Raportul molarului de minte inferior cu ramul ascendent mandibular, după Pell și Gregory,
gradul de acoperire osoasă a molarului inclus:
 Clasa I: diametrul mezio-distal al coroanei este complet liberă față de marginea anterioară a ramului
mandibular;
 Clasa a II-a: jumătatea distală a coroanei este acoperită de marginea anterioară a ramului mandibular;
 Clasa a III-a: coroana molarului inclus este total acoperită de ramul mandibular

Profunzimea dintelui inclus raportată la planul ocluzal al molarului de 6 și 12 ani care permite
evaluarea dificultății de extracție care este determinată de grosimea osului supraiacent (Pell și
Gregory):
Clasa A: molarul de minte este la nivelul planului ocluzal al molarului doi (sau ușor sub acesta);
Clasa B: fața ocluzală a molarului trei este între planul ocluzal și linia verticală a molarului 2;
Clasa C: fața ocluzală a molarului 3 este sub linia cervicală a molarului .

După criteriul topografic,incluziile pot fi:


a) incluzii dentare intraosoase ;
b) incluzii dentare submucoase;
c) incluzii dentare simetrice sau asimetrice.
II) După criteriul etiologic:
a) incluzie dentară de cauză locală;
b) incluzie dentară e cauză generală

Natura țesutului acoperitor:


• Incluzia în țesutul moale (molar inclus submucos);
• Incluzia osoasă parțială;
• Incluzia osoasă totală (molar total inclus).

28. Alveolotomia. Definiția. Indicații. Tipurile de alveolotomie (parțială, totală). Definiția. Tipurile de
incizii.
Alveolotomia-reprezintă o metoda chirurgicală de extracție prin expunere parțiala a rădăcinile după
trepanarea corticale osoase vestibulare sau rezecția unei părți din peretele vestibular.Distingem alveolotomie
parțiala și totala.
INDICAȚII:
-rădăcini situate profund intraalveolar,ce nu pot fi extrase cu elevatoarele
-rădăcini deformate prin procese de hipercimentoza
-Dinți sau rădăcini cu anchiloza dento-alveolita
-Dinți cu rădăcini divergente
-Dinți cu rădăcini convergente care cuprind un sept interradicular gros (dinte barat)
-resturi radiculare profunde,rămase mult timp intraosos
-rădăcini situate sub lucrări protetice conjuncte,la care sedoreste conservarea respectivei lucrări protetice
-resturi radiculare situate in zone unde spațiul s-a îngustat prin migrarea dinților vecini.
-in caz de prezenta in vecinătate a odontoamelor
-alveolotomia poate constitui o alternativa de axtr atunci cind tehnicile uzuale nu au dat rezultate

TIPURI DE ALVEOLOTOMIE:
Trepanarea se va face urmarind ca radacinile sa fie descoperite si luxate, sacrificand cit mai putin din tabla
osoasa vesribulara.
In raport cu marimea si profunzimea la care se gasesc radacinile se pot folosi tehnicile de alveolotomie
partiala sau totala.

TIPURI DE INCIZIE
Pentru alveolotomie se pot folosi urmatoarele tipuri de alveolotomie:
A-lambou ,,plic”=obtinut prin incizie la nivelul santului parodontal,fara incizii de descarcare
B- lambou triunghiulat (in L)=realizarea unei incizii orizontale si a unei incii de descarcare.
C-lambou trapezoidal =format dintr-o incizie orizontala si doua incizii de descarcare

29. Alveolotomia parțială. Indicații. Tehnica. Instrumentarul. Alveolotomia totală. Indicații. Tehnica.
Instrumentarul.
=> Alveolotomie parțiala
Ind= cazurile in care rădăcinile ajung pina aproape de nivelul marginii libere a alveole fără ca apelurile sa
prezinte modificări importante.
Tehnica=Tabla osoasa se rezeca de la marginea alveole,PINA cind se obține o expunere suficientă a
rădăcinilor pentru luxarea si indepartarea lor.
In general,extractia se face cu elevatorul.
Instrumentarul=-cel obisnuit pentru extractii +freza cilindrica sau sferica pentru os +freza Lindeman

=>Alveolotomie totala
Ind= radacini deformate la apex prin hipercimentoza (odontoame)
-radacini sudate la osul alveolar prin anchiloza
-radacini fragile cu procese cariose avansate,care se fractureaza usor.

Tehnica=trepanarea osoasa se realizeaza la nivelul corticalei vestibulare,cu instrumentar de os rotativ (freze


de os sferice,apoi cilindrice sau Lindeman),progresiv,de la marginea alveolei spre apex.

Dupa expunerea completa a radacinii aceasta va fi extrasa cu ajutorul elevatoarelor.

Instrumentarul=-cel obisnuit pentru extractii +freza cilindrica sau sferica pentru os +freza Lindeman

30. Revizia plăgii postextracţionale dentare, chiuretajul periapical. Indicaţii.


REVIZIA PLAGII POSTEXTRACTIONALE reprezinta ansamblul de manopere indreptate spre
indepartarea tuturor tesuturilor patologice (tesut de granulatie,granuloame,membrana de la foliculul de
eruptie etc),aschiilor oasoase,tesutului osos alveolar ramolit,cu scopul de a evita recidivele,de a asigura o
vindecare corespunzatoare si asigurarea conditiilor septice pentru vindecare.
=dupa extractie in mod obligator se va examina atent dintele extras , peretii alveolari si a gingivomucoasei
=la nivelul radacinii se examineaza eventuala existenta a unir procese de rizaliza,necroza a
cementului,hipercementoza,care presupun un focar infectios endoalveolar ce urmeaza a fi indepartat.
=se controleaza marginile alveolei,daca se constata eschile mici osoase desprinse de periost,ele vor fi
indepartate.
=se controleaza ca septurile interradiculare sa nu fie mai sus de creasta alveolara (rezectia lor)
=in caz de extractii multiple se urmareste ca septurile interdentare sa nu depaseasca marginile crestei
alveolare,in caz contrar,favorizeaza o cicatrice a mucoasei improprie protezarii.
****Pot exista 3 variante care expun stara alveolei postextractionale,in dependenta de care se face si revizia
acestora:
#placa alveolara normala (NU chiuretaj)
#plaga alveolara infectata (Da chiuretaj)
#plaga alveolara zdrobita (chiuretaj si alte manopere chirurgicale pentru prevenirea complicatiilor si pentru
asigurarea buna vindecare a alveolei respective)

CHIURETAJUL PERIAPICAL (postextractional)


INDICATII: =in cazul in care dupa extractia dintilor cu procese periapicale cronice ramin in alveola:
...tesut de granulatie
...resturi de membrana chistica
=peretii ososi sint moi,osteitici.

• se folosesc chiurete de dimensiuni si forme adecvate in raport cu localizarea si intinderea tesuturilor ce


trebuie inlaturate prin chiuretaj
• pentru leziuni limitate strict la o alveola se folosesc chiurete mici-DREPTE la maxila si CURBE la
mandibula.
• se racleaza cu chiureta dinspre fundul spre marginea alveolei,insistind sa se desprinda de pe os toate
tesuturile patologice.
• chiuretajulse face in cea mai mare masura pe baza senzatiei tactile,perceptind cu chiureta pe toata
indinderea alveolei unos rezistent,sanatos,singerarea diminua foarte mult.

31. Ciupirea septurilor interdentare şi a marginilor alveolare. Indicaţii. Instrumentarul.


CIUPIREA SEPTURILOR INTERDENTARE INDICATIILE:
=SI depasesc in sens vertical nivelul crestei alveolare
=SI subriat cu pericol de fracturare
=SI cu tesut osos ramolit la nivelul sau ( procese inflamatoriiperiapicale extinse la nivelul dat)
=creasta alveolara la nivelul septului interdentar,de multe ori,dupa extractie,prezinta margini sau zone
ascutite-acestea trebuie indepartate pentru a oferi conditii bune pentru protezare,a evita necesitatea ulterioara
de a supune pacientul tratamentului proprotetic.

INSTRUMENTAR:
=pensa ciupitoare de os
-2 falci cu arc intre partile minerului (se deschide singur si se utilizeaza prin sectionari repetate)
-3 tipuri ...una care taie doar la virf ....una care taie pe margini .... mixt

32. Suturarea plăgii postextracţionale. Indicaţii. Contraindicaţii. Metode.


Suturile aplicate pe plaga postextractionala pot avea urmatoarele varietati:
=sutura simpla
=sutura cu fir continuu
=sutura in X (cea mai potrivita si cel mai frcvent utilizata)

INDICATII
-la extractiile multiple
-in caz de extractii complexe,cu alveolotomie
-atunci ind postextractional,se adauga careva biomateriale pentru regenerare osoasa sau pentru hemostaza
-la extractia dintilor cu alveole voluminoase
-la extractia molarilor de minte
-cind pacientul dat face parte din gr de persoane cu predispunere la deficiente de vindecare a plagii
postextractionale
-la pacienti necooperanti care nu pot sa respecte toate recomandarile postoperatorii

CONTRAINDICATII
-in cazul periostotomiei (procese purulente subperiostale)
-in cazul existentei procesului infectios periapical cronic
-cind este vorba de o extractie atraumatica,inzicie mica,lipsa infectiei
-se formeaza in conditii optime cheagul de singe in alveola,pacientul cu igiena bucala buna si cooperant

33. Recomandările postextracţionale. Vindecarea plăgii postextracţionale dentare.


*sa mentina compresul strins timp de 1 ora
*sa nu manince timp de doua ore
*timp de 24 h sa evite alimentele si bauturile fierbinti,baia fierbinte .
*sa nu clateasca puternic timp de 24-48 de ore
*sa nu fumeze in ziua extractiei
*dupa indepartarea tampoanelor de protectie nu se va suge plaga alveolara.
*pentru calmarea durerilor poate administra analgezice si pentru prevenirea unei reactii inflamatorii severe la
trauma sa bea antiinflamatorii ( nu neaparat)
*sa mentina compres rece exobucal in regiunea extractiei
*spalatul pe dinti se poste relua incepind cu a doua zi,evitind periajul pe hemiarcada unde se afla alveola
postextractionala
*sa nu consume alune,susan,miez de nuca etc care sa farimiteaza si pot patrunde in plaga postextractionala
*daca apare hemoragie postextractionala sa se adreseze la medicul stomatolog
*sa evite masticatia puternica in zona extractiei in primele zile
*daca se aplica sutura neresorbabila,aceasta trebuie indepartata de medic peste 7-10 zile.

34. Particularităţile extracțiilor dentare la pacienţii cu afecţiuni ale aparatului respirator (astmul bronşic,
bronhopneumopatia cronică obstructivă).
TERENUL PATOLOGIC PULMONAR
Dintre bolile aparatului respirator, medicul stomatolog se întâlneşte mai frecvent cu :
1. Astmul bronşic
2. Bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC)
La prima prezentare în cabinet se va acorda o atenţie deosebită anamnezei medico-chirurgicale şi examenului
clinic general, punându-se în evidenţă:
-accesele de tuse iritativă;
-tusea productivă;
-expectoraţiile;
-dispneea;
-wheezing-ul;

1. ASTMUL BRONŞIC este o boală de etiologie plurifactorială. După criteriul etiologic se


deosebesc două tipuri de astm bronşic: alergic şi nealergic.
Astmul alergic, se mai numeşte şi extrinsec sau atopic şi are la bază o reacţie alergică a bolnavului la un
antigen prezent în mediul ambiant: puf, praf, polen, alimente, medicamente.
Astmul nealergic (intrinsec), nu are la bază o etiologie bine definită şi nici un mecanism patogenic cunoscut.
În categoria astmului bronşic nealergic sunt incluse: astmul endogen sau infecţios, astmul iritativ prin factori
fizici sau chimici, astmul provocat de efort ("exercise-induced asthma") şi alte forme de astm cu geneză
neprecizată.
Clinic se manifestă prin crize repetitive de dispnee paroxistică şi wheezing până la status asmaticul asociat
cu emfizem, hipoxemie şi cord pulmonar cronic. Aceşti bolnavi se gasesc sub medicaţie bronhodilatatoare cu
efecte cardiace secundare ( tahicardie, aritmie) şi terapie corticosteroidă ce determină secundar creşterea
riscului la infecţii.
Medicul stomatolog sau chirurg trebuie să cunoască tipul etiologic al astmului, frecvenţa crizelor,factorii
care provoacă aceste crize ( stresul emoţional) dar şi medicaţia prescrisă.
Tratamentele se efectuează în şedinţe scurte, sub premedicaţie anxiolitică şi anestezie bună pentru reducerea
stresului. Postoperator nu se administrează antiinflamatoare nesteroidiene deoarece accentuează
bronhospasmul.
-Pacienţii cu crize rare fără medicaţie pot fi trataţi în cabinetele sto-matologice fără măsuri de precauţie
speciale iar pentru anestezie nu se utilizează substanţe cu vasoconstrictor deoarece acestea conţin sulfiţi
(conservanţi) care pot declanşa crize severe.
-Pacienţii cu tratament astmatic şi crize frecvente de astm pot fi trataţi în ambulator şi/sau spital în funcţie de
severitatea afecţiunii. Aceştia necesită evaluare medicală de specialitate, sedare preoperatorie şi
antibioterapie dacă sunt sub terapie cu steroizi. Soluţiile anestezice nu vor conţine vasoconstrictor .
-Pacienţii simptomatici cu semne clinice evidente (status astmaticus) reprezintă o urgenţă medicală şi toate
procedurile sunt contraindicate.

2. BRONHOPNEUMOPATIA OBSTRUCTIVĂ CRONICĂ (BPOC) este cea mai frecventă


afecţiune a aparatului respirator. Se caracterizează prin hipertrofia şi hipersecreţia
glandelor mucoase ale arborelui bronşic.
Clinic pacienţii prezintă: tuse productivă, wheezing, dispnee exacerbate la efort, infecţii recidivante. Aceşti
pacienţi primesc tratament cu bronhodilatatoare, în gcazuri severe corticosteroizi şi la nevoie oxigenoterapie
cronică.
Tratamentele stomatologice se planifică în concordanţă cu accesele de tuse. Nu se programează dimineaţa
devreme, ci mai târziu după ce şi-au efectuat toaleta arborelui traheo-bronşic.
Premedicaţia cu sedative se prescrie cu prudenţă deoarece deprimă funcţia respiratorie, soluţiile anestezice
nu vor conţine vasoconstrictor şi se recomandă oxigenoterapie pe mască.
Pacienţii cu cord pulmonar cronic sunt pacienţi cu risc crescut şi nu pot primi tratamente stomatologice în
condiţii de ambulator.

35. Particularităţile extracțiilor dentare la pacienţii cu afecţiuni ale aparatului cardiovascular (angina
pectorală, infarctul miocardic, insuficiența cardiacă cronică, hiper/hipo- tensiunea arterială).
TERENUL PATOLOGIC CARDIO –VASCULAR
Pacienţii care necesită o intervenţie stomatologică sau de chirurgie dento- alveolară pot prezenta un teren
cardio-vascular congenital sau pot fi purtătorii unor afecţiuni cardio-vasculare dobândite.
Bolnavul cardio-vascular nu trebuie considerat “ un handicapat“ dar obligă la o atitudine specială,
diferenţiată faţă de pacienţii sănătoşi.
Medicul trebuie să fie avertizat din anamneza medicală de predispoziţia pacientului său către evenimente
cardio-vasculare instantanee şi în consecinţă să pregătească pacientul din punct de vedere psihic, fizic şi
medicamentos .
Este esenţială colaborarea interdisciplinară cu specialistul cardiolog.
Acesta stabileşte gravitatea bolii cardiace sau vasculare, apreciază riscurile anesteziei şi ale actului
chirurgical, stabileşte conduita terapeutică, amploarea şi locul intervenţiei propuse.
În faţa oricărui pacient cardio-vascular asupra căruia se intervine este necesară:
-o anamneză riguroasă;
-un examen clinic general atent şi complet;
-evaluarea corectă a riscului operator;
-alegerea indicaţiei de anestezie şi tehnică chirurgicală cât mai puţin nocivă;
-colaborarea interdisciplinară cu medicul cardiolog.

Din datele de anamneză culese, medicul stomatolog deduce nu numai afecţiunea de care suferă pacientul ci
el poate primi informaţii şi în legătură cu medicaţia pe care o foloseşte acesta
(tonicocardiacă,diuretică,vasodilatatoare, anticoagulantă). În acest fel se pot evita interferenţele cu alte
medicamente pe care urmează să le primească pacientul.
Pacienţii care se prezintă pentru îngrijiri stomatologice se împart două categorii :
-Pacientul cardio-vascular care îşi cunoaşte afecţiunea, este investigat şi se află sub tratament. Pacientul cu „
risc silenţios” .

Asociaţia Americană a Inimii ( AHA 2008) a stabilit bolile cardiovasculare cu risc major care contraindică
intervenţia chirurgicală imediată:
-infarct miocardic recent ( 6 luni);
-decompensarea cardiacă; miocardită sau pericardită acută;
-endocardită bacteriană; =stenoză mitrală în fibrilaţie arterială cu risc de embolii;
-accesul de tahicardie paroxistică.

Leziunile vasculare care impun prudenţă( AHA 2008) în timpul actului stomatologic sunt:
-boala coronariană;
-infarct miocardic;
-maladia hipertensivă;
-insuficienţa cardiacă congestivă globală (cord pulmonar cronic);
-leziuni valvulare cronice;
-reumatismul cardiac.

BOALA CORONARIANĂ
Este o suferinţă cardiacă de origine ischemică, reprezintă o treime dintre bolile cardiace şi este mai frecventă
după vârsta de 45 ani. Cauzele acestei afecţiuni sunt: efort fizic, efort intelectual, stres, tulburări în reglarea
nervoasă a circulaţiei coronariene, spasm sau arterioscleroza coronarelor, hipertensiune arterială, leziuni
valvulare. Are următoarele forme clinice:
-Cardiopatie ischemică dureroasă (angina pectorală stabilă/ instabilă; angina de repaus; infarctul miocardic
acut);
-Cardiopatie ischemică nedureroasă (insuficienţa cardiacă; tulburări de ritm şi conducere de natură
ischemică).

CARDIOPATIA ISCHEMICĂ DUREROASĂ are ca şi cauză principală spasmul temporar al arterelor


coronare cu reducerea debitului sanguin către miocard.
Simptomul principal este reprezentat de apariţia bruscă a unor episoade foarte dureroase retrosternal, adesea
cu iradieri în braţul stâng şi atipic în hemimandibula stângă. Durerea apare la agitaţie, efort fizic, expunere
bruscă la frig şi fumat excesiv. La aceşti pacienţi se recomandă :
-evitarea zgomotului, a agitaţiei, a mirosurilor neplăcute, a manevre-lor brutale, dureroase, traumatizante.
-medicul verifică dacă pacienţii au asupra lor medicaţia vasodilatatorie coronariană – Nitroglicerină, Nitrit de
amil, Nitroderm, Corinfar;premedicaţie: sedative sau tranchilizante minore şi profilactic Nitroglicerină;
-anestezia preferată: anestezie loco-regională fără vasoconstrictor.

INFARCTUL DE MIOCARD este o leziune miocardică ireversibilă ca rezultat al unei ischemii prelungite.
Clinic se manifestă prin: durere localizată retrosternal sau precordial cu iradiere în braţul stâng, dispnee,
palpitaţii, senzaţie de greaţă şi vomă.
Constituie contraindicaţie pentru orice tratament stomatologic sau chi-rurgical dacă a avut loc în mai puţin de
6 luni( infarct miocardic acut), iar urgenţele chirurgicale se rezolvă numai în condiţii de spitalizare.
La pacientul cu infarct miocardic cronic( mai mult de 6 luni) se va ţine cont de următoarele:
-avizul cardiologului înaintea procedurilor stomatologice sau chirurgicale;
-medicaţia coronodilatatoare nu va fi întreruptă;
-se vor evita prânzurilor copioase şi stresul în preziua şi ziua intervenţiei;
-premedicaţie sedativă obligatorie cu jumătate de oră înaintea tratamentului (7,5 mg Midazolam per os, sau
0,25 mg Alprazolam per os);
-măsurarea tensiunii arteriale înaintea începerii tratamentului chirurgical- stomatologic;
-anestezie locală prin injecţie după anestezie de contact;
-utilizarea corectivelor vasoconstrictoare este permisa doar în concentraţie de 1:200000.

HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ
Reprezintă 75% din bolile persoanelor peste 50 de ani, şi este o creştere anormală a presiunii arteriale
sistolice peste 140mmHg şi/sau a presiunii diastolice peste 90mmHg.
Presiunea arterială este influenţată de: capacitatea cardiacă, volumul şi vâscozitatea sângelui şi de
elasticitatea vasculară. Hipertensiunea arterială poate fi: primară ( esenţială sau idiopatică) în 90% din cazuri
şi secundară unor afecţiuni renale, endocrine, cardio- vasculare sau neurologice.
În practica curentă medicul stomatolog se poate întîlni cu pacienţi care pot avea următoarele valori ale
tensiunii arteriale, conform ESH/ESC (European Society of Hypertension / European Society of Cardiology )
2007:
-Optimă : 120 / 80 mmHg;
-Normală: 120- 129 / 80- 84 mmHg;
-La limita superioară a normalului ( „high- normal” ) : 130 -139 / 85- 89 mmHg;
-Hipertensiune stadiul I : 140-159 / 90 – 99 mmHg;
-Hipertensiune stadiul II : 160-179 / 100 – 109 mmHg;
-Hipertensiune stadiul III : ≥ 180 /≥ 110 mmHg.
-Hipertensiune sistolică izolată : ≥ 140 / ˂ 90 mmHg.

Atitudinea terapeutică la aceşti bolnavii hiprtensivi este următoarea :


-Pacienţii cu hipertensiune arterială stadiul I (ASA 2) necesită :
1)măsurarea tensiunii arteriale de trei ori înaintea tratamentului; dacă valorile tensiunii sunt mai mari
necesită consult cardiologic;
2)premedicaţie sedativă cu 7,5 mg Midazolam per os numai după consultul cardiologic.

-Pacienţii cu hipertensiune arterială stadiul II (ASA 3) necesită:


1)control cardiologic înainte tratamentului chirurgical/ stomatologic;
2)anestezie loco-regională cu sedare în condiţii de spitalizare.

-La pacienţii cu hipertensiune arterială cu valori > 180 / > 110 mmHg (ASA 4) este contraindicată orice
intervenţie şi se recomandă internare pentru evaluare medicală de specialitate şi tratament.
Premedicaţia sedativă, anxiolitică este obligatorie şi de obicei se administrează tranchilizante minore de tipul
Midazolam cpr. 7,5 mg sau 0,25mg Alprazolam per os cu o oră înaintea intervenţiilor.
Deosebit de important este controlul durerii, fiind necesară obţinerea unei anestezii loco-regionale de
calitate. Dacă se utilizează substanţe vasoconstrictoare în soluţia anestezică, concentraţia trebuie să fie de
1:200000 şi se verifică prin aspiraţie ca acul să nu fie intravascular. Nu se foloseşte noradrenalina, ca
vasoconstrictor, deoarece stimulează α- receptorii şi creşte valorile tensiunii arteriale. La pacienţii sub
tratament de α- metildopa (Aldomet, Dopegyt) nu se folosesc soluţii anestezice cu vasoconstrictor.

LEZIUNILE VALVULARE CRONICE


Leziunile valvulare cronice reprezintă o deformare organică permanentă, stenoze, insuficienţe sau leziuni
asociate interesând valva mitrală, aortică sau ambele, frecvent de natură reumatismală.
Unele intervenţii chirurgicale dento-alveolare pot produce bacteriemie tranzitorie. La pacienţii cu defecte
anatomice cardiace aceste bacteriemii pot determina apariţia endocarditei bacteriene, complicaţie infecţioasă
cu risc vital, cu o rată de mortalitate de 10%. Pentru prevenirea ei este necesară profilaxie endocarditei
bacteriene, în colaborarea interdisciplinară cu medicul cardiolog.
În practica medicală întâlnim pacienţii cu risc minim care nu necesită profilaxia endocarditei bacteriene,ce
prezintă următoarele afecţiuni:
-sufluri funcţionale;
-defecte septale atriale necomplicate de tip secundar;
-intervenţii chirurgicale fără recidivă la 6 luni după un defect septalatrial secundar, defect septal ventricular (
cu excepţia cazurilor când se utilizează grefă de Dacron);
-by - pass arterial coronarian;
-prolaps de valvă mitrală fără regurgitaţie;
-reumatism articular în antecedente fără disfuncţie valvulară;
-stimulator cardiac sau defibrilator implantat;
-maladia Kawasaki fără disfuncţie valvulară.

Profilaxia endocarditei infecţioase trebuie facută pentru pacienţii:


1. cu risc major care prezintă următoarele afecţiuni:
- proteze valvulare;
- malformaţii congenitale cianogene;
- endocardite bacteriene în antecedente;
- şunturi sistemico-pulmonare operate.
2. cu risc mediu cu următoarele afecţiuni
- afecţiuni valvulare reumatice;
- prolaps de valvă mitrală cu regurgitaţie;
-defecte septale necorectate;
- persistenţă de canal arterial;
- cardiomiopatie hipertrofică;
- afecţiuni congenitale ale cordului;
- proteze intravasculare;
- transplant de cord;
- coartaţie de aortă.

Profilaxia endocarditei bacteriene este indicată pacienţilor cu risc major sau mediu înaintea efectuării
oricăror manevre sângerânde în cavitatea orală.
Regimul de profilaxie a endocarditei recomandat de AHA (American Heart Association), 2007 presupune
administrarea unei singure doze de antibiotic indiferent de gradul de risc sau de tipul intervenţiei.
Acesta presupune administrarea de Amoxicilină 2 gr per os cu o oră îna-intea intervenţiilor chirurgicale. În
cazul în care medicaţia nu poate fi administrată per os se recomandă Ampicilină 2g intramuscular /
intravenos sau Ceftriaxon 1g intramuscular / intravenos cu 30 minute înaintea intervenţiei.
În cazul pacienţilor alergici la peniciline se administrează per os Cefalexin 2g, Clindamicin 600mg sau
Azithromicin 500 mg cu o oră înaintea intervenţiei. Atunci când nu se pot administra oral aceste antibiotice
se preferă calea intramusculară sau intravenoasă: Cefazolin sau Ceftriaxon 1g sau Clindamicin 600 mg cu o
oră înaintea intervenţiei.
La copii se va utiliza aceeaşi schemă de profilaxie doar că doza de Amoxicilină, Ampicilină şi Cefalexin este
de 50mg/kg; Clindamicina 20mg/kg ; Azithromicin 15 mg/kg şi Cefazolin 25mg/kg fără a depăşi doza
recomandată adulţilor.

Nu se recomandă profilaxie endocarditei bacteriene în următoarele proceduri dentare:


-stomatologie restaurativă;
-îndepărtarea firelor de sutură;
-tratamente endodontice fără instrumentare;
-plasarea aparatelor ortodontice sau protetice mobile;
-amprentare;
-fluorizare;
-radiografiere orală.

În următoarele tratamente stomatologice se recomandă profilaxie endocarditei bacteriene: extracţia dentară;


implanturile dentare; intervenţii parodontale (chirurgie parodontală, detartraj, surfasaj radicular, sondaj
parodontal); tratamente endodontice ce depăşesc apexul dentar; plasarea subgingivală de fibre sau benzi cu
antibiotice; plasarea inelelor ortodontice; puncţiile anestezice; igienizarea dinţilor sau implantelor când se
anticipează sângerare; În timpul intervenţiilor sângerânde intraorale există risc de însămânţare,bacteriană la
nivelul protezelor articulare. Societatea Americană de Ortopedie, 2010, recomandă antibioprofilaxia în
următoarele situaţii: intervenţii articulare în antecedente; intervenţia de protezare articulară sub un an;
infecţii la nivelul protezei articulare, în antecedente. Aceasta presupune administrarea la adult: Clindamicină
300 mg per os cu o oră înaintea intervenţiei; la copii Clindamicină 20mg/kg per os, cu o oră preoperator.

INSUFICIENŢA CARDIACĂ CONGESTIVĂ


Este o afecţiune care apare ca urmare a incapacităţii inimii de a alimenta cu sânge oxigenat cerinţele
metabolice ale organismului. Simptomatologia este specifică localizării afecţiunii, pe partea dreaptă sau
stângă a inimii. În localizările pe partea stângă simptomele caracteristice sunt:
-dispnee de efort;
-ortopnee;
-dispnee nocturnă paroxistică;

În locarizarea pe partea dreaptă sunt întâlnite următoarele simptome:


-edem periferic;
-congestie hepatică;
-ascită.

Pacienţii sunt încadraţi în trei categorii de risc:


I. Pacienţi cu risc scăzut, cu istoric de afecţiune, asimptomatici, sub tratament de diuretice uşoare,
fără tratament de glicozide.
II. II. Pacienţi cu risc moderat, cu istoric de afecţiune moderată, asimptomatici în repaus,
simptomatici la efort, sub tratament diuretic puternic şi glicozide.
III. III. Pacient cu risc crescut, simptomatici sub tratament maximal.

Anestezia loco-regională la pacienţii din primele două categorii de risc se va face după un consult medical de
specialitate, după administrarea unui tratament anxiolitic în vederea reducerii stresului operator. Soluţiile
anestezice nu vor conţine vasoconstrictor.
Pacienţii cu risc crescut vor suporta tratamente stomatologice şi chirurgicale numai în condiţii de spitalizare
cu un plan terapeutic cât mai simplu.

36. Particularităţile extracțiilor dentare la pacienţii cu afecţiuni ale sistemului endocrin (diabetul zahatat).
TERENUL PATOLOGIC ENDOCRIN ŞI METABOLIC

DIABETUL ZAHARAT este o afecţiune endocrină ce afectează la ora actuală aproximativ 3% din populaţia
globului, determinată de un deficit absolut sau relativ de insulină şi excesului relativ sau absolut de glucagon.
El reprezintă o deficienţă biochimică, caracterizată prin tulburări ale metabolismului glucidic, cu
hiperglicemie şi glicozurie şi secundar tulburări ale metabolismului lipidic. Glicozuria este determinată de
incapacitatea tubilor renali de a reabsorbi excesul de glucoză.

În funcţie de dependenţa pacientului la insulină,diabetul se clasifică:


-diabet tip 1 folosit ca sinonim pentru diabetul insulino-dependent (DZID)
-diabetul tip 2 echivalent cu diabetul non-insulino-dependent (DZNID).

Cel mai adesea, simptomele sunt date de hiperglicemie:


-poliurie; polidipsie;
-polifagie;
-scădere în greutate.

Uneori prima manifestare clinică poate fi o decompensare acută metabolică ce duce la coma diabetică.
Pacientul diabetic este caracterizat de o pluripatologie dismetabolică secundară:
-afecţiunini cardiovasculare;
-miocardiopatie şi coronaropatie;
-complicaţii neurologice (neuropatii periferice, hipotensiune posturală);
-retinopatie diabetică; nefropatie diabetică;
-creşterea riscului la infecţii la nivelul pielii, cavităţii orale.

Această pluripatologie face pacientul diabetic deosebit de fragil, şi astfel necesită îngrijiri speciale medico-
chirurgicale.
Indiferent de amploarea intervenţiei sunt necesare un consult diabetologic cu determinarea glicemie (N=80-
120mg/dl) şi a hemoglobinei glicozilate (A1c) ( N= 4-6%).
Pentru reducerea stresului operator, care prin descărcarea de adrenalină endogenă creşte glicemia se,
recomandă o premedicaţie anxiolitică cu excepţia pacienţilor cu neuropatie diabetică cu tendinţă la
hipotensiune ortostatică.
Pentru prevenirea infecţiilor locale postoperatorii se recomandă antibioterapie: Amoxicilină 2g per os, o oră
preoperator ( la adult) sau Clindamicină 300mg per os, cu o oră preoperator. Dacă antibioticele nu pot fi
administrate per os, sunt injectate i.m. sau i.v. cu 30 minute preoperator.
Sedinţele vor fi scurte şi programate astfel încât dieta şi tratamentul cu insulină să nu fie întrerupte.
Anestezicul utilizat nu trebuie să conţină adrenalină deoarece aceasta are efect hiperglicemiant prin creşterea
glicogenolizei. Dacă se impune utilizarea vasoconstrictorului se preferă noradrenalina deoarece aceasta
influenţează foarte puţin glicemia.
Intervenţiile stomatologice şi chirurgicale pot fi efectuate în condiţii de ambulator doar dacă glicemia este
mai mică de 200mg/dl iar hemoglobina glicolizată sub 7%.
Dacă nivelul glicemiei este de 250mg/dl, iar hemoglobina glicozilată între 7 şi 9% intervenţiile se vor efectua
numai în condiţii de spitalizare cu posibila ajustare a dozei de insulină.
Pacienţii cu un diabet dezechilibrat necesită spitalizare pentru echilibrarea diabetului şi ulterior rezolvarea
patologiei din teritoriul oro-maxilo-facial.

37. Particularităţile extracțiilor dentare la pacienţii cu afecţiuni ale aparatului digestive (hepatita și ciroza
hepatică).
Există un "întreg" alfabet al tipurilor de afecţiuni hepatice "A", "B", "C", "D", "E". Cele mai cunoscute
hepatite sunt de tip A, B şi C. Una dintre cele mai severe şi agresive tipuri de hepatită este cea determinată de
virusul hepatic C, considerat de OMS ca fiind al doilea agent cu potenţial oncogen după tutun. Netratate,
aceaste forme de hepatită, pot provoca ciroză sau cancer hepatic şi, în final, decesul.La aceşti pacienţi înainte
oricărei intervenţii stomatologice este necesară evaluarea funcţiei hepatice prin examene clinice şi de
laborator.
Afecţiunile ficatului determină scăderea producerii factorilor de coagulare dependenţi de vitamina K ( I, II,
V, VII, IX,). Hipertensiunea portală determină hipersplenism cu sechestrarea trombocitelor şi implicit
trombocitopenia şi scădera sintezei inhibitorilor coagulării (proteinele S şi C) cu creşterea tendinţei de
coagulare diseminată.
Din acest motiv explorările paraclinice vor cuprinde testele de coagulare (T.S., T.C., INR, APTT, PT) şi
determinare numărului de trombocite (N= 150.000-400.000T/dL).
Nu se vor efectua intervenţii dacă INR este mai mare de 1,5, şi nici în cazul în care numărul de trombocite
este mai mic de 80.000T/dL. Nu se administrează aspirină şi nici AINS deoarece sunt hepatotoxice şi
agravează tulburările de coagulare, cu sângerarea plăgii.
Intervenţiile vor fi efectuate în şedinţe seriate pentru a reduce apariţia intoxicaţiilor cu substanţe anestezice.
Se impune metoda de anestezie cea mai puţin toxică, deci, anestezia loco-regională cu anestezice amidice
(Articaină, Mepivacaină) în dozaj redus. Anestezia generală este contraindicată cu excepţia cazurilor de
necesitate.
La pacienţii cu insuficienţă hepatică nu se administrează sedative datorită riscului de encefalopatiei portală,
iar la cei cu ciroză hepatică se evită vasoconstrictorul deoarece reduce fluxul sanguine hepatic.

38. Particularităţile extracțiilor dentare la pacienţii cu afecţiuni renale (insuficiența renală cronică).
Insuficiența renală (IR) se definește prin scăderea rapidă (insuficiență renală acută) sau lentă (IR cronică) a
funcției renale,rezultatul fiind incapacitatea de a menține echilibrul hidroelectrolitic și de a excreta produșii
azotați. Creatinina serică este unmarker convenabil pentru evaluarea funcției renale: valoarea creatininei
crește cu 1-1,5 mg/dl/zi (la IR acută). Insuficiența renală poate fi descrisă și ca o scădere a ratei de filtrare
glomerulara. Probleme frecvent întâlnite în disfuncții ale rinichilor includ acidemie, concentrații anormale de
potasiu, calciu, fosfat, și (pe termen lung), anemie, precum și vindecarea întârziată a oaselor rupte. Mai pot
să apară hematurie și proteinurie.
Pe termen lung, problemele renale pot influența alte boli, cum ar fi bolile cardiovasculare.

39. Particularităţile extracțiilor dentare la pacienţii cu epilepsie.


O altă categorie de pacienţii este reprezentată de cei cu următoarele afecţiuni: epilepsie, boală Parkinson,
tulburări motorii şi psihice severe(encefalopatii, sindrom Down,etc). La aceştia, anestezia loco-regională nu
asigură linişte operatorie corespunzătoare. Se recomandă anestezie generală chiar şi pentru tratamente
stomatologice de scurtă durată.
Pacienţii epileptici sub tratament continu şi crize rare ( mai puţin de una pe lună) pot fi trataţi în condiţii de
ambulator, sedaţi preoperator. Se contraindică utilizarea soluţiilor anestezice cu vasoconstrictor.
În cazul epilepticilor cu crize convulsivante repetate sub tratament anticonvulsivant se recomandă anestezia
generală în condiţii de spitalizare.
La pacienţii cu afecţiuni neurologice de tipul miastenia gravis, distoniile miotonice, cu interesarea contracţiei
musculare se preferă tratamentele stomatologice sub anestezie loco-regională.

40. Particularităţile extracțiilor dentare la pacienţii aflați pe fondal de tratament antitrombotic.


Anticoagulantele orale (sintrom, trombostop) şi injectabile (clexan, fraxiparină ) împiedică mecanismul prin
care vitamina K participă la sinteza hepatică a complexului protrombinic.
Ele se administrează pacienţilor cu următoarele afecţiuni: fibrilaţie atrială paroxistică, stenoză mitrală
strânsă, proteză valvulară biologică sau mecanică, trombembolis.
Antiagregantele plachetare (plavix, trombex, aspenter, aspirină) se administrează pacienţilor cu accidente
vasculare cerebrale în antecedente sau pentru profilaxia trombozelor intravasculare.
La pacientii aflaţi sub tratament cu anticoagulante sau antiagregante se temporizează intervenţia sângerândă
şi se întrerupe tratamentul anticoagulant/antiagregant până la revenirea testelor de coagulare la normal.
Decizia de întrerupere a terapiei anticoagulante/ antiagregante şi protocolul pre şi postoperator vor fi luate în
colaborare cu medicul curant al afecţiunii de bază.
Se intervine chirurgical doar dacă INR în ziua intervenţiei este mai mic de 1,5 iar celelalte constante ale
coagulogramei (APTT, numărul de trombocite) sunt în limite normale.
Pacienţii la care nu poate fi întrerupt tratamentul anticoagulant (purtătorii de valve mecanice) vor fi trataţi
numai în condiţie de spitalizare, deoarece anticoagulantul oral trebuie înlocuit cu heparină cu masă
moleculară mică (fraxiparină, clexan) sub monitorizarea continuă a coagulării.
Pentru intervenţii scurte se recomandă anestezie terminală de contact sau infiltraţie locală. Se evită
anesteziile tronculare în lojele bogat vascularizate, iar anestezia generală de scurtă durată este de elecţie.

41. Antibioticoprofilaxia. Definiț ia. Indicaț ii. Grupele de risc.


Definitie:
-Profilaxia antibiotică a infecției chirurgicale . Utilizarea antibioticelor î nainte, î n timpul sau după un act
chirurgical în scopul prevenirii complicaț iilor infecț ioase.
-Terapie cu antibiotice. Utilizarea antibioticelor î n scopul reducerii creș terii, reproducerii ș i multiplicării
microorganismelor, inclusiv terapia de eradicare.

Indicatii: 79% apare o bacteriemie tranzitorie fiziologica dupa o extractie dentara ce dureaza 2-3 h si daca
pacientul este sanatos aceasta bacteriemie trece fara complicatii, sechele , neobservat ( exemplu: dupa
extractie pacientul suna si zice ca are febra)
Daca pacientul face parte din grupul de risc , bacteriemia provoaca probleme serioase de sanatate pina la
judecata.

Grupele de risc:
pacienti cu patologii cardiace
pacienti cu proteze valvulare
pacienti cu antecedente de endocardita infectioasa
pacienti cu cardiopatii congenitale cianogene
( se efectuiaza profilaxia antibioticoprofilaxia)

2. pacienti cu insuficienta renala cronica dializati


( la ei facem profilaxia suntitelor pentru ca bacteriile se depun pe drenajele pacientilor care sunt aplicate la
vene efectuinduse permanent dializa)

3. pacineti imunocompromisi, transplanti, tratati chimioterapeutic

Tratamentul antibiotioprofilaxiei consta in:


-AMOXICILINA sau AMPICILINA per-os sau intra venos 2g cu 30-60 min preextractional
-La pacinetii care au alergii la Peniciline vom administra CLINDOMICINA 600 mg per-os sau intra venos
cu 30-60 min preextractional

42. Clasificarea accidentelor extracț iei dentare.


Accidentele si complicatiile extractionale dentare pot fi reduse la minim printro evaluare corecta clinica si
radiologica preextractionala si prin respectarea principiilor de extractie in corelatie cu statusul local si
general.
In producerea acestor accidente sint implicati mai multi factori:
particularitatile morfologice ale dintelui de urmeaza a fi extras
particularitatile morfologice ale structurilor de vecinatate
lexiuni patologice preexistente
greseli de tehnica prin folosirea unor instrumente sau manopere neadecvate

Clasificarea accidentelor in extractia dentara:


- leziuni dentare
fractura coronara a dintelui extras;
fractura radiculara a dintelui extras;
fractura coronara a dintelui vecin ;
luxatia dintelui vecin
fractura coronara a dintilor antagonisti
extractia unui alt dinte decit cel extras
smulgerea sau lezarea mugurilor dintilor permanenti

- leziuni ale partilor moi perimaxilare


plagi gingivale liniare
plagi intinse cu decolari osoase importante
plagi ale mucoasei palatine
plagi ale limbii
plagi ale planseului bucal

- leziuni osoase
fractura corticalei alveolare
fractura corticalei linguale
fractura tberozitatii maxilare
fractura mandibulei

- accidente sinusale
deschiderea sinusului maxilar
impingerea radacinilor sub mucoasa sinusala sau in plina cavitate sinusala

- impingerea dintilor in spatiile perimaxilare


impingerea molarului de minte superior in spatiul pterigomaxilar
impingerea molarului trei inferior in planseul bucal

- leziuni nervoase
lezarea n. alveolar inferior si a n. mentonier
lezarea n. lingual in timpul extractiei molarilor inferiori
lezarea n. nazopalatin

luxatii ATM

Clasificarea complicatiilor extractiei dentare:


durerea , tumefactia , trismusul
hemoragia postextractionala
alveolita postextractionala

43. Leziuni dentare. Diagnostic, tratament, profilaxie.

-fractura coronara sau radiculara a dintelui extras


(Cauza: distructii mari corono-radiculare prin procese carioase,prezenta unor obturatii voluminoase,radacini
foarte convergente sau divergente “ in baioneta” sau radacini cu procese de hipercementoza; dinti
devitalizati ; tehnici incorecte -priza incorecta a clestelui-manevre brutale in cursul luxarii dintelui; priza
incorecta; ,miscari de luxatie inafara axului longitudinal al dintelui.Prevenirea: examen clinic si radiologic
complex, solutiile terapeutice la situatia locala; metode operatorii adecvate; extractia prin alveolotomie a
radacinilor curbate ; tehnici speciale de extractie . Tratament: daca sa produs fractura se continua extractia in
aceiasi sedinta cu elevatoare fine sau prin aleolotomie.

-fractura coronara a dintelui vecin sau antagonisti


Cauza: obturatii voluminoase sau cu un proces carios extins,prin deraparea elevatorului sau clestilor
Profilaxie: instrumentul nu va fi sprijinit pe dintele vecin asigurind priza corecta dozind forta de tractiune in
ax in momentul avulsiei. Tratament: impregnare in fracturi superficiale; obturatie in cele mijlocii; coafajul
direct sau pulpectomia in fracturi penetrante cu interesarea camerei pulpare; extractia in fracturi
longitudinale corono-radiculare)

-luxatia dintelui vecin


(Cauza: folosirea incorecta a instrumentului de extractie : falci foarte late, aplicarea defectuasa sprijininduse
pe dintele vecin; Profilaxie: inghesuiri dentare se vor folosi clestii de radacini . Tratament: in luxatia
completa- replantarea daca e posibil ; in subluxatii cu mobilitate mica - supravegherea vitalitatii dintelui daca
va fi negativ se recurge la extirparea camerei pulpare cu tratament endodontic.In mobilitate importanta el va
fi stabilizat,fiind suficienta trecerea unui fir de matase peste fata sa ocluzala si fixarea acestuia la gingia
adiacenta.Se va evita fixarea rigida cu atela si ligaturi interdentare ,deoarece aceasta creste riscul de aparitie a
anchilozei dento-alveolare si a resorbtiei radiculare externe.In avulsii complete,cind peretii alveolari sunt
integrii ,se realizeaza replantarea.)

-extractia unui alt dinte decit cel extras


(cauza: scop ortodontic,cind se solicita o extractie atipica.Daca s-a extras un alt dinte,acesta va fi irigat usor
cu ser fiziologic si va fi introdus in alveola.Se va lua legatura cu ortodontu si ,daca acesta insista pentru
extractia dintelui indicat de el,se temporizeaza interventia pentru 3-4 saptamini,pentru a putea evalua dintele
replantat.Daca replantarea a avut succes,se poate practica extractia dintelui indicat de ortodont.Daca
replantarea nu a avut succes se va solicita ortodontului modificarea planului de tratament,adaptarea la noua
situate clinica,aceasta fiind posibila in majoritatea situatiilor doar prin mici modificari.)

-smulgerea sau lezarea mugurilor dintilor permanenti


(cauza: extractia cu clestele a dintilor temporari pluriradiculari,cu radacini neresorbite sau resorbite partial.
La smulgerea mugurelui dentar se va tenta replantarea acestuia,suturindu-se mucoasa acoperitoare.Lezarea
mugurilor dintilor permanenti se poate produce in timpul extractiei dintilor temporari cu elevatorul,virful
acestuia patrunde mai profund ,deschizind sacul folicular.Tratamentul va consta in sutura gingivomucoasei
peste plaga sau protejarea plagii cu mesa iodoformata.Daca se produce suprainfectareaplagii,se va indeparta
mugurele dentar ,deoarece acesta s-a necrozat.)

44. Leziuni ale părţ ilor moi perimaxilare. Diagnostic, tratament, profilaxie
Cauza: forta excesiva, necontrolata
-plagi gingivale liniare
cauza: deraparea elevatorului , aplicarea incorecta a clestelui peste mucoasa; apare hemoragie ambundenta.
Tratamentu: suturarea plagii cind lambourile rezultate sunt viabile sau in excizia fragentelor de mucasa mici ,
devitale cu sutura plagii

-plagi intinse cu decolari osoase importante


cauza: in timpul extractiilor laborioase, margini mucozale dilacerate, zdrobite, os alveolar descoperit partial.
Tratamentu: regularizarea marginilor osoase, excizia tesuturilor moi devitale , repozitionarea prin sutura a
partilor moi cu acoperirea osului alveolar, daca nu atunci osul se va proteja cu o mesa iodoformata

-plagi ale mucoasei palatine


cauza: deraparea elevatoarelor in timpul extractiei molarilor superiori; daca se lezeaza artera palatina apare
hemoragie in jet efectuinduse ligaturarea vasului distal de plaga

-plagi ale limbii


cauza: deraparea eleatoarelor in timpul extractiei molarilor inferiori; insotite de hemoragii importante a
vaselor linguale uneori cu aparitia hematomului disecat; se sutureaza masa plagii deoarece hemostaza nu este
eficienta

-plagi ale planseului bucal


cauza: ineparea mucoaseil cu hemoragii masive , hematom sidecat, complicatii ca asfixia cu obstructia cailor
aeriene superioare, suprainfectarea hematomului. Tratament: asigurarea permeabilitatii cailor respiratorii
superioare si trimiterea de urgenta intrun serviciu de chirurgie OMF

45. Leziuni osoase. Diagnostic, tratament, profilaxie.


-fractura corticalei alveolare
cauza: zona cu cortiala subtire ( canin, molar superior vestibular; d inferiori forntali vestibular si lingual;
podeaua sinusului maxilar ); Tratament: fractura completa cu fragment de os detasat- se indeparteaza , se
regularizeaza, se sutureaza plaga; daca nu e deperiostat fragmentul - se repozitioneaza apoi sutura

-fractura corticalei linguale


cauza: in timpul extractiei molarilor inferiori asociat cu impingerea dinelui in planseul oral sau lezarea n
lingual. Tratament: ca la orice fractura

-fractura tuberozitatii maxilare


cauza: in timpul extractiei molarului de minte superior, sau mol 2 , forte spre distal , aplicarea falcilor
clestelui pe corticala osaoasa ducind si la lezarea plexului venos perituberoziar cu hemoragii hematom , sau
risc septic crescut; comunicari oro-sinusale. Tratament: ca fractura osului maxilar; daca dintele si tesutul
osos formeaza corp comun se reataseaza tuberozitatea cu dintle extras si monitorizarea 6-8 saptamini urmata
de extractia prin alveolotomia molarului; daca este complet detasata - se indeparteaza cu inchiderea
defectului cu sutura .

-fractura mandibulei
cazua: extractia sau odontectomia molarului de minte inferior; la examenul clinic si radiologoc se observa
factorii de risc: incluzia profunda a mol de minte inferiorl atrofia mandibulei; procese patologice chist ,
osteomielita. Tratament: se exclude folosirea elevatorului Lecluse ce favorizeaza fractura de unghi
mandibular; la fractura- se finalizeaza extractia dentara; se va reduce fracutra ; tratament de urgenta OMF

46. Accidente sinusale. Diagnostic, profilaxie, tratament.


Cauze: contitii anatomice; procese resorbabile periradiculare la nivelul premolarilor si molarilor superiori ;
radiografica analizam raportul dintilor cu sinusul , in caz de apropiere se recurge la: evitarea manevrelor de
forta cu elevatorul ;chiuretajele intempestive nu se evectuiaza se prefera alveolotomie
Diagnostic : Daca se exploreaza cu un stilet butonat se constata ca fundul alveolei este complet
distrus, stiletu patrunzind in cavitate.In aceste cazuri este bine ca explorarea sa fie cit mai putin
traumatizanta pentru a nu infecta sinusul.

-deschiderea sinusului maxilar


cauza: extractia dintelui sinusa; chiuruetaj alveolar; ducind la singerare; contraindicata manevra Vasalva care
paote mari bresa mucoasei cind facem explorarea sinusului cu stiletul si suprainfectind sinusul. Tratament:
cicatrizarea alveolei; toaleta plagii; cind alveola este mare se face rezectia amrginii osoase , decolarea catre
fundul de sac vestibular apoi sutura; pacinetii timp de 2-3 saptamini cu sufla nasul mentine igiena bucala si
antisepsia nazala riguroasa
-impingerea radacinilor sub mucoasa sinusala sau in plina cavitate sinusala
cauza: actiunea cu instrumente catre fundul alveolei in timpul extractiei; impinzind radacina fie sub mucoasa
sinusala sau chiar in cavitate . Tratament: radiografie pentru a vedea sediul radacinii ; submucoasa- extractie
pe cale alveolara largita tehnica Wassmundt ( incizie dubla , decolare, rezectia, extragerea, regularea
marginilor osoase; sutura, mesa iodoforma cu ligaturi de sirma in 8; sau placa de protectie din acrilat cind nu
sunt dintii vecini); daca in plina cavitate- extractia urgenta maxim 48h cu trepanarea sinusului la locul de
electie ( metoda Cladwel-Luc)

47. Împingerea dinț ilor în spaț iile perimaxilare. Diagnostic, tratament,
profilaxie.
Cauza : forte exagerate, necontrolate ducind la perforarea structurii osoase si impingerea dintelui in spatiile
periaxilarea

-impingerea molarului de minte superior in spatiul pterigomaxilar


exemple: molarii 3 superiori pot fi impinsi distal se recomanda presiunea digitala distala a medicului;
fractura tuberozitatii maxilare; dinte situat in medial de ramul madibular cce produce tulburari in deschiderea
guriil; Tratament: indepartarea imediata a dintelui ; hemoragia va impiedica ; in sectia de OMF dupa
investigatia radiologica cu depistarea pozitiei

-impingerea molarului trei inferior in planseul bucal


cauza: forta exagerata cu elevatorul spre posterior si lingual cu corticala subtire sau absenta. Tratament:
serviciul OMF cu abordare orala daca dintele va fi impins deasupra m milohioidian, sau cale cutanata daca
sub m.; Metoda moderna de localizare a dintelui este navigatia chirurgicala cu realizarea modelului virtual cu
CT preoperator

48. Leziuni nervoase. Diagnostic, tratament, profilaxie.


-lezarea n. alveolar inferior si a n. mentonier
raportul nerv dinte se realizeaza radiologic preoperator OPG sau retroalveolara; Extractia prin alveolotomie
a premolarilor inf , reflectarea si tractiunea exagerata a laboului creat duce la lexarea n mentonier,cu
revenirea peste citeva saptamini, dar daca va fi sectionat lezarea e definitiva; In cazul molarilor de minte
tulburarile remitinduse fara tratament. Recuperarea generala a n alveolar inf si mentonier apare la 6-9 luni
dupa 2 ani deja exclus.

-lezarea n. lingual in timpul extractiei molarilor inferiori


mai rar, cauza: extractia dintelui de minte ; duce la modificari gustative , perforarea corticalei linguale ; se
evita extractia rezectia corticalei linguale ; chiuruetajului intempestiv si decolarea brutala a sacului folicular;
trepanarea osoasa cit mai la nivelul corticalei vestibulare, dintele se sectioneaza; fara instrumente rotative;
sturi plasate superficial pentru evitarea incarcarii nervului

-lezarea n. nazopalatin
cauza: in timpul realizarii lamboului pentru odontectomia caninilor inclusi; zona de inervatie este redusa
recuperarea fiind destul de rapida fara schele

49. Luxaț ia articulaț iei temporo-mandibulare. Diagnostic, tratament, profilaxie.


Se defineste ca fiind o afectiune in care condilul este deplasat in afara spatiului articular dar ramine in
interiorul capsului . In cazul in care mandibula nu este sprijinita corect in timpul extractiei molarilor inferiori
, pacientul acuza o durere intensa in ATM uni sau biterminala cu imposibilitatea inchiderii cavitatii orale,
producinduse o luxatie anterioara a mandibulei , terapia fiind de urgenta

Luxatiile pot fi :
-anterioara
acuta ( traumatism direct cu cadere de menton; indirent la extractia unui dinte , cascat larg; sapasm
muscular gura deschisa timp indelungat ) Diagnosticul : la examenul clinic si radiologic Tratament: reducere
imediata a luxatie cu sau fara anestezie ; radiografie prereducere pentru a evita fractura;
cronica- tratament: injectarea intraarticulara a unei sol sclerozante pentru a strine capsula ; ch
capsulorafie; rezectie modelanta a tuberculului articular
-posterioara
cauza: traumatism direct; anomalii de formal; lipsa molarilor ; tulburari de ocluzie . Diagnostic: semne
clinice , radiografii, diagnostic diferential cu cavitatea glenoida Tratament: reducerea cu aplicarea policelor
in santul vestibulat cu o presiune in jos apoi anterior tractiune; aplicarea bandajului mentocefalic sau ligaturi
interdentare 24h ; alimentatie pe semilichide cu limitarea miscarilor
-laterala
cauza: fracturi subcondiliene tratamentul fracturii

50. Hemoragia postextracț ională dentară. Definiț ia. Clasificarea. Factorii


etiologici implicaț i în apariț ia hemoragiei postextracț ionale dentare.
Definitia: Hemoragia - singerarea gingivo-osoasa care continua sau declanseaza din alveola dintelui extras,
peste termenii fiziologici de formare a cheagului sangvin, singerarea in mod normal oprinduse dupa 15-20
min cu formarea cheagului sanguin .

Clasificare:
I - dupa momentul producerii :
imediat prelungita - singerarea nu se opreste spontan dupa 15-20 min ci continua
precoce- se porduce la citeva ore dupa extractie , reapare la 2-3h
tardiva- la a 3-4 a zi dupa extractie
II - dupa cantitatea de singe pierdut:
mici - pierdere pina la 100 ml singe
mijlocii- 150-300 ml singe
grave - peste 30% din masa singelui circulant
III - dupa felul vasului lezat :
arteriale in jet
venoase continue
capilare care au aspectul unei singerari in masa
mixte
IV - dupa cauza care lea generat:
factori locali
factori generali

Etiopatogenia:
A- factori locali ( plagi osoase intinse cu delabrari importante ale gingivomucoasei; fracturi ale proceselor
alveolare sau maxilar; vasodilatatie secundara aparute in urma amd impreuna cu anestezicul a unor substante
vasoconstrictoare ( adrenalina) ; persistenta in alveola a unor procese patologice inflamatorii cornice; cioburi
osoase; anomalii a vaselor alveolare ( anevrism, angioame); tesut de granulatie in alveola; resturi dentare ;
lezarea unor vase ; nerespectarea de catre pacient a instructiunilor postextractionale ( clatirea cu apa dupa
extractie)
B- factori generali ( vasculopatii - creste fragilitatea si permeabilitatea vasculara; carenta de vitamine C, PP;
tulburari gastrointestinale care antreneaza insuficienta sintetizare a vit K; insuficienta hepatica; infectii acute
,cronice; hipertensiune arteriala; stari alergice; afect ale sistemului endocrin; menstruatie; trombocitopenii si
coagulopatii congenitale sau dobindite ; leucemii ; afectiuni trombocitare cantitative si calitatie ; deficiente
ale factorilor plasmatici ; tratamente anticoagulante antiagregante plachetare ; tratamente citostatice;
hemofilii; tulburari ale metabolismului calcic.

51. Metodele hemostatice locale.


I - metoda - aplicarea tamponamentului deasupra alveolei supraalveolare ( usor , necompresiv); se curata intii
cav buc de cheaguri, apoi plaga alveolara spalare cu apa oxigenata su ser fiziologic, cu aplicarea
tamponamentului
II - metoda - daca nu functionaza I atunci se efectuiaza tamponament compresiv intraalveolar din cauza
hemoragiilor abundente profunde; apoi mesa se indeasa de la fundul alveolei spre afara ; la dintii
pluriradiculari fiecare alveola se tamponeaza separat ( in forma de zig zag); aceasta metoda se foloseste cind
singerarea este atit din gingivomucoasa cit si din os ; daca exista cioburi se inlatura si se face si regularitatea
osului cu chiureta . Aceasta metoda prevede mai multe metode de mentinere a tamponamentului compresiv:
introducerea unui strat de comprese aplicate peste tampon ce acopera plaga, recomandind pacinetilor sa
stringa dintii; imobilizind mandibula cu bandaj metocefalic sau fornta mentoniera elastica
ligaturi de sirma in 8 pe dintii vecini
mulaje confectionate din mase termoplastice ( kerr sau stents); materiale siliconate ( Dentaflex, Optosil) din
acrilate;
la purtatorii de proteze se pot folosi protezele proprii completate cu stents , sau acrilat autopolimerizabil
in caz de edentatii intinse , neprotezate se confectioneaza de urgenta placi de protectie din acrilat
p.s. I si II metoda nu se mentine mai mult de 48-72 h provoaca ischemie ; leziuni necroticec; cicatrici

III - metoda - aplicarea suturilor ( nu este indicata doar cind mucoasa este inflamata, tumefiata , sau in
procese septice cu evolutie endoalveolara, pentru inlocuire la aceasta metoda alti autori recomanda
electrocuagularea marginilor singerinde , dar poate reaparea singerarea. )

IV - metoda - aplicarea buretilor hemostatici ( hemostatice locale necaustice- antipirina 20% is pulbere de
trombina care se aplica in plaga sub forma de pulbere , imbibata in mese sau bureti de fibrina sau gelatina. Pe
linga buretii de gelatina ( Gelaspon, Gelfoam) se utilizeaza si fibirna sub forma de bureti; La hemofilitici - se
efectuiaza trombina liofilizanta ( ca pastila) o dizolvam in 2 ml de sol fiziologica si apoi amd intraalveolar
lent fara presiune ( nu intramucos) apoi aplicam o mesa imbibata in acid aminocaproic 5% supraalveolar
necompresiv ; pacinetul poate sa aplice desincesatator 1 data la 3-4 h mesa respectiva ; sau recomandam bai
bucale cu acid aminocaproic 5% de 6 ori pe zi ( Met. a fost preinventata in 2009 de catre Dm Zanoaga Oleg
si Topala Valentin)

V - metoda - combinata ( agenti hemostatici + suturare) exemplu: burete + sutura ; burete + tampon
compresiv

52. Tratamentul general al pacienț ilor cu sindrom hemoragipar.


Tratamentul general ( daca cel local nu ajuta ):
i\v lent 10ml Gluconat de Calciu ( clorura de Ca)
sol Etamsilat 12,5 % 2-4 ml i\v sau i\m
Acid Ascorbic 5% i\v 2-4 ml
Acid Aminocaproic 100 ml 5% perfuzie lent i\v
Vicasol (vit. K3) i\m 1-2 ml 1% pe zi
la pacineti cu hemofilie se indica plasma antihemofilica

Obiective :
restabilirea conditiilor normale ale hemostazei spontane
oprirea hemoragiei tratind cauza generala care a provocagto suplinind pierederea de singe
In hemoragii grave se impune de urgenta refacerea masei circulante prin amd de plasma , sol
macromoleculare si singe.
La hemofilici se adm plasma antihemofilica sau Crioprecipitat de plasma antihemofilitica ce contin factori
coagulatori VIII si IX.
In hemoragii grave persistente cantitatea de singe perfuzat va fi in raport cu singele pierdut. Acest tratament
va fi facut in conditii de spitalizare , bolnavii hemofilici , purpurici, purtatori de proteze valvulare , trebuie sa
fie inernati in servicii de spitalizare pentru efectuarea extractiilor dentare.
53. Profilaxia hemoragiei postextracț ionale dentare.
In 1- rind : Anamneza completa si corecta pentru a identifica potentialii factori de risc sau eventualele
tulburari de hemostaza in antecedentele personale patologice; examenul clinic si probele de laborator ,
preextractional este necesar pregatirea corespunzatoare cerinduse eventual colaborarea medicului internist.
Trebuie diferentiata din anamneza o tulburare a hemostazei de singerari postoperatorii normala de exemplu :
o singerare de 12-14h e normal ; mai mult de 24 h e necesara ingrijire medicala.

In al 2-a rind: obtinerea informatiilor perivind eventuala medicatie a pacientului ce poate interera cu
singerare, influentate din grupul 5 A ( aspirina, anticoagulante, antibiotice, alcool , antitumorale) , nu se vor
efectua extractii la pacienti ce au adm medicamentele de mai sus. Se indica intreruperea amd cu inlocuirea
derivatilor heparinici injectabili .

In al 3-a rind : se vor identifica din anamneza bolile care se asociaza cu risc crescut singerind, se vor lua
masuri de precautie dac acestea nu se pot temporiza, extractie cit mai atraumatica, fara dilacerari, evitinduse
manevre brutale , traumatizarea tesuturilor; in alveola se pot introduce hemostatice ca pulbere de trombina,
bureti de gelatina sau fibirina imbibati in trombina; cu sutura postextractionala si pansament supraalveolar
compresiv; se mai protejeaza cu un tampon iodoformat ucor compresiv mentinut 3-4 zile apoi schimbat la
fiecare 2 zile pina la cicatrizare , ligaturat in 8 sau cu placi ; pacinetii ramin sub supraveghere 30-60 min; de
asemnea prealabil se pot efectua gutiere conformatoare ce vor fi aplicate peste creasta alveolara , compresind
mecanic limitind hemoragia sau hematomul , cu protectie alveolara .

56. Alveolita postextracţională. Definiția. Etiopatogenie. Simptomatologia alveolitei


postextracționale
Alveolita postextracţională. Etiologia, formele clinice, simptomatica, tratamentul,
profilaxia.
Alveolita este o osteita localizata , in care fenomenele inflamatorii se asociaza cu necroza
superficiala circumscrisa a peretelui osos.
Etiologia:Intervin numerosi factori ca:
a) tulburari vasomotorii loco-regionale provocate pe de o parte de traumatismul operator, si pe
de alta parte de actiunea adrenalinei din solutiei anestezica
b) extractiile laborioase si prelungite ;
c) utilizarea nejudicioasa, la turatii mici , a instrumentelor mici
d) existenta in alveola postextractionala a unor fragmente detasate de os sau dinte;
e) extractiile incomplete,cu raminerea in alveola a unor resturi radiculare ;
f) nerespectarea conditiilor de asepsie in pregatirea si conducerea actului operator ;
g) starea generala deficitara ,cu scaderea rezistentei organismului la infectie

Formele clinice:se descriu 2 forme anatomopatologice ale alveolitei postextractionale , si anume


alveolita umeda(supurata), si alveolita uscata( dry socket)
In alveolita umeda se produce o inflamatie a alveolei in totalitate .Marginile alveolei sunt tumefiate
,turgescente , iar gingivomucoasa prezinta o staza vasculara marcata.Cheagul endoalveolar este
murdar ,acoperit cu depozite purulente.
Alveolita uscata mai frecventa la mandibula , este lipsita de congestie.Gingia este palida ,atona.Din
alveola lipseste complet cheagul sau se gasete un mic cheag brun-cenusiu,care se desprinde usor.In
alveolita umeda sunt incriminati factorii locali care favorizeaza producerea infectiei ,iar in alveolita
uscata este incriminata vasoconstrictia prelungita a capilarelor care favorizeaza trombozarea si
necroza.
Simptomatica: La 3-4 zile dupa extractie apare durerea, care are un caracter violent,creste progresiv
in intensitate ,iradiind in hemimaxilar sau chiar in hemicraniu,putind lua caracterul unei nevralgii de
trigemen.Durerea persista,nu se calmeaza la analgeticele obisnuite;halena fetida.Stara generala este
usor alterata:febra moderata ,curbatura,ganglionii loco-regionali mariti in volum,durerosi la
presiune.
In alveolita uscata ,gingivomucoasa este palida,atona, fara tendinte de cicatrizare.Alveola este
goala,fara cheag sau acoperita partial cu un cheag brun-cenusiu, care se detaseaza usor,
Tratamentul:a) combaterea durerii si a infectiei si stimularea procesului de regenerare tisulara si
de cicatrizare
1.indepartarea din aveola a cheagului infectat , a corpilor straini si a portiunilor de os necrozat.
2.aplicatii locale de substante anestezice si antiinfectioase
3.tratament general antiinfectios si antialgic
4.tratament local si general de stimulare a cicatrizarii
In alveolita umeda se face indepartarea cheagului infectat si a corpilor strini cu apa oxigenata sau
ser fiziologic caldut, dupa care se aplica in alveola un con cu antibiotice de tip Negasolon sau
Neocon.
Alveolita uscata este mult mai greu de tratat ,intrucit necroza osoasa este mult mai extinsa .La
inceput se face o irigatie bogata a alveolei cu solutii slabe antiseptice(RIVANOL)

57.
Formele anatomo-patologice ale alveolitei sunt:
Alveolita umeda
Este caracterizata in principal prin leziuni de tip inflamator care intereseaza alveola in
totalitate si mucoasa adiacenta. In alveola se gasesc cheaguri alterate, purulente si tesut
de granulatie burjonat, care uneori pot lua aspect de polip gingival. Mucoasa este
tumefiata, turgescenta. Peretii ososi sunt inmuiati, infiltrate. Procesul infiltrative, inflamator
se extinde catre peretii alveolei si periost.
Alveolita uscata
Nu prezinta elemente inflamatorii. Mucoasa este palida, atona. In alveola nu exista cheag
sau exista cheag mic, brun-cenusiu. Peretii ososi alveolari au un aspect albicios si prezinta
sechestre mici lameliforme care se detaseaza usor. Capilarele gingivale si osoase sunt
obstruate, favorizind necroza osoasa.

Etiopatogenie
Alveolita umeda-factori locali care favorizeaza producerea infectiei
Alveolita uscata-vasoconstricitia capilara prelungita

Tratamentul:
a) combaterea durerii si a infectiei si stimularea procesului de regenerare tisulara si de cicatrizare
1.indepartarea din aveola a cheagului infectat , a corpilor straini si a portiunilor de os necrozat.
2.aplicatii locale de substante anestezice si antiinfectioase
3.tratament general antiinfectios si antialgic
4.tratament local si general de stimulare a cicatrizarii
In alveolita umeda se face indepartarea cheagului infectat si a corpilor strini cu apa oxigenata sau
ser fiziologic caldut, dupa care se aplica in alveola un con cu antibiotice de tip Negasolon sau
Neocon.
Alveolita uscata este mult mai greu de tratat ,intrucit necroza osoasa este mult mai extinsa .La
inceput se face o irigatie bogata a alveolei cu solutii slabe antiseptice(RIVANOL)

58. INsuficienta respiratorie acuta


Incapacitate, acuta sau cronica, a plamanilor de a asigura functia lor, care se traduce printr-o
diminuare a concentratiei de oxigen in sange si uneori printr-o crestere a
concentratiei sangvinede dioxid de carbon. Exista doua forme principale de insuficienta
respiratorie insuficienta respiratorie acuta si insuficienta respiratorie cronica.
insuficienta respiratorie acuta (I.R.A.) - este o scadere busca sisevera a functiei respiratorii, care
compromite schimburile gazoase intre aer si sange si care poate antrena moartea.

Cauze -O insuficienta respiratorie acuta poate surveni prin mecanisme diverse:


- insuficienta respiratorie acuta prin hipoventilatie poate fi provocata printr-o obstructie a cailor
aeriene (bronhopneumopatie cronica obstructiva severa, astm, tumora bronsica), printr-
un traumatism toracic, prin deformatii rahidiene importante (cifoscolioze) sau printr-o atingere
neurologica centrala (coma) sau periferica (poliomielita).
- insuficienta respiratorie acuta prin alterarea membranei alveolo-capilare (locul schimburilor
gazoase aer-sange) poate fi provocata de o inhalare de gaze sufocante, de o pneumopatie virala, de
o insuficienta ventriculara stanga.
Insuficienta respiratorie acuta prin decompensarea unei insuficiente respiratorii cronice este de cele
mai multe ori de origine infectioasa.

Semne si diagnostic -Semnele comune tuturor insuficientelor respiratorii acute


sunt consecintele alterarii schimburilor gazoase: tulburari de ritm respirator, cianoza, tahicardie
cu hipertensiune artificiala, tulburari neuropsihice variate putand merge la coma. Diagnosticarea
este, in principal, clinica se impune spitalizarea de urgenta intr-un serviciu de reanimare.

tratament si prognostic -tratamentul se face intotdeauna de urgenta. EI consta in suplinirea


functiei respiratorii slabite si, simultan, in tratarea cauzei atunci cand este posibil (antibiolice, de
exemplu). Se poate merge de la simpla oxigenoterapie (imbogatirea in oxigen a aerului inspirat) la
asistarea ventilatorie partiala sau completa cu ajutorul respiratoarelor artificiale, care sunt racordate
la bolnav prin intermediul unei sonde de intubatie endotraheale sau al unei traheotomii.
Prognosticul, o data faza acuta tratata, depinde de terenul respirator si de originea prabusirii lui.
insuficienta respiratorie cronica (I.R.C.) - este o insuficienta respiratorie permanenta ce rezulta
din evolutia a numeroase afectiuni respiratorii.Cele mai multe dintre insuficientele respiratorii
cronice sunt legate de o obstructie a cailor aeriene prin bronhopatie cronica, astm sau emfizem:
acestea sunt insuficientele respiratorii cronice obstructive. Altele, numite insuficiente
respiratorii cronice restrictive, sunt consecutive unei diminuari a volumelor respiratorii legate fie de
o atingere neuromusculara (poliomielita, seleroza laterala amiotrofica, miopatie), fie de o atingere
osoasa (cifoscolioza grava, spondilartrita anchilozanta), fie de leziunipulmonare (pneumectomie sau
lobeclomie pentru cancer, tuberculoza si sechelele ei, fibroza pulmonara).

Simptome, diagnostic si evolutie -O insuficienta respiratorie cronica se traduce printr-


o respiratie dificila cu distensie toracica, tiraj (scobirea spatiilor intercostale la inspiratie) si cianoza.
Ea poate in plus sa antreneze o insuficienta ventriculara dreapta: tahicardie, cresterein volum
a ficatului, jugulare turgescente, edeme ale membrelor inferioare. Insuficientele respiratorii cronice
evolueaza lent, agravate prin pusee de insuficienta respiratorie acuta. In cazurile cele mai grave, se
ajunge la practicarea unei traheotomii definitive. Diagnosticarea se bazeaza pe examenul gazelor
din sange, care arata o hipoxie cu hipercapnie. Un cliseu radiografic toracic precizeaza atingerea
pulmonara.

Tratament, prognostic si prevenire -Tratamentului i se asociaza oxigenoterapia, practicata la


domiciliu timp de mai multe ore pe zi cu ajutorul unui extractor de oxigen, cu administrarea de
bronhodilatatoare (teofilina), de antibiotice (pentru tratarea suprainfectiei bronsice), uneori de
corticosteroizi, de aerosoli si aplicarea kineziterapiei respiratorii. Incetarea fumatului este un
imperativ, precum fi profilaxia antiinfectioasa. Prevenirea este esentialmente cea a bronhopatiilor
cronice, deci incetarea fumatului si tratamentul cu antibiotice a oricarei suprainfectii.

59.
OBSTRUCŢIA CĂILOR RESPIRATORII SUPERIOARE
• Trauma
• Corpii străini
• Căderea posterioară a limbii
• Edemul şi spasmul laringelui — Edemul laringian (Angioedemul sau Edemul
angioneurotic) — Grupul spasmodic (Laringita striduloasă, Pseudocrupul) • Infecţiile —
Abcesul periamigdalian — Epiglotita — Abcesul sau flegmonul retrofaringian
 Tumori
OBSTRUCŢIA CĂILOR RESPIRATORII INFERIOARE
1. Aspiraţia în căile traheo-bronşice a:
 Conţinutului gastric prin vărsătură (Bronhoalveolita sau Pneumopatia de
deglutiţie - sindromul Mendelson);
 Sângelui;
 Apei;
2. Corpi străini.
3. Infecţii - Crupul viral sau laringotraheobronşita acută virală; - Bronşiolita acută.
4. Reacţii alergice, Şoc anafilactic.
5. Edemul pulmonar acut.
6. Tumori.
DEZOBSTRUCŢIA CĂILOR AERIENE SUPERIOARE
I. Tripla manevră Safar (1981) de dezobstrucţie aeriană:
 Hiperextensia capului;
 Subluxarea anterioară a mandibulei (manevra Esmarch);
 Deschiderea gurii, revizia şi îndepărtarea corpilor străini vizibili.
II. Extragerea corpilor străini cu pensa Magill sau Kocher.
III. Intubaţie orofaringiană (canule orofaringiene Guedel; tubul Safar; sonda
Lifeway - Weinmann).
IV. Obturatorul esofagian.
V. Intubaţie nazofaringiană (canula Robertazzi; sonda Wendel)
VI. Aplicarea măștii laringiene.
VII. Aspirația orofaringiană.
METODELE DE DEZOBSTRUCŢIE A CĂILOR AERIENE INFERIOARE
1. Intubaţia endotraheală : - intubaţie cu sonda combinată - intubaţie orotraheală -
intubaţie nazotraheală
2. Cricotireotomia (coniotomie) şi cricotireostomia pe ac
3. Traheotomia
4. Aspiraţia conţinutului traheobronşic cu un aspirator
SEMNELE OBSTRUCŢIEI CĂILOR AERIENE
• Stare de inconştienţă
• Imposibilitate de a vorbi
• Retracţie
• Sternală, costală, subcostală
• Flux prin căile aeriene – scăzut sau inexistent
• Cianoză sau coloraţie gri a tegumentului
• Respiraţie zgomotoasă
• Stridor
60. Stop cardiac
Stopul cardiac se defineste ca oprirea brusca a activitatii inimii, astfel incat victima
devine inconstienta, fara respiratie normala si fara semne de circulatie a sangelui. Daca nu
se aplica rapid masuri pentru restabilirea functiilor vitale, va avea loc decesul – moartea
subita.
Interventia prin manevre de resuscitare cardiopulmonara, reprezentate
de compresii toracice externe (masaj cardiac) si respiratie artificiala,
precum si defibrilarea precoce – aplicarea unui soc electric cat mai aproape de
momentul instalarii acestei tulburari catastrofale de ritm, ar putea restaura ritmul normal al
inimii si conduce la reluarea functiilor vitale – respiratia si circulatia. In cateva minute, daca
nu se intervine, consecintele opririi cordului vor deveni ireversibile (in special la nivelul
creierului, care nu rezista in lipsa oxigenului). Cu cat aplicarea acestor masuri se initiaza
mai precoce, cu atat sansele de supravietuire ale victimei sunt mai mari.

61. Moartea clinică. Recunoașterea semnelor premonitorii. Semnele patognomonice


ale morții clinice.
Moartea clinică – durează 5-7 minute, după stoparea funcţiilor sistemelor nervos
central, respirator şi cardiovascular. În această perioadă este posibilă reanimarea tuturor
funcţiilor organelor de importanţă vitală, deoarece încă nu au apărut schimbări ireversibile
ale celulelor organismului. Hipotermia corpului poate prelungi cu mult perioada morţii
clinice (20 min.).
Semne
Lipsa respiraţiei evidenţiată prin:
inspecţie – absenţa mişcărilor respiratorii;
auscultare – absenţa murmurului vezicular; cu ajutorul unui fulg în dreptul narinelor;
cu ajutorul unei oglinzi în faţa orificiului nazal şi bucal; cu ajutorul unui
vas cu apă aşezat pe torace.
lipsa activităţii cardio-circulatorii, evidenţiată prin:
lipsa pulsului;
la auscultare – lipsa zgomotelor cardiace;
traseul plat al electrocardiogramei;
transluminarea mâinii – degetele devin opace;
la incizia pielii – lipsa hemoragiei;
la ligatura degetului – lipsa cianozei;
în puncţia cardiacă, lipsa sângerării pe ac, imobilitateaacului;
lipsa activităţii sistem nervos central:
lipsa reflexelor- ultimul dispare reflexul cornean (dispare în coma profundă);
traseu EEG plat.
alte semne:
semnul arsurii la aplicarea flăcării pe tegument (în cazul morţii aparente se
formează o flictenă cu lichid înconjurată de o reacţie inflamatorie;
în cazul morţii reale se formează o proeminenţă epidermică uscată fără înroşirea
tegumentului din jur);
lipsa chemosisului conjunctival la aplicarea de eter pe conjunctiva oculară
62. Măsurile elementare de susţinere a funcţiilor vitale (Basic Life Support): (Airway,
Breathing, Circulations).
A.AIRWAY- Evaluarea starii si permeabilitatii cailor respiratorii
 Recunoasterea obstructiei CA
 prevenirea aspiratiei continutului gastric
 asigurarea schimburilor gazoase adecvate
 MANEVRE DE DESCHIDERE A CĂILOR AERIENE • Hiperextensia capului / ridicarea
mandibulei • Nu se va efectua în caz de suspiciune de leziune de coloană vertebrală
cervicală • Subluxaţia mandibulei

B . BREATHING – Evaluarea respiratiei ,recunoasterea semnelor de insuficienta respiratory


→ frecventa respiratorie
→ mecanica respiratorie
→ culoarea tegumentelor si mucoaselor
Respiraţie gură-la-gură, gură-la-nas, gură-la-gură-şi-la-nas, gură-la-mască, gură-latub Safar sau
stomă.
Respiraţie cu balonul portabil AMBU
• Ventilarea adecvată este confirmată prin :
• Prezenţa mişcărilor respiratorii de expansiune a cutiei toracice
• Auscultarea şi sesizarea aerului expirator
Respiraţia artificială
• Pensaţi nasul victimei
• Ţineţi-i bărbia ridicată
• Inspiraţi adânc
• Încercaţi să aplicaţi cât mai etanş buzele pe cele ale victimei
• Expiraţi continuu în gura victimei (o insuflaţie timp de 1 sec)
• Verificaţi dacă i se ridică pieptul
• Păstraţi-i bărbia ridicată
• Apoi mai efectuaţi încă o insuflaţie
Algoritmul tratamentului obstrucţiei căilor aeriene la copii prin corpi străini. Obstrucţia căilor
aeriene superioare
• 5 lovituri interscapulare
• Se va verifica obţinerea dezobstrucţiei după fiecare lovitură
• Dacă nu s-a obţinut dezobstrucţia prin lovituri interscapulare vor fi effectuate
• 5 compresiuni abdominale Compresiuni abdominale în serie a câte 5
C . CIRCULATION – Evaluarea functiei circulatorii
→ frecventa cardiaca
→ puls periferic
→ tensiunea arteriala
→ perfuzia tisulara – culoarea tegumentului
- temperatura
- timp de recolorare capilara
.Circulația
1. Determinarea pulsului
2. Corectitudinea efectuării masajului cardiac extern
Determinarea Pulsului
• Determinarea pulsului. Pulsul se determină la copii în vârsta de 1 an şi adulţi la artera
carotidă, cu două degete (arătător şi mediu) prin alunecare de pe cartilajul tiroid în profunzime între
marginea muşchiului sternocleidomastoideu şi cartilajul tiroid.
Masajul cardiac extern
 Ocupaţi poziţia lângă bolnav în aşa fel ca mâinile să cadă perpendicular pe suprafaţa cutiei
toracice. În timpul compresiunilor mâinile nu se flectează în articulaţia cotului. Sunt două
modalităţi de aplicare a palmelor, prin formarea unui lacăt sau a simplei aplicări palmă peste palmă.

63. Semnele morții biologice și constatarea decesului.


1)Diagnostic necroptic:
a. prezenta semnelor cadaverice precoce
1) Lividitati
2) Rigiditate
3) Racire
4) Deshidratare
5) Autoliza
b. prezenta semnelor cadaverice tardive
1) putrefactia
2) stari conservatoare: mumificarea, adipoceara, etc.
3) distrugerea cadavrului de catre insecte
2) Diagnosticul opririi ireversibile a functiei circulatorii-respiratorii: constatarea opririi
ireversibile, iresuscitabile a functiei cariocirculatorii si/sau a celei respiratorii

-semne negative de viata (corespund mortii clinice si/sau mortii aparente)


pozitia si aspectul cadavrului:
1) tonusul abolit
2) oprirea respiratiei
3) oprirea circulatiei
4) abolirea reflexelor
5) modificari ocular
6) suspendarea activitatii cerebrale
Moartea clinică – durează 5-7 minute, după stoparea funcţiilor sistemelor nervos
central, respirator şi cardiovascular. În această perioadă este posibilă reanimarea tuturor
funcţiilor organelor de importanţă vitală, deoarece încă nu au apărut schimbări ireversibile
ale celulelor organismului. Hipotermia corpului poate prelungi cu mult perioada morţii
clinice (20 min.).
Moartea biologică se caracterizează prin încetarea proceselor metabolice celulare,
condiţionând modificări ireversibile ale organelor vitale. La această etapă acţiunile de
reanimare nu sunt eficiente. Moartea poate fi cauzată de îmbătrânirea organismului, când
funcţiile vitale se sting lent. În aceste cazuri se depistează moartea naturală (fiziologică).
Mult mai frecvente avem de afacere cu moartea patologică din cauza diferitelor maladii.
Categoria morţii naturale şi patologice se numeşte moarte neviolentă. O formă de moarte
patologică este moartea subită, care se instalează în scurt timp la persoane sănătoase.
Categoria de moarte condiţionată de acţiunile factorilor externi (mecanici, fizici, chimici,
termici) asupra organismului uman este numită moarte violentă. Există trei genuri de
moarte violentă: accidentară, sinucidere, omucidere.

Diagnosticul morţii. Pentru verificarea morţii reale se folosesc două grupe de


semne: de orientare şi de certitudine.
Dintre semnele de orientare ale morţii fac parte:
- poza pasivă a corpului;
- paliditatea tegumentelor;
- lipsa respiraţiei;
- lipsa reflexelor;
- lipsa circulaţiei sangvine;
- lipsa bătăilor inimii.
Semnele de certitudine a morţii reale oferă radioscopia inimii, electrocardiografia,
electroencefalografia.
Modificările cadaverice precoce. Modificările cadaverice precoce se referă la
semnele de certitudine a morţii reale. Din ele fac parte:
1. Răcirea cadavrului poate să înceapă incă din timpul agoniei. Se explică prin
scăderea activităţii biologice a ţesuturilor. Peste 10-12 ore după moarte temperatura este
de circa +20C.
2. Deshidratarea cadavrului – odată cu încetarea circulaţiei sangvine are loc
hipostaza generală şi evaporarea apei din straturile superficilae ale ţesuturilor, contribuind
la deshidratarea cadavrului.
3. Lividităţile cadaverice – peste 2-4 ore după instalarea morţii în regiunile
inferioare ale corpului apar pete violete numite lividităţi (pete) cadaverice. Procesul de
apariţie a petelor cadaverice evoluează în 3 stadii: hipostaza, difuziune (stază), imbiţie.
Hipostaza începe să apară peste 1,5-2 ore şi se instalează complet la 16 ore de la moarte.
Dacă se schimbă poziţia cadavrului (se întoarce) petele cadaverice dispar peste 1-3 ore şi
din nou apar în regiunile inferioare respective ale corpului. Staza se instalează după 12-16
ore de la moarte, când se produce o extravazare a plasmei sangvine care îmbibă
ţesuturile şi durează 24-36 ore. Stadiul al treilea numit imbibiţie se instalează după 24 ore
de la moarte. Petele cadaverice în acest caz nu dispar la presiune şi nu se schimbă la
modificarea poziţiei cadavrului.
4. Rigiditatea cadaverică – la 30 min. (până la 2-4 ore) după instalarea morţii
apare o rigiditate progresivă a musculaturii. Procesul deplin de formare a rigidităţii
cadaverice decurge până la 24 ore de la moarte.
5. Rigiditatea cataleptică (spasmul cadaveric) reprezintă o formă aparte, când
instalarea rigidităţii are loc brusc, fixând persoana în poziţia în care este surprinsă în
momentul morţii.
6. Autoliza postmortală – după instalarea morţii ţesuturile şi organele cadavrului
se modifică sub acţiunea enzimilor, sucului gastric. Se autolizează rapid după moarte
toate organele de importanţă vitală (pancreasul, splina, glandele suprarenale, ficatul,
rinichii).
Modificările cadaverice tardive. Modificările cadaverice tardive se dezvoltă peste 2-
3 zile după instalarea morţii şi pot să dureze un timp îndelungat. Din modificările
cadaverice tardive fac parte: putrefacţia şi conservarea (mumificarea naturală,
saponificarea, lignificarea, congelarea) şi altele.
1. Putrefacţia este o modificare cadaverică distructivă, de natură microbiană. Cea
mai favorabilă temperatură pentru putrefacţie este +20 +35C. Putrefacţia este stopată la
temperatura de 0 +1 C şi mai mare de +55 C. Timpul de putrefacţie a cadavrului mai
depinde de prezenţa microbilor şi de proprietăţile solului în care a fost înhumat (uscat,
umed, mlăştinos).
2. Distrugerea cadavrelor prin insecte şi animale – muştele depun ouă în jurul
orificiilor naturale (gură, nas, organe genitale) sub formă de grămezi. Peste 10-25 ore din
ouă apar larve. Muştele pot „scheletiza” un cadavru în circa 4 săptămâni. Furnicile pot
„scheletiza” deplin cadavrul în timp de 4-8 săptămâni. Cadavrele pot fi mâncate de câini,
pisici, porci, şobolani etc.

64. Clasificarea proceselor inflamatorii in regiunea oro-maxilo-faciala.


A. Infectii nespecifice
1. Infectii periosoase: • spatiul vestibular • spatiul palatinal • spatiul corpului mandibular
2. Infectiile spatiilor fasciale: a) primare maxilare: • bucal • canin • infratemporal
b) primare mandibulare: • bucal • submandibular • submentonier • sublingual
c) secundare: • maseterin • pterigomandibular • temporal • laterofarigian • prevertebral • parotidian
d) localizari particulare: • abcesul limbii • abcesul orbitei
1. Supuratii difuze: • flegmonul planseului bucal • flegmonul difuz hemifacial
2. Fasciite necrozante
3. Limfadenite: • acute • cornice
4. Infectii osoase: • osteoperiostita • osteita • osteomielita • osteonecroza
B. Infectii specific
1. Actinomicoza 2. Sifilis 3. TBC

65. Etiologia proceselor inflamatorii in regiunea oro-maxilo-faciala.


Etiopatogenie: Factori favorizanti: -locali -generali
Factorii favorizanti locali:
1. Leziuni traumatice osoase
2. Tumorile maxilarelor (chisturile)
3. Corpi straini patrunsi accidental prin mucoasa
4. Complicatiile extractiei dentare
5. Complicatiile anesteziei locoregionale
6. Complicatiile diferitor tratamente stomatologice:obturatii coronare cu mortificari pulpare
,obturatii de canal cu depasire.
Factori favorizanti generali:
1. Virsta.
2. Reactivitatea naturala diminuata a organismului pacientului (sistemului imunitar)
3. Afectiunile neurologice, neuropsihice.
4. Tratament indelungat cu antibiotice sau corticosteroizi pe cale orala.

Factori determinanti
1. Leziunile dentoparadontale, dintre care cele mai frecvente sunt:
a) Gangrene pulpare
b) Pungi paradontale adinci cu traiect serpinginos
c) Fracture dentare
2. Exacerbarea virulentei germenilor patogeni, prin selectionarea unor tulpini bacteriene in
urma tratamentului indelungat cu antibiotic, corticosteroizi.

66. Patogenia si anatomia patologica a proceselor inflamatorii in regiunea oro-maxilo-faciala.

Mecanismele patogene care stau la baza supuratiilor perimaxilare sau ale spatiilor fasciale sunt 6:
1. calea transosoasa prin care un process patologic periapical migreaza de-a lungul canalelor
Hawers, ajungind subperiostal. Dupa decolarea si erodarea periostului apare tabloul clinic de
supuratie periosoasa sau de supuratie a spatiilor fasciale primare.
2. calea submucoasa care este intilnita in parodontopatiile marginale profunde sau in accidentele de
eruptie dentara. Colectia supurata difuzeaza intre os si fibromucoasa acoperitoare, dind nastere
supuratiilor periosoase sau de spatii fasciale primare.
3. calea directa care este intilnita in traumatismele cu retentie de corpi straini.
4. calea limfatica in care infectiile faringoamigdaliene si dento-parodontale difuzeaza direct in
ganglionii locali sau loco-regionali.

67. Evolutía clinica a proceselor inflamatorii regiunii OMF.

Procesul supurativ initial periapical erodeaza corticala osoasa cea mai subtire si ajunge la nivelul
partilor moi periosoase. Evolutia spre o supuratie periosoasa sau spre o supuratie a spatiilor fasciale
este influentata de relatia topografica dintre locul in care procesul supurativ a erodat corticala
osoasa si insertiile musculare de la nivelul maxilarului sau mandibulei.
Manifestari clinice locale :
-rubor (hiperemie) - dilatarea vaselor sangvine cu aparitia rosetei locale
-calor(hipertermie) - accelerarea reactiilor catabolice si eliminarea caldurii
.-tumor(edem) - dereglarea permeabilitatii peretilor vasculari, are loc extravazarea lichiduui in tesuturi cu formarea
edemului.
-dolor (durere) - apare din cauza comprimarii terminatiunilor nervoase de catre edem
-functio lesae (dereglarea functiei)
Mafestari generale:
Subiectiv (acuze) : frisoane cu transpiratii, cefalee, inapetenta, slabiciune
Obiectiv : febra, tahicardie, tahipnee, paliditate
68.Periodontita Apicala acută:etiologia, clasificarea, tabloul clinic, tratamentul.
Etiologia:
1)infecțioasă: microorganismele(streprococul hemolitic nehemolitic, veillonela, fungi)
Căile de pătrundere:1)canalul radicular, pungi parodontale
2)hematogen, limfogen(gripa, tifos, alte Infecții)
2)traumatica- contuzii lovituri microtraume obiceiuri vicioase de a tine obiecte in gură
3)medicamentoasă-tratarea incorecta a pulpitei, sub chimice, pasta arsenicala, formalina, fenol.

Clasificare(după Lukomski)
-seroasă
-purulentă

Tablou clinic:
Dureri sîcîitoare- se acutizează la presiuni asupra dintelui
Senzație de alungire a dintelui
Ganglionii limfatici regionali ușor măriți
Subiectiv:
Dureri permanente
Sensibilitate la excitanți termici
Obiectiv:
Fața simetrică
Gura se deschide liber
Percuția dureroasa verticala/orizontala
Palparea dureroasa in regiunea apicala
Mucoasa ușor hipermiata, edemațiată
La examinare se depistează dinte cu LOC, obtirație
Radiologic nu sint schimbări.

Tratamentul general:
Prelucrarea mecanica a canalului radicular
Prelucrarea medicamentoasa(clorhexidina)
Antibiotice(eritromicina, lecomiticina local)
Administrarea glucocorticoizilor(hidrocortizon,dexametazon,prednizolon)
Aplicarea sub stimulante a osteogenezei(pasta lizozimvitaminica calcitonina)
Obturația minuțioasa le toată lungimea canalului

69.Periodontita Apicala cronică:etiologia, clasificarea, tabloul clinic, tratamentul.


Etiologia:
1)infecțioasă: microorganismele(streprococul hemolitic nehemolitic, veillonela, fungi)
Căile de pătrundere:1)canalul radicular, pungi parodontale
2)hematogen, limfogen(gripa, tifos, alte Infecții)
2)traumatica- contuzii lovituri microtraume obiceiuri vicioase de a tine obiecte in gură
3)medicamentoasă-tratarea incorecta a pulpitei, sub chimice, pasta arsenicala, formalina, fenol.

Clasificare(Lukomski)
-fibroasă
-granulantă
-granulomatoasă

Tabloul clinic:
Cronica fibroasă
-apare in urma manoperelor terapeutice
-evolueaza asimptomatic
-percuție indolora
-lipsesc modificările mucoasei gingivale
Radiologic-spațiul periodontal dilatat mai accentuat in zona periapicala
Cronica granulanta
-senzații dolore, uneori slabe(de apăsare)
-acuze in timpul Mușcarii pe dinte
-apariția unei fistule, peste un timp dispare
Radiologic-in regiunea periapicala un focar distructiv cu margini neregulate in forma de para de foc
Cronica granulomatoasa
-poate evolua asimptomatic sau simptomatic( simptomele de periodontita granulanta cronica)
-hipermie
-canal fistular
-edem gingival
Tipurile granulomului:
Simplu-din țesut de granulație
Epitelial-țesut de granulație și epiteliul
Chistic-cavitatea acoperită cu epiteliu

Tratamentul general:
Prelucrarea mecanica a canalului radicular
Prelucrarea medicamentoasa(clorhexidina)
Antibiotice(eritromicina, lecomiticina local)
Administrarea glucocorticoizilor(hidrocortizon,dexametazon,prednizolon)
Aplicarea sub stimulante a osteogenezei(pasta lizozimvitaminica calcitonina)
Obturația minuțioasa le toată lungimea canalului

Tratamentul chirurgical:
1)Apicoectomia
Etapele:
Anestezia
Incizia(semiluna)
Descoperirea tablei osoase verticale
Trepanarea osoasa
Rezecția apexului
Chiuretajul procesului periapical
Obturarea canalului retrograd după necesitate
Obturarea cavității osoase cu materiale osteoplastice
Suturare plăgii
2)Amputatia-extirparea totala a unei rădăcini a morarului 1-2 superior inferior cind tratamentul endodontic nu poate fi
realizat
Tipuri:
Amputarea rădăcinii propriu-zisa cu pastrarea integrala a coroanei
Amputarea in Care rădăcina e îndepărtată cu porțiunea corespunzătoare a coroanei
3)Replantarea-reproducerea in alveola sa a unui dinte sau mugure dentar
Tehnica:
Extracția dentară(dintele introdus in ser fiziologic cald)
Pregătirea alveolei(chiuretajul, spălarea cu ser fiziologic cald)
Pregătirea dintelui
Replantarea nu mai tirziu de 30 de minute
Imobilizarea dintelui replantat cu ligaturi și gutiere-suficient 3 săptămîni.

70.Bolile de erupție a dinților:etiologia,clasificarea,tabloul clinic, tratamentul.


Tulburari cronologice de erupţie:
• erupţia precoce;
• erupţia tardivă;
Tulburari topografice de erupţie:
• ectopia
• heterotopia
• transpoziţia
Tulburări de dinamică a erupţiei:
• incluzia
• reincluzia
Tulburări asociate erupţiei dentare şi/sau incluziei dentare:
• septice
• mecanice
• trofice
• nervoase
• tumorale
Tulburarile cronologice:
factori generali:
• rahitism; sifilis congenital; rubeola prenatala => produc Întârzieri mari În erupţia dentară;
• anomalii cromozomiale (În special sindromul
Down) => secvenţă neobişnuită de erupţie şi Întârzieri În erupţie;
• febrele eruptive => erupţia accelerată a grupelor dentare .
Tulburări topografice de eruptie:
-Ectopia dentară reprezintă anomalia ca-
racterizată prin erupţia unui dinte la distanţă de locul său normal de erupţie, de o parte sau de alta a liniei arcadei
dentare (ectopie vestibulară
sau ectopie orală).
-Transpoziţia dentară reprezintă erupţia
cu inversarea locului de pe arcadă a doi dinţi vecini. Cele mai frecvente sunt transpoziţiile canin-incisiv lateral şi canin-
premolar unu.
-Heterotopia este anomalia de sediu a
unui dinte ce se află inclus sau erupe la distanţă de arcada alveolară; de exemplu, molarul de minte inferior inclus
heterotopicÎn ramul ascen-
dent mandibular sau chiarÎn condil.
Pentru ectopie şi transpoziţie, În majori-
tatea cazurilor se aplică o terapie ortodontică de redresare a poziţiei dintelui, cu o eventuală te-
rapie chirurgicală asociată de tipul: extracţii dentare, alveolotomie etc.
În cazul heteropiei se practică extracţia dintelui interesat.
Tulburări de dinamica:
Etiologia:
Factori locali:
• neregularitatea poziţiei şi presiunii dintelui adiacent;
• densitatea osului Înconjurător;
• inflamaţii cronice de lungă durată care au ca rezultat creşterea densităţii mucoasei acoperitoare;
• lipsa spaţiului pe arcadă datorat nedezvoltării mandibulei sau maxilarului;
• persistenţă de lungă durată a dinţilor temporari;
• necroza datorată proceselor infecţioase locale.
factorii generali:
a) cauze pre- si pastnatale:
• rahitismul;
• anemiile;
• sifilisul congenital;
• tuberculoza;
• disfuncţiile endocrine;
• malnutriţia.
b) cauze rare:
• disostoza cleidocran ană;
• oxicefalia;
• despicăturile labio-maxilo-palatine.
Tratamentul:
In cazul incluziei se descriu: odontectomia (ca metodă radicală), sau metode
conservatoare - redresarea chirurgical-ortodontică sau transplantarea
Tulburari nervoase:
pot să apară:
Tulburări senzitive, cum ar fi:
• nevralgii dentare;
• sinalgii dento-cutanate;
• otalgii;
• algii cervico-faciale.
Tulburări motorii:
• trismus;
• contracturi musculare ale muşchilor feţei;
• paralizii faciale.
Tulburările trofice-gingivostomatita
Tulburări mecanice:
• prin presiunea exercitată de coroana molarului de minte pe faţa distală a molarului de 12 ani pot să apară leziuni
carioase
• mortificări pulpare şi resorbţii radiculare ale molarului de 12 ani prin acelaşi mecanism.
• incongruenţă dento-alveolară cu Înghesuire În regiunea frontalilor inferiori;
• deplasări dentare cu rotaţie linguală sau ves-tibulară;
• factor de blocare a evoluţiei molarului doi;
• malocluzii datorită incongruenţei dento alveolarw
• factor de recidivă a proalveoliilor.
Tulburări septice:
•pericoronarita congestiva
•pericoronarita septica

71.Pericoronarita seroasa și purulentă:diagnosticul tabloul clinic si tratamentul.


Pericoronarita este o leziune a complicaţiilor septice care apare în zona posterioară a peultimului molar, la nivelul
coroanei molarului de minte şi este, de cele mai multe ori, o urgenţă stomatologică.
Apare de cele mai multe ori la nivelul molarilor de minte de pe maxilarul inferior. Caracterizată de erupţia incompletă
sau anormală a măselelor de minte, pericoronarita apare în special la pacienţi cu vârste cuprinse între 17 şi 24 de ani.

Tabloul clinic:
• dureri în zona molarului de minte;
• înroşirea gingiei;
• hipersalivaţie;
• gust neplăcut şi halenă (respiraţie urât mirositoare);
• dureri la deschiderea gurii (imposibilitatea de a deschide gura);
• disconfort în momentul înghiţirii;
• inflamarea mucoasei;
• acumularea unei secreţii purulente la nivelul mucoasei afectate;
tumefierea gingiei.

Tratamentul pericoronaritei poate varia, în funcţie de tipul de erupţie şi de tipul şi gradul de avansare a infecţiei. Acesta
poate presupune:
• spălături (irigaţii) cu soluţii antiseptice, antiinflamatorii şi analgezice;
• drenajul colecţiei purulente de sub mucoasă, sub anestezie locală (în cazul pericoronaritei supurate);
• detartraj dentar – pentru evitarea recurenţei infecţiei;
• decapișonare, reprezentată de extragerea mucoasei acoperitoare după tratarea inflamării gingiei (în cazul molarilor
care ar erupe corect pe arcadă);
• extracţia molarului afectat (a molarului de minte), după tratarea infecţiei.

72.Complicatiile pericoronaritei și profilaxia lor.


Complicații septice in părțile moi:Infecții ale spațiilor faciale(primare- spațiul canin, bucal,
infratemporal,submandibular, corpul mandibulei.secundare-maseterin, pterigomandibulr, temporal
superficial/profund,retrofaringian, prevertebtal)
Complicații septice osoase(osteita, osteomielita)
Complicații septice ganglionare(adenite acute, cronice)
Complicații septice la distanta(tromboflebită la sinusul cavernos, septicemii, pulmonare)

73.Abcesul retromolar:etiologia, tabloul clinic, diagnosticul, tratamentul.

74.Chisturile de erupție: etiologia, caracteristicile clinice, diagnosticul, tratamentul.


Chistul de eruptie este un chist odontogen localizat superficial in jurul coroanei unui dinte, cel mai adesea temporar,
aflat in eruptie.
Apare cel mai frecvent in contextul eruptiei dentitiei temporare ,sau a incisivilor superiori sau a molarilor permanenti
(la copii de 6-8 ani).
Poate sa apara si la adulti, in contextul unui dinte semiinclus.
Caracteristici clinice:
Se prezinta sub forma unei leziuni cu aspect chistic, localizata in dreptul dintelui in eruptie
Mucoasa crestei alveolare, care il acopera, este intacta, dar intinsa si subtiata
La palpare, are o consistenta fluctuenta si este discret dureros
Deformarea mucoasei gingivale Care acoperă coroana dintelui pe cale de erupție
Tratament
Incizia cu evacuarea Conținutului chistic
Excizia unei porțiuni mici de mucoasa
Chiuretajul

75.Eruptia dificila a celorlalți Dinți: canini, premolari:etiologie, diagnosticul, manifestările clinice, tratamentul.
Cauzele erupției dificile: malpozitiile (distopii(ectopie/entopie), rotațiile, egresiunile), transpozitiile dentare,
heterotopiile, incluzia dentara.
Distopie dentara-dintele parțial sau complet este erupt însă este situat in afara(ectopie) sau înăuntru(entopie) arcadei
dentare.
In transpozitiile dentare, 2 Dinți vecini își schimba locul pe arcada. Cel mai frecvent sunt implicați incisivul lateral și
caninul sau caninul Și premolarul prim.
Heterotopiile sunt situații rare in care dintele se găsește la distanța de locul normal de eruptie. Caninul superior se poate
dezvolta suborbitar.
Incluzia dentară- dintele care nu a erupt in cavitatea bucala fără sa fie obstrucționat de un alt dinte.

Etiologie:
Factori locali:
-sediul sau forma Mugurelui dentar(sediu prea profund intraosos, mugure deformat sau anchiloza dentomaxilară
-obstacole in calea de eruptie(persistenta dintelui temporar peste limita normala, cădere prematura sau extracția precoce
a dintelui temporar, malpozitiile dinților vecini deja erupti, formațiuni tumorale sau pseudotumorale in calea dintelui
inclus( chist radicular al dintelui temporar, chist pericoronar al dintelui in eruptie)
-lipsa spațiului pe arcadă
-tulburări osoase
-leziunile maxilarelor-traumatisme maxilo-faciale, despicături labiomaxilopalatine, osteomielitele maxilarelor
Factorii generali:
-factorul ereditar( anomalii cromozomiale-sindromul Down)
-disendocrinii(hipotiroidie, hipopituitaritism)
-rahitism
-sifilis
-hipovitaminoze(D C)

Manifestările clinice:
-poate lipsi simptomatologia subiectiva proprie
-prezenta pe arcadă a unui dinte temporar după depășirea perioadei fiziologice de eruptie
-absenta dintelui permanent cu insuficienta sau nu a spațiului
-prezenta unei proeminente a planului osos
-prezenta tremelor sau diastemelor
-deplasări, migrații, rotații ale dinților vecini
-existența unui spațiu pe arcada
-procese inflamatorii ale mucoasei( pericoronarite, gingivi-stomatite)
-caninii superiori incluși pot determina deviații sau rotații in Ax ale lateralilor sau primilor premolari
-dereglări de ocluzie

Tratamentul:
Pentru ectopie şi transpoziţie, În majori-
tatea cazurilor se aplică o terapie ortodontică de
redresare a poziţiei dintelui, cu o eventuală terapie chirurgicală asociată de tipul: extracţii den-
tare, alveolotomie etc.
În cazul heteropiei se practică extracţia
dintelui interesat.
In cazul incluziei se descxiu: odontectomia (ca metodă radicală), sau metode
conservatoare - redresarea chirurgical-ortodontică sau transplantarea,
Redresarea chirurgicală include 3 etape:
pale:
-menţinerea sau obţinerea spaţiului necesar pe arcadă;
-descoperirea chirurgicală a coroanei şi ancorarea dintelui;
-tracţionarea lentă şi progresivă până la alinierea caninului pe arcadă
Transplantarea caninului inclus :
Este o metodă rar folosită, care constă În
extracţia caninului inclus şi introducerea sa imediată Într-o alveolă nou creată În creasta alveoIară sau În alveola rămasă
după extracţia dintelui temporar, care Însă va trebui lărgită şi adâncită În funcţie de volumul rădăcinii.

76.Periostita odontogenă: clasificarea, etiopatogenia, anatomia patologică


Clasificarea:
1)După nozologie-infecțioasă, traumatica
2)După clinica-acuta(seroasa,purulentă) cronica(purulentă, proliferativă)
3)După localizare(vestibular, palatinal,lingual)
4)După raspindirea procesului(limitată, difuză)

Etiologia:
-patologia dentoparodontala
-Complicațiile tratamentelor stomatologice
-Complicațiile anesteziei loco-regionale
-Complicațiile extracție dentare
-corpi străini pătrunși accidental prin mucoasa și tegumente
-stafilococii cutanate extinse la nivelul spațiilor fasciale învecinate
-Infecții faringo-amigdalele
Anatomia patologică va depinde de faza clinică
In faza seroasa(de congestie)
-periostul îngroșat din cauza edemului
-infiltrat cu leucocite
-vase sangvine dilatate sau stază
-in unele locuri hemoragii
Acest stadiu este reversibil
In faza supurativă
-schimbări reactive inflamatorii și distrofice
-rezorbtia osteoclastica a osului
-decolări ale Periostului

-Mecanismele patogene de difuzare a infectiei:calea transosoasa, limfatică, submucoasa, directa.

77.Periostita odontogenă acută: diagnosticul, tabloul clinic,tratamentul.


Tabloul clinic:
Periostita seroasa- apare in primele 1-3 zile de la debutul bolii cu apariția durerilor difuze in regiunea maxilarelor, edem
difuz in regiunea țesuturilor moi adiacente
Periostita purulentă:
-debut 2-4 zile(acut)
-pacientul acuza dureri la dintele cauzal
-apar modificări in țesuturile moi
Durerile se intensifica in regiunea procesului alveolar al maxilarelor. Ele pot iradia pe traiectul nervului trigemen.
Semne clinice generale:
Slăbiciuni
Indispoziție
Insomnie
Temperatura subfebrilă
Pierderea poftei de mincare
Diagnosticul:
-acuzele bolnavului(apariția edemului, dureri)
-istoricul acutei maladii(etiologia)
-examenul clinic exo/endobucal
-examenul paraclinic(radiologic, de laborator, antibioticograma, termometria)

Tratamentul:
In periostitele de origine bacteriana,in fazele inițiale se pot aplica comprese umede și tratament antibiotic. In fazele
avansate, tratamentul chirurgical pentru evacuarea exsudatului inflamator. Se realizează prin incizii exo endoorale. Se
recomanda tratamentul antibiotic și suprimarea cauzei.

78.Periostita odontogenă cronică:diagnosticul, tabloul clinic, tratamentul.


Diagnosticul:
-acuzele bolnavului(apariția edemului, dureri)
-istoricul acutei maladii(etiologia)
-examenul clinic exo/endobucal
-examenul paraclinic(radiologic, de laborator, antibioticograma, termometria)
mentul.

Tabloul clinic:
Semne generale:
Slăbiciuni
Indispoziție
Insomnie
Temperatura ridicată
Pierderea poftei de mincare
Semne locale:
Dureri spontane sau provocate de intensitate minima
Hiperemie și edem al țesuturilor moi din cavitatea bucala cit și a țesuturilor feței
Obiectiv-deformarea importantă a reliefului osos

Tratament:
În faza purulentă:
deschiderea şi prelucrarea antiseptică a dintelui cauzal;
incizie cu prelucrarea antiseptică;
antibiotice osteotrope(augumentina, oxacilină, doxacilină).
antihistamine(analgin, amidopiridină)
desensibilizate;
preparate pirazolonice(analgin, amidopiridină)
clătituri zilnice multiple cu sol. permanganat de potasiu 1:3000 sau hidrocarbonat de natriu de 1-2 %.
În periostitele de origine traumatica sau chimica se urmărește creșterea imunității locale și generale a
organismului(vaccinuri polivalente, vitamine, agenți fizici)

79.Factorii determinanți in dezvoltarea osteomielitei odontogene.


-diseminarea hematogena de la un focar septic aflat la distanța
-însămânțarea directa de la procese infecțioase dento-parodontale,traumatism chirurgical sau accidental
-flora microbiană responsabila de apariția osteomielitei este stafilococul alb și auriu, streptococul hemolitic
-scăderea rezistentei organismului(diabet, agranulocitoză, leucemie, anemie, malnutriție, febre eruptive)
-Antibioterapia incorect condusă
-accidente de erupție a dinților
-extracții sau manopere chirurgicale nesterile
-focarele infecțioase din vecinătate-pericoronarita, pungile parodontale adinci și netratate, supuratiile periosoase
neglijate
-gangrenele pulpare complicate cu parodontita apicala, de unde infecția se extinde in țesutul osteo-medular și mai
departe

80.Osteomielitele maxilarelor:clasificare, etiologie,patogeneza.


1)După factorul etiologic:
-de cauză dentară(odintogena)
-hematogena
-traumatica(prin arma albă, arma de foc)
-cu caracter specific(de natura actinomicotica, tuberculoasă,sifilitica)
2)Clasificarea osteomielitei odontogene
-după fazele inflamatiei(acută,subacuta,cronica)
-după localizare(maxilarul superior/inferior)
-după gradul de raspindire a procesului(limitată, difuză)

Etiologie:
-diseminarea hematogena de la un focar septic aflat la distanța
-însămânțarea directa de la procese infecțioase dento-parodontale,traumatism chirurgical sau accidental
-flora microbiană responsabila de apariția osteomielitei este stafilococul alb și auriu, streptococul hemolitic
-factorii favorizanți-scăderea rezistentei organismului(diabet, agranulocitoză, leucemie, anemie, malnutriție, febre
eruptive) Antibioterapia incorect condusă

Patogeneza:
1)Teoria trombo-embolica
Osteomielita apare in urma trombozei septice și a embolizării vaselor;
Infecția și toxinele ei acționează in primul rind asupra vaselor țesutului medular;
Ca consecință apare inflamația pereților vasculari
Sectorul osos irigat este lipsit de circulația sangvina si se necrozează
2)Teoria alergică
Osteomielita apare in organismul sensibilizat, sub influența unui iritant nespecificat și evoluează ca o inflamatie
hiperergica
3)Teoria neurotrofica
Osteomielita apare la pacienții ch rezistența organismului dereglată
In apariția osteomielitei o mare importantă are starea SNC.

81. Osteomielita odontogenă a maxilarelor: clasificarea, etiopagenia, anatomia patologică.


Osteomielita odontogenă a maxilarelor – proces inflamator necrotico - purulent infectios in tesutul
osos, maduva osoasa si periost (deobicei si in tesuturile moi inconjuratoare) ca urmare a organismului
hipersensibilizat la factorul etiologic si (deobicei) imunitate slaba.Preponderent afecteaza persoanele intre
20 si 40 de ani, barbatii prevaleaza.

Clasificarea:
Dupa evolutie:necomplicata; -complicata.
Dupa localizare:-maxilar, -mandibular.
Fazele inflamatiei:-acuta; -subacuta; -cronica.
Gradul de raspindire:-limitat; -difuz.

Etiologie: Osteomielita acuta se dezvolta in rezultatul patrunderii infectiei odontogene. Flacaii


principali – Stafilococul auriu si alb (albicans), streptococi si alti coci, bacili si bacterii putride deobicei in
asociere, In formele complicate se intilnesc si streptococi anaerobi si stafilococi patogeni. Un rol mare li
se acorda anaerobilor nesporogeni.

Patogenie: Cel mai des este afectata mandibula pe motivul structurii tisulare: canale havers mai
putine si mai inguste, tesut spongios mai bogat, astfel drenarea din maduva nu se efectuiaza eficient
favorizind mecanismele distrugatoare ulterior. Imunitatea locala scade, apar reactii alergice prin
distrugerea vaselor (reactii autoimune, de tip 3 preponderent) duce la ischemie, staza apoi la
necroza. Pacientul devine alergic la antigeni, endo/exo toxinele bacteriene si iaka. Osteomielita
maxilara odontogena survine cel mai frecvent de la inf. Primului molar, la mandibula M1>M de
minte>M2.
Morfopat: Osteomielita deobicei are evolutie: acuta  subacuta cronica, dar se poate instala si
forma cronica de novo care nu a avut initiere de osteomielita acuta (agent putin virulent si stabil la
antibiotice, ori imunitate redusa, reactie hipoergica).
ANATOMIE- PATOLOGICA: 4 etape: - congestie
- supuratie
- necroza
- reparatie.
I) congestie osoasa: etapa reversibila a procesului inflamator.

clinic- congestie puternica, edem inflamator periostal.


histologic – hiperemie
- vasodilatatie.
- daca aceasta etapa este recunoscuta clinic si se instituie tratamentul cauzal si cel antibiotic se poate
suprima evolutia procesului inflamator.!!
II) supuratie osoasa: urmeaza congestiei osoase, daca nu s-a intervenit.
* sectorul microvascular:
- edemul existent compreseaza vasele sangvine.=> scade fluxul sangiv => este favorizata producerea
de tromboze capilare septice si dezvoltarea germenilor patogeni.
* sectorul medular:
- necroza tesutului medular => aparitia de microabcese, care se extind.
* sectorul periostal:
- apare edemul => decolari intinse si deperiostari largi,extinderea edemului spre partile moi
periosoase => supuratii
- tulburari vasculare.

III) necroza osoasa( etapa de sechestrare):


- existenta tulburarilor de circulatie si a trombozelor vasculare va favoriza instalarea necrozei, astfel
ca sectorul de os ischemiat va fi izolat de organism ducand la aparitia „sechestrului” .Radiologic
acesta apare ca si o zona de radioopacitate, dat fiind faptul ca in aceasta zona nu mai exista vase si
circulatie, ceea ce duce la inactivarea proceselor de demineralizare.
- in jurul sechestrului functia vasculara exista => osul se demineralizeaza => zona va fi
radiotransparenta, inconjurand osul necrozat precum un sarcofag.
- daca sechestrul este complet delimitat, se va elimina la exterior prin intermediul fistulelor(
tegumentara sau la nivelul mucoasei), o data cu colectia purulenta.
IV) reparatie osoasa: se instaleaza posteliminare proces patologic(colectie si/sau sechestru)
- supuratia scade in dimensiuni.
Are 2 directii: - din interiorul osului prin proliferarea tesutului fibroconjunctiv si de neoosteogeneza
- din exteriorul osului prin intermediul periostului, care dispune de o remarcabila capacitate
osteogenetica.
!!proces hiperactiv de depunere osoasa la tineri poate duce la aparitia de deformari osoase care
trebuie diagnosticate diferential, avand aspect pseudotumoral.

82. Osteomielita odontogenă acută a maxilarelor: anatomia patologică, tabloul clinic, diagnosticul.
Osteomielita maxilara acuta poate decurge normal, hipo si hiper – ergic.
Este seroasa si purulenta. Inflamatia seroasa se mentine un timp foarte scurt, fiind o etapa de
tranzitie.
Tabloul clinic: Initial bolnavul acuza dureri vii intense in zona unui dinte, apoi a mai multor dinti,
corpului maxilarului, durerea radiaza aj la jiumate de cap. General: intoxicatie: anorexie, slabiciune,
temperatura, insomnie des, transpiratii, tahicardie, sunetele cardiace sunt surde, incetinirea tranzitului
intestinal (zapor) sau chiar diaree si in general pacientul e cam trist. In osteomielita de focar, redusa -
Temperatura subfebrila, 1-3 zile poate fi 39-40 C
Osteomielita difuza: temperatura se mentine 38-40 grade. In primele trei zile palpator si inspectiv nu
se observa nimic, subiectiv durere prezenta in zona palpata, peste 3 zile apare inflamatia colaterala in
tesuturile moi, in urmatoarele zile palpator se ingroasa maxilarul pe contul inflamatiei in periost, obiectiv
in cav. Bucala se observa edemul inflamator al mucoasei, limbii, saliva devine viscoasa, aroma bucala e
formidabila, dintele cauza e mobil, inclusiv si vecinii, gingia inflamata atit vestibular cit si oral, percutia
dentara dureroasa, la afectarea nervului alveolar inferior mai ales cind de vina ii M1 si P2 apare semnul
VENSEN – pareza pe jumatate de mandibula. E prezenta limfadenita seroasa submandibulara,
submentoniera, cervicala, nu-i exclusa si cea purulenta. Inflamatia purulenta se poate raspindi si forma
flegmoane si abcese. Radiologic se observa de la 2 saptamini de boala – distructie osoasa si
hiperplasticitatea periostului, pina la doua saptamini – doar afectiunea osului(rezorbtie) periapical la
dintele/dintii cauza!
La 3 saptamini de boala

Ant. Patologica: In maduva apar zone rosii inchise de necroza care curind se transforma in galbene
– puroi; vasele devin afectate: staza, hiperemie, trombate din cauza inflamatiei ceea ce duce la
necrotizarea unei zone in expansiune a maduvei, se raspindeste si in vasele de alimentare a osului
ducind la distrugerea lor si la necroza purulenta a oaselor (tesutului osos), se raspindeste si asupra
periostului (comunicarea prin vase si canalele Havers, Volkmann), apre inflamatie purulenta si in
tesuturile moi inconjuratoare prin colaterale si comunicarea directa. Se formeaza abces subperiostal,
care se poate fistuliza, asa apare abcesul sau flegmonul!
Diagnosticul diferencial:
De periodontita acuta – nu e asemenea intoxicatie, dupa inlaturarea dintelui periostita dispare in 3-5
zile, nu se raspindeste durerea si mobilitatea spre dintii vecini.

83. Tratamentul general al bolnavilor cu osteomielită odontogenă acută a maxilarelor.


Tratamentul general a osteomielitei acute odontogene depinde de cele 3 tipuri de
reactii:normoergice,hiperergice,si hipopergice.In reactiile normoergice se indica preparate
antibiotice,sulfanilamide,desensibilizante,antihistaminice si antinflamatoare precum si preparate care
stimuleaza imunitatea organismului,stimulatori antigenici.In reactiile grave de tipul celei hiperergice se
indica terapie intensiva,preparatele care au fost numite anterior(antibioticele pot fi introduce intraarterial
sau intralimfatic) se asociaza cu preparate ce corecteaza hemodinamica,normalizeaza procesele
metabolice si asigura functionalitatea organelor vitale.Stimulatori antigenici nu se indica.In insuficienta
suprarenala se indica glucocorticoizi.In reactiile hipoergice se incepe cu intarirea imunitatii generale apoi
se face tratament cu antibiotic specific.In formele difuze la persoanele cu imunodeficienta se indica un
tratament individual, se indica hormoni anabolizanti(glucocorticoizi) imunoterapie pasiva,si vitamine.
Antibiotice:teramicina,lincomicina,morfociclina,clindamicina,fuzidina (au tropism fata de
os),precum si
cefalosporinele,ristomicina,fosfomicina,cefuroxime,ampicilina,carbecilina,ampiox,gentamicina,oxacilin
a,contra infectiei anaerobe(metronidazole,nitazol)e.t.c.
Sinergistele antiobioticelor:sulfanilamide(au un efect.eficient,streptocid,norsulfazol
,sulfadimezil,etazol 1gr.4-6 ori pe zi si sulfapirazina,ortosulfina,sulfadimetoxina 1gr. 2 ori pe
zi),enzime(penicilinaza,tripsina ,chemotripsina,lizocim i/m ) ,nitrofuranii(furazolidol,furadonina)
In fromele usoare antibioticoterapia dureaza 9-10 zile in cele difuze 2 saptamini.
Antihistaminice:dimedrol,suprastina,diazolina,dipirazina,taveghil,fencorol,peritol 0,025-0,03 2-3 ori
pe zi
Antimicotice:levorina,nistatina
Solutie CaCl cu gluzoca 40%-desenzibilizre
Stimultatori antigenici:metiluracil,pentoxil,orotat de Na,prodigiozan
Adaptogeni:dibazol,ging-seng,
Vitamine: C,vitaminele grupului B
Se ma foloseste fizioproceduri ca iradiere cu cuart 6-10 ori in fiecare 2-3 zile,UV(se face la 3-4 zi)7-10
min 5-20 W,,electroforeza cu antibiotice,ozonoterapie
In fromele hiperergice si grave:hemodeza,poliglucina,reopoliglucina,solutie Ringer,
Se mai fac transfuzii de singe la inceput 5-7 ml,apoi 15-20,50,70,100,125,150 ml cu intrerupere 4-5 zile.
84. Tratamentul local al bolnavilor cu osteomielită odontogenă acută a maxilarelor.
Tratamentul conservator local:antiseptic-clorhexidina,permanganate de K,hidrocarbonat de Na 1-
2%;antibiotic cu spectru larg de actiune
augmentin,cefalosporine,lincomicina,desensibilizante,suprastin,diazolin,dimedrol.
Tratament chirurgical:anestezie,dintele causal se extrage care este un focar de infectie,ce permite
evacuarea puroiului,deschiderea abceselor endo sau exobucal se realizeaza imediat dupa extractia
dintelui,la fel si trepanarea osului pentru o evacuare a puroiului;drenajul se realizeaza pentru a permite
evacuarea cit mai rapida a puroiului din focarul inflamator;chiuretajul se realzeaza cat mai conservant si
sa pastreze cit mai mult posibil periost
85. Osteomielita odontogenă subacută: anatomia patologică, tabloul clinic, diagnosticul, tratamentul.
Proces infectios cu character purulent, necrotic, ce evolueaza in os si tesuturile
inconjuratoare sub influenta factorilor de natura fizica, chimica si biologic ape fonul sensibilizarii
preliminare si a dereglarilor neuro-umorale.
Subacuta apare de la 14 la a 21-a zi, toate simptomele se diminueaza, are loc ingustarea
terenului de raspindire a procesului inflamator septic, in os si tesuturile inconjuratoare shi
formarea in jurul focarelor a tes granulos.
Clinica la faza acuta: edem , hiperemie, infiltrate leucocitar a tes medular, a continutului
canalelor havers, a periostului si a tes moi adiacente. Vasele din focar dilatate, hiperemiate,
peretii – tumefiati, omogenizati, cu focare de necroza in straturile interne, are loc tromboza si
hemoragia tes adiacente. Periostul tumefiat, destramat, decolat de pe os,din ambele parti in
urma colectarii exsudatului purulent, apoi se evidentiaza reactii de resorbtie osoasa in cavitatile
medulare , in canalele osoase, pe fata externa a lamei compacte in dreptul zonei de raspindire
a procesului inflamator septic si in periost. Are loc largirea lumenului canalelor cu formarea
lacunmelor in stratul compact al maxiloarului.
Diagnosticul:
• Anamneza si clinica
• Explorari paraclinice (radiologic, punctia, ECG, examenul de laborator,
antibioticograma)
• Diagnopsticul diferential se face cu osteita corticala (fenomene inflamatorii locale si
generale mai putin intense, pe radiograma se precizeaza cauza locale); cu supuratiile
periosoase (evoliutie mai scurta shi vindecarea dupa drenaj)

86. Osteomielita odontogenă cronică a maxilarelor: anatomia patologică, clinica, diagnosticul,


tratamentul.
Osteomielita cronica (ostreomielita productiva cronica, osteomielita hiperostozanta) este o forma rara
dar extrem de grava. Intilnita mai frecvent la virsta eruptiei dintilor temporari(in special molari), Este
localizata in special la nivelul corpului mandibular, inaintea unghiului
Tabloul clinic.
Faza cronica se instaleaza la patru-cinci saptaminii. Temperatura de obicei normala periodic poate sa se
ridice pina la 37-37,5 grade,sint cazuri de inrautatire a starii generale.Evolutia este indelungata (1-2 ani)
cu prezenta de episoade infectioase subacute,urmata de fistule, uneori trenante, care se pot inchide
spontan, chiar cu retrocedarea integrala a procesului osteomielitic.
Examenul exobucal.
-osul este ingrosat difuz prin existenta unui proces inflamator cronic central si printro ingrosare difuza
cortico-periostala periferica, mandibula pare ingrosata marita in volum.
-durerea are un caracter spontan si progresiv, la inceput discontinua , apoi continua.
-pielea intinsa
-la afectarea unghiului si ramurilor mandibulei deschiderea gurii este limitata
-asimetria faciala la nivelul osului afectat datorata prezentei infiltratului inflamator
-prezenta fistulelor din care se elimina puroi
-ganglionii limfaticii se micsoreaza in volum devenind plati si mai putin durerosi la palpare.
Examenul endobucal
-mucoasa bucala hiperemiata sau cianotica,deseori ingrosata.
-la persoanele tinere se observa formarea sechestrelor,la maxilarul superior se formeaza dupa trei patru
saptamini,iar la cel inferior la sase- sapte saptamini.Sechestrele se formeaza din osul alveolar cel mai
des,dar chind se deprind de la corpul osului au aspectul unuor placute,la maxilarul superior sechestratia
poate afecta si peretle inferior al orbitei.
Diagnosticul
radiologic se observa mai multe focare de rezorbtie osoasa in centrul carora se pot observa sechestrele
osoase. Astfel portiunea osoasa afectata are un aspect cavitar, aceste lacune de rezorbtie osoasa cu tinpul
se pot incapsula sau sa dea nastere unor fistule .
In cazurile de tratamnet indelungat a osteomielitei cornice se pot forma si focare de ostoscleroza,
care odata cu trecerea timpului devine tot mai pronuntat.
Diagnosticul diferential:
In faza de osteomielita acuta , difuza, se face cu:
osteita corticala (osteoperiostita)- fenomenele inflamatorii, locale si regionale, se instaleaza dupa un
episod acut dento-paradontal; ele sunt mai putin intense decit in osteomielita difuza, iar examenul
radiol;ogic precizeaza cauza locala.
supuratiile periosoase(celulita, abcesul) debutul inflamator este precedat de simptomele procesului
cauzal local, care sunt usor de diagnosticat clinic si radiografic; evolutia este de mai scurta durat, iar
vindecarea survine dupa suprimarea cauzei.
Displaziile fibroase
Tumorile benigne osoase centarl;e si periferice
Tumorile maligne cu debut central
Infectiile specifice endoosoase
Evolutia
Netratata , afectiunea poate dura perioade indelungate de timp (luni,ani) in care dupa delimitarea
sechestrelor , aceastea se elimina prin fistulile mucoase sau tegumentare(foramina Troia), iar osul
regenereaza. De asemenea , procesul infectios se poate croniciza, inflamatia devine productiva,
implimind un aspect clinic pseudotumoral, care deseori impune biopsia.
Tratamentul medicamentos.tratamentul chirurgical:-drenarea proceselor septice periosoase,-daca au
aparut fistule spontane,ele se vor largi pentru a facilita drenajul,-suprimarea focarelor care au constituit
punctul de plecare a infectiei,-suprimarea firelor de osteosinteza sau a placutelor de impobilizare,-
sechestromia dupa delimitarea completa a sechestrelor

87. Complicațiile locale şi generale ale osteomielitelor odontogene.


Pe parcursul evolutiei, oseomielita difuza poate genera urmatoarele complicatii:
• Locale - supuratii ale partilor moi faciale, ale orbitei, sinusului maxilar, tromboflebita sinusului
cavernos, artrite temporo mandibulare, fracturi maxilare din cauza procesului de sechestrare.
Dintii din veninatatea focarului infectios se mobilizeaza, si sunt eliminati, fie spontan, fie odata
cu eliminarea sechestrelor.
Generale - septicopiemii, bacteriemii (prezenta tranzitorie a unor bacterii in torentul sanguin, care se
poate manifesta cu sau fara simptome clinice), septicemii (boala infectioasa generala, determinata de
microorganisme patogene variate, caracterizata prin: poarta de intrare, focar septicemic, prezenta
germenilor in singe, metastaze septice,simptomatologie generala grava, febra cu caracter neregulat si
evolutie severa), endocardite bacteriene (localizarea bacteriilor la nivelul endocardului, care se manifesta
prin febra inalta, frisoane, distructia valvulelor cardiace etc), socuri infectioase, supuratii pulmonare, etc

88. Particularităţile anatomice ale spaţiilor regiunii OMF, fasciile capului şi ale gâtului.
Fasciile capului :Aponevroza epicraniana acopera bolta craniana; -Fascia temporala acopera muschiul
temporal;-Fascia maseterica inveleste muschiul maseter;-Fascia pterigoidiana inveleste fata mediala a
muschiului pterigoidian medial;-Fascia interpterigoidiana este dispusa intre muschii pterigoidieni
medial si lateral;-Fascia bucofaringiana acopera muschiul buccinator
Fasciile gatului :superficiala si profunda
Fascia superficiala este un component al tesutului subcutan celulo adipos,care acopera capul si gatul
Fascia profunda a gitului se divizeaza in 3 categorii :Fascia proprie;fascia pretrahiala;fascia
prevertebrala
1.Fascia proprie a gitului complet inconjoara gitul si se extinde spre fata.
2.Fascia pretraheala :fascia cervicala medie-care acopera muschii atasati de osul hioid si cartilajul
tiroid;Fascia viscerala-acopera organele gitului;Fascia carotida-acopera vasele mari ale gitului
3.Fascia prevertebrala sau stratul profund al fasciei cervicali-cuprind jumatatea posterioara a gitului

89. Căile de răspândire a infecţiei în regiunea OMF.


a.calea transosoasa , intilnita in special in procesele care au drept cauza afectiunile dentare apicale: infectia
periapicala difuzeaza progresiv de-a lungul canalelor Havers, care se dilate(faza endoosoasa); germenii
patogeni, impreuna cu puroiul traverseaza astfel osul maxilar si ajunge sub perioast, pe care la inceput il
decoleaza(faza subperiostala) si apoi il erodeaza, deschizind-si drum in tesuturile moi maxilare,(faza de
supuratie sub-mucoasa sau de difuzare in lojile perimaxilare).
b. calea sub mucoasa, intilnita in procesele supurative care au drept cauza afectiunile parodontale,
accidentele de eruptive a dintilor, fracturile maxilare: infectia se dezvolta la nivelul unei pungi pioreice, sub
capisonul mucos intre mucoasa si os; mucoasa este decolata, procesul supurativ localizindu-se superficial si
avind chiar posibilitatea de a se deschide spontan.
-c. caile limfatice si venoase, situatie mai rar intilnita in cazurile in care infectia faringoamigdaliana,
dentoparadontala sau osoasa difuzeaza prin vasele limfatice, localizindu-se in lim-fonodulii perimaxilari, sau
prin vene, realizind insamintarea fleboflegmonoasa.
-d.calea directa intilnita in supuratiile care au drept cauza punctiile septic, prezenta de corpi straini.
La maxila difuzarea infectiilor se face catre Vestibular : radacinile incisivilor centrali, caninilor si
premolarului 2. Cu exceptia celor plecate de la incisivii laterali si radacinile palatinale a molarilor si
premolarului 1, ce evolueaza spre bolta Palatina. Radacinile caninilor favorizeaza difuzarea infectiei catre
obraz si orbita.
La mandibula difuzarea se face spre Vestibular de la incisivi pina la primii premolari.Premolarii secunzi si
primii molari au radacinile in mijlocul procesului alveolar, iar molarii 2 si 3, apropiate de tabla linguala.

90. Abcesele şi flegmoanele din regiunea OMF: clasificarea.


Abces-constituie supuratia circumscrisa sub forma unei colectii cu continut purulent
Flegmon-forma difuza a proceselor supurative
Abcesele sunt clasificate dupa Bernadskii:
1.Odontogene-diverse forme de periodontite
2.Intraosoase-in urma periostitei,osteomielitei,eruperii dificile a dintelui de minte,sinusite,etc.
3.Gingivale-in urma gingivitelor,parodontitelor marginale.
4.Muco-stomatogene-in urma stomatitelor,glositelor,afectiunii mucoase bucale.
5.Salivatorii-in urma sialodenitelor
6.Tonzilo faringiene
7.Rinogene
8.otogene
9.Dermatogene
Flegmon se numeste inflamatie purulenta, acuta, difuza a tes. celulo-adipos (subcutan, intermuscular,
interfascial). Spre deosebire de abces flegmonul are tendinta de raspandire.
• Abcese si flegmoane perimaxilare: Superficiale: - reg. infraorbitala - reg. jugala(geniana,
obrazului) Profunde: - reg. infratemporala - a fosei pterigopalatine
Abcese si flegmoane perimandibulare: Superficiale: - reg. submandibulare - reg. submentoniere
- reg. parotido-maseterica - reg. maseterica Profunde: - reg. pterigo-mandibulara - reg. latero-
faringiana - reg. sublinguala - reg. planseului bucal
. Abcese si flegmoane ale regiunilor invecinate:
-Reg. zigomatica
-Reg. temporala
-Reg. orbitala
-Reg. retromandibulara
-Reg. cervicala
-A. si F. ale limbii

91. Caracteristica generală a abceselor şi flegmoanelor regiunii oro-maxilo- faciale.

Spre deosebire de abces flegmonul are tendinta de raspandire..


Abcesul - supuratie circumscrisa sub forma unei colectii cu continut purulent. Este constituit din tesuturi
necrotizate, celule partial sau total distruse, , germani fagocitati sau chiar vii; in jurul supuratiei exista o
bariera biologica celulcara de origine histocitara (membrana piogena), alcatuita din histiocite, limfocite,
plasmocite, polinucleare, iar la periferie - fibroblasti. Consistenta si mirosul puroiului sunt in functie de
germenii patogeni si de terapia antibiotica instituita.
Clinic - tumefactie dureroasa, care intereseaza partile moi perimaxilare, deformind regiunea
respectiva. Pielea sau mucoasa de acoperire sunt hiperemiate, congestionate. La palpare apare senzatia de
fluctuenta. Simptome generale: febra, frisoane, tahicardie, uneori tublurari ale diurezei. Clinic, dupa
incizie si drenaj se vindeca. Daca nu se face tratamentul chirurgical adecvat, supuratia se poate deschide
spontan, raminind o fistula cu margini anractuoase, poate difuza in lojile vecine, cu care comunica, sau
poate invada osul, din vecinatate, producind osteomielita.
Abcesele regiunii OMF se pot clasifica in:
• ab. periosoase (perimaxilare si perimandibulare)
• ab. lojelor superficiale (submandibular, submentonier, maseterin, sublingual, lingual, genian,
temporal, al orbitei)
• ab. lojelor profunde (latero-faringian, abcesul fosei zigomatice)
Flegmonul - forma difuza a proceselor supurative. Se caracterizeaza prin absenta colectiilor limitate si
tendinta invadanta, extensiva a procesului septic, aceasta infiltrind tesuturile; tromboza septica vasculara,
urmata de necroza cu aparitia de bule gazoase datorita actiunii germenilor anaerobi si sfacele.
Clinic - tumefactii difuze, infiltrative, edematoase,, pielea si mucoasa destinse, cianotice, neavind
aspect net inflamator. La palapare - un infiltrat dur, dureros, care se pierde difuz in tesutul sanatos. Uneori
se percep si crepitatii gazoase. Starea generala - diminuarea sau absenta reactiei de aparare a
organismului, aspect septicotoxic.
Etiopatogenia este la fel ca la abcese, iar ca factori favorizanti sunt: surmenajul, boli cașectizante,
virulenta deosebita a germenilor cauzali. La nivelul fetei, deosebim flegmonul difuz al planseului bucal si
flegmonul hemifacial.

92. Abcesul şanţului mandibulo-lingual: topografia, etiopatogenia, tabloul clinic şi tratamentul.


Santul mandibulo-lingual este localizat in reg. planseului buc., posterior de plica sublinguala intre
mandibula si radacina limbii.
=Superior – santul m/l este limitat de mucoasa planseului buc.
=Inferior – diafragma bucala.
=Medial – suprafata inferioara a limbii.
=Lateral –suprafata interna a corpului mandibulei.
In santul m/l se afla tes. celulo-adipos, ce reprezinta locul de acumulare al puroiului.
Prin el trece n. lingual, ductul Varton, lobulul super. al glandei submandibulare, n. sublingual, art. si v.
lingual
Etiologia:
-periodontite cronice apicale exacerbate ale molarilor inferiori.
- pericoronarite ale molarilor 3 inferiori.
-in cazul osteomielitei de mandibula.
-chisturi supurate ale dintilor laterali inferiori.
- procese inflamatorii acute ale mucoasei bucale.
-traume, corpi straini e.t.c
• Patogenia
Puroiul initial se acumuleaza in limitele acestui spatiu, necrotizind tes. celulo-adipos, creind o
presiune mare.
In consecinta n. lingual este compresionat, se supune inflamatiei cu aparitia durerilor ce se
intensifica la orice miscare a limbii.

Tabloul clinic :
-B-vii acuza dureri pronuntate in reg. s/l, submandibular, care survin in timpul alimentatiei,
deglutitie, fonatiei.
-Deschiderea limitata si dureroasa a cav. bucale.
-Debutul bolii este acut, cu o evolutie rapida.
-Bolnavul sufera de inapetenta, insomnie, febra inalta.
-Inspectia exobucala de obicei nu este informativa, deoarece tumefactia triunghiului
submandibular apare rareori.
-Edemul pronunutat al reg. submandibulare se dezvolta cind puroiul difundeaza in acest spatiu si
tes. invecinate.
-Deseori se recurge la anestezia mandibulara exobucala p/u examenul endobucal din cauza
trismusului.
-Aspectul mucoasei planseului bucal nu este modificat, posterior de sant mucoasa de la baza
arcului palatoglos este putin hiperemiata.
-Palparea reg. edematiate provoaca durere intensa, astfel se determina induratia santului m/l sub
forma de infiltrat dureros.
-Deseori se determina fluctuatie.
• Tratament :
Exclusiv chirurgical.
Deschiderea focarului purulent deseori se efectuiaza pe cale endobucala la nivelul bombarii
maxime a infiltratului, la jumatatea distantei dintre sant si suprafata interna a mandibulei, lung
de 2-3 cm.
Trebuie evitata incizia la nivel de sant, deoarece putem leza n. lingual, vasele (a. linguala) si
ductul Varton.
Incizia trebuie efectuata in limitele mucoasei, deoarece puroiul se acumuleaza in straturile
superficiale - ulterior focarul se deschide bont.
Plaga postoperatorie obligator se dreneaza pe 2-3 zile.
Incizia pe cale endobucala este mai dificila, mai anevoioasa si necesita drenare mai indelungata.
Dupa deschiderea si drenarea focarului se indica irigari frecvente cu sol. antiseptice calde timp
de 5 – 6 zile.
Deschiderea abcesului se efectueaza sub anestezie infiltrativa sau mandibulara exobucala.
Profilaxia prevede tratamentul precoce al dintilor afectati si lichidarea altor focare.
93. Abcesul lojei submandibulare: topografia, etiopatogenia, clinica şi tratamentul.
*Topografie:
-lateral: marginea bazala a corpului mandibulei
-medial: venterul digastricului
-superior: muschi milohioid
-inferior: fascia proprie cervicala
-sunt situate aici glandele salivare submandibulare, artera si vena faciala, ganglioni limfatici, nerv
hipoglos, artera linguala, tesut adipos subcutan.
*Etiologie:
-diverse forme de la premolari si molar inferior
-pericoronarita molar III inferior
-osteomielita mandibulara
-patologie glandei salivare ( sialoadenite, sialolitiaza)
-din regiuni mai indepartate (mucoasa cav buc, regiunea nazala, limba, buze, sinus maxilar)
*Tablou clinica:
-dureri pronuntate
-edem pronuntat, trismus
-dureri la deglutitie si miscari a mandibulei
-starea generala alterata, cefalee, insomnie , inapetenta, intoxicatie endogena, febra majorata
-asimetrie facialavadita
-pielea sub tensiune, hiperemiata, in cuta, nu se stringe, lucioasa , pastoasa.
-in unele cazuri trism mai pronuntat, alteori nu datorita localizarii, mai aproape de muschiul masticator
mai accentuat
-palpator infiltrat brusc dolor , in caz avansat fluctuatii in regiunea epicentrului
-ganglioni limfatici mariti, in urma infiltratiei tesutul imposibil de palpat
-ramin amprente digitale
-in urina proteine
*Diagnostic diferentiat:
-cancer cu alterarea procesului inflamator acut
-submaxilita acuta
-sialolitiaza
-trauma in regiunea corpului mandibulei sau unghiului
-osteomielita mandibulara forma acuta
*Tratament:
-incizia pielii , tesut subcutan si platisma lungime 6-7 cm, inferior 1-2 cm de marginea bazala a
corpului mandibulei si paralel cu ea
-in profunzimea tesutului de indeparteeaza bontul
-plaga drenata cu tub prin care local se iriga cu sol antiseptica
-administrarea tratamentului complex general.

94. Abcesul lojei submentoniere: topografia, etiopatogenia, tabloul clinic şi


tratamentul.
*Topografia:
-superior: muschiul milohioid
-inferior: fascia proprie cervicala
-laterlal: venter anterior al digastricului
-in spatiu dat 2-4 limfonoduli si tesut adipos subcutan
*Etiologie:
-patologie din regiunea dintilor frontali inferiori
-stomatite ulceroase
-trauma dentoparadontala a mucoasei bucale, pielii, regiunea mentoniera, a buzei inferioare
-furuncule si carbuncule
*Tabloul clinic:
-stare generala de graviditate medie usoara
-febra pin la 38 grade
-deglutitie deficila , dereglari respiratorii se determina in caz de inflamatie a nodulilor limfatici
-dureri in regiunea submentoniera , barbie dubla cauzata de edem pronuntat
-palpator infiltrat dureros fluctuent
-pielea regiunii lucioasa, hiperemiata, pastoasa, ramin amprente digitale
*Evolutie:
-adenoflegmon in regiunea submentoniera debuteaza cu limfadenita care la administrarea unui
tratament adecvat dispare
-flegmonul regiunii debuteaza brusc, evolutie mai grava, fluctuenta apare mai devreme
-se poate raspindi in regiunea submandibulara , chiar cervical
*Diagnostic defirentiat:
-abcesul patului sublingual in care procesul e localizat mai aproape de mucoasa planseului bucal
-chist dermoid suprainfectat
-cancer al planseului bucal
*Tratament:
-anestezie locoregionala infiltrativa sau generala,
-incizia pielii si tesutului subcutan 3-4 cmm lungime, vertical pe linia mediana, in jos cu 1-1,5 cm de
marginea bazala a mandibulei
- in flegmon incizia orizontal, paralel si la mijloc dintre marginea mandibulei si osul hioid
-se decoleaza marginea plagii de muschiul platisma si fascia cervicala superficiala
-in abces incia fasciei superficiale cervicale vertical pe toata lungimea plagii , in flegmon suplimentar
incizie in cruce a muschiului platisma si fascia superficiala pentru o drenare mai eficienta
-decolind tesutul subcutan adipos a regiunii submentoniere cu instrumentul patrundem in centrul
infiltratului , deschidem colectia purulenta cu evacuarea ulterioara
-hemostaza in plaga, drenaj, pansament aseptic

95. Abcesul lojei sublinguale: topografia, etiopatogenia, tabloul clinic şi tratamentul.

Spaţiul sublingual este plasat în partea anterioară a planşeului cavităţii orale, deasupra m. milohioidian.

Delimitare
• superior: mucoasa sublingual;
• inferior: m. milohioidian;
• anterior: faţa internă a arcului mentonier;
• posterior: osul hioid;
• medial: muşchii genioglos şi geniohioidian;
• lateral: arcul mentonier;
Spaţiul sublingual conţine glanda sublinguală, canalul Warthon, nervul şi vasele linguale, nervul
hipoglos şi ţesut conjunctiv lax.

Etiologie
Factorii cauzali ai supuraţiilor spaţiului sublingual sunt: procesele patologice periapicale ale
frontalilor, premolarilor şi molarilor primi inferiori (ce erodează corticală internă deasupra inserţiei
muşchiului milohioidian), litiaza canalului Warthon, puncţii septice precum şi retenţia de corpi străini
(Fig. 7.18). Procesele septice din spaţiile învecinate (sublingual contralateral, submandibular,
submentonier) pot difuza ducând la supuraţii ale spaţiului sublingual.
Aspecte clinice
Bolnavul acuză dureri spontane şi provocate în timpul masticaţiei, deglutiţiei şi fonaţiei, iar trismusul
este prezent doar dacă procesul supurativ are ca punct de plecare molarii inferiori. Tumefacţia
submentonieră este limitată, iar examenul oral relevă o bombare a planşeului anterior ce ridică plică
sublinguală şi imprimă un aspect de „creastă de cocoş“. Mucoasa este congestionată, edemaţiată şi
acoperită cu depozite de false membrane.
Palparea bimanuală decelează un planşeu anterior împăstat difuz, cu o zonă de fluctuenţă.

Diagnostic diferenţial
• flegmonul difuz al planşeului bucal, care cuprinde toate spaţiile fasciale ale planşeului bucal, „creasta
de cocoş“ este bilaterală, tegumentele sunt cianotice, iar tumefacţia este dură („lemnoasă"), pacientul
având o stare generală toxico-septică;
• abcesul spaţiului submandibular sq carac-
terizează printr-o tumefacţie masivă plasată submandibular, ea putând bombaîn planşeul posterior, însă
planşeul anterior este suplu;
• warthonita şi periwarthonita, în care se evacuează secreţie purulentă prin papila canalului Warthon la
presiunea exercitată pe glandă;
• tumori chistice de planşeu bucal: ranulă,
chist dermoid, care nu prezintă semne inflamatorii şi au o evoluţie îndelungată.

Tratament
Având în vedere că această supuraţie reprezintă punctul de plecare al flegmonului de planşeu, ea este în mod
frecvent abordată pe cale cutanată. Incizia tegumentară este plasată la jumătatea distanţei între marginea
bazilară şi hioid, urmărind conturul arcului mentonier de partea colecţiei supurate. După secţionarea planurilor
superficiale şi traversarea prin disociere a fibrelor m. milohioidian se ajunge la colecţia supurată. Drenajul se
realizează cu două tuburi de politen fixate la tegument, pe care se efectuează irigaţii cu soluţii antiseptice.
Incizia orală se practică numai în cazul unor colecţii strict limitate, superficializate la mucoasă. Ea este plasată
cât mai aproape de faţa internă a mandibulei în zona de reflexie mucozală. După evacuarea colecţiei supurate,
se plasează o lamă de dren sau o meşă iodoformată laxă.Tratamentul medicamentos constă în antibioterapie,
AINS, analgezice. După rezoluţia fenomenelor inflamatorii acute se realizează extracţia dintelui cauzal.

96. Abcesul lojei maseterine: topografia, etiopatogenia, tabloul clinic şi tratamentul.

Delimitare
• medial: faţa externă a ramului mandibular;
• lateral: m. maseter;
• superior: spaţiul infratemporal;
• inferior: chinga pterigomaseterină;

Etiologie
Supuraţiile spaţiului maseterin au ca punct de plecare patologia infecţioasă a molarilor inferiori. O alta
etiologie o reprezintă osteomielita sau tumorile chistice suprainfectate ale ramului mandibular.
Aspecte clinice
Procesele supurative pot rămâne cantonate la nivelul spaţiului maseterin sau se pot exterioriza disecând
fibrele m. maseter, iocalizându-se superficial imediat sub tegument. Tumefacţia este plasată de la nivelul
unghiului mandibular până la nivelul arcadei temporo-zigomatice, palparea decelând fie o împăstare
dureroasă, fie fluctuenţă în cazul superficializării procesului supurativ.Tegumentele acoperitoare sunt
congestionate, destinse şi lucioase, iar edemul de vecinătate se extinde temporal, genian, sub- şi
retromandibular.
Diagnostic diferenţial
• abcesul spaţiului bucal, în care tumefacţia este plasată anterior;
• adenita supurată p retrag ia nă, care
debutează nodular, preauricular;
• abcesul parotidian, în care tumefacţia manşonează marginea posterioară a ramului mandibular;
• parotidita acută supurată, unde la
presiunea exercitată pe glandă se evacuează secreţie purulentă pe orificiul de deschidere al
canalului Stenon;
• osteomielita ramului mandibular, unde
evoluţia este îndelungată şi examenul radiologic confirmă diagnosticul;
• formaţiuni chistice sau tumorale benigne sau maligne ale ramului mandibular care au
erodat corticalele osoase;

Tratament
Incizia cutanată este indicată în cazul proceselor supurative, cu trismus intens, ce cuprind întregul spaţiu
maseterin şi au o tendinţă extensivă. Incizia va fi plasată subangulomandibular, la două lăţimi de deget sub
marginea bazilară pentru a evita lezarea ramului marginal al mandibulei din nervul facial. Disecţia planurilor
superficiale este completată cu dezinserţia m. maseter. După evacuarea colecţiei supurate se plasează
tuburi de dren pereche fixate la tegument pentru 48-72 de ore.Incizia orală este indicată pentru colecţiile
supurate strict localizate în partea anterioară a spaţiului maseterin, ce bombează la nivelul marginii
anterioare a ramului mandibular. Ea se întinde de la vârful apofizei coronoide până în fundul de sac
vestibular inferior. Se pătrunde cu pensa între faţa internă a m. maseter şi faţa externă a ramului
mandibular, drenajul fiind menţinut cu tuburi de politen pereche fixate la mucoasă şi menţinute 24 - 72 de
ore.Tratamentul medicamentos este repre- zentat de antibiotice, analgezice şi AINS.După remiterea
fenomenelor inflamatorii acute şi a trismusului se practică extracţia dinţilor cauzali.

97. Abcesul lojei pterigomandibulare: topografia, etiopatogenia, tabloul clinic şi tratamentul.


Delimitare
• medial: m. pterigoidian medial;
• lateral: faţa internă a ramului mandibular;
• inferior: chinga pterigomaseterină;
• anterior: rafeul pterigomandibular;
• posterior: glanda parotidă;

Aspecte clinice
Trismusul intens este caracteristic şi pentru procesele supurative cantonate la nivelul
spaţiului pterigomandibular.Deschiderea forţată a gurii determină deviaţia mentonului de partea
sănătoasă, spre deosebire de supuraţia de spaţiu maseterin, unde aceeaşi manevră duce la
deviaţia mentonului de partea bolnavă. Medial de plică pterigomandibulară se constată o
tumefacţie fluctuentă la palpare, acoperită de o mucoasă .
Diagnostic diferenţial
• supuraţii ale spaţiului laterofaringian (compartimentul anterior), în care există o
îngustare marcată a ismului faringian, pacientul acuzând un torticolis dureros;
• osteomielita de ram mandibular, unde
evoluţia bolii este îndelungată, semnul Vincent d’Alger pozitiv, iar examenul radiologic
confirmă diagnosticul;
• formaţiuni tumorale de spaţiu pterigo- mandibular, unde simptomatologia inflamatorie
este absentă;

Tratament
Incizia cutanată este asemănătoare cu cea practicată pentru deschiderea supuraţiilor de
spaţiu maseterin. După disecţia planurilor superficiale se secţionează chinga pterigoma- seterină,
pătrunzând cu pensa între m. pterigoi- dian medial şi faţa internă a ramului
mandibular. Drenajul este realizat cu două tuburi de dren fixate la tegument.
Supuraţiile strict limitate în porţiunea anterioară a spaţiului şi care bombează de-a lungul
marginii anterioare a ramului mandibular, se pot drena şi pe cale orală. Incizia este plasată vertical
între marginea anterioară a ramului mandibular si rafeul pterigomandibular. Se pătrunde apoi cu
pensa între m. pterigoidian medial şi faţa internă a ramului mandibular, drenajul fiind asigurat de
două tuburi de politen fixate la mucoasă pentru 24 - 48 de ore. Evoluţia nefavorabilă a supuraţiilor
spaţiului pterigoman- dibular abordate pe cale orală necesită completarea drenajului pe cale
externă tegu- mentară. Tratamentul medicamentos este similar celorlalte supuraţii ale spaţiilor
descrise anterior. îndepărtarea cauzei dentare este obligatorie după rezoluţia fenomenelor inflama-
torii acute.

98. Abcesul lojei laterofaringiene: topografia, etiopatogenia, clinica şi tratamentul.

Delimitare şi conţinut
• medial: muşchii constrictori superior şi mijlociu al faringelui;
• lateral: m. pteriogoidian medial şi capsula parotidiană;
• superior: baza craniului;
• inferior: osul hioid;
• anterior: rafeul pterigomandibular, spaţiul sublingual şi submandibular;
• posterior: spaţiul retrofaringian.
Buchetul Riolan-Haller segmentează spaţiul laterofaringian într-un compartiment anterior în
care este plasată prelungirea faringiană a glandei parotide şi un compartiment posterior în care se află
artera carotidă internă, vena jugulară internă, ganglionul cervical simpatic superior, nervii cranieni IX, X,
XI, XII.
Etiologie
Cauzele supuraţiilor laterofaringiene sunt reprezentate de pericoronaritele supurate ale molarilor de minte,
amigdalite, otite medii, parotidite supurate ce au efracţionat capsula, cuprinzând întregul spaţiu parotidian.
Aspecte clinice
Supuraţiile compartimentului anterior (prestilian) duc la bombarea peretelui lateral al faringelui spre
linia mediană, deviind uvula de partea controlaterală. Tumefacţia localizată subangulomandibular
semnifică extinderea procesului infecţios spre regiunea inferioară a compartimentului anterior (Fig.
7.26). Trismusul este uneori accentuat ca urmare a interesării m. pterigoidian medial. Dispneea apare
prin pensarea căilor aeriene superioare existând cazuri clinice când se poate constata şi devierea
traheei. Sunt prezente de asemenea febra şi frisonul. Disfagia şi odinofagia sunt consecutive îngustării
istmului faringian. Implicarea compartimentului posterior este semnalată prin prezenţa tumefacţiei
peretelui postero-lateral al faringelui şi a pilierului amigdalian posterior. Trismusul este discret
(neexistând muşchi masticatori cu traiect în compartimentul posterior), dar apare torticolis dureros prin
implicarea nervului accesor.Sindromul Horner reprezentat de ptoză palpebrală (datorită enoftalmiei),
mioză şi anhidroză (dată de tulburările vasomotorii) este semnul implicării ganglionului cervical
superior. Starea generală este alterată cu febră, frison, tahicardie şi cefalee accentuată.
Diagnostic diferenţial
• flegmonul amigdalian, în care amigdala este în totalitate mărită şi prezintă cripte
purulente;
• abcesul de spaţiu submandibular cu evoluţie în recessus, în care peretele lateral al
faringelui nu este afectat;
• tumori laterofaringiene, care au o evoluţie mult mai lentă şi nu prezintă semne inflamatorii.

Tratament
Supuraţiile compartimentului anterior sunt deschise prin incizii orale. Incizia va fi plasată
vertical, paralel cu rafeul pterigomandibular (joncţiunea dintre m. constrictor superior al faringelui
şi m. buccinator). Se pătrunde cu pensa în spaţiul dintre m. pterigoidian medial şi m. constrictor
superior al faringelui.
Compartimentul posterior ,în acest compartiment este prezentă artera faringiană
ascendentă, ram din carotida externă, lezarea ei ducând la hemoragii cu risc vital.
Cele două compartimente sunt separate de aponevroza Zukerkandl-Testut formată din
confluarea fasciilor alare, bucofaringiene şi stilomandibulare. Ea reprezintă o barieră în calea
extinderii supuraţiilor din compartimentul anterior în cel posterior. Din acest motiv, supuraţiile
localizate în compartimentul posterior sunt drenate pe cale cutanată, incizia fiind plasată
submandibular.
Ori de câte ori se impune completarea inciziei orale cu o incizie cutanată, după drenajul
compartimentului anterior, pensa va fi orientată spre unghiul mandibulei printre m. constrictor
superior al faringelui şi m. pterigoidian medial. Vârful pensei va fi reperat prin palpare la nivel
cutanat, fiind plasatîntre unghiul mandibulei şi marginea anterioară a m.
sternocleido- mastoidian. După incizia submandibulară prin disecţie boantă, se
deschide regiunea inferioară a compartimentului posterior, urmând traiectul creat în prealabil de
pensă şi se identifică m. digastric şi procesul stiloid. Explorarea acestui spaţiu se va face ţinând
cont de prezenţa nervilor cranieni IX,X,XI,XII, artera carotidă internă şi vena jugulară internă.
Drenajul se realizează cu două tuburi de politen fixate la tegument pentru 24-72 de ore, pe care se
fac irigaţii cu soluţii antiseptice. Tratamentul medicamentos va inlcude antibiotice, analgezice si AINS.
Suprimarea factorului cauzal dentar este obligatorie.

99. Abcesul lojei jugale: topografia, etiopatogenia, tabloul clinic şi tratamentul.

Limite:
Superior-arcul zigomatic
Inferior – baza mandibulei
Anterior- muschii rezorius
Posterior- marginea anterioara a m. maseter
Interior- mucoasa bucala
Exterior- pielea obrazului

Etiologie:
Traume
Furuncule
Inflamarea nodulilir limfatici
Litiaza salivara a Stenon
Infectia odontogena,mai ales de la dintii superiori posteriori
Stomatitele ulceroase

Tabloul clinic:
Durerea ,edem in regiunea jugala.
Asimetrie facial
Pielea in regiunea afectata este hiperemie intinsa, in cuta nu se stringe.
Edemul se raspindeste spre alte regiuni :pleopa inferioara,regiunea temporal,suprafata lateral a
nasului,buza inferioara,regiunea parotid-maseterica.
Pleoapele inferioara si buza superioara sunt temporar paralizate.
Plica nazo-labiala este stearsa.
Deschiderea cavitati bucale este limitata.
Endobucal –edemu proemina in vestibulul cavitatii bucale ,plica de trecere este stearsa,pe mucasa
jugala se determina amprente dentare.

Trarament:
Incizia s efectueaza la nivelul bombarii maxime a infiltratului,tinind cont de caile de trecere ai
ramurilor nervului facial.Daca colectia purulenta se situeaza mai aproape de mucoasa orala atunci
incizia se efectueaza endobucal.Nu se indica incizia endobucala in cazul flegmonului jugal localizat
aproape de piele sau chiar profund intermuscular,deoarece drenarea lui va fi dificila si procesul
regenerarii se va lungi. Tratament general include: antibiotic terapie, antiinflamatoare nesteroidiene,
imunosupresoare,dezintoxicare generala,analgetice.
100. Abcesul lojei parotidomaseterine: topografia, etiopatogenia, tabloul clinic şi tratamentul.

Este o regiune peribucala profunda, pereche, situata in partea postero-laterala a fetei.


Superficial ii corespund urmatoarele limite:

- anterior: marginea anterioara a m. maseter,

- posterior: procesul mastoidian si marginea anterioara a m. SCM

- inferior: linia care uneste m.SCM cu marginea inferioara a mandibulei,

- superior: incizura mandibulei.

In profunzime ii corespunde peretele lateral faringian si diafragma stiliana.

- are doua parti cu ajutorul unui plan care trece prin marg. post.a ramului mandibular

I. Partea anterioara: loja maseterina care contine m. si fascia maseterina, superficial de care se
gaseste prelungirea anterioara (partea superficiala) a glandei parotide.

II. Partea posterioara: fosa retromandibulara (loja parotidiana) care contine partea profunda a
glandei parotide.

Etiologie
Abcesul spaţiului parotidomaseterina recunoaşte drept cauze supuraţiile glandei parotide de tipul
parotiditelor supurate sau litiazelor parotidiene supurate ce pot efracţiona parenchimul glandular,
extinzându-seîn întreg spaţiul fascial. O altă cauză o reprezintă adenitele intraparotidiene ce însoţesc
stafilococii cutanate
localizateîn zona parieto-occipitală. Supuraţiile spaţiilor maseterin, pterigomandibular, laterofaringian
se pot extinde la nivelul spaţiului parotidian ca şi infecţiile mastoidiene şi ale conductului auditiv extern.
Aspecte clinice
Pacientul prezintă o tumefacţie plasată iniţial între mastoidă şi marginea posterioară a ramului
mandibular ce se extinde rapid spre obraz şi regiunea submandibulară. Tegumentele acoperitoare sunt
destinse, lucioase şi congestionate. La palpare se percepe iniţial renitenţă apoi fluctuenţă.
Bolnavii acuză limitarea antalgică a deschiderii gurii, torticolis şi disfagie cu odinofagie. Secreţia salivară
ce se elimină prin Ostiumul canalului Stenon la presiune pe glanda parotidă este modificată doar dacă
abcesul spaţiului parotidian are ca punct de plecare o parotidită supurată. Starea generală este alterată
cu febră, frison şi tahicardie.
Diagnostic diferenţial
• parotidite acute supurate - prezintă o secreţie salivară modificată, iar tegumentele regiunii
parotidiene nu sunt modificate inflamator;
• tumori parotidiene suprainfectate, în
care deformarea loco-regională precede episodul supurativ;
• abcesul spaţiului maseterin, ce are o
evoluţie mai anterioară şi se asociază cu trismus marcat.

Tratament
Tratamentul constă în incizia şi drenajul colecţiei supurate asociată cu antibiotice, analgezice
şi AINS.
Incizia cutanată este plasată subangulo- mandibular la două lăţimi de deget sub marginea
bazilară menajând astfel nervul facial. Drenajul se realizează cu tuburi de politen pereche fixate la
tegument şi menţinute 48-72 ore până la 5-6 zile, perioadă necesară eliminării ţesutului glandular
necrozat şi sfacelizat. Irigaţiile cu soluţii antiseptice pe tuburile de dren favorizează acest proces.

101. Abcesul palatinal: topografia, etiopatogenia, tabloul clinic şi tratamentul.


Procesele supurative palatinale pot fi localizate mai frecvent la nivelul palatului dur şi mai
rarîn vălul palatin.
Delimitare
Abcesele palatinale sunt delimitate cra- nial de palatul dur şi caudal de periost. Evoluţia supuraţiilor
este
limitată de prezenţa arcadelor dentare plasate anterior şi lateral, iar rafeul median împiedică
extinderea infecţiei contralateral.
Etiologie
Supuraţiile spaţiului palatinal au ca punct de plecare incisivul lateral maxilar, rădăcinile palatinale ale
premolarilor şi molarilor maxilari.
Aspecte clinice
La nivelul palatului se observă o tumefacţie hemisferică, elastică, extrem de dureroasă, cu fluctuenţă
la palpare în zona centrală. Fenomenele dureroase sunt asemănă­ toare ca amploare cu cele din faza
subperiostală a abcesului vestibular.Evoluţia nefavorabilă a abcesului palatinal este marcată de
extinderea supuraţiei spre vălul palatin, când pacientul va prezenta disfagie, disfonie, dispnee şi
alterarea stării generale.
Diagnostic diferenţial

•chistul maxilar suprainfectat, în care simptomatologia acută se supraadaugă unei deformări


care a evoluat timp îndelungat, iar imaginea radiologică evidenţiază o radiotrans- parenţă bine
delimitată;
• formaţiuni tumorale ale fibromucoasei palatinale sau ale osului maxilar - nu prezintă semne
inflamatorii;
goma luetica- se încadrează în simptomato- logia generală a afecţiunii de bază, examenele serologice
confirmând diagnosticul;
Tratament
Incizia şi drenajul abceselor palatinale sunt grevate de riscul lezării arterei palatine şi arterei incisive. Traiectul
inciziei va menaja vasele menţionate. Există mai multe variante de plasare a inciziei în funcţie de locul unde
este cantonată colecţia supurată. Astfel, incizia va fi plasată marginal la nivelul festonului gingival, dacă
colecţia supurată evoluează spre marginea liberă a mucoasei. După incizie se va pătrunde cu decolatorul până
la nivelul colecţiei supurate.
Evoluţia supuraţiei spre linia mediană va necesita o incizie cu excizia unei porţiuni din mucoasa
palatinală „în felie de portocală11. Ea va fi plasată spre linia mediană evitând lezarea pachetului
vasculo-nervos palatinal mare. După incizie colecţia se drenează cu o meşă iodoformată pentru a evita
acolarea prematură a marginilor inciziei. O atenţie deosebită se va acorda supuraţiilor palatinale
produse de chisturi radiculare sau foliculare suprainfectate de dimensiuni mari. în aceste cazuri o
incizie mediană „în felie de portocală" complică tratamentul definitiv al formaţiunii chistice, favorizând
apariţia unei comunicări buco-nazale sau buco-sinusale.
Un drenaj eficient al colecţiei supurate nu necesită antibioterapie, cu excepţia unor pacienţi cu afecţiuni
generale asociate.
Tratamentul va cuprinde de asemenea suprimarea factorului cauzal dentar.

102. Abcesul lojei pterigomandibulare: topografia, etiopatogenia, tabloul


Delimitare
• medial: m. pterigoidian medial;
• lateral: faţa internă a ramului mandibular;
• inferior: chinga pterigomaseterină;
• anterior: rafeul pterigomandibular;
• posterior: glanda parotidă;

Etiologie:
• Procese patologice ale molarilor inferiori, preponderent molarii 3.
• Osteomielita mandibulei in reg. angulara si a ramului mandibular.
• A. si F. postinjectionale – apar in urma anesteziei mandibulare, acului nesteril, sau traumarii
vaselor cu aparitia ulterioara a hematoamelor si supurarea lor.

Aspecte clinice :

Trismusul intens.
Dureri puternice la actul de deglutiţie;
Ganglionii limfatici submandibulari măriţi în volum, dureroşi la palpare; Edem;
Palpator se determina un infiltrat dureros;
Medial de plica pterigomandibulară se constată o tumefacţie fluctuentă la palpare, acoperită de o
mucoasă congestionată.
Diagnostic diferenţial
• supuraţii ale spaţiului laterofaringian (compartimentul anterior), în care există o îngustare
marcată a ismului faringian, pacientul acuzând un torticolis dureros;
• osteomielita de ram mandibular, unde evoluţia bolii este îndelungată, semnul Vincent d'Alger
pozitiv, iar examenul radiologic confirmă diagnosticul;
• formaţiuni tumorale de spaţiu pterigomandibular, unde simptomatologia inflamatorie este
absentă;

Intrevenţia chirurgicală:
• Se aplica incizii cit exo atit si endobucale.
• Endobucal - incizia se efectuiaza la nivelul marginii anterioare a ramului mandibular, pe
traectul plicii pterigo-mandibulare.
• In mod bont pe os (partea interna a ramului) patrundem in cavitatea A. sau F., eliminam
puroiul si drenam plaga.
• Mai avantajoasa se considera calea exobucala, ocolind unghiul mandibulei.
• In cazul acestei incizii este necesar de a merge strict pe os.
• Dupa deschidera focarului, plaga obligator se dreneaza.

103. Abcesul lojei infraorbitale: topografia, etiopatogenia, tabloul clinic


şi tratamentul.
In tesutul adipos subcutan, situat intre:
• superior - marginea inferioara a orbitei
• inferior – fund de sac vestibular
• medial – partea laterala a nasului
• lateral – osul zigomatic
Etiologie
• Focare purulente de la dintii frontali superiori (canini, primii premolari, incisivii laterali, mai
rar premolarul doi si incisivii centrali).
• Traume
• Chisturi suprainfectate
• Sinusite
• Flebite, tromboflebite
• Factorul dermatogen

Tabloul clinic:
• Durere acuta, tumefactia tesuturilor regiunii infraorbitale
• Asimetrie faciala
• La examinarea clinica – edem si hiperemie in regiunea fosei canine care se raspindeste spre
partea laterala a nasului, regiunea zigomatica, palpebra inferioara si buza superioara.
• Pleoapa inchide fisura orbitala
• Unghiul gurii de partea bolnava se situeaza mai jos decit de partea sanatoasa
• Virful nasului se situeaza catre partea sanatoasa
• Plica nazo-labiala stearsa pe partea bolnava
• In cazuri grave apare edemul pleoapei superioare
• Palpator se determina infiltrat dur, brusc dolor, fluctuent, in regiunea fosei canine
• Daca procesul se situeaza mai aproape de vestibulul cavitatii bucale se determina stergerea
plicii vestibulare

Tratament:
• Incizia se efectueaza mai des endobucal, sau pe cale cutanata.
• Incizia exobucala se efectueaza in cazul situarii abcesului mai aproape de margina
infraorbitala.
• Drenarea plagii
• Se indica tratament general

104. Abcesul lojei temporale: topografia, etiopatogenia, tabloul clinic şi tratamentul.

Delimitarea spaţiului temporal superficial


• medial: m. temporal;
• lateral: fascia temporală superficială;
• superior: periostul cranian;
• inferior: spaţiul maseterin;

Delimitarea spaţiului temporal profund


• medial: osul temporal;
• lateral: m. temporal;
• superior: inserţia m. temporal pe creasta temporală inferioară;
• inferior: spaţiul infratemporal;

Etiologie
Abcesul spaţiului temporal apare prin extinderea proceselor supurative ale spaţiile vecine (în
special de la nivelul spaţiului infratemporal), posttraumatic şi după stafilococii cutanate localizate
temporal.

Aspecte clinice
Tabloul clinic este asemănător supuraţiilor celorlalte spaţii, ce intră în alcătuirea spaţiului
masticator. Trismusul este intens, iar tumefacţia este plasată suprazigomatic şi temporal în supuraţiile
spaţiului temporal superficial. în supuraţiile spaţiului temporal profund se asociază alături de o discretă
tumefacţie temporală, o tumefacţie perituberozitară decelată în timpul examenului
oral.

Tratament
Incizia cutanată este plasată suprazigomatic sau temporal paralel şi anterior de vasele temporale
superficiale. După disecţia planurilor anatomice se pătrunde în spaţiul temporal superficial prin
traversarea fasciei temporale. Pentru a drena spaţiul temporal profund este necesară depăşirea barierei
reprezentată de m. temporal ajungând astfel în contact direct cu osul temporal şi/sau sfenoid. Drenajul
se realizează prin două tuburi de dren fixate la tegument şi menţinute 48-72 de ore.
Calea orală este indicată în supuraţiile
localizate ale spaţiilor temporale superficiale şi profunde. Incizia este plasată perituberozitar iar pensa
pătrunde lateral de procesul coronoid pentru spaţiul temporal superficial sau medial de coronoidă pentru
spaţiul temporal profund. Drenajul se realizează cu tuburi de politen fixate la mucoasă şi mentinute 24-48
de ore. Frecvent cele două căi se asociază, tuburile de dren sunt plasate cu un capăt la nivelul inciziei
cutanate şi cu unul oral, realizând un „sifonaj”.
Tratamentul chirurgical va fi asociat cu antibioterapie, analgezice şi AINS, iar după rezoluţia
fenomenelor inflamatorii acute se îndepărtează dintele cauzal.

105. Abcesul lojei infratemporale: topografia, etiopatogenia, tabloul clinic


şi tratamentul.
Delimitare
• superior: baza craniului;
• lateral: ramul mandibulei, tendonul m. temporal;
• medial: muşchii pterigoidieni;
• inferior: inserţia inferioară a m. pterigoidian lateral;
• anterior: maxilarul (tuberozitatea maxilarului);

Etiologie
Supuraţiile spaţiului infratemporal recunosc drept cauză: puncţii anestezice la tuberozitate (a nervilor
alveolari superiori şi posteriori), ce nu respectă condiţiile de asepsie şi antisepsie, puncţii sinusale greşit
efectuate, infecţii dento- parodontale ale molarilor superiori şi difuzarea infecţiilor
din spaţiile vecine.
Aspecte clinice
Debutul este marcat de alterarea stării generale asociată cu trismus, reacţie acută
ganglionară loco-regională, ascensiune termică şi hemicranii de intensitate medie.
Procesul supurativ fiind plasat profund este mult timp mascat de structurile anatomice
învecinate. în stadii avansate se decelează un edem colateral, plasat în regiunea temporală, care
duce ta dispariţia reliefului ridicat de arcada temporo-zigomatică, ce apare înfundată. Extin- derea
edemului inflamator periorbital duce la închiderea totală sau parţială a fantei
palpebrale.
Examenul oral relevă o bombare în fundul de sac vestibular superior, posterior de creasta
zigomatico-alveolară, mucoasa acoperitoare fiind congestionată. Palparea regiunii
perituberozitare este extrem de dureroasă, uneori însă această manevră este imposibil de
efectuat, datorită trismusului intens şi a tumefacţie! părţilor moi geniene.
Difuzarea procesului supurativ spre caudal prin bombarea peretelui lateral al faringelui se manifestă
prin disfagie, iar trismusul persistent semnalează interesarea şi a spaţiului pterigomandibula
Diagnostic diferenţial
• tumorile de fosa infratemporalâ, care au o evoluţie tentă şi nu prezintă fenomene
inflamatorii acute;
• nevralgii de trigemen, în care caracterul durerii este specific;
• Tratament
• Incizia orală este indicată în supuraţii limitate şi va fi plasată perituberozitar, pătrunzându-se cu
decolatorul sau pensa în profunzime în contact permanent cu osul până ia nivelul colecţiei
supurate. Manevrele vor fi blânde, evitând prin explorări repetate lezarea plexului venos
pterigoidian şi/sau a arterei maxilare interne. Drenajul se va realiza cu tuburi de dren sau lamă
de cauciuc fixate la mucoasă şi menţinute 24-72 de ore.
• Abordul cutanat este indicat în cazul supuraţiilor cu caracter extensiv şi cu trismus persistent
sau când evoluţia după abordul oral este nefavorabilă. Incizia va fi plasată atât cranial cât şi
caudal faţă de procesul supurativ, permiţând drenajul colecţiei supurate, dar şi explorarea
spaţiilor vecine.
• Incizia plasată cranial va fi localizată temporal, suprazigomatic şi/sau subzigomatic. Se pătrunde cu pensa
Pean în direcţie antero- inferioară, ghidat de fascia temporală, până la nivelul spaţiului infratemporal. Această
cale nu poate asigura singură un drenaj eficient şi de aceea se asociază cu incizii orale plasate în vestibulul
superior şi cu incizii cutanate plasate submandibular, care comunică între ele. Drenajul se realizează cu
ajutorul tuburilor de cauciuc fixate cu o extremitate la nivelul inciziei temporale şi cu cealaltă extremitate la
nivelul inciziei din vestibulul superior, realizând un „sifonaj“.

106. Abcesul fosei pterigopalatine: topografia, etiopatogenia, tabloul clinic


şi tratamentul.
Limite:
• Lateral -partea interna a ramului mandibulei
• Medial - apofiza pterigoida a osului sfenoid si peretele lateral al faringelui
• Anterior - tuberozitatea maxilei
• Posterior - apofiza stiloida
• Superioara - corespunde nivelului arcului zygomatic
• Inferior - fascia buco-faringiana
• Intern - fosa infratemporala liber comunica cu fosa pterigopalatina
Etiologie
• Apare in urma raspindirii exudatului din reg. si spatiile invecinate (pterigo-mandibular,
para-faringian,retromandibular, jugal e.t.c.)
• Infectia de la molarii superori (molarul 3)
• Anestezia tuberala incorecta (hematom postinjectional suprainfectat)
• Nerespectarea regulelor de asepsie in timpul anesteziei (ac nesteril, neprelucrarea
cimpului opertor)
Tablou clinic
• Cefalee pronuntata, febra 39-40 C, insomnie
• Durere pronuntata pe partea afectata a fetii
• Limitarea deschiderii cavitatii bucale (trism pronuntat)
• Tes. moi a fetii pe partea afectata putin schimbate, palide
• Palpator se determina un infiltrat dureros posterior de ramul ascendent al mandibulei
• Edem al regiunii jugale si temporale
• Simptomul “ceasului de nisip”- uneori, in cazuri avansate
• Endobucal – edem si hiperemia plicii de trecere la nivelul tuberozitatii maxilare (molarilor
3), palpator brusc dureros.
• Stare generala grava
Tratament
• Accesul catre fosa infratemporala poate fi efectuat din trei directii:
• 1. endobucal - pe plica vestibulara posterior de tuberozitatea maxilara
• 2. exobucal - reg. angulara a mandibulei
• 3. sub arcul zigomatic cu acces prin incizura semilunara al ramului mandibulei
• Mai rational si comod sunt primele doua cai
• Plaga obligator se dreneaza (tuburi)
• Deseori necesita unimomentan deschiderea si drenarea focarului prin acces endo si
exobucal
107. Abcesul retromandibular: topografia, etiopatogenia, tabloul clinic şi tratamentul.

Localizarea:

• Topografia acestei reg. corespunde cu topografia glandei parotide.


• Aici trece n. facial, a. carotida externa si vene magistrale multiple si se localizeaza ganglioni
limfatici si tes. adipos subcutan.
Etiologie
• Focarele cronice inflamatorii de la molarii inferiori, preponderent molarul trei.
• Osteomielita mandibulei.
• Infectia in reg. retromandibulara poate patrunde si din alte spatii a reg. OMF, unde este
prezent focar purulent de diversa origine:
- Otogena (otite medii si profunde).
- Stiloidite, mastoidite.
- Adenite, parotidite.
- Furuncule, carbuncule, flebite, tromboflebite.
- Diverse traume, tumori e.t.c.
Tabloul clinic
- Focarele cronice inflamatorii de la molarii inferiori, preponderent molarul trei.
- Osteomielita mandibulei.
- Infectia in reg. retromandibulara poate patrunde si din alte spatii a reg. OMF, unde este
prezent focar purulent de diversa origine:
- Otogena (otite medii si profunde).
- Stiloidite, mastoidite.
- Adenite, parotidite.
- Furuncule, carbuncule, flebite, tromboflebite.
- Diverse traume, tumori e.t.c.
Tratament
Se recomanda diverse incizii:
- Vertical - posterior de ramul ascendent mandibular in limitele pielei si fasciei;
- Incizia ce ocoleste unghiul mandibular sau lobulului pavilionului auricular si e.t.c.
- Plaga ca de obicei se dreneaza.
108. Flegmonul planşeului bucal: topografia, etiopatogenia, tabloul clinic şi tratamentul.
Flegmonul planşeului bucal se mai numeşte şi „angina Ludwig“. Procesul supurativ cuprinde toate
structurile planşeului bucal: spaţiile submandibulare, spaţiile sublinguale şi spaţiul submentonier . Supuraţia
difuză se poate extinde spre spaţiul laterofaringian, spaţiul infratemporal, limbă, regiunea cervicală
anterioară, dar şi descendent spre torace. Focarul hipertoxic gangrenos principal este localizat cel mai
frecvent la nivelul spaţiului sublingual.

Etiologie
„Angina Ludwig“ are ca punct de plecare procese septice dentoparodontale sau pericoro- naritele
supurate ale molarilor de minte inferiori.

Aspecte clinice
Flegmonul de planşeu debutează cel mai frecvent sub forma unei supuraţii a spaţiului sublingual. Clinic se
decelează o tumefacţie plasată sublingual ce se extinde rapid de partea opusă, fuzează apoi submandibular
bilateral şi submentonier. Tumefacţia este masivă şi se întinde de la un gonion la celălalt, cuprinzând toate
spaţiile fasciale ale planşeului. La palpare tumefacţia are o duritate „lemnoasă" (flegmon „lemnos"), fără zone
de fluctuenţă, dar prezentând crepitaţii gazoase în fazele avansate. Tegumentele acoperitoare sunt marmorate
putând apare flictene şi/sau sfacele. La periferie apare un edem difuz de însoţire, ce se extinde genian,
supraclavicular şi presternal (edem “în pelerină**).nLa inspecţie planşeul anterior bombează depăşind
marginea incizală a frontalilor inferiori sub forma unei „creste de cocoş**. Mucoasa sublingual este
congestionată, în tensiune, acoperită cu depozite fibrino-leucocitare (false membrane). Limba este împinsă spre
posterior, pe marginile ei observându-se amprentele dentare ca urmare a macroglosiei .Tulburările funcţionale
sunt reprezentate de: trismus, disfagie cu odinofagie, disfonie, dispnee. Dispneea este iniţial de cauză
obstructivă şi apoi prin agravarea fenomenelor toxico-septice de cauză centrală (intoxicaţia centrilor respiratori
bulbo-pontini). In stadiul de debut procesul septic mimează o supuraţie de spaţiu sublingual, pacientul
prezentând o stare septică cu febră (39-40° C), ceea ce indică reactivitatea organismului. Agravarea stării
toxico-septice este marcată de discordanţa între puls şi temperatură. Pacientul devine subfebril (37-37,5° C),
pulsul rămâne tahicardic (120 pe minut greu perceptibil), dispneea toxică bulbară completând tabloul clinic.
Probele biologice evidenţiază leucocitoză cu neutrofilie şi devierea formulei Arneth spre stânga.11 Formula
Arneth reprezintă proporţia (procentuală) a neutrofilelor cu unul, doi, trei, patru sau mai mulţi nuclei.
Persoanele cu neutrofilie şi devierea formulei Arneth la stânga (predominenţa neutrofilelor tinere, cu nuclei
puţini) indică un fenomen infecţios.
Flegmonul de planşeu bucal poate deter- mina tromboflebite sau tromboze septice ale sinusurilor
craniene, meningite septice sau se poate extinde spre mediastin ducând la apariţia mediastinitelor acute
sau a gangrenei pulmonare11.

Diagnostic diferenţial
• supuraţiile spaţiilor fasciale ale planşeului bucal;
• adenopatii metastatice de nivel I suprainfectate.

Tratament
Tratamentul chirurgical este obligatoriu, neputând fi înlocuit de cel medicamentos. Incizia cutanată are formă
de „potcoavă** şi se întinde de la un unghi mandibular la celălalt. Ea este plasată decliv de tumefacţie cu două
lăţimi de deget sub marginea bazilară. Se secţionează tegumentul, ţesutul celular subcutanat, platisma şi fascia
cervicală. Pentru deschiderea şi drenarea tuturor spaţiilor implicate este necesară secţionarea muşchiilor
milohioidieni bilateral şi a ambelor pântece anterioare ale muşchilor digastrici .Nu se evacuează o secreţie
purulentă ci doar o serozitate murdară şi fetidă, ţesuturile având un aspect aton, siderat. Se drenează larg
spaţiile planşeului bucal şi se explorează spaţiul laterofaringian şi parenchimul lingual.în timpul intervenţiei se
îndepărtează sfacelele necrotice deja delimitate (necrectomie). Drenajul este asigurat de tuburi de politen
pereche fixate la tegument pentru fiecare spaţiu implicat. El va fi menţinut timp de 5-7 zile, iar irigaţiile cu
soluţii antiseptice se realizează de 4-6 ori/zi, frecvent fiind asociate cu necrectomii superficiale succesive.
Suprimarea factorului cauzal dentar este obligatorie.Tratamentul medicamentos va cuprinde alături de
reechilibrarea hidro-electrolitică, antibioterapie (iniţial cu spectru larg şi apoi conform antibiogramei),
tonicardiace, vitamino- terapie şi imunoterapie. Evoluţia este favorabilă când dispar fenomenele toxico-septice,
când apare secreţie purulentă la nivelul plăgii şi când se înregistrează o ascensiune termică (febră).

109. Flegmonul Ludwig: topografia, etiopatogenia, tabloul clinic şi tratamentul. Este acelasi 108

110.Abcesul orbitei: topografia, etiopatogenia, tabloul clinic şi tratamentul.

Corespunde cavitătii orbitare, este subimpărtita de capsula Tenon in două loji: loja anterioară si loja
posterioara. Abcesul orbitei se localizează in loja posterioară.
Etiologie: -sinuzitele acute supurative maxilare, frontale, etmoidale, -supuratia fosei infratemporale,
supuratia lojei geniene, procese septice odontale, traumatisme si corpi straini care implica orbita.
Tabloul clinic: primele semne se manifesta prin aparitia unui edem palpebral mai accentuat la pleoapa
superioara sau inferioara, spre unghiul intern sau extern in functie de provenienta sursei de infectie. Edemul
se extinde asupra conjunctivei bulbare si retrobulbar determinind exoftalmie moderata. In continuare edemul
creste pana inchide fanta palpebrala, tegumentele palpebrale preiau toate semnele inflamatorii (rubor, tumor,
calor, dolor si functio lesa.) Palparea globului ocular este dureroasă. Apar dureri spontane, pulsatile in orbită.
Tratament Este o supuratie grava, necesită tratament de urgenta chirurgical si antibiotic. este necesar
depistarea cauzei sau punctului de pornire care face parte obligatoriu din planul terapeut.

111.Abcesul limbii: topografia, etiopatogenia, tabloul clinic şi tratamentul infecţ ie în


ţ esuturile moi a regiunii oro-maxilo-facială.

Reprezintă procesul infecţios cu caracter circumscris localizat la nivelul parenchimului lingual.


Supuraţia poate fi localizată lateral intre muşchii geniogloşi şi hiogloşi, interesind numai porţiunea
liberă a limbii sau ce ntr al intr e cei d o i genio gl o şi,cînd este interesată d e o b icei atit porţiunea
lib eră, cit si b aza limb ii. I n rapor t cu lo calizarea, se d isting două forme clinice de abces lingual: forma
periferică şi forma centrală.
E t i o l o g i e
--- procese dentoparodontale ale premolarilor şi molarilor inferiori;
1. suprainfectarea unor hematoame linguale;
--- leziuni traumatice provocate de inţepături;
--- pătrunderea in parenchimul lingual a unor corpi străini;
--- p r o p a g ar e a d e la l o j i l e d e v e c i n ă t a t e ( ma i a l e s d e l a l o j a s u b linguală).
S i m p t o m a t o l o g i e
forma pertferică - distingem o tumefacţie de mică dimensiune localizată la nivelul
marginilor limbii sau al virfului ei, cu mucoasa acoperitoare congestionată, netedă, lucioasă. La
palpare colecţia este dureroasă şi fluctuentă. Apar tulburări funcţionale la masticaţie, deglutiţie,
fonaţie. Pacientul poate prezenta hipersalivaţie, halenă feticiă. Starea generală este in general neafectată.

F o r m a c e n t r a l ă a r e o e v o l u ţ i e m u l t m a i s e v e r ă . L i m b a e s t e t u me fi a t ă i n b l o c,
c o n g e s t i o n a t ă , l u c io a s ă , c u s u p r a f a ţ a n e t ed ă, p r e zentind pe marginile sale amprenta dinţilor. De obicei
limba este acoperită de depozite alb-cenuşii. Bolnavul poate prezenta hipersalivaţie, g u r a u ş o r
i n t r e d e s c h i s ă , d e p e r d i ţ i e d e s a l i v ă l a n i v e l u l c o mi s u r i l o r b ucale. P alp area este extre m d e
d urero asă, ea evid enţiază fluct uenţa cind colecţia este superficială, sau intiltraţia in localizările
profunde. In forma centrală apar tulburări funcţionale majore de deglutiţie, masticaţie, fonaţie, dar mai
ales legat de actul respiraţiei, fenomene asfixice. Această f o r m ă s e c a r a c t e r i z e a z ă p r i n t r - o a l t e r a r e a
s t ă r i i g e n e r a l e , b o l n a v u l prezentind febră, frison, agitaţie, insomnie.

T r a t a m e n t u l
Constituie o urgenţă chirurgicală datorită complicaţiilor asfixice care pot apărea.
In calea exobucală se face o incizie de 4-5 cm intre o sul hio id si mento n, p rin care se
intro d uce o p ensă Ko cher cătr e b aza limbii. In momentul in care s-a ajuns pe colecţie, puroiul se
scurge pe lingă marginile pensei. Drenajul se face cu tuburi de cauciuc. Este util ca a c e s t e m a n o p e r e
s ă s e f a c ă d u p ă c e c o l e c ţ i a a f o s t e v i d e n ţ i a t ă p r i n puncţie.
Calea endobucal se indică in abcesele cu evoluţie periferică, situate la virf, sau in porţiunea
laterală a limbii. Incizia va avea o lungime cle 1,5-2 cm cu traiect orizontal şi va fi situată la polul
cel mai decliv al tumefacţiei. Drenajul se va face cu meşe, intrucit lamele nu pot fi folosite la acest nivel, ele
detaşindu-se cu uşurinţă.

112.Flegmonul hemifacial: topografia, etiopatogenia, tabloul clinic şi tratamentul.


Acest proces inflamator difuz interesează toate lojile superficiale si profunde ale unei hemifeţe
(obraz, loja maseterină, fosa temporală, fosa infratemp orală, loja sub mand ib ulară, orb ita).
Dezvo ltarea şi d ifuzarea infecţiei este favorizată de abundenţa ţesutului conjunctiv şi adipos, de
comunicarea largă care există Intre diferitele spaţii ale feţei.
E t i o l o g i e
- p r o c c s e s e p t i c e d e n t o p a r o d o n t a l e a l e d i n ţ i l o r m a x i l a r i s i mandibulari;
- complicaţii septice ale traumatismelor faciale;
- furunculele feţei;
- Inţepături septice sau corpi străini localizaţi la nivelul obrazului.
S i m p t o m a t o l o g i e

Debutul se realizează sub forma unei supuraţii localizate la nivel genian sau submandibular.
Ulterior infectia primeşte un caracter difuz, se extinde. Local se observă o tumefacţie voluminoasă,
care se intinde d in regiunea sub mand ib ulară, deformează obrazul, regiunea parotido maseterină,
cuprinde regiunile temp orală şi palpebrală de aceiaşi parte. Globul ocular apare complet acoperit.
Reliefurile osoase ale feţei, ca şi şanţurile peribucale apar şterse, dispărute. Tegumentele sint
cenuşii-violacee, cu aspect marmorat, prezintă flictene, ca si numeroase sfacele. Palparea este dureroasă,
evidenţiază duritatea lemnoasă, eventual in unele locuri crepitaţii gazoase. Limita intre ţesuturile bolnave şi cele
sănătoase este greu perceptibilă atit la inspecţie, cit şi la palpare.
Endobucal, mucoasa labială şi jugală este cianotică-violacee, prezintă amprenta dinţilor, depozite alb-
cenuşii cu aspecte de false membrane. Saliva este viscoasă, fetida, se produce deperdiţie de salivă la
nivelul co misurilor. Procesele de necroză de la nivelul parţilor moi s e p o t e x t i n d e s i a s u p r a o s u l u i ,
r e z u l t i n d osteite si osteomielite. Fenomenele generale sint cele descrise in flegmonul de planşeu (Starea
generală este şi ea modificată, cu febră, frison, curbatură, mergind pină la stări
septice. in alte cazuri, deşi bolnavul are pulsul c r es c ut , t e m pe r at ur a ră m i n e i n
j ur ul v al or i l o r d e 3 7° ( di s c or d ant ă puls-temperatură), ceea ce atestă un răspuns
slab al organismului la actiunea agentilor infectioşi. Bolnavii mai pot prezenta
albuminurie, glicozurie, oligurie. Dacă nu se intervine urgent, fenomenele
toxiinfecţioase generale şi starea clinică locală devin critice, putind surveni decesul
bolnavului.)

T r a t a m e n t u l
Tratamentul chirurgical constă din multiple incizii ale feţei, fără a se ţ i ne c o nt d e co n sid e re nt e
es tet ic e. Se vo r p r ac tic a
- in ci zi i s ub ma nd ib ular e p r in care se d eschid loj ile sub ma nd ib ulară, ma s eterină, fo sa
i n f r a t e mp o r a l ă ;
- o i n c i z ie s u p r a z i g o ma t i c ă p r i n ca r e s e d e s c h i d e fo s a infratemporală;
- o incizie temporală oblică paralela cu vasele temporale, prin care se deschide loja
temporală;
- o incizie la mar ginea orbitei prin care se va d eschid e co nţin ut ul o rb itei şi incizii
end o b ucale, p er itub e r o z i t a t e s i d e - a l u n g u l m a r g i n i i a n t e r i o a r e a r a m u l u i
ascendent mandibular.
P r i n a c e s t e i n c i z i i s e p a t r u n d e c u p e n s a ş i s e d r e nează conţinutul lojilor. Restul principiilor
terapeutice au fost expuse la flegmonul planşeului bucal.

113.Metodele de anestezie utilizate î n infecţ iile regiunii oro-maxilo-faciale.


Tipul de anestezie pentru incizia supuratiilor se alege dupa anumite criterii:
Anestezia loco-regionala este indicata in urmatoarele situatii:
• abcese periosoase fara implicarea spatiilor fasciale secundare;
• in cazul pacientilor care refuza anestezia generala;
• in cazul supuratiilor la pacienti cu stare generala alterata, cind anestezia generala este
contraindicata;
Anestezia generala este indicata in urmatoarele situatii: abcese de spatii fasciale; in supuratii cu
evolutie extensiva si rapida, cind este necesara explorarea spatiilor fasciale invecinate; copii;
pacienti necooperanti. ;

114.Particularităţ ile pregătirii bolnavului cu inflamaţ ii a regiunii OMF către


operaţ ie, tactica de tratament a dintelui cauzal î n inflamaţ ia regiunii OMF.
Igiena bolnavului trebuie avuta in vedere inca de la venirea in spital. in acest scop, bolnavul va
trebui sa faca o baie obligatorie, la internare, sau daca urgenta cazului nu permite, va trebui spalat
cel putin pe portiunea care va fi operata. Inainte de operatie bolnavul va fi ras pe regiunea pe care se
va intervine si in zonele invecinate; Pielea regiunii pe care se opereaza va trebui sa nu prezinte nici
o urma de infectie. Micile zone iritate, punctele de foliculita, acneele, etc. din apropierea plagii
operatorii sunt surse de infectie postoperatorie, operatia va fi aminata pina la completa vindecare a
tegumentelor.

115.Tratamentul chirurgical al abceselor şi flegmoanelor regiunii oro-maxilo-faciale.


Incizia se practica in zone declive pentru a permite drenajul.; 2. Incizia nu se practica in zonele
central ale tumefactiei slab vascularizate; Alegerea locului de incizie trebuie sa tina cont de spatiile
anatomice afectate, de o eventuala evolutie in spatiile fasciale vecine, de structurile vitale prezente
la acel nivel, de tipul de drenaj; Inciziile cutanate sunt largi pentru a facilita accesul operatorului si
drenajul colectiei purulente.
Drenajul: Drenajul trebuie sa permita evacuarea colectiei purulente dar si spalaturile antiseptice.
Tuburile de dren se mentin 24-72 de ore, pina cind secretia purulenta diminueaza sau nu mai este
prezenta in plaga.
Drenajul: * tuburi de cauciuc sau politilena; * mese de tifon; * lame de latex sau cauciuc

116.Tratamentul general al abceselor şi flegmoanelor regiunii oro-maxilo-faciale.


Antibioterapia se asociaza tratamentului chirurgical in urmatoarele situatii: pacienti
imunocompromisi; pacienti in virsta; supuratii cu evolutie extensiva si rapida; supuratii in spatiile
fasciale secundare, profunde, multiple; supuratii perimandibulare( risc de osteomielita) ; stare
generala alterata, cu febra peste 38°, tulburari de respiratie;
Antibiotice cu spectru larg de actiune: teramicina; lincomicina; cefalosporina; augumintina

Desinsibilizarea – metoda orientata spre diminuarea sau inlaturarea sensibilitatii crescute a


organismului. Se administreaza: suprastin; dimidrol; taveghil

Imunoterapia: este un tratament care consta in administrarea de substante menite sa stimuleze


apararea imunitara a organismuli in lupta impotriva a diferite boli.

117.Terapia intensivă î n tratamentul abceselor şi flegmoanelor regiunii oro-maxilo-


faciale.
La bolnavii cu stări septice grave cu factori de risc, este terapia intensiva, incepind cu primele
ore de la internare. Are scop mentinerea activitatii vitale a celor mai principale si mai des afectare
organe si sisteme. In primele ore e necesar de inceput cu terapia de sindrom si apoi după rezultatele
investigatiilor se trece la terapia etiotropa.
Tratamentul intensiv constituie 3 compartimente:
➢ Tratamentul etiologic, care i-a in consideratie si factorii de risc.
➢ Tratamentul farmacologic patogenic, care vizează stoparea scaderii perturbarilor
plazmare si celulare.
➢ Tratamentul simptomatic si cu suportul activitatii vitale a organelor cu insuficienta
functionala.
E necesar obligator respectarea urmatoarelor momente:
➢ Tratamentul rapid al infectiei severe si a starii de șoc cu corectarea exacta a volemiei
➢ monitorizarea de presiune capilara pulmonara
➢ combaterea hipotensiunilor indelungate
➢ asigurarea aportului necesar de oxigen in tesuturi.
➢ antibioticoterapia tintita in doze eficiente.

118.Complicaţ iile generale ale afecţ iunilor inflamatorii ale regiunii oro-maxilo-faciale:
tabloul clinic şi diagnocticul.
Complicatii generale sunt: Bacteremia; Septicemia; Endocarditele bacteriene acute; Socul in cursul
infectiilor(socul cardiogen, -socul hipovolemic, -socul normovolemic); Mediastenita; Meningita;
Tromboza sinusului cavernos; Abcese intracraniene.
Bacteriemia - prezenta de scurta durata a unor bacterii in torentul sanguin, insotita sau nu de semne
clinice. In cursul bacteriemiei, germenii patrund in torentul sanguin prin vasele limfatice, sau direct
prin vehicularea trombilor infectati. Bacteriemia se poate produce spontan la persoane sanatoase, la
care se detecteaza citeva bacterii la un ml de singe in cazul prezentei unor focare infectioase
minore. Ea se poate dezvolta de asemenea dupa maltratarea unor focare infectioase, sau manevre
traumatice asupra dintilor, amigdalelor, furunculelor, etc.

119.Mediastenita odontogenă: etiopatogenia, tabloul clinic, diagnosticul, tratamentul.


Mediastin - spatiul intre laminele pleurei mediastinale, stern si portiunea toracica a coloanei
vertebrale.

Caile de patrundere a infectiei: in urma lezarii mecanice sau chimice a esofagului cu infectarea
ulterioara a mediastinului; prin spatiile intermusculare si interfasciale ale gitului in urma raspindirii
flegmoanelor.

Tabloul clinic: durerea retrosternala; la inspiratie se observa caderea tesuturilor moi suprasternale;
in urma edemului laringo-faringian si a tesuturilor moi ale planseului bucal apare o tuse seaca;
cefalee , cianoza tegumentelor faciale si cervicale , dilatarea venelor cervicale.
TRATAMENT: Incizie paralela cu muschiul SternoCleidoMastoidean. Mediastinul se dreneaza cu
tuburi de cauciuc pentru lavaj cu solutii antiseptice si antibiotice. Medicamente- antibiotic de
spectru larg (augmentin); antiinflamatoare (nimesil, ibubrofen), desensibilizante (dimidrol ,
suprastin , tavighil).
120.Meningita, meningoencefalita odontogenă: etiologia, tabloul clinic, diagnosticul,
tratamentul.
Reprezinta o infectie acuta a meningelor cu caracter supurativ.
E t i o 1 o g i e: Agentii microbieni: meningococul, pneumococul,streptococul, enterococul.
S i m p t o m a t o l o g i e: Debut brusc cu febra, frison, cefalee, greturi, varsaturi, agitatie
psihomotorie. Spre stadiul final se adauga somnolenta si coma. Uneori mai apar si crize de
epilepsie, afazie, paralizii ale nervilor cranieni, tulburari de vedere.
T r a t a m e n t u l: Se indica repaus absolut la pat. Se vor administra hipotensive (aspirina).
Antibioterapia va fi selectiva in infectiile identificate prin culturi si antibiograme ale lichidului
cefalorahodian. Cind se produc fenomene de hipertensiune intracraniana, se administreaza substante
deshidratante: glucoza 33%, Manitol 50-60 g/zi,. Cоnd apar simptome de colectie purulenta este
necesara interventia chirurgicala.

121.Tromboflebita venelor faciale: etiologia, tabloul clinic, diagnosticul şi tratamentul.


Tromboflebita – inflamatia venei cu formarea trombului. Apare ca complicatii a funrunculelor si
carbunculelor fetei, osteomielitei, sinuzita acuta

Etiopatogenie: in caz de micsorarea a reactivitatii organismului; incetinirea fluxului sangvin;


lezarea peretelui venei; trecerea procesului inflamator de pe tesuturile inconjuratoare pe peretele
venei..

Clinic: semne de intoxicatie, frisoane, t39C. Creste edemul fetei. Pe traiectul venei angulare sau
faciale apar infiltrate dureroase. Tesutul cutan e hiperemiat. Edemul se raspindeste peste granitele
infiltratului, cauzind hiperemia.
Tratamentul medicamentos: antibiotice; desensibilizante; anticuagulante

122.Tromboza sinusului cavernos: etiologia, tabloul clinic, diagnosticul şi tratamentul.

Tromboza de sinus cavernos consta in aparitia unui cheag (tromb) in sinusul cavernos.
Cel mai frecvent apar ca complicatii ale furunculelor si carbunculelor faciali si abceselor spatiului
infratemporal si pterigopalatin.
Tromboza sinusului cavernos are 2 cai de diseminare: anterior prin vena angulara , posterior-vena
faciala transversa.
Peretele vascular poate fi afectat pe 2 cai: - prin scaderea reactivitatii organismului, lezionarea
integritatii peretelui vascular; - raspindirea procesului inflamator din spatiile adiacent asupra
peretilor vasculari.
Tablou clinic - dureri oculare, dureri la miscarea globilor oculari, pareza nervului cranian
abducens(6) , edem palpebral si afectiunea nervilor cranieni oculomotor,trohlear si ram oftalmic al
trigemenului
Diagnosticiul- se pune pe baza examenului clinic , paraclinic
Tratamentul medicamentos: antibiotice; desensibilizante; anticuagulante

123.Septicemia: etiologia, tabloul clinic, diagnosticul şi tratamentul.


Septicemia constituie o boala infectioasa generala, determinata de microorganisme patogene,
caracterizata prin: poarta de intrare a infectiei, focar septicemic, prezenta de germeni in singe.
Etiologie: germeni patogeni: stafilococul auriu, Streptococus, pneumococul; Germenii anaerobi,
bacili gram+ si -
Tabloul clinic: febra cu frisoane; hepato-splenomegalie, eruptii cutanate, leucoza, creste VSH,
hemocultura pozitiva, hipotensiune
Diagnostic: prezenta factorilor patogeni si a reactivitatii schimbate a organismului
Tratamentul: - Asanarea chirurgicala a focarului septic ( chiuretaj, drenaj, antibiotic local); mai intii
antibiotic cu spectru larg (gentamicina, eritromicina), apoi se face antibioticograma si alegerea
antibioticului respectiv

137 Sinusita odontogena maxilara acuta: etiopatogenia, tabloul clinic, diagnosticul


diferential, tratamentul.

Sinusita maxilara – este o inflamatie a mucoasei sinusurilor maxilare


Etiologie: Factori predispozanti: polipi nazali, deviatii de sept, obstructia ostiumului maxilar prin
edem al mucoasei, infectii virotice, pneumonii, diabet
Factori determinanti: parodontita apicala, chist, granulom, periosita, ostemielita; tumori ; maladii
specifice
Tabloul clinic: Semne obiective: durere unilaterala, localizata la nivelul etajului mijlociu al fetei,
cu iradieri in regiunea orbitala,fronto-temporala, occipitala; obstructie nazala. Semne subiective:
senzatie de plenitudine sau presiune in regiunea geniana; presiunea digitala exercitata pe peretele
antero-lateral al sinusului este dureroasa; Examenul endobucal: congestia si edemul la nivelul
vestibulului superior de partea respectiva. Palparea in regiunea fosei canine este dureroasa. Dintele
cauzal este cu carie profunda, gangrenos, modificat de culoare.
Tratamenul conservativ: Antibiotici(antigungici); Hiposensibilizante - dimidrol, suprastin, tavigil;
Antipiretici; Dezintoxicarea.
Tratamentul sinuzitei maxilare acute presupune indepartarea factorului cauzal, asigurarea drenajului
sinuzal corespunzator si un tratament medicamentos, in scopul combaterii infectiei si inflamatiei
sinuzale.
138 Sinusita odontogena maxilara cronica: etiopatogenia, tabloul clinic, diagnosticul
diferential, tratamentul.

Sinusita maxilara – este o inflamatie a mucoasei sinusurilor maxilare


Etiopatogenie: adenoidita acuta si cronica, rinite acute si cronice, deviatie de sept nazal,
avitaminoza, tulburari metabolice, conditii structural-anatomice ale cavitatilor sinusurilor
maxilare,scaderea imunitatii locale si generale.
Tabloul Clinic: Subiectiv: dureri la nivelul etajului mijlociu al fetei; Cacosmia subiectiva este
permanenta;
Examenul exobucal poate evidentia un usor edem de partea afectata cu stergerea reliefului osos si
a santurilor peribucale Examenul endobucal arata o usoara congestie si edem in vestibulul superior
de partea afectata. La nivelul arcadei dentoalveolare se poate observa prezenta dintelui cauzal sau a
unei comunicari bucosinuzale.
Tratamenul conservativ se aplica bolnavilor preoperator si dupa operatie in dependenta de forma
nozologica: Antibiotici(antigungici); Analgetici; Hiposensibilizante - dimidrol, suprastin;
Antipiretici;
Tratamentul chirurgical Caldwell-Luck: Anestezia; Incizia (pe plica de tranzitie de la 2-6).
Decolarea lamboului periostal; Trepanarea peretelui anterior a SM; Inlaturarea mucoasei modificte;
Prelucram cu solutii de antiseptici, Hemostaza; Rinostoma; Aplicarea tubului ciuruit si mesa
iodoformata in sinus care se scoate in nas; Suturarea plagii endobucala. Comprese locale.
Pansamente zilnice.

139.Comunicarea oro-sinusală: etiopatogenia, tabloul clinic,tratamentul


Etiologia: in timpul extractiei dintilor cu raport sinuzal; proces periapical cronic; Traumatismele la
nivelul etajului mijlociu al fetei; rezectii apicale; osteita, osteomielita;
Grosimea septului alveolo sinuzal: 0,5-4,5 Sicher; 0-12mm Bernadski.
Tratamentul: Daca deschiderea este mica, trebuie sa se favorizeze doar formarea unui cheag
normal: se va evita suflarea nasului, stranutatul, fumatul, timp de 3-4 saptamini; alimentatia in
primele 3 zile va fi lichida sau semilichida;
Tratamentul chirurgical: Daca deschiderea sinuzala este mare, se recomanda plastia
comunicarii intr-un unul sau doua planuri, cu lambou vestibular sau/si palatinat; Utilizina un
lambou vestibular trapezoidal si apoi suturarea realizata pe suport osos

140.Afecţiunile glandelor salivare: etiopatogenia, clasificarea.


Sialodenita – reprezinta inflamatia a glandelor salivare
Sialodochita – reprezinta proces inflamator cu caracter acut si cronic localizat la nivelul ducturilor
glandelor salivare.
Etiopatogenie: germenii saprofiti: pneumococ, stafilococ, streptococ,
Infectarea glandei se poate face pe urmatoarele patru cai: canaliculara; limfatica; hematogena;
directa.
1.Prin calea canaliculara se produce de obicei la indivizi cu igiena bucala defectuoasa, cu carii
multiple si gangrene pulpare, resturi radiculare, stomatite etc.
2. Calea limfatica este calea de invazie a glandelor de la procesele infectioase ale limfonodulilor
3. Calea hematogena se intalnesc in timpul evolutiei bolilor infectioase asociate si cu scaderea a
imunitatii.
4. Calea directa se produce in cazul traumatismelor cu plagi deschise care intereseaza parenchimul
glandular
CLASIFICAREA: Dupa ETIOLOGIE : Necalculoase: Virotice; Bacteriale; Specifice; Nespecifice;
Traumatice; Calculoase
Dupa EVOULUTIE: Acute: Seroase, Purulente, Necrotico-purulente; Cronice: Hipertrofice,
Distructive
141.Sindromul Mikulicz: etiopatogenia, tabloul clinic,diagnosticul diferențial,
tratamentul.
Ulterior, marirea de volum a glandelor salivare si lacrimale, secundara unor alte afectiuni generale a
fost denumita sindrom Mlkulicz. Se manifesta clinic prin marirea de volum a glandelor lacrimale
si salivare, cel mai adesea unilaterala. Leziunea limfoepiteliala benigna apare cel mai frecvent la
adulti, in jurul virstei de 50 de ani, afectind in special sexul feminin. Intereseaza de cele mai multe
ori glandele parotide, si mai rar glandele submandibulare. Se manifesta clinic sub forma de
tumefactie difuza, a glandei afectate, la care se asociaza uneori o discreta simptomatologie
dureroasa.
Tratament chirurgical: consta in parotidectomie superficiala modelanta cu conservarea nervului
facial

142.Sindromul Sjögren: etiopatogenia, tabloul clinic,diagnosticul diferențial,


tratamentul.
Sindromul Sjogren este o afectiune sistemica cronica, autoimuna, care se caracterizeaza prin
afectarea glandelor exocrine. In special salivare si lacrimale.
Sindromul Sjagren primar se manifesta clinic prin: xeroftalmie; xerostomie; marirea de volum a
glandelor parotide .
Sindromul Sjagren afecteaza in special sexul feminin si apare la persoane de peste 40 de ani.
Tumefactia parotidiana este bilaterala, in general asimetrica si nedureroasa.
Tratamentul simptomatic al xeroftalmiei consta in administrarea de lacrimi artificiale si uneori
ligaturarea canalului lacrimo-nazal, pentru a mentine o umectate relativa a corneei. Combaterea
xerostomiei se va face prin stimularea reflexa a secretiei salivare, sau prin administrarea de
pilocarpina orala.

143 Parotidita acuta banala: etiopatogenia, tabloul clinic, diagnosticul diferential,


tratamentul.

Reprezinta inflamatia acuta a glandei parotide. Leziunile inflamatorii cuprind atit parenchimul
parotidian, cit si canalele excretorii. Se prezinta sub doua forme: catarala si supurata.
Parotidita catarala. Exobucal, la inspectie se observa o tumefactie a regiunii parotidiene, cu pielea
congestionata, lucioasa; la palpare regiunea este dureroasa. Endobucal: trismus, evidentiaza
congestia mucoasei jugale in jurul ostiumului. Secretia salivara este redusa cantitativ si de aspect
tulbure.
Parotidita supurata. Exobucal : tumefactie a regiunii parotidiene cu tegumentul congestionat si
lucios; regiunile din jurul glandei parotide apar edematiate. Endobucal : la nivelul ostiumului,
puternic congestionat, se observa scurgerea de puroi in momentul in care glanda este palpata.
Tratamentul curativ: medicatia antibiotica, analgezica, vitaminoterapie. In stadiul supurativ: incizia
si drenajul. Incizia localizata subangulomandibular va fi lunga de 3-4 cm; Drenajul
144 Parotidita acuta epidemica: etiopatogenia, tabloul clinic, diagnosticul diferential,
tratamentul.

Oreionul este o boala acuta contagioasa produsa de virusul urlian, caracterizata prin inflamatia
nesupurativa a glandelor salivare.
Tabloul clinic: Apare unilateral, iar in 50-70% din cazuri devine bilaterala, dupa un interval de 1-3
zile. Tumefactia este difuza si usor dureroasa. La examenul obiectiv, intreaga loja parotidlana este
ocupata de o tumefactie cu aspect de edem inflamator, sensibila la presiune; Trismus. ;
Endobucal: mucoasa jugala usor edematiata, iar orificiul de varsare al canalului Stenon este
tumefiat.
Tratamentul: Se indica spalaturi bucale, comprese umede calde; Regim de pat timp de 20 de zile;
Medicamentos: antivirale in primele 2 -3 zile interferon; Local: Clatituri cu antiseptice;
145Parotidita cronica interstitiala: etiopatogenia, tabloul clinic, diagnosticul diferential,
tratamentul.

Parotidita - Reprezinta inflamatia glandei parotide.


Etiologia si patogenia.
Etiologia acestei forme este putin studiata. Se considera ca modificarile in glandele salivare survin
pe fondul unor afectiuni generale ale organismului (HTA).
Tabloul clinic: I.Faza incipienta: dureri in regiunea occipitala, tumefierea a glandelor si senzatie
de disconfort in urechi. II.Faza manifestarilor clinice: tumefactie in regiunea glandelor afectate;
se constata marirea glandei salivare in volum. III.Faza tardiva: Se constata o tumefactie putin
dureroasa in regiunea glandelor salivare. Cantitatea salivei este micsorata evident sau lipseste
complet.
Tratament: antibiotice, vitaminoterapie A si C, in doze mari. Chirugical: suprimarea a glandei

146 Parotidita cronica parenchimatoasa: etiopatogenia, tabloul clinic, diagnosticul


diferential, tratamentul.

Parotidita - Reprezinta inflamatia glandei parotide. Poate fi unilaterala sau bilaterala (70% pacienti).
Etiologia: modificari congenitale displazice ale portiunilor terminale ale glandei, cu formarea unor
cavitati “chistice”. Aceasta duce la patrunderea infectiei cavitatii bucale prin ductul Stenon si
dezvoltarea sialadenitei;
Tabloul clinic: I. Faza incipienta Modificari exobucale nu se determina. Endobucal, din ductul
glandei se elimina secret seros. II. Faza manifestarilor clinice: Bolnavii acuza senzatii de tensiune
in regiunea glandei. Glanda ete marita, tumefiata. Din duct se elimina secret seros. III. Faza
tardiva. tumefactie in regiunea glandei afectate, durere usoara in regiunea parotidiana, eliminarea
salivei cu caracter purulent.
Tratament: antibiotice, vitaminoterapie A si C, in doze mari. Chirurgical: suprimarea glandei

147 Sialodochitele: etiopatogenia, tabloul clinic, diagnosticul diferential, tratamentul.

Reprezinta procese inflamatorii localizate la nivelul canalelor excretorii salivare Stenon sau
Wharton.
Etiologie: igiena bucala deficitara; corpi straini sau calculi salivari pe traiectul canalelor excretorii;
Tabloul clinic: Din punct de vedere clinic, sialodochita se poate prezenta sub trei formi
- sialodochita litiazica acuta sau cronica;
- sialodochita fibrinoasa cronica, se caracterizeaza printr-o tumefiere neinflamatorie a glandei
parotide sau submaxilare, uneori bilaterala. Ostiumul canalicular apare congestionat si tumefiat.
- sialodochita purulenta cronica, se aseamana cu precedenta, dar semnele locale sint mai
exprimate. Din ostiumul canalului Stenon sau Wharton iese puroi.
Tratamentul: Pentru prevenirea sialodochitelor se vor indeparta factorii iritativi de la nivelul
cavitatii bucale. In scop curativ, in momentul producerii afectiunii se recomanda: indepartarea
dopurilor de fibrina sau a calculilor salivari; administrarea de sialogoge si dezinfectante salivare;
tratament antiinfectios general.

148 Sialoadenita cronica specifica (actinomicotica, luetica, tuberculoasa): etiopatogenia,


tabloul clinic, diagnosticul diferential, tratamentul.

Sialodenita – reprezinta inflamatia a glandelor salivare


Tuberculoza este o boala infectioasa provocata diferite tipuri de mycobacterii, de obicei de
Mycobacterium tuberculosis.
Etiologie – Mycobacterium tuberculosis.
Clinic – tumefactie parotidiana unilaterala, care evolueaza lent catre una dintre cele doua forme
clinice :
Forma circumscrisa – cu aspectul unui abces; Forma difuza – glanda parotidiana este hipertrofiata,
indurata, nedureroasa,cu focare cazeoase mici si diseminate.
Tratament – specific medicamentos, rar chirurgical (in cazul adenopatiilor intraparotidiene ce nu
raspund la tratament.)
Actinomicoza este o infectie micotica, produsa de bacterii din genul Actinomyces.
Etiologie – bacterii gram-pozitive din specia Actynomices (A.israelli, A.viscosus, A.odontolyticus).
Clinic – se disting 2 forme : Primara –tumefactie limitata, presiunea pe glanda este discret
dureroasa si duce la eliminarea de saliva cu graunti galbeni. Secundara –tegumente infiltrate, dure,
modificate in culoare
Tratament – specific actinomicozei, cu administrarea pe termen lung a unor doze mari de
peniciline.

149 Sialolitiaza: definitia, clasificarea, etiopatogenia, tabloul clinic, diagnosticul diferential,


tratamentul.

Sialolitiaza este o boala caracterizata prin formarea de calculi in glandele salivare si in canalele
excretorii
Etiologia: Factori morfologici care favorizeaza scurgerea mai lenta a salivei; F.alimentari-
supraalimentatia azotata cu proteine,abuzul de alimente conservate,picante; Intoxicatii endo si
exogene,fumatul,septicitatea,mediul bucal,trauma.
Tabloul clinic: Simptomele litiazei salivare variaza dupa sediul calculului si dupa perioada
evolutiva a bolii.
Perioadele: latenta ; triada salivar dupa Teodorescu : colica salivara, abcesul salivar, tumora salivara
Tratament: Tratamentul se stabileste in raport cu forma clinica a afectiunii si cu localizarea
calculului.
In calculozele latente si in stadiile clinice incipiente, extirparea calculului constituie metoda de
electie. Metoda de electie este extirparea chirurgicala a calculilor (sialolitotomia).

150 Fistulele salivare: etiopatogenia, tabloul clinic, tratamentul.

Fistula salivara reprezinta o sechela relativ frecventa a plagilor regiunii parotideomaseterine si


consta in aparitia unei cai anormale de scurgere a salivei.Fistulele salivare se pot localiza atit in
dreptul parenchimului glandular, cit si la nivelul traiectului canalului Stenon.
Etiologie : traumatica, interventii chirurgicale in regiunea parotideo-maseterina, infectii specifice:
Tbc, actinomicoza
Tratamentul acestora consta in extirparea chirurgicala a orificiului si traiectului fistulos,
consecutiv cu diminuarea sau suprimarea temporara a secretiei salivare. Excizia fistulei va fi urmata
de sutura in mai multe planuri, care se limiteze riscul refacerii traiectului fistulos. Diminuarea
secretiei salivare se va realiza in aceeasi etapa, prin administrarea de medicatie anticolinergica. In
plus, se recomanda devierea fluxului salivar spre cavitatea orala, prin crearea unui orificiu la nivelul
mucoasei jugale si introducerea unui tub de politen in grosimea obrazului si fixat la mucoasa.
Astfel, dupa formarea si permanentizarea traiectului de drenaj salivar spre cavitatea orala,
tubul de politen se va suprima.