Aparatele ortodontice fixe. Caracteristica generală. Avantaje, dezavantaje.

Noţiuni
generale despre metodele de tratament cu aparate fixe. Caracteristica elementelor active,
de agregare şi accesorii ale aparatelor fixe. Răşinile speciale.

               STUDENT: RUSSU STELIAN, GRUPA S1604, ANUL V

COORDONATOR: PETRUNOV LILIANA
 1.Aparatele ortodontice fixe. Istoricul aparitiei. Avantaje si dezavantaje

a.Aparatele ortodontice fixe. Definitia:

Reprezintă cele mai populare construcţii biomecanice, aplicate permanent în cavitatea bucală, care se fixează în
cavitatea bucală cu lianţi speciali, se activează doar de către medic si in momentul îndepărtării se distrug.
Aceste aparate servesc la aliniera dintilor, favorizind corectarea arcadelor dentare din punct de vedere estetic
si functional.
b.Istoricul aparitiei:
Deşi aparatele dentare au apărut abia la începutul anilor 1800, preocuparea oamenilor pentru dinţii drepţi şi pentru ocluzia corectă a existat încă din vremea popoarelor antice.Metoda prin care încercau să
îndrepte dinţii era diferită de la cultură la cultură, dar este clar faptul că toţi aveau acelaşi scop-de a avea un zâmbet perfect.  

Arheologii au găsit la mai multe mumii egiptene resturi ce păreau a fi părţi din prima încercare de a apropia dinţii, închizând spaţiile dintre ei.
Aceste resturi aveau părţi din intestine de animale ce înconjurau dinţii, într-un mod similar celui în care în zilele de azi, ortodonţii folosesc arcul ortodontic pentru a închide spaţiile.
Asociaţia Americană pentru Ortodonţie- American Association of Orthodontists confirmă faptul că arheologii au găsit la vechii greci prima punte dentară, ceea ce confirmă faptul că oamenii au început să
practice ortodonţia cu 1000 de ani înaintea erei noastre.

Etruscii reprezintă o populaţie ce a trăit între 770-270 î Hr. în Italia ş în jurul ei, şi practic ei reprezintă strămoşii Romanilor.  Etruscii aveau un ritual foarte complex de înmormântare, prin care corpul se
pregătea de viaţa cea nouă. Arheologii au descoperit că acest ritual includea si introducerea unei piese care prevenea spaţierea dinţilor, astfel încât, cel ce trecea într-o viaţă nouă, să arate bine la acel
moment.Piesa era făcută din aur, şi erau purtată doar de femei, fapt ce atestă interesul acestora pentru estetică.

Aulus Cornelius Celsus este un locuitor din Roma Antică ce şi-a dedicat viaţa studiului noilor proceduri medicale. Printre notiţele muncii sale se găsesc detalii ale unei metode de a îndrepta dinţii ce
presupunea aplicarea unei forţe constante pe dinţi cu degetele, la intervale regulate.
Locuitorii Romei Antice au inventat şi un dispozitiv care seamănă cu aparatele dentare din zilele noastre. Acesta prezenta un fir din aur, legat de dinte, care era folosit pentru a forţa dinţii să se mişte şi să
închidă spaţiile vizibile.

Înainte ca aparatele dentare să fie disponibile publicului larg, s-au desfăşurat studii medicale îndelungate. Conceptul de aparat ortodontic a început să apară în jurnalele medicale în jurul anilor 1770, dar
termenul de aparat dentar (braces) nu a fost certificat decât la nceputul anilor 1900.

Tehnica de aplicare a aparatelor dentare a fost aceeaşi până în anii 1970 când s-a descoperit o tehnică ce avea să revoluţioneze istoria aparatelor dentare- folosirea de adeziv pentru a lipi bracketii.
De asemenea, şi folosirea oţelului inoxidabil în loc de aur sau argint a reprezentat un pas important în dezvoltarea aparatelor dentare.  
Tot în aceeaşi perioadă a existat şi prima încercare de aparat dentar invizibil, care presupunea plasarea bracketilor pe interior, şi nu pe exteriorul dinţilor.

Dupa anii 1990, evolutia a fost exponentială, ajungându-se până la aparatele invisalign, ce reprezintă gutiere de plastic ce determina alinierea dinţilor.

În zilele noastre, 33% din populaţia globului a purtat sau poartă aparat dentar.
c.Avantaje si dezavantaje:
AVANTAJE:
 Pot fi aplicate în dentiţia permanentă până la o vârstă mai târzie.
 Pot declanşa deplasări în cele 3 planuri ale spaţiului.
 Pot produce deplasări dentare specifice.
 Tratamentul cu aparat dentar fix corecteaza chiar si malocluziile dentare grave;
 Timpul maxim de actionare a dispozitivului fix este de circa 2 ani, mai scurt decat in cazul aparatelor dentare mobile;
 Indiferent de colaborarea copilului, adolescentului sau a adultului, aparatul dentar fix este activ 24 de ore din 24, ceea ce
ii mareste eficienta;
 Tratamentele cu aparat dentar fix sunt mult mai economice decat cele cu aparat dentar mobil, lingual sau invizibil.

DEZAVANTAJE :
 Necesită o igienă riguroasă a cavităţii bucale.
 Favorizează apariţia leziunilor carioase.
 Pot cauza recesiuni paradontale.
 Pot apărea deplasări dentare nedorite,consecutive unor forţe secundare.
 Se folosesc mai puţin în dentiţia mixtă.
 Sunt costisitoare.
 Dureri dentare in primele zile de la montare, care, din fericire pot  fi ameliorate cu ajutorul analgezicelor si care dispar
imediat ce se obisnuieste pacientul;
 De asemeni, pacientii manifesta o predispozitie spre inflamatii dentare si boli parodontale.
 2.Pregatirea pacientului catre tratamentul ortodontic
prin aparate dentare fixe.
         La prima dvs vizita vom discuta despre principala dvs problema, pentru a intelege ce anume va deranjeaza.

In primul rand, vrem sa cunoastem care sunt asteptarile dumneavoastra de la tratament. Acestea putand fi de la eliminarea durerii, recapatarea functiei dintilor pana la aspectul estetic al fetei in general
– toate vor face parte din viitorul plan de tratament.
         Apoi, vrem sa ne asiguram ca va oferim informatii generale despre toate opțiunile de tratament.
         Pentru a realiza un diagnostic corect in urma caruia sa putem stabili un plan de tratament dedicat exclusiv nevoilor dumneavoastra, mai intai va trebui sa parcurgeti etapele de la a doua consultatie,
etape care ne vor furniza toate datele de diagnosticare.
         Astfel la a doua intalnire, vor fi luate o serie de înregistrari sau date de diagnostic pentru a putea determina natura problemei dvs și ce poate fi făcut pentru a o corecta. După analizarea acestor date,
ne vom întâlni la o noua consultație pentru a discuta opțiunile de tratament.

        Mai jos sunt câteva dintre datele care pot fi luate la a-2-a vizita și care este scopul lor:
        Fotografii dentare si faciale.
        Folosim fotografii digitale și nu pe film, ceea ce ne oferă documentația instantă a relației dintre dinți și față. Utilizăm programe digitale actuale care ne permit să ilustrăm schimbări ce   pot avea loc
și pe care le dorim sau nu.
        Fotografiile frontale, de profil și semiprofil ale feței sunt parte din munca de ansamblu a cazului. Aceste imagini constituie un ajutor în analiza oaselor și a țesuturilor moi, așa  încât aspectele faciale
ale tratamentului să poata fi complet evaluate. 
        Fotografii ale dinților vor fi de asemenea făcute pentru a putea știi situația exactă de la începutul tratamentului.

   

         Radiografie Cefalometrica
        Aceasta radiografie laterală a feței ne permite să comparăm relația dintre dinții și maxilarele dvs cu măsurile ideale. 
        Analiza computerizată permite predicţia mişcărilor osoase planificate şi a răspunsului ulterior al ţesuturilor moi, prin fuziunea imaginilor faciale obținute cu radiografia
cefalometrică.

Radiografia panoramică este compusă din imagini asupra dinților și a maxilarelor. Ne arată, pe un singur film, dacă aveti numarul normal de dinți, măselele de minte, dinți afectați sau dinți în plus.

Modele de lucru
Modelele dentare sunt realizate cu ajutorul amprentelor dentare. Modelele vor fi folosite pentru a studia problemele dentare așa cum există ele, la începutul tratamentului, și sunt utilizate ca referință în
timpul planificării pre-tratament. In multe cazuri, modelele sunt plasate pe un articulator care simulează îndeaproape mișcarea maxilarelor.modelele sunt plasate pe un articulator care simulează
îndeaproape mișcarea maxilarelor.
Radiografie tri-dimensională

Adesea planul de tratament ortodontic si chirurgical necesita mai mult decat o radiografie a profilului. Utilizarea
radiografiilor de tip CBCT(computertomograf) ne permit să vedem dinții și structurile osoase în 3
dimensiuni.Folosind un fascicul conic de raze X, scanerul CBCT are nevoie de o unica rotatie in jurul pacientului
pentru a prelua sute de imagini ale zonei de interes, acestea fiind apoi reconstruite cu ajutorul unui software de
imagistica, in vederea obtinerii modelului virtual 3D al pacientului.Intreaga procedura este de foarte scurta durata,
iar gradul de expunere la radiatii in cazul unei tomografii computerizate realizate cu CBCT este echivalentul unui
status dentar complet RX.

Vizita 3: stabilirea diagnosticului si a planului de tratament

Chiar dacă operația poate fi cea mai bună opțiune pentru a obține rezultatele funcționale și estetice dorite, este
întotdeauna o procedura electivă. Va vor fi prezentate și alte proceduri în cadrul consultației.

Vom discuta despre:

– analiza de ansamblu și lista de probleme
– obiectivele tratamentului
– etapele de tratament anticipate
– planuri de tratament opționale și punctele lor forte/slabe legate de obiectivele dvs de tratament.

Pentru că tratamentul în cazul adulților implică adesea probleme mai complexe, s-ar putea să fie necesare
recomandari către alți specialiști. 
De asemenea, dacă descoperim că este necesară extracția unor dinți pentru scopuri ortodontice, veti primi o scrisoare
medicala către dentistul dvs sau chirurgul oral de la momentul acela.
 3.Elementele componente ale aparatelor ortodonice fixe.
Caracterizarea elementelor de ancorare. Varietati de adezivi
ortodontici. Colajul direct si indirect
ELEMENTELE COMPONENTE
  Elemente de agregare.
  Ataşe sau ataşamente (accesorii).
  Elemente active.

Elementele de agregare:
SUNT ELEMENTELE CU CARE APARATURA FIXĂ SE APLICĂ PE DINŢI
ACESTEA SUNT:
1.Inelele ortodontice, ce reprezinta niste centuri metalice care se aplica pe dinti neslefuiti, respecta parodontiul marginal, fiind la distanta de acesta si nu inalta ocluzia. 
Inelele ortodontice sunt fixate de suprafetele dentare cu cimenturi speciale si in mod exceptional pot face parte din aparatura mobila ca elemente de ancorare, fiind incorporate in placa prin diverse retentivitati.
Mai frevcent se aplică pe molarii 1 şi 2, dar se pot aplica şi pe alţi dinţi. Tabla din care se confecţionează este de 0,1 - 0,15mm.

2.Ligaturile dentare, care se realizeaza cu sarma moale, care sa se poata stimula pe dintii pe care se aplica.
Grosimea sarmei de ligatura utilizata este cuprinsa intre 0,1-0,5 mm, in functie de scopul utilizat.
Grosimile de sarma mai mici, cuprinse intre 0,1-0,3 mm, sunt utilizate de regula, pentru fixarea elementelor de actiune in elementele accesorii sau direct pe dinti.
Aceste ligaturi pot fi executate pericervical, in "banduliera" sau in "X", peste elementul activ.

CLASIFICAREA inelelor ortodontice

După modul de confecţionare, pot fi:
          inele prefabricate;
          inele construite.
După modul de realizare, inelele pot fi:
 Confecţionate prin lipire cu lot;
 Confecţionate prin plicaturare;
 Confecţionate prin sudură electrică prin puncte.
     Varietati de adezivi ortodontici:
Polimerii adezivi ortodontici sunt utilizati pentru colajul brackets-lor pe dinti, care reprezintă una dintre cele mai importante etape ale tratamentului ortodontic. 

Introducerea în 1950 a sistemelor compozite pentru tratamentul cariilor dentare a reprezentat un punct de pornire şi pentru sistemele adezive ortodontice.

Primul adeziv utilizat a fost o răşină epoxidică, apoi s-au folosit polimeriuretanii şi răşinile acrilice.

Răşinile diacrilice compozite au avut o largă utilizare la initierea colării brackets-lor în ortodontia modernă,care se prezintă sub formă de
sistem monocomponent sau bicomponent.

Clasificarea cimenturile ortodontice se realizează după mai multe criterii:

După felul acidului:
- ciment pe bază de acid fosforic;
- ciment pe bază de acid policarboxilic.
După felul prizei:
- ciment fosfat de zinc;
- ciment silico-fosfat;
- ciment policarbonat sau poliacrilar de zinc;
- ciment ionomer.

Cele mai indicate materiale pentru cimentarea inelelor ortodontice sunt cimenturile ionomerice de sticlă(glassionomeri), formate din pulbere desticlă - alumino-
silicati şi lichid - polimeri ai acidului policarboxilici nesaturati (acrilic,maleic, itaconic). Aceste cimenturi pot fi autopolimerizabile sau fotopolimerizabile.  
 Colajul direct si indirect
Colajul direct presupune realizarea intregii operatiuni direct in cavitatea bucala a pacientului, iar colajul indirect
implica un timp de laborator si unul de cabinet.
Tehnica directa are cateva etape ce trebuie urmate cu fidelitate, ele fiind legate atit de pregatirea suprafetei
dintilor, cat si de colajul propriu-zis.
Timpii operatori ai colajului direct:
1.Pregatirea cimpului operator ( izolarea si prevenirea umezirii acestuia )
2.Curatarea suprafetelor de smalt, pe care urmeaza sa se realizeze colajul cu instrumentar rotativ si pulbere de
piatra ponce.
3.Spalarea fara presiune, evitindu-se papilele interdentare si parodontiul marginal, cat si mucoasa fixa.Uscarea
suprafetelor dentare.
4.Demineralizarea suprafetelor dentare cu geluri demineralizante.
5.Spalarea suprafetelor demineralizante cu aspiratie imediata.
6.Uscarea cu un jet de aer fara presiune
7.Aplicarea elementelor auxiliare prin utilizarea substantei de colaj si pozitionarea elementelor accesorii.

Colajul indirect are 2 etape, si anume:

1.Prima etapa se desfasoara in laborator, pe modelul de lucru al pacientului, medicul traseaza pe suprafata
modelului pozitia exacta a elementelor auxiliare, iar tehnicianul le fixeaza pe model cui ajutorul unor lipiciuri
hidrosolubile.
2.A doua etapa este reprezentata de colajul prorpriu zis, in cavitatea bucala, ceea ce presupune urmarirea
indeaproape a primelor 6 puncte descrise in tehnica directa.
4.Elementele accesorii ale aparatelor ortodontice fixe. Tipuri de bracketuri,
elemente componente ale bracketurilor. Tuburile molare si functia lor.

ELEMENTELE ACCESORII SUNT REPREZENTATE DE:

  Bracket-uri;
  Tubuşoare;
  Butoni;
  Cârlige;
  Bare.

BRACKET-URILE
 Sunt dispozitive care se fixează pe dinţii anteriori de molarul de 6 ani.
Părţile componente ale bracket-ului:
o  baza – partea ce se ataşează pe suprafaţa dintelui. În dependenţă de dintele pe care se aplică,
are diferită curbură.
o  corpul – partea la care aderă celelalte componente.
o  aripioarele – pot fi 2 sau 4. Pe ele se aplică sârma de ligatură sau inelele elastice, cu scop de a
fixa arcul.
o  slotul – şanţul central, ce poate fi rotund sau paralelipipedic în secţiune.
În el se aplică arcul.
CLASIFICAREA BRACKET-URILOR

După materialul confecţionat:

 metalice (oţel inoxidabil, aliajele Ti, poleite cu Au).
 din masă plastică (compozite);
 din ceramică;
 combinate.

După tipul informaţiilor:

 standard Edgewise.
 Tweed Edgewise.
 Ricketts.
 Andrews.
 Damon.
 Begg Light Wire.
 După lăţime:
 simple;
 duble.

După modul de fixare în slot a arcului:

-tradiţionali;
-sisteme Speed (activi şi pasivi).

După poziţionarea pe dinţi:

-vestibulari.
-orali (linguali):
-individuale (Incognito, Harmony);
-standarde.
 Tuburile molare si functia lor

     Sunt elemente în care se introduc capetele arcului, asigurând

stabilitatea acestuia.
Au lungime de 3-4 mm, formă rotundă, ovală sau rectangulară pe
secţiune. După poziţia lor faţă de axul arcadei pot fi orale sau
vestibulare. 
     Faţă de relaţia cu planul ocluzal, pot fi veticale (perpendiculare pe
planul deocluzie) sau orizontale (paralele cu planul deocluzie).
Se aplică, de obicei, la nivelul molarilor, servind ca loc de sprijin
pentru elementele active. Pot fi utilizate şi la nivelul zonei
frontale, unde servesc ca loc de acţiune a elementului activ.
Barele
Sunt componente rigide, confectionate din sarma neelastica cu diametrul de 1,2-1,4 mm, rotunda
sau semirotunda. Indicatiile barelor, au devenit din ce in ce mai restranse. Pot fi utilizate ca
elemente intermediare de transmitere a fortelor sau ca element de diseminare a fortelor
secundare.

Butoni de tractiune
Sunt elemente prefabricate, fiind alcatuite din:
- o suprafata de sprijin de forma unei talpite;
- o portiune in forma de ciuperca in prelungire talpitei, cu axul perpendicular pe suprafata
acesteia.

Butonii sunt utilizati pentru aplicarea unor forte de tractiune, prin  intermediul ligaturilor dentare
sau a inelelor elastice.

Carligele
Sunt mici elemente de sarma in forma de carlig, cu diametrul de 0,7 mm, sudate pe suprafata
inelelor, arcurilor sau inglobate in gutiere. Servesc ca punct de aplicare a fortelor elastice.
5.Elementele active ale aparatelor ortodontice fixe moderne.

Sunt reprezentate de elemente de guma, de elastic si arcuri.

Elementele de guma si de elastic:

1.Inelele de cauciuc au dimensiuni si grosimi variabile, fapt datorat
necesitatilor terapeutice, astfel incat, de exemplu, pentru o intindere de suta
la suta a inelului, sa se cunoasca forta pe care acesta o dezvolta la capete.
2.Benzile perforate au actiune identica cu inelele, dar pot fi folosite pentru
actiuni ortodontice pe cele doua puncte situate mai indepartat sau pentru
a putea grada intensitatea fortei, redimensionind banda de la o perforatie
la alta.
3.Ligaturile elastice se utilizeaza, de regula, intre elemente de agregare
fixate pe dintii in malpozitie si carlige, butoni plasati la nivelul zonelor de
sprijin.
Arcurile ortodontice:
Sunt principalele elemente de actiune, ale aparatelor ortodontice fixe,
care dau pentru unele aparate fixe chiar denumirea acestuia arc
ortodontic.
Arcul clasic total, confectionat din sarma elestica de 0,6-0,7 mm, are in
componenta sa trai parti importante:
– curbura principala sau zona de actiune;
– doua bucle (zone) de activare;
– doua zone de fizare in tubusoare cu sau fara sistem de inzavorare.
Fiecare din aceste portiuni poate fi variabila ca lungime, forma, topografie
in functie de actiune ce se urmareste.
Forta ortodontica declansata de arcuri este o forta continua de amplitudine
mare si intensitate aproximativ reglabila; la parametrii normali, ea
interfereaza, dar nu anuleaza, mobilitatea fiziologica a dintilor (la forte
prea marieste anulata mobilitatea fiziologica a dintilor, cu consecinte
deosebit de grave)
După materialul de bază:
- arcuri din otel inoxidabil (SS);
- arcuri din aliaje de beta-titanium (TMA);
- arcuri din aliaje de cobalt-crom-nichel
(Elgiloy);
- arcuri din aliaje de nichel-titan (Nitinol)
cu memorie a formei.
După forma pe sectiune:
- arcuri rotunde;
- arcuri rectangulare;
- arcuri multistrat.
După felul arcului:
- arcuri cu bucle – conformat de ortodont;
- arcuri fără bucle – prefabricat.
După actiune:
- arcuri principale;
- arcuri secundare (derotatie, uprighting,torque). 
6.Fazele tratamentului ortodontic prin aparate fixe
moderne.Particularitatile tehnicilor Tweed-Merrifeld,
Begg, Rickets, Roth, MBT.
     a.Tehnica Tweed-Merrifeld
În 1970, după moartea lui Tweed, Levern Merrifield şi-a impus filozofia, introducând
conceptul fortelor directionale şi secventiale ale deplasării dentare, pe arcuri continue
şi a devenit tehnica Tweed-Merrifield. 
De asemenea, Merrifield a ameliorat şi simplificat tehnica Edgewise, reducând numărul
de arcuri de la 15 la 3 - 4. Mişcarea dentară se realizează progresiv şi individual, spre o
arcadă şi o ocluzie ideală a pacientului. 

A introdus:
 conceptul forţelor direcţionate secvenţiale;
 o tehnologie mai precisă a curburilor;
 un nou concept de preparare a ancorajului şi repoziţionare a dinţilor;
 un control constant al fiecărei etape de tratament, printrun sistem de lecturare a
informaţiilor în raport cu poziţia dinţilor
c.Tehnica Ricketts
Robert Ricketts a utilizat o interpretare teleradiografică
computerizată proprie, putând face predicţii de creştere şi
construcţii schematizate, pentru a oferi un plan de tratament
vizualizat (VTO). 
Un factor fundamental al şcolii lui Ricketts este folosirea osului
cortical ca sursă de ancoraj şi eliminarea rezistenţei corticale,
când e iniţiată deplasarea dentară. În acest concept, terapia
ortodontică e aplicată în acord cu specificul tipului facial,
modelul muscular şi necesităţile funcţionale individuale
b.Tehnica Begg
Tehnica Begg a fost introdusă între anii 1940 - 1950 de către Percy Reymond Begg, elev al lui E.
H. Angle, care a descris o nouă tehnică ortodontică pentru deplasările dentare, înlocuind fortele
mecanice grele cu forte uşoare, lejere, produse de arcurile din otel inoxidabil. 
Apoi, prin colaborarea cu Arthur Wilcock, un metalurgist din Victoria, a găsit cel mai potrivit
aliaj pentru această tehnică.

Begg sunt următoarele: faza aliniere a dintilor, faza de închidere a spatiilor, faza de uprighthing
şi torque şi faza de contentie.
În prima fază de tratament se urmăreşte ingresia şi retrudarea incisivilor superiori, deschiderea
ocluziei dentare până la un raport vertical cap la cap şi disto-versia caninului.
În a doua fază de tratament se conservă rezultatele obtinute în prima etapă de tratament, se
închid spatiile de extractie şi se înclină caninii şi premolarii secunzi, utilizând tractiunile
monomaxilare şi intermaxilare.
În a treia fază de tratament se fac deplasările apicale ale dintilor, utilizând arcurile secundare
pentru deplasările radiculare şi coronare în sens invers.
În etapa de contentie se utilizează plăcile de contentie, iar hipercorectiile din etapele
premergătoare previn recidivele.
d.Tehnica Roth
Tehnica Roth este o parte componenta a
tehnicii arcului drept.
În 1974, Ronald Roth propune un sistem
de ataşe programate anterior, adaptate
obiectivelor terapeutice şi prevenirii
recidivelor, modificând valorile
angulatiilor şi înclinatiilor brackets-lor şi
a tubuşoarelor molare, pentru fiecare tip
de mecanică de tratament (cu sau fără
extractii de premolari primi).
e.Tehnica MBT
A fost dezvoltata de McLaughlin,  Bennett,  Trevisi
Această tehnică folosește o serie de dispozitive intra- și extraorale:
bare palatine, arcade linguale, elastice de clasa II și III, butoane
Nance și arcuri utilitare. 
Faza de aliniere și nivelare include: Utilizarea firelor de arc NiTi
activate termic, Utilizarea ligaturii din spate pentru a controla
retragerea caninului, Utilizarea coturilor din spate pentru controlul
mișcării anterioare a incisivilor, Utilizarea bobinei deschise pentru
a obține spațiu formă de arc de la începutul tratamentului
În sistemul MBT, firele din oțel inoxidabil .019 X .025 sunt folosite
ca fire de arc final pentru a corecta linia mediană superioară și
inferioară și a închide spațiile rămase prin alunecare mecanică. Acest
lucru necesită analiza direcției și cantității de mișcări a dinților în
fiecare cadran pentru a lua o decizie de extracție / neextracție și
pentru a selecta ancorarea adecvată