1. Direcţia profilactică în stomatologie.

Definiţia noţiunilor de profilaxie, dispensarizare

şi sanare a cavităţii bucale. Sanarea cavităţii bucale, scopul, ţelurile şi principiile.
Organizarea sanării cavităţii bucale copiilor, formele şi metodele.
Orientarea profilactică în stomatologie este „un principiu de bază a stom care are menirea de a reduce
considerabil prevalenţa principalelor boli buco-dentare şi a nevoilor de tratamente stomatologice, de a depista și
trata cât mai precoce leziunile şi bolile buco-dentare şi maxilo-faciale, de a preveni accidentele și complicaţiile.
Dispensarizarea un sistem de activitati a institutiilor curativ-profilactice, care au scop de a asigura
profilaxia, depistarea precoce si tratamentul maladiilor.
Profilaxia bolii reprezintă strategia de reducere a factorilor de risc specifici unei maladii, sau de întărire
a factorilor care reduc susceptibilitatea la boală, precum şi activitățile destinate unor boli deja instalate.
Strategia stomatologiei preventive este complexă şi cuprinde: profilaxia primară, secundară şi terţiară.
Profilaxia primară are drept scop evitarea apariţiei maladiilor şi vizează pe de o parte creştera
rezistenţei ţesuturilor cavităţii bucale la acţiunea factorilor nocivi şi pe de altă parte – eliminarea factorilor cu rol
determinant sau favorizant în declanşarea afecţiunilor stomatologice.
În cadrul profilaxiei primare trebuie să evităm apariţia bolilor prin:
- educaţie sanitară;
- alimentaţie corectă;
- raţionalizarea consumului de zahăr;
- igienă buco-dentară corectă;
- control periodic;
- profilaxia cu fluor;
- utilizarea agenţilor chimici de inhibare a plăcii bacteriene ş.a.
Toate aceste mijloace se adresează tuturor membrilor colectivitătii.
Profîlaxia secundară urmăreşte: depistarea şi diagnosticul cât mai precoce al afecţiunilor buco-maxilo-
faciale, vindecarea acestora cu un consum minim de medicamente, materiale, cu un volum de muncă redus, cu
un timp minim necesar din partea pacientului, permiţând aplicarea unor metode curative cât mai conservatoare
pentru toate structurile teritoriului OMF.: dinţi, parodonţiu, rebord alveolar, maxilare şi părți moi.
Profilaxia terţiară se referă la concepţia preventivă în cadrul tratamentului curativ, deci când
afecţiunile stomatologice sunt deja instalate şi sunt în fază avansată în cadrul evoluţiei lor. Aceasta include în
esenţă:
- ansamblul tehnicilor profilactice, studiul şi analiza mijloacelor, a locurilor de aplicare şi a personalului;
- educaţia sanitară, depistarea, supravegherea şi controlul aplicării mijloacelor de profilaxie;
- analiza educaţiei sanitare;
- corelaţia între receptarea informaţiei şi aplicarea ei.
O altă parte integrantă a stomatologiei preventive este dispensarizarea stomatologică activă şi pasivă a
gravidelor, preşcolarilor, şcolarilor, muncitorilor din mediile cu noxe şi bolnavilor cronici.

Formele de sanare a copiilor – 1.individuala (adresarea de sinestatatoare la medic, sau cu parintii), 2.

Sanarea organizata de o singura data sau periodica (colectivitati temporare de copii – tabere,internati in
spitale s.a), 3.sanarea curativ profilactica planificata (principalul component al sistemului de
dispensarizare stom acopiilor). Sanarea trebuie realizata planificat,succesiv, sistematic si pe deplin.
Metodele de organizare – centralizata (examinarea si sanarea in institutiile medicale policlinici de
sector orasenesti) si descentralizata (cabinete stom organizate in institutii scolare si prescolare).

2. Elementele de bază ale profilaxiei. Căile şi metodele de realizare a strategiei OMS în

stomatologie.
Strategia profilaxiei primare a cariei dentare are în vedere cele patru metode propuse de OMS:
- fluorizarea generală şi locală;
- igiena alimentaţiei;
- igiena buco-dentară;
- sigilarea şanţurilor şi gropiţelor.
Profilaxia primară a parodontopatiilor se referă la:
- îndepărtarea plăcii bacteriene prin igienă buco-dentară corectă şi apelarea la tehnicile profesionale
caracteristice stomatologiei preventive.
Profilaxia primară a cancerului din sfera B.M.F.:
- eliminarea factorilor majori de risc (tutun, alcooluri distilate);
- suprimarea iritaţiilor cronice: margini ascutite ale dinţilor cariaţi, obturaţii debordante, lucrări protetice
traumatizante.
Studii recente arată că 1/3 din cancerele bucale ar putea fi prevenite prin profilaxie primară.
Profîlaxia secundară a cariei dentare include:
- examinare, depistare, tratament corect şi precoce;
- profilaxie locală cu fluor (clătiri, geluri, lacuri etc.);
- control periodic.
Profîlaxia secundară a parodontopatiilor include:
- examinare, depistare, tratainent corect şi precoce al gingivitelor şi parodontopatiilor marginale cronice
superficiale;
- eliminarea factorilor de iritaţie cronică locală;
- control periodic.
Profîlaxia secundară a cancerului din sfera B.M.F. include:
- depistarea şi diagnosticul precoce al leziunilor precursoare ale malignităţii şi a leziunilor de debut ale
cancerului bucal. Prevenirea cancerului bucal este considerată de OMS obiectiv prioritar al stomatologiei. Prin
profilaxia secundară a cancerului bucal, încă o treime din cancerele cu aceste localizări pot fi salvate. Orice
leziune ulcerativă care nu are tendinţă de vindecare spontană, sau în urma unui tratament în decurs de 14-21
zile, necesită consultaţia de urgenţâ la medicul specialist.
Profilaxia terţiară se referă la concepţia preventivă în cadrul trataimentului curativ, deci când afecţiunile
stomatologice sunt deja instalate şi sunt în fază avansată în cadrul evoluţiei lor. Aceasta include în esenţă:
- ansamblul tehnicilor profilactice, studiul şi analiza mijloacelor, a locurilor de aplicare şi a personalului;
- educaţia sanitară, depistarea, supravegherea şi controlul aplicării mijloacelor de profilaxie;
- analiza educaţiei sanitare;
- corelaţia între receptarea informaţiei şi aplicarea ei.
O altă parte integrantă a stomatologiei preventive este dispensarizarea stomatologică activă şi pasivă a
gravidelor, preşcolarilor, şcolarilor, muncitorilor din mediile cu noxe şi bolnavilor cronici.
OMS recomandă drept cerinţe obligatorii pentru medici în general - competenţa şi îndemânarea. Acestea,
dublate de conştiinciozitate şi de o înaltă conduită etică, sunt condiţiile esenţiale pentru o medicină
stomatologică moderă, orientată profilactic.

3. Nivelurile intensităţii cariei dentare propuse de OMS. Indicii frecvenţei şi intensităţii

cariei dentare şi ale afecţiunilor parodonţiului. Frecvenţa şi intensitatea cariei dentare
şi a afecţiunilor parodonţiului la copii de diferită vârstă din Moldova.
Pentru aprecierea gradului de afectare al dintilor prin carie Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) recomanda
urmatorii indici: indicele de frecventa; indicele de intensitate si indicele de sporire a intensitatii (rata cariei).
Acesti indici necesita apreciere pentru fiecare grupa de varsta separat, iar in unele cazuri in functie de sex,
nationalitate, conditiile geografice si de viata, starea generala a sanatatii, caracterul alimentatiei etc. OMS
recomanda ca aprecierea in functie de varsta a acestor indici sa fie realizata la copiii de 6, 12 si 15 ani. Mai
informative sunt datele examinarilor epidemiologice ale copiilor la varsta de 12 si 15 ani. Afectarea dintilor prin
carie la copiii de 12 ani si starea tesuturilor parodontiului marginal la varsta de 15 ani permit de a aprecia
eficacitatea realizarii programelor de profilaxie.

Indicele de frecventa (LF.) reprezinta procentul persoanelor afectate prin carie din cadrul unui grup de populatie.
OMS recomanda urmatoarele niveluri ale frecventei cariei dentare la copiii de 11 ani:
1. joasa (0-30%).
2. medie (31-80%).
3. inalta (81-100%).

Indicele de intensitate (LL) este alcatuit din numarul mediu de dinti cariati ©, obturati (O) si extrasi (E) ce revin
la o persoana. Valoarea indicelui COE exprima gravitatea (activitatea) procesului. Exista diferite adnotari ale

2
acestui indice: CER (C - carie, E - extractie, R - reconstituire prin obturatii); DMF (D - decay (carie); M -
missing (extractie); F - filling (obturatie)).

In notarea indicelui de intensitate pentru dintii permanenti se folosesc litere mari, iar pentru dintii temporari
litere mici (co, cr, dmf). Dintii temporari extrasi din cauza resorbtiei radiculare inaintea substitutiei lor cu cei
permanenti nu se noteaza.

Indicele de sporire a intensitatii (rata cariei, morbiditatea) reprezinta cresterea indicelui COE intr-o anumita
perioada de timp (6 luni, 12 luni, 18 luni etc.).
OMS (1980) a propus urmatoarele niveluri de intensitate a cariei dentare la copiii de 12 ani:
1. foarte joasa (0-1,1);
2. joasa (1,2-2,6);
3. moderata (2,7-4,4);
4. inalta (4,5-6,5);
5. foarte inalta (6,6 si mai mult).

Intensitate moderata a cariei dentare s-a stabilit in Republica Moldova, Romania, Marea Britanie, Suedia,
Austria, Cehia, Finlanda, Iordania, Argentina, Azerbaidjan, in particular a copiilor, prezinta variatii mari atat in
limitele unei tari, cat si in diferite regiuni si localitati ale tarii.

OMS considera ca in fiecare tara este necesara formularea sarcinilor proprii, in ; functie de necesitatile,
particularitatile si posibilitatile sale, conducandu-se derecomandarile si indicii unici in aprecierea sanatatii orale
si de sarcinile globale in acest domeniu.

4. Elementele minerale, microelementele (cu excepţia fluorului) în profilaxia cariei

dentare. Vitaminele, preparatele antimicrobiene şi vaccinele în profilaxia cariei
dentare.

Consumul de alimente bogate in saruri minerale: Ca,P..vit.A, grup B, C, D, proteine, glucide, lipide.
Consumul fructelor,legume,produse lactate ce contin P, Ca, Fe. (prep. Vit B1 2-4mg, vit D3 300-400
UI cu Ca cole-calciferol, sol.1% glicerofosfate de Ca, gluconat de Ca 10%, sol. 3% remodent)..Vaccine
speciale pu profilax car denta au fost elaborate, insa nu au o raspindire larga deocamdata..Antisepticele
: clorhexidina 0,12% apa de gura, sau 0,2% in ultimul timp 0,1%... Triclozanul- bacteriostatis
bactericid.

In perioada sarcinii zilnic 1,5 g Ca, 2,5 P, 2,3 mg tiamin bromid, 5000-10000UE calciferol (vit D).

Regimul alimentar echilibrat, in special pentru copii in crestere 6-7 ani, 10-11 ani, cand organismul are
necesitati crescute in Ca, vitamine, proteine. Deficitul in proteine poate duce la formarea smaltului
defectuos. Rol deosebit il detin AA (arginina, lizina, alanina, glicina, prolina, tirozina) metabolismul
carora se deregleaza in caz de carie.

Cea mai buna sursa de Ca este laptele si produsele lactate, lapte – 120mg%, cascaval 135 mg%,
brinzica 95-160 mg%. O,5 l de lapte asigura necesitatile zilnice ale scolarului in Ca. Sursa de Ca mai
sunt boboasele, nucile, praful de galbenus, ovazul, carnea, legume, fructe.

Ca gluconat se indica copiilor pana la 1 a cate 0,5 g, 2-4 a – 1g, 5-6 a – 1,5 g, 7-9 – 1,5-2 g, 10-14 a
cate 2-3 g de 2/3 ori/zi. Cura de o luna. Peste 3 luni se repeta.

Lactat de Ca – se produce sub forma de pulbere si pastile cate 0,5g, mai efectiv ca Ca gluconat la
administrarea perorala

3
Calcemin, Calcevita(Roche), Calcinova(KRKA), Calciu +

Fitinum contine 36% acid fosforic legat organic, stimuleaza circulatia, sporeste cresterea si dezvoltarea
tes osos, normalizeaza starea SNC in bolile legate de lipsa P in organismului. Se indica de 3 ori/zi, 1 an
– 0,0500,1 g, pana la 2 a – 0,1 g, 3-4 ani – 0,15 g, 5-6 ani – 0,2 g, 7-9 ani – 0,25g, 10-14 ani – 0,25-
0,3.

Vit A, D, C, B

Microelementele (Strontiu, cobalt, crom, nichel, cupru, zinc, molibden, vanadiu) influenteaza
nemijlocit asupra tesuturilor dintelui, modificind structura acestora si componenta chimica,
pacadentara – incetinind si activind reactiile metabolice; asupra proprietatilor si compozitia chimica a
salivei si microflora cavitatii bucale, asupra proceseloe fermentative. In acest scop se recomanda
consumul de alge de mare, care in scopuri medicale este produsa sub forma de praf si granule de 180
g.

5. Rolul alimentării în profilaxia principalelor afecţiuni stomatologice.

Igiena alimentatiei este inclusa de OMS intre cele patru mijloace deprevenire a cariei dentare, alaturi de
fluorizarea generala si locala, sigilarea santurilor si fosetelor si igiena buco-dentala. Educatia privind igiena
alimentatiei are un rol important in mentinerea sanatatii orale.
Prin dieta se intelege totalitatea alimentelor solide si lichide ingerate care includ componentele nutritive.
Acestea vin in contact cu dintii, cu parodontiul si cu placa bacteriana. Dintre constituentii dietei, intereseaza in
mod deosebit hidratii de carbon cu rol deosebit in etiopatogenia cariei dentare. Initial, cercetarile dadeau o
pondere mare actiunii postrezorbtive a hidratilor de carbon in perioada de formare a dintilor (SOGNAES, citat
de OLTEAN si colab., 1996), dar majoritatea cercetarilor ulterioare a demonstrat punctul de vedere a lui
MÜHLEMANN (1969), cum ca hidratii de carbon actioneaza in primul rand prerezorbtiv. Hidrocarbonatele cele
mai frecvent intalnite in alimentatie sunt: polizaharidice (amidonul, dizaharidele, zaharoza, maltoza)
monozaharidice (glucoza, fructoza, lactoza, galactoza).

6. Nivelurile de stat, de grupă şi individual de profilaxie a principalelor afecţiuni

stomatologice. Profilaxia primară şi secundară a afecţiunilor stomatologice.
Profilaxia principalelor afecţiuni stomatologice în colectivităţi organizate de copii
(grădiniţe, şcoli etc.).
La nivel de stat in RM programul de profilaxie stomatologica este coordonat prin urmatoarele reprezentati:
ministerul sanatatii,
ministerul invatamintului,
ministerul finantelor,
ministerul economiei si reformelor,
centrul national stiintific practice de igiena,
societati stiintifice a stomatologilor,
uficiul European OMS

Pentru realizarea programului la nivel national se folosesc urmatoarele metode

educatia sanitara
igiena orala prin minajarea salelor de igiena orala in toate institutile prescolare, scolare, sputale si policlinici
procesul de fluorizare centralizat si necentralizat
profilaxia primara: sunt 4 metode propuse de OMS pentru prevenirea primara a cariei dentare
fluorizarea generala si locala

4
igiena alimentatiei
igiena bucodentara
sigilarea santurilor si gropitelor
profilaxia secundara: urmareste depistarea s idiagnosticarea cit mai precoce a afectiunilor buco-dentare mai ales
carie si include:
1.examinarea . depistarea, tratament precoce si correct
2. profilaxia locala cu flor(lacuri, gelui) si clatituri cu antiseptice
3Control periodic

Profilaxia principalelor afectiuni stomatologice in colectivitati organizate de copii(gradinite , scoli)---- pentru

prevenirea si combaterea afectiunilor stomatologice folosim urmatoarele metode:
educatia sanitara
dispensarea
control profilactic de 2 ori pe an
formele de educatie sanitara
forma active: convorbiri,discursuri si cursuri
forma pasiva:literature stiintifica, articole in presa periodica, demonstrarea prin filme sau imesiuni televizatesi
radiofonice cu mesaje educative sanitare si educatie sanetara prin expozitii
metode de educatie sanitara
1.educatie colectiv generalizata
Educatie in grup
Educatie individuala

Pentru instruirea copilului trebue sa le informam si sa le motivam pentru respectarea igienei orale, trebue sai
aratam emesiuni televizate, povesti animate realizate prin calculator si filme cu disene animate*(viziune,
auditie+explicatie)
educatia sanitara cu ajutorul medicului stomatolog in clase si grupuri demonstrind copiilor prin scheme, tabele
sau deapozitive demonstrind metode si tehnici de periaj. Se mai poate demonstra copiilor prin joaca sau
concursuri de periaj cu efectuarea periajului de catre copii in fata oglinzii ceea ce ajuta pentru memorizarea
informatiei cu 95%

7. Igiena cavităţii bucale în profilaxia afecţiunilor stomatologice. Obiectele și remediile

de igienă orală. Metodele periajului dentar.

Metodele periajului dentar.

Principalul obiect de igienă orală este periuţa de dinţi. Există o varietate foarte largă de periuţe, dar, indiferent
de preferinţele individuale, există un set de cerinţe faţă de orice periuţă dentară:
- să fie individuală. nu se admite untilizarea în comun a obiectelor de igienă orală cu alte persoane.
- să fie schimbată o dată la 3-4 luni, sau de fiecare dată când prezintă semne de deteriorare a firelor.
- periile cu fire sintetice sunt de preferat faţă de cele cu fire naturale, deoarece se supun mai uşor curăţirii.

supleţea firelor, având pe mânere marcajul corespunzător: extrasoft, soft, medium, hard şi extrahard. Periuţele
medium se potrivesc cel mai bine pentru igiena zilnică. Cele soft şi extrasoft sunt indicate pacienţilor cu
afecţiuni parodontale, dinţi mobili, gingii subţiri care se traumează uşor. Periuţele hard şi extrahard trebuie
utilizate cu precauţie, deoarece pot provoca abraziuni ale ţesuturilor dentare. Ele se recomandă fumătorile,
persoanelor cu predispunere spre formarea tartrului dentar.Este binevenită dotarea periuţelor cu diverse
elemente din gumă, proeminenţe de forţă, suprafeţe pentru curăţarea limbii. Toate acestea măresc eficienţa
periajului.

periuţele electrice. Au 2 tehnologii de punere în mişcare: prin vibraţie şi rotaţie-oscilaţie. pot fi de mare folos
celor ce nu dispun de dexteritatea necesară unui periaj manual.

Elemente secundare, suplimentare: aţa dentară, scobitorile, flosete, periuţa interdentară, stimulatorul gingival
ş.a. Aţa dentară sau flosa permite o curaţate optimă a spaţiilor interdentare , poate fi cerată ce îi permite să
alunece mai bine în spaţiile interdentare sau impregnată cu diverse substanţe medicamentoase cu efect

5
antimicrobian sau remineralizant.

Scobitorile tot pot fi utilizate pentru igienizarea spaţiilor interdentare, însă aceasta necesită o atenţie sporită.
1.Metoda Bass:
Este eficienta pt indepartarea placii bacteriene, atat la marginea gingivala libera cat si din santul gingival. E
recomandata tuturor pacientilor,dar mai ales celor care au zone proximale deschise si retractie gingivala cu
expunerea radacinii. Se utilizeaza perii moi, cu cap rotunjit,si se introduce periuta in vestibule,parallel cu axul
dintilor,apoi se roteste la 45s, a.i. pilii sa fie pozitionati in zona cervicala,atat pe dinte,cat si pe gingie. Se
executa miscari de vibratie fata-spate,cu presiune pe dinte, de 10-20 ori pe acelasi loc. Se periaz 2-3 dinti o data.
Perierea se executa vestibular si apoi oral,atat la arcada superioara,cat si la cea inferioara. Pt zona
frontala,palatinala si lingualaa peria se tine in axul dintilor,in lungime si se executa miscari de rulare la fiecare
dinte. Avantaje:usor de instruit,indeparteaza placa bacteriana interdentara; e adresata pacientilor sanatosi si celor
cu parodontopatii.
2.Metoda rularii:
Se recomanda pacientilor cu parodontiu integru; indeparteaza placa bacteriana si resturile alimentare,fara a pune
accent pe santul gingival. Gura este intredeschisa,periuta se pozitioneaza in vestibule parallel cu axul dintelui,
a.i. manerul sa fie in dreptul ului de ocluzie. Se realizeaza o miscare de rotire,insurubare.
3.Tehnica Stillman:
Se adreseaza curatarii gingiei si zonei cervicale dentare. Peria se aplica la 45s,intre gingie si zona cervicala,se
preseaza pe dinte pana albeste gingia si se executa o miscare combinata de rotire si vibrare in acelasi timp. Pt
zona palatinala si zona linguala se foloseste tehnica rularii.
3.Tehnica Charters:
Realizeaza indepartarea placii bacteriene,masajul,stimularea mecanica. Se utilizeaza periute tari. Periutele pot fi
pozitionate atat in unghi drept cu axul dintelui, cat si la 45s,a.i. pilii se angajeaza interdentar,cu portiunile
terminale catre ocluzal. Se adreseaza pacientilor cu spatii interdentare maari(treme,diasteme) sau pacientilor
purtatori de punti care trebuie igienizate special.
5.Metoda Fones:
Se realizeaza cu perii moi, periuta introducandu-se intre obraji si dinti,cu arcadele in contact si se realizeaza o
rotatie ampla,igienizand ambele arcade simultan. Se incepe de la molari spre frontali si dupa igienizarea zonei
vestibulare, se deschide gura si se spala palatinal si lingual.
6.Tehnica verticala Leonard:
Perie arcadele separat ,cu dintii frontali cap la cap; miscarea se face de sus in jos pe fetele dintilor, cu ousoara
rotatie.
7.Tehnica orizontala:
Absolut contraindicate si nociva,pt ca miscarile pe orizontala in zona vestibulara, cu paste abrasive si presiune
pe dinti,abrazeaza aceste fete, nu curate spatiile interdentare si imping placa bacteriana in santul gingival.
8.Tehnica de periaj fiziologic Smith:
Periajul ar trebui sa fie facut in acelasi sens cu miscarea alimentelor(jos-sus,ocluzal-gingival). Tehnica nu poate
indeparta placa bacteriana interdentara si e adresata numai pacientilorcu parodontiu sanatos si fara
anomalii.Peria se miscadinspre ocluzal spre gingival.
PERIAJUL ELECTRIC:
Periutele electrice produc 4 tipuri de miscare al partii ctive;oscilatorin (de la gingia fixa spre ocluzal si incizal si
inapoi),deplasari orizontale(rectilinii-dus-intors),miscari combinate(oscilant+rectiliniu) si miscari de rotatie
completa. Au turatii diferite,in functie de sursa de alimentare(baterii-l000 turatii/min; cu acumulatori-2000
turatii/min; sursa de current>3600t/min). Exista o controversa legata de utilizarea periutelor electrice. Ambele
metode,daca sunt correct utilizate,sunt la fel de bune.

8. Metodele şi subiectul instruirii igienice a populaţiei. Formele instruirii sanitare a

populaţiei. Formarea deprinderilor igienice la copii în funcţie de vârstă. Instruirea
igienică a copiilor, periajul dentar sub control în colectivităţile organizate de copii.
Pentru prevenirea si combaterea afectiunilor stomatologice folosim urmatoarele metode:
educatia sanitara
despensarea

6
control profilactic de 2 ori pe an
formele de educatie sanitara
-forma active: convorbiri,discursuri si cursuri
-forma pasiva:literature stiintifica, articole in presa periodica, demonstrarea prin filme sau imesiuni televizatesi
radiofonice cu mesaje educative sanitare si educatie sanetara prin expozitii

Metode de educatie sanitara :

1.educatie colectiv generalizata
Educatie in grup
Educatie individuala

Pentru instruirea copilului trebue sa le informam si sa le motivam pentru respectarea igienei orale, trebue sai
aratam emesiuni televizate, povesti animate realizate prin calculator si filme cu disene animate*(viziune,
auditie+explicatie)toate acestea trebue sa fie memorizate de copii pina la 80% din totalul de informatie expus.
educatia sanitara cu ajutorul medicului stomatolog in clase si grupuri demonstrind copiilor prin scheme, tabele
sau deapozitive demonstrind metode si tehnici de periaj. Se mai poate demonstra copiilor prin joaca sau
concursuri de periaj cu efectuarea periajului de catre copii in fata oglinzii ceea ce ajuta pentru memorizarea
informatiei cu 95%
factori de risc in aparitia cariei dentare.

9. Factorii de risc în apariţia cariei dentare. Metodele de apreciere a rezistenţei smalţului

la acţiunea acizilor.
Caria apare atunci cind intensitatea situatiei cariogene depaseste in CB rezistenta tesuturilor dure dentare.
Caria este un process patologic provocat in anumite conditii de factorii patogeni mai ales factori microbieni si
igienici.
Conditii de aparitie a cariei: prezenta microorganismelor in placa dentara;insuficienta igienei cav.
Bucala,dereglarea alimentatiei, factorul de timp
Factorii predispozanti pentru aprecierea cariei dentare:
in perioada antinatala ---influenta negative asupra gravidei si a fatului datorita factorilor nocivi:
toxicozele gravidelor.intoxicatiile,boli endocrine, cardiovasculare, nefropatiile,deficitul de flor in apa
potabila.alimentatia insuficienta si irationala. numarul sarcinilor
in perioada post-natala (in 1 an de viata)maladii generale(rahitism, avitaminoze)tipul alimentatiei: natural ,
artificial, mixt eruptia dentara : precoce, tardiva hipoplazia smaltului igiena orala insuficienta deficitul de flor
in apa potabila
in perioada la copii si adolescenti factorii sus mentionati Anomalii de pozitie a dintilor anomalii de ocluzie
hiposalivatia
mediul bucal acid insuficienta de vitamine din grupul ABCD +insuficienta proteinelor si carenta ioniilor de F,P,
Ca
Metode de apreciere a rezistentei smaltului la actiunea acizilor:
1.metode V.Ocusco:
inlaturarea placii bacteriene si izolarea dintilor frontali supeiori de actiunea salivei
aplicare unei picaturi de sol. HCL pe suprafata vestibulara a unui incesiv superio cu d. de 1,0-1,2 mm timp de 5
sec.
spalarea si uscarea suprafetei vestibulare
aplicarea unei picaturi de sol. 1% albastru de metilen
intensitatea culorii se apreciasa cu cheia de 10 culori unde fiecare nuanta se noteaza cu 10 puncte
astfel se face un table pentru masurarea cario-rezistentei a smaltului
10-30= cario-rezistenta inalta
40-50= cariorezistenta moderata
60-70= cariorezistenta joasa
Peste 80 de puncte = cario-rezistenta foarte joasa
2. Medoda Avdusenco - determinarea rezistentei smaltului la actiunea acizilor prin colorarea smaltului
demineralizat si determinarea intensitatii culorarii
-aplicarea solutii indigo-carmin in sol. Acid sulfuric
- portiunea de smalt tratata cu acid se coloreaza in rosu
- intensitatea culorii se compara cu cheia de 10 culori(rezultatele ca la 1 metoda).

7
10. Depunerile dentare, metodele de depistare şi de înlăturare.

Pot fi clasificate astfel:

 placa dentara sau bacteriana
 pelicula dobindita –o pelicula acelulara formata cu saliva si lichidul gingival, se formeaza in citeva ore
si nu se poate elimina prin clatiri sau periaj
 materia alba- complex de bacterii si cellule care acopera placa
 resturi alimentare meniralizate
 tartru dentar supra si sub gingival
Depunerile dentare se depisteaza prin examenul clinic simplu(inspectie , sondare) si poate fi inlaturat prin
detartraj manual sau ultrasonic sau mixt si prin periaj.
Depistarea prin aplicarea revelatorilor de placa: albastru de metilen 2%, violet de gentiana 1%, albastru de
toluedina1%, sol. Dis Plaque color. Placa recenta de 2-3zile in rosu si de 9018zile in albastru etc. (periaj.uscare,
aplicare revel 30-60sec, spalare – si evidenta placii in oglinda se autoapreciaza)

11. Metodele de profilaxie a cariei dentare, aprecierea eficacităţii lor. Principalele

remedii pentru profilaxia cariei dentare şi mecanismele acţiunii lor. Sigilarea fisurilor,
indicaţiile, tehnicile de sigilare, materialele şi eficacitatea.

Igiena bucala este cea mai importanta metoda de profilaxie, Are ca si

scop indepartarea placii dentare. Periajul profisional. Se efectueaza la cabinetul
stomatologic. Este, practic, un periaj dentar realizat cu ajutorul instrumentelor
mecanice care are rolul de a indeparta placa dentara. Este foarte eficient dar are
un mare dezavantaj : se poate efectua doar la cabinetul stomatologic. Placa
dentara se depune dupa fiecare masa de aceea, periajul mecanic trebuie sa fie
insotit de o igiena bucala corecta. Detartrajul reprezinta manopera de
indepartare a tartrului dentar. Datorita faptului ca, tartrul se formeaza prin
calcifierea placii dentare acesta contine o cantitate foarte mare de microbi.
Detartrajul se efectueaza la cabinetul stomatologic, este nedureros, si se face cu
ajutorul unor instrumente speciale bazate pe ultrasunete. In mod ideal trebuie sa
va faceti detartrajul de 2 ori pe an. Sigilarea santurilor si fosetelor Aceasta
este o metoda foarte eficienta prin care se preintampina stagnarea microbilor in
santurile si fosetele molarilor si premolarilor prevenind astfel aparitia cariilor la
acest nivel. Practic se realizeaza niste obturatii speciale cu materiale fluide care
vor "inchide" santurile si fosetele dentare facandu-le mult mai greu accesibile
pentru bacterii sau microbi. Depistarea si tratarea cariilor incipiente: Este o
metoda eficienta de profilaxie deoarece previne evolutia cariilor si aparitia
complicatiilor. Cariile mici sunt usor si relativ ieftin de tratat. Odata ce apar
complicatiile datorita evolutiei cariilor, tratamentul este atat mai complicat cat si
mult mai scump. Metode de profilaxie pentru factorul alimentar: De aceea,
in cel mai bun caz, se poate indica o reducere a consumului de zaharuri, desi, si
acest lucru este de cele mai multe ori greu de dus la indeplinire. Metode de
profilaxie pentru teren: Aceste metode se refera, in principal, la cresterea
rezistentei smaltului dentar. Cea mai importanta metoda este fluorizarea. Cea mai
importanta fluorizare este cea care se efectueaza incepand de la nastere pana la
varsta de 12 ani adica in perioada de formare a dintilor definitivi. Administrat pe o
perioada mai lunga de timp, florul va intra in componenta smaltului dentar
facandu-l mai dur si mai rezistent.
Remedii de profilaxie – glunocade Ca glicerofosfate de calciu fluorura de sodiu,
fluorura de staniu (remineralizante, scad solubilitatea smaltului, fortifica structura

8
cristalina) Pastile, comprimate fluorura de sodiu- pina la 14-15 ani la 2ani
-0,25mg, șa 2-4ani -0,5mg, la 5ani 1mg
sigilările sunt indicate:
 în şanţurile şi fosetele adânci în forma literelor "U", "I", "IK", "Y" invers,
amforă, picătură;
 sonda "agaţă", dar nu sunt semne de carie dentară;
 şanţurile şi fosetele molarilor primi permanenţi, recent erupţi, molarii doi şi
premolarii permanenţi;
 şanţurile palatinale ale molarilor maxilari şi cele vestibulare ale molarilor
mandibulari;
 fosetele cingulare ale incisivilor maxilari (în special incisivii laterali);
 existenţa şanţurilor şi fosetelor aberante adânci;
 suprafeţele ocluzale ale molarilor temporari;
 pacienţi carioactivi, cu nivel crescut de Streptococ mutans;
 pacienţi ce consumă zilnic cantităţi mari de dulciuri;
 pacienţi handicapaţi fizic şi psihic;
 pacienţi cu xerostomie.
Sigilarea şanţurilor şi gropiţelor ocluzale este important să se realizeze la copiii cu
vârste cuprinse între 6 - 9 ani şi 11 -14 ani, perioadă în care erup molarii de 6 ani,
premolarii şi molarii de 12 ani, având în vedere că receptivitatea la carie a dinţilor
permanenţi este maximă în primele 24 luni de la erupţie.
Actual se utilizează o mare varietate de materiale de sigilare
autopolimerizabile şi fotopolimerizabile, printre care:
0. răşini metacrilice pe bază de bisferiol A - glicidilmetacrilat (Bis GMA)
sau uretandimeţacrilat (UDMA), neşarjate sau şarjate compozite - cu
sau fără fluor;
1. compomeri;
2. cimenturi ionomere de sticlă.

Cele mai folosite materiale de sigilare sunt pe bază de răşini diacrilice.

Sigilarea neinvazivă:
Etapele de realizare:
1. Curăţarea perfectă a suprafeţei ocluzale de placa bacteriană şi resturi
alimentare cu periuţe şi paste ce nu conţin fluor;
2. Spălarea, izolarea cu rulouri de vată;
3. Uscarea perfectă a suprafeţei ocluzale;
4. Gravajul acid cu acid fosforic 35-37% în decurs de 15-20 secunde pentru
majorarea permiabilităţii smalţului;

9
 5. Spălarea acidului de pe suprafaţa dentară cu un get de aer cu apă; timpul de
spălare nu trebuie să fie mai mic ca timpul de gravaj;
6. Izolarea repetată şi uscarea suprafeţei ocluzale;
7. Aplicarea silantului în fisuri sau gropiţe, cu ajutorul unei canule speciale,
aşteptăm 15 secunde pentru ca silantul să pătrundă în toţi porii;
8. Fotopolimerizarea timp de 15 secunde
9. Înlăturarea supercontactelor la necesitate, şlefuirea şi poleirea.
10.Etapa finală – aplicarea lacului sau gelului fluorat pe toţi dinţii, inclusiv şi pe
cei supuşi sigilării.

Deseori în practică după înlăturarea plăcii bacteriene se pot depista manifestări

incipiente ale procesului carios. În acest caz vom recurge la metoda invazivă.
Etapele:
1. Curăţarea suprafeţei ocluzale şi a fisurilor cu periuţe şi paste sau prafuri ce nu
conţin fluor.
2. Deschiderea fisurii cu freze cilindrice diamantate pentru o vizualizare mai
bună. Dacă procesul carios este în limitele smalţului, se va aplica acidul
ortofosforic pe toţi pereţii şi fundul fisurii pentru 15 secunde.
3. Spălarea cu un get de apă şi aer 15-30 secunde şi uscarea. În caz de rezultate
nesatisfăcătoare gravajul se va repeta.
4. La fundul cavitaţii se va aplica un compozit corespunzător, fotoăpolimerizarea
60 secunde.
5. Obturaţia din compozit şi toată fisura se acoperă cu un silant.
6. Înlăturarea supracontactelor, şlefuirea, poleirea.
7. Aplicarea lacurilor sau gelurilor fluorate.
Agenţii de sigilare se clasifică:
1. După tipul de polimerizare:
Materiale autopilimerizabile: „Concise White Sealant”(3M, USA), „Delton” (Johnson
and Johnson), „Дельтон”, „Фис Сил” (Россия).
Materiale fotopolimerizabile: „Esteseal LC” (Kulzer), „Sealant” (Bisco), „Fissurit”,
„Fissurit F” (Voco), „Дельтон-C”, „Фис Сил” (Россия).
2. După gradul de transparenţă:
-Intransparente sau opace
-Transparente.
Cele transparente pot fi colorate şi incolore, se utilizează mai frecvent pentru
monitorizarea evoluţiei procesului carios.
Eficacitatea clinic se manifestă prin micşorarea ratei cariei de pînă la 80%.

12. Metodele şi remediile profilaxiei endogene a cariei dentare la copii în perioada de

formare a ţesuturilor dentare. Fluorarea apei potabile, sării de bucătărie, laptelui,
pâinii şi apelor minerale pentru profilaxia cariei dentare: indicaţiile, dozarea,
eficacitatea.
Apa- metoda necostisitoare efectiva si inofensiva,dozare usoara si precisa, ieftina usor de aplicat (la statiile de
pompare a apei se adauga fluoruri hidrosolubile precum Fna mai rar de Ca Mg si Si, pina la obtinerea
concentratiei maxime de F, doze optime de la 0,7-0,8 pina la 1,0-1,2 mg l , eficacitatea cea mai inalta pe

10
suprafetel plate ale dintilor,redusa pe cele prox si in fisuri, eficace administr cu 2-3 ani inainte de eruptia
dintilor..clinic 25-80%)

Lapte – componenta unica a lpatelui ajuta la mineraliz dentara si a oaselor..fluorura de sodiu 0,5mg l (la copii
intre 3-12ani, copliul zilnic trebuie sa bea un pahar de lapte cu 0,5mgF,pe durata a 250 zile-1 an)
Fluorizarea laptelui a adus multe obiecţii, printre care şi aceea că absorbţia fluorului este redusă
datorită conţinutului în calciu.
Sarea de bucatarie – continut de F la 1kg sare -250mg, eficitate scazuta, imposibilitatea dozarii individuale si
precise, obicei de utilizare diferita
Dezavantaje > Consumul de sare al copilului mic este foarte redus şi nu asigură aportul optim pentru această
vârstă.

13. Preparatele pentru profilaxia exogenă a cariei dentare. Fluorlacurile și fluorgelurile:

indicaţiile, dozarea, metoda de aplicare şi eficacitatea.

Fluorlacurile – aplicare topica.(cea mai raspindita metoda, asigura o actiune indelungata a F asupra tesut dure
dent, la aplicare formeaza o pelicula ce se mentine citeva ore, in gropite si fisuri zile-saptamani, tehnica –
igienizare, uscare,aplicarea cu o spatula sau aplicator si uscarea cu jet slab de aer timp de 3-5min, suspend
alimenta si ingieniz 3 ore dupa iar alimente dure si fierbinti toata ziua ex: Fluorlac, FluorProtector,
multifluorid,bifluorid etc)

Fluorgelurile – actiunea bazata pe difuzia ionilor de F din gel in saliva si din saliva in smalt..reduc solubilitatea
smaltului, iar prin proprietatile tensioactive usureaza fixarea F la suprafata dentara ex. Fluocal,Fluodent, Elmex
de 1-2% F etc tehnica – se aplica in gutiere speciale din acrilate moale care se pot adapta individual..se tin pe
noapte.. se poate si de aplicat in cabinet stom gutiere cu hirtie absorbanta se pali 2- 2,5ml gel se aplica se tine 10
min.abtinerea de clatit sau periat 30 min.)

14. Factorii de risc în afectarea ţesuturilor parodonţiului. Metodele şi remediile de

profilaxie a afecţiunilor parodonţiului.

Raspindirea afectiunilor parodontiului la copii este in functie de mai multi factori, dintre care se pot
mentiona: nivelul social-economic al tarii; nivelul de cultura a populatiei; nivelul igienei cavitatii
bucale; particularitatile alimentatiei.

Metode de profilaxie a afectiunilor parodontiului.

Periajul dentar corect, precum si prezentarea la controlul periodic stomatologic din 6 in 6 luni sunt
modalitati elementare, dar foarte eficiente de prevenire a aparitiei bolii parodontale. Periajul dentar
trebuie executat de 2 ori pe zi, dimineata si seara. De asemenea, e foarte importanta tehnica de periaj
pentru ca un periaj incorect poate deveni chiar nociv. De aceea, adresati-va unui medic stomatolog care
va poate explica o modalitate corecta de periaj. Alaturi de periajul zilnic este necesar un detartraj
insotit de un periaj profesional, o data la sase luni.

11
15. Programul complex de profilaxie a principalelor afecţiuni stomatologice. Aprecierea
eficacităţii programelor de profilaxie a cariei dentare şi a afecţiunilor parodonţiului.
Experienţa aplicării practice a programelor de profilaxie a afecţiunilor stomatologice
în diferite ţări.
Sarcinile: a) depistarea activă a bolnavilor; b) examinarea clinică complexă; c) tratamentul ambulator și
spitalizarea; d) observarea dinamică a stării sănătății a bolnavilor; e) educația sanitară; f) generalizarea datelor
despre eficiența dispens.
Asistența de dispens.- 2 etape: 1) selectarea contingentuluipentru ținerea sub observație; 2) observația directă
unde bolnavii se împart în 2 grupe: -bolnavi ce au fost tratați; -bolnavi aflați sub observația medicului.

Aprecierea cantitativă a dispens.:-ponderea absolută a cazurilor noi luate în observație; -procentul persoanelor
scoase de la evidență pe parcursul anului; -nr. de examinări pentru un pacient timp de un an; -ponderea absolută
a pacienților ce nu s-au prezentat la examinare.

Aprecierea calitativă: -reducerea nr. de recidive; -durata remisiei; -procentul bolnavilor cu remisie; -reducerea
frecvenței perioadelor de incapacitate de muncă.

Bolnavii sunt împărțiți în 4 grupe: 1- persoane practic sănătoase, aflate înprocesul de compensare persistentă
bună (examen 1 dată/an); 2-bolnavi cu o evoluție bună a bolii,aflați în proces de compensare, cu rare cazuri de
agravare (ex. 2-3 ori/ an); 3-bolnavi cu evoluția bolii subcompensată, agravări frecvente și
incapacitatetemporară de muncă în timpul agravărilor (ex. 3-4 ori/an); 4-bolnavi cu evoluție decompensată a
bolii, dereglarea funcțiilor altor organe și capacitate de muncă redusă (ex.lunar).

Afectarea prin carie a populatiei si in particular a copiilor, prezinta variatii mari atit in limitele unei tari cit si in
diferite regiuni si localitati ale tarii. In ultimii 20 ani se manifesta tendinta de reducere a intensitatii cariei
dentare in tarile economic dezvoltate (Elvetia, Marea Britanie, Danemarca, Japonia, SUA). Exista diferite
opinii in legatura cu aceste reduceri care in general se refera la conditiile de viata, alimentatie, rezistenta
tesuturilor dentare, microflora. Evident ca ele pot fi explicate prin aplicarea programelor de profilaxie a cariei
dentare(florarea apei, igiena cavitatii bucale, utilizarea larga a remediilor profilactice. OMS recomanda ca in
fiecare tara este necesara formularea sarcinilor proprii in functie de necesitatile, particularitatile si posibilitatile
sale, conducindu-se de recomandarile si indicii unici in aprecierea sanatatii orale si de sarcinile globale in acest
domeniu.

Promovarea etapei I şi II ale Programului Naţional se va efectua la nivel naţional, de grup şi individual.
Realizarea etapei I a programului la nivel naţional
I. Educaţia sanitară:
1. Includerea orelor de sănătate orală în programul şcolar şi în instituţiile preşcolare.
2.Asigurarea difuzării emisiunilor telivizate şi radiofonice cu mesaj educativ-sanitar.
3.Editarea şi multiplicarea îndrumarelor şi agendelor pe teme de prevenţie a afecţiunilor orale pentru femeile
gravide, părinţi, pedagogi din şcoli şi grădiniţe de copii.
4.Editarea şi multiplicarea cărţilor cu poveşti, ilustrate, îndrumarelor pentru copii cu mesaj educativ-sanitar.
5.Realizarea concursului naţional şi a expoziţiei de desene şi organizarea concursurilor, victorinelor, seratelor cu
tematica prevenţiei afecţiunilor orale.
6.Editarea şi multiplicarea chestionarelor pentru determinarea eficienţei educaţiei sanitare a pedagogilor,
părinţilor şi copiilor în număr de 43 200 (raportul 1:100 locuitori).
7.Editarea şi multiplicarea diferitor planşe ilustrate cu mesaj educativ-sanitar pentru ameliorarea lucrului
stomatologului şi igienistului dentar în număr de 624 (pentru 176 medici stomatologi-pediatri şi medici
stomatologi din reţeua pimară).
8.Editarea şi multiplicarea îndrumarelor şi agendelor cu mesaj educativ-sanitar pentru locuitorii localităţilor cu
concentraţii sporită a fluorului în apa potabilă.
II. Igiena orală:
1.Organizarea sălilor sau a ungheraşelor de igienă orală în policlinicile raionale şi municipale, în cabinetele
medicale, stomatologice, în şcoli şi grădiniţe de copii.
2.Asigurarea controlului efectuării igienii orale de către medic sau individual de către copii cu folosirea
comprimatelor cu substanţe revelatoare pentru vizualizarea plăcii bacteriene.

12
3.Asigurarea producerii comprimatelor cu substanţe revelatoare pentru vizualizarea plăcii bacteriene în Centrul
Farmaceutic al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie «Nicolae Testemiţanu».
III. Raţionalizarea alimentaţiei:
Programul Naţional Alimentaţia Copiilor pe anii 1998-2003 prevede:
1.Ameliorarea raţiei alimentare apropiate de necesităţile fiziologice ale copiilor în colectivităţile de
copii (grădiniţe de copii, şcoli etc.).
2.Asigurarea micşorării consumului produselor de patiserie, glucidelor din raţia alimentară în
colectivităţi de copii datorită majorării consumului de fructe, legume, sucuri, produse lactate.

1. Obiectivele programelor de profilaxie a afecţiunilor stomatologice până în 2010 lansate de OMS.

1.Lipsa cariei dentare la 80% copii de 5-6 ani.
2.Intensitatea cariei dentare la copii de 12 ani trebuie să fie mai mică sau = 1,5.
3.La copiii până la 18 ani să nu fie nici un dinte permanent extras.
4.La >99% din populatia de 35-44 ani sa fie mentinuţi nu <20 dinti functionali
5.Numărul persoanelor de 65 ani cu adentie secundară va scădea până la 20%.
Exemple de programe de promovare a sănătăţii în comunităţi
1. Program de Educaţie pentru sănătate orală „ Dinţi sănătoşi- Gura mea contează"
realizat în N Angliei cu durata de l an (l997-1998)
 Populaţia ţintă: copiii de 10 ani din 32 şcoli primare, împărţiţi în 2 grupuri:
 de control (15 şcoli) şi de studiu (l7 şcoli).
 După 4 luni de educaţie, grupul de studiu a fost reîmpărţit în 2
 noul grup activ care a continuat lecţiile de educaţie şi grupul
rezidual.
 Obiective: testarea eficienţei educaţiei pentru sănătate orală, în scopul
îmbunătăţirii igienei orale şi a cunoştinţelor despre sănătatea orală.
 Evaluarea iniţială: testarea clinică a indicelui de placă Silness&Loe la câte 10
copii aleşi întâmplător din fiecare şcoală şi completarea unui chestionar pentru
măsurarea nivelului cunoştinţelor despre sănătatea orală şi comportamentul faţă
de igiena orală, consumul de zahăr şi adresabilitatea către cabinetul stomatologic.
 Implementarea programului de educaţie. Metode de educaţie: 4 lecţii (ţinute
de o asistentă calificată special pregătită) cu durata de l oră, o dată la 4
săptămâni, bazate pe activitate de grup interactivă (grupuri de 5-7 copii).
1. Prima lecţie: Tema- structura şi funcţiile dintelui, bazate pe studii de caz a
unor persoane de diferite vârste cu diverse probleme dentare
2. Lecţia a 2-a: Tema- dieta şi efectul asupra dinţilor
3. Lecţia a 3-a: Tema- tehnici de periaj şi folosirea tabletelor de colorare a PDB
4. Lecţia a 4-a: Tema- revenire asupra rolului dietei în apariţia cariei şi a
tehnicii de periaj
 Ulterior copii au realizat trei proiecte acasă având ca teme subiectele abordate
în lecţii. Au fost implicaţi astfel şi părinţii, bunicii sau îngrijitorii copiilor.
 Evaluare intermediară: la 4 luni - aceleaşi înregistrări ca iniţial
 Evaluare finală: la 7 luni
 Rezultate şi discuţii. În urma lecţiilor de educaţie s-a constatat o reducere a
indicelui de placă cu 20% după primele 4 luni, iar după 7 luni cu încă 17% în
grupul activ faţă de grupul de control.
 Prin evaluarea cunoştinţelor despre sănătatea şi igiena orală, s-a obţinut o
îmbunătăţire cu 23% a nivelului de informaţii după 4 luni şi cu încă 13% după 7
luni (creştere de la 68% la 96%)
 Prin evaluarea comportamentului iniţial legat de periajul dentar, s-a obţinut un
procent de 99% copii care se periau de 2 ori pe zi şi 97% copii mergeau la
controale periodice la stomatolog
 Studiul comportamentului legat de consumul de dulciuri a înrergistrat o scădere a
procentului copiilor care consumau dulciuri cu 20% după 4 luni şi cu 25% după 7
luni

13
  Concluzii. Lecţiile de educaţie ţinute în şcoli au determinat modificări în starea
sănătăţii orale, a nivelului cunoştinţelor şi a comportamentului astfel, comparativ
cu grupul de control, după 4 luni, copiii din grupul activ consumă mai puţine
dulciuri, cer mamelor să le cumpere fructe, îşi perie dinţii de cel puţin 2 ori pe zi,
discută cu părinţii despre rolul pastei de dinţi fluorizate şi le cer părinţilor să îi
programenze la cabinet pentru control periodic.
2. Program de promovare a sănătăţii orale „Popor sănătos pentru 2010" (SUA – 1988)

 Obiective: prevenirea cariei dentare, a cancerului oro-faringeal şi a

traumatismelor cranio-faciale din timpul practicării sporturilor. Obiectivele sunt
exprimate în procente din populaţie care prezintă afecţiunea respectivă la
începutul programului şi în anul 2010.
 Exemple:

Condiţii ţintă Vârstă Procentul populaţiei

Iniţial 2010
2-4 ani 18% 11%
Experienţa cariei 6-8 ani 52% 42%
15 ani 61% 51%
Sa nu aibă nici un 35-44 ani 31% 42%
dinte extras
Copii cu sigilări pe 8 ani 23% 50%
molari 14 ani 15% 50%
Populaţie care
beneficiază de apă toate 62%(1992) 75%
potabilă fluorizată vârstele
Cancere detectate în toate 35% 50%
faze incipiente(std l vârstele
localizat)
Traumatisme cranio- vârstă necunoscut
faciale produse la şcolară
sport

Strategie
Fluorizarea apei în comunitate
Programe şcolare de sigilări
Programe comunitare şi naţionale
de sigilări dentare
Intervenţii pentru detectarea
precoce a cancerului oro-faringian
Intervenţii pentru încurajarea
folosirii măştilor de protecţie în
sport
Metode
Suplimentarea, monitorizarea şi ajustarea
nivelului F în apă pentru a atinge % optimă
Practicarea sigilărilor în practica publică şi
privată
 educaţie pentru sănătate a elevilor
(articole, postere, video, lecţii de
educaţie)
 implicarea serviciilor de stomatologie
publică, iar o treime din sigilări sa fie
suportate de sistemul de asigurări
Medicaid
 educaţia continuă profesională
 examinarea persoanelor cu risc crescut
 trimiterea celor cu leziuni suspecte
pentru monitorizare şi tratament
Educaţia şi promovarea produselor de
protecţie a capului, feţei şi gurii în timpul
practicării sportului

14
 16. Structura contemporană şi scopurile serviciului de asistenţă stomatologică copiilor.
Policlinica stomatologică pentru copii - veriga de bază în asistenţa stomatologică
copiilor. Aportul savanţilor din Moldova în dezvoltarea stomatologiei pediatrice.

Sarcinile: a) depistarea activă a bolnavilor; b) examinarea clinică complexă; c) tratamentul ambulator

și spitalizarea; d) observarea dinamică a stării sănătății a bolnavilor; e) educația sanitară; f)
generalizarea datelor despre eficiența dispens.
Asistența de dispens.- 2 etape: 1) selectarea contingentuluipentru ținerea sub observație; 2) observația
directă unde bolnavii se împart în 2 grupe: -bolnavi ce au fost tratați; -bolnavi aflați sub observația
medicului.
Aprecierea cantitativă a dispens.:-ponderea absolută a cazurilor noi luate în observație; -procentul
persoanelor scoase de la evidență pe parcursul anului; -nr. de examinări pentru un pacient timp de un
an; -ponderea absolută a pacienților ce nu s-au prezentat la examinare.
Aprecierea calitativă: -reducerea nr. de recidive; -durata remisiei; -procentul bolnavilor cu remisie;
-reducerea frecvenței perioadelor de incapacitate de muncă.
Bolnavii sunt împărțiți în 4 grupe: 1- persoane practic sănătoase, aflate înprocesul de compensare
persistentă bună (examen 1 dată/an); 2-bolnavi cu o evoluție bună a bolii,aflați în proces de
compensare, cu rare cazuri de agravare (ex. 2-3 ori/ an); 3-bolnavi cu evoluția bolii subcompensată,
agravări frecvente și incapacitate temporară de muncă în timpul agravărilor (ex. 3-4 ori/an); 4-bolnavi
cu evoluție decompensată a bolii, dereglarea funcțiilor altor organe și capacitate de muncă redusă
(ex.lunar).

Afectarea prin carie a populatiei si in particular a copiilor, prezinta variatii mari atit in limitele unei tari
cit si in diferite regiuni si localitati ale tarii. In ultimii 20 ani se manifesta tendinta de reducere a
intensitatii cariei dentare in tarile economic dezvoltate (Elvetia, Marea Britanie, Danemarca, Japonia,
SUA). Exista diferite opinii in legatura cu aceste reduceri care in general se refera la conditiile de
viata, alimentatie, rezistenta tesuturilor dentare, microflora. Evident ca ele pot fi explicate prin
aplicarea programelor de profilaxie a cariei dentare(florarea apei, igiena cavitatii bucale, utilizarea
larga a remediilor profilactice. OMS recomanda ca in fiecare tara este necesara formularea sarcinilor
proprii in functie de necesitatile, particularitatile si posibilitatile sale, conducindu-se de recomandarile
si indicii unici in aprecierea sanatatii orale si de sarcinile globale in acest domeniu.

IMSP Centrul Stomatologic Municipal de Copii este o instituţie medicală specializată în

probleme de stomatologie pediatrică a municipiului Chişinău, destinată să acorde
copiilor municipiului şi suburbiilor asistenţă stomatologică curentă şi de urgenţă,
consultativă şi preventivă, terapeutică, chirurgicală, ortodontică şi anesteziologică de
înaltă calitate:
 asistență stomatologică curentă
 asistență stomatologică de urgență
 asistență cumulativă
 asistență preventivă
 asistență terapeutică
 asistență chirurgicală

15
 asistență ortodontală
 asistență anesteziologică

Pe parcursul celor 25 de ani de activitate Instituția Medico-Sanitară Publică Centrul

stomatologic municipal de copii Chișinău permanent a conlucrat cu Asiciația medicilor
Stomatologi din Republica Moldova, contribuind la ameliorarea asistenței
stomatologice acordate copiilor.

Sarcinile principale ale policlinicii stomatologice pentru copii:

- Profilaxia afectiunilor regiunii oro-maxilo-faciale la copii
- Organizarea si efectuarea masurilor pentru depistarea bolnavilor cu patologie oro-maxilo-
faciala
- Asistenta stomatologica calificata
Policlinica stomatologica pentru copii:
- Efectueaza sanarea planificata a cavitatii bucale a copiilor din colectivitatile organizate de copii
din sectorul pe care il deserveste
- Acorda asistenta stomatologica copiilor care se adreseaza
- Duce evidenta si efectueaza analiza morbiditatii stomatologice la copii
- Apreciaza eficienta masurilor profilactice si curative aplicate copiilor
- Organizeaza educatia sanitara a copiilor si parintilor in problemele profilaxiei primare si
secundare a principalelor afectiuni stomatologice.

17. Etapele de dezvoltare intrauterină şi intramaxilară a dinţilor.

Dezvoltarea dintilor are citeva etape ,care coincid in timp cu delimitarea cavitatii bucale de la cav .nazala si
formarea vestibulului oral si anume ;
1 proliferarea –fondarea si formarea mugurilor dentari
2 Histodiferentierea –diferentierea mug dentari
3 Morfodiferentiere- histogeneza tesut.dentar
4Calcifierea

Proliferarea
La 6-7 saptamini de viata intrauterina se observa primele semne de dezvoltare a dintilor .Cellele epiteliale a cav
bucale primare se invagineaza in mezenchimul subiacent al primului arc bronhial , constituind lama dentara sub
forma de potcoava pentru fiecare maxilar aparte .Din lamele buco- labiala se va dezvolta ulterior vestibulul cav
bucale .Iar din cea dentara dintii .
Histodiferentierea
In aceasta etapa are loc diferentierea celulara a tesuturilor folicolului dentar .Epiteliulu adamantin intern si
epeteliul adamantin extern cu stratul intermediar si cel stellar.

Morfodiferentierea
In etapa morfodiferentiere (histogeneza ,de aparitie a matricilor organice), Celulele differentiate si specializate
incep sa functioneza , debuteaza procesul de dentinogeneza amelogeneza ,cementogeneza osteogeneza.
Calcifierea
Calciferea incepe in dentina si continua in smalt ,pentru smalt calcifierea are loc de la virful cuspizilor si
marginile incizale spre colet,din profunzime spre suprafata ,cind pentru dentina de la suprafata in profunzime .
Miniralizarea tesut dure ale dintilor permanenti incepe ; pentru 1 molar- in luna a 9-a de dezvolt. intrauterina ;
pentru incesivi- in luna a 6-a postnatala; pentru canin –in luna 9-a post natala; pentru premolar 1-la 2.5 ani ;
pentru premolaru 2 si molar 2 – la 3.5 ani ;pentru molarul 3 – dupa virsta de 8 ani

16
18. Eruperea dentară şi formarea rădăcinilor dinţilor temporari şi permanenţi. Rezorbţia
radiculară. Particularităţile structurale ale ţesuturilor dure ale dinţilor temporari şi
permanenţi tineri.
Eruperea dentara constituie un proces fiziologic deosebit de complex .Este un indiciu de dezvoltare normal a
organizmului.Pentru eruptia dentara este caracterist urmatoarele etape ;
1Preeruptiva .
2Prefunctionala
3 Functionala
Etapa preeruptiva cuprinde migrarea dintelui din zona de formare pina la atingerea mucoasei cav bucale.
Etapa prefunctionala –deplasarea dintelui din cav bucala pina la atingerea dintilor antagonisti
Etapa functionala cuprinde -toata perioada ce urmeaza dupa atingere planului de ocluzie si intrarea in functiune
Termenele formarii complete a radacinilor dintilor temporari

Dinte temporar Termenul , anii

Incisivul central 1.5
Incisivul lateral 2
Molarul 1 4
Caninul 5
Molarul 2 4

Formarea radacinilor dintilor permanenti

Dintele permanent Termenul,ani

Primul Molar 9-10
Incisivul central 9-10
Incisivul lateral 9-10
Primul premolar 12-13
Caninul 12-15
Premolarul second 12-14
Molarul second 15

Resorbtia Radiculara
Paralel cu dezvoltarea folicolilor dintilor permanenti are loc resorbtia fiziologica a radacinilor dintilor
temporari . Resorbtia radacinilor dintilor temporary incepe de la radacina care adera la folicolul dintelui
permanent .Intirzieri in termenele de resorbtie radiculara sunt in caz de ; Lipsa a folicolul dintelul permanent ,
Rahitizm rubeola prenatala si unele boli genetice
Pentru resorbtie patologica nu este tipica formarea tesutului osos in regiunea rizalizei ,spre deosebire de cdea
fiziologica

Particularitatile structurale ale dintilor temporari

Grosimea smaltului si dentinei este redusa la dintii temporari aproximativ cu ½ ,ceea ce se explica ca prin
faptul ca odon-toblastii dintilor temporari functioneaza 350 zile ,comparativ cu cei permanenti 700 de zile.Dintii
temporari contin mai mult apa si dubs.organice comparativ cu dintii permanenti .Stratul de dentina
,comparativ,este mai subtire iar camera pulpara si dcanalele radiculare sunt mai voluminoase.Dentina are
canalicule dentinare largi,relativ mai scurte si mai putin sinuase .
Cementul formeaza un strat subtire ,cu reducere stratului celular .jonctiunea smalt cement se prezinta sub forme
si in proportii diferite fata de cea a dintii permanenti .

17
19. Caria dinţilor temporari la copii. Clasificarea. Particularităţile evoluţiei clinice,
diagnosticului şi tratamentului.
Caria dentara este un proces patologic localizat ,multifactorial,care apare dupa eruptia dintelui
,caracterizzinduse prin deminiralizarea si ramolismentul tesuturilor dure ,cu formarea ulterioara a defectului
cavitar

Clasificarea dupa OMS

Clasificarea dupa OMS :
- K.02. Carie dentara :
K.02.0 Caria adamantinei (carie incipienta).
- K.02.1 Caria dentinei.
K.02.2 Caria cementului.
K.02.3 Caria dentara stabilizata (stationara).
K.02.4 Odontoclazie. Melanodontie infantila. Melanodontoclazie.
K.02.8 Alte carii dentare precizate.
K.02.9 Carii dentare neprecizate.
Clasificarea cariei dintilor temporari dupa L. Zarnea:
- caria simpla superficiala: cu interesarea smaltului si limitata la nivelul dentinei cu pastrarea unui strat
gros de denitina integra;
- caria simpla profunda cu interesarea extinsa a stratului dentar si mentinerea unui strat redus de dentina
integra.
!!!Clasificare dupa Vinogradova

I Dupa gr activitatii procesului carios:

-gr I- carioactivitate redusa
-grII – carioactivitate medie
-gr III- carioactivitate sporita
II Localizarea procesului carios.
a) fisurală;
b) aproximală;
c) cervicală;
d) circulară.
III Profunzimea afectării ţesuturilor dure
e) incipientă;
f) superficială;
g) medie;
h) profundă.
IV Succesiunea apariţiei procesului carios.
i) carie primară;
j) carie secundară.
V Patomorfologic:
k) carie maculoasă;
l) caria smalţului (incipientă);
m) caria medie;
n) caria medie aprofundată (corespunde manifestărilor clinice ale canei profunde);
caria profundă perforativă (corespunde pulpitelor sau gangrenelor pulpare.

18
Particularitatile ale evolutiei clinice a cariei dintilor temporari
Cei mai rezistenti sunt incisiv inferiori .Evolutia cariei fisurale este facilitata de existenta fisurilor si gropitilor,
unde se mentin resturi alimentare .cariile cervicale se atesta frecvent dupa eruperea dintilor temporari mai ales a
incisivilor superiori ,la copii in primii ani de viata mai frecvent se depisteaza caria circulara caria cu evolutie
acuta se intilneste in special la virsta 2-3 ani .caria Acuta a dintilor temporari este multipla si semetrica
,progresind rapid in profunzime ,lipsa de aparare a pulpei dint temporari prin formarea dentinei tertiare
Particularităţile generale ale evoluţiei cariei dinţilor temporari.
Procesul carios are urmatoarele semne distinctive:
-predomina evolutia acuta a cariei ,in special la virsta de 2-3 ani
-concomitent cu virsta se micsoreaza numarul de carii cu evolutie acuta si comparativ creste numarul de
cari cu evolutie cronica -mai frecvent se depisteaza caria multipla
-localizarea defectelor carioase este simetrica pentru fiecare arcada
-primii dinti afectati sunt incisivii superiori ,datorita eruperii precoce acestui grup de dinti.
-pina la virsta de 2 ani mai frecvent se depisteaza caria suprafetelor netede,iar de la 3 ani caria fisurala,de
la 4 cea aproximala
-frecvent se depisteaza caria in regiunea coletului,caria circulara,avind o raspindire pe suprafata ,si nu in
profunzime,debuteaza sub forma de macula.
-caria cu evolutie acuta se raspindeste preponderent in profunzime,iar cea cronica pe suprafata -evolutia
clinica este slab pronuntata,in special in perioada de resorbtie radiculara.
-caria profunda de obicei este complicata cu un proces patologic in pulpa dentara -mai frecvent se
intilneste caria secundara.

Particularităţile generale ale evoluţiei cariei dinţilor temporari

Deşi caria dinţilor temporari evoluează în conformitate cu aceleaşi legităţi de evoluţie ca şi la dinţii permanenţi,
clinic se evidenţiază un şir de particularităţi, determinate de următorii factori:
1.particularităţile structurale la diferite etape de dezvoltare a dinţilor temporari;
2. factorii de risc care favorizează apariţia cariei dentare;
3. intensitatea procesului carios, gradul de afectare al ţesuturilor dure;
4. reacţia pulpei etc.
Trebuie ţinut cont de faptul că la nou-născut fisurile şi suprafeţele aproximale ale molarilor, regiunea coletului
coroniţelor incisivilor şi caninilor temporari nu sunt complet mineralizate. Mineralizarea primară şi secundară a
acestor sectoare are loc după naşterea copilului timp de 2,5 ani. De aceea până la vârsta de 3 ani caria are o
localizare preponderent în sectoarele de mineralizare postnatală, adică Pe suprafeţele netede, regiunea coletului
incisivilor, după 3 ani - gropiţele şi fisurile clarilor, iar după 4 ani suprafeţele aproximale

Diagnosticul Cariei dintilor temporari

Sondarea se retine in cariile fisurale patrunzind usor in dentina ramolita .
Percutia - In sens vertical si orizontal sint negative
Probele termice - La copii mici nu sunt concludente si se evita
Radiologic - permite de a depista si a aprecia profunzimea defectului carios , relatia sau Examenul cu camera
pulpara , Starea radacinii dintelui
Metoda de uscare – A suprafetei dentare permite vizualizarea petei carioase care are o suprafata fara luciu
mata.
Colorometria vitala – este bazata pe marirea permeabilitatii tesuturilor dure dentare fata de coloranti .La
contactul cu solutiile de coloranti tip de un minut sectorul deminiralizat absoarbe colorantul iar smaltul neafectat
nu se coloreaza .
Transluminarea

Tratamentul cariei dentare

Tratamentul cariei incipiente - include terapia de remineralizare care este mai eficienta in perioada de
formare dentara. Pentru reaminiralizare sunt indicate Fluoruri,aminoflaruri,lacuri de floruri preparate de calciu
Metoda impregnarii tesuturilor dure dentare este folosita pe larg in tratamentul cariei superficiale iar in unele
cazuri si al cariei medii a dintilor temporari , in special in perioada resorbtiei radiculare ea costa in 2 etape ;

19
Slefuirea si impregnarea tesuturilor dure dentare ...1 Slefuirea suprafetelor afectate a marginilor defectelor
carioase si a fusurilor se efectueaza cu pietre sau discuri 2 .Impregnarea se efectuiaza dupa izolarea dintelui
prepararea si uscarea suprafetei afectate pe timpuri se folosea metoda de Argintare . sol Nitrat de argint 4-30%
Tratamentul cariei medii in dintii temporari si permanenti consta in prepararea cav carioase si obturarea ei
,restituind forma anatomica, functia.

20. Caria dinţilor permanenţi la copii. Clasificarea. Particularităţile evoluţiei clinice,

diagnosticului şi tratamentului.

Vezi Clasificarea OMS, Vinogradova

Clasificarea cariei dintilor definitivi dupa Zarnea

Gr I – leziunile limitate in smalt

Gr II – leziunile care au atins JAD

Gr III – interesarea limitata a stratului de dentina

Gr IV – interesarea extinsa a stratului dentinar

La unii copii se depisteaza ca dintii permanenti incomplet erupti deja sunt afectati de carie.Evolutia rapida
a cariei se explica prin faptul ca smaltul in primul an dupa eruperea dintelui este insuficient
mineralizat,contine mai putine elemente minerale,dar mai multe organice avind o rezistenta slaba catre
carie.In fisurile dentare are loc retentia alimentelor ceea ce creaza conditii vitale favorabile
germenilor.Molarii de 6 ani sunt primii dinti permanenti ce erup,fiind supusi timp indelungat actiunii
factorilor locali cariogeni.Urmatorii dinti cariati sunt incisivii superiori care sunt mai frecvent afectati dupa
virsta de 7-9 ani.Localizarea cariei este predominant simetrica pe suprafetele de contact si foramen cecum
pe suprafata palatina.Dupa virsta de 11-13 ani defectele carioase se depisteaza la premolari pe suprafetele
ocluzale,apoi pe suprafetele de contact.Suprafata ocluzala a molarului 2 este afectat de la 11-12 ani,apoi
urmata de lezarea suprafetei meziale si a regiunii coletului.Evolutia cariei este rapida,progresiva,frecvent
ducind la complicatii.Rata cariei este mare:4-5 dinti pe an.

Particularităţile evoluţiei clinice a cariei medii a dinţilor permanenţi la copii.

Tabloul clinic: integritatea jonctiunii smalt-dentina se deterioreaza,insa deasupra camereii dentare se
mai pastraza un strat destul de gros de dentina intacta.Uneori pot sa apara dureri de la excitantii
chimici,termici si mecanici insa durerea dispare imediat dupa inlaturarea excitantului.La examenul
dintelui se observa o cavitate carioasa nu prea adinca 1,5-2 mm,umpluta cu dentita ramolita si
pigmentata,ceea ce se determina prin sondare.Pe fata masticatorie aceasta cavitate se determina prin
sondare,in fisura nemodificata sonda de obicei nu se retine dearece nu este dentina ramolita,,dar in
prezenta dentinei ramolite sonda se retine in fisura.
Diagnosticul diferential:de defectele cuneiforme,eroziunile tesuturilor dure,caria profunda,periodontita
cronica.

Particularităţile evoluţiei clinice ale cariei profunde a dinţilor permanenţi la copii.

Tabloul clinic:pacientii acuza dureri pasagere de la excitanti mecanici,chimici ,termici care trec imediat
dupa inlaturarea excitantului.La examenul dintelui se observa o cavitate carioasa profunda 3,4,5
mm,umpluta cu dentina ramolita,deseori marginile smaltului sunt subminate,sondarea fundului cavitatii
este dolora
Diagnosticul diferential:de caria medie,pulpita acuta de focar,pulpita cronica fibroasa.

20
examentul subiectiv (anamneză)
- examenul obiectiv (inspecţie, palpare,percuţie, teste complementare). – VEZI DT
Metode de examinare:
 Metode de examinare clasice:
- minim inspecţia, palparea cu sonda şi Rx bite-wing.,
 se poate completa cu transiluminarea simplă – VEZI DT
 Metode de examinare moderne:
- inspecţia cu magnificaţie (lupă),
- măsurarea fluorescenţei laser cu KaVo Diagnodent,
- măsurarea conductivităţii electrice,
- transiluminarea digitală cu fibre optice,
- radiografia,
- transiluminarea digitală,
- videodiagnosticul,
- enameloplastia,
- metoda evaluării riscului la carie.
TRATAMENTUL CARIEI CARE AFECTEAZĂ DENTINA

Tehnica clasică modificată : cavitatea se prepară după regulile lui Black modificate de Ireland → amalgam
2. Tehnica minim invazivă : cavităţi restrânse cu instrumentar manual/rotativ → materiale adezive
3. Tehnica ART (Atraumatic Restorative Technique) cavităţi restrânse preparate cu instrumentar manual → CIS.

Tehnici de tratament restaurator:

A. tehnica minim invazivă pentru cariile cu extindere laterală mică/medie;
B. tehnica clasică modificată (vezi DT) pentru cariile cu extindere laterală mare;
C. tehnica ART pentru controlul cariilor la adolescenţii cu nevoi speciale (dizabilităţi) (vezi DT)
i. TEHNICA MINIM INVAZIVĂ

Principii
- diagnostic şi tratament precoce
- preparaţii minim invazive (conservatoare)
- obturaţii ocluzale mici deobicei din compozit
- sigilarea preventivă înlocuieşte extenzia preventivă

Timpi operatori:
- chirurgical: prepararea cavităţii (conservatoare)
- medicamentos: tratamentul plăgii dentinare (unde este cazul)
- restaurator: obturaţii plastice reduse
Cavităţile ocluzale minim invazive:

Se asociază cu „OPR” concept introdus în 1977 pentru tratamentul leziunilor ocluzale suspecte de a intra în dentină.
a. Lărgirea sistemului fisural marmorat + sigilare lărgită (OPR tip 1)

Lărgirea sistemului fisural colorat (cav. I ultraconservatoare în smalţ) se asociază cu OPR tip 1 (sigilare lărgită). Sigilarea
lărgită (SL) este o metodă modernă de tratament restaurator (obturaţie sigilată), ultraconservatoare.
Indicaţii:
- marmoraţii/demineralizări ocluzale
- şanţuri şi fosete chestionabile, suspecte de a ascunde carii dentinare
- carii cavitare ocluzale minime
- pacienţi cu risc mediu/mare la carie

Timpi:
- lărgirea (plastia) cu instrumentar rotativ a sistemului fisural cu îndepărtarea strictă a smalţului colorat prin enameloplastie
(fisurotomie). Enameloplastia este o metodă de diagnostic („biopsie a smalţului”) şi tratament minim invazivă de
îndepărtarea strict a smalţului afectat; se poate realiza cu turbina/piesa şi freze sferice mici sau freze fissure dar şi cu frezele
speciale de fisurotomie; forma şi mărimea frezei de fisurotomie (vezi LP 8) au unele avantaje: secţionarea a foarte puţine
canalicule dentinare, reduce la minimum căldura şi vibraţiile produse, discomfort redus, eliminarea necesităţii efectuării
anesteziei.
- obturaţie cu compozit flow a cavităţii ultraconservatoare

21
- sigilare cu compozit de sigilare a
obturaţiei şi a sistemului fisural retentiv restant.
Caracteristica Fluoroza Carie Hipoplazie

Aparitia Pana la eruptie Dupa eruptie Pana la eruptive

Afectarea dintilor Frecvent dintii Dintii temp si permanenti Frecvent dintii

permanenti permanenti

Localizarea Toate suprafetele Suprafetele vestibulare, de Toate suprafetele

contact

Numarul de macule Multiple Unitare Mai frecvent unitare

Permeabilitatea Nu e marita Crescuta Nu e marita

Evolutia maculelor Persista toata viata Dispar rar Nu dispar

21. Pulpitele dinţilor temporari la copii. Clasificarea. Particularităţile evoluţiei clinice,

diagnosticului şi tratamentului.
Clasificarea pulpitelor dintilor temporari dupa T Vinogradova
1 Pulpita acuta :
a) seroasa ;
b) purulenta ;
c) cu afectarea paradontiului si a ganglionilor linfatici
2 Pulpita cronica
a) Simpla
b) Proliferativa
c)gangrenoasa
3 Exacerbarea pulpitelor cronice

Particularitatile evolutiei pulpit dintilot tempor

-evaluare asimptomatica a aprocesul inflamator
- Mai frecvent se depisteaza formele cronice ale pulpitelor
-Trecerea rapida din o forma in alta (acuta in cronica ;seroasa in purulenta )
- dereglarea starii generale in caz avansate
-afectarea paradontiului

Clinica pulpitelor dintilor temporari

Copii mici nu pot da informatie privind intensitatea durata , localizarea,si caracterul durerii.
Deobicei acesti copii sunt obositi speriati dupa o durere nocturna , fara a fi in stare sa indice concret dintele
afectat ,nu pot formula acuzele ,nu reactioneaza adecvat la testele de diagnostic efec de medic.

Metodele de tratament ale pulpitelor dintilor temporari

a) Vitale - metoda biologica a(coafajul pulpar direct si indirect);
– Amputatia (pulpotomia)
– Exterparea (pulpectomia)

b)Devitale - Amputatia (pulpotomia )

-Exterpatia (pulpectomia)

Coafajul pulpar indirect

22
Tratamentul conservator al procesului inflamator ,stimularea procesului de recuperare si de dentinogeneza in
pulpa si restabilirea funct dintelui
Indicatii
Pulpita seroasa , pulpita simpla se practic la copii sanatosi

Tehnica ; Vizita 1
- izolarea
- -inlaturarea tesut superfic efectuate cu excavatorul
- Prelucrarea medicamentoasa a cav cu sol neeritante ;
- Uscarea usoara a cavitatii cu aer sau bulete sterileaplicarea unei paste preg extempore

Vizita 2
- Controlul vitalitatii pulpei
- Izolarea
- Inlaturarea pansamentului provizoriu si a pastei curative
- Aplicarea pe planseul cavitatii carioase a prep odontotrope
- Obturarea permanenta a cav carioase .

Coafajul pulpar Direct

Indicatii ; Deschiderea accidentala a camerei pulpare de origine traumatica sau la prepararea cavitatilor
carioase ale dintilor in stadiu de form a radacinii

Tehnica;
-Izolarea dintelui,
-prepararea cav carioase
-prelucrarea cav cu solutie neeritanta Na Cl
-Dupa hemostaza se aplica preparate pe baza de hidroxid de calciu si obturatia provizorie pe termenul 3-6
saptamini

Amputatia Vitala a pulpei

Indepartare sub a nestez locala sau generala a pulpei coronare

Indicatii ; Deschiderea accident a camer pulpare ,Pulpita cronica simpla se aplica la dintii temporary in stadiile
1-2 de formare a radacin .
Tehnica
-Anest local sau generala
-Izolarea dintelui
-Prepararea cav carioase si tratarea medicamentoasa
-Deschiderea cam pulpare amputarea pulpei coronare cu un excavator sau freza rotunda sterile
Sect filetelor radic
-Hemostaza
-Cofajul bonturilor rad cu prep medicament
-aplicarerea bazei din ciment si a obtur definitive

Exterparea Vitala
Indepartarea completa a pulpei sub anestex locala sau generala
Aceasta metod este folosita mai rar pentru dintii temporary;

Indicatii ; Toate formele de pulpita a dintilor permanenti cu radacini formate

Tehnica
-Anestez locala
-Izolarea dintelui
Prepararea cav si tratarea medicamentoasa
-deschiderea cam pulpare
-ablatia pulpei coronare
Hemostaza

23
-exterparea pulpei radiculare
- prelucrarea medicamentoasa si instrumentala a canalelor
-uscarea canalelului rad
- Obturarea canalelor
-aplicarea bazei de ciment si a obturatiei definitive

Amputatia Devitala
Indepartarea pulpei coronare devitalizate in prealabil ,urmata de mumificarea pulpei radiculare.
Indicatii; Deschiderea accidentale ;toate formele de pulpita a dintilor temporary in afara de pulpitele acute
seroase , complicate cu reactii periapicale

Tehnica Vizita 1
-Prepararea cav carioase si tratarea medicamentoasa deschiderea cornului pulpar aplicarea pe pulpa descoperita
a pastei devitalizate
-obturatia provizorie pe 24 ore la incisive, pe 48 ore la molari
Vizita 2
-Izolarea dintelui
-indepartarea obtur provizorie si verificarea efectului
- prepararea definit a cav carioase
-Inlaturarea plafonului cav pulpare cu o freza rotunda si a pulpei coronare
-tratarea medicamentoasa
-aplicarea in cav pulpara a buletei cu sol pentru mumificarea pulp Rezorcin –formalina 2-3 zile
Vizita 3
-Izolarea dint
-inlaturarea pansament proviz
-aplicarea pastei de impregnare rezorcin formalina
-obturarea cu material de baza
- obtur definitiva

22. Pulpitele dinţilor permanenţi la copii. Clasificarea. Particularităţile evoluţiei clinice,

diagnosticului şi tratamentului. Tratamentul pulpitelor în dinţi cu rădăcini incomplete
formate.
Pulpita dintilor permanenti .Etiopatogenia pulpitelor sunt indicate 3 cauze importante ;
1 caria dentara
2traumatism dentare
3 manoperele terapeutice

Clasificarea pulpitelor dintilor permanenti la copii dupa T.Vinogradova

1 Pulpite acute ; Pulpite Cronice
a)Seroase partiale a)simple
b)seroase totale b)proliferattive
c)purulente partiale c)proliferative hipertrofice
d)purulente totale d) gangrenoase

Particularitatile evolutiei clinice

Pulpita acuta
Evolutia clinica a procesului inflamator seros acut in aceaste perioada lipseste tabloul clinic obisnuit acestei
forme .
La pulpita acuta seroasa copii acuza aparita spontana adureri slabe. aceasta durere de obicei nu se repeta
spontan posibilitatea scurgerii exudatului prin acanalicule dentinare.
La copii procesul debuteaza acut febra duri de cap ,oboseala slabic .
La pulpita acuta difuz apare un acces de dureri intensive care spre seara sau noapte se repeta sau se amplifica
ei sunt iritati durile se maresc pina devine permanenta si poate iradia in timpla ,reg occipitala ,sau suborbitala
,in ureche .

24
 Pulpita cronica clinic se manifesta slab insa pot fi senz neplacute de greutate in dinti la trecere de o incapere
calda in alta rece ,apar dureri neinsemnate durerose la sondare .
Pulpite cronice in Exacerbare - se caracteriz printro evolutie lenta cu recidive repetate de durere acute din
anamneza se constata ca dintele reactioneaza la agentii termici insa durerea nu era intensiva perioade de
remisiune pot dura timp indelungat ..au caracter pulsativ care pot iradia .

Tratamentul pulpitelor dintilor permanenti la copii

Perioada de formare a radacinilor dintelui permanent. Pulpitele dintilor permanenti cu radacini incomplete sunt
tratati prin Metoda biologica sau prin metoda de amputatie.
Coafajul direct
Este indicatla copii practidc sanatosi ; cu pulpit acuta de focar, cu pulpita cronica simpla.
Coafajul indirect
Este indicat la pulpit accidentale mici ale camerei pulpare in timpul prepararii carioase; fractura cdoronara cu
deschiderea cam pulpare
Folosirea preparatelor de arsen in dinti cu radacini incomplet formate este periculoasa prin posibilitatea lezarii
zonei de crestere

23. Parodontita apicală a dinţilor temporari. Clasificarea. Particularităţile evoluţiei

clinice, ale diagnosticului şi tratamentului la copii.
Clasificarea parodontitelor apicale ale dinţilor temporari şi permanenţi la copii după Т.
Виноградова
Localizarea procesului:
o) apicală;
p) marginală.
Etiologie:
q) infecţioasă;
r) traumatică;
s) toxică;
t) medicamentoasă.
Evoluţia clinică:
u) acută: a) seroasă; b) purulentă.
v) cronică: a) fibroasă; b) granuloasă; c) granulomatoasă.
w) exacerbarea formelor cronice ale parodontitelor.
Schimbările pato-morfologice:
x) inflamaţie acută: seroasă, purulentă;
inflamaţie cronică: fibroasă, gangrenoasă, proliferativă.
După părerea unor cercetători (W.Hess, 1955; H.Rebel, 1950 ş.a.) termenul periodontită nu satisface pe deplin
descrierea procesului inflamator, care se declanşează nu numai în periodonţiu, dar şi în ţesuturile vecine.
Clasificarea parodontitelor apicale după H. Taatz, 1975
1. Parodontitis apicalis acuta.
2. Parodontitis apicalis chronica:
a) ingroşarea edematoasă a periodonţiului;
b) ostita resorbtivă difuză-
C) ostită resorbtivă limitata (granulom)
d) granuloasa progresivă;
e) chist radicular;
f) ostită sclerozată.

La copii parodontitele apicale acute infecţioase evoluează paralel cu pulpita acută difuză sau cu pulpita cronică
exacerbată (gangrenoasă).
Acuzele. Dureri permanente, localizate; în evoluţie se intensifică, devenind pulsatile, fiind mai accentuate la
masticaţie sau intercuspidare. Mai ales la copiii mici este posibilă infectarea rapidă a ţesuturilor parodonţiului cu
manifestări clinice generale: simptome de intoxicaţie generală, febră până la 38°C şi mai mult. Asemenea copii
sunt capricioşi, plângăreţi, refuză hrana, se tem să închidă gura, dorm rău etc. Dintele devine mobil, foarte
dureros la atingere, se observă edemaţierea progresivă a ţesuturilor moi ale feţei, mărirea ganglionilor limfatici

25
regionali etc. Dacă în primele ore nu se acordă asistenţă medicală, se formează periostita acută, iar frecvent -
osteomielita acută a maxilarului.
Obiectiv. Copilul, de obicei, indică dintele afectat, care poate avea cavitate carioasă medie sau profundă cu
dentină ramolită şi pigmentată. Cavitatea carioasă in majoritatea cazurilor nu comunică cu cavitatea pulpară,
sondarea ei nefiind dureroasă. Uneori, dintele poate fi intact, sau poate fi obturat. Percuţia dintelui este foarte
dureroasă. Dintele poate fi mobil. Gingia alveolară este hiperemiată şi edemaţiată în regiunea dintelui afectat, care
la palpare în regiunea proecţiei apexului radicular este dureroasă. în unele cazuri pe plică de trecere se depisteză
un infi trat, larm cazuri mai grave se atestă edem colateral al ţesuturilor moi ale feţei. ganglionii limfatici sunt
mariti,slab durerosi si mobili
g) Analiza singelui: leucocitoza,VSH marit.
h) EOD: mai mare de 100 mkA
i) Radiologic:de obicei nu pot fi stabilite modificari,uneori largire neinsemnata a spatiului
periodontal.
La copii, pentru tratamentul acestor afecţiuni se aplică: metoda chirurgicală (extracţia dentară), metoda
conservatoare şi metode mixte (rezecţia apicală, hemisecţia etc.). Pentru dinţii temporari se utilizează extracţia
dentară sau tratamentul conservator.
La determinarea indicaţiilor către tratamentul conservator al parodontitelor apicale ia copii, drept criteriu
principal nu se ia vârsta copilului şi termenele de erupţie a dinţilor permanenţi, ci caracterul şi extinderea
procesului inflamator, gradul şi felul resorbţiei radiculare a dintelui temporar, extinderea procesului inflamator
asupra mugurelui dintelui permanent şi, de asemenea, starea generală a copilului.
Principalele scopuri urmărite în tratamentul parodontitelor apicale la copi - constau în:
1. Excluderea cauzei sau diminuarea acţiunii ei (extirpaţia pulpei inflamat tratarea gangrenei
pulpare: înlătuiarea sau inactivai ca acţiunii tnedicaгnentelo , toxice (preparatele arsenului etc.)
ş.a.
2 Alegerea celei mai raţionale căi de evacuare a exsudatului.
3 Acţiunea asupra microflorei macro- şi microcanaliculelor dentinare.
4 Neutraliza rea acţiunii aminelor biogene.
5 înlăturarea procesului inflamator din parodonţiu.
6 Obturarea macro- şi microcanaliculelor dentare.
7 Stimularea proceselor reparative în ţesuturile parodonţiului apical .
Tratamentul formelor acute ale parodontitelor apicale ale dinţilor temporari
Principalul scop în tratamentul parodontitelor acute este crearea drenajului exsudatului din spaţiul periodontal.
Drenajul poate fi obţinut prin trei căi: prin canalul radicular; prin osul alveolar, subperiostal, submucozal sau
formarea fistulei; prin spaţiul periodontal sau prin alveola dentară (la extracţia dentară). Cea mai preferabilă
cale este prin canalul radicular, deoarece permite vindecarea procesului inflamator şi păstrarea dintelui. Cea
mai radicală cale este cea de extracţie dentară.
Contraindicaţiile tratamentului conservator al parodontitelor apicale la copii
y) Lezarea integrităţii laminei compacte a mugurelui dintelui permanent.
z) Resorbţie patologică radiculară mai mare de 1/3 din lungimea rădăcinii.
aa) Dintele afectat - cauză a periostitei sau osteomielitei.
bb) Dintele afectat - cauză a septicemiei.
cc) Parodontita apicală a incisivilor temporari cu rădăcini incomplet formate.
dd) Distrugerea completă a coroanei dentare.
ee) Perforarea planşeului cavităţii dentare.
ff) Lipsa efectului tratamentului conservator endodontic.
gg) Pieiderea importanţei funcţionale a dintelui temporar, dacă până la schimbul fiziologic au mai rămas
1,5-2 ani.
hh) In maladiile infecţios-alergice cronice ale copilului, când dintele afectat este focar cronic de infecţie
odontogenă.
Principiile tratamentului parodontitelor apicale acute
în tratamentul parodontitelor apicale acute se impune:
1. înlăturarea cauzei.
2. Crearea drenajului exsudatului.

26
 3. Prin prelucrarea medicamentoasa si instrumentala, se favorizeaza trecereaa proc acut in cronic
4. Trat procesului cronic inflamator apical

Etape
Vizita 1: cu ajutorul turbinei se efectueaza deschiderea larga a cavitatii dentare,se indeparteaza pulpa
infectata sau necrotizata,prelucrarea antiseptica a cavitatii dintelui,cu pulpoextractoare se inlatura masele
necrotice din canalul radicular. Prepararea antiseptica si instrumentala a canalului radicular.In cazul
dintelui cu apex format apare necesitatea deschiderii orificiului apical radicular pentru asigurarea
drenajului spatiului periodontal.Dintele ramine cu cavitatea deschisa.Se indica lavaj cu sol. 1% bicarbonat
de sodiu,0,2% clorhexidina,etc.
Vizita 2: prepararea instrumentala si medicamentoasa a cavitatii dintelui,revizia canalelor radiculare si
tratarea lor antiseptica cu solutii de cloramina 2%,clorhexidina 0,5%,iodinol,decamina 0,2 %,etc. Se
recomanda solutii cu fermenti proteolitici: tripsina,chimotripsina,lizozim.Prelucrarea
instrumentala a canalelor se efectuiaza foarte atent,de dimensiuni corespunzatoare grosimii canalului
radicular,tinind cont de lungimea canalului,pentru evitarea traumarii zonei apicale si a foliculului dinteluii
permanent.Pansamentul ermetic medicamentos sau obturarea canalelor pot fi efectuate numai dupa
lichidarea procesului inflamator acut.Canalele dintilor temporaru se obtureaza in limita orificiului apical
radicular.Se folosesc paste rezorbabile: zinc eugenol,pe baza de timol 5%,pe baza de iodinol,etc.

Parodontita apicală cronică granulantă a dinţilor temporari.

Este un tablou clinic foarte sters.Copii frecvent nu prezinta acuze,dintele este folosit in masticatie,nu
reactioneaza la agenti termici.La examinare dintele poate fi intact sau poate avea o cavitate carioasa de
diferita profunzime,fiind uneori obturata.Culoarea smaltului este modificata ,are nuanta cenusie si este
mata,sondarea cavitatii este indolora,percutia indolora.In cavitatea dintelui se observa uneori tesut
granular,care la sondare este slab dureros si poate aparea singerare,gingia este edematiata si
hiperemiata.Radiologic: un focar de distructie a osului alveolar cu lezarea placii corticale,care are limite
iregulare ,sub forma de para de foc.Localizarea tipica este in regiunea bifurcatiei(trifurcatiei) radiculare.

Tratamentul parodontitei apicale cronice granulante a dinţilor temporari.

Vizita 1: prepararea cavitatii carioase,cu deschiderea larga a camerei pulpare ,inlaturarea maselor
necrotizate din canalele radiculare, se lasa un tamponas cu solutie de camfor-fenol sau rezorcin formalina
sub pansament de 2-3 zile.
Vizita 2: inlaturarea resturilor infectate din canale,prelucrarea medicamentoasa minutioasa cu antiseptice
neiritante: sol. Cloramina 2%,sol.0,5 % clorhexidina,sol. Iodinol 1%,sol 3% apa oxigenata,etc.
Prelucrarea instrumentala cu diferite instrumente endodontice care corespund dimensiunilor
canalelor.Uscarea canalelor cu conuri de hirtie sau mese de vata.Obturarea canalelor cu materiale
rezorbabile,kare sunt pe baza de zinc eugenol,pasta Walkoff,paste cu iodoform,timol

24. Parodontita apicală a dinţilor permanenţi la copii. Clasificarea. Particularităţile

evoluţiei clinice, ale diagnosticului şi tratamentului.
Parodontitele dinţilor permanenţi pot apărea în dinţi cu canale obturate, în timpul sau în urma tratamentului
pulpitelor (traumarea periodonţiului cu instrumente endodontice, amputarea sau extirparea traumatică a
pulpei, obturarea canalului radicular după nivelul apical, acţiunea preparatelor medicamentoase şi a
materialului endo- dontic asupra ţesuturilor periapicale etc.).
Parodontitele dinţilor frontali superiori şi inferiori se produc frecvent în urma unor traume (contuzie, fractură
coronară sau radiculară etc.). Trauma acută a dintelui la copii poate surveni în urma loviturii cu diferite obiecte,
căderii în timpul jocurilor sportive, recreaţiilor, accidentelor rutiere etc. Mai rar, parodontitele apicale pot fi
consecinţa acţiunii unui timp îndelungat a microtraumelor dentare permanente (obturaţii înalte, coroane
dentare, deprinderi vicioase etc.).

27
Parodontitele apicale sunt relativ rar urmare a aplicării unor forţe excesive în tratamentul ortodontic, a
eruperii precoce a dintelui, a propagării procesului inflamator din focarul dintelui vecin şi distrucţiei ţesuturilor
parodonţiului, a presiunii chistului radicular etc.

Clinic sunt 3 faze ale dezvoltarii parodontitei apicale acute:

-Prima faza -etapa de intoxicare a periodontiului(in cazul pulpitelor acute difuze,pulpitelor acute
purulente.)Copii au senzatie de greutate si de incordare in regiunea dintelui ,care devine mai mare si mai
inalt ca alti dinti.
-Faza a doua se caracterizeaza prin aparitia procesului exudativ seros.Se manifesta prin evolutie progresiva
,debutind cu dureri permanente,moderate,localizate.Durerile de obicei se intensifica noaptea si practic nu
trece de la administrarea analgeticilor.Depistam o cavitate carioasa medie sau profunda.Sondarea cavitatii
carioase nu este dureroasa ,percutia dintelui este foarte dureroasa.Gingia este edematiata si hiperemiata,in
cazuri mai avansate ale procesului inflamator pe plica de trecere a vestibulului in regiunea proectiei
radacinii dintelui se observa infiltrat inflamator si edem colateral al tesuturilor moi.Ganglionii limfatici
regionali mariti ,mobili siputin durerosi la palpare.
-Faza 3-cea purulenta.Se caracterizeaza prin simptome de intoxicatie generala.La debut durerile sunt
localizate ,permanente,insa treptat se intensifica ,pot sa iradieze .La examinare dintele poate fi intact ,insa
culoarea lui este modificata ,mai frecvent dintele este cariat sau obturat.Camera pulpara este deschisa sau
inchisa.Sondarea indolora,percutia foarte dureroasa.Gingia hiperemiata si edematiata,se simte miros fetid
din cavitatea bucala.Se evedentiaza asimetria fetei,edem colateral al tesuturilor moi.
Starea generala este grava cu simptome de intoxicatie: cefalee,insomnie ,inapetenta,febra 38-39.

Parodontita acută medicamentoasă (toxică) la copii apare mai frecvent în timpul sau după
tratamentul pulpitelor cu aplicarea preparatelor arsenului (supradozarea, înlăturarea tardivă a
pulpei după aplicarea arsenului etc.). La supradozare şi supraexpunerea preparatelor arsenului,
copiii mărturisesc că durerile acute au trecut, însă a doua sau a treia zi au apărut dureri sâcâitoare,
care treptat se intensifică, mai ales la masticaţie şi intercuspidare. Percuţia dintelui este slab sau
modei at dureroasă.
Parodontita acută medicamentoasă la copii poate apărea în timpul sau după tratamentul pulpitelor
cu aplicarea unor preparate dezinfectante puternice (tricrezolformalina, fenolul etc.) sau a pastelor
endodontice (pe bază de tricrezolformalină, eugenol etc.), care provoacă iritaţia ţesuturilor
periapicale. Se caiacterizează prin dureri intensive, permanente, sunt rezistente la terapie, pot
trece din faza seroasă în purulentă.
Comparativ cu forma seroasă, se caracterizează printr-o evoluţie vertiginoasă, eu simptome de intoxicaţie
generala. La debutul procesului durerile sunt localizate, permanente, insa treptat ele se intensifică, pot să
iradieze, însă în toate cazurile copilul indica dintele afectat, care este “mai înalt” ca vecinii şi dureros la orice
atingere. Copilul evita orice contact cu dintele, nu mestecă alimentele în partea afectată. Uneori copiii se tem
să închidă gura, să înghită saliva, deoarece aceasta presupune ocluzia dentară, iar saliva curge din cavitatea
bucală (ptialism reflex). Durerile se intensifică de la cald, iar de la rece se micşorează. De asemenea, ele se
intensifică în poziţie orizontală.
La examinare dintele poate fi intact, însă culoarea lui este modificată, mai frecvent dintele este cariat sau
obturat. Camera pulpară este deschisă sau închisă. Sondarea este indoloră. Percuţia este foarte dureroasă.
Dintele poate avea mobilitate accentuată şi poate fi “mai înalt” ca vecinii. Mucoasa în regiunea proiecţiei
rădăcinii este hiperemiată şi edemaţiată. Se simte miros fetid din cavitatea bucală. In regiunea plicii de trecere
se determină infiltrat inflamator, dureros la palpare. La copii se evidenţiază asimetria feţei, edem colateral al
ţesuturilor moi.
La parodontitele purulente ganglionii limfatici regionali sunt întotdeauna măriţi, mobili şi dureroşi la palpare.
Spre deosebire de forma seroasă, starea generală este gravă, cu simptome de intoxicaţie: cefalee, insomnie,
inapetenţă, febră până la 38 -39 C. Deoarece durerile sunt intensive, copilul nu poate să doarmă, să mănânce şi
ca urmare a intoxicaţiei apar semne de istovire: este palid, cu cearcăne sub ochi.

Analiza singelui : leucocitoza,VSH marit.

Radiologic: pierderea de contrast a osului spongios,largirea spatiului periodontal,lamina corticala a osului

28
este intacta.

Tratamentul parodontitei apicale acute a dinţilor permanenţi.

Principii de tratament:
1. înlăturarea cauzei
2. Crearea celei mai raţionale căi de drenare (prin CR , sau incizia infiltratului)
3. Tratamentul procesului inflamator din regiunea periapicală
4. Alegerea raţionala a metodei de fizioterapie.
5 Mărirea r e z i s t e n ţ e i generale a c o p i l u l u i : t e r a p i e
a n ti m i c r o b i a n a , hiposensibilizantă şi antihistaminică, stimularea proceselor reparative etc
Factorii care influenţează pozitiv evoluţia tratamentului parodontitelor la copii sunt: starea generala buna
sau satisfăcătoare, indici înalţi de rezistenţă nespecifică a organismului, cavitate carioasă accesibilă, canale
radiculare permeabile etc Parodontita acută seroasă şi purulentă cel mai frecvent este urmarea pulpitelor
acute difuze sau cionice exacerbate. Tratamentul include extirpaţia pulpei sau înlăturarea maselor necrotice
din cavitatea dintelui şi a canalelor radiculare şi crearea drenajului exsudatului.
în prima vizită, cu piesa pneumatică, fară presiune, se prepară cavitatea carioasă, se deschide camera
pulpară şi se creează accesul către canalele radiculare. Se îndepărtează masele necrotice din camera pulpară
şi cu pulpoextractoare, pe etape, sub protecţie de antiseptice se înlătură masele necrotice din canalele
radiculare. La dinţii cu rădăcini incomplet formate instrumentele endodontice trebuie aplicate cu precauţie,
ţinând cont de dimensiunile rădăcinii, pentru preîntâmpinarea lezării ţesuturilor periapicale.
La dinţii permanenţi cu rădăcini formate frecvent nu trebuie deschis orificiul apical pentru crearea drenajului
(spre deosebire de adulţi), deoarece el este larg şi asigură un drenaj satisfăcător din regiunea periapicală.
Cavitatea dintelui rămâne deschisă, iar pacientului sunt indicate gargare cu hidrocarbonat de sodiu 1 /o.
în cazul evoluţiei grave asociate cu periostită seroasă, după extirparea pulpei şi tratarea antiseptică a
canalului se indică: antibiotice, sulfanilamide, preparate hiposensibilizante şi antihistaminice, analgetice etc.
La parodontitele acute purulente copilul trebuie invitat în fiecare zi, ceea c Permite de a controla situaţia,
de a corecta tactica tratamentului în funcţie de evoluţie.
în vizita a doua se efectuează prelucrarea instrumentală şi tratarea antiseptica cav dintelui şi a canalelor
radiculare. Pentru tratarea antiseptică a canalelor radiculare se folosesc sol: etericid, microcid, hipoclorit
de sodiu; cloramina.
Inchiderea ermetică a cavităţii dintelui cu aplicarea antisepticelor sau obtura^ canalelor poate fi efectuată
numai după lichidarea procesului inflamator acut, dispariţia durerii la percuţie si normalizarea stări, generale
a copilulu,
Pentru mărirea eficacităţii tratamentului endodontic se folosesc diferite meto de de tratament fizioterapeutic:
electroforcza intracanală, ultrasunetul, microunde .
La copii reacţiile de răspuns şi rezultatele tratamentului survin mai devreme dec ât la adulţi, la aplicarea unor
doze mai mici şi în termene mai reduse de tratament. Substanţe biologic active se formează mai devreme şi
în cantităţi mai mari, decât în condiţii analoge în organismul adultului.
Curentul galvanic este aplicat cu o intensitate de 2-3 ori mai mică ca la adulţi micşorând durata
electroforezei până la 15 min şi reducând numărul total de proceduri. Electroforeza intracanală este
indicată la periodontita acută purulentă şi cronică exacerbată a dinţilor permanenţi cu canale
înguste, impenetrabile, la fracturarea instrumentului endodontic în canal, parodontite apicale, care
se exacerbează la ermetizare, mai ales în perioada cu rădăcini incomplet formate. Pentru
electroforeză se folosesc sol. iod, sol. iodură de potasiu 10%, sol. clorură de sodiu izotonică etc.
Sunt indicate 3-4 cure de electroforeză zilnic sau peste o zi, durata curei depinde de toleranţa
individuală, dar nu trebuie să depăşească 30 mA/min .
Fizioterapia cu unde ultrascurte este indicată la parodontita acută şi periodontita cronică
exacerbată asociată cu periostită şi limfadenită regională, zilnic, numărul total de cure fiind 5-6
proceduri.
De asemenea, poate fi indicat ultrasunetul pe piele în regiunea proiecţiei procesului inflamator
printr-un strat de vaselină timp de 5-6 min cu o putere de 0,2 V/cm.

29
Tratamentul parodontitei acute toxice arsenicale a dinţilor permanenţi constă în extirparea pulpei şi
aplicarea antidoţilor: sol. 5% unitiol, sol. 5% iod, sol. iodinol Tratamentul ^ ureaza 3-4 vizite, lăsând în
canal turunde cu soluţie de antidot, până nu ti ece durerea la intercuspidare şi percuţie.
Daca parodontita acută este provocată de acţiunea toxică a fenolului, după extirparea pulpei se
aplică în canal pe turundă sau con de hârtie ulei de ricină sau emulsie 10% de anestezină pe ulei de
ricină sub pansament provizoriu.
Daca e provocata de de acţiunea combinată mecanică şi chimica ca urmare a obturarii CR dupa nivelul
apexului radicular, mai ales cu pasta pe baza de rezorcina si formalina in cadrul tratamentului
pulpitei prin metoda de extirpatie, sau este cauzat de formarea hematomului dupa extirparea
traumatica a pulpei sunt indicate metode fizioterapeutice, inclusiv terapia cu ultrasunet si unde
ultrascurte 5-6 cure. In caz de dureri intensive se indica ionoforeza cu clorura de calciu 10% (4-5
cure zilnic), analgetice.

Vizita 1: se prepara cavitatea carioasa,se deschide camera pulpara si se creeaza accesul catre canalele
radiculare.Se indeparteaza masele necrotice din camera pulpara si cu pulpoextractoarele pe etape sub
protectie de antiseptice se inlatura masele necrotice din canalele radiculare si crearea drenajului
exudatului.Cavitatea dintelui ramine deschisa ,si se indica gargare cu hidrocarbonat de sodiu 1%.
Vizita 2: se efectuiaza prelucrarea instrumentala si tratarea antiseptica a cavitatii dintelui si a canalelor
radiculare cu : ectericid,microcid,hipoclorit de sodiu,cloramina,clorhexidina,fermenti
proteolitici,etc.Obturarea canalelor si aplicarea obturatiei permanente se efectuiaza numai dupa lichidarea
procesului inflamator acut,disparitia durerii la percutie si normalizarea starii generale a copilului.

25. Hipoplazia dentară la copii. Hipoplazia locală a dinţilor permanenţi la copii.

Hipoplazia de sistem a dinţilor temporari şi permanenţi la copii. Dinţii de
"tetraciclină" la copii.

Numite și displazii, anomaliile de structură dentară constituie o serie de afecțiuni ale țesuturilor componente ale
dinților (smalț, dentină) . Acestea se pot instala în perioada dezvoltării embrionare sau, după naștere, cele din
urmă fiind provocate de anumiți factori exogeni perturbatori.
Hipoplazia este un deficit de dezvoltare al dintelui în sine sau a țesuturilor dure: smalț șidentină. Poate fi
sistemică (afectează dinții care se dezvoltă aproximativ în aceeași perioadă) sau de focar (interesează un grup de
dinți alăturați) sau localizată (un singur dinte) . Dinții afectați oferă informații despre perioada în care a
intervenit factorul etiologic. Astfel, un deficit la nivelul incisivilor centrali și al molarilor de 6 ani presupune că
într-un interval de până la vârsta de 5-6 luni (când începe formarea acestor dinți) a existat o afecțiune care a
deranjat procesul lor de creștere. În funcție de gravitatea ei, hipoplazia se poate manifesta de la prezența unor
pete albicioase și pâna la absența în totalitate a smalțului (aplazie) . Este de menționat faptul că, hipoplazia de
smalț nu presupune afectarea exclusivă a smalțului, dar și alterarea consecutivă a structurii dentinare, acești dinți
fiind predispuși la carie și incomodând psihologic pacientul datorită aspectului inestetic.
Etiologia hipoplaziilor dentare:

1. Hipoplazia dinților temporari (de lapte) poate fi rezultatul unor dereglări ale organismului mamei, Asemenea
boli ca rubeola, toxoplasmoza, infecții sau diverse intoxicații suportate în timpul sarcinii interferează negativ cu
procesul de mineralizare corectă a dinților; ;
4. La nivel local, orice traumă sau proces infecțios ce interesează unul sau mai mulți foliculi dentari.
5. Hipoplazia dinților permanenți este mult mai frecventă fiindcă procesele de mineralizare și dezvoltare ale lor
corespund unei perioade în care copilul este foarte vulnerabil, imunitatea- scăzută și majoritatea afecțiunilor pot
avea impact negativ: rahitismul, infecțiile acute, bolile gastro-intestinale, endocrinopatiiile, sifilisul congenital.

30
6. Hipovitaminozele și aportul scăzut de minerale si proteine, care nu permit constituirea matricii organice sau
desfășurarea corectă a mineralizării ei.
Aspecte clinice:

-Petele cretoase, mai rar galbene, bine delimitate și de mărimi aproximativ egale - detalii ce nu se modifică în
cursul vieții pacientului respectiv. În asemenea cazuri, stratul de smalț este de grosime normală, iar examenul
radiologic nu pune în evidență modificări patologice;
-În forme mai grave suprafața de smalț apare cu denivelări sau depresiuni punctiforme care se pigmentează în
timp, sau striații paralele cu marginea incisivă or cu planul ocluzal. Este posibil ca unii pacienți să prezinte toate
aceste forme de hipoplazie chiar pe un singur dinte.
-Aplazia de smalț este cea mai mai gravă și presupune absența în totalitate a smalțului sau a unei porțiuni din
smalț, cu expunerea directă a dentinei, fapt ce va determina durerea dinților în prezența factorilor iritativi
chimici sau termici (dulce, rece) .

Forme clinice ale Hipoplaziei de sistem:

-forma de macula-pe suprafata coroanelor dentare sunt macule albe,cretoase,cu hotare clare ,cu o suprafata
netede,lucitoare,se localizeaza simetric la acelasi nivel.
-forma ondulata-adincituri ovale sau rotunde de diferite dimensiuni si profunzime pe unele sectoare se
prevede dentina cu culoare galbena.
-forma de brazda: adincituri in smalt,de diferite profunzime si latime,orientate mai frecvent paralel
marginii incizale a dintilor.
-forma distructiva: aplazia sau lipsa smaltului intr-un sector al dintelui.

Forme clinice speciale de hipoplazie:

Dinții Hutchinson - incisivii centrali superiori în formă de butoiaș, cu o margine incizală concavă în formă de
semilună acoperită sau nu de smalț, fac parte din triada de simptome a sifilisului congenital, alături de keratita
interstițială și surditatea înnăscută;
Dinții Fournier- incisivi centrali superiori asemanători dinților Hutchkinson, însă fără marginea în semilună.
Dinții Pfluger- molarii de formă conică: la care suprafața coroanei la baza coletului depășește suprafața
ocluzală, iar relieful ocluzal este foarte slab dezvoltat, pus pe seama infecției sifilitice.
Dinții Turner- (hipoplazia localizată) dinții, foliculii cărora au suferit trumatisme, inflamații și prezintă pete albe
sau gaben-brun bine sau imprecis delimitate, la care smalțul poate lipsi parțial sau în totalitate. Cel mai frecvet
sunt afectați premolarii permanenți.

Administrarea preparatelor de tetraciclina gravidelor si copiilor de virsta fragida poate modifica culoarea
dintilor temporari si permanenti in regiunea incizala,deoarece ele trec bariera placentara.Indicarea
preparatelor de tetraciclina in primele luni de viata duce la modificarea culorii regiunii pregingivale a
incisivilor si suprafetelor masticatorii ale molarilor temporari,la virsta de 6 luni -coloratia molarilor
temporari si molarilor de de 6 ani,la virsta de 2-3 ani coloratia regiunii coletului dintilor frontali
permanenti,iar de la 4 ani- coloratia premolarilor si molarilor 2 permanenti.Tetraciclina se sidementeaza in
oasele si dentina dintilor in curs de dezvoltare influentind negativ procesele de mineralizare.Intensitatea
coloratie variza de la galben deschis pin la galben intunecat.Sub actiunea luminii culoarea initiala pe
suprafata vestibulara a dintilor frontali se modifica in cenusie,cenusie -bruna.Apoi dintii pierd proprietatea
de fluoriescenta.Tratament: dintii de tetraciclina greu se supun tratamentului prin inalbire.Se recomanda
inalbirea dintilor din partea canalului radicular cu apa oxigenata.Ca profilaxile se recomanda excluderea
administrarii tetraciclinii gravidelor si copiilor,prin inlocuirea cu alte antibiotice.

31
26. Fluoroza dentară la copii. Particularităţile evoluţiei clinice, ale diagnosticului şi
tratamentului la copii.

Este o afectiune endemica,ca urmare a intoxicatie cu fluor,ce survine mai frecvent drept consecinta a
consumului apei cu continut sporit de fluor.
Dinţii afectaţi de formele incipiente ale fluorozei au modificări în straturile superficiale ale smalţului: desenul
moar al smalţului; lărgirea spaţiilor interprismatice datorită resorbţiei prismatice, zone de hipo- şi
hipermineralizare; expresivitatea benzilor Gunther-Şchreger şi a striaţiilor Retzius\ pierderea clarităţii joncţiunii
smalţ- dentină; mărirea permeabilităţii smalţului, ceea ce duce la pigmentarea lui. în dentină pot fi modificări
specifice formelor grave de fluoroza: structura matricei dentinei este mai compactă, în jurul canaliculelor
dentinare este bine exprimată zona de hipercalcifiere; microduritatea dentinei este mărită în medie cu 16%.
Smalţul fluorat matur se caracterizează electrono-microscopic printr-o demineralizare a straturilor
subsuperficiale, cu o majorare a permeabilităţii odată cu creşterea relativă a gradului de afectare prin fluoroză.
Modificările proprietăţilor fizice ale smalţului afectat prin fluoroză pot fi comparate cantitativ cu coeficientul
reflecţiei luminii (Ciambro N., Prostak K., Denbesten Р., 1995).

OMS (1965) recomandă clasificarea fluorozei după/. Müller:

forma chestionabilă - pe suprafaţa smalţului sunt haşuri sau macule cretoase slab pronunţate;
forma foarte slabă - macule albe, cretoase, care sunt situate pe 25% din
suprafaţa smalţului;
forma slabă- macule albe, intransparente, sunt de dimensiuni mari, pot să ocupe până la 50% din suprafaţa
smalţului;
forma moderată - afectarea tuturor suprafeţelor dintelui, macule brune, abraziune dentară, care desfigurează
suprafaţa smalţului;
forma gravă - toate suprafeţele dintelui sunt afectate, cu sectoare mari de pigmentaţie brună, distrucţia
smalţului.
Tratamentul. Tratamentul fluorozei dentare constă din reducerea dozelor excesive ale F din apa potabilă
consumată şi aplicarea diverselor modalităţi de înlăturare a pigmentării şi a defectelor dentare, majorarea
rezistenţei organismului copilului, indicarea unei diete raţionale şi a unor remedii medicamentoase (în primul
rând a calciului, fosforului şi vitaminelor) cu efect asupra metabolismului mineral.
In Republica Moldova se practică pe larg metoda de albire propusă de colaboratorii catedrei de stomatologie
terapeutică a Universităţii de Medicină din Chişinău. Metoda constă în aplicarea extensorului labial, izolarea
dinţilor de salivă; aplicarea pe gingia marginală a vaselinei (unui unguent neutral - pentru profilaxia combustiei
chimice); pe suprafaţa vestibulară a dinţilor afectaţi se aplică pe 5 min o meşă de vată îmbibată cu sol. HC1
18%; după aceasta cavitatea bucală se clăteşte cu soluţie bicarbonat de sodiu 2%, apoi pe aceleaşi suprafeţe se
aplică meşe de vată cu sol. H202 33%, pe o durată de la 5 până la 10 min, urmată de clătirea cavităţii bucale cu
sol. bicarbonat de sodiu. Pe suprafeţele înălbite se aplică pasta Calmecin, timp de 20 min sau sol. gluconat de
calciu 10%. Sunt contraindicate alimentele care conţin pigment (cafea, struguri ş.a.), iar periajul dentar se
recomandă cu paste ce nu conţin F, ca “Jemciug”, “Arbat” etc. (Гнатюк П. Я., 1984).
Pentru tratamentul formelor incipiente ale fluorozei dentare se indică terapia de remineralizare cu preparate
ale calciului (calciu gluconat, calciu glicerofosfat) sub formă de aplicaţii sau electroforeză (Лебедева Г. К.,
Галченко В. М., 1981; Гнатюк П. Я., Бурлаку В. 3., Елашко М. Л., 1984; Гнатюк П. Я., Сырбу С. В., Бурлаку В.
3., 1989).
Metoda albirii dinţilor după R. J. McCloskey (1984): dinţii afectaţi prin forma maculoasă a fluorozei şi rezistenţi
la tratamentul profilactic sunt badijonaţi cu sol. HCl 18% prin fricţionare mecanică. Procedura începe de la
premolari, trecând treptat la incisivi.
In literatura de specialitate sunt descrise metode de albire prin căldură şi lumină, care presupun eliberarea
oxigenului din peroxidul de hidrogen. Pe dinte se aplică sol de H2O2 30-35%, după care ei se expun la
temperatura de
57 С maximum 20 min. Sunt necesare minimum trei şedinţe cu verificări periodice ulterioare (Murrin J. R.,
Barkmeier W. W., 1982).
Metodele de tratament al fluorozei dentare pot fi grupate în:

32
 atraumatice (neinvazive) sau miniinvazive:
Albirea dinţilor - gradele II-IV de fluoroză.
Microabraziunea smalţului - gradele II- IV de fluoroză.
Albire + restaurare cu compozite - gradele III-V de fluoroză.

 traumatice (inavazive):
Faţete adezive - gradele III-V de fluoroză.
Coroane de înveliş - gradele IV-V de fluoroză.
Copiilor şi adolescenţilor (în special în perioada de formare a rădăcinilor) cu fluoroză dentară sunt indicate
metodele atraumatice sau miniinvazive

27. Afecţiunile parodonţiului la copii, clasificarea, particularităţile generale ale evoluţiei

proceselor inflamatorii a ţesuturilor parodonţiului la copii. Gingivitele la copii.
Tratamentul gingivitelor la copii.
La copii procesele patologice pot sa dispara fara consecinte ,cu sau far influenta unor factori ,sau pot
progresa cu tratamentul aplicat .Particularitatile –procesul incepe de la margina gingivala ,progresind spre
apical ,nu este limitatat , afecteaza mai multi dinti ,are caracter cronic ,cu tendinta permanenta de extindere .
Clasificarea afecțiunilor parodonțiului ASUS (1983)
1.Gingivita
-forma clinică -catarală , ulceroasă ,hipertrofică .
-forma de manifestare –usoară , medie ,gravă .
-evoluție-acută , cronică ,exacerbată.
-extindere –localizată , generalizată.
2 .Parodontita
-forma de manifestare –usoară , medie ,gravă.
-evoluție –acuta , cronică ,exacerbata ,abces și remisiune .
-extindere –localizată , generalizată.
3.Parodontoza
-forma de manifestare –usoară , medie ,gravă.
-evoluție –cronică , remisiune .
-extindere –generalizată.
4.Boli idiopatice cu distructie progresiva a tesuturilor parodontiului (parodontoliza)-sindromul Papillion
-Lefevre,neutropenie ,diabet zaharat decompensat , etc.
5.Parodontomul –tumefactii si afectiuni tumefiante (epulis ,fibromatoza ,etc )
GINGIVITELE
Etiologie –infectii bacteriene , virotice ,nerespectarea igienei bucale .traume mecanice ,chimice , reactii
alergice locale .
1.Gingivita catarala-cea mai frecventa la copii .
La examinare –hiperemia ,edemul papilelor si gingiei marginale ,depuneri moi sau dure .La sondare –
hemoragie ,pungi parodontale lipsesc .
Diagnosticul –proba Schiuller –Pisarev pozitiva ,indice igienic –mai mare de 1, PMA mai mare de 0, CPITN-
codul 1-2.
Tratamentul –inlaturarea cauzei ,igiena orala , terapie antiinflamatorie (antiseptice , fermenti , remedii
vegetale ), preparate antiedematoase (poliminerol, maraslavin ), cheratoplastice .Se recomanda lavaje
,hidromasaj, electroforeza. In cazul gingivitelor simptomatice important este tratamentul maladiei generale .
2 Gingivita hipertrofica –se manifesta prin proliferarea tesutului fibros sau granulos al gingiei cu formare
de pungi false .La aceasta contribuie anomaliile dento-maxilare ,obturatii incorecte ,boli endocrine ,ale
singelui .Se intilneste la virsta pre –si pubertara.
Sunt 2 forme- edematoasa,caracterizata prin hipertrofie,edematiere si cianoza a gingiei, hemoragii evidente
la periaj, in timpul alimentatiei ,halena ,proba Schiuller –Pisarev pozitiva si forma fibroasa –caracterizata
prin hipertrofia gingiei ,fara singerare ,cu suprafata mata ,pot fi pungi false , proba Schiuller –Pisarev
negativa.

33
Tratament
1 forma edematoasa –inlaturarea cauzei ,igiena orala,terapie antiinflamtoarie si antiedematoasa sub forma
de clatituri , lavaje unguente ,injectii gingivale .Doar dupa inlaturarea inflamatiei se administreaza terapia de
sclerotizare superficiala (maraslavina , fitodont ) si profunda (injectarea in papile sol .glucoza40%, H2O2 10%)
.
2.fibroasa-igiena cav .bucale , terapie de sclerozotizare (lidaza , ronidaza , electroforeza cu heparina ),lasero-
criodistructie .
3.gingivita ulceroasa -apare pe fonul inrautatirii starii generale .Se caracterizeaza prin aparitia ulceratiilor
acoperite cu depuneri fibrinoase sau necrotice,halena fetida,dintii pot fi usor mobili ,ganglionii mariti ,
durerosi .
Tratamentul general- antihistaminice ,vitamine ,lichide in cantitati mari .
Tratam . local –sub anestezie aplicativa se aplica fermenti proteolitici si se inlatura depunerile .Apoi se
iriga cu solutii antiseptice .Se fac aplicatii cu prep. Antiinflamatoare si cheratoplastice . SE respecta ingiena
orala riguroasa.
La copii in perioada pubertara pot aparea afectiuni ale parodontiului ca urmare a influentei hormonilor
sexuali , care sunt in dezechilibru .Sub influenta progesteronului apare gingivita ulceroasa, estrogenului –
hiperplastica .In aceasta perioada cea mai frecventa forma este cea hipertrofica , urmata de forma
catarala.Daca gingivita evolueaza mult timp poate trece in parodontita marginala cu lezarea osului alveolar
si ligamentelor .Aceasta mai frecvent apare in caz de dezechilibru hormonal asociat cu o igiena
defectuoasa,anomalii dento-maxilare .
Tratamentul ging .hipertrofice –inlaturarea depunerilor , aplicarea remediilor antiinflamatoare ,terapia de
sclerotizare .Se indica fizioterapie ,electroforeza , vaccum masaj .
Tratamentul gingiv erozive-igiena bucala ,terapie antiinflamatoare ,fermenti proteolitici ,keratoplastice.

28. Stomatita herpetică acută la copii. Tratamentul şi profilaxia.

Este una dintre cele mai frecvente forme de stomatita in rindul copiilor (80%).
Etiologie –virusul Herpes Simplex.Mai receptive sunt copii de la 6 luni la 3 ani .Calea de patrundere –de la
mama , prin obiecte de uz casnic , jucarii , biberoane , aerogen .
Perioada de incubatie 2-17 zile .Se manifesta prin stare de intoxicatie generala si modificari la nivelul
mucoasei , in dependeta de gravitate.
Forma usoara-starea generala este satisfacatoare , febra 37.Gingia este hiperemiata ,,edematiata si prezenta
aftelor de forma rotunda sau ovala ,cu margini pronuntate , fund neted si acoperita de o pelicula alb –gri ,
inconjurata de un inel de hiperemie ,dureros .Apar aproximativ 3-5 afte.Durata perioadei 3 zile .
Forma medie –in perioada prodromala starea generala se agraveaza-slabiciuni ,inapetenta .Febra , ganglionii
mariti , durerosi .In perioada de manifestari clinice febra ajunge- 39 .In cavitatea bucala si regiunea
periorala este o hiperemie si edem ,unde apar de la 5- 25 de elemente herpetice (afte).In aceasta perioada
este prezenta gingivita catarala gravitate medie ,hipersalivatie .Epitelizare dureaza 4-5 zile .Un timp mai
indelungat se mentine gingivita , hemoragia si limfadenita.
Forma grava –rar intinita .In faza prodromala –adinamie , cefalee,artralgii,hemoragii nazale , voma , greata ,
limfadenita pronuntata a ganglionilor cervical si submandibulari , febra -39-40.Endobucal –mucoasa
edematiata , hiperemiata .Apar eruptii nu numai in cav.bucala ,dar si pe pielea periorala , pleoape,miini
,brate. In cav bucala pot fi observate pina la 100 eruptii in diferite faze de evolutie.Deseori aftele se
contopesc formin zone mari de necroza.
Tratamentul depinde de perioada evolutiei bolii ,gravitate , infectii asociate.
Trat .general –prep antivirale (Bonafton ,Virolex),terapie de dezintoxicare , antihistaminice , vitamina C.In
forme grave complicate cu fuzobacterioze-metronidazol sau antibiotice de spectru larg ,imunostimulatoare,
imunomodulatoare . Dupa necessitate se indica terapia simptomatica –antipiretice ,preparate cu actiune
cardiovasculara .
Tratamentul local-preparate antivirale-ung.Bonafton 0,5%,Aciclovir 5%,-interferon leucocitar .Aceste
preparate de aplica de 5-6 ori in zi pe mucoasa.
Sub aplicatii topice anestezina 5-10%se inlatura depunerile moi cu sol slab antiseptice , enzime proteolitice
.In perioada de vindecare ,prep antivirale se inlocuiesc cu keratoplastice .Metode fizioterapeutice –raze
UV,laser heliu-neon (numai pina la inceputul epitelizarii).
Profilaxie Izolarea bolnavilor ,copii care au avut contact cu bolnavul li se administreaza in scop
profilactic antivirale .Se va respecta igiena personala ,copilul bolnav va avea jucarii , vesela , lenjerie
personala .

34
Se anunta telefonic gradinita sau scoala,apoi se viziteaza acest colectiv de copii ,se organizeaza masuri
antiepidemice . Se vor dezinfecta obiecttele ,jucariile cu cloramina 1-2%,iradierea incaperilor cu raze
ultaviolete.Cazul se declara la centrul de medicina preventive .

29. Candidoza acută a mucoasei cavităţii bucale la copii, tratamentul, profilaxia.

Mai numita si margaritarel ,muguet ,candidoza acuta se intilneste la sugaci ,mai rar la copii la o virsta
mai mare .
Tabloul clinic –hiperemia mucoasei bucale cu aparitia unor depunei ale , galbui .Poate evolua usor ,
mediu, grav .
Forma usoara –pe mucoasa apar sectoare limitate de hiperemie (pe limba , obraji ,buze),depuneri
punctiforme ,albe . Ulterior se maresc si se contopesc ,formind o pelicula asemanatoare laptelui coagulat
.Acestea usor se detaseaza ,pe locul lor ramine o suprafata hiperemiata .
Forma medie –depuneri sub forma de pelicule ,care nu intotdeauna se detaseaza ,iar in locul lor ramine o
eroziune ce singereaza.
Forma grava-afectarea difuza a mucoasei ,Pe limba,obraji , buze sunt depuneri cenusii,cu infiltrarea
tesuturilor . Deseori se asociaza cu cheilita angulara si limfadenita submandibulara .Bolnavii acuza –
uscaciune , usturime , saliva e spumoasa.
Tratament –forma usoara –tratam .local(sol .bicarbonat de Na1-3% ,iodinol 1%,sol .Kastellani ).
Forme medii – se prescriu unguente antimicotice-levorina 5%,decamina 5%, nistatina .
I n forme grave se administreaza si prep antimicotice per os .Cura dureaza 7-10 zile .Se recomnda sugerea
caramelelor de Decamina .
Formele generalizate si viscerale sunt tratate in stationar .
Profilaxia
- la gravide-tratarea micozelor organelor genitale
-la nou nascuti pentru profilaxie la a 2-5 zi se administreaza suspensie de de nistatina per os .
-respectarea igienei orale
-la administrarea antibioticelor in paralel se iau si antimicotice
-respectarea regimului sanitaro-igienic in maternitati , crese de copii, spitale.

30. Cheilitele la copii. Particularităţile evoluţiei clinice, diagnosticului şi tratamentului.

Dupa Maskileison si Kutin cheilitele se clasifica in –

1.independente (exfoliativa , glandulara ,de contact ,meteorological ,actinica )
2. simptomatice (atopica ,eczematoasa,macrocheilita in sindromul Melkersson –Rozenthal,hipovitaminoze ).
-Cheilita exfoliativa se manifesta in 2 forme –uscata si exudativa .
Forma uscata se caracterizeaza prin aparitia scuamelor ,care dupa inlaturarea lor nu se formeaza eroziuni ,
dar ramine o zona hiperemiata .Copii acuza uscaciune , arsura durere.Boala are o evolutie indelungata , cu
remisiuni .
F.exudativa –apar cruste pe fonul unei mucoase hiperemiate , edematiate.La detasarea lor ramine o suprafata
umeda , edematiata , hiperemiata ,fara eroziune .
Tratament –tratamentu bolii generale ,terapie sedative ,polivitamine ,raze Bucky,laser heliu –neon.Local –
antiseptice , antiinflamatoare, unguente ,rujuri igienice .
-Cheilita meteorologica –apare in rezultatul actiunii factorilor meteorologici .SE caracterizeaza prin
uscaciune , senzatie de constrictive .Marginea rosie a buzelor este hiperemiata , infiltrata, acoperira cu
scuame .
Tratament –inlaturarea cauzei , vitamine grupul B. aplicare rujului igienic .
-Cheilita actinica
Apare ca urmare a actiunii razelor solare .Sunt 2 forme –uscata si exudativa .Forma uscata se caracterizeaza
prin aparitia unor scuame mici ,argintii –albii,insotite de uscaciune , usturimi , eritem .
Forma exudativa –pe fondul eritemului ,edemului apar vezicule mici , eroziuni acoperite cu cruste .
Copii acuza prurit , usturime , durere.
Tratam.-excluderea insolatiei ,local unguente corticosteroizi , bitamine gupul B, PP, folosirea cremelor de
protectiede arsuri solare .
-Cheilita de contact –apare ca urmare a unei reactiii alergice lente la diversi alegeni –rujuri ,paste de dinti
,unele rasini din aparate ortodontice . Copii acuza prurit , uscaciune .SE afecteaza margina rosie a buzei

35
,poate fi afectata si pielea ,si mucoasa buzelor .IN locul contactului este un eritem limitat si descuamare .In
cazuri grave -vezicule , eroziuni ,exudatie.
Tratament - inlaturarea cauzei ,local unguente cu corticosteroizi ,terapie de hiposensibilizare .
-Cheilita glandulara- apare mai frecvent pe buza inferioara ,ca urmare a hiperplaziei ,hiperfunctiei
glandelor salivare ale mucoasei buzelor .Cauza-trauma buzei cu dintii ,deprinderi vicioase , virusi .
Pe mucoasa sunt vizibile orificiile deschise ale canaleor gl.salivare sub forma de puncte rosii ,,prin care se
elimina saliva .Datorita umezirii permanente mucoasa se macereaza, erodeaza .Buzele pierd elasticitatea ,
apar ragade.
Tratament –local , unguente cu corticosteroizi ,electrocoagularea glandei salivare , inlaturarea chirurgicala a
glandei.
Cheilita atopica
E un simptom al dermatitei atopice sau neurodermitei difuze .La copii apare dupa 7 ani .
Tabloul clinic- e afectata margina rosie a buzei si pielea ,mai ales din regiunea angulara.Maladia incepe cu
prurit , prin aparitia eritemului .Ulterior , margina rosie se infiltreaza si apar cruste mici ce se descuameaza ,
apar fisuri . Evolutia e lenta cu acutizari toamna si iarna.Dupa 20 ani are loc autoinsanatosirea .
Tratament –terapie hiposensibilizanta .,vitamine grupul B,local unguente cu glucocorticosteroizi ,raze Bucky ,
excluderea alimentelor picante , sarate , citrice , dulci .
-Cheilita eczematoasa –simptom al eczemei .Are evolutie acuta si cronica.Cauza –alergeni din alimente ,
medicamente , pasta de dinti .Forma acuta –apare prurit ,usturime .Se caracterizeaza prin polimorfism , pe
rind apare eritem ,edem , vezicule , scuame ,cruste .Intotdeauna se afecteaza pielea din regiunea
periorala .
Forma cronica-infiltrarea inflamatorie si comprimarea marginii rosii a buzei si pielii periorale ,apar
scuame , cruste , fisuri .Uneor de asociaza cu flora microbian provocind eczema microbiana – edem ,
eritem ,vezicule cu cruste cenusii –galbene .Ulterior se descuameaza.
Tratament –terapie hiposensibilizanta ,sedative ,local unguente corticosteroizi (lorinden C,dermozolon )

31. Clasificarea anesteziilor la copii. Anesteziile folosite în condiţii de ambulator la

copii. Indicaţiile pentru anestezia generală la copii în condiţii de ambulator. Anestezia
locală în condiţii de ambulator. Tehnica anesteziei mandibulare la copii de diferite
vârste.

I Anesteziile terminale neinjectabile:

fizice (prin refrigerare, cu ajutorul curentului electric),
chimice(prin aplicatie),
ionoforeza
II Anesteziile injectabile:
-infiltratie(locala, la distanta, plexala, intrapapilara si interligamentara)
-regionala (periferica bazala, prin acupunctura)
-serpinoasa infiltrativa (de tip Visnevski)
III Anesteziile locale cu preanestezii:
pregatirea psihologica,
sustragerea psihologica,
pregatirea narcopsihologica.
IV Anestezie locala combinata cu anestezie generala superficiala.

Дозировка лекарственных веществ у детей по возрасту:

Для индивидуального расчета на 1 кг массы тела используется дозис-фактор

(коэффициент):
0 -1 год - 1,8;

36
 1 —6 лет — 1,6; 6 -10 лет - 1,4; 10-12 лет - 1,2; взрослый — 1.

Anesteziile locale in conditii de ambulator: - an.terminala neinject (topica – extractii dinti tempor in schimb
fiz mobilitate grad 2 sau 3, drenarea sau punctia abcesului gingival. Minimalizarea durerii la intepare etc, sol
lidocaine si xilocaina 2-5%, spray 10%; piromecaina unguent 5% in combinatie cu metiluracil 5% ,anestezina
ung 5%,ung xilina,contralgin.contralganetc) – an injectabila –(nevoie de a fi efectuata cu atentie, cu observarea
cul temp tegumentelor ,puls respiratiacopilului..cum raspundela intrebari/ tonul vocii) an prin infiltratie –
plexala ,difuzarea sol an la plexul nerv dentar de pe suprafat periostului unde este inject. An intraosoasa sau
intraligamentara ace scurte mici, la copii mici ace extramici se inteapa in papile M si D. An tronculara
periferica –An Mandibulara tehnici : (ram mandibulei la copii de 3-4 ani este de doua ori mai mica ca la adult
spatial pterigomandibular e mic si marunt si cu tes conj lax iar nervii in apropiere sol difuzeaza fte repede..o
data cu virsta orficiu canalului alveolar isi schimba localizarea ex: la 1,5 ani e cu 5mm mai os de apof alv, la 3-4
ani cu 1mm mai jos de supraf masticatorie a mol temp, la 6-9 ani cu 6mm mai sus de supr mast, la 12 ani 3mm
deasupr supraf ocluz a dintolor permanenti, deci cu cit mai mic copilul cu atit mai jos se va intepa plica
pterigomandibulara,)
An generala in ambulator indicatii : pu copiii din grupele I si II ASA cu afectiuni dentare grave, a caror
parinti sint capabili sa le acorde ingrijire preoperatorie si postoperatorie

*Indicatii: anomalii congenitale de cord, patologie hematologica, alergie la anestezia locala, pacienti
cu handicap neurologic si dereglari psihice; care necesita multiple sedinte, copii cu dentofobii, anxiosi,
necooperabili, slab adaptivi si neadaptivi, traumatisme dentare si oro facilae intinse, care nu au acces la
asistenta stomatologica, copii de virsta frageda.
*In ambulator anestezia generala se realizeaza la copii gr II ( dereglari de sistem moderate) si gr I (fara
dereglari organice, psihologice, biochimice) dupa ASA. Medicul trebuie sa fie un specialist de
categorie superioara, in cabinetul stomatologic sa fie prezent utilajul necesar, sa fei un cabinet pentru
recuperare postanestezica.
Anestezie i/v: tiopental, brevital, ketamina, ketaral, epontol, viadril.

Sa nu depaseasca in mediu 40 min

Intervalul intre vizitele de tratament sub anastezie generala – 2-4 saptamini
Conditiile de tratament din policlinica, necesitatea restabilirii rapide dupa anestezie si eliberarea
acestuia acasaș necesita simplificare maximala a narcozei in ambulator.
Alaegerea narcozei e efectuata de anesteziolog. Multi autori prefera masca in conditiile d
epoliclinica cu amestec de ftorotan, protoxid de azot si oxigen. La moment se utilizeaza si
neinhalator – ketalar si analogii sai.
La particularitatile bolnavilor de ambulator se refera: pozitia sezinda a bolnavului, ceea ce
ingreuneaza monitorizarea de catre anesteziolog, mastile nazale cu posibilitatea introducerii unui
tub in caz daca copilul are despicaturi palatina, adenoizi si alte cauze ce duc la modificarea
respiratiei.
In caz de localizarea a procesului patologic pe buza superioara sau zona anterioara a maxilarului,
masca va reprezenta un impediment. In aceste cazuri se va recurge la metoda mazofaringeala.
Gura se fixeaza in pozitie deschisa, cu ajutorul tamponului de tifon se blocheaza respiratia orala si
se creeaza un impediment pentru aspirarea continutului cavitatii bucale.
In timpul tratamentului anesteziologul trebuie sa fixeze mandibula corect pentru asigurarea
respiratiei spontane
Dupa finisarea narcozei si restabilirii reflexelor si constiintei, copilul e transferat in salonul
preanestezic unde se afla sub monitorizarea asistentei anesteziologului. Monitorizarea copilului se
efectueaza 30-60 min si depinde de starea initiala, durata narcozei si decurgerea acestuia, aparitia
complicatiilor.

*Indicatii anestezie la spina Spix: inlaturarea dintilor primari cu resorbtie radiculara pin la 1/3 din
lung ei, inflamatii odontogene la nivelul apof alv, chisturi rad, tratament dentar, inlaturare muguri
dentari.
*Zona de anestezie: ramura mand la copii de 3-4 ani e de 2 ori mai mica decit la adulti, spatiu

37
 pterigomand mic si marunt cu cant mare de tes lax, nervii care traiecteaza spatiu mand sunt situati in
apropiere unul de altul astfel sol anestezica se absoarbe rapid. Inteparea acului mai scurt pe plica
pterigomand cu atit mai jos si la o distanta mai mica de supraf ocluzala a dintilor inf cu cit mai mic
e copilul. Creasta temporala a mand se repereaza intraoral cu degetul mare si se sprijina pe mol inf,
extraoral marg post a ramului mand se repereaza cu aratatorul, fixind bine ram mand. Seringa se
localizeaza la comisura labiala opusa, pe supraf molarilor inf, intepatura se face medial de plica
pterigomand introducind acul in profunzime pin la contactul cu supraf interna a ramului unde se
depune anestezicul. Se anestezaza hemimand respectiva, dintii si parodontiu respectiv, hemibuza inf
si pielea barbiei, muc vestibulara inf in afara de zona inervata de nervul bucal (reg geniana si muc
V.inferioara la nivelul premol 2 si mol inf).
'Anestezia tip La Gvardia e o modificare a anesteziei mandibulare directe, indicata copiilor
necooperaili sau potential cooperabili.
*Zona de anestezie: se repereaza intraoral marg ant a ram mand, extraoral marg post a mand. Se
departeaza partile moi ale obrazului gura fiind inchisa, inteparea acului medial de marg ant a ram
mand. Seringa se afla paralel cu planul ocluzal in vestibulul gurii, acul fiind impins in profunzime
ant post la 1-1,5 cm, mentinind contact cu suprafata interna a ram mand. Inteparea in aceasta zona e
indolora.

32. Etiologia anomaliilor maxilo-faciale. Clasificarea despicăturilor labio-maxilo-

palatine. Clinica despicăturilor labiale, palatine, transfixiante unilaterale şi bilaterale.

Malformaţiile congenitale la copii au o etiologie complexă şi sunt cauzate de interacţiunea dintre factorii gene-
tici predispozanţi şi factorii de mediu. Factorii teratogeni de mediu sunt clasificaţi în exogeni şi endogeni.
Agenţii chimici: a) substanţele minerale; b) substanţele organice; c) disarmoniile hormonale; e) factorii de
nutriţie.
Agenţii fizici: a) factorii atmosferici; b) radioelementele; c) radiaţiile ionizante; d) ultrasunetele, e) factorii
termici; f) factorii mecanici.
Agenţii biologici: a) factorii infecţioşi, virali; b) factorii psihologici.
Factorii endogeni sunt cei ereditari, modificările biologice ale celulelor genitale, caracteristicile materne.
Factorii teratogeni acţionează direct sau indirect asupra oralului embriogenezei. Agentul teratogen este capabil
să producă diverse malformaţii, în funcţie de momentul în care acţionează.
Agenţii chimici. Un rol important au medicamentele. Dintre ele, aminopterina şi alţi antagonişti ai acidului folie,
aspirina, o serie de antibiotice au acţiune teratogenă în timpul sarcinii. Alcoolul şi nicotină acţionează nociv
asupra dezvoltării embrionului.
Factorii fizici. Sursele de contaminare a organismului uman cu radiaţiile ionizante sunt clasificate în 2 categorii:
radiaţii naturale - contaminarea cu elemente radioactive din sol şi apă; radiaţii artificiale - iradierea sistematică,
profesională, iradierea accidentală, iradierea medicală (terapeutică sau diagnostică).
Factorii nutriţionali. Acţiunea acestor factori, ca factori teratogeni, nu este cunoscută pe deplin. S-a dovedit
experimental că şi unele vitamine au acţiune teratogenă (vitaminele A, B).
Factorii infecţioşi pot avea efecte teratogene, producînd, în anumite condiţii, modificări structurale, mutaţii la
nivel cromozomial şi nuclear, perturbarea diviziunii celulare. Sunt cunoscute consecinţele malformative ale
infecţiilor virale de care a suferit mama (virusul incluziunilor citomegalice, virusul herpetic, virusul urlian,
virusul gripal). Chiar şi în urma vaccinării pot apărea unele anomalii cro- mozomiale (rupturi cromatidice şi
cromozomiale, translocaţii ş.a.) la copiii mamelor care practică imunizări în primele săptămîni ale sarcinii.
Caracteristicile materne: variaţii anatomice şi fiziologice la nivelul uterului, cum ar fi alterări ale aportului
sangvin (hipoxia) sau modificări ale presiunii uterine. Hipoxia, anemia mamei, patologiile placentei, vomele
repetate în prima perioadă de sarcină au acţiune teratogenă asupra dezvoltării embrionului. De exemplu, hipoxia
provoacă dereglări în activitatea fermenţilor - stoparea sintezei aminoacizilor, proteinelor, care provoacă
schimbări în structura embrionului.

38
Alterările metabolice prezintă un potenţial teratogen semnificativ. O serie de hormoni şi produse de degradare
metabolică pot traversa placenta. Diabetul este o afecţiune cu risc crescut pentru embrion. Deficienţa de tiroxină
este un alt factor demonstrat experimental, ce produce despicături faciale. Acţiunea disarmoniilor hormonale ale
mamei în dezvoltarea embrionului nu este studiată detaliat, dar este cunoscut faptul că numărul mamelor cu
tulburări endocrine, care nasc copii cu malformaţii, este de 6 ori mai mare.
Factorii genetici în etiologia malformaţiilor congenitale sunt determinanţi. S-a constatat că responsabilă de
aceste malformaţii este nu o singură genă, ci o etiologie multifaetorială (o serie de gene şi factori de mediu).
Studiul familial al copiilor cu malformaţii faciale poate scoate în evidenţă o serie de caracteristici ce indică o
predispoziţie genetică.

Dawis şi Ritchie le clasifică în trei grupe: I - despicături de buză unilaterale, mediane, bilaterale; II
- despicături de palat izolate; III - despicături ale buzei, alveolei, vălului şi bolţii palatine
unilaterale, mediane şi izolate.

Clasificarea despicăturilor, adoptată de Conferinţa Internaţională de Chirurgie Plastică (1967): I - despicături ale
palatului primar; II - despicături ale palatului secundar. Foramenul incisiv este punctul de separaţie. Clasificarea
se completează cu: completă, incompletă, unilaterală, bilaterală, mediană.

Guţan clasifică despicăturile în două grupe genetice. Din prima grupă genetică fac parte despicăturile unilaterale
şi bilaterale. 1. Despicăturile de buză: a) marginală (cuprinde roşul buzei); b) incompletă (cuprinde ancoşa
buzei); c) completă nepenetrantă (cuprinde buza în totalitate, pînă la pragul narinar); d) completă penetrantă
(cuprinde buza în totalitate, trecînd de pragul narinar).
ii) Despicăturile buzei şi apofizei alveolare: a) marginală (adîncitură în creasta alveolară); b) incompletă
(se extinde în limitele corpului crestei alveolare); c) completă nepenetrantă (ajunge pînă la orificiul incisiv); d)
completă penetrantă (trece de orificiul incisiv). 3. Despicăturile buzei şi palatului. Despicăturile buzei, apofizei
alveolare şi palatului: a) totale; b) incomplete. Grupa a doua genetică cuprinde despicăturile mediane: a) a
uvulei (cuprinde numai uvula); b) a palatului moale (în limitele palatului moale); c) incompletă; d) completă
nepenetrantă (nu depăşeşte orificiul incisiv); e) completă penetrantă (depăşeşte orificiul incisiv).
Tabloul clinic se caracterizează prin tulburări anatomice şi funcţionale. Disarmoniile anatomice ale
despicăturilor de buză sunt: a) prezenţa defectului pe buza superioară datorită întreruperii continuităţii
muşchiului orbicular; b) scurtarea buzei superioare datorită inserţiei fibrelor musculare la baza aperturii
piriforme; c) narina etalată, orizontal izată, iar lobului nazal deviat spre partea sănătoasă (datorită
dezechilibrului muscular).
Despicăturile camuflate ale buzei (schise) (cazul 18) interesează întreruperea continuităţii musculare, lăsînd
întregri mucoasa şi tegumentele buzei superioare. Apare în formă de şanţ, care traversează buza superioară
paramedian, de la pragul narinar pînă la marginea liberă a buzei.
Despicăturile anterioare incomplete unilaterale interesează roşul sau ancoşa buzei, formînd punţi tisulare în
zona superioară, spre pragul narinar. Modificările anatomice cuprind: despicătura care interesează doar părţile
moi ale buzei superioare pînă la pragul narinar, păstrînd integritatea osoasă a crestei nazale; relaţia de bază a
structurilor faciale rămîne neafectată; asimetrii faciale apărute în urma etalării narinei (orizontalizată), de partea
afectată, şi devierii lobulului nazal, de partea sănătoasă.
Modificările funcţionale sunt de mică importanţă, alăptarea la sîn fiind posibilă.
Despicăturile anterioare complete unilaterale interesează părţile moi ale buzei superioare, pragul narinar,
podeaua narinară, creasta alveolară şi palatul dur pînă la orificiul incisiv. Modificările anatomice în despicăturile
complete anterioare cuprind: despicătura care interesează părţile moi ale buzei superioare, pragul narinar şi
creasta alveolară în dreptul regiunii incisivului lateral (adesea torsionat, hi- poplazic, dedublat); volumul părţilor
moi de partea afectată este mai mare; la nivelul crestei alveolare despicate există un decalaj în plan transversal şi
sagital, porţiunea mediană aflîndu-se într-o poziţie anterioară cu 0,3-1 cm faţă de cea laterală.
Despicăturile anterioare bilaterale interesează bilateral buza, pragul narinar şi creasta alveolară. Despicăturile
incomplete cuprind parţial structurile buzei, uneori procesul alveolar, pînă la pragul narinar. în aceste cazuri, se
poate asocia o despicătură incompletă, de o parte, cu una completă, de cealaltă parte. Decalajele la nivelul
crestei sunt mici sau nu este interesată. în despicăturile labiale complete penetrante structurile sunt interesate
bilateral, simetric: buza superioară, pragul narinar, creasta alveolară şi palatul dur pînă la orificiul incisival,
rămînînd pe mijloc un bont median (premaxila) care poate fi mult proiectat înainte, dînd mari decalaje sagitale
şi orizontale la nivelul crestei alveolare. Narinele sunt etalate.

39
espicăturile buzei superioare unilaterale şi bilaterale, decalajele segmentelor apofizei alveolare afectează
incisivii laterali, prin prezenţa sau lipsa lor. Uneori, apar dinţi supranumerari, modificări de formă, hipoplazii.
Despicăturile bilaterale ale buzei superioare dereglează funcţia de alăptare a copilului la sîn. Din această cauză,
copiii sunt alimentaţi artificial.
Tratamentul despicăturilor de buză cuprinde tratamentul ortopedic preoperator, plastia buzei superioare şi
tratamentul de recuperare.
Tratamentul ortopedic preoperator începe la vîrsta de 1-4 săp- tămîni. El este indicat pacienţilor cu decalaje
importante ale segmentelor alveolare ce complică tratamentul chirurgical. Astfel, în despicăturile bilaterale
complete penetrante, premaxila poate fi proiectată mult anterior, iar segmentele alveolare - basculate medial. în
despicăturile unilaterale complete penetrante segmentul anterior al apofizei alveolare poate fi deplasat antertior
şi median. Pentru repo- ziţionarea segmentelor alveolare sunt folosite gutiere palatine active sau pasive. Uneori,
se practică adeziunea chirurgicală provizorie. Integritatea buzei refăcute exercită o presiune la nivelul
fragmentelor osoase, determinînd realinierea lor.
Plastia buzei (a palatului primar) (cheiloplastie, cheilorafie) se practică la 10-12 săptămîni de viaţă. Intervenţia
chirurgicală se efectuează când sistemul imunitar este adaptat la mediul înconjurător. O regulă, care a trecut cu
succes proba timpului, este cea din „10”, aplicată pentru prima intervenţie chirurgicală (copilul trebuie să aibă
peste 10 săptămîni, peste 10% hemoglobină şi greutatea de peste 10 kg).
Plastia chirurgicală va urmări ca buza superioară de partea afectată să fie alungită şi egală cu cea din partea
neafectată, iar în despicăturile bilaterale să corespundă lungimii echivalente. Şanţul buzei în despicăturile
unilaterale (filtrum) trebuie conservat, iar marginile - reconstruite simetric. Marginile cutaneo-mucoase şi arcul
Cupidon trebuie refăcute simetric; se va conserva sau se va forma un şanţ cu o adîncime satisfăcătoare
pe linia mediană a buzei; refacerea armonioasă simetrică a podelei narinare, columelei,
aripii narinare.

Tabloul clinic. Despicăturile de palatin sunt observate imediat după naşterea copilului, prin dereglările
funcţionale, anatomice şi defectele estetice. Ele se manifestă prin trecerea lichidului din cavitatea orală în
cavitatea nazală, asfixii, dificultăţi de alimentare, de respiraţie, dezvoltare insuficientă a maxilarelor.
Despicăturile palatine se pot asocia, în 30% din cazuri, cu sindromul Pierre Robin. Despicăturile incomplete ale
palatului moale şi cele submucosale pot rămîne neobservate mult timp. Refluxul alimentar nazal, vorbirea
nazonată sunt semnele clinice ale acestor despicături.
Despicăturile palatine submucosale. în 1825, Roux a descris despicătură submucosală. Diagnosticul se face
ocazional, în timpul examenului profilactic, uneori după adenotomii, odată cu apariţia vorbirii nazonate. El a
prezentat trei factori care caracterizează această despicătură: prezenţa unei porţiuni membranoase pe palatul
moale, scurtarea palatului şi expansiunea anormală a regiunii nazo- faringiene. Mai tîrziu, în 1956, Calnan a
adăugat la aceste deformaţii şi uvula despicată, diastaza muşchilor palatini şi prezenţa depresiunii pe palatul dur.
Defectul osos poate fi depistat prin palparea marginii posterioare a palatului dur. Insuficienţa velară are
consecinţe funcţionale exprimate prin defecte în vorbire.
Despicăturile posterioare (cazul 21) sunt localizate pe linia mediană a palatelor moale şi dur. Cele care depăşesc
orificiul incisiv sunt complete, iar cele care nu penetrează orficiul incisiv sunt incomplete. Cavitatea bucală
comunică cu cavitatea nazală. Palatul moale este scurt, iar faringele - larg. Muşchii palatului moale sunt inseraţi
la marginea posterioară a plăcilor palatine. Din această cauză, în momentul vorbirii şi deglutiţiei defectul se
măreşte. Vomerul, de obicei hipopla- ziat, suspendă în cavitatea orală pe linia mediană, între plăcile palatine,
care sunt hipoplaziate şi verticalizate. în aceste despicături este păstrată integritatea apofizei alveolare. Odată cu
creşterea copilului, pot apărea tulburări în creşterea maxilarelor.
Despicăturile totale unilaterale (cazul 19) interesează structurile părţilor moi şi osoase, manifestîndu-se prin
întreruperea continuităţii buzei superioare, apofizei alveolare, palatului dur şi palatului moale. Despicătura este
asimetrică. înălţimea buzei superioare - scurtată. Leziunile musculare sunt reprezentate de modificarea inserţiei
şi direcţiei fibrelor musculare. Muşchii orbicular şi narinar sunt inseraţi la baza aperturii piriforme. La nivelul
versantului intern muşchiul orbicular este ataşat de spina nazală anterioară. La nivelul versantului extern,
orbicularul şi musculatura facială radiară din jurul aripii nasului îşi pierd inserţia osoasă mediană, iar aripa
nazală şi comisura labială sunt trase în jos, prin deschiderea gurii. Narina este etalată, orizontalizată. Lobului
nazal - turtit, scurt şi deplasat spre partea sănătoasă. Arcul Cupidon este situat pe versantul intern, iar roşul buzei
se întinde de-a lungul despicăturii, pînă la aripile nazale.
Creasta alveolară este despicată la nivelul incisivului lateral şi caninului, formînd două bonturi (mare şi mic).
Lăţimea despicăturii

40
poate atinge 1-1,5 cm. Tulburările echilibrului muscular modifică poziţia bonturilor apofizei alveolare. Bontul
mare este basculat superior şi deplasat anterior, cel mic rămîne în poziţie posterioară şi linguală. Maxilarul şi
apertura piriformă pe partea afectată sunt hipoplaziate. La nivelul despicăturii deseori apar incisivi
supranumerari. în relaţiile intermaxilare se determină laterognaţie pe partea afectată, iar anterior, pe bontul
mare, - ocluzie adîncă. Vomerul este funizat cu apofiza palatină de partea neafectată şi cudează spre partea
sănătoasă, fiind oblicizat şi formînd sutura vomero-palatină. Vălul palatin este scurtat, faringele - lărgit. Muşchii
velari inseră pe marginea posterioară a lamelor palatine, iar uneori se întind şi pe marginea mediană, avînd
direcţia oblică a fibrelor. Mucoasa cavităţii nazale este edemaţiată, hiperemiată, cometele nazale - hipertrofiate.
Faringele este umplut cu vegetaţii adenoide de gradul III, amigdalele - hipertrofiate.
în despicăturile bilaterale totale (cazul 20) defectul este localizat pe buza superioară, apofiza alveolară, palatele
moale şi dur, bilateral de vomer. în această despicătură se deosebesc trei bonturi - pre- maxila şi două bonturi ale
maxilarelor. Despicătură este simetrică. Maxilarul superior, în raport cu mandibula, este hipoplaziat. Buza
superioară este formată din trei părţi. Partea mediană este situată pe vomer şi apare scurtă, unită cu vîrful
nasului, cu mobilitate redusă. Bilateral, buza este scurtată, iar roşul buzei se întinde de-a lungul despicăturii, la
baza narinelor. Nasul este turtit, aripile nazale sunt etalate, trase în afară, lăsînd să se vadă comunicările foselor
nazale cu cavitatea bucală. La nivelul apofizei alveolare, despicătură penetrează între dintele incisiv lateral şi
canin, atît pe partea stîngă, cît şi pe partea dreaptă, formînd premaxila. Premaxila, funizată cu vomerul, este
mobilă şi conţine o porţiune hipoplaziată de buză şi incisivii superiori. Ea poate proiecta mult înainte, poate fi
atrofiată şi alipită la cloazonul scurt. Arcul dentar este îngust, de formă conică. Din această cauză, în relaţiile
intermaxilare se manifestă laterognaţie bilaterală, accentuată la nivelul caninilor, cu ocluzie adîncă (uneori
deschisă) la nivelul premaxilei. Apofizele palatine ale maxilarelor nu funizează cu vomerul, lăsîndu-1 suspendat
liber în cavitatea orală. De cele mai multe ori, el este îngroşat şi se proiectează mai jos de plăcile palatine,
uneori cu hipoplazie. Relaţiile intermaxilare în părţile laterale sunt inversate, iar în partea anterioară ocluzia este
adîncă.
Despicăturile palatine manifestă tulburări clinice funcţionale, în special imposibilitatea alimentării la sîn, asfixii
în timpul alimentării, refluxul alimentelor din cavitatea bucală în cavitatea nazală. Datorită tulburărilor de
integritate a cavităţi bucale, nu se formează acel vacuum între sînul mamei şi mucoasa bucală, din care cauză
aceşti copii sunt alimentaţi artificial în primele săptămîni de viaţă. Refluarea lichidelor în cavitatea nazală prin
despicătură provoacă tulburări de glutiţie, care pot duce la instalarea unei distrofii generale progresive. Cu
timpul, pot apărea modificări adaptive, persistînd doar refluarea lichidelor pe nas. Mucoasa cavităţii nazale şi a
vălului faringian, fiind permanent iritată de alimente, reacţionează prin rinite catarale, evoluînd treptat în rinite
hipertrofiate. Sunt prezente şi tulburările fonetice, mai evidente la vîrsta de doi ani. Reacţiile compensatorii
fonetice duc la instalarea amigdalitelor cronice şi vegetaţiilor ade- noide. Deoarece suptul la sîn este dificil, se
recurge la alimentarea artificială precoce. Din această cauză, dezvoltarea fizică întîrzie, iar uneori se instalează
fenomene de distrofie. Tulburările de glutiţie şi masticaţie sunt cauzate de comunicarea cavităţii orale cu cea
nazală, care determină refluarea lichidelor pe nas în timpul alimentaţiei. Tulburările de fonaţie se datorează
întreruperii continuităţii vălului palatin, element esenţial în realizarea etanşării velo-faringiene. Copilul cu
despicătură ce interesează vălul sau lueta va prezenta o fonaţie neinteligibilă, prin deperdiţia coloanei de aer pe
nas (rinolalia apertă), glas slab, vorbire nazonată. Predominarea respiraţiei orale face ca mucoasa orală să fie
uscată, iar roşul buzei - acoperit cu cruste uscate. Funcţia cavităţii nazale, de purificator şi încălzitor, este
dereglată.
Penetranta unilaterala-
Clinic :cuprinde partile moi ale buzei superioare, pragul narinar, podeaua narinara, creasta alv si palatul dur
pina la orif incisiv ; lipsa de continuitate, trece in dreptul incisivului lateral care este torsionat, hipoplazic,
dedublat ; volumul partilor moi de partea afectata este mai mare ;la nivelul apof alv (decalaj sagital si
trasnversal) ; portiunea mediala cu 0,3 – 1 cm mai anterioara…Penetranta bilaterala – avem un bot mediana
numit premaxila care deobicei proemina anterior cu decalaje mari transvesale si sagitale ; narine orizontalizate ;
afectarea incisivilor laterali ; dereglarea functiei de alaptare.
Tratament ; tr.ortopedic preoperator ; plastia buzei superioare ;tratamentul de recuperare

33. Principiilede tratament a despicăturilor labio-maxilo-palatine după vârstă.

Dispensarizarea copiilor cu despicături labio-maxilo-palatine.
Chirurgia primara ;

41
3-6luni pina la 1an –cheiloplstie.(Milard)
6-12luni uranostafilorafie (palat si val)
8-11ani grefe alveolare.
Tratament propriu zis :
0.1 an buze si palat ;
6 luni 1an timpanoplastie in evolutie ORL
3- 6,7 ani terapia logopedica, daca este cazul faringoplastie
9-11ani reconstrictie
7-18 ani ortodontie
15-18 ani operatii estetice

Reabilitarea complexă cuprinde două etape: precoce şi tardivă. Etapa precoce: tratamentul ortodontic
prechirurgical; plastia primară a buzei superioare şi palatului moale; reabilitarea logopedică; tratamentul
ortodontic precoce; grefele osoase alveolare; tratamentul ortodontic în dentiţia permanentă. Etapa tardivă:
plastia secundară a nasului, buzei şi septului (cheilorinoseptoplastie); tratamentul incompetenţei velo-faringiene;
chirurgia ortognată; terapia protetică.
Tratamentul ortopedic preoperator cuprinde perioada de vîrstă 1-4 săptămîni şi are drept scop repoziţionarea
preoperatorie a fragmentelor alveolare, separarea cavităţii orale de cea nazală.
Plastia palatului (palatorafia) poate fi efectuată într-o singură etapă sau în două etape. în prima etapă, mai întîi se
reface palatul moale şi lueta (veloplastia), apoi se face plastia palatului dur (uranoplastia).
Vîrsta optimă pentru palatorafie într-o singură şedinţă se consideră cea de 18-20 luni. Totodată, mulţi pledează
pentru înlăturarea defectului de palat în două etape. Vîrsta optimă de plastie a defectului pe palatul moale este
cea de 3-4 luni. Preoperatoriu, se creează condiţii favorabile pentru plastia palatului dur, prin aplicarea apara-
telor ortodontice. Uranoplastia se face la 18-20 luni.
Dispensarizarea şi principiile de reabilitare a copiilor cu despicături de buză şi de palat. Reabilitarea copiilor
cu despicături la- bio-palatine este un proces de lungă durată, care necesită evidenţa şi tratamentul mai multor
specialişti. Centrul de dispensarizare este înzestrat cu o bază tehnico-materială şi include reabilitarea complexă a
bolnavilor cu despicături labio-palatine, reabilitarea socio-pedagogică şi consultaţia medico-genetică. Baza
tehnico-materială dispune de un departament specializat de chirurgie oro-maxilo-facială, de o policlinică
stomatologică cu profiluri de terapie, ortodonţie şi ortopedie, de un departament consultativ în domeniul
oftalmologiei, logopediei, oto- rinolaringologiei, audiologiei, cardiologiei, psihoneurologiei şi terapiei generale
(pediatrul); de instituţii preşcolare şi şcolare specializate.
Evidenţa pediatrului începe în perioada de nou-născut şi continuă pînă la vîrsta adolescenţei. Distrofiile,
bronhopneumoniile, cardiopatiile deseori afectează copiii cu despicături palatine şi de aceea ei necesită evidenţă
şi tratament. Rolul pediatrului în tratamentul complex al copiilor cu despicături este de a asigura o alimentare
complexă, regim de dietă, dezvoltare fizică şi psihologică normală, starea sistemelor respirator şi cardiac.
Perioada activă de evidenţă include perioadele postnatală, preoperatorie şi postoperatorie.
Otorinolaringologul. 60% din copiii cu despicături ale buzei şi palatului suferă, concomitent, şi de rinite, otite,
tonsilite, vegetaţii adenoide, hipoacuzie. Otorinolaringologul asigură tratamentul conservativ şi chirurgical al
acestor organe, cu scopul de a îmbunătăţi condiţiile plastiei chirurgicale a maladiei de bază. Perioadele active de
observaţie sunt cele preşcolară şi preoperatorie.
Logopedul. Copiii cu despicături de buză şi de palat au vorbirea defectuoasă, inteligibilă, ei nu pronunţă
sunetele F, V, L, T, D, C, H, Ţ. Perioadele active de evidenţă: a) 1-2 ani, cînd se practică gimnastica respiratorie,
miomasaj şi miogimnastică la muşchii velari, impostarea unor sunete şi cuvinte; b) 4-5 ani: exerciţii articulare şi
de vorbire; c) 7-13 ani - perioada cea mai activă de miogimnastică şi miomasaj la paltul moale, exerciţii
logopedice.
Psihonearologul. 5% din copiii cu despicături labio-palatine suferă de retard psihologic, oligofrenie. Sunt
necesare acţiuni de reabilitare medico-pedagogice, terapia de corijare medicamentoasă, psihoterapia. Perioada
activă de evidenţă - 4-6 ani.
Chirurgul oro-maxilo-facial supraveghează fiecare etapă de dezvoltare a copilului cu despicături labio-palatine,
cu scopul de a înlătura defectele estetice şi funcţionale de pe buza superioară şi palat. Perioadele active de
evidenţă: de nou-născut, 6 luni - 1,5 ani, 5-7 ani, 9-12 ani, 16-18 ani.
Ortodontul. 85% din despicăturile de buză şi de palat sunt însoţite de deformaţii dento-maxilare. Tratamentul
ortodontic în perioada preoperatorie are scopul de a izola cavitatea orală de cea bucală şi a ajusta fragmentele
apofizei alveolare cu ajutorul aparatelor mobiliza- bile, iar postoperatoriu - de a ajusta deformaţiile dento-
alveolare. Perioadele active de evidenţă: de nou-născut, preoperatorie şi postoperatorie, pînă la adolescenţă.

42
Stomatologul. In toate malformaţiile congenitale sunt afectaţi dinţii şi ţesuturile parodontale. De aceea, toţi
copiii cu despicături necesită tratament stomatologic în perioadele preoperatorii şi profilaxia afecţiunilor
parodontale, asanare planică, în conformitate cu gradul de compensare, dar nu mai puţin de două ori pe an.
Reabilitarea complexă a copiilor cu despicături labio-maxilo- palatine. în prima săptămînă de viaţă a nou-
născutului, centrul de reabilitare este informat de către maternităţi şi începe evidenţa. Problema îngrijirii nou-
născutului este rezolvată în echipă cu pediatrul, ortodontul, chirurgul, psihiatrul. Separarea cavităţii bucale de
cea nazală se efectuează în primele zile de viaţă prin adaptarea gutierelor palatine. Părinţii sunt instruţi în
vederea alimentării copilului, poziţiei lui, echipamentului special pentru alimentare (tetine Haberman). Iniţial se
permite alimentarea cu seringa sau cu sonde speciale.
Perioada nou-născutului (prima lună) este fixată la evidenţa centrului de reabilitare. Copilul este examinat de
pediatru, chirurgul oro-maxilo-facial, ortodont. Se determină gradul de afectare, localizarea malformaţiei şi
prezenţa viciilor în alte organe şi sisteme. Se pregătesc bonturile despicate ale maxilarelor prin alinierea lor cu
aparate ortodontice (în special în cazurile cu despicături bilate
rale), pentru îmbunătăţirea condiţiilor chirurgicale. Sunt indicate retainerele nazale, cu scopul de a forma relieful
narinar în perioada preoperatorie.
Vîrsta de 1-3 luni: consultarea copiilor de către pediatru, otorino- laringolog, chirurgul-stomatolog, ortodont;
aprecierea stării generale, timusului, organelor otorinolaringologice, eficacităţii obturatorului, situaţiei
premaxilei bilaterale. Planul de tratament include chei- loplastia în despicăturile unilaterale; cheiloplastia
unilaterală sau bilaterală a despicăturilor; modelarea retainerelor nazale, cu scopul de a menţine relieful narinar
şi a menaja bonturile apofizei alveolare.
Vîrsta de 3-6 luni: consultaţia cotidiană a specialiştilor centrului medical consultativ; aprecierea stării generale
şi a dezvoltării fizice a copilului de către comisia medicală; determinarea eficacităţii retainerelor nazale, gutierei
palatine şi corijarea sau efectuarea unui nou obturator.
Vîrsta de 6-12 luni: consultaţia cotidiană a specialiştilor şi anes- teziologului; aprecierea stării generale a
copilului, organelor ORL, timusului; examinarea funcţiei inelului velo-faringian; examinarea relaţiilor
bonturilor despicăturii palatine şi premaxilei. La 12 luni se efectuează velofaringoplastia (înlăturarea
despicăturii la nivelul palatului moale şi luetei).
Vîrsta de 1,5-2 ani: consultaţiile repetate ale specialiştilor ORL (tonsilite cronice, vegetaţii adenoide),
stomatologului, ortodontului, logopedului. Se acordă atenţie eruperii dentare, poziţiei dinţilor, gradului de
afectare a cariei dentare, caracterului respiraţiei şi vorbirii, gradului de insuficienţă velară. Tratamentul
chirurgical în această perioadă se va reduce la etapa a doua de plastie a palatului dur. Tratamentul ortodontic şi
logopedic se prelungeşte.
Vîrsta de 2-7 ani. Copiii sunt examinaţi de specialiştii centrului o dată în an. La necesitate, ei sunt trimişi în
instituţiile preşcolare speciale. Se acordă atenţie statutului stomatologic, gradului de afectare a cariei dentare,
dezvoltării armonioase a maxilarelor, formării ocluziei, caracterului respiraţiei, vorbirii, reliefului aripilor
nazale,
radului de insuficienţă velară. Se efectuează operaţii de corecţie - rinoseptocheiloplastia, asanarea cavităţii orale,
corecţia aparatelor ortodontice, gimnastică respiratorie, miogimnastică şi miomasaj.
Vîrsta de 8-16 ani: consultaţia specialiştilor o dată în 1-2 ani sau la necesitate; trimiterea copiilor în instituţiile
şcolare speciale; aprecierea reliefului anatomic al nasului, buzei şi a caracterului respiraţiei. Se atrage atenţia la
defectele postoperatorii, deformaţiile secundare ale palatului, dezvoltarea maxilarelor, relaţiile intermaxila- re,
ocluzie, eruperea dinţilor primari, starea ţesuturilor parodontale, gradul de insuficienţă velară. Se efectuează
operaţii de corecţie a buzei, nasului, palatului moale, palatului dur, de înlăturare a defor- maţiilor şi defectelor
secundare; asanarea cavităţii orale; tratamente ortodontic şi logopedic.
Vîrsta de 17-18 ani: consultaţia chirurgului maxilo-facial şi or- todontului în dinamică; aprecierea formei
nasului, buzei, septului, defectelor restante ale palatului, stării aparatului dento-maxilar. Sunt indicate intervenţii
chirurgicale, în scopul înlăturării defectelor şi de- formaţiilor secundare, plastia reliefului narinei şi buzei.
Consultaţia medicală genetică este un proces în care bolnavii şi rudele bolnavilor suspectaţi la malformaţii
congenitale obţin informaţii despre cauzele şi consecinţele malformaţiilor congenitale, probabilitatea de
transmitere şi metodele de profilaxie. Consultaţiile pot fi organizate în perioada prospectivă şi în cea
retrospectivă. In prima etapă, consultaţiile au obiectiv profilactic (în cazul în care sunt probabilităţi că se va
naşte un copil cu malformaţii congenitale). Consultaţiile pot fi organizate pînă la etapa de sarcină, fiind indicate
familiilor cu anamneză nefavorabilă în plan genetic, în cazul rudeniei între parteneri; de asemenea, acţiunea
factorilor externi şi interni nefavorabili asupra mamei şi fătului în perioada de ovulaţie şi dezvoltare activă a
scheletului facial.

43
34. Clinica anomaliilor congenitale de inserţie a frenurilor buzei şi limbii. Indicaţiile
către tratamentul chirurgical al anomaliilor de inserare a frenurilor limbii şi buzei.
Metode chirurgicale de tratament a anomaliilor de inserţie a frenurilor.

Frenul scurt al buzei superioare şi al limbii. Aceste anomalii sunt cele mai frecvente vicii de dezvoltare.
Frenurile linguale şi labiale sunt scurte, îngroşate şi proeminente, inserate pe coama crestei alveolare. Pe limbă,
aceste frenuri formează uneori anchiloglosii, care influenţează în mod negativ articularea corectă a fonemelor.
Indicaţiile în plastiile de buză şi limbă sunt anatomice şi funcţionale. Indicaţiile anatomice sunt estetice (apar în
timpul vorbirii sau mişcărilor mimice) şi ortodontice (prezenţa diastemelor). Indicaţiile funcţionale sunt cele
care apar în momentul alăptării nou-născutului (refluarea lichidului şi pocnituri); indicaţii logopedice.
Corectarea plastică a frenurilor anormale se poate face prin trei metode: frenotomie, frenectomie, frenoplastie.
Frenotomia este indicată cînd frenurile labiale şi linguale sunt scurte şi subţiri. Ele sunt prezente mai frecvent la
nou-născuţi. Clinic, frenurile labiale scurte se caracterizează prin dereglări funcţionale evidente în timpul
suptului la nou-născuţi, prin pocnituri şi refluarea lichidului. Tehnica chirurgicală a frenotomiei constă într-o
simplă incizie transversală a trenului cu foarfecele de plastie. Incizia se plasează la jumătatea frenului,
secţionînd tractul fibromucos care realizează plică proeminentă. Astfel se obţine eliberarea imediată a limbii sau
a buzei şi adîncirea şanţului vestibular.
Frenectomia este indicată în frenurile labiale îngroşate şi constă în excizia acestora, care se face prin incizie
eliptică de o parte şi de alta, de la buză spre creasta alveolară, înscriindu-se porţiunea îngroşată şi extirpîndu-se
mucoasa împreună cu ţesutul fibros subiacent. Apoi marginile plăgii se suturează.
Frenoplasîia este indicată în cazul în care frenurile linguale sau labiale sunt deosebit de scurte şi frenotomia
simplă nu realizează o eliberare suficientă a buzei sau a limbii şi nici adâncirea şanţurilor periosoase respective.
Pentru alungirea frenurilor se pot practica următoarele procedee: a) incizia transversală a frenului pus în tensiu-
ne, urmată de suturarea perpendiculară a marginilor plăgii; b) două incizii angulare de o parte şi de alta a bridei
formate de frenul scurt, excizîndu-se o porţiune romboidală; laturile acestui romb sunt eliberate prin decolare,
apropiate şi suturate pe linia mediană; c) incizia în „V”, cu vîrful la nivelul inserţiei pe creasta frenului; frenul
este desprins şi împins, împreună cu părţile moi ale buzei, spre fundul şanţului vestibular.
Marginile mucoasei se suturează, iar plaga ia forma de “Y”, alungindu-se frenul şi
realizîndu-se un şanţ vestibular adânc; d) plastia în „Z”, care constă din incizia mediană
de-a lungul frenului şi două incizii orizontale. Lambourile triunghiulare obţinute sunt
decolate şi deplasate prin alunecare, obţinîndu-se alungirea şi adîncirea şanţului
vestibular.

35. Clasificarea chisturilor şi fistulelor branhiale ale feţei şi gâtului la copii. Tabloul
clinic al fistulelor şi chisturilor congenitale a feţei şi gâtului.

Chisturile dermoide şi epidermoide cresc foarte lent, rămîn multă vreme neobservate şi nu provoacă modificări.
Sunt descoperite accidental sau datorită unor complicaţii supurative. Atingînd mărimi excesive, ele pot provoca
unele tulburări funcţionale. Localizate în planşeu, îngreuează mişcările limbii, fonaţia şi deglutiţia, iar la exa-
menul clinic se constată proeminenţe pe linia mediană, sub limbă, ridicînd mucoasa, etalînd frenul şi deplasînd
limba superior şi posterior. Prin transparenţă se observă conţinut cenuşiu-gălbui. La presiune, degetul lasă o
amprentă în formă de gobeu, care, la palpare, este bine delimitată, mobilizabilă, păstoasă. Cele localizate sub
muşchiul milohioidian sunt proeminente în regiunea submentonieră, cu tegumentele nemodificate.
Macroscopic, cuticula chistului reprezintă toate elementele pielii: epitcliu stratificat, cu un strat comos şi un strat
malpighian, derm cu glande sebacee şi sudoripare. Chistul epidermoid conţine doar cheratină; chistul dermoid
conţine cheratină, dar şi sebum, teratoa- me, fire de păr, dinţi nanici, mucoasă din tractul gastrointestinal.
Diagnosticul diferenţial se face (în localizările din planşeu) cu ranula, care este situată paramedian, cu aspect
clinic specific; cu ade- nitele de tip seros sau cu supuraţiile de planşeu, însoţite de alterarea stării generale; cu
adenopatiile sistemice, însoţite de simptomatologie clinică caracteristică.
Chisturile şi fistulele cervicale mediane sunt de origine congenitală şi provin din canalul tireoglos, care în mod
normal se obliterează în săptămînă a Vl-a de viaţă intrauterină. Vestigiile acestui canal sunt glanda tiroidă şi

44
orificiul orb. Canalul traiectează osul hioid. Chisturile şi fistulele sunt căptuşite cu epiteliu cilindric stratificat,
chiar şi cu ţesut tiroidian. Clinic, se prezintă sub forma unei formaţiuni ovalare, cu diametrul de 2-6 cm, situată
în regiunea osului hioid. Tegumentele acoperitoare nu sunt modificate. La pal- pare, uneori - elastice, alteori -
moi, depresibile, percepîndu-se fluctuenţă. Ele aderă la osul hioid, mobilizîndu-se în timpul deglu- tiţiei
împreună cu acesta.
Diagnosticul diferenţial se face cu chisturile dermoide, ranulele subhioide, adenitele submentoniere.
Fistulele cervicale mediane apar spontan sau după extirparea incompletă a unui chist. Aceste fistule pot fi
complete şi incomplete. Cele complete au două orificii: unul - exterior, altul - la baza limbii, în dreptul
orificiului orb. Exterior sunt situate supra- sau subhioidi- an. Pielea din jurul orificiului fistulos este uşor
depigmentată, datorită unui lichid mucos care se scurge spontan sau la presiune.
Tratamentul: înlăturarea pe cale chirurgicală cu rezecarea osului hioid.
Chisturile şi fistulele laterale cervicale. Chisturile se localizează de-a lungul muşchiului stemocleidomastoidian,
provenind dintr-un pliu endodermic al celei de-a doua fante branhiale. Cresc lent, nu
provoacă tulburări funcţionale. De obicei, sunt situate în treimea mijlocie a şanţului prestemocleidomastoidian,
dar pot să se extindă în sus, spre şanţul retromandibular, şi în jos, spre articulaţia stemo- claviculară. Au formă
ovoidă, nu sunt aderente la tegumente, prezintă aderenţe de planurile profunde, permiţînd totuşi mobilizarea. Au
consistenţă moale, fluctuentă. Se pot infecta, devenind dolore, cu tensionarea şi congestionarea pielii, cu
alterarea stării generale.
Diagnosticul diferenţial se face cu limfangioamele cu caracter chistic şi nodular; cu adenopatiile cronice
specifice şi nespecifice sau cu cele tumorale, care au o consistenţă mai fermă, iar puncţia citologică precizează
caracterul chistic branhial.
Fistulele laterale cervicale, excepţional bilaterale, pot fi complete, având un orificiu la tegumente şi la peretele
lateral al faringelui, şi incomplete, oarbe, cu orificiul extern situat pe marginea anterioară a muşchiului
stemocleidomastoidian, sub nivelul unghiului mandibulei, pînă la furculiţa stemală. Sunt date despre fistule
oarbe cu orificiul unic intern pe peretele lateral al faringelui, retroamigdali- an. Acestea se pot suprainfecta, dînd
supuraţii latero-faringiene, sau se pot dezvolta ca tumori de sine stătătoare, confirmate morfologic. Prin fistulă
se scurge un lichid clar, filant, uşor vîscos, asemănător cu saliva. Tratamentul este chirurgical, cu înlăturarea
completă a formaţiunii.
Fistulele preauriculare sunt de origine congenitală, cauzate de anomaliile primului arc branhial din care se
dezvoltă tuberculii auditivi în luna a treia de viaţă intrauterină. Fistulele preauriculare sunt nişte orificii
fistuloase situate înaintea conductului auditiv extern; nu produc tulburări. Traiectul fistulos conduce spre
conductul auditiv extern. Se pot suprainfecta sau pot suferi o transformare chistică.

36. Etapele extracţiei dentare la copii. Indicaţiile extracţiei dentare în dentiţia de lapte şi
permanentă. Complicaţiile posibile la extracţia dentară la copii şi evitarea lor.

*Extractia dentara-interventie chirurgicala efectuata cu scopul de a indeparta din alveola sa dintele

care nu mai poate fi recuperat prin tratament conservator sau a carui existenta pe arcada impiedica fie
eruptia, fie alinierea dintilor permanenti si stabilirea unei ocluzii ortognatice.
Etape: sindesmotomia (nu se face), aplicarea, insinuarea, fixarea, luxatia, inlaturarea
*Indicatii:
-extractii cu scop ortodontic, extractii in perioada de schimb fiziologic (mobilitatte grad II sau III),
-extractia dintilor permanenti cind dintele e localizat in afara arcadei dentare si nu va afecta forma,
contactele interdentare se pastreaza maximal, nu se vor produce schimbari in ATM.
-extractii la prezenta anomaliilor si viciilor de dezvoltare, afectiuni dentare si ale tesuturilor limitrofe,
anomalii de structura, de forma (macrodontia, anomalii de dezv a smaltului),dinti supranumerari,
ectopii si inghesuiri dentare care nu se pot supune tratamentului ortodontic sau care prezinta afectuni
ce nu se supun tratamentului terapeutic.
-extractii dentare cu necroza pulpara si complicatiile lor: periodontite cronice, periostita acuta si cr
odontogena, osteomielita, flegmoane si abcese odontogene,
-extractii in traumatisme dentare si maxilare, in cazul proceselor tumorale (in bloc cu tesuturile

45
limitrofe)

I 1. Extracţia dinţilor de lapte şi a celor permanenţi, trataţi şi sănătoşi, cu

scopul de a dirija creşterea şi dezvoltarea aparatului dento-maxilar, de a crea
condiţii optime pentru formarea unei ocluzii dentare. Numărul, forma şi
mărimea dinţilor, corelaţia lor cu tipul feţei, volumul maxilarelor, localizarea
lor şi schimbul fiziologic au acţiune dominantă în creşterea şi formarea
sistemului dento-maxilar.
De aceea, dirijarea numărului dinţilor prezenţi pe arcada dentară, ordinea şi
tempoul schimbului fiziologic, în raport cu caracterul ocluziei şi
particularităţile individuale de dezvoltare a sistemului dento- maxilar, sunt
obiectivele principale ale stomatologiei pediatrice.
2. Extracţiile dentare în perioada schimbului fiziologic. Deoarece
perioadele de schimb fiziologic sunt individuale şi extrem de variate, se
vor face în momentul în care se va depista mobilitate dentară de gradul
II sau III, care va jena alimentarea şi vorbirea copilului. Diagnosticul
schimbului fiziologic nu prezintadificultăţi; clinic, el se caracterizează
prin mobilităţi dentare vizibile. Mobilitatea dinţilor primari în perioada
precoce de schimb fiziologic poate fi cauzată de un traumatism, care va
duce la rizaliza precoce a dintelui trauamat, sau de prezenţa unui chist,
a unei tumori (hemangiom) sau boli de sistem. Resorbţia dentară
întîrziată se caracterizează prin implantări ferme ale dinţilor în osul
apofizei alveolare, în perioadele schimbului fiziologic. Ele pot fi
cauzate de prezenţa dinţilor supranumerari, înghesuiri dentare,
anodonţii primare ale dinţilor permanenţi, ectopii ale mugurilor dentari,
tumori etc. în aceste situaţii, extracţiile dentare se vor indica doar după
un examen radiologie.
3. Extracţia dinţilor permanenţi sau primari cu scop ortodontic.
Anomaliile dento-alveolare (prognatismul maxilar sau mandibular,
înghesuirile dentare) sunt indicaţii pentru extracţiile dentare în den-
tiţia permanentă sau primară, care se vor face doar după examenele
clinic, radiologie şi biometric de către ortodont,
4. Extracţiile dentare în perioada precoce a schimbuluifiziologic al
dinţilor primari sunt generate de lipsa spaţiilor pe arcadele dentare şi se
efectuează cu scopul de a crea aceste spaţii pentru dinţii permanenţi
care erup. Cel mai des se practică extracţiile dinţilor în grupul frontal al
maxilarelor. Spre exemplu lipsa spaţiilor pentru eruperea incisivilor
centrali este o indicaţie de extracţie a incisivilor laterali. Deseori sunt
indicate extracţiile simetrice.

46
 5. Extracţiile dinţilor permanenţi sunt indicate în cazul în care dintele este
localizat în afara arcadei dentare şi nu-i va afecta forma, contactele
interdentare se păstrează maximal, iar înlăturarea dintelui nu va
produce schimbări în articulaţia temporo-mandibulară. Uneori, spaţiul
pentru dintele erupt în afara arcadei se va face din contul extracţiilor
dinţilor permanenţi cu valoare funcţională mai mică sau din contul
dinţilor afectaţi de carii complicate. Extracţia dinţilor permanenţi este
indicată în cazul unui deficit pe arcada dentară de 6 mm la fiecare
semiarcadă.
6. Extracţia mugurilor dentari permanenţi este o metodă raţională şi
eficientă de formare a unei ocluzii corecte şi de dirijare a creşterii ma-
xilarelor. Extracţiile mugurilor dentari permanenţi favorizează migrarea
intraosoasă a mugurilor adiacenţi şi eruperea corectă a dinţilor în
arcada dentară, fiind o metodă de profilaxie a anomaliilor dento-
alveolare.
II. 1. Extracţiile dentare cu referire la anomaliile şi viciile de dezvoltare,
afecţiunile dentare şi ale ţesuturilor limitrofe. Viciile de dezvoltare dentară
sunt extrem de variate şi afectează structura, forma şi poziţia ţesuturilor
dentare, numărul dinţilor şi tempoul de dezvoltare. Ele sunt cauzele
tulburărilor dezideratelor fizionomice, micşorării valorii funcţionale şi
anomaliilor de ocluzie.
2. Anomaliile de structură ale ţesuturilor dure se manifestă prin aspectul
vizual vicios de formă, număr şi structură radiculară. Confirmarea
radiologică este necesară înainte de a fi indicată înlăturarea acestor dinţi.
3. Anomaliile de formă ale ţesuturilor dure dentare clinic reprezintă
macrodonţie, anomalii de dezvoltare a smalţului. Ele sunt nişte
obstacole în erupţia dinţilor permanenţi şi cauzează anomalii dento-
alveolare, erupţie întîrziată, ectopii dentare. Tratamentul endodontic şi
restabilirea estetică a dinţilor nu asigură rezultatele funcţionale şi
cosmetice necesare, fiind indicaţi la extracţii.
4. Dinţii supranumerari sunt o anomalie frecventă, depistată la copii în
perioada de schimb fiziologic, mai ales în regiunea incisivilor superiori.
Dinţii supranumerari pot cauza schimbul fiziologic întîrziat, lipsa
dinţilor permanenţi, deformaţia arcadelor dentare, ectopii şi înghesuiri
dentare, persistenţa dinţilor primari pe arcada dentară. Extracţiile
dinţilor supranumerari se vor efectua după stabilirea diagnosticului
clinic şi radiologie.
5. Ectopiile şi înghesuirile dentare sunt anomalii cauzate de insuficienţă
de spaţiu pentru dinţii care erup pe arcadele dentare şi generează

47
 anomalii dento-alveolare. Tratamentul constă în micşorarea numărului
de dinţi prin indicaţii de extracţii dentare. Extracţia dinţilor permanenţi
ectopiaţi este o indicaţie pentru cei care nu pot fi aliniaţi prin mijloace
ortodontice în arcada dentară; pentru dinţii afectaţi de carie, cu
distrucţii coronare şi radiculare întinse, cu procese patologice
periapicale, cu necroză pulpară, tratamentul endodontic al cărora a
eşuat, cu afecţiuni parodontale sau cu valoare funcţională scăzută.
Ectopia dentară poate fi cauza retenţiei dintelui. De cele mai multe ori,
retenţiile sunt localizate la nivel de canin, premolar si molarul trei.
Indicaţie pentru extracţia dinţilor retinaţi serveşte prezenţa unui chist, a
unui proces inflamator sau a unei anomalii de poziţie a dinţilor
adiacenţi.
III. Extracţiile dentare cu necroză pulpară şi complicaţiile lor
1. Periodontitele cronice ale dinţilor primari se înlătură în următoarele
cazuri: cînd pina la schimbul fiziologic au mai rămas 2 ani; în prezenţa
afecţiunilor contagioase sau alergice; în prezenţa a două sau mai multor
exacerbări; cînd rizaliza depăşeşte cu mai mult de 1/3 sau 1/4 din
lungimea rădăcinii; în prezenţa dinţilor: cu rizaliză sau cu perforaţie la
bifurcaţia radiculară; care sunt cauza resorbţiei corticalei la apexul
dintelui primar şi la nivelul mugurelui dentar; cu chisturi radiculare; care
au provocat exacerbări în momentul tratamentului; care au provocat şi
menţin procesele subacute sau cronice în nodulii limfatici regionali; în
supuraţiile cronice între bifurcaţia dintelui şi mugurelui dentar; dacă dinţii
primari, după tratamentul endodontic, vor prezenta radiologie destrucţii
periapicale, cu tendinţa de a se răspîndi spre mugurele dentar.
Extracţiile dinţilor de lapte cu necroză pulpară sunt indicate îndeosebi
copiilor care nu pot să colaboreze cu medicul; tratamentul cărora necesită
mai multe şedinţe; părinţii cărora sunt categoric împotriva tratamentului sub
protecţie de anestezie generală; care locuiesc departe de oficiile dentare şi nu
dispun de transport şi timp.
Indicaţiile în înlăturarea dinţilor permanenţi cu necroză pulpară sunt reduse.
Ei se vor înlătura doar atunci cînd coroana este rămolită şi nu prezintă interes
anatomie~şi funcţional, iar rădăcina nu poate fi utilizată pentru o lucrare
protetică; atunci cînd se mai poate aplica un tratament conservator
endodontic.
2. Periostita acută şi cronică odontogenă. Dinţii primari pluriradiculari —
cauza unei periostite acute purulente — sunt o indicaţie de extracţie
totală. în cazul dinţilor primari monoradiculari în perioada de formare
radiculară, la copiii din categoriile I şi II ASA de sănătate, se va indica

48
 tratament endodontic. Eficacitatea tratamentului este condiţionată de
rădăcinile drepte şi largi, care permit un drenaj suficient. Insă, dacă în
primele zile de tratament nu se vor obţine rezultate satisfăcătoare, dinţii
se vor înlătura.
Dinţii primari şi cei permanenţi monoradiculari, care sunt cauza periostitelor
cronice hiperostozante, trebuie înlăturaţi.
3. Osteomielita, flegmoanele şi abcesele odontogene. Dinţii primari şi
permanenţi pluriradiculari, care vor fi cauza osteomielitelor acute şi
cronice odontogene, a flegmoanelor şi abceselor odontogene, sunt
indicaţi la extracţii. Cei permanenţi monoradiculari şe vor înlătura doar
dacă ei şi-au pierdut valoarea functionala şi anatomica. Mugurii dentari
permanenţi sechestraţi se vor extrage
IV. Extracţiile dentare în traumatismele dentare si maxilare
1. Traumatismele dentare în dentiţia primară se caracterizează prin luxaţii
complete şi incomplete, rareori prin fracturi coronare şi radiculare. în
baza particularităţilor sistemului dento-alveolar, dinţii primari în
traumatismele dentare se vor înlătura în caz de: luxaţii totale; luxaţii
incomplete cu deplasări în ax şi cele cu deplasări labio- vestibulare şi
mezio-distale
2. Extracţia dinţilor permanenţi. Indicaţiile în extracţia dinţilor
permanenţi, în caz de traumatisme, sunt: fractură multiplă, fracturi
cominutive, fractură radiculară longitudinală, fractură oblică, fractură
la nivel de 1/2 din lungimea rădăcinii, fracturi coronare la nivel de
colet, luxaţii nereductibile. Dinţii cu o fractură la nivelul coletului sau
mai jos vor fi înlăturaţi doar după consultaţia ortopedului.
Fracturile radiculare se supun tratamentului prin operaţia de re- zecare
apicală. Daca fragmentul fracturat de la apex este prea scurt, el se lasă în
alveolă, deoarece va fi supus resorbţiei spontane.
3. Indicaţiile în extracţia dentară a dinţilor primari şi permanenţi, din linia
de fractură a maxilarelor sunt: dinţii primari şi cei permanenţi,
proiectaţi în linia de fractură, cu carii complicate ce menţin procesele
septice; dinţii permanenţi sănătoşi şi mugurii dentari care vor fi un
obstacol în reducerea fragmentelor.
V. Indicaţiile în extracţiile dentare cu procese tumorale
4. Tumorile sunt cauza destrucţiilor complexului dento-alveolar şi se
manifestă prin resorbţii radiculare, mobilităţi dentare, dereglări
funcţionale. înlăturarea lor se va face în bloc cu ţesuturile osoase
limitrofe. înlăturarea unui .singur dinte din regiunea tumo- rală este
periculoasă prin provocarea creşterii tumorii sau a unei hemoragii.

49
*Contraindicatii relative:
-afectiuni acute ale MB de origine virala si alergica;
-sindroame hemoraice , leucozele acute (absolut), diabet zaharat II in stadiu de decompensare,
afectiuni cardiace compensatorii, nefropatii insotite de cresterea TA, afectiuni hepatice, afectiuni
reumatice cu interesare articulara sau cardiaca, adm indelungata de corticosteroizi.
*Particularitatile:
-se fac in raport cu perioada de virsta a copilului, cu perioadele de formare radiculara a dintilor
primari, de inchidere a apexului, de resorbtie si schimb fiziologic - se folosesc instrumente de marima
mai mica, corespunzatoare cavitatii orale
-elevatoarele sunt inlocuite cu excavatoare stomatologice pentru a preintimpina extractia dintilor si a
mugurilor dentari invecinati.
-la inlaturarea dintilor primari nu se face sindesmotomia
-insinuarea nu se face mai jos de coletul dentar, luxatiile nu au directii stricte, nu se face chiuretajul
plagii alveolare.
-extractia dintilor temporari: pentru dintii anteriori miscari in plan antero-posterior si de rotatie, pentru
molari si premol la max miscari in directie palatina apoi spre vestibular alternate cu rotatii usoare si
deplasari palatine de exarticulatie. La mol si premol mand deplasari spre V apoi spre L.
-insinuarea clestelui in raport cu rezorbtia radiculara: pin la colet in resorbtie orizontala, si in regiunea
radacinii neresorbabile in cazul resorbtiei verticale.

Complicaţiile locale şi generale în timpul operaţiei extracţiei dentare şi după extracţie, profilaxia lor.

*Complicatii locale in timpul extractiei dentare: fractura radiculara ( se lasa in alveola la copii),
luxatia totala a mugurelu dentar, aspirarea dintelui exarticulat, lezarea partilor moi, a limbii; lezari
osoase-fractura alveolei, a tuberozitatii maxilare, a mandibulei, luxatia mandibulei, deschiderea
sinuslui, impingerea radacinilor in sinus maxilar, deschiderea sinuslui, leziuni ale nervilor sau vaselor
sangvine cu instalarea hemoragiei.
*Complicatii locale dupa extractie dentara: hemoragie postextractionala, alveolita postextractionala
umeda sau uscata, creste alveolare cu exostoze, bride cicatriciale periosoase, dezechilibru
ocluzoarticular.
*Complicatii generale: diseminarea infectiei in organism in urma nerespectarii asepsiei sau
neinlaturarea completa a resturilor radicuale infectate.
*Profilaxia: aplicarea unei tehnici adecvate, prin folosirea unor instrumente si manopere adecvate,
examen clinic si radiologic minutios, cunoasterea particularitatilor morfologice a coroanei si dintelui, a
maxilarelor, gingivomucoasei si tesuturilor din imediata vecinatate a dintelui care va fi supus
extractiei, curatirea munitioasa a plagii postextractionale, respectarea asepsiei si antisepsiei.

Complicaţiile apărute în urma extracţiei dentare

Fractura radiculară la copii - cea mai frecventă complicaţie, cauzată de procesul de rizaliză
neuniformă, care duce la formarea rădăcinilor înguste si lungi. Fragmentele radiculare fracturate uneori
sunt situate chiar sub mugurii dinţilor permanenţi. Se ştie că înlăturarea fragmentelor fracturate este
condiţia principală în regenerarea plăgii alveolare. La copii însă, aceste fragmente radiculare vor fi
lăsate în alveolă. Străduinţa de a înlătura aceste fragmente va duce la înlăturarea accidentală a
mugurelui dentar. Plaga alveolară postextracţională a unui dinte de lapte are condiţii necesare pentru o
regenerare fără complicaţii (alveola este lată, superficială, mică, cu o capacitate mare de drenare).
Odată cu eruperea dinţilor permanenţi, rădăcinile fracturate vor fi expulzate spontan.
Luxaţia totală a mugurelui dentar este o complicaţie în extracţia dentară la copii, dacă nu se respectă
particularităţile manevrelor de exodonţie. Mugurele dentar, odată luxat, se reimplantează imediat în
alveolă şi se fixează prin suturarea marginilor alveolare sau prin aplicarea aparatului ortodontic.
Complicaţiile infecţioase posibile vor fi prevenite prin protecţie de antibiotice. Evidenţa radiologică a
acestor dinţi se va face la intervale de 3 luni, timp de 1 an.

50
Aspirarea dintelui exarticulatin timpul manevrelor de extracţie dentară, poate apărea la copiii anxioşi,
mobili, capricioşi. Aceşti copii sunt îndreptaţi în staţionarele respective pentru examen şi tratament
specializat.

37. Etiologia periostitelor la copii. Clinica periostitelor acute şi cronice la copii.

Tratamentul periostitelor la copii.

Clasificare:
-procese infectioase a tesuturilor moi: limfadenita , abces, flegmon, adenoflegmon;
-procese infectioase a tesutului osos: periostita, osteita, osteomielita.
-procese infectioase a dintilor si tesuturilor periodontale: pulpita, periodontita, pericoronarita, alveolita.
10. Periostita acută purulentă a maxilarelor la copii; etiopatogenia, clinică, tratament,
profilaxia.
*Periostita (abces vestibular): afectiune inflamatorie a periostului, cauzata de infectiile tes dentare si
parodontale.
*Etiologie: de origine dentara, cu flora microbiana caracteristica gangrenei pulpare: stafilococi, beta-
streptococi, eneterococi, anaerobi.
Mai des in regiunea molarilor primari sau M1 permanent
*Patogenie periostite purulente: este stadiul subperiostal al abcesului V. Evolueaza din cea acuta
seroasa. Lichidul purulent din reg periapicala dentara traverseaza osul prin canalele osoase si tesutul
medular. Lichidul se acumuleaza sub periost si formeaza abcesul subperiostal, are loc erodarea treptata
a periostului si patrunderea lichidului submucos. Trecerea formei seroase in purulenta la copii e un
proces destul de rapid, evolutie in citeva ore.
*Clinica: tumefactia umple santul V, bombare in dreptul a 2 sau 3 dinti pe partea Vestibulara a apofizei
alveolare. Fluctuenta la palpare. Dintele cauza mobil. Copilul limiteaza functia maxilarelor reflector,
capul in pozitie antalgica. Exooral tumefactie cu asimetrie accentuata, edeme a partilor moi palpebrale,
plicei nazolabiale, buzei sup, reg submand. Abcesul V in reg incisivilor centrali sup e insotit de
tumefactia si edemul accentuat a intregii buzesup-buza de tapir. Cel din reg caninca se manifesta prin
tumefactia pleoapei inf si reg geniene, din reg molarilor-tumefactie geniana marcata care deformeaza
obrazul. Proce in reg unghiului mand provoaca trismus, in reg mol mand duce la tumefierea obrazului
cu extindere spre reg submand. SG: insomnie, neliniste, febra 38, VSH crescut, leucocitoza,
limfopenie, in urina urme de proteine.
*Diagn.df:furuncul, adenoflegmon, osteomielita acuta odontogena (Per ac pur doar din partea
vestibulara a procesului alv), pulpita ac difuza.
*Tratament: chirurgical si medicamentos. Sub anestezie generala. Dintii primari infectati se extrag
obligatoriu, cei permanenti doar atunci cind coroana e ramolita. Inciziile de pe plica de tranzitie mari,
cu decolari periostale la nivelul a 2-3 dinti. Abcesul palatin se va trata prin excizia unei fisii
mucoperiostale pentru a preveni lipirea marginilor inainte de timp.

General: Antibacterian i/m sulfanilamide, antiinflamator:ascorutin, gluconat Ca, preparate

hiposensibilizante; analgetice; lichide in abundenta; pentru infiltrat abundent al tes moi – pansamente
cu levomecoli

Dupa un tratament general si local deplin, diminueaza in 3-4 zile.

*Periostita cr: proces inflamator a maxilarelor cu dinamica lenta, caracterizat prin tumefierea traptata ,
indolora a osului.
*Etiologie: La copii pe parcursul dezvoltarii scheletului facial au loc procese de osteoproductie
periostala. Procesul inflamator odontogen cronic ce irita periostul,periodontita cronica, dupa periostita
acuta, forme cr de ostemielita, post traumatic.

51
tratament nerational endodontic, evolutie cronica cind insoteste periodontita cronica, tratament
nerational a periostitelor acute si formelor cronice de osteomielita sau dupa traumatism. La copii se
intilnesc forma simpla care cedeaza la tratament endodontic , si forma productiva -prin formarea
hiperostozelor.
*Clinic: ingrosarea cortico-periostala periferica localizata, asemanatoare unui chist radicula r. Se
determina la palpare. Partile moi limitrofe usor tumefiate, tegumentele nusi modifica culoarea.
Procesul e localizat la niv molarilor primari sau al primului molar permanent, pe suprafata laterala a
mandibulei, cu intindere spre marginea bazilara sau spre ramul mandibulei.
Rx: tes oso tinar sub forma de linie fina stratificata ce iese din limitele corticalei; Rx neconclusiv
pentru maxilarul superios
*Diagn.dif. osteomielita cronica productiva , tumorile benigne ca sarcomul, osteomul, displazia
fibroasa.
*Tratament: lichidarea focarelor cronice periapicale. Dintii cauza primari se inlatura, permanenti se
trateaza. Nu se adm antibiotice. Fizioterapie, ionoforeza cu tinctura de iodura de potasiu 6%, comprese
cu sol de dimexid, sulfanilamide, vit.

38. Etiologia şi patogenia osteomielitelor acute odontogene la copii. Clinica.

Particularitati de clinica. Patogenie. Tratament. Consecinte la distanta.

Osteomielita: proces declansat de patrunderea germenilor patogeni la nivelul tes osos, provocind
procese supurative intinse, cu dezvoltarea zonelor de osteonecroza.
*Clasificare: dupa mec de patrundere-odontogene, hematogene, traumatice.
In raport cu evolutia clinica -acute si cronice (specifice-tuberculoase, sifilitice, actinomicotice si
nespecifice-distructive, proliferative, distructiv-proliferative).
Frecventa osteomielitei odontogene la copii estde 80% din nr total de osteomielite ale maxilarelor, o
celei hematogene -9%, traumatice 11%. Pana la 3 ani mai des hematogene, 3-12 a – odontogene.
*Etiologie: patrunderea germenilor patogeni-stafilococi, streptococi din focarele periapicale, in 80 %
mol de lapte si 1 mol permanenti, rar in urma chisturilor radiculare supurative.
*Patogenia: incepe cu un proces de supuratie ce provoaca necroza osoase. Procesul infectios trece
etapele de congestie, supuratie, necroza, reparatie.
3 ipoteze: Bobrov si Lexer (embolica infectioasa), Derijanov (sensibilizarii organismului) osteomielita
se dezvolta in organism atunci cind in acesta este infectia in stare latenta, Semencenko (dereglarilor
neuro-reflectorii) – iritarea n.alveolaris inferior in urma sensibilizarii

*Particularitalile evolutiei la copii:

-risc crescut de diseminare in circulatie pentru copiii mici favorizat de surmenarea fizica, procese
cronice, infectii virale, infectii contagioase frecvente (scarlatina, rujeola).
-formele grave generalizate se intilnesc la copii in perioada epidemiilor virale de iarna
-particularitatile de virsta ale sis neurologic si limfatic, sistemul dentar, patomorfologia si functia
maxilarelor favorizeaza raspindirea procesului inectios.
-intensitatea raspindirii procesului in os e direct proporţionala cu schimbarile fiziologice ale osului in
perioada de crestere, formare, erupere, schimb dentar.
-mineralizarea insuficienta a maxilarelor, predominarea subst organice, structura tes spongios fragil,
corticala subtiata inlesneste raspindirea difuza. Astfel la copii nu intilnim osteomielita acuta cu
localizarea in apof alv.
-procesul infectios se extinde cu citeva zile inainte de aparitia semnelor clinice: la max -spre peretele
ant, mugurii dentari si sutura maxilo malara; la mand-spre unghiul mand si ramul mand.
-cu cit mai mic e copilul cu atit mai grav e evolutia la maxilar si mai usor la mand, cu vorsta acest
raport se schimba.
-la copii perioada de trecere a formelor acute in cronice e mai scurta, osteomielitele cr se intilnesc mai

52
rar.

Osteomielita odontogenă acută la copii; etiopatogenie, clinică, diagnostic, tratament, profilaxie.

Maladie inflamatorie supurativ-infectioasa a oaselor maxilare, al carei agent cauzal e dintele afectat de
carie si complicatiile acesteia.
*Etiologie: patrunderea germenilor patogeni-stafilococi, streptococi din focarele periapicale, in 80 %
mol de lapte si 1 mol permanenti, rar in urma chisturilor radiculare supurative.
*Patogenia: incepe cu un proces de supurate ce provoaca necroza osoase. Procesul infectios trece
etapele de congestie, supuratie, necroza, reparatie.
*Clinic: debut brusc, SG- neliniste, excitare, insomnie, febra, frisoane, tahicardie, adinamie, posibile
vome, convulsii, tulb GI. Local tumefatia perimand sau perimax e difuza, tegumente congestive,
luciase, destinse, insotite de flegmoane a spatiilor profunde si superficiale perimax. La maxila poate
antrena si sinusurile paranazale. La mand se afecteaza reg submand, submentoniera, reg cervicala.
Prezente adenitele acute si periadenitele. Endobucal: mucoasa tumefiata, pe vestibular si oral in
regiunea dintelui cauza inca care se atesta durere la muscare si mobilitatea a 2-3 dinti vecini,
hipersalivatie, disfagie, trismus. Dintii in cauza cu algii, mobili cu elim purulente din parodontiu. In
caz de localizare a proc la maxilarul superios apare simptomul Vensans (parestezia pielii jumatatii
buzei inf).
Rx:neconlusiv!!!
Laborator: leucotice 15-30 mii, VSH 30-50 mm/h, abaterea de stinga a formulei leucocitare, proteina C
reactiva, in urna urme de proteina, eritrocite, leucocite

Rg: demineralizare, stergerea desenului trabecular, largirea spatiilor medulare, corticala subtiata pe
alocuri erodata. Leucocitoza, limfopenie, neutrofiloza.
*Diagh dif: periostite acute odontogene, procese inflam a parotidei, sarcoame,
*Tratament: chirurgical si terapeutic. Dintii cauzali la extractie. Abcesele se deschid cu incizii si
decolari largi a periostului. Evacuarea lichidului purulent in stationar sub anestezie generala. Ranile se
dreneaza, din 2 zi se spala cu antiseptici, proteolitici. Extern pansament dimexid.

Medicamentos: sol dezintoxicante i/v ( glucoza, sol izotonica), Ab cu tropism fata de tes oso 0
lincomicina, nretromicina, clindamicina, cefalexin, cefazolin, tienam. Sb antihistaminice, prep de Ca,
complexe de vitamine A, D, E, B, C, imunomodulatori nespecifici.

Etiologia si patogenia osteomielitelor cronice la copii. Particularitatile clinico-

radiologice in formele cronice de osteomielita. Particularitati de tratament. Consecinte
la distanta.
Etiopatogenia: se dezvolta dupa 3-4 luni de la debutul osteomielitei acute. Au loc procese distructive
ale subst osoase: lezarea elem oasoase, cu formarea focarelor de necroza, paralel au loc reactii de
osteogeneza pe cale endoosoasa si periostala la copii.
-distructiva: consecinta oastemielitei ac, pe fondul starii generale si locale alterate. Clinic SG
ameliorata, leucocitoza, eozinofilie. Local ameliorare, dar se mentine tumefactia moderata a partilor
moi, indolora. Pe mucoasa apar fistule. Osul diminuat de periost, rugos, sechestre mobile de diferite
marimi. Rg sectoare difuze de resorbtie a subst corticalei si maduvei osoase, sclerozarea sechestrului,
inconjurat de o zona transparenta. Tratament: sechestrectomie cind sunt sechestre mari fara tendinta
spre resorbtie, prezenta muguri dentari mortiificati.
-distrucitvproliferativa: alterarea proceselor de distructie in forma de sechestre mici si multiple si
proliferare osoasa. Sechestrele se resorb sau se elimina prin incizii de drenare. Paralel are loc si o
osteogenerare periostala stratificata. Rg alterarea sectoarelor de opacitate si sclerozare.
-proliferativa (Garri): la 12- 15 ani. Cauza agenti microbieni atipici cu virulenta scazuta, folosirea
irationala a AB, deprimarea sis imun. Clinic: nu afecteaza SG, la debut simptome locale atenuate.
Evolutie 1-2 ani, cu fistule intraorale sau aexoorale, care se pot deschide spontan. In perioada de
exacerbare pot fi semne clinice locale de inflamatie. Rg: ingrosarea difuza a osului din contul

53
stratificam periostale, urmata de modificari structurale si osteogeneza endoosoasa. Tratament: complex
(chirurgical, stomatologic, terapeutic). Chirurgical se elimina focarul periapical, tesutul osos de pe
corticala mand si modelarea reliefului mand.

Osteomielita hematogena la copii. Particularitati de etiologie, clinica si tratament.

Consecinte la distanta.
Mai des la maxilarul superior, varsta 1-2 ani
Conform ru, se disting 3 forme de osteomielita hematogena: toxico-septica, septico-piemica si locala.
Ultima la copii nu se intilneste.
Forma toxica are caracter rapid, temperatura inalta, intoxicatie, tahicardie, anemie hipocroma,
leucocitoza, devierea formulei leucocitare spre stinga, cresterea VSH, hipoproteinemie. Semnele
clinice locale nu sunt pronuntate aparind la a 4-6 zi.
Forma septico-piemica are evolutie vertiginoasa, semnele locale apar devreme (sun descrise mai jos
infiltrat al zone infraorbitale, etc) Caracteristice sunt fistulele primare (ungh medial al ochiului)

*Etiopatogenie: pe fond de stare septica. Infectii ombilicale, piodermiile cutanate, afectiuni

contagioase, infectii resp, otite, etmoidite, traumatismele muc, lez muc faringiene, mastita. Factori
predispozanti: nastere prematura, patologia sarcinii, infectii ac repetate. Stafilococ auriu si alb.
Factorii diseminarii pe cale hematogena: sis imunitar imatur, funstia nedesavirsita a sis endocrin si
histiocitar. La max: la apof frontala si malara, la mand in procesul articular.
*Clinic: in primele luni de viata, des pin la 1 an. Instalare brusca,
-la maxila: instalarea fistulelor si sechelelor precoce cu localizare in cav buc, la unghi median si lateral
al ochiului, pe partea lat a nasului. Distructia si resorbtia stratului cortical osos bilateral cauzeaza
evadarea procesului infectios in cav nazala si sinusala. Rg zone de resorbtie osoasa focara sau difuza.
Mugurii dentari devin sechestre, mentinid focarul de inflamatie cronica.
-la mand: boala evolueaza mai lent. Tumefactia in reg parotidei sau submand apare la a 3-4 zi. Poate fi
afectat ductul auditiv cu resorbtia per inf. Apar fistule submand, retromand sau pe plica de tranzitie in
cav buc.
*Tratament: evacuarea lichidului purulent.

Conform cartii:

 Osteomielita hematogena a reg OMF se instaleaza in zonele de activitate fiziologica intensa:

apofiza frontala si malara a maxilarului, la mandibula in proc articular. In prima luna de viata a
copilului, pna a la 1 an si mai rar 3-7 ani. Se instaleaza brusc, cu raspindirea rapida a
procesului. In perioada acuta, inflamatia partilor moi se va localiza in reg infraorbitala si partea
laterala a nasului sau in reg infraorbitala si orbitala externa. Deseori tumefactia e localizata la
unghiul lateral si la cel median al ochiului. Tegumenele palpebrale sunt edematiate,
hiperemiate, globul ocular – intredeschis, uneori exoftalm. 2-3 zi odata cu resorbtia stratului
cortical osos, apar abcese subperiostale

 Osteomielita hematogena a maxilarelor – instalarea fistulelor si sechelelor precoce – 2zi, cu

localizarea in cav bucala pe palatin si in vestibulul cav orale, la ungh median si alteral al
ochiului, pe partea laterala a nasului.

 Osteomielita hematogena a mandibulei:e insotita frecvent de starea de sepsis, tumefactia in

regiunea parotidei sau in cea submandibulara va aparea dupa 3-4 zile.trecerea formei acute in
cronica se observa mai rar ca la maxilar.

 Osteomielita hematogena cu afectarea multipla a oaselor faciale

54
Rx: pana la 10 zile nu e concludent, apoi zone slabe de liza

Laborator: semnele inflamatiei acute (eritropenie, leucocitoza, cresterea VSH, devierea form spre
stinga, proteina C reactiva; in urina prezenta Pr, eritrocitelor si leucocitelor).

DD: osteomielita odontogena, sarcomul Yuing, abcesele tes moi, parotita acuta, maladiile inflamatorii
ale urechii mijlocii

Tratamentul trebuie sa fie precoce, complex doar in stationar.

I/v dezintoxicant; antibiotice, plasma antistafilococica hiperimuna gama globulina antistafilococic

Chirurgical: deschiderea abceselor si infiltratelor tes moi, abceselor subperiostale cu drenarea

ulterioara

Consecinta a osteomielitei acute in cursul careia au aparut complicatii sau tratamentul nu a fost
efectuat corespunzator. Trecerea in stadiu cronic are loc mai rpede ca la maturi la 7-9 zi de la inceputul
maladiei. Mai des la mandibula la 5-10 ani / 7-13 (manual). Diagnosticul definitiv se face la 1-1,5 luni,
in baza examenului clinic si radiografic.
3 forme: distructiva, proliferativa, distructiv-productiva.
*Etiopatogenie: pe fond de stare septica, netratarea osteomielitei acute. Infectii umbilicale, piodermiile
cutanate, afectiuni contagioase, infectii resp, otite, etmoidite, traumatismele muc, lez muc faringiene,
mastita. Factori predispozanti: nastere prematura, patologia sarcinii, infectii ac repetate. Stafilococ
auriu si alb. Factorii diseminarii pe cale hematogena: sis imunitar imatur, funstia nedesavirsita a sis
endocrin si histiocitar.
*Clinica: os ingrosat difuz prin existenta unui proces inflamator cronic central, ingrosare difuza
cortico periostala periferica. Durere spontana si progresiva, la inceput discontinua apoi continua.
Evolutie indelungata, apar fistule, apar multiple sechele.
*Tratament: drenarea procesului septic prin incizii si largirea fistulelor. Sechestrectomia. Terapie
generala

Ru:le trecerea maladiei in stare cronica deja la 1-2 saptamina se formeaza mici sechestre. Sechestre
mari de obicei la maxilarul sup nu se formeaza. Aparitia lor poate fi explicata prin tratament nerational.
Foliculii dintilor permanenti pot fi compormisi, sechestra si intretine procesul inflamator.

La nivelul mandibulei cronicizare e ft rara, apar sechestre medii si mari peste 2-3 saptamini de la
debutul maladiei. Mugurii dentari sunt compromisi si se sechestreaza, sunt afectatae zonele de crestere
osoasa, se dezvolta osteoartrita purulenta. Deseori maladia ia un caracter cronic recidivant,
sechestrarea a noi portiuni de os. Se micsoreaza indicatorii imunitatii celulare (limfopenie).

Forma destructiva

Clinic, starea generală este ameliorată, temperatura corpului la valori normale, uneori stări de
subfebrilitate, leucocitoză, eozino filie, scăderea monocitelor. Starea locală - ameliorată, dar se mai
menţine tumefacţie moderată a părţilor moi, indoloră. Nodulii lim- fatici regionali se menţin măriţi şi
dolori la palpare. Pe mucoasa apofizei alveolare sau pe tegumente apar fistule, care pot fi explorate
prin cateterism cu ace bonte sau stilete butonate. Se percepe osul diminuat de periost, rugos, iar
sechestrele sunt mobile, de diferite mărimi. Deseori, sechestre devin mugurii dentari, afectînd zonele
de creştere.

55
Pe clişeele panoramice se determină sectoare difuze de resorbţie a substanţei corticalei şi măduvei
osoase. Procesele de destrucţie a elementelor osoase decurg rapid şi difuz, răspîndindu-se în cîteva
zone osoase şi afectînd mugurii dinţilor permanenţi. Destrucţia osoasă la copii se determină la 2-3 luni.
Forma destructivă este însoţită de formarea sechestrelor întinse, radiologie caracterizate prin
sclerozarea sechestrului, înconjurată de o zonă adiacentă transparentă, cu pierderea desenului
trabecular, regenerare periostală şi endoosală scăzută. Formele destructive de osteomielită cronică se
întîlnesc mai ales la copiii cu starea generală nefavorabilă, cu maladii acute sau contagioase, în special
pe fond de infecţii virale acute, rujeolă, scarlatină, dizenterie.
Indicaţiile în sechestrectomie la copii sunt: instalarea sechestrelor mari, care nu au tendinţă de
resorbţie, şi prezenţa mugurilor dentari permanenţi mortificaţi. Pentru a nu leza zonele de creştere,
intervenţia trebuie să se pracţice pe cale endobucală, cu menajarea periostului, care are un rol
important în regenerarea osoasă.
Profilaxia osteomielitelor cronice destructive: asanarea cavităţii bucale, respectarea principiilor de
tratament în perioada acută, diagnosticul precoce al osteomielitelor acute odontogene, tratamentul în
condiţii de spitalizare, asistenţa medicală chirurgicală şi în volum deplin, terapia conservativă
raţională.
Osteomielita cronică destructivă se poate complica prin formarea abceselor şi flegmoanelor,
sechestrarea totală a ramului, fracturarea mandibulei, mortificarea mugurilor dentari, schimbări
destructive ale articulaţiei temporo-mandibulare de tip osteoartroză, tulburări de dezvoltare a
mandibulei, deformaţii dento-alveolare, ocluzii patologice.
Osteomielita cronică destructiv-proliferativă — cea mai răspîndită formă, caracterizată prin alterarea
proceselor de destrucţie şi proliferare osoasă. Procesele de destrucţie în formă de sechestre mici şi
multiple sunt localizate pe o suprafaţă întinsă. La copii, aceste sechestre se resorb sau se elimină prin
inciziile de drenare. Paralel cu procesele de destrucţie, are loc şi osteoregenerarea periostală
stratificată. Clişeele radiologice, la 9-10 zile de evoluţie, depistează recuperarea endoosală a osului în
formă de alterare a sectoarelor de opacitate şi sclerozare.
Osteomielita cronică proliferativă (osteomielita Garri, periostita osificantă, osteomielita
pseudosarcomatoasă, osteomielita cronică sclerozantă, osteomielita cronică primară productivă) este o
formă rară, întîlnită la vîrsta erupţiei dentare, în perioada de creştere intensivă a maxilarelor (12-15
ani). Mandibula este afectată mai des. Originea odontogenă a osteomielitei cronice proliferative a fost
determinată în 60-70% din cazuri, iar etiologia ei nu este determinată nici pînă în prezent. Se consideră
că un rol important în dezvoltarea osteomielitei cronice proliferative au agenţii microbieni atipici cu
virulenţă scăzută, ca rezultat al folosirii neraţionale a antibioticelor (doze mici şi perioade scurte de
tratament), tratamentul neraţional endodontic aLdinţilor primari, eruperea dinţilor primari, deprimarea
sistemul uiimunitar.
Tabloul clinic. Iniţial, osteomielita cronică proliferativă evoluează cronic, fără afectarea stării generale
şi cu simptome locale atenuate. Rareori, debutează cu dureri neîntemeiate. Maladia este observată de
părinţi şi copii accidental, în timpul examenului profilactic sau în perioada de exteriorizare. Evoluează
cu perioade de exacerbare şi cronicizare, timp îndelungat (1-2 ani), cu fistule intraorale sau extraorale,
uneori trenante, care se pot închide spontan. Manifestările clinice sunt sărace şi apar în formă de
îngroşare dură corţico- periostală periferică difuză a osului, localizată la nivelul corpului şi unghiului
mandibular. Maladia evoluează fără să afecteze ganglionii limfatici. Tabloul sangvin în osteomielitele
cronice se caracterizează prin valori normale ale leucocitelor şi VSH, scăderea hemoglobinei şi
eriţrogiţelor. în perioadele de exacerbare pot surveni semne clinice locale de inflamaţie.
Microflora din focarul de osteomielită cronică proliferativă se deosebeşte de cele din procesele
destructive. Analiza materialului obţinut prin biopsie sau puncţie determină forme atipice de stafilo-
coci şi streptococi, cu creştere lentă şi bacterii de tip L, caracterizate prin virulenţă scăzută şi mod de
coexistenţă parazitară, cu capacitatea de hiperproducţie a ţesutului osos.
Tabloul radiologic: îngroşarea difuză a osului din contul stratificării periostale, urmată de modificări
structurale şi osteogeneză en- doosală. La debutul bolii, paralel marginii bazilare, apare o fîşie albă
(stratul periostal osificant), care, treptat, se înteţeşte şi devine mai lată. Peste 2-3 luni, între stratul
periostal osificant şi marginea ba- zilară apar semne de ţesut osos tînăr, fără structură. în acelaşi timp,

56
încep modificările în ţesutul periostal osificant, caracterizate prin direcţionarea structurilor osoase. La
început, se manifestă orientarea orizontală, apoi orientarea ţesutului osos periostal nou format în plan
vertical, în raport cu marginea bazilară. Grosimea depunerilor peri- ostale poate varia în funcţie de
durata procesului. Uneori, linia corti- calei poate fi întreruptă. După 6-8 săptămîni, straturile periostale,
ră- mînînd o structură poroasă, confluează cu stratul cortical, care, treptat, îşi pierde caracteristica de
os compact, devenind poros. Structura osului devine uniform trabeculară, fără a diferenţia stratul
cortical de cel songios. Suprafaţa osului rămîne netedă, iar trabeculele osoase au grosimi egale şi
direcţie strictă. Structura omogenă a osului face impresia de subţiere a stratului cortical. Pe acest fond,
destrucţia osoasă nu se manifestă, iar reacţiile de inflamaţie sunt însoţite de procesele productive ale
structurilor osoase şi de formarea în exces a ţesutului fibros. Trabeculele osoase noi se află la diferite
stadii de dezvoltare. Imaginea radiologică se caracterizează prin înlocuirea arhitectonicii normale cu
un desen trabecular neordinar. La această etapă, osteomi- elita hiperostozantă se aseamănă cu
displaziile fibroase. După cîteva luni, structura osului se modifică treptat, restabilindu-se şi diferenţi-
indu-se în ţesuturile cortical şi spongios. In cazul în care se produce exacerbarea procesului, pe
imaginea radiologică apare o opacitate în formă de pete mici şi un strat osificant periostal nou.
Osteomielitele hiperostozante se caracterizează prin focare peri- apicale, în special la dinţii obturaţi
incomplet sau, uneori, la dinţii intacţi care au fost infectaţi retrograd. Imaginea radiologică prezintă
procese infecţioase periapicale, cu contur neuniform, parodonţiu dilatat, zona de opacitate - înconjurată
de un strat osos condensat. Deseori sunt afectaţi mugurii dentari (distrugerea zonei de creştere).
Diagnosticul diferenţial se va face cu osteita. Fenomenele inflamatorii locale şi regionale se instalează
după un episod acut dento- parodontal; ele sunt mai puţin intense decît în osteomielita difuză, iar
examenul radiologie precizează cauza locală. Supuraţiile periosoase odontogene au debut inflamator,
precedat de dureri dentare, care pot fi uşor diagnosticate. Displaziile fibroase, tumorile osoase benigne
(centrale şi periferice), tumorile maligne cu debut central, infecţiile septice endoosoase evoluează
identic (lent, insidios). Examenul morfologic confirmă diagnosticul, iar cel radiologie pune în evidenţă
continuitatea corticalei păstrată. Procesele de inflamaţie sunt însoţite de reacţii productive periostale,
evoluţie cu excerbări şi remisii, lipsa celulelor tumorale.
Tratamentul osteomielitelor cronice productive este complex (chirurgical, stomatologic şi terapeutic).
Intervenţia chirurgicală are scopul de a elimina focarele periapicale (rezecţia apicală, înlăturarea
focarelor odontogene, a mugurilor dentari mortificaţi), ţesutul osos de pe corticala mandibulară şi a
modela relieful mandibular. Tratamentul conservativ.include antibioterapie in fazele de acutizare, in
cele de remisie nu e nevoie, imunizarea pasivă şi activă, asanarea focarelor cronice ale organismului.
Preparate ce cresc proprietatile regeneratorii si imune ale organismului:pentoxil, nucleinat de Na,
ribomunil; preparate anabolice, vitamine.

Tratamentul local: inlaturarea dintelui cauza, drenarea focarului inflamator prin spalarea cu sol
antiseptice si proteolitice – pt rezorbtia sechestrelor. Daca aceste masuri sunt inefective se deschide
periostul din ambele fetele ale procesului lveolar. Plaga se dreneaza cu lame de cauciuc si se spala cu
aceleasi solutii. Pentru grabirea regenerarii se indica levomizol (0,1 mg levomizola la 0,1 ml sol
izotonica)

Sechestrotomia se efectueaza la prezenta: 1. Granulatiilor ce bombeaza din fistula 2. RX sechestre

mari ce s-au separat de os 3. Muguri mortificati

Postoperator terapie antiinflamatoare

In forma productiva – gasirea si inlaturarea dintelui cauza, deschiderea periostului si drenarea focarului
inflamator, apoi fizioproceduri pentru rezorbtia infiltratului. La formarea lamelelor masive de os
acestea se inlatura, drenare.

39. Etiologia, patogenia adenitelor la copii în regiunea oro-maxilo-facială. Clinica, diagnosticul

adenitelor acute, adenoflegmonului şi a adenitelor cronice. Principii de tratament.

57
 Clasificare: acuta (seros si purulent), cronica (specifice si nespecifice), cronica in acutizare.
*Etiologie: la 1-3 ani cauza bronsite cronice, infectii respiratorii virale ac, stomatitele; la 3-6 ani cauze
odontogene( pulpite ac difuze, necroza pulpara, periostite, osteomielite); 4-7 ani etiologie
otorinolaringologica.flora microbiana polimorfa: bacterii, virusuri, fungi, riketzii, paraziti.
*Patogenie: in stadiu de congestie gangl creste in vol, devenind sensibil, se produce reactie
inflamatorie intensa cu diapedeza marcata.in forma supurata limfonodulul se ramoleste, parenchimul
devine friabil, apar mici focare de supuratie. Datorita reactiei de periadenita limfonodulul este fixat de
tes dn jur.
*Clinica:
-adenite acute: la debut nodul cu consistenta elastica, putin sensibil la presiune, mobil, ulterior creste in
volum, devine dureros spontan, imobil. Aparitia supuratiei se manifesta clinic prin alterarea SG, febra,
astenie, tegumentele local congestive, fluctuenta la nivelul bombarii maxime.
-adenite cronice: nodul cu consistenta marita, dura, mobila sau usor aderenta de tes din jur, putin
dureroasa la presiune.
*Principii de tratament: suprimarea factorului cauzal prin adm AB, drenarea colectiei purulente,
evitarea cronicizarii adenitelor acute, ameliorarea simptomelor generale, indepartarea durerii.

Adenita acută purulentă la copii; etiopatogenie, clinica, diagnostic, tratament, profilaxie.

Consecinta a limfadenitei acute seroase, daca in 5-7 zile copilul nu se adreseaza la medic, inflamatia
seroasa trece in purulenta.
Acuze: ganglion limfatic marit, in care apare durere pulsatila accentuata, temperatura crescuta,
*Etiologie: la 1-3 ani cauza bronşite cronice, infecţii respiratorii virale ac, stomatitele; la 3-6 ani cauze
odontogene( pulpite ac difuze, necroza pulpara, periostite, osteomielite); 4-7 ani etiologie
otorinolaringologica. flora microbiana polimorfa: bacterii, virusuri, fungi, riketzii, paraziti. Factori
favorizanti sunt surmenajul fizic, boli cronice ale organelor si de sis.
*Clinica: simptomele generale accentuate -febra, astenie. Local asimetrie faciala, tegumentele
hiperemiate, congestive, lucioase, tensionate, aderente la planurile profunde, se percepe fluctuenta.
Palpator g nu are limite clare.Nodulul limfatic se ramoleste, parenchimul devine friabil, apar focare de
supuratie miliara. Microabcesele fuzioneaza intr-un abces voluminos, circumscris intr-o capsula.
Deschiderea completa a cav bucale, se depisteaza dintele cauza.
*Diagnostic: a adenitelor localizate superficial dupa semnele clinice, a celor localizate in spatiile
profunde necesita sonografia regiunii, punctia de diagnostic, anamneza debutului.
*Tratament: tratament general cu AB, vitamine. Evacuarea prin punctie a puroiului. Daca colectia este
mica , bine delimitata , superficiala-drenaj filiform prin introducerea unor fire de setolina sau nailon. In
colectii voluminoase -deschiderea chirurgicala si drenaj.

Tratamentul formelor purulente e chirurgical: inlaturarea parenchimului gangliunului cu lingurita de

chiuretaj, drenare, pansament hipertonic cu NaCl sau dimexid 5%.

Adenitele cronice la copii. Particularitati de diagnostic si tratament. Consecinte.

Pot fi hiperplastice si purulente
*Etiologie: cele nespecifice prin cronicizarea unei adenite ac, in urma unor procese infectioase repetate
cu localizare amigdaliana sau dentoparodontala.
*Patogenie: este prezenta reactia fibrolimfatica cu o periadenita moderata.
*Clinica nespecifice: SG usor afectata-astenie usoara, VSH marit, creste nr de limfocite. Local noduli
mariti in volum, consistenta ferma, fara reactie de periadenita, indolori spontan sau la presiune,
acoperiti cu tegumente cu aspect normal. Uneori, stergerea reliefului anatomic.
Hiperplastica: una sau mai multe formatiuni moi sau dense cu limite clare, cu mobilitate limita practic
indolore, neaderente la piele. SG neafectata.
Purulenta: Pielea modificata in culoare, hiperemiata, ganglionul ramolit se pastreaza capsula
forminduse un sac cu continut purulent.

58
Diagnostic extrem de dificil
-adenite specifice tuberculoasa: noduli mariti, indolori, imobili, cu o zona ramolita centrala care uneori
abcedeaza raminind fistula. SG-subfebrilitate, pierdere in greutate, transpiratii nocturne. Diagn: Rg,
intradermoreactia, exam de lab.
-adenopatii consecutive infectarii cu HIV: semn de debut SIDA. Test serologic pentru HIV.
-mononucleoza infectioasa: adenopatie cervicala , poliadenopatie cu caracter ac. SG alterata profund-
hepatosplenomegalie. Exam serologic.
-limforeticuloza benigna de inoculare (boala ghearelor de pisica) poliadenopatii regionale cr, semne de
periadenita, dureroasa spontan, fara supuratii. In locul inocularii papula hiperemiata.
-boalaHodgkin: adenoatie cervicala, uneori asociata cu adenopatie axilara, mediastinala, abdominala.
Febra, astenie, transpiratii nocturne, prurit generalizat, noduli simetrici, moderat mariti, fermi, mobili
si nedurerosi.
*Tratament: cedeaza in urma unui tratament antimicrobian nespecific si suprimarea factorilor cauzali.

Deschiderea abcesului cu fizioproceduri ulterioare.

Adenoflegmonul la copii. Etiologie. Patogenie. Particularita’i de diagnostic si tratament.

Consecinte.
Proces infectios purulent care a depasit bariera limfonodulara si a difuzat in loja respectiva. Afecteaza
copii in perioada frageda de la 2 luni la 7 ani. Se localizeaza in reg geniana, submandibulara,
submentoniera, parotidiana.
*Etiopatogenie: se dezvolta din supuratia unui nodul limfatic. La copii mai des localizat in regiunea
obrazului, submand, submentonier. Factori : infectia odontogena, trauma, infectii postraumatice.
Favorizanti: bronsite, pneumonie, piodermite, otita ac.
*Clinic: starea generala se agraveaza rapid-adinamie, slabiciune brusca, transpiratii abundente.local
edem difuz, cu hiperemie pronuntata. Durere, consistenta dura, palpator fluctuenta. Diagn dif:
flegmon, osteomielita, periadenita.
Diagnosticul de adenoflegmon se face prin anamneza – debut nodular, lipsa dereglarilor functionale
(trismus) si absenta focarului odontogen.
*Tratament: de urgenta, sub anestezie generala. Daca cauza este odontogena, dintele se
extrage. Incizie larga si drenarea colectiei purulente. Antibiotice, antiinflamatoare,
vitaminoterapie, dezintoxicante.

40. Clasificarea sialodenitelor la copii. Clinica şi tratamentul sialodenitelor acute la copii. Parotidita
epidemică. Clinica şi tratamentul sialodenitelor cronice la copii.

Sialadenitele sunt procese inflamatorii ale parenchimului glandelor salivare. Gl.parotide la copii sunt
afectate în 30%. Gl.saliv.submandibulare se inflamează rar și evoluează ca și parotiditele. Cauze a
parotiditelor pot fi: -stomatogene (stomatite
acute, excorițiia mucoasei bucale, pătrunderea corpilor straini în ducturile salivare);
- hematogenă (infecții generale grave);
- calea limfogenă (procesele inflamatorii în regiunea maxilarelor);
- de contact.
Clasificarea parotiditelor:
1.Parotidite acute: a) parotiditele nou-născuților; b)parotiditele acute virale: epidemică
(gripal,citomegalic,Herpes,etc); c)parotidite bacteriene (postoperatorii, pe fond de afecțiuni generale,
limfogenă Gherțenberg, de contact, de obturare a ducturilor.)
2.Parotidite cronice: parenchimatoase, interstițiale, specifice(tuberculoase,actinomicetice,etc);
3.Sialolitiaza.
Clinica și tratamentul parotiditei acute.
-Starea generală: excitație, insomnie, frisoane, dureri intense în alimentare, xerodermii.

59
 -Starea locală: extrabucal - tumefacția regiunii parotide uni- sau bilaterală, edem a regiunilor
adiacente, tegumentele hiperemiate,în tensiune. La palpare tumefiere a regiuni retromandib., unghiul
mandib., doloritate spontană și provocată. Endobucal: în forma catarală secreția salivară diminuează,la
masare se elimină salivă vîscoasă,opalescentă cu dopuri de fibrină, ostiumul can.Stenon
edemațiat,congestionat. În forma supurativă: dureri pulsative,iradiază în ureche,faringe,reg.temporală;
tumefacția se mărește,eliminări de puroi din canal.
Diagnostic diferențial: parotidita epidemică, abces parotidian, adenita și pariadenita i/parotidiană,
litiaza salivară(colica salivară).
Tratamentul. În forma catarală se administrează antibiotice, desensibilizante, dezintoxicante,
sialogoge, Bior-R (caps. sau soluț.), antiinflamatoare,dietă. Local: prișnițe cu sol.dimexid, instilații
endocanalicularecu tripsină,antibiotice,Bio-R(3-5 ședințe). În stadiile supurative se indică evacuarea
chirurgicală a puroiului, drenaj.
Parotidita epidemică (oreion).
– boală contagioasă de orig.virală, virusul din gr.Paramyxoviridae, se transmite pe cale aeriană;
- afectează în 70% gl.parotidă, în 10%- submandibulară, linguală în 4,9%.
– mai des afectați sunt copiii de 5-15 ani.
Clinica. După perioada de incubare de 16-20 zile, boala debutează brusc, cu
intervale de 1-2 zile, bilateral. General: febră,dureri. Local: tumefieri voluminoase, consistența
moale,ușor dureroase, ele deplasează lobulul auricular; tegumentele întinse, lucioase, congestive, cu
edem colateral, trismus, orificiul can.Stenon hiperemiat, tumefiat, salivația scăzută cu aspect normal.
După 3-4 zile procesul se oprește,în a 8 zi cedează. Pot apărea orchite, ovarite, pancreatite, prostatite,
meningite, encefalite. Tratament. Se
face în secția de boli contagioase, izolarea pacientului 20 zile, repaus, lavaje antiseptice bucale,
sialogoge și vitaminoterapia.
Paritiditele cronice.
-la copii se întîlnesc în 14%, din care 88% afectează gl.parotidă.
– declanșarea are loc pe fondul imunității scăzute;
- concepțiile etiologie sunt diverse: congenitală, microbiană, odontogenă, rinogenă, parotidita
epidemică, etc., însă nu este definitiv determinată.
- se manifestă în perioada de exacerbare (10-14 zile), cu perioade de
remisiune(1-2ani); Clinica. În exacerbare starea generală alterată: insomnie,
frisoane,excitare; Local: tumefacție unilaterală(rar bilaterală), doloră, tegumente norm., duct.Stenon
congestionat, hiperemiat, cu elimin.purulente vîscoase.
Diagnostic definitiv. Se face în bazaradiografiei de contrast. Siaolgrafiile
arată pete opace de diferite dimens.(1-4mm) la extremitățile canaliculelor salivare,avînd aspect de
,,pom înflorit,, sau ,,măr de fructe,,Canalul Stenon apare dilatat.
Tratament. În perioada acută este același ca în parotidita acută, în remisie se indică preparate
imunostimulatoare. Local în remisiune se fac proceduri fizioterapeutice (raze ultrascurte, fonoforeză
cu preparate rezolutive), masaj, aplicații cu parafină, blocade cu novocaină, instilații endocanal.
Consultația pediatrului,ORL.

41. Particularităţile clinice ale leziunilor traumatice oro-maxilo-faciale. Metode de

tratament a leziunilor la copii.

Traumatismele partile moi predomina la copii de pina la 7 ani. Leziunile fara solutii de continuitatea
sunt insotetite de edeme marcate, intinse, care pot masca bine traumatismele oaselor maxilo-faciale.
Ele sunt cauzate de particularitatile regiunii maxilo-faciale : elasticitatea tegumentelor, stratul
adipos bine dezvoltat, reteaua bogata de vase si noduli limfatici, schimbul metabolic accelerat si
instabil. Leziunile partilor moi la copii deseori se asociaza cu traumatismele dentare , ale apofizelor
alveolare, ale oaselor faciale. Edemele posttraumatice deseori se transforma in infiltrate infectate,
care pot persista timp indelungat. Sunt frecvente leziunile produse prin muscaturi de animale,

60
 rareori de om. De obicei, ele sunt localizate in regiunile extreme ale fetei – nas, urechi, buze. In
plagile muscate de animale este indicat tratamentul antirabic. Pentru copii sunt specifice plagile
intraorale, care interesaza mucoasa, diferite planuri ale cavitatii bucale si limba, plagile intepate
provocate de obiecte ascutite (creioane, bete, jucarii) tinute in gura in timpul caderilor. Plagile
limbii si planseului bucal determina hemoragii abundente. Deseori, la inspectia plagilor sunt gasite
corpuri straine. Leziunile cavitatii orale la copiii mici se pot complica cu edeme intinse, care pot
cauza starii de asfixie. Datorita abundentei de tesut lax, bulei grasoase Bichat bine dezvoltate,
elasticitatii deosebite a tegumentelor, greutatii mici a corpului (pina la 3-5 ani), desi copii cad
frecvent, leziunile sunt fara solutii de continuitate, dar insotite de edeme marcate.

Tratamentul :

Cuprinde citeva etape ce se succed in ordinea prioritatilor sau sunt parcurse concomitent, in functie
de posibilitatile de rezolvare si timpul scurs de la accident. Principiile generale de tratament al
leziunilor traumatice ale regiunii OMF sunt impuse de particularitatile anatomo-functionale ale
teritoriului.

1. Se vor ingriji de urgenta in primul rind leziunile care ameninta viata imediat (soc, asfixie,
hemoragie) sau in zilele urmatoare ( leziuni traumatice abdominale, toracice, cerebrale) care
pot compromite organe de imporatanta majora (globul ocular, maduva spinarii).
2. Intreaga conduita terapeutica trebuie sa respecte cerintele de refacere morfologica,
functionala, estetica si psihologica.
3. Inaintea oricarui act terapeutica definitiv se va igieniza si asana cavitatea orala si se va
pastra o igiena buco-dentara riguroasa pe tot parcursul tratamentului si dupa el.
4. Se va adopta o atitudine cit mai conservatoare fata de partile moi, osoase si dinti. a.Sunt
contraindicate extractiile profilactice de regualizare a marginilor plagii sau de sectionare a
lambourilor cutanate care par deviate. b.Se vor inlatura doar fragmentele osoase mici, fara
periost, pastrindu-se fragmentele mari, chiar si deperiostate. c.Se vor extrage numai dintii
irecuperabili sau care defavorizeaza procesul de vindecare.
5. Plagile se vor sutura dupa reducerea si imobilizarea fragmentelor in relatie cu solutia de
continuitate a partilor moi si dupa rezolvarea leziunilor traumatice dento-parodontate.
6. Fixarea si suturarea marginilor plagii se vor face in pozitie anatomica, fixind in prealabil
punctele-cheie ale fetei : pliurile naturale, liniile cutaneo-mucoase (labiala, palpebrala),
marginea narinara, santurile vestibulare si paralinguale.

42. Clasificarea, clinica traumatismelor acute dentare la copii. Tratamentul chirurgical al

traumatismelor acute dentare la copii.

Traumatismele acute apar dupa actiunea momentana a unei cauze asupra dintelui.
Clasificarea leziunilor traumatoce dento-parodontale:
1)Leziuni dentare : a)fisuri ale smaltului fara pierderi de substanta; b)fracturi coronare : -simple,
nepenetrante in camera pulpara; - complicate, penetrate in camera pulpara; c)fracturi radiculare :
-in treimea cervicala; -in treimea medie; -in treimea apicala; d)fracturi corono-radiculare: -nepene-
trante; -penetrante; -cominutive. 2)Leziuni parodontale : a)contuzii parodontale : -in sens vestibulo-
oral cu luxatie vestibulara sau orala; -in sens meziodistal, cu luxatie laterala in spatiul unui dinte
absent; -in ax, cu intruzie sau extruzie; b) luxatii dentare totale, cu deplasarea completa a dintelui
din alveola.

Evaluarea clinică a traumatismelor dentare:

 Istoricul medical : Este o istorie completă medicală, evaluează necesitatea pentru profilaxia
SBE imunocompromişi, unde se determină dacă copilul are o tulburare de sângerare sau se

61
 administrează orice medicaţie actuală. Se întreabă părintele despre alergii la medicamente şi
un istoric despre orice intervenţii chirurgicale anterioare şi dacă copilul a urmat o imunizare .
Cel mai important este să se stabilească dacă copilul a pierdut cunoştinţa din cauza
prejudiciului.
 Istoricul dentar : Clinicianul ar trebui să stabilească cum, când şi unde prejudiciul a avut loc.
"Cum" este important, deoarece oferă informaţii cu privire la gravitatea prejudiciului. "Când"
este important, deoarece se agravează prognosticul pentru dintele vătămat cu fiecare minut de
întârziere a tratamentului. "În cazul în care" este important, deoarece poate determina dacă este
sau nu profilaxia tetanosului este justificată.
 Control medical : O examinare aprofundată este necesară pentru a evalua măsura completă a
tuturor leziunilor. Informaţii importante ce se colectează pentru fiecare pacient includ: semne
vitale, de revizuire a tuturor sistemelor, capului şi gâtului, de asemenea şi informaţii privind
accidentul. Este important să se pronunţe în traumatisme craniene, leziuni oculare şi a
prejudiciului coloanei cervicale. O evaluare a dimensiunii elev şi reacţie la lumină poate stabili
prezenţa traumatismului cranian.
 Examinarea extraorala: Se examinează locaţia şi mărimea tuturor leziunilor intraorale şi
extraoral care trebuie să fie înregistrate. Se palpaează condilii mandibulari, zigomă
mandibulei, şi regiunea mastoidiană asigurându-ne că nici maxilarul sau mandibula nu prezintă
fractură şi se înregistrează orice leziune extraorală, echimoze sau tumefacţie. În cazul în care
este prezent o leziune în zona orala sau extraorala (buza superioară), zona trebuie să fie
inspectată de corpuri străine, cum ar fi fragmente de dinte sau pietriş, îndepărtarea şi realizarea
profilaxiei acelei zone. Se verifică circulaţia maxilarului pentru limitele normale şi indicaţii ale
fracturi condilului care includ: un dialog deschis, o muşcătură anterioară, o anomalie sau o
deschidere limitată a mandibulei. Confirmarea de fracturi în zona condilului necesită o
radiografie panoramică cu cavitatea orală deschisă şi una cu cavitatea orală deschisă pentru
observarea neregularitaţilor în zona glenoidă.
 Examinare intraorală: Toate resturile şi cheagurile intraorale şi extraorale trebuie să fie
îndepărtate înainte de examinarea ţesuturilor moi şi dure orale. Se palpează alveola pentru a
detecta orice fractură alveolară şi fiecare dinte trebuie să fie examinat în particular pentru
determinarea gradului de mobilitate şi dacă prezintă leziuni.Mucoasa labial, frenum maxilar,
ţesuturi gingivale şi a limbii ar trebui să fie examinate pentru vânătăi sau răni deschise. Toate
laceraţiile intraorale trebuie să fie curăţate şi explorate, căutând orice fel de organisme
străine. Frenum orală, atunci când este rupt, se va vindeca fără consecinţe pe termen
lung. Leziunile linguale ar trebui să se sutureze în cazul în care marginile tisular nu sunt
apropiate. Cele mai multe leziuni intraorale se vor vindeca de la sine - cu excepţia leziunilor
ţesutului moale efectuate prin smulgere.
 Examenele radiografice : Pentru evaluarea leziunilor la dinţii maxilari sau mandibulari, se
alege o radiografie ocluzala. Dacă se suspectează o fractură radiculară,sunt necesare
radiografiile realizate din două unghiuri diferite pentru un diagnostic exact. Pentru dintii aflati
în intruziune dentară, este nevoie de o radiografie antero laterale suplimentare ce furnizează
informaţii utile. O radiografie panoramică ajută pentru evaluarea condilului şi al mandibulei
suspectate de fractură.
 Fotografice documentaţia: Utilizarea de fotografie preoperator şi postoperator este foarte util
în scopul documentării.

Tratamentul chirurgical : in dependenta de caz.

43. Particularităţile de etiologie, evoluţie, clinica şi diagnosticul proceselor tumorale la

copii în regiunea capului şi gîtului. Clasificarea OMS a tumorilor benigne ale
ţesuturilor moi a regiunii capului şi gâtului.

62
Sarcoamele tesuturilor moi reprezintг un grup heterogen de tumori, atit din punct de vedere histologic,
cоt si clinic-evolutiv. Aceste tumori constituie aproximativ 1% din totalitatea de tumori maligne ale
adultului. Preponderent sоnt afectate persoanele cu vоrsta cuprinsг оntre 20-50 ani. Evoluюia agresivг
a acestor tumori, єi varietatea mare a substratului histologic, subliniazг importanюa unui diagnostic
precoce al sarcoamelor de юesuturi moi.
Оn Republica Moldova sarcoamele юesuturilor moi constituie 2,5% dintre toate tumorile. Aceste
tumori afecteazг, оn special populaюia aptг de muncг (20-50 ani). Bгrbaюii sоnt afectaюi ceva mai des
decоt femeile. Conform repartizгrii topografice sarcoamele de юesuturi moi оєi iau оnceputul оn:
membrele inferioare – 45%, membrele superioare – 15%, cap єi gоt – 10%, retroperitoneu – 15%,
trunchi – 10%. Sarcoamele юesuturilor moi cu debut din viscere sоnt foarte rare.
Etiologic: Factorul genetic pare a fi important оn dezvoltarea sarcoamelor de юesuturi moi. Astfel
studiile citogenetice au arгtat asocierea unor forme histologice de sarcoame cu diverse aberaюii
cromosomiale.
Alюi factori implicaюi оn geneza sarcoamelor юesuturilor moi sоnt:
- radiaюia ionizantг - perioada de latenюг 10-15 ani
- limfedem cronic - poate aduce la apariюia limfangiosarcoamelor
- carcinogeni din mediu - s-a demonstrat riscul sporit de dezvoltare a angiosarcomului оn intoxicaюiile
cronice cu polivinilclorid, arseniu єi dioxid de toriu
- infecюia viralг - sarcom Kaposi asociat cu infecюia cu herpes virus tip 8 la
pacienюii imunocompromiєi (HIV).

Clasificarea OMS 2002 a tumorilor юesuturilor moi presupune repartizarea acestora оn patru
grupuri:
• Benigne – Recurenюele locale dupг exereza tumorii sоnt rare. Dacг acestea, totuєi, apar ele sоnt
perfect curabile chirurgical. Au creєtere localг, nondistructivг. Cazuistic tumorile morfologic benigne
metastazeazг la distanюг. Determinarea acestui subgrup de tumori benigne prim metode de diagnostic
contemporane este imposibilг.
• Intermediare (local agresive) – Aceste tumori au caracter de creєtere local distructiv, infiltrativ. Deєi
recurenюele locale sоnt mai frecvente, aceste tumori nu metastazeazг. Aceste tumori cer exerezг lгrgitг
pentru a preveni recurenюele.
• Intermediare (cu metastazare rarг) – Aceste tumori au crestere localagresivг, cu tendinюг de a
produce metastaze la distanюг (de regulг ganglioni limfatici sau pulmoni). Ricul este mic (<2%), dar
nepredictibil din punct de vedere histomorfologic.
• Maligne – Tumori cu creєtere local-distructivг, potenюial de recurenюe locale єi metastazare foarte
оnalt. Оn dependenюг de forma histologicг potenюialul de metastazare variazг de la 20% la 100%.

Clasificarea tumorilor юesuturilor moi (OMS 2002)

Tumori din adipocite – Benigne/Intermediare/Maligne
Tumori din fibroblaєti/miofibroblaєti – Benigne/Intermediare/Maligne
Tumori fibrohistiocitare - Benigne/Intermediare/Maligne
Tumori din celule musculare netede - Benigne/Intermediare/Maligne
Tumori pericitare (perivasculare) - Benigne/Intermediare/Maligne
Tumori din muєchii scheletului - Benigne/Intermediare/Maligne
Tumori vasculare - Benigne/Intermediare/Maligne
Tumori osteo-cartilaginoase - Benigne/Intermediare/Maligne
Tumori de origine neclarг - Benigne/Intermediare/Maligne

44. Clasificarea hemangioamelor şi limfhemangioamelor la copii. Clinica diagnosticul

şi metodele de tratament ale hemangioamelor şi llimfhemangioamelor la copii.

63
Hemangiomul este o tumoare benigna foarte raspindita la copii : 1.1-2.6% la nou nascuti, 0.8-1.4% la
copii de pina la 1 an. De 3-5 ori mai frecvent la fetite decit la baieti, 30% sunt prezente la nou-nascuti,
iar 70% apar in primele luni de viata dint totalitatea tumorilor cu localizare in regiunea OMF.
In functie de dimensiuni, hemangioamele pot fi : mici(pina la 1cm/2), mijlocii(de la
1cm/2 pina la 10 cm/2), mari(de la 10cm/2 pina la 100cm/2), voluminoase(mai mari de 100cm/2).
Conform clasificarii G.A.Fiodorova, hemangioamele se impart in 2 grupe
: adevarate(maligne) si false (malformatii congenitale). Adevarate sunt hemangioamele capilare,
cavernoase, racemoase, false-angioamele plane (pete de vin, stelate, botriomicomul, petele mediale).
Angioamele maligne au aspect tumoral, apar in primele
luni dupa nastere. Evolutia lor cuprinde 3 etape : pina la un an- etapa de crestere accentuata, urmata de
etapele de stabilizare si de involutie. Pot stationa o perioada, dupa care incep sa creasca progresiv in
volum prin proliferarea endoteliului si dilatarea vaselor care il compun, devenind uneori monstruoase.
Altele stationeaza, cu capacitatea de a regresa in timp. Angioamele maligne au o coloratie rosie-
violacee, bombeaza la nivelul tegumentelor sau mucoasei, au consistenta moale, elastica, reducinduse
prin presiune, pentru ca apoi sa revina la volumul initial. La aplecarea capului sau in timpul plinsului,
de asemenea se maresc in volum. Hemangiomul malign poate fi insotit de anemii,trombocitopenie,
maceratii, ulceratii, hemoragii, inflamatii. Hemangioamele capilare se caracterizeaza prin vase dilatate
care formeaza tumori limitate, cu crestere endofita sau exofita. Angioamele cavernoase au vase
dilatate, care comunica intre ele, formind cavitati sangvine si difuze, fara limite precise, cu evolutie
rapida. Ele invadeaza tesuturile invecinate,pe care le disociaza sau chiar le distrug.
Angioamele plane, numite pete de vin, sunt superficiale. Ele cuprind o suprafata mai mare sau
mai mica de piele sau mucoasa, fra sa afecteze relieful si pilozitatea tesuturilor normale din jur.
Coloratia difera : roz-pal, rosu-violaceu, albastru inchis. Prin vitropresiune, coloratia dispare.
Tratamentul angioamelor variaza in functie de forma si de virsta
copilului. Metodele de tratament folosite sunt : crioterapia, electrocuagularea, terapia sclerozanta,
terapia hormonalaintratumorala, terapia cu laser, radioterapia, tratamentul chirurgical si cel combinat.
Linfhemangiomul este o tumora
congenitala, cu caracter disembriogen, mai frecvent intilnita la copii de pina la 1 an, localizata in
obraz, dar se poate extinde in planseu, inspatiul laterofaringian,, de-a lungul lojei marilor vase ale
gitului, in parotidita si limba. Microscopic, este alcatuit din multiple cavitati captusite cu endoteliu si
umplute cu lichidu serocitrin, asemanator cu limfa.
Limfhemangioamele pot fi : capilar (circumscris, difuz), cavernos (circumscris, difuz) si chistos.
Clinica limfhemangiomului depinde de virsta, localizare, dimensiuni, structura histologica. Totodata,
toate limfhemangioamele au semne clinice comune. Ele sunt cauzele deformatiilor anatomice ale
masivului maxilo-facial sau ale tulburarilor functionale. Limfagiomul difuz al limbii este cauza
prognatiei inferioare si dezvoltarii in exces a mentonului, condensarii osului la nivel de unghi,
tulburarilor de ocluzie, disfunctiilor respiratorii, verbale, deglutitiei. In perioadele infectiilor acute
(tonsilite, stomatite) hemangioamele isi maresc volumul. Diagnosticul diferential se face cu
hemangioamele, neurofibromatoza, chisturile mediane si laterale cervicale, chisturile dermoide.
Limfhemangioamele localizate pe buza superioara se diferentiaza de sindromul Milkenton-Rosenthal.
In perioadele de inflamatie acuta diferentierea se face cu celulitele.
Tratamentul se face in functie de forma, volumul si localizarea tumorii, de virsta copilului. In
majoritatea cazurilor este necesar de un tratament complex, care include asanarea focarelor cronice,
inclusiv cea stomatologica, tratamentul conservativ antiinflamator, chirurgical, ortodontic, logopedic.
Tratamentul chirurgical se face pe etape, cu extirpari limitate.

45. Clasificarea OMS a tumorilor oaselor faciale la copii. Metode de diagnostic şi

tratament ale tumorilor benigne osoase la copii.

Clasificarea OMS a tumorilor oaselor faciale la copii :

64
I. Tumori osteogenetice : a) benigne : osteomul, osteomulosteoid, osteoblastomul (osteoblastomul
benign), b) maligne : osteosarcomul (sarcomul osteogen), osteosarcomul fuzocelular.
II. Tumorile hondrogenetice : a) benigne : condromul, osteocondromul (exostoza
osteocondrogenetica), condroblastomul (condroblastomul benign, condroblastomul epifizar), fibromul,
fibromul condromixoid, b)maligne : condrosarcomul, condrosarcomul fuzocelular, condrosarcomul
mezenchimal.
III. Tumora cu mieloplaxe (osteoblastoclastomul).
IV. Sarcoame cu celule rotunde (toate maligne) : sarcomul Ewing, sarcomul reticular osos,
limfosarcomul osos, mielomul.
V. Tumori vasculare osoase : a) benigne : hemangiomul benign, limfangiomul, b) intermediare
(agresive cu semne de malignizare) : hemangioendoteliomul, hemopericitomul, c) maligne :
angiosarcomul.
VI. Tumorile tesutului conjunctiv : a) benigne : fibromul benign desmoplazic, lipomul, b)maligne :
fibrosarcomul, liposarcomul, mezenchiomul malign, sarcomul nediferentiat.
VII. Altele : a) benigne : condromul, adamantinomul oaselor tubulare, nevrilemomul (nevrinomul),
neirofibromul, b) maligne : foarte rare.
VIII. Tumori neclasificate.
IX. Pseudotumorile osoase : chistul osos solitar, chistul anavrismal osos, granulomul euzinofil,
displaziile fibroase.

Diagnosticul clinic.
Examenul clinic : examenul exobucal si endobucal (anamneza, antecedentele, inspectia,
palparea, percutia), simptoame de progresare a neoformatiunilor maligne.
Examenul paraclinic : explorarea imagistica a tumorilor benigne include :
1)explorarea radiografica, pune in evidenta tumora si orienteaza diagnosticul, 2) tomografia
computerizata- completeaza informatiile privind criteriile de benignitate ale tumorii, 3) scintigrafia
osoasa- pune in evidenta hipocaptarea la nivelul tumorii, datorita vascularizatiei reduse tumorale, 4)
imagistica prin rezonanta magnetica – depisteaza apartenenta leziunilor, determina de implicare
vasculara, benignitatea si malignitatea leziunilor. Radiologic tumorile benigne au
criterii generale specifice : contur net bine determinat, corticala osoasa suflata si subtiata, dar
neintrerupta, cresc fara reactie periostala, modificari de structura (litice, osteosclerotice, mixte), tumora
impinge structurile moi din vecinatate, dar nu le infiltreaza, structura tesutului osos limitrof este
normala. Examenul
morfologic. Biopsia este singura metoda care poate preciza diagnosticul neoformatiunilor. Insa
diagnosticul poate fi stabilit definitiv numai in baza rezultatelor radiologice si clinice. Biopsia prin
excizie este indicata in leziunile superficilale, pediculate sau profunde, de dimensiuni reduse si bine
delimitate, iar biopsia prin incizie – in leziunile intinse, voluminoase, profunde, care necesita o
interventie mai importanta. Biopsia prin chiuretaj se aplica in leziunile ulceroase, profunde,
exteriorizate. Biopsia prin aspiratiense practica in leziunile profunde, greu accesibile.
Tratamentul : consta in metode complexe si mixte cum ar fi :
chirurgical, radioterapii, chimioterapii.

46. Examenul facial şi intraoral al pacientului ortodontic. Teleradiografie, definiţie,

noţiuni generale,metode de analiză cefalometrică.
Examenul fotostatic reda imaginea profilului fetei si caracteristicele scheletului
acestuia, stabileste simetria fetei, reprezinta un document in urmarirea eficientei
tratamentului cu importanta didactica si stiintifica. Se realizeaza 3 fotografii: una
din norma frontala, din norma laterala dreapta, una de suris in semiprofil sau de

65
fata. Fotografia se face la o distanta de 60-70 cm, cu iluminarea egala a
cimpului.
*Fotografia de profil: pune in evidenta poz sagitala a max, proportia etajelor,
aspectul de divergenta faciala, treapta buzelor, se evidentiata concavitatea sau
convexitatea in etajul inf, relatia intermaxilara. Se traseaza urmatoarele planuri:
planul Frankfurd-porion orbitale(orizontal), planul Simon-orbito frontal, planu
Dreyfuss-nazo frontal(perpendiculare pe frankfurt, spatiul dintre ele=cinpul de
profil=13-14, 15-17mm). Dupa dreyfus- 3 tipuri de profil(drept, concav,
convex)Profil ideal-punctul subnazal-pe verticala ce trece prin nasion, pogonion
cuatnat-mijlocul cimpului de profil,gnation cutanat-inaintea planului orbitar
simon. Schwarz descrie 9 variante:
-profil drept: retruziv, mediu, protruziv
-profil convex: retruziv, mediu, protruziv
-profil concav: retruziv, mediu, protruziv.

Examenul profilului facial

Profil normal- aspect usor convex, cu pctul gnation on planul orbito-frontal
pctul gnation in planul orbito0frontal
subnazale in planul Dreyfuss
treapta bzuelor norm
In f-ie de poz pctului gnation fata d eplanul orbito-frontal Simon
-profil norm
-profil accentuat convex cind gnation e inapoia planului orbito-frontal
(retrognatism mandib)
-profil concav cind gnation e inantea planului orbito-frontal (prognatism mandib)
Dupa Schwarz tipuri de profil facial in f-ie de poz pctului subnazale fata de planul
nazo-frontal:
-profil norm- pctul subnazale pe planul nazo-frontal
-profuil convex-subnazale e ant de planul nazo-frontal
-profil concav- pctul subnazale e post de planul nazo-frontal

Clinic se plaseaza echer d eplastc transparent cu

o cateta pe orizontala de la Frankfurt
A doua cateta devine planul orbito-frontal
echerul cit m paralel cu planul medio-sagital
pctul gantion se marcheaza cu creuion si se apreciaza poz lui fata d eplanul lui
Simon
Cu rigla transparenta coborim din pctul ansion prependiculara pe orizontaal de la
Frnakfurt si se materializeaza planul nazo-frntal si se apreciaza poz pctului
subnazale

Profilul poate fi convex/concav in et inf din cauza modif suportate de aracdele d-

alvm cind gantion si subnazale sunt pe planurid e referinta
Profl convex
-generat de proalveolodontie sup/biomaxilara
-prodentie sup/bimaxilara
-procheilie sup/bilaterala
Profil concav
retroalveolodontie sup/bimaxilara
-retrodentie sup/bimaxilara
-retrocheilie sup/bilabiala

66
Profil drept
-la limita intre norma si patologie

Cimp de profl facial- in examen fotostatic e portiunea dleimitata intre panul nazo-
frontal si pterigo-mandib
Zona ant a cimpului e intre planul orbito-frontal si cel nazo-frontal si cuprinde
buza sup in 1/3 ant
pct pogonion in 1/3 medie
santul labio-mentonier in 1/3 post

Treapta labiala
Norma – intre cele doua buze exista decalaj ant post in treapta. VBuza sup
depaseste app cu 2 mm ant pe cea inf si e m groasa
Treapta labiala e m
-accentuata dat la procheilie sup,retrocheilie inf,asocierea ambelor situatii
ant,macrocheilie sup, microcheilie inf
-inversata dat la retrocheilie sup,procheilie inf,ambel;e situatii ant,maxcrocheilie
inf, microcheilie sup
-in linie dreapta dat la faptul ca bzuele pot fi egale in plan sau ca profil antpost
(ca in ocluzie cap la cap)

Mentonul
Norma-in port ant a cimpului de profil facial. Poate fi accentuat,ascutit,aplatizat

Unghiul mandib- e unghiul dintre ramkul orizontal si cel ascendent

Se aplica rigla tangent la marg inf a ram orizontal si alta rigla tangent la marg
post a ram ascendent
La nou-nascut unghiul e obtuz, cu virsta se reduce si dupa 12 ani e de 110-125
grade
*Exam Rg in ortodontie: ajuta la completarea si elucidarea unui diagnostic,
stabilirea unui plan de tratament,
verificarea eficientei tratamentului. In practica ordotontica se utilizeaza Rg cu film
intraoral: dento alveolo
dentara, cu film ocluzal (muscat), Rg cu film exooral: panoramica
simpla, ortopantomografia, teleradiografia.
*Incidenta endoorala cu film ocluzal (Simpson): se foloseste pentru dintii inclusi
si cei ectopici, pentru aprecierea corecta a poz coroanei in sens vestibulo oral.
Incidenta Simpson este deplasata lateral fiind perpendiculara pe planul de
ocluzie si centrata pe elementul de radiografiat. Dezavantajul ei este faptul ca in
cazul incluziilor bilaterale necesita 2 clisee.

Tipuri de exmane radiologic

-radiografia retroalveolara izometrica si ortoradiala
-radiografia in incidenta endoorala cu fil ocluzal
-OPG
-teleradiografia
-radiografia pumnului si a miinii

Incidenta endoorala cu film ocluzal da info despre

-supraf osoase vestib si orale
-raporturi dintre d si formatiunile anatomcie vecin

67
Poz pt maxila
-filmul de 4/5 cm se aseaza pe lat ca d sa-l muste la jumatatea lui
-pt grupul frontal
fasciculu vertical perpendicular pe film
asezat in planul medio-sagital
cu virful ramului la niv trichion
-pt PM si M
fasciculul vertical, perpendicular pe film cu conul localizator in unghiul orbital ext
Poz pt mandibula
-pt I si C
fasciculul form unghi de 95 grade cu orizontala
orientat caudocranian
conul in planul medio-sagital focusat pe menton
-pt PM si M
fasciculul inclinat caudo=-cranian
form unghi de 85 grade cu filmul
Se fac de obicei 10-12 filme pt adulti, 6 filme pt copii
Examenul intraoral. Această parte a examenului începe prin inspecţia vestibulului oral, consemnându-se prezenţa
formaţiunilor atipice sau patologice. Se va aprecia aspectul trenurilor şi inserţia lor. Examenul mucoasei
gingivale va cuprinde aprecieri cu privire la textură şi culoare. O stare de sănătate bună a mucoasei atestă o
stare de sănătate parodon- tală satisfăcătoare. Examinarea bolţii palatine are în vedere stabilirea ca-
racteristicilor mucoasei, precum şi forma, lăţimea, adâncimea bolţii palatine, torusul palatin, papila retroinci-
sivă, rugile palatine. Examenul clinic trebuie să precizeze starea morfo- funcţională a palatului moale, a vălului
palatin, a pilieriior, amigdalelor, a mucoasei faringiene.
Examenul arcadelor dentare. Se recomandă analiza fiecărei unităţi dentare cu privire la: formă, culoare, poziţie, in-
tegritate, mobilitate, displazii şi distrofii. Se stabileşte, de asemenea, concordanţa sau nonconcordanţa între
vârsta dentară şi vârsta cronologică. Vârsta dentară este apreciată după ultimul grup de dinţi prezenţi în
cuadranele orale. Limita de variabilitate în timpul de erupţie este de 6 luni în dentiţia temporară şi de un an în
cea permanentă. Se vor preciza anomaliile dentare de număr, care pot fi
prezente sub forma dinţilor supranume- rari sau a anodonţiilor.
Identificarea anomaliilor dentare de volum, care se manifestă sub forma macro- sau microdonţiilor, va fi rezul-
tatul analizei măsurării şi transpunerii pe foaia milimetrică din fişa de observaţie, notându-se existenţa macro-
sau microdonţiilor, a disarmoniilor dento- dentare, diferenţe volumetrice ale unui tip dentar (de exemplu, P 1
dreapta < P1 stânga). Se pot constata armonii depline între procesul alveolar şi dinţi, a căror valoare poate să
depăşească variabilitatea admisă, după cum pot exista microdonţii fără spaţieri pe arcadă. Se va stabili raportul
dimensional al incisivilor superiori şi inferiori care trebuie să fie de 4/3.
Se vor nota secvenţa de erupţie şi malpoziţiile existente. Secvenţa de erupţie a dinţilor permanenţi este foarte
importantă, mai ales în cazurile cu spaţii la limită. Linele secvenţe sunt capabile de a menţine perimetrul arca-
dei. în această categorie intră secvenţele de tipul P.,C, P2CM2. Altele, din contră, duc la pierderi din perimetru
sau sunt simptomele iniţiale, timpurii, ale unor anomalii grave, cum ar fi pierderea prematură a caninilor de pe
arcadă - tipul de secvenţă M2C.
Una din sarcinile foarte dificile ale medicului în perioada dentiţiei mixte este cea a conservării spaţiului existent.
Aceasta impune consemnarea cu rigurozitate a tuturor malpoziţiilor dentare şi aprecierea gradului acestora,
estimându-se raportul dintre gradul malpoziţiei şi spaţiu. Se măsoară spaţiul existent, consemnându-se prin cu-
lori diferite, de la o examinare la alta, valoaraaa lui.

Examenul parodontiului.
Examenul limbii.
Examenul ocluziei dentare.
Examenul ocluziei dentare trebuie efectuat în statică şi în dinamică, în vederea estimării funcţionalităţii, a
distribuirii corecte a stresului fizic asupra întregii suprafeţe ocluzale (Garliner).
A Examinarea ocluziei dentare în statică. Poziţia pacientului trebuie să
fie corectă, într-un echilibru psihic deplin, cu mandibula aflată în intercuspi- dare maximă. Se va proceda la ana-
liza, în cele trei direcţii, a spaţiului (sa- gital, transversal şi vertical), apreciind modul de ocludare a fiecărui dinte
în parte, prin comparaţie simetrică, dreapta, stânga.
în plan sagital, în zona laterală, cuspidul mezio-vestibular al molarului prim permanent superior trebuie să
ocluzioneze în şanţul dintre cuspidul mezio- şi medio-vestibular al molarului prim mandibular. în dentiţia mixtă,
relaţia cuspid la cuspid a molarilor primi permanenţi trebuie admisă ca o normalitate înaintea schimbării zonei
laterale (vezi capitolul referitor la dezvoltarea ocluziei dentare). Stările patologice sunt distocluzia sau

68
meziooclu- zia (vezi studiul de model). La zona frontală, incisivii superiori acoperă pe cei inferiori, realizând un
punct de contact, sau se observă un spaţiu de 1-1,5 mm. Stările patologice ce pot fi constatate includ:
angrenajul invers, ocluzia inversă frontală şi inocluzia sagitală.
în plan transversal, în zona laterală, arcada superioară circumscrie vestibular cu un cuspid arcada inferioară,
iar, lingual, arcada inferioară circumscrie cu un cuspid arcada superioară. Se înregistrează ca stări patologice:
angrenajul invers, ocluzia inversă. în zona frontală, reperul normal este frenul superior care trebuie să
corespundă trenului inferior. Stările patologice sunt laterodeviaţiile (funcţional) şi laterognaţiile (anatomic),
marcate prin deviaţia trenului mandibular.

ANALIZA RICKETTS. Analiza teleradiografiei după tehnica Ricketts are avantajul prezentării deformaţii lor
scheletului dento- facial, în mod sintetic, care se raportează la două planuri de referinţă, ceea ce reprezintă o
fiabilitate crescută a metodei. Aceasta, completată obligatoriu cu metoda previziunii de creştere, poate da o
imagine de ansamblu asupra disarmoniilor dento-alveolare.
Ricketts analizează adâncimea feţei, pe care o raportează la unghiul format de N-Pg cu HF (N-Pg-HF), de-
semnat, de altfel, unghiul facial. Valoarea normală este de 86°. Pentru valori mai mici ale unghiului, se consi-
deră retrognaţie inferioară, iar pentru valori mai mari, prognaţie inferioară (Fig. 6.82).
înălţimea anterioară a feţei este raportată la axul facial, care este format de axa Y (S-Gn) şi dreapta N-Ba.
Valoarea normală este aproximativ 90° (Fig. 6.83). Pentru valori ale axei faciale mai mici de 90° se admite ter-
menul de tip dolicocefal, respectiv rotaţie posteri- oară mandibulară. Pentru

valori mal mari de 90° este considerat tipul brahicefal, cu rotaţie anterioară mandibulară (Fig. 6.84, 6.85).
înălţimea posterioară a feţei este analizată prin unghiul de conicitate N-Pg-M, a cărui valoare normală este de
68° (Fig. 6.86). Modificările dimensionale ale acesteia indică tipul de dezvoltare a părţii posterioare a feţei.
Pentru o valoare mai mică se consideră o insuficienţă de dezvoltare pos-
terioară a feţei, iar pentru o valoare mai mare de 68°, o su- pradezvoltare posterioară (Fig. 6.87). Convexitatea
facială în sens antero-pos- terior şi relaţia sagi- tală intermaxilară sunt analizate raportând poziţia punctului A la
planul N-Pg; valoarea medie a distanţei este de 4,1 mm. Pentru valori mai mici decât media, sau negative, se
asociază un profil concav, iar termenul de profil convex este asociat cu valori mai mari decât media. Profilul
poate fi rectiliniu în cazul valorilor apropiate de zero (Fig. 6.88).
De remarcat că, în timpul creşterii faciale, valoarea convexităţii scade în mare parte datorită creşterii mandibu-
lare, ajungând în jurul vârstei de 15 ani la valoarea medie amintită.
Poziţia dinţilor zonei frontale este raportată la dreapta A-Pg (Fig. 6.89).
Incisivii inferiori, pentru aprecierea poziţiei lor, necesită măsurarea distanţei de la i la planul A-Pg, conside-
rându-se valoarea normală egală cu 1 mm ± 2 mm. Micşorarea distanţei este prezentată într-o faţă convexă, pe
când mărirea ei apare într-o faţă concavă. înclinarea incisivilor inferiori este măsurată prin unghiul pe care
aceştia îl fac cu dreapta A-Pg, a cărui valoare normală trebuie să fie de aproximativ 20-25°. Micşorarea unghiu-
lui este înregistrată ca o retrodenţie, iar mărirea acestuia, ca o prodenţie.
Analiza poziţiei incisivului superior se face similar, măsurând distanţa de la I la planul A-Pg. în mod normal,
aceasta este de la -2 mm la +8 mm. Pentru valori mai mici decât normalul, este înregistrată o retrodenţie superi
oară şi invers, o prodenţie superioară, la valori mai mari.
Raportul angular interincisiv este evaluat cu ajutorul unghiului interincisiv dat de axele incisivilor centrali, cu
 valoare normală de 130°. Pentru valori micşorate, se apreciază o pro- denţie bimaxilară, iar pentru
valori mărite, o retrodenţie bimaxilară.
în analiza facială Ricketts, este luată în considerare şi poziţia celor două buze faţă de linia estetică Ricketts. în
raport cu aceasta, buza superioară este, în mod normal, la
 mm faţă de linie, iar cea inferioară, la o distanţă de 3 mm.

69
ANALIZA STEINER. Analiza telera- diografiei prin metoda Steiner este des folosită, şi aceasta pentru că autorul
reuşeşte să dea o imagine clară a dezvoltării aparatului dento-maxilar prin măsurători facile pe care, în final, le
sintetizează într-un tabel.
Particularităţile metodei se referă la posibilitatea analizei dinamice a teleradiografiei, folosind ca plan de
referinţă N-S.
Didactic, analiza comportă următoarele părţi:
I. Analiza scheletului. Aceasta vizează măsurarea unghiurilor SNA 82° ± 2° în cazurile considerate normale.
Dacă valorile sunt mai mici este vorba de retrognaţie superioară, iar dacă valorile sunt mai mari decât media,
atunci este vorba de o prognaţie superioară. Similar, pentru arcada bazală inferioară, se măsoară SNB (valori
normale 78° ± 2°). SNB < 78° înseamnă retrognaţie, iar SNB > 78° înseamnă prognaţie.
în concordanţă cu modificările acestor două unghiuri variază şi unghiul de diferenţă ANB de 2° în mod normal,
cu semnificaţie în aprecierea relaţiei intermaxilare sagitale.
Pentru baza mandibulară, autorul foloseşte unghiul format de Go-Gn cu S-N. Se pot stabili astfel corelaţii între
dezvoltarea verticală şi cea antero- posterioară a masivului facial. Valoarea normală a unghiului este de 16-28°.
Pentru valori mai mici se poate aprecia o rotaţie de tip anterior, pe când o valoare mai mare corespunde unei
rotaţii de tip posterior.
Poziţia antero-posterioară a mandibulei faţă de craniu este apreciată de autor prin măsurarea distanţelor SL şi
SE. Raportarea se face la o zonă cât mai stabilă în dezvoltare, pentru a avea certitudinea unei discuţii valorice.
Din punct de vedere unghiular totul se exprimă prin unghiul SND, având D centrul simfizei mentoniere. Acesta a
fost preferat astfel fiind într-o zonă neafectată de creştere sau de erupţia dinţilor. Valoarea normală este de 77-
80°. în cazul micşorării acestei valori, se poate vorbi de un retrognatism mandibular, iar în cazul măririi valorii
peste medie, se poate vorbi de un prognatism mandibular.
Legat de zona mandibulară, de altfel mult studiată de autor, este luată în
discuţie şi poziţia antero-posterioară a mentonului, zonă ce suferă schimbări în timpul creşterii. Aceasta influ-
enţează, de altfel, tipul de profil, dând, practic, caracteristica etajului inferior al feţei. Se determină prin raportul distanţelor Pg la
N-B. Poziţia incisivului inferior se raportează la N-B şi este ideală 1/1. Când raportul este subuni- tar, poate fi vorba de o
retrodenţie inferioară relativă, aşa cum poate fi vorba de o prodenţie inferioară relativă, în cazul unui raport supraunitar.
II. Studiul raportului dinte-schelet:
înclinarea planului de ocluzie faţă de craniu - HF este în mod normal de 10° ± 3°. Dacă tipul facial se regăseşte într-o
anomalie de Clasa a Iii-a, planul de ocluzie, are tendinţa de orizontalizare. Din contră, el tinde să fie mult înclinat într-o
anomalie din Clasele I şi a ll-a.
Unghiul axelor celor 2 incisivi centrali este, de asemenea, luat în studiu (vezi tehnica Ricketts).
Poziţia incisivului superior se raportează la linia NA cu o valoare liniară de 4 mm şi unghiulară de 22°. Astfel, imaginea unei
retro- denţii superioare apare cu valori micşorate de ambele părţi, iar o prodenţie superioară apare mărită pe ambele
măsurători.
Similar s-a procedat şi pentru incisivul central inferior, la care raportarea la linia NB a găsit o valoare liniară de 4 mm şi una
unghiulară de 25°. Acestea pot fi reduse într-o retrodenţie inferioară şi mărite într-o prodenţie inferioară.
Datele teleradiografice se pretează într-un înalt grad la prelucrarea cu tehnica de calcul, dar validarea lor este realizată numai
în contextul examenului clinic şi al celorlalte tipuri de examene.
Analiza lui Tweed. Principiile tehnicii Tweed au fost elaborate într-un moment în care cefalometria nu intrase în domeniul
practicii ortodontice; ele au fost transformate mai întâi prin experienţa dobândită şi apoi prin aportul teleradiografiei. Tweed
însuşi a reluat numeroase cazuri după studiul ce- falometric al recidivei.
Consideraţii teoretice şi practice. Teleradiografiile necesare elaborării acestei analize sunt în ocluzie şi de profil, capul fiind
plasat în cefalostat, iar planul de la Frankfurt orizontal, paralel cu podeaua. Aceste teleradiogra- fii sunt făcute la începutul
tratamentului (hârtia de calc este marcată cu negru),- la sfârşitul etapei: pregătirea ancorării (calc marcat cu albastru), la
sfârşitul tratamentului activ (calc trasat în roşu), la sfârşitul contenţiei (calc trasat în verde). Dacă se fac alte tele- radiografii în
afara contenţiei, marcajele sunt făcute cu maro.
De câţiva ani, analiza Tweed făcută la început pe triunghiul şi unghiurile SNA, SNB şi ANB, a fost completată cu alte noţiuni,
precum unghiul Z al lui Merrifield şi analiza spaţiului disponibil la arcada inferioară.
Elemente cefalometrice necesare analizei Triunghiul lui Tweed - linia de referinţă aleasă de Tweed este planul de la Frankfurt,
a doua latură a triunghiului este planul mandibular al lui Downs, a treia latură fiind constituită de axa incisivului inferior.
Planul de la Frankfurt - punctele care îl determină pe teleradiografie sunt: porionul osos şi punctul infraor-
bital. Aceste două puncte nu sunt scutite de critici. Ele sunt bilaterale şi deci susceptibile de a avea o imagine dedublată. în
acest caz trebuie luat un punct „mediu" pentru punctul infraor- bital. în privinţa porionului osos, acesta este uneori dificil de
reperat; Tweed a construit un punct la 4,5 mm deasupra centrului olivei auriculare a cefalo- statului. Acum, teleradiografiile
fiind foarte lizibile, este preferabil de ales porionul osos. Aceste puncte au o mare importanţă, pentru că ele determină planul
de referinţă al analizei şi acest plan este reportat, o dată definit, pe toate teleradiografiile succesive ale aceluiaşi caz.
Planul mandibular - Tweed a ales să conserve planul mandibular definit de Downs, adică pe o teleradiografie linia ce uneşte
partea inferioară a imaginii simfizei cu partea inferioară a imaginii unghiului mandibular. Poate exista o dedublare a acestei
imagini. Dacă ele sunt apropiate şi nu reprezintă o problemă de asimetrie mandibu- lară sau facială, este ales un punct mediu.
Dacă, din contră, examenul clinic relevă o problemă patologică, se trasează două planuri mandibulare.
Axa incisivului mandibular - imaginea incisivului ales este întotdeauna cea mai vestibulară şi este uşor de trasat axa lui.
Astfel avem cele 3 laturi ale triunghiului lui Tweed:

70
planul de la Frankfurt
planul mandibular
axa incisivului inferior
Bazele osoase maxilare şi mandibulare Tweed a luat, pentru situarea bazelor osoase în sens antero-posterior, valorile SNA,
SNB şi ANB (Steiner a făcut la fel).
Unghiul SNA (maxilar). Unghiul SNA are valoare medie 82°. Acest unghi, urmărind valoarea sa cea mai mare sau cea mai
mică, determină gradul de protruzie sau retruzie a maxilarului raportat la baza craniului. El stabileşte, de regulă, punctul de
plecare în aprecierea poziţiei sagitale a întregului etaj inferior al feţei în raport cu craniul neural.
Unghiul SNB (mandibula). Unghiul SNB are valoarea medie de 78° şi determină gradul de protruzie sau retruzie al mandibulei
în raport cu baza craniului.
Unghiul ANB (decalaj interbazal sagital relativ). Unghiul ANB reprezintă decalajul bazelor osoase, adică diferenţa între poziţia
maxilarului şi cea a mandibulei se traduce prin acest unghi de 2° (în medie). El permite determinarea importanţei decalajului în
plan sagital între maxilar şi mandibulă. Astfel se poate determina dacă maxilarul sau mandibula sau ambele sunt responsabile
de acest decalaj. Se determină în acest mod şi clasa scheletică.
Distanţa Ao-Bo (decalaj interbazal sagital absolut). Decalajul bazelor osoase în plan sagital se poate aprecia şi la nivelul
planului de ocluzie prin distanţa Ao-Bo. Este distanţa ce separă proiecţiile ortogonale ale punctelor A şi B pe planul ocuzal.
Aceasta distanţă este precedată de + dacă A este anterior de B şi de - dacă B este anterior de A. Ea este în relaţie directă cu
unghiurile SNA, SNB, ANB, înclinarea planului ocluzal şi direcţia
de creştere. Completează noţiunea de clasă scheletică şi de dizârmonie în sens orizontal. în analiza lui Tweed nu sunt date
valori medii, dar cu cât valoarea pozitivă este mai mare, cu atât decalajul confirmă o Clasa a Il-a scheletică. Din contra, dacă e
zero, demonstrează o tendinţă la clasa a III- a scheletică şi dacă este negativă, este o Clasa a IIl-a scheletică. Luând în
considerare valorile angulare precedente, această distanţă Ao-Bo permite precizarea indicaţiilor terapeutice şi să se ţină cont
de dificultatea cazului tratat. Cu cât valorile sunt mai importante, atât pozitive, cât şi negative, cu atât este mai pesimist prog-
nosticul.
După cercetările Fundaţiei Tweed şi Merrifield în particular putem rezuma următoarele:
Unghiul interincisiv. Unghiul insagital absolut). Decalajul bazelor osoase în plan sagital se poate aprecia şi la nivelul planului de
ocluzie prin distanţa Ao-Bo. Este distanţa ce separă proiecţiile ortogonale ale punctelor A şi B pe planul ocuzal. Aceasta
distanţă este precedată de + dacă A este anterior de B şi de - dacă B este anterior de A. Ea este în relaţie directă cu unghiurile
SNA, SNB, ANB, înclinarea planului ocluzal şi direcţia
de creştere. Completează noţiunea de clasă scheletică şi de dizârmonie în sens orizontal. în analiza lui Tweed nu sunt date
valori medii, dar cu cât valoarea pozitivă este mai mare, cu atât decalajul confirmă o Clasa a Il-a scheletică. Din contra, dacă e
zero, demonstrează o tendinţă la clasa a III- a scheletică şi dacă este negativă, este o Clasa a IIl-a scheletică. Luând în
considerare valorile angulare precedente, această distanţă Ao-Bo permite precizarea indicaţiilor terapeutice şi să se ţină cont
de dificultatea cazului tratat. Cu cât valorile sunt mai importante, atât pozitive, cât şi negative, cu atât este mai pesimist prog-
nosticul.
După cercetările Fundaţiei Tweed şi Merrifield în particular putem rezuma următoarele:
Unghiul interincisiv. Unghiul interincisiv este unghiul format de axa incisivului superior cu cea a incisivului inferior. Valoarea
ideală obţinută de Tweed e de 130°. Acest unghi serveşte la fixarea poziţiei incisivului superior în raport cu incisivii inferiori,
care trebuie să fie 87° ideal, în raport cu planul bazai mandibular, dar şi cu modelul de anomalie tratată.
Unghiul planului ocluzal cu orizontala de Ia Frankfurt. Are o valoare medie de 10°. în cazul tratamentului în tehnica Edgewise
Standard Tweed Merrifield, nu trebuie să modificăm valoarea acestui unghi sau să îl apropiem de rigori. Orice modificare
reprezintă, de regulă, o manevră greşită a tehnicii, ceea ce antrenează modificări în funcţia masticatorie şi produce recidive
după tratament.
Analiza estetică a ţesuturilor moi. Atunci când se impune prin tratament o linguoversie a incisivilor inferiori şi o retragere
importantă a maxilarului în zona sa anterioară, (modificăm indirect poziţia buzelor şi deci a profilului pacientului (unul din
obiectivele tratamentului). Aceste modificări trebuie să poată fi evaluate. în acest scop au fost reţinute 3 măsurători:
Măsurarea grosimii mentonului (total chin) - este distanţa în milimetri între Pogonion cutanat şi Pogonion osos. Aceasta
măsurătoare variază cu creşterea pogonionului, cu grosimea ţesuturilor moi şi direcţia de creştere. în timpul tratamentului, re-
trudarea incisivilor inferiori antrenează o mişcare uşoară în spate a punctului B, de unde o avansare relativă a mentonului.
Măsurarea grosimii buzei superioare (upper lip) - este distanţa dintre punctul cel mai proeminent al buzei superioare şi faţa
vestibulară a incisivului central superior; această distanţă depinde de:
grosimea buzei superioare;
poziţia antero-posterioară a incisivului superior.
Când partea anterioară a maxilarului este retrasă pentru a întâlni incisivii inferiori şi a crea noul angaja
ment ocluzal anterior, buza superioară îl urmează. Grosimea ei variază puţin cu creşterea; partea subna- zală şi nasul
neurmând aceeaşi mişcare, nasul va părea atunci alungit.
Avem două elemente care ne permit să evaluăm poziţia buzelor între nas şi menton, acţiunea noastră remo- delând astfel
profilul etajului inferior al feţei. Pentru a ilustra şi cuantifica mai bine acest aspect al analizei, Merrifield şi şcoala sa au creat
unghiul Z.
Unghiul Z este tangenta la Pg cutanat şi la buza cea mai proeminentă. Se prelungeşte până la intersecţia cu planul Frankfurt
şi se măsoară unghiul format (78°). Simpla observare a acestei linii ne furnizează elemente diagnostice.
când e tangentă la buza superioară, în majoritatea cazurilor, este fie o Clasa a ll-a diviziunea 1, fie o Clasa a ll-a cu
biproalveolie;

71
când e tangentă la buza inferioară, este adesea o Clasa I cu sau fără DDM, o biproalveolie în Clasa I, o Clasa a IIl-a sau o
Clasa a ll-a diviziunea 2.
Dacă incisivii inferiori nu suferă deplasări, valoarea unghiului Z, când linia Z este tangentă la buza inferioară, nu se va
schimba; când linia Z este tangentă la buza superioară, unghiul Z se ameliorează cu reducerea ANB. Din examenul acestor
variaţii posibile, reţinem că există armonia feţei dacă unghiul Z este în jur de 78° şi dacă grosimea ţesuturilor moi la nivelul
mentonului este apropiată de grosimea buzei superioare.

Utilizarea analizei lui Tweed.

O dată elementele cefalometrice luate în considerare şi diagnosticul pus (după Angle, clasa scheletală, direcţie de creştere,
prognostic), trebuie determinată corecţia cefalometrică ce trebuie făcută incisivilor inferiori. Aceştia trebuie retrudaţi şi
lingualizaţi. Această corecţie va intra în evaluarea dizarmo- niei totale. Pentru a o determina, dispunem de triunghiul lui Tweed.
în acest triunghi ştim că nu este posibil să se schimbe valoarea unghiului FMA, că unghiul IMPA trebuie să fie cât mai aproape
de 87°; nu putem aşadar să influenţăm acest unghi decât micşo- rându-l, deci modificând unghiul FMIA, mărindu-l.

47. Etiologia anomaliilor dento-maxilare. Rolul factorilor locali şi generali în patogenia

anomaliilor dento-maxilare.
FACTORII GENERAU
EREDITATEA. Rolul eredităţii ca factor etiologic al anomaliilor dento-maxi- lare este argumentat de dovezile ferme
ale studiilor de genetică, de antropologie şi de genetică populaţională. Cu toate progresele obţinute, este încă
dificil de apreciat, în cazul omului, dacă una sau mai multe gene sunt răspunzătoare de un caracter. Conside-
rând fătul ca un produs rezultat din zestrea ereditară, cedată de genitorii săi, este firesc să concluzionăm că
tiparul, direcţiile sale de dezvoltare sunt moştenite; în schimb, nu putem aprecia capacitatea de combinare şi
forma de transmitere a unui caracter, după cum este tot atât de dificil să prevedem evoluţia sub influenţa
factorilor de mediu. Ereditatea ca factor etiologic al anomaliilor dento-maxilare trebuie privită ca un element al
evoluţiei, câtă vreme vom considera anomaliile dento-maxilare drept caractere fenoti- pice, produse ale
mesajului genotipic, pe care-şi exercită influenţa factorii de mediu în perioada morfogenezei pre- şi postnatale.
Studiile făcute pe grupuri omogene de populaţie indică absenţa sau prezenţa redusă a anomaliilor dento-ma-
xilare (de exemplu, la unele populaţii din insulele Filipine) (Graber). Transmiterea unor tipare specifice popula-
ţiilor respective este pusă în evidenţă de observaţiile lui Tulley, care atestă prezenţa compresiunii de maxilar la
populaţia din insulele britanice; la rândul ei, biproalveolia este un caracter al rasei negre.

Clasificarea, Graber

GENERALI
l Ereditatea (tiparul)
 Defecte congenitale:
jj) despicături palatine
kk) torticolis
ll) disostoză cleido-cranrană
 Mediul înconjurător:
mm) prenatal
3. dietă maternă
4. metabolism matern
nn) postnatal
5. accidente ia naştere
6. paralizie cerebrală
7. accidente A,T.M.
 Tulburări endocrine şi de metabolism; boli infecţioase
 Tulburări de nutriţie
oo) deficienţe nutriţionale
 Presiuni anormale:
pp) obiceiuri vicioase
8. comportări anormale ia sugar (supt anormal, poziţia mandibulei)
qq) funcţii perturbate
9. sugerea degetului
10. împingerea şi sugerea limbii

72
11. muşcarea buzei
12. roaderea unghiilor ~ degiutiţie infantilă
13. tulburări fonatorii
14. tulburări respiratorii ~ tulburări adenoide
15. ticuri şi bruxism
VII. Postură

VIII. Traume şi accidente

LOCALI
i. Anomalii dentare de număr:
dinţi supranumerari
absenţe dentare (congenitale, carii şi accidente etc.)
li. Anomalii dentare de volum
III. Anomalii dentare de formă
IV. Fren labial anormal şi bariere mucoase
V. Pierdere prematură a dinţilor
VI. Retenţie prelungită a dinţilor temporari
VII. întârzieri în erupţia dinţilor permanenţi
VIII. Cate de erupţie anormală
IX. Anchiloze dentare
X. Carie dentară
XI. Restaurări dentare incorecte
48. Clasificarea anomaliilor dento-maxilare după Angle. Clasificarea germană a
anomaliilor dento-maxilare.
Una din primele clasificări de acest fel a fost cea făcută de Dr. E. Angle, având drept criteriu principal de clasificare relaţiile mandibulo-
maxilare în plan sagital.
O primă categorie o reprezintă anomaliile în care cele două baze maxilare sunt plasate corect în plan sagital, modificările constituindu-
se la nivel dento-alveolar.
In a doua categorie sunt grupate anomaliile în care maxilarul inferior este situat mai înapoi în raport cu cel superior.
A treia categorie cuprinde anomaliile caracterizate de poziţionarea mai anterioară a maxilarului inferior în raport cu cel superior.
Pentru evaluarea clinică a acestor trei categorii, Angle s-a oprit asupra molarului de 6 ani, considerându-l în poziţie fixă, la nivelul
bazelor maxilare.
Astfel, relaţia normală (neutrală) este definită prin poziţia vârfului cuspiciului mezio-vestibular al primului molar superior în dreptul
primului şanţ vestibular al primului molar inferior (Fig. 5.1).
Autorul foloseşte această relaţie molară pentru a defini poziţia celor două maxilare în plan sagital unul faţă de altul. Astfel, în relaţia
neutrală, cele două maxilare sunt plasate corect.
Angle împarte malocluziile în trei Clase, şi anume:
CLASA I, cu raport neutral la nivelul molarilor de 6 ani, anomalia fiind cantonată la nivelul grupului frontal.
CLASA A II-A, CU raport molar dis- talizat sau, cu alte cuvinte, cu şanţul intercuspidian inferior plasat distal de vârful cuspidului mezio-
vestibular superior.
Angle descrie două diviziuni în funcţie de raporturile frontale în plan vertical (Fig. 5.2):
 diviziunea 1 a Clasei a ll-a: maloclu- zie cu raporturi distalizate bilateral şi ocluzie adâncă în „acoperiş"; Atunci când raporturile
sunt distalizate unilateral, Angle foloseşte termenul de subdiviziunea 1 (Fig. 5.3).
 diviziunea a 2-a: malocluzie cu raporturi distalizate bilateral şi ocluzie adâncă acoperită (Fig. 5.4).
Atunci când raporturile sunt distalizate unilateral, se foloseşte termenul de subdiviziunea a 2-a.
CLASA A III-A, CU raporturi mezia- lizate la nivelul molarilor: şanţul inter- cuspidian inferior este plasat mezial faţă de vârful cuspidului
mezio-vesti- bular superior (Fig. 5.5).
în aceste condiţii se conturează de la început două aspecte importante care trebuie luate în considerare, şi anume:
 molarii de 6 ani nu au o poziţie fixă pe bazele maxilare, ei migrează, de regulă, spre mezial, ceea ce schimbă criteriul de
clasificare. în acest caz, rapoartele dinţilor vecini care nu sunt migraţi (premolari şi canini) pot da indicii preţioase asupra relaţiilor
sagitale ale arcadelor dento- alveolare;
 examenele complementare efectuate (teleradiografie de profil, în special) au pus în evidenţă posibilitatea decalajului între
poziţia bazelor maxilare şi poziţia sagitală a procesului alveolar.
Astfel apare în mod inevitabil posibilitatea clasificării scheletice în una din Clasele Angle şi dentare în alta
(vezi examenul teleradiografiei de profil şi analiza ocluziei statice). Clasificarea nu reflectă aspectele clinice ale anomaliei, dar este un
ghid foarte practic în vederea standardizării tratamentului.
Cu toate criticile care i se aduc, ea rămâne cea mai utilizată clasificare de către practicieni, fiind, în acelaşi timp, şi cea mai operativă.
5.2. CLASIFICAREA ŞCOLII GERMANI
Pornind de la concepţia că aceiaşi factori etiologici în aceleaşi condiţii dau aceleaşi forme de anomalii, şcoala germană (Kantorowicz,
Korkhaus şi Reichenbach) împarte anomaliile în şase sindroame, şi anume:
rr) Sindromul cu compresie de maxilar, cu două variante:
 cu protruzie, cu sau fără spaţiere;

73
 cu înghesuire.
Sindromul de ocluzie încrucişată. Sindromul progenic, care poate fi:
 de conducere forţată;
 fals (retrognatism maxilar);
 adevărat.
ss) Sindromul de ocluzie adâncă acoperită.
tt) Sindromul de ocluzie deschisă, cu variantele dento-alveolară şi gnatică.
uu) Alte anomalii sau grupa anomaliilor monocauzale, urmări ale pierderii precoce a dinţilor temporari din zona de sprijin Korkhaus,
sau anomalii dentare izolate, transpoziţia, reincluzia etc.
vv) Deoarece în ultimii ani în literatura românească de ortodonţie au apărut lucrări valoroase, care utilizează clasificarea
anomaliilor după şcoala germană, am găsit utilă amintirea ei pentru a uşura completarea cunoştinţelor celor interesaţi.
ww)

49. Aparatele ortodontice fixe, avantajele şi dezavantajele. Caracteristica elementelor de

agregare, active şi accesorii ale aparatelor ortodontice fixe.

Elementele cu care aparatura fixă se aplică pe dinţi poartă denumirea de elemente de agregare şi pot fi:
 ligaturi dentare;
 inele ortodontice;
 coroane şi gutiere ortodontice;
 răşini speciale, în tehnicile adezive.

LIGATURILE DENTARE se realizează cu sârmă moale, care să se poată mula pe dinţii pe care se aplică. Grosimea
sârmei de ligatură utilizată este cuprinsă între 0,1-0,5 mm, în funcţie de scopul utilizat. Grosimile de sârmă mai
mici, cuprinse între 0,1-0,3 mm, sunt utilizate, de regulă, pentru fixarea elementelor de acţiune în elementele
accesorii sau direct pe dinţi. Aceste ligaturi pot fi executate pericervical, în „bandulieră" sau în „X“, peste
elementul activ.
Ligaturile de sârmă ca elemente de agregare se folosesc şi pentru fixarea atelelor de imobilizare, atât
intermaxilare, cât şi monomaxilare. în acest scop, se utilizează sârme cu grosimi mai mari, de 0,4-0,5 mm.
Ligaturile de sârmă rămân totuşi elementele de agregare utilizate cu prevalenţă în ancorarea dinţilor incluşi, dar
şi ca elemente de ancorare în tracţiunea intermaxilară de Clasa I.
Ligaturile ortodontice pot fi realizate chiar şi pe mai mulţi dinţi, constituind astfel, ele singure, aparate orto-
dontice active, de contenţie sau de imobilizare.

INELELE ORTODONTICE sunt centuri metalice care se aplică pe dinţi neşlefuiţi, respectă parodonţiul marginal, fiind
la distanţă de acesta şi nu înalţă ocluzia. Inelele ortodontice sunt fixate de suprafeţele dentare cu cimenturi
speciale şi în mod excepţional pot face parte din aparatura mobilă ca elemente de ancorare, fiind încorporate în
placă placă prin diverse retentivităţi
 COROANELE ŞI GUTIERELE QRTQDQN- TICE - Vezi ancorarea aparatelor ortodontice mobilizabile.
 CIMENTAREA INELELOR
Fixarea elementelor de agregare
în gura pacientului este o etapă deosebit de importantă de a cărei precizie poate să depindă rezultatul
tratamentului. Ea poate fi împărţită în două etape:
xx) Fixarea inelelor prin cimentare pe grupul frontal.
yy) Fixarea inelelor prin cimentare la nivelul dinţilor laterali.
zz) RĂŞINILE SPECIALE şt TEHNICILE
aaa) ADEZIVE.
bbb) Dezvoltarea răşinilor epoxidice, cât şi a cimenturilor de tip glass-iono- mer, a consacrat utilizarea acestora în
agregarea aparaturii fixe pe suprafaţa smalţului, prin tehnici specifice. Elementele auxiliare sunt fixate direct
pe suprafaţa de smalţ prin intermediul'substanţei de colaj, ce pătrunde atât în retenţiile create în smalţ prin
atacul acid, cât şi în retenţiile create pe elementele accesori
ccc) Elementele accesorii ale aparaturii ortodontice fixe
ddd) Elementele accesorii sunt reprezentate de bracket-uri, tubuşoare, bu- toni, cârlige şi bare.
BRACKET-URILE. Sunt dispozitive care se fixează, de regulă, la nivelul dinţilor frontali şi prezintă un şanţ central,
rotund sau paralelipipedic pe secţiune, care se numeşte lumina bra- cket-ului. De o parte şi de alta a acestuia,
dispozitivul prezintă câte un sistem de retenţie, în vederea fixării liga- turilor (Fig. 8.74). în lumina bracket- ului
se angajează elementul activ, iar direcţia de poziţionare a acestuia este stabilită, în general, după reguli care ţin
de tipul de aparatură fixă utilizată. Sistemul de retenţie face posibilă fixarea, cu ajutorul ligaturilor de sârmă a
elementului activ în bracket.
Bracket-urile pot fi prefabricate sau confecţionate. La cele prefabricate lumina bracket-urilor este
paralelipipedică pe secţiune, permiţând realizarea tuturor tipurilor de acţiune ortodontică. La cele confecţionate

74
(elemente cu caracter istoric) lumina bracket-ului este rotundă pe secţiune, nepermiţând elementului activ
agregarea în sens axial, ceea ce împiedică efectuarea mişcării de torque.
Bracket-urile se fixează pe inele, de regulă, prin punctare electrică, atât pentru cele confecţionate, cât şi pentru
cele prefabricate.
în cazul utilizării răşinilor epoxidice, bracket-urile se fixează direct pe dinţi prin intermediul unei suprafeţe care
prezintă retenţii mecanice (de regulă, plase) în care pătrunde răşina epoxidică (metoda colajului) (Fig. 8.75).
în scopuri fizionomice, bracket-urile pot fi realizate din porţelan, mase plastice transparente cu sau fără inserţii
metalice la nivelul sloturilor şi în aceste situaţii, răşina epoxidică se fixează chimic pe acestea (Fig. 8.73).
Dezavantajul major al acestui model de bracket îl reprezintă rezistenţa mecanică scăzută şi o fricţiune ridicată a
elementelor active în Slot.
TUBUŞOARELE. AU lungimea de 3-4 mm, formă rotundă, ovală, sau rectangulară (pătrată sau dreptunghiulară)
pe secţiune. După poziţia lor faţă de axul arcadei, pot fi orale sau vesti- bulare. De asemenea, faţă de relaţia cu
planul ocluzal, pot fi verticale - perpendiculare pe planul de ocluzie - sau orizontale - paralele cu planul de oclu-
zie (Fig. 8.76).
Tubuşoarele se aplică de regulă la nivelul molarilor, servind ca loc de sprijin pentru elementele active. Ele pot fi
utilizate şi la nivelul zonei frontale, unde servesc ca loc de acţiune a elementului activ. Tubuşoarele se fixează la
nivelul inelelor, de regulă, prin sudare, iar la nivelul gutierelor cu ajutorul unor retentivităţi fixate anterior pe tu-
buşor.
Sistemele de fixare ale arcului în tubuşoare reprezintă, în cea mai mare parte, elemente specifice ale tehnicii
ortodontice utilizate, de aceea vor fi descrise în cadrul elementelor active.
BUTONII. AU dimensiuni variind între 0,5-2 mm, putând fi metalici sau acrilici. Forma lor este de ciupercă şi
servesc ca punct de aplicare a forţelor ortodontice. Butonii metalici se fixează pe inele prin sudură electrică în
puncte, iar pe gutiere prin intermediul unor retenţiî (Fig. 8.77).
Butonii acrilici se ataşează direct pe dinţi, prin intermediul tehnicii colajului.

CÂRLIGELE. Sunt realizate, în mare majoritate, din sârmă rotundă de 0,5-0,6 mm, se fixează prin sudură
electrică pe inele sau cu retenţii în materialul acrilic, fiind deschise în sensul invers tracţiunii (vezi Fig. 8.78).
BARELE. Sunt elemente auxiliare rigide, care fac legătura între elementele de agregare a aparaturii fixe. Bara
poate fi cu secţiunea rotundă sau ovală, slujind în acelaşi
timp atât ca mijloc de dispersare a forţelor, cât şi ca loc de aplicare a acestora (Fig. 8.79).
Barele pot constitui singure sau sudate la inele, aparate de imobilizare în reducerea fracturilor de maxilar sau
aparate de imobilizare postoperatorie în chirurgia ortodontică.
în construcţiile ortodontice barele au de regulă poziţii vestibulare în treimea medie a coroanei, în lungul ei fiind
fixate diverse alte elemente accesorii (cârlige, butoni) sau elemente active, care exercită forţe asupra unor
sectoare limitate.
Barele pot fi plasate şi oral, în acest scop căutându-se, de regulă, aşezarea lor în zone neutre din punct de
vedere funcţional.

Avantaje:
 Pot fi aplicate in dentitia permanenta, inclusiv la varste tirzii
 Reduc perioada de tratament
 Pot declansa deplasari in cele 3 planuri
 Sunt mai usor acceptate de pacienti datorita volumului redus
 Permit controlul deplasarii apicale
 Pot produce deplasari dentare specifice
 Pot fi indepartate din cavitatea bucala doar de medic
Dezavantaje:
 Igienizarea dificila a cavitatii bucale
 Pot favoriza aparitia zonelor de demineralizare
 Pot duce la aparitia fenomenelor inflamatorii si a recesiunilor gingivale
 La fixare necesita tehnica laborioasa si un timp de lucru indelungat
 Se folosesc mai putin in perioada dentitiei mixte
 Sunt costisitoare
 Pot provoca deplasari dentare nedorite si rizalize patologice a dintilor permanenti, datorita
actiunii fortelor secundare

75
50. Aparatele ortodontice mobile. Definiţie. Avantaje şi dezavantaje. Regulatorul
funcţiei lui Frankel. Tipurile existente. Elementele componente.
Sub aceasta denumire sunt cuprinse toate tipurile de aparate ortodontice care nu se ancoreaza la nivelul
arcadelor dentare, ele sunt mentinute in cavitatea bucala doar prin apropierea activa a arcadei inferioare de
cea superioara sub actiunea muschilor mobilizatori ai mandibulei.( ex: activatorul, aparatul Bimler,
Bionator, scutul labial, aparatul Frankel).
Avantaje:
-impiedica respiratia bucala, sugerea degetelor, interpunerea limbii.
-pot fi aplicate in perioada dentitiei mixte
- provoaca marirea secretiei salivare, ce duce la autocuratire favorabila, prevenirea cariei
- stimuleaza dezvoltarea armonioasa a tuturor elementelor constitutive ale aparatului dento-maxilar.
Dezavantaje:
- greu de suportat datorita volumului mare
- din cauza ca este purtat ori numai noaptea ori citeva ore ziua prelungeste mult tratamentul
- lipseste aparatul dento-maxilar de stimulul functional cel mai important- masticatia.
- bionatorul nu da rezultate in cazul cind fata are tendinta de dezvoltare verticala.

Aparatul Frankel: dispozitive ortopedice de exercitiu, ce ajuta la maturarea, antrenarea si reprogramarea

sistemului neuro-muscular oro-facial, sunt considerate mijloc de interferenta in relatia forma-functie, ele
modificind invelisul biomecanic in timpul dezvoltarii dentitiei.
Aparatul se compune din elemente acrilice:
- 2 scuturi vestibulare
- 2 pelote labiale superioare
Elemente din sirma:
Arc vestibular, suportul din sirma, arc lingual superior, un arc palatal, crosete ocluzale de sprijin, crosete de
sprijin maxilare.
Tipuri: Tip 1, tip 2 si tip 3.

Aparatele Frânkel fac parte din grupa activatoarelor elastice, utilizând predominant capacitatea
funcţională a musculaturii circumorale.
Sistemul de construcţie şi ampla sare a aparatului oferă posibilitatea purtării lui în timpul funcţiilor de bază,
ceea ce permite reorganizarea activităţii neuromotorii a musculaturii oro- faciale şi corespunde pe deplin princi-
piului unităţii între matricea funcţională şi unitatea scheletală, element pe care autorul şi-a bazat principiul său
teoretic şi practic. Frânkel consideră că prin restabilirea echilibrului între părţile moi şi suportul lor morfologic
(maxilare, procesul dento-alveolar,
A.T.M.) se asigură dezvoltarea echilibrată morfofuncţională a aparatului dento-maxilar. Pentru obţinerea echili-
brului între musculatura intra- şi extra- orală, Frânkel socoteşte că vestibulul oral oferă condiţii excelente pentru
introducerea dispozitivelor de inhibare sau stimulare a creşterii, lăsând în acelaşi timp spaţiu liber endooral pen-
tru funcţionalitatea normală a limbii. Un rol major îl au aparatele Frănkel în închiderea fantei labiale.
Frânkel a creat trei aparate cunoscute în literatura de specialitate. Există şi un al patrulea tip indicat în ocluzia
deschisă şi prognatismul bimaxilar.
Reglatorul funcţional tip I, indicat în malocluzia de Clasa a ll-a, este construit din (Fig. 8.155 a, b, c, d);
- scuturile laterale, care se găsesc la distanţă de procesul dento-alveolar, extinzându-se din fundul de sac
alveolar superior în cel inferior (influenţele scuturilor în zona laterală sunt următoarele: prin detaşarea mus-
culaturii din zona laterală au un rol inhibitor al efectului activităţii musculare extraorale în ceea ce priveşte
procesul dento-alveolar; în acelaşi timp, procesul dento-alveolar primeş te stimuli permanenţi din partea mus-
culaturii linguale; procesul de întindere a musculaturii prin scuturile laterale va determina activitate osteo-
formatoare la nivelul bazelor osoase); pelotele labiale inferioare reorien- tează mandibula, având şi un efect
inhibitor asupra muşchiului menta- lis; buza inferioară realizează ocluzia iabială;
arcul palatal transmite impulsurile date de contracţia limbii (activatorul viu), expansionând arcada;
arcul lingual (retroincisiv inferior) are rol esenţial în menţinerea propulsată a limbii şi mandibulei în ra-
port cu maxilarul superior, corectând în acelaşi timp axul procesului dento-alveolar inferior;
arcul vestibular stimulează închiderea Iabială şi retrudarea grupului incisiv;
arcurile de pe canini contribuie la stabilizarea aparatului, producând şi distalizarea câninilor.

76
 Reglarea dezvoltării aparatului dento-maxilar are loc în toate direcţiile spaţiului prin „ocluzia funcţională
con- struită“, care determină poziţia terapeutică a mandibulei, producându-se astfel schimbări în ceea ce priveşte
dezvoltarea verticală a etajului inferior al feţei; noul echilibru creat între muşchii propulsori şi retropulsori
conduce la remodelări importante ale ramului ascendent al mandibulei.
Reglatorul funcţional tip II îşi găseşte indicaţiile în malocluziile de Clasa a ll2-a şi în ocluziile adânci aco-
perite.
Modificând sensul şi rata de creştere a proceselor dento-alveolare superioare şi inferioare, asistăm la
schimbarea relaţiilor sagitale şi verticale între arcade, rezultând un echilibru morfofuncţional şi estetic optim, la
care concură şi bazele osoase şi masele musculare reconformate.
Elementele componente (Fig. 8.156) şi mecanismul lor de acţiune sunt redate în continuare:
- scuturile laterale, care acţionează pe baza aceluiaşi principiu ca în cazul tipului I;
scuturile labiale, cu rolul de a îndepărta acţiunea muşchilor buzelor, de regulă hipertoni în astfel de
anomalii;
arcul palatal, care transmite impulsurile contractile ale limbii asupra arcadei superioare, expansionând-o;
arcul retroincisiv, care modifică axul de creştere a procesului dento-alve- olar al zonelor frontale, influenţa
exercitându-se predominant asupra poziţiei mandibulei.
Reglatorul funcţional tip III îşi găseşte indicaţia în tulburările de creştere ale maxilarului superior şi ale
mandibulei cuprinse în Clasa a lll-a, subdiviziunile 1 şi 2.
Modificând activităţile musculaturii intra- şi extraorale se produc reglări ale dezvoltării şi ale relaţiilor
spaţiale intermaxilare.
Elementele componente (Fig. 8.157 a, b, c, d) acţionează astfel:
scuturile laterale, îndepărtând musculatura circumorală, oferă posibilitatea maxilarului de a expansiona
sub influenţa stimulilor primiţi graţie activităţii limbii, precum şi creşterii osoase la nivelul bazei maxilarului
prin acţiunea de tracţiune a muşchilor cu inserţii în această zonă; contactul perfect dintre scut şi procesul dento-
alveolar la nivelul arcadei inferioare duce la blocarea creşterii în acest sector; scuturile labiale repoziţionează
buza, îndepărtând-o de procesul dento-alveolar, efectuând în acelaşi timp o tracţiune musculară ce stimulează
dezvoltarea maxilarului superior;
masa acrilică interocluzală are un dublu rol: decuspidarea arcadelor (salt articular), expansiunea şi inhibiţia
maxilarelor (prin sistemul de
construcţie, suprafaţa perfect plană faţă de arcada dentară maxi Iară permite expansiunea, evitând orice blocadă
posibilă, în timp ce suprafaţa cuspidată pentru mandibulă blochează orice tendinţă de dezvoltare); arcul palatal
are rolul de a transmite stimuli de dezvoltare asupra maxilarului prin contracţia limbii, expan- sionând astfel
arcada; arcul retroincizal produce o modificare axială de creştere a procesului dento-alveolar superior; arcul
retroincisiv inferior (detaşat de dinţi) are rolul de a inhiba acţiunea limbii asupra procesului dento-alveolar;

- arcul vestibular inhibă orice tendinţă de creştere a sectorului incisivc- canin.

Prin noua relaţie mandibulo-maxi- lo-craniană, precum şi prin noile raporturi între matricele musculare,
reglatorul stimulează dezvoltarea maxilarului superior, a piramidei nazale, producând, deci, schimbări în
creştere la nivelul etajelor mijlociu şi inferior ale feţei care conduc la obţinerea unui echilibru morfofuncţional
stabil, oferind, astfel, şi un optimum estetic.
Amplasarea pelotelor în zonele unde, de regulă, există deficite de creştere contribuie la îmbunătăţirea
esteticii faciale, determinând un comportament psihic pozitiv al copilului faţă de întreg complexul terapeutic.

77
Fără să deranjeze, aparatul poate fi purtat permanent mărindu-i-se, astfel, eficienţa asupra structurilor morfo-
funcţionale.
Activatoarele elastice Frănkel sunt indicate în perioada dentiţiei mixte, deşi unii autori le recomandă şi în
dentiţia temporară.

51. Aparatele ortodontice mobilizabile. Elementele componente. Avantaje si

dezavantaje.
Aparatele care sunt fixate la arcadele dentare cu ajutorul unor elemente de ancorare, putind fi indepartate in
orice moment.
Elementele componente:
- baza din acrilat
- elemente de ancorare
- elemente active(suruburi sau arcuri)
Exemple: placa palatinala, placa linguala, mentinatoare de spatiu.

Avantaje:
- se sprijina si pe dinti si pe parodontiu astfel pericolul suprasolicitarii este redus.
- Actiunea lor poate fi complexa, unele elemente active(surubul) pot fi activate de pacient
- Confectionarea tehnica si reparatii usor de facut
- Costul redus
- Purtarea aparatului permite o igiena bucala riguroasa.
- Desi concepute ca aparate active, li se pot adauga elemente de actiune functionala.
Dezavantaje:
- aparitia reactiilor alergice la acrilate
- din cauza indepartarii aparatului din cav buc de catre pacient, este ricul purtarii nu conform indicatiilor
- posibilitatea deformarii, ruperii diverselor arcuri, crosete.
- Elemente de ancorare:
- -crosetul direct: din sirma elastica de 0,7 mm. o portiune rectilinie, ansa sub
ecuatorul anatomic in 1/3 V de colet, o portiune paralele cu muc gingivala,
o zona de retentie cuprinsa in placa. Utilizat pentru a preveni migrarea in
zonele edentate a dintilor vecini bresei.
- -croset Stahl: din sirma elastica de 0,7 mm. o ansa circulara in spatiu
interdentar care se prelungesete ocluzal cu o bucla care incaleca arcada
dent, o zona retentiva cu care se angajeaza in placa.Utilizat pentru
inlaturarea laterognatiei.
- -croset in delta: asemanator cu Stahl, insa ansa are forma triunghiulara cu
virf spre spatiu interdentar iar baza spre mucoasa jugala.
- -croset Jackson: sau inelar. O port centrala ansa subecuatoriala prelungita
pe ambele parti cu doua bucle, retentie ce se fixeaza in placa. Blocheaza
erutia dintilor pe care se aplica si deplasarile lor in sens proximal.
- -croset Adams: doua anse ovale ce vin in contact cu supraf aprox, unite V
cu o portiune de sirma rectilinie, ansele se continua in sens ocluzal cu cite o
bucla care se termina cu retentie in placa.
- -croset Schwarz: pluridentar. Anse romboide in spatiile interdentare unite la
nivelul mucoasei prin portiuni orizontale la 0,5-1 mm. Crosetul iese din
placa distala la 1-2 mm de ultimul molar si patrunde in placa printr-o bucla
care traverseaza nisa masticatorie dintre canin si premolar.
- -croset semi Schwarz: ansa de forma unei jumatati de romb in contact cu
un perete a spatiului interdentar.
- -croset intermediar Alt: asemanator cu Stahl, V are o bucla paralela cu
supraf V.

78
 - Gutiera ortodontica: acopera un grup de dinti pe fetele V, O si ocluzale. Nu
permite inclinarea sau modificarea poz dentare.
Elementele active
- -suruburile ortodontice: alcatuite din surub median filetat in doua directii la
un capat pe dreapta la celalalt pe stanga, la fiecare capat cite o piulita. In
zona centrala a surubului doua tuneluri perpendiculare in care se introduce
tija de sirma-cheita de activare.
- -arcul palatinal Coffin: bucla semicirculara libera continuata la fiecare
extremitate cu o ansa de retentie in placa. Arcul pe linia mediana la 1 mm
de mucoasa, mezial pina la linie de tangenta cu fetele meziale a premolar
1. Intre anse 2 mm. Largirea anterioara a arcadei.
- -arc in diapazon: portiune libera elastica si portiune retentiva in placa.
Poate deplasa dintele in sens mezial sau distal
- -arcul in S: portiune activa in S si una retentiva, la 0,5-1 mm de muc.
Vestibularizarea dintelui si deplasare spre mezial sau distal. Din sirma de
wipla elastica.
- -arcul in 8: partea activa in forma de 8 si partea retentiva. Din sirma de otel
inoxidabil 0,4-0,5 mm. Vestibularizarea dintilor.
- -arcul in ciuperca: din sirma de otel inox 0,6-0,7 mm pe un grup de dinti. O
port centrala in contact cu suprafata palatinala a dintilor n 1/3 medie
numita curbura principala. In parti cite o bucla de activare in S dupa care se
angajeaza in placa. Vestibularizarea dintilor
- -arcurile vestibulare: au actiune de retrudare si aliniere. Arc propriu zis:
elem elastic in zona frontala superioara vestibulara. curbura principala cu 2
bucle laterale.Arcul paraseste placa prin nisa masticatorie dintre canin si
premol 1. Bucla la nivelul caninului. Din sirma de crom nichel 0,7 mm.
Retrudarea incisivilor.
- -arc vestibular articulat: are o articulatie intre portiunea in contaact cu dintii
si cea care se ancoreaza in placa, formata din partea centrala si doua
laterale. Partile laterale sunt compuse din 1,5 spire. Actiune strict in plan
vertical.
- -arcul caninului: in repozitionarea caninului in sens mezio-vestibulo-
infrapozitie. O bucla circulara prelungita anterior cu o portiune rectilinie
incheiata cu o gheruta adaptata la colet. La celalalt capat o portiune intre
premol 2 si mol 1. Actiune de distalizare, egresiune de palatinizare a
dintelui pe care se aplica.
52. Dizarmonia dento-alveolară cu înghesuire dentară. Cauzele. Manifestările clinice.
Principiile tratamentului înghesuirii dentare. Metodele de creare a spaţiului în arcada
dentară.

Incongruenta dento-alveolara adevarata este expresia dezacordului intre marimea maxilarelor si marimea
dintilor.
Incongruenta dento-alveolara secundara este consecinta unor tulburari de crestere la nivelul procesului alveolar
sau maxilar, cel mai adesea generata de pierderea timpurie a dintilor temporari de pe arcada, prin carie si
complicatiile ei.
Inghesuirea usoara: prezenta inghesuire la etapa de eruptie a grupului incisivo-molar, incis centr inf fiind in
linguopozitie.
Tratament: doctorul supravegheaza cresterea, anomalia se autoregleaza.
Inghe moderata : la aceeasi virsta eruptia centralilor inferiori dar cu incongruenta mai mare, incisiv lat tempor
pot prezenta mobilitate.

79
Tratament: este bine de asteptat eruperea completa a incisivilor, se poate apela la expansiune de maxilar
utilizind aparate mobileactiv-mecanice, functionale sau fixe, se poate asocia extractia.
Inghes severa: grade mari de inghesuire, lateralii pot fi expulzati de pe arcada..
Tratament: prin metode ortodontice(expansiune, distalizarea zonei laterale,extractie). Se practica cu succes
terapia de dirijare a eruptiei dintilor permanenti prin extractia dintilor deciduali.

53. Anomaliile de număr: hipodenţie şi hiperdenţie. Cauzele. Manifestările clinice.

Diagnosticul. Metode de tratament. Importanţa menţinătoarelor de spaţiu.
Varietati: hipodentie (lipsesc pin la 6 dinti), oligodentie ( lipsa mai mult de 6
dinti), anodontie(lipsesc toti dintii), hiperdontie ( mai multi dinti).
Tulburari produse in perioada de formare, de diviziune a lamei dentare si de evolutie a germenilor dentari.
Clinic se pune in evidenta prin persistenta unui dinte temporar peste timpul normal de eruptie si absenta dintelui
permanent.
Pot fi primare – lipsa mugurelui, secundare – dobindita.
Dintii supranumerari – pot aparea ca dintii care respecta morfologia unui anume tip dentar.Ei pot erupe sau
ramine inclusi in maxilar.
Dinti supranumerari: pot aparea ca dinti care respecta morfologia unui anumit tip
dentar (dedublare) sau forme atipice. Pot erupe complet in cav buc sau pot
ramine incluzi in max. mai des la max sup in reg frontala. Cind sunt inclusi pot
produce anomalii a dintilor prezenti pe arc, blocarea dintilor aflati in eruptie cu
dereglarea relatiilor dentare. Cind sunt erupti in cav buc produc incongruente in
reg vecine afectind echilibrul fizionomic si psihicul bolnavului.
Cel mai des erupe intre incisivii cenrtrali superiori – meziodens.
Tratament – se practica extractia dentara, urmata de supravegherea atenta a cresterii, se impune recistigarea
spatiului.

54. Diastema. Definiţie, etiologie, forme clinice. Metode de diagnostic. Tratamentul.

Perioada de contenţie.

Reprezintă prezenţa unui spaţiu interincisiv de 2-3 sau mai mulţi mm.

FORME CLINICE
Diastema adevărată - ereditară sau întreţinută de frenul labial. de septul
interdentar sau asociată cu microdenţia şi
Diastema falsă - secundară anodonţiilor. meziodensului, incluziei de canin,
migrărilor postextracţionale. protruziei de supt.
ASPECTE CLINICE
Spaţiul interincisiv de 2-3 mm poate fi întreţinut de un fren labial hipertrofic şi
inserat mai jos sau de un sept fibros. gros. care determină o diastema cu axele
incisivilor centrali perfect paralele, în diastema falsă care este variabilă ca
dimensiune axele incisivilor centrali pot fi paralele sau convergente în funcţie de
anomaliile asociate.
TRATAMENT

80
Se instituie precoce după precizarea cauzei şi înlăturarea ei chirurgicală
(frenectomie. septotomie. extracţia meziodensului).închiderea diastemei poate fi
făcută cu aparate mobilizabile cu arcuri de mezializare. când rădăcinile incisivilor
centrali sunt în curs de dezvoltare sau cu aparate fixe mai tardiv.
Varietatile clinice si etiologia:
-forma de diastema cu coroanele incisivilor paralele: fren inserat pe creasta,
anodontii de incisivi laterali.
-forma cu coroane divergente: insuficienta de spatiu la nivelul bazei osoase.
-forma cu coroane convergente: meziodens neerupt sau un odontom.
Clinica: centralii pot sa foloseasca pentru alinierea lor din spatiul rezervat
incisivilor laterali aparind incongruenta din zona. Afectarea functiei fonatorii-voce
siflanta, dereglari estetice. In evolutia sa poate duce la aparitia incongruentelor la
distanta cu dezechilibrari ocluzale.
Tratament: diastema poate fi tranzitorie si se poate autoregla in urma eruperii
dentare. Diastema produsa de factor local impune tratamentul cauzal
( septetomia cinde un sept osos mare, germectomia dintilor supranumerari
inclusi, extractia dintilor supranumerari erupti si a dintilor malformati,
frenotomia)si tratament ortodontic cu aparate mobile sau fixe in dependenta de
indicatii.

55. Malocluzie de clasa II Angle. Formele clinice, cauzele, tabloul clinic. Metode de
diagnostic.Tratamentul.Perioada de contenţie.
Cuprinde anomalii caracterizate prin rapoarte de distalizare la nivelul molarilor, exprimind o pozitionare
posterioara a mandibulei fata de maxilar.
2 subdiviziuni:
I) numita si tip respirator oral, in care este prezent un maxilar ingust si alungit, cu dintii frontali in protruzie.
II) tip respirator nazal, se caract prin prezenta unei retruzii a frontalilor superiori.
Clasa II-1 etiolog – ereditar, factori generali de dezvoltare, locali, patologici locali, obiceiuri vicioase, deglutitie
atipica, sugerea deget,limbii.
Aspect – facies adenoidian caracteristic leptoprosop, retrognatic cu profil convex, tegumente palide, fanta
labiala intredechisa, lasa sa se vada incisiv super.
Diagnosticul compresiuniii de maxilar se pune pe baza examenului clinic si exam complementare( ex
radiologic, studiu pe model, masurari antropologice).
Tratament profilactic si precoce. Tratamentul normal se efectueaza in prima si a doua perioada a dentitiei mixte.
Se utilizeaza activatoarele elastice, reglatorul functional Frankel tip 1 si tip 2, bionatorul Balters 1 si 2, activator
Andresen.
Perioada de contentie poate fi mai mica sau egala cu perioada tratamentului(1-5 ani).Pentru contentie se
utilizeaza placa tip Hawley, aparate fixe, tip arcuri gutiere.
Obiectivele tratamentului malocluziei de clasa II/1 după Angle în
perioada dentiţiei mixte.
Principii de tratament dupa Stanciu:
-abordare terapeutica cauzala in sensul influentarii directe a componentului de
crestere;
-abordarea terapiei dento alveolare, in sensul adoptarii unor masuri
conservatoare de creare a spatiului;
-abordarea terapiei dentoalveolare in sensul adoptarii unor masuri de creare a
spatiului absolut prin extractii;
-corectia scheletala prin premutare chirurgicala maxiara, cind nu beneficiem de
proces de crestere pentru corectarea unei anomalii clasa II accentuata si atunci
cind nu se indica masuri de creare a spatiului.

81
Principii de tratament dupa Merfield:
-fara extractii cind incongruenta inf nu depaseste 0,3 mm, fara corectie
cefalometrica,in decalajul sagital la mol 1-2 mm se face distalizarea arc sup cu
sau fara extractia M3 sup;
-tratament cu extractia 14,24,35,45 cind incongruenta inf nu depaseste 2-3 mm
si nu e necesara corectia cefalometrica, deficitul in zona medie nu depasesete 3-
4 mm si raportul distal al dintilor nu e mai mare de 4 mm.
-situatia similara cu ant, dar raportul distal al dintilor e de un cuspid-se pot
extrage nuai premol sup si inf.
-cind incongruenta ant depaseste 3-4 mm si sunt prezente fenomene
compensatoriia cl II, prodentia ant si curba Spee prezinta sol terapeuticeextractia
premol sup si inf cu distalizarea arc sup.
Obiective: inlaturarea factorilor cauzali, a deprinderilor vicioase, normalizarea
dereglarilor functionale, utilizarea aparatelor mobile si moblizabile.
Malocluziile de clasa II-2 Angle. Clinica. Tratamentul.
Malocluzii clasa II: raport distalizat a dintilor laterali, inglobeaza tulburari
esentiale de crestere , de dezvoltare si functionalitate a maxilarelor, dintilor ,
dinamica mandibulara si dereglari estetice.
Clasificare:
- Forma dentara – maxilarul superior si inferior in relatie normala;
- Forma scheletica – maxilarul inferior ramane in crestere;

Subdiviziuni:
II/1-ocluzie in acoperis, tip respirator oral; maxilar ingust si alungit, cu dintii
frontali in protruzie
II/2- tip respirator nazal, retruzia incisivilor centrali, ocluzie adinca.
Clinica cl II/1:
Exooral: aspect de cioc de pasare, unghiul Z mai mic de 70, etajul inferior
micsorat.
Endooral: raport distalizat a lateralilor, protruzie frontala superioara, maxila
ingustata in forma de V, ocluzia in acoperis, prezenta treapta sagitala.
Radiografic: SNA norma sau mai mare 82, SNB mai mic 80, ANB mai mare 20,
A0Bo mai mare 2 mm.
Clinica cl II/2:
Exooral: profil convex, unghiul Z mai mic 70, etaj inferior micsorat.
Endooral: raport distalizat la laterali, retruzia frontala superioara, maxila forma de
trapez, ocluzia adinca, zimbet gingival.
Radiografic: SNA mai mare sau egal 82,SNB: mai mic 80, ANB mai mare sau egal
2, A0B0 mai mare sau egal 2 mm.
Tratament:
-aparatele: trainer, activ Anderson, Frankel tip II.
-tehnica fixa: edgewise, Begg, arcul drept, sistem lingual,
-contentie: ap Howley, retainer lingual, trainer.

56. Malocluzie de clasa III Angle. Cauzele, tabloul clinic, metode de

diagnostic.Tratamentul malocluziei de clasa III–a Angle la diferite vârste.
Cuprinde anomalii caracterizate prin rapoarte de mezializare la nivelul molarilor si ocluzi inversa frontala.
Unghiul SNA mai mic de 80 grade, SNB mai mare de 78 grade.

82
Profil concav, treapta buzelor inversata, aspectul infundat al pometilor obrajilor.
Tratament profilactic si preventiv: inlaturarea cauzelor ce duc la aparitia anomaliei atit etiologic cit si genetic,
dismetabolic si functional.Combaterea rahitismului, alimentatie naturala, educarea functiilor aparatului dento-
maxilar.
Tratamentul ortodontic biomecanic, corectarea ocluziei inverse frontale, corectarea relatiilor verticale.
Principiile tratamantului: se sistematizeaza astfel- tratamentul malocluziei cl 3 gravitate redusa – medie –
extrema
Retrognatia maxilara: tulburari de crestere in sens sagital a maxilarului.
Cauza: respiratia orala, hipertonia buzei sup,obiceiuri vicioase de muscare a buzei
superioare,sechele postoperatorii ale despicaturilor labio maxilo palatine.
Clinica: la tulburarile anterioare se adauga defectiunile buzei superioare si a
piramidei nazale, tulburarile functiei de masticatie pe prim plan si fizionomice. Au
loc doar miscari de ridicare si coborare a mandibulei; fata aplatizata, cu obraji
infundati, cu profil concav, buza superioara infundata in raport invers cu cea
inferioara. Ocluzia mezializata si inversa frontala sau totala cu sau fara inocluzie
sagitala inversa. Rg: SNA 78, SNB 80, ANB valoare neg.
Tratament:
-profilactic si interceptiv: inlaturarea deprinderilor vicioase, evitarea pierderii
integritatii arcadei dentare, evitarea decalajului, slefuire selectiva, supraveghere:
pina la 6 ani aparate mobile si mobilizabile, 6-12 ani mobile, mobilizabile si fixe,
dupa 15 ani tratament complex, fixe.
-tratament curativ: corectarea ocluziei inverse frontale, corectarea relatiilor
verticale, corectarea ocluzie in plan transversal si echilibrarea contactelor
ocluzale: placa palatinal cu surub ortodontic sectiune V, gutiere ocluzale, placa
linguala cu arc V de retractie, bionator Balters tip III, regulator Frenkel tip III.
-complex :tehnica arcului drept plus tratament chirurgical-fractura Le Fort
-masca faciala Delaire: 2 puncte de sprijin extraorale, frontal si mentonier unite
prin 2 bare lat. La nivelul comisurilor unite prin bara orizontala pe care sunt
butoni de tractiune pentru inelele spiralate-elemente declansatoare de forta
ortodontice. 14 ore din 24.
Etiopatogenia, clinica şi tratamentul formei adevărate a malocluziei de
clasa III Angle.
Prognatia mandibulara adevarata sau anatomica forma clinica cea mai severa,
decalajul sagital cu inversarea rapoartelor de ocluzie e cauza de dezvoltarea in
exces a mandibulei-macrognatie.
Etiopatogenie: factorul genetic, tulburari endocrine-exces de hormon somatotrop,
unele tulburari a gl tiroide,hipotiroidie prin intermediul macroglosiei indirect duc
la o macrognatie, factor functional-deregl de deglutitie, masticatie , fonatie,
respiratie.
Clinica:
Exooral: fata aplatizata, cu obraji infundati, cu profil concav, buza sup infundata
in raport invers cu cea inferioara,
Endooral: o arcada alveolara apicala mica in raport cu cea coronara. Ocluzia
mezializata si inversa frontala sau totala cu sau fara inocluzie sagitala inversa.
Radiografic: SNA 82, SNB 88, ANB valoare neg.. la nivelul max sup elemente
compensatorii-proalveolie si prodentie. Tulb fizionomice severe.
Tratament:
-profilactic si interceptiv: inlaturarea deprinderilor vicioase, evitarea pierderii
integritatii arcadelor dentare,evitarea decalajului, slefuire selectiva,
supraveghere: pina la 6 ani aprate mobile si mobilizabile, 6-12 ani mobile,
mobilizabile si fixe, dupa 15 ani tratament complex, fixe.

83
-tratament curativ: corectarea ocluziei inverse frontale, corectarea relatiilor
verticale, corectarea ocluzie in plan transversal si echilibrarea contactelor
ocluzale: placa palatinala cu surub ortodontic sectiune V, gutiere ocluzale, placa
linguala cu arc V de retractie, bionator Balters tip III, regulator Frenkel tip III.
-tratament complex: tehnica adeziva plus chirurgical procedeu Obwegheizer.

57. Malocluziile transversale. Definiţie, etiologie, forme clinice. Metode de

diagnostic. Aparatele ortodontice folosite în tratamentul ocluziei încrucişate.

Malocluziile se pot manifesta si in plan transversal, caz in care intalnim ocluzia dentara incrucisata(crossbite),
cand pe o parte dintii superiori sunt situati la interior fata de cei inferiori ceea ce poate cauza asimetrii in
dezvoltarea maxilarelor si implicit a fetei.

*ocluzia incrucisata
*laterognatia
*laterodeviatia

Ocluzia incrucisata
Este o anomalie transversala a relatiei dintre arcadele dentare. Frecventa 2-6%.
Etiologie: proces inflamator ce a dereglat cresterea maxilarului, masticatia pe o singura parte din cauza cariei complicate,
dereglarea termenilor de eruptie dentari, contactele dintilor temporari nesterse, dereglarea respiratiei anzale, deglutitie
atipica, maladii generale cu dereglarea metabolismului Ca
Clinic, poate fi dereglat aspectul facial, limitate miscarile mandibulei, ceea ce micsoreaza eficienta masticatorie, uneori
ocluzie traumatica si boala parodontala. Posibil simptomul deviatiei.

Poate fi unilaterala (drapta/stinga) cind arcadele dentare superioara si inferioara se intersecteaza intrun punct
Bilaterala – in 2 puncte, poate fi ortognata in sectorul frontal si inversa in cel lateral sau in sectorul lateral ortogrnata si
inversa la dintii frontali

Latehodeviatia mandibulara este o tulburare funcţională (diskinezie) manifestată prin schimbarea drumului de închidere a
mandibulei la contactul ocluzal
Laterognaţia uandibularâ este o tulburare de dezvoltare (în exces sau în deficit) a unei jumătăţi a mandibulei care produce o
asimetrie facială puternic exprimată în drumul de deschidere a mandibulei (poziţia larg deschisă a cavităţii orale).
Etiologia
Laterodeviaţia mandibulară este provocată de: dezvoltarea neconcor- dantâ a celor două maxilare (compresiunea de
maxilar); meziopoziţii ale arcadelor în zonele laterale asimetrice; malpoziţii dentare izolate; mişcări de lateropoziţie pentru
evitarea zonelor algice; pante de conducţie; ticuri.
Laterognaţia, după Kole (apud Hekmann), poate fi produsă de cauze care determină supradezvoltarea sau subdezvoltarea
mandibulei.

Supradezvoltarea poate fi cauzată de tumori ale ramului ascendent al mandibulei (Kole). Chateau citează hipertrofia
monoepifizară, caracterizată prin creşterea excesivă a unei hemiman- dibule la un adolescent, mai frecvent întâlnită la sexul
feminin. Aspectul clinic este cel al unei prognaţii unilaterale.
Subdezvoltarea unei jumătăţi a mandibulei este produsă de factori ce inhibă creşterea, cum sunt: anchiloze produse prin
traumatisme în perioada micii copilării, iradieri, osteomielită, plăgi cicatrizate vicios, rezecţii tumorale, fracturi
mandibulare consolidate vicios.
în categoria subdezvoltării mandibulei se includ şi laterognaţiile din cadrul unor sindroame (maladia Romberg) şi
tulburările în dezvoltarea primului arc brahial (maladia Franceschetti) (Fig. 11.23).

Laterodeviaţia mandibulara este caracterizată prin discretă asimetrie facială generată de deviaţia mentonului cu mandibula
aflată în ocluzia. In- traoral se pune în evidenţă deviaţia liniei trenurilor şi a liniei interincisive (Fig. 11.21 b)
Laterognaţia se particularizează prin asimetrie facială dată de deplasarea mentonului de partea deficitului de creştere,
retruzia labio-mentonieră, aspectul de cădere unilaterală a buzei superioare, absenţa paralelismului liniilor orizontale faciale
(bicomisurale, bipupilare). Asimetria se agravează în poziţia în care cavitatea orală este larg deschisă. Examenul intraoral
pune în evidenţă distocluzia încrucişată de partea afectată
Măsurătorile antropometrice - distanţele Go-Gn şi Go-Au - sunt inegale de partea dreaptă şi stângă.

84
Teleradiografia axială pune în evidentă deficitul sau excesul de creştere în regiune.
Diagnostic
Diagnosticul se bazează pe controlul poziţiei de repaus a mandibulei, în care taterodeviatia se corectează. în timp ce în
laterognaţie relaţia maxilo-mandibulară nu se modifică; în poziţia cavitate orală larg deschisă, asimetria se accentuează
(Fig. 11.22 b).
Controlul drumului de închidere mandibularâ arată devierea acestuia, în contactul ocluzal, în laterodeviaţie; în laterognatie
rămâne nemodificat.
Controlul corespondenţei (renurilor şi a liniei interincisive arată că: în laterodeviaţie vor recula atât condilul. cât şi incisivii
inferiori, în raport cu cei superiori; în laterognaţie, avansează atât condilul mai scurt, cât şi incisivii inferiori, in raport cu
coi superiori.
Teleradiografia dezvăluie deficitul de creştere. E.M.G. poate să pună în evidenţă diferenţieri în activitatea muşchilor
propulsori (după Chateau sunt forme clinice cu un prognostic grav).
Tratament
Tratamentul profilactic în laterodeviaţie are în vedere combaterea tuturor factorilor care determină compresiuni de maxilar,
meziopoziţii. dezechilibre musculare. în cadrul tratamentului INTERCEPTIV SO pot Utiliza CU succes: remodelarea
artificială (şlefuirea), metodă mult utilizată şi recomandată do Hanna Taatz în perioada dentiţiei temporare şi a dentiţiei
mixte; interceptorii ocluzali (gutiere, plăci), care au rolul de a ghida mandibula în relaţie corectă cu maxilarul.
în perioada tratamentului normal se urmăresc: expansiunea de maxilar, distalizarea zonei laterale, corecţia malpoziţiilor
dentare izolate - utilizându-se terapia fixă sau cea mobilă, forţe funcţionale sau mecanice.
în tratamentul tardiv, se recurge la mijloace chirurgical-ortodontice.
Mal mult ca in oricare altă anomalie, în laterognaţie terapia maxilo- ortopedicâ este limitată, iar mijloacele prin care se
intervine, de regulă chirurgical-ortodontice, oferă rezultate departe de cele dorite. Când se urmăreşte corecţia bazalâ în
infra- alveolia molară şi este posibilă reducţia lateralităţii, Chateau recomandă înălţarea modificatoare a articulării - act
realizat cu ajutorul unei plăci palatine cu suprafaţă masti- catorie sau cu ajutorul unei gutiere unilaterale cimentate. Se poate
utiliza, cu rezultate mulţumitoare, placa de expansiune cu aripă de ghidare. De asemenea, se poate recurge la aparatura
mobilă sau la cea fixă în asociere cu tracţiuni elastice inter- maxilare.
Şcoala germană recomandă în terapia maxilo-ortopedicâ a laterognaţiei activatorul. Opţiunea, evident, este pe deplin
justificată întrucât aparatul oferă posibilitatea controlului permanent şi simultan al tuturor elementelor implicate.
Tratamentul chirurgical este indicat de severitatea tulburărilor morfologice şi de vârsta pacientului. Intervenţiile sunt
elective, in funcţie de locul tulburării de creştere, pe ramura montantă sau pe ramul orizontal, în scopul vădit al rezolvării
anomaliei de bază şi a celor asociate. Este firesc ca in fiecare caz tratamentul chirurgical să fie completat şi continuat prin
terapie ortodontică.

58. Profilaxia anomaliilor dento-maxilare prenatale, postnatale. Obiectivele

tratamentului profilactic.

DEFINIŢIE. Tratamentul profilactic, sau ortodonţia preventivă, reprezintă un ansamblu de măsuri şi mijloace prin
care se înlătură factorii generatori de abateri de la dezvoltarea normală a aparatului dento-maxilar, care se pot
constitui, uneori, în anomalii dento- maxilare.

Profilaxia prenatala incepe prin investigarea mostenirii genetice pe care viitoarea mama o cedeaza copilului,a
bolilor ereditare prezente la membrii familiei.
Profilaxia primara in perioada graviditatii vizeaza starea de sanatate, regimul de viata al femeii gravide si consta
in asigurarea unor conditii optime de viata si de munca, evitarea stresului fizic si psihic., evitarea mediilor de
munca cu risc de toxicitate, raze x, se vor elimina consumul de alcool,tutun.In timpul nasterii se evita travaliul
prelungit,aplicarea forcepsului si tractiunilor puternice.
Profilaxia postnatala – dupa nastere,profilaxia imbolnavirilor mucoasei orale, asigurarea unui aport alimentar
corespunzator in vederea dezvoltarii echilibrate a structurilor osoase, musculare si dentare.
Alimentatie naturala,alimente dure.legume, igiena corecta, combaterea viciilor: respiratie orala,suptul degetului,
deglutitie infantila, control stomatologic sistematic la f/e 6 luni.Leziunile odontale trebuie tratate, sunt utilizate
mentinatoarele de spatiu in scopul refacerii echilibrului morfofunctional al arcadei si al ocluziei dentare.

A. PROFILAXIA PRENATALĂ începe prin investigarea moştenirii genetice pe care viitoarea mamă o cedează copilului,
a bolilor ereditare prezente la membrii familiei. în acest sens, sfaturile genetice au un rol bine definit. Profilaxia
primară în perioada gravidităţii vizează starea de sănătate, regimul de viaţă al femeii gravide şi constă în
asigurarea unor condiţii optime de viaţă şi de muncă, evitarea stresului fizic şi psihic.

85
Se au în vedere evitarea mediilor de muncă cu risc de toxicitate, cu izotopi radioactivi, raze X, evitarea trau-
melor fizice, a afecţiunilor infectocontagioase. Mama va fi conştientizată în vederea evitării consumului de medi-
camente. Când aceasta se impune, se va efectua numai sub supravegherea medicului. Se vor elimina din
regimul de viaţă şi alimentaţie al gravidei fumatul, consumul de alcool, care se constituie în factori de risc majori
pentru embrion şi făt. Se trece mai apoi la conştientizarea şi consolidarea noţiunilor practice de sanogeneză
orală a mamei şi la instruirea ei în legătură cu prevenţia afecţiunilor stomatologice la copil.
MOMENTUL NAŞTERI» reprezintă un pas critic pentru copil prin aceea că el trece dintr-un mediu de viaţă în altul şi
prin traumatismul pe care îl reprezintă naşterea în sine. Evitarea travaliului prelungit, a aplicărilor de forceps, a
tracţiunilor şi presiunilor puternice au dus la scăderea anomaliilor produse prin dezechilibre musculare şi prin
afectarea centrilor de creştere.
Unele anomalii dento-maxilare cu caracter ereditar pot fi diagnosticate chiar de la naştere, ca, de exemplu,
ocluzia adâncă ereditară (Korkhaus). Ea trebuie să fie în atenţia permanentă a medicului ortodont, care
etichetează, supraveghează, înlătură factorii care ar putea duce la agravare şi stabileşte momentul optim al
intervenţiei terapeutice.
B. PROFILAXIA POSTNATALĂ. După naştere, medicul stomatolog cooperează strâns cu mama şi cu medicul pedi-
atru. Direcţiile de acţiune vizează: o ţinerea şi menţinerea echilibrului între bazele osoase maxilare, dezvoltarea
echilibrată a grupelor musculare (cu consecinţe în unităţile scheletale), profilaxia îmbolnăvirilor mucoasei orale,
asigurarea unui aport alimentar corespunzător în vederea dezvoltării echilibrate a structurilor osoase, musculare
şi dentare.
Prevenţia dezechilibrelor maxi- lo-faciale se realizează, în primul rând, prin alimentaţia naturală a copilului
(suptul la sân) (Fig. 7.1), care asigură reglarea relaţiilor spaţiale interma- xilare. Prin actul suptului se obţine
prima mezializare de mandibulă, pro- ducându-se astfel reglarea relaţiei centrice. Au loc, de asemenea, o dez-
voltare echilibrată a câmpurilor musculare intra- şi extraorale, dezvoltarea şi desfăşurarea normală a maturizării
funcţiilor de bază ale aparatului dento- maxilar, dezvoltarea echilibrată generală fizică (laptele matern nu poate fi
echivalat de nici un înlocuitor) şi psihică a copilului (mediul de siguranţă şi protecţie îl conferă numai mama).
Dar medicul trebuie să acţioneze pentru prevenirea anomaliilor dento- maxilare, în condiţiile pe care viaţa le
impune. Integrarea mamei în câmpul muncii nu permite asigurarea unei alimentaţii naturale pe o durată mai lun-
gă de timp. Deci, realitatea determină, uneori, trecerea la alimentaţia de tip mixt sau artificială. în condiţiile ali-
mentaţiei artificiale, trebuie avută în vedere utilizarea unor dispozitive a căror acţiune să se apropie cât mai mult
de condiţiile alimentaţiei naturale. în privinţa formelor tetinelor, acestea trebuie să reproducă forma mamelonului
(Fig. 7.2).
în cursul alimentaţiei, copilul va fi asistat de către o persoană care-l ţine într-o poziţie adecvată. Recipientul cu
lapte este ţinut în mână pe tot parcursul suptului. Se evită, astfel, presiunile exercitate de greutatea sticlei
asupra meritoriului. Durata suptului va fi apropiată de cea a alimentaţiei naturale, de 15-20 minute (Klink-
Heckmann şi Bredy).
Igiena orală a sugarului va fi efectuată de către mamă prin badijonări cu ceai de muşeţel uşor alcalinizat. în jurul
vârstei de 6 luni, are loc erupţia dinţilor care, în general, se desfăşoară fără a ridica probleme, cu excepţia u-
nor mici accidente la erupţia caninilor.
 Profilaxia în perioada de copii mic şi preşcolar
Mama trebuie instruită asupra rolului alimentaţiei corecte a copilului şi a modului de realizare a igienei orale în
această etapă. în perioada de la 2^-6 ani, regulile de igienă trebuie să fie însuşite treptat de către copil prin
crearea de deprinderi adecvate. Astfel, acesta va fi conştientizat, creându-se motivaţia necesară, prin puterea
exem-
plului părinţilor şi al familiei, pentru actul de igienă orală. Deprinderile ce urmează să fie formate au în vedere
utilizarea corectă a trusei de igienă orală personală, timpul şi durata acestui act. în această perioadă, medicul
acţionează prin asistenta de profilaxie, familie, educatori.
în perioada dentiţiei temporare, în afară de igiena orală, se are în vedere formarea deprinderilor de profilaxie
nutriţională şi funcţională. Dirijarea alimentaţiei către alimentele cu duritate mai mare, consumul de legume şi
fructe proaspete vor impune un act masticator viguros, cu o activitate musculară crescută, care va asigura
echilibrul între grupele antagoniste, cu efecte bune asupra structurilor schele- tale. în astfel de condiţii se
realizează actul de atriţie dentară, care va permite a doua mezializare de ocluzie şi va asigura libertatea
mişcărilor echilibrate ale mandibulei.
Profilaxia funcţională se concretizează prin acţiuni de combatere a obiceiurilor vicioase, ca: respiraţia orală,
sugerea degetului, deglutiţia de tip infantil. Aceasta din urmă este considerată de Straube o consecinţă directă a
utilizării unei tetine neadecvate în ali mentaţia artificială. De asemenea, se vor combate atitudinile posturale ina-
decvate, prin grija pentru o poziţie corectă a corpului în timpul activităţilor şi al repausului.
Controlul stomatologic sistematic trebuie să devină o practică obişnuită începând de la 2-3 ani. Controlul se
repetă la fiecare 6 luni, fără ca acesta să impună o terapie ortodontică. Prima vizită la cabinet, prin climatul
psiho- protectiv pe care trebuie să-l ofere, va asigura cooperarea cu micul pacient şi integrarea lui în instituţia
sanitară. Pe de altă parte, cu această ocazie, se informează părinţii în legătură cu dezvoltarea copilului şi
problemele legate de aceste procese, reclamându-se astfel sprijinul lor.
Examenul clinic implică: estimarea echilibrului facial, starea de sănătate odontală şi parodontală, relaţia dento-
alveolară, atriţia dentară, ocluzia dentară în statică şi dinamică, activitatea musculară, starea de sănătate a

86
A.T.M. La necesitate, examenul clinic trebuie completat cu modele de studiu şi radiografii. Modelele de studiu
sunt mărturii în timp ale evoluţiei şi permit aprecieri obiective asupra dezvoltării arcadei dento-alveolare şi a
ocluziei dentare. Radiografiile permit o obiectivare a observaţiilor clinice şi completează modelele de studiu prin
informaţii privind starea maxilarelor şi a dinţilor. Informaţii cu privire la relaţia dento-maxilară se pot obţine printr-
o radiografie panoramică care ne oferă ansamblul. Suficiente date pot fi constatate şi după radiografiile
retroden- tare seriate. în condiţia unei evoluţii normale, este suficientă efectuarea
unei radiografii panoramice o dată la 2 ani (Graber), dar, în cazurile în care se surprinde instalarea unei
anomalii dento-maxilare, se face controlul radiologie anual. Sarcina fundamentală a unei stomatologii preventive
de calitate, care să corespundă pe deplin cerinţelor ortodonţiei preventive, este de a asigura starea de sănătate
odontală, prin igiena orală şi nutriţională, fluori- zarea, sigilarea şanţurilor şi a gropiţelor şi profilaxia funcţională.
Combaterea obiceiurilor vicioase, a poziţiilor posturale defectuoase şi a disfuncţiilor este una din problemele
către care trebuie să-şi canalizeze eforturile întreaga echipă: asistenta de profilaxie, familia şi educatorii. înde-
părtarea acestor practici se va face cu măsuri şi mijloace specifice fiecărui copil, evitându-se stresul psihic şi
fizic. După combaterea unui obicei vicios, pacientul trebuie strict supravegheat o perioadă de timp, fiindcă
vechea deprindere poate fi înlocuită cu o alta. De exemplu, sugerea degetului este înlocuită prin sugerea buzei,
iar anomalia rezultată din practicarea celui de-al doilea obicei poate fi mai gravă, evident datorită faptului că de
multe ori nu este depistată la timp. O atenţie deosebită se va acorda menţinerii integrităţii funcţiei de masticaţie,
realizării atriţiei, ce vor conduce la dezvoltarea echilibrată a aparatului dento-maxilar, la profilaxia inhibitorilor
dezvoltării ocluziei dentare echilibrate (absenţa contactelor şi a interferenţelor oclu- zale).
STAREA DE SĂNĂTATE ODONTALĂ. Menţinerea stării de sănătate odontală şi restabilirea ei
MENŢINĂTOARELE DE SPAŢIU sunt utilizate în scopul refacerii echilibrului morfofuncţional al arcadei şi al ocluziei
dentare. Indicaţia aplicării menţi- nătorului de spaţiu se face în funcţie de: vârsta pacientului (element primor-
dial), sexul, tiparul de dezvoltare individual, zona topografică a edentaţiei, tipul de ocluzie, calitatea planurilor în-
clinate, comportamentul muscular. în cazul în care un copil mic pierde un dinte din zona frontală, dispozitivul îşi
are indicaţie expresă deoarece, dincolo de refacerea funcţiei fizionomice (cu efecte asupra psihicului micului
pacient), în această perioadă se dezvoltă şi se consolidează funcţia fona- torie. La un copil mai mare, la care nu
se ridică probleme de ordin psihic şi la care funcţia fonatorie este consolidată, se poate renunţa la aplicarea
dispozitivului.
Profilaxia în perioada preşcolar-şcolar: prima şi a doua perioadă a dentiţiei mixte
Erupţia dinţilor permanenţi se con- stiutie într-o autentică perioadă critică pentru medic, prin dinamismul mare
cu care se desfăşoară evenimentele, precum şi prin multitudunea interferenţelor care au loc între dezvoltarea
generală şi dezvoltarea maxilarelor, erupţia dentară, dezvoltarea matricelor musculare, constituirea ocluziei den-
tare etc.

59. Contentia in ortodontie. Durata perioadei de contentie in functie de anomaliile

dento-maxilare.
Ansamblu de masuri care se instituie in continuarea unui tratament activ si ce are scop stabilizarea rezultatelor
tratamentului activ.
Obiectivele:
- obtinerea echilibrului ocluzal permanent
- prevenirea sau limitarea unei patogenii care poate sa apara sau exista
- Realizarea stabilitatii dintilor
Durata contentiei depinde de felul anomaliei tratate, de virsta de crestere la care se intervine, de amploarea
dezechilibrelor tratate si de calitatea echilibrului la sfirsitul tratamentului activ.Suspendarea contentiei trebuie sa
se faca lent si cu observare permanta.
De obicei contentia tine cit durata tratamentului activ sau chiar mai mult.
Contenţia reprezintă ansamblul de măsuri, tehnici şi mijloace care se instituie în continuarea unui tratament
activ.
SCOPUL contenţiei este de a stabiliza rezultatele tratamentului activ, consolidarea necesitând o perioadă de timp
mai lungă uneori chiar decât tratamentul propriu-zis.
OBIECTIVELE urmărite sunt:
 realizarea stabilităţii dinţilor printr-o reorganizare solidă a structurilor dento-parodontale;
 obţinerea unui echilibru ocluzal permanent;
 prevenirea sau limitarea unei patogenii care poate să apară sau care există;
- dobândirea echilibrului între matrice- le musculare funcţionale şi schelet.
Contenţia este astăzi considerată ca o parte integrală a tratamentului. în acest sens, Riedel (după Graber) afir-
ma: „noi constatăm că ortodonţii au ajuns să înţeleagă că actul contenţiei nu reprezintă un capitol în afara
terapiei, ci o componentă a acesteia care trebuie inclusă în planificarea tratamentului".
Stabilitatea dinţilor prin reorganizarea structurilor odonto-paradontale

87
La nivelul parodonţiului se descriu două regiuni de interes major: a) Structura fibroasă a osului nou format,
incluzând fibrele principale ale
ligamentului dento-alveolar din 1/3 medie şi apica/ă a dintelui. La nivelul acestor regiuni, fibrele elongate de pe
partea tracţiunii tind să se organizeze funcţional, adică să devină relaxate prin rearanjare. întrucât fibrele
Sharpey sunt încorporate în osul nou format, se constituie un sistem fibros aproape continuu. Aranjamentul
ţesutului elongat, al spiculilor osoşi nou formaţi explică, după Graber, necesitatea contenţiei, căci în acest timp
(de contenţie) ţesutul osos nou format umple spaţiul dintre spiculi, consolidând poziţia fibrelor.
Problema fundamentală este aceea de a evita contracţia fibrelor din 1/3 medie şi apicală şi de a oferi răgazul de
timp necesar pentru relaxare, rearanjare şi pentru consolidare. Baza apicală a dintelui este astfel constituită
încât să se poată asigura deplasarea, ştiut fiind că atunci când aceasta nu se face echilibrat şi lent se produce
contracţia şi, ca o consecinţă, recidiva. în schimb, când deplasările sunt efectuate corporal, au loc rearanjarea,
relaxarea de fibre, apariţia de os nou format între spiculi, rezultatul fiind durabil, în derotări dentare s-au
constatat reorganizări de calitate numai după 3 luni de contenţie.
b) Modificările în structurile zonei su- praaloveolare. în menţinerea poziţiei naturale a dintelui, fibrele gingi- vale
libere şi fibrele transseptale joacă un rol cu totul deosebit, fiind considerate ca cele mai active elemente.
Particularitatea valorii este dată de arhitectonica specifică.
Astfel, fibrele gingivale libere se întretaie în drumul lor cu ţesuturile moi supraalveolare ale celorlalţi dinţi vecini,
constituind un sistem fibros continuu; pe de altă parte, în ţesutul supraalveolar se găsesc fibre elastice a căror
acţiune cumulează la forţa de contracţie a sistemului fibrilar. Dacă se fac deplasări dentare fără contenţie,
fibrele nu se relaxează, nu se rearanjează şi apare recidiva. Astfel, în experienţele pe animale, perioada de
reorganizare în timpul de contenţie a durat aproape jumătate de an. Se estimează, după Tulley, că fibrele
ligamentului periodontal propriu-zis se reorganizează în 3-6 luni, cele supraalveolare, într-o perioadă mai mare
de timp.
Obţinerea unui echilibru ocluzal stabil
Contenţia presupune menţinerea echilibrului elementelor scheletale şi funcţionale care s-a realizat prin trata-
ment, timp în care are loc şi adaptarea ocluzală. în cazul în care această componentă nu este pe deplin
realizată, marea majoritate a autorilor recomandă reechilibrarea ocluzală care are drept scop atenuarea
morfologiei coronare sau compensarea unor uzuri. Aspectul reechilibrării ocluzale este foarte important şi se
recurge la el ori de câte ori este nevoie. Nu trebuie însă să uităm că reechilibrarea ocluzală în sine este
importantă şi nu mascarea insuficienţei tratamentului.
Prevenirea sau limitarea unor efecte nedorite în tratamentul ortodontic
în afară de scopurile imediate, directe, contenţia are rolul de a evita o serie de complicaţii care survin ca etape
în evoluţie. Astfel, tiparul şi etapa de creştere pot defavoriza tratamentul (ca, de exemplu, în anomaliile de Clasa
a IIl-a unde creşterea con- diliană poate periclita rezultatul obţinut). în asemenea situaţii, Burstone menţine
contenţia până la terminarea creşterii, în timp ce Gross o păstrează până la echilibrarea perfectă a musculaturii
şi dispariţia oricărui obicei vicios, fapt justificat de existenţa unor dezechilibre musculare şi obiceiuri vicioase
chiar după terminarea creşterii.
Sunt şi situaţii în care, în pofida celor mai ferme masuri de contenţie, pot apărea dezechilibre prin: deficit
parodontal, creştere neprevăzută, deficite de postură.
Echilibrarea între matricele musculare funcţionale şi cele scheletale
Dacă la sfârşitul tratamentului activ s-ar constata un acord deplin între formă şi funcţie, contenţia nu şi-ar mai
avea sensul; se constată însă că, deşi activatoarele exercită o terapie miofuncţională, etiopatogenică, ele nu
reuşesc, decât într-o anumită măsură, să creeze acest echilibru, fapt care impune contenţia chiar şi în
acest tip de tratament. Cu cât vom reuşi să echilibrăm mai bine forţele pe ansamblul scheletal în timpul funcţiilor
şi al repausului, cu atât contenţia va fi mai aproape ca rezultat de idealul propus.
 MODALITĂŢI DE REALIZARE
A CONTENŢIEI
în faţa deciziei de contenţie, medicul trebuie să aibă în vedere momentul în care aceasta se realizează, accep-
tarea de către pacient, modalităţile de aplicare în practică.
Scopul pentru care se efectuează contenţia este dependent de o serie de factori variabili ca importanţă, în func-
ţie de cazul particular. Realizarea con- tenţiei este în funcţie de tipul constituţional, tiparul de creştere, vârsta
pacientului, procedeul de tratament, perioada de intervenţie din cursul morfo- genezei, structura ţesuturilor dure
şi moi, calitatea echilibrului între matricea scheletală şi cea funcţională musculară.
Asupra momentului când trebuie instituită contenţia, părerile tind să devină unanime: cât mai rapid după ter-
minarea tratamentului activ. Această decizie este motivată de faptul că se lucrează cu sisteme fixe sau mobile
sau se continuă cu aceleaşi aparate inactive, transformate în aparate de contenţie.
Unii autori testează gradul de tendinţă la recidivă (Bench, Buchin ş.a.). Procedeul nu este acceptat de toţi spe-
cialiştii, întrucât recidiva se poate produce în limite variabile, de la ore la luni
sau chiar ani (Riedel citează o recidivă după 5 ani).
Thurow, de pildă, aplică aparatul de contenţie imediat, Thevenin, Holdway - în aceeaşi zi, iar Bench, Buchin,
Burstone, Gross - după o săptămână. Pentru Begg, care lucrează cu un sistem de forţe slabe, contenţia nu ar
trebui să fie instaurată dacă în cursul tratamentului s-ar realiza echilibrul deplin între formă şi funcţie. Oricum,

88
chiar dacă se acceptă ideea eontenţi- ei, pentru perioada de masticaţie, Begg recomandă, ca măsură importan-
tă, suspendarea aparatului şi reapli- carea lui imediat după mese.
LIMITELE DE REALIZARE A CONTENŢI EI. Toate cercetările arată că, în cadrul homeostaziei, după tratament, există o
tendinţă normală către recidivă. De aceea, principiul că orice anomalie trebuie rezolvată cu un grad de
hipercorecţie, care să ofere echilibrul scontat şi în care să fie compensat un anume grad de recidivă, asigură pe
deplin înlăturarea riscului de compromitere a rezultatului. Evident, principiul de bază - conform căruia nici o
hipercorecţie nu rezolvă riscul de recidivă - trebuie bine înţeles. Contenţia rezolvă doar problema stabilităţii unui
tratament corect. Ea nu poate salva cu nimic un tratament activ incorect sau incomplet.
SISTEME DE REALIZARE A CONTENŢI EI. Un criteriu ideal de selecţie a sistemului de aparatură mobilă sau fixă nu ne
este oferit de nici un studiu experimental fundamental sau de observaţiile clinice de până acum. De asemenea,
nu s-a putut accepta ideea
că după terapia cu activator nu ar fi necesară contenţia (Hotz). în problema utilizării aparatelor mobile sau fixe,
se pun în cumpănă doar avantajele unora în comparaţie cu celelalte. Astfel, aparatura fixă, purtată independent
de voinţa pacientului, oferă siguranţa menţinerii contenţiei. Pe de altă parte, aparatura mobilă oferă condiţii de
testare a tendinţei la recidivă, permite suspendarea în cursul meselor (Begg), asigurând astfel realizarea unei
igiene bucale foarte bune.
 DURATA CONTENŢIEI
Studiile lui Herberger relevă că stabilitatea rezultatelor este dependentă de durata contenţiei. Pentru Thurow,
durata este o problemă a fiecărui caz în parte, în timp ce pentru Izard şi Chateau, aceasta trebuie asigurată prin
purtarea zi şi noapte a aparatului, timp de câteva săptămâni; pentru alţi specialişti durează de la câţiva ani
(Theuveny, Thevenin) până la contenţia permanentă, situaţie specifică unor anumite forme de anomalii (Clasa a
ll2-a).
Durata contenţiei depinde de felul anomaliei tratate, de vârsta de creştere la care se intervine, de amploarea
dezechilibrelor tratate şi de calitatea echilibrului de la sfârşitul tratamentului activ.
Suspendarea contenţiei trebuie să se facă lent şi cu o observare permanentă a copilului, fiind absolut necesară
diferenţierea recidivei după tratament de un eveniment de creştere târzie.
Raportul dintre contenţie şi tipologia anomaliei dento-maxilare
Foarte puţine anomalii tratate nu au nevoie de contenţie, stabilitatea fiind dependentă, în cadrul fiecărei forme
clinice, de:
 relaţia dentară cu bazele maxilare;
 angularea dentară;
 stabilitatea şi forma arcului mandi- bular;
 relaţia dento-dentară;
 stabilitatea în funcţie.
Riedel a formulat o serie de principii cu privire la contenţie şi recidivă, dar, aşa cum sublinia Moyers, acestea
nu-şi găsesc întotdeauna acoperirea în rezultatele clinice.
Acceptarea ideii de contenţia ca parte a tratamentului este sprijinită de fapte evidente:
 există tendinţa de recidivă a oricărui dinte deplasat;
 nu întotdeauna se ştie care a fost cauza anomaliei;
 hipercorecţia trebuie realizată în toate cazurile tratate, indiferent de malocluzie;
 ocluzia echilibrată este un factor care conjugă la actul de contenţie;
 aparatul de contenţie este cel care păstrează condiţia optimă de refacere a ţesuturilor, de reorganizare
a lor;
 dacă nu s-a intervenit pe arcul man- dibular (formă, poziţie), durata de contenţie este posibil să fie mai
scurtă şi rezultatele mai stabile;
 toate tratamentele efectuate în cursul creşterii au şanse de stabilitate mult
mai mari, fără a se pierde din vedere faptul că numai la sfârşitul creşterii ne putem baza pe stabilitate.
Parametrii care intră în calculul riscului de recidivă impun uneori contenţii cu caracter permanent.
Contenţia este dependentă de durata tratamentului activ şi de etapa de dezvoltare. Când tratamentul activ este
efectuat pe o durată de timp mai scurtă şi când creşterea nu mai avantajează scopul terapiei, contenţia este de
durată mai mare. De asemenea, trebuie să se ţină cont că însuşi sistemul de ocluzie nonatriţională a omului
modern nu favorizează contenţia (Begg).
Echilibrul formă-funcţie favorizează contenţia. Totuşi, tipologia anomaliei, gravitatea ei, metoda şi timpul când s-
a efectuat tratamentul decid şi contenţia.
Contenţia rezultatelor obţinute în tratamentul dezechilibrelor de bază maxilară
în tratamentul prognatismului superior se pot folosi cu succes aparatele extraorale cu care s-au efectuat
tratamentele active, reducându-se treptat numărul orelor de purtare. De asemenea, se pot utiliza, menţinînd
contenţia până la terminarea creşterii, activatoarele elastice sau rigide, placa plan de ghidare mandibulară (vezi
aparatele ortodontice). Foarte mult utilizată în contenţia posttra- tament a unui prognatism este placa Hawley. în
cazul unei brahignaţii se utilizează cu succes masca Delaire.
De asemenea, placa de ghidare man- dibulară se dovedeşte a fi un aDarat foarte bun de contenţie a rezultatului
obţinut în tratamentul unei retrognaţii mandibulare.

89
Contenţia rezultatelor obţinute în tratamentul decalajelor dento-alveolare
Există un ansamblu vast de aparatură de contenţie pentru stabilitatea tratamentului în pro- sau retroalveolo-
donţie, utilizând placa Hawley, arcul lingual fixat la dispozitive cimentate, minipoziţionerul, atelele fixate, grilele
cimentate. Trebuie avut permanent în vedere riscul de carii, afectarea paro- dontală, precum şi gradul de
disconfort pe care îl poate crea dispozitivul copilului.
PRO- SAU RETRQGUSAREA MANDIBULEI. Atitudinea cea mai sigură în stabilizarea tratamentului este îndepărtarea
obstacolului care perturbă dinamica de închidere ocluzală.
Contenţia In tratamentul anomaliilor de Clasa a ll-a
în cadrul acestor anomalii, două principii de bază trebuie avute în vedere:
 tratamentul trebuie efectuat până ce se creează hipercorecţia;
 contenţia este un act de durată.
Recidivele în această anomalie sunt frecvente şi pot să apară chiar şi
după mai mulţi ani, fapt care îi justifică pe Hoss să recomande cea mai lungă contenţie, de 7 ani, în timp ce
Hauenstein, Teimms, Mew recomandă ca durata să fie de 2-2^ ani. Hauenstein procedează în următoarea
manieră: după tratamentul activ, cimentează o placă de contenţie pentru 1-2 săptămâni, după care aplică o
placă mobilă pentru minimum 2 ani.
în ocluziile inverse laterale, dacă există relaţii ocluzale normale, cu un grad suficient de acoperire, în mediul
unui echilibru muscular linguo- jugal, contenţia nu este necesară. Dacă nu există o siguranţă deplină în această
privinţă, Philippe recomandă gutiera de poziţionare mandibula- ră şi supravegherea mişcărilor mandibulei.
Laterodeviaţia nu necesită contenţie câtă vreme există echilibru muscular şi s-au rezolvat complet contactele şi
interferenţele ocluzale.
Sindromul ocluziei deschise
Când tratamentul s-a adresat infra- alveolodonţiei frontale, Izard şi alţi autori indică inele cu ligaturi elastice
suspendate treptat, în timp ce Shapiro recomandă gutiera de poziţionare, fundamentală rămânând, însă,
îndepărtarea completă a cauzei.
în cazurile în care tratamentul s-a efectuat în scopul corectării egresiunii laterale, în perioada de contenţie,
Chateau consideră absolut necesar să fie supravegheată relaţia limbii cu unităţile scheletale. Reitan recomandă
placa cu gutieră în zona laterală, lăsând liber grupul incisiv. Riedel şi Shapiro indică gutierele de poziţionare,
considerându-le drept „o memorie pentru poziţionarea corectă a buzelor şi obrajilor 11.
Sindromul ocluziei adânci
Dacă tratamentul nu a basculat planul de ocluzie, nu sunt prea mari dificultăţi în contenţie.
Hixon consideră că dacă ocluzia adâncă a fost tratată în timpul creşterii nu se impune contenţia.
Riedel, Philippe, Graber, Bjork consideră că într-o ocluzie adâncă tratată- la un subiect cu rotaţie de tip anterior,
contenţia urmează sa fie menţinută până la terminarea creşterii. în acest moment suntem siguri de succesul
tratamentului, dacă am reuşit să menţinem un spaţiu de inocluzie fiziologică şi dacă există o relaţie bună între
matricele musculare şi schelet. Contenţia se poate realiza cu diferite tipuri de plăci (placă inferioară care
menţine incisivii, placă palatină platou retroincizal), care controlează relaţia verticală interma- xilară şi poziţia
incisivilor.
Contenţia în tratamentul diastemei
Prevenirea recidivei este asigurată în primul rând prin îndepărtarea cauzei (fren, sept osos, dinţi supranumerari
etc.). O contenţie cu rezultate foarte bune este realizată cu placa Hawley.
Contenţia în tratamentul meziopoziţiilor
în aceste cazuri contenţia se continuă utilizând aparatele extraorale, acestea fiind menţinute până la terminarea
fenomenelor de creştere.
întrucât tratamentul ortodontic după terminarea creşterii se efectuează prin extracţie, arcada impune şi contenţii
de lungă durată sau chiar permanente, în anomaliile dentare de tipul rotaţiilor, nici chiar hipercorecţia nu poate
evita riscurile recidivei. Ca atare, trebuie continuată contenţia până intervine echilibrul la nivelul fibrelor propriu-
zi- se parodontale, în special a celor din regiunea supraalveolară.
Evident, în cadrul contenţiei trebuie supravegheate evenimentele de creştere care pot să ameninţe dezastruos
rezultatele obţinute.

60. Aspecte generale ale tratamentului ortodontic. Clasificarea aparatelor ortodontice.

In vederea atingerii obiectivului tratamentului (optimum functional si estetic) se impun urmat principii:
- ideal este tratamentul profilactic ortodontic care are la baza prevenirea anomaliilor
- indepartarea cauzei duce la anularea efectului
- cu cit diagnosticarea cauzei se face mai timpuriu, cu atit tratamentul prin indepartarea agentului cauzal
va avea mai mare succes
- directia si rata de crestere a structurilor scheletate pot fi modificate prin utilizarea mijloacelor
ortopedice,ortodontice,chirurgicale
- tratamentul ortodontic este strict individual

90
 - durata tratamentului este in functie de finalizarea rezultatelor scontate

Clasificarea aparatelor :
Dupa modul de agregare la arcadele dentare:
- aparate mobile si mobilizabile(pot fi aplicate si scoase de pacient)
- aparate fixe (aplicate permant in gura de catre medic)
Dupa modul in care intervin asupra tesuturilor:
- aparate mecanice sau active
- aparate functionale
- aparate pasive sau de contentie.

Tratamentul ortodontic şi ortopedic are ca scop rezolvarea anomaliilor dento-maxilare prin deplasări dentare,
remodelări ale proceselor alveolare, stimulări sau frânări ale creşterii oaselor maxilare. în acest scop sunt
folosite în mod predominant aparate ortodontice, care sunt de fapt construcţii imaginate tocmai pentru a
efectua deplasări dentare, modelări ale proceselor alveolare şi ale oaselor maxilare. Pe lângă aparatele
ortodontice, rezolvarea unor cazuri de AnDM necesită şi manevre de chirurgie orală, gnatochirurgie, protetică
sau terapie, cât şi exerciţii musculare şi funcţionale (de respiraţie, de deglutiţie etc.).
Tratamentul ortodontic poate fi:
 profilactic, atunci când se urmăreşte îndepărtarea unor cauze potenţial generatoare de AnDM;
 interceptiv, atunci când se depistează o AnDM pe cale de instalare, se stabileşte cauza şi se
îndepărtează aceasta, creând astfel condiţii pentru o evoluţie favorabilă ulterioară a ApDM;
 curativ, atunci când şe urmăreşte tratamentul unei AnDM existente. Tratamentul curativ poate fi:
:
eee) limitat dacă pacientul; solicită rezolvarea unei probleme limitate şi acesta este acceptabil din punct de
vedere; medical şi
fff) comprehensiv, dacă se urmăreşterezolvarea tuturor problemelor
ortodontice şi ajungerea la o ocluzie eugnaţă.

In funcţie de vârsta pacientului ş) timpul scurs de la instalarea anomaliei, tratamentul ortodonfic poate fi
precoce sau tardiv.
1. după natura forţelor ortodontice:
 aparate ortodontice mecanice (active) - acestea sunt dotate cu elemente mecanice care declanşează
forţe mecanice (de. ex. un şurub ortodontic, un element de sârmă elastică) indiferent de efectuarea unor funcţii
ale ApDM (de.’ex. contracţii musculare de închidere a gurii, deglutiţie etc.);
 aparate ortodontice funcţionale - acestea nu introduc forţe mecanice la nivelul ApDM, ci prin construcţia
lor transformă forţele proprii ApDM în forţe ortodontice corectoare. De ex. un plan înclinat acrilic nu va avea nici
o acţiune atât timp cât pacientul stă cu gura deschisă, dar, în momentul în care acesta va efectua o contracţie
de închidere a gurii, forţa musculară a muşchilor ridicători va întâlni planul înclinat, se va descompune faţă de
acesta, dând naştere la o forţă ortodontică orizontală, care va duce la deplasarea mandibulei şi la înclinarea
dinţilor ce vin în contact cu el;
 aparate ortodontice pasive - acestea sunt aparatele de con- tenţie şi merţţinătoarele de spaţiu din
componenţa aparatelor orto dontice, care au ca rol păstrarea spaţiului pentru dinţii succesionali sau pentru
refacerea protetică' a breşei;
 aparate mixte - sunt cele care prezintă combinaţii de componente ce aparţin celor trei categorii expuse
mai sus.
2. dupa modul de racordare ia arcadele dentare;
 aparate fixe, care se cimentează sau se lipesc cu ajutorul unor substanţe de: colaj
(compozite, glasionomeri) pe dinţi şi care se îndepărtează doar la sfârşitul tratamentului;
 aparate mobile; care pot fi îndepărtate de pe câmpul maxilo- dentar în timpul tratamentului.
Ele pot fi la rândul lor de două feluri:
 aparate mobilizabile, ce pot fi îndepărtate şi repuse pe câmpul maxilo-dentar, dar care în
timpul în care se află în cavitatea bucală sunt fixate de arcadele dentare cu ajutorul unor
mijloace de agregare (croşete, gutiere);
 aparate integral mobile, care stau liber în interiorul cavităţii bucale, nefiind prinse de
arcadele dentare cu nici un element. Acestea sunt aparatele funcţionale, care încearcă pe
această cale să stimuleze cât mai multe contracţii musculare ale pacientului, contracţii,
efectuate reflex pentru a reţine aparatul endobucal.
3.după repartizarea zonelor de spijin şi de acţiune. (Pentru a acţiona la nivelul unor structuri, de ex. pentru a
deplasa un dinte, forţa orto- dontică trebuie să se sprijine la nivelul altor structuri, de ex. 3-4 dinţi vecini):

91
a) aparate ortodontice intraorale, la care atât zona de sprijin, cât şi cea de acţiune se află în interiorul cavităţii
bucale. Acestea pot fi:
 aparate monomaxilare, ce au şi zona de sprijin şi cea de acţiune la nivelul aceluiaşi maxilar.
Dacă zona de sprijin şi cea de acţiune au aceeaşi valoare de rezistenţă, atunci aparatul se
numeşte "cu acţiune reciprocă";
 aparate intermaxilare, ce au zona de acţiune la nivelul unui maxilar şi zona de sprijin la nivelul
celuilalt maxilar;
 . aparate bimaxilare, ce acţionează la nivelul celor două maxilare;
b)aparatele intra-extraorale, ce au zona de acţiune în interiorul cavităţii bucale şi zona de sprijin în afara
acesteia (calota craniana, regiunea nucală etc.);, ...
c) aparatele extraorale, la care atât zona de sprijin, ca, şi acţiune se află în afara cavităţii bucale.

92