Factorii de risc pentru afectarea ţesuturilor

parodonţiului.
Profilaxia afecţiunilor parodonţiului. Indicii
frecvenţei şi
intensităţii afecţiunilor parodonţiului.

Elaborat de Ponici Ina

rezidentă anul I Pedodonție
 Ce este parodonțiul?
• Parodonțiul marginal cuprinde totalitatea
țesuturilor care asigură menținerea și
susținerea dinților în oasele maxilare. În
plan vertical, parodonțiul marginal are o
arie cuprinsă între nivelul marginii gingivale
și o zonă nedelimitata strict din apropierea
apexului. Limita superioara, gingivala, a
parodonțiului marginal se situeaza, țn
condiții normale, în jurul coletului anatomic
al dintelui, dar poate fi și deasupra
acestuia, în cazul creșterilor anormale de
volum ale gingiei (hipertrofii, hiperplazii)
sau sub colet în involuții precoce
constituționale și de senescență (atrofii ale
osului alveolar) sau în cazul retracțiilor
gingivale patologice (resorbții osoase
subiacente).
 Factori etiologici generali:
• Factorii etiologici generali sunt factorii care influenţează
reactivitatea generală, favorizând îmbolnăvirea
parodonţiului:
• predispoziţie constituţională (factori genetici) ;
•  factori metabolici(diabet);
• factori hormonali (endocrinopatii);
• afecţiuni ale ţesutului conjunctiv;
• afecţiuni ale SNC;
• factori imunitari:  scăderea capacităţii de apărare sau
reactivitatea autoimună;
• factori externi (intoxicaţii);
• stări carenţiale (hipovitaminoze);
 Factori de risc locali:
• factori de iritaţie pentru
parodonţiu
- reacții alergice locale;
- Iritații chimice locale;
- Infecții bacteriene;
- Infecții virotice.
 Factori de risc locali:
• factori disfuncţionali locali
- ocluzo-articulare (obturații
debordante)
- malocluzii,
- Anomalii dento-alveolare
- lucrări protetice,
- Frenul scurt
- Vestibul mic
 Factori de risc locali:
• Igiena deficitară
În absența acesteia sau in condiții
nesatisfăcătoare de igiena
gingivodentara, placa bacteriană se
depune și se menține pe structurile
superficiale ale parodonțiului marginal,
îmbolnăvirea de tip inflamator se
instalează și, în absența tratamentului
antimicrobian, evoluează progresiv
prin afectarea și a structurilor
profunde, de susținere, pană la
pierderea dinților.
 Profilaxia afecțiunilor parodonțiului:
• Profilaxia primară a afecţiunilor parodonţiului în multe aspecte
este identică cu profilaxia cariei dentare. În primul rind este
necesar de optimizat cantitatea şi calitatea substanţelor minerale şi
vitaminelor în raţia alimentară. A fost depistat rolul negativ al
insuficienţei proteinelor, vitaminei C, E,P, predominarea
produselor alimentare moi și lipicioase. Ca şi în cazul cariei
dentare, suportul profilaxiei medicamentoase endogene îl
constituie preparatele de fluor. Fluorul întăreşte structura
cristalelor de apatită în ţesuturile dentare dure şi în osul alveolar al
maxilarelor. A fost demonstrată acţiunea benefică a fluorului
asupra ţesutului osos în cazul inflamaţiei cronice a parodonţiului
şi în caz de schimbări cu caracter inflamator-distructiv.
 Profilaxia afecțiunilor parodonțiului:
• La aplicarea metodelor de profilaxie se va ţine cont de vârsta copilului şi
de tipul maladiei.
0-1 ani :Asigurarea funcţiei normale a actului de sugere, înghiţire şi
închidere a buzelor, a respiraţiei nazale. (punerea corect la sân sau
ținerea corectă a biberonului.
• <4 ani:asanarea cavităţii bucale cu restabilirea formei coroanelor
dentare şi restabilirea ocluziei;
Înlătutarea obiceiurilor vicioase (sugerea degetului, creionului, muşcarea
unghiilor ş.a.);
Primirea corectă a alimentelor (masticaţie minuţioasă, pe ambele părţi
ale maxilarelor)
Igiena cavităţii bucale
• >7 ani: Profilaxia şi tratamentul raţional al anomaliilor dento-
maxilare; Înlăturarea anomaliilor frenurilor;Igiena cavităţii bucale; La
necesitate – ocluziografia.
Studiile epidemiologice ale bolii parodontale releva o serie de criterii și indici, cum sunt:
• Prevalența, care reprezintă frecvența sau numărul de cazuri de boală identificate la un moment dat
în interiorul unei comunități (grupe) de populație. De obicei, prevalența se raportează la 1.000 de
persoane.
• Prevalenţa parodontopatiei şi gingivitei în România: în anul 1972, Severineanu (Timişoara) raporta
pe un studiu pe 2000 de subiecţi o medie de 51,2%, repartizată astfel:
• -               43% între 20 şi 30 de ani;
• -               70% între 30 şi 40 de ani;
• -               75% între 40 şi 50 de ani;
• -               85% între 51 şi 60 de ani.
•  
• Cu ocazia unui studiu efectuat în anul 2001 de  un grup de cercetare, în cadrul Spitalului clinic „N.
Malaxa”, au fost examinaţi un număr de aproximativ 1500 subiecţi de pe platforma industrială ”23
August” din Bucureşti.
• Subiecţii erau din diferite zone, unii fiind navetişti, de vârste cuprinse între 20 şi 60 de ani, cu locuri
de muncă foarte variate, de la suflători în sticlă, betonişti care lucrau în frig, deci cu risc de
îmbolnăvire mare, fumători şi nefumători, etilici sau nu, femei sau bărbaţi, predominând în anumite
locuri de muncă, etc., la personalul care lucra în birouri cu aer condiţionat.
• Cu toată această lipsă de omogenitate, prevalenţa parodontopatiei la subiecţii din secţiile de muncă
(forje, birouri, betoane, pielărie, sticlărie, etc.) a fost de aproximativ 70%.

• Incidența, care reprezinta numărul de noi cazuri de îmbolnăvire ce apar într-un anumit interval de
timp la un grup de populație, de exemplu 100.000 de persoane într-un an.
• Extinderea reprezintă, în cazul bolii parodontale, numărul de dinți,
de suprafețe dentare și radiculare, de porțiuni fragmentare ale
acestora, unde îmbolnavirea a putut fi identificată.
• Severitatea bolii parodontale este apreciată prin numărul de .
milimetri cu care retracția gingivală sau adâncimea pungilor
parodontale s-au mărit într-un interval dat de timp.
• Gradul de periculozitate definește riscul de declanșare rapidă a
îmbolnăvirii, este caracterizat de situațiile clinice particulare de la un
moment dat, când, prin atac bacterian, o gingivită se transformă
rapid într-o parodontită, o gingivostomatită ulcero-necrotică
instalându-se, pe neașteptate, pe fondul unei inflamatii cronice a
parodontiului marginal.
 Indicele papilar-marginal-alveolar (PMA) Parma (1960)
Se foloseşte pentru determinarea
localizării şi intensităţii procesului inflamator
al gingiei.
Metoda: Se badijonează papilele gingivale, gingia
marginală şi alveolară cu soluţie
care conţine iod (Lugol).
Inflamaţia papilei (P) în regiunea unui dinte se apreciază cu 1
bal,
inflamaţia gingiei marginale (M) - cu 2 baluri
şi a gingiei alveolare (A) - 3 baluri.
suma balurilor
PMA = ________________________________ x 100
3 x numărul dinţilor 
Interpretarea:
În cazul gingivitei generalizate valoarea indicelui:
- până la 30% - corespunde gingivitei uşoare;
- de la 31% până la 60% - gingivită de grad mediu;
- mai mult de 60% - gingivită gravă.
 Indicele igienic oral simplificat (OHI-S)
Aprecierea stării igienice a cavităţii bucale se face pe baza indicelui igienii orale simplificat (OHI-S: Oral Hygiene indices-
Simplified) G.Green, I.Vermillion (1964). Se determină prezenţa depunerilor dentare pe suprafaţa jugală a 16; 26; pe
suprafaţa linguală a 36; 46 şi pe suprafaţa vestibulară a 11 si 31. Pe toate suprafeţele se determină în primul rând depunerile
dentare, apoi tartrul dentar. În acest scop se folosesc următoarele note:
0 - lipsa depunerilor dentare;
1 - depunerile dentare (placa dentară) acoperă sub 1/3
din suprafaţa coroanei dintelui;
2 - depunerile dentare depăşesc 1/3, ajungând până la 2/3
din suprafaţa coroanei dintelui;
3 - depunerile dentare depăşesc 2/3 din suprafaţa coroanei dintelui.
Pentru tartrul dentar se folosesc notele:
0 - lipsa tartrului dentar;
1 - tartrul dentar supragingival acoperă 1/3 din suprafaţa coroanei dintelui;
2 - tartrul dentar supragingival acoperă 2/3 din suprafaţa coronară a dintelui sau tartrul dentar subgingival se determină sub
formă de conglomerate separate;
3 - tartrul dentar supragingival acoperă peste 2/3 din suprafaţa coronară a dintelui, tartrul dentar subgingival circumvalează
coletul dintelui.
Valoarea OHI-S se calculează după urmatoarea formulă:
• OHI-S = IDD + ITD

• suma balurilor depunerilor dentare de la 6 dinţi

• IDD = _______________________________________________________________________
• 6
• suma balurilor tartrului dentar de la 6 dinţi
• ITD = ___________________________________________________________________
• 6
 Indicele igienic oral simplificat (OHI-S)

Valoarea OHI-S se calculează după urmatoarea formulă:

• OHI-S = IDD + ITD

• suma balurilor depunerilor dentare de la 6 dinţi

• IDD = _______________________________________________________________________
• 6
• suma balurilor tartrului dentar de la 6 dinţi
• ITD = ___________________________________________________________________
• 6

Valoarea Aprecierea OHI- Aprecierea

indicelui OHI-S S nivelului igienii
0 - 0,6 jos bună
0,7 - 1,6 mediu satisfăcătoare
1,7 - 2,5 înalt nesatisfăcătoare
mai mult de 2,6 foarte înalt rea
•
Indicii afecțiunii parodontale:
 Indicele PDI – Parodontal Disease Index (introdus în 1959) – indicele de îmbolnăvire parodontală
care apreciază gravitatea îmbolnăvirii parodontale pe baza inflamaţiei şi a adâncimii pungilor, pe o
scară de la 0 la 6:
• 0 = aspect normal;
• 1 = gingivita uşoară, care nu circumscrie dintele;
•                     ...........
• 3 = gingivită severă cu ulceraţie şi sângerare;
• 4 = gingivită plus parodontită cu pungi până la 5 mm sub colet;
•                     .............
• 6 = gingivită severă cu parodontită cu pungi peste 6 mm.
•  
• întrucât evaluarea indicelui PDI pe toată arcada este dificilă, se aplică la un număr redus de 6 dinţi: 16;
21; 24; 36; 41; 44.
• Deoarece leziunile parodontale cele mai grave se găsesc numai pe faţa mezială, se iau în calcul numai
leziunile de pe feţele meziale ale celor 6 dinţi menţionaţi.
•  
  Indicele de mobilitate dentară (IMP) (1950) – evaluează mobilitatea dinţilor pe o scară de la 0 la 3.
• 0 = absenţa mobilităţii;
• 1 = mobilitate patologică în sens vestibulo-oral;
• 2 = mobilitate patologică în sens vestibulo-oral şi mezio-distal;
• 3 = mobilitate patologică în sens vestibulo-oral, mezio-distal şi vertical.
Indicele de placă (Silness şi Loe)
Se pune în evidentă placa prin vizualizare directă (fără colorare). Este indicat mai mult
pentru evaluari epidemiologice.
0 = absenţa plăcii;
1 = film de placă aderent pe marginea gingiei şi pe zona adiacentă dentară, placă
vizibilă numai la trecerea sondei;
2 = acumulare moderată de depozite în şantul gingival sau de-al lungul gingiei
marginale şi pe dinte, vizibilă cu ochiul liber;
3 = acumulare importantă de placă care se întinde între gingia marginală şi suprafaţa
dintelui. Aceste depozite umplu regiunea interdentară.
Codificare:
0 - absenţa plăcii;
1- depozit subţire cervical, greu vizibil cu ochiul; se poate ridica cu sonda;
2 - depozite moi cervicale şi pe feţele aproximale;
3 - depozit gros pe aproape toată suprafaţa dentară.  
Interpretare:
0,0 - igienă orală excelentă
0,1 - 0,9 igienă orală relativ corectă
1,0 - 1,9 igienă orală satisfăcătoare
2,0 - 3,0 igienă orală nesatisfăcătoare
 Indicele de placă (Quingley şi Hein)
Se pune în evidenţă prin colorarea plăcii cu revelatori şi se dau următoarele
valori:
0 = absenţa plăcii;
1 = insule saparate de placă la nivelul cervical al dintelui;
2 = bandă fină continuă de placă, de aproximativ 1 mm la nivel cervical;
3 = bandă de placă ce acoperă de la 1 mm până la 1/3 din suprafaţa dintelui;
4 = placa acoperă între 1/3 şi 1/2 din suprataţa dintelui;
5 = placa acoperă peste 2/3 din suprafaţa dintelui.
Codificare:
0 - absenţa plăcii;
1 - o insulă de placă;
2 - placă lineară de-a lungul marginil ginglvale;
3 - placă pe 1/3 de suprafaţă (cervical);
4 - placă pe 2/3 de suprafaţă;
5 - placă pe toată suprafaţă.
Interpretare:
0 igienă orală optimă.
0,1 - 0,6 igienă orală relativ corectă
0,7 – 1,6 igienă orală satisfăcătoare
> 1,7 igienă orală nesatisfăcătoare
5. Indicele de placă aproximală -API (Lange-1981) se evaluează în regiunea
Spaţiilor interdentare dinspre oral la hemiarcada dreaptă superioară şi la cea stângă
inferioară şi dinspre vestibular la hemiarcada stângă superioară şi la cea dreaptă
inferioară.
Placa se apreciază astfel:
0= absenţa plăcii
1= prezenţa plăcii.
Calcularea:
Nr. de puncte acordate x 100
Nr. De spaţii interdentare evaluate

Interpretare:
API = 100-70% igienă orală nesatisfăcătoare;
API = 70-35% igienă orală medie;
API = 35-25% igienă orală relativ corectă;
API < 25% igienă orală optimă.
 Indicele de eficienţă a igienei orale (Podshadely şi Haley) se evaluează în
regiunea
suprafeţelor jugale ale 16, 26, labiale ale 11, 31 şi linguale ale 36,46.
Suprafaţa studiată este împărţită în 5 segmente.
•mezială
•distală
•ocluzală
•centrală
•precoletară
Codificare:
0 - absenţa plăcii;
1 - o singură zonă a dintelui prezintă depozit de placă;
2 – 5 – după nr. zonelor dentare cu placă.
Interpretare:
0 igienă orală optimă.
0,1 - 0,6 igienă orală relativ corectă
0,7 – 1,6 igienă orală satisfăcătoare
> 1,7 igienă orală nesatisfăcătoare
 Indicele de placă Ramfjord se evaluează în regiunea
suprafeţelor
vestibulare, orale şi aproximale ale 16, 21, 24, 36, 41, 44.
Codificare:

0 - placa lipseşte
1 - placa este prezentă pe una sau câteva din suprafeţele dintelui
2 - placa acoperă < ½ din toate suprafeţele dintelui
3 - placa acoperă > ½ din toate suprafeţele dintelui

Interpretare:
0,0 - igienă orală excelentă
0,1 - 0,9 igienă orală relativ corectă
1,0 - 1,9 igienă orală satisfăcătoare
2,0 - 3,0 igienă orală nesatisfăcătoare
 
 
 Indicii afecțiunii parodontale:
• Indici de igienă bucală: indice de placă şi indice de tartru.
• Indice de placă bacteriană (PI). Deoarece s-a demonstrat existenţa plăcii bacteriene în
parodontopatie şi corespondenţa între gravitatea bolii şi abundenţa plăcii, s-a propus
aprecierea statusului parodontal, pe baza evaluării cantităţii de placă acumulată.
• Evaluarea PI se face pe o scară de la 0 la 3:
• 0 = absenţa plăcii;
• 1 = p.b. în 1/3 cervicală a suprafeţei vestibulare sau orale a dintelui;
• 2 = p.b. până la ½  din suprafaţă;
• 3 = p.b. mai mare de ½ din suprafaţă.
• PI simplificat se face numai pe 6 dinţi.
• PI poate fi evaluat  cu ajutorul  coloranţilor organici  sau prin simplă inspecţie.
• Indice de tartru foloseşte aceeaşi scară de aprecieri.
•
Indicii afecțiunii parodontale:
 Indicele parodontal CPITN (Community Periodontal Index of Treatments Needs) = indice de îmbolnăvire parodontală şi de
necesitate de tratament, propus de ONU în 1977 şi adoptat de FDI în 1980 şi de OMS în 1983, fiind considerat cel mai util indice în
practică.
Evaluarea rapidă a statusului parodontal orientează atitudinea terapeutică şi programarea tratamentului.
Pentru codificarea statusului parodontal, dinţii de pe arcadă se împart în 6 grupe de dinţi – sextanţi.
                               17 – 14; 13 - 23; 24 – 27;
                               47 – 44; 43 – 33; 34 – 37.
Pentru fiecare sextant se face o singură notare codificând statusul parodontal al dintelui cu cea mai mare afectare.
Gradul de afectare se evaluează (se codifică) astfel:
0 = absenţa oricărei simptomatologii parodontale.
1 = gingivoragie la palpare cu sonda, fără pungi p.
2 = gingivoragie + tatru, pungi până la 3 mm.
3 = pungi p.de 4-5 mm adâncime
4 = pungi p.de 6 mm şi peste; 
Evaluarea se face cu o sondă parodontală gradată – sonda Morita – cu bilă şi zone colorate la 3 – 5,5 mm. Presiunea de inserare a
sondei este 15-25 g, comparată cu forţa aplicării subunghiale care nu produce durere.
• La copii şi adolescenţi, evaluarea se va limita la 6 dinţi (16, 11, 26, 46, 31, 36). 
• Codificarea necesităţii de tratament parodontal se stabileşte după o scară de la 0 la 4:
0 = sextantul nu necesită tratament parodontal;
1 = necesită tratament de igienizare pentru controlul plăcii bacteriene;
2 = necesită tratament periodontal şi igienizare;
3 = acelaşi tratament ca la 2, plus corectarea tratamentelor deficitare;
4 = necesită tratament periodontal complet.
 
• Evaluarea timpului necesar pentru tratament va ţine cont de analize, vârstă, felul şedinţei, durata medie fiind:
-               10 - 30 min. pentru igienizare;
-                 5 - 20 min. pentru detartraj – polisaj pentru un sextant;
-               30 - 40 min. pentru tratament complet pentru un sextant.
 
 Bibliografie selectivă:
• Alexeev V. - Aspecte patogenice în evoluția afecțiunilor parodontale,
Chișinău ,2012
• Dumitriu H. – Parodontologie, Ed. Viaţa Medicală Românească, Buc., 1999.
• Gafar M., Georgescu T. – Mecanisme de reglare homeostatică ale
sistemului dinte-parodonţiu, Conf. Naţională de Cibernetică şi Sisteme,
Buc., 1985
• Gafar M. – Patologie şi terapie a parodonţiului marginal şi mucoasei bucale,
vol. II, 1981
• Slăvescu D.D., Georgescu T. - Observaţii privind influenţa unor factori
generali asupra evoluţiei parodontopatiei. Al VI-lea Congres Naţional UNAS,
Buc., 2002.