Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” din

Republica Moldova

ELABORAREA METODICĂ Nr. 1

TEMA: Aspecte morfologice ale

parodontului. Etiologia şi patogenia
afecţiunilor parodontului. Tabloul clinic.

A efectuat: Cheltuitor Zinaida, gr. S1604, an. V

 1. Noţiuni despre paradonţiu şi structura
lui.
Paradonţiu este un complex de tesuturi ,cu origine genetica si functionala comuna, care
inconjoara dintele si asigura mentinerea lui in structurile maxilare (gingia, apofiza
alveolară, periodonțiul iar unii autori susțin că şi cementul radicular).
 Din punct de vedere topografic, distingem un parodont de înveliş şi parodont de
susținere. Cel de înveliş este prezentat de fibromucoasa gingivală, care acoperă apofiza
alveolară şi înconjoară coletul dintelui, realizîndu-ṣi funcția sa prin intermediul
ligamentelor supraalveolare pe care le conține.
Gingia formează papilele interdentare, iar la nivelul coletului participă la formarea
sulcusului dentogingival. Această formațiune înconjoară fiecare dinte și este limitată de
smalțul dentar şi epiteliul de inserare. Parodontul de susținere este format din cementul
radicular, periodonțiu şi apofiza alveolară.
Cementul este un țesut mezenhimal calcificat care acoperă suprafața rădăcinii dentare.
Grosimea stratului de cement radicular crește o dată cu vîrsta; el conține fibre de colagen
dispuse paralel cu suprafața rădăcinii, precum şi fibrele lui Sharpay, calcificate în zonele
profunde şi care continuă în stratul periodontal cu fibrele de colagen ce formează
ligamentele alveolodentare.
Apofiza alveolară este alcătuită din două plăci osoase compacte (substanța corticală) între
care este situat stratul de substanță spongioasă destinată pentru implantarea dinților ṣi
suportul fibromucoasei.
Periodonțiul este tesutul conjunctiv cu o structură diferențiată ce ocupă spațiul periodontal
şi este format din fibre ligamentare principale şi secundare, țesut conjunctiv lax, în care
găsim celule conjunctive şi epiteliale, vase sangvine şi limfatice, nervi. Fibrele ligamentare
sînt de natură colagenă și realizează legătura între rădăcina dintelui şi apofiza alveolară. Ele
sînt dispuse în fascicule şi în stare de repaus sînt ondulate, au direcție variată şi se prezintă
în grupuri orizontale, oblice şi apicale.
Ligamentele alveolo-dentare îndeplinesc următoarele funcții: fixează dintele de apofiza
alveolară, mențin țesutul gingival strîns aplicat în jurul coletului dintelui, transformă forțele
de presiune în forțe de tracțiune, dispersîndu-le pe toată suprafața substanței corticaie,
amortizează presiunile ocluzale şi protejează vasele şi nervii de strivire. Aceste structuri
permit ca dintele supus presiunii sä nu pătrundă în alveolă decît lent. Din cele relatate mai
sus reiese că parodontul are o valoare morfofuncțională bine definită, iar patologia acestui
complex interẹsează întreaga dinamică evolutivă a tuturor componentelor respective.
2. Etiologia şi patogenia afecţiunilor parodontului.
 
Factorii etiologici locali sunt :
- mecanici(lucrari protetice effectuate incorect)
- chimici(tartru, diabet,saruri mercurice)
- toxici
- fizici- ocluzia traumatica,suprasolicitarea functionala, anomalii dentare,igiena incorecta)
factori de iritaţie pentru parodonţiu, igiena deficitară, placa bacteriană, tartru, factori disfuncţionali locali
(ocluzo-articulare, malocluzii, lucrări protetice, disfuncţia ocluzală, etc.).
 
Se consideră că toţi factorii care influenţează etiopatogenia şi evoluţia parodontopatiei sunt favorizanţi sau
predispozanţi, dar nu constituie cauza parodontopatiei.
Factorul cauzal este considerat factorul microbian. Se poate afirma că factorul determinant este răspunsul
imun al organismului. Parodontopatia este rezultatul interacţiunii între complexul bacterian din placa
bacteriană şi răspunsul imun al gazdei, terenul. Unii autori consideră că trebuie inclusă şi trauma ocluzală
drept factor cauzal.
 
Factorii etiologici generali sunt factorii care influenţează reactivitatea generală,
favorizând îmbolnăvirea parodonţiului:
-               predispoziţie constituţională (factori genetici) ;
-               factori metabolici(diabet);
-               factori hormonali (endocrinopatii);
-               afecţiuni ale ţesutului conjunctiv;
-               afecţiuni ale SNC;
-               factori imunitari:  scăderea capacităţii de apărare sau reactivitatea
autoimună;
-               factori externi (intoxicaţii);
-               stări carenţiale (hipovitaminoze);
 
 3. Tabloul clinic al parodontitei localizate.

• Manifestari inflamatorii care intereseaza gingia, periodontiul

si septurile interdentare insotite de proliferarea epiteliului
gingival
dea lungul cementului radicular cu formarea pungii parodontale;
• Singerari gingivale;
• Depuneri moi,tartru;
• Modificari destructive ale tesutului osos;
• Retractia gingiei;
• Mobilitatea patologica a dintilor cu migrarea lor si pierderea
contactelor interdentare
• Aparitia tremelor ,siastemelor si inclinatiilor dentare cu
instalarea dezechilibrului ocluzal.
• Forma ușoară a parodontitei se manifestă prin
prezența pungii parodontale cu o adîncime de pînă la 3-
5 mm cu precădere în zona spațiului interdentar. Datele
radiologice ne vor prezenta o distrucție a țesutului osos
al septului interdentar pînă la 1/3 (gradul 1), o lărgire a
spațiului periodontal, în temei, în zona cervicală. Dinții
sînt stabili ṣi nu se observă migrări.
• Forma medie se caracterizează prin evoluția progresivă
a modificărilor palologice: adîncimea pungii
parodontale atinge 5 mm, mobilitatea patologică a
dinților este, de regulă, de gradele I-II; este posibilă
migrarea dinților cu apariția spațiilor interdentare,
instalarea ocluziei traumatice. Radiografic se
evidențiază destrucția țesutului osos de gradul II cu
scăderea înălțimii țesutului osos interdentar pină la 1/2
şi se observă focare de osteoporoză.
• Forma gravă se manifestă prin
prezența pungii parodontale cu o
adincime de peste 5-6 mm,
mobilitatea dentară fiind de gradele
II şi III; dinții sînt deplasați, înclinați,
dispar contactele interdentare
însoțite de apariția tremelor,
diastemelor, survine ocluzia
traumatică. Dinții migrați blochează
parțial mişcările mandibulei, fiind
suprasolicitați şi suprasolicitînd la
rîndul lor antagoniştii. Toate
modificările de mai sus generează
dezechilibrul morfofuncțional. Dinții
frontali superiori în aceste condiții
au o înclinare vestibulară.
 4. Tabloul clinic al parodontitei
generalizate.
Parodontita este afectiunea al carei proces inflamator gingival se extinde asupra altor tesutur ale parodontiului.
Se caracterizeaza prin distructia progresiva a periodontiului si tesutului osos al septului interdentar.
In forma grava pacientii acuza dureri in procesul de masticatie, uneori spontane, schimbarea pozitiei dintilor,
aparitia spatiului intre dinti, supuratie periodica.
In procesul de manifestare a parodontitei grave masticatia devine anevoioasa datorita lipsei unor dinti si
migrarii altor. Aparitia mirosului bucal neplacut.
La examenul clinic obiectiv al caviratii bucale se constata deformarea accentuata a gingiei pe seama proliferarii
granulatiilor, infiltratiei inflamatorii si hiperemiei de staza.
Papilele gingivale adera fragil la suprafata dintilor.
Se constata depuneri de tartru, placa microbiana, resturi alimentare.
Datorita singerarii accentuate bolnavii nu-si mai spala dintii contribuind la progresarea proceslului.
LA sondare se constata pungi de 5-7 mm si mai mult. Dintii au migrari patologice de gradul 2-3.. Se atesta
deplasari ale dintilor in forma de evantai.
La examenul radiologic( paraclinic) se determina distructie ale tesutului osos de gradul 2-3, focare de
osteoporoza, pungi osoase.
Parodontita generalizata prezinta unele particularitati
►afecteaza de obicei pacientii sub 30 de ani, dar se poate instala si la virste
mai inaintate,
►raspunsul de anticorpi serici fata de bacteriile parodontopatogene este
slab,
►boala evolueaza prin episoade de pierdere de atasament si de os marcate,
►pierderea proximala de atasament este generalizata, afectind minimum trei
dinti permanenti, altii decit molarii primi si incisivii.
Se suspecteaza un diagnostic de parodontita agresiva, daca pacientul este sub
35 de ani, in buna stare de sanatate si prezinta distructii parodontale extinse
Progresia distructiei parodontale este dificil de evaluat intr-un mod organizat
avind in vedere multitudinea factorilor care o pot influenta: eficienta igienei,
accesul la tratament, susceptibilitatea genetica, bolile sistemice.
 5. Clasificarea afecţiunilor paradontului.
Gingivite. Inflamația gingiei inițiată
de acțiunea factorilor nocivi locali şi
generali. Evoluează fără alterarea
integrității ligamentului alveolodentar,
fără formarea pungilor profunde
dentogingivale şi fără leziuni osoase
confirmate radiologic.,

• Forme clinice: catarală, hipertrofică,

ulceroasă.

• Forme de manifestare: uşoară, medie și gravă.

• Forme de evoluție: acută, cronică și agravată (exacerbată).

• Grad de extindere: gingivită localizată şi gingivită generalizată.

II. Parodontita. Inflamația țesuturilor parodontului,
caracterizată prin destrucția progresivă a
parodontului şi a apofizelor alveolare.
• Forme clinice: localizată, generalizată.
• Forme de manifestare: uşoară, medie și
gravă.
• Forme de evoluție: acută, cronică, exacerbată,
abces și remisiune

III. Parodontoza. Afecțiunea parodontului de origine

distrofică.
• Forme clinice: generalizată.
• Forme de manifestare: uşoară, medie și gravă.
• Forme de evoluție: cronică, remisiune.

IV: Bolile ideopatice cu distrucția progresivă a țesuturilor parodontului (sindromul Papillon-Lefevre, histocitoza X,
acatalazic, gama-globulinemia etc.).

V. Parodontoma. Tumefacții şi afecțiuni tumefiante (epulis ibromatoza etc.).

 6. Metode clinice de examinare ale afecţiunilor paradontului.

Examenul bolnavului cu parodontopatie se face în trei etape:

anamneza, prin care se obţin date relatate de bolnav;
se foloseşte de obicei un chestionar;
examenul clinic obiectiv al parodonţiului, prin care se pune diagnosticul
prezumtiv şi de urgenţă;
examene complementare prin care se precizează diagnosticul definitiv
local şi general şi contribuie la elaborarea planului de tratament.
 
Anamneza.
Prin anamneză se obţin:
Date administrative şi sociale privind: nume, prenume, vârstă, sex, adresă, telefon,
profesiune, loc de muncă, condiţii de viaţă, de muncă şi sociale, etc.
Motivele prezentării – ne interesează dacă este o urgenţă sau tratament la cerere. Pacientul
poate să reclame: sângerarea gingiilor, supuraţia gingiilor,  mirosul urât al gurii – halena,
tulburări de masticaţie, mobilitate dentară, tulburări fizionomice şi fonetice - prin pierderea
dinţilor, tartru, migrarea dinţilor, spaţierea sau alungirea dinţilor (egresiune), extruzia,
inflamaţia gingiilor, dureri. Toate datele se consemnează folosind noţiuni cât mai apropiate
de cele exprimate de pacient. Datele se înregistrează conform formularului de foaie de
observaţie sau fişa care este la dispoziţie.
Date privind starea sistemului masticator, obiceiuri alimentare, dieta, masticaţia unilaterală
sau pe zona frontală, leneşă (înceată) sau viguroasă, preferinţe alimentare, masticaţie
grăbită, superficială - înghite “nemestecat”, etc.
Date privind igiena dentară – dacă se spală pe dinţi, când, cum execută periajul dinţilor, dacă
este preocupat de igiena dentară, la cât timp schimbă periuţa de dinţi. Dacă este fumător
sau nu, dacă consumă băuturi alcoolice (etilism).
Antecedente personale:
Ne interesează date personale care influenţează apariţia şi evoluţia parodontopatiei:
Boli ale copilăriei
Dacă a purtat aparate ortodontice, deoarece acestea sunt urmate de multe ori de parodontopatii.
Alte afecţiuni dentare.
Afecţiuni de sistem care influenţează terenul - răspunsul imun:
• alergii la praf, la înţepături de insecte, la alimente, medicamente;
• reumatism, tuberculoză, hepatită, afecţiuni renale, afecţiuni ale tubului digestiv, afecţiuni ale pielii, tulburări neurovegetative, nevroze,
boli endocrine, afecţiuni  cardiace, modificări ale circulaţiei sanguine;
• boli de nutriţie (diabet) unde apare de obicei parodontopatia;
• avitaminoze (boli diferite care predispun la parodontopatie);
• afecţiuni pulmonare – boli obstructive pulmonare;
•  boli de sânge – anemii, trombocitopenii, trombocitoză, leucemie, etc.
• modificări de dinamică vasculară – vâscozitate (VSH), acrocianoză, T.A. modificată, ateroscleroză, arterită, modificări de ritm cardiac,
stenoză şi insuficienţă cardiacă sau aortică, etc;
• diferite infecţii, în special renale, colecistită;
• stresuri, oboseală, condiţii grele de muncă, de efort, regim de viaţă;
• boli ale sistemului osos – osteoporoză, reumatism cronic degenerativ, spondilite, spondiloze, artrite, artroze, etc. care influenţează
structura osului maxilar;
• SIDA, HIV.
Examen clinic 
A.  Examenul clinic general
                Ne interesează:
vârsta biologică, postura, afecţiuni generale menţionate de
pacient, comportament, reacţii emoţionale (anxios), tip de
sistem nervos echilibrat sau nu; dacă colaborează, etc.
este îndrumat la medicul generalist pentru precizarea
diagnosticului general, se fac analize de laborator.
B.   Examenul clinic stomatologic obiectiv: exobucal, endobucal.
Examenul clinic exobucal
facies – culoarea tegumentelor, reacţii vegetative (transpiraţie, paloare);
normă de faţă, normă de profil, simetrie.
Se notează: “tegumente de aspect normal, profil drept, convex, concav, etaje egale, treaptă labială normală
sau inversată, şanţuri ale feţii simetrice, şterse, adânci, etc.”;
puncte dureroase (prin palpare):
-               puncte sinuzale,
-               punctele de emergenţă ale nervilor feţii.
deformări ale conturului feţei – prezenţa unor tumori, tumefacţii, abcese;  notăm “tumefacţie, deformare,
înfundare în regiunea”, etc;
pareze, parestezii, paralizii faciale, roşul buzelor, fanta palpebrală;
obiceiuri vicioase – respiraţie orală (buze uscate), deglutiţie infantilă, masticaţie unilaterală, etc;
ATM – deschidere normală sau nu, în arc sau nu, fără deviaţie de la linia mediană sau nu, într-un timp, în doi
timpi, cu sau fără cracmente, crepitaţii, durere articulară, etc.;
ganglioni limfatici – palpabili nedureroşi sau dureroşi, aderenţi, etc. în regiunea submaxilară sau cervicală, etc.;
glande salivare – palpabile dureroase sau nu, inflamaţie, etc.
 
Examen stomatologic endobucal
Examen odontal  - se notează statusul odontal.
                Diagnostic odontal – se notează “leziuni odontale simple şi complicate, tratate parţial sau în totalitate, corect sau
incorect”. “Dinţii absenţi. Lucrări protetice.  Starea de igienă dentară: placă bacteriană etc.
Diagnostic de edentaţie – tipul de edentaţie, topografie, întindere. Se notează “Edentaţie (topografie) protezată sau nu cu
lucrări protetice conjuncte sau adjuncte, corecte sau necorespunzătoare”.
Examenul ocluziei
Se examinează D.V.O.; D.V. poate fi micşorată prin pierderea dinţilor din zona de sprijin şi migrarea vestibulară a frontalilor; în
consecinţă, apare ocluzia adâncă în acoperiş.
Se produc blocaje prin pierderea antagoniştilor şi migrarea în plan vertical; apar supracontacte cu producere de interferenţe şi
contacte premature.
Anomalii de poziţie sau de ocluzie – primare sau secundare, angrenaj sau ocluzie inversă, rotaţii, contacte dentare
necorespunzătoare sau lipsa de contact, raport lingualizat, abraziune, etc.
            Diagnosticul de ocluzie  
static – modificarea curbelor de ocluzie în plan sagital, vertical  transversal;
dinamic – I.M., R.C., propulsie, lateralitate – D.V. modificată;
tip de ocluzie: stabilă, instabilă, fără contacte dento-dentare;
pierderea unităţiilor de masticaţie;
abraziune.
Examenul funcţional – masticaţie cu eficienţă redusă, prehensiune redusă, etc.
Diagnostic “disfuncţie masticatorie, fizionomică, de fonaţie, deglutiţie infantilă, etc”
 Examenul mucoasei: culoare, leziuni, tumefacţii: jugală, gingivală, palatinală, linguală,
planşeu;
orificiile glandelor salivare - Stenon, Warton, sublinguale.

 Examenul parodontal
   Examenul clinic al parodonţiului marginal. Aspectul papilelor interdentare şi al gingiei fixe
poate fi:
Parodonţiul normal = sănătos – suprafaţa gingiei este netedă, aspect de coajă de portocală,
culoare roz, fără inflamaţie.
în gingivită - culoare roşu violaceu, tumefacţii, edem, mărirea în volum a papilelor şi a
marginii gingivale, sângerare spontană sau la palpare, prezenţa plăcii bacteriene,
consistenţa moale la palpare a papilelor şi gingiei, desprinderea gingiei, a ataşării pe dinte,
sau culoare roşu aprins, congestivă, ulceraţii ale papilelor şi gingiei, pungă falsă.
În periodontită  - inflamaţie, culoare roşu violaceu, edem gingival (tumefacţie), retracţie
gingivală, pungă falsă şi adevărară, gingivoragie, supuraţie, mobilitate, migrare, fistule,
miloliză, abcese parodontale. La percuţie dintele cu periodontită are un sunet mat.
 7. Metode paraclinice de examinare ale afecţiunilor parodontului.

Examenul radiologic - se utilizează radiografia alveolară, cu film muşcat, radiografia

panoramică (O.P.T.), radiografie computerizată şi radiografie tridimensională, etc.
Se observă rezorbţia osoasă, atrofia osoasă, spaţiul alveolar dentar lărgit, conturul osos
întrerupt la nivelul septului interdentar şi furcaţiilor – forma atrofiei, structura osoasă,
valoarea implantării, morfologia spaţiului dentoalveolar.
Modele de studiu – oferă date privind forma arcadelor, poziţia dinţilor, relaţii ocluzale,
volumul gingiei şi al papilelor gingivale, nivelul retracţiei, tumefacţii sau pierderi de
substanţă, aderenţa papilei şi a gingiei la suprafaţa dintelui.
 
Evidenţierea plăcii bacteriene se face cu coloranţi organici (albastru de metilen).
Examen foto – fotografia iniţială color poate fi comparată cu fotografia după tratament
pentru evaluarea efectului tratamentului şi ca probă martor.
Indici de evaluare a igienei bucale şi a stării de îmbolnăvire parodontală.
Indice P.M.A.                                        = 0.1.2.3. – papilă, gingie, ataşare
Indice gingival (G.I.)                                          = 0.1.2.3. – normal, inflamaţie uşoară, sângerare, ulceraţie
Indice parodontal (P.I.)                     = 0 – 8
Indice mobilitate                                 = 0 – 3
Indice de placă bacteriana (IP) = 0 –3
Indice tartru I.T.                                  = 0.3
Indice C.P.I.T.N                                   = 0.1.2.3.4
 
Parodontograma - se notează pe formular:
punga in mm.;
retracţia în mm.;
mobilitatea în grade, de la 0 la 3.
 
Analize generale de laborator
Se vor efectua: Hemoleucogramă, VSH, sumar de urină, probe hepatice, timol, timp de sângerare,
colesterol, Ca ionic şi total, T.A., electrocardiogramă, hematocrit, etc.
 8. Odontoparadontograma şi importanţa ei.

Odontoparodontograma este o me­todă statică de evidentă a stării

funcţionale a dinţilor şi nu este o parte componentă a metodelor de
determinare a eficientei mastica­toare,ea ne redă starea funcţio­nală a
sistemului dentar în poziţie statică şi medicul indirect îşi imaginează
eficienta funcţională a sistemului stomatognat. Paro­dontograma
prezintă o schemă a formulei dentare unde se notează date despre
starea fiecărui dinte. Schema este completată onform datelor
examenului clinic, radiologie şi gnatodinamometriei prin semne
condiţionale:
N — norma; O — lipsa dintelui; 1/4 — resorbţia ţesutului osos de gradul I; 1/2 — resorbţia
ţesutului osos de gradul II; 3/4 — resorbţia ţesutului osos de gradul III. Dacă gradul de
resorbţie este mai pronunţat, dintele este considerat ab­sent.
 
Se inregistreaza valorile fortelor de rezerva a paradontiului in dreptul dintelui respectiv.
 9. Schimbările radiologice caracteristice pentru paradontite.

Trei forme de parodontita: usoara, medie, grava.

• Usoara- pungi pina la 3,5mm preponderant interdentar. Radiografic se va observa o distructie a
septului osos interdentar pina la 1/3(grad1), o largire a spatiului periodontal, in temei, in zona
cervicala
• Medie- pungi 5mm, mobilitate grad 1,2. Este posibila migrarea dintilor cu aparitia spatiilor
interdentare, instalarea ocluziei traumatice. Radiographic se observa distructia tesutului osos de
grad 2 cu scadearea inaltimii tesutului osos interdentar pina la ½ si se observa focare de
osteoporoza.
• Grava – pungi peste 5-6mm, mobilitate grad II,III. Dinti deplasati, inclinati, dispar contactele
interdentare cu aparitia tremelor, diastemelor, apare ocluzia traumatica, dintii migrate blocheaza
partial miscarile mandibulei.
Radiografic distructie a tesutului osos al septului interdentar cu peste ½ din inaltime sau in
totalitate, cu alungirea coroanei clinic a dintilor, care agravind conditiile de suprasolicitare verticala
si orizontala va accelera rezorbtia tesutului osos.
11. Noţiune de forţe de rezervă ale parodontului.

Daca un dinte lipseste, functia lui e preluata partial de dintele vecin.

Astfel apar forte adaugatoare.
Capacitatea paradontului de a se adapta la forte schimbatoare
declanseaza- forte de rezerva.
In dependenta de forta musculara, forta de rezistenta a paradontului si
fortei de masticatie , in conditii fiziologice normale se foloseste doar
50% din forta parodontului, restul e in rezerva.
Fortele de rezerva pot fi antrenate prin folosirea produselor alimentare
dure.
 12. Noţiune despre ocluzie traumatică primară. Exemple

Ocluzia traumatica – sindrom disfunctional, caracterizat prin solicitari nefiziologice ale unuia
sau a mai multor dinti, capabil sa genereze lezari parodontale apreciabile clinic si radiologic.
 
Ocluzie traumatică primară - se caracterizeaza prin suprasolicitarea dintilor cu un parodont
sanatos
Exemple:
• Obturatii si Lucrari protetice incorect concepute si efecutate cu ridicarea dvo
• Realizarea unor contacte ocluzarea de tip nefunctional
• Anomalii dentomaxilare
• Parafunctii musculare
• Obiceiuri vicioase
13. Noţiune despre ocluzie traumatică secundară. Exemple.

Ocluzie traumatica – sindrom disfunctional, caracterizat prin solicitari

nefiziologice ale unuia sau a mai multor dinti, capabil sa genereze lezari
parodontale apreciabile clinic si radiologic.
Ocluzie traumatică secundară - suprasolicitare dintilor se datoreaza schimbarilor
patologie din tesuturile parodontale din care cauza fortele ocluzare normale
devin anormale si conduc la traumarea parodontului
Fenomenle patologice date determina repozitionarea dintilor, pierderea
contactelor interdentare, dereglarea integritatii arcadelor dentare
Aceste schimbari morfologice conduc la receptionarea fortelor ocluzare izolat de
catre dinti, arcadele dentare nu mai prezinta un sistem unic, apar contacte
ocluzale premature, care la rindul lor determina suprasolicitarea paradontiului
dintilor restanti.
 
 14. Noţiune despre ocluzie traumatică mixtă.

Ocluzie traumatică mixtă - o imbinarea a ocluziei traumatice primare si

secundare ce se caracterizeaza prin solicitari nefiziologice ale dintilor cu
structure parodontale alterate.
15. Complicaţiile dento-ocluzale în cazurile
afecţiunilor parodontului.
• Parodontita apare atunci cand gingivita este lasata netratata si
progreseaza. Daca nu este tratata,aceasta poate duce la caderea dintilor.
• Parodontita cronica la adulti evolueaza lent pe parcursul mai multor ani
insa cea a agresiva incepe in jurul adolescentei sau inainte de varsta de 30
de ani si sufera o dezvoltare rapida.
• Unele cercetari sugereaza ca bacteriile responsabile de parodontita pot
intra in fluxul sanguin prin tesutul gingiei, afectand posibil inima, plamanii
si alte parti ale corpului. De exemplu, parodontita poate fi legata de boala
respiratorie, artrita reumatoida, boala coronariana sau accident vascular
cerebral. Sunt insa necesare mai multe studii pentru a confirma o
legatura.
MULTUMESC PENTRU
ATENTIE