1.

Principii moderne de examinare a pacienţilor în clinica proteticii Îți

dentare

Examenul obiectiv care cuprinde examenul exobucal, examenul endobucal si paraclinic.

Examenul exobucal se executa prin inspectia regiunii maxilo-faciale din fata si profil
atragind atentia la starea si culoarea pielii, a mucoasei buzelor, prezenta sau lipsei
asimetriei faciale, la linia de contact si pozitia buzelor, obrajilor, comisurilor gurii, gradul
de exprimare a santurilor perilabiale, pozitia mentonului, marimea unghiului mandibulei,
starea etajului inferior al fetii. Palparea digitala a regiunii maxilo-faciale se realizeaza
prin palparea muschilor, a ganglionilor limfatici submandibulari daca sunt prezenti sau
absenti, a ATM daca sunt dureri in zona ATM la fel se examineaza cinemateca
mandibulara, pozitia si caracterul condililor articulari ai mandibulei.

Examenul endobucal se executa prin inspectia cavitatii bucale cu ajutorul instrumentelor

(oglinda stomatologica, sonda, pensa dentara etc.) si anume:

1)raportul dintre buze, gradul de deschidere a gurii si mobilitatea muschilor orbiculari al

buzelor;

2)dintii;

3) arcadele dentare;

4) raportul dintre arcadele dentare (tipul de ocluzie);

5) mucoasa cavitatii bucale;

6) apofizele alveolare si maxilarele.

2. Explicaţi situaţia clinică în raport cu multitudinea şi complexitatea

tabloului clinic a pacienţilor cu afecţiuni stomatologice.

In dependență de forma nozologică a patologiei, de combinările dintre diferite

forme și particularitățile individuale vom avea şi diferite simptome endobucale.

In cadrul leziunilor odontale coronare simptomele principale se vor rezuma la

tulburările de structură a tesuturilor dure, de integritate coronară, formă, volum,
direcție, poziție, culoare ş. a. Importante vor fi și simptomele de localizare pe
suprafețele coroanei (zona coletului, ocluzală, vestibulară etc.), de afecțiune numai
a unui dinte, a unui grup sau a întregii arcade dentare.
Pentru leziunile parodontale la fel vor fi observate diverse semne, caracteristice
fiecărei afecțiuni, insă cele mai dese sint retracția gingivală, migrările dinților
restanți, absența punctului de contract dintre unii sau a tuturor dinților, prezența
mobilității patologice a dinților, a inflamației parodontale, a secreției gingivale, a
depozitelor de placă și a tartrului supra- și subgingival ș. a.

La edentațiile parțiale, in dependență de tabloul clinic, simptomele comune se vor

reduce la prezența breşelor edentate, a grupurilor de dinți care funcționează și care
nu funcționează, a deformațiilor arcadelor dentare, suprasolicitării funcționale a
dinților restanți și alte semne legate de întinderea breşelor, localizare, timpul ce s-a
scurs de la pierderea dinților, păstrarea sau reducerea dimensiunii verticale de
ocluzie și alte caracteristici.

La edentațiile totale principalul simptom-lipsa completă a dinților - va fi urmat de

diverse modificări a bazei osoase și ale mucoasei cavității bucale.

Simptomele principale ale migrărilor dentare vor depinde de forma nozologică a

patologiei și gradul de exprimare a ei. Pentru determinarea lor se cere un examen
clinic minuțios, atrăgind atenția la poziția fiecărui dinte făcînd o comparație cu
omogenul de pe hemiarcada cealaltă.

In unele afecțiuni ale A.T.M. simptomele endobucale vor fi determinate de gradul

de deschidere a gurii și unele caracteristici ale sistemului dentar cum sînt, de
exemplu, anomaliile dentomaxilare, edentațiile, supracontactele dintre dinții
restanți, precum şi de caracterul ocluziei, gradul de micşorare a dimensiunii
verticale de ocluzie ş. a.

3. Expuneţi consecutivitatea examenului pacientului în clinica protetică

dentară şi importanţa practică.

Examenul subiecti- anamneaza (se stabilesc identitatea bolnavului, vârsta si

ocupaţia, conditiile de viata si munca,istoricul bolii, acuzele)

Examenul exobucal - simetria faciala, dimensiunea verticala, aspectul tegumentelor,

sensibilitati faciale particulare, tumefactii, adenopatii.

Examenul endobucal- Se execută prin inspecția cavității bucale cu ajutorul

instrumentelor (oglinda stomatologica, sonda, pensa dentară etc.) în condiții de
 iluminare perfectă. Examenul organelor și al tesuturilor cavității bucale urmărește
scopul de a scoate la iveală dereglările morfologice, comparînd starea lor prezentă cu
structura morfologică. La realizarea acestor sarcini afară de inspectia vizuală se aplică
metodele de palpare, percuție și sondare, iar la necesitate și cele paraclinice.
Examenul endobucal se execută intr-o anumită ordine: 1) raportul dintre buze, gradul
de deschidere a gurii şi mobilitatea muşchiului orbicular al buzelor; 2) dinții; 3)
arcadele dentare; 4) raportul dintre arcadele dentare (tipul de ocluzie); 5) mucoasa
cavității bucale; 6) apofizele alveolare şi maxilarele.

3. Enumeraţi cerinţele biologice către tratamentul ortopedo-protetic.

Principiul biologic este un principiu fundamental al medicinei și prevede ca orice

metodă de tratament sau intervenție să aibă o influență pozitivă asupra organelor și
tesuturilor atit ale sistemului stomatognat, cit și a întregului organism..Medicul
trebuie să prevadă şi să evite influența nocivă atît pe parcurs, cit şi după finalizarea
tratamentului. Acest principiu a fost pus la baza concepției moderne de tratament
stomatologic care presupune un caracter economic al intervențiilor de pregătire a
cimpului protetic (prepararea dinților-stilpi, secționarea coronară a dinților ce se
găsesc in extruzie etc.), deoarece se modelează tesuturi vii.

Principiul biologic ne impune ca la confecționarea pieselor protetice să fie alese

acele materiale care n-ar leza substratul organic, adică fără însuşiri toxice, să nu
provoace alergii și alte influențe nocive. Important este la fel ca materialul ales să
posede insușiri stabile ca ulterior sa nu prezinte modificări culoare, duritate,
elasticitate etc. Pentru a realiza o congruență dintre piesa protetică și substratul
organic medicul trebuie să tină cont neapărat de etapa de dezvoltare biologică a
organismului. Dacă tratamentul stomatologic protetic se aplică in perioada de
dezvoltare, pentru care este caracteristică creșterea organismului,tratamentul
protetic nu trebuie să împiedice acest proces biologic: in perioadele ulterioare ne
vom conduce de prezența reactivitătii optimale a organismului, care se manifestă
prin pronunțarea proceselor de compensare morfofuncțională. Trebuie tinut cont si
de faptul că la o virstă avansată se fnregistrează o scădere a reactvității
organismului, procesele biologice fiind limitate, predominînd cele patologice.

4. Argumentaţi orientirul morfofuncțional normal în diagnosticarea

afecţiunilor stomatologice.

La baza stabilirii şi formulării diagnosticului vor fi puse rezultatele unui examen

competent, complex și consecutiv, clinic și paraclinic. În protetica dentară
diagnosticul se reduce nu numai a stabilirea formei nozologice a afecțiunii, dar şi la
descrierea dereglărilor morfologice, topografice, de funcție, a factorilor etiologici,
patogenetici, complicațiilor, dereglărilor fizionomice şi deci poartă un caracter
descriptiv. Prin urmare, diagnosticul este compus din 3 părți:

1) afecțiunea principală;

2) complicațiile provocate de afecțiunea principală;

3) afecțiunile concomitente si asociate

Afecțiunea principală necesită un tratament ortopedo-protetic și constituie cauza

solicitării asistentei medicale din partea pacientului. Ea reprezintă forma
nozologică cu concretizarea dereglărilor morfologice, topografice, determinarea
gradului și caracterului durerilor (acut, cronic) folosindu-se clasificările cunoscute.
Tot aici sint incluse și dereglările funcționale (masticație. fonație, deglutitie etc.)
indicindu-se gradul de exprimare, apoi factorul etiologic patogenia leziunii (dacă
au fost evidențiate), terminind cu dereglárile fizionomice care au o deosebită
importanță indiferent de gen şi virstă.

Dacă afecțiunea principală pe parcursul evoluției sale a provocat oarecare

complicații (migrări dentare, deformații ale arcadelor dentare, de ocluzie, abraziune
patologică a tesuturilor dure ale dinților restanți, apariția mobilității patologice a
dinților, modificări ale dimensiunii verticale de ocluzie, trauma
fibromucoasei,disfuncții ale sistemului stomatognat etc.), atunci aceste complicații
constituie partea a doua a diagnosticului urmind să fie descrise după acelaşi
principiu.

Partea a treia a diagnosticului o alcătuiesc maladiile concomitente, care pot fi

generale și stomatologice. medicul este dator să ia în considerație maladiile
generale atit la intocmirea planului de tratament, cit și la aplicarea lui (în boala
hipertensivă, stenocardie, epilepsie etc.). Aceste date sint notate in
compartimentele respective ale fişei de ambulatoriu. Cit privește maladiile
concomitente stomatologice, medicul le evidențiază în timpul examenului clinic şi
paraclinic, ele constituind partea a treia a diagnosticului (leucoplachia, lichenul
roşu plan etc.). Prin urmare, stabilirea diagnosticului corect solicită o examinare
minuțioasă a pacientului care ne va ajuta ulterior și la formularea diagnosticului
diferențiat. La baza acestui diagnostic stau deosebirile dintre datele tabloului clinic
și rezultatele examenului paraclinic. Principalul moment in stabilirea
diagnosticului diferențiat constă in evidențierea simptomului caracteristic pentru
maladia respectivă. In acest scop se va face o analiză comparativă a tabloului clinic
și a datelor examenului complementar al maladiei în cauză cu cele ale maladiilor
asemănătoare.

5. Argumentaţi scopul final al examinarii si tratamentului protetic.

In vederea realizării unei terapii de restaurare protetică, pe prim plan se situează elaborarea
unui diagnostic cât mai exact, care vizează atât statusul ţesuturilor dento- parodontale, cât şi
toate formaţiunile conexe.Pe baza informaţilor culese m cadrul etapelor de diagnostic, este
posibilă ulterior elaborarea unui plan de tratament în conformitate cu statusul clinic şi
doleanţele pacientului. Pentru obţinerea unui succes în terapia cu restaurări protetice fixe ,
trebuie acordată o atenţie deosebită fiecărei etape clinico-tehnice, începând cu anamneza şi
stabilirea diagnosticului

6. Explicaţi consecutivitatea şi metodele examenului subiectiv.

Examenul subiectiv include:

- motivatia
- istoria actualei maladii
- istoria vietii

Motivatia Deseori numai datorită întrebărilor adăugătoare putem evidenția esenţa

motivației, deoarece, ca regulă, pacienții se plîng numai de lipsa dinților, sau de
prezența anomaliilor de ociuzie, de formă, poziție sau culoare a unor dinți, ce duc
la dereglări de fizionomie, şi mai rar la dereglări de funcții cum ar fi: dereglări de
incisiea alimentelor, de masticație, deglutiție, fonație; pa-cienții nu atrag atenție la
apariția durerilor în timpul actului de masticație, care pot fi localizate in anumite
segmente ale arcadelor dentare, în regiunea articulației temporomandibulare, a
muschilor etc.; ei rareori atrag atenția asupra dereglărilor survenite in funcția
tractului gastrointestinal, slăbirii organismului. Afară de aceasta medicul trebuie să
stabilească și gradul de influență a maladiei asupra stării psihice, mai ales din
cauza lipsei dinților frontali la tineri.

Istoria actualei maladii (anamnesis morbi). Anamneza urmărește scopul de a

studia evoluția maladiei şi eficiența tratamentului, dacă a avut loc. Cu această
ocazie medicul pune următoarele întrebări; cind, după părerea pacientului, a
început boala? Care sint cauzele? Cum a inceput și cum a decurs (acut, cronic),
dacă s-a aplicat vreun tratament, care anume şi care a fost eficienta Iui. Astfel se
obțin date privind termenii apariției afecțiunii respective (pierderii dinților) și
cauzele acestei afecțiuni (caria complicată, afecțiunile parodontului, traume,
intervenții chirurgicale, consistența alimentelor, obiceiuri nocive cum ar fi
masticația rapidă sau numai pe o parte a arcadelor dentare ş. a.)

Istoria vieții (anamnesis vitae). In cadrul anamnezei vieții luăm în considerație

locul naşterii şi de trai, deoarece pacientul poate fi domiciliat într-o zonă cu
patologie regională (zone endemice de fluoroză ș. a.), condițiile de viață și
alimentare (ratională sau abuzivă, consistența alimentelor, masticație rapidă, lentă,
medie, predominarea mişcărilor masticatorii (verticale, orizontale),masticație
unilaterală sau bilaterală. Se va preciza de care maladii generale a suferit sau suferă
pacientul (boli infecțioase, endocrine, metabolice, neurologice, cardiovasculare, a
tractului gastrointestinal, psihice etc.) şi stomatologice (stomatite, leziuni
parodontale etc.), Este necesară depistarea obiceiurilor vicioase (tabacismul,
consumul de alcool, crîşcări cu dinții, obiceiul de a ține între dinți diferite obiecte,
cum ar fi tintele de cizmărie etc.). Se vor mai concretiza unele momente din
condițiile de muncă (poziția corpului, încordare psihică şi a.) și tipul de activitate
nervoasă superioară (reținut, echilibrat, revendicativ) de care într-o anumită măsură
va depinde și reuşita tratamentului.

8 . Explicaţi consecutivitatea şi metodele examenului obiectiv.

Examenul obiectiv care cuprinde examenul exobucal, examenul endobucal si

complementar (paraclinic). Examenul exobucal se executa prin inspectia regiunii maxilo-
faciale din fata si profil atragind atentia la starea si culoarea pielii, a mucoasei buzelor,
prezenta sau lipsei asimetriei faciale, la linia de contact si pozitia buzelor, obrajilor,
comisurilor gurii, gradul de exprimare a santurilor perilabiale, pozitia mentonului,
marimea unghiului mandibulei, starea etajului inferior al fetii. Palparea digitala a regiunii
maxilo-faciale se realizeaza prin palparea muschilor, a ganglionilor limfatici
submandibulari daca sunt prezenti sau absenti, a ATM daca sunt dureri in zona ATM la
fel se examineaza cinemateca mandibulara, pozitia si caracterul condililor articulari ai
mandibulei. Examenul endobucal se executa prin inspectia cavitatii bucale cu ajutorul
instrumentelor (oglinda stomatologica, sonda, pensa dentara etc.) si anume: 1)raportul
dintre buze, gradul de deschidere a gurii si mobilitatea muschilor orbiculari al buzelor;
2)dintii; 3) arcadele dentare; 4) raportul dintre arcadele dentare (tipul de ocluzie); 5)
mucoasa cavitatii bucale; 6) apofizele alveolare si maxilarele.

9. Explicaţi formularea diagnosticului în protetica dentară după

formele nozologice i afecţiunilor stomatologice.
 La baza stabilirii şi formulării diagnosticului vor fi puse rezultatele unui examen competent,
complex ş i consecutiv, clinic şi paraclinic. In protetica dentară diagnosticul se reduce nu
numai la stabilirea formei nozologice a afecţiunii, dar şi la descrierea dereglărilor
morfologice, topografice, de funcţie, a factorilor etiologici, patogenetici, complicaţiilor,
dereglărilor fizionomice şi deci poartă un caracter descriptiv. Prin urmare, diagnosticul este
compus din 3 părţi: afecţiunea principală; complicaţiile provocate de afecţiunea principală;
afecţiunile concomitente. Afecţiunea principală necesită un tratament ortopedo-protetic şi
constituie cauza solicitării asistentei medicale din partea pacientului. Ea reprezintă forma
nozologică cu concretizarea dereglărilor morfologice, topografice, determinarea gradului şi
caracterului durerilor (acut, cronic) folosindu-se clasificările cunoscute.Tot aici sînt incluse şi
dereglările funcţionale (masticaţie, fonaţie, deglutiţie etc.) indicîndu-se gradul de exprimare,
apoi factorul etiologic şi patogenia leziunii (dacă au fost evidenţiate), terminînd cu dereglările
fizionomice care au o deosebită importanţă indiferent de gen şi vîrstă. Dacă afecţiunea
principală pe parcursul evoluţiei sale a provocat oarecare complicaţii (migrări dentare,
deformaţii ale arcadelor dentare, de ocluzie, abraziune patologică a ţesuturilor dure ale
dinţilor restanţi, apariţia mobilităţii patologice a dinţilor, modificări ale dimensiunii verticale
de ocluzie, trauma fibromucoasei, disfuncţii ale sistemului stomatognat etc.), atunci aceste
complicaţii constituie partea a doua a diagnosticului urmînd să fie descrise după acelaşi
principiu. Partea a treia a diagnosticului o alcătuiesc maladiile concomitente, care pot fi
generale şi stomatologice. Bine înţeles că aprecierea stării generale a organismului are o
deosebită însemnătate, deoarece ea în unele cazuri necesare va fi luată în consideraţie la
alcătuirea şi realizarea planului de tratament, în alte cazuri va bloca acest proces sau chiar ne
va contraindica tratamentul. Insă maladiile generale ale organismului nu pot fi incluse în
această parte a diagnosticului, deoarece despre maladiile concomitente generale medicul
stomatolog ia cunoştinţă numai pe baza anamne- zei şi rareor i pe baza datelor
consultative ale specialiştilor din alte ramuri ale medicinei.

10. Definiţia "Proteze dentare atipice" Ce tipuri de coroane de

înveliş se consideră atipice?

Protezele atipice sunt utilizate în situații clinice non-standard atunci când nu putem utiliza
metodele obișnuite de tratament.

Se considera atipice încrustații (onlay, inlay, overlay);

11. Ce tipuri de punţi dentare sînt considerate atipice?

a) după modul de situare a elementelor de suport

b) după modul de fixare

c) după construcţie
Punți dentare cu croșete mixte

Punți dentare cu șurub după Jude;

Punți dentare cu șurub după Rândașu ;

Punți dentare mobilizabile

Punți dentare demontabile

Punți pe implante

Punti provizorii

Punți fixate fizico-chimic.

a.după modul de situare a elementelor de suport

-suport odonto-parodontal

-suport implantar

-suport mixt: odonto-parodontal si implantar

Odonto-parodontal si mucoosos

Implantar si mucoosos.

b.după modul de fixare

-prin cimentare(oxifosfat de zinc,policarboxil,glassionomer).

-prin adezivi-puntea de colaj.

-prin înșurubare-punți demontabile.

-prin fricțiune-punți mobilizabile-cape telescopate,attachements.

-prin ancorare cu croșete.

c.după construcție

(speciale=atipice) Burlui:

-puntea de colaj(exemple:Maryland,Rochette)
-punți stabilizatoare(de imobilizare)

-punți pe implante:pot fi Fixe(se cimenteaza la implante)

Demontabile(se inșurubează)

Mobilizabile(se telescopează)

-punți segmentate(imbricate)

-punți mobilizabile: demontabile(fixate prin insurubare) sau cu elemente speciale tip

culise/telescop.

12.Etapele clinico-tehnice la confecţionarea punţilor dentare atipice.

1) Amprentarea campului protetic sau si prepararea dintilor-stalpi;

2) Confectionarea modelelor si pozitionarea lor in simulator;

3) Modelarea elemntelor de agregare si inlocuirea machetelor cu aliajul solicitat;

4) Aplicarea elemntelor de agregare pe dintii stalpi, modelarea corpului de punte si

montarea dintilor prefabricati;

5) Proba machetei puntii mbilizabile in cavitatea bucala;

6) Ambalarea machetei si inlocuirea cerii cu acrilat;

7) Dezambalarea, prelucrarea si lustruirea puntii mobilizabile;

8) Proba si instalarea puntii dentare in cavitatea bucala.

13.Indicaţii la confecţionarea punţilor dentare demontabile

-in modificari ale spatiului edentat in sens vertical si orizontal unde se contraindica puntile
fixe;

-in defecte osoase postextractionale, postraumatice nerestaurate chirurgical;

-in agregarea pe implanturi;

-in prevenirea afectiunilor orale cu potential cancerigen (leucoplazii) in care se contraindica

puntile fixe;
-in conditii de dotare foarte bune.

Îs tot aceleasi indicatii ca si la puntile mobilizabile, altceva nam

gasit!!!!!!!!!

14.Indicaţii la confecţionarea punţilor dentare mobilizabile

-in modificari ale spatiului edentat in sens vertical si orizontal unde se contraindica puntile
fixe;

-in defecte osoase postextractionale, postraumatice nerestaurate chirurgical;

-in agregarea pe implanturi;

-in prevenirea afectiunilor orale cu potential cancerigen (leucoplazii) in care se contraindica

puntile fixe;

-in conditii de dotare foarte bune.

15.Indicaţii către tratamentul protetic cu proteze dentare parţiale

mobilizabile atipice.

- edentatii partiale/partial intinse.

- migrari dentare.

- anomalii dentoparodontale.

- anomalii de dezvoltare cranio faciala.

- anomalii dentomaxilare.

 Edentatie partiale cu brese intercalate ,intinse,multiple

 Restabilirea integritatii arcadelor dentare
 Pentru innlocuirea mai mult sau ega cu 4 dinti intr-o bresa.

16. Varietăţi de proteze dentare parţiale mobilizabile atipice

Protezele dentare atipice – reprezintă acele construcții protetice utilizate în situații
clinice atipice, excepționale, mai rar întîlnite în practica dentară.
Ø Proteza mobilă cu sistem telescopat;
Ø Punți dentare cu croșete mixte ;
Ø Incrustații(onlay, inlay, overlay);
Ø Punți dentare cu șurub după Jude;
Ø Punți dentare cu șurub după Rândașu ;

17. Amprentarea la confecţionarea protezelor parțiale mobilizabile acrilice

atipice.
Amprentarea reprezintă copia negativă a dinților preparați și restul elemntelor
câmpului protetic din cavitate abucală.
Deosebim:
-Amprente obținute într-un timp, cu un singur material amprentar;
-Amprente obținute în doi timpi sau duble;
-Amprente în ocluzie obținute de la maxilă și mandibulă concomitent, în ocluzie
centrică.
Amprenta în 1 timp
Este nevoie de o singură etapă ( sau "timp" ) și folosește în majoritatea situațiilor un
singur material de amprentă. Nu esteatîât de fidelă precum amprenta în 2 timpi sau
amprenta în lingura individuală dar tehnica este mai simplă și mai rapidă.
Materiale de amprenta folosite: materiale dure sau materiale elastice. Se
preferă siliconii de adiție de consistență dură sau alginatul
Tehnica:
Medicul stomatolog pregatește materialul prin omogenizarea bazei cu catalizatorul,
apoi îl introduce în lingura de amprentă. Se pozitionează lingura în cavitatea bucală,
peste arcada dentară și se așteaptă priza materialelor. După întărire, se spală și se
trimitela laboratorul dentar.
Utilizari:
*Amprente preliminarii: sunt amprente după care tehnicianul confecționează
lingura individuală.
Se pot folosi în orice situație, dar sunt indicate mai ales dacă se execută punți întinse,
proteze totale, proteze mobilizabile sau lucrări pe implanturi.
*Amprenta arcadei opuse celei pe care se face reconstituirea protetica ( se mai
numeste arcada antagonista ).
Daca pe aceasta arcada nu exista detalii importante ce trebuie incluse in planul
protetic, amprenta in 1 timp este suficient de fidela pentru ca tehnicianul sa obtina
un model corespunzator al arcadei antagoniste.
*Amprente de studiu: sunt folosite in reconstituiri complexe sau cand pretentiile
estetice sunt foarte ridicate. Se pot lua amprente de studiu inainte de inceperea
prepararilor sau pe parcursul diverselor etape clinice.
Pe aceste amprente se studiaza comparativ diferite detalii din timpul si dinaintea
inceperii tratamentelor
Amprenta in 2 timpi
Este nevoie de 2 etape si foloseste 2 materiale distincte de amprenta, cate unul pentr
u fiecare etapa. Precizia si fidelitatea amprentei in 2 timpi sunt excelente.
Materiale de amprenta folosite: in prima faza un material dur ; in a doua faza
un material fluid. De obicei, se folosesc siliconii de aditie, datorita proprietatilor
foarte bune pe care le au.
Tehnica:
In prima etapa se ia o amprenta cu materialul dur. Dupa priza, siliconul dur va
capata o consistenta rigida, urmand ca, in faza a doua, sa joace rolul de lingura sau
conformator extern pentru materialul fluid.
In a doua etapa, medicul stomatolog introduce in interiorul conformatorului obtinut
in prima faza, siliconul de aditie fluid. Se repozitioneaza amprenta in cavitatea
bucala. Datorita consistentei fluide si a proprietatilor excelente, materialul fluid va
patrunde in toate detaliile campului protetic.
Dupa priza, acesta va capata o consistenta elastica iar fidelitatea si precizia
reproducerii vor fi deosebite. Se spala amprenta, se dezinfecteaza si se trimite la
laboratorul dentar.
Utilizari:
Realizarea coroanelor dentare: este metoda de electie
Realizarea puntilor dentare fixe
Realizarea lucrarilor pe implanturi in unele cazuri.

18.Etapele clinico-tehnice la confecţionarea protezelor parţiale mobilizabile

acrilice atipice.
1)Amprentarea campului protetic sau si prepararea dintilor-stalpi;
2)Confectionarea modelelor si pozitionarea lor in simulator;
3)Modelarea elemntelor de agregare si inlocuirea machetelor cu aliajul solicitat;
4)Aplicarea elemntelor de agregarepe dintii stalpi, modelarea corpului de punte si
montarea dintilor prefabricati;
5)Proba machetei puntii mbilizabile in cavitatea bucala;
6)Ambalarea machetei si inlocuirea cerii cu acrilat;
7)Dezambalarea, prelucrarea si lustruirea puntii mobilizabile;
8)Proba si instalarea puntii dentare in cavitatea bucala.

19. Indicaţii către tratamentul protetic cu proteze parţiale mobilizabile

scheletate atipice.
 Edentatii mixte (frontal, terminal, intercalate)

 Practic aceste sisteme pot fi folosite in diverse situatii clinice, cind coroanele
dintilor restanti au o inaltime nu mai mica de 6 mm (sisteme special)

 Restaurarea morfologiei coroanei dentare cu leziuni partiale provocate de caria

dentara,fracturi,abraziuni exagerate
  Ca element de agregare a diferitor lucrari protetice

 Ca dispozitiv de sinare a dintilor cu grad patologic de mobilitate

 edentatiile de clasa I Kennedy (termino-terminale);

 edentatiile de clasa a II-a Kennedy (terminale –unilaterale)

 edentatiile de clasa a III-a Kennedy extinse;

 edentatiile de clasa a IV-a Kennedy cu lipsa tuturor frontalilor

 edentatiile cu existenta unui numar mic de dinti restanti ( 2-5 dinti)

 edentatiile subtotale, cand mai sunt prezenti 1-3 dinti restanti.

20. Tipuri de proteze dentare parţiale mobilizabile scheletate excepţionale

după modul de fixare.
Fixate prin: telescoape, culise, capse, bare cu calareti
Sistemul telescopic este compus din doua elemente:
1. capă cilindrică metalică care este cementată pe dintele-ancoră
2. coroană de înveliş realizată după amprenta obținută de pe capa cementată pe
dintele-stâ lp, care cu pereții interni culisează în capa.

Coroana poate să redea în întregime forma anatomică și morfologia dintelui-stâlp

și să fie fixată ca și dinții artificiali în baza protezei sau să fie înglobată în
întregime în bază, iar deasupra ei să fie montat dintele solicitat. Ultima variantă
este indicată în edentațiile subtotale, când pe arcada dentară sunt rădăcini
plasate deasupra nivelului mucoasei cu 2–3 mm.

Sistemul de bare cu călăreți este compus din doua componente:

1. bară metalică solidarizată la coroanele artificiale ce acoperă dinții-
stâlpi limitrofi breşei dentare sau la dispozitive radiculare realizate
pe rădăcinile dinților stâlpi
2. o gutieră fixată în şaua protezei mobilizabile care încalecă bara.

 Sistemele de bare cu că lă reți au fost preconizate de Schrõ der şi Rumpel,

perfecționate și descrise de mai mulți autori, printre care Dolder, Ackerman,
Gilimore, Lipşit şi alții.

 Toate sistemele sunt asemă nă toare și se deosebesc prin elementele fixe,

forma şi localizarea barelor realizate în scopul amelioră rii aspectului
fizionomic și forței de fricțiune între cele două component.
 Aceste sisteme sunt indicate în edentațiile frontale, laterale şi subtotale cu
înă lțimea spațiului protetic corespunză tor pentru utilizarea barei, şeii cu
că lă reți și a dinților artificiali.

Bara metalică are dimensiuni și forme variate dependente de numărul dinților

absenți, de topografia edentației, de spațiul interdentar. Ea poate fi modelată
în forme rotundă, ovoidală, pătrată, dreptunghiulară etc., cu o grosime de la
1,5–4,0 mm. Forma solicitată a barei se plasează între microprotezele
aplicate pe dintii-stâlpi, pe centrul apofizei alveolare edentate, realizând un
spațiu de 1,0-2,0 mm între bară şi apofiza alveolară. Pentru realizarea
fricțiunii între bară și gutieră este necesar ca polul inferior barei, orientat
înspre apofiza alveolară, să fie puțin mai mic (cu 0,2-0,5 mm) decât polul
superior sau să fie lamelat. Bara se solidarizează la microprotezele utilizate
pe dinții-stâlpi prin turnarea concomitentă.
Gutiera, numită și călăreț, este realizată după dimensiunile şi forma barei
respective. Gutiera poate fi confecționată atât prin ștanțare, cât și prin turnare.
Confecționarea călărețului (gutierei) necesită respectarea urmă- toarelor
cerințe:

 polul superior al gutierei se realizează retentiv pentru aderența

acrilatului bazei protezei mobilizabile;

 pentru a poseda elasticitate corespunză toare, extremită țile gutierei

aplicate pe suprafețele vestibulare şi orale ale barei trebuie să prezinte
grosimi nu mai mari de 0,2-0,3 mm şi să nu prezinte retentivită ți pentru
aderența acrilatului;

 la utilizarea barelor lamelate, gutiera, corespunză tor acestor porțiuni, se

va secționa realizâ nd folii (petale), care permit adaptarea și activarea lor
în timp;

 extremită țile gutierei sunt realizate puțin oblic spre vestibular sau oral ce
va permite o fixare mai uşoară a protezei mobilizabile pe câ mpul protetic

In dependență de situarea gutierei pe polul superior al barei, Dolder

descrie două variante:
1. sistem rigid, în cadrul că ruia gutiera are contact intim cu polul
superior al barei, ceea ce-i oferă protezei finale un sprijin dento-
parodontal și nu permite înfundarea protezei în fibromucoasa
câ mpului protetic;
2. sistem rezilient realizat cu un spațiu între polul superior al barei şi
gutieră egal cu gradul de reziliență a fibromucoasei, ce permite
 înfundarea bazei protezei pe fibromucoasă realizâ nd astfel un suport
mixt dento- mucosal.

Sistemele de culise sunt alcătuite din două părți:  

Matricea – un tub de diferite dimensiuni  
Patricea – culisează în interiorul matricei, având aceeași formă
Fie matricea, fie patricea, se fixează la dinții restanți care sunt acoperiți de
proteze unidentare, iar cealaltă componentă se fixează la nivelul scheletului
metalic al protezei. Asamblarea celor două componente se face în cavitatea
orală, asigurând menținearea, sprijinul și stabilitatea protezei, sistemul fiind
aproape invizibil.
După raportul cu protezele unidentare, avem culise:
 Intracoronare, prin plasarea matricei la nivelul protezei unidentare
  Intra-extracoronare, prin plasarea matricei parțial intracoronar și
parțial extracoronar
 Extracoronare, matricea sau patricea sunt plasate în afara
perimetrului protezelor unidentare.

Indicația de bază a culiselor este edentația de clasa a III-a Kennedy, în care

protezele scheletate au sprijin parodontal. Acestea pot fi utilizate și în edentațiile
terminale, însă aici este obligatorie realizarea unor proteze parțiale fixe care să
solidarizeze dinții restanți.
Sistemele de capse
Capsele sunt sisteme alcătuite dintr-o matrice tubulară ce se fixează pe fața
mucozală a șeilor și o patrice de diferite forme, fixată la o proteză parțiala fixă sau la
un dispozitiv radicular.

21. Proteze parţiale mobilizabile scheletate telescopate, cu culise, capse,

bare cu călăreţi
Sistemul de telescoape ca şi în protezele parțiale mobilizabile acrilice este
constituit din cape cilindrice mentate pe dinții de ancoră şi coroane de înveliş care
restabilesc forma anatomică a dinților-stîlpi fiind solidarizate cu şaua protezei
scheletate.
Sistemul de telescoape are o suprafață de fricțiune mare care se creează între
aceste două elemente, ceea ce reprezintă o condi- sau cilindroconice, ce ție
favorabilă pentru mentinerea si stabilizarea protezei pe cîmpul protetic.
Telescoapele pot fi utilizate atît pentru mixt rigid al protezelor scheletate
terminale, cit și pentru sprijinul dento-parodontal al protezelor scheletate intercalate.
Capsele sînt formate din doua părți componente ca și culisele şi pot fi considerate
ca matrice şi patrice. Sînt indicate pe dintii cu distructii coronare masive, dar cu
rădăcini recuperabile .
*La prima etapă a confecționării capselor pe dinții atacați sînt realizate cape
radiculare cu patrice cilindrice sau ovale cementate pe dinții-stîlpi.
*La a doua etapă se confecționează matricele solidarizate de şeile protezei
scheletate cu formă corespunzătoare patricu și secționată (lamelată) parțial în sens
axial (pentru formarea petalelor elastice), fapt ce permite legătura dintre ambele părți
ale capsei. Matricele sînt solidarizate la şeile protezei scheletate conform situării
patricelor pe dinții-stîlpi.
Barele cu călăreți sînt compuse din piese dentare fixe alcătuite dintr-o bară
solidarizată la coroanele care acoperă dinții-stîlpi sau la dispozitivele radiculare ale
acestor dinți şi o gutieră aplicată în şaua protezei scheletate care încalecă bara.
Bara are dimensiuni şi forme variate; ea poate fi: rotundă, ovoidală, dreptunghiulară
iar dimensiunile depind de numărul dinților care lipsesc şi de topografia edentației;
grosimea barei este variază de la 1,5-4 mm. Bara solidarizată de elementele fixe în
aşa mod ca să urmeze profilul apofizei alveolare la o distanță de aproximativ 1-2
mm. Pentru realizarea fricțiunii între bară și gutieră, polul mic al barei este orientat
înspre apo- fiza alveolară.
Gutiera se mai numeşte şi călăreț, fiind o copie de formă şi dimensiuni externe ale
barei. În dependență de situarea călărețului pe polul superior al barei, Dolder descrie
două variante:
1) sistem rigid, în care gutiera are contact intim cu polul superi- or al barei şi nu
permite înfundarea protezei în fibromucoasa cîm- pului protetic; este indicat în
protezele cu sprijin dentoparodon- tal;
2) sistem rezilient, realizat cu un spațiu între călăreți și polul superior al barei,
dependent de gradul de reziliență a fibro- mucoasei, ce permite înfundarea protezei,
realizînd un sprijin mixt, dentomucozal.

22. Proteze totale atipice. Caracteristica.

A. Proteze totale pe implate , mobilizabile se indeparteaza seara pentru curatate - fixate
cu diferite sisteme speciale:
Sistemele cu capse sunt printre cele mai simple dintre sistemele speciale. Acestea pot să
asigure stabilitate suplimentară, retenţie şi suport, în timp ce anumite elemente pozitive de la
nivelul anumitor unităţi pot menţine etanşe marginile bontului.
Sisteme de fixare pe bază de magneţi s-au fost folosit în protetică de aproximativ 60 de
ani. Până în 1970, magneţii erau realizaţi din aliaj de cobaltplatină sau dintr-un aliaj ce
conţinea aluminiu, cobalt şi nichel. Din ambele aliaje s-au realizat magneţi care funcţionau
bine în forţă de atracţie pe perechi pentru mai multe componente protetice maxilofaciale.
Deşi au o forţă magnetică puternică, coercitivitatea intrinsecă era redusă, ceea ce din punct de
vedere practic însemna că ele nu puteau fi micşorate pentru a putea fi folosite pentru
supraprotezare. Sistemele de fixare cu magneţi, utilizate tot mai mult în cazul
supraprotezărilor pe implanturi, au necesitat mici modificări ale celor deja existente pentru
adaptare lor. Aceste sisteme de retenţie permit poziţionări atipice sau angulări atipice ale
implanturilor, care ar fi fost imposibil sau foarte greu de fixat cu bare.
Sistemele speciale de tip bară, care permit o uşoară mişcare între componente, sunt
indicate acolo unde mai avem doi, trei sau patru dinţi restanţi. Sistemele de agregare tip bară
au devenit sisteme de agregare populare pentru protezele pe implanturi, fiind testate şi
încercate. Carr (1988), Bennett (1904), Fossume (1906) şi Goslee (1912) au publicat lucrări
pe această temă, în timp ce ideile lui Gilmore sunt astăzi tot mai folosite, chiar dacă s-au
făcut şi câteva modificări considerabile. Bara este de obicei ataşată la nivelul capelor de pe
rădăcinile obturate, solidarizând rădăcinile între ele. Se preferă un ax de inserţie simplu
pentru călăreţul din baza protezei, dar nu este esenţial, atâta timp cât bara poate să fie
înşurubată până la capăt la nivelul capelor. Această metodă de unire a barelor cu capele este
de obicei folosită la sistemele pe implant.
Sistemul cu clipsuri multiple (călăreţul sau clipsul, aşa cum mai este cunoscut) este
destul de redus în dimensiuni şi permite barei să urmărească curba vestibulară a crestei şi să
fie, în acelaşi timp, adaptată la conturul vertical. Versatilitatea permisă prin această abordare
este considerabilă şi a devenit bine cunoscută, mai ales la nivelul supraprotezelor pe
implanturi. La nivelul frontal al maxilarului, această metodă este deseori folosită la o arcadă
arcuită. Ackermann şi alţi colaboratori au făcut diferite modificări care sunt folosite şi astăzi.
Bara Hader este deja consacrată drept un dispozitiv de fixare atât pentru protezele pe implant,
cât şi pentru cele pe rădăcini. Un design ingenios permite schimbarea rapidă a călăreţului
atunci când retenţia este slăbită, din moment ce acestea nu pot fi ajustate. O altă caracteristică
importantă a călăreţului este că se sprijină direct de bară fără niciun menţinător de spaţiu.
Rezultatul este că asigură atât suport, cât şi retenţie.

23. Indcatii/Contraindicatii generale la aplicarea implantelor

Indicatii generale:
 Pacienții trebuie sa prezinte o rezistență suficientă pentru efectuarea unei intervenții
chirurgicale
 Condițiile statusului anatomic local și loco-regional trebuie să fie adecvate
pentru a permite inserția unui număr corespunzător de implanturi cu lungime
și diametru adecvat pe lungă durată.
 Starea generală satisfăcătoare fără maladii somatice în acutizare carear putea influența
mersulintervențieideinserție a implantului și perioadăde osteointegrare.
 Pacienți cu edentații care cu vîrsta de peste 16 ani și toți cei ce au mare dorință de a-și
rezolva edentația prin tratament implanto-protetic și au surse financiare
corespunzătoare tratamentului.
Contraindicatii generale:
Absolute:

• Vârsta sub 16 ani;

• Lipsa unui punct unic de înțelegere între pacient și medic;
• Maladiile cu afectarea hematopoezei (leucozele, agranulocitozele, hemofilii
etc.);
• Bolile grave ale sistemului cardio-vascular (hipertensiune, infarct, hemoragie
cerebrală etc);
• Cardiopatii decompensate (posibile complicații cardiace intraope- ratorii);
• Tumorile maligne;
• Reumatismul (cardiovascular, poliartrită etc.);
 • Psihopatiile incurabile. Afecțiuni psihice severe (imposibilitatea co- operării);
• Stările alergice grave;
• Alcoolismul, consumul de droguri şi fumatul în exces mai mult de 20 țigări pe
zi;
• Infarct miocardic recent, la mai puțin de 6 luni (complicații cardiace
intraoperatorii);
• Infecții de focar cu complicații cardiace (creşterea riscului de mor- talitate în
cazul unei intervenții chirurgicale;

Relative:
• sifilis
• TBC manifest
• SIDA
• diabet compensat
• alergii
• boli psihice
• alcoolism (predispoziție la infecții și vindecare cu întârziere)
• tabacismul (scăderea imunității, a absorbției Calciului și favorizarea apariției
parodontopatiilor)
• afecțiuni acute care sunt tratate corect și dispar fără urmări
• stări fiziologice pasagere (perioada menstruală)
• graviditate în primele trei luni și ultimile două luni (stresul, medica- ția și
radiografiile pot influența negativ viaţa intrauterină a fătului)
• stările alergice compensatorii
• bolile sangvine curabile
• bolile endocrine curabile
• bolile de renichi şi ficat curabile
• bolile psihice revendicative
• reumatismul de formă ușoară curabilă
• maladia infecțioasă evolutivă
• primele 6-8 luni după infarct
• primele 10-12 luni după ictus

24. Contraindicatii locale la aplicarea implantelor.

Absolute patologice:
Cancerul de mandibula sau maxila
Leziuni precanceroase
Osteite,boala paget
Relative patologice:
Afte bucale,herpes,resturi radiculare,bruxism,leziuni parodontale netratate
Anatomice:
Oferta osoasa insuficienta,afectiuni dinti vecini,patologia frenurilor,plicilor,cicatrici
vicioase pe creasta alveolara,pozitie coborita a sinusului maxilar.

● Contraindicatii relative locale:

○ - Oferta si/sau calitate osoasa insuficienta
 ○ - Macroglosie,
○ - Bruxism
○
● Riscuri locale
○ - Tabagismul – este identificat pentru implantele monolite cu
suprafata neteda, si nici intr-un caz ca contraindicatie
○ - Alcoolismul – pentru comparatie, pierderea osoasa la consumatori
de alcool este mai mare decat la fumatori
○ - Bruxismul – nu intereseaza perioada de osteointegrare, este mai mult
un factor de risc al complicatiilor protetice
○ - Focar infectios parodontal sau endodontic – la nivel clinic, nu
constituie o contraindicatie, cu conditia imbinarii unei antibioterapii
○ - Factorii de risc in functie de varsta
○ - Profilul psihologic al pacientului – sindroame psihotice,
dismorfofobii, sindroame de degenerescenta cerebrala sau senila,
farmacodependenta.

25. Clasificarea crestelor alveolare după anatomie şi dimensiuni.

Atwood propune urmatoarele categorii de creste alveolare
- Alveola cu dinte
- Alveola postextractionala
- Creasta alveolara inalta si lata
- Creasta alveolara inalta si subtire
- Creasta alveolara rotunjita, aplatizata
- Creasta alveolara concav aplatizata

Falichilssel a clasificat resorbtia osoasa

- Os alveolar dentat
- Creasta alveolara inalta si lata
- Creasta alveolara inalta si ingusta
- Creasta alveolara inalta si ascutita
- Creasta alveolara lata si de inaltime redusa
- Creasta alveolara resorbite complet
Clasficarea ofertei osoase în diviziuni:
Diviziunea A:
 Cantitate osoasă sufiecientă în toate dimensiunile
 Lățime peste 5mm
 Înălțime peste 10mm
 Lungime peste 5mm
 Angulație sub 30*
  Raport coroană/implant subunitar
 Se folosesc implante cilindrice din motive: distribuția forțelor, aspect protetic,
vindecare, inserție
Diviziunea B:
 Resorbția e mai accentuată vestibular/afectează lățimea 2,5/5mm
 Înălțime de cel puține 10 mm
 Lungime cel puțin 15mm
 Raport coroană/implant subunitar
 Posibilități de terapie: osteoplastie, augmentare osoasă, utilizarea de imlante lamă
Diviziunea C:
 Resorbție atît în lățime cît și in înălțime
 Lățimea poate fi sub 2,5 mm
 Înălțimea cel puțin 8 mm
 Angulația poatea depăși 30*
 Raportul coroană/implant supraunitar
 Posibilități: dacă se optează pt implant trebuie sa crească nr acestora, osteoplastie cu
adiție de os sau HA, repoziționarea n denta inferiro, imlpant subperiostal sau
intracortical
Diviziunea D:
 Pierdera completă a procesului alveolar cu resorbție bazală accentuată
 Gaura mentonieră poate fi situat în apropierea crestei alveolare, sau chiar pe creastă.
 Posibilități: se recomndă grefe osoase înainte de orice încercare de tratament

26. Clasificarea crestelor alveolare după structură.

Clasificarea:
După Lekhoim şi Zarb sunt patru calități osoase:
- calitatea I-a, os compact omogen;
- calitatea a II-a strat gros de os compact, care înconjoară un miez de os
trabecular dens;
- calitatea a III-a strat subțire de os cortical, care înconjoară un miez
trabecular dens de rezistentă favorabilă;
- calitatea a IV-a strat subțire de os cortical, care înconjoară un miez
trabecular de densitate redusă

După Misch a propus o clasificarea a densități osoase bazată pe aspectul

macroscopic al osului cortical, care nu tine seama de localizarea topografică a
regiunii examinate.
a. D1 - format in mare parte doar din os cortical, localizare:
- la maxilar, in mod excepțional;
- la mandibulă osul D1 este întâlnit după cum urmează:
 o în diviziunea A în 6% din cazuri la nivelul mandibulei
anterioare în clasa a-IV-a Kennedy cu antecedente de
parafuncții şi extracții recente şi 3% in mandibula posterioară,
îndeosebi când implantul angajează corticala linguală:
o diviziunea C-h prevalenta osului D1 in mandibula anterioară
este de 25%.
- Senzația tactila la frezură e de lemn de stejar
b. D2 – os poros compact (consta din os cortical subțire, majoritatea
revenindu-i celui trabecular de calitate inferioara), localizare:
- La maxilar, in proporție mult mai mică decât la mandibulă:
o La nivelul regiunii anterioare si a premolarilor in proporție de
25% si mult mai puțin in zona posterioară
o La edentație parțială cu ½ dinți lipsă indiferent de zona de la
nivelul arcadei, aproape întotdeauna.
- La mandibulă 2/3 din cazuri lanivelul anterior si ½ din cazuri in
zona posterioara.
- Senzația tactila la frezură e de lemn de brad
c. D3 – os trabecular dens (format din os cortical subțire si os trabecular),
localizare:
- La maxilar
o Maxilarul anterior
- La mandibula
o Zona anterior
o Zona posterior
- Senzația tactila la frezură e de lemn de plută
d. D4 – os trabecular fin (format din os corticala foarte subțire si os trabecular
de înalta calitate), localizare
- La maxilar
o Zona posterioară, îndeosebi in zona molarilor sau după
sinuslifting
Senzația tactila la frezură e de polistiren

27. Consecinţele aplicării lucrării protetice în primile 15 zile după operaţia

de implantare.

Incarcarea precoce-implanturile sunt puse in functiune intre 1 saptamina si 2 luni

dupa instalarea lor.
-respingerea implantului precoce este incarcarea cu forte musculare prea
devreme.
-lipsa stabilitatii –mobilitatea implantului
Verificarea osteointegrării:
 Corect ar fii controlul histologic dar nu e posibil de realizat deci se
evaluează radiologic și clinic.
 Prima radiografie la 10-15 zile
 Următoarea la 3 luni
 Implantul să fie imobil
 La percuție un implant osteointegrat raspunde cu un sunet de stîncă
 Să prezinte liniște clinică
Eșecurile apar de obicei în primele 2 săptămîni de la inserare , ori în primele 2
săptămîni de la încărcare.

28. Consecinţele aplicării lucrării protetice după o lună după operaţia de

implantare.

Regeneratul primar osos apare dupa 2 luni de la interventia chirurgicala si pentru a

evita traumele ocluzale exercitate asupra implanturilor la confectionarea lucrarii
protetice se tine cont de particularitatile biodinamice si ocluzale.

Aceleasi riscuri ,este vorba despre incarcarea precoce:1 saptamina-2 luni dupa instalarea
implante.
Conceptul de ocluzie în protecție mutuală:
 Necesită existența contacteelor tripodale multiple , simultane, unirome și stabile în
zonele laterale în PIM
 Este bine să existe o inocluzie frontală de 30 de microni
 Existența dezocluziei la niv posterior în mișcările de propulsie și la niv părții
nelucrătoare în lateralitate
 Este de dorit ghidajul de grup în mișcările de propulsie și lateropulsie ale mandibulei
În cazul unei punți totale pe implante se recomandă ocluzia cu protecție.

29. Consecinţele aplicării lucrării protetice după 3-4 luni după

intervenţia - chirurgicală.

Aplicarea lucrării protetice pe implante peste 3-4 luni la mandibulă,

datorită densității osoase mai bune ca la maxilă, nu ar trebui să aibă loc
complicații legate de neintegrarea implantului (rotirea acestuia la
aplicarea forței de înșurubare a lucrării protetice) cu ruperea conexiunilor
realizate între micro- și macro- structurile implantului cu osul
 periimplantar format prin contact direct sau la distanta (consecințele
solicitării precoce a implantelor) – dar, la maxilă – in dependenta de tipul
implantului, starea generala (boli asociate-diabet, osteoporoza), virsta –
acest risc, la 3-4 luni este destul de mare.
Din momentul aplicării lucrării protetice la această etapă, in primul an
va avea loc o rezorbtie a osului crestal periimplantar intre 0,9-1,6 mm, in
dependenta de fenotipul gingival – fenomen determinat de formarea
latimii biologie.

30. Consecinţele aplicării protezelor pe implante după un an de la

intervenţia chirurgicală.

Aplicarea lucrării protetice pe implante după 1 an de la intervenția

chirurgicală, reprezintă un termen tardiv, deoarece, osul periimplantar,
nefiind stimulat mai mult de un an de la implantare, datorită lipsei de
funcție, asemănător unei creste edentate – nu este functie, nu este nutritie
a osului, poate fi supus unui proces de rezorbție osoasă în urma activării
osteoclaștilor, iar aceasta poate face implantul mai vulnerabil pe viitor
din punct de vedere estetic și biomecanic.
De asemenea, intirzierea mai mult de un an a tratamentului protetic
pe implante, poate duce la accentuarea fenomenului de schimbare a
pozitiei dintilor vecini (mezializare, înclinarea dintilor limitrofi breșei)
sau a celor antagoniști (extruzie) – ceea ce duce la agravarea tabloului
clinic și îngreunarea tratamentului - cu necesitatea unor șlefuiri și
manipulații adăugătoare.

31.Metode de echilibrare a planului de ocluzie

Echilibrarea ocluzală se poate realiza prin două procedee: şlefuire

selectivă și aplicarea gutierelor. Toată această echilibrare ocluzală
determină scăderea hiperactivității muşșchilor masticatori şi obținerea
unui număr cất mai mare de contacte ocluzale de intensitate egală
atunci când mandibula este în intercuspidare maximă. Niciunul din
aceste procedee nu are un efect sigur, de aceea medicul trebuie să
cunoască avantajele și dezavantajele fiecărui procedeu pentru a alege
cea mai potrivită soluție terapeutică. 2.a. Şlefuirea selectivă este
indicată în cazurile incipiente ale bruxismului când morfologia
ocluzală nu este încă alterată şi are drept scop armonizarea contactelor
 ocluzale și omogenizarea lor în pozițiile statice ale mandibulei față de
maxilar şi în dinamica mandibulară. Înaintea efectuării şlefuirilor
selective relațiile intermaxilare vor fi examinate după montarea celor
două modele într-un articulator total programabil. Şlefuire selectivă
este recomandată atunci când se poate realiza fără mutilarea
suprafețelor de smalț. Dacă totuşi se va recurge la o reabilitare orală
cu ajutorul restaurărilor protetice, echilibrarea ocluzală trebuie făcută
înaintea tratamentului protetic. În urma echilibrării ocluzale prin
şlefuire selectivă, care de multe ori necesită multe şedințe terapeutice,
trebuie să rezulte o ocluzie ale cărei stopuri ocluzale în intercuspidare
maximă și relație centrică vor fi multiple, de intensitate egală și
stabile.

Terapia de reechilibrare ocluzala

-are drept scop realizarea unui relief ocluzal cat mai functional
-cat mai apt pentru realizarea functilor SST
-care sa asigure o pozitie corecta a mandibulei fata de craniu
-contacte dentare distribuite uniform pe arcadele dentare
-transmiterea de forte ocluzale normale ca intensitate si directie atat in statica
cat si in dinamica.
Pentru depistarea contactelor premature (static) si a interferentelor (dinamica)
se utilizeaza markerii
– hartia de articulatie;
-ceara de ocluzie – Cheek-Bite –utila ca putem vedea rezultatele slefuirii
selective;
metode moderne: fotoelasticitatea.

Echilibrarea Ocluziei
-slefuiri selective la nivelul anvelopei ocluzale
-amputatie coronar
– in caz de extruzie
-remodelarea coronara in caz de exista versi (mezializari/distalizari)
-in situatii in care dintele prezinta o inclinare meziala sau distala sub un unghi
de 30 de grade – nu mai poate fi pastrat;
-in cazul dintiilor care prezinta mobilitate de gradul 3 si extragem
-lucrarile protetice defectoase.

METODE DE SLEFUIRE
1) Metoda lui Iankerson
2) Metoda Schuyler
3) Metoda Burlui
Metoda lui Iankerson – simpla – blocheaza ocluzia – se poate realiza doar daca morfologia
ocluzala este normala. In caz de contacte – autorul slefuieste versantul vestibular a
cuspidului de sprijin mandibular (1) si versantul cuspidului de ghidaj de pe PM si M maxilari
(1a); versantul oral a cuspidului de sprijin max (2) si versantul vest a cuspidului de ghidaj
mand (2a); versantul vestibular a cuspidului palatinal (3) si versantul lingual a cuspidului
vestibular mand (3a).
Se incepe cu versantul vest a cusp de sp mand; apoi vers vest a cusp de gh max; apoi
versantul pal al cusp de sprijin max; versantul lingual al cuspidului de gh mand; versantul
lingual al cusp de sp mand; versantul vest al cusp de sprijin max.
Metoda Schuyler – elibereaza long-centric (functionalisti)
Elibereaza long centricul
Rezolva problema prin sefuirea in cazul in care mand este deviata spre mezial, contactel
premature trebuie cautate pe pantele distale a cusp sup si pantele meziale a cusp inf (MUDL
Daca mand este deplasata spre distal (DUML)
Daca mand este deplasata lateral – cautam contactele premature pe pantele v a dintiilor sup
si pantele linguale a inf. Pe partea opusa devitiei cautam contactele premature pe pantele
paltinale a cusp sup si pantele vest a cusp inf. Vom slefui din cusp pal max.
METODA BURLUI
Spatiaza slefuirea selectiva in 5 etape
1.-prima etapa: bilant ocluzal – depistarea contactelor d-d si in cazul ocluzogramei sau a
modelului montat in articulator programabil se stabilesc contactele premature.
Bine de utilizat cheek bite pentru controlul slefuire
2.-se vor armoniza curbele de compensatii sagitale si transversale precum si planul de
ocluzie.
3.-prima sedinta de slefuire – se armonizeaza arcadele dentare in sens vestibulo-oral.
Trebuie regularizata arcada – adus intr-o linie tangenta a celorlalti dinti, dintii adusi in planul
restului.
Se face prin:
-remodelare planara, slefuiri
-malpozitii accentuate – extragerea dintiilor
-abrazii cu inlaturarea suprafetei coronare, prof. rec reshaparea coronara. (IO cu platou
ocluzal ; microproteze de acoperire)
4.a doua sedinta – suprimarea contactelor premature deflective si nedeflective (daca
mandibula isi cauta loc datorita contactului – deflectiv ; daca se opreste nedeflectiv)
Cale terminala de inchidere sa fie liniara.
Mand spre mezial – DUML
Mand spre distal – MUDL
Partea deviata BULL
Si nedeviata LUBL
5.3 – se controleaza slefuirea selective; se elibereaza freedom in centric; se elibereaza
miscarile de lateralitate prin slefuirea interferentilor pe partea inactiva (care sunt cele mai
periculoase); si apoi a celor lucratoare in eliberarea miscarii de lateralitate. In cazul
contactelor pe partea inactiva - slefuirea se va face pe cuspizii de sprijin max/mand.
Trebuie sa pastram functia respective, fct canina – fct canina, gr-gr
In sedinta a 4-a se elibereaza propulsie (miscarea test – cap la cap ghidaj incisiv, liniar –
orice suprafata pe hartie in timpul probei trebuie sa slefuim pe fata palatinala a inc sup – nu
a marg inc.
In pozitia test –cap la cap – nu trebuie sa existe contact post! – acestea se elimina mai intai,
cele nelucratoare, si apoi cele lucratoare.
Dupa o saptamana se reevalueaza rezultatele obtinute, se face lustruirea perfecta asupra
suprafetelor, si impregnarea lor cu aminofloruri (paste, geluri, solutii)

32.Particularitatile amprentarii la confectionarea lucrarilor pe implante.

• Aproape toate sistemele moderne de implante oferă dispozitive de

amprentare și transfer. în funcție de sistemul utilizat diferă şi tehnica
de amprentare respectiv posibilitățile de transfer a situației clinice pe
modelul de lucru. în protetica implantologică au devenit uzuale
următoarele tehnici de amprentare: amprenta directă, când pe model
este redată direct situația implantului sau a marginii supragingivale a
extensiei permucozale prin intermediul unui dispozitiv de transfer
înşurubat, fix care după amprentare se îndepărtează odată cu
amprenta; amprenta indirectă, când modelul redă situația stâlpului
protetic al implantului sau situația implantului prin demontarea de pe
model a dispozitivului de transfer indirect tip capă sau stâlp de
amprentare fixat în prealabil pe implant; amprenta convențională a
stâlpului protetic definitiv.

• Tehnica indirectă Tehnica de amprentare indirectă necesită dispozitive

de transfer indirecte (DTI) de tipul capelor metalice sau plastice care
se atașează pe stâlpul implantului (de exemplu şurub Bauer, şurub
Bicortical). Alte sisteme de implant oferă un stâlp de amprentare și
transfer care se înșurubează.

• Tehnica directă de amprentare se utilizează la ora actuală numai pentru

amprentarea finală. Necesită dispozitive de transfer directe (DTD).
Forma unanim acceptată dispozitive la ora actuală este
paralelipipedică, ele fiind prevăzute cu şuruburi lungi care le permite
ataşarea la stâlpul implantului. Amprentarea se face cu ajutorul
portamprentei individuale confecționate în prealabil pe modelul
preliminar. acestor Realizarea portamprentei individuale Montarea
dispozitivului de transfer direct in cavitatea orala a pacientului
Amprentarea cu polieter sau silicon cu reacție de aditie Amprenta
finala impreuna cu dispozitivul de transfer Etapele amprentării cu
portamprenta deschisă Portamprenta va fi perforată la nivelul
şuruburilor de fixare a dispozitivului. Materialele folosite în
 amprentare trebuie să fie de tipul siliconilor de consistență chitoasă
(cu reacție de adiție sau de policondensare) sau a polieterilor. După
priza materialului de amprentare se deșurubează şuruburile de fixare a
dispozitivelor. Astfel dezinserția amprentei se va face simultan cu
dispozitivele de transfer direct. Pe aceste dispozitive fixate în
amprentă se fixează stâlpii analogi prin intermediul şuruburilor de
fixare. Această manoperă se va executa cu mare grijă pentru a nu
mişca dispozitivul de transfer în materialul de amprentă și pentru a nu
provoca deformări ale amprentei. Ulterior întregul ansamblu este
trimis în laborator în vederea turnării modelului de lucru din gipsuri de
clasa a IV-a (extradure). Utilizarea materialelor din răşini epoxi nu se
mai recomandă astăzi datorită contracției de priză a acestora
Momentul turnării modelului este dictat de clasa materialului de
amprentă. în situația când amprenta se dezinfectează, această
operațiune se va face înainte de introducerea stâlpului analog. Se
recomandă atenție la compatibilitatea materialului de confecționare a
capei față de substanțele antiseptice utilizate la dezinfecția amprentei

33.Particularitatile modelarii puntilor dentare pe implante.

Particularitati de confectionare a restaurarilor implanto protetice provizorii.

+ suprafețele ocluzale sunt mai mici în volum în comparație cu dinții naturali,
pentru a nu crea brațe de forțe adăugătoare.
+ relieful ocluzal este slab pronunțat, pentru a evita la maxim posibil
interverențele și participarea la mișcările de ghidaj.
+ lucrările sunt concepute astfel încît să nu provoace presiuni nejustificate pe
gingie.
+pozitionarea constructiei protetice provizorii in infraocluzie atit M-D cit si
vertical
+confectionarea lucrarii integral din acrilat auto sau termo sau fotopolimerizabil
-confectionarea restaurarilor implanto protetice provizorii cind este prezenta o
stabilitate primara nu mai mica de 20 Ncm.
-etape reduse si simple de confectionare

Particularitati de confectionare a restaurarilor implanto protetice definitive.

+relieful ocluzal slab pronuntat,atit latimea V-O cit si M-D in dependenta de
diamentrul implantului(latimea V-O este mai mica decit a dintilor naturali)
+sunt prezente contactele cu dintii vecini cit si antagonisti
+lucrarile fixate prin insurubare se insurubeaza cu cheie dinamometrica si
efectuarea radiografiei de control pentru verificarea fixarii definitive.
+confectionarea lucrarii din materiale biocompatibile si fizionomice si
rezistente la fortele de masticatie
+protezarea definitiva se efectueaza dupa finalizarea osteointegrarii ,de 6 luni.
-etape laboreoase de confectionarea,din cauza necesitatii unei precizii mai mari
de confectionare si tehnologii mai complicate de realizare
+in cazul fixarii prin comentare,se verifica indepartarea tuturor resturilor de
cement
34.Caracterul contactului interocluzal la nivelul implantelor.

• In raportul dintre elementele arcadei dentare contactele ocluzale pot fi

divizate în: 1. contactele ocluzale statice 2. contactele ocluzale
dinamice Într-o ocluzie normală ideală, contactele dento-dentare ar
trebui să corespundă din punct de vedere al calității unor parametri: -
punctiforme; - de tip: margine incizală – suprafață palatinală; cuspid –
fosetă; cuspid – ambrazură; să se realizeze între suprafețe netede şi
convexe; - să fie multiple; să fie stabile; să fie uniform şi armonios
distribuite pe arcadă, pe toți dinții cuspidați; - cu localizare precisă.
Calitatea contactelor dento-dentare va fi examinată clinic - - la pacient
prin inspecție, dar de un real folos este şi examenul paraclinic, al
modelului de studiu care poate aduce informații suplimentare, dată
fiind posibilitatea vizualizării directe a contactelor şi a morfologiei
cuspidiene (convexități, înclinări ale pantelor, caracteristicile curbelor
etc.). Marcarea şi înregistrarea contactelor dento-dentare se realizează
în relație centrică şi intercuspidare maximă, cu precizarea corelației
dintre IM şi RC (point-centric, wide centric, long-centric), iar
contactele înregistrate se transferă pe fişele de analiză ocluzală.

35.Particularitatile constructive a protezelor atipice fixate pe

implante.
AGREGAREA PRIN TELESCOAPE-presupune utilizarea unei cape
clinice confecţionată din metal, care se cimentează pe stâlpul
implantului. Peste capă se aplică suprastructura restaurării
protetice.Menţinerea şi stabilitatea punţii pe implante se ralizează prin
ficţiunea dintre capă şi suprastructură.Capa poate fi realizată prin
turnare în laboratorul de tehnică dentară dar există şi sisteme de
telescoape prefabricate. Avantaje:
->sprijin la nivelul feţei ocluzale
->încercuirea stâlpului implantului pe toată circumferinţa coronară.
->menţinerea restaurării protetice prin intermediul fricţiunii între capă şi
suprastructura protetică.
->distribuţia adecvata a forţelor masticatorii suportului parodontal (la
dinţii naturali) şi suportului osos (la stâlpii implantelor).
AGREGAREA PRIN INTERMEDIUL MAGNEŢILOR.
Pentru realizarea unei agregări magnetice, este necesar ca în porţiunea
endoosoasă a implantului să fie introduse elemente din aliaj feromagnetic, iar în
intradosul suprastructurii să fie poziţionat magnetul, cu ajutorul unei răşini
acrilice autopolimerizabile.
Deşi agregarea prin intermediul magneţilor asigură o retenţie bună, această
modalitate de agregare prezintă şi unele dezavantaje unul din acestea vizând în
special rezistenţa scăzută la coroziune a aliajelor feromagnetice. La acest tip de
agregare se apelează în special la cazurile unde se practică supraprotezarea.

AGREGAREA PRIN SISTEME SPECIALE DE TIP CULISĂ

Sistemul culisă este un sistem alcătuit din două componente, gen matrice-
patrice. Una din cele două componente va fi fixată în elementul de agregare a
suprastructurii (patricea) iar cealaltă va fi solidarizată la corpul de punte
(matricea).Patricea este ataşată elementului de agregare, reprezentat din una sau
mai multe coroane cimentate pe stâlpii implantelor, iar matricea este realizată
sub forma unei cavităţi retentive în corpul de punte al suprastructurii.
Stabilitatea restaurării protetice se realizează prin fricţiunea care apare între
cele două suprafeţe aflete în contact. Acest tip de agregare este recomandat cu
precădere atunci când există o infrastructură mixtă (dinţi naturali şi implante).

AGREGAREA PRIN INTERMEDIUL UNOR BARE CU CALĂREŢI.

Bara,cimentată sau fixată prin şuruburi de implante, are rolul re solidarizare
a acestora şi de retenţie pentru suprastructură.
Bara cu călăreţi de tip Dolder (bara ovală) sau bara rotundă sunt folosite în
special în protezări pe implante în regiunea interforaminală, deoarece permit o
rotaţie a protezei în jurul axei barei În cadrul punţilor mobilizabile se folosesc
sisteme bară – călăreţi culisabile care pot fi prefabricate sau confectionate
individual de tehnician.
Suprastructura, având călăreţul integrat, poate fi confecţionată şi
demontabilă, prin integrarea unuia sau mai multor şuruburi plasate vertical
(înşurubare ocluzală) sau orizontal (înşurubare orală). Şurubul traversează
suprastructura şi călăreţul, înşurubarea făcându-se în bară (în mezostructură).
AGREGAREA PRIN COMBINAREA MAI MULTOR MIJLOACE
SPECIALE DE MENŢINERE, SPRIJIN ŞI STABILIZARE.

Agregarea unei punţi demontabile pe implante şi dinţi naturali este posibilă

prin folosirea unui singur tip de sisteme speciale (de exemplu culisă) al căror
număr variază în funcţie de numărul dinţilor naturali (sau de grupurile de dinţi
solidarizate prin coroane). Acesta presupune ca agregarea la nivelul implantelor
sa fie prin înşurubare.

36.Complicatii generate de afectarea structurilor adiacente la tratamentul

protetic pe implante.

Complicațiile postterapeutice (mobilizarea implantului, fracturarea

implantului și a bontului protetic, deșurubarea bontului protetic,
infecțiile periimplantare)

Complicatii postterapeutice. 1.Mobilizarea implantului.Cauzee:

-incarcarea protetica prematura a implantului -realizarea incorecta a
integrarii epitelio-conjuctive -pozitionarea implantului intr-o zona cu
elasticitate mandibulara marita -restaurari protetice provizorii sau
ddefinitive incorecte -realizarea unei ocluzii nefiziologice -prezenta
bruxismului -igiena locala deficitara 2.Fractura implantului si a
bontului protetic Cauza o constituie directia si intensitatea
nefiziologica a fortelor ce se transmit asupra implanturilor.
3.Desurubarea bontului protetic,fracturarea sau desurubarea surubului
de fixare arestaurarii protetice agregate prin insurubare Aceste
complicatii reprezinta consecinta transmiterii nefiziologice a fortelor
asupra complexului implantar. Transmiterea nefiziologica a fortelor
este influentata la rindul ei de urmatorii factori : -insertia implanturilor
intr-o topografie inadecvata si intr-un ax de insertie nefavorabil
-conceperea gresita a planului de tratament.
Complicațiile imediate - Accidente intraoperatorii: hemoragia, lezarea dinților
vecini, implantarea nereușită, deteriorarea implantului în timpul inserării,
deplasarea parțială sau totală a implantului în sinusul maxilar.
- Complicații apărute în perioada osteointegrării: expunerea implantului prin
dehiscența mucoasei, infecții sau supurații loco-regionale, eliminarea precoce a
implantului.
- Accidente la montarea bontului protetic: dificultatea descoperirii șurubului de
vindecare, imposibilitatea montării bontului protetic.
- Accidente la montarea suprastructurii: dificultatea la montare prin lipsa
paralelismului, fractura șurubului de fixare sau a bontului protetic. –
Complicațiile survenite după protezarea pe ID: nerespectarea paralelismului și
a axului elementelor de sprijin, configurație incorectă, mărirea suprafeței
ocluzale în sens vestibulooral (ceea ce poate duce la desfiletarea abutmentului
protetic), unghiul axului coroanei dentare și al abutmentului ce depășește 27°,
formare incorectă a fisurilor și cuspizilor 46 suprafeței ocluzale a construcției
protetice cu sprijin implantar .
Complicațiile tardive - Expunerea implantului în cavitatea bucală prin:
resorbție osoasă (infecție cronică), detașări de periost (prin suprasolicitare),
mobilizarea implantului dentar. - Periimplantita. - Deșurubarea sau înșurubarea
insuficientă a bontului protetic. - Decimentarea restaurărilor implanto-protetice.

37.Cauzele aparitiei mobilitatii implantului si profilaxia acestei

complicatii

Factorii generali ce pot duce la eșecul implanturilor dentare sunt: - fumatul; -

chimioterapia; - terapia cu bifosfonați; - displazia ectodermală; - forma erozivă
a lichenului roșu plan; - diabetul zaharat de tipul II în stadiul de decompensare.
Factorii locali, care ar putea duce la eșecul implantului dentar sunt: - inserarea
implantului dentar într-o zonă cu atrofie osoasă pronunțată; - utilizarea
implanturilor dentare cilindrice, care necesită efort maximal; - inserarea
implantului dentar imediat postextracțional într-o alveolă infectată; - utilizarea
implanturilor dentare scurte în zonele contraindicate și invers; - diagnosticarea
incorectă locală a crestelor alveolare ca formă anatomică și structura osoasă
gradual.
Profilaxia: Eliminarea sau diminuarea cantităţii de nicotină. Fumatul poate
provoca complicații după operație și inhibă capacitatea organismului de a se
vindeca. Deși este de preferat să se renunțe complet la fumat, este adesea
recomandată efectuarea unei pause, cel puțin patru săptămâni înainte și după
intervenția chirurgicală. Eliminarea sau diminuarea cantităţii de alcool La fel ca
fumatul, consumul de alcool poate afecta vindecarea. Evitarea consumului de
alcool în timpul procesului de recuperare este necesară. Practicarea unei bune
igiene orale. Infecția este unul dintre riscurile majore în operația de implant
dentar. Practicând o igienă orală adecvată poate ajută la menținerea unui risc
scăzut de infecție. Un alt mod care ajută la reducerea numărului de complicații
după operația de implant dentar, este ca pacientul să urmeze toate instrucțiunile
post-operatorii.

38. Implantele endoosoase. Caracteristica.

Implanturile dentare sunt materiale aloplastice inerte integrate în maxilar şi/sau
mandibulǎ pentru a fii folosite în situaţiile pierderii dinţilor (restaurări protetice)
sau pentru a ajuta la restaurarea structurilor orofaciale deteriorate/pierdute în
urma traumelor, neoplastiei şi defectelor congenitale.

În general, un sistem de implant constă din implantul propriu-zis şi bontul

protetic. Structura protetică restaurativă se fixează în mod tipic pe bont prin una
din următoarele metode: cementare, folosirea unui şurub ocluzal sau ataşare cu
pini ce permit asamblarea unei proteze mobile. Implantul este partea implantată
în os, iar bontul este partea ce susţine şi/sau fixează structura protetică. Cel mai
larg acceptat şi mai de succes, în prezent, este implantul endoosos de tip şurub
din Ti, care se bazează pe descoperirea profesorului suedez Per-Ingvar
Bränemark (1952) că titanul poate fi integrat cu success în masa osoasă.

39. Clasificarea implantelor endoosoase.

Implantele endoosoase sunt dispozitive din materiale aloplastice care se insera
chirurgical Intr-o creasta osoasa, de regula, cu scopul de a deveni o
infrastructura protetica .

Implantele endoosoase se prezinta sub diferite forme:

a) Implante sub forma de radacina(root form implants) sunt concepute

pentru a fi introduse Intr-un suport osos verticalsub forma de coloana.

Ele pot fi netede,prevazute cu depresiuni, orificii sau perforatesi pot fi sau nu

acoperite cu diferitemateriale.
Exista doua tipuri de baza:

cilindrice- cu retentie si legare microscopica

sub forma de surub- se infileteaza in patul osos si sunt prevazute cu retentii

macroscopice care asigura fixare primara osoasa.

b) Implantele lama(blade ) –necesita prezenta unei dimensiuni orizontale

a osului fiind plate si inguste in sens V-O

În funcție de formă, implanturile dentare endoosoase pot fi: - implanturi

dentare cilindrice; - implanturi dentare în formă de placă; - implanturi dentare
cadru (Ramus).
În funcție de structură: - dintr-o piesă; - din două piese.
În dependență de modalitatea aplicării: - implantul dentar de stadiul I; -
implantul dentar de stadiul II. În funcție de materialul din care sunt
confecționate: - compozite; - ceramice; - polimerice; - metalice (oțeluri Cr-Co,
titan, aliaje de titan); - diverse materiale (carbon, safir, oxid de zirconiu).
Din punct de vedere imunologic, distingem: - alogene; - autogene; -
xenogene.
În funcție de momentul aplicării: - imediat (postextracțional); - imediat-tardiv
(precoce - după vindecarea plăgii 10-14 zile); - tardiv (după vindecarea plăgii
osoase 3-6 luni)

40. Implantul submucozal. Caracteristica.

Aceste implanturi numite și intra- mucozale sint utilizate pentru a imobiliza protezele mobile.
Se fo- losesc foarte rar, îndeosebi la maxilă. Sint indicate la pacienți pentru care factorul
fizionomic are o importanță cardinală (lectori, actori, la pacienții cu reflexul de vomă
accentuat). De obicei implantul este plasat pe partea palatinală a maxilei in regiu- nea
premolarilor și caninilor, în zonele cu cel mai pronunțat strat mucoperiostal. Se introduc de la
6 pînă la 8 implanturi pentru o proteză..

41. Caracteristica implantelelor endoosoase lamelare.

In anul 1966 Lincow a propus implantul lamă confecționat din crom-nichel-vanadium. Acum
aceste implanturi sînt confiecționate din titaniu, au o suprafață de contact mare cu structurile
osoase şi sint rezistente la forțele ocluzale. Orificiile lamelor permit integrarea implantului cu
osul, iar forma lor asigură un contact mai mare cu suprafața osoasă. In acest mod forțele de
masticație sint dispersate, permițind in acelaşi timp o adaptare la condițiile morfologice ale
crestelor edent ate. Utilizarea acestor implanturi se recomandă în edentațiile întinse
terminile. Existä forme variate de implanturi specifice zonelor to- pografice anatomice.
Partea introdusă in os este lamelară, ingus- iă, pînă la 1,5 mm, iar înălțimea poate fi
modificată. Lungimea implantului este diversă, din ea putind i desprinse unul sau mai multe
bonturi (capul implantului). De menționat ca circa 82 la sută din implanturile aplicate o
constituie cele lamelare. Avantajele utilizării acestor forme de implanturi constau in
rezistența lor mărită la forțele orizontale, datorită contactului eu tesuturile osoase pe o
suprafață mai mare. Perforațiile implantului oferă posibilitatea apariției procesului de
osteogeneză. Una din problemele apărute la utilizarea acestor implanturi o constituie
biocompatibilitatea. In anul 1975 Hodosh a introdus implantul din sticlă-carbon, care a fost
confecționat din carbon pur, aplicat pe un manson din otel. Aceste implanturi au fost fo-
losite pentru inlocuirea unui singur dinte. Ceramica folosită in acest scop din 1980 este
indicată ca material-inert, din punct de vedere al biocompatibilității. De remarcat insă că
ceramica este casantă, creind astfel probleme de rezistență la forțele mastica- toare. Pentru
rezolvarea casabilității şi sporirea durității Kawahara (1980), Koth (1982) au aplicat formele
monocristal-safir. Stu- diile au arătat că acest tip de implant au fost bine tolerate. Supra- fața
dintre implant și os a arătat atît zone de osteointegrare cit și tesut fibros conjunctiv
(Fukuyama, 1986). Rata de succes a im- planturilor de safir este de aproximativ 90% după
Kath (1983) și 70-80% după Albrektsson (1986). Implanturile endoosale-lamă sint indicate
in: 1) atrofia apofizelor alveolare de gradul I-II pe verticală; 2) cînd grosimea apofizei
alveolare este nu mai mică de 3,0 mm pentru implantul-lama și 6,0 mm pentru implantul
endoosal-şurub. 3) cind spațiul interocluzal între zona edentată și antagoniti este de 12,0 mm;
4) cînd structura tesutului osos corespunde virstei.

42. Implantele aplicate în două sedinţi. Caracteristica.

Implante cndoosale tip Brancmark. In ultimii 10 ani tot mai des sînt utilizate implanturile-
rădăcină tip Branemark care sint introduse intraosos în două ședințe operatorii. sînt compuse
din rădăcină propriu-zisă in formă de şurub cu un canal central, în care se introduce prin
înşurubare bontul artifici- al; un şurub de acoperire care se aplică peste capătul implantului
formînd un capişon de protecție în perioada cit rădăcina-implant rămîne acoperită de
mucoasă; bontui artificial (suport pentru vi- itoarea proteză), de regulă de formă cilindrică ori
cilindro-conică, care va fi agreat prin înşurubare la implantul-rădăcină in a doua şedință
operatorie. Branemark a lansat conceptia implanturilor osteointegrate, considerînd că prin
introducerea intraosoasă a im- plantului-rădăcină se produce o jonețiune anatomică și
funeționa- lă între os și suprafața implantului, asigurind astfel un suport eficient pentru
viitoarea proteză. In scopul creării osteointegrări este necesar ca osul să se prepare cu
minimum de lezare tisulară. Implanturile tip Branemark introduse în prima şedință opera-
torie și lăsate intraosos o perioadă de 3 luni la mandibulă şi 6 luni la maxilă, sînt
redescoperite într-o a doua şedință operatorie în care se ataşează bontul artificial pentru
ancorarea construcțiilor protetice. Timpul estimat între 3-6 luni după inserția im- plantului
este timpul de vindecare a tesutului osos. Pronosticul favorabil pe parcursul acestei perioade
se va menține prin con- trolul asupra distribuirii lorțelor masticatoare, prin realizarea unor
construcții protetice ce corespund principiilor ocluziei func- tionale cit și prin menținerea
barierei muco-periostale într-o stare perfectă de igienă. Sistemele de implante Core-Vent,
Micro-Vent, Screw-Vent. Aceste sisteme prezintă implanturi cilindrice, prevăzute cu orificii
în zona apicalä. Ele se realizează in două etape chirurgicale. Implanturile respective au fost
realizate de Gerald Niznic în 1984, din aliaje de titan: titan 90%, aluminiu 6 %, vanadiu 4%.
Suprafetele implanturilor Core-Vent și Micro-Vent sînt tratate prin sablare, pentru a le fi
mărită suprafata de osteointegrare. Aceste im- planturi sint prevăzute în zona apicală
(cilindrică) cu 4-8 orificii pentru pătrunderea osului în golul implantului in timpul
osteointegrării. In jumătatea coronară implantul este inzestrat cu 3- 4 spire de şurub. Se
prezintă în trei diametre: 3,5 mm; 4,5 mm; 5,5 mm şi in patru lungimi: 8, 10,5; 13 şi 16 mm.
Studiile făcute asupra rezultatelor aplicării acestor sisteme de implanturi cilin- drice au arătat
93 la sută rezultate bune după 4 ani (au fost su- puse controlului 15.115 implanturi).

43. Tipuri de osteointegrare a implantelor.

((((((((((În prezent există o controversă privind integrarea tisularăa implanturilor.
Există unii clinicieni care consideră osteointegrarea ca fiind singura modalitate
viabilă de integrare tisulară a implanturilor, folosind în exclusivitate implanturi
şurub sau cilindru. Aceştia consideră că orice altă modalitate de integrare tisulară
diferită de apoziţia directă de ţesut osos la suprafaţa  implantului este sortită
eşecului. Cu toate acestea, existenţa unui ligament peri- implantar nepatologic care
funcţionează corespunzător cu implanturile de stadiul I (încărcate  imediat),
implanturi lamă, stabilizatoare endodontice şi implanturi ortopedice, este un fapt
demonstrat. Această confuzie se datorează extrapolării faptului că absenţa apoziţiei
osoase în jurul implanturilor şurub reprezintă eşec. Această extrapolare este
greşită.)))))))))))
De asemenea, modalitatea de integrare tisulară a implanturilor subperiostale, care
sunt plasate deasupra osului şi nu în interiorul acestuia, nu poate fi aceeaşi cu
integrarea tisulară a implanturilor endoosoase.
În concluzie, exist 3 tipuri de integrare tisulară :
1) Osteointegrarea
2) Osteoconservarea
3) Integrarea periostală
1) Osteointegrarea – reprezintă  modalitatea de integrare tisulară  în care primul
ţesut  de la interfaţa implantară  care preia sarcinile ocluzale este ţesutul osos
2)Osteoconservarea  - reprezintă  modalitatea de integrare tisulară  în care primul
ţesut de la interfaţa implantară care preia sarcinile ocluzale este ligamentul peri-
implantar, compus din fibre de colagen osteostimulatoare, care diminuează forţele
care se transmit la ţesutul osos  înconjurător
 
 3) Integrarea periostală-reprezintă  modalitatea de integrare tisulară  în care primul
ţesut de la interfaţa implantară  care preia sarcinile ocluzale este un strat de ţesut
colagenos dens, care
constituie stratul extern al periostului. Acest strat reduce forţele ce se transmit la
corticala osului.

44. Cauze care afectează osteointegrarea.

Se considera ca un implant dentar nu s-a osteointegrat corect daca dupa trecerea perioadei de
vindecare postoperatorie (care dureaza intre 3 si 6 luni), implantul dentar este pierdut, mobil
sau in jurul lui tesutul osos nu s-a format, aspect vizibil pe radiografie ca o linie inchisa de
grosime 0,5-1mm.

Osteointegrarea incorecta poate fi cauzata de diversi factori: o afectiuni generale precum

diabetul decompensat, osteoporoza netratata, tratamente iradiante in zona capului si gatului o
igiena orala deficitara o in cazul marilor fumatori sau a marilor consumatori de alcool o
datorita diverselor accidente intraoperatorii : infectie, penetrarea sinusului etc Totusi, ultimele
cercetari arata ca cel mai important factor este stabilitatea primara a implantului. Pentru a se
osteointegra corect, implantul trebuie pozitionat in os sanatos in asa fel incat la finalul
operatiei sa prezinte o buna stabilitate. Implanturile mobile au o rata mica de succes.
Osteointegrarea incorecta apare in 1 pana la 6 la suta din cazuri.

45. Elemente de biomecanica în implantologie

Biomecanica cuprinde toate tipurile de interactiune dintre tesuturile si organele organismului

si fortele pe care ele le suporta.Aceasta reprezinta un raspuns al tesuturilor biologice la fortele
aplicate.

Definitie: Biomecanica implanturilor reprezinta un process de analiza si determinare a

incarcarii si deformarii osului intr-un sistem biologic.

Analiza Biomecanica

1.Cunoasterea(determinarea) fortelor masticatorii ce vor interactiona cu proteza;

2.Cunoasterea distributiei fortelor aplicate pe implante si constructiile protetice ;

3.Forta aplicata pe fiecare implant trebuie distribuita catre osul adiacent implantului,ceea ce
in mare parte depinde de forma si dimensiunile implantului.
Rolul studiului biomecanic este de a determina potentialul esec a oricarei parte a
sistemului,ceea ce include proteza,tesuturile de suport(osul alveolar) a implantului si
tesuturile biologice.

Masa se defineste drept acea marime masurabila ce determina cantitatea de substanta

continuta într-un corp sau particula, determinabila la nivel macroscopic si masurata, de
asemenea, macroscopic.

In fizica, o forta este o marime fizica ce exprima cantitativ o actiune care imprima unui
obiect cu masa o modificare de viteza, de directie sau de forma .

Greutatea unui corp este forța cu care un camp gravitațional acționeaza asupra corpului.

46. Complcaţile posibile în timpul efectuării etapelor de confecţionare la

tratamentul protetic cu incrustaţii.

1) Lipsurile partiale sunt determinate de urmatoarele cauze:

-Cantitatea de aliaj depusa pentru topire-turnare nu a fost suficienta
- Sursa de caldura nu a topit in mod corespunzator iar aliajul a ramas vascos
- Tiparul nu a fost incalzit la temperature optima, care favorizeaza curgerea
aliajului fluid. Aliajul in tipar rece se solidifica inainte de a patrunde in cavitatea
tiparului.
-Prezența gazelor în tipar oprește pătrunderea aliajului în toate detaliile
cavității
-Obstrucționarea unei zone din tipar de către un fragment rupt din pereții
acestuia.
2) Lipsurile totale sunt determinate de urmatoarele cauze:
-Aliajul a fost insuficient topit, s-a solidificat în pâlnia tiparului
-Aliajul topit în pâlnia tiparului se scurge lent în canalul de turnare, înainte de a
se declanșa forța de împingere.
3) Plusurile- sunt alte defecţiuni întâlnite, ele pot fi sferice, lamelare şi aciforme.
Ele sunt determinate de modificările apărute în volumul şi forma cavităţii
tiparului faţă de cele ale machetei.
4) Formarea porilor la nivelul suprafetei sau in interiorul maselor de aliaj.
5)Subdimensionarease manifesta prin patrunderea cu usurinta a incrustatiei in
cavitatea dintelui de pe model.
6)Subradimensionarea se manifesta prin imposibilitatea introducerii in cavitatea
preparata.

47. Etiologia, tabloul clinic şi diagnosticul complicaţiilor la tratamentul protetic

cu incrustaţii
 1) Lipsurile partiale sunt determinate de urmatoarele cauze:
-Cantitatea de aliaj depusa pentru topire-turnare nu a fost suficienta
- Sursa de caldura nu a topit in mod corespunzator iar aliajul a ramas vascos
- Tiparul nu a fost incalzit la temperature optima, care favorizeaza curgerea
aliajului fluid. Aliajul in tipar rece se solidifica inainte de a patrunde in cavitatea
tiparului.
-Prezența gazelor în tipar oprește pătrunderea aliajului în toate detaliile
cavității
-Obstrucționarea unei zone din tipar de către un fragment rupt din pereții
acestuia.
2) Lipsurile totale sunt determinate de urmatoarele cauze:
-Aliajul a fost insuficient topit, s-a solidificat în pâlnia tiparului
-Aliajul topit în pâlnia tiparului se scurge lent în canalul de turnare, înainte de a
se declanșa forța de împingere.
3)Surplusurile- sunt alte defecţiuni întâlnite, ele pot fi sferice, lamelare şi
aciforme. Ele sunt determinate de modificările apărute în volumul şi forma
cavităţii tiparului faţă de cele ale machetei.
4) Formarea porilor la nivelul suprafetei sau in interiorul maselor de aliaj.
5)Subdimensionarease manifesta prin patrunderea cu usurinta a incrustatiei in
cavitatea dintelui de pe model.
6)Subradimensionarea se manifesta prin imposibilitatea introducerii in cavitatea
preparata.
7) Decimentarea. Cauze posibile:
o Pereţi verticali prea divergenţi
o Adâncime prea mică
o Planşeu concav al cavităţilor de clasa 1
o Pereţi pulpari şi gingivali înclinaţi înafară la cavităţile de clasa
2
o Retenţia ocluzală ineficientă sau (mai rar) fracturarea ei la
inlay-urile ocluzo proximale
o Inezactităţi
o Cimentarea defectuoasă
8)Fractura dintelui.
o Pereţi subţiri
o Pereţi prea verticali Cuspizi neprotejaţi
o Mortificări pulpare
9) Mortificari pulpare
 o Şlefuiri incorecte (făra racire, cu freze uzate,prea aproape de
pulpă
o Coafaje nereuşite

48. Complcaţile posibile după fixarea incrustaţiilor.

1) Decimentarea. Cauze posibile:

o Pereţi verticali prea divergenţi
o Adâncime prea mică
o Planşeu concav al cavităţilor de clasa 1
o Pereţi pulpari şi gingivali înclinaţi înafară la cavităţile de clasa
2
o Retenţia ocluzală ineficientă sau (mai rar) fracturarea ei la
inlay-urile ocluzo proximale
o Inezactităţi
o Cimentarea defectuoasă
2) Fractura dintelui.
o Pereţi subţiri
o Pereţi prea verticali Cuspizi neprotejaţi
o Mortificări pulpare
3) Mortificari pulpare
o Şlefuiri incorecte (făra racire, cu freze uzate,prea aproape de
pulpă
o Coafaje nereuşite

49.Metode de tratament şi profilaxia complicaţiilor în tratamentul protetic cu

incrustaţii

o Efectuarea unui examen clinic corect.

o Sensibilizarea pacientului faţă de necesitatea unei igiene correcte
aceasta fiind o cheie a reuşitei a tratamentului protetic
o Asanarea regulată a cavitătii bucale, prin eliminarea tartrului şi a
factorilor de retenţie a plăcii.
o Alegerea corectă a tipului de incrustație (conform indicațiilor)
o Respectarea cerintelor de preparare a cavitatii pentru incrustatie
1) cavitatea sa fie preparate in limitele smaltului si dentine;
2)peretii verticali ai cavitatii sa fie paraleli intre ei sau usor sa devieze
3)largirea cavitatii in limitele tesuturilor sanatoase(pentru profilaxia
recidivei cariei)
 4)crearea punctelor retentive pentru a asigura o buna fixare a
incrustatiei
5)marginile cavitatii sa fie bizotate
o Respectarea munuţioasă a etapelor de realizare a lucrărilor protetice
o Analiza ocluzală corectă

50. Metode de tratament şi profilaxia complicaţiilor în tratamentul

protetic cu punţi dentare.

Punțile dentare fixe sînt niște construcții rigide, nedeformabile rezistente

la rupere, capabile să restabilească eficacitatea mastica- toare pină la
85-100%. Formele suprafețelor vestibulare și orale ale corpului punților
dentare sînt asemănătoare cu a dinților natu- rali, iar folosind materialele
contemporane de construire (acrila- te, composite, portelan) permit și
restabilirea aspectului fizionomic. Alături de avantajele descrise, punțile
dentare prezintă și unele dezavantaj: necesitatea pregătirii dinților-stilpi
cu redarea pentru-lelismului dintre ei, posibilitatea suprasolicitării
funcționale, apariția eroziunilor sub corpul punțiilor, complicații survenite
din partea elementelor de agregare în legătură cu acțiunea lor negativă
asup- Elementele de structură și clasificarea punților dentare. Elemen-
tele de structurä ale punțiilor dentare sint reprezentate de: I) elementele
de agregare de care este solidarizat corpul de punte la extremități și
care contribuie la fixarea (agregarea) de parodontului marginal,
manifestări alergice etc.
Planul de tratament cu punți dentare, indiferent de particularitate- tile
constructive și de tehnică prin care sint realizat, va avea în ve- dere
realizarea unor principii cunoscute sub denumirea de: principiul
biofuncțional, biomecanic și profilactic. . statică și dinamică a raportului
dintre proteză și suport.
Principiul profilactic de tratament prin punți dentare după ce asigură o
profilaxii generează și locale prin restabilirea unui echilibru ocluzal,
evitarea modificărilor patologice a procesului trofic în formațiuni
anatomice cu care stii, dinții antagoniști, parodont, apofiza alveolară și
mucoasa).
Principiul de biomecanică în protetică dentară se referă nu numai la
studierea dinamicii mandibulei și declanșării de forțe, dar și protejarea
dentară, deoarece ele constituie un component al sistemului- lui
stomatognat transmițind forțele funcționale asupra tesuturilor biologice
(parodont, fibromucoasa, tesutul osos)

51. Factorii etiologici generali a anomaliilor dentomaxilare (ADM)

1. Factorii ereditari
● Trasaturi caracteristice unei rase,etnii sau regiune geografica
● Trasaturi familiale
2. Bolile congenitale includ despicături labio-maxilo-palatine care intervin în timpul
creşterii fetale şi afectează dezvoltarea structurilor craniofaciale şi dentare.
3. Sindroamele genetice apar ca aberatii ale perechilor de cromozomi care intră în
alcătuirea ADN-ului (22XX sau 22XY) şi afectează dezvoltarea structurilor generale
şi cranio-faciale şi dento-maxilare (trisomii, maladii gonosomiale, disostoze,
condrodistrofii, osteopatii condensate)
4. Tulburări de nutriție
5. Tulburări endocrine Hipo/hiperfunctia:
· Hormonului de crestere STH somatotrop
· Parathormonul
· Hormonii tiroidieni (tiroxina, triiodotironina)
· Hormonul timic
6. Tulburari de metabolism
· Tulburările de nutritie (masticatie, digestie, absorbtie, transport) determină
tulburări în dezvoltarea generală şi dento-facială. Aportul de proteine, glucide,
lipide, vitamine şi săruri minerale asigură o creştere normală a organismului şi
a aparatului dento-maxilar. Absenta sau excesul aportului unuia dintre aceste
nutrimente pot determina dereglări cu manifestări şi la nivelul aparatului
dento-maxilar.
· Rahitismul
7. Boli infecțioase
8. Mediul înconjurător
9. Traume și accidente
10. Postură
11. Presiuni anormale

52.Ce reprezintă diglutiţia infantilă ca factor etiologic a anomaliilor de

ocluzie?

Deglutitia infantilă (viscerala) este normală la nou-născut şi la sugar (0 - 6 luni). În timpul

actului suptului, limba este interpusă între arcadele maxilare care sunt depărtate. În zona
laterală, musculatura obrajilor şi mucoasa jugală este interpusă între arcadele maxilare, iar
buzele asigură închiderea etanşă a cavitătii orale. Deglutitia are lor cu contractia puternică a
musculaturii fetei (buzelor şi a obrajilor), iar directia fortelor de actiune este în sens antero-
posterior.
Deglutiția devine un obicei vicios la copii atunci când înghițirea de tip infantil persistă și
după perioada în care ar trebui să se treacă la deglutiția adultă, având consecințe atât la nivel
funcțional, cât și estetic.

Un astfel de obicei poate duce la îngustarea maxilarului superior, prin lipsa presiunii
exercitate de limbă care în mod normal ar trebui să stea lipită de palat. O poziție mai coborâtă
a limbii poate modifica și poziționarea mandibulei.

53. Care sunt factorii etiologici locali a ADM?

Factorii locali

1. anomalii dentare de număr

dinți supranumerari , absențe dentare( congenitale carii și accidente)

2. anomalii dentare de volum

3. anomalii dentare de formă

4. fren labial anormal și bariere mucoase

5. pierdere prematură a dintilor

6. Retenție prelungită a dinților temporari

7. întârziere în erupția dinților permanenți

8. anchiloze dentare

9. carii dentare

10. restaurari dentare incorecte

54. Metode de examenare a modelelor de studiu.

Modelul de studiu este foarte util pentru stabilirea unui diagnostic corect.
Elementele care trebuie urmărite pentru stabilirea unui diagnostic sunt:

- forma arcadelor dentare

- forma, adâncimea și simetria bolții palatine

- relieful rugilor palatine și a papilei retroincisive

- inserția și grosimea frenurilor și a bridelor

- malpozițiile dentare/prezența breșelor/dinți supranumerari/înghesuiri

dentare/spațieri

- mărimea dinților (macrodonție/microdonție) – prin analiza Bolton

- dimensiunea arcadelor în sens transversal – prin analiza Pont

- deficitul de spațiu/excesul de spațiu

- analiza în cele 3 planuri.

Modelele vor fi examinate:

- în raport cu un plan sagital (de referinţă pentru toate anomaliile transversale);
- în raport cu un plan transversal (de referinţă pentru anomaliile sagitale);
- în raport cu un plan orizontal, perpendicular pe celelalte două, care trece la nivelul
planului de ocluzie (de referinţă pentru anomaliile verticale).

Primele lucruri pe care le analizăm pe model sunt: numărul, felul, forma şi poziţia
dinţilor, gradul lor de aliniere sau de malpoziţie şi, eventual bilanţul spaţiului necesar
pentru alinierea dentară.
Se precizează poziţia vestibulară sau palatinală a fiecărui dinte în parte, marcându-se
excesul sau lipsa de spaţiu de pe arcadă
Rotaţiile se descriu în funcţie de faţa dintelui deplasată de pe linia arcadei. Astfel, se
întâlnesc: deplasarea feţei meziale, a celei distale sau a ambelor feţe, specificându-se
valoarea rotaţiei (exprimată în grade). Şi în acest caz trebuie determinat necesarul de
spaţiu pentru aliniere.
Se apreciază, de asemenea, gradul de adâncime a boltei (plată, medie sau ogivală),
prezenţa sau absenţa torusului palatin. Se poate măsura şi adâncimea maximă a bolţii,
de la punctul cel mai decliv până la nivelul planului de ocluzie, comparând-o apoi cu
lăţimea interpremolară

55. Tabloul clinic a pacienţilor cu anomalii de forma, mărime şi poziţie a dinţilor

unitari.

Anomaliile dentare de formă sunt tulburări din perioada de morfodiferențiere a

germenilor dentari la nivelul centrilor dentari de creştere, manifestată coronar
sau radicular.
În etiopatogenia anomaliilor dentare de formă sunt încriminați factorii primari
(ereditari, genetici) sau secundari (endocrinopatii, infecții, traumatisme,
iradieri).
La nivelul centrilor dentari de creştere, apare o activitate intensă, scăzută sau
absentă, care modifică morfologia dentară, prin apariția sau dispariția unui
centru dentar de creştere.
Formele clinice ale anomaliilor dentare de formă sunt coronare, tuberculare,
radiculare sau paradentare:
• coronare:
- mici – în formă de cui, bob de orez, făraş, clapă de pian.
- mari – dinți giganți, geminați, fuzionați, baroc, Moser, Hutchinson, etc.
• tuberculare:
- Zuckerkandl – pe fața mezio-palatinală a molarilor temporari;
- Carabelli – pe fața mezio-palatinală a molarului prim permanent
superior;
- Bolk – pe fața mezio-vestibulară a molarilor permanenți secunzii sau
de minte superiori;
- sixtum – la nivelul molarului prim permanent inferior.

• radiculare – rădăcini supranumerare,

anormale, anomalii canaliculare, etc.

• paradentare – perle de smalŃ, dentinoame (extradentare, intradentare).

Diagnosticul pozitiv clinic:

• tulburări dento-dentare (înghesuire dentară regională);
• tulburări dento-alveolare;
• tulburări ocluzale;
• modificări fizionomice.

Principiile de tratament sunt:

• la dinții temporari – extracției timpurie, pentru că resorbția rădăcinii este
îngreunată;
• la dinții permanenți:
- coroană mică – microproteză fizionomică;
coroană mare – extracție şi protezare.

56. Indicaţiile tratamentului ortodontic la adulţi.

Indicatiile tratamentului ortodontic la adulti:

1.diastema

2.protruzia dintilor superiori, grupul inciziv

3.anomalii de pozitie a frontalilor

4.ocluzia inversa frontala

5.inghesuiri incisivo-canine inferioare

6.deplasarea dintilor laterali

7.malocluzii transversale

8.ocluzie adanca, forma acoperita

9.repozitionarea dintilor stalpi

10.marirea sau inghustarea unei brese in vederea tratamentului protetic

57.Contraindicaţii tratamentului ortodontic la adulţi.

Contraindicatiile tratamentului ortodontic la adult:
1.inflamatii si infectii
2.insuficienta posibilitatilor de ancoraj
3.lipsa colaborarii din partea pacientului
4.pacienti cu boli generale grave
 Igiena precara
 Caria generalizata
 Boala parodontala
 Psihicul Labil
 Deficientele psihice
 Afectiuni Inflamatori
 Traume recente la nivelul cav-bucale

58.Forme ciinice de disarmonii dentoalveolare (îngesuirea dentară).

Disarmonia dento-maxilartă cu incongruenţă se caracterizează prin existența
unei disproporţii între dimensiunea mezio-disială a dinţilor permanenti şi a
arcadelor alveolare corespunzătoare, prin disconţinuitate a arcadelor dentare la
nivelui fețelor proximale ale dinților şi înghesuire dentară,
La baza apariţiei disarmoniei dento-maxilare, se, găsesc o serie de factori:
Factori Generali :F. Genetici. Tulburarile neuro-endocrine si metabolice,
Tulburari a gonadelor , Bolile febrile cu actiune indirecta asupra organismului,
Cauze mecanice si traumatice ce pot incetini sau opri procesul de crestere.
Factori Locali :Modificari in cronologia eruptiei , Pierderea premature a
dintilor, eruptia intirziata, Caria dentara, Lipsa de spatiu, Dinti supranumerari
Clinic, disarmoniite dento-alveolare se împart în.
*forma uşoară - cu o lipsă de spaţiu de 2-3 mm;
*forma medie = cu o lipsă de spațiu de 3-5 mm;
*forma gravă -.cu o lipsă de spaţiu de peste 5mm. .
Disarmonia dento-maxilară cu incongruenţă poate fi apreciată prin diferenţa
nymerică între lăţimea mezio-distală a dinţilor şi spațiul disponibil pe arcadă.
In dentaţia, definitivă (12 ani) arcada. dentară poate să fie normală, dar odată cu
eruptia-molarilor 3.permanenţi pot să apară semne de inghesuire şi rotații dentare
în zonele anterioare. .
Mai târziu, pot să apară semne de înghesuire dentară datorate presiunilor
exercitate de erupța moiarilor 3 permanenţi.
Din cauza maipoziţiiior dentare se produc tulburări de ocluzie. Se observă: "
«contacte premature între antagonişti, cu devierea mandibulei;
+rodificări de ocluzie la nivelul molarului 1 permanent, mai trecvent ocluzie
distalizată;
*angrenaje inverse, asimetrii ale arcadelor dentare prin devierea liniei medane,
când au fost efectuate .extracţii unilaterale de canini temporari. i
Modificările parodontale se caracterizează prin:
dificultăți de eliminare a plăcii dentare;
*dinţii puternic vestibularizaț riscă să prezinte o denudare sau o dehiscenţă
ulterioară, în ectopii, reducerea sau absenţa gingiei fixe
59.Caracteristica forţelor folosite în tratamentul ortodontic la adulţi.
Clasificarea forțelor ortodontice se poate face după mai multe criterii și anume:
*Natura forţei (sursa acesteia): ortodontice artificiale / Naturale
* Intensitatea fortei : fortel subliminale 15-20g/dinte, forte usoare-20-30g/dinte,
medii 30-40g/dinte, Marii(supraliminale) maimare de 40 g/dinte
*Ritmul de aplicare a forţei : Intermitente/ Continue
| * Direcţia forței. Poate produce rezorbtie si apozitie
După natura forțelor pe care le dezvoltă aparatele ortodontice se împart în:
a. Aparate ortodontice active biomecanice — sunt aparatele care aplicate la
nivelul arcadelor dento-a!veolare dezvoltă forțe mecanice corectoare asupra
elementelor componente ale ADM (dinţi, procese alveolare etc.);
- exemplu: placa Schwarz
b. Aparate ortodontice active funcționale — sunt aparatele care sunt menținute
în cavitatea orală în mod reflex, prin contracţiile musculaturii oro-faciale pe
care le transformă în forțe ortodontice corectoare; sunt aparaie bimaxilare;
- exemplu: monoblocul (activatorul)
c. Aparate ortodontice pasive — sunt aparatele care au rolul de a menține o
situație existentă la nivel de ADM (exemplu: aparatele de contenţie sau
menţinerea spaţiului pentru dinţii succesionali, iar în caz de agenezii pentru
refacerea implanto-protetică după încheierea perioadei de creștere (exemplu:
menţinătoarele de spaţiu); tot din această categorie fac parte și aparatele da
inhibitie (exemplu: scutul lingual);
d. Aparate mixte — sunt aparatele care combină diferite elemente ale aparatelor
anterioare; - Sxempla: a) monoblocul prevăzut cu menţinător de spaţiu sub
formă de lîngroşare a acrilatului în diferite regiuni ale arcadelor dentare; b)
placa palatinală prevăzută cu platou retroincisiv înclinat.

Deplasarile dentare :
Versiune- Inclinare coroana si radacina se misca simultan
Gresiune –deplasare corporala spre V sau O
Ingresiunea deplasare in plan Vertical spre baza osoasa
Egresiunea deplasare in plan vertical spre planu de ocluzie
Derotare –miscare de pivot in jurul axului mare radicular
Miscare de torque-deplasare radiculara in sens Vestibulo Oral

60.Aparate fixe utilizate la tratamentul anomaliilor de poziţie a dinţilor.

APARATELE ORTODONTICE FIXE
Aparatele ortodontice fixe sunt considerate aparatele care se fixează la nivelul
arcadelor dentare prin cimentare sau colare. Aceste dispozitive pot fi aplicate și
îndepărtate doar de către medic, îndepărtarea lor ducând ia deteriorarea lor.
Aparatele ortodontice fixe prezintă avantajul de a alinia dinţii cu o precizie mult
mai mare decât orice alt aparat ortodontic mobilizabil sau mobil.
Aparatele ortodontice fixe se pat purta la orice vârstă, acolo unde statusul dento-
parodontal al pacientului permite efectuarea de deplasări dentare sub acţiunea
unor forţe ortodontice.
Alcătuire:
Aparatele ortodontice fixe constau în principal din următoarele trei tipuri de
elemente principale
1) Elementele de ancorare (agregare): Croșete, inele, legaturi.
2) Elementele accesorii: Braketuri Tubusuoare, cirlige, butoni
3) Elementele active: Arcurile, ligaturile metalice, inele elastic.
În afară de cele trei categorii de elemente componente, aparatelor fixe li se mai
pot atașa diferite elemente auxiliare.
Dispozitive pentru ancoraj:
Miniimlanturi, Arcul transpalatin,Arcul Lingual, Bara transpalatina,
Dispozitivul Nance, Lip bumper-ul, Quad helix

61.Aparate mobile utilizate la tratamentul anomaliilor de poziţie a dinţilor.

b. Aparate mobile (,removable appliance”) — se împart în două categorii:
- aparate mobilizabiie — prezintă mijloace de retenţie (agregare / ancorare)
precum croșetele și gutierele; se mai numesc aparate biomecanice și permit
desfășurarea funcţiilor ADM; pot fi aplicate și îndepărtate -atât de către medic cât
și de pacient;
- aparate mobile propriu-zise — nu prezintă mijloace de retenţie la nivelul
arcadelor dento-alveolare ci stau libere în cavitatea orală; nu permit masticaţia și
fonaţia; se numesc aparate funcţionale pentru că folosesc contracțiile musculaturii
pacientului, pe care le transformă în forţe ortodontice corectoare; pot fi aplicate și
îndepărtate atât de către medic cât și de pacient.
Aceste aparate se ancorează în cavitatea orală la nivelul arcadei dentare cu
ajutorul unor croşete sau cu gutiere. În componenţa acestor aparate există şi
elemente generatoare de forţe ortodontice, reprezentate de resorturi sau şuruburi
ortodontice.
Aparatele ortodontice mobilizabile au următoarele elemente componente:
 baza plăcii - confecţionată din acrilat;
 elemente de ancorare (croşete, gutiere);
 elemente de acţiune cu caracter mecanic (arc vestibular, resorturi auxiliare,
şuruburi, arc Coffin);
 elemente auxiliare cu caracter funcţional sau pasiv (platou retroincizai,
plan înclinat, scut iingual, masă interocluzală, menţinătoare de spaţu).

APARATELE ORTODONTICE MOBILE

Aparatele ortodontice mobile se mai numesc și aparate funcţionale
deoarece folosesc forțele grupelor musculare ale aparatului dento-maxilar
pe care le transformă în forțe ortodontice corectoare. Sunt aparate
bimaxilare, iar pentru confecţionarea lor este necesară înregistrarea, în
prealabil, în cabinet, a ocluziei corectate (ocluzia de construcţie). Aceste
aparate au rolul de a corecta poziţia mandibulei atât în plan vertical şi
transversal, dar mai ales în plan sagital. Deoarece sunt utilizate pentru
corectarea decalajului bazelor osoase se mai numesc și aparate ortopedice,
putând fi însoţite de purtarea de tracţiuni extraorale.
 Aparatele mobile au cel mai mare efect în perioada de creștere activă (la
vârsta de 8-12 ani). Acţiunea lor se bazează pe forțele generate de
musculatura masticatorie și facială (fiind deseori dettumite și aparate
miofuncţionale). În multe cazuri clinice acţiunea lor este completată
ulterior de aparate ortodontice fixe, care oferă avantajul unei alinieri de
mare precizie a dinţilor și a unei “inisări corespunzătoare a ocluziei.
Aparate:Monoblocul, Educatorul Functional (trainerul)
Aparate cu sediul in vestibul: Placa vestibulara (partiala, Totala) Aparatul
Frankel, Twin-block, Bionatorul Balters

62.Principii de tratment protetic în caz de macrodonţie.

Macrodenția poate fi:
- generalizată adevărată sau gigantism dentar. “Afectează toţi dinții şi se asociază
cu gigantismul hipofizar.
-generalizată relativă, fiind rezultatul. disproporiiilor relative ale dinţilor şi
maxilarelor, în care ereditatea joacă us rol important: .
-localizată simetrică -(incisivi superiori, _canini, molari) sau asimetrică,
unilaterală, asociată hiperhemitroifiei “faciale, formă puţin cunoscută.
Tratament: Principala problemă pe care aceşti dinţi o ridică este de ordin estetic. În
funcţie de gravitatea problemei, una din metodele de corectare a macrodonţiei este
extracţia urmată de remodelare fie prin implant dentar fie prin punţi protetice fixe. 
63.Particularităţile tratamentului protetic în caz de microdonţie.
Microdenția - mărimea dinților este mai redusă decât normal.
Poate fi: .
- microdenţie generalizată adevărată sau nanism dentar. Este rară şi poate fi
asociată nanismului hipofizar, cerdiopatiei ischemice, sindromului Down.
-microdenţie generalizată relativă, în legătură cu dimensiunea maxilarelor,
-microdenţie localizată a unui dinte sau a mai multor dinţi. Este mai frecventă şi
interesează incisivii laterali superiori şi molarii 3.
Tratament : – Refacerea dintelui subdimensionat din compozit –
reprezintă o variantă minim invazivă, durabilă, rezistentă și
fizionomică
– Fațetarea – constă în aplicarea la nivelul dintelui/dinților din
grupul frontal a unor fațete subțiri, însă aplicarea acestora este
un proces ireversibil și implică subțierea smalțului. De asemenea,
este de evitat consumarea anumitor alimente care pot păta
fațetele, precum vinul, cafeaua, ceaiul, etc.
– Coroanele dentare– sunt eficiente pentru mai multe probleme
precum: discolorări, distrugeri întinse ca urmare a unor procese
carioase, acoperirea implanturilor, dar și corectarea anomaliilor
dentare, în principal microdonția. Acestea sunt rezistente și au
durabilitatea cea mai mare.
64.Tratamentul protetic a pacienţilor cu poziţii palatinale a dinţilor.
65. Tratamentul protetic a pacienţilorcu poziţii vestibulare a dinţilor.
• Principiile de tratament diferă dacă ectopia de canin este:
 simptom în cadrul altei anomalii (macrodonție, înghesuirea dento-
alveolară determinată de compresiunea de maxilar, meziopoziția
generalizate);
 entitate clinică aparte.
• Etapele tratamentului ortodontic sunt:
 descoperirea cauzei şi îndepărtarea obstacolului existent – extracția
dintelui temporar restant pe arcadă, îndepărtarea capacului fibromucos;
 recâştigarea spațiului pe arcadă, prin mecanism invers de producere –
în macrodonție prin extracție de dinți permanenți în scop ortodontic;
în înghesuirea dento- alveolară determinată de compresiunea de
maxilar prin expansiunea arcadei; în meziopoziția generalizate prin
distalizarea grupului premolar-molar;
 saltul articular – în ectopia orală;
 alinierea dinților ectopici;
 contenție.
Tratamentul instituit poate fi:
 profilactic – asigurarea dezvoltării normale dento-maxilare;
 interceptiv – înlăturarea cauzei;
 normal – terapie activă cu aparate biomecanice mobilizabile sau fixe
pentru crearea spațiului şi alinierea dentară;
• tardiv:
• chirurgical-ortodontic – extracție dentară în scop ortodontic,
redresare chirurgicală intraalveolară, alinierea dintelui, germectomie,
transplantare;
• chirurgical – extracția caninului ectopic când se găseşte la
distanță mare de arcada dentară, dinții sunt perfecți aliniați şi nu
are spațiu, este deformat, rotat şi rădăcina este acoperită de un
strat subțire de os.
 66. Particularitatile migrărilor dentare la copii şi adulti.
Etiologia migrarilor dentare:
Factori locali
- leziunile odontale coronare
- edentatiile partiale
- abraziuni excesive
- refacerea incorecta a suprafetelor ocluzale
- afectiuni paradontale
- cicatrici mucozale
Factori generali
– obiceiuri vicioase (muscarea limbii, buzelor, obrajilor, deglutitia infantila)
- parafunctii musculare
- tumorile chistice
-dereglari endocrine, cardio-vasculare, ale SNC
Patogenia migrarilor dentare:
Abrikosov- fenomen de hipertrofie vacanta pe motiv ca organismul nu accepta in
sine spatii goale
Katz- dintii chiar si in arcadele dentare intacte pot migra sub influenta factorilor
interni/externi (morfologici, fiziologici, constitutionali, endocrinici, sociali, de trai
s.a.) ceea ce este absolut fiziologic
Kalvelis- echilibrul dintelui pe arcada este realizat prin ligamentul interdentar si de
forta de masticatie iar migrarea unui dinte spre spatiul edentat atrage dupa sine si
ceilalti dinti
V. Kurleandski- forta de masticatie provoaca compresiunea tuburilor osoase si
deplasarea lichidului intertisular spre zona apofizei alveolare a dintilor lipsiti de
antagonisti ducand la cresterea apofizei alveolare- egresie
S. Kristab si A. Dovbenko – au stabilit interdependenta intre forma fetei, forma
radacinilor si mecanismul migrarii dentare - fata conusoidala- radacini drepte - fata
con-invers- radacinile dintilor superioridrepte, inferiori- incovoiate - fata patrata-
radacinile cu configuratii diferite la ambele maxilare Radacinile drepte favorizeaza
migrari verticale iar cele incovoiate – migrari M-D, V-O
Tipuri de migrari dentare dupa Ilina Marcosean, Ponomareova:
Migrarea dintelui antagonist in plan vertical se prezinta in 2 forme:
1. Dintele antagonist celui extras depaseste dupa un timp cu suprafata sa
ocluzala planul de ocluzie, migreaza impreuna cu alveola sa, insa raportul
intra- si extraalveolar nu se schimba
2. Dintele antagonist depaseste planul de ocluzie fara modificari ale apofizei
alveolare, insa raportul coroana-radacina este schimbat
Clasificarea migrarilor dentare
E. Gavrilov 1. Migrari verticale ale dintilor superiori sau inferiori 2. Migrari verticale
reciproce ale dintilor superiori si inferiori 3. Migrari mezio-distale 4. Migrari
vestibulo-orale 5. Migrari de rotatie in jurul axei dintilor 6. Migrari mixte
M. Cojocaru- I. Dupa starea t. paradontale a) Migrari dento-alveolare fara recesiuni
parodontale b) Migrari dento-alveolare cu recesiuni parodontale c) Migrari dento-
alveolare cu recesiuni si micorarea spatiului interalveolar II.Dupa raportul S ocluzale
a dintelui cu planul de ocluzie: a) 10 mm III. Dupa gradul de recesiune e) incipienta
f) medie g) grava
Tabloul clinic al migrarilor verticale:
Forma compensata:
•. In edentatii laterale unimaxilare – unilaterale: -. migrarea dintilor
impreuna cu alveola (edentatii mari) -. in edentatii mici – migrarea
cuspizilor ( M, D) -. cuspizii neabraziati datorita hiposolicitarii -. planul
de ocluzie denivelat -. blocarea ocluziei dinamice
•. In edentatii laterale unimaxilare- bilaterale, intinse -. dintii frontali cu
abraziune
orizontala ( preiau fct. triturarii) -. se micsoreaza DVO si spatiul
interalveolar -. dereglarea cinematicii mandibulare
Forma decompensate:
La nivelul parodontului : inflamatie, durere, recesiune,
traumatizare, cresterea mobilitatii dentare, pierderea dintilor
La nivelul ATM : deplasarea spre posterior si in sus a condililor
mandibulari, zgomote articulare, devierea traiectoriei
mandibulare, durere ( locala/ reflexa, surda/acuta,
uni/bilaterala
La nivelul arcadelor dentare : frontalii superiori impinsi spre
corticala externa datorita suprasolicitarii, aspectul dintilor “ in
evantai”, aparitia tremelor, disastemelor, micsorarea etajului
inferior al fetei
Sindromul molarului de 6 ani:
Semne patologice:
*mezioversiunea M2 si 3 mandibulari
*aparitia diastemei si tremelor, hipermobilitate si osteoliza la
nivelul dintilor frontali maxilari
*linguoversiunea M2 si 3 mandibulari
*migrarea verticala a antagonistilor -din cauza pct 3. Si 4. Apar
contacte patogene intre cuspizii DVmandibulari si cuspizii L maxilari in
momentul cand mandibula face lateralitate de partea opusa
Tabloul clinic al migrarilor orizontale:
– ingrosarea festonului gingival in forma de burelet
- excluderea din ocluzie a cuspizilor meziali
- Simptomul triunghiului
- Devierea liniei interincisivale
- Supraocluzia frontala
- Dintii laterali
– raport mezializat/ distalizat

- Ocluzia normala sau cuspid- cuspid

Fenomenul Thielmann:
Interferenta in propulsie de partea lucratoare cauzata de ultimul molar
migrat
vertical/capuson de mucoasa care acopera molarul de minte
modificari patologice la nivelul dintilor anteriori maxilari, cel mai
interesat e incisivul lateral unde se determina migrarea verticala,
vestibularizarea si uneori mobilitate

Metode paraclinice de examinare a pacientilor cu migrari dentare:

*model de studiu*fotografia*mandibulografia*studiul miscarilor
limita si functionale cercetarea eficientii masticatorii*examenul
radiologic ( intraoral, extraoral: OPG, CT a ATM,
radiocinematografia, teleradiografia) *gnatosonia*electromiografia
miotonometria
Metode de tratament in dependenta de gradul migrarilor dentare
orizontale dupa Costa si Ene:
Daca axele de implantare a dintilor ce limiteaza bresa formeaza intre
ele un unghi <30 de grade se poate insera punte dentara fara
devitalizare
In inclininari axiale >45*- se utilizeaza DCR, altfel, pentru redarea
paralelismului s-ar desfiinta coroana dentara, dintii in prealabil sunt
devitalizati si retezati pentru instalarea diferitor varieti de dispozitive
corono-radiculare.
67.Etiologia diastemelor, forme clinice.

- Entitate merfofunctionala caracterizata prin prezenta unui spatiu intre

cei doi incisivi centrali superiori

Factori etiologici:

Ø Prezența unui meziodens neerupt sau odontom

Ø Microdenția IC sau IL

Ø Dezvoltarea excesivă a maxilarului superior în zona anterioară

Ø Anodonții de IL

Ø Fren hipertrofic jos înserat

Ø Sept fibros gros interincisiv

Ø Obiceiuri vicioase, legate de sugerea degetului, plasarea limbii, sau a unor obiecte între IC
In functie de etiologie:
Diastema primara sau adevarata: cauzata de dezvoltarea exagerata a frenului
buzei superioare sau de insertia sa joasa intre incisivi
 Diastema secundara sau falsa: avand alte cauze(ex: anodontia IL, meziodens etc.)
ambele forme putand imbraca, I raport cu linia mediana, aspectul de diastema
simetrica sau asimetrica
Formele clinic
1. Diastemă simetrică
2. Deplasarea laterală a coroanelor incisivilor
3. Deplasarea laterală a rădăcinilor incisivilor

Diastema <2 mm se închide cu vîrsta

Diastema >2 mm se închide incomplet
Obiective terapeutice:
1. Indepartarea cauzeo- care a determinat anomalia: rezectia cu plastie a frenului
labial, excizia tesutului fibros, excizia fibromucoasei gingivale, excizia tesutului
interradicular, extractia dintelui supranumerar.
2. Inchiderea ortodontica a spatiului existent- urmata in final de contentia rezultatului

68.Particularitǎţile tratamentului protetic a diastemei.

Tratamentul diastemei presupune un tratament interceptiv, combinat si se
trateaza in functie de factorul etiologic ( hipodontie,microdontie, fren labial
scurt , lat ...)

Obiective terapeutice:

· Indepartarea cauzei care a determinat anomalia: rezectia cu plastie a

frenului labial, excizia tesutului fibros, excizia fibromucoasei
gingivale, excizia tesutului interradicular, extractia dintelui
supranumerar .

· Inchiderea spatiului ortodontic urmata de contentie

Daca cauza e o anodontie de incisiv lateral ,atunci dupa crearea

spatiului cu apart ortodontic, se realizeaza implant cu protezare
ulterioara

Daca cauza e microdontia incisivilor laterali atunci cu ajutorul

fatetelor sau coroane de invelis pentru ai restabili forma anatomica

69. Forme clinice de ocluzie distalǎ (clasificarea OMS).

*Acoperita
* in acoperis
• Clasa a II-a sau ocluzia distala

• Cuspidul mezio-vestibular al molarului prim permanentinferior

oclude distal de pozitia de clasa I.

Este denumita si relatie postnormala.

Exprima pozitionarea posterioara a mandibulei fata demaxilar.
Cuprinde doua diviziuni:
diviziunea 1 – “tip respirator oral”(Maxilar ingust cu dintii frontali in

protruzie,overjet crescut)
diviziunea 2 – “tip respirator nazal” (Retruzia frontalilor superiori,
fara overjet)

70.Principii de tratament a formelor scheletate de prognaţii la adulţi.

4 forme de tratament al An ClI/1,2, in functie de gravitate (Merrifield L.L.

1994):

1. Tratament fara extractie dentara, atunci cind incongruenta inferioara

nu depaseste 0-3mm fara necesitatea unei corijari cefalometrice, iar
decalajul sagital la nivelul maxilarilor nu depaseste 1-2mm. Se
efectueaza distalizarea arcadei superioare cu sau fara extractia M3
superiori.

2. Tratamentul cu extractia 14,24,35,45

3. Situatia este similara cu cea anterioara, dar raportul distal al dintilor este
un cuspid, in aceasta situatie se pot extrage numai P1 superiori

4. Cind incongruenta anterioara depaseste 3-4 mm si sunt prezente semnele

compensatorii ale clasei II, prodentia anterioara si curba Spee prezinta solutia
terapeutica, presupune extractia premolarilor superiori si inferiori urmate de
distalizarea arcadei superioare.
 Posibilitati terapeutice de abordare in tratamentul An Cl II/1,2 A (Stanciu D.,
2005)

1. Abordarea terapeutica cauzala, in sensul influentarii directe a componentei

de crestere. In acest scop se aplica aparate ortodontice functionale.
2. Abordarea terapeutica dento-alveolara, in sensu adaptarii unor masuri
conservatoare de creare a spatiului. Aici se vizeaza, in primul rind
distalizarea molarilor primi.
3. Abordarea terapeutica dento-dentoalveolara, in sensul adaptarii unor masuri
de creare a spatiului absolut prin extractii ale dintilor permanenti.
4. Abordare scheletala prin permutarea chirurgicala a a maxilarelor in cazul in
care nu mai putem beneficia de procesul de crestere pentru corectarea unei
An Cl II/1 A accentuate, tratamentul fiind combinat orotodontic-chirurgical

71.Principii de tratament a formelor de prognaţii dento-alveolare la adulţi.

Obiective:

1. Obtinerea spatiului in vederea rezolvarii inghesuirilor dentare la maxila;

2. Corectarea relatiilor in zona dentara laterala;

3. Obtinerea echilibrului dintre oase si tesuturi moi;

4. Evitarea traumatismelor si afectarii parodontului;

5. Rezolvarea dereglarilor rapoartelor osoase – mandibulo-maxilo-craniene.

Tratamentul in dentitia permanenta:

1. Raport mandibulo cranian normal: rezolvarea inghesuirilor (cu sau fara

extractii dentare).

2. Raport mandibulo cranian clasa II:

1. Nu sunt prezente rezerve de crestere:

- Camuflajul dentar (cu extractie sau fara) si chirurgia ortognatica care la fel
se adreseaza la acele 2 oase participante la str. ATM;

2. Sunt prezente rezerve de crestere:

 - Utilizarea aparatelor functionale, utilizarea terapiei mecanice cu
tractiune interarcadica intraorala, utilizarea tractiunii extraorale.

Chirurgia ortognatica:

Dereglarile de raport osos se pot datora a 2 factori majori:

· Insuficienta de marime mandibulara sau excesul de marime maxilara.

( forma falsa , forma adevarata cl 2)

· In dependenta de factor se utilizeaza metoda corespunzatoare.

72.Princiipii de tratament a ocluziei distale cu deplasarea mandibulei.

*Insuficienta marimii mandibulare:

*Se efectuiaza chirurgical amplasarea antero-inferioara
*Plus tratament ortodontic cu aparat fix

Tratamentul preortodontic constă în:

- educatie sanitară – însusirea periajului dentar corect;
- asanarea cavităttii orale – tratarea cariilor dentare si a afectiunilor
periodontale;
- tratamentul afectiunilor generale.
Tratamentul tardiv – dentitia permanentă tânără:
• obiective:
- compensări dentare pentru dezechilibrul scheletal;
- rezolvarea deficitului de spatiu;
- corectarea relatiilor sagitale frontale;
- corectarea relatiilor verticale frontale;
- corectarea relatiilor distalizate dentare;
- echilibrarea musculară;
- realizarea armoniei faciale;
- ancoraj maxim.
• mijloace ortodontice:
- extractii dentare în scop ortodontic;
- aparate biomecanice fixe – disjunctie maxilară, poliagregate;
- tractiuni elastice interarcadice de clasa a II-a;
- aparate intra-extraorale – headgear.
Tratamentul ultratardiv – dentitia permanentă a adultului.
 • principii:
- tratament ortodontic;
- tratament chirurgical-ortodontic.
• obiectivele tratamentului ortodontic:
- compensări dentare pentru dezechilibrul scheletal;
- rezolvarea deficitului de spatiu;
- corectarea planului de ocluzie;
- ancoraj maxim.
• mijloace ortodontice:
- extractii dentare în scop ortodontic;
- aparate biomecanice fixe – disjunctie maxilară, poliagregate;
- tractiuni elastice interarcadice de clasa a II-a;
- aparate intra-extraorale – headgear.
• obiectivele tratamentului chirurgicalortodontic:
- tratamentul prechirurgical – alinierea arcadelor dentare si decompensări
dentare;
- interventii chirurgicale ortognatice – retractia maxilarului, avansarea
mandibulei sau chirurgie subapicală pentru avansarea procesului
dentoalveolar;
- tratamentul postchirurgical – pozitionări dentare.

73.Aparate utilizate pentru repoziţionarea mandibulei în scopul recondiţionării

neuro-musculare

Gutierele
Interceptoarele ocluzale (sau inhibitori ai ocluziei) sunt reliefuri ocluzale
artificiale, realizate cu scopul de a suprima reflexele proprioceptive
anormale, cu punct de plecare in parodonţiu. Ele se pot construi sub forma
unor plăci palatine sau mandibulare ce acoperă complet sau parţial feţele
ocluzale ale dinţilor. Interceptorul ocluzal are drept scop de a impiedica
provizoriu ocluzia naturală, generatoare de impulsuri proprioceptive
tonigene, oferind o ocluzie artificială, lipsită de traumatismul ocluzal

Interceptorul ocluzal micşorează reflex forţa de contracţie musculară

pe baza legii lui Kawamura, conform căreia forţa musculară scade sau
creşte proporţional cu numărul contactelor ocluzale.
 Atunci cand se construieşte sub forma plăcii palatine, interceptorul
ocluzal poate avea forma unei plăci Hawley simple, cu ancoraj prin
gutiere sau poate lua forma unei plăci Swed, cu platou retroincizal ce
realizează dezangajarea ocluzală.

74.Particularităţile realizării construcţiilor protetice fixe după

repoziţionarea anterioara a mandibulei

In primul rand daca s-a utilizat un aparat ortodontic fix, trebuie sa fie respectata
contentia, sufera de bruxism (gutiere sau alte metode de a inlatura acest
fenomen)

75.Forme clinice de ocluzie mezială (clasificarea OMS). Diagnosticul

diferenţiat.

-Forma falsa

- forma adevarata

Dupa Angle- 1 Prognatie adevarata (anatomica)

Prognatie falsa (pe baza micsorarii maxilei)
Prognatie functionala (profulsie fortata a mandibulei ca obicei vicios)

76. Particularităţile tratamentului mixt a ocluziei meziale false cu deplasare

a mandibulei.

La pacienţii cu malocluzie de clasa III Angle, forma funcţională şi falsă în

perioada dentiţiei permanente din cauza raportului invers al din- ţilor frontali s-a
depistat o abraziune patologi- că neuniformă în zonele de contact prematur. E
importantă depistarea formelor funcţiona- le ale acestei patologii la începutul
perioadei dentiţiei mixte pentru realizarea saltului inci- sival şi crearaea unui
raport corect al dinţiolor frontali, evitând dezvoltarea abraziunii patolo- gice a
acestora În tratamentul malocluziei de clasa III Angle, forma funcţională şi
falsă, este indicat de creat inocluzie cu stop ocluzal fix pentru realizarea saltului
incisival. Pentru a atinge un rezultat estetic major, în cazurile cu raport invers
frontal în perioada dentiţiei permanente e necesară o restaurare a dinţilor
anteriori lezaţi de abraziune patologi- că cu materiale compozite
fotopolimerizabile.
maxilarului şi mandibulei, cu poziționarea corectă a unuia faţă de celălalt.
În vederea saltului articular frontal, aparatele ortodontice utilizate sunt
prevăzute cu gutiere care să înalțe temporar ocluzia, cu sau fără tracţiune extraorală
mentonieră. în unele cazuri, se poate folosi pentru intrudarea incisivilor inferiori şi
protrudarea celor superiori aparate de tip funcţional (Reichenbach-Brucki), gutieră
plan înclinat frontală, reglatorul Frânkel tip 3 sau bionatorul funcționai tip 3.
Se impune modificarea poziţiei bazelor maxilare una față de alta. Această
acţiune ortodontică poate fi obţinută cu ajutorul tracţiunii intermaxilare de
Clasa a III-a, dar, mai ales, cu ajutorul dispozitivelor faciale de tip Delaire.

77. Complicaţii posibile la tratamentul ortodontic, mixt, protetic a ocluziei

distale şi meziale la adult.

Complicațiile legate de tratamentul ortodontic pot apărea în timpul și după

finalizarea acestuia. Efectele secundare ale purtării aparatelor dentare includ:

1. Decolorarea smalțului, a petelor albe, a cariilor.

2. Bolile gingiilor și parodonțiul sunt alte posibile complicații ale

tratamentului ortodontic

3. Eroziile și rănile mucoasei

4. Reacțiile alergice la substanțele chimice utilizate la producerea

aparatelor ortodontice

5. Resorbția radiculară a dinților

7. Recurența malocluziunii

În planificarea tratamentului anomaliilor dento-maxilare clasa I Angle, fiind o

maladie polietiologică şi cu multiple varietăţi clinice, este important şi necesar
de a stabili factorii etiologici şi rezultatele examenului clinic şi paraclinic
pentru obţinerea scopului scontat atât de pacient, cât şi de medicul stomatolog.
— Pe parcursul ultimelor decenii s-a dovedit că cea mai efectivă metodă de
tratament în caz de anomalii dentare la adulţi este aplicarea aparatelor
 ortodontice fixe, care ne permite crearea condiţiilor optimale pentru efectuarea
tratamentului protetic.

78. Etiologia anomaliilor de ocluzie în plan vertical şi transversal

Este complexa,depinzind de o multitudine de factori care pot interveni si de

reactia de raspuns a organismului la actiunea lor.Din ei fac parte:

n Ereditatea-la noi-nascuti prezenta maxilarelor inguste inca de la

nastere(Korkhaus-cercetari);

Factorii generali :

n Carentele in metabolism-pot sta la baza unui dezechilibru capabil sa

determine sindromul de compresiune maxilara;

n Rahitismul-tulburarea metabolismului calciului are drept consecinta

producerea unui os cu textura slaba.Osul este atit de fragil incit se
deformeaza sub actiunea fortelor musculare functionale;

Factorii locali :

n caria si complicatiile ei

n postnatal,cicatriciile chirurgicale;

Obiceiurile vicioase:

n Respiratia orala;

n Deglutitia atipica;Sugerea limbii

Aceasta anomalie are caracter ereditar.Se evidentiata in dentitia temporar

si se instaleaza dupa evolutia incisivilor centrali superiori.Tual-Pierre
indica actiunea factorilor ereditari la nivelul:

n Tiparului scheletal:

n musculaturii (tonusul si insertia musculara joasa joaca un rol primordial

in stabilirea anomaliei cl II/2 in plan vertical);
 n Articularii dentare la nivelul incisivilor .

Factorii generali:

n Tulburari de crestere-rahitism

n Factorii functionali-respiratia orala( are drept consecinta nedezvoltarea

sinusurilor maxilare, care ar stimula cresterea transversala a
maxilarului.

79. Forme clinice de ocluzie adîncă. la adulţi (clasificarea OMS).

Ocluzia adîncă adevarata

- se produce prin dezvoltarea verticala insuficienta a zonei laterale si

dezvoltarea verticala excesiva a zonei frontale

- se caracterizeaza prin etajul inferior mult micsorat

Ocluzia adîncă falsa – este determinata de dezvoltarea verticala

excesiva a regiunii frontala maxilare

- modificarile faciale sunt mai putin grave

80. Principii de tratament ortodontic, mixt a ocluziei adinci la adulti.

Obiective de tratament

Ingresiunea dinţilor anteriori şi egresiunea dinţilor laterali cu rezolvarea

dimensiunii verticale.

Redresarea axului incisivilor.

Propulsia mandibulei.

Rezolvarea ingresiunii dentare.

Terapia ocluziei adânci este considerată ca una dintre cele mai dificile.
 Pentru ingresiunea dinților anteriori se folosesc plăcile superioare cu platou
retroincizal și activatoarele pline, la care masa interocluzală este îndepărtată
la nivelul dinților laterali, iar în partea anterioară exista un mic platou
incizal.

Pentru a obține și o ingresiune a incisivilor superiori se mai pot folosi

arcuri palatinale agregate prin gutiere, sau arcuri vestibulare poliagregate cu
inele pe incisivii superiori.

Pentru obținerea egresiunii laterale, se pot aplica gutiere bilateral.

La nivelul zonelor laterale trebuie făcută o stimulare suplimentară, prin

aplicarea de forțe artificiale, în vederea producerii unei stări de remaniere
tisulară, favorabilă măririi potențialului de creștere verticală.

Prin lărgirea arcadei se desfac punctele de contact și egresiunea se

accelerează.

Tatonarea posibilității de reînălțare a ocluziei este o metodă ce se referă la

o etapă de tratament preprotetic la adulții cu ocluzie joasă și urmărește
furnizarea unor date precise, privind posibilitatea de reînălțare a ocluziei,
poziția și direcția planului de ocluzie, precum și toleranța ATM și a
implantării dentare față de noile condiții.

81. Principii de tratament ortodontic, mixt a ocluziei adanci la adult cu

proteze dentare fixe.

Simptomul comun tuturor anomaliilor cuprinse în sindromul de ocluzie

adâncă, îl reprezintă supraacoperirea accentuata a frontalilor. (adică,
incisivii superiori acoperă mai mult decât 1/3 din înălțimea feței
vestibulare a incisivilor inferiori).

Supraacoperirea este considerată totală atunci când marginea incizală a

superiorilor atinge gingia marginală a incisivilor inferiori, dar și atunci când
incisivii inferiori vin în contact cu coletul superiorilor ori cu mucoasa palatinală.

Obiectivele unui tratament protetic în anomaliile dento-maxilare la maturi sînt:

•Protezarea maxilarelor în sistemul de reabilitare a pacienților după operaţii
vaste a maxilarelor;

•menţinerea în timp a rezultatelor obţinute în perioada de contenţie după

tratamentul ortodontic;

•păstrarea în stare funcţională a dinţilor restanţi şi a ţesuturilor de suport;

• realizarea aspectului fizionomic dorit;

• prevenirea disfuncţiilor articulare şi musculare;

•tratamentul profilactic al anomaliilor dento-maxilare;

• ameliorarea funcţiei masticatorii şi de fonaţie

82. Principii de tratament ortodontic, mixt a ocluziei adinci la adult cu

proteze dentare mobilizabile.

Simptomul comun tuturor anomaliilor cuprinse în sindromul de ocluzie

adâncă, îl reprezintă supraacoperirea accentuata a frontalilor. (adică,
incisivii superiori acoperă mai mult decât 1/3 din înălțimea feței
vestibulare a incisivilor inferiori).

Supraacoperirea este considerată totală atunci când marginea incizală a

superiorilor atinge gingia marginală a incisivilor inferiori, dar și atunci când
incisivii inferiori vin în contact cu coletul superiorilor ori cu mucoasa palatinală.

Obiectivele unui tratament protetic în anomaliile dento-maxilare la maturi sînt:

•Protezarea maxilarelor în sistemul de reabilitare a pacienților după operaţii

vaste a maxilarelor;

•menţinerea în timp a rezultatelor obţinute în perioada de contenţie după

tratamentul ortodontic;

•păstrarea în stare funcţională a dinţilor restanţi şi a ţesuturilor de suport; •

realizarea aspectului fizionomic dorit;

• prevenirea disfuncţiilor articulare şi musculare;

•tratamentul profilactic al anomaliilor dento-maxilare;

• ameliorarea funcţiei masticatorii şi de fonaţie

83. Particularităţile tratamentului pacienţilor adulţi cu ocluzie adîncă şi deplasare a

mandibulei

În cadrul celor două forme de anomalii de ocluzie adâncă (ocluzie acoperită şi ocluzie în
acoperiş) obiectivele tratamentului sunt comune: alinierea poziției dinților frontali superiori și
inferiori, ingresiunea dinților frontali superiori şi inferiori, egresiunea dinților laterali,
înălțarea ocluziei şi propulsia mandibulei. În tratamentul ocluziei adânci în dentația
permanentă se recomandă terapia cu aparate ortodontice fixe în asociere cu aparatele

La tineri şi adulți, în formele grave de anomalie, se asociază tratamentul chirurgical. Frezajul

alveolar este utilizat pentru a maleabiliza osul alveolar, favorizând astfel deplasările
ulterioare ale dinților frontali cu ajutorul aparatelor ortodontice. Osteotomiile" parțiale
alveolo-dentare superioare sau inferioare presupun deplasarea fragmentelor până la realizarea
unei ocluzii normale şi fixarea fragmentelor până la deplina consolidare osoasă. În cadrul
tratamentului protetic al ocluziilor adânci se recomandă. şi se aplică aparate gnato-protetice
fixe sau mobilizabile, după o prealabilă testare a reacției ATM şi a musculaturii la înălțarea
ocluziei.

84. Tabloul clinic şi forme de ocluzie deschisă la adult

Se disting două forme clinice: cu față înaltă (hiperleptoprosopie) şi cu față

medie (mezoprosopie). În forma cu hiperleptoprosopie se constată: fantă labială
larg deschisă; buză superioară scurtată şi hipotonă, cu posibilitatea vizualizări
incisivilor superiori ce pot prezenta malpoziții dentare (vestibulo-poziții,
incongruență dentară), modificări de structură. Etajul inferior al feței este mărit,
şanțul labio-mentonier şters, iar mentonul proeminent. Profilul facial este drept
sau convex datorită procheiliei superioare şi retrognației manandibulare
funcționale. Se produce creșterea oblicității ramurii orizontale a mandibulei în
jos şi înainte, cu deformarea ei sub acțiunea musculaturii antagoniste,
deschiderea unghiului goniac şi reducerea dimensiunii ramurii verticale a
mandibulei. Inocluzia frontală este asociată unei anomalii severe a bazelor
scheletale în plan vertical, care este caracterizată printr-un tip de față excesiv de
lung, cu beanță labială. In cazuri extreme, inocluzia este frontală şi laterală, la
nivelul premolarilor şi al primului molar. În forma cu mezoprosopie, aspectul
facial este normal.
2:2 Examenul endo-oral Se constată absența contactelor ocluzale ale dinților în
plan vertical. În formele uşoare, inocluzia este localizată la nivelul zonei
anterioare şi nu depăşeşte 6 mm. În formele grave, contactele ocluzale se
realizează numai la nivelul molarilor. Modificările dentare sunt de structură
(displaziile de smalt), de volum (volum redus al coroanelor dentare) şi de formă.
La nivelul arcadelor alveolare laterale se constată o dezvoltare exagerată a
rebordului alveolar, în înălțime şi grosime, cu bureleuri osoase putemice, netede
sau boselate. Bolta palatină este adâncă. Dinții hipoplaziați par înfundați într-o
mucoasă hipertrofică şi sângerândă (Firu). Acestea sunt semnele supraalveoliei
laterale. Există denivelări ale planului de ocluzie. La arcada superioară se
evidențiază infrapoziția dinților şi înclinarea anterioară a osului alveolar.
Rebordul alveolar descrie o curbă cu concavitatea către planul de ocluzie. La
nivelul arcadei inferioare incisivii sunt aşezați in linie dreaptă (semnul lui
Gusselbauer) şi descriu o curbă cu concavitatea orientată spre planul de ocluzie.
Pot fi şi inocluzii sagitale datorate proalveolodențiilor superioare, retrodențiilor
inferioare sau retrognațiilor mandibulare. Ocluzia deschisă și ocluzia inversă
totală sunt semne. caracteristice pentru prognația mandibulară anatomică.
Forma de ocluzie deschisă cu față medie se caracterizează prin infraalveolie
frontală, arcadă alveolară scurtată şi rotată în sus, dinți hipoplazici, mucoasă
gingivală hipertrofică şi sângerândă.

85. Aparate utilizate în scopul repoziţionarii mandibulei

Gutiere, splinturi, aparat mobilizabil in caz de edentatie partiala

86. Aparate fixe şi mobile la tratamentul oriodontic şi mixt a ocluziei

deschise la adult.

Când tratamentul. cauzal nu oferă rezultate pozitive, pentru închiderea ocluziei deschise se
recpmandă terapia ortodontică activă, de stimulare a egresiunii dinților frontali. Există mai
multe posibilități:

•aplicare de bracketuri pe dinții frontali aflați în infrapoziție şi tracțiune verticală cu

ajutorul.unui arc vestibular, care se sprijină pe bracketuri şi este activat în jos, fiind ataşat la o
placă palatină;

•folosirea aparaturii fixe, după diferite tehnici

•când creşterea arcadelor alveolare şi erupția dinților frontali este încheiată, se pot aplica
tracțiuni intermaxilare în zona de inocluzie. Tratamentul chirurgical se. aplică în formele de
ocluzii deschise primare la vârsta adultă, când nu s-au obținut rezultate prin tratament
ortodontic. Se pot executa osteotomii parțiale sau totale (la mandibulă) şi osteotomii alveolo-
dentare frontale cu deplasarea fragmentelor şi consolidarea lor în poziție.de ocluzie normală.

•şlefuirea ocluziei dentare în sensul unei adânciri a ocluziei, respectiv şlefuirea ultimilor dinți
din zona laterală sau extracția dentară şi asocierea unei capeline çu bărbiță mentonieră şi
tracțiune verticală. Ocluzie deschisă (înainte şi după tratament) Şlefuirile selective se fac pe
modele montate în articulator pentru stabilirea zonelor de şlefuit, grosimea stratului de
țesuturi dentare ce trebuie-îndepărtate şi estimarea reducerii inocluziei verticale.

•aplicarea aparatelor gnato-protetice fizionomice pe dinții frontali cu distrofii dentare.

87. Diagnosticul diferenţiat a ocluziei încrucişate.

Se face cu laterognatia mandibulara sau laterodeviatia

88. Tabloul clinic şi forme clinice de ocluzie încrucişată.

Manifestarile clinice.

●Exobucal- fara modificari.

●Endobucal-compresiune unilaterala sau bilaterala.

●Arcada inferioara fara modificari.

●Examenul ocluziei se observa raport invers sau incrucisat (uni- sau bilateral),
cu pastrarea liniei interincisivale.

●Este afecatata functia de masticatie prin blocaj ocluzo-articulare, dintii care au

rapoarte inverse pot fi afectati de abraziune.

Diagnosticul diferential se face cu laterognatia mandibulara

Doua forme clinice: lingualizata , vestibularizata

89. Particularităţile tratamentului protetic a ocluziei încrucişate

bracketi

90. Complicaţii posibile la tratamentul anomaliilor de ocluzie adîncă,

deschisă,încrucişată.

Rezorbtii dentare
Probleme cu articulatia

Salturi cracmente disfunctii articulate

Subluxatii in articulatii

Recidiva problemei initiale