TEMA 1: Edentaţia parţială întinsă. Examenul pacienţilor. Argumentarea diagnosticului.

Indicaţii la tratamentul cu proteze parţiale

mobilizabile acrilice.
1. ETIOPATOGENIA:

Cauzele care determina apatitia edentatiei partiale sunt:

1) Cauze dobandite:
– caria dentara si complicatiile ei
– parodontopatiile
– disfunctia ocluzala/ uzura dentara
– supuratiile maxilarelor
- iatrogeniile
- lipsa resurselor financiare (social-economice)
– traumatismele care provoaca fracturi dentare
– traumatismele care provoaca fracturi ale maxilarelor necesita extractia dintilor din zona de fractura
– tumorile benigne si maligne.

2) Cauze congenitale:
– anodontia partiala;
– dintii inclusi.

2. EXAMENUL SUBIECTIV:
Anamneza:
- istoricul medical (fisa)

- nume prenume, varsta, sexul

- Starea generala a sanatarii

- profesia

- Istoricul dentar (cauza care a adus la edentatie)

- experienta protetica anterioara

- atitudinea pacientului

SEMNE SUBIECTIVE:
* Fenomenul dureros (datorită hiperesteziilor dentare sau alveolare, sindromului de bont dentar dureros, durerilor fantomă și disfuncțiilor cranio-
mandibulare);
* Insuficiența masticatorie;
* Dereglări de estetică;
* Insuficiența funcției fonetice;
* Insuficiența funcției de deglutiție;
* Tulburări psihice;

3. EXAMENUL OBIECTIV:
I etapă- examenul exobucal.

Observatie:

*Forma fetei

*Proportia etajelor fetei

*Culoarea tegumentelor,buzelor

*Deschiderea cav. orale

*Formatiuni anormale

Palpare:

*tonusul obrajilor, buzelor, muschilor masticatori.

*zonele dureroase

*zonele defomate prin tumefiere (localizrea, mobilitatea, sensibilitatea, delimitarea, extinderea)

*ATM- si ascultare!

- Mentonul se apropie de vârful nasului, realizând profilul de pasăre de pradă;

- Invaginarea buzelor (diminuare roșului buzelor);
- Curbarea fantei labiale cu concavitatea spre inferior, destinderea arcului lui Cupidon;
- Obrajii și buzele se invaginează datorită dispariției suportului reprezentat de arcadele dentoalveolare, precum și datorită t racționării comisurilor
prin mm. buccinatori simetrici;
- Șanțurile periorale preexistente se adâncesc (șanțul labio-genian, labio-mentonier, filtrul buzei superioare), iar paracomisural apar două șanțuri
verticale;

II etapă- examenul endobucal.

- Examenul partilor moi (mucoasa,limba)

- Examenul dintilor
- afectiunile coroanelor
- culoarea dintilor, vitalitatea
- prezenta eroziunilor, abrazia
- morfologia si pozitia dintilor
- ocluzia dintilor si tipul ei
- raportul arcadelor dentare
- linia interincisiva
- lucrari protetice existente

Examenul parodontiului

- Prezența unităților dento-parodontalle restante;

- Planul de ocluzie prezintă discontinuități;
- O serie de dinți nu mai au puncte de contact, ei își modifică pozția de implantare fiind solicitați anormal (migrări verticale și/sau orizontale);
- Abraziune dentară (în majoritatea cazurilor);

- Modificări parodontale și recesiuni adevărate, papilite, pungi gingivale și gingivo-osoase;

- Câmp protetic denivelat și/sau prezența unor exostoze datorită extracțiilor laborioase, prost conduse;
- Starea crestei edentate (înălțimea, lățimea, versanții, direcția, profilul, etc.)

4. EXAMENUL COMPLIMENTAR:

 Radiografia retro-dento-alveolară (periapicală)

 Radiografia digitală

 OPG

 CT

 Teleradiografia de profil

 RMN

 Artrografia

 Radiografia cefalometrică (față, profil, axială)

 Modelul de studiusi si diagnostic

 Ocluzografie

 Electroodontometria

 Eficienta masticatorie

 Ecografia
 tonometria + electromiografia (pt muschi)

5. TABLOU CLINIC AL PACIENȚILOR EDENTAȚI PARȚIAL:

Exobucal

*In dependenta de localizarea breselor si nr. de dinti absenti simptomele pot lipsi !!! inatimea treimii inferioare a fetei va ramane nescimbata si
tesuturile peribucale isi vor pastra pozitia obisuita.

*Lipsa unui nr. mare de dinti :

A) Lipsa dintilor frontali superiori- prabusirea buzei superioare

B) Lipsa dintilor laterali- prabusirea obrajilor OBRAJI SUPTI (lispa acestui grup unilateral – simetria fetei

C) Pierderea DVO => micsorarea treimii inferioare a fetei, pronuntarea plicilor nazolabiale si mentoniera, comisurile bucale coborate.

Endobucal

 Dereglari de integritate a uneia/ambelor arcade dentare

 Afectarea grupelor de dinti(functionale/nefunctionale)

 Brese dentare (numar, localizare)

 Dintii restanti:

 Abraziunea patologica (a dintilor functionali)

 Migrarea (verticala/ orizontala)

 Dereglari de functie (incizie,masticatie,fonatie)

 Dereglari de functie musculara

 Dereglari a ocluziei dentare

 Atrofia apofizelor alveolare – depinde de timpul scurs de la edentare si de la traumatismul produs la nivelul peretilor alv. in momentul
extractiei

a. Mai pronuntata-in caz cand absenta dintilor a fost provocata de leziuni parodontale

b. mai putin pronuntata in caz de lipsa a dintilor ca urmare a cariei

Care sunt factorii de care depinde gradul de pronuntare a simptomelor in EP ?

 Etiologia EP

 Vechimea edentatiei

 Tipul ocluziei dentare

 Evolutia starii parodontiului

 Rezistenta tisulara individuala

 Factori de risc aparuti ulterior(traumatici, tumorali etc.)

 Calitatea trat, protetice unitare sau plurale

 controlul igienei buco-dentare

 Alimentatia pacientului

 Varsta pacinetului

 Starea generala(conditia psiho-somatica, stres, echilibru hormonal,glicemic avitaminoze, etc.)

6. CLASIFICARILE EDENTAȚIEI PARȚIALE:

După Kennedy:

Clasa I - Edentație bilaterală terminală (breșele edentate sunt mărginite bilateral)

Clasa II - Edentație unilaterală terminală (edentația este limitată doar mezial de dinți, pe o singură hemiarcadă)

Clasa III - Edentație intercalată posterioară (breșele sunt limitate atât mezial, cât și distal de dinți)

Clasa IV - Edentație intercalată anterioară

După E. Costa: (ia în considerare criteriul topografic)

 Edentația frontală (lipsesc dinții incisivi și/sau caninii)

 Edentația laterală sau intercalată (lipsesc dinții din zona PM și/sau M)

 Edentația terminală (lipsesc dinții din zona PM și/sau M)

 Edentația mixtă (edentații la care pot coexista breșe frontale, terminale, laterale)

 Întinsă

 Subtotală

După Kennedy- Applegate:

 Clasa I- edentaţie distală bilaterală, termino-terminală, echivalentă clasei I Kennedy;

 Clasa II- edentaţie distală unilaterală, terminală unilaterală, echivalentă clasei II Kennedy;

 Clasa III- edentaţie laterală intercalată marginită mezial şi distal de dinţi care nu pot suporta o proteză parţială fixă şi necesită un
tratament cu proteză parţial mobilizabilă;

 Clasa IV- edentaţie frontală, echivalentă clasei IV Kennedy;

 Clasa V- breşă edentată fronto-laterală mărginită mezial şi distal de dinţi, dintele mezial de breşă nefiind indicat a fi folosit ca
stâlp protetic (de exemplu, incisivul lateral);

 Clasa VI- breşă edentată în cazul căreia dinţii vecini breşei pot suporta o proteză parţială fixă.

După Gavrilov:
(1966)
1) концевые (односторонние и двусторонние);
2) включенные (боковые – односторонние, двусторонние и передние); 3) комбинированные;
4) челюсти с одиночно сохранившимися зубами. (tipa cand o ramas unu numai)

(1968)
1) unilaterale terminale
2) bilaterale terminale
3) unilaterale intercalate posterioare
4) bilaterale intercalate posterioare
5) intercalate anterioare
6) combinate
7) celiusti s odinocino stoyashimi zubami

7. CARACTERISTICA SUPORTULUI DENTO-PARODONTAL:

Este examinat in baza exam clinic, radiografiilor, modelelor de studiu
Constituit din dinti restanti si tesuturile parodontale
El preia presiunile exercitate de proteza si le transmite fiziologic maxilarelor

Se examineaza:
Nr de dinti restanti,
Vitalitatea lor,
Valoarea lor parodontala (implantarea osoasa, morfologia radiculara - nr, lungimea,grosimea; starea de sanatate a țes. Parodontale), gradul
de implantare conteaza ft mult!
Lungimea rădăcinilor;

 Numărul lor;

 Gradul lor de divergenţă;

 Suprafaţa rădăcinilor;

 Forma lor;
 Volumul lor.

Relatiile ocluzale

8. CLASIFICAREA FIBROMUCOASEI:
Dupa Supple:

1. Fibromucoasa cu grosime si grad de rezilienta medii, amortizeaza socurile si reduce deplasarea protezei.

2. Fibromucoasa atrofiata subtire cu grad de rezilienta mic, este inapta sa suporte presiunile.

3. Fibromucoasa groasa cu grad mare de rezilienta care favorizeaza deplasarea protezelor.

4. Fibromucoasa hipertrofica mobila care trebuie indepartata chirurgical pt a asigura fixarea si stabilitatea PT

Dupa Liund:
—zona fibroasa periferica situata pe coama apofizelor alveolare cu un grad de rezilienta scazut;
—zona fibroasa mediana, la nivelul suturii intermaxilare unde mucoasa este subtire si aderenta, sensibila la presiuni;
—zona rugelor palatine transverse in treimea anterioara a toltii palatinale, acoperita de o mucoasa cu un grad de rezilienta medie, datorita
stratului de tesut adipos subiacent;
—zona glandulara situata in treimea posterioara a boltii palatinale, din ambele parti a liniei mediane cu un grad mare de rezilienta (zonele
Schroder).

9. Clasificarea suportului osos după Lejoyeux la maxilă.

I — apofize inalte, retentive, cu versante vestibulare si linguale extinse, paralele intre ele, fara exostoze;
II — apofize medii, cu versante vestibulare usor oblice, prin pierderea de
substanta osoasa si resorbtie centripeta;
III — apofize cu valoare protetica slaba, afectate prin resorbtie accentuata,
determinata in special de proteze necorespunzatoare;
IV — apofize cu valoare protetica negativa, denivelate, disparu¬te partial sau
total prin purtarea unor proteze vechi, cu suprafata mucozala redusa si
incongruente.

10. Clasificarea suportului osos după Lejoyeux la mandibulă.

 Apofize cu valoare protetică foarte bună, puţin rezorbate, convexe, limitate de versante vestibulare şi linguale extinse,
nedureroase, fără exostoze sau torus mandibular, cu liniile oblice interne şterse; ele pot fi utilizate pentru ameliorarea retenţiei
protezelor

 Apofize cu valoare protetică medie, dar încă apte să contribuie la stabilizarea şi menţinerea protezelor;

 Apofize alveolare cu valoare scăzută, cu o resorbţie accentuată prin inactivitate sau prin purtarea unor proteze incongruente,
neechilibrate;

 Apofize alveolare cu valoare protetică negativă, cu concavităţi atât în plan frontal, cât şi sagital. Liniile oblice interne şi externe se
află în aporpierea coamei apofizei alceolare, iar gaura mentonieră este inclusă în suprafaţa de sprijin; corticala osoasă prezintă
sensibilitate la presiune.

11. Argumentaţi dereglările articulare.

Deviatiile in dinamica mandibulara determinate de dizarmoniile ocluzale, parafunctii, spasme musc sau abraziuni exaggerate pot afecta si ATM.
Apar semnele clinice ale unei artropatii: frecaturi, cracmente, deviatii la deschiderea gurii, dureri la presiune in atm, cu diferite iradieri.

Semnele clinice din ATM apar mai tarziu decat modificarile ocluzale.

12. Argumentaţi dereglările musculare.

Acestea apar ca urmare a prezentei unor dizarmonii ocluzale care directioneaza mandibular in pozitii noi, care solicita in mod neobisnuit
muschii. Se produce o solicitare inegala, asimetrica, urmata de hipertrofie, spasme si dureri musc, care pot determina alte modificari ocluzale.
Musculatura se poate adapta in timp la noile pozitii ale mandibulei, si se ajunge la o ocluzie de obisnuinta. O repozitionare a mandibulei prin
tratament protetic va solicita in mod nefavorabil musculature, in acest moment putand sa apara un sindrom disfunctional (parafunctii).
Parafunctii: bruxism, presarea arcadelor, presiuni pe dinti cu limba sau cu buzele – pot afecta parodontiul dintilor restanti.

13. Diagnosticul şi părţile lui componente.

 Anatomo-clinic- stabilirea existenței edentației.

 Topografic- consemnează zona edentației (în baza clasificărilor).
 Etiologic- cauza apariției.
 Funcțional- precizează tulburările funcțiilor SS, prin gradul de afectare a masticației, fizionomiei, foneticii, deglutiției, etc.
  Complicații

Formularea (ex.): Edentație parțială la ambele maxilare, clasa I după Kennedy (marginita de d. x din stanga, d.y din dreapta), ca urmare a
complicației cariei dentare profunde (cariei complicate) și/sau afecțiunii parodontale. Dereglări funcționale, estetice. Pierderea eficacității
masticatorii 60% după Agapov.

14. Indicaţii la confecţionarea protezelor parţiale mobilizabile acrilice.

 Restaurare protetica provizorie sau de durata a EP.

 Prevenirea sau stoparea migrarii dintilor restanti
 Refacerea planului de ocluzie
 Stimularea dintilor restanti si a crestei alveolare reziduale
 In protezarea terapeutica sau de tranzitie

15. Particularităţile pregătirii cîmpului protetic către tratamentul cu proteze parţiale mobilizabile acrilice.

Pregatirea preprotetica: tratament therapeutic si chirurgical.

Pregatirea suportului odontal

Ca prima atitudine obligatorie in cadrul pregatirii campulu protetic o reprezinta igienizarea si detatrajul, chiar daca nu exista o afectiune
parodontala.

Apoi, in cazul prezentei leziunilor carioase – se trateaza in depenedenta de profunzimea lor, in cazuri particulare se va aplica si tratament
endodontic.

Se vor extrage resturile radiculare nerecuperabile.

Pregatirea suportului parodontal

Daca sunt prezente leziuni bogate in tesut de granulatie se recomanda chiurtaj subgingival.

In cazurile cand ste afectata radacina dintilor restanti, in dependent de situatia clinica se apeleaza latehnicile precum: rezectia apicala,
hemisectionarea, amputarea radiculara sau corono-radiculara.

In cazul hiperplaziilor gingivale – gingivectomia.

Pregatirea mucoasei

Se face in functie de starea ei:

 Vitaminoterapie
 Masaje cu pulpaa degetului sau cu periute
 Dusuri bucale calde si reci
 In cazul unor inflamatii – gargarisme, spray-uri, ape de gura, antifungice, antimicrobiene.

Pregatirea osului

Se realizeaza condomitent cu pregatirea mucoasei.

Se apeleaza la tratament specific(chirurgical) in cazul exostozelor sau deficitelor osoase.

Tema 2: Indicații la tratamentul protetic cu PPMA. Metoda amprentării. Etapele clinico-tehnice de confecționare a PPMA.

1. Varietăţi de proteze mobilizabile acrilice:

• PMA cu baza din acrilat

• PMA cu baza metalica

• PMA cu baza mixta

• PMA cu suprafata mucozala a bazei captusita cu rasini elastice

2. Indicaţii la confecţionarea protezelor mobilizabile acrilice:

• Edentatia partiala cu brese intercalate, reduse, intinse, multiple

• Restabilirea integritatii arcadelor dentare

• Edentatii multiple, terminale, foarte rar pentru edentatii terminale

• Pentru inlocuirea mai mult sau egal cu 4 dinti intr-o bresa

3. Contraindicaţii la confecţionarea protezelor mobilizabile acrilice:

• Edentatii totale

• Inlocuirea mai putin de 4 dinti intr-o bresa

 Stare generală alterată și psihic neechilibrat;

 Infecții cronice sau acute, leziuni precanceroase;

 Cavitate orală neasanată;

 Câmp protetic nefavorabil;

4. Biomecanica protezelor mobilizabile acrilice:

Actiunea fortelor masticatoare asupra protezelor mobilizabile impune deplasarea lor in diferite directii.
Gradul de deplasare este favorizat de mai multi factori si depinde de:

• Topografia edentatiei

• Gradul de rezilienta a fibromucoasei

• Gradul de atrofie a apofizelor alveolare

• Retentivitatile anatomice ale campului protetic

• Valoarea functionala a dintilor restanti

• Volumul bazei protezei

• Numarul crosetelor si al dintilor artificiali

• Adeziunea bazei pe campul protetic

Asupra protezei acționează forțe masticatorii în plan vertical și orizontal care o pot deplasa în sens sagital, vertical și transversal;

Astfel, proteza basculează pe câmpul protetic, amplitudinea mișcărilor fiind dictată de reziliența mucoasei, topografia breșei, gradul de atrofie a
apofizei alveolare, retentivitățile anatomice, valoarea funcțională a dinților restanți, adeziunea de câmpul protetic, numărul croșetelor, volumul
bazei etc.

Sunt și factori care se opun desprinderii, deplasării postero-anterioare, antero-posterioare, laterale cum ar fi: sistemele de ancorare, menținere și
stabilizare, relieful anatomic, adeziunea, dinții restanți.

De asta depinde alegerea sistemului de fixare și alegerea liniei croșetare.

5. Elementele componente ale protezelor parţiale mobilizabile acrilice.Caracteristica:

Protezele partial mobilizabile acrilice cu placa ca si puntile dentare sunt reprezentate de mai multe elemente solidarizate intim intre ele, formand
un corp unic solid, rigid nedeformabil si rezistent la presiunile masticatoare. Elementele componente in dependenta de functia pe care o
indeplinesc in cadrul protezei partiale mobilizabile acrilice cu placa pot fi individualizate in:

• Dinti artificiali

• Elemente de ancorare, mentinere si stabilizare

• Baza protezei prezentata de seile protezei consolidate printr-o placa acrilica

Dinţii artificiali:

In proteza partiala mobilizabila dintii artificiali sunt aplicati in spatiile edentate, formand segmente artificiale de arcade dentare cu scopul
restabilirii integritatii si functiilor dereglate ale sistemului stomatognat. Din aceste motive dintii artificiali sunt consi derati ca elemente
functionale principale ale protezei, iar baza si elementele de ancorare, mentinere si stabilizare ca elemente auxiliare.

Dintii artificiali sunt fabricati industrial din rasini acrilice sau portelan si trebuie sa corespunda principalei cerinte- asemanarea cu dintii naturali
atat dupa forma exterioara, cat si dupa eficacitatea masticatoare. Dintii artificiali comercializanti au diferite forme, mari mi si culori.

In anumite situatii clinice, mai frecvent in zonele laterale pot fi utilizati si dintii metalici confectionati standard sau prin metoda de turnare.

Elementelor de ancorare, menţinere şi stabilizare a PPMA:

Dupa importanta functiei pe care o exercita, ele pot fi clasificare in:

• Elemente mecanice fabricate (elemente principale)

• Elemente anatomice morfofunctionale (auxiliare) ale campului protetic

A. Elementele auxiliare de ancorare, mentinere si stabilizare sunt considerate toate elementele in relief ale campului protet ic edentat partial care
se opun tendintelor de mobilizare in plan vertical si orizontal ale protezelor mobilizabile. Aceste elemente sunt reprezentate de:
- Apofizele alveolare

- Bolta palatina

- Tuberozitatile maxilare

- Exostoze

- Dintii restanti

- Tonicitatea si capacitatea de contractie musculara periprotetica

Totodata intre suprafetele de contact ale protezei partiale mobilizabile acrilice si a fibromucoasei campului protetic se interpune lichidul bucal
(saliva) favorizand fenomenul fizic de adeziune a protezei la campul protetic.

B. Elementele principale de ancorare, mentinere si stabilizare sunt parti componente ale protezelor partiale mobilizabile care asigura ancorarea,
mentinerea si stabilizarea mecanica a protezei la campul protetic.

Elementele principale conditional pot fi divizate in:

• Crosete din sarma

• Crosete din acrilat

• Sisteme speciale de ancorare, mentinere si stabilizare

Crosetele sunt confectionate din sarma de wipla elastica cu diametrul de 0,6-0,8 mm. Crosetul este reprezentat din 3 segmente:

• Segmentul dentar cunoscut si ca bratul crosetului, aplicat pe suprafata vestibulara a dintelui in zona subecuatoriala, retentiva si destinat pentru
mentinerea protezei mobilizabile pe campul protetic

• Segmentul elastic numit si corpul crosetului, avand forme si dimensiuni variate si care asigura elasticitatea segmentului dentar si poate fi
aplicat in diferite zone topografice atat ale dintelui- stalp, cat si ale mucoasei (la crosetele turnate corpul crosetului este rigid si nu ofera bratelor
respective elasticitate)

• Segmentul de fixare numit si apofiza crosetului care asigura prin solidarizare cu baza protezei mobilizabile stabilitatea crosetului.

Crosetul cervico-ocluzal deschis dental: numit si croset simplu, are un singur brat aplicat pe suprafata vestibulara a dintelui- stalp in zona
subecuatoriala, orientat oblic spre marginea vestibuloproximala a dintelui ce limiteaza zona edentata. Aproximatov la nivelul punctului de
contact interdentar crosetul este indoiat spre apofiza alveolara edentata distantat cu 0,5 mm de suprafata proximala a dintelui, iar pe masura
apropierii de apofiza alveolara este orientat oblic spre mijlocul apofizei si distantat de ea cu 1,0- 1,5 mm pentru a fi plasat in zona protezei sub
dintii artificiali. Acest croset poseda elasticitate redusa si poate fi aplicat pe dintii- stalpi cu un ecuator normal, atat la maxila cat si la mandibula.

Crosetul cervicoalveolar deschis dental: numit si croset simplu elastic sau crosetul Bonyhard simplu, prezinta un dispozitiv cu un singur brat
aplicat pe suprafata vestibulara a dintelui- stalp in zona subecuatoriala retentiva, apoi realizand o bucla, se orienteaza spre coletul dintelui ce-l
transverseaza distantat cu 1- 1,5 mm si continua pe versantul vestibular al apofizei alveolare unde prin realizarea unei curbe, se orienteaza cu
extremitatea libera spre mijlocul apofizei alveolare edentate pentru a fi fixat in baza protezei. Datorita lungimii si formei segmentului elastic
crosetul poseda o elasticitate marita, fiind indicat pentru dintii- stalpi cu un grad de implantare redus si retentivitati mari.

Identic cu acest croset este confectionat si crosetul Bonyhard dublu, deoarece ambele extremitati ale bratului urmeaza acelasi traseu pentru
realizarea segmentului elastic si a segmentului de fixare a crosetului. Bratul crosetului impreuna cu segmentele elastice seamana cu litera T.

Crosetul cervico-ocluzal intors sau numit crosetul in bucla are segmentul dentar dublu care realizeaza contact cu suprafata vestibulara a dintelui
atat in zona subecuatoriala, cat si in zona supraecuatoriala. La confectionarea acestui croset extremitatea libera a bratului se extinde din zona
retentiva a dintelui- stalp limitrofa spatiului edentat la o distanta de 1,5-2,0 mm si paralel cu coletul-stalp. In acest loc se realizeaza o bucla spre
ocluzal care continua pe zona supraecuatoriala spre spatiul edentat, unde umeaza sa fie aplicat in baza protezei sub dintii artificiali. Acest croset
este indicat pentru molari cu retentivitati accentuate la nivelul vestibulo- mezial.

Crosetul inelar: numit si crosetul incalecat, deoarece bratul crosetului este plasat in zona retentiva vestibulara a dintelui- stalp, iar extremitatile
bratului transverseaza arcada dentara prin ambrazurile dentare extinzandu-se pe versantul oral al apofizei alveolare pentru a se fixa in baza
protezei. Este indicat in protezele unilaterale pe primii molari ai hemiarcadei intregi. Este indicat in proteazele unilaterale pe primii molari ai
hemiarcadei intregi. Din aceste tipuri fac parte crosetul inelar Jackson si Adams. Crosetul Jackson se confectioneaza dintr-un segment de sarma
cu o lungime de circa 6-8 cm. La mijlocul segmentului se noteaza vizual latimea suprafetei vestibulare retentive a dintelui- stalp. Ulterior, de la
limitele latimii notate sarma se indoaie din ambele parti sub un unghi de 90 grade. Bratul format se adapteaza intim la zona retentiva vestibulara
si la marginile proximale meziala si distala ale dintelui, iar extremitatile libere ale bratului se indoaie la nivelul ambrazurilor vestibulare si
transversand suprafata ocluzala prin spatiile (ambrazurile) interdentare ocluzale si orale se termina pe versantul oral al apofizei alveolare pentru
fixarea crosetului in baza protezei.

In vederea sporirii gradului de elasticitate a acestui croset, Adams a realizat la extremitatile proximale, ce limiteaza zona retentiva a suprafetei
vestibulare, 2 bucle cu orientare spre colet care permit si activarea crosetului. Acest croset este utilizat si la aplicarea aparatelor ortodontice
mobilizabile.

Sistemul special de ancorare, mentinere si stabilizare a protezelor mobilizabile acrilice cu placa prezinta dispozitive mecanice fiind ca regula
alcatuite din 2 componente, una dintre care reprezinta o constructie fixa. In protezele partiale mobilizabile acrilice cu placa sunt utilizate mai
multe sisteme.

• Sistemul telescopic: compus din 2 elemente: ocapa cilindrica metalica care este cementata pe dintele- ancora si o coroana de invelis realizata
dupa amprenta obtinuta de pe capa cementata pe dintele- stalp, care cu peretii interni culiseaza in capa. Coroana poate sa redea in intregime
forma anatomica si morfologia dintelui-stalp si sa fie fixata ca si dintii artificiali in baza protezei sau sa fie inglobata in intregime in baza, iar
deasupra ei sa fie montat dintele solicitat. Ultima varianta este indicata in edentatiile subtotale, cand pe arcada dentara sunt radacini plasate
deasupra nivelului mucoasei cu 2-3 mm

• Sistemul de bare cu calareti: care este compus din 2 componente: o bara metalica solidarizata la coroanele artificiale ce acopera dintii- stalpi
limitrofi bresei dentare sau la dispozitive radiculare realizate pe radacinile dintilor- stalpi si o gutiera fixata in sauta protezei mobilizabile care
incaleca bara. Sistemele de bare cu calareti au fost preconizate de Schroder si Rumpel, perfectionate si descrise de mai multi autori, printre care
Dolder, Ackerman, Gilimore, Lipsit si altii. De subliniat ca toate sistemele sunt asemanatoare si se deosebesc prin elementel e fixe, forma si
localizarea barelor realizate in scopul ameliorarii aspectului fizionomic si fortei de frictiune intre cele 2 componente. Aceste sisteme sunt
indicate in edentatiile frontale, laterale si subtotale cu inaltimea spatiului protetic corespunzator pentru utilizarea barei, seii cu calareti si-a
dintilor artificiali.

Sunt utilizate atat la aplicarea protezelor partiale mobilizabile acrilice cu placa, cat si a celor scheletate

Bara metalica are dimensiuni si forme variate dependente de numarul dintilor absenti de topografia edentatiei, de spatiul interdentar. Ea poate fi
modelata in forme rotunda, ovoidala, patrata, dreptunghiulara... cu o grosime de la 1,5-4,0 mm. Forma solicitata a barei se plaseaza intre
microprotezele aplicate pe dintii- stalpi, pe centrul apofizei alveolare edentate, realizand un spatiu de 1,0-2,0 mm intre bara si apofiza alveolara.

Bara se solidarizeaza la microprotezele utilizate pe dintii- stalpi prin turnarea concomitenta sau poate fi lipita cu aliaje de lipire, insa in aceste
cazuri va prezenta rezistenta scazuta.

6. Cerinţe către dinţii stîlpi:

• Obtinerea unei forme corecte specifice pentru tipul de microproteza ales ca elemente de agregare

• Obtinerea paralelismului intre axele coronare ale dintilor-stalpi astfel incat toate elementele de agregare sa se aseze uniform pe dintii-stalpi

• Coroanele sa fie integre

• Sa fie pastrat ecuatorul anatomic pentru fixarea elementelor de mentinere, agregare si stabilizare

• Lipsa mobilitatii dentare

• Radacinile integre

• Dintele sa fie sanatos sau sa fie tratat corect endodontic in caz de pulpita

7. Care sînt limitele bazei protezei la maxilă:

Limitele bazei protezei la maxila:

• Baza protezei cu o suprafata (interna) are contact cu fata mucozala a campului protetic si cu dintii restanti, iar cealalta (externa) este orientata
in spatiul cavitatii bucale, acoperind bolta palatinala si apofizele alveolare edentate in intregime

• Marginile vestibulare ale bazei din spatiile edentate ajung pana la fundul sacului vestibular, ocolind bridele si frenurile mucozale in zona
mucoasei neutre

• In zona posterioara baza protezei acopera tuberozitatile maxilare, in regiunile dintilor restanti prezinta contact cu cuprafetele palatinale ale
dintilor astfel:

- In zona frontala marginea bazei ajunge pana la tuberculii dintilor frontali

- In zonele laterale marginea bazei se extinde pana la nivelul supraecuatorial al dintilor masticatori
Daca in zona frontala edentata apofiza alveolara edentata este bine dezvoltata, netrofiata, versantul vestibular al bazei in aceasta zona poate sa nu
fie realizat complet sau poate sa se extinda pana la jumatatea inaltimii apofizei alveolare

8. Care sînt limitele bazei protezei la mandibulă:

Limitele bazei protezei la mandibula:

• Baza protezei la mandibula acopera suprafata mucozala a campului protetic

• Marginile vestibulare in zonele breselor edentate ajung pana la fundul sacului vestibular la nivelul mucoasei neutre

• Posterior in edentatiile terminale, in functie de valoarea protetica a tuberculolor piriformi, marginea bazei ii acopera in intregime sau numai
treimea anterioara, coborandu-se spre zona paralinguala pana la linia oblica interna, extinzandu-se spre zona paralinguala pana la linia oblica
interna, extizandu-se orizontal pe fundul de sac lingual

• In zona linguala laterala marginea bazei protezei se extinde pe suprafetele orale ale dintilor laterali restanti pana la nivelul supraecuatorial iar in
zona frontala acopera dintii cu 2/3 din inaltimea lor

9. Particularităţile constructive ale protezelor parţiale mobilizabile după Kemeny:

Для того чтобы устранить неэстетичный вид металлического кламмера и защитить естественные зубы от горизонтального компонента
жевательного давления, как наиболее вредного, Кемени применил дентоальвеолярные кламмеры из пластмассы

Retentsionnii dentoalveolearnii klamer Kemeny

 O proteză care restabilește lipsa unui singur dinte, având croșete cu care se ancorează de dinții vecini.

10. Particularităţile constructive ale protezelor parţiale mobilizabile după Itighin:

Эти протезы имеют все основные детали дугового, кроме дуги. Она заменена пластмассовой перемычкой, соединяющей части
протезов и располагающейся на границе средней и задней трети неба.

 Itighin a propus micșorarea lățimii conectorului principal, încorporarea în baza acrilică a croșetelor folosite la protezele scheletate și
îngroșarea acesteia până la 3 mm, marginea fiind prelucrată la net.

PPMA cu baza rascroita distal si mezial si frontal, din ambele parti, si crosete de sprijin (cu pinten ocluzal), crosete turnate, - proteze tip itighin

11. Amprentarea la confecţionarea protezelor parţiale mobilizabile acrilice, etapele amprentării:

 Se obține inițial amprenta anatomică cu lingura standart, cu material amprentar siliconic sau alginat;

 Ulterior, cu ajutorul lingurii individuale se obține amprenta funcțională, care redă starea mucoasei în timpul funcției sistemului
stomatognat;

 Pentru amprenta anatomică se alege lingura de dimensiuni necesare, se prepară materialul de amprentare și se pune în lingură, apoi se
presează pe câmpul protetic. După ce a avut loc priza, amprenta este înlăturată din cavitatea bucală;

 Pentru amprenta funcțională se confecționează lingura individuală care se adaptează pe câmpul protetic, apoi se umple cu material de
amprentare și se presează pe câmpul protetic, totodată pacientul făcând niște mișcări pentru a conforma amprenta.

12. Complicaţiile amprentării şi profilaxia lor:

• Alergii: in anamneza depistam daca prezinta alergii sau nu

• Asfixia: in momentul introducerii materialului de amprentare, prima se apasa lingura la nivelul dintilor laterali apoi spre cei frontali. Dupa ce
am introdus lingura cu material de amprentare, pozitionam capul pacientului la 900 si il inclinam in jos si plasam o tavita la nivelul barbiei
pentru scurgerea salivei in tavita si pentru a preveni asfixia cu propria saliva sau cu material de amprentare

 Amprenta se dezlipește de portamprentă – utilizarea adezivului;

 Lipsuri, bule pe suprafața amprentei – se curăță bine câmpul protetic de impurități, se presează uniform și nu se mai mișcă amprenta pe
câmpul protetic;

 Schimbare în volum – orice material amprentar are contracție de polimerizare iar o preparare neadecvată a lui agravează acest aspect;

 Masa amprentară nu face priza – masa a fost contaminată cu fluid bucal sau a expirat;

13. Materale moderne de amprentare. Carecteristici:

Materialele de amprentare:
• Elastice

• Termoplastice

• Materialele de amprentare elastice: sunt materiale cu-o compozitie chimica diferita.

Proprietati:

a. Inregistreaza fidel toate detaliile campului protetic

b. Revenirea la forma initiala dupa incetarea presiunilor, ce se dezvolta asupra materiale dupa priza lui definitiva.

c. Nu se fractureaza la inlaturarea lor de pe campul protetic, cat si de pe model.

Hidrocoloizii ireversibili sunt derivatii acidului alginic (alginat de sodiu sau potasiu), sulfat de calciu, fosfatat trisodic, sunt sub denumirea de
alginate. Se vand ca pulbere puternic hidrofila la amestec cu H2O => stari coloidale vascoase.

Dezavantajul e ca la pierderea apei=> volumul amprentei scade si invers. Se recomanda realizarea modelului timp de 10-15 minute.Exemplu
Novalgin, Sanalgin, Kromopan, Elastic, Zelex, Stomalgin-73, Dupalflex, Algix, Alcamprent.

Materialele elastice care se folosesc: Ortosil, Ortosil-M, Eladent-100, PM-01.

 Zeta plus

 Bonasil

 Durosil

 Hydrorise

 Prestige

 Cromopan

14. Enumeraţi etapele clinice de confecţionare a protezelor parţiale mobilizabile acrilice:

• Examinarea pacientului si amprentarea campului protetic

• Determinarea ocluziei centrice sau a relatiilor intermaxilare

• Proba machetei protezei in cavitatea bucala

• Aplicarea si adaptarea protezei la campul protetic

15. Enumeraţi etapele tehnice de confecţionare a protezelor parţiale mobilizabile acrilice:

 Turnarea modelului preliminar

 Confecționarea lingurii individuale

 Turnarea modelului de lucru

 Confecționarea șablonului de ocluzie

 Poziționarea modelelor în relație centrică și gipsarea lor în simulator;

 Confecționarea elementelor de ancorare, montarea dinților și modelarea machetei protezei;

 Schimbul cerii în acrilat, prelucrarea și lustruirea protezei.

 TEMA 3: Determinarea ocluziei centrice sau a relaţiilor intermaxilare

1. Ce numim ocluzie centrică ?

Este un raport funcțional ( static poate fi in momentul inregistrării) între arcadele dentare în plan vertical , transversal și sagital, când avem
un contact intercuspidian maximal cu poziționarea condililor articulari la baza pantelor tuberculilor articulari , cel mai posterior si tensionarea
uniforma moderat spre maxim a muschilor elevatori a mandibulei .
De ce functional ? – pentru ca inaltimea acestei ocluzii in decursul vietii se schimba , datorita abraziunii fiziologice \patologice a dintilor ,
pierderea dintilor , etc .
(dupa E.Costa) -reprezintă raportul dintre arcadele dentare în cadrul căruia se asigură contactul acestora, iar mandibulei o poziţie de relaţie
centrică faţă de maxilar şi baza craniului. Atunci când coincide cu intercuspidarea maximă, ocluzia centrică prezintă repere dentare,
osoase,articulare, neuromusculare şi faringo-glandulare.
(dupa I.Postolachi)- OC este o pozitie de contact multiplu interdentar maxim dintre arcadele dentare
(dupa E.Ravrilov) – OC este contactul dentar dintre arcade cu prezenta unui numar maxim de puncte de contact interdentar,si in acelasi timp
linia mediana coincide cu linia ce trece intre cei doi incisivi centrali

2. Ce se subînţelege prin noţiunea relaţie intermaxilară ?

 Se subintelege raportul mandibulei fata de maxilla , cand condilii ocupa in fosa glenoidala cea mai posterioara si inalta pozitie, nefortata.
 Determinarea relațiilor intermaxilare la edentatul parțial urmăreşte obținerea unor contacte ocluzale multiple, stabile și echilibrate în
pozițiile centrice și excentrice ale mandibulei. Acestă etapă de lucru este foarte importantă, întrucât o ocluzie optimă asigură:
 eficiența masticației și a fonației;
 sănătatea țesuturilor de sprijin (dento-parodontale, muco-osoase şi/sau periimplantare);
 funcționalitatea optimă a muşchilor masticatori, cervicali şi a ATM;
 stabilitatea restaurării protetice.

3. Semnele caracteristice pentru ocluzia centrică şi însemnătatea lor practică.

Semne : Pozitionarea centrala a condililor in fosa glenoidala ;
Tensiunea simetrica uniforma a muschilor elevatori
Contact fisuro-cuspidian maximal intre dintii arcadelor
In cazul ocluziei ortognate avem semnele :
 Semnul dentar:
 un dinte – 2 antagonisti cu exceptia incisivului central inferior si M3 superior
 arcada mandibulara se afla intr-o pozitie mai meziala fata de arcada maxilara in zona frontala datorita diferentei de dimensiuni
ale dintiilor.
 circumscrierea arcadei mandibulare de catre cea maxilara
 in plan medio-sagital, cuspidul mv a M1 superior se proiecteaza in santul mv si cv a M1 inferior.
 cuspidul caninului maxilar se proiecteza in santul intre caninul mandibular si PM1 mandibular.
 liniile mediene ale celor 2 arcade sunt corespondente
  linia mediana a fetei se gaseste intrun plan cu linia inerincisivala dintre incisivii centrali superiori si inferiori
 Frontalii superiori acopera frontalii inferiori cu 1\3 .
 Molarul 1 superior acopera 2\3 din molarul 1 inferior si 1\3 din molarul 2 inferior .
 Semnul osos – se refera la pozitia centrica a mandibulei fata de maxilar dar la o dimensiune verticala corecta ce fixeaza mandibula in
cele 3 planuri spatiale

 Semnul neuromuscular- presupune controlul neuroreflex a acestei pozitii printr-o echilibrare a contractii muschilor ridicatori pentru a
realiza o ocluzie miocentrica.

 Semnul faringoglandular – aceasta pozitie de ocluzie centrica, faringele si glandele salivare sunt pregatite pentru actul de deglutitie.

4. Clasificarea edentaţiei parţiale în dependenţă de situaţiile clinice referitoare la relaţia intermaxilară.

In faza de determinare si inregistrare a rapoartelor intermaxilare,din practica clinica,s-a dovedit ca pacientii edentati partial pot fi clasificati
in trei categorii,conform criteriilor ocluziei functionale:
 pacientii cu contacte dento-dentare stabilite in relatia centrica si dimensiune verticala normala-ocluzie centrica;
 pacienti cu contacte dento-dentare instabile cu sau fara devieri mandibulare intr-o intercuspidare habituala,anormala si dimensiune
verticala incerta-ocluzie instabila;
 pacienti fara contacte dento-dentare intre dintii restanti-fara ocluzie;

5. Determinarea relaţiilor intermaxilare în cazul ocluziei stabile (I – situaţie clinică)

Pacienţi cu contacte interdentare stabile in PIM şi o DVO fiziologică, normală in cazul unor rapoartele ocluzale stabile, fară dizarmonii ocluzale,
pot să apară următoarele aspecte:
 Morfologia ocluzală a dinţilor restanţi realizează în IM stopuri ocluzale stabile care nu vor fi modificate de către tratamentul protetic.
Acestea vor menţine relaţiile ocluzale şi intermaxilare existente. Astfel de pacienţi necesită de obicei restaurări unidentar e sau proteze
parţiale fixe de amploare redusă.
 prepararea seriată a dinţilor şi conservarea stopurilor ocluzale de pe aceştia prin mici şine din acrilat autopolimerizabil sau chei din
silicon:
 Pacienţi a căror morfologie ocluzală realizează iniţial stopuri ocluzale stabile, dar care în cursul tratamentului protetic vor fi
desfiinţate temporar în timpul preparării dinţilor pentru elementele de agregare ale unei proteze parţiale fixe de amploare. în
acest caz se recomandă „memorarea" relaţiilor intermaxilare printr-un procedeu adecvat cazului clinic
 folosirea unor şabloane de ocluzie, confecţionate înaintea preparării dinţilor. Nu întotdeauna prin intermediul şablonului se
poate păstra o relaţie intermaxilară fidelă, pentru că modelul de lucru final va fi altul decât cel iniţial pe care s-a confecţionat
şablonul şi pe care s-a efectuat înregistrarea relaţiilor intermaxilare
 efectuarea seriată a elementelor de agregare, ceea ce presupune realizarea lor separat de intermediarii protezei fixe
 restaurări provizorii

6. Determinarea relaţiilor intermaxilare în cazul ocluziei instabile (II – situaţie clinică)

Pacienţi cu contacte ocluzale instabile şi DVO incertă. In IM nu mai există stopuri ocluzale stabile între dinţii antagonişti, iar DVO este
incerta,nefiziologică (prea mare sau prea mică).

 Printre cauzele acestei situaţii clinice se numără:

 edentaţii parţiale întinse;

 inserţia unor proteze parţiale fixe sau mobilizabile defectuoase;
 migrări orizontale sau verticale ale dinţilor;
 uzura exagerată provocată de activităţi parafuncţionale

7. Determinarea relaţiilor intermaxilare în cazul situaţiei fără ocluzie (III – situaţie clinică)
Relaţiile intermaxilare fără ocluzie apar în edentaţiile parţiale întinse atunci când dinţii restanţi de pe cele două arcade nu pot realiza contacte
ocluzale, din cauza numărului lor redus sau a topografiei nefavorabile. Din punct de vedere al relaţiilor intermaxilare aceste cazuri sunt
asemănâtoare cu edentatul total bimaxilar. Se recomandâ aceleaşi metode de determinare a relaţiilor intermaxilare, de exemplu prin teste
funcţionale. Se determinâ RC şi prin conducerea manuală se poziţionează mandibula cu condilii în RC, aşa cum se procedează la edentatul
total. înregistrarea relaţiilor intermaxilare se face cu ajutorul şabloanelor de ocluzie

8. Consecutivitatea determinării şi înregistrării relaţiilor intermaxilare centrice

Determinarea clinica a relatiilor intermaxilare se realizeaza cu ajutorul sabloanelor de ocluzie sau a machetelor de ocluzie. Etapele de
realizare cuprind urmatoarele operatiuni:
1. Verificarea sabloanelor de ocluzie.
2. Determinarea curburii vestibulare a sablonului superior.
3. Determinarea nivelului si orientarea planului de ocluzie in regiunea frontala si zona laterala.
4. Determinarea dimensiunii verticale a etajului inferior in relatie de postura si relatie de ocluzie.
5. Determinarea si inregistrarea relatiei centrice.
6. Conservarea si solidarizarea machetelor de ocluzie.

9. Metode de determinare a DVO. În ce constă metoda anatomo – fiziologică?

DVO-reprezinta inaltimea etajului inferior al fetei, ce este masurat prin distanta ce separa punctul subnazal de proeminenta mentoniera. In
pozitia de contact maximal al arcadelor dentare, etajul inferior al fetei reprezinta o inaltime individuala la fiecare pacient. Contactul maximal
dintre arcadele dentare apare la actul de masticatie si deglutitie la o participare musculara optima.

Metode de determinare a DVO

  Metoda antropometrice
 Metoda anatomo – fiziologică
 Metoda functionala
 Metoda anatomica

Metoda anatomo – fiziologică

În cazul unei edentații are loc: prabusirea buzelor, obrajilor, plicile nazolabiale devin mai pronuntate, barbia se deplaseaza anterior. Deci pentru
a determina un calcul corect al DVO trebuie sa tinem cont de faptul ca buzele trebuie sa se aseze fara tensiune, comisurile labiale trebuie sa fie
putin ridicate, iar plicile nazolabiale nu trebuie sa fie tare exprimate .

Tehnica data are urmatoarele etape :

 la baza nasului si pe menton se aplica cite un punct
 se determina distanta dintre aceste doua puncte cu ajutorul riglei, astfel determinindu-se dimensiunea vertical de repaos fiziologic. DVO
se va determina prin micsorarea cu 2-3mm din dimensiunea vertical de repaos fiziologic
 apoi introducem in cavitatea bucala a pacientului sabloanele cu bordure de ocluzie si rugam pacientul sa inchida gura. Apoi determinam
distanta dintre reperele indicate pe fata. Daca aceasta distant este mai mare sau mai mica se face corectia prin adaugare sau radere a cerii
din contul bordurilor de ocluzie.

ŞABLOANELE DE OCLUZIE
Sunt piese auxiliare indispensabile în tehnologia protezelor totale, necesare pentru determinarea şi înregistrarea relaţiei intermaxilare. Ele reproduc
aproximativ baza şi arcadele dentare artificiale ale viitoarelor proteze.

Părţile componente: baza şablonului ,bordura de ocluzie

Şabloanele de ocluzie sunt utilizate:

– de medicul stomatolog în cabinet pentru determinarea şi înregistrarea poziţiei mandibulei faţă de maxilar în relaţie centrică
– de tehnicianul dentar în laborator pentru a fixa modelele în ocluzor sau articulator

10. Ce repere se trasează pe bordura de ocluzie ? Metoda şi însemnătatea practică.

Linia mediană trasată cu direcția verticală după linia mediană a feței. Uneori, se poate deduce şi după poziția frenului, dacă este situat
median.
Linia caninilor, cunoscută și sub numele de inima comisurilor, deoarece corespunde, în general, cu locul unde sunt situate comisurile fantei
bucale, reprezintă locul de proiecție al vârfului cuspidului caninului superior. Sunt însemnate prin linii verticale de o parte și de alta a liniei
mediane, la distanțe variabile.
Linia surasului, corespunde cu nivelul pînă unde se ridică margi nea buzei superioare și constituie limita la care se va așeza coletul dinților
frontali superiori. Este marcată pe bordura de ocluzie a şablonului superior printr-o linie orizontală paralelă cu planul de ocluzi

Insemnatatea practica :
Liniile caninilor și linia surasului reprezintă reperele după care, în laborator, se aleg dinții frontali. Aceste repere sînt folosite astfel: distanţa
dintre liniile caninilor este egală cu lățimea (cu dimensiunea mezio-distală) a celor 6 dinţi frontali superiori; distanţa dintre linia surasului şi
marginea liberă a bordurii de ocluzie, este egală cu înălțimea acestor dinți.

11. Cum are loc alegerea dinţilor artificiali?

Şabloanele de ocluzie sunt însoţite de fişa de laborator pe care se completează în scris următoarele indicaţii:

CULOAREA DINŢILOR e stabilită cu acordul pacientului pentru că e caracteristica care domină celălalte însuşiri ale dinţilor,atrage cel mai
mult atenţia,impresionând simţul vizual. Se foloseşte cheia de culori specifică firmei producătoare

MATERIALUL DIN CARE SUNT REALIZAŢI DINŢII: porţelan,acrilat, compozit. Sunt preferaţi dinţii din acrilat pentru că satisfac mai
bine eficienţa restaurării protetice. Eventual pentru restaurări estetice deosebite pot fi indicaţi dinţii din porţelan

RELIEFUL FEŢELOR OCLUZALE să fie cuspidat pentru a asigura eficienţa masticatorie în mod satisfăcător

FORMA DINŢILOR e stabilită pentru fiecare pacient în armonie cu forma figurii pentru a obţine o proteză individualizată

Cerințe pentru materialul de amprentare

 Miros plăcut;

 Gust plăcut;

 Culoare plăcută;

 Trebuie să redea fidel contururile părților dure și moi ale câmpului protetic;

 Să nu-și modifice volumul în procesul de priză și nici ulterior, până la realizare a modelului;

 Să nu se deformeze la etapele de îndepărtare, transportare și modelarea modelului;

 Consistență și textură corespunzătore;

  Accesibile din punct de vedere economic și ergonomic;

 Să fie dur, casabil sau elastic;

 Să posede rezistență la presiuni și să revină la poziția inițială după încetarea presiunii;

 Timpul de priză să fie redus în condițiile umidității și temperaturii din cavitatea bucală;

 Ușor să se preseze pe câmpul protetic și ușor să se îndepărteze;

 Să nu acționeze nociv sau toxic asupra țesuturilor câmpului protetic;

 Să nu adere la materialele utilizate la turnarea modelului și ușor să se desprindă de ele.

Clasificarea materialelor amprentare după Oksman, Gherner și Napadov

După Oksman:

 cristalizabile,

 termoplastice,

 elastice,

 acrilate autopolimerizabile

 După Gerner și Napadov:

 elastice,

 termoplastice

 dure

După I. Postolachi, Gh. Bârsa

 Elastice:

 Hidrocoloizi (reversibili/ireversibili) (alginat)

 Elastomeri de sinteză:
- Materiale siliconice
- Materiale polysulfide
- Materiale polieterice

 Dure:

 Reversibile: substanțe termoplastice

 Ireversibile: Gips, paste de oxid de zinc și eugenol

- Elastice inregistreaza toate elementele cimpului protetic datorita plasticitatii si viscozitatii lor, dupa intarire la presiune se deformeaza, dar isi
revin la forma initiala. Amprentele nu se fractureaza. Nu sunt lipicioase de aceea nu adera la cimpul protetic și necesitaă linguri perforate; după
priză sunt elastice de aia si revin l a forma initilaă

Hidrocoloizi

 Reversibili – deja se utilizează doar în laborator pentru dublarea modelelor; are la bază agar-agar-ul, poate fi topit, apoi turnat, după
care se întărește; se poate reutiliza; (Gelin, , Surgident)

 ᵜ Ireversibili – sunt derivatii acidului alginic (alginat de sodiu sau potasiu), sulfat de calciu, fosfatat trisodic, sunt sub denumirea de
alginate. Se vand ca pulbere puternic hidrofila la amestec cu H2O => stari coloidale vascoase. praf + apă; au precizie mare doar că la
 aer se subdimensionează iar în lichid se măresc în volum, de aia modelul trebuie turnat în 10-15 min. de la amprentare; (Kromopan)
Novalgin, Sanalgin, Kromopan, Elastic, Zelex, Stomalgin-73, Dupalflex, Algix, Alcamprent

Elastomeri de sinteză (fidelitate înaltă, nu se modifică în volum, sunt rezistenți la factorii fizici și chimici):

 ᵜ materiale siliconice - baza + catalizator; pastă chitoasă pentru primul strat + pastă vâscoasă pentru stratul doi (corecție); sunt de tip
A, B, C; (Zeta plus)

 ᵜ materiale polisulfide - două paste: baza și agentul de vulcanizare care la amestec se vulcanizează timp de 3-8 minute și se obține un
product asemănător

 Materialele elastice care se folosesc: Ortosil, Ortosil-M, Eladent-100, PM-

- Dure (materiale termoplastice, gipsul, paste din oxid de zinc si eugenol)

 – reversibile –Stens-02, Stomaplast. Nu permit inregistrarea fidela a cimpului protetic, la indepartarea amprentei se deformeaza.

 – ireversibile – ghipsul, paste de oxid de zinc, eugenol – dentol-c, alston, plastodent.

TEMA 4: Metodele de menţinere şi stabilizare a protezelor parţiale mobilizabile acrilice.

1. Enumeraţi elementele de menţinere şi stabilizare a protezelor parţiale mobilizabile acrilice
1. Seile protetice;
2. Conectori principali (majori) - elementele de legatura dintre sei;
3. Mijloace de mentinere, sprijin si stabilizare;
4. Conectori secundari (minori);
5. Dintii artificiali.

2. Cerinţele către croşetele din sîrmă.

 Crosetul trebuie sa contribuie la stabilizarea protezei, fara a afecta integritatea dintelui de care se fixeaza.
 Diferite parti component sa se situeze cit mai aproape de mijlocul 1/3 cervicale, pentru a evita fortele ce ar putea torsiona dintele
ancora.
 Partile component sa fie simetric dispuse- unui capat retentive plasat vestibular sa ii corespunda acelasi element, dar pe partea orala.
 Pentru a evita orice actiune negative, este necesar ca dintii restanti sa fie solidarizati cite 2 sau cite 3, in grup

3. Cum are loc alegerea liniei croşetare ? Însemnătatea practică.

In caz de utilizare a sistemelor speciale de fixale, elementele lor componente, fie coronare , fie gutiere – se vor aplica imprimarile
respective ale modelului si se vor solidarize la baz din ceara a machete PPM.Utilizarea crosetelor din sarma depinde de nr dintilor
stalpi, pe care se vor aplica crosetele de ancorare.Mobilizarea se poate realiza punctiform , linear sau in suprafata.
Ancorarea punctiforma se practita in edentatiile subtotale, la prezenta unui singur dinte restant ssi esste cea mai putin eficienta din
punct de vedere mecanic.

• Ancorarea liniara se subantelege linia imaginara ce uneste dintii-stalpi pe care s-au aplicat crosetele ,ca linia crosetara
cunoscuta .Directia ei poate fi transversal, diagnala si sagitala sau in suprafata. Alegerea directiei liniei crosetare are o deosebita
importanta in mentinerea protezelor. Se considera ca cea mai avantajoasa directive a linie crosetare este acea care trece pri n centrul de
greutate a protezei. Cu cat linia crosetara se abate mai mult de la centrul protezei cu atat stabilitatea protezei este mai precara. Cele mai
favorabile conditii de fixare si stabilizare a PPM cu placa pot fi create prin ancorarea in suprafata.
• Pe dintele stalp ales se confectioneaza crosetele solicate din sarma apoi se face sablonul din ceara roz. Surplusurile sunt inlaturare prin
sectionare cu bisturiul , iar limitele viitoarei proteze desenate pe model. Baza din ceara trebuie sa acopere in intregime campul protetic
al modelului , apoi baza se solidarizeaza cu segmental de fixale al crosetului din sarma, se incalzeste la sursa de caldura si se aplica
fixarea pe dintele stalp.

4. Părţile componente ale croşetei şi plasarea lor.

1) Segmentul dentar (subecuatorial) :
Are contact liniar cu 2/3 din fata vestibulara ;
2) Segmentul intermediar (elastic):
Asigura elasticitatea crosetului si are diferite forme de: S, Z,V. Se proiecteaza la distanta de parodontiu 0,5mm.
3) Segmentul retentiv (terminal) :
Are forma de zig-zag si se termina in versantul seii sau pe mijlocul ei.
Segmentul dentar si cel intermediar sunt mult mai estetice comparativ cu crosetele turnate.de la PPS.

5. Enumeraţi tipurile de croşete utilizate mai frecvent.

1.Croșetul cervico-ocluzal deschise dental

Segmentul dentar

• se aplică în zona subecuatorială

• se aplică pe 2/3 din fața vestibulară a dintelui stâlp

Extremitatea liberă este orientată spre dinții restanți.

Recomandat pe Coroane dentare cu retentivități reduse (la maxilar și mandibulă)

Funcție :

• Frânează desprinderea protezei (prin segmentul dentar subecuatorial)

• Limitează mișcările în sens transversal (mezializări și distalizări)
• Blochează distalizarea protezelor terminale (prin extremitatea liberă a segmentului dentar aflată în ½ mezială a dintelui stâlp)
• Se opune deplasărilor meziale prin deschiderea dentală

2.Croșetul cervico-ocluzal deschis edental

Segmentul dentar

• Are traiect identic cu cel deschis dental

• Se aplică în zona subecuatorială
• Se aplică pe 2/3 din fața vestibulară a dintelui stâlp

Extremitatea liberă este orientată spre spațiul edentat.

Segmentul intermediar traversează arcada dentară prin nișa masticatorie.

• Utilizarea acestul croșet este favorizată de existența unei treme între dintele stâlp și dintele vecin

Indicat în edentațiile terminale.

Funcții:

• Frânează desprinderea protezei (prin segmentul dentar subecuatorial)

• Frânează mișcările de lateralitate (prin segmentul supraecuatorial)
• Frânează tendințele de înfundare ale protezei (prin segmentul supraecuatorial)
• Frânează bascularea: prin extremitatea liberă a segmentului dentar

.
3.Croșetul cervico-alveolar deschis dental

Segmentul dentar este plasat subecuatorial.

Segmentul intermediar este situat la 0.5-1 mm de mucoasa crestei alveolare.

Indicat pe dinți stâlpi cu retentivități mari.

Funcții:

• Se opun tendințelor de desprindere a protezei (prin segmentul subecuatorial)

• Sunt fizionomice: sunt ascunse de părțile moi datorită traseului lor.

4.Croșetul cervico-alveolar deschis edental

Extremitatea liberă este îndreptată spre spațiul edentat.

Indicat: pentru protezele terminale.

Funcții:

• Se opune desprinderii protezei (prin segmentul subecuatorial)

• Se opune tendinței de basculare (prin jumătatea distală a segmentului dentar)

6. Care este deosebirea dintre croşetele Jackson şi Adams ?

Croșetul inelar/ croșetul Jackson
Încercuiește coroana pe fețele proximale și pătrunde subecuatorial vestibular.
Recomandat pentru stabilizare protezelor uniterminale, aplicat pe hemiarcada integră.

Croșetul Adams este identic cu croșetul Jackson doar că pentru a-i îmbunătăți elasticitatea i s-au realizat 2 mici bucle, la întâlnirea
porțiunilor proximale cu porțiunea vestibulară.
Utilizat frecvent în stabilizarea aparatelor ortodontice.

7. Indicaţii la confecţionarea croşetului telescopat. Plasarea elementelor componente faţă de dintele stîlp şi de baza protezei.
• Sunt constituite din cape cilindrice sau cilindroconice, cimentate pe dintii restanti si coroane turnate cu grosime totala, fixate la saua
protezei.
• Telescoparea este caracterizata de o suprafata de frictiune mare, ceea ce reprezinta o conditie favorabila pentru mentinerea si
stabilitatea protezei pe campul protetic.
• Functionalitatea telescoapelor este diminuata in timp prin scaderea fortei de frictiune dintre cele doua suprafete, posibilitati de activare
nu exista.
• Telescoparea se caracterizeaza prin:
1. -mentinerea protezei pe campul protetic
2. -transmiterea presiunilor ocluzale dintilor restanti
3. - stabilizare
• Sprijinul obtinut cu ajutorul sistemului de telescopare este mixt rigid pentru protezele terminale si dento-parodontal pentru cea
intercalata.
• Sistemul telescopic este compus din 2 elemente: capa cilindrica metalica care este cementata pe dintele ancora si o coroana de invelis
realizata dupa amprenta obtinuta de pe capa cementata pe dintele stalp, care cu peretii interni culiseaza in capa. Coroana poate sa redea
in intregime forma anatomica si morfologica a dintelui stalp sis a fie fixate ca si dintii artificiali in baza protezei sau sa fie inglobata in
intregime, iar deasupra ei sa fie montat dintele solicitat. Ultima variant este indicate in edentatiile subtotale cand pe arcada dentara sunt
radacini plasate deasupra nivelului mucoasei cu 2-3mm

1. Telescoparea coronara totala

 Presupune o constructive conjuncta care se fixeaza pe structura coronara preparata
 Sistemul se compune dintr-o capa metalica si dintr-o coroana de invelis modelata morfologic si functional.
 Pentru a imbunatati retentia coroanei telescopate se pot aplica o serie de elemnte suplimentare cum ar fi clipsurile,
crosetele.

2. Telescoparea partiala inelara

 Se compune dintr-o capa metalica care pastreaza morfologia ocluzala si un element inelar care realizeaza telescoparea pe
fetele laterale ale capei.

3. Telescoparea partiala prin coroană parţială

 Jumatatea orala este realizata asem prepararii substructurii organice pentru coroana partiala.
 Telescopare realizandu-se in jumatatea orala a dintelui.
 Partea adjuncta este fixata in proteza scheletizata.

4. Telescoparea radiculara
 Se realizeaza prin prepararea substructurii organice la nivelul dintilor restanti ca la coroana de substitutie. Se aplica pe
substructura respectiva un dispozitiv format dintr-o capa si un pivor.
 Dezavantajul : este ca necesita o preparare larga a canalului radicular si nu se poate igieniza corect.

5. Capsa
 Se compune dintr-un dispozitiv corono-radicular ,in care bontul coronar este sub forma unei sfere retentive. La nivelul
aparatului protetic scheletizat se fixeaza o capsa care permite angajarea pe acest bont si incercuirea lui realizand retentia.
8. Ce prezintă sistemul Dolder şi indicaţii la confecţionarea lui ?
• Sistemul Dolder

Sistemul Dolder frictional este indicat in edentatiile intercalate unde nu se produc infundari, proteza are sprijin dento-parodontal.

• Bara urmeaza profilul crestei alveolare la aproximativ 1-2 mm distanta.

• Bara are in sectiune forma literei “U” sau patrat, jgheabul metalic activabil este intim aplicat pe acesta, se produce frictiunea si se
adauga sprijinul rigid.

Sistemul Dolder rezilient este indicat in edentatiile cu brese terminale, unde se produc infundari datorita rezilientei mucoasei; proteza are
sprijin dento-mucozal.

• Bara are in sectiune forma ovoidala, sunt folosite in special in edentatiile subtotale mandibulare cand mai exista numai cei doi canini.
• Proteza mandibulara dobandeste sprijin, mentinere si stabilizare foarte bune. În edentatii se previne infundarea protezei cu sprijin mixt
dento-mucozal.
9. Formaţiunile anatomice ce se iau în consideraţie la conceperea planului de treatment.
 Numarul dintilor restanti pe arcada dentara
 Gradul lor de mobilitate
 Structura suportului osos
 Grosimea si elasticitatea fibromucoasei campului protetic
 Topografia edentatiei
 Varsta pacientului

10. Biomecanica protezei parţiale mobilizabile acrilice.

Factorii care se opun desprinderii protezelor vor fi: adeziunea şi succesiunea; retentivităţile anatomice ale cimpului protetic: apo-
fizele alveolare cu volum şi formă pronunţate, bolta palatinală musculatura orofacială; segmentele dentare ale croşetelor plasate în
zona subecuatorială; sistemele de culisare, telescoape şi bare care acţionează prin fricţiune.
Factorii care se opun deplasării posterioanterioare: tubcrozită- ţile retentive ale cimpului protetic, versantele orale anterioare ale
apofizelor alveolare, numărul dinţilor restanţi, croşetele cu deschidere dentală etc.
Factorii care se opun deplasării anterioposterior sînt prezentaţi de tuberculii piriformi mandibulari, versantele orale şi vestibuläre ale
apofizelor alveolare, numărul dinţilor restanţi, croşetele cu deschidere edentală.
Factorii de opunere a deplasării laterale: versantele vestibuläre şi orale ale apofizelor alveolare, bolta palatinală, dinţii laterali
montaţi la mijlocul apofizei alveolare şi elementele de menţinere a protezelor.
TEMA 5: Proba machetei din ceară a protezei parţiale mobilizabile acrilice. Aplicarea protezei parţial mobilizabile acrilice în cavit atea bucală.
Corecţia.

1. Scopul probei machetei din ceară a PPMA.

Această etapă este necesară pentru a se putea stabili acurateţea execuţiei tehnice şi existenţa stabilităţii statice şi dinamice pe câmpul protetic
al viitoarei PPMA.
 De asemenea,este importantă prin faptul că la verificarea machetei se pot descoperi greșeli care au putut fi comise la etapele precedente;
 Dacă reperele însemnate și transmise pe șabloane au fost transpuse corect;

2. Etapele probei machetei din ceară a PPMA

Proba machetelor are doi timpi:
• Controlul extrabucal al machetelor.
• Controlul intrabucal al machetelor.

3. Aprecierea calităţii machetei din ceară a PPMA pe modele în simulator.

Se face în absenţa pacientului, pentru a verifica corectitudinea realizării în laborator a machetelor, conform indicaţiilor date prin şabloane şi
prin fişa de laborator.

Controlul ocluzorului şi al modelelor:

• ocluzorul să nu aibă nici un fel de joc în balama;
• contrapiuliţa să fie fixată, dacă RIM au fost stabilite numai prin intermediul şabloanelor, deci nu există contacte dento-dentare care
păstrează ocluzia;
• planul median al celor două modele să coincidă cu planul median al ocluzorului;
• pe modele să fie trasate următoarele linii de referinţă:
• linia mediană (dacă este cazul);
• linia caninilor (dacă este cazul);
• linia surâsului (dacă este cazul);
• mijlocul crestelor.
• Se scot machetele de pe modele şi se repun şabloanele pentru a verifica dacă datele transmise prin şabloane au fost respectate.

Controlul corectitudinii realizării tehnice a machetelor:

Medicul controlează:
• dacă tehnicianul a respectat indicaţiile privind modelajul şi culoarea dinţilor (formă, mărime, aspectul feţei ocluzale, nuanţe coloristice);
• dacă montarea dinţilor este corectă:
• dinţii laterali pe mijlocul crestei şi perpendicular pe direcţia crestei alveolare;
• dinţii frontali în rapoarte corecte de ocluzie cu antagoniştii.
• modelarea bazei şi a gingiei artificiale:
• aspect neted în regiunile laterale;
• modelajul papilei;
• modelarea rugilor palatine.
• rezistența machetei
• !!!Ceara este bine să aibă o culoare cât mai apropiată de culoarea naturală a gingiei, pentru a crea pacientului o impresie favorabilă.
4. Aprecierea calităţii machetei din ceară a PPMA în cavitatea bucală.
In al doilea timp macheta este înserată pe câmpul protetic fiind controlate urmatoarele:
 ocluzia,contactele dento-dentare în relația centrică,ca să se obțină intercuspidarea maximă,contacte multiple,simultane și stabile pe
toți dinții.
 ocluzia în relație centrică,este controlată cu ajutorul spatulei,pentru a se constata dacă baza este aplicată în totalitate pe suprafața
câmpului protetic;
 contactele dento-dentare în mișcările funcționale ale mandibulei reprezintă o manevră destul de dificilă pentru o macheta de ceară
la o proteză partială;este posibilă dacă macheta prezintă rezistență și dacă este racită de mai multe ori pe parcursul probei;
 restaurarea aspectului fizionomic,valabil,în special,în edentațiile frontale si fronto-laterale
 culoarea dintilor artificiali,alături de dimensiune și formă,reprezintă elementele de comparatie cu a dinților restanți sau cu
criteriile generale de restaurare ale armoniei dento-faciale.
 restaurarea configurației curburii alveolare prin montarea dinților artificiali în edentații frontale
 Proba machetei se repeta ori de cate ori se constata defecțiuni ce nu pot fi remediate pe loc.
 Proba machetei este terminata cand aceasta corespunde din toate punctele de vedere.

5. Determinarea numărului şi tipului de contacte dento-dentare

Dacă dinţii au fost corect montaţi ocluzia se realizează concomitent pe dinţii artificiali şi pe dinţii naturali restanţi.

Se verifică punând pacientul să închidă gura până la primul contact interdentar poziţionând mandibula în RC. Dacă nu s-a realizat IM şi au
apărut contacte premature, acestea pot fi înlăturate prin şlefuirea sau remontarea dinţilor artificiali.

Se face apoi proba spatulei. Dacă este pozitivă (RC incorect înregistrată), se procedează la o nouă înregistrare cu ajutorul unor fâşii de
ceară plasate pe dinţii machetei sau se reia de la şabloane şi se remontează în ocluzor.

Controlul contactului interdentar în mişcările funcţionale ale mandibulei se face punând pacientul să ducă mandibula în propulsie până la
poziţia cap la cap şi apoi dirijându-l să realizeze contactul lateral canin-canin la dreapta şi stânga.

Se respectă următoarele reguli:

• în edentaţiile terminale când avem ca antagonist o proteză mobilizabilă, la toate aceste mişcări trebuie să existe contacte multiple între
dinţii artificiali, dacă montarea a fost făcută pe articulator. Dacă montarea a fost făcută pe ocluzor se verifică dacă IM coincide cu RC;
• în edentaţiile (clasa a III-a Kennedy) machetele trebuie să permită dezocluzia tuturor dinţilor în propulsie şi în mişcările de lateralitate
de partea nelucrătoare – ca la pacientul dentat – respectând astfel toate criteriile ocluziei funcţionale;
• în edentaţiile frontale (clasa IV Kennedy):
 în propulsie machetele trebuie să realizeze ghidajul anterior, deci să asigure dezangrenarea dinţilor laterali;
 în lateralitate, dacă există canin natural de partea respectivă, trebuie să se realizeze protecţia canină. Dacă nu există canin,
atunci la dinţii laterali trebuie să se facă protecţie de grup.

6. Controlul aspectului fizionomic

 Depinde de forma, mărimea, culoarea şi montarea dinţilor artificiali, care trebuie să fie cât mai apropiate de aspectul arcadei înainte de
edentare şi în concordanţă cu aspectul dinţilor restanţi vecini şi antagonişti şi cu dezideratul fizionomic al pacientului.
 Dinţii artificiali trebuie să corespundă formei feţei, să respecte linia surâsului şi să aibă o vizibilitate armonioasă în timpul vorbirii.

7. Controlul aspectului fonetic

PPMA ,ocupînd o parte din spațiul cavității bucale ,reducînd volumui ei,totodată,micșorînd și spațiul funcțional util al limbii,poate perturba la
pronunțarea consoanelor dentare și palatine.
Acest obiectiv este controlat prin pronunțarea fonemelor T;D;F;V,Ș;S;L;K sau cuvintelor care conțin aceste cuvinte.
Emisiunea lor depinde de:
 înălțimea dinților artificiali
 așezarea lor pe apofiza alveolară
 unghiul de inserție în zona frontală
 de grosimea și limitele bazei.

o Dacă la pronunțarea fonemei T se aude D - dinții fontali superiori sunt montați prea palatinal.
o Când D se confundă cu T - prea vestibular sau baza protezei este prea groasă în zona rugilor palatine transversale.
o Cînd V seamănă cu F - dinții frontali maxilari sunt prea scurți.
o Iar dacă F seamănă cu V - dinții frontali maxilari sunt prea lungi.
o Dacă fonemele K;L sunt alterate - limita bazei protezei superioare este prea extinsă palatinal.

8. Cum are loc controlul DVO ?

În cazul relațiilor intermaxilare fără dinți antagoniști se folosesc testele fiziologice și fizionomice.
Totodată,sunt utilizate și teste fonemice,propunînd pacientului să pronunțe fonema S ,cînd se stailește cea mai mică distanță dintre arcadele
dentare și care aduce mandibula în stare de repaus fiziologic relativ(postură).
În timpul probei machetei,care trebuie să fie întărită cu un dispozitiv din sîrmă,macheta se scoate din cavitatea bucală și se răcește la fiecare
1-2 minute.

9. Care sînt cerinţele către baza protezei la etapa dată ?

Medicul trebuie să indice materialul din care se va realiza baza protezei:
 acrilat termopolimerizabil roz sau transparent sau o combinaţie a lor. Ideal ar fi să se aleagă culoarea acrilatului în concordanţă cu
culoarea mucoasei bucale, cu ajutorul cheii de culori;
  acrilat termopolimerizabil în combinaţie cu materiale reziliente;
 acrilat termopolimerizabil în combinaţie cu fibre de sticlă, fibre de carbon, plasă metalică.

10. Care sînt cerinţele către croşete ?

 numărul minim de dinţi pe care se poate ancora favorabil o PPMA este de doi;
 condiţia esenţială la PP care are numai două croşete, este ca linia care le uneşte (“linia croşetelor”) să treacă prin mijlocul bazei sau
cât mai aproape de el; plasarea liniei croşetelor la periferia PP are ca rezultat bascularea;
 ori de câte ori este posibil se pot pune 3 sau chiar 4 croşete;
 numărul croşetelor nu trebuie să fie nici exagerat de mare, chiar dacă condiţiile o permit, pentru a nu crea dificultăţi pacientului în
manevrarea protezei la inserţie şi dezinserţie;
 retentivităţile dinţilor trebuie judicios utilizate pentru ca forţa de retenţie a croşetelor să asigure menţinerea dar să nu fie mai mare
decât rezistenţa parodontală a dintelui stâlp;
 când există porţiuni de creastă edentată retentive vestibular (creastă frontală sau tuberozitate care vor fi prinse sub şaua protezei) în
alegerea croşetelor trebuie să se ţină seama şi de acest element anatomic care poate avea valoarea unui croşet rigid.
Croşetul de sârmă trebuie fie pe cât posibil pe o diagonală cu acest element anatomic.
 în regiunea frontală şi pe premolari trebuie alese croşete care să fie cât mai puţin vizibile .

Medicul trebuie să indice grosimea sârmei pentru fiecare croşet. La acelaşi caz se pot folosi grosimi diferite de sârmă pe dinţi diferiţi.

Alegerea grosimii sârmei se face în funcţie de:

• lungimea croşetului;
• valoarea implantării dintelui stâlp;
• mărimea retentivităţii;
• vizibilitatea croşetului;
• tipul de edentaţie.

11. Greşelele care pot fi depistate.

Poate să existe spaţiu între marginea plăcii protezei şi dintele-stâlp (deci dispare efectul de reciprocitate al plăcii) -> croşetul exercită
presiuni orizontale provocând deplasarea dintelui.

Spaţiile rezultate pe feţele proximale pot favoriza deplasarea dinţilor în aceste direcţii atunci când sunt supuşi la presiuni orizontale.

Pe de altă parte, alimentele pot pătrunde la acest nivel -> irită parodonţiul marginal.

Dacă în urma şlefuirilor exagerate au apărut astfel de spaţii, se recomandă completarea lor cu acrilat autopolimerizabil direct în gură,
după ce porţiunea subecuatorială a fost completată (deretentivizată) cu un material de obturaţie provizorie de bună calitate.

De asemena,poate fi prezentă bascularea transversală a protezei,printre cauzele ei fiind:

• montarea dinţilor laterali în afara crestei;
• atrofii accentuate ale osului alveolar;
• rezilienţa crescută a mucoasei fixe;
• foliere insuficientă a torusului maxilar.

12. Care este tactica medicului în cazul majorării sau micşorări DVO?
??????
13. Care este tactica medicului în cazul cînd pe o hemiarcadă este contact uniform iar pe altă hemiarcadă avem o inocluzie? Ce greşeli
au fost comise şi la ce etapă?
????????

14. Metoda de verificare a PPMA în afara cavităţii bucale.

Înainte de sosirea pacientului se inspectează protezele pentru a verifica dacă:
 dinţii sunt poziţionaţi corect şi bine retenţionaţi în acrilatul bazei;
 croşetele sunt bine retenţionate în acrilatul bazei, nu au urme de zgârieturi şi au capetele (vârfurile) rotunjite ;
 faţa externă a protezei este corect şi uniform lustruită, fără imperfecţiuni;
 faţa internă a protezei nu prezintă urme de ghips sau plumb de la zonele foliate; trecerea de la zona de foliere la restul bazei se face lin,
nu cu muchie ascuţită ;
 faţa internă a protezei nu prezintă plusuri sau asperităţi;
 marginile protezei sunt rotunjite, fără muchii ascuţite;
 limita posterioară a protezei maxilare se termină pierdut în grosime;
 protezele sunt curate.
În cazul în care se constată margini ascuţite, asperităţi sau plusuri acestea se şlefuiesc cu freze sau pietre adecvate.
 Vârfurile ascuţite ale croşetelor se rotunjesc cu pietre mici sau cu discuri mici de carborundum ataşate la piesa dreaptă.
 Protezele se spală şi se ţin intr-un vas cu apă până la aplicarea în cavitatea bucală.

15. Cum are loc individualizarea bazei către cîmpul protetic.

 Dacă, apar obstacole care împiedică intrarea PPA în gură, acestea vor fi depistate cu ajutorul hârtiei de indigo sau a hârtiei de articulaţie
subţiri.
 Prin şlefuirea atentă, din aproape în aproape, fără a atinge croşetele, proteza va fi adaptată până când va lua contact cu suprafaţa întregului
câmp protetic, fără să basculeze.
 În cazul edentaţiilor intercalate cu dinţii limitanţi înclinaţi, dacă nu s-a făcut corect derentivizarea, trebuie să se şlefuiască toată porţiunea
acrilică ce pătrunde în zona retentivă a dintelui.
 Şlefuirea trebuie făcută cu multă răbdare, puţin câte puţin, fiecare probă executîndu-se în acelaşi ax de inserţie
16. Cum are loc individualizarea croşetei către dintele stîlp? Instrumente.
 De regulă, croşetele şi celelalte elemente de menţinere, stabilizare şi sprijin se aplică corect pe dinţi, dacă nu au survenit modificări în
timpul ambalării, presării acrilatului sau prelucrării protezei.
 Uneori, însă, medicul trebuie să facă mici corecturi ale croşetelor, precum bizotarea vârfurilor, adaptarea mai intimă pe dinţi, distanţarea
de festonul gingival, de mucoasă sau de papila interdentară, activarea sau dezactivarea croşetelor, etc. Toate aceste manevre se execută
cu atenţie pentru a nu fractura croşetele prin îndoiri repetate în acelaşi loc.
 Controlul eficienţei acestor croşete se face numai în cavitatea bucală, prin tracţiuni exercitate cu degetul, de către medic. Croşetele se
pot adapta prin deplasarea verticală şi orizontală a braţului activ până când stabilizarea este considerată corespunzătoare.

17. Metoda de individualizare a ocluziei. Instrumente.

 Ajustarea ocluziei se face în mod curent prin şlefuirea punctelor ocluzale de contact prematur marcate cu ajutorul hârtiei de articulaţie,
pînă se deblochează mişcările mandibulei în toate sensurile.
 Se mai poate folosi ceara ocluzală moale, strânsă între arcadele dentare indicând locul de interferenţă maximă după gradul de transparenţă
 Există şi un indicator Kerr, adeziv numai pe partea care se lipeşte de arcada artificială şi se toceşte în dreptul contactului maxim.
 Controlul se repetă după fiecare şlefuire, până ce pacientul simte contacte multiple în toate mişcările mandibulare.

TEMA 6: Proteze parţial mobilizabile scheletate (arcate). Elementele componente. Suportul dento – parodontal, muco – osos şi mixt (dent-
mucosal)

1. Dezavantajele protezelor parţiale mobilizabile acrilice.

 Pot agrava procesul de atrofie a suportului muco-osos;
 Tendința de inflamație a mucoasei sau chiar și apariția eroziunii cronice a epiteliului pe întreaga suprafață de sprijin;
 Forțe orizontale nocive asupra dinților restanți;
 Croșetele metalice pot traumatiza festonul gingival și smalțul dinților stâlpi;
 Dereglarea funcției sensorice și fonetice.

2. Avantajele protezelor mobilizabile scheletate.

 Sunt mai rezistente și mai durabile;
 Datorita dimensiunilor mai reduse. Sunt compacte, ocupă mai puțin loc în cavitatea bucală, nu provoacă modificări gustative,
fonetice, reflexul de vomă.
 Au o fixare mai bună pe câmpul protetic;
 Au efect de șinare pentru dinții restanți mobili;
 Dacă se utilizează sisteme speciale de fixare și se alege corect culoarea dinților, se restabilește esteticul 100%.
 suport mixt - muco-osos si dento partodontal;
 repartizeaza uniform pres masticatorie

3. Ce prezintă suportul dento-parodontal?

Este dintele stâlp și parodontul acestuia, de care se ancorează proteza scheletată prin croșet sau sisteme speciale;
El permite preluarea și transmiterea presiunii masticatorii pe cale fiziologică.

4. Ce prezintă suportul muco-osos?

Este fibromucoasa și țesutul osos peste care se situează baza protezei;
Țesutul osos este prezentat de bolta palatină, apofiza alveolară, tuberozitatea maxilară, tuberculul piriform; aceste formațiuni sunt acoperite
de fibromucoasă.
Aceste țesuturi nu sunt adaptate pentru suportarea presiunii masticatorii, de aceea se agravează procesul de atrofie a acestora.

5. Enumeraţi elementele componente ale protezelor scheletate.

 Baza: saua si conectorul principal
Elemente de ancorare, mentinere si stabilizare
Dintii artificiali

6. Ce prezintă şeile protezei scheletate.Varietăţi. Funcţia lor.

Șeile sunt elementele protezei care sunt situate în zonele edentate ale arcadei, mențin dinții artificiali, preiau și transmit presiunea
masticatorie spre suportul muco-osos, participă la menținerea protezei prin aceea că se opune mișcărilor protezei în direcție orizontală;
Șeile pot fi întreg metalice, când suprafața mucozală nu este acoperită de acrilat, și parțial metalice, când scheletul este inclus în acrilat în
totalitate.

7. Ce prezintă conectorii principali . Varietăţi. Funcţia lor.

Conectorii principali sunt elementele care fac legătură între șei și sunt amplasați pe bolta palatină și versantul lingual al apofizei alveolare
inferioare; de asemenea au funcția de repartizare uniformă a presiunilor masticatorii pe întreaga suprafață de sprijin a câmpului protetic;
Pot fi sub formă de placă sau bară; placa este mai subțire dar mai lată și ocupă o suprafață mai mare, de aceea este utilizată mai des la
maxilă, bara are o întindere mai mică dar este mai groasă, de aceea este mai des utilizată la mandibulă.

8. Conectorii secundari.Clasificarea.
Conectorii secundari unesc părțile mucozale și dentare ale protezei și au funcția de transferare a presiunii masticatoare de la dinții artificiali
asupra câmpului protetic;
Aceștia pot fi rigizi, pentru un suport dento-parodontal, labili, pentru un suport muco-osos, despovărând dinții stâlpi, și semilabili, dacă
se optează pentru suportul mixt. (depinde de lungimea si grosimea lor; mai subtiri mai lungi - mai elastici)

9. Elemente dentare de menţinere a) croşete şi sisteme croşetare; b)sisteme speciale.

a) Croşetele sunt elemente ale scheletului compuse din corp, braț retentiv, braț opozant și pintene ocluzal;
Ele diferă după numărul dinților pe care se aplică: mono, bi și tridentare;
După numărul de brațe: 2, 3, 4 sau 6 brațe;
După numărul brațelor active elastice: mono, bi, tri sau tatraactive;
După numărul de conectori secundari: 1,2 sau 3 conectori.

Croșete:
- Ackers
- Bonwill
- Roach
- Ney
- Croșetul continuu

Ackers- pe PM si M, cand ecuatorul protetic trece vestibular sau oral pe mijlocul coroanei dintelui-ancora
Bonwill- croset dublu (parca 2 ackersuri) pe PM si M intre care exista trema, in edent uniterminale avand rolul antibasculant pt mentinerea
indirecta a protezei
Crosete divizate Roach:
Grupul I- aproape invizibile (bratul retentiv subecuatorial). CLUSTIR - forma crosetelor imita litirele. Sunt aplicate pe dintii posteriori cu un
grad de retentivitate marita si cu situare deficitara.
Grupul II- crosetele mezio-distale simple si compuse (pe d frontali), crosete unibare cu contact partial/total, crosetul inelar. Situate
supraecuatorial. Sprijin si retentie scazuta a protezei.
Croșetul continuu- poate cuprinde de la 2 pana la 6-8 d stalpi, chiar si toata arcada =astfel imobiliz dintilor. Se plaseaza deasupra tuberculilor
dentari pe supraf orala a d anteriori si supraecuatorial pe cei laterali.

Croș. Ney- pt diferite forme ale coroanei dintilor fara a fi acoperiti de microproteze pt a oferi stabilizarea protezei. Combinare intre croș
circulare si divizate. Sunt 6 la nr.
1- ca Ackers (circular cu 3 brate, insa bratul opozant ca si cel retentiv este elastic)

2- Ca Roach in forma de T, ambele brate elastice. PM si M curactie gingivala si retentivitati marite, si la d care ecuatorul trece aproape de supraf
ocluz. Mai des in edenet terminale

3- combinat 1+2. In edent terminale, cand d stalpi au inclinatie orala sau V, iar ecuatorul are directii diferite pe supraf V si O
4- realiz prin turnare si lipire. Pe d cu retentivitate situata in apropierea marg ocluzale a supraf V si O. Propriet mecanice scazute (mentinere
nesatisfacat)

5- croset inelar cu acț inversa posterioara. In edent terminale cand d stalpi au inclinatie V sau O, cat si pe dinti cu coroane clinice mici sau forma
conica

6- asem cu 5. 2 pinteni ocluzali (D si M) Indicat pe M inclinati cu ecuatorul ridicat in partea inclinarii si lasat in jos in cea opusa. croset inelar
circular.

b) Sisteme speciale au un element fixat în scheletul metalic și unul pe dintele stâlp sau în țesutul osos;
Elementul dentar fix poate fi intra sau extracoronar;
Elementul din scheletul protezei este prezentat de un lăcaț sau o prelungire de aceeași formă ca și elementul fix;
Acestea două se unesc și, în dependență de tipul conectorului secundar, realizează legătură rigidă, semilabilă sau labilă cu suportul dento-
parodontal.

Sisteme speciale:
- Capse
- Culise
- Bara cu călăreț
- Telescoape
- Disjunctori de forță

10. Bare cu călăreţi. Indicaţii de utilizare

Bara poate avea diverse forme (rotundă, ovală, dreptunghiulară etc.) dar urmează profilul apofizei alveolare și are polul mic orie ntat spre
aceasta;
Gutiera, sau călărețul, are suprafața internă de aceeași formă ca și fața externă a barei;
Sunt indicate în edentațiile frontale, laterale și subtotale, dacă este un spațiu minim de 6mm între câmpul protetic și dinții antagoniști.

11. Disjunctori de forţă. Varietăţi.

Disjuntoare de forte-amortizatori si balamale. Repr de dispozitive mecanice complexe, fabricate sau conf in laborat
 Sunt indicate în edentațiile terminale cu scop de a permite mișcarea șeii protezei față de dinții ancoră.
 Dispozit Roach/ Crismani

12. Biomecanica protezelor scheletate

 Proteza scheletată în timpul exercitării funcției sistemului stomatognat se poate deplasa pe câmpul protetic în sens vertical, sagital sau
transversal;
 Amplitudinea mișcărilor depinde de rigiditatea conectorului secundar, reziliența fibromucoasei precum și morfologia apofizei alveolare;
 Reziliența fibromucoasei depinde de grosimea acesteia și cu cât este mai mobilă mucoasa, cu atât este mai mică stabilitatea pe câmpul
protetic; cu cât este mai mică grosimea mucoasei cu atât este mai inaptă pentru suportarea presiunii masticatorii
 Relieful osos poate favoriza deplasarea protezei în direcție anterioară, posterioară sau dacă este concavă, să nu-i permită mobilizarea în
nici o direcție;
 Cu cât este mai elastic conectorul secundar, cu atât este mai mare excursia protezei; cu cât acesta este mai rigid, cu atât proteza este mai
fixă pe câmpul protetic; totodată, un conector rigid într-o edentație terminală va favoriza torsionarea dinților stâlpi;

13. Dimensiunile şi plasarea conectorului principal la maxilă

o Plăcuțele au o lățime de peste 10mm și o grosime de 0,4-0,5mm; prezintă contact intim cu mucoasa;
o În dependență de topografie plăcuța poate fi plasată în zona anterioară, medie sau posterioară, în zona cu funcționalitate scăzută;
o Barele au lățime de 6-8mm și grosime de 0,8-1,0mm și sunt rar folosite la maxilă.

14. Dimensiunile şi plasarea conectorului principal la mandibulă

o Plăcuțele se întind de la nivelul supraecuatorial sau supracingular al dinților restanți, unde are o grosime de 0,3-0,4mm, până la fundul
de sac al planșeului bucal unde are o grosime de 2mm.
o Barele au lățimea de 3mm, grosimea de 1,5-2mm; se plasează astfel încăt extremitatea superioară să fie situată la 3-4mm de festonul
gingival iar cea inferioară la 2mm de fundul de sac lingual și frenul limbii.
o În cazuri când înălțimea versantului lingual al apofizei alveolare nu permite plasarea barei între dinții restanți și zona de reflexie a
mucoasei, ca element de legătură poate servi croșetul continuu, care este realizat pe suprafața orală a dinților restanți în formă de
semicenturi metalice cu lățimea de 2-2,5mm și grosimea de 0,5-1mm;
o În cazuri când bara este subdimensionată și nu are rezistență suficientă, se plasează concomitent bara și croșetul continuu.

TEMA 7: Indicaţii şi contraindicaţii la tratamentul protetic cu proteze parţiale mobilizabile scheletate.

1. Indicaţii la confecţionarea protezei mobilizabile scheletate.

- Edentațiile de clasa I Kennedy
- Edentațiile de clasa a II-a Kennedy
- Edentațiile de clasa a III-a Kennedy extinse
- Edentațiile cu existența unui număr mic de dinți restanți - 2-5 dinți
- Edentațiile subtotale, când mai sunt prezenți 1-3 dinți restanți
2. Enumeraţi varietăţile de construcţii a protezelor mobilizabile scheletate.
În funcție de sistemele de ancorare, proteza scheletată are doua tipuri:
 Proteza parțială scheletată simplă
Acest tip de proteză este clasic și folosește croșete turnate pentru ancorarea de dinții naturali, acestea fiind puțin vizibile.
Dinții naturali marginali edentației pot suferi ajustări minore la nivelul smalțului.
 Proteza parțiala scheletată cu sisteme speciale de prindere
Aceste sisteme speciale sunt capse, culise sau telescoape, sunt moderne și oferă un plus de confort, aspect estetic si siguranță. Lucrările
protetice telescopate sunt indicate în cazuri speciale, cum ar fi cele cu foarte puțini dinți naturali.
Dinții naturali marginali edentației vor fi restaurați cu o coroană de acoperire, pentru a asigura prinderea sigură a sistemelor.

3. Dezavantajele protezelor mobilizabile scheletate confecţionate prin metoda lipirii.

În prezent tehnicile de confecţionare a scheletului metalic al protezei parţiale mobilizabile scheletate prin metoda îndoirii şi lipirii
elementelor prefabricate practic sunt abandonate din odontotehnică fiind înlocuite prin turnarea integră a scheletului din al iaje respective. In
acest scop macheta scheletului până nu demult se modela pe modelul de lucru, apoi fiind detaşată de pe el se realiza tiparul şi se turna după
tehnicile cunoscute. Insă la aplicarea acestei metode se pot comite imprecizii în realizarea elementelor de ancorare, menţinere şi sprijin care
după turnare se adaptau la dinţii-stâlpi prin şlefuire, iar uneori şi prin îndoire. Din aceste considerente metoda respectivă a fost înlocuită cu
metoda de realizare a scheletului metalic prin turnarea pe modelul duplicat.

4. Avantajele protezei mobilizabile scheletate confecţionate prin metoda întreg turnate:

a) pe model
b) înafara modelului
Actualmente această metodă este utilizată pentru toate varietăţile de schelete şi, îndeosebi, pentru cele cu elemente de menţ inere reprezentate
de croşete.

Este o metodă ce oferă precizie în realizarea elementelor de ancorare, menţinere şi sprijin care după turnare se adaptează ușor la dinţii-stâlpi.

5. Împărţirea suprafeţei coroanei dintelui în cadrane. Scopul.

La confecţionarea croşetelor se face iniţial o analiză a coroanei dinţilor-stâlpi pentru a determina modul de aplicare a segmentelor croşetului.

De menţionat că suprafeţele vestibulară şi orală ale dinţilor naturali sunt convexe în plan orizontal şi vertical. Dacă vom t rasa în aceste
planuri câte o linie ce va trece prin punctele cele mai convexe ale suprafeţelor respective, vom căpăta patru pătrate, numerotarea cărora începe
din partea breşei.

Astfel, primul şi al doilea pătrate cuprind zona dintre marginea ocluzală şi ecuator, numită zona supraecuatorială, neretentivă a dintelui
unde vor fi aplicate segmentele rigide ale croşetelor.

Al treilea şi al patrulea pătrate cuprind zona dintre ecuator şi colet, numită zona subecuatorială, retentivă unde vor fi aplicate segmentele
elastice ale croşetelor

6. Plasarea croşetelor pe dinţii stîlpi.

După Lejoyeux croşetele turnate (cit. după F. Prelipceanu, O. Doroga) trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:
◦ croşetul să contribuie la retenţia şi stabilizarea protezei, fără să acţioneze nefavorabil asupra integrităţii ţesuturilor de sprijin;
◦ lungimea croşetului să permită încercuirea a mai mult din jumătatea celei mai mari circumferinţe a dintelui-ancoră, putând fi continuă
sau discontinuă;
◦ oricărei porţiuni retentive elastice a croşetului trebuie să i se opună o porţiune rigidă a acestuia sau o bară corono-cingulară, pentru a
suspenda orice risc al efectului ortodontic, pentru a rezista forţelor care tind să dezinsereze proteza, extremitatea retenti vă elastică a
croşetului trebuie să fie pasivă din momentul aplicării protezei şi să nu devină activă decât pentru a se opune deplasării protetice;
◦ diferitele părţi componente ale croşetului să se situeze cât mai aproape posibil de mijlocul treimii cervicale a dinţilor, pe ntru a reduce
la minimum forţele care ar putea acţiona în sensul torsionării dintelui-ancoră;
◦ părţile componente să fie simetric dispuse (unui capăt retentiv plasat vestibular la nivelul unei anumite zone să-i corespundă acelaşi
element situat în acelaşi loc, dar de partea opusă a arcadei);
◦ pentru a evita orice acţiune imediată sau secundară a croşetului asupra dintelui-ancoră, este necesar ca dinţii limitaţi să fie solidarizaţi în
condiţii favorabile, câte doi, iar în situaţii nefavorabile, în grup.
În majoritatea cazurilor, corpul croşetului este aşezat pe suprafaţa proximală a dintelui-stâlp limitrofă spafiului edentat în zona neretentivă,
trecând în conectorul secundar şi unind rigid croşetul cu şaua scheletului metalic.

7. Cum are loc plasarea elementelor culiselor pe dinţii stîlpi şi pe şaua protezei mobilizabile scheletate?
Culisele sunt alcătuite din două părţi:
 una realizată extra- sau intracoronar pe suprafaţa proximală sau orală a protezei dentare fixe (matrice)
 alta inclusă în scheletul metalic al protezei mobilizabile (patrice)
Partea inclusă în scheletul metalic pătrunde în interiorul culisei realizate la proteza fixă sau o cuprinde având aceeaşi for mă în secţiune
transversală.
Matricea sau patricea se fixează la dinții restanți care sunt acoperiți de microproteze, cealaltă parte fixându-se la nivelul scheletului metalic
al protezei.
Asamblarea celor două componente ale culisei se face în gură, asigurând menținerea, sprijinul și stabilizarea protezei precum și efectul
fizionomic.

8. În ce cazuri rolul conectorului principal îl ia croşetul continuu?

Croşetul respectiv deseori este realizat cu gheruţe incizale sau cu pinteni ocluzali, care reprezintă o prelungire a croşetului la nivelul
suprafeţelor interdentare proximale incizale sau ocluzale şi se termină în ambrazurile vestibuläre ale incisivilor sau în fosetele meziale şi
distale ale dinţilor laterali.
 În cazuri când înălțimea versantului lingual al apofizei alveolare nu permite plasarea barei între dinții restanți și zona de reflexie a
mucoasei, ca element de legătură poate servi croșetul continuu, care este realizat pe suprafața orală a dinților restanți în formă de
semicenturi metalice cu lățimea de 2-2,5mm și grosimea de 0,5-1mm;

În cazuri când bara este subdimensionată și nu are rezistență suficientă, se plasează concomitent bara și croșetul continuu.

9. Elementele care previn bascularea protezelor mobilizabile scheletate. (Antibasculantele). Plasarea lor.
 Elemente cu acţiune indirectă
Aceste dispozitive sunt cunoscute şi sub numele de mijloace antibasculante datorită faptului că sunt folosite pentru preîntâmpinarea
basculării protezei scheletate. Mijloacele antibasculante, fiind reprezentate de părţile componente ale protezei sheletate, opun rezistenţă
tendinţelor de deplasare a acesteia de pe câmpul protetic.
Ca elemente ce se opun basculării pot fi:
◦ pintenii ocluzali
◦ braţul retentiv al croşetului
◦ croşetul continuu
◦ gheruţele incizale
◦ plăcuţele dentomucozale şi sistemele speciale de menţinere
◦ retentivităţile anatomice ale câmpului protetic

* la protezele scheletate ce trateaza edentatii de clasa I, elementele contrabasculante se aplica bilateral; acestea sunt:
- pintenii ocluzali plasati in foseta meziala a primului premolar, cand este o edentatie termino-terminala molara;
- pintenul supracingular pe canin va fi utilizat cand lipsesc premolarii secunzi, pentru aplicarea lui fiind necesar sa se creeze o treapta;
- crosetul continuu este un bun element contrabalansant numai daca are la extremitati un eficient sprijin parodontal, realizat prin pinteni
ocluzali sau gherute incizale; crosetul continuu este indicat mai ales atunci cand ramane prezent numai grupul dintilor front ali; sprijinul
crosetului continuu in aceste cazuri se face numai pe canin, printr-o gheruta incizala plasata intr-un lacas incizal mezial sau printr-o gheruta
plasata intre canin si lateral; gherutele sunt indicate mai ales la mandibula, unde caninii nu au cingulum;
- gherutele sau pintenii incizali plasati intre toti dintii frontali au o actiune contrabasculanta foarte eficienta, insa efectul nefizionomic lasa
mult de dorit, iar frecventa cariilor in lacasele incizale face ca aceste elemente protetice sa fie rar utilizate;
- conectorii principali dento-mucozali au un bun efect contrabasculant, cu conditia sa aiba un sprijin parodontal eficient, a.i. sa nu actioneze
pe planuri inclinate;
- sistemele speciale (culise, coroane telescop) pot avea si efecte contrabasculante, insa, pentru a evita uzura lor prematura, efectul de mentinere
indirecta trebuie preluat de pintenii interdentari, supracingulari sau de crosetul continuu cu care trebuie sa fie conceputa proteza.

* la protezele scheletate ce trateaza edentatii de clasa a II-a elementul contrabasculant este plasat pe partea opusa edentatiei terminale si
este reprezentat de un pinten ocluzal plasat in foseta meziala a primului premolar; daca edentatia prezinta suplimentar o bresa laterala, pintenul
cel mai mezial de partea edentatiei laterale are, in afara rolului de sprijin pentru saua laterala, si un rol de element contrabasculant.

* la protezele scheletate care trateaza edentatii de clasa a IV-a intinse, bascularea prin desprindere poate fi evitata de catre pintenii
ocluzali cei mai distali ai crosetelor Bonwill care se aplica acestor proteze, pinteni care au avantajul de a fi plasati departe de edentatie; un
efect favorabil au si crosetele aplicate pe dintii limitanti bresei frontale; i se atrage atentia pacientului sa nu utilizeze in masticatie dintii
frontali.

10. Aliajele moderne pentru confecţionarea protezelor mobilizabile scheletate.

Aliajele din care se realizează protezele scheletate trebuie să îndeplinească următoarele caracteristici:

- rigiditate mare la grosimi mici,

- rezistenţa mecanică mare (duritate),
- rezistenţă la coroziune în mediul bucal,
- să fie inert şi stabil chimic,
- rezistent la oxidare,
- să fie bine tolerat de ţesuturile cavităţii bucale,
- să nu aibă gust,
- modul de elasticitate mare,
- să nu poată fi lustruit cu un luciu perfect şi de durată,
- să fie facil de prelucrat în laboratorul de tehnică dentară,
- în stare topita să curgă usor, astfel încât să se poată realiza turnături de mare precizie.

Aceste caracteristici sunt îndeplinite de aliaje de aur platinat, dar mai ales de stelite (aliaje de crom-cobalt).

ALIAJELE DE AUR PLATINAT

Aliajele de aur platinat sunt reprezentate de : aliajul de aur 833 la mie cu 120 la mie platină, şi de aliajul de aur 750 la mie cu 120 la mie sau
150 la mie platină.

Aliajul de aur 833 la mie + 120 la mie platină - conţine puţin argint şi cupru. Prezenţa platinei sporeşte rezistenţa la oxidare şi creşte mult
menţinerea lustrului. Aliajul are următoarele proprietăţi fizico-chimice :

- culoarea este galben-gri

- coeficientul de contracţie la răcire este de 1-1,2% şi este total compensat de expansiunea pereţilor tiparului,

- rezistenţa la rupere şi duritatea sunt foarte mari,

- rezistenţa la coroziune este de asemenea bună,

- în stare topită materialul este foarte fluid, putându-se obţine astfel de turnături fine,

- valoarea lucrării se menţine deoarece aliajul se poate recupera în urma rafinării.

Aliajul de aur 750 la mie+120 la mie platină - conţine cupru în procent ridicat şi argint. Conţinutul bogat în cupru conferă o duritate şi
flexibilitate mai mari decât ale aliajului 833.

Aliajele de aur au următoarele caracteristici :

- sunt grele, aceasta constituind un avantaj la mandibulă, dar un dezavantaj la maxilar,

- sunt flexibile, ceea ce obligă la confecţionarea unor conectori principali şi secundari mai voluminoşi, dar şi a unor croşete turnate mai subţiri

- preţul de cost este foarte ridicat.

Aliaje Crom-Cobalt

Aceste aliaje conţin cobalt aprox. 65%, crom 30%, iar restul molibden, siliciu, carbon, nichel, magneziu, tungsten, aluminiu. Denumirea
acestor aliaje-stelite- provine de la faptul că au un luciu deosebit care nu se modifică în timp. Fiecare element din compoziţia aliajului îi conferă
anumite calităţi, şi anume:

- cromul, creează rezistenţa la oxidare, coroziune şi conferă un luciu persistent, dar în cantitate mare are efecte negative asupra rezistenţei şi
elasticităţii,

- cobaltul, participă la stabilirea chimică a aliajului şi conferă rigiditatea, duritatea şi fluiditatea necesară unei bune turnături,

- molibdenul, creează structura foarte fină a aliajului şi măreşte rezistenţa la coroziune, rupere şi flexibilitate,

- nichelul, participă la creşterea ductibilitătii materialului, combate oxidarea şi îmbunătăţeşte omogenitatea structurală,

- siliciul, magneziul, aluminiul împiedică oxidarea materialului şi îi măresc fluiditatea.

Aliajele crom-cobalt au următoarele calităţi fizico chimice :

- sunt inoxidabile şi rezistente la acţiunea acizilor şi bazelor,

- greutatea specifică este mică în comparaţie cu cea a aliajelor de aur,

- intervalul de topire este mai ridicat decât la aliajele de aur,

- coeficientul de contracţie este de 1,7-2,3% şi este compensat în cea mai mare parte de expansiunea tiparului

- au o duritate foarte mare,

- rezistenţa la rupere este bună, favorizând confecţionarea unor conectori principali şi secundari cu un volum redus.

11. Amprentarea la confecţionarea protezelor mobilizabile scheletate.Varietăţi.

Pentru confecţionarea protezelor scheletate se obţin amprenta preliminară și amprenta funcţională ca şi în cazul confecţionării protezelor
parţiale mobilizabile acrilice cu placă, însă se realizează modelul de lucru din ghips dur după tehnicile deja cunoscute.
Amprenta în lingură individual:
Este o varianta particulara a amprentei in 2 timpi care implica si participarea laboratorului dentar. Se foloseste pe scara foarte larga datorita
preciziei si fidelitatii ridicate. Singurul dezavantaj ar fi acela ca necesita o sedinta in plus.
Materiale de amprenta folosite: materiale fluide, in special siliconi de aditie fluizi.
Tehnica:
◦ In prima etapa se ia o amprenta preliminara in 1 timp cu un material dur sau elastic. Amprenta se ia intotdeauna cu ajutorul lingurilor
de amprenta. Dupa intarire, se trimite la laboratorul dentar.
◦ Tehnicianul dentar va turna modelul, apoi va confectiona pe acesta o lingura de amprenta cat mai intim adaptata campului protetic.
Aceasta se numeste lingura individuala si este confectionata din diferite materiale plastice.

12. Materiale amprentare moderne. Caracteristica.

Exista mai multe categorii de materiale de amprenta, fiecare servind alte scopuri.

Materiale de amprenta dure

Baza are o consistenta chitoasa, asemanator plastilinei, iar catalizatorul este o pasta sau un lichid. Dupa priza, devin dure si rigide.
Fidelitatea lor de amprentare nu este foarte mare dar sunt foarte rezistente dupa priza si se deformeaza greu.

Materiale din aceasta categorie : siliconii de aditie de consistenta dura, cerurile, blocurile Stents.

Materiale de amprenta elastice

Se prezinta sub forma de 2 paste sau un praf si un lichid ( care poate fi apa ). Au o consistenta mai moale inainte de priza, iar dupa priza devin
elastice. Sunt usor de preparat si folosit avand o precizie destul de buna. Se aplica in cavitatea bucala cu ajutorul lingurilor de amprenta.
 Materiale din aceasta categorie : alginatul, siliconii de consistenta medie.

Materiale de amprenta fluide

Au o consistenta fluida inainte de priza, iar dupa priza devin rigid-elastice. De obicei, se prezinta sub forma a 2 paste. Datorita fluiditatii
si caracteristicilor speciale, sunt cele mai fidele materiale de amprenta. Se aplica in cavitatea bucala in linguri individuale confectionate
la laboratorul dentar sau in interiorul unor amprente realizate cu materiale dure.

Materiale din aceasta categorie : polieterii, polisulfuri, siliconi de aditie fluizi.

13. Realizarea modelelor supradure, cu bont detaşabil şi termorezistente. Materiale utilizate.

Modelele cu bonturi mobilizabile ofera o serie de avantaje. Datorita posibilitatii dezinserarii bonturilor din ansamblul modelului, tehnicianul
are un acces facil in modelarea fetelor proximale. Tehnica permite un confort sporit pentru cel ce modeleaza, asigurandu-i o vizibilitate optima
(fig.1). In literatura franceza de specialitate, bontul mobilizabil, este denumit model unitar (MU).

Confectionarea bontului mobilizabil din gipsuri dure

Inelul de cupru se scoate din amprenta. Se cofreaza inelul cu o banda de ceara sau hârtie cerată de 2 cm lățime. Se prepară o pasta din
gips dur, care se introduce prin vibrare continua in inel, pana ce se atinge marginea cofrajului. Dupa priza totala a gipsului se îndeparteaza
cofrajul, se prelucreaza prelungirea radiculara a bontului până se obține o formă cilindro-conica neretentiva. Se marchează fața vestibulară
pentu a fixa pozitia bontului m model. Prelungirea conica se ceruieste pentru a usura indepartarea bontului din model. Tot in acest scop se
aplica un mic buton de ceara pe varful prelungirii (spre viitoarea baza a soclului).

TEMA 8: Etapele clinico-tehnice la confecţionarea protezelor parţiale mobilizabile scheletate. Paralelografia.

1. Enumeraţi etapele clinice de confecţionare a protezelor scheletate fără confecţionarea coroanelor pe dinţii stîlpi.
Din punct de vedere tehnic, scheletul poate fi realizat prin două tehnici:
1) Metoda clasică - din elemente fabricate pentru diferite părți ale protezei (bare, arcuri, croșete, șei, etc) sau modelate separat și după aceea
lipite între ele (metoda clasică);
2) Metoda modernă - prin turnarea întregului schelet metalic;

C: Examenul pacientului. Elaborarea diagnosticului. Efectuarea planului de tratament (pregătirea pentru tratament). Amprentarea
preliminară a câmpului protetic.
L: Confecționarea modelului preliminar și a lingurei individuale (EP subtotală, terminală)
C: Obținerea amprentei funționale a câmpului protetic.
L: Confecționarea modelului de lucru. Analiza modelului la paralelograf. Planificarea construcției PPMS, schițarea elementelor protezei.
Pregătirea modelului către duplicare. Duplicarea modelului. Modelarea din ceară a scheletui metalic al PPMS și turnarea acestuia.
C: Proba scheletului metalic în cavitatea bucală. Determinarea și înregistrarea OC sau RIM.Aprecierea culorii, formei și dimensi unii
dinților artificiali. Marcarea liniei mediene, surâsului, caninilor (pentru EP frontale).
L: Modelarea machetei din ceară a componentei acrilice a PPMS. Montarea dinților.
C: Proba machetei din ceară a PPMS.
L: Înlocuirea cerii cu acrilat. Prelucrarea protezei.
C: Aplicarea protezei pe câmpul protetic. Corecțiile finale (la necesitate).

În dependență de metoda prin care se efectuează scheletul metalic, etapa 4 (de laborator) diferă. Și anume:
 Dacă vor fi folosite piese fabricate (metoda clasică) , atunci ele după schema realizată se ajustează pe model și pe urmă sunt lipite
(sudate). În lipsa pieselor fabricate ele se vor confecționa din sârmă sau se vor modela segmentar din ceară specială, iar după turnarea
lor se va face adaptarea pe model și lipirea.
 Dacă se optează pentru metoda modernă - modelarea machetei scheletului din ceară specială, turnarea lui din aliaje, prelucrarea și
lustruirea

2. Enumeraţi etapele tehnice de confecţionare a protezelor scheletate fără confecţionarea coroanelor pe dinţii stîlpi.
C: Examenul pacientului. Elaborarea diagnosticului. Efectuarea planului de tratament (pregătirea pentru tratament). Amprentarea
preliminară a câmpului protetic.
L: Confecționarea modelului preliminar și a lingurei individuale (EP subtotală, terminală)
C: Obținerea amprentei funționale a câmpului protetic.
L: Confecționarea modelului de lucru. Analiza modelului la paralelograf. Planificarea construcției PPMS, schițarea elementelor protezei.
Pregătirea modelului către duplicare. Duplicarea modelului. Modelarea din ceară a scheletui metalic al PPMS și turnarea acestuia.
C: Proba scheletului metalic în cavitatea bucală. Determinarea și înregistrarea OC sau RIM.Aprecierea culorii, formei și dimensiunii dinților
artificiali. Marcarea liniei mediene, surâsului, caninilor (pentru EP frontale).
L: Modelarea machetei din ceară a componentei acrilice a PPMS. Montarea dinților.
C: Proba machetei din ceară a PPMS.
L: Înlocuirea cerii cu acrilat. Prelucrarea protezei.
C: Aplicarea protezei pe câmpul protetic. Corecțiile finale (la necesitate).

3. Enumeraţi etapele clinice de confecţionare a protezelor mobilizabile scheletate în cazurile cînd pe dinţii stîlpi sînt indicate coroane
artificiale.
Dacă se confecționează coroane artificiale, pană a purcede la etapele clinico-tehnice pentru confecționarea PPMS, în dependență de tipul
de coroane artificiale ales (dacă optăm pentru o construcție mixtă MC/ MA), se începe cu:
 C: Prepararea dinților stâlpi. Amprentarea câmpului protetic. Determinarea și înregistrarea RIC (OC).
L: Confecționarea modelelor apoi a carcasului metalic a viitoarei construcții fizionomice.
C: Proba carcasului metalic. Ajustarea pe dinții stâlpi. Aprecierea culorii.
L: Aplicarea componentei fizionomice (acrilat/ceramică).
C: Proba construcției fizionomice în cavitatea bucală. Individualizarea reliefului ocluzal. Ajustările finale.
L: Finisarea și lustruirea.
C: Fixarea coroanelor artificiale.

Dacă ulterior se va opta pentru sisteme speciale de menținere și stabilizare, se vor efectua aceleași etape ca și cele menționate anterior,
doar că nu se fixează cosntrucția, ci se amprentează câmpul protetic împreună cu aceasta (cu patricea) și se trimite în labor ator pentru
turnarea modelelor și începerea următoarelor etape pentru confecționarea PPMS.

4. Enumeraţi etapele tehnice de confecţionare a protezelor mobilizabile scheletate în cazurile cînd pe dinţii stîlpi sînt indicate coroane
artificiale.
C: Prepararea dinților stâlpi. Amprentarea câmpului protetic. Determinarea și înregistrarea RIC (OC).
L: Confecționarea modelelor apoi a carcasului metalic a viitoarei construcții fizionomice.
C: Proba carcasului metalic. Ajustarea pe dinții stâlpi. Aprecierea culorii.
L: Aplicarea componentei fizionomice (acrilat/ceramică).
C: Proba construcției fizionomice în cavitatea bucală. Individualizarea reliefului ocluzal. Ajustările finale.
L: Finisarea și lustruirea.
C: Fixarea coroanelor artificiale.

5. Particularităţile preparării dinţilor stîlpi şi formarea lăcaşurilor pentru plasarea elementelor croşetare.
Dacă utilizăm un croșet cu pinten ocluzal și acesta, fiind așezat în fosetele dintelui stâlp, prin grosimea lui dereglează DVO, pe dinte este
pregătit un lăcaș cu formă și dimensiune respectivă. Lăcașul trebuie să fie neretentiv și bine lustruit.

Dacă retentivitatea unui dinte care va susţine un croşet este mai mică de 0,25 mm, atunci este necesar să se adauge răşină compozită
pentru a crea cel mult o valoare de 0, 25 mm. Tehnica presupune crearea unei faţete din răşină compozită la nivel supracingular care produce
o retentivitate abia detectabilă cu ochiul liber. Răşina compozită ar trebui să acopere o porţiune largă a suprafeţei dentare pentru a putea fi
uşor modelată în conformitate cu conturul dentar. O cantitate mică de răşină compozită nu este la fel de eficientă.

Alte metode de a crea retenţie pentru croşete sunt:

-ameloplastia, prin utilizarea unei freze care să creeze o cavitate mică în smalţ în care poate pătrunde vârful croşetului, sau pentru a crea
retentivitatea dintelui (dacă este posibilitate);
- faţete din metal sau porţelan aplicate pe suprafaţa smalţului;
- aplicarea de coroane cu contur adecvat.
- pot fi realizate cavități de retenție pe suprafețele V

6. Paralelografia. Metoda liberă.

Paralelograful a fost introdus prima dată în laboratorul de tehnică dentară în anul 1918, fiind folosit la realizarea design-ului PPMS
Instrument utilizat pentru determinarea paralelismului relativ dintre două sau mai multe suprafețe de pe un model, care pot fi: dentare,
muco-osoase sau/și componente ale PPMS.
Utilitatea sa devine necesară când se analizează modelele în vederea corecției câmpului protetic implicat în protezare, pentru determinarea
axei de inserție a piesei protetice sau pentru confecționarea corectă a componentelor PPMS.

Paralelograful Ney
(unul dintre cele mai cunoscute și utilizate instrumente)
Elemente componente:
 Un soclu stabilizator, platforma sau baza;
 Un braț vertical fix, situat excentric;
 Un braț orizontal rigid sau articulat;
 Tija verticală de fixare a accesoriilor;
 O măsuță port-model;

Elemente accesorii:
 tija de analiză/ detectoare/ de reperaj;
 tija de carbon/ tija port mină de grafit;
 retentivometre/ joje;
 spatule de ceară/ răzușe;
Cu ajutorul paralelografului se execută următoarele operațiuni:
 Determinarea axului de inserție și dezinserție al protezei. Fixarea poziției alese a axului de inserție și dezinserție al protezei pentru
reproducerea ei;
 Determinarea și trasarea ecuatorului protetic;
 Determinarea zonelor retentive unde vor fi situate extremitățile brațelor elastice ale croșetelor;
 Alegerea construcției protezei și trasarea proiectului pe model;

Timpii analizei modelului de studiu la paralelograf:

1. Stabilirea celei mai acceptabile axe de inserţie şi dezinserţie a protezei;
2. Trasarea ecuatorului protetic ;
3. Stabilirea locului în care se plasează vârful porţiunii flexibile a braţului retentiv al croşetului;
4. Fixarea poziţiei modelului faţă de paralelograf (tripodarea).
AXUL DE INSERȚIE ȘI DEZINSERȚIE:
După E. Gavrilov = direcție de aplicare (care prevede mișcarea de la primul contact al elementelor de ancorare cu dinții-stîlpi până la
fibromucoasa câmpului protetic când pintenii ocluzali sânt situați în lăcașurile lor, iar șeile sunt amplasate cu precizie pe suprafața câmpului
protetic) și înlăturare a protezei (mișcare în direcție opusă, adică de la momentul desprinderii șeilor de pe fibromucoasa câmpului protetic până
la pierderea contactului elementelor de ancorare cu dinții stâlpi).
Axul de inserție și dezinserție al protezei poate fi:
 Strict vertical (când proteza este aplicată concomitent pe toți dinții stâlpi în plan vertical);
 Vertical spre dreapta (când proteza este aplicată la început pe dinții stâlpi din partea dreaptă și apoi pe cei din stânga);
 Vertical spre stânga;
 Vertical - posterior;
 Vertical - anterior;

Determinarea corectă a axului de inserție și dezinserție al protezei depinde de alegerea poziției modelului în paralelograf.
Deosebim 3 metode de poziționare:
 METODA LIBERĂ: modelul se fixează pe măsuța reglabilă încât suprafața ocluzală a dinților stâlpi să fie perpendiculară cu tija
detectoare. După blocarea măsuței reglabile, tija detectoare este înlocuită cu tija portcreion și cu ajutorul grafitului se trasează
ecuatorul protetic la fiecare dinte-stîlp.
La folosirea acestei metode ecuatorul protetic ocupă o poziție nefavorabilă creând o situație dificilă pentru aplicarea croșetelor și
fixarea protezelor.

7. Paralelografia. Metoda alegerii.

METODA ALEGERII: modelul pe măsuța reglabilă se poziționează așa încât dinții stâlpi să prezinte retentivități favorabile pentru
plasarea brațelor elastice ale croșetelor. Pentru a da modelului o poziție favorabilă, se folosește tija detectoare înclinând măsuța reglabilă
până la un contact punctiform al tijei cu porțiunea cea mai convexă a dintelui, când spre colet apare un spațiu de formă triunghiulară.
În acest scop modelul fixat pe măsuță se înclină de mai multe ori în toate direcțiile până ce la contactul dinților cu tija detectoare apar
zone retentive e suprafețele verticale ale dinților-stâlpi. Se poate întâmpla ca, la unul sau mai mulți dinți să fie zone retentive favorabile,
iar pe alții- nefavorabile. Prin ușoara înclinare în jos a modelului cu partea unde sunt dinți cu zone retentive nesatisfăcătoare, apar zone
retentive. Determinarea poziției în care toți dinții prezintă retentivități favorabile este realizată în urma mai multor încl inări. Determinarea
acestei poziții va coincide și cu axele de inserție și dezinserție ale protezei, iar măsuța reglabilă se blochează pentru ca toate operațiile
următoare să se execute în această poziție.

8. Paralelografia. Metoda Novac.

METODA NOVAC (Metoda de apreciere a înclinării medii a axurilor dinților stâlpi): soclul modelului este tăiat în așa mod ca
suprafețele lui verticale să fie paralele între ele. Modelul se așează pe măsuța reglabilă, se fixează cu ajutorul dispozitivelor speciale și
măsuța se înclină în toate direcțiile până când se găsește axul vertical al unuia din dinții stâlpi.
Apoi, măsuța se blochează în așa mod ca tija detectoare să coincidă cu lungimea axului dintelui stîlp trasând în prelungirea acestui ax o
linie pe suprafața laterală a soclului modelului. (fig 135a)
După această operațiune se găsește axa verticală la al doilea dinte de pe aceeași hemiarcadă care la fel este trasată în prelungire pe soclul
modelului. Liniile trasate vertical sunt unite cu două linii orizontale paralele în așa fel ca unghiurile formate să fie egale între ele. Aceste
linii orizontale se trasează la o depărtare maximal posibilă. Între aceste doup linii este trasată o altp linie verticalp (C 1), care le împarte pe
fiecare în două jumătăți egale. C1 și va fi axa medie al acestor doi dinți-stâlpi.
După aceeași metodă se apreciază și axa medie a dinților-stâlpi de pe hemiarcada opusă. Axele mijlocii determinate între dinții stâlpi de
pe fiecare hemiarcadă sunt trasate pe soclul posterior al modelului cu ajutorul tijei detectoare și între ele iarăși se apreciază media, care va
prezenta axa medie comună a tuturor dinților stâlpi. Conform acestei linii medii măsuța reglabilă se blochează definitiv în această poziție
și se trasează ecuatorul protetic al tuturor dinților stâlpi. (fig. 135b)

N.B. Novac propune ca orientarea axului fiecărui dinte stâlp să fie realizată cu ajutorul unei tije din sârmă cu lungime de 20mm, fixată cu
ceară la mijlocul suprafeței ocluzale a fiecărui dinte-stâlp.

9. Enumeraţi căile de inserţie şi de dezinserţie a protezei scheletate.

10. Determinarea relaţiilor intermaxilare în diferite situaţii clinice.

Edentaţii parţial pot fi clasificaţi din punct de vedere al pastrarii sau nu a DVO existente în 3 categorii:
Ocluzie stabilă: pacienţi cu contacte interdentare stabile in PIM şi o DVO fiziologică. Morfologia ocluzală a dinţilor restanţi realizează
în IM stopuri ocluzale stabile care nu vor fi modificate de către tratamentul protetic. Acestea vor menţine relaţiile ocluzale şi
intermaxilare existente.
În acest caz determinăm IM.

Ocluzie instabilă: Pacienţi cu contacte ocluzale instabile şi DVO incertă. În IM nu mai există stopuri ocluzale stabile între dinţii
antagonişti, iar DVO este incertă, nefiziologică (prea mare sau prea mică).
Determinăm RC.

Fără ocluzie: fără contacte ocluzale între dinţii restanţi

În cazul edentatului parţial „candidat” la o PPM, relaţiile intermaxilare implică o determinare în sens vertical și orizontal:
 Dimensiunea verticală de ocluzie (DVO);
Poziţia de relaţie centrică (RC) şi cea de intercuspidare maximă (IM).

Corectarea DVO se impune în cazul unui edentat parţial care prezinta semnele si simptomele unei diminuări a DVO a etajului inferior al
fetei:
• breşe edentate întinse, cu pierderea stopurilor centrice stabile;
• uzură intensă a dinţilor restanţi, care nu a fost compensată suficient prin egresie dentară;
• aspect îmbătrânit al pacientului, cu scăderea marcata a distantei subnasale – gnathion şi accentuarea şanţului nazo-labial;
 • spațiu de inocluzie fiziologică mai mare de 4 mm;
• diminuarea eficienţei masticatorii;
• disfuncţia muşchilor masticatori şi cervicali;
• disfuncţia ATM

Pentru a stabili valoarea fiziologică a DVO se impune coroborarea mai multor metode:
Relația de postură:
Pacientul se relaxează lăsând mandibula sub influența gravității. Propunem testul fonetic: pronunțarea cuvintelor cu literele- a, s, f, sau să
numere 60-70. Sau prin utilizarea testului funcțional al actului de deglutiție- i se recomandă pacientului să efectueze actul de deglutiție după
care mandibula reflectorocupă PP.
DVP: cu un creion chimic pe linia mediană se pun 2 puncte- subnazal și pe proeminența mentonuului, apoi după testele de mai sus,
măsurăm distanța dintre cele două puncte.
Valoarea optimă a DVO se stabileşte scăzând din valoarea DVP pe cea a spaţiului de inocluzie fiziologică (2 – 4 mm).
La edentatul parţial se poate opta între următoarele metode de determinare şi înregistrare a relaţiilor intermaxilare:
• Poziţionarea manuală a modelelor în IM;
• Înregistrări intraorale cu diferite tipuri de materiale specifice - polieterii (Ramitec 3M Espe) şi/sau siliconii cu reacţie de adiţie (Futar
D Kettenbach);
• Determinarea şi înregistrarea relaţiilor intermaxilare cu ajutorul şabloanelor de ocluzie;
• Determinarea şi înregistrarea relaţiilor intermaxilare cu ajutorul bordurilor de ocluzie aplicate pe scheletul metalic al PPM;
• Determinarea relaţiilor intermaxilare prin înregistrarea traiectoriei funcţionale ocluzale.

Înregistrarea relaţiilor intermaxilare cu ajutorul şabloanelor de ocluzie:

Apelăm la această metodă când nu mai există suficienţi dinţi naturali restanţi care să menţină stopuri centrice stabile şi/sau o DVO
fiziologică. PPM va fi confecţionată în ORC.

– una sau mai multe breşe edentate terminale;

– o breşă edentată intercalată extinsă;

– o DVO neadecvată.

TEMA 9: Particularităţile proiectării protezei parţial mobilizabile scheletate pentru cl. I – IV Kennedy.

1. În ce constă analiza morfofiziopatologică a elementelor cîmpului protetic?

Totalitatea elementelor aparatului dento – maxilar care prezinta raporturi de contact cu proteza partiala, poarta numele de camp protetic.
Aceste elemente sunt reprezentate de dinti restanti cu tesuturile lor parodontale, crestele edentate, bolta palatine, tuberozitatile maxilare,
tuberculul piriform, mucoasa linguala, jugala si labiala.
 Dupa morfo – fiziopatologia lor si dupa rolul pe care-l au in cadrul reataurarilor protetice, ele se pot grupa astfel:
1. Suportul dento-parodontal reprezentat de dintii restanti si parodontiul lor, care preia presiunile exercitate de proteza si le transmite
fiziologic osului maxilar.
2. Suportul muco-osos format din fibro – mucoasa crestelor edentate, a boltii palatine, a tuberozitatilor maxilare si osul subiacent.

 Suportul dento – parodontal este constituit din dinti restanti si tesuturile parodontale care intra in contact cu partile componente ale
protezelor ( placa protetica, crosete) contribuind la stabilizarea si mentinerea acestora.

Stabilitatea, mentinerea si sprijinul protezelor pariale sunt dependente de:

1. Numarul dintilor restanti: influenteaza stabilizarea protezei. In general, acest factor este in corelatie directa cu repartizarea lor
topografica. Repartizarea dintilor in zone diferite este mult mai favorabila stabilizarii protezelor, fata de dintii grupati pe o singura
hemiarcada. Teoretic, un numar mai mare de dinti restanti este mai favorabil pentru stabilizarea protezelor, dar la un numar egal de
dinti restanti intervine modul cum sunt repartizati pe arcada.
2. Repartizarea topografica a dintilor restanti: ei pot fi prezenti intr-o singura zona, sau pot fi prezenti in mai multe zone, aflandu-se in
planuri diferite, separate de bresele de edentatie. Dintii situati in mai multe planuri, chiar daca sunt in numar mai redus, ofera conditii
mai bune de stabilizare.

3. Pozitia de implantare a dintilor restanti: dintii nu sunt implantati perpendicular in oasele maxilare. Forma semieliptica a arcadelor,
face ca fiecare dinte sa prezinte o implantare caracteristica la nivelul arcadelor. La maxilar, axele de implantare converg catre apex, iar
la mandibula sunt divergente spre apex. Aceste axe prelungite alcatuiesc un con, descris de Villain si numit “con de sustentatie”.
4. Relatiile de ocluzie: sunt relatiile care stabiles intre cele 2 Arcade dentare in pozitiile functionale, diagnostice. Continuitatea arcadei
este intrerupta dupa extractie, ceea ce modifica nefavorabil ocluzia dentara prin migrarile aparute. La examenul ocluzal, se depisteaza
contacte dento – dentare traumatice, care dezechilibreaza ocluzia.

5.Morfologia coronara: este examinata anterior protezarii, atat clinic cat sip e modelul de studio, deoarece pe coroana dintilor stalpi se
aplica elementele de stabilizare ale protezelor. Coroanele dentare prezinta convexitati pe cele 4 fete laterale, linia care uneste
convexitatile maxime fiind numita ecuator anatomic. Acest ecuator determina un diametru maxim in treimea de colet pe fetele
proximale si un diametru maxim in treimea ocluzala pe fetele vestibulara si orala. Acest ecuator anatomic este luat in considerare
numai in pozitia verticala a dintelui si are o valoare in studiul morfologiei dentare.
6. Valoarea parodontala a dintilor stalpi: este caracteristica fiecarui dinte si consta in gradul de rezistenta al dintilor fata de fortele care
intend sa-i deplaseze din alveole. Ea este determinata de:
- Implantarea osoasa.
- Morfologia radiculara( lungimea, grosimea si numarul radacinilor).
- Starea de sanatate a tesuturilor parodontale.
 Suportul muco – osos este constituit din:
1. Oasele maxilare care alcatuiesc suportul osos al campului protetic, suport format din:
a) Creasta alveolara: formatiunea ce rezulta prin transformarea proceselor alveolare in urma extractiei dintilor.
b) Bolta palatina: este zona campului protetic situate intre crestele alveolare maxilare. Are valoare mare in edentatiile subtotalesi
biterminale extinse.
2. Fibromucoasa campului protetic care acopera crestele alveolare si bolta palatine la maxilar si crestele alveolare la mandibula, fiind
aderenta de os.
Bolta palatina este acoperita de fibromucoasa, cu aspecte histologice differentiate in 3 zone:
a) In treimea anterioara este aderenta de os, formeaza pliuri numite rugi palatine (3 – 7 – 11 perechi), fiind zona activa fonatorie pe care
se sprijina varful limbii in pronuntarea unor foneme. In partea frontala a acestei zone se afla papila incisiva.
b) In treimea medie, pe linia medio – sagitala, fibromucoasa acopera torusul palatin cand exista. Aici mucoasa este subtire si sensibila la
presiune.
c) In treimea posterioara, mucoasa este neteda, contine glande secretorii si un bogat tesut submucos adipos.

2. Biomecanica protezei scheletate în cazul edentaţiei biterminale.

Sub actiunea fortelor masticatorii proteza se deplaseaza in diferite directii.
Gradul de deplasare depinde de factori care o provoaca si de cei care se opun deplasarii.

Proteza scheletata se deplaseaza in aceleasi directii ca si proteza partiala acrilica,dar gradul deplasarii este variat dactorita faptului ca
volumul bazei este mai mic.
Elbreht mentioneaza ca biomecanica seilor terminale depinde de orientarea apofezelor alveolare, pe care o clasifica:
-orizontala (permite o infundare uniforma a seilor pe cimpul protetic)
-ascendenta(creeaza conditii de deplasare a seilor spre anterior)
-descendenta(permite crearea conditiilor deplasare spre posterior si o infundare mai profunda in partea distala)
-concava(nu permite deplasarea seilor in plan sagital)
3. Ce croşete sînt mai frecvent utilizate la edentaţiile biterminale?
 Crosetul Akers deschis edental(are efect contrabasculant)
 Crosetul Bonwill
 Crosetul Svenson
 Crosetul divizat in “T” Roach(retentivitatea dintelui stilp trebuie sa fie plasata disto-vestibular,pentru ca bratul retentiv al crosetului sa
prezinte extremitatea dinspre sa a T-ului subecuatorial si cealalta supraecuatorial)
 Crosetele mixte
 Crosetul Bonyhard
  Crosetul in forma de sageata

4. Conectorii principali în PPMS utilizaţi în edentaţiile cl.I-IV Kennedy.

Caracteristici comune conectorilor principali:

a. Rigiditatea:
- Orice conector principal trebuie sa fie rigid.
- Datorita rigiditații toate solicitarile functionale la care este supusa proteza vor fi distribuite intregii suprafete de sprijin dento-parodontal si
muco-osos.
- Numai prin rigiditatea conectorului principal celelalte componente ale protezei isi pot indeplini functiile, avand un suport stabil.
- Conectorii principali care prezinta un grad de elasticitate nu mai sunt utilizați astazi fiind traumatizanti pentru tesuturile cu care vin in
contact, iar proteza este putin rezistenta din punct de vedere mecanic.
- Rigiditatea se obtine prin latimea conectorului principal (la maxilar) sau prin grosime si profil deosebit (bara linguala la mandibula).

b. Profilaxia țesuturilor campului protetic

– Conectorii principali nu trebuie sa produca leziuni tesuturilor parodontale marginale sau mucoasei in timpul functiunilor, static sau la
insertia si dezinsertia protezei.
– La maxilar sunt zone care trebuie despovarate de presiuni (papila incisiva, rugile palatine, rafeul median, torusulpalatin) sau zone fata
de care conectorul trebuie sa treaca la distanta (parodontiul marginal, torusul maxilar exagerat).
– La mandibula conectorul principal trebuie sa fie la distanta atat de mucoasa procesului alveolar, cat si de parodontiul marginal.
– Despovararea se obtine prin folierea modelului functional si nu trebuie sa fie exagerata pentru a nu crea un spatiu intre campul protetic
si conectorul principal, spatiu in care se vor acumula resturi alimentare.
– Despovararea va fi suficienta cand conectorul principal nu exercita presiuni exagerate, care sa fie urmate de leziuni ale mucoasei sau
durere.
– Despovararea depinde de tipul de sprijin al protezei scheletate si de rezistenta tesuturilor pe care se sprijina conectorul principal

c. Confortul pacientului.
Se realizeaza prin:

– Simetria conectorului principal fata de linia mediana.

– Aplicarea conectorului principal perpendicular pe planul medio-sagital.

– Plasarea conectorului principal astfel incat sa nu schimbe substantial conturul țesuturilor cu care vine in contact (la maxilar conectorii
principali vor fi cat mai plati).

– Reproducerea cat mai fidela a conturului anatomic pe care il acopera (ceea ce se obtine prin modelare corespunzatoare).

– Acoperirea tesuturilor sa nu fie mai mare decat este cea minima necesara.

– Întalnirea conectorilor principali cu celelalte elemente ale protezei sa se faca in unghiuri rotunjite, iar suprafata externa a conectorului
sa fie perfect lustruita pentru a se evita retentiile alimentare sau iritatiile limbii.

MANDIBULARI

 bara linguala

 bara sublinguala

 bara linguala cu croșet continuu (bara linguala dubla)

 placa dento-mucozala mandibulara

 bara vestibular

 conectorul principal dentar

MAXILARI

 placuta mucozala cu latime redusa

 placuta mucozala cu latime mare

 placuta fenestrata (mucozala anterioara si posterioara)

 placuta mucozala in forma de “U”

 placa palatinala completa

  conectorul principal sub forma de bara

5. Utilizarea culiselor în edentaţiile biterminale şi metodele plasării lor.

Cele doua componente ale acestora sunt reprezentate de matrice si de patrice.
 Matricea are aspect tubular, forma sectiunii trasnversale este diferita.
 Patricea patrunde in interiorul matricei, fiind cu aceeasi forma in sectiune transversala.

Clasificarea culiselor:
-dupa forma sectiunii trasnversale sunt: circulare, trapezoidale, ovale, in forma literei T
-dupa pozitie, sunt : extracoronare si intracoronare
-dupa functionalitate: activabile si neactivabile

Actiunea culiselor:
 mentin proteza pe campul protetic, datorita preciziei celor doua componente
 reprezinta elementele de sprijin dento-parodontal, pentru protezele terminale
 se creeaza sprijin mixt si sprijin dento-parodontal pentru protezele intercalate
 Pentru a fi utilizate in stabilizarea protezelor scheletate, este obligatoriu ca dintii vecini spatiului edentat sa fie acoperiti cu
microproteze, pe care se lipeste o parte componenta a acesteia(matricea sau patrice).
 Locul unde va fi fixata este precizat cu paralelograful

6. Particularităţile utilizării disjunctorilor de forţe la edentaţiile biterminale.

Elemente disjunctoare articulate fără dispozitiv de revenire:

Şarnierele (balamalele) : sunt elemente disjunctoare larg utilizate în edentaţiile terminale de cl. I şi a II-a Kennedy.
Şeile terminale ale protezei mobilizabile, dacă sunt unite rigid la dinţii restanţi, aceştia vor fi suprasolicitaţi, torsionaţi în sensuri neadecvate şi în
cele din urmă mobilizaţi.

Şarniera este realizată dintr-un croşet continuu care se aplică pe dinţii restanţi şi care prezintă, la nivelul zonelor distale, un orificiu sub formă de
culisă vestibulo-orală.
Croşetul continuu este fixat la o bară sublinguală. Pe extensia distală a croşetului continuu se va aplica zona mezială a şeii, ambele elemente
fiind traversate de un ax (balama), permiţând şeii rotirea în jurul acestuia. Solicitarea şeii va permite înfundarea înspre distal, evitând
suprasolicitarea dinţilor restanţi.

Elemente disjunctoare articulate cu dispozitiv de revenire: Acest tip de elemente prezintă structura identică cu a elementelor disjunctoare
descrise mai sus, cu diferenţa că sunt prevăzute cu dispozitive elastice (resorturi) cu rol de amortizare a forţelor masticatorii, ce aduc elementele
speciale în poziţia iniţială după încetarea acţiunii forţei.

Dintre acestea, cea mai cunoscută este şarniera cu resort elastic.

Acest dispozitiv conţine un sistem elastic (arc) pentru revenirea la poziţia statică (iniţială, când arcadele dentare nu sunt în contact).

Sistemul este alcătuit din două componente: patricea, care conţine axa balamalei de rotaţie, care se sudează pe cele două microproteze
solidarizate (sau se toarnă odată cu acestea), şi matricea care include locaşul de rotaţie corespunzător patricei, conţinând un resort ce poate fi
îndepărtat pe la partea distală, unde există:
- un pin cilindric de stop;
- un arc elicoidal (arcuri mai rigide disponibile la comandă);
- un şurub pentru solidarizarea componentelor. Sistemul asigură o înfundare de 2-3 mm la capătul şeii.

7. Biomecanica protezei scheletate în cazul edentaţiilor cl.I-IV Kennedy.

Factorii fizici implicati in dislocarea si retentionarea protezelor sunt in special forte de diferite origini, care actioneaza pe toate suprafetele
protezelor.
a. Fortele dislocante ale piesei protetice
Fortele dislocante care actioneaza asupra protezei partiale pot avea directie: verticala, orizontala si oblica.
I. Fortele verticale pot avea sensuri diferite si ca atare au actiune antagonica fie dislocanta, fie de infundare a protezei partiale.
a) Fortele verticale dislocante care produc o tractiune directa a protezei si sunt implicate in desprinderea involuntara a acesteia sunt
generate de:
- alimentele lipicioase;
- dislocarea cauzata de marginile prea lungi ale protezei si a actiunii musculaturii periprotetice;
- presiunea puternica expulzanta a aerului din cavitatea bucala, care actioneaza la interfata
proteza-camp in timpul unor acte reflexe: tuse,stranut, voma;
-forta gravitationala, la maxilar.

b. Forte verticale de infundare ale protezei sunt generate de fortele de masticatie si fortele de presiune aparute in parafunctii,
contactele dento-dentare din deglutitie.

c. Fortele orizontale sau oblice apar in special in miscarile de lateralitate ale mandibulei si in masticatie. Ele sunt generate, in special,
 de relieful ocluzal al dintilor artificiali, de contactele dento- dentare neperformante cu antagonistii (in ocluzie) sau de montarea
incorecta a dintilor pe creasta aleveolara.

8. Particularităţile planării protezei scheletate la edentaţiile uniterminale.

Rezolvarea protetică a edentaţiilor terminale preconizează atingerea următoarelor obiective:
a) restaurarea funcţiei masticatoare;
b) restaurarea integrităţii arcadelor dentare;
c) restaurarea ţesuturilor câmpului protetic;
d) prevenirea apariţiei abraziunii şi a mobilităţii patologice a ginţilor restanţi şi îndeosebi dintilor-stâlpi;
e) prevenirea apariţiei tulburărilor funcţionale ale articulaţiei temporomandibulare şi disfuncţiilor ocluzale;
f) crearea confortului câvităţii bucale;
g) asigurarea stabilităţii protezelor pe câmpul protetic.

Conceperea protezelor parţiale mobilizabile scheletate în edentaţiile terminale trebuie să asigure forma, sprijinul bazei protezei şi ancorarea
corespunzătoare.

Din punct de vedere biomecanic şi functional, proteza poate fi realizată cu sprijin mucoosos sau mixt (mucoosos şi dentoparodontal).
Echilibrarea presiunilor masticatoare pe câmpul protetic este realizată prin conectorii secundari ce pot avea o conexiune rigidă, semilabilă
sau labilă, dependentă de starea parodonţiului dinţilorstâlpi, fibromucoasei şi întinderea edentaţiei.

 Dacă parodontul dinţilor-stâlpi este afectat, se recomandă solidarizarea bi- şi tridentară sau în grup a dinţilor-stâlpi. Solidarizarea
dinţilor restanţi se va realiza cu croşete cu pinteni ocluzali, croşetă continuă cu gheruţe ocluzale şi incizale, microproteze de acoperire
realizate pe 2—3 dinţi, punţi dentare. Dacă rezilienţa fibromucoasei este crescută, se recomandă realizarea unei conexiuni rigide a
şeilor terminale, iar dacă rezilienţa este normală, conectorul secundar poate fi conceput astfel ca presiunile să se exercite în mai mare
măsură asupra suportului mucoosos.

 In edentaţiile biterminale proteza scheletată este reprezentată de două şei unite între ele şi de mijloacele de stabilizare descrise anterior.
Proteza scheletată în edentaţiile uniterminale este asemănătoare cu cea din edentaţiile biterminale şi este reprezentată de o şa plasată pe
hemiarcada afectată, iar pe hemiarcada integră pot fi aplicate croşetele Jackson şi Adams (modificate cu pinteni ocluzali) sau Bonwill.

9. Particularităţile utilizării dizjunctorilor de forţă la edentaţiile uniterminale.

Aceste dispozitive au fost elaborate pentru protezele scheletate terminale, avînd ca scop să permită mişcarea şeilor protezei fată de dintii-
ancoră şî sînt cunoscute ca sisteme articulare.
Acestea se împart în disjunctoare de forte-amortizatori şi balamale, şi sint reprezentate de dispozitive mecanice complexe, fabricate sau
confecţionate în laborator.

Disjunctoarele de forte permit şeilor protezei mişcări de înfundare în plan vertical şi de revenire după încetarea presiunii masticatoare datorită
modului de consolidare dintre cele două părţi componente ale disjunctoarelor- dalbo,sistemul telescopic egert.

Balamalele sînt folosite ca elemente de legătură între croşete şi şeile protezelor fiind compuse dintr-o parte solidarizată de croşet, iar alta — de
şaua protezei, fiind articulate cu un ax transversal.
Balamalele sînt indicate în edentatiile mandibulare terminale cind lipsesc molarii.

10. În ce cazuri sînt uilizate elementele antibasculare în edentaţiile uniterminale?

MIJLOACE ANTIBASCULANTE
Se numesc și elemente indirecte de menținere, sprijin și stabilizare.

Dupa sensul deplasarii extremitatii seii bascularea este de 2 feluri:

-prin desprindere si prin infundare

Desprinderea este produsa de urmatorii factori:

-alimentele aderente
- forta de gravitatie
-mobilizarea partilor moi periprotetice

Elementele folosite pentru oprirea acestei basculari depasesc linia crosetelor, fiind reprezentate de toate componentele protezei care se sprijina
pe dintii meziali. Eficienta elementului antibasculant este mai mare daca este asezat la distanta, mezial de axul in jurul caruia se produce
bascularea.

Elementele care se opun bascularii prin desprindere sunt:

- pintenul ocluzal asezat in foseta meziala a primului premolar sau pintenul supracingular pe canin, in functie de tipul de edentatie
-crosetul dentar continuu se intinde pe toti dintii frontali restanti, in zona supracingulara, ceea ce favorizeaza dispersarea presiunilor
- gherutele incizale aplicate in lacasurile preparate la nivelul unghiurilor proximale ale marginilor incizale
- placuta dento-mucozala cu sprijin dento-parodontal are actiune eficienta, dar este utilizata foarte rar si in special la mandibula
- culisele, coroanele telescopate participa la franarea tendintei de basculare a seii terminale
 Bascularea prin infundare apare datorita infundarii extremitatii distale a seii terminale.
Este favorizata de rezilienta mucoasei. Are o amplitudine redusa, nu se poate anula in totalitate. Reprezinta cauza principala care determina
modificari in troficitatea tesuturilor parodontale de la nivelul dintilor stalpi.

Elementele care se opun bascularii prin infundare sunt:

- seile protetice extinse la maxim

- sistemele speciale de mentinere, sprijin si stabilizare aplicate pe microproteze care solidarizeaza mai multi dinti intre ei

-tuberozitatea maxilara si tuberculul piriform acoperite de saua terminala

- crosetele cu brate elastice aplicate pe dintii stalpi

-pintenii ocluzali sa fie aplicati numai in foseta meziala a dintilor stalpi

- sistemele speciale de tipul ruptorilor de forte (disjunctorilor) sau a amortizorilor de forte, daca rezilienta mucoasei este foarte mare

- seile sa fie realizate dupa amprente functionale de compresiune

- rebazarea periodica a seilor distale in urma unei supravegheri atente

ELEMENTELE AUXILIARE
- retentivitatea campului protetic
-musculatura periprotetica
-adeziunea
- prafurile adezive

TEMA 10: Tabloul clinic al edentaţiei subtotale şi particularităţile tratamentului protetic prin utilizarea sistemelor speciale.

1. Etiologia şi tabloul clinic al edentaţiei subtotale.

 Edentaţia subtotală este definită de Costa (1975), în raport cu întinderea spaţiului edentat ca fiind o situaţie clinică particulară a edentaţiei
parţiale concretizată prin prezenţa a 1-3 dinţi restanţi la nivelul arcadei, iar după alţi autori 1-4 dinţi restanţi.
Edentatia subtotala apare sub actiunea factorilor:
 congenitali :
 oligodontia – absenta a peste 8 muguri dentari
 dobanditi:
 caria dentara si complicatiile ei
 afectiunile parodontiului marginal
 traumele
 boala de focar
 iatrogeniile
 cause social-economice
 osteomielita
 tumori
Tabloul clinic:
 Semnele subiective
1. insuficientele functionale:
a) insuficienta functiei estetice
b) insuficienta functiei fonetice – pacientul nu poate pronunta correct fonemele linguale si labiale.
c) insuficienta functiei de deglutitie – in edentatii subtotale mandibular se instabilizeza fata de craniu generand eforturi
suplimentare pentru realizarea deglutitiei.
d) tulburari psihice – depresii, neliniste, nervozitate etc.
2. fenomeul dureros:
a) hiperesteziile dentare – din cauza uzurii dintilor restanti
b) hiperesteziile alveolare – apar la palparea, contactul cu alimentele dure a mucoasei crestelor alveolare.
c) sindromul de “bont dureros” – aparuta postextractional in momentul vindecarii datorita afectarii unor fibre nervoase lezate sau
distruse in cursul manoperelor chirurgicale
d) disfunctia cranio-mandibulara – care se caracterizeaza prin: mialgii, atralgii, cefalee, zgomote articulare, limitarea si devierea
miscarilor mandibulei.
 Semnele obiective:
1. semne exoorale :
a) lipsa grupului frontal maxilar – prabusirea buzei superioare si modificarea profilului
b) lipsa grupului frontal mandibular – accentuarea treptei labiale
c) micsorarea etajului inferior al fetei – din cauza abraziei dintilor restanti
d) lipsa grupului lateral – aspectul obrajilor supti
2. semne endoorale:
1. prezenta dintilor restanti - 1-3
2. lipsa oricarui contact dento-dentar, atat in zonele laterale, cat si in zona frontala a arcadelor, ceea ce inseamna lipsa stopurilor centrice
si a celor incizale, cu prabusirea ocluziei, cu aparitia contactelor de tip dinte-creasta edentata antagonista
3. pierderi osoase alveolare accentuate, de regula localizate, de forma unor geode de rezorbtie, generate de contacte patologice existente
intre dintii restanti de pe un maxilar si creasta edentata antagonista.
4. . extruzia dintilor restanti si uneori chiar egresia lor cu tot cu blocul osos alveolar, ceea ce face dificila regularizarea planului de
ocluzie in vederea protezarii
5. modificari ale axelor de implantare ale dintilor restanti, traduse prin mezializarea/distalizarea dintilor laterali si vestibularizarea celor
frontali;
6. prezenta parodontopatiei marginale cronice la toti dintii restanti de pe ambele arcade.

2. Indicaţii la utilizarea sistemului Rumpel – Dolder.

Sistemul Rumpel-Dolder reprezinta un exemplu al sistemului de “bare cu calareti”.
 C. Rumpel a propus utilizarea barei dreptunghiulare pe sectiune, si matricii metalice ce repeta in totalitate forma barei(patrice). Bara, in
sens vertical are dimensiunea egala cu ½ din inaltimea coroanei clinice a dintelui stalp. Pentru a utilia acest sistem este indicata aplicarea
coroanelor de invelis pe dintii stalpi. Matricea trebuie sa cuprinda patricea cu mai mult de jumatate din diametrul sau. Acest tip de
sistem este indicat atunci cand creasta alveolara intre dintii restanti are creasta plana, dreapta, si contribuie la conservarea dintlor stalpi ce
prezinta un grad redus de stabilitate in alveola.
E. Dolder a imbunatatit sistemul lui Rumpel prin utiliarea barelor in forma de “picatura”(forma ovala), cu inaltimea de 3mm si
grosmiea de 2mm. Partea cea mai lata fiind plasata spre matrice si partea cea mai ingusta- spre creasta alveolara. Dolder a mai propus si
schimbarea matricii – astfel matricea trebuie sa aiba si elemente de retentive – 2-3 urechiuse. Matricea are grosimea de 0,2-0,3mm.

Indicatii:
 Sistemul frictional - este indicat în edentaţii intercalate unde nu se produc înfundări, proteza are sprijin dento-parodontal
 Sistemul rezilient - este indicat în edentaţiile cu breşe terminale(pe ultimii dinti restanti ex. ultimii 2 canini), unde se produc înfundări
datorită rezilienţei mucoasei; proteza are sprijin dento- mucozal.

3. Elementele componente a sistemului Rumpel – Dolder.

 Componente : BARA + CALARET
Sistemul presupune solidarizarea dintilor stalpi cu o bara(Patrice) si o gutiera(matrice) pe toata lungimea ei.
Barele si calaretii sunt livrate sub forma de machete prefabricate sau se pot confectiona in laborator.
Sistemul R-D se prezinta in 2 forme pe sectiune:
1. in forma de “U” – sistemul frictional
2. in forma de picatura – sistemul rezilient

4. Etapele clinico – tehnice la confecţionarea protezelor mobilizabile prin utilizarea sistemului Rumpel – Dolder.
C. Prepararea dintilor stalpi pentru coronae de invelis intreg turnate, metaloacrilice sau metaloceramice. Amprentarea campului protetic
(amprenta dubla).
L. Confectionarea modelului de lucru. Modelarea machetelor din ceara a coroanelor de invelis. Si lipirea barei din ceara prefabricate sau
confectionate manual (lipirea barei se face in asa fel ca distanta dintre baza barei si creasta alveolara sa fie de 0,5-1mm).Lipirea ducturilor de
turnare. Schimbul cerii in metal (turnarea).
Tot in aceasta etapa are loc confectionaea matricii (calaretul) din metal sau din polipropilen dur(prin injectare sau prin presare(mai precisa)).
C. Proba carcasului metallic: mai intai pe model si apoi in cavitatea orala a pacinetului. Se urmareste cu strictete spatiul de 0,5-1mm intre
bara si creasta alveolara si distanta dintre bara si dintii antagonisti . Se verifica si coroanele de invelis.
L. Prelucrarea carcasului metallic si aplicarea stratului fizionomic(acrilat/portelan)daca e cazul. Aplicarea carcasului pe model si inserarea
matricii .
C. Fixarea compoentei fixe pe dintii stalpi si aplicarea matricii. Corectarea matricii si amprentarea intregului complex protetic.
L. Confectionarea modelului, cu matricea fixata in amprenta, ca ulterior matricea sa ramana pe model. Se confectionaza bordurile pe matrice
si se transmit in clinica.
C. Determinarea relatiilor intermaxilare (RC)
L. Modelarea machete din ceara a componentei acrilice si montarea dintilor artificiali.
C. Proba machete viitoarei proteze.
L. Inlocurirea cerii cu acrilat. Matricea trebuie acoperita cu un strat subtire de ghips pentru a evita deteriorarea ei in timpul acestei etape.
Prelucrarea protezei.
C. Proba finala.

5. Indicaţii la utilizarea PPMS pe culise sau capse.

Capsele sunt o varianta a telescoparii si sunt utilizate în toate tipurile de edentaţii, dar sunt folosite în special în edentaţiile subtotale, când dinţii
prezintă leziuni coronare profunde. Coroana este amputată, canalul radicular este tratat şi preparat identic ca pentru un dispozitiv radicular.
Capsele pot fi de 2 tipuri: rigide si reziliente.
 Culisele intracoronare sunt elemente conjunctoare ce se fixează pe sub- structura organică printr-o coroană de Înveliş (metalică,
semifizionomică) sau соrp de punte, care în interior prezintă un locaş retentiv în toate sensurile cu excepţia axului de inserţie şi dezinserţie
a aparatului scheletizat.
Indicaţii:
1. -protezările cu sprijin odonto-parodontal;
2. -soluţie de elecţie în edentaţiile frontale.
  Culisele extracoronare fixează patricea pe o coroana de invelis, matricea fiind realizată la nivelul protezei scheletate.
Indicaţii:
1. Când se impune o reducere minimă din structura dentară.

6. Varietăţile de culise utilizate în PPMS.

Intracoronare
 in functie de forma pe sectiune:
1. tubulare
2. ovoidale
3. trapezoidale(‘in coada de randunica”)
4. in forma de “T”
5. in forma de “H”
 in functie de modul de ajustare:
1. ajustabile – Ancra, T-123, Mc Collum, Mc Collum in forma de T, ginigivala tip zavor – sunt utilisate in protezele mobilizabile
avand rol antbasculant.
2. neajustabile

Extracoronare
 rigide:
1. Bi-Nat – indicate in edentatii terminale
2. Conex de alunecare
3. Cu surub Flecher
 reziliente:
1. legatura rezilienta Dalbo –5mm inaltime, indicate in edentatii terminale
2. Balamaua mini Dalbo – 3mm inaltime, indicatii la fel ca si mai sus.
3. Balamaua Roach
4. PR culisa balama – elimina miscarile laterale nedorite in cazul edentatiei uniterminale.
5. Culisa Ceka Revax -

7. Biomecanica PPMS pe bare cu călăreţi.

Particularitatile constructiei sistemului “bare cu calareti” ofera calitati superioare celorlalte sisteme speciale de sprijin.
 Matricea, cuprinzand bara in mai mult de jumatatea diametrului ei, ofera posibilitate de a fixa sigur proteza si de a mentine rigiditatea
ei.
 In momentul solicitarii verticale a protezei, portiunea medie a matricii se coboara spre suprafata superioara a barei – datorita spatiului
minim lasat(0,3-0,5mm) intre aceste 2 componente, care amortizeaza si transmit presiunile dintilor stalpi.
 In cazul presiunilor laterale, matricea se poate deplasa pe suprafata barei in limita a 10 grade si apoi sa revina la locul stabilit.
 Miscaea protezei este limitata de bratele rigide alte matricii.

8. Biomecanica PPMS pe culise sau capse.

Culisele si capsele fac parte din sistemele special de mentinere, sprijin si stabilizare. Aceste sisteme sunt modern si superioare sistemelor
clasice.
Cunoastem culise rigide si reziliente. Culisele rigide nu permit nici un fel de miscare intre componente, de aceea sunt de-obicei utilizate in
cazul sailor solidarizate cand sprijinul aparatului este in exclusivitate dento-parodontal si nu muco-osos. Culisele rezilienta permit o miscare
verticala intre Patrice si matrice, avand rol astfel de ruptoi de forta. Aceste miscari eu rolul de a distribui potentialele forte nocive de la nivelul
suportului dento-parodontal la nivel muco-osos, mai ales in cazul edentatiilor terminale si in cazul edentatiilor intinse.
Capsele la fel pot fi rigide si reziliente. Cele rigide sunt utilizate in cazul sailor uni- sau biterminale, iar cele reziliente care permit un grad de
basculare dintre Patrice si matrice, reducand stresul la nivel radicular fiind utilizate la fel in cazul sailor terminale.
Daca sunt utilizate unilateral, sustinerea protezei este redusa, de aceea se recomanda utilizrea unui conector transversal pentru a realiza sprijin
pe hemiarcada opusa.
TEMA 11-12: Proba scheletului metalic a protezei parţiale mobilizabile scheletate în cavitatea bucală. Proba machetei PPMS. Aplicarea protezei
parţiale mobilizabile scheletate în cavitatea bucală.

1. Verificarea scheletului metalic pe model în simulator. Cerinţe.

Proba scheletului metalic pe modelul de lucru, de pe care este înlăturată ceara depusă pentru deretentivizare şi foliere în timpul pregătirii
pentru dublare, prin spălarea modelului sub un jet de apă fierbinte. Scheletul se aplică pe model în axul de inserţie cu atenţie, fără forţări
pentru a nu produce modificări de formă a dinţilor-stâlpi sau chiar pentru a nu-i fractura. Scheletul se consideră aplicat definitiv, dacă toţi
pintenii ocluzali sau gheruţele incisivale au intrat în locaşurile lor, iar braţele croşetelor sunt aplicate în zonele respective după traiectul
desenului. Sunt controlate minuţios toate elementele componente ale scheletului şi, în special, raportul acestora ciu suprafaţa câmpului
protetic.

Cerinţe:
 Se va verifica inserția și dezinserția protezei pe model care trebuie sa se efectueze cu ușurință fără ca să modifice modelul
 Să nu basculeze scheletul metalic pe model
 Să fie respectată grosimea elementelor scheletului metalic
 Trebuie să fie spațiu suficient pentru montarea dintilor artificiali

2. Proba scheletului metalic pe cîmpul protetic.

Se verifica:
- Scheletul metalic nu trebuie să balanseze.
- Trebuie ușor să se aplice și să se inlature
- Conectorii se afla la nivelul preconizat
- Crosetele se afla la nivelul preconizat și aderă intim.
 - Pintenii ocluzali adera intim si nu incurca la masticatie.
-In caz de imprecizii minore se realizeaza corecția acestora, folosind hirtia de articulație, șlefuind puțin din scheletul metalic.
-Să nu compreseze mucoasa
-Să nu traumeze gingia

3. Căile de inserţie şi dezinserţie a PPMS

Axul dc inserţie şi dezinsertie al protezei poate fi:
1) strict vertical (cînd proteza este aplicată concomitent pe toţi dintii-stîlpi în plan vertical);
2) vertical spre dreapta (cînd proteza este aplicată la început pe dintii-stîlpi din partea dreaptă şi apoi pe cei din stingă);
3) vertical spre stînga;
4) vertical — posterior;
5) vertical — interior.

Determinarea corectă a axului de inserţie şi axului de dezinser- tic al protezei depinde de alegerea poziţiei modelului în paralelograf.
Această operaţiune este realizată prin una din cele trei metode cunoscute:
a) liberă;
b) apreciere a înclinării medii a axelor dintilor-stîlpi;
c) de alegere.

4. Cerinţele clinice către elementele scheletului metalic a PPMS.

 Să fie amplasate fiecare in zonele care corespund acestora
 Să nu compreseze mucoasa
 Să nu traumeze gingia

5. Greşelile posibile la confecţionarea scheletului metalic a PPMS şi metodele de lichidare.

 În timpul dezambalării şi prelucrării mecanice la acţiunea unor lovituri sau manevre brutale scheletul metalic s-a deformat;
 Modelul duplicat a suferit modificări de volum în timpul realizării sau a fost confecţionat dinmateriale ce au coeficie nţi de dilatare şi
construcţie necorespunzători aliajului utilizat; aceasta se referă şi la materialele din care s-a realizat tiparul;
 Tiparul n-a fost prelucrat conform regimului de prelucrare termică, sau în timpul turnării aliajului acesta a fost supraîncălzit.
 Modelarea incorecta a scheletului metalic și nerespactarea grosimii scheletului
 Prelucrarea excesivă a scheletului metalic

6. Determinarea ocluziei centrice cu scheletul metalic a PPMS.

După proba scheletului metalic al protezei în cavitatea bucală pe şei sunt realizate borduri de ocluzie respectiv tehnicilor cunoscute şi se
determină ocluzia centrică sau relaţiile intermaxilare, procedeu urmat de poziţionarea modelelor în simulator. Determinarea ocluziei centrice
se realizează cu bordurile de ocluzie confecționate peste scheletul metalic și folosind metoda de determinare anatomo-fiziologică.

7. Proba machetei PPMS în cavitatea bucală.

Este prima etapă de tratament în care pacientul ia act de materializarea datelor culese în etapele anterioare, iar medicul poate corecta
eventualele greşeli depistate.
- Obiectivul este verificarea amănunţită a machetei, a contactelor ocluzale statice şi dinamice în cavitatea bucală.

Proba machetelor are doi timpi:

Controlul extrabucal al machetelor. Se face în absenţa pacientului şi cuprinde etapele:
a) Controlul ocluzorului şi al modelelor:ocluzorul să nu aibă nici un fel de joc în axa balama.
– Dacă prezintă mişcări laterale în axa balama, sau dacă acest ax este strâmb, montarea este cert necorespunzătoare;
– contrapiuliţa să fie fixată;
– planul median al celor două modele să corespundă cu planul median al ocluzorului;
– pe modele să fie trasate liniile de referinţă: linia mediană, liniile caninilor, linia planului de ocluzie, linia surâsului, mijlocul
crestelor, curbura sagitală a crestei mandibulare.

Controlul intrabucal al machetelor. Este bine să se facă în prezenţa tehnicianului dentar. Pentru a evita deformarea machetelor se vor lua unele
precauţii:
 Pacientul clăteşte gura cu apă rece;
 Machetele aşezate pe model se răcesc cu un jet de apă rece;
 După fiecare două minute de control, machetele se spală de salivă, se aşează pe modele unde vor fi răcite din nou, iar pacientul clăteşte
gura din nou cu apă rece;
 Pacientul este instruit să nu facă mişcări bruşte, să nu muşte cu putere sau să strângă dinţii tare;
 Fiecare machetă se va insera separat în cavitatea bucală, de obicei se începe cu cea inferioară, care este mai fragilă.

Verificarea intraorală are în vedere următoarele:

 Stabilitatea pe câmpul protetic;
 Calitatea contactelor dento-dentare în zonele laterale;
 Aspectul estetic.

8. Aplicarea PPMS pe cîmpul protetic.

– Toate suprafetele sa fie netede, bine poleite si lustruite.
– Aplicarea si inlaturarea sa se execute usor, se inlatura partile ce impiedica
– Contactele cu antagonistii
Se explica pacientului:
 – Calea de insertie si dezinsertie
– Metoda de igienizare
– Necesitatea controlului de 2 ori pe an

9. Indicaţii şi metoda de corectare a bazei PPMS şi ocluziei.