TRATAMENTUL EDENTAȚIEI

PARȚIALE CU PROTEZE
MOBILIZABILE
 Cap. I

CAUZELE ŞI COMPLICAŢIILE EDENTAŢIEI PARŢIALE .

INDICAŢIILE PROTEZEI PARŢIALE MOBILIZABILE

Edentaţia parţială este starea fiziopatologică a arcadelor dentare

caracterizată prin pierderea a 1 până la 13 dinţi de pe arcadă; absenţa
dinţilor de pe arcadă produce un spaţiu– edentaţie sau breşa dentară;
Edentaţia unidentară până la cea subtotal poate crea un număr
impresionant de variante ale stării de edentaţie pe arcada dentară.

I.CAUZELE EDENTAŢIEI PARŢIALE

Cauzele care determină apariţia edentaţiilor parţiale pot fi împărţite

în:

1.cauze dobândite:
-caria dentară şi complicaţiile ei
-parodontopatiile
-disfuncţia ocluzală
-supuraţiile maxilarelor
-traumatismele care provoacă fracturi dentare
-traumatismele care provoacă fracturi ale maxilarelor
-tumorile benigne şi maligne ale ApDM.

2. cauze congenitale:
-anodonţia parţiala
-dinţi incluşi

3.cauze generale

II.COMPLICAŢIILE EDENTAŢIEI PARŢIALE

1.Tulburarea functiei masticatorii

2. Tulburarea fizionomiei

3. Tulburarea fonatiei
 4. Manifestari dentare

-modificări de poziţie ale dinţilor în plan orizontal şi vertical

secundare edentaţiei
Migrari orizontale
-basculare (inclinare )
-translatie
-rotatie
Migrari verticale
-egresiune
-extruzie

5. manifestari la nivelul crestelor alveolare

6. modificari ale dinamicii mandibulare

a.laterodeviatii
b.interferente, contacte premature

7.manifestari musculare

8.parafunctii- bruxism, presarea arcadelor, presiuni pe dinti cu

limba

9. manifestari in articulatia temporo-mandibulara

-cracmente, deviatii la deschiderea gurii, dureri la presiuni in
regiunea articulatiei cu diferite iradieri

10. manifestari de comportament

NOMINALIZAREA EDENTAŢIILOR DUPĂ COSTA

Această clasificare foloseşte următoarea terminologie:

-edentaţie frontală, când lipsesc unii sau toţi incisivii şi caninii;
-edentaţie laterală, când lipsesc unii dinţi din regiunea premolară
şi molară, breşa fiind delimitată la ambele extremităţi de dinţi
restanţi;poate fi edentaţie uni sau bilaterală;
-edentaţie terminală, când lipsesc dinţi din regiunea premolară şi
molară, breşă fiind delimitată numai mezial de dinţi restanţi; poate fi uni
sau biterminală;
-edentaţie mixtă, când pe arcada dentară coexistă 2 sau 3 forme
de breşe: frontală, laterală şi terminală;
 -edentaţie extinsă când breşa intersectează regiunea laterală şi
regiunea frontală;
-edentaţie întinsă sau subtotală când pe o arcadă mai sunt
prezenţi1-2 dinţi

CLASIFICREA EDENTAŢIILOR DUPĂ KENNEDY

-clasa a-I-a –edentaţie termino-terminală-plasată posterior dinţilor

restanţi;

-clasa a-II-a –edentaţie uniterminala –limitată numai anterior;

-clasa a-III-a –edentaţie laterală limitată anterior şi posterior de

dinţii restanţi;

-clasa a-IV-a –edentaţie situata în zona frontală, de o parte şi de

alta a liniei mediane.

Applegate a stabilit câteva reguli de utilizare a clasificării

Kennedy:
●clasificare precede extracţiile dentare, care ar putea să modifice
clasificarea iniţială
●lipsa molarului de minte nu se consideră edentaţie
 ●prezenţa molarului de minte poate modifica edentaţia când
acesta este dinte stâlp
●lipsa molarului doi nu se consideră edentaţie dacă nu trebuie
înlocuit şi nu are antagonist
●edentaţia se citeşte dinspre posterior către anterior
●cea mai posterioară edentaţie este clasa principală de edentaţie,
restul edentaţiilor sunt modificări sau breşe suplimentare
●fiecare clasă de edentaţie poate avea 1-4 modificări, excepţie
face clasa a-IV-a fiind cea mai anterioară clasă

Clasificarea Kennedy-Applegate:
6 clase

Clasa I –edentatie termino-terminala

Clasa II –edentatie uniterminala
Clasa III –edentatie laterala care va fi tratata adjunct
Clasa IV –edentatie frontala
Clasa V –edentatie laterala cu lipsa caninului tratata adjunct
Clasa VI –edentatie laterala care se trateaza conjunct
 III. INDICATIILE PROTEZEI SCHELETATE

A.SITUAŢII CLINIC SPECIFICE TRATAMENTULUI CU

PROTEZE MOBILIZABILE

►edentaţiile de clasa a-I-a Kennedy

►edentaţiile de clasa a-II-a Kennedy

 ►edentaţiile de clasa a-III-a Kennedy

►edentaţiile de clasa a-IV-a Kennedy

►edentaţiile combinate

►edentaţiile cu existenţa unui număr mic de dinţi restanţi

►edentaţiile subtotale
 B.SITUAŢIILE CLINICE CARE EXCLUD TRATAMENTUL
PRIN PUNTE

►edentaţiile laterale întinse cu dinţi stâlpi caninul şi molarul de minte

care, deşi sunt mobili au o valoare parodontală scăzută

►edentaţiile laterale reduse şi frontale, cu afectare parodontală a tuturor

dinţilor restanți

►edentaţiile laterale sau frontale reduse când sunt contraindicate

şlefuirile dinţilor sau refuză pacientul din diferite motive, şlefuirea dinţilor
pentru realizarea unei punţi
►edentaţiile din zona de curbură a arcadei
 Cap. II

EXAMENUL CLINIC AL PACIENTULUI EDENTAT PARTIAL

Examenul clinic are loc in doua etape:

⚫ETAPA PRELIMINARĂ-de informare generala si de examinare a ADM

⚫ETAPA SECUNDARĂ-finala, de stabilire a diagnosticului, de elaborare
a planului de tratament

I. ETAPA PRELIMINARĂ

1.Anamneza

2.Examinarea aparatului dento-maxilar- examen exobucal si

examen endobucal

3.Examinarea ocluziei,static si dinamic

4.Indicatii pentru examenul radiologic

5.Amprentarea-model de studiu

1.ANAMNEZA

• Istoricul medical
• Varsta si sexul pacientului
• Starea generala a pacientului
• Profesia pacientului
• Istoricul dentar
• Experienta protetica anterioara
• Atitudinea pacientului

2.EXAMINAREA APARATULUI DENTO-MAXILAR

• Examenul exobucal: simetria faciala, proporţia etajelor fetei,

amplitudinea deschiderii bucale, tipul de respiraţie, ATM
• Examenul endobucal: dinţii restanţi( poziţie, număr,
dimensiuni, morfologie, integritate, mobilitate), lucrări
protetice existente, parodonţiu, crestele alveolare,
tuberozităţile maxilare, bolta palatină, tuberculii piriformi,
limba, igiena bucala,

3.EXAMINAREA OCLUZIEI

• Anamneza

• Examinarea rapoartelor ocluzale în intercuspidare maxima

• Examinarea rapoartelor ocluzale în relaţie centrică

• Examenul mişcării de propulsie

• Examenul mişcării de lateralitate

4.INDICATII PENTRU EXAMENUL RADIOGRAFIC

• Dinţii stâlpi (rădăcină, spaţiu periodontal, coroană)

• Procesul alveolar la nivelul dinţilor stâlpi

• Crestele alveolare

• Dinţii restanţi cu eventuale probleme si care pot influenţa

planul de tratament

5.AMPRENTA DOCUMENTARA

• Inainte de orice tratament preprotetic

• În linguri standard

• Cu alginat

• Model documentar –model de studiu

 II. ETAPA SECUNDARA

• Examenul radiografic şi interpretarea lui.

• Analiza modelului documentar şi de studiu.Modelul documentar-

reproduce starea cavităţii bucale a unui pacient înainte de a
efectua orice tratament.Modelul de studiu-reproduce starea
cavităţii bucale după efectuarea tratamentului preprotetic şi mai
ales după extracţii.

• Precizarea diagnosticului clinic de edentaţie

• Analiza modelelor de studiu la paralelograf.

Importanţa modelului de studiu

• Precizarea diagnosticului clinic şi stabilirea planului de tratament

preprotetic
• Utilizarea în scop didactic
• Document medico-legal
• Explicarea şi demonstrarea complicaţiilor situaţiilor clinice

Cap III
CÂMPUL PROTETIC EDENTAT PARŢIAL

ZONE PROTETICE POZITIVE

-dinţii restanţi
-crestele alveolare
-bolta palatină(fără zone negative)
-tuberozitatea maxilară

ZONE PROTETICE NEGATIVE

-parodonţiul marginal
-papila incisivă
 -rugile palatine
-rafeul median maxilar
-torusul palatin
-zonele grăsoase Schröder
-bridele laterale

IMPORTANŢA ZONELOR PROTETICE POZITIVE LA

MAXILAR

Dinţii restanţi asigură sprijinul parodontal al protezei, menţinerea

directă şi indirectă, stabilitatea orizontală a protezei;
Crestele alveolare asigură sprijinul muco-osos al şeilor
Bolta palatină asigură sprijinul muco-osos al bazei protezei,
stabilizarea orizontală a protezei, menţinerea prin adeziune.

ZONELE NEGATIVE LA MAXILAR, care trebuie ocolite de proteză sau

despovărate de presiuni sunt:

-Tuberozităţile maxilare asigură sprijinul muco-osos al şeilor

terminale, stabilizarea orizontală a protezei şi menţinerea când este
retentivă.
-Parodonţiul marginal trebuie ocolit de proteză la o distanţă de 5
mm.
-Papila incisivă va fi ocolită sau despovărată prin foliere de 0,2-
0,3 mm.
-Rugile palatine sunt ocolite de proteză sau foliate, 0,2-0,3 mm.
-Rafeul median maxilar, când există trebuie despovărat prin
foliere în grosime de 0,3-0,4 mm.
-Torusul palatin poate fi ocolit de conectorul principal sau foliat de
0,5-1 mm.
-Zonele grăsoase Schröder sunt situate posterior paramedian,
au o mare rezilienţă sunt acoperite de baza protezei parţiale
acrilice.
-Bridele laterale vor fi ocolite de marginile protezei prin răscroirea
lingurii individuale din faza de adaptare.
 CÂMPUL PROTETIC EDENTAT PARŢIAL
MANDIBULAR

ZONE PROTETICE POZITIVE

-dinţii restanţi
-crestele alveolare
-tuberculul piriform

ZONE PROTETICE NEGATIVE

-parodonţiul marginal
-frenul limbii şi inserţia planşeului bucal
-mucoasa procesului alveolar în zona linguală
-linia milohioidiană
-bridele laterale
-inserţiile musculare
-torusul mandibular

IMPORTANŢA ZONELOR PROTETICE POZITIVE LA

MANDIBULĂ

-Dinţii restanţi asigură sprijinul parodontal al protezei, menţinerea

directă şi indirectă, stabilitatea orizontală a protezei
-Crestele alveolare asigură sprijinul muco-osos al şeilor
-Tuberculul piriform asigură sprijinul muco-osos al şeilor terminale
şi stabilizarea în sens mezio-distal când tuberculul este oblic

ZONELE NEGATIVE MANDIBULĂ, care trebuie ocolite de

proteză sau despovărate de presiuni sunt:

-Parodonţiul marginal trebuie ocolit de proteză la o distanţă de 5

mm.
-Frenul limbii şi inserţia planşeului bucal influenţează alegerea
conectorului principal.
-Mucoasa procesului alveolar în zona linguală în dreptul
conectorului principal va fi despovărată prin foliere cuprinsă între
0,3-2 mm.
-Linia milohioidiană, bridele laterale, inserţiile musculare sunt
ocolite de marginile protezei.
-Torusul mandibular când este trebuie foliat cu o folie de grosime
0,5-1 mm.
 Cap IV
ETAPELE TRATAMENTULUI EDENTATIEI
PARTIALE

TRATAMENTUL PREPROTETIC

⚫ tratament nespecific, se aplică după examinarea clinică a

modelelor documentare şi a radiografiilor
⚫ rol de a asana cavitatea bucală, indiferent de soluţia de tratament
protetic finală
⚫ intervenţii chirurgicale
⚫ tratamentul parodontal
⚫ tratamentul de echilibrare
ocluzală
⚫ tratament ortodontic
⚫ tratament odontal
⚫ inserare implanturi
⚫ proteză parţial acrilică provizorie

TRATAMENTUL PROPROTETIC

⚫ specific, urmează tratamentului preprotetic şi urmăreşte pregatirea

câmpului protetic in vederea instituirii tratatmentului propriu-zis
⚫ intervenţii chirurgicale asupra mucoasei
⚫ intervenţii chirurgicale asupra osului
● intervenţii asupra dinţilor stâlpi -prepararea lăcaşelor pentru
pinteni
⚫ acoperirea dinţilor stâlpi cu microproteze
⚫ atitudinea faţă de breşele suplimentare care complică clasa de
edentaţie

LĂCAŞELE PE DINŢII LATERALI

⚫ se realizează pe feţele ocluzale ale molarilor şi premolarilor în

fosetele marginale distale sau meziale
⚫ au formă aproximativ triunghiulară, cu vârful rotunjit, apropiat de
centrul dintelui, cu fundul concav
⚫ cavitatea nu trebuie să aibă muchii sau unghiuri ascuţite
⚫ în plan orizontal lăcaşul este pregătit astfel încât pintenul face cu
conectorul său secundar un unghi drept sau ceva mai mic de 90º

⚫ ca dimensiune, lăţimea lăcaşului trebuie să fie 1/3 din

lăţimea vestibulo-orală, lungimea ¼ din diametrul mezio-
distal, iar adâncimea de 1,5 mm

LĂCAŞELE PE DINŢII ANTERIORI

-dinţii anteriori sunt utilizaţi pentru sprijinul protezei

-lăcaşele supracingulare –trepte supracingulare care nu pot
fi realizate decât pe dinţi cu un cingulum bine reprezentat-
caninii
-pintenii supracingulari acţionează mai aproape de axul
dintelui
-se prepară o treaptă cu o lăţime de 1 mm cu o freza
diamantată cilindrică
-lăcaşele incizale-se pot realiza pe orice dinte frontal, cu
condiţia ca pintenul incizal sau gheruţa incizală să nu jeneze
rapoartele funcţionale de ocluzie
-lăcaşele incizale se prepară mai ales pe caninii inferiori,
între canin şi lateral sau între toţi fontalii cu o freza
diamantată flacără
 Acoperirea dinţilor stâlpi cu microproteze este indicată în
următoarele cazuri:

-prezenţa a numeroase carii tratate şi netratate

-igienă defectuos întreţinută
-tendinţă la carii
-lipsa retentivităţii naturale
-dinţi mobili
-existenţa unor microproteze vechi necorespunzătoare
-abraziune marcată
-realizarea unor relaţii ocluzale corecte cu antagoniştii
-utilizarea sistemelor speciale de menţinere

Coroana de înveliş din faza de machetă va prezenta:

⚫ Lăcaş pentru pinten

⚫ Convexitate vestibulară de mărimea adecvată tipului de croşet
⚫ Planuri de ghidare pe feţele proximale
⚫ Faţa orală-plană paralelă cu axa de inserţie

Solidarizarea dinţilor stâlpi

⚫ Dinţi cu mobilitate moderată

⚫ Dinţi cu intervenţii la nivelul rădăcinii
⚫ Folosirea de sisteme speciale
⚫ Dinţi izolaţi cu morfologie nefavorabilă
⚫ Dinţii limitanţi ai breşelor edentate terminale
Atitudinea faţă de breşele suplimentare

⚫ Contraindicată utilizarea mai multor şei

⚫ Închiderea breşelor:
- simplificarea planului de tratament,
- adaptare usoară,
- ax de inserţie facil,
- creşterea valorii parodontale,
- rezistenta crescută,
- confort crescut pentru pacient
Diferenţe importante de design si modalităţi de tratament intre
protezele cu sprijin dento-parodontal si cele cu sprijin dento-
mucozal

• 1. O proteza parţiala cu sprijin dento-parodontal nu necesita

menţinere indirecta. In general retenţia indirecta este necesara la
protezele cu sprijin dento-mucozal
• 2. Baza protezei nu necesita corectare la protezele cu sprijin
dento-parodontal pentru ca forţele se distribuie la dinţii restanţi. In
edentatiile terminale baza protezei trebuie deseori corectata
deoarece trebuie compensata resorbţia osoasa altfel şaua protezei
devenind o extensie distal cu efect nociv asupra dinţilor limitrofi
breşei edentate.
• 3. Extensia bazei protezei nu este critica pentru protezele cu sprijin
dento-parodontal
• 4. Planurile de ghidare pot fi mai lungi pentru protezele cu sprijin
dento-parodontal si ar trebui sa fie mai scurte pentru protezele ce
restaurează o edentatie terminala.
• 5. Localizarea pintenilor ocluzali nu este aşa importanta pentru
protezele cu sprijin dento-parodontal aşa cum este la protezele cu
sprijin dento-mucozal
• 6. Alegerea materialelor de amprenta precum si a tehnicii de
amprentare este foarte importanta pentru protezele terminale pe
când situaţia nu este aşa de critica in cazul protezelor cu sprijin
dento-parodontal. Uneori o căptuşire directa sau indirecta imediata
este necesara uneori chiar din prima şedinţa.
• 7. Alegerea sistemelor de menţinere directa, sprijin si stabilizare
chiar daca sunt croşete sau sisteme speciale se face cu mai mare
 uşurinţa pentru protezele cu sprijin dento-parodontal pe când la
protezele terminale, acestea trebuie judicios plasate pentru a nu
genera efecte nocive asupra dinţilor restanţi.

Sprijin dento-mucozal - designul protezei scheletate

In primul rând trebuie sa existe relaţia de pasivitate dintre dinţii

restanţi si sistemul de menţinere atunci când proteza este corect
inserata pe câmpul protetic si nu este folosita.
In al doilea rând, atunci când baza distala a protezei este supusa
forţelor masticatorii, suportul mucoperiostal al crestei edentate trebuie sa
preia aceste forte in măsura in care nu sunt afectaţi dinţii limitrofi breşei
terminale. Asta înseamnă ca mecanismul direct de menţinere (croşet
sau sistem special) trebuie sa compenseze intr-un fel eventuala
deplasare a bazei protezei. Deci un design corect al unei proteze
scheletate trebuie sa tina cont si de existenta unui mecanism eliberator
de stres

Edentatiile de clasa I

• Menţinerea directa este asigurate frecvent de croşete sau sisteme

de culise.
• Menţinerea indirecta este indispensabila iar elementele
contrabasculante trebuie plasate bilateral
• Daca exista 6 dinţi frontali atunci folosirea sistemelor speciale este
o alegere buna in conceperea planului de tratament dar daca nu
este cazul unri restaurări protetice in zona anterioara iar caninii au
o morfologie favorabila atunci se poate folosi cu succes un croşet
circular.
• Situaţia se complica puţin atunci când dinţii restanţi din zona
anterioara sunt in număr de 2, 3 sau 4 si in poziţii nu foarte
favorabile.
• Când edentatiile de clasa I se complica cu breşe frontale,
atitudinea va fi in funcţie de mărimea breşei, de implantarea
dinţilor restanţi, atrofia sau lipsa de substanţa osoasa in regiunea
frontala. Se pot alege următoarele soluţii:
1. Închiderea breşei edentate mai ales daca este vorba de o breşa
redusa
2. Realizarea unei punţi care sa cuprindă toţi dinţii restanţi
3. Conceperea unei proteze cu una sau mai multe şei, soluţie aleasa
mai ales când exista atrofie osoasa marcata

Edentatiile de clasa II

• Sprijinul protezelor va fi mixt rigid sau mixt articulat (la mandibula

cu rezilienţa mucoasei mare).
• Extinderea bazei protezei se va face si in zona hemiarcadei
integre.
• Elementul de menţinere indirecta (contrabasculant) este unilateral
si se plasează pe partea opusa edentatiei.
• Pe partea hemiarcadei integre se aplica un element de menţinere
directa, sprijin si stabilizare (croşet Bonwill)
• Când la edentatia uniterminala se adaugă breşe suplimentare
frontale se impune închiderea acestora prin punţi sau realizarea de
proteze cu mai multe şei.
• Daca edentatia de clasa II se complica cu o breşa laterala se
poate confecţiona o proteza cu doua şei. Şaua laterala se poate
sprijini, clasic, prin pinteni plasaţi pe lângă edentatie si menţinuta
cu doua croşete sau solidarizarea printr-o bara a dinţilor stâlpi
acoperiţi in prealabil cu microproteze sau folosirea unor sisteme de
capse sau culise pe dinţii stâlpi care limitează edentatiile.
Asemenea tip de proteze au avantajul unui gabarit redus, ceea ce
reprezintă un confort mai mare pentru pacient. Se realizează in
acest fel o integrare rapida si perfecta.
Când o proteza prezintă o sa terminala si una laterala, este indicat
sa se facă captusirea sau rebazarea ambelor şei odată
 CAP V

Amprenta în edentaţia parţială în cadrul tratamentului

cu proteze mobile

1.Materiale de amprenta

⚫ Materiale rigide (gipsul)

⚫ Materiale semirigide
⚫ Materiale elastice

Materialele de amprenta semirigide

❖ Materiale termoplastice (Kerr Stents)

• Individualizarea lingurilor standard
• Completarea lingurilor individuale
• Realizarea valului de ocluzie
• În amprentarea compresivă a tuberculului piriform
• Completarea şeilor protezelor în vederea amprentării şi a refacerii
acestora

❖ Materiale bucoplastice (ceruri)

• Amprentarea compresivă la mandibulă în edentaţii de clasa I şi II

• Amprenta în vederea rebazării sau refacerii şeilor protezelor

❖ Pastele de eugenat de zinc

• Amprentarea funcţională compresivă în edentaţiile de clasa I şi II

• Înregistrarea RIM
• Amprenta în vederea rebazării sau refacerii şeilor protezelor

Materialele de amprentă elastice

A. Hidrocoloizii reversibili şi ireversibili

Reversibili
• Pe baza de agar-agar
• Necesită linguri speciale
• Modelul trebuie turnat imediat
• Fidelitate bună
• Utilizare frecventă în laboratoarele de tehnică dentară (modelul
duplicat)

Ireversibili – alginate

• Uşor de preparat, folosit şi manipulat în tehnica amprentării

• Utilizează linguri standard, clasice, prevăzute cu sisteme de
retenţii
• Modelul trebuie turnat imediat-max.15-20 min
• Amprenta ptr model documentar, amprentă preliminară, dinţi
antagonişti

B. Elastomerii de sinteză

Siliconii

Siliconii de condensare- polisiloxani

• Consistenţe diferite – chitos, mediu, fluid, foarte fluid

• Au stabilitate dimensională în timp
• Se pot turna mai multe modele

Siliconii de adiţie – polivinilsiloxani

• Mai stabile volumetric

• Mai fidele
• Mai uşor de preparat
• Elasticitate mai mare
• Mai scumpe
• Nu permit modificarea timpului de priză

Polisulfide – thiocauciucuri

• Elasticitate bună
• Amprentele se pot corecta
• Modelele trebuie turnate în câteva ore
• Timp de priză lung
• Nu au stabilitate dimensională bună
• Miros neplăcut
 Polieterii

• Timp de priză scurt

• Cele mai stabile dimensional
• Devin rigide după priză
• Stabiltate dimensională foarte bună
• Nu sunt indicate pentru câmpurile protetice foarte retentive
• Se utilizează numai în linguri individuale

Utilizarea elastomerilor de sinteză în edentatia parţială

⚫ Elastomerii de consistenţă chitoasă:

-Linguri standard
-Amprente de spalare
-Amprenta pt scheletul metalic
-Amprenta preliminară
-Model pentru lingura individuală

⚫ Elastomeri de consistenţă medie:

-Amprenta funcţională
-Necesită linguri individuale
-Amprente pentru rebazare în tehnica indirectă

⚫ Elastomerii de consistenţă fluidă:

-Tehnica de spălare timpul II

-Amprenta în dublu amestec într-un singur timp
-Amprenta funcţională
-Amprenta în vederea rebazării sau căptuşirii

2.Linguri utilizate

⚫ Linguri standard

-Să fie rigide

-Să fie prevăzute cu retenţii
-Să cuprindă tot câmpul protetic
-Să fie cât mai aproape de mărimea şi forma maxilarelor
-Să existe între lingură şi câmpul protetic un spaţiu de 3-5 mm
 -Linguri metalice (oţel, aluminiu), de plastic, speciale (cu sistem de
răcire)

Se utilizeaza pentru:

-Amprente documentare
-Amprente preliminare
-Amprenta dinţilor antagonişti
-Amprente funcţionale:
Proteze parţiale acrilice maxilare în funcţie de câmpul
protetic
Realizarea scheletului metalic (wash-technique)

⚫ Linguri individualizate

Sunt linguri standard retuşate pentru o mai bună adaptare pe

câmpul protetic:
-Prelungită cu Stents marginal sau distal
-Pentru o boltă palatină adâncă
-Scurtate prin prelucrare cu pietre, discuri
-Configurarea de retenţii suplimentare

⚫ Linguri individuale

-Materiale acrilice
-Se pot adapta mult mai bine pe câmpul protetic
-Grosimea materialului de amprentă este corespunzătoare şi
uniformă
-Volum mai mic, utilizare mai facilă
-Se pot face cu uşurinţă mişcări funcţionale
-Se pot corecta
Au sistem de retenţie corespunzător

3.Tipuri de amprente

Amprenta documentara
Amprenta preliminară
Amprenta funcţională sau definitivă
Amprenta finală

Amprenta funcţională în edentaţiile de clasa I şi II

⚫ Reproducerea anatomică perfectă a dinţilor restanţi şi a ţesuturilor
înconjurătoare
⚫ Reproducerea crestelor edentate şi a mucoasei acoperitoare
- Marginile amprentei să fie extinse la maxim, în limite fiziologice
- Modelare funcţională privind forma şi grosimea amprentei
- Să redea forma mucoasei crestelor alveolare

1.Amprenta funcţională necompresivă

• Lingura individuală de acrilat

• Elastomer de sinteza – mediu

2.Amprenta funcţională compresivă

• Să învingă rezilienţa mucoasei

• Forţa se realizează digital de medic sau de forţa masticatorie a
pacientului
• Tehnica modelului corijat
• Amprenta funcţională (Sebbach) pentru realizarea protezei
“echilibrate” - Rigolet

Tehnica modelului corijat

o Amprenta cu gură deschisă

o Se realizează scheletul metalic
o Se realizează două şei de acrilat ataşate de scheletul metalic
o Se amprentează cu ceară bucoplastică
o Nu se fac presiuni pe şei
o Se exercită presiune doar pe pinteni sau conectori
o Se modelează funcţional periferia câmpului protetic
o Se aplică scheletul metalic cu amprenta pe modelul iniţial, în
prealabil secţionat în porţiunea terminală
o Se toarnă un nou model – model corijat – pe care se vor realiza
şeile definitive

Amprenta funcţională în edentaţiile de clasa III şi IV

⚫ Reproducerea anatomica perfectă a dinţilor restanţi şi a ţesuturilor

înconjurătoare
⚫ Reproducerea crestelor edentate şi a mucoasei acoperitoare
 ⚫ Amprentă cu lingura individuală corect adaptată şi un elastomer de
consistenţă medie
⚫ Amprenta de spălare (wash technique)

CAP VI

ELEMENTELE PROTEZEI SCHELETATE

Elementele structurale ale protezei scheletate sunt:

*şeile protezei
*conectorii principali
*elementele de menţinere, sprijin şi stabilitate
*conectori secundari
*arcadele artificiale

I. CONECTORII PRINCIPALI

Sunt elemente transversale ale protezei parţiale

scheletate care unesc componentele protezei de o parte şi
de alta a arcadei cu cele de partea opusă;astfel conectorul
principal poate uni şeile protezei între ele sau o şa de
elementele de menţinere, sprijin şi stabilizare.

CARACTERISTICILE COMUNE ALE

CONECTORILOR PRINCIPALI

a)Rigiditate

Se obţine fie prin lăţimea conectorului principal, cum se realizează

la maxilar, fie prin grosime şi profil deosebit, aşa cum se realizează bara
linguală la mandibulă.

b)Profilaxia ţesuturilor câmpului protetic

Conectorii nu trebuie să producă nici o suferinţă ţesuturilor

parodontale marginale sau mucoasei în timpul funcţiilor, static sau la
inserţia şi dezinserţia protezei.Există zone ale câmpului protetic pe care
conectorii se sprijină, cum se întâmplă la maxilar în edentaţiile de clasa
a-I-a şi clasa a-II-a, unde conectorul principal se sprijină pe bolta
palatină.
În acelaşi timp, tot la maxilar sunt zone care trebuie despovărate
de presiuni sau faţă de care conectorul trebuie să treacă la distanţă.
La mandibulă, bara linguală, care este cel mai utilizat conectorul
principal, trebuie să fie la distanţă atât de mucoasa procesului alveolar,
cât şi de parodonţiului marginal.

c)Confortul pacientului se realizează prin:

►simetria conectorului principal faţă de linia mediană;

► aplicarea conectorului principal perpendicular pe planul medio-
sagital;
► plasarea conectorului principal în zone cât mai puţin
funcţionale;se evită pe cât posibil zona rugilor palatine, pentru a nu
exista interferenţe cu limba în timpul fonaţiei;
► grosimea conectorului principal astfel încât să nu schimbe
substanţial conturul ţesuturilor cu care vine în contact;pentru aceasta la
maxilar sunt plaţi şi nu bombaţi, pentru ca limba să-i sesizeze mai puţin;
► reproducerea cât mai fidelă a conturului anatomic pe care îl
acoperă, ceea ce se obţine prin modelare corespunzătoare, cum este
cea a rugilor palatine;
► acoperirea ţesuturilor să nu fie mai mare decât este cea minimă
necesară;
► întâlnirea conectorilor principali cu celelalte elemente ale
protezei să se facă în unghiuri rotunjite, iar suprafaţa externă a
conetorului să fie perfect lustruită, pentru a evita retenţiile alimentare sau
iritaţiile limbii

CLASIFICAREA CONECTORILOR

A.MANDIBULARI

*bara linguală
*placa dento-mucozală mandibulară
*bara vestibulară
*conectorul principal dentar

B.MAXILARI
*plăcuţă mucozală cu lăţime redusă
*plăcuţă mucozală cu lăţime mare
*plăcuţă mucozală anterioară şi posterioară
*plăcuţă mucozală în formă de “U”
*plăcuţă dento-mucozală
*placa palatinală completă

BARA LINGUALĂ

Condiţii de utilizare:
-înălţimea de cel puţin 9 mm a procesului alveolar, între fundul de
sac lingual şi parodonţiul marginal.

Poziţie:bara linguală este plasată în dreptul versantului lingual al

procesului alveolar mandibular, între parodonţiul marginal şi fundul se
sac.

- Faţă de parodonţiul marginal, marginea superioară a barei linguale

se află la o distanţă de 4-5 mm.
- Extremitatea inferioară este plasată în fundul de sac lingual, astfel
încât să nu împiedice mobilitatea fiziologică a planşeului bucal sau a
frenului limbii.
►Distanţarea barei linguale:

Faţă de procesul alveolar, bara linguală trebuie plasată la o

distanţă de 0,3-2mm în funcţie de: sprijinul protezei, forma anatomică a
procesului alveolar, rezilienţa mucoasei crestelor alveolare.
Această distanţare se face prin foliere pe modelul funcţional cu ceară
specială.
Când proteza scheletată are sprijin dento-parodontal, folierea va fi
minimă de 0,3 mm.
Când sprijinul este mixt, grosimea folierii va fi mai mare, în funcţie
de rezilienţa mucoasei pe care se sprijină şeile terminale, deci de
posibilitatea de înfundare a şeilor.

Dacă procesul alveolar este vertical şi rezilienţa minimă, folierea

este de 1 mm.Când procesul alveolar este oblic, folia va fi de 1,5 mm,
iar dacă se adaugă şi o rezilienţă mare a mucoasei crestelor, grosimea
foliei va trebui să ajungă la 2 mm.
Când procesul alveolar este retentiv sau dinţii sunt uşor
lingualizaţi, folierea va fi cuprinsă între 1,5 mm şi 2 mm, pentru a putea
face inserţia şi desinserţia protezei fără ca bara linguală să interfereze
cu mucoasa procesului alveolar sau cu dinţii.
Când există torus mandibular, va fi necesară o foliere în funcţie de
mărimea torusului, grosimea fiind cuprinsă între 0,5-1 mm.
►Profilul barei:cea mai adecvată formă pe secţiune este cea
semipiriformă; porţiunea cea mai voluminoasă se află plasată către
fundul de sac, iar extremitatea subţiată,către parodonţiul marginal.
►Dimensiuni:-înălţime de 4-5mm
-grosime de 1mm la extremitatea superioară şi de 3mm la
cea inferioară.

►Zonele de minimă rezistenţă sunt reprezentate de joncţiunea cu

conectorii secundari, la unirea cu şeile, unde bara este ceva
mai subţire şi la mijlocul barei.

CROŞETUL CONTINUU

Pentru a fi rezistent croşetul continuu trebuie să aibă:

-o lăţime de 2-3 mm
-pe secţiune va fi semioval
-grosimea maximă de 1 mm.

Rolul croşetului continuu:

●rigidizarea barei linguale şi mărirea rezistenţei mecanice a protezei;
● contribuie la sprijinul parodontal al protezei;
● asigură menţinerea indirectă a protezei terminale;
● stabilizează proteza în sens disto-mezial;
● solidarizează dinţii restanţi;
● poate reface punctele de contact pierdute prin migrarea orizontală a
dinţilor restanţi.
 PLACA DENTO-MUCOZALĂ MANDIBULARĂ

* Este un conector principal care se plasează între fundul de sac

lingual şi zona supracingulară a dinţilor frontali.Extremitatea
inferioară are forma pe secţiune a barei linguale prin plasare nu
trebuie să jeneze mobilitatea fiziologică a planşeului bucal sau a
frenului limbii.
Spre superior, această extremitate îngroşată se continuă cu o
plăcuţă metalică subţire de 0,4-0,5 mm, care se termină pierdut pe
dinţii frontali, acoperind toată zona supracingulară

BARA VESTIBULARĂ

* Se aplică în caz de inserţie înaltă a planşeului bucal, cât mai ales în

cazurile clinice ce prezintă o lingualizare mare a dinţilor frontali, sau
un torus lingual exagerat.
Singurul incovenient al barei vestibulare este confortul pacientului,
acest conector principal putând să producă modificări ale reliefului
buzei sau iritaţii ale mucoasei mobile prin plasarea sa în fundul de
sac vestibular.
 CONECTORUL PRINCIPAL DENTAR

Este de fapt un croşet continuu, mai lat şi mai gros, ale cărui
axtremităţi se termină în şaua protezei.Este indicat în cazurile de inserţie
înaltă a planşeului bucal, asociate însă cu dinţi restanţi frontali, înalţi şi
verticali.

CARACTERISTICILE CONECTORILOR PRINCIPALI MAXILARI

* sunt laţi şi de grosime mică;
* se prezintă sub formă de plăcuţe mai înguste sau mai late în funcţie
de mărimea edentaţiei;
* lăţimea minimă trebuie să fie egală cu mărimea spaţiului edentat, iar
grosimea cuprinsă între 0,4 şi 0,6 mm;cu cât plăcuţele sunt mai
înguste grosimea trebuie să fie mai mare;
* conectorii care au contact cu mucoasa se numesc plăcuţe
mucozale, iar cei ce au contact şi cu dinţii plăcuţe dento-mucozale;
* în edentaţiile clasa a-I-a şi a-II-a au şi rolul de a transmite o parte
din presiunile masticatorii asupra bolţii palatine;
* trebuie să ocolească parodonţiul marginal al dinţilor restanţi la o
distanţă de 5 mm, fiind paraleli cu acesta;
* marginea anterioară şi posterioară trebuie uşor îngroşată pentru a
evita leziunile mucoasei în timpul înfundării protezei, dar şi de a
evita retenţiile alimentare sub conector;
* limita posterioară se află întotdeauna înaintea liniei AH.

PLĂCUŢA MUCOZALĂ CU LĂŢIME REDUSĂ

* Este utilizată în edentaţiile laterale în care proteza are sprijin dento-
parodontal.Lăţimea plăcuţei este egală cu mărimea spaţiului edentat
sau în concordanţă cu aria delimitată de cele patru puncte de sprijin
parodontal al protezei.

* Grosimea va fi de 0,6 mm. Acest conector deşi este în contact

cu mucoasa bolţii palatine, nu transmite presiuni suportului muco-
osos, deoarece proteza are sprijin dento-parodontal.Nu ajunge în
zona rugilor palatine.
* Dacă există torus palatin sau rafeu median proeminent este
necesară despovărarea acestor zone. Grosimea folierii este în
funcţie de mărimea torusului(0,5-1 mm) sau rafeului median(0,3-0,4
mm).

PLĂCUŢA MUCOZALĂ CU LĂŢIME MARE

- Este utilizata în edentaţiile terminale când crestele sunt bine

reprezentate, există mai mult de şase dinţi restanţi, iar torusul maxilar
este absent sau de mici dimensiuni, sau în edentaţiile latero-terminale.
- Acoperă aproximativ 2/3 din suprafaţa bolţii palatine, limita lui
anterioară ,care ajunge de obicei în zona rugilor palatine este o linie
imaginară ce uneşte cei mai anteriori pinteni ocluzali. Această margine
se termină în depresinuea dintre două rugi palatine şi nu pe proeminenţa
unei rugi, deoarece marginea prea reliefată este uşor sesizată de limbă
şi deci inconfortabilă pentru pacient.
* Limita posterioară a conectorului este ceva mai anterioară de linia
AH; se consideră că lăţimea acestui conector principal trebuie să fie
cel puţin egal cu lungimea şeilor.
În zona de unire cu şeile metalice, plăcuţa mucoazală, ca de altfel
toţi conectorii principali maxilari, este mai groasă şi prezintă un prag
extern şi unul mucozal, la care se va termina acrilatul şeilor, iar
joncţiunea cu conectorii secundari se face în unghiuri rotunjite.
În dreptul dinţilor restanţi este obligatorie decoletarea plăcuţei,
aceasta trecând la 5 mmm de parodonţiul dinţilor.

PLĂCUŢA MUCOZALĂ ANTERIOARĂ ŞI POSTERIOARĂ

 Este indicată atunci când există un torus palatin mare situat în
mijlocul bolţii sau în cazurile în care pacienţii tolerează cu dificultate
o placă palatină completă; se poate utiliza în toate tipurile de
edentaţii.
Are formă de paralelogram cu unghiuri rotunjite; lasă liberă zona
centrală a bolţii palatine şi este cel mai rigid conector principal, dar
puţin utilizat.

Plăcuţa anterioară este mai lată, având cam 6-9 mm; se plasează
cu marginea anterioară la cel puţin 5 mm de parodonţiul dinţilor
restanţi, paralel cu acesta între două rugi palatine, fără să
depăşească pintenii cei mai anteriori.Faţa externă a plăcuţei
anterioare trebuie să redea forma anatomică a zonei pe care se
aplică.
Plăcuţa posterioară este mai îngustă, având 4-5 mm lăţime şi ajunge
până în apropierea liniei AH; pe secţiune trebuie să fie semiovală,
aspectul fiind asemănător cu al unei bare.
Plăcuţa anterioară şi posterioară vor fi unite de două benzi laterale
de 5-6 mm lăţime , plasate paralel cu parodonţiul marginal al dinţilor
laterali şi la o distanţă de 5 mm de acesta.

PLĂCUŢA ÎN FORMĂ DE “U”

Este indicată numai în cazurile în care există un torus palatin

mare, plasat posterior până aproape de limita distală a palatului dur.
Marginea anterioară se plasează la cel puţin 5 mm de parodonţiul
marginal al dinţilor frontali şi laterali, iar marginea posterioară ajunge
până în apropierea bazei torusului.Pentru a fi suficient de rigid, se
recomandă ca acest conector să aibă grosimea de 0,6 mm.
 PLĂCUŢA DENTO-MUCOZALĂ

Este indicat când există mai puţini dinţi restanţi(numai grupul

frontal), creste bine reprezentate sau torus palatin situat
posterior.Poate fi utilizat şi în edentaţiile asociate cu breşe frontale,
dinţii artificiali fiind fixaţi de conectorul principal.
Plăcuţa dento-mucozală ajunge pe dinţii frontali până în
regiunea supracingulară, la acest nivel marginea conectorului fiind
subţiată, se pierde lin pe dinţi.

PLACA PALATINALĂ COMPLETĂ

Este indicata în cazurile clinice cu puţini dinţi restanţi şi creste

atrofiate. Marginea anterioară ajunge pe dinţii frontali supracingular
asemănător plăcuţei dento-mucozale.Sprijinul dento-parodontal se
asigură prin crearea de trepte supracingulare pe canini şi centrali,
sau prin realizarea unor gheruţe incizale care sunt
nefizionomice.Interdentar placa ajunge până la nivelul punctelor de
contact dintre dinţi.
Dacă există treme sau distemă, placa poate fi întreruptă la acest
nivel ca şi plăcuţele dento-mucozale, pentru a nu afecta fizionomia.
 II.CROŞETE DENTARE UTILIZATE LA PROTEZA
SCHELETATĂ

Croşetele sunt elementele de menţinere, sprijin şi stabilitate ale

protezei scheletate; între cele trei noţiuni există o strânsă
interdependenţă, ce alcătuiesc “triadă a echilibrului protetic”.

Funcţiile croşetelor turnate sunt:

►menţinere
► stabilizare
► sprijinul
► încercuirea
► reciprocitatea
► pasivitatea
► menţinere indirectă.

A.MENŢINEREA

Este funcţia prin care croşetul împiedică desprinderea involuntară

a protezei de pe câmpul protetic în timpul diferitelor funcţiuni ca:
masticaţie, fonaţie, acte reflexe.

Această funcţie se datorează braţului retentiv al croşetului a cărui

porţiune terminală flexibilă este plasată în zona retentivă subecuatorială
a dintelui stâlp.

Menţinerea protezei depinde de următorii factori:

*gradul de flexibilitate al porţiunii terminale a braţului retentiv;

*numărul croşetelor şi poziţia lor;
*mărimea retentivităţii zonei subecuatoriale în care este angajată
porţiunea flexibilă a braţului retentiv;
*gradul de fricţiune dintre dinte şi croşet;
*implantarea dinţilor stâlpi;
*tipul de croşet;
*fizionomia.
B.STABILIZAREA

Este funcţia prin care croşetul se opune deplasărilor orizontale ale

protezei.

La stabilizare contribuie toate porţiunile rigide supraecuatoriale ale

croşetului;

Croşetele circulare au o acţiune de stabilizare mai bună decât a

croşetelor divizate.

C.SPRIJINUL

Reprezintă funcţia prin care croşetul se opune deplasărilor

verticale în direcţie ocluzo-mucozală a protezei, asigurând sprijinul
parodontal.

Elementul principal care asigură sprijinul este pintenul; există două

categorii de pinteni după modul de aplicare pe dinţii stâlpi:
●pinteni interni
●pinteni externi.

a.Pintenii interni

*pot fi utilizaţi în edentaţii de clasa a-III-a şi mai rar în edentaţiile de

clasa a-IV-a, pe dinţii care limitează breşele edentate, sprijinul fiind pur
dento-parodontal;

*dinţii stâlpi sunt obligatoriu acoperiţi cu microproteze de tipul coroanelor

turnate,coroane mixte sau de substituţie;în aceste microproteze, încă din
faza de machetă se realizează cavităţi în formă de “coadă de
rândunică”, deschise către edentaţie şi plasate pe faţa ocluzală;
• pentru motive fizionomice se poate utiliza numai un braţ retentiv
plasat pe faţa orală a dintelui stâlp, reciprocitatea fiind asigurată de
suprafeţele laterale ale pintenului, care sunt în contact cu pereţii
cavităţii în care este plasat pintenul intern;

*în edentaţii terminale pot fi realizaţi pinteni interni care sunt plasaţi
în cavităţi realizate în microproteze; cavităţile sunt plasate
interdentar, au formă cilindrică şi în ele se aplică un pinten intern
care preia o parte din solicitările sistemului de menţinere, mai ales
rolul antibasculant şi mai puţin de sprijin.

b.Pintenii externi

Sunt aplicaţi fie pe dinţi neacoperiţi, fie pe dinţi acoperiţi cu

microproteze; fac parte dintr-un croşet şi se aplică pe premolar sau
molar.

Caracteristicile pintenilor externi:

*sunt plasaţi într-un lăcaş în formă hemisferică şi cu înclinare

adecvată;

*lăcaşul poate fi preparat pe dinte natural, pe microproteze, incrustaţii

sau obturaţii din amalgam;

*au rigiditate absolută fiind dependentă de forma, mărimea şi

grosimea pintenului, de aliajul din care este confecţionat, precum şi
de legătura cu conectorul său secundar;

*forma pintenului ocluzal să fie triunghiulară, cu vârf rotunjit, plasat

spre centrul feţei ocluzale; baza este mai lată şi face legătura cu
conectorul secundar.
 *mărimea pintenului să fie dependentă de dintele pe care se aplică;
se apreciează că lungimea trebuie să fie ¼ din lăţimea mezio-distală,
iar lăţimea 1/3 din lăţimea vestibulo-orală a dintelui stâlp; grosimea va
fi circa 1,5 mm la unirea cu conectorul secundar şi de 1 mm spre vârf;

*orice pinten trebuie să se continue cu un conector secundar,

niciodată nu vor fi aplicaţi pinteni ocluzali care să nu fie întăriţi de
conectori secundari;

*unirea dintre pinten şi conectorul secundar trebuie să se facă într-un

unghi de 90º sau mai mic, ceea ce se obţine prin prepararea lăcaşului
spre centrul dintelui;

Funcţiile printenilor externi:

*asigură sprijinul parodontal al protezei;
*menţin nivelul cuspidian al dinţilor artificiali în planul de ocluzie;
*menţin relaţia ocluzală cu dinţii antagonişti, diminuând atrofia crestelor;
*menţin braţele croşetului în poziţie constantă;
*reduc presiunea dureroasă a şeilor asupra crestelor;
*plasaţi în fosetele vecine edentaţiei, evită retenţiile alimentare ce pot
apare;
*plasaţi interdentar pot reface punctul de contact;
*intervin în stabilizarea orizontală a protezei;
*pot împiedica migrările verticale ale unor dinţi.

D.ÎNCERCUIREA

Este funcţia prin care croşetul trebuie să cuprindă mai mult de

180º din circumferinţa dintelui.
La încercuire participă:
-braţul opozant
-porţiunea supraecuatorială a braţului retentiv
-conectorul secundar în zona supraecuatorială sau cea plasată pe
ecuator
-braţul opozant şi zona conectorului secundar pentru croşetele divizate.

E.RECIPROCITATEA

Este funcţia prin care croşetul neutralizează efectul porţiunii

flexibile a braţului retentiv, care solicită orizontal dintele stâlp în timpul
inserţiei şi dezinserţiei protezei.

F.PASIVITATEA

Este funcţia croşetului prin care acesta, după ce este aplicat corect
pe dintele stâlp, nu trebuie să exercite nici o presiune asupra dintelui.

G.MENŢINEREA INDIRECTĂ

Efectul contrabasculant al croşetelor poate fi realizat în

următoarele feluri:

►prin porţiunile terminale flexibile ale braţelor retentive ale croşetelor

circulare orientate către edentaţie, care se proptesc în retentivitatea
dintelui în momentul în care proteza are tendinţa să basculeze prin
desprindere;
►prin jumătatea distală subecuatorială, orientată către edentaţie, a
porţiunii orizontale a croşetului divizat în “T”;
►prin braţele opozante , mai ales cele care sunt plasate pe
microproteze prevăzute cu prag supragingival.

Clasificarea croşetelor:

►croşete circulare
► croşete divizate
► croşete NEY
► croşete cu forme particulare

CROŞETELE CIRCULARE

Caracteristici comune croşetelor circulare:

*au cu dintele un contact aproape circular şi pe o mare suprafaţă
*braţul retentiv ajunge în zona retentivă subecuatorială dinspre ocluzal,
utilizând pentru menţinerea protezelor retentivităţile de pe feţele
vestibulare şi orale;
*porţiunea flexibilă a braţului retentiv acţionează prin tracţiune asupra
retentivităţii dintelui stâlp;
*inserţia protezelor prevăzute cu astfel de croşete este mai uşoară decât
dezinserţia;
*toate braţele pleacă dintr-un corp comun.

a. CROŞETUL ACKERS

-indicat pe premolari şi molari , la maxilar şi la mandibulă;

-croşetul se compune din:

♣corpul croşetului
♣braţul retentiv
♣braţul reciproc
♣pintenul ocluzal
♣conectorul secundar face legătura croşetului cu şaua protezei sau cu
conectorul principal;
• corpul croşetului este plasat supraecuatorial sau pe ecuatorul
protetic pe una din feţele proximale ale dintelui stâlp;
-este rigid şi intervine în stabilizarea orizontală a protezei, precum şi
în sprijinul parodontal, când este plasat supraecuatorial;

• braţul retentiv are două porţiuni:

*una supraecuatorială ce pleacă din corp, rigidă, intervine în
stabilizarea protezei;
*a doua reprezintă partea terminală flexibilă a braţului retentiv,
plasată subecuatorial şi are funcţia de menţinere a protezei;este
plasat de obicei vestibular;

• braţul reciproc numit şi contracroşet sau braţ opozant, rigid, plasat

supraecuatorial sau pe ecuatorul protetic;are rol de
sprijin,stabilizare, încercuire, reciprocitatea nu este realizată decât
atunci când este plasat în dreptul porţiunii flexibile a braţului retentiv;

• pintenul ocluzal,rigid şi se plasează într-un lăcaş de pe faţa

ocluzală, mezial sau distal;el asigură sprijinul parodontal fiind
elementeul principal al acestei funcţii;
• conectorul secundar face legătura croşetului cu şaua protezei sau
cu conectorul principal;

Pe premolari se pot aplica două variante ale croşetului Ackers în funcţie

de plasarea retentivităţii favorabile pe dintele stâlp;acestea sunt:
• croşetul Ackers deschis anterior sau mezial când retentivitatea
favorabilă se află în zona vestibulo-mezială a dintelui stâlp;

• croşetul Ackers deschis posterior sau distal când retentivitatea

favorabilă se află vestibulo-distal;

b. CROŞETUL BONWILL

Este un croşet utilizat când opus edentaţiilor se află o hemiarcadă

integră(edentaţii de clasa a-II-a sau a-IV-a Kennedy).Acest croşet
prezintă următoarele caracteristici morfo-funcţionale:
*este biactiv
*este bidentar
*este alcătuit din 6 braţe.

CROŞETELE DIVIZATE

• Au fost descrise prima dată de Dr. F. E. Roach în 1930;

• Au fost denumite chiar de el “croşete bară”;

• Utilizează retentivităţile proximale ale dinţilor stâlpi:

* Zone retentive naturale;
* Migrările orizontale prin inclinare;
* Fricţiune;
* Zone retentive artificiale (coroane, obturaţii);

♠braţul retentiv pleacă din şaua protezei ;

♠porţiunea terminală a braţului retentiv ajunge în zona de retenţie
a dintelui dinspre gingival şi acţionează asupra dintelui la
dezinserţia protezei prin împingere;
♠dezinserţia protezelor prevăzute cu acest tip de croşete este mai
uşoară decât inserţia;
♠sunt mai puţin vizibile decât cele circulare;
♠contactul cu dintele stâlp este mai mic decât al croşetelor
circulare;
♠elasticitatea braţelor retentive este după mulţi autori mai mare
decât a croşetelor circulare;
♠braţele retentive au formă de litere, cele şapte croşete au fost
 notate printr-un sistem memnotehnice cu numele de CLUSTIR;
♠braţul opozant, pintenul ocluzal şi conectorul său secundar sunt
la fel cu cele de la croşetele circulare.

CROŞETELE ROACH (C,L,U,S,T,I,R)

CARACTERISTICI
• Braţul retentiv pleacă din şaua scheletului metalic;

• Porţiunea terminală a braţului retentiv ajunge în zona de retenţie a

dintelui stâlp dinspre gingival ;

• Braţul retentiv acţionează asupra dintelui, la dezinserţia protezei,

prin împingere;

• Dezinserţia protezelor este mai uşoară decât inserţia;

• Sunt mai estetice decât croşetele circulare (mai puţin vizibile);

• Contactul cu dintele stâlp este mai mic decât cel al croşetelor

circulare;

• Elasticitatea braţului retentiv este mai mare decât cea a croşetelor

circulare;

• Braţul opozant, pintenul ocluzal şi conectorul secundar sunt la fel ca

la croşetele circulare;

a.Croşetul “C”
• Braţul retentiv are forma literei “C”;

• Indicat pentru molarii mandibulari unde braţul retentiv se termină

în regiunea mezio-linguală;

• Indicat pentru premolarii mandibulari unde braţul retentiv se

termină în regiunea vestibulo-distală;

c. Croşetul “L”

• Braţul retentiv are forma literei “L”;

• Indicat pentru premolari unde braţul retentiv se poate termina pe

faţa vestibulară sau orală în regiunea mezio-proximală;

d. Croşetul “U”

• Braţul retentiv are forma literei “U”;

• Indicat pentru premolari unde braţul retentiv se termină

subecuatorial în zonele mezio şi disto-vestibulare;

e. Croşetul “S”
• Braţul retentiv are forma literei “S”;

• Indicat de obicei pentru premolari, braţul retentiv având un traect

vertical oblic – supraecuatorial – se termină in zona proximală,
opusă şeii, subecuatorial;

f. Croşetul “T”

• Braţul retentiv are forma literei “T”;

• Se poate aplica în orice formă de edentaţie pe canini, premolari sau

molari;

• In edentaţiile terminale bratele “T”-ului se plasează subecuatorial

(porţiunea distala) şi supraecuatorial sau pe ecuatorul protetic
(porţiunea mezială);

• In edentaţiile laterale se pot plasa subecuatorial ambele porţiuni

(mezială si distală);

Croşetul “T” - variaţii

❖ Croşetul “Y” – Budlong
❖ Croşetul Bonyhard – în edentaţiile terminale unde este nevoie de o
elasticitate mai mare ;

❖ Croşetul “semi-T” indicat din raţiuni estetice pe caninii si premolarii

maxilari;

Contraindicaţii
* In edentaţiile terminale unde zona retentivă a dintelui stâlp se află
vestibulo-mezial;
* Un dinte cu ecuator protetic înalt;
* Când exista o zona retentivă muco-osoasă în dreptul portiunii
alveolare a conectorului secundar;
* Când se impun cerinţe de ordin estetic;
* Când exista o zonă de retenţie mai mare de 0,50 mm;

g. Croşetul “I”
• Braţul retentiv are forma literei “I”, scurt şi puţin flexibil;

• Indicat pentru premolarii superiori – estetic - regiunea disto-

vestibulară;

• Efectul de menţinere – redus;

h. Croşetul “R”

• Braţul retentiv are forma literei “R”;

• Indicat pe molarii inferiori cu înălţime mică a zonei distale si cu

retentivităti reduse;

• Braţul retentiv prezintă o portiune verticală care se termină pe fata

ocluzală sub forma unui pinten şi o portiune (asemănator cu
crosetul “C”) ce se termină subecuatorial;

CROŞETELE NEY

Sistemele de croşete ale companiei Ney, cuprinde un număr de

şase croşete;patru dintre ele rezultă dintr-o combinaţie între croşetele
divizate şi circulare monoactive.

• CROŞETUL NEY nr.I

Derivă de la croşetul Ackers, fiind alcătuit dintr-un corp din care
pleacă pintenul ocluzal, conectorul secundar şi porţiunile
supraecuatoriale ale braţelor retentive;acestea se termină prin
porţiunile flexibile în zonele retentive subecuatoriale, de pe feţele
vestibulare şi orale, asigurând o menţinere dublă şi reciprocă
• Se aplică pe dinţii la care linia ecuatorului protetic are un traiect
tipic, fiind numit ecuator protetic nr.I, fiind situat la jumătatea feţei
aproximale, dinspre edentaţie, mergând oblic pe feţele vestibulare şi
orale, către ocluzal, spre suprafaţa proximală opusă edentaţiei.
Acest croşet poate fi aplicat atât pe premolari cât şi pe molari,
adâncimea de retenţie fiind de maxim 0,25 mm şi respectiv 0,5 mm.

CROŞETUL NEY nr.II

Derivă din croşetul divizat în “T”, are un pinten ocluzal izolat, situat
în prelungirea conectorului secundar, care face legătura cu şaua şi două
braţe retentive, asemănătoare croşetului divizat în “T”.
Se aplică pe dinţi la care linia ecuatorului protetic care are un traiect
numit “linia ecuatorială nr.II ”; este indicat pe dinţi cu retentivitate
vestibulo-distală şi oro-distala.

CROŞETELE SPECIALE
CROŞETUL R.P.I
-indicat în edentaţii terminale, pe dintele stâlp, care limitează mezial
edentaţia şi are rolul de a evita torsiunea distală a dintelui stâlp în timpul
basculării prin înfundare a protezei;
-se aplică pe premolari şi este format din:
►pinten ocluzal plasat în foseta mezială a dintelui stâlp, care se
continuă cu conectorul secundar, plasat oral interdentar;
►placa proximo-orală care vine în contact cu dintele pe suprafaţa de
ghidare proximală, dar şi cu o mică suprafaţă de pe unghiul disto-oral;
are rolul de a realiza reciprocitatea;
►braţ retentiv divizat în “I” care pleacă din şa, asemănător cu toate
croşetele divizate;

CROŞETUL R.P.C

R-pinten ocluzal plasat mezial

P-plăcuţă proximală
C-braţ retentiv circumferenţial
Croşetul este indicat când există un fund de sac vestibular puţin adânc
şi când există mari retentivităţi gingivale la nivelul dinţilor stâlpi.
 III. SISTEME SPECIALE UTILIZATE IN CADRUL
TRATAMENTULUI EDENTATIEI PARTIALE INTINSE CU
PROTEZE SCHELETATE

Sistemele speciale de menţinere, sprijin şi stabilizare sunt

dispozitive mecanice de mare precizie care fac legătura între dinţii stâlpi
şi proteză. Au fost create cu rolul de a asigura o menţinere cât mai
fizionomică a protezelor parţiale care nu mai sunt prevăzute cu croşete.
Alte sisteme speciale au fost imaginate pentru a fi utilizate la protezele
terminale cu scopul de a permite anumite mişcări ale şeilor fără a solicita
în masticaţie dinţii stâlpi (acestea sunt aşa numitele sisteme articulate).

A. Aliaje pentru sisteme speciale

• aliaje de aur platinat, în proporţii diferite care fac ca acest aliaj să fie
dur sau extradur (Au 18% şi Pt 5%);
• aliajele speciale de aur platinat cu punct ridicat de topire (HSL) pentru
a suporta utilizarea ceramicii dentare, lipire sau supraturnări;
• aliaje cu conţinut mare de platină;
• aliaj de platină-iridiu;
• aliaj aur-platină-argint;
• aliaj aur-platină-paladiu;
• oţeluri inoxidabile (18/8);
• aliaje din cobalt-crom de mare duritate;
• aliaje seminobile de mare duritate - (Palliag M).

B. Clasificarea sistemelor speciale

1. sistemele de culise,
2. sistemele de capse,
3. sistemele de bare cu “călăreţi”,
4. sistemele combinate,
5. sistemele de zăvorâre,
6. sistemele de telescopare,
7. sistemele articulate,
8. sistemele magnetice.

Numărul mare de sisteme speciale existente, aflate în continuă

diversificare, fac ca această clasificare să aibă mai mult un caracter
didactic, în prezent existând multiple dispozitive combinate.

1.Sistemele de culise

Aceste dispozitive numite obişnuit culise, sunt alcătuite din două

părţi:

- matricea - este un tub cu diferite forme pe secţiune,

- patricea - care culisează în interiorul matricei cu mare exactitate, având
aceeaşi formă.

Fie matricea, fie patricea, se fixează la dinţii restanţi care

întotdeauna sunt acoperiţi de microproteze, cealaltă parte fixându-se la
nivelul scheletului metalic al protezei. Asamblarea celor două părţi
componente ale culisei asigura menţinerea, sprijinul şi stabilizarea
protezei, oferind în acelaşi timp un bun efect fizionomic.
Pentru a se asigura o bună menţinere a protezei, este necesară în
afară de precizia culisei şi o mare suprafaţă de fricţiune între matrice şi
patrice, care este dependentă la rândul ei de mărimea culisei şi implicit
de mărimea dintelui pe care se aplică culisa.

a.indicaţii şi containdicaţii
* Indicaţia de bază este edentaţia de clasa a III-a, în care protezele
scheletate au sprijin dento-parodontal;

* Sunt indicate numai atunci când dinţii restanţi au o înălţime suficientă,

care să permită aplicarea de microproteze în care să fie fixat sistemul
special, fără a fi afectată prea mult suprafaţa de fricţiune;

* În edentaţiile terminale cu obligativitatea solidarizării fixe (prin

microproteze) a cel puţin doi dinţi stâlpi între ei, sau cel mai bine a
tuturor dinţilor restanţi. Acest aspect se impune deoarece culisele
realizează o legătură foarte rigidă între şeile protezei şi dinţii stâlpi
care vor fi solicitaţi printr-un efect de pârghie deosebit de mare în
masticaţie.

* În edentaţiile de clasa a IV-a pot fi utilizate numai culise de mici

dimensiuni;

* Se contraindică utilizarea culiselor, ca şi a altor sisteme speciale, pe

dinţi de înălţime redusă sau abrazaţi.

b. clasificare

1.După raportul cu microproteze se pot deosebi:

- culise intracoronare, caracterizate prin plasarea matricei în interiorul

perimetrului microprotezei;

- culise intra-extracoronare caracterizate prin plasarea matricei parţial

intracoronar şi partial extracoronar ,

- culise extracoronare, caracterizate prin aceea că matricea sau

patricea sunt fixate în afara perimetrului microprotezelor .

2.După formă pe secţiune a patricei există:

-culise în ,,T",
 -culise in ,,H",
-culize in trapez,
-culise circulate sau ovale.

Patricea în formă de ,,H" oferă cea mai mare suprafaţă de

fricţiune, fără a fi necesar mărirea volumului matricei .

Culisele intracoronare de semiprecizie, pot fi realizate cu ajutorul

unor tije care dau forma matricei, încă din faza de machetă a
microprotezelor, modelul fiind fixat la paralelograf. După turnarea
microprotezelor, matricea va fi prelucrata cu freze speciale, fixate la
izoparalelometre, sau la paralelografele obişnuite. După finisarea
matricei, se introduce pasta de acrilat autopolimerizabil care va
reprezenta apoi macheta patricei ce poate prezenta retenţii pentru
acrilatul şeilor. Turnarea se poate face din aliaj de cobalt-crom, sau un
alt aliaj de mare duritate.

* după turnarea microprotezei, matricea este prelucrată cu freze

speciale
* realizarea în laborator a culisei

* aplicarea în matrice a acrilatului autoplimerizabil pentru realizarea

machetei patricei

Culise moderne extracoronare de semiprecizie utilizate în mod

curent în practică

Aplicarea la paralelograf a
machetei patricei la macheta
microprotezei

Partea metalică a
microprotezelor cu patricea după
turnare si prelucrare-lustruire
 Pregătirea pentru duplicare

Modelul duplicat cu conformatorul

pentru lăcaşul matricii

Macheta scheletului protezei

Introducerea matricii in partea metalică

a scheletului

Culise moderne extracoronare cu fricţiune reglabilă

Cilindrul de
Canal filetat fricţiune
de reglaj siliconic Palierul filetat
al cilindrului de
frictiune
Dispozitiv de
reglaj prin Patricea
comprimarea
variabilă a extracoronară
cilindrului
siliconic
 Macheta patricei fixată

la macheta microprotezelor

Partea metalică a patricei şi

microprotezelor

după turnare, prelucrare şi lustruire

Modelul duplicat

Aplicarea conformatorului ceramic

la macheta sceletului pentru realizarea palierul filetat

Forma finală a machetei scheletului

 Tarodarea finală (de precizie) a filetului
în partea metalică a scheletului

Introducerea cilindrului de fricţiune

din silicon comprimabil special

Înfiletarea dispozitivului

de reglaj a compresiunii

2. Sistemele de capse

Capsele sunt sisteme speciale alcătuite dintr-o matrice tubulară ce

se fixează pe faţa mucozală a şeilor şi o patrice de diferite forme, fixată
la un dispozitiv radicular. Ca si culisele, există capse simple care asigură
menţinerea protezei prin fricţiune şi capse prevăzute cu mijloace
suplimentare de retenţie, sau cu resorturi elastice.

Sisteme de capse clasice

Capsele Capsele Capsele

 Dispozitivul Dispozitivul Sistem
Capsele Capsele combinat
Sandri Micro fix de ancorare de ancorare
culisă şi
(Degussa) (Degussa) Gmur Conod capsă
(Degussa) (Degussa)
CEKA-

Sisteme de capse moderne aplicabile pe dispozitive

radiculare şi bare cu dispoziţie axială

Dispozitiv radicular turnat împreună

cu patricea
Matrice

Macheta din
plastic a
patricei
 Fixarea machetei patricei

la macheta dispozitivolui radicular

cu ajutorul paralelografului

Macheta finală a dispozitivului

radi cular împreună cu patricea capsei

Dispozitivul radicular şi patricea după

turnare, prelucrare şi lustruire

Fixarea machetei patricei

la macheta barei

cu ajutorul paralelografului

Macheta finală a barei

împreună cu patricea capseii

Ansamblul microproteze, bară şi patrice după

turnare, prelucrare şi lustruire

Sisteme de capse de tip extracoronar orientate ocluzal

Macheta microprotezei

prevăzută cu lăcaş oral

Lipirea machetei patricei

la macheta microprotezei

Macheta finală
Microproteza cu patricea după turnare,

Prelucrare şi lustruire

Matricea şi inelul de distanţare

aplicate peste patrice

Modelul duplicat

Macheta scheletului

Scheletul după turnare,

prelucrare şi lustruire
 Introducerea matricii in schelet

c. Sistemele de bare şi călăreţi

Există mai multe tipuri de bare, privind forma pe secţiune şi

călăreţii (clamele sau cavalerii) care sunt aplicaţi pe aceste bare.
Barele sunt lipite între două microproteze, fie în regiunea laterală, fie în
regiunea frontală.
Călăreţii, graţie unor retenţii, sunt fixaţi în faţa mucozală a şeilor din
acrilat ale protezelor.

Sistemul de bare şi călareţi Gilmore

-Barele sunt dreptunghiulare, pe secţiune sau rotunde.

-Barele dreptunghiulare au dimensiunile de 200/10/1,5 mm.
-Barele rotunde au lungimea de 200 mm şi secţiunea de 1,5-1,8-2
mm.
-Sunt confecţionate din aur platinat.
-Călăreţii sunt turnaţi din aur platinat, au sau nu retenţii pentru
acrilat, iar mărimea este corespunzătoare, ca şi forma, tipului şi
mărimii pe secţiune a barelor.
Sistemul de bare şi călăreţi Dolder
Firma Degussa livrează două tipuri de bare:
* bare în formă de ,,U" în lungime de 50 si 200 mm în două mărimi
(tipul micro şi tipul normal). Călăreţii au aceeaşi lungime cu barele,
prezintă sau nu retenţii pentru acrilat. Atât barele, cât şi călăreţii
sunt confecţionate din aur platinat sau Palliag . Acest tip de bare
sunt utilizate numai în regiunea laterală.

Sistemele clasice de bare şi călăreţi

Sistemul de bare şi călăreţi Ackermann

Bare Dolder
de formă
ovoidă

Sistemul de bare şi capse CEKA

 Sistemele moderne de bare solidarizate între implante

Aplicarea machetelor de bare Solidarizarea barelor turnate de

între matricile matricile

Profiluri de bare şi Aplicarea peste bară a Modelul duplicat în

călăreţi dispozitivului detaliu

Realizarea machetei Faţa mucozală a părţii Inserţia călăreţului în parea metalică Componentele de
scheletului metalice a scheletului angrenare

Sistemele moderne de bare solidarizate între dinţi restanţi

Aplicarea profilului de bară la paralelograf

şi solidarizarea de machetele microprotezelor

Partea metalică a ansamblului bară-

microproteze

după turanare, prelucrare şi lustruire

 Aplicarea călăreţului peste bară

şi pregătirea modelului pentru duplicare

Modelul duplicat

Realizarea machetei scheletului

Partea metalică a scheletului după turnare, prelucrare şi lustruire

aplicată peste ansamblul bară ş microproteze pe model

Faţa mucozală a scheletului cu călareţul inserat

Sisteme de zăvorâre laterală cu buton

Butoni laterali

Zavor deschis

Zavor inchis
Sisteme de zăvorâre laterală cu clavetă

Zăvor lateral

Elementele sistemului

Aplicarea machetei patricei

la macheta microprotezelor

Partea metalică după turnare,

prelucrare şi lustruire
 Modelul duplicat

Aplicarea machetei zăvorului la modelul duplicat

Aplicarea machetei axei de rotaţie a zăvorului

Realizarea machetei scheletului

Angrenajul după turnare, prelucrare şi lustruire

d. Sistemele de telescopare

Sistemele de telescopare asigură menţinerea protezelor parţiale

prin fricţiune, asemănător culiselor, însă suprafaţa de fricţiune este mult
mai mare. Cel mai frecvent este utilizată telescoparea coronară.
Sistemul este realizat în laborator, fiind alcătuit din:

cape sau coroane primare, de formă cilindrică sau tronconică, cu sau

fără prag circular la nivelul coletului; acestea se realizeaza în laborator
cu ajutorul unor instrumente şi freze speciale fixate la izoparalelometre.
Se pot utiliza două, trei sau patru cape, între care trebuie să existe un
paralelism riguros. Aceste cape se cimentează definitiv pe bonturile
dentare. Pentru ca şlefuirea dinţilor stâlpi în vederea telescopării este
mai mare decât pentru o coroană obişnuită, este necesară devitalizarea
dinţilor.

 coroanele secundare se toarnă odată cu scheletul metalic al protezei,

cu care fac corp comun; acestea acoperă coroanele primare, asigurând
sprijin parodontal, stabilizarea protezei şi menţinerea prin fricţiune.
Coroanele secundare se opresc pe pragul capelor dacă acestea sunt
prevăzute cu prag. Aceste coroane nu trebuie să pătrundă subgingival.
Pentru motive fizionomice, coroanele secundare pot fi realizate
asemănător unor coroane mixte, cu acrilat sau porţelan. Pentru a uşura
inserţia protezei, muchiile ocluzale ale capelor se teşesc prin şlefuire.
 Sisteme clasice de telescopare

Coroane
secundare
Matrice
tubulară

Patrice
activabilă

Coroane
Cub fixat la
primare
dispozitiv
(cape)
radicular

Telescopare coronară Telescopare coronară

Dispozitiv TK-Snap (Si-Tec Dispozitiv Introfix (Metaux Precieux Elveţia)
Germania)

Telescopare coronară Telescopare coronară

Dispozitiv Ipsoclip al lui Gugliemetti Dispozitiv Presso-matic al lui
(Degussa) Romagnoli
(Metaux Precieux Elveţia)
Sistemele moderne de telescopare
coronară
Sisteme de telescopare
e. Sistemele articulare

Sistemele speciale articulate sunt utilizate în edentaţiile terminate,

ele permiţând şeilor protetice un grad mai mare sau mai mic de
mobilitate, evitându-se în acest fel efectul de pârghie pe care îl au
protezele terminate cu sprijin mixt rigid, asupra dinţilor stâlpi.
Se pot deosebi două categorii de sisteme articulate: ruptorii de forţe şi
amortizorii de forţe.

Ruptorii de forţe

* Ruptorii de forţe, numiţi şi întrerupători, sau distribuitori de forţe sau

presiune sunt dispozitive prefabricate, care fac legătura între dinţii
stâlpi şi şeile terminate, având rolul distribuirii presiunilor de
masticaţie, fie pe creste, fie şi pe creste şi pe dinţii stâlpi, în funcţie
de numărul şi amplitudinea mişcărilor şeilor pe care le permite
dispozitivul. Dintre ruptorii care permit o singură mişcare a şeilor,
cele mai utilizate sunt balamalele.

Se deosebesc două tipuri de balamale:

- Balamale care se fixează în întregime la scheletul metalic al

protezei.Aceste balamale realizează sprijinul mixt articulat.
- Balamale care se fixează cu o parte la microproteze, iar cealaltă la
şaua protezei. Şeile sunt independente, asamblarea celor două părţi
făcându-se în gură, în momentul inserţiei. Nu mai există schelet metalic
al protezei, ci două şei protetice sau una (în funcţie de edentaţie), care
funcţionează independent. Aşa sunt Balamalele cu culisa PR a firmei
Metaux Precieux care este livrată în două mărimi. Menţinerea şeilor se
face datorită unui dispozitiv tip Presso-Matic.

Amortizorii de forţe

Amortizorii de forţe sunt de fapt tot ruptori de forţe care însă, datorită
unor resorturi elastice, readuc şeile în poziţia iniţială, după încetarea
efortului masticator. Resorturile elastice au o rezistenţă mult inferioară
forţelor de masticaţie. Pentru a acţiona ca un adevărat amortizor,
resortul ar trebui să aibă o rezistenţă de câteva kilograme. Sub 2
kilograme resorturile au numai rolul de a readuce şeile la poziţia de
plecare, după încetarea presiunii de masticaţie. Deşi destul de slabe,
resorturile contribuie totuşi la decompresiunea ţesuturilor mucozale ale
crestei alveolare. Dacă resortul este mai puternic, la nivelul crestelor
ajung mai puţine presiuni. Un resort mai puţin puternic se recomandă
când dinţii stâlpi au o valoare parodontală redusă, la nivelul crestelor
ajungând mai multe presiuni.

Sisteme articulate - ruptori de forţe

 Sisteme articulate – amortizori

f. Sistemele magnetice
 Deşi magnetii au fost utilizaţi de mai mult timp în protetică,
rezultate mulţumitoare nu s-au obţinut.
Pentru a fi eficiente, sistemele magnetice trebuie să îndeplinească
câteva cerinţe importante şi anume: intensitate şi permanenţa magnetică
cât mai ridicate, la dimensiuni cât mai mici.
Din 1978 au apărut aliaje magnetice din cobalt-samariu, care au o
intensitate magnetică de 10 ori mai mare şi o permanenţă magnetică de
40 de ori mai mare decât a oricărui aliaj magnetic cunoscut. Aceste
proprietăţi se păstrează chiar la magneţi de mici dimensiuni.
Un astfel de sistem magnetic de menţinere a protezelor a fost
brevetat de prof. Gillings din Sidney. Forţa de atracţie magnetică a unui
astfel de magnet de uz protetic este de 100-400 g, iar permanenţă
magnetică de 10 ani.

* O unitate magnetica utilizată pentru menţinerea protezelor este

alcătuită dintr-un dublu magnet din Co-Sm de mici dimensiuni, cu
polii inversaţi, ceea ce dublează forţa magnetică. Acest mini-magnet
este acoperit cu o capsulă de oţel inoxidabil, în grosime de 0,20-
0,25 mm, care protejează magnetul de mediul bucal şi limitează şi
câmpul magnetic exterior. Magnetul se fixează în baza protezei, în
dreptul unei rădăcini dentare acoperite de un dispozitiv radicular,
turnat dintr-un aliaj magnetizabil (Keeper) ce conţine cobalt-platină.

CAP VII. BIODINAMICA PROTEZELOR PARŢIALE

MOBILIZABILE
 TENDINŢELE DE DEPLASARE ŞI DEPLASĂRILE POSIBILE ALE
UNEI PROTEZE PARŢIALE

Forţele care acţionează asupra protezelor parţiale sunt:

1. Forţa de masticaţie
2. Forţele date de alimentele lipicioase
3. Gravitaţia
4. Actele reflexe
5. Parafuncţiile şi bruxismul
6. Lipsa de echilibrare ocluzală a dinţilor naturali
7. Musculatura periferică
Tendinţele de deplasare
Proteza are numai tendinţe să se deplaseze, deoarece mijloacele
de menţinere, sprijin şi stabilizare principale, precum şi mijloacele
auxiliare împiedică aceste deplasări. Aceste efort de neutralizare este
suportat în principal de dinţii restanţi şi mai puţin de suportul muco-osos.

Deplasările posibile
Proteza suferă anumite deplasări, pentru că acestea nu pot fi
neutralizate sau nici nu se urmăreşte neutralizarea deplasării.
TENDINŢELE ŞI DEPLASĂRILE POSIBILE ALE PROTEZELOR
SE FAC ÎN SENS VERTICAL, ORIZONTAL ŞI ROTATORIU.
Tendinţele şi deplasările posibile în sens vertical sunt:
►de desprindere
►de înfundare
DESPRINDEREA se traduce prin îndepărtarea completă a
protezei de pe câmpul protetic în sens gingivo-ocluzal urmând axa de
dezinserţie.
Forţele care acţionează sunt:
●forţele date de muşchii mobilizatori ai mandibulei prin intermediul
alimentelor lipicioase (cea mai importantă forţă);
●forţele exercitate de periferia câmpului protetic în cazul protezelor
incorect
realizate marginal;
●gravitaţia;
●diferitele acte reflexe.
Desprinderea este doar o tendinţă de deplasare pentru că
principalele mijloace de menţinere, dar şi cele auxiliare se opun ca
involuntar în timpul masticaţiei proteza să se desprindă.
Totuşi desprinderea trebuie să fie o deplasare posibilă pentru ca
voluntar pacientul şi medicul să îndepărteze de pe câmp proteza, în
vederea igienizării.
MENŢINEREA la protezele scheletate este asigurată de porţiunea
flexibilă a braţului retentiv al croşetelor turnate aplicat subecuatorial.
Adâncimea de retenţie (sau mărimea retenţiei) este de:
●0,25 mm –croşete turnate mai puţin elastice-circulare;
●0,50 mm-croşete turnate mai elastice-divizate;
●0,75-1mm-croşete cu braţ elastic din sârmă şi pentru cele din sârmă la
protezele acrilice.

Pentru o mai bună menţinere, câte croşete sunt necesare?

●un croşet în edentaţiile subtotale cu un singur dinte stâlp;
●două croşete în edentaţiile de clasa a-I-a şi a-II-a fără breşe
suplimentare, în edentaţii subtotale cu doi dinţi restanţi şi clasa a-IV-a
redusă;
●trei croşete în edentaţii clasa a-II-a complicate cu o breşă laterală;
●patru croşete în clasa a-IV-a cu lipsa tuturor frontalilor.

Ce tipuri de croşete sunt indicate?

●în edentaţii terminale-croşete cu braţe elastice cât mai flexibile pentru a

diminua efectul de pârghie asupra dinţilor stâlpi;
●în edentaţii laterale tipul de croşet este indiferent, el se alege în funcţie
de retentivitate, implantarea dintelui, fizionomie;
●în edentaţii frontale croşete cât mai puţin vizibile;
●la protezele acrilice sunt utilizate două tipuri de croşete, cervico-ocluzal
şi cervico-alveolar.

MIJLOACELE AUXILIARE ce asigură menţinerea sunt:

►adeziunea dintre mucoasă şi baza protezei care în cazul protezelor
acrilice este mai mare;
►retentivităţile anatomice reprezentate de tuberozitate şi creste
edentate uneori;
► tonicitatea musculară, intervine când şeile sunt extinse şi modelate
funcţional;
► frincţiunea dintre dinţii restanţi şi elementele constitutive ale protezei
scheletate cu braţe opozante, mai ales cele aplicate pe coroane cu prag;
► lustrul perfect al protezei.
ÎNFUNDAREA protezei este o deplasare posibilă mai ales la
protezele acrilice cu sprijin muco-osos sau mucozal.
Forţele care acţionează în direcţia ocluzo-gingivală sunt:
*forţa de masticaţie;
*deglutiţia;
*parafuncţii;
*bruxismul;
*echilibrarea incorectă a ocluziei;
*dimensiunea verticală de ocluzie mărită.
Înfundarea este numai o tendinţă de deplasare în cazul protezelor
scheletate care tratează edentaţii clasa a-III-a şi clasa a-IV-a reduse.

Elementele de sprijin parodontal care se opun sunt:

►pintenii ocluzali;
►braţele opozante aplicate pe microproteze prevăzute cu trepte;
►porţiunile supraecuatoriale ale braţelor croşetelor;
►gheruţe incizale;
►pintenii supracingulari;
►sisteme speciale gen culise, telescoape, bare, capse.
Protezele la care înfundarea poate fi neutralizată au sprijin dento-
parodontal.
În cele mai multe cazuri acest sprijin se realizează prin pintenii
ocluzali plasaţi în fosetele vecine edentaţiei.
Un sprijin dento-parodontal corect:
►acţionează în axul lung al dintelui;astfel lăcaşul pentru pinten trebuie
preparat perpendicular pe axul lung al dintelui sau într-un unghi
ascuţit,niciodată obtuz;
Atenţie dinţii stâlpi înclinaţi mai mult de 30º nu mai au valoare
pentru un sprijin parodontal de lungă durată.
► să acţioneze cât mai aproape de centrul dintelui, adică aproape de
axul lung al stâlpului; pintenii ocluzali acţionează la periferia suprafeţei
ocluzale, iar culisele intracoronare şi pintenii supracingulari sunt mai
apropiaţi de acest ax;
► sprijinul parodontal să fie plasat la marginea protezei;
► să fie plasat lângă edentaţie când proteza are un sprijn dento-
parodontal şi la distanţă când este mixt.
Tendinţele şi deplasările posibile se fac în sens sagital(mezializarea şi
distalizarea) şi în sens lateral, vestibulo-oral.
MEZIALIZAREA este o tendinţă de deplasare favorizată în edentaţiile
terminale de creste ascendente spre distal la mandibulă şi descendente
spre distal la maxilar.
Lipsa echlibrării ocluzale, caracterizată prin contacte protruzive în
RC împinge proteza mandibulară spre mezial şi pe cea maxilară spre
distal.

Mezializarea este oprită de prezenţa dinţilor restanţi. Cei mai

vulnerabili la solicitările date de proteză sunt dinţii laterali izolaţi, motiv
pentru care se solidarizează. Dacă dinţii laterali au puncte de contact,
pot rezista la solicitările meziale date de proteză.
Dinţii frontali prin elementele cu care vin în contact(croşet
continuu, concetori principali dento-mucozali, placa acrilică) se opun
acestei deplasări.

DISTALIZAREA este tot o tendinţă de deplasare fiind favorizată de

creste descendente spre distal la mandibulă şi ascendente spre distal la
maxilar, situaţii foarte rar întâlnite.
Contactele premature pot împinge proteza maxilară spre distal.
Distalizarea este oprită de:
●în special de dinţii restanţi laterali prin elementele protetice care se
aplică pe ei braţe opozante, pinteni ocluzali, conectori secundari
interdentari, conectori principali dento-mucozali şi placa protezei acrilice
care face contact cu dinţii;
● când dinţii laterali lipsesc distalizarea este oprită de braţele elastice ale
croşetelor turnate şi de croşetele din sârmă la protezele acrilice;
● conectorul care se aplică pe trepte ajută atât la sprijinul parodontal cât
şi la împiedicarea distalizării;
● gheruţele incizale care ajung şi pe faţa vestibulară se opun distalizării;
● dacă în zona frontală există breşe suplimentare, utilizarea unor bare
fixate la microproteze ce se aplică pe dinţii limitanţi poate împiedica
distalizarea graţie călăreţilor care stau pe bare.

DEPLASĂRILE LATERALE sunt numai tendinţe, fiind favorizate de

atrofii mari ale crestelor laterale sau de mişcările laterale ale mandibulei
cu contacte dento-dentare neechilibrate.
Deplasărilor laterale se opun:
●braţele opozante;
●porţiunea supraecuatorială a braţelor retentive ale croşetelor turnate;
●pintenii ocluzali şi conectorii secundari;
●şeile extinse corect pe creste.
Bascularea prin desprinderea extremităţii distale a şeilor
Este o tendinţă de deplasare care apare în edentaţiile de clasa a-I-a şi
a-II-a tratate cu proteze scheletate cu sprijin mixt (dento-parodontal şi
muco-osos).

Cauzele sunt:
● alimentele adezive;
● şei ce depăşesc limitele fiziologice ale câmpului protetic;
● gravitaţia pentru protezele maxilare;
● acte reflexe-tuse, strănut.
Axa după care se face această rotaţie este transversală în
edentaţiile de clasa a-I-a şi oblică în edentaţia de clasa a-II-a şi trece
prin vârfurile extremităţii libere a braţelor retentive ale croşetelor plasate
cel mai posterior.

Această axă se numeşte axă de rotaţie .

Elementele care se opun acestei deplasări se numesc mijloace de

menţinere indirectă sau elemente contrabasculate.
Aceste elemente îşi îndeplinesc rolul dacă elementele de menţinere
directă sunt eficiente. Atunci când acestea lipsesc sau nu funcţionează
din diferite motive se va produce desprinderea completă a protezei şi nu
bascularea prin desprindere.
Menţinerea indirectă depinde de:
♦eficacitatea menţinerii directe;
♦distanţa de plasare a elementelor contrabasculante faţă de axa de
basculare;
♦ locul plasării elementelor contrabasculante faţă de axa de basculare;
♦ rigiditatea conectorului sedundar de care este legat elementul
contrabasculant;
♦ existenţa unui lăcaş special pregătit pe dinţii stâlpi indirecţi, în care se
aplică elementul contrabasculant;
♦ valoarea parodontală a dinţilor stâlpi indirecţi.

La protezele scheletate care tratează edentaţii de clasa a-I-a

elementele contrabasculante se aplică bilateral.
Când este o edentaţie termino-terminală molară se aplică în foseta
mezială a primului premolar un pinten ocluzal.

* Pinten supracingular pe canin când lipsesc premolarii secunzi, pentru

aplicarea lui fiind nevoie de o treaptă.
* Croşet continuu numai dacă are la extremităţi un eficient sprijin
parodontal, realizat prin pintenii ocluzali sau gheruţe incizale.Se aplică
numai când este prezent grupul dinţilor frontali.

* Element contrabasculant sprijint prin gheruţe aplicate numai pe canini

* Elementul contrabasculant este sprijint prin gheruţe aplicate pe canini

şi laterali

* Elementul contrabasculant este reprezentat de conectorul principal

dento-mucozal
În cazul în care edentaţia de clasa a-I-a este asimetrică, elementul
contrabasculant se poate aplica astfel
* Croşet continuu

* Pinteni supracingulari pe canini

La protezele scheletate care tratează edentaţii de clasa a-II-a elementul

contrabasculant este plasat pe partea opusă edentaţiei terminale şi este
repezentat de un pinten ocluzal plasat în foseta mezială a primului
premolar.
Dacă edentaţia de clasa a-II-a prezintă suplimentar o breşă laterală,
pintenul cel mai mezial de partea edentaţiei laterale are, în afara rolului
de sprijin pentru şaua laterală şi un rol de element contrabasculant.

La protezele scheletate care tratează edentaţii de clasa a-IV-a

întinse(lipsa tuturor dinţilor frontali), bascularea prin desprindere poate fi
evitată de către pintenii ocluzali cei mai distali ai croşetelor Bonwill care
se aplică acestor proteze.

Funcţiile auxiliare ale elementelor contrabasculante sunt:

►stabilizarea orizontală a protezei;
►imobilizarea dinţilor frontali şi refacerea punctelor de contact;
►împiedicarea conectorului principal de a se deplasa către mucoasă;
►transmiterea forţelor de masticaţie şi pe dinţii stâlpi indirecţi;
► rigidizarea elementelor componente ale protezei.

În menţinerea indirectă mai intervin, cu rol secundar:

●adeziunea, tonicitatea musculară, retentivităţile anatomice, fricţiunea
dintre dinţii restanţi şi proteză;
● micşorarea dimensiunii mezio-distale a arcadei dentare;
● croşetele circulare deschise edental;
● braţele opozante plasate pe microproteze cu prag oral;
● lustrul perfect al protezei;
● modelarea fără retentivităţi ale şeilor;
● margini ale şeilor privind forma, extinderea şi grosimea, modelate cât
mai funcţional;
● evitarea alimentelor lipicioase.
 Cap 9. DESIGNUL PROTEZEI SCHELETATE

Conceperea unei proteze scheletate depinde de următorii factori

* Clasa de edentaţie parţială
* Numărul, forma şi poziţia dinţilor restanţi
* Valoarea parodontală a acestor dinţi
* Aspectul crestelor edentate şi al mucoasei acoperitoare
* Axele de rotaţie potenţială a protezei
* Tipul de ocluzie a dinţilor restanţi
* Solicitarea ocluzală a dinţilor restanti
* Trecutul protetic al pacientului.

Conceperea unei proteze scheletate respectă o ordine în configurarea

părţilor componente
1.Se vor desena mai întâi şeile viitoarei proteze
2.Se va configura conectorul principal(formă, întindere, plasament,
rezistenţă, confort, relaţia cu parodonţiul şi mucoasa mobilă)
3.Se stabilesc apoi elementele de menţinere, sprijin şi stabilitate
4.Se stabilesc elementele de menţinere indirectă-antibasculante
5.Se conturează arcadele dentare(formă, culoare, montare, relaţii
ocluzale).

Desenarea bazei protezei

* Foloseşte o axă de simetrie care pleacă din regiunea anterioară
dintre cei doi incisivi şi ajunge posterior între foveele palatine

Se trasează mai întâi întinderea şeilor care trebuie să cuprindă creasta

edentată în întregime şi tuberozitatea maxilară
Desenarea conectorului principal
* Plăcuţa palatinală situată posterior este indicată în edentaţii terminale
şi laterale la care ocluzia este psalidodontă sau cap la cap.
* Conectorul trebuie centrat pe o axă transversală situată aproximativ
la nivelul poziţiei molarului de 6 ani.

* Marginea anterioară este o linie cu concavitatea anterioară sau în

formă de arcadă ce uneşte pintenii situaţi mezial şi tolerează un
spaţiu de protecţie parodontală de 5 mm în zona orală a dinţilor stâlpi.
* Limita anterioară se situează între două rugi palatine, dacă ajunge la
acest nivel.

* Limita posterioară este o linie curbă cu concavitatea posterioară,

situată anterior de linia AH aproximativ în regiune mezială a dintelui
stâlp mezial.

* Când există o edentaţie latero-laterală, lăţimea conectorului nu

trebuie să depăşească 10 mm şi este situat pe aceeaşi axă
transversală .
* În cazul existenţei unui torus palatinal situat posterior, conectorul
principal va fi plăcuţa în formă de U indiferent de edentaţie.

* Dacă torusul este plasat în regiunea meijlocie a bolţii conectorul va fi

o plăcuţă fenestrată.
Plăcuţa dento-mucozală situată anterior
* Indicată în edentaţii terminale cu persistenţa doar a dinţilor frontali.

* Edentaţii frontale asociate sau la alte edentaţii

* În ocluzii adânci acoperite sau în acoperiş

* Existenţa tremelor şi a diastemelor/ sau a unui torus posterior

Elementele de menţinere sprijin şi stabilitate
* Baza protezei poate fi supusă alături de conector unor tendinţe de
deplasare.

Desprinderea involuntară poate fi frânată prin elemente de menţinere-

croşete/sisteme speciale.

* Croşetele sunt plasate astfel încât axul care uneşte braţele active să
treacă pe cât posibil prin mijlocul protezei.

* Pe dinţii limotrofi breşei terminale se plasează un croşet în T, pe dinţii

izolaţi un croşet circular cu 4 braţe, iar pe dinţii frontali un croşet mai
puţin vizibil-mixt.
* Într-o edentaţie terminală unilaterală fără modificări, ancorarea
protezei se face cu croşet Bonwill pe hemiarcada integră.

* Într-o edentaţie latero-laterală-clasa a-III-a cu o modificare, ancorarea

se face cu crăşete turnate sau mixte plasate pe toţi cei 4 dinţi restanţi.

* În edentaţii frontale proteza scheletată va fi menţinută tot cu 4 croşete

plasate pe dinţii limitanţi anteriori şi pe molarii 1şi 2 de pe
hemiarcadele restante.
 Pe primii premolari se vor plasa croşete Ackers, iar pe molarii 1 şi 2
croşete Bonwill(vor avea şi acţiune antibasculantă).

* Înfundarea protezei este impiedicată prin plasare pintenilor pe dinţii

ce limitează breşele edentate.
* În edentaţiile intercalate pintenii se plasează pe dinţii stâlpi din
imediata vecinătate a breşelor edentate.

În edentaţiile terminale în scopul realizării unui sprijin mixte echilibrat

pintenii se plasează în fosetele meziale.
Mezializarea este frânată prin porţiunea distală a braţului opozant

Distalizarea este frânată prin porţiunea mezială a braţului opozant şi prin

pintenul ocluzal

Deplasarea transevrsală a protezei este împiedicată prin braţul opozant

în întregime şi prin pintenii ocluzali

Bascularea prin desprindere se produce în jurul unui ax ce uneşte braţele

active ale croşetelor plasate pe dinţii limitrofi breşelor edentate-LINIA
FULCRUM SECUNDARĂ.
Pentru a împiedica această basculare se plasează elemente
contrabasculante sub formă de pinteni ocluzali sau supracingulari pe
dinţii situaţi mezial de axa de basculare.
Edentaţia de clasa a-I-a Kennedy
* Edentaţie termino-terminală redusă, elementele antibasculante sunt
pintenii plasaţi în foseta mezială a primului premolar.

* Într-o edentaţie întinsă elementele se vor plasa supracingular pe

canini.

* Absenţa tuturor dinţilor laterali obligă alegerea conectorului dentar ca

elementului antibasculant.
* În edentaţiile clasa a-II-a elementul antibasculant va fi plasat pe
partea opusă edentaţiei terminale.

* În edentaţiile frontale întinse, bascularea prin desprindere poate

apărea în timpul vorbirii, masticaţiei sub acţiunea alimentelor
lipicioase.
* Bascularea se poate împiedica prin aplicarea croşetului Bonwill pe
molari.

Bascularea prin înfundare poate fi prevenită prin amprentă compresivă

apoi prin atrofia crestei edentate bascularea poate reapare şi este nevoie
de căptuşirea protezei.
Conturarea arcadelor dentare artificiale
* La protezele frontale se vor utiliza dinţi de formă, mărime, culoare
corespunzătoare arcadelor restante şi aspectului dinţilor dispăruţi.
* În zonele laterale, pentru a evita supraîncărcarea dinţilor stâlpi şi a
crestelor se recomandă utilizarea regulii celor 3 “H” a lui
Ackermann - HETEROMORFIE
- HETERONUMĂR
- HETEROTOPIE

HETEROMORFIE-se montează molarii cu diametrul vestibulo-oral mai

redus decât a dinţilor naturali.
HETERONUMĂR-nu se aplică pe şeile terminale molarul de minte.
HETEROTOPIE-plasarea unui premolar în locul ultimului dinte distal de
pe şa ar reduce presiunea în regiunea posterioară şi acţiunea de
desprindere a protezei datorate alimentelor lipicioase.

La mandibulă desenarea bazei foloseşte axa de simetrie şi şeile cuprinde

crestele edentate în întregime(2/3 din tuberculul piriform)
* Conectorul principal cel mai utilizat este bara linguală, cînd distanţa
dintre coletul dinţilor frontali şi inserţia frenului limbii este mai mică de
8 mm.

* Desenarea bazei linguale ţine seama de aceeaşi simetrie a liniei

mediene.
* Se trasează două linii curbe paralele între ele şi cu coletul dinţilor
frontali până la nivelul şeilor care trebuie să cuprindă crestele
edentate în întregime.
* Bara linguală va avea pe secţiune aspect semipiriform, iar lăţimea de
4-5 mm.

* Când frenul şi planşeul sunt inserate sus

* Se recomandă plăcuţa dento-mucozală

* Plăcuţa dento-mucozală se desenează cu marginea superioară până
la nivelul supracingular pe frontali, iar inferior aproape de inserţia
frenului şi planşeului.
* La nivelul dinţilor laterali se decoletează.

* Pentru a preveni apariţia în scurt timp a inflamaţiei gingivale, a cariilor

circulare de colet se poate recomanda un conector dentar mai lat şi
deci mai rezistent, fără conector principal.
CONCLUZII
Pentru succesul restaurărilor protetice mobilizabile sunt obligatorii
câteva elemente:
• Proiectul trebuie efectuat de medicul dentist şi nu lăsat la latitudinea
tehnicianului dentar
• Alegerea corectă a conectorului principal în funcţie de situaţia
clinică şi clasa de edentaţie
• Aplicarea judicioasă a elementelor de menţinere, sprijin şi
stabilizare pe baza criteriiilor biodinamice
• Respectarea cu stricteţe a tuturor etapelor clinice şi tehnice de
realizare a tratamentului protetic

Cap.10. DETERMINAREA RELAŢIILOR

INTERMAXILARE ÎN EDENTAŢIA
PARŢIALĂ(clasa I şi II Kennedy)

În edentaţia parţială determinarea relaţiilor intermaxilare depinde de

situaţia clinică:

►dacă există dinţi restanţi care din punct de vedere al numărului şi

dispoziţiei topografice asigură o relaţie de ocluzie stabilă şi funcţională
►dacă există dinţi restanţi suficienţi ca număr şi dispoziţie
topografică, dar nu realizează în IM, RC sau în ocluzie contacte stabile
►dacă dinţii restanţi sunt în număr redus, iar contactele dento-
dentare nu realizează în mod cert poziţia de IM, se determină şi se
înregistrează RC
 ► când există dinţi restanţi pe ambele maxilare, dar nu există
contacte dento-dentare din cauza repartiţiei topografice, iar DVO nu
este păstrată

Metode de determinare şi înregistrare a RIM

1.Poziţionarea manuală a modelelor
2.Poziţionarea modelelor cu ajutorul mediilor de înregistrare a
poziţiei de IM
3.Determinarea şi înregistrarea RIM cu ajutorul şabloanelor de
ocluzie

Caracteristicile înregistrării ocluzale:

1. Precizie

2. Indentaţii puţin adânci şi care să redea numai faţa ocluzală

3. Cuprinderea tuturor dinţilor restanti

4. Consistenţa favorabilă pentru momentul înregistrării

5. Consistenţa rigidă sau semirigidă după faza de înregistrare

6. Stabilitate fizică permanentă

7. Timp de priză favorabil intervenţiei de înregistrare a ocluziei

8. Materialele să prezinte 2 caracteristici

►să fie suportat de pacient(gust plăcut, miros, timp de priză)

► utilizare comodă pentru medic

ÎN EDENTAŢIA CLASA I KENNEDY determinarea relaţiilor intermaxilare

se poate face prin mai multe tehnici în funcţie de situaţia clinică:
A. Când DVO este păstrată şi se realizează o singură proteză parţială
există 2 posibilităţi de înregistrare
1. şablon de ocluzie cu val de ocluzie din ceară, mai înalt cu 1-2 mm
decât dinţii restanţi
2. şablon de ocluzie cu val de ocluzie din ceară, mai scurt cu 1-2
mm faţă de dinţii restanţi, atfel încât prin aplicarea şablonului în gură între
valul de ocluzie şi antagonişti să rămână un spaţiu de 1-2 mm
B.Când DVO este păstrată şi se realizează 2 proteze parţiale

C.Când DVO nu mai este păstrată există 2 situaţii clinice

1. sunt prezenţi dinţi restanţi pe ambele maxilare, însă aceştia nu
realizează unităţi de masticaţie, nici unul dintre dinţii restanţi nu sunt în
contact cu antagoniştii
2. un maxilar este edentat total, iar celălalt este edentat parţial.

După determinarea şi înregistrarea RIM este recomandabil ca

medicul dentist să solidarizeze modelele în poziţia înregistrată.
Datele necesare tehnicianului se referă la:
● tipul de dinţi artificiali
● forma şi culoarea dinţilor
● gradul de supraocluzie frontală
● gradul de inocluzie sagitală
● artificii de montare

Cap 11. RECONDITIONARI POSIBILE LA PROTEZELE

SCHELETATE PREVAZUTE CU SISTEME SPECIALE

CATEGORII
I. Reconditionari ale seilor acrilice
II. Reconditionari ale arcadelor dentare artificiale
III. Reconditionari ale conectorilor principali
IV. Reconditionari ale sistemelor speciale de mentinere sprijin si
stabilizare

Reconditionari ale seilor acrilice

1. CAPTUSIRI
• Aditionarea de material acrilic sau materiale speciale de tipul
polivinil siloxanilor (soft relining) la nivelul fetei mucozale a seilor
pentru perfectarea adaptarii acestora la tesuturile subiacente
a. Directe

b. Indirecte
2. REBAZARI
• Inlocuirea completa a acrilarului seilor fara a modifica arcada
dentara artificiala prin metoda indirecta folosind ca tehnica de
amprentare metoda cu gura deschisa
 3. REFACEREA COMPLETA A SEILOR SI A ARCADEI ARTIFICIALE

Reconditionari ale conectorilor principali

Fracturile accidentale ale conectorilor principali pot aparea din
urmatoarele cauze:
• deficientelor de structura a aliajului dupa turnare ;
• bascularilor prin infundare mai mari decat rezilienta mucozala prin
neefectuarea la timp a captusirilor ;
• existenta unor atrofii inegale la nivelul crestelor;
• prezenta torusului maxilar neocolit de catre conector;
Atunci cand nu exista deficiente de conceptie in realizarea designului
protezei scheletate conectorii principali pot fi repati prin sudura:
• in argon
• cu ajutorul curentilor de inalta frecventa
• cu ajutorul tehnicilor Laser

Reconditionari ale sistemelor speciale - Inlocuirea matricilor la

sistemele de capse

Diferite tipuri de matrici in functie de gradul de frictiune

CONCLUZII
• Atunci cand nu exista deficiente de conceptie in realizarea
designului protezelor scheletate care sa necesite refacerea
intregului proiect al acestora, putem apela la metodele de
efectuare a reparatiilor si reconditionarilor in cabinet sau in
laborator;
• Prevenirea aparitiei unor accidente ireparabile la protezele
scheletate prevazute cu sisteme speciale poate fi efectuata eficient
numai printr-o dispensarizare periodica si regulata a patientilor
purtatori de astfel de piese protetice;
• O atentie deosebita trebuie acordata echilibrarilor ocluzale,
alegerii judicioase a tipurilor de sisteme speciale in functie de
clasa de edentatie si proiectarii conectorului principal;
• Mentinerea de catre pacient a unei igiene bucale ireprosabile
creste durata medie de utilizare a protezelor prevazute cu sisteme
speciale.