Universitatea de Medicină și Farmacie „Dunărea De Jos ” Galați

TEHNICĂ DENTARĂ, Anul II

Disciplina NOȚIUNI DE PROTETICĂ DENTARĂ MOBILIZABILĂ ȘI MOBILĂ

An universitar 2021-2022, semestrul I

STUDIU DE MODEL

Lucrare practică nr. 1

Modele documentare (ghips dur sau acrilat special autopolimerizabil)

– stabilirea diagnosticului de ocluzie şi a planului de

tratament pre- şi proprotetic;
– are caracter didactic - pedagogic;
– document medico-legal;
– valoare știinţifică;
– mijloc de educare sanitară a pacienţilor.
ANALIZA MODELULUI DE STUDIU

 etapă obligatorie în majoritatea terapiilor de restaurare

protetică fixă
 din ea se desprind multe elemente ale viitorului plan de
tratament

 reprezintă totodată şi importante documente medico-

judiciare
MODELELE DE STUDIU

 se confecţionează în laborator
 din gipsuri dure
 soclurile modelelor (superior şi inferior),
trebuie să fie paralele cu planul de ocluzie
 SOCLUL

• Rol - permite o manipulare şi depozitare uşoară

- evidenţierea corectă a poziţiei dinţilor
• Înălţimea soclului de 2 cm

• Soclare

• Conformatoare
Analiza arcadelor dento-alveolare

 În general, pe un model de studiu, la nivelul arcadelor

dento-alveolare se analizează:

- forma arcadelor dentare

- dinţii restanţi (apelul dinților)
 FORMA ARCADELOR DENTARE

Normal:
parabolă

semielipsă
FORMA ARCADELOR DENTARE

semicerc la ambele
arcade temporare;
 Forma arcadelor dentare
 patologic:
• V (A) = îngustare în zona frontală:
- mai ales C;
-MVrotație a IC;

• omega (B) = îngustare în zona Pm;

• U (C) = îngustare în zona M => zonele M

paralele cu LM și nu divergente;

• M (D) = IC și uneori și IL în Ppoz., iar IL și C

în Vpoz., poate fi accentuată de rotații dentare;
- arcadă scurtată;
 Forma arcadelor dentare
 patologic:
• W (E) = MVrotație IC, poate fi accentuată de
Ppoz. IL și Vpoz. C; - arcadă scurtată;

• trapez (F) = aplatizarea arcadei în zona frontală

(I în linie dr.), asociată cu zone laterale paralele cu
Lm sau divergente; - arcadă scurtată;

• pentagon (G) = o angulație în zona I și 2

angulații în zona C (C în ectopie V sau Vpoz.);

• forme asociate = o hemiarcadă cu o formă și o

hemiarcadă cu altă formă.
 APELUL DINŢILOR

Se examinează fiecare dinte, de la 1.8 la 2.8, apoi de la 3.8. la 4.8.

–prezenţa sau absenţa dintelui;

–integritatea coronară:
–integru/ indemn;
–carie (localizarea);
–obturaţie (localizare, corectă, incorectă);
–fracturi coronare (localizare);
–uzura dentară fiziologică şi patologică: localizare şi intensitate;
etc.

–poziţia dintelui (ectopic, versat, rotat în ax, infrapoziţie, suprapoziţie);

 APELUL DINŢILOR

– existenţa contactului cu dinţii vecini (punct, linie, suprafaţă);

– absenţa contactului cu dinţii vecini (tremă, diastemă,
edentaţie);
– migrările dentare: orizontale (basculare, translaţie), verticale
(extruzia, egresiunea)
– estimarea lucrărilor protetice existente (adaptare marginală,
raport cu cresta edentată, morfologia suprafeţei ocluzale).
ANALIZA MODELULUI DE STUDIU

 Tot pe modele, vom analiza topografic breşele

edentate
EDENTAȚIA PARȚIALĂ

 Redusă
 Întinsă
 Extinsă
CLASIFICAREA LUI KENNEDY

 Breșele cele mai posterioare sunt cele care

determină clasa de edentație; alte suprafețe edentate
adiționale se numesc modificări sau subclase ale
clasei de bază;

 Cu excepția clasei a IV-a, fiecare clasă poate avea

mai multe modificări.
 Reperul principal luat în considerare de către
clasificare pentru localizarea topografică a breșelor
edentate este reprezentat de linia mediană a arcadei.

Linia mediană a arcadei maxilare

Clasa I. cuprinde
arcadele edentate
termino-terminal, deci
breşele edentate sunt
mărginite, bilateral,
doar mezial de dinţi;

Clasa II. cuprinde

arcadele cu edentaţie
terminală unilaterală, deci
edentaţia este limitată doar
mezial de dinţi, dar pe o
singură hemiarcadă;
Clasa III. cuprinde
arcadele cu edentaţii laterale
intercalate uni- sau bilateral,
limitate atât mezial, cât şi
distal de dinţi;

Clasa IV. cuprinde

arcadele cu edentaţie în
zona frontală, mărginite
doar distal de dinţi.
• Kennedy şi-a completat propria clasificare, adâugându-i
nişte subclase determinate de numărul breşelor secundare
pe care le-a denumit modificări, clasa de bază fiind
determinată de edentația situată cel mai distal.

• Edentaţiile din clasa I, II şi III Kennedy pot prezenta până

la patru modificări (patru breşe suplimentare), clasa a IV-a
neavând nici o modificare.
CLASIFICAREA LUI COSTA

 Eugen Costa* a întocmit o clasificare a edentaţiilor parţiale:

- în funcţie de topografia breşelor (edentaţie frontală, laterală,
terminală, mixtă, extinsă şi subtotală).
- enunţarea diagnosticului de edentaţie începe la maxilar ca şi
la mandibulă din dreapta şi se termină la capătul stâng al
arcadei prin utilizarea celor trei termeni: frontal, lateral,
terminal.
Edentaţie frontală prin lipsa unora dintre dinţii incisivi sau
canini;
Edentaţie laterală, prin lipsa unora dintre dinţii din regiunea
premolară şi molară, spaţiul edentat fiind delimitat mezial şi distal
de dinţi;
Edentaţia terminală, spaţiul edentat fiind delimitat numai
mezial de dinţi, lipsind dinţii din regiunea premolară şi molară;
Edentaţie mixtă când pe arcadă există cele trei forme de breşă:
laterale, frontale şi terminale.
Edentație frontală Edentație laterală

Edentație terminală Edentație mixtă

1. CLASIFICAREA LUI CUMMER

ARE CA ELEMENT ESENȚIAL POZIȚIA LINIEI CROȘETELOR FAȚĂ

DE LINIA MEDIO-SAGITALĂ.

Clasa I: edentație parțială

cu linia croșetelor oblică,
diagonală față de linia
medio-sagitală a arcadei;
Clasa II: edentație parțială cu linia croșetelor
transversală față de linia medio-sagitală;
Clasa III: edentație parțială cu linia croșetelor unilaterală,
fără a interesa linia medio-sagitală a arcadei;
Clasa IV: edentație parțială cu linia croșetelor bilaterală
și transversală, cu aspect poligonal;
CLASIFICAREA SIEBERT

 Clasificarea SIEBERT JS, 1983 Este o clasificare utilă de fapt

mai mult în tratamentul edentației parțiale prin proteze fixe, dar
este aplicabilă și protezării mobilizabile, care ia în considerare
cele trei tipuri de deformități ale crestei edentate, la care se
adaugă situația normală (N).
Clasa I

Creastă edentată cu pierdere de substanță în sens vestibulo-

oral, cu înălțime normală în sens apico-coronar.
Clasa a II-a

Pierdere de substanță în înălțime la nivelul crestei, cu

lățime normală.
Clasa a III-a

Pierdere de substanță la nivelul crestei edentate atât

vertical, cât și în lățime.
Clasa a IV-a

Reprezintă configurația normală a crestei.

SPAȚIUL PROTETIC POTENȚIAL
este spațiul ce apare la nivelul arcadei dentare
consecutiv extracției, având următoarele limite:

 Mezial și distal: fețele proximale ale dinților

restanți
 Ocluzal: planul de ocluzie sau suprafața ocluzală
a arcadei antagoniste, sau suprafața ocluzală a
dinților limitrofi edentației în cazul absenței
dinților antagoniști
 Inferior: muchia crestei alveolare edentate
Parametrii spațiului protetic potențial:

 Înălțimea (plan vertical)

 Amplitudinea (plan sagital)
 Lățimea (plan frontal)
 Înălțimea spațiului protetic potențial se apreciază pe
baza distanţei dintre limita inferioară (muchia crestei
alveolare edentate) şi cea superioară (planul de ocluzie
al arcadei antagoniste). În cazul absenţei dinţilor
antagonişti se apreciază în funcţie de înălţimea dinţilor
vecini spaţiului protetic potenţial şi muchia crestei.
Ca modificări înălţimea poate fi:

MĂRITĂ: în următoarele situaţii clinice:

◦ Atrofii accentuate ale crestei alveolare;

◦ Extruzii sau egresiuni ale dinţilor limitrofi în
condiţiile absenţei dinţilor antagonişti breşei edentate;
◦ Ocluzie deschisă.
 MICŞORATĂ: în următoarele situaţii clinice:

◦ Abraziunea sau distrucţia coronară a dinţilor

limitrofi breşei edentate;
◦ Subocluzia dinţilor limitrofi breşei edentate;
◦ Egresiunea sau extruzia dinților antagoniști.
 Amplitudinea spațiului protetic potențial se
apreciază ca fiind distanța dintre limitele
mezială și distală ale acestuia.

Amplitudinea poate fi:

◦ mărită
◦ micșorată
MĂRITĂ: în următoarele situaţii clinice:

◦ Migrări sau versii ale dinţilor limitrofi

edentaţiei către dinţii vecini sau alte spaţii
edentate;
◦ Modificări de volum ale structurilor odontale
prin preparare sau distrucţie coronară.
MICŞORATĂ: în următoarele situaţii clinice:

◦ Versii sau migrări ale dinţilor spre breşa

edentată;
◦ Modificări de volum ale dinţilor limitrofi
prin obturaţii debordante sau tratamente
protetice necorespunzător realizate.
 Lăţimea se apreciază în urma trasării limitelor
vestibulară şi orală ale spaţiului protetic potenţial.
Acestea se obţin prin trasarea a două planuri
imaginare, tangente la feţele vestibulare şi orale ale
dinţilor limitrofi sau prin tangente la versanţii
vestibulari şi orali ai crestei edentate.
Lăţime MĂRITĂ:

◦ Înclinări vestibulo-orale ale dinţilor limitrofi;

◦ Tratamente odontale sau protetice
necorespunzătoare pe dinţii limitrofi;
◦ Creste exostotice.
Lăţime MICȘORATĂ:

◦ Rotaţii în ax ale dinţilor limitrofi;

◦ Preparări ale dinţilor limitrofi;
◦ Atrofia crestei alveolare.
 EXAMINAREA SPAŢIILOR EDENTATE

• gradul de atrofie a crestelor edentate;

• direcţia crestei (orizontală, concavă, ascendentă sau
descendentă spre distal);
• înălţime;
• lăţime;
• profil pe secţiune (triunghiular, trapezoidal,
parabolic);
• dimensiunea în sens mezio-distal;
• distanţa faţă de dinţii antagonişti sau de creasta
antagonistă.
În edentaţiile parţiale terminale se examinează
zonele biostatice:

• tuberozităţile maxilare
(retentive, neretentive, neutre, procidente)
• tuberculii piriformi
(forma, direcţia, inserţia ligamentului pterigo-
mandibular).
 Universitatea de Medicină și Farmacie „Dunărea De Jos ” Galați
TEHNICĂ DENTARĂ, Anul II

Disciplina NOȚIUNI DE PROTETICĂ DENTARĂ MOBILIZABILĂ ȘI MOBILĂ

An universitar 2021-2022, semestrul I

STUDIU DE MODEL

Lucrare practică nr. 2

CÂMPUL PROTETIC
EDENTAT PARȚIAL
MAXILAR
Câmpul protetic reprezintă totalitatea ţesuturilor care vin în
contact cu proteza mobilă sau mobilizabilă, cu alte cuvinte,
teritoriul biologic pe care se aplică proteza.

Acesta este împărţit în două zone caracteristice:

a. Zona de sprijin
b. Zona de succiune
CÂMPUL PROTETIC MAXILAR
A. ZONA DE SPRIJIN

Substratul osos reprezentat de:

 Crestele alveolare edentate

 Tuberozităţile maxilare
 Bolta palatină

Substratul mucos reprezentat de:

 Mucoasa fixă - acoperă zona de sprijin

 CÂMPUL PROTETIC MAXILAR

Creasta alveolară edentată rezultă din apofiza

maxilară după extracţia dinţilor.

Caracteristici ale crestelor alveolare edentate

obţinute în decursul evoluţiei lor:
 Creste înalte retentive asociate cu o boltă
adâncă
 Creste neutre asociate cu boltă de înălţime
medie Aspectul crestelor
 Creste neretentive asociate cu o boltă plată alveolare: a - retentiv; b
– neutru; c – neretentiv.
CÂMPUL PROTETIC MAXILAR

Tuberozităţile maxilare sunt situate în regiunea posterioară a

apofizelor alveolare.

Caracteristici ale tuberozităţilor maxilare:

Retentive
Neutre
Neretentive sau şterse
CÂMPUL PROTETIC MAXILAR

Retentivitatea tuberozităţilor poate exista în sens:

Vestibulo-oral
Sagital
 Ambele sensuri
CÂMPUL PROTETIC MAXILAR

Bolta palatină rezultă din unirea apofizelor palatine ale

osului maxilar situate în cele 2/3 anterioare ale bolţii, cu lamele
orizontale ale oaselor palatine situate în 1/3 posterioară a bolţii.
CÂMPUL PROTETIC MAXILAR
Pe linia mediană a bolții palatine poate fi situată o
proeminenţă osoasă, numită torus palatin.

Torusul maxilar are importanţă protetică astfel:

 Acoperirea frecventă a acestei formaţiuni favorizează

apariţia frecventă a leziunilor de decubit şi produce
fracturarea protezei. Se recomandă folierea modelului.

 Când vine în contact sau intersectează linia de reflexie

a vălului palatin creând dificultăţi în obţinerea
etanşeizării protezei în această zonă.
CÂMPUL PROTETIC MAXILAR

După Landa există 5 variante de torus:

 Situat în 1/3 posterioară ale palatului de formă rotunjită

 Situat în 2/3 posterioare ale palatului de formă alungită
 Situat în cele 2/3 anterioare ale palatului destul de bine
reprezentat
 În 1/3 anterioară a palatului
 Se întinde de la gaura palatină anterioară până la limita
distală a palatului dur
CÂMPUL PROTETIC MAXILAR

Substratul mucos al câmpului protetic maxilar este constituit

din mucoasa care acoperă crestele edentate pe bolta palatină –
zona de sprijin – denumită mucoasa fixă.

La nivelul bolţii palatine se întâlnesc:

- Papila bunoidă;
- Rugile palatine – în număr de 3-7 perechi.
CÂMPUL PROTETIC MAXILAR

B. ZONA DE SUCCIUNE SAU ZONA DE

ÎNCHIDERE MARGINALĂ este reprezentată
de mucoasa pasiv mobilă cu o lăţime de 1-3 mm
situată în apropierea fundurilor de sac vestibular
mai aproape de versantele crestelor.
 Prezentare caz - pe modelul de studiu edentat
parțial maxilar

 Examinarea spațiilor edentate

 Am analizat modelul de studiu maxilar – câmp protetic edentat subtotal/
parțial întins/extins.

 La nivelul arcadei maxilare:

 Arcada maxilară prezintă formă normală de parabolă sau modificată
(V, U, O, M, W etc.).
CREASTA EDENTATĂ MAXILARĂ:

 - simetrică/ asimetrică
 - înălțime (redusă, medie, înaltă)
 - lățime crestei (redusă, medie, lată)
 - muchia crestei - regulată/ neregulată; aspect: rotunjită/
ascuțită/ concavă/ convexă
 - versantul vestibular - aspect regulat/ neregulat (sunt prezente
sau nu exostoze osoase); retentivitate
 - orientarea - ascendentă/ descendentă
TUBEROZITATEA MAXILARĂ:

 - normală, resorbită - simetric/ asimetric, procidentă =

voluminoasă în sens vertical (hipertrofia polului
inferior)
 - retentivitate: retentivă/ neutră/ neretentivă - în sens
vestibulo-oral/ sagital/ ambele sensuri
 - șanțul pterigo-maxilar: șters/ adânc/ adâncime medie
BOLTA PALATINĂ

 Bolta palatină prezintă adâncime redusă (plată),

medie, mare (adâncă sau ogivală).
 Forma bolții palatine este de U, V, boltă plată.
La nivelul bolții palatine se pot identifica următoarele formațiuni:

 papila incisivă - aspect normal/ șters/ proeminent; poziția față

de muchia crestei
 rugile palatine (situate simetric/ asimetric) în număr de X
perechi, aspect normal/ șterse/ proeminente; poziția față de
muchia crestei
 sutura intermaxilară/ rafeul median (la nivelul căruia se poate
sau nu observa torusul palatin - clasificarea Landa)
 linia/ zona Ah
 foveele palatine
 Universitatea de Medicină și Farmacie „Dunărea De Jos ” Galați
TEHNICĂ DENTARĂ, Anul II

Disciplina NOȚIUNI DE PROTETICĂ DENTARĂ MOBILIZABILĂ ȘI MOBILĂ

An universitar 2021-2022, semestrul I

STUDIU DE MODEL

Lucrare practică nr. 3

CÂMPUL PROTETIC
EDENTAT PARȚIAL
MANDIBULAR
Câmpul protetic reprezintă totalitatea ţesuturilor care vin în
contact cu proteza mobilă sau mobilizabilă, cu alte cuvinte,
teritoriul biologic pe care se aplică proteza.

Acesta este împărţit în două zone caracteristice:

a. Zona de sprijin
b. Zona de succiune
CÂMPUL PROTETIC MANDIBULAR
A. ZONA DE SPRIJIN
Are un substrat osos reprezentat de creasta edentată
mandibulară, mult mai redusă ca la maxilar.

Această zonă este delimitată:

 vestibular de linia oblică externă – sediul inserţiei
inferioare muşchiului buccinator
 lingual de linia oblică internă –sediul inserţiei
muşchiului milohioidian
 CÂMPUL PROTETIC MANDIBULAR

Faţa internă a corpului mandibulei

prezintă elemente anatomice cu
importanţă protetică:

1. Tuberculii genieni – situați

imediat în apropierea liniei
mediane pe care se inseră m.
genioglos şi m. geniohoidieni.
2. Linia oblică internă – pe care
se inseră m. milohioidian cu
direcţie în sus şi înapoi
configurând astfel marginea
linguală internă.
CÂMPUL PROTETIC MANDIBULAR

3. Torusul mandibular – situată în

dreptul premolarilor

4. Tuberculul piriform - ia naştere în

urma extracţiei M3 în locul
trigonului retromolar
Substratul mucos al zonei de sprijin mandibulare este
mai puţin aderent putând forma cute, bride
longitudinale paralele cu creasta.
CÂMPUL PROTETIC MANDIBULAR

B. ZONA DE SUCCIUNE

Este reprezentată de mucoasa pasiv mobilă cu o lăţime de 1-3 mm

situată pe versantele vestibulare ale crestelor edentate în apropierea
fundului de sac vestibular.
 Prezentare caz - pe modelul de studiu edentat
parțial mandibular

 Examinarea spațiilor edentate

 Am analizat modelul de studiu
mandibular.

 Arcada mandibulară are formă normală

de semielipsă sau modificată.
 CREASTA EDENTATĂ MANDIBULARĂ:

 - simetrică/ asimetrică
 - înălțime (redusă, medie, înaltă)
 - lățime crestei (redusă, medie, lată)
 - muchia crestei - regulată/ neregulată; aspect: rotunjită/
ascuțită/ concavă/ convexă
 - versantul vestibular - aspect regulat/ neregulat (sunt prezente
sau nu exostoze osoase); retentivitate
 - versantul lingual - aspect regulat/ neregulat (este prezent sau
nu torusul mandibular);
 - orientarea - ascendentă/ descendentă
TUBERCULUL PIRIFORM:

 - aspect normal/ resorbit - simetric/

asimetric
 - poziția: orizontală/ oblică/ verticală
 Frenul buzei inferioare prezintă inserție joasă/ medie/ înaltă,
frenul lingual (inserție); sunt prezente bride laterale/ nu
(formațiuni ce necesită a fi ocolite de marginile protezei) și
dacă sunt la distanță sau aproape de muchia crestei. - în
cazul în care pot fi observate corect pe model.
ZONELE PROTETICE

- POZITIVE
- NEGATIVE
 ZONELE PROTETICE POZITIVE

 Sunt reprezentate de acele elemente ale câmpului protetic cu care proteza

vine în contact intim, asigurându-i menţinerea, sprijinul şi stabilizarea.

 La maxilar, zonele  La mandibulă, zonele protetice

protetice pozitive sunt pozitive sunt reprezentate de:
reprezentate de:  dinţii restanţi
 dinţii restanţi şi mai ales dinţii  crestele alveolare
stâlpi
 tuberculul piriform
 crestele alveolare
 bolta palatină (cu excepţia
unor zone protetice negative)
 tuberozităţile
 ZONELE PROTETICE NEGATIVE

 Sunt acele zone ale câmpului protetic care trebuie evitate de proteză sau
despovărate de presiuni.

 La maxilar, zonele protetice negative  La mandibulă, zonele protetice

sunt reprezentate de: negative sunt reprezentate de:
 parodonţiul marginal  parodonţiul marginal
 papila incisivă  frenul limbii şi inserţia planşeului bucal
 rugile palatine  mucoasa procesului alveolar în zona
 rafeul median
linguală
 linia milohioidiană
 torusul palatin
 torusul mandibular
 zonele glandulare Schroder
 bridele laterale, inserţiile musculare şi
ligamentare
 Universitatea de Medicină și Farmacie „Dunărea De Jos ” Galați
TEHNICĂ DENTARĂ, Anul II

Disciplina NOȚIUNI DE PROTETICĂ DENTARĂ MOBILIZABILĂ ȘI MOBILĂ

An universitar 2021-2022, semestrul I

I. Elementele structurale ale protezei parțial

mobilizabile acrilice: șeile protetice, arcada
dentară artificială, elemente de menținere și
stabilizare.
II. Proteza parțială mobilizabilă flexibilă.

Lucrare practică nr. 4 - 5

I. Elementele structurale ale protezei parțial
mobilizabile acrilice: șeile protetice, arcada
dentară artificială, elemente de menținere și
stabilizare.

Lucrare practică nr. 4

 Structura protezei parţiale acrilice

◦ Proteza parţială acrilică este compusă din următoarele elemente:

1. Şeile protezei
2. Arcada dentară artificială
3. Conectorul principal
4. Elementele de menţinere, sprijin şi stabilizare
 1. Şeile acrilice
◦ Şeile reprezintă principalele elemente ale protezelor parţial amovibile, în contact direct cu creasta edentată, ce
refac din punct de vedere morfo-funcţional deficitul produs prin edentaţie, având următoarele caracteristici:

au rolul de suport al dinţilor artificiali şi de transmitere a forţelor masticatorii spre suportul muco-osos şi
dento-parodontal;
transmit forţele de solicitare conectorului principal;
se opun forţelor de deplasare verticale şi orizontale constituind şi un element antibasculant;
sunt realizate din polimetacrilat de metil de grosime 2 mm;
amplitudinea şeilor se suprapune exact pe amplitudinea spaţiului protetic potenţial;
numărul acestora este în acord cu numărul spaţiilor protetice potenţiale;
prezintă doi versanţi: vestibular şi oral.
◦ Versantul vestibular se modelează şi se întinde până în zona de reflecţie a mucoasei mobile şi
va fi îngroşat marginal şi corect modelat pentru a pune în valoare tonicitatea musculaturii oro-
faciale. La nivelul tuberozităţilor şi al tuberculului piriform - şaua acrilică va acoperi aceste zone
biostatice.
◦ Versantul oral va trebui să aibă o înălţime egală cu cel vestibular pentru ca şaua să prezinte o bună
stabilitate. La contactul său cu dintele limitrof şaua nu trebuie să pătrundă în zonele retentive de sub
ecuatorul protetic şi trebuie să protejeze papila interdentară şi parodonţiul marginal. Marginea orală a
şeii se continuă cu conectorul principal sub formă de plăcuţă palatină sau linguală.
 2. Arcadele artificiale
◦ Arcadele artificiale susţinute de şaua protetică sunt elemente componente ale protezei parţial acrilice,
contribuind esenţial la refacerea funcţiilor perturbate ale sistemului stomatognat prin edentaţie.
◦ Elementele lor caracteristice sunt:
 alegerea dinţilor artificiali trebuie să fie concordantă prin formă, culoare, grad de transluciditate cu dinţii restanţi
integri sau cu restaurările fixe prezente pe arcadă;
 pot fi realizate din porţelan sau acrilat, din metal şi acrilat sau metal şi porţelan;
 pentru a conserva stabilitatea reliefului ocluzal, în situaţiile clinice ce presupun solicitări ocluzale intense, se
recomandă confecţionarea feţelor ocluzale din metal turnat sau realizarea din inlay-uri metalice la nivelul
stopurilor ocluzale.
 Conectorul principal acrilic

◦ Defineşte partea componentă a protezei parţial mobile cu rolul de a reuni într-o structură
unitară, rigidă şi rezistentă elementele construcţiei protetice amovibile.

◦ La maxilar conectorul principal este orientat transversal la nivelul bolţii palatine, purtând
denumirea de „placă acrilică palatinală”, în timp ce la mandibulă este dispus pe versantul oral al
crestei alveolare dentare frontale, prezentându-se sub formă de placă acrilică linguală.
 Conectorul principal acrilic palatinal

o Are o grosime de 2 mm şi acoperă în totalitate bolta palatină, până la dinţii restanţi şi şei.
o Faţa externă lustruită se realizează pe principiul replicii anatomice, având modelate rugile palatine şi papila bunoidă.
o Faţa mucozală a conectorului principal acrilic este nelustruită şi situată la distanţă de zonele ce nu suportă presiuni:
torusul palatin, rafeul median, papila bunoidă, etc. În zona dinţilor restanţi va avea contact cu faţa palatină a lor, având rol
de contracroşet, dar va menaja parodonţiul marginal al acestora peste care trece în punte.
◦ Conectorul principal acrilic palatinal poate fi ameliorat prin răscroire distală sau decupare, prin decoletare sau
fenestrare.

◦ Decoletarea se face în zona anterioară, distanţarea la colet fiind de 5-10 mm, iar răscroirea distală şi fenestrarea
vor fi efectuate cu multă grijă pentru a nu se produce destabilizarea protetică.

Conector principal - plăcuţă palatină fenestrată

◦ În edentaţia frontală se poate utiliza un tip special de conector principal acrilic maxilar sub forma unei benzi
centrale ce se dilată posterior spre centrul bolţii palatine luând aspectul de lingură (spoon).

◦ Conectorul principal acrilic poate avea formă de “T” la care

cele două prelungiri laterale oferă sprijin pentru croşete.
◦ O altă formă de conector principal acrilic palatinal este conectorul Every, format dintr-un conector central ce
trimite prelungiri în zonele edentate.

◦ Alt tip de conector acrilic este miniconectorul utilizat în

proteza de retenţie Kemmeny, cu versantul palatinal puţin lărgit
spre mezial şi distal având aspect de fluture.
 Conectorul principal acrilic lingual
◦ se prezintă sub formă de placă linguală semilunară în ,,U” deschis posterior, având aceeaşi grosime de 2 mm.

◦ Caracteristici:
Faţa lustruită este orientată spre limbă, iar faţa mucozală nelustruită are orientare dento-alveolară.
Marginea superioară se plasează la nivelul dinţilor restanţi supracingular sau ecuatorial.
Conectorul va trece în punte peste parodonţiul marginal pentru despovărare, iar marginea inferioară a sa va
pătrunde în zona funcţională linguală centrală, fiind uşor îngroşată pentru a nu jena funcţionalitatea muşchiului
genioglos.
În zona linguală laterală profunzimea conectorului se stabileşte în raport de aceleaşi criterii pe care, la
edentatul total, le stabileşte creasta milohioidiană.
Conector principal - plăcuţă linguală decoletată

Conector principal - plăcuţă linguală cu sprijin dento-

parodontal
 4. Elemente de menţinere, sprijin şi
stabilizare
◦ Clasificare:
a) Croşetele acrilice:
1. Croşete simple acrilice alveolare - Sunt prelungiri ale
şeilor ce utilizează zonele retentive vestibulare sau
orale ale crestei alveolare.
2. Croşete simple acrilice dentare - Pot fi sub formă de pelote sau digitaţii, cu o grosime de 2-3 mm; Au dezavantajul
că fiind rigide produc leziuni de decubit şi se fracturează uşor.
Cel mai cunoscut tip este cel în tură de şah, în care porţiunea dentară este realizată din acrilat de culoarea dintelui, iar
porţiunea gingivală din acrilat roz.
b) Croşetele simple metalice: pot fi confecţionate din folie metalică sau din sârmă.
1. Croşetele metalice din folie sau bandă:
◦ Sunt denumite şi croşete plane.
◦ Se plasează pe ecuatorul protetic, jumătate în conul de sprijin, jumătate în conul de retenţie.
◦ Având suprafaţă mare de contact cu dintele, duc, pe de o parte, la eroziuni dentare, iar pe de altă parte,
favorizează acumularea plăcii dentare.

2. Croşetele din sârmă rotundă sau semirotundă: 0,6 - 0,8 mm diametru;

◦ Prezintă o mare elasticitate în toate sensurile şi un contact redus cu dintele.

Croşetele simple dento-alveolare - Au formă de inel secționat pentru

a putea fi introduse pe dinte; se sprijină parţial pe dinte,
parţial pe procesul alveolar. Pot fi acrilice sau mixte metalo-acrilice.
II. Proteza parțială mobilizabilă flexibilă.

Lucrare practică nr. 5

 Protezarea flexibilă
Vine în sprijinul:
- pacienţilor alergici la acrilate;
- situaţiilor clinice la care parametrii ce caracterizează suportul odontal nu oferă condiţiile necesare amplasării corecte
a croşetelor turnate;
- aspectelor clinice particulare caracterizate de torusuri sau tuberozităţi voluminoase;
- considerentelor estetice de mascare a recesiunii gingivale;
- evitării stresului pe unităţile odonto-parodontale restante.

Contraindicaţiile protezării flexibile sunt materializate de starea generală alterată sau psihic neechilibrat, de infecţiile
cronice sau acute sau în situaţiile clinice caracterizate de prezenţa leziunilor precanceroase. În egală măsură nu se
recomandă acest tip de protezare când starea de igienă orală este precară, în situaţiile clinice în care spaţiul protetic
posterior este mai mic de 4-6 mm, în prezenţa unui overbite mai mare de 4 mm precum şi atrofia accentuată a
câmpului protetic.
 Biomateriale din care se realizează
protezele flexibile

◦ Acrilatele flexibile prezintă avantajul unui grad înalt de densitate.

◦ Balanţa avantaj - dezavantaj în ce priveşte utilizarea acestor materiale în practica curentă este
destabilizată de investiţia iniţială mare pe care o presupune folosirea acestora, asociată cu o rezistenţă
mică la fracturare precum și dificultăţile legate de adeziunea la dinţii artificiali.

◦ Acest tip de protezare vine în sprijinul pacienţilor alergici la acrilate.

 Acrilatul injectabil
o Se prezintă sub formă de granule cu greutate moleculară mică. Din punct de vedere chimic acrilatele
injectabile sunt polimetilacrilaţi cu polimerizare liniară, în care procentul de monomer rezidual este minim,
conferind noi valenţe biocompatibilităţii.

o Aceste materiale conduc la o excelentă adaptare a protezei mobile la nivelul liniei Ah, zonă de închidere
marginală deosebit de importantă.

o Baza pieselor protetice amovibile realizate din răşini acrilice injectabile se caracterizează prin omogenitate, fapt
ce asigură o compatibilitate tisulară optimă.
 Acrilatul flexibil tip VALPLAST
Aparţine familiei de nylon-uri, ceea ce
înseamnă că este mai rezistent şi mai flexibil
decât acrilatele utilizate.

Protezele din Valplast sunt durabile şi se

adaptează confortabil
în jurul dinţilor naturali restanţi pe
arcadă.

Datorită proprietăţilor sale poate fi

făcut foarte subţire şi flexibil, în croşete de
culoarea ţesuturilor naturale, făcându-l
neobservat.
 FLEXITE
◦ Este un polimer monomer-free indicat la pacienţii care prezintă reacţii alergice. Se comercializează sub
următoarele forme:

- FLEXITE MP: pentru proteze totale;

- FLEXITE SUPREME CAST TERMOPLASTIC: pentru proteze parţiale cu croşete de culoarea ţesuturilor cu un
aspect estetic superior;
- FLEXITE PLUS: pentru proteza parţială din nylon;
- FLEXITE PRO-GUARD: pentru confecţionarea gutierelor.
 THERMOFLEX
◦ Prezintă o flexibilitate superioară - asigură o funcţionalitate superioară a protezei parţiale
amovibile şi stabilitate în timp.
 Bio-Dentaplast
◦ Este o răşină termo-plastică eminamente cristalină, având o bază din poliosilmetilen; face parte din grupul de
răşini acetilice şi se prezintă sub formă de cartuş predozat.
◦ Spre deosebire de acrilatul clasic nu este afectată de un pH mai mic de 4, iar după ce se întăreşte devine
microretentivă.

Răşina Bio Dentaplast este

disponibilă în 4 nuanţe dentare,
culorile fiind codate astfel: A2, A3,
B2, B3. Este un material
foarte rezistent din punct de
vedere biomecanic şi satisface
cele mai riguroase exigenţe
fizionomice.
SFÂRȘIT
 Universitatea de Medicină și Farmacie „Dunărea De Jos ” Galați
TEHNICĂ DENTARĂ, Anul II

Disciplina NOȚIUNI DE PROTETICĂ DENTARĂ MOBILIZABILĂ ȘI MOBILĂ

An universitar 2021-2022, semestrul I

ELEMENTE STRUCTURALE ALE PROTEZELOR

PARȚIALE SCHELETATE: ȘEILE PROTETICE,
ARCADA DENTARĂ ARTIFICIALĂ, CONECTORII
PRINCIPALI MAXILARI ȘI MANDIBULARI.
CONECTORII SECUNDARI

Lucrare practică nr. 6

DEFINIȚIE:

Proteza scheletată este un corp fizic, cu dimensiuni și forme variate, realizat să restaureze
morfo-funcțional aparatul dento-maxilar.

• INDICAȚII:
A. Situații clinice specifice tratamentului cu proteze mobilizabile
B. Situații clinice care exclud tratamentul prin punte:
• Edentații frontale asociate cu pierdere de substanță osoasă de diferite cauze
• Edentații frontale unde sunt necesare artificii de montare a dinților artificiali
• Edentații care se asociază cu comunicări buco-sinusale sau buco-nazale
• Edentații care necesită o reevaluare a DVO
Proteza scheletată, este reprezentată de un corp fizic variat dimensionat și format,
realizat să restaureze morfologic aparatul dento-maxilar.

• ELEMENTELE STRUCTURALE ALE UNEI PROTEZE SCHELETATE:

 Conectorii principali (majori)
 Mijloace de menținere, sprijin și stabilizare
 Conectorii secundari (minori)
 Șeile și dinții artificiali
• Şeile reprezintă principalele elemente ale protezelor
parţial amovibile, ce refac din punct de vedere
morfo-funcţional deficitul produs prin edentaţie.

• Arcadele artificiale susţinute de şaua protetică sunt

elemente componente ale protezei parţial acrilice,
contribuind esenţial la refacerea funcţiilor perturbate
ale sistemului stomatognat prin edentaţie.
 CONECTORII PRINCIPALI
• Sunt elemente transversale ale protezei parțiale scheletate care unesc componentele
protezei de pe o parte a arcadei cu cele aflate pe partea opusă. Astfel, conectorii
principali pot uni șeile protezei între ele sau o șa cu elemente de menținere, sprijin și
stabilizare.

Proteză scheletată maxilară cu

conector principal ce unește
două șei între ele
 Caracteristici comune ale conectorilor principali

RIGIDITATEA:

 conectorul trebuie să fie rigid

 prin rigiditatea conectorului principal celelalte componente ale protezei își pot
îndeplini funcțiile
 conectorii principali cu grad de elasticitate nu mai sunt utilizați deoarece
traumatizează țesuturile cu care vin în contact
 rigiditatea se obține prin lățime și grosime pentru maxilar, iar pentru mandibulă
se realizează cu ajutorul barei linguale
 Conectorii principali mandibulari

• BARA LINGUALĂ:

Condiții de utilizare – înălțime de cel puțin

9 mm a procesului alveolar, între fundul de
sac lingual și parodonțiul marginal.

Poziție: bara linguală este plasată în

dreptul versantului lingual al procesului
alveolar mandibular, între parodonțiul
marginal și fundul de sac lingual.
 Conectorii principali mandibulari
• BARA LINGUALĂ:

Distanța barei linguale: față de mucoasa procesului alveolar, bara linguală trebuie să
fie plasată întodeauna la o distanță cuprinsă între 0,30 și 2 mm, în funcție de
sprijinul protezei.
- fiind la distanță de mucoasă, bara linguală nu va transmite presiuni asupra mucoasei
procesului alveolar.
PLACA DENTO-MUCOZALĂ MANDIBULARĂ: este un conector principal care se
plasează între fundul de sac lingual și zona supracingulară a dinților frontali.
BARA VESTIBULARĂ: acest conector principal
se aplică atât în situațiile de inserție înaltă a
planșeului bucal, cât mai ales în cazurile clinice ce
prezintă o lingualizare mare a dinților frontali.
 Conectorii principali maxilari

CARACTERISTICI
 Conectorii principali maxilari sunt mai lați și au grosime mică. Această formă este cea mai
confortabilă pentru pacienți. Se prezintă sub formă de plăcuțe mai înguste sau mai late, în funcție de
mărimea edentației.
 Lățimea minimă ar trebui să fie egală cu mărimea spațiului edentat.
 Grosimea plăcuțelor este cuprinsă între 0,40 și 0.60mm. Cu cât plăcuțele sunt mai înguste, cu atât
grosimea trebuie să fie mai mare.
 Conectorii principali maxilari vin în contact cu mucoasa bolții
palatine.

 Conectorii principali SUB FORMĂ DE BARE (înguste, dar groase)

sunt foarte rar utilizați, fiind greu de suportat mai ales în edentațiile
terminale.
- Torusul palatin mare poate modifica traseul transversal obișnuit al
conectorului principal.
- Limita posterioară a conectorului principal maxilar se află întodeauna
înaintea liniei Ah.
 PLĂCUȚA MUCOZALĂ ANTERIOARĂ ȘI POSTERIOARĂ (FENESTRATĂ)

• Este indicat atunci când există un torus palatin mare situat în mijlocul bolții sau în cazurile în care
pacienții tolerează cu dificultate o placă palatinală completă. Se poate utiliza în toate tipurile de
edentații.
• Conectorul acesta are formă de paralelogram cu unghiuri rotunjite, lasă liberă zona centrală a
bolții palatine și este socotit cel mai rigid conector principal.
 PLĂCUȚĂ MUCOZALĂ ÎN FORMĂ DE „U”
• Acest conector este indicat numai în cazurile în care există un torus palatin mare, plasat posterior,
până aproape de limita distală a palatului dur.
 PLĂCUȚĂ DENTO-MUCOZALĂ

• Acest conector principal este indicat atunci când există mai puțini dinți restanți (numai grupul
frontal), creste bine reprezentate sau torus palatin situat posterior.
• Poate fi utilizat și în edentațiile care se asociază cu breșele frontale, dinții artificiali fiind fixați în
conectorul principal.
 PLACA PALATINALĂ COMPLETĂ
• Acest conector principal este indicat în cazurile clinice cu puțini dinți restanți (frontali sau
laterali) și creste atrofiate.
 CONECTORII SECUNDARI

• Conectorii secundari sunt elemente rigide ale protezelor parțiale scheletate ce se

realizare prin turnare odată cu celelalte elemente metalice ale protezei. Au rolul
de a uni fie șeile protetice la elementele de menținere și stabilizare, fie pe acestea
din urmă la conectorul principal.
 MIJLOACE DE MENȚINERE, SPRIJIN ȘI STABILIZARE

SUNT GRUPATE ÎN:

a) Mijloace principale:
• Directe - croșetele și sistemele speciale
• Indirecte - opritori de basculare sau elemente contrabasculante

b) Mijloace auxiliare, ce contribuie mai ales la menținerea protezelor parțiale

 Mijloacele directe de menținere, sprijin și stabilizare

• Acestea sunt elemente mecanice constituiente ale protezei parțiale, ce alcătuiesc așa-
numita „triadă a echilibrului protetic”, denumire ce-i aparține lui P. Housset. Între
cele 3 noțiuni există o strânsă interdependență; de obicei elementul care realizează
menținerea protezei asigură, în același timp, sprijinul și stabilizarea.
• Mijloacele principale directe sunt reprezentate de croșete și sistemele speciale de
menținere, sprijin și stabilizare. Acestea se aplică pe dinții-stâlpi principali direcți,
spre deosebire de mijloacele indirecte, care se aplică pe alți dinți, motiv pentru care
sunt numiți dinți-stâlpi principali indirecți.
SFÂRȘIT