Conspecte Examen FINAL

Subiecte Examen specialist
Cuprins
1. Substanțe anestezice utilizate în anestezia locală
2. Tehnici folosite în anestezia loco-regională
3. Accidente și complicații ale anesteziei loco-regionale
4. Indicațiile și contraindicațiile extracției dentare
5. Principii generale ale tehnicilor de extracție dentară
6. Indicații și îngrijiri postextracționale
7. Etapele vindecării plăgii postextracționale
8. Accidentele și complicațiile extracției dentare
9. Tulburări ale erupției dinților permanenți
10. Tratamentul chirurgical al leziunilor periapicale
11. Tratamentul chirurgical preprotetic
12. Afecțiuni de origină dentară ale sinusului maxilar
13. Traumatismele dento-aleveolare
14. Patologia articulației temporo-mandibulare
15. Tulburările secreției salivare
16. Afecțiuni premaligne la nivelul cavității bucale
17. Sindromul Sjogren
18. Sialadenozele
19. Aparate și proteze în chirurgia oro-maxilo-facială
20. Rolul factorilor funcționali în formarea aparatului dento-maxilar (masticația,
deglutiția, fonația, respirația)
21. Dezvoltarea ocluziei dentare
22. Clasificarea Angle a anomaliilor dento-maxilare
23. Particularitățile ocluzale în anomaliile dento-maxilare
24. Tratamentul preprotetic dento-parodontal, ocluzal, chirurgical, implantologic,
ortodontic
25. Tratamentul protetic în perioada de creștere
26. Determinanții mișcărilor mandibulare și denterminanții ocluziei dentare
27. Pozițiile și mișcările fundamentale ale mandibulei
28. Criteriile ocluziei funcționale
29. Examinarea clinică și paraclinică a ocluziei dentare
30. Managementul pacienților cu disfuncție cranio-mandibulară
31. Bruxismul
32. Examinarea clinică și paraclinică în protetica dentară
33. Conceperea planului de tratament protetic al leziunilor coroanelor dentare,
edentației parțiale, edentației totale
34. Amprentarea în protetica dentară, materiale, tehnici, proprietăți reologice
35. Materiale utilizate în realizarea protezelor dentare – metale, aliaje, ceremici,
rășini și tehnologiile asociate de utilizare
36. Biocompatibilitatea materialelor utilizate în protetica dentară
37. Relații mandibulo-maxilare fundamentale – clasificare, determinare, înregistrare,
transfer
38. Concepte ocluzale – evoluție, utilitate clnică, evaluare critică
39. Realizarea schemei ocluzale în diverse situații clinice – patologie coronară,
edenții parțiale, edentație totală, parodontopatii marginale cronice
40. Proba, adaptarea și aplicarea lucrărilor protetice fixe, mobile, mobilizabile, pe
dinți naturali și / sau pe implanturi dentare
41. Recomandări pentru purtătorii de lucrări protetice – utilizare, măsuri individuale
de igienă bucală, controlul periodic
42. Biodinamica protezelor dentare și implicațiile ei clinice
43. Clasificarea stărilor de edentație
44. Echilibrarea ocluzală și tratamentul protetic în parodontopatii
45. Uzura dentară – etiopatogenie, diagnostic, prevenție, tratament
46. Halitoza
47. Managementul complicațiilor și accidentelor în protetica dentară fixă, pe dinți
naturali, mobilizabilă pe dinți naturali, mobilă
48. Complicații în terapia implanto-protetică asociată cu conceperea tratamentului
protetic 49. Periimplantita – etiopatogenie, prevenție, tratament
50. Complicații ale componentei protetice în terapia implanto-protetică
51. Particularități ale tratamentului protetic asociate cu factori fiziologici (vârstă, sex),
ocupaționali, de regim de viață sau asociate cu patologia generală
52. Standarde estetice dento-faciale în protetica dentară
53. Comunicarea între cabinetul de medicină dentară și laboratorul de tehnică
dentară
54. Organizarea profesiei medico-dentare în România
https://lege5.ro/gratuit/g42tmnjsgi/exercitarea-profesiei-de-medic-dentist-
organizarea-si-functionarea-colegiului-medicilor-dentisti-din-romania-lege-95-2006?
dp=hazdanjqgu4to
55. Aspecte de etică și deontologie profesională în medicina dentară
56. Locul și rolul medicinei dentare în contextul general al medicinei
57. Locul și rolul medicului specialist în protetica dentară în ansamblul medicinei
dentare
Sub 1. Substante anestezice utilizate in anestezia locala

Lidocaina
-Lidocaina este din punct de vedere chimic o acetamidă, cu sau fără adrenalină
-Soluţia conţine de cele mai multe ori un conservant numit metilparaben, cele cu
adrenalina contin si sulfiti
-Puterea anestezică este de două ori mai mare decât cea a procainei, Instalarea
anesteziei este mai rapidă decât la procaină (circa 2-5 minute), iar durata anesteziei
eficiente pentru actul terapeutic este variabilă, dar relativ redusă (20- 45 de minute).
Toxicitatea ei este de 2 ori mai mare faţă de procaină.
Farmacologie
-Un nivel plasmatic ridicat de lidocaină poate induce modificări ale fracţiei de ejecţie
cardiacă, ale rezistenţei vasculare periferice şi implicit ale tensiunii arteriale.
-Asupra sistemul nervos central, are un efect depresor, astfel apare o uşoară
hipotensiune.
-Lidocaina clorhidrat trece bariera hemato-encefalică
-Substanţa este metabolizată rapid in proporţie de aproximativ 90% la nivel hepatic,
10% nemetabolizată-eliminata renal. Acidoza, precum şi substanţele cu efect
stimulator sau depresor SNC, influenţează pragul de concentraţie plasmatică la care
apar efecte sistemice.
-Perioada de injumătăţire este redusă, la aproximativ 1,5-2 ore.
-Manifestările sistemice apar de la niveluri plasmatice de Iidocaină nelegată de peste
6,0 IJg/ml.
-Lidocaina stabilizează membrana neuronală prin inhibarea fluxurilor ionice
Posologie
-doza uzuală pentru anestezia locală este de 20-100 mg lidocaină, deci 1-5 mI
soluţie 2%.
-doza maximă de lidocaină fără adrenalină este de 4,5 mg/kg-corp, fără a depăşi
300 mg;
-doza maximă de lidocaină cu adrenalină este de 7 mg/kg-corp, fără a depăşi 500
mg.
-La copiii peste 3 ani, cu dezvoltare normală, doza maximă de lidocaină fără
adrenalină
este de 3-4 mg/kg-corp.
Contraindicaţii
-pacienţii cunoscuţi cu hipersensibilitate la anestezice locale de tip amidic.
-riscul alergenic datorat conservanţilor, se va evita injectarea intravasculară
-Semnele precoce de neurotoxicitate centrală sunt agitaţia, anxietatea, tinitusul,
ameţeala, tulburările de vedere, tremurăturile, stările depresive şi somnolenţa.
-precauţie la pacienţii cu afecţiuni hepatice severe.
Sarcina
-efect teratogen B, hipotensiunea de sarcină
-se recomandă Iinlocuirea alimentaţiei la sân pentru 24 de ore
Interacţiuni medicamentoase
-IMAO, antidepresive triciclice (hipertensiune-Administrarea de soluţii anestezice
locale cu adrenalină)
-Fenotiazinele şi butirofenonele pot reduce sau anula efectul vasoconstrictor al
adrenalinei.
-medicaţia vasopresoare sau medicaţia ocitocică ergotaminică (HTA, AVC)
Reacţii adverse
SNC: excitaţie sau/şi inhibiţie corticală (senzaţie de căldură sau frig, parestezii,
fotofobie, nervozitate, euforie, confuzie, ameţeală, tinitus, somnolenţă, vedere dublă
sau neclară, greaţă şi vomă, tremurături, convulsii, stare de inconştienţă şi chiar stop
cardio-respirator
-moleşeala/somnolenţa-un semn clinic pentru nivel plasmatic ridicat.
Manifestări cardiovasculare: cardiodepresor, cu bradicardie,hipotensiune, colaps
cardiovascular şi stop cardio-respirator.
Manifestări alergice: urticarie, edem sau reacţii anafilactoide.
Supradozaj
-monitorizarea cardio-respiratorie, oxigenoterapie
Mepivacaina
-anestezic local amidic
-Are o potenţă de 2 În comparaţie cu procaina (faţd de lidocaind) şi o toxicitate de
1,5-2 faţă de procaină.
-Durata de instalare a anesteziei este scurta (2-3 minute), iar durata anesteziei
eficiente este crescuta (2- 3 ore).
Farmacologie
-efecte minore asupra aparatului cardiovascular şi SNC.
-efectul vasodilatator este redus, fapt pentru care mepivacaina poate fi administrata
eficient şi fără vasoconstrictor.
-se leaga În proporţie de aproximativ 75% de proteinele plasmatice
-Este rapid metabolizatd hepatic, şi doar 5-10% din anestezic este eliminat renal ca
atare.
-Perioada de Iinjumatăţire este de 2-3 ore la adult şi 8-9 ore la copilul mic, perioada
de eliminare=30 ore
-traverseaza uşor bariera hemato-encefalica şi feto-placentară.
Posologie
-7 mg/kg-corp, 400 mg (O administrare suplimentara de rnepivacaină este permisa
numai după cel puţin 90 de minute. Doza totală pentru 24 de ore nu va depăşi 1000
mg).
-La copiii sub 15 kg, doza maximă va fi de 0,5 mg/kg-corp.
-doze reduse la pacienţii in vârsta sau/şi cu afecţiuni cardiace, hepatice sau renale.
Contraindicaţii
-hipersensibilitate la anestezice locale de tip amidic
-risc alergen datorat conservantului
-risc de inducere a unor aritmii cardiace la pacienţi sub anestezie generala
-administrarea cu precauţie la pacienţii cu afecţiuni hepatice sau renale severe.
-in cazul administrdrii anestezicului la sportivi, testul antidoping se poate pozitiva
Sarcina
-efect teratogen C + Înlocuirea alimentaţiei la sân pentru 24 de ore
-aprindina
Reacţii adverse şi supradozaj
-doze mici: nervozitate, agitaţie, tremor, nistagmus, cefalee, logoree, greaţă,
tahipnee urmată de apnee, efect inotrop negativ şi hipotensiune arterială.
-doze mari: vasodiataţie, colaps, tulburări de conducere, bradicardie, bloc atrio-
ventricular şi chiar aritmii ventriculare.
-alergice: erupţii cutanate, prurit, edeme sau reacţii de tip anafilactic.
-methemoglobinemie, convulsii
Atitudinea terapeutică În supradozaj

-oxigenoterapie
-În caz de convulsii se administrează i.v. Diazepam 5-10 mg
-se vor evita barbituricele
Articaina
-Articaina este considerată un anestezic local amidic, dar care conţine atât o grupare
amidică, cât şi una esterică.
-se livrează numai cu adrenalină 1/200000 (forma "simple") sau 1/100000 (forma
forte).
-Are o potenţă de 4-5 În comparaţie cu procaina (2 faţă de lidocaină) şi o toxicitate
de 1-1,5 faţă de procaină. Durata de instalare a anesteziei este scurtă (2- 3 minute),
iar durata anesteziei eficiente este de aproximativ 60-75 de minute pentru cele cu
vasoconstrictor.
Farmacologie
-peak-ul plasmatic de articaină apare la aproximativ 30 de minute de la injectare.
-Timpul de Înjumătăţire plasmatică este de 100-110 minute.
-este hidrolizată rapid de colinesterazele plasmatice În proporţie de 90%.
-Metabolizarea articainei este hepatică, În proporţie de 8%
-eliminarea din organism are loc În 12-24 de ore, În urină - 95% sub formă de
metaboliţi, iar 2- 5% sub formă de articaină nemetabolizată.
Posologie
-7 mg/kg-corp, fără a depăşi 500 mg intr-o şedinţă (12,5 ml)
-0,175 mI soluţie injectabilă pe kg/corp
-Este contraindicată administrarea articainei la copii sub 4 ani.
-Doza maximă la copii peste 4 ani este de 7 mg articaină pe kg/corp
-Se recomandă injectarea cât mai lentă a soluţiei (1 ml/min)
-În general, o carpulă de 1,7- 1,8 mI de soluţie anestezică este suficientă pentru
anestezia plexală şi 1-2 carpule pentru anestezia tronculară.
-Nu este permisă În niciun caz injectarea intravasculară de articaină - din acest motiv
este obligatorie aspiraţia Înainte de injectare.
-În cazul copiilor peste 4 ani cu greutate medie de 20- 30 kg sunt suficiente doze de
0,25-1 mI soluţie injectabilă.
-Pentru copii cu greutate Între 30-45 kg sunt necesare doze de 0,5- 2 mI soluţie
anestezică.
Contraindicaţii
-hipersensibilitate la anestezice locale de tip amidic
-pacienţii care au prezentat bronhospasm În antecedente
-pacienţi cunoscuţi cu deficit de colinesterază plasmatică;
-pacienţi cu tulburări de conducere atrio-ventriculară severe;
-pacienţi epileptici fără tratament, porfirie acută recurentă.
-precauţie la pacienţii cu afecţiuni hepatice sau renale severe.
-La sportivii de performanţă, trebuie avut În vedere faptul că articaina poate da un
fals rezultat pozitiv la testele de dopaj.
-efect teratogen: clasa de toxicitate C
-Efectul simptomatic al vasoconstrictorului poate fi intensificat prin administrarea
simultană a inhibitorilor de monoaminooxidază (lMAO) sau antidepresivelor triciclice.
-guanetidină -> HTA
-injectarea concomitentă a articainei cu betablocante non-cardioselective poate
conduce la o creştere a tensiunii arteriale prin intermediul vasoconstrictorului.
-halotanul – aritmii
Reacţii adverse
-SNC: nervozitate, cefalee, tremurături, nistagmus, logoree, ameţeală, greaţă,
tinitus ;
-respiratorii: tahipnee, urmată de bradipnee şi În final apnee;
-cardiovasculare: reducerea puterii de contracţie a miocardului, cu scăderea alurii
ventriculare şi prăbuşirea tensiunii arteriale;
-alergice: sunt foarte rare şi se manifestă prin rash, prurit, urticarie, sau chiar reacţie
anafilactică.
Alte efecte adverse, tardive: risc crescut de necroză locală, corelat În special cu
injectarea rapidă şi În cantitate mare a anestezicului ; tulburări persistente de
sensibilitate pe traiectul nervului anesteziat - se remit progresiv, În aproximativ 8
săptămâni; methemoglobinemie
Prilocaina
-anestezic local amino-amidic, Instalarea anesteziei este rapidă, iar efectul este de
durată medie.
-Efectele asupra sistemului cardiovascular sunt reduse, risc (minim) de
methemoglobinemie, risc teratogen clasă C
-Doza maximă pentru o şedinţă este de 6 mg/kg-corp, maximum 400 mg
-Produsul comercial pentru uz stomatologic este Citanest (AstraZeneca) - prilocaină
3% cu felipresină.
Bupivacaina
-amino-amidic
-Anestezia se instalează În 2-10 minute şi se menţine eficientă aproximativ 90 de
minute
-prezinta o relativă anestezie (şi chiar akinezie!)
-cardiotoxicitate crescută, toxicitate SNC
-folosit mai ales În anestezia epidurală
-Doza maximă admisă pentru o şedinţă este de 9-18 mg.
-comerciala: Marcain
Adjuvanţi vasoconstrictori
Permit:
-o resorbţie mai lentă a anestezicului in circulaţie;
-efect anestezic local cu potenţă şi durată semnificativ crescute;
-risc mai scăzut de toxicitate sistemică;
-diminuarea sângerării locale.
-Agenţii vasoconstrictori din anestezicele locale sunt În marea majoritate a cazurilor

catecolamine - adrenalina şi noradrenalina
-Catecolaminele au În mod obişnuit rol de hormoni "de stress" şi de
neurotransmiţători.
-Catecolaminele endogene sunt secretate de medulosuprarenală, În special În
situaţii de stress sau efort,crescând aportul de oxigen şi glucoză În creier şi
musculatura striată, cu limitarea temporară a fluxului sanguin la nivelul tubului
digestiv sau la nivel cutanat.
-Se prezintă in concentraţii de 1:50.000 până la 1:200.000, fiind necesară şi
adăugarea unui conservant de tip bisulfit.
-Noradrenalina are efecte similare, dar prezintă o serie de dezavantaje, unele
generale cum ar fi hipertensiunea arterială marcată
-Rata risc/beneficiu pentru noradrenalină este de 9 ori mai mare decât pentru
adrenalină.
Efecte locale
-efect vasoconstrictor (stimularea receptori lor din pereţii arteriolari)
-hemostază rapidă
-reduce rata de absorbţie a anestezicului În fluxul sanguin
-putere anestezică mai mare şi un efect mai Îndelungat.
Farmacocinetica
- peak-ul plasmatic apare la 10-20 de minute
-inactivate de catechol-o-metiltransferază
Contraindicaţii
-Pacienţi cu afecţiuni cardiovasculare: adrenalina induce hipertensiune arterială
(sistolică) şi tahicardie.
-in cazul noradrenalinei apare hipertensiune arteriala marcata, neînsoţită de
tahicardie.
-pacienţii sub anestezie generală: aritmii cardiace.
-Pacienţi cu astm bronşic: conservanţilor de tip sulfit.
-PacienţI diabetici: efect hiperglicemiant
-Pacienţi alergici: conservantului bisulfit
-Paciente gravide : efect teratogen clasa C, contracţie a uterului
Felipresina
-vasoconstrictor local non-catecolaminic
-derivat de vasopresină.
-Nu are efecte directe de tip adrenergic asupra miocardului
-riscurile folosirii la pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare este semnificativ redus.
-efect ocitocic, fiind contraindicată la gravide.
-Este de obicei folosită În combinaţie cu prilocaină 3%.
Levonordefrinul
-vasoconstrictor local non-catecolaminic
-se regăseşte uneori ca adjuvant vasoconstrictor pentru produsele anestezice pe
bază de mepivacaină.
-prezinta aceleaşi riscuri ca şi catecolaminele
Sub 4. Indicatiile si Contraindicatiile extractiei dentare

Indicatiile extractiei dentare
1. Indicatii legate de patologia dento-parodontala:
- dinti cu distr corono-rad intinse
- dinti cu gg complicate cu PAC( granuloame, chisturi periap)
- dinti care au det compl supurative(abcese periosoase, adenite sup)
- dinti care au det compl supurative grave( ab ale sp fasciale, flegm,
osteomielita oaselor max)
- dinti care au det sau intretin procese supurative sinuzale
- dinti cu parodontopatie marg cronica profunda si mob de gradul II/III
2. Indicatii legate de patologia pseudotumorala/tumorala de cauza dentara:

- dinti care in urma iritatiei locale cronice au dus la aparitia unor leziuni
hiperplazice reactive si inflam epulis like;
- dinti care au suferit transf chistice/tumorale benigne, precum si dintii
care sunt cuprinsi in procesul tumoral.
3. Indicatii legate de patologia traumatica OMF

- dinti cu fracturi corono-rad extinse sub pragul gg;
- dinti cu fracturi long sau oblice, dinti cu fracturi transv in ⅓ cervicala
sau medie
- dinti fracturati sau complet luxati in urma traum OMF;
- dinti aflati in focarul de fractura al oaselor maxilare care pot
genera/intretine supuratii in focar/impiedica reducerea corecta a
fracturii.
4. Indicatii legate de anomalii de numar, forma, pozitie:

- dinti inclusi ce nu mai pot erupe;
- dinti inclusi sau erupti ce provoaca inghesuiri sau impiedica eruptia sau
redresarea ortodontica a dintilor vecini;
- dinti in malpozitie care produc leziuni traumatice importante ale partilor
moi si care nu pot fi redresati ortodontic;
- alte indicatii de extractie in scop ortodontic.
5. Indicatii de extractie in cadrul tratamentului protetic:

- dinti mult extruzati, egresati, inclinati care defav trt prot;
- ed subtotala max cand prez unui singur dinte impiedica adaptarea
marg corecta a protezei.
6. Situatii speciale cand se indica extractia dentara:

- pac cu afect generale care impun asanarea focarelor infect din cav
orala inainte de interv chirurgicale sau radioterapie;
- lipsa posib de realizare a trat conservator.
7. Indicatii de extractie ale dintilor temporari:

- dinti temp care întrerup eruptia dintilor perm sau det eruptia celor
permanenti in malpozitie;
- dinti temp cu procese carioase complicate, fara ind de trat conservator
si care intretin procese septice locale/generale;
- dinti temp fracturati sau prezenti in focarul de fractura care impiedica
reducerea fracturii sau întrețin procese supurative
Situatie speciala este ANODONTIA DD PERM SUCCESIONAL cu ramanerea
pe arcada a celui temp relativ bine implantat.
Contraindicatiile in extractia dentara

Contraindicatii ABSOLUTE - leucemia acuta si infarctul miocardic recent 6 L
Contraindicatii RELATIVE- legate de afect locale si generale
1. Contraindicatiile locale ale extractiei sunt:
a. leziuni locale- herpes,stomatite, afte, cheilite, candidoze;
b. sinuzita rinogena;
c. procese septice acute;
d. pac care au urmat radiorapie recent la niv capului;
e. tumori maligne OMF.
2. Contraindicatiile generale
A. Boli cardiovasculare: infarct recent de 6 luni, cardiopatie ischemica si HTA se

recomanda extr cu anestezie locala fara vasoconstrictor.
- la pac cu afect cardiovasc trebuie avuta in vedere antibioprofilaxia
endocarditei bacteriene;
- Pt pac cu risc Major, Mediu se aplica protocolul standard de antibioprofilaxie a
endocarditei bacteriene( protocol AHA):
- amoxicilinaa 2g in doza unica cu o ora inaintea extr;
- copii 50mg/kg corp, maximum 2g;
- la pac alerigici la b-lactamine- clindamicina 600 mg adult,
20mg/kg corp copii.
B. Anticoagulante:
- La pac sub tratament cu anticoag orale cumarinice se va întrerupe trat
de către medicul curant si se inlocuieste cu heparinice;
- se real extr dentara daca INR mai mare de 2,1;
- suplimentar aplicarea unei placi de protectie confect postextr care se
mentine 48-72 ore pt a limita hemoragia postextr;
- sutura este obligatorie;
- se reia medicatia anticoag a 2-a zi dupa extractie.
C. Diabet zaharat:
- sunt expuși riscului unor complicatii postextractionale datorate in
special riscului de hemoragie postextr si vinecarii deficitare;
- au grade diferite de risc privind extr dentara:
1. Risc scazut: bun control metabolic, glicemia a jeun sub 200
mg/dl, HBAlc mai mic de 7%;
2. Risc moderat: ocazional simptome, glicemia a jeun intre 200-
250 mg/dl, HBAlc 7-9%;
3. Risc crescut: slab control metabolic, glicemie mai mica de 250
mg/dl, HBAlc mai mare de 9%.
- se pot efectua extr daca glicemia mai mica de 180 mg/dl;
- se recomanda extr la jum intervalului dintre 2 mese;
- anestezia fara vasoconstr;
- postextr sutura si antibioterapie.
D. Leucemii
- Acute - contraind absouta deoarece plaga sangereaza si se suprainfect
usor rezultand GSUN, alveolita, necroza osoasa,osteomielita.
- Cronice- masuri hemostatice locale, sutura si antibioterapie
E. Tulburari hepatice
- determ modifc in hemostaza prin perturbarea factorilor ce intervin in
coagulare si in aparare prin tulburarea sintezei proteice;
- avand in vedere posibila etiologie virala a afect hepatice se aplica
masuri suplimentare de protectie a personalului medical.
F. Infectii HIV/SIDA
- se impun masuri de protectie a personalului medical deosebite;
- bolnavul va fi protejat contra hemoragiei si infectiilor postextr;
- atentie deoseb in manipularea mat sanitare si instrumentar.
H. Corticoterapia
- scade cap de aparare a org si fav aparitia complicatiilor infectioase
postextr;
- in cazul extr nu se intrerupe adm de corticosteroizi;
- uneori este necesara cresterea dozei postop;
- conduita postextr trb sa cuprinda antibioterapie, ig locala riguroasa
i. Radioterapia la nivelul extremității cefalice

- risc de osteonecroza;
- extr se practica cu 10-14 zile inaintea radioterapiei
- sutura plagii postextr pt a favoriza vindecarea rapida fara complicatii.
J. Chimioterapia
- influenta majora asupra leucocitelor si trombocitelor;
- tulb apar la 3 saptamani;
- se practica extr daca leucocitele>2000/mm3 si
trombocitele>50.000/mm3
K. Tratamentul cu bifosfonati
- se adm in profilaxia osteoporozei(Alendronat);
- se adm in metastazele osoase ale tumorilor maligne din sfera
genitala(Zoledronate);
- contraind extr dent dat riscului de osteomielita mand;
L. Sarcina
- in T1 afecteaza organogeneza;
- in T3 poate provoca nastere prematura;
- ideal in T2t„123490-=6543 21„
Sub 5. Principii generale ale tehnicilor de extractie dentara
1. Sindesmotomia
- reprezinta sectionarea ligamentului circular al dintelui;
- permite insinuarea clestelui/elevatorului cat mai profund subgingival
2. Dilatarea osului alveolar

- se realizeaza progresiv prin ruperea ligamentelor dento-alveolare;
- elevatorul se insera in spatiul parodontal si se creaza un spatiu intre
dinte si alveola prin dilatarea si luxarea dintelui;
- de multe ori dilatarea completa si luxarea dintelui se face cu clestele.
3. Aplicarea clestelui de extractie

- se face intotdeauna in axul dintelui;
- de obicei se aseaza falca clestelui mai intai pe oral apoi cealalta pe
vestibular;
- falcile clestelui se mentin paralel cu axul vertical al dintelui.
4. Luxarea dintelui cu ajutorul clestelui de extractie

- fortele cele mai imp sunt orientate spre corticala cea mai subtire;
- luxatia se realizeaza prin miscari de basculare in sens V-O;
- pe masura ce osul alveolar se dilata, clestele este aplicat mai apical;
- se pot asocia si miscari de rotatie in axul dintelui
5. Extractia propriu zisa

- cand dintele este suficient de mobil, osul alveolar este destul de dilatat,
iar dintele a fost luxat capatand un joc liber in alveola
- miscarea de tractiune este combinata cu cea de basculare si rotatie;
- in extractii multiple se incepe mai intai cu dintii maxilari;
- se incepe cu extractia din zona posterioara spre cea anterioara.
6. Chiuretajul alveolei postextractionale

- necesar dupa orice extractie pentru a indeparta tes patologice restante;
- chiureta dreapta la maxilar si curba la mandibula;
- nu se apasa puternic la M si PM pentru a nu crea o comunicare oro-
sinuzala;
- la M si PM inferiori se are in vedere grosimea osului astfel incat sa nu
se perforeze si sa se intre cu chiureta in canalul mandibular( sa nu se
lezeze pachetul vasculo-nervos alveolar inferior).
7. Sutura postextractionala
Sub 6. Indicatii si ingrijiri postextractionale
- Dupa extr dentara simpla- aplicarea unui pansament supraalveolar;
- Se recomanda pac urmatoarele:
1. se mentine pansamentul supraalveolar 1ora.Daca hemoragia persista
dupa indepartarea pansamentului se recomanda ca pacientul sa se
prezinte de urgenta in cabinet.
2. Dieta - se reia dupa indepartarea pansamentului. In ziua extractiei
dieta semilichida la temp camerei, se recomanda masticatia pe partea
opusa.
3. Se evita clatirea gurii si consumul lichidelor carbogazoase in primele
zile dupa extr pentru a nu disloca cheagul;
4. Se pot face clatiri usoare cu sol antiseptice pe baza de clorhex dupa
24h de la extr.
5. Spalatul pe dinti este permis in ziua urmatoare.
6. Pacientul este avertizat asupra fenomenelor inflamatorii postextr:
- edem postoperator- poate dura 3-6 zile, se poate aplica prisnit
rece pe obraz;
- durere postextractionala- in general moderata, poate fi
combatuta cu antiinflamatoare si analgezice uzuale
- trismus moderat- poate fi prezent in extr laborioase a M inf( in
special M3)
In cazul alveolotomiilor laborioase cu pierderi mari de substanta osoasa, dupa
extractii multiple sau pac cu afectiuni asociate este recomandata medicatia cu
antibiotice.
Se recomanda controlul a II-a zi dupa extr laborioase pentru a verifica
prezenta unui hematom.
Firele de sutura se indeparteaza dupa 7-10 zile.
Sub 7. Etapele vindecarii plagii postextractionale
- Procesul de vindecare al alveolei se realizeaza prin granulatie secundara;

- Alveola postextractionala contine os cortical( lamina dura) acoperita de
ligamente parod rupte si o banda de mucoasa fixa la marginea acesteia.
Alveola se umple cu sange si formeaza un cheag ce o va izola de mediul
septic oral.
- Etapa inflamatorie- se desfasoara pe parcursul primei saptamani.Consta in
aparitia fibroblastelor si dezvoltarea capilarelor de neofromatie.
- Epiteliul format va migra de-a lungul peretelui alveolar pana ajunge in contact
cu epiteliul bucal pe celalalt versant al alveolei postextractionale.
- In primele 6-7 zile postextr se acumuleaza osteoclaste de-a lungul corticalei
osoase;
- In saptamana 2 - se produce o cantitate considerabila de tesut de granulatie
care va ocupa alveola in totalitate.De-a lungul osului alveolar se depunde
tesut de neoformatie.
- Procesul continua si in saptamana 3 si 4,epitelizarea fiind completa la sf
acestui interval cand se depune tes trabecular nou pe fundul alveolei.
- Corticala osoasa va fi resorbita complet abia dupa 4-6 sapt de la extr, cand pe
rx nu mai este vizibila lamina dura. Singurul semn vizibil la nivelul alv la 1 an
de la extr este o banda de tes fibros slab vasc la nivelul crestei alv edent.
Sub 10. Tratamentul chirurgical al leziunilor periapicale
Rezectie apicala
Obiective:
- Îndepărtarea apexului şi a ţesuturilor patologice periapicale.
- Stoparea difuzării agenţilor microbieni din spaţiul endodontic
- Controlul asupra etanşeizării obturaţiei de canal.
- Conservarea dinţilor pe arcadă după eşecul unui tratament endodontic.
- Diagnosticarea unor leziuni apicale
Sigilarea apicală după rezecţia apicală poate fi realizată:

- Preoperator (cel mai recomandat) cu cel mult 24 de ore Înainte
- Intraoperator, la un dinte pe care a fost efectuat un tratament endodontic corect
- Intraoperator, la un dinte la care tratamentul endodontic nu a fost efectuat În
prealabil
Indicaţii:
Anomalii anatomice:
- Calcificări, canale cu curburi accentuate
- Denticuli intracanaliculari
- Resorbţii radiculare externe sau interne
- Perforaţii, rădăcina nedezvoltată, unde tehnica apexificării cu hidroxid de calciu
eşuează.
Factori iatrogeni:
- Sigilarea apexiană incompletă
- Prezenţa unui pivot, instrument fracturat
- imposibilitatea indepărtării materialului de obturaţie de canal
- Căi false, perforaţii, Orice caz de eşec al tratamentului sau al unei rezecţii apicale
(in acest caz, reintervenţia poate fi o soluţie terapeutică).
- Obturaţii de canal in exces, praguri care nu mai pot fi depăşite
- Obturaţia incompletă a canalelor laterale
Leziuni traumatice radiculare:

- Fractura radiculară a 1/3 apicale
Leziuni periapicale:
- Parodontita apicală cronică care nu evoluează favorabil
- Chisturi radiculare
- Osteita periapicală cronică.
Contraindicaţiile rezecţiei apicale

Contraindicaţii absolute:
- Dinţi fără valoare protetică
- leziunile periapicale depăşesc treimea apicală a dintelui, fapt pentru care după
rezecţia apicală rămân mai puţin de 2/3 din lungimea rădăcinii implantată În os
sănătos
- Resturi radiculare care nu permit posibilităţi de restaurare
- Fractura radiculară verticală
- Parodontopatie marginală cronică (dinţi cu implantare compromisă)
- Pacienţi cu teren nefavorabil la care orice intervenţie de chirurgie dento-alveolară
este contraindicată
- Pacienţi cu imunosupresie
Contraindicaţii relative:
- Vecinătatea unor formaţiuni anatomice importante.
-Corticala vestibulară groasă
-Microstomie, bride cicatriceale, sclerodemie
-Raportul nefavorabil coroană-rădăcină
Evaluarea cazului
Succes - la minimum 1 an
- absenţa totală a simptomatologiei clinice specifice (durere, edem, fistulă)
- dintele este funcţional
-Rx fara semne patologice
Criterii eşec
- apare o leziune periapicală sau se măreşte cea preexistentă
- În decurs de patru ani leziunea periapicală preexistentă a rămas identică sau şi-a
micşorat dimensiunea, fără a dispare complet
- apar semne de rezorbţie radiculară sau hipercementoză
- există o contradicţie intre simptomatologia clinică şi imaginea radiologică
Tipuri de lambouri pentru rezecţia apicală

Lamboul semilunar
-incizie curbă, convexă spre marginea gingivală
-lncizia Începe la limita Între mucoasa fixă şi cea mobilă
-Extremităţile inciziei trebuie să fie situate la distanţă de cel puţin un dinte de locul de
abord
-convexitatea maximă trebuie să se situeze la 5-10 mm distanţă de capetele inciziei.
-incizia să fie situată În gingivomucoasa fixă, la cel puţin 3 mm de şanţul gingival
Avantaje:
-incizie şi decolare facile
-nu necesită o anestezie locală extinsă
-nu se intervine asupra marginii gingivale libere
-se evită astfel dehiscenţele non-patologice: inserţia gingivală marginală nu este
modificată
-pacientul poate menţine o bună igienă orală
Dezavantaje:
-dimensiuni limitate, evaluarea eronată a dimensiunilor leziunii are ca rezultat
extinderea inciziei
-pot apărea hemoragii intraoperatorii
-inserţiile musculare şi ale frenurilor reprezintă obstacole anatomice
-decolarea se realizează folosind uneori forţe excesive, ceea ce duce la delabrarea
lamboului la capete
-se poate produce un defect gingival ("fisură")
-incizia intersectează eminenţele radiculare
-nu există un punct de referinţă pentru repoziţionarea lamboului
-dacă incizia şi sutura interesează şi mucoasa mobilă, pot apărea dureri
postoperatorii
Lamboul Ochsenbein-Luebke
-ambou trapezoidal, la care incizia orizontală se practică la distanţă de marginea
gingivală. liberă
-Prezintă două incizii oblice de descărcare, care converg spre festonul gingival
-baza lamboului este mai largă
-incizii de descărcare in “L”
Avantaje:
-uşor de realizat şi de decolat, accesul este favorabil
-festonul gingivgal nu este interesat, se evită dehiscenţele
-corticala osoasă este bine evidenţiată
-repoziţionarea lamboului nu ridică probleme, pacientul poate menţine o bună igienă
orală
Dezavantaje:
-evaluarea eronată a dimensiunilor leziunii poate avea ca rezultat intersectarea
acesteia de către inciziile verticale
-colţurile se pot necroza
-inserţiile musculare şi ale frenurilor reprezintă obstacole
-dacă incizia este realizată prea aproape de marginea gingivală liberă se poate
produce un
defect gingival ("fisură")
-irigaţia lamboului poate fi deficitară
-sutura este dificilă
Lamboul intrasulcular triunghiular (sau in “L")

-incizie orizontală practicată În şanţul gingival
-o incizie verticală de descărcare În spaţiul dintre eminenţele radiculare la o distanţă
(mezial, mai rar distal) de 1- 2 dinţi de leziune
Avantaje:
-riscul de intersectare a leziunii este eliminat
-sunt facilitate chiuretajul parodontal şi alveoloplastia
-indicat pentru dinţii cu rădăcini scurte
-repoziţionarea lamboului nu ridică probleme
-irigaţia lamboului este maximă
Dezavantaje:
-decolarea lamboului este dificilă la Început
-poate duce la formarea unei pungi parodontale
-inciziile trebuie să fie prelungite În cazul dinţilor cu rădăcini lungi
-forţele de tracţiuneÎn lambou sunt importante şi se poate produce delabrarea
acestuia
-dacă incizia se extinde În mucoasa mobilă, pot apărea dureri postoperatorii
-poate duce la un deficit fizionomic, În special În dreptul coroanelor protetice
-sutura interdentară este mai dificilă
-igiena orală este mai dificil de menţinut
Lamboul intrasulcular trapezoidal
-incizie orizontală În şanţul gingival
-Se practică două incizii verticale În spaţiul dintre eminenţele radiculare, la o distanţă
(mezial şi distal) de 1-2 dinţi de leziune. Acestea converg spre festonul gingival.
-Baza lamboului va fi mai largă decât extremitatea sa liberă
Avantaje:
-accesul chirurgical este foarte bun, tensiunea este minimă
-este indicat pentru abordul mai multor dinţi sau pentru leziuni importante
-rădăcinile sunt vizibile În totalitate
-sunt facilitate chiuretajul parodontal şi alveoloplastia
-acces favorabil pentru chirurgia parodontală
-indicat atât pentru rădăcini lungi, cât şi pentru cele scurte
Dezavantaje:
-decolarea este dificilă la Început
-vascularizaţia este deficitară
-pot aparea pungi parodontale sau deficit fizionomic, În special În dreptul coroanelor
protetice
-sutura interdentară este mai dificilă, igiena orală este mai dificil de menţinut
Lamboul gingival În "plic" (pentru abordul palatinal)

-incizie orizontală de-a lungul marginii libere gingivale.
-Incizia se extinde la nivelul a 4-5 dinţi din vecinătatea procesului patologic
-Pentru abordul chirurgical palatinal al grupului dentar lateral, pentru o mai bună
vizualizare se poate practica o mică incizie de descărcare (0,5 cm), anterior de
canalul palatin mare sau/şi posterior de canalul nazo-palatin
Avantaje
-concomitent se poate practica şi gingivectomia
-inserţia gingivală poate fi modificată
Dezavantaje
-decolarea lamboului este dificilă, tensiunea asupra lamboului este excesivă
-absenţa inciziilor de descărcare duce de multe ori la delabrarea extremităţilor
-interesarea festonului gingival este completă
-cu cât rădăcina dintelui interesat este mai lungă, cu atât lamboul este mai extins
-lezarea vaselor palatine poate duce la apariţia unor hemoragii
-accesul si vizibilitatea rădăcinilor sunt minime
-igiena orală este mai dificil de menţinut
PrincipiI generale privind incizia si crearea lambourilor În rezectia apicală

1. Incizia se va realiza printr-o mişcare fermă şi continuă
2. Incizia nu trebuie să intersecteze o cavitate osoasă deja existentă sau care
urmează a fi creată intraoperator
3. Inciziile verticaLe trebuie practicate În concavităţile dintre eminenţeLe
radicuLare
4. Capătul cervical al inciziei de descărcare se va plasa În dreptul unghiului
diedru dintre suprafeţele dentare (mezială/distală şi vestibulară)
5. Incizia verticaLă nu se va extinde În mucoasa mobilă
6. Baza lamboului trebuie să fie mai largă decât marginea sa liberă
7. lamboul va fi astfel creat Încât să protejeze structurile anatomice de
vecinătate
8. lamboul va fi adaptat la situaţia clinică dată de edentaţiile protezate conjunct
Decolarea
-se va realiza cu un decolator ascuţit
-Se recomandă începerea decolării cu elevatorul la colţurile lamboului
-Elevatorul va fi orientat cu faţa concavă spre os
-Mucoasa şi periostul trebuie decolate împreună
-se poate schimba orrientarea decolatorului în funcţie de relieful osos
-În cazul prezenţei unei fistule vestibulare, se va realiza o disecţie ascuţită (cu
bisturiul)
Osteotomia
● Corticală osoasă erodată de procesul patologic
-osteotomia va consta de fapt În lărgirea ferestrei osoase
● Corticală osoasă intactă
-se urmăreşte relieful corticalei vestibulare care indică exact zona apexului dentar
-când corticala osoasă este foarte subţire, se poate explora poziţia apexului prin
perforarea corticalei cu o sondă sau excavatorul;
-când relieful corticalei nu evidenţiază zona periapicală, se poate aproxima lungimea
rădăcinii pe baza radiografiei retroalveolare
-la nevoie se poate practica un mic orificiu În corticală, În care se aplică un material
radioopac
-Punctul iniţial de osteotomie se va practica la 2- 3 mm mai spre cervical decât
lungimea estimată a rădăcinii.
Chiuretajul periapical
-Se începe chiuretajul cu chiureta orientată cu concavitatea spre os
-Se recomandă trimiterea leziunii periapicale pentru examen histopatologic
Dificultăţi operatorii
-1. Aderenţa ţesutului patologic periapical la planul osos sau apexul dentar
-se poate folosi o chiuretă parodontală
-Dacă ţesutul patologic este foarte aderent de apexul dintelui, se poate practica
(înainte de chiuretajul complet) rezecţia apicală a unei porţiuni de aproximativ 2 mm,
şi îndepărtarea Ieziunii împreună cu fragmentul de apex
2. Aderenţa ţesutului patologic periapical de fibromucoasa palatină; perforarea

fibromucoasei palatine
-cel mai frecvent În cazul incisivilor laterali superiori sau a rădăcinilor paatinale ale
premolarilor superiori
-disecţia ascuţită
-Pentru a evita perforarea fibromucoasei, operatorul va aplica indexul mâinii stângi
la nivelul palatului, În zona respectivă.
-Dacă În urma chiuretajului se produce perforarea fibromucoasei palatine, aceasta
va fi suturată.
3. Apariţia unei comunicări oro- nazale sau oro-sinuzale
Se va conserva mucoasa sinuzală, nu se va Încerca explorarea suplimentară, sutura
Secţionarea şi îndepărtarea apexului (rezecţia apicală propriu-zisă)

-freză cilindrică de turbină, bizotat (până la 45°)
-Se va rezeca un segment apical de 1- 3 mm, maxim 1/3 din lungimea rădăcinii
Sigilarea apexiană
● Dinte obturat pe canal prin tratament endodontic preoperator
-se Îndepărtează o porţiune mică din apex (1-2 mm)

-daca se evidenţiază pe secţiune materialul de obturaţie de canal, nu este necesară
o sigilare suplimentară.
-daca se evidenţiază pe secţiune două sau mai multe canale radiculare, dintre care
doar unul este obturat, se va completa sigilarea cu o obturaţie retrogradă.
● Dinte care nu a putut fi obturat endodontic preoperator, dar poate fi

obturat intraoperator pe cale directă
-se rezeca 1-2 mm

-daca sunt prezente canale aberante se recomandă asocierea obturaţiei directe cu
obturaţia retrogradă.
● Dinte cu obstacol pe canal, care nu permite obturaţia directă
-se va recurge intraoperator la obturaţia retrogradă.
Metode de sigilare apexiană intraoperatorie
● Obturaţia de canal prin metoda directă
-este În mare măsură similară cu obturaţia de canal prin metoda endodontică

"tradiţională".
-Excesul de gutapercă se secţionează cu un instrument Încălzit
● Obturaţia retrogradă
Prepararea cavităţiiretrograde
-realizarea unei cavităţi de clasa I bine definite la nivelul rădăcinii
-se foloseste piesa de turbină, freză con-invers, fiind preferabilă prepararea cavităţii
cu ultrasunete
-Preparaţia trebuie să fie realizată În axul lung al rădăcinii,
-orice surplus de gutaperca se condensează vertical cu ajutorul unui plugger
-Adâncimea cavităţii va fi adaptată la gradul de bizotare a secţiunii.
-nebizotata: 1mm
-30°, profunzimea optimă este de 2,1 mm
- pentru 45° de 2,5-3 mm
Materiale de obturaţie retrogradă

-glasionomer şi mai ales MTA
Realizarea obturaţiei retrograde

-Se fulează materialul În cavitate folosind un fuloar sau un plugger.
-Excesul de material, se Îndepărtează prin chiuretaj.
Abordul palatinal
-lambou ce interesează festonul gingival, cu una sau două incizii de descărcare
Abordul transsinuzal
-metodă foarte rar folosită
-Rădăcinile vestibulare ale molarilor superiori sunt abordate În mod obişnuit
-De aceea se preferă ca rezecţia apicală să se bazeze pe reducerea treptată a
apexului (freza sferica) şi nu pe secţionarea acestuia
Ingrijiri postoperatorii
-dieta din ziua intervenţiei va fi semilichidă
-se va evita clătirea gurii, precum şi consumul de băuturi carbo-gazoase
-clătiri uşoare cu soluţii antiseptice
-spălatul dinţilor este permis doar începând cu dimineaţa următoare după ziua
intervenţiei
- antiinflamatorii şi antialgice
Accidente şi complicaţii

-Leziuni nervoase
-Leziuni ale apexurilor dinţilor vecini
Complicaţii postoperatorii imediate:

-Hemoragie postoperatorie, edem, hematom, suprainfectare
Complicaţii postoperatorii tardive:

-Mobilitate excesivă, Necroza osului
-Colorarea ţesuturilor din cauza materialelor de obturaţie retrogradă.
-Înfundarea lamboului şi apariţia dehiscenţei.
-Mobilizarea obturaţiei retrograde
-Fractura rădăcinii
-Tulburări de sensibilitate
Chiuretajul periapical
-Este o intervenţie chirurgicală asemănătoare rezecţiei apicale
-are ca scop simpla În Iăturare a materialului de obturaţie În exces
-Este indicat doar În cazul dinţilor cu obturaţii radiculare recente În exces
Amputaţia radiculară
-metodă terapeutică aplicabilă pentru dinţii pluriradiculari (molari superiori sau
inferiori)
-Metoda constă În secţionarea porţiunii corono-radiculare afectate şi extracţia
acesteia
-Pentru molarii mandibulari, este cunoscută şi sub numele de "premolarizare"
Sub 12. Afectiuni de origine dentara ale sinusului maxilar
Notiuni anatomice ale sinusului maxilar

-se cheama antrul lui Hiehmore
-se formeaza in luna 3-4 intrauterin
-Are forma unei piramide
-Are rol in respirate (incalzire, umidificare si purificare aer)
-Mai are rol in apararea imuna nespecifica (sinteza monoxidului de azot)
-Comunica cu nasul prin ostium
-Mucoasa care acopera peretii este de tip respirator
Etiopatogenia sinuzitei maxilare odontogene:

-E cea mai trecventa afectiune sinuzala
-Sinuzita odontogena nu apare niciodata la sugari, foarte rar la copii si tineri
A. Factori Favorizanti:
1. Locali:
- Inflamatia cronica sau afectiuni alergice ale mucoasei rino-sinuzale
- Obstructia ostiumului din meatul nazal mijlociu (edem, polipi, deviatie sept)
- Scaderea motilitatil ciliare, simultan cu cresterea secretiei de mucus
2.Generali
- Diminuarea rezistenței generale a organismului (HIV, tumori maligne)
- Fumatul si expunerea la noxe
B. Factori determinanti:
1. Afectiuni dento-parodontale ale dintilor sinuzali:
- Par. ap. ac. sau cronica a dintilor sinuzali
- Chisturi radiculare suprainfectate
- Parodontopatii marginale cornice profunde cu pungi parodontale la pm si m
- Osteita procesului alveolar
- Complicațiile infectioase ale incluziel molarului de minte superior sau canin
sup
- chisturi foliculare suprainfectate
2. Esecuri ale tratamentelor endodontice:

- Obturatil cu depasire (corp strain in sinus)
- Obturatil incomplete sau lipsa obturatillor la dintil stalpi a unor lucrari prot
vechi
3. Accidente si complicatii ale extractiei dentare:

- comunicarea oro-sinuzala neobservata sau incorect tratata
- Perforarea prin chiuretaj intempestiv
- Impingerea unei radacini in sinus
- Impingerea molarului de minte sup in sinus
4. Esecuri in implantologia orala:

- inserarea unor implanturi care efractioneaza mucoasa sinusala
- erori de indicatie sau tehnica chirurgicala in sinus lift
Anatomie patologica:
- Sunt afectiuni inflamatorii si infectioase ale mucoasei sinusului, fara leziuni
osoase subiacente. Cel mai frecvent sunt implicati anaerobii.
- Se impart in 2 categorii:
● Sinuzita maxilara acuta:
- Are 3 faze: congestiva, catarala, supurata;
- Apare exudat in sinus;
- Netratata evolueaza spre forma supurata
Sinuzita maxilara cronica:
- Poate fi partiala sau totala

- Are 3 stadii: reversibila, partial reversibila, ireversibila
Forme clinice:
Sinuzita maxilara acuta:
● Semne clinice majore
Obiective:
-Durere unilaterala, la nivelul etajului mijlociu,
-Iradieri in regiunea orbitala, fronto-temporala, occipitala
-Durerile sunt exacerbate de pozitia decliva a capului
-Obstructie nazala
-Rinoree purulenta, anterioara sau posterioara, unilaterala
-Febra
Subiective:
-Senzatie de plenitudine sau presiune in regiunea geniana
-Presiunea digitala pe peretele antero-lateral al sinusului este dureroasa
Cacosmie (percepere exagerata a mirosului urat) subiectiva, hiposmie, uneori
anosmie (lipsa miros)
B. Semne clinice minore:

Obiective:
-Dureri dentare, cu caracter pulsatil, la nivelul pm sau m sau alveola postextr
-Palparea santului vestibular superior este dureroasa in fosa canina si in dreptul
dintelui sau al alveolei cauzale
-Tegumente geniene moderat tumefiate si congestionate
-Stare generala alterata, inapetenta, curbatura
-Halitoza
-Tuse
Subiective:
- Oboseala
Sinuzita maxilara cronica:

Semene clinice:
-Usoara jena dureroasa in zona sinusului afectat
-Durerea este mal prezenta dimineata, putand disparea temporar in timpul zilei de la
drenajul gravitational)
-Uneori cefalee matinala
-Rinoree anterioara sau posterioara, cu caracter muco-purulent, unilateral
-Iritatie faringiana
-Laringite recidivante cu accentuarea disfoniei la trezirea din somn
-Obstructia nazala si tuse iritativa
-Halena fetida
-stare generala nealterata (uneori senzatie de oboseala)
-refluarea lichidelor pe nas (in comunicari)
Examene Paraclinice:
-Rinoscopia anterioara
-Diafanoscopia
-Radiografii pentru sinusurile anterioare ale feteti (SAF)
-Radiografii dentare (OPG, Retroalveolara)
-CT
-RMN
-Punctia sinusului maxilar
-Endoscopia sinuzala (sinusoscopia)
-Examenul bacteriologic al puroiului si antibiograma
-Examene de laborator (leucocitoza si crestere a VSH)
Diagnostic pozitiv:
Cel mai important este triada durere-cacosmie-rinoree purulenta unilaterala.
Diagnostic diferential:
Sinuzita acuta:
-Sinuzita acuta rinogena
-Puseu de reacutizare a unei sinuzite maxilare cornice
-Rinita purulenta unilaterala secundara unei rinolitiaze sau corp strain
-Supuratil geniene de origine dentara
-Chisturi maxilare in stadiul de complicatie septica (suprainfectate)
-Osteomielita maxilarului
-Nevralgil infraorbitare
-Algii vasculare ale fetei
-Sinuzita hematogena (in cursul febrelor eruptive)
Sinuzita cronica:
-Sinuzita cronica rinogena
-Sinuzita maxilara fungica (Aspergillius)
-Sinuzita maxilara alergica
-Chist mucos intrasinuzal (mucocele)
-Chisturile maxilarelor
-Tumori maligne de mezostructura si infrastructura
-Sinuzita maxilara specifica (TBC, actinomicoza, lues)
-Sinuzite consecutive fracturilor de maxilar
Evolutie si complicatil:
-Propagarea infectiei la celelalte sinusuri (pansinuzite)
-Osteita peretilor sinuzali
-Osteomielita maxilarului
-Exteriorizarea infectiei in partile moi
-Supuratii ale regiunilor invecinate ( abcesul orbitei, gropii zigomatice, genian)
-Nevralgii infraorbitare
-Punct de plecare al infectiei in cadrul bolii de focar
-Faringite, laringite, traheite
-Tulburari digestive (ingestia de puroi)
Tratament:
Profilactic:
-Depistarea precoce si tratamentul corect al leziunilor dento-parodontale
-Evitarea accidentelor in cazul extractillor sau inserarea Implanturilor
Curativ:
Tratamentul sinuzitei acute:
-Indepartarea factorului cauzal (extractii, endo, rezectii, chistectomii, etc)
-Asigurarea drenajului sinuzal (Bixtonim, Vibrocil, 7-10 zile)
-Tratamentul medicamentos (decongestionante, AINS, AB, corticoterapie)
Tratamentul sinuzitel cornice:
● Stadiile reversibile:
-Indepartarea factorului etiologic

-Drenaj sinusal
-Tratament medicamentos cu AB si AINS
-Uneori chirurgie endoscopica pentru a asigura drenajul sinusului cu
repermeabilizarea ostiumului
B. Stadiile ireversibile:
-Indepartarea factorului etiologic
Cura radical Caldwel-Luc, Denker sau Pietrantoni (cand e afectat si sinusul etmoidal)
Cura radical a sinusului maxilar:

-Abordul se face la nivelul fosei canine
-Se face o incizie cu decolarea unui lambou mucoperiostal vestibular
-Trepanare perete antero-extern al sinusului
-Se indeparteaza in totalitate continutul sinusului maxilar
-Se creaza o contradeschidere in fosa nazala la nivelul meatului inferior
Comunicarea oro-sinuzala
Etiopatogenie:
-Extractia dintilor cu raport sinuzal
-Traumatisme la nivelul etajului mijlociu al fetei
-Rezectii apicale
-Chistectomil
-Unele procese infectioase nespecifice (osteita, osteomielita, necroza osoasa)
-Unele procese infectioase specific (TBC, Lues)
Semne clinice si diagnostic:
● Comunicarea imediata:
-Sangerarea mai abundenta din alveola, uneori cu aspect aerat

-Valsalva pozitiva
-Explorarea cu un stilet butonat releva o senzatie de cadere in gol
-Examinarea dintelui extras preleva prezenta unui fragment osos la apex sau un
granulom/ chist care a erodat peretele sinusului
● Comunicarea veche:
-Se constata prezenta unui traiect fistulos tapetat de epiteliu sau tesut de granulatie
-Valsalva pozitiva
-Explorarea cu stiletul butonat duce la patrunderea in sinus
-Pacientul acuza refluarea lichidelor pe nas, tulburari fonatoril
-Este prezenta si simptomatologia asociata sinuzitei maxilare cornice
Tratament:
● Comunicarea imediata:
Daca deschiderea este mica, sub 2mm:

-Nu e necesar tratament chirurgical
-Evitarea variatiilor presionale intrasinuzale (fara suflat de nas, fumat, stranut,
etc), 3-4 saptamani
-Alimentatia primele 3 zile va fi lichida sau semilichida
Daca deschiderea este medie, 2-6 mm:

-Sutura margino-marginala
-Supraalveolar se aplica o mesa iodoformata, mentinuta cu o ligatura de sarma sau
o gutiera din stents, sau ideal, o placa palatinala
-Profilaxia sinuzitei (decongestionante nazale, antibiotic 5-7 zile)
Daca deschiderea este mare, peste 7 mm:

-Plastia comunicarii intr-un plan sau 2
Alegerea tipului de lambou se face in functie de:

-Marimea si localizarea defectului
-Cantitatea si starea tesuturilor disponibile
-Experienta chirurgului
-Prezenta sau absenta dintilor
-Prezenta lucrarilor protetice fixe
-Edentatii totale sau partiale protezate mobil sau neprotezate
Plastia intr-un singur plan:

-E cea mai folosita
-Se utilizeaza un lambou vestibular trapezoidal alunecat (Mozcair)
-Sutura se face pe plan osos
-Usor de realizat, dar incert in rezultatul final
-Alte tipuri: vestibular dreptunghiular transpozitionat, dreptunghiular palatinal
Platia comunicarii in 2 planuri:
-Este mai dificila
-Este mai sigura
-Planul sinuzal este prin rastunarea unei colerete de mucosa vestibulara, astfel incat
fata sangeranda este spre cavitatea orala
-Planul oral este un lambou palatinal rotat peste suprafata sangeranda a lamboului V
* Postoperator AB, AINS, Decongestive nazale
Comunicarea oro-sinuzala rezultata in urma impingerii radacinii dentare sub

mucoasa sinuzala fara ca aceasta sa fie perforate:
-Extractia prin tehnica Wassmundt
-Trat medicamentos
Comunicarea oro-sinuzala rezultata in urma impingerii radicinii dentare in plina

cavitate
sinuzala, cu perforarea mucoasei sinuzale:
-Trepanare sinus la locul de electie
-Indepartare radacina intrasinusala
-Plastia comunicaril in 1 sau 2 planuri
-Daca mucoasa e modificata se poate practica si cura
B. Comunicarea veche:
-La cele de mici dimensiuni plastia intr-un plan
-In comunicari medii sau mari plastia in 2 planuri:
-La planul sinuzal: lamboul in colereta sau vestibular
-La planul oral: lambou V sau P
-Sunt 3 variante:
-Colereta plus V
-Colereta plus P
-V si P
Sub 15. Tulburarile secretiei salivare
1. Sialorea/ Ptialismul
Definitie- acumularea secretiei salivare excesive care se acumuleaza rapid in

cav orala, obligand pacientul la deglutiii repetate rezultand suprasolicitarea
musculaturii suprahioidiene si discreta afectare a fonatiei.
Examen Clinic- acumularea rapida a salivei in planseul bucal.
Examen Obiectiv- cresterea fluxului salivar prin testul cubului de zahar. Se
aplica cubul de zahar sub limba pacientului, iar la cei cu hipersecretie se dizolva in
mai putin de 1 minut.
Cauza- Cel mai frecvent iritatie locala oro-faringiana datorata unor leziuni
precum: stomatite, afte bucale, afectiuni acute dento-paro, traumatisme, tumori.
Dupa indepartarea factorului iritativ, secretia salivara revine la normal.
Sialorea apare la:
1. Puratorii de proteze mobile incorect adaptate;
2. Purtatorii de proteze mobile care nu s-au obisnuit cu lucrarea protetica;
3. Copii- in momentul eruptiei dintilor;
4. Afectiuni gastrice cu reflex gastro-esofagian - hipersecretia salivara va actiona
ca un tampon pentru neutralizarea aciditatii continutului ajuns in oro-faringe;
5. Radioterapia din teritriul OMF - apare radiomucozita care va duce la sialoree
reflexa prin mecanism iritativ.
6. Boli infectioase - hipersecretia salivara din rabie
7. Mai poate aparea in: hipertiroidism, insuf renala cronica, diabet, intoxicatii
acute( Pb, Mercur,Iod, Cr, medicamentoase), la gravide in trim 3 si
postpartum, psihic( stres, panica).
8. Sialoree de origine neurologica in : Parkinson, sifilis, nevralgii faciale,
encefalite, tumori la baza ventricului IV
- Sialorea paroxistica idiopatica- tip particular de hipersecretie excesiva se

manifesta prin episoade de sialoree marcata cu etiologie necunoscuta. Are o
durata de 2-5 minute.
Tratament sialoree
- Nu necesita tratament formele usoare si tranzitorii, doar se indeparteaza
factorul iritativ local;
- Formele severe, persistente- tratament medicamentos si infiltratii
transdermice cu SCOPOLAMINA;
- Pac cu control neurologic deficitar- chirurgical prin: repozitionarea canalelor
Stenon sau Wharton spre posterior, ablatia glandelor salivare, neurectomia
biltaterala a nervului coarda timpanului.
2. Hiposialia
Definitie- diminuarea secretiei salivare.

Asialia= lipsa totala a secretiei salivare;
Hiposialia tranzitorie- are o componenta psihologica si apare la pacientii cu
dezechilibre electrolitice si la administrarea pe termen scurt a unor medicamente
precum: antihistaminice, antidepresive. Nu necesita tratament ci doar o buna
hidratare si o igiena orala corespunzatoare.
Hiposialia persistenta- induce xerostomia;
- are o componenta subiectiva reprezentata de senzatia de uscaciune a gurii;
- are o componenta obiectiva prin modificari cronice evidente la examenul
clinic al cav orale.
- prezinta cauze multiple:
- factori locali: fumat si respiratie orala;
- factori generali: medicamente, afectiuni neuropsihice, boli sistemice.
- Xerostomia- apare la 25% dintre persoanele de varsta a III-a.

- Principalele clase de substante medicamentoase implicate in aparitia
xerostomiei sunt: antihistaminice, antipsihotice, antihipertensive,
anticolinergice.
- Bolile sistemice care afecteaza glandele salivare sunt: sindromul Sjogren,
sarcoidoza, SIDA, reactii imune de reject de organ, diabet zaharat si diabet
inspid.
CLINIC- pacientii cu xerostomie prezinta:
1. reducerea secretiei salivare;
2. cresterea vascozitatii salivei;
3. mucoasa oralaa este de culoare rosie, acoperita de depozite albicioase
candidozice;
4. fata dorsala a limbii este fisurata cu atrofie a papilelor filiforme, avand
un aspect lucios;
5. se evidentieaza carioactivitate crescuta mai ales la nivelul coletului;
6. la presiunea pe glandele salivare mari se elimina o cantitate redusa de
saliva vascoasa;
7. testul cubului de zahar depaseste 3 minute.
Tratament hiposialia
- Tratamentul simptomatic al xerostomiei- administrare de saliva artificiala, se

recomand consum de citrice, bomboane fara zahar, guma de mestecat,
alimente solide;
- La pacientii cu xerostomie legata strict de medicatie - reducerea dozelor sau
prescrierea altor medicamente cu efecte secundare reduse;
- In formele persistente- administrare de PILOCARPINA 5-10 mg de 3-4 ori pe
zi;
- Pentru combaterea carioactivitatii secundare- clorhexidina si floruri;
- Pentru combaterea candidozei orale- substante sau medicatie antifungica.
Sub 16. Afectiuni premaligne la nivelul cavitatii bucale
Leucoplazia - se defineste ca fiind o pata sau un placard alb, mai mare de

5mm care nu poate fi indepartata prin stergere si nu poate fi incadrata in nici o
alta entitate patologica.
1. Leucoplazia Omogena
- de cele mai multe ori este expresia clinica a displaziei de gradul I si II a
mucoasei orale;
- are caracter reversibil- aproximativ ⅓ din leucoplaziile reversibile se
remit dupa indepartarea factorului de risc;
- este considerata o leziune cu potential de malignizare si nu leziune
premalinga
- CLINIC- pata alba, sidefie, nereliefata, cu aspect neted. La palpare nu
prezinta rugozitati.
2. Leucoplazia Noduloasa/Granulara/Verucoasa
CLINIC- placard leucoplazic de mici dimensiuni. Suprafata este neregulata,
papilara, veruciforma. Este o forma rara considerta o leziune cu potential de
malignizare.
EVOLUTIE- Carcinom verucos
3. Leucoplazia Verucoasa Proliferativa

- Este expresia clinica a displaziei de gradul III a mucoasei orale. Uneori este in
asociere cu candidoza orala;
- CLINIC- placarde leucoplazie multiple, slab delimitate, cu suprafata
anfractoasa, rugoasa si cu tendinta de extindere progresiva.
- EVOLUTIE- lent spre Carcinom verucos sau se grefeaza cu focare
eritroplazice situatie in care evolueaza spre Carcinom spinocelular.
4. Eritroplazia/Leucoplazia patata
- CLINIC- sub forma de placarde leucoplazie alternand cu pete rosii
eritroplazice. Petele albe reprezinta zonele displazice, iar cele rosii reprezinta
focarele de neoplazie intraepiteliala.
5. Eritroplazia/ Boala Bowen/ Eritroplazia Quierat

- CLINIC- pata rosie cu aspect catifelat care nu se indeparteaza prin stergere.
Sub 17. Sindromul Sjogren
Definitie: Afectiune sistemica cronica, autoimuna. Se caracterizeaza prin

afectarea glandelor EXOCRINE in special cele salivare si lacrimale.
Sindromul Sjogren PRIMAR:
- se manifesta clinic prin:
1. xeroftalmie( keratoconjunctivita Sicca);
2. xerostomie;
3. marirea de volum a glandelor parotide( 50% din cazuri)
Asocierea dintre keratoconjunctivita Sicca si xerostomie= Sindromul SICCA
Sindromul Sjogren SECUNDAR:

- este reprezentata de Sindromul SICCA aparut ca o manifestare secundara a
altor boli autoimune cum ar fi:
1. artrita reumtoida;
2. lupusul eritematos;
3. ciroza biliara primara
- Se manifesta clinic prin:- xeroftalmie;
- xerostomie;
- cresterea in volum a glandelor salivare
PLUS semne clinice ale afectiunilor autoimune:
- dureri articulare;
- modificari tegumentare;
- ciroza hepatica;
- Afecteaza in special sexul feminin;

- Afecteaza in special persoanele de peste 40 de ani;
- Tumefactia parotidiana este bilaterala, asimetrica, nedureroasa;
- Secretia salivara de la nivelul canalului Stenon este redusa cantitativ, poate fi
mucoasa sau poate sa lipseasca in totalitate;
- Diagnosticul de sindrom Sjogren se stabileste prin colaborare interdisciplinara
si se bazeaza pe o serie de criterii bine definite stabilite pe baza unui
chestionar si al unor semne clinice si investigatii paraclinice:
1. Simptome OCULARE - senzatie de uscaciune a ochilor sau de nisip in

ochi zilnica pe o perioada de mai mult de 3 luni;
2. Simptome ORALE- senzatie persistenta de uscaciune a gurii pe o
perioada mai mare de 3 luni si tumefactie persistenta a glandelor
salivare.
3. Semne Oculare- Testul Schirmer- evaluarea cantitativa a secretiei
lacrimale cu hartie absorbanta( valori sub 5mm in 5 minute)
- teste cu colorant Rose Bengal sau fluorescina
4. Criteriul Histopatologic- dupa biopsia glandelor salivare accesorii
recoltate din mucoasa labiala inferioara.
5. Afectarea glandelor salivare mari
6. Criteriul serologic
Pe baza acestor aspecte clinice si paraclinice se stabileste diagnosticul de

sindrom Sjogren primar intr-una dintre urmatoarele situatii:
1. indeplinirea a cel putin 4 din cele 6 criterii, cu conditia indeplinirii a cel
putin unuia dintre criterul 4 (histologic) sau 6 (serologic)
2. indeplinirea a cel putin 3 din cele 4 criterii obiective: semne oculare,
histologic, glande salivare mari, serologic
Diagnosticul de Sindrom Sjogren secundar se stabileste pe baza indeplinirii
unuia dintre criteriile: simptome oculare, simptome orale si oricare 2 dintre criteriile
semne oculare, histologic si afectarea glandelor salivare mari.
Criterii de excludere- situatii in care nu se aplica schema diagnostica:

radioterapie in teritoriul OMF, hepatia C, sida, limfom, sarcoidoza, reactii de rejet de
organ.
Tratamentul Sindromului Sjogren
- este nespecific si are caracter doar simptomatic, paliativ

- Tratamentul simptomatic al xeroftalmiei: administrare de lacrimi artificiale si
uneori ligatura canalului nazo-lacrimal
- Tratamentul simptomatic al xerostomiei: stimularea reflexa a secretiei salivare
sau administrare de PILOCARPINA orala. In diminuarea severa a secretiei se
recomanda folosirea salivei artificiale.
In formele de hipertrofie parotidiana marcata de tip pseudotumoral se face

parotidectomie superficiala cu conservarea nervului facial.
In cazul sindromului Sjogren secundar altor afectiuni autoimune se prescriu

AINS pentru manifestarile articulare. In formele severe se recurge la
administrare de: corticosteroizi, imunosupresoare, metotrexat.
Sindromul Sjogren se asociaza cu leziunea limfoepiteliala benigna. Sindromul

Sjogren primar prezinta risc crescut de transformare in limfom.
Sub 18. Sialadenozele

- Sunt modificari de volum ale parenchimului glandelor
salivare(parotidomeagalii), fara caractere inflamatorii sau tumorale.
- Cel mai frecvent implicate sunt glandele parotide cu: deformare bilaterala,
recurenta sau persistenta, nedureroasa.
- EXCEPTIE este forma dureroasa de sialadenoza asociata tratamentelor
cronice cu b-blocante;
- Apar intotdeauna pe fondul unei patologii sistemice subiacente;
- Mecanismul incriminat pentru toate situatiile este o modificare a invervatiei
autoimune a glandelor salivare. Cauzele sunt legate de:
1. tulburari hormonale;
2. tulburari enzimatice;
3. tulburari nutritionale;
4. ca urmare a efectelor secundare medicamentoase
1. Tulburari hormonale- cel mai frecvent implicat este diabetul zaharat, dar sunt
si alti factori implicati precum: hipotiroidismul, acromegalia, menopauza,
sarcina, lactatia.
2. Tulburari enzimatice- hepatita, ciroza hepatica de etiologie etanolica, insuf
renala cronica, pancreatite cronice
3. Tulburari nutritionale- bulimie, malnutritie, anorexie
4. Cauze medicamentoase- medicatia antihipertensiva, antiaritmica, psihotropa,
medicamentele folosite in tratamentul astmului
CLINIC
- Se manifesta prin aparitia de tumefactii parotidiene progresive cu caracter

bilateral asociate sau nu cu xerostomie. Aspectul sialografic poate fi normal
sau poate avea o tenta de atrofie a arborelui canalicular. Acest lucru se
datoreaza hipertrofiei acinilor salivari care blocheaza canalele de excretie prin
presiune rezultand pe termen lung atrofie si degenerare grasoasa progresiva
a intregii glande.
Tratament sialadenoze
- Compensarea patologiei de fond sau scaderea dozelor medicatiei de fond

- In formele care induc tulburari fizionomice majore se intervine chirurgical prin
parotidectomii superficiale modelante
Sub 21. Dezvoltarea ocluziei dentare
Ocluzia dentara se refera la relatiile intermaxilare, la modul cum arcada

dentara mandibulara intra in contact cu arcada dentara maxilara atat in statica cat si
in dinamica.
● Dezvoltarea relatiei intermaxilare in viata intrauterina
Inca din stadiul de embrion se stabilesc relatii intermaxilare. Pe parcurs ele

evolueaza, odata cu dezvoltarea embrionului si sufera numeroase modificari.
La nivelul MAXILARULUI- exista potentiale biologice diferite de dezvoltare
care sunt mai puternice decat la mandibula.
In prima etapa embrionul prezinta RETROGNATIE MANDIBULARA care
apare in primele 2 luni de V.I.
In a 3a luna de V.I. mandibula se dezvolta mai accentuat ca maxilarul si il
depaseste in sens antero-posterior rezultand prognatie mandibulara. In aceasta luna
se defineste bolta palatina care determina separarea cavitatii bucale de cea nazala.
Un stimul important care intervine in aceasta etapa este LIMBA.
In ultimele luni de V.I. maxilarul are din nou o dezvoltare accentuata fata de
maxilar rezultand astfel a doua etapa de retrognatie mandibulara.
● Dezvoltarea relatiei intermaxilare in lunile 0-6
In V.I. factorii care intervin in dezvoltarea ADM sunt in cea mai mare masura
GENETICI.
Dupa nastere un rol deosebit il au factorii locali si generali.
Relatia dento-dentara reprezinta rezultanta interactiunii dinamice a:
1. factorilor scheletali;
2. factorilor dentari;
3. matricelor functionale musculare.
Relatiile dintre crestele alveolare
- Nou nascutul prezinta creste alveolare dispuse in capac de cutie

- Creasta maxilara o circumscrie pe cea mandibulara
- Crestele sunt acoperite de un periost fibros si dens
- Absenta dintilor face ca mandibula sa aiba un grad de libertate a miscarilor si
sa se apropie de maxilar
- Actul suptului reprezinta cel mai important factor functional
- La sugar predomina contractia ritmica a muschilor propulsori,retropulsori si
orofaciali rezultand PRIMA MEZIALIZARE a mandibulei sau prognatismul nou
nascutului
- Declansarea eruptiei dintilor temporari marcheaza inceputul dezvoltarii
ocluziei dentare propriu zise.
● Dezvoltarea relatiei intermaxilare de la 6 luni-2 ani jumatate
- Dintii erup mai intai la mandibula, apoi la maxilar ( exceptie IL sup);

- Eruptia primilor molari deciduali vor produce prima inaltare de ocluzie;
● Dezvoltarea relatiei intermaxilare de la 3-5 ani

- De la 2 ani jumate la 5 ani, alveolele si dintii se armonizeaza si se adapteaza
in cadrul functiilor rezultand stare de echilibru morfofunctionala a dentitei
temporare;
- Cresterea arcadei in dentitia temporara este redusa;
- Reglari importante de relatii intermaxilare si relatii ocluzale au loc in plan
sagital si vertical;
- Prin fenomene de atritie are loc reducerea volumetrica naturala a dintelui
- Datorita acestui fenomen are loc prima mezializare a mandibulei si
schimbarea rapoartelor verticale ocluzale de ½ la ⅓ sau la ocluzia cap la cap
Dezechilibre sau semne de viitoare dezechilibre
- A. La 5-6 ani arcada trece de la forma de semicerc la cea de semielipsa

datorita eruptiei M1 permanenti;
- Aparitia unei arcade modificate, globale sau in forma de V rezulta semn
timpuriu de compresie de maxilar sau protruzie maxilara
- B.Ocluzia adanca acoperita sau in capac de cutie;
- C. Ocluzie cap la cap;
- D. Ocluzie deschisa
- E. Absenta atritiei este semn de alarma pentru viitoarele ocluzii distalizate
● Dezvoltarea relatiei intermaxilare in dentitiile mixte si permanente
- Erupția dintilor permanenti ca si cei temporari se desfasoara in contextul

cresterii si dezvoltarii oaselor maxilare, al dezvoltarii somato psihice generale
pe o durata de 12-13 ani.
Prima perioada- eruptia grupului INCISIV-MOLAR
- Incisivii centrali inferiori erup in pozitie LINGUALA fata de cei temporari si sunt
mai voluminosi fata de acestia rezultand solicitarea unui spatiu mai mare
pentru alinierea pe arcada;
- Incisivii centrali superiori erup cu un ax de inclinare mai mare fata de cei
temporari;
- Eruptia M1 reprezinta un moment important in reglarea 3D a arcadei dento
alveolare si a ocluziei dentare;
- Mugurii M1 superiori sunt orientati catre distal, ocluzal si oral
- Mugurii M1 inferiori se regasesc sub marginea anterioara a ramului ascendent
al mandibulei;
- Incisivii laterali inferiori- erup dupa IC sup in pozitie LINGUALA fata de cei
temporari.
A II-a perioada (eruptia grupului PM-C-M)

- Etapa debuteaza prin aparitia C sau PM definitiv si se incheie cu eruptia M2
definitiv;
- Starea de echilibru al ocluziei dentare in evolutie este dependenta de:
1. timpul, secventa si componenta meziala de eruptie;
2. raport optim intre dimensiunea dintilor si spatiul disponibil;
3. obtinerea ocluziei neutrale;
4. activitate echilibrata a matricelor functionale;
- Mecanisme de influentare a cresterii:

1. inhibarea cresterii maxilarului in anomalii de clasa a II-a;
2. inhibarea cresterii mandibulei in anomalii de clasa a III-a;
3. Expansiunea maxilara/mandibulara in vederea obtinerii spatiului
pe arcada.
Sub 22. Clasificarea Angle a anomaliilor dento-maxilare
Clasificarea Angle are drept criteriu de clasificare relatiile mandibulo-maxilare

in plan sagital.
Aceasta tine cont de M1 care are o pozitie fixa la nivelul arcadei maxilare.
Relatia NEUTRALA este reprezentata de varful cuspidului MV al M1 superior
care articuleaza in santul intercuspidian al M1 inferior.
Clasa I ANGLE
- In plan sagital relatia intermaxilara este normala;

- La nivelul M1 raport NEUTRAL;
- Sunt prezente anomalii la nivelul grupului frontal: ocluzie inversa, deschisa,
adanca acoperita si anomalii unidentare precum anodontii, dinti
supranumerari ectopici;
- echilibrul muscular este stabil;
- echilibrul facial este mentinut;
- apar tulburari la nivelul relatiilor dento-dentare si ocluzale rezultand afectare
in dinamica a mandibulei, functei fonetice si fizionomice.
Clasa II ANGLE
- Raport DISTALIZAT la niv M1- santul intercuspidian al M1 inferior este situat

distal fata de varful cuspidului MV al M1 superior;
- In functie de raportul dintilor frontali in plan vertical clasa a II-a se imparte in 2
subdiviziuni:
- malocluzii cu rapoarte distalizate bilateral si ocluzie adanca in acoperis;
- malocluzii cu rapoarte distalizate bilateral si ocluzie adanca acoperita.
1. Clasa II/1 ANGLE - OCLUZIA ADANCA IN ACOPERIS
- Se caracterizeaza prin:
1. proalveolodontie maxilara
2. retroalveolodontie mandibulara
3. prognatism maxilar
4. retrognatism mandibular
5. tip leptoprosop
6. fata prelungită
7. tegumente palide, pometi stersi
8. aripi nazale aplatizate
9. fata labiala deschisa
10. buza superioara subtire, scurtata
11. intaltimea etajului inferior marita
12. buza inferioara groasa
13. menton retrudat
14. profil CONVEX
15. capacitate redusa de incizie a alimentelor
2. Clasa a II/2 ANGLE
- Se caracterizeaza prin:
1. supraocluzie accentuata;
2. are caracter ereditar pronuntat;
3. etaj inferior micsorat;
4. buza superioara proeminenta;
5. buza inferioara rasfranta;
6. ATM modificat - tubercului articular abrupt, cavitate glenoida inalta.
Clasa III ANGLE
- Exista 2 tipuri de anomalii- progenii false si adevarate:

1. Prognatism mandibulara anatomica adevarata cu macrognatie
- dezvoltare in exces a corpului mandibulei in plan sagital si
inversarea ocluziei in zona frontala;
- dezvoltarea redusa a maxilarului superior.
2. Prognatism mandibular fals se caracterizeaza prin:

1. raporturi mezializate la nivelul M1;
2. ocluzie inversa frontala;
3. inocluzie sagitala inversa
Sub 23. Particularitățile restaurărilor protetice la pacienții cu
anomalii dento-maxilare
Restaurari protetice conjuncte:

- verificarea, perfectarea sau refacerea ghidajului anterior ( determină poziţia
planului de ocluzie, adâncimea curbelor de compensaţie, înălţimea şi angulaţia
cuspizilor).
Ghidajul în mişcările de lateralitate

- funcţie canină ( se pastreaza persoanele cu parodonţiu sănătos)
- conducere de grup lateral (asigură distribuirea forţelor la nivelul tuturor dinţilor de la
canin la molarul doi); Este dificil de realizat, deoarece solicită o conducere uniformă
pe toate suprafeţele de ghidaj până la relaţia cuspid/cuspid şi o armonizare perfectă
cu ghidajul anterior şi posibilităţile de mişcare ale condililor mandibulari.
Contactele dintre dinţii laterali pot fi realizate, fie cuspid-pantă (contacte tripodice),
fie vârf de cuspid-fund de fosă (contacte cuspid-fosă).
Contactele tripodice
- în restaurări reduse, pe o singură arcadă, dacă există un ghidaj canin sigur cu
dezocluzie rapidă a celorlalţi dinţi
- dificil de realizat
- nu se recomandă în restaurările întinse şi când există ghidaj de grup lateral
Contactele cuspid-fosă
- sunt mai uşor de realizat
- mai uşor de adaptat la particularităţile cazului
- nu necesită neapărat restaurări bimaxilare
- asigură: stabilitate ocluzală, eficienţă masticatorie şi flexibilitate în alegerea
variantelor de excursie laterală.
1.OCLUZIA ADÂNCĂ ÎN ACOPERIŞ, CU INOCLUZIE SAGITALĂ
Se caracterizează prin:-îngustarea arcadei dentare,

- forme anormale de arcadă,
- asimetrii de arcadă,
- malpoziţii dentare
- prodenţie frontală,
- rotaţii dentare,
- rapoarte ocluzale distalizate,
- inocluzie sagitală frontală.
Spaţiul de inocluzie sagitală
- dinţii frontali nu-şi exercită rolul în ghidajul anterior
- caninii nu pot interveni în ghidajul lateral
- lipsa stopurilor centrice ale dinţilor frontali poate determina erupţia incisivilor
mandibulari până la contactul cu mucoasa palatină.
Dacă nu s-a intervenit în timpul creşterii şi dezvoltării prin tratament ortodontic, la

pacientul adult tratamentul complex poate prevedea măsuri suplimentare:
Stabilizarea dinţilor frontali mandibulari:
- se estimează efectul obiceiurilor vicioase şi se încearcă combaterea lor prin terapie

miofuncţională.
- Când incisivii mandibulari au erupt în contact cu parodonţiul sau cu mucoasa
palatinală, se poate reduce înălţimea lor şi se iau măsuri de contenţie sau de
prevenire a reerupţiei.
Asigurarea celui mai bun ghidaj anterior

- se va reface morfologia caninilor singulari sau ca elemente de agregare a punţilor
pentru a asigura ghidajul anterior.
Asigurarea celui mai bun ghidaj lateral

- când distalizările sunt mai mici, de până la ½ de dinte, caninii pot asigura singuri o
protecţie funcţională
- restaurările protetice vor fi realizate în concordanţă cu protecţia de grup lateral, mai
greu de realizat din punct de vedere tehnic.
Modificarea poziţiei dinţilor maxilari

- o terapie ortodontică cu aparate fixe sau mobile
- extracţia primilor premolari
- miogimnastică pentru orbicularul buzei superioare
- se asigură contenţia prin coroane solidarizate prin care se pot face mici modificări
de formă ale dinţilor frontali.
- Faţa palatinală trebuie modelată astfel încât să asigure un long-centric suficient de

mare necesar ocluziilor în acoperiş.
- Când se propun modificări de poziţie prin microproteze este necesară o testare a
formei incisivilor maxilari prin coroane provizorii.
2. OCLUZIA CAP LA CAP FRONTALĂ (LABIODENŢIA)
- lipsa ghidajului anterior

protezarea frontală maxilară
- ghidajul anterior prin modelarea suprafeţei incizale oblic
- relief puţin cuspidat în zonele laterale
În ocluziile cap la cap totale

- restaurările protetice se modelează în raport cu un ghidaj anterior minim, asigurat
de canini
- În restaurările unimaxilare se realizează contact ocluzale tip cuspid-fosă,
- În restaurările bimaxilare se pot realiza contacte între cuspizii mandibulari şi o
suprafaţă ocluzală aplatizată maxilar, fie o „ocluzie lingualizată”
- obţinerea unei suficiente depăşiri orizontale care să scoată părţile moi în afara ariei
ocluzale prevenind muşcarea acestora.
3. OCLUZIA DESCHISĂ FRONTALĂ

- spaţiu de inocluzie verticală frontală,
- dinţii frontali superiori sunt în infrapoziţie (infradenţie),
-tulburări fizionomice,
-respiraţie orală,
-tulburări masticatorii,
-deglutiţie infantilă,
-tulburări fonatorii.
- incisivii nu-şi mai pot îndeplini rolul în ghidajul anterior
În aceast tip de anomalie putem avea următoarele situaţii clinice:

-Ocluzie deschisă frontală minimă (până la 1 mm)
- Ocluzie deschisă frontală medie (între 1 şi 5 mm) - provocată de deglutiţia
infantilă
- Ocluzie deschisă frontală severă (peste 5 mm)
4. OCLUZIA ADÂNCĂ ACOPERITĂ
-supraocluzie incisivă accentuată,

-retrodenţia tuturor incisivilor superiori sau numai a centralilor,
-perturbarea dinamicii mandibulare, mişcările orizontale sunt blocate, predomină
mişcările verticale,
-abraziunea incisivilor inferiori ca urmare a forţelor orizontale care apar ca urmare a
tendinţei la mişcări orizontale a mandibulei.
Restaurările protetice se realizează asemănător ca pentru arcadele cu relaţii

normale
- dinţii anteriori realizează contacte centrice
- nu există prematurităţi posterioare
Contacte premature posterioare

- mandibula este obligată să gliseze anterior în intercuspidare maximă,
- uzura progresivă a feţelor palatinale ale incisivilor maxilari
- supraerupţie a dintilor mandibulari
● Situaţia I: dinţii frontali nu realizează contacte centrice stabile, cei

mandibulari au tendiţa să erupă spre, sau au ajuns deja în contact cu
parodonţiul marginal pe care-l traumatizează.
● reducerea înălţimii dinţilor frontali mandibulari astfel încât marginea lor
incizală să se proiecteze supracingular pe dinţii maxilari.
● la nivelul proiecţiei marginilor incizale mandibulare se şlefuiesc trepte
orizontale supracingulare în smalţul feţelor palatinale ale incisivilor
maxilari.
● poziţionarea anterioară a incisivilor mandibulari în dreptul treptelor
supracingulare
● după asigurarea stopurilor ocluzale ale celui de-al doilea grup de sprijin se
finisează ghidajul anterior şi se realizează lucrările protetice propuse pentru
zonele laterale.
● Situaţia II: incisivii mandibulari sunt în contact cu mucoasa palatinală
La majoritatea cazurilor se poate interveni prin:
● modificarea morfologiei dinţilor prin microproteze conjuncte maxilare

sau/şi mandibulare
● protezele scheletate
● interceptorul ocluzal (Bite plan)
Situaţia III: uzura feţelor palatinale ale dinţilor frontali maxilari
-mod excepţional numai datorită unui contact sagital foarte strâns între dinţii frontali,
-Abraziunea care se produce este la început pe feţele palatinale ale frontalilor
superiori şi marginile incizale mandibulare.
Pentru armonizarea relaţiilor dinţilor anteriori în cadrul tratamentului protetic trebuie
să se parcurgă suplimentar următoarele etape:
● Depistarea şi îndepărtarea contactelor premature.

● Reducerea înălţimii incisivilor mandibulari
● Refacerea morfologiei funcţionale a feţelor palatinale ale incisivilor
maxilari.
5. OCLUZIA INVERSĂ FRONTALĂ
-rapoarte inverse în plan sagital (incisivii inferiori depăşesc pe cei superiori),

-retrodenţia incisivilor superiori,
-lipsa ghidajului anterior,
-blocarea mişcărilor mandibulare.
Dacă există o retrognaţie

-coroane pe dinţii frontali maxilari poziţionate mai anterior
Prognatism adevărat
- lucrări protetice ca la un caz normal
-care nu are nevoie de ghidaj anterior, ghidajul lateral de grup fiind suficient.
Coroane MAMLOCK/ coroane mixte

- Dacă supraerupţia dinţilor frontali este mai mare şi progresivă
- la pacientul adult este indicată devitalizarea dinţilor frontali şi contenţia lor.
Sub 24. Tratamentul preprotetic dento-parodontal, ocluzal,

chirurgical, implantologic, ortodontic
Tratamentul preprotetic
Tratamentul preprotetic este numit si tratament nespecific, fiind realizat dupa

examinarea modelelor documentare si a radiografiilor.
Are rolul de a asana cavitatea orala, indiferent de solutia de tratament protetic finala.
Tratamentul preprotetic include urmatoarele interventii:
- interventiile chirurgicale;
- tratamentul parodontal;
- tratamentul odontal;
- tratamentul de echilibrare ocluzala;
- tratamentul ortodontic;
- tratamentul implantologic.
a) Tratamentul chirurgical preprotetic:
- vizeaza obtinerea unui camp protetic adecvat reabilitarii orale si care ar trebui sa
indeplineasca o serie de caracteristici:
● RIM fiziologice in toate planurile (sagital, frontal, transversal)
● forma si marime corespunzatoare a procesului alveolar
● absenta unor deformari ale campului protetic (os si parti moi)
● mucoasa fixa cu grad fiziologic de keratinizare in zona de sprijin
● adancime adecvata a santurilor periosoase
● modelarea suportului osos in vederea inserarii implantului
Tratamentul chirurgical preprotetic al partilor moi:
1.Frenurile linguale sau labiale, de cele mai multe ori normale, nu necesita un
tratament chirurgical de corectare. In unele cazuri, insa, e necesar un tratament
chirurgical asupra frenurilor labiale , fie in scop ortodontic, fie in scopul inserarii
protezelor mobile.
2. Hiperplazia inflamatorie (hiperplazia de proteza, epulis fissuratum)- este o

hiperplazie de iritatie produsa prin traumatizarea cronica a mucoasei fundului de sac,
de obicei prin intermediul unei lucrari protetice mobile incorect adaptate marginal,
sau atunci cand atrofia suportului osos nu este compensata. Daca leziunea este
cronica , tratamentul este numai chirurgical.
3. Fibromatoza tuberozitara- reprezinta o hiperplazie a mucoasei crestei alveolare

din regiunea retromolara maxilara, cauzata, de regula, de traumatismele masticatorii.
Tratamentul este numai chirurgical , avand ca scop crearea unei mucoase fixe de
grosime normala si a spatiului necesar inserarii unor lucrari protetice.
4. Hiperplazia inflamatorie papilara palatinala –este o leziune hiperplazica

localizata la nivelul mucoasei palatine, la pacientii vechi purtatori de proteze totale,
etiologia lor fiind iritativ mecanica cronica. Tratamentul este numai chirurgical,
examenul histopatologic fiind obligatoriu.
5. Hiperplazia gingivala – reprezinta o entitate patologica avand etiologie diversa si

fiind caracterizata printr-o crestere asimptomatica, lenta si progresiva, localizata sau
generalizata, care acopera partial sau total coroanele dentare. In absenta
tratamentului, se asociaza frecvent cu resorbtia osoasa a procesului alveolar.
6. Creasta balanta – reprezinta o zona de hiperplazie, fara aspect inflamator,

localizata de obicei in zonele frontale edentate, atat la maxilar , cat si la mandibula,
ca rezultat al unei presiuni continue si indelungate asupra osului, datorate unei
proteze incorect adaptate. Lipsa de stabilitate a unei proteze este accentuata de
suprafata neregulata a mucoasei si de mobilizarea usoara a acesteia la nivelul
coamei crestei. Inainte de indepartarea tesutului balant, trebuie evaluat suportul
osos pentru a putea informa pacientul daca ulterior sau concomitent este necesara o
interventie care are ca scop imbunatatirea ofertei osoase.
7. Plastia santurilor periosoase – la mandibula, insertiile musculare inalte in raport

cu procesul alveolar pot aparea la nivelul versantului vestibular, cat si pe cel lingual.
Aceste insertii musculare pot fi repozitionate chirurgical, pentru a crea conditii
favorabile tratamentului protetic mobil. In mod curent, se practica urmatoarele
interventii chirurgicale : vestibuloplastia la mandibula –tehnica Kazanjian; plastia
santului pelvilingual- tehnica Trauner ; vestibuloplastia la maxilar – tehnica
Obwegesser.
Tratamentul chirurgical preprotetic al substratului osos:
● Extractia alveoloplastica
● Extractia alveoloplastica intraseptala
● Extractiile alveoloplastice ale dintilor egresati
● Alveoloplastia crestelor alveolare edentate
● Rezectia modelanta a crestei oblice interne (milohiohidiene) ascutite
● Rezectia modelanta a apofizelor genii hipertrofice
● Rezectia modelanta a spinei nazale anterioare
● Tuberoplastia
● Plastia modelanta a torusurilor
● Rezectia modelanta a osteoamelor periferice
b) Tratamentul preprotetic dento-parodontal
Tratamentul odontal presupune :

- tratamentul cariilor simple si complicate;
- inlocuirea obturatiilor vechi, defectuoase cu unele corecte;
- tratamente endodontice (carii profunde, distructii coronare mari,
afectiuni pulpare, tratamente endodontice vechi incorecte);
- profilaxia aparitiei cariilor la nivelul dintilor restanti – controlul placii
bacteriene, fluorizari, controlul regimului alimentar, analiza volumului si calitatii
secretiei salivare.
Tratamentul parodontal
In prima etapa controlului inflamatiei si realizarea interventiilor regenerative (scaling,

chiuretaj parodontal in camp deschis sau inchis).
In a doua etapa de tratament parodontal chirurgical este vizat controlul pungilor
parodontale.
La final se va insista asupra necesitatii pastrarii unei igiene orale riguroase.
Educarea pacientului in acest sens are o deosebita importanta pentru longevitatea
dintilor restanti si mai ales a dintilor stalpi.
Tratamentul parodontal trebuie sa preceada orice restaurare protetica fixa pentru a
dispune de un parodontiu marginal sanatos si stabilizat, ceea ce va asigura o buna
adaptare marginala a microprotezelor.
c) Tratamentul de echilibrare ocluzala
- redobândirea stării de sănătate şi confort funcţional optim la nivelul sistemului

masticator
Terapia ocluzală presupune mijloace variate, in functie de tipul si amploarea
acestora, interventiile fiind:
● ajustarea (echilibrarea) ocluzală limitată la nivelul unui singur dinte sau al unui
grup de dinţi,
● ajustarea (echilibrarea) ocluzală generalizată, la nivelul întregilor arcade
dentare,
● restaurări dentare, în special protetice, inclusiv pe implante, limitate sau
generalizate
● tratamente ortodontice, inclusiv intervenţii chirurgicale ortognatice
Terapia ocluzală este CONTRAINDICATA în următoarele cazuri:
● coexistenţa unor probleme mai grave, medicale generale sau dento-

parodontale (ex. instabilitate parodontală)
● pacienţi cu instabilitate emoţională, lipsă de interes ori complianţă
● pacienţi cu instabilitate a relaţiilor mandibulo-maxilare (ex. afecţiuni evolutive
la nivelul ATM)
● pacienţi cu sindroame algo-disfuncţionale de tip fibromialgie, dureri orofaciale,
odontalgii.
Terapia ocluzală se raportează la relaţiile de ocluzie existente, încadrandu-se

într-una din trei posibile abordări:
● menţinerea ocluziei – când se păstrează contactele ocluzale, poziţia de

intercuspidare maximă şi dimensiunea verticală de ocluzie
● modificarea ocluziei – când se schimbă contactele ocluzale, păstrându-se
poziţia de intercuspidare maximă şi dimensiunea verticală de ocluzie
● reconstrucţia ocluziei – când se schimbă poziţia de intercuspidare maximă şi /
sau dimensiunea verticală de ocluzie.
În primele două cazuri este necesar ca mijloacele terapeutice utilizate să menţină

poziţia de intercuspidare maximă iniţială. Atunci când relaţiile de ocluzie vor fi
reconstruite este necesară stabilirea unei poziţii de referinţă, determinată cel mai
frecvent prin doi parametri:
● relaţia centrică (ligamentară) sau miocentrică (musculară) şi

● dimensiunea verticală de ocluzie
În consecinţă există trei poziţii de referinţă la care se raportează terapia

ocluzală:
● poziţia de intercuspidare maximă, având cea mai bună reproductibilitate

● poziţia de relaţie centrică, determinată ligamentar, cu reproductibilitate medie
● poziţia miocentrică, determinată neuro-muscular, cu reproductibilitatea cea
mai scăzută
Într-o altă ordine de abordare a intervenţiilor ocluzale, acestea pot fi:
● terapie de urgenţă;
● terapie iniţială sau pe termen scurt;
● terapie pe termen lung.
1. Terapia de urgenţă îşi propune rezolvarea durerilor, miospasmelor acute, fie prin
indicarea unui tratament medicamentos adecvat, fie prin aplicarea unei gutiere
ocluzale provizorii şi repaus mioarticular.
2. Tratamentul pe termen scurt va cuprinde:
● educaţia pacientului;
● program de îngrijire la domiciliu;
● terapie cu gutiere ocluzale;
● kinetoterapie;
● farmacoterapie (analgezice, antiinflamatorii nesteroidiene, corticoizi,
miorelaxante, antidepresive, anxiolitice);
● terapie psiho-comportamentală.
3. Terapia pe termen lung cuprinde intervenţii la care se va recurge uneori după

insuccesul metodelor anterioare şi numai după o riguroasă precizare a relaţiei
cauză-efect :
● intervenţii ample de reabilitare ocluzală, de natură protetică, ortodontică,

ortognatică sau combinate;
● intervenţii chirurgicale asupra ATM, uneori şi asupra musculaturii.
Ocluzia funcţională
● nu necesită tratament ocluzal;

● se va păstra (conserva).
Ocluzia nefuncţională
● necesită tratament;
● se realizează o nouă schemă ocluzală, ocluzie terapeutică.
Ocluzia de necesitate
● evoluţia naturală spre ocluzia funcţională, existentă anterior, prin

autocorectare ocluzală;
● evoluţie acută – corectare terapeutică revenire la ocluzia funcţională
anterioară;
● evoluţie cronică -ocluzie de obişnuinţă.
Ocluzia de obişnuinţă
● corectare ocluzală cu posibilitatea (aproape exclusiv teoretică) de redobândire

a ocluziei funcţionale existentă anterior ocluziei de obişnuinţă;
● corectare ocluzală cu dobândirea unei relaţii ocluzale (ocluzie terapeutică)
diferită de ocluzia funcţională ocluzală.
Tratamentul ocluzal va avea in vedere 3 aspecte:

- realizarea unui plan de ocluzie corect;
- eliminarea contactelor premature si a interferentelor pentru a realiza o
ocluzie stabila;
- refacerea DVO, daca aceasta se impune.
Pentru nivelarea PO, in functie de gradul de denivelare sunt necesare:

- slefuiri la nivelul cuspizilor;
- amputari coronare urmate de devitalizari, gingivectomie sau alveoloplastie si
acoperirea cu microproteze;
- indepartarea lucrarilor fixe necorespunzatoare;
- extractia dintelui si rezectia modelanta a osului – in cazul molarilor superiori
egresati impreuna cu tuberozitatea.
d) Tratamentul ortodontic preprotetic
Obiectivele principale ale tratamentului ortodontic preprotetic (dupa Graber

si Vanarsdall):
● Estetica dentofaciala
● Functionalitatea sistemului stomatognat
● Stabilitatea ocluzala
● Clasa I ocluzala statica si dinamica
Obiective secundare ale tratamentului ortodontic preprotetic:
● Paralelismul dintilor stalpi

● Distributia favorabila a dintilor pe campul protetic
● Redistribuirea fortelor ocluzale si incizale
● Obtinerea unor ambrazuri interdentare adecvate
● Plan ocluzal acceptabil si potrivit unui ghidaj incizal la o DVO satisfacatoare
● Imbunatatirea suportului si a competentei labiale
● Raport coroana/radacina imbunatatit
● Autocorectarea defectelor mucogingivale si osoase
● Imbunatatirea automentinerii sanatatii tesuturilor parodontale
● Imbunatatire estetica si functionale
1.Paralelismul dintilor stalpi
Dintii stalpi trebuie plasati paralel unii de ceilalti pentru a permite inserarea
facila mai multor coroane de invelis si a altor lucrari protetice fixe sau mobile.
2. Distributia favorabila a dintilor pe campul protetic
Dintii ar trebui dispusi uniform atat in cazul restaurarilor fixe, cat si mobilizabile.
Mai mult, dintii ar trebui pozitionati in asa fel incat ocluzia dintilor naturali sa poata fi
refacuta bilateral.
3. Redistribuirea fortelor ocluzale si incizale
In cazul unei resorbtii osoase mari (60-70%), fortele ocluzale trebuie

directionate in axul lung al dintelui. Cand dintii din zona laterala lipsesc, si e nevoie
de pastrarea DVO, cu ajutorul aparatelor ortodontice se pot pozitiona dintii din zona
anterioara in asa fel incat acestia sa preia in sens axial fortele ocluzale, urmand ca,
printr-un tratament protetic eficient sa se restabileasca functia ocluzala si in zona
posterioara.
● Obtinerea unor ambrazuri interdentare adecvate
Spatiul interdentar adecvat, cu ambrazuri satisfacatoare si pozitionare favorabila a radacinii

permit o mai buna sanatate a tesuturilor parodontale, mai ales in cazul unor restaurari
protetice necesare. Pozitionarea intraosoasa a radacinilor reprezinta un factor important in
pato-geneza bolii parodontale , periajul interdentar si plasarea materialelor de restaurare.
● Plan ocluzal acceptabil si potrivit unui ghidaj incizal la o DVO satisfacatoare
Pentru stabilirea unui plan ocluzal acceptabil pentru o dentitie mutilata si ocluzie prabusita, se
poate insera un dispozitiv de tip gutiera Hawley cu platforma planului anterior ajustata pana
la un unghi favorabil fata de axa longitudinala a incisivilor inferiori. Acest dispozitiv permite
obtinerea unei relatii centrice, la o DVO acceptabila.
Curba lui Spee ar trebui sa fie plata spre moderata bilateral
● Imbunatatirea suportului si a competentei labiale
Multi adulti au buze superioare lungi ce pot determina retractia maxilarului. In cazul
restaurarilor din zona frontala, retrudarea este recomandat sa se efectueze in timpul
tratamentului preprotetic. In aceste cazuri se accepta palato-inclinarea caninilor superiori,
inclinarea incisivilor cu mai mult de 1,2 mm atrage dupa sine iritarea permanenta a tesutului
moale palatinal.
● Raport coroana/radacina imbunatatit
La pacientul adult cu pierdere mare osoasa, lungimea coroanei clinice poate fi marita cu
ajutorul turbinei. Daca dintele este extrudat ortodontic, aceeasi cantitate de os va ramane pe
dinte.
● Autocorectarea defectelor mucogingivale si osoase
Repozitionarea dintilor proeminenti in arcul dentar va imbunatati topografia gingivala.

Schimbarile favorabile ale osului si gingiei .
9 .Automentinerea sanatatii parodontiului
Localizarea marginii gingivale libere este determinata de inclinarea axiala a dintilor. Clinic
pare ca o autoimbunatire a igienei orale apare frecvent o data cu imbunatatirea tehnicilor de
igiena. O pozitionare deficitara a unui dinte si preparare inadevata a dintelui pot de asemenea,
pot sa conduca la declansarea bolii parodontale.
10.Imbunatatire estetica si functionala
Asa cum s-a precizat anterior, un plan bine conceput ar trebui sa ofere estetica
dentofaciala si imbunatatiri din punct de vedere al musculaturii functionale, vorbire si
masticatie.
Patologia dentara ce se poate trata ortodontic in scopuri preprotetice
● Inclinarea dintilor
● Extruzia dentara, partiala sau totala
● Coroana clinica insuficienta
● Sept interdentar ingust
● Ghidaje ocluzale nefavorabile, in special cel frontal, necesar protruziei
mandibulare
● Treme si diasteme
● Anomalii dentare cu inghesuire
● Rotari dentare
● Spatii rezultate in urma extractiilor sau in urma anodontiilor
● Ocluzii sau a angrenaje inverse
e) Tratamentul implantologic preprotetic
Obiectivele examenelor imagistice preprotetice sunt :

- identificarea posibilelor afectiuni locale,
- determinarea densitatii osoase
- determinarea cantitatii osoase
- identificarea structurilor critice care trebuie evitate in timpul interventiei de
inserare a implanturilor
- determinarea pozitiei optime pentru plasarea implantului, in functie de
incarcarea ocluzala (stabilirea pozitiei si orientarii implantului).
Interventiile premergatoare etapei protetice vizeaza etapa chirurgicala de inserare a

implanturilor. Interventiile pot cuprinde augmentarea crestelor edentate, sinus lift,
inserarea implantelor.
Ghidul radiologic
Pentru stabilirea pozitiei implanturilor si realizarea planului de tratament se poate

utiliza o gutiera diagnostica care sa contina incorporate bile de otel. Se realizeaza o
radiografie panoramica a celor doua arcade dentare, gutiera fiind pozitionata in
cavitatea orala cu rolul de a stabili inaltimea osului maxilar in raport cu gaura
mentala si canalul mandibular. La nivelul maxilarului se raporteaza inaltimea osului
fata de podeaua foselor nazale si sinusul maxilar. Fiind cunoscute diametrul si
pozitia bilelor de otel, se determina astfel pe radiografie pozitia si gradul de
distorsiune a imaginii radiologice.
Ghidul chirurgical
Dupa ce planul de tratament a fost stabilit si acceptat, se realizeaza un ghid

chirurical de catre tehnician. Configuratia acestuia va fi stabilita in functie de tipul
lucrarii protetice. Tija dignostica poate fi modificata in timpul interventiei chirgicale.
Modificarea se realizeaza prin reducerea marginii inferioare a gutierei, la 3-4 mm,
pentru a permite chirurgului decolarea si rasfrangerea tesuturilor moi in timpul
interventiei.
Alegerea implantului
Factorul care influenteaza alegerea lungimii implantului, este inaltimea osoasa a
crestei, fara a depasi limitele anatomice de vecinatate – cum ar fi nervul alveolar
inferior, sinusul maxilar, podeaua foselor nazale. Cu cat implantul va fi mai lung, cu
atat suprafata de integrare osoasa va fi mai mare.
Diametrul implantului are un rol critic in stabilirea design-ului restaurarii protetice.
Implanturile cu diametre mari (4 mm sau 5 mm) ajuta la compensarea unui os de o
calitate slaba din punct de vedere cantitativ si calitativ, cum ar fi in zona maxilara
posterioara sau in zona nervului alveolar inferior, in zona posterioara mandibulara.
Implantele cu diametru mare au pereti grosi, care rezista la fractura fata de
implantele standard, in cazul restaurarilor unidentare din zona laterala.
Alte elemente importante, pe langa grosimea implantului, sunt marimea platformei
bontului protetic , diametrul bontului protetic si tipul de conexiune.
Implantele inguste sunt indicate in zona anterioara, in cazul unei resturari unidentare
maxilare de incisiv lateral, sau pentru resturarea incisivilor mandibulari, unde spatiul
interdentar este limitat.
Alegerea bontului protetic
Pozitia implantului si angulatia acestuia pot necesita diferite tipuri de bonturi

protetice care sa asigure estetica restaurarii.
- alegerea bonturilor de vindecare

-dupa o vindecare adecvata, bontul de vindecare este indepartat.
-La nivelul fiecarui implant se fixeaza bonturile de transfer, apoi se realizeaza o
radiografie pentru a verifica asezarea exacta a acestora la nivelul implantului.
-Se realizeaza amprentarea,
- aplica analogii de implant la nivelul bonturilor de transfer, iar amprenta se va utiliza
pentru turnarea modelului din gips.
Sub 25. Tratamentul protetic in perioada de crestere
- Terapia protetica la copii si adolescenti are mai multe particularitati decat cea
a adultilor, deoarece se adreseaza unor pacienti al caror sistem stomatognat
este in dezvoltare.
- In conceperea tratamentului protetic la copii trebuie sa tinem cont de anumiti
factori:varsta, tipul de dentitie, relatiile de ocluzie, resorbita radacinilor dintilor
temporari, stadiul edificarii apexurilor, nr si extinderea breselor edentate.
1. Implicatiile caracteristicilor comportamentale in conceperea si conducerea trat
protetic
- Tratamentul se realizeaza treptat, fara constrangeri, sedintele de
tratament sa fie scurte, lipsite de durere, planificate cand pac este
odihnit, utilizarea tranchilizantelor sau sedarii constiente in cazul
copiilor anxiosi permite controlul atitudinii acestora pe parcursul
tratamentului. Tratamentele se realizeaza sub sedare profunda sau
anestezie generala in cazul copiilor foarte mici, cu dezab fizice sau
mentale, necooperanti total. Atitudinea medicului trebuie sa fie pozitiva,
ambianta cabinetului placuta.
2. Criterii de apreciere a varstei osoase
- Gradul de dezvoltare este important pentru aprecierea momentului
optim de aplicare a implantelor dentare si lucrarilor protetice fixe;
- Inainte de planificarea tratamentului protetic la pacientii tineri trebuie
avute in vedere urmatoarele: aplicarea puntilor si a implantelor dentare
trebuie amanate pana la finalizarea cresterii, pana atunci protezarea
avand caracter temporar si se realizeaza cu proteze mobilizabile.
- Protezele mobilizabile trebuie sa distribuie uniform solicitarile
mecanice, mentinand suportul osos si prevenind atrofia acestuia. Baza
protezei poate incorpora elemente ortodontice, care asigura cresterea
maxilarelor si permit deplasarea dintilor, montarea dintilor pe proteza
se realizeaza fara diastema între incisivii centrali, dar cu treme între
incisivii centrali si laterali.Proteza nu trebuie să împiedice eruptia
dintilor permanenti, acestea se adapteaza si se rebazeaza la fiecare 5
luni.
3. Criterii de apreciere a varstei dentare
- Varsta dentară permite aprecierea momentului optim de instituire al
tratamentului protetic. Metodele de apreciere a varstei dentare pot fi
rezumate in: morfologice, biochimice, clinice, radiologice. Se va urmari
gradul mineralizarii str dentare dure, dezv apexurilor, depunerea de
dentina secundara.
Etiologia necesitatii de tratament protetic la pacientii in crestere
- Situatiile clinice in care tratamentul protetic devine o necesitate la copii si

adolescenti sunt: distructiile coronare, edentatiile, anomaliile de dezv.
- Principalii factori implicati in etiologia distructiilor coronare si edentatiilor sunt:
caria, traumatismele si abraziunea patologica precoce, parodontopatiile,
tumori.
1. Caria dentara
- ocupa primul loc in patologia stomatologica a copilului si adolescentului, atat
in dentitia temporara cat si in cea permanenta. In cea temporara cei mai
frecvent afectati sunt: IC-IL maxilari, M1-M2 mandibulari urmati de Canini. Un
tip particular de carie care provoaca distructii coronare este caria de biberon
si caria rampanta.
2. Traumatismele dentare si dento-alveolare
- Au frecventa variabila data de o serie de factori ca: varsta, sex, regiune
geografica, topografia dintelui, prezenta/absenta fact predispozanti.
- Grupele de varsta cele mai afectate: 2-4 ani si 8-10 ani.
- Cei mai frecvent afectati sunt IC sup, IC inf, IL inf, IL sup. Dintii laterali se pot
fractura atat in dentita temporara cat si in cea permanenta mai ales daca sunt
afectati de carie;
- In dentitia temporara, forme clinice de traumatisme dento-paro care impun
real unui trat protetic sunt: avulsia, extruzia, intruzia, luxatia laterala, fractura
radiculara, fractura coronara.
- In dentita permanenta, tratamentele protetice au indicati in urm forme de
traumatisme: fractura coronara, fractura corono-radiculara, fractura radiculara
si avulsia.
3. Uzura dentara
- Eroziunea reprezinta forma dominanta de uzura dentara, apare la ⅓ din copii
de varste cuprinse între 2-5 ani.
4. Parodontopatiile
- Frecventa redusa la copii si usor mai crescuta la adolescenti.
- Pentru copii si adolescenti prezinta importanta parodontita prepubertala si
juvenila;
- Parodontita prepubertala apare in dentita temporara si mixta si este asociata
unor boli generale. Evolutia este rapida cu pierderea dintilor temporari la
varsta de 5-6 ani si a dintilor permanenti in jurul varstei de 15 ani;
- Parodontita juvenila- forma agresiva de boala paro care afecteaza M1 si
incisivii. In formele avansate boala duce la liza suportului osos in zonele
afectate, cu pierderea dintilor.
5. Anomalii de dezvoltare
- Afecteaza dentita temporara cat si cea permanenta.
- Dintre anomaliile de dezvoltare care necesita tratamente protetice fac parte:
- anomalii de nr, forma, volum, structura.
6. Tumorile oaselor maxilare si ale partilor moi
- Sunt intalnite tumori benigne ale partilor moi si oaselor maxilare, tumori
maligne, infectii ale oaselor maxilare ale caror manifestari clinice si tratament
de electie impun protezarea.
OBIECTIVELE TRATAMENTULUI PROTETIC IN PERIOADA DE

CRESTERE
- Tratamentul protetic in perioada de crestere urmareste:

- restabilirea integritatii morfologice si functionale ale arcadelor dentare;
- stimularea cresterii dintilor, arcadelor si oaselor faciale;
- prevenirea sau corectarea aparitiei afectiunilor ocluzale, parodontale,
ariticulare;
- restabilirea si exercitarea normala a functiilor apartului dento max;
- prevenirea instalarii obiceiurilor vicioase;
- asigurarea unui comportament psiho-social normal;
- aplicarea masurilor profilactice;
- crearea unei situatii clinice favorabile protezarii de durata.
Metode de tratament protwtic al distructiilor coronare si edentatiilor la copii si
adolescenti:
1. Restaurari protetice fixe;
2. Restaurari protetice mobile si mobilizabile;
3. Restaurari cu sprijin implantar.
Metode de restaurare a dintilor temporari cu distructii coronare mari:
1. Coroane pedodontice- se confectioneaza pe baza unei amprente, in lab de

tehnica dentara sau pot fi fabricate.
- Coroanele prefabricate pot fi de mai multe tipuri:
a. Coroane prefabricate metalice(cape) metalice- pentru restaurari ale M
temporari, rar restaurari in zona anterioara.
Indicatii: carii extinse, restaurarea dintilor cu defecte de forma si
structura, resturarea dintilor la copii bruxomani, restaurarea dintilor
stalp pentru mentinatoarele de spatiu.
- sunt livrate in doua variante: standard si preformata( are peretii
laterali convecsi catre colet, ceea ce o face mai usor de adaptat
gingival).
- Tenica de lucru coroane pedodontice sa asigure o pierdere minima de

substanta dentara:
- reducerea supraf ocluzale, separare proximala, rotunjirea unghurilor de
linie;
- alegerea coroanei, conturarea si ajustarea acesteia;
- fixarea coroanei, verificarea finala si ajustarea acesteia.
- In cazul dintilor cu leziuni aproximale, cu distructii subgg, sunt indicate

coroanele care nu sunt preconturate. Se recomanda masurarea diam MD al
prep cu ajutorului compasului;
- Uneori coroanele necesita scurtare prin taiere. Coroana trebuie sa patrunda
usor subgg, verificarea se poate face direct, vizual sau cu ajutorul unei sonde
si ate dentare proximal.
- Se va realiza o netezire a muchiilor ascutite in urma taierii coroanei pentru a
nu lez tesutul subgg.Marginea coroanei se va bizota. Conturarea marginala
se va realiza cu un cleste special. Verificarea se va efectua prin marcarea
punctelor de contact cu hartia de articulatie, contactele proximale se vor
verifica cu ajutorul atei dentare.
- Coroana se cimenteaza cu: FOZ, policarboxilat sau glass-ionomer.
Coroanele din compozit

- Sunt realizate prin metoda directa;
- Sunt reprezentate de capele de celuloid umplute cu rasina compozita;
- Indicatii: dinti frontali cu leziuni carioase extinse, dinti fracturati sau cu
modificari de culoare, malformatii congenitale, amelogeneza imperfecta.
Coroane din policarbonat

- Indicate pentru zona anterioara, dar si cea posterioara.
Coroane prefabricate din polisticle

- Cele mai estetice coroane prefabricate;
- Combina prop compozitului( duritate, rigiditate) cu cele ale
ceramicii( rezistenta la abraziune, biocompatibilitate, stabilitate colorista).
Coroane din zirconiu

- Indicatie: dinti temporari din zona anterioara.
Modalitati temporare de restaurare a dintilor permanenti

- In multe cazuri restaurarile protetice au caracter tranzitoriu, pana la finalizarea
procesului de crestere.
- Coroanele prefabricate din metal sau zirconiu- solutie temporara pana cand
poate fi aplicata coroana definitiva in cazul M cu distr coronare mari,
tratamente endodontice, anomalii de forma si structura.
- Coroanele acrilice- restaurare provizorie a frontalilor tineri afectati, cand exista
inca posbil eruptiei continue.
Modalitati de durata de restaurare a dintilor permanenti

- Fatetele vestibulare- alternativa protetica conservatoare, in cazul dintilor
permanenti tineri. Fatetele din ceramica se indica in jurul varstei de 18
anicand nivelul gg este stabilizat si igiena orala acceptabila. Pana la aceasta
varsta sunt indicate fatetele din compozit.
- Dublele fatete( V si O) repr metoda de restaurare a incisivilor cu abraziune
patologica intalnita la tinerii cu tulburari gastrice sau nutritionale.
- Fatetele ocluzale- metoda de restaurare conservatoare a dintilor din zona
laterala pentru stopare abraziunii, protejarea si refacerea tesuturilor dentare si
restab DVO-ului.
Coroanele de acoperire cu caracter de durata

- Se aplica la copii de peste 12-14 ani, pe dintii complet erupti, cu radacina
formata si suficienta structura coronara pentru a nu produce efecte adverse
pulpare prin slefuire.
- Indicate cand metodele conservatoare de tratament nu mai pot fi realizate sau
nu au avut succes.
A. Coroane metalice definitive
- Indicate pe dintii posteriori;
- Considerate restaurari rezistentem retentive;
- Coroanele mixte sunt indicate la pac peste 20 ani, cu distr coronare
insemnate, marginea gg stabila si volumul camerei pulpare redus.
B. Coroanele integral ceramice

- Indicate in cazul pac cu cerinte estetice mari si risc scazut la carii;
- Indicate dupa varsta de 18 ani cand marginea gg prezinta o pozitie stabila si
volumul camerei pulpare este redus astfel se va permite slefuirea dintilor
vitali.
C. Coroanele mixte metalo-ceramice

- Necesita indepartarea unui strat mai gros de tesut dentar;
- Este recomandat ca aplicarea sa fie amanata pana la varsta adultului.
D. Restaurari corono-radiculare
- Indicatie- dinti devitali, cu radacina formata si obt de canal corecta;
- In cazul dintilor la care radacina este incomplet formata, se aplica restaurari
provizorii pana la definitivarea formarii radacinii.
METODE DE PROTEZARE A EDENTATIILOR
1. Mentinatoarele de spatiu
- Rol de a preveni migrarile dentare, reface spatiul edentat care a suferit
modificari usoare si de a ghida eruptia dintilor in pozitiile ideale.
- Indicatie: pierderea precoce a caninilor si molarilor temporari, pierderea
frontalilor temporari inainte de eruptia caninilor, anodontie de PM2, edentatia
M1 survenita dupa eruptia M2 permanent, etc;
- Nu se indica in cazurile in care succesorul permanent va erupe in urmatoarele
6 luni sau este absent, sp ed este micsorat sau marit in sens MD;
- In functie de dintii interesati, cele mai frecvente mentinatoare de spatiu
aplicate sunt: coroana cu bara, inel cu bucla, arc lingual, arc transpalatinal,
mentinator estetic frontal.
a. Puntea fixa colata
- solutie de tratament provizorie de scurta/lunga durata a ed scurte din dent
temporara si permanent.
- Indicatii punților adezive/colate- dinti permanenti tineri, absenti congenital.
avulsie dentara, dinti absenti asociat unor defecte congenitale, dinti pierduti
prin carie;
- Contraindicatia puntilor adezive/colate- igiena bucala deficitara, leziuni
carioase extinse, dinti stalp in malpozitie, dinti stalp cu mobilitate usoara,
brese extinse;
- Avantajele puntilor adezive/colate- preparatii doar in smalt, excelente din
punct de vedere estetic, usor de reparat, pret cost acceptabil.
b. Puntea din compozit ramforsata cu fibra de sticla

- Metoda alternativa, conservatoare pentru protezarea provizorie de lunga
durata saau de mentinere a spatiului in cazul edentatiilor din cadrul ambelor
dentitii;
- Formata dintr-o str de compozit ramforsat cu fibra de sticla, fatetata cu un
material compozit specific.
c. Puntea conventionala
- rar utilizate atat in dentita temporara cat si in cea mixta;
- in dentitia permanenta sunt situatii deosebite in care se apleaza la puntile
traditionale;
- In zona laterala, se indica punti cu caracter tranzitoriu pana la finalizarea
cresterii;
- La pacientii cu boli convulsionate (epilepsie) se contraindica aplicarea
lucrarilor protetice de intindere mare sau pe dinti frontali.
d. Puntea cu elemente de agregare partiale(inlay, onlay, coroana partiala)

- reprezinta o optiune conservatoare de protezare a edentatililor pacientilor
care prezinta dinti stalpi cu camera pulpara voluminoasa.
Metode mobilizabile si mobile de restaurare a edentatiilor
1. Protezele partiale mobilizabile

- Pot fi aplicate de la 2,5-3 ani;
- Indicate in ed din cadrul ambelor dentitii;
- Limita distala a protezei este repr de planul post-lacteal;
- Saua protezei se va decupa in dreptul dintelui care urmeaza sa erupa;
- Se indic rebazari ale bazei la fiecare 5 luni si refaceri periodice ale protezelor
pentru a urmari modificarile determinate de crestere;
- Dintii din acrilat sunt montati perpendicular pe creasta alveolara;
- Ancorarea protezelor partial acrilice se real prin inele ortodontice si crosete
din sarma sau turnate, cu sau fara pinteni ocluzali.
- Exista proteze fara crosete, retentionte prin frictiunea dintre baza si fetele
palatinale ale dintilor laterali.
2. Protezele flexibile
- Indicate pac al caror suport odontal nu ofera posibilitatea aplicarii crosetelor
turnate, pac cu alergii la acrilat sau despicaturi labio-maxilo-palatine;
- Protezele elastice repr o solutie conservatoare de tratament a edentatiilor;
- Asigura pacientilor estetica si adaptare confortabila.
3. Protezele scheletate
- Indicate in cazul protezarii de lunga durata a edentatiilor;
- Proteza overlay- proteza mobilizabila sau mobila, aplicata pe dintii
nepreparati.Reprezinta o abordare reversibila, non-invaziva, cu caracter
tranzitoriu de tratament in perioada de crestere;
- Supraprotezele cu sisteme speciale( bara Dolder sau telescoape)- repr o
metoda eficienta de protezare a pac cu desp lab-max-P. Bara solidarieaza si
ofera stabilitate arcadei maxilarem, proteza restaurează defectul osos si
confera un aspect natural.
4. Protezele mobile
- Functiile unei proteze totale la copii: imbunatatirea masticatiei, esteticii ai
fonatiei, pastrarea DVO si inaltimea etajului inferior al fetei;
- Indicatii: anodontia partiala intinsa sau totala;
- Daca se aplica la varste fragede se recomanda proteze confectionate din
rasini fotopolimerizabile care sunt biocompatibile. In cazul pac cu dizabilitati
se recomanda protezele flexibile, armarea cu metal sau ingrosarea cu acrilat;
5. Lucrari protetice implanto-purtate

- Rata de succes este mai mare in cazul implanturilor, aplicate in perioada
post-pubertala sau dupa finalizarea cresterii, in cazul pac sanatosi, cu un nr
mic de edentatii;
- Se recomanda amanarea inserarii implanturilor dentare pana la 15-17 ani la
fete si 18-22 de ani la baieti. Exceptie de la regula face anodontia si
oligodontia severaa la care se recomanda pentru restabilirea functionalitatii si
stimularea dezvoltarii osului alveolar, inserarea implanturilor in timpul
copilariei inainte de puseul prepuberal sau in adolescenta;
- Dupa varsta de 6 ani zona anterioara mandibulara reprezinta locul de electie
pentru inserarea timpurie a implanturilor care sa sustina o supraproteza.
6. Gutierele
- Reprezinta dispozitive indispensabile diagnosticului si tratamentului disfunctiei
cranio-mandibulare, parasomniilor si ob. vicioase: gutiera de miorelaxare,
gutiera de tip Michigan, gutiera de stabilizare si reprozitionare.
Protezarea de durata a breselor edentate este indicata in: procesele de

crestere faciala incheiate, volumul camerei pulpare a dintilor permanenti
bresei edentate permit prepararea lor fara riscul deschiderii camerei pulpare,
dintii permanenti sunt complet erupti.
Sub 26. Determinantii miscarilor mandibulare si determinantii

ocluziei dentare
Conceptul de stabilitate ocluzala:

- Implica 3 factori:
1. determinantul anterior(dentar);
2. determinantul functional(neuro-muscular);
3. determinantul posterior( articular temporo-mandibular)
1. DETERMINANTUL ANTERIOR(DENTAR)
- Stablitatea ocluzala este data de eficacitatea stopurilor ocluzale. Stopurile
ocluzale realizeaza contacte multipozitionate prin intermediul cuspizilor de
sprijin( primari, principali, activi);
- Rolul cuspizilor de sprijin:
- mentin DVO;
- nu permit migrarile dintilor;
- concentreaza solicitarile asupra dintilor in axul lung al acestora
- Elementele de morfologie dentara cu rol de sprijin al ocluziei sunt

sistematizate de catre Abjean si Korbedeau in urmatoarele 3 clase:
1. cuspizii V ai PM si M inf;
2. marginile libere ale C inf si cele incizale ale incisivilor inf;
3. cuspizii P ale PM si M sup.
- In cadrul rapoartelor normale de ocluzie corespondentele de angrenare ale
elementelor morfologice dentare sunt:
a. Pentru stopurile de clasa I-a:
- cusp PM si cei meziali ai M realizeaza puncte de sprijin cu
creasta marginala meziala ale omologului si cea distala a
dintelui situat mezial;
- cuspizii distali ai M2 si ai M3 si cusp centro-vestib al M1 inf
contacteaza tripodic foseta centrala antagonista.
b. Pentru stopurile de clasa a II-a:
- marg libere ale frontalilor inf se sprijina pe fetele P ale frontailor
superiori, infracingular. Raport esential pentru stabilitatea
ocluziei si pentru rolul functional al acestor dinti in miscarea de
propulsie si lateralitate cu contact dento-dentar.
- rapoartele variate ale grupului frontal in intercuspidare recunosc
mai multe situatii clinice:
- ocluzia psalidodonta;
- labiodontia(ocluzia cap la cap);
- protruzia bimaxilara fiziologica.
Gradul de supraacop incisiva in plan vertical= OVERBITE;

Decalajul sagital intre fetele P ale frontalilor superiori si cele V ale
frontalilor inferiori=OVERJET
c. Pentru stopurile de clasa a III-a:

- cusp P ai PM si M contacteaza fosetele distale ale dintilor
omologi inferiori.
In anomaliile dento-maxilare de clasa a II-a si a III-a Angle, se modifica si
rapoartele de contactare dento-dentara.
De partea opusa cusp activi- se afla cei inactivi- cusp V la maxilar si L la
mandibula, fiecare facand contact numai cu cate un singur versant de cuspid
antagonist.
- Rolul cuspizilor inactivi este dublu:
- anuleaza componentele orizontale ale fortelor ocluzale = cuspizi de
echilibru;
- prin versantii lor de ghidaj asigura conducerea mandibulei in miscarile
de lateralitate.
CONCEPTE OCLUZOLOGICE:
1. Gnatologic;
2. Freedom in centric.
- In schemele ocluzale gnatologice IM coincide cu RC= point centric. Relatia

dintre arcadele dentare si ATM este fixata de morfologia ocluzala, astfel
configurata incat sa determine o singura pozitie in care survine IM. Imbinarea
dintre cele doua arcade antagoniste este obtinuta prin tripodarea contactelor
ocluzale.
- In schema freedom in centric- se presupune existenta la nivel ocluzal a unei
zone de libertate de 0,5-1mm anterioara pozitiei de contactare in RC, iar dpdv
mecanic necesita o contactare de tip cuspid-suprafata.
Conceptul freedom in centric permite o mai buna adaptare a muscultaturii

masticatorii si a ATM la iregularitatile ocluzale. Realizarea contactelor dentare
punctiform cuspid activ-fosa antagonista, cuspizii inactivi fiind in usoara inocluzie,
ceea ce va permite ajustarea cu usurinta a relatiilor ocluzale. Fosa antagonista
cuspidului activ se modeleaza sub forma unei depresiuni concave, astfel incat
aceasta sa permita efectuarea traiectorilor protuzive de laterotruzie si mediotruzie.
Particularitatile ocluzale ale celor doua conceptii ocluzologice:

1. Conceptia freedom in centric:
a. RC nu coincide cu IM;
b. Long centric+wide centric= freedom in centric;
c. raport ocluzal cuspid/creasta marginala;
d. deglutita se efectueaza in IM;
e. ct dento-dent la toti dintii frontali si laterali;
f. miscarea de propulsie prin ghidaj incizal;
g. in miscarea de lateralitate functie de grup;
h. lipsa ct pe partea de balans in lateralitate.
2. Conceptia gnatologica:
a. RC=IM= POINT CEETRIC;
b. raport tripodic cuspid/foseta;
c. deglutitia se efectueaza in RC;
d. contacte la dintii posteriori, dar la cei anteriori inocluzie pentru protectia
mutuala in propulsie;
e. ghidaj incizal in propulsie;
f. in lateralitate protectie canina;
g. lipsa ct de partea de balans in lateralitate.
2. DETERMINANTUL POSTERIOR(ARTICULAR)
- Reprezentat de ATM;
- ATM umana este de tip ginglimo-artroidal, permite efectuarea
concomitenta atat a miscarilor de rotatie cat si cele de translatie a
condililor mandibulari.
- Suprafetele articulare sunt reprezentate de cavitatea glenoida pe de-o
parte si de condilul mandibulei pe de alta partea, structuri acoperite de
un tesut fibros avascular.;
- Panta tubercului articular are o inclinatie de 5-55 grade, cu o medie de
33 grade. Lungimea acesteia este de 9 mm. Pe aceasta suprafata are
loc alunecarea mandibulei la deschiderea gurii si in miscarile de
propulsie.
- Condilul mandibulei- forma elipsoidala, cu dimensiunea transversala de
8-20 mm si de 8-10 mm antero-posterior.;
- Prelungirile axelor lungi condiliene formeaza un unghi deschis anterior
cu valori cuprinse intre 140-160 grade. La majoritatea prelungirile
axelor condiliene se intersecteaza inainte de foramen magnum intr-un
punct situat lateral fata de planul medio-sagital.;
- Meniscul articular- str avand forma de lentila biconcava, este
avascular, fara fibre nervoase in zona centrala supusa presiunilor.
ROLUL meniscului este multiplu:
1. transforma cele doua suprafete articulare in congruente;
2. separa cavitatea articulara in doua compartimente:unul
superior temporo-meniscal si unul inferior menisco-
condilian, ambele umplute cu lichid sinovial;
3. faciliteaza prin caracterul ginglimo-artoidal al articulatiei,
propulsia mandibulei;
4. are rol de tampon, de amortizare a presiunilor exercitate
asupra articulatiilor;
- Anterior, meniscul este locul de insertie al capsulei articulare si
fascicolului superior al muschiului pterigoidian lateral;
- Posterior de meniscul articular se fixeaza atasamentul posterior
meniscal sau zona bilaminara;
- Ligamentele articulare sunt cele care limiteaza miscarile extreme
posibile in articulatie la miscari functionale, intarind totodata capsula
articulatiei.
- ligamentul temporomand;
- ligamentul medial;
- ligamentele colaterale;
- ligamentul sfenomand;
- ligamentul stilomand.
- Cunoasterea morfologiei si functionalitatii ATM este estentiala pentru

inregistrarea conceptului dezechilibrului intern al ATM, caracteristica
majoritatii sindroamelor disfunctionale craniomandibulare;
- Morfologia articulara si cinematica acesteia sunt elemente definitorii
pentru programarea articulatoarelor in reabilitarile orale.
3. DETERMINANTUL FUNCTIONAL NEUROMUSUCULAR

- Muschii mobilizatori ai mandibulei participa la diferite miscari in functie
de stimularea la care raspund. Astfel:
- stimularea corticala determina misc voluntare;
- stimularea bulbo-protuberentiala determina miscari reflexe ale
mandibulei;
- stimularea mezencefalica determina efectuarea misc
automatizate.
- Muschii mobilizatori ai mandibulei constituie grupele musculare

responsabile de miscarile mandibulei: coborarea si ridicarea
mandibulei, lateralitatea, propulsia si retropulsia mandibulei,
mentinerea pozitiei de postura a mandibulei.
Sub 27. POZITIILE SI MISCARILE FUNDAMENTALE ALE

MANDIBULEI
- Articulatia temporo-mandibulara- este o articulatie sinoviala, unica articulaţie mobilă
a craniului, singurul element nemodificat chiar si in urma edentatiei si este
considerată cea mai complexă articulatie a corpului uman.
- Articulatia temporo-mandibulara- este o diartroza bicondiliana ce realizeaza
mișcări tridimensionale ce se descompun din punct de vedere analitic in trei proiectii
plane:
- sagital;
- transversal;
- frontal
- Aceste proiectii prezinta la randul lor doua miscari simple:
-o miscare de rotatie
-una de translatie
- Rotatia se realizeaza în jurul unei axe imaginare (axa balama terminala) care trece
prin cei doi condili mandibulari, atunci cand realizeaza o miscare pura, în timpul
deschiderii gurii pe o distanta de maximum 20 mm.
Clasificare miscarilor mandibulare:

Miscari fundamentale:
● Miscare de rotatie;
● Miscare de translatie;
Miscari combinate:
● Miscari limita;
● Miscari functionale;
- Miscarea de rotatie pura - in aceasta miscare orice punct de pe mandibula parcurge
o traiectorie curba a carei lungime creste proportional cu distanta punctului
considerat la axa de rotatie.
- Translatie – fiecare punct de pe mandibula se va deplasa pe o traiectorie aproximativ
liniara, iar distanta fiecarui punct de pe mandibula, parcurge distanțe egale fata de
punctul de origine.
- Miscarile fundamentale au loc in cele 3 planuri:

1. Sagital: axa bicondiliana; translatia tot perpendicular pe planul sagital;
2. Orizontal: cele 2 axe de rotatie, dr/stg, se afla la nivelul unuia dintre condili;
3. Translatie: (alunecare in plan sagital) propulsia/retruzia.
Directia si amplitudinea miscarilor mandibulei sunt determinate:

- structurile particulare ale ATM;
- de contractia muschilor mobilizatori;
- de relieful ocluzal al celor 2 arcade dentare.
Cele 3 categorii de elemente anatomice poarta numele de determinanti:

1. posterior – articular
2. mijlociu – muscular
3. anterior - dentar
Practic este vorba de miscarile de:
• deschidere;
• inchidere;
• propulsie;
• retruzie;
• si rezultatele compunerii acestora in plan sagital;
Analiza acestei arii de deplasare maximă in plan sagital poate evidentia diversitatea
de miscari ale mandibulei si pozitiile fundamentale ale acesteia:
1. RC = relatia centrica
2. IM = intercuspidare maxima
3. CCP = pozitia cap la cap in propulsie
4. PM = propulsia maxima
5. DM = deschiderea maxima
6. I = deschiderea gurii in axa balama terminala
7. R = repaus
Miscarile functionale ale mandibulei:
1. MASTICATIA – rol de a pregăti mecanic produsele alimentare;

- insaliveaza bolul alimentar, il inmoaie si in acelasi timp incepe si
procesul de digestie.
Masticatia este un act reflex dobandit, la nou-nascut nu exista o masticatie pana la
aparitia dentitiei.
Deglutitia si hranirea la nou nascuti se face prin reflexe muco-musculare, reflex
tactilo-chinestezic. Odata cu aparitia dintiilor dinamica mandibulara se bazeaza pe un reflex
parodonto-muscular, se dezvolta alti receptori la nivelul mucoasei si a limbii. Astfel incat
reflexul devine tactilo-gustativo-chinestezic.
Prof. Costa a impartit tipurile individuale de masticatie in 3:
-tocator;
-frecator;
-mixt.
- Ramfjord a considerat ca acte esentiale in masticatie mai intai

prehensiunea/prinderea si incizia alimentelor. O propulsie a mandibulei pana la
poziția cap la cap, apropierea arcadelor muchie la muchie, frangerea alimentului.
Fragmentul este preluat de limba care are rol foarte mare in masticatie.In dinamica
mandibulara limba ia fragmentul si il plaseaza pe una din hemiarcade in zona laterala
urmand fărâmițarea. Joaca un rol si chinga labio-geniana care nu permite bolului
alimentar sa treaca in vestibul ci ramane pe suprafetele ocluzale unde urmeaza
triturarea/macinare.
- In masticatie deschiderea gurii se face cam in ½ fata de maxim. (3.5 cm femei; 4 cm
barbati). Mandibula in pozitie maxima de lateralitate pe partea unde se afla
alimentul si revenirea in propulsie. Ciclul masticator are forma unei picaturi. Unghiul
format de orizontala cu traseu de intoarcere este cam de 45 de grade; unghiul
format intre traseul de intoarcere si verticala este de 20-25 de grade. 5-6mm este
deplasarea laterala.Contactul final de revenire este un contact de scurta durata 0,15
sec. In deglutitia pe gol este de 1,5 sec.Viteza de deplasare a mandibulei este de 7,5
mm pe secunda.
2. DEGLUTITIA
- Miscare functionala;
- Urmeaza dupa un anumit numar de cicluri masticatorii. Numarul este in functie de:
- -tipul constitutional al individului
- sex
- starea arcadelor dentare-pana la atingerea pragului de deglutitie
- Deglutitia are 3 faze:

1. faza orala/bucala prin care limba preia bolul alimentar;
- se ridica spre bolta palatina cu varful, inainte de a se contracta
muschii linguali
- se contracta muschii ridicatori pentru a fixa mandibula pe arcada
maxilara. Dupa, incepe contractia muschilor linguali, limba ia forma de
jgheab si bolul alimentar aluneca pe fata dorsala a limbii spre istmul
faringian. La acel nivel bolul este impins si incepe :
2. faza faringiana, muschii de la nivelul faringelui prin contractia lor imping bolul
spre faringe. Inainte de asta osul hioid este ridicat, glota este acoperita de
epiglota inchizand calea aeriana lasand deschisa calea digestiva.
3. Impingerea spre esofag – etapa esofagiana.
3. FONATIA
- Act motor in dinamica mandibulara de mare complexitate si care necesita
coordonare neuro-reflexa precisa.
- Se realizeaza prin miscari de ridicare si coborare a mandibulei si rare ori mișcări de
propulsie.
- Fonatia are si ea 2 mecanisme de producere:
- faza subglotica;
- faza supraglotica;
PROPULSIA MANDIBULEI- PLAN SAGITAL
- Avansarea punctului interincisiv mandibular (pe diagrama Posselt) este mișcarea de

propulsie cu contact dento-dentar a mandibulei din IM.
- PROPULSIA MAXIMA- Din pozitia de cap la cap mandibula are posib sa efectueze o
miscare ampla spre anterior, cu o traiectorie spre anterior si superior pana la un
punct limita.
- Ghidarea(conducerea) miscarii de propulsie:
1. Misc de propulsie cu ct dento-dent se analizeaza de la pozitia de IM la pozita
de CCP ( cap la cap).
2. Miscarea de propulsie- condusa de ghidajul anterior. Avansarea mand din poz
de IM se face prin ct dintre marginea libera a incisivilor mandibulari pe fata P
a incisivilor maxilari pana cand acestia ajung in pozitia de CCP.
3. Contactul dintre incisivi in timpul miscarii de propulsie trebuie sa determine
dezocluzia tuturor dintilor cuspidati.
4. Ideal miscarea de propulsie este sustinuta de cei 8 incisivi, dar nr dintilor
frontali care participa la ghidaj depinde de curbura incizala si alinierea dintilor
din zona frontala.
5. Considerat functional si ghidajul anterior sustinut numai de 2 incisivi maxilari
cu antagnostii lor.
Def INTERFERENTA- obstacol care impiedica realizarea unui ghidaj functional
(obostacol pe parcursul unei miscari).
6. Daca ghidajul anterior se real prin ct unui singur incisiv maxilar cu
antagonistul -interferenta in propulsie pe partea lucratoare.
7. Daca in timpul miscarii de propulsie apare un contact dento-dentar la nivelul
dintilor cuspidati- in terferenta in propulsie de partea nelucratoare.
Orice restaurare protetica din zona frontala trebuie sa rezolve 3 categorii de probleme:
1. legate de morfologia fetelor vestibulare;
2. pozitia si forma marginilor incizale;
3. relieful palatinal.
- Cu cat dinti frontali sunt mai slab implantati cu atat ghidajul trebuie realizat de mai
multi dinti frontali. Acesta trebuie sa fie lin, cu panta mai deschisa si care sa asigure
dezocluzia dintilor laterali.
- LATERALITATEA- PLAN TRANSVERSAL

- Cap la cap in lateralitate- pozitia in care caninii ipsilaterali se gasesc in raport relativ
„cap la cap”.
- Marginea libera a caninului mandibular parcurge spatiul situat pe fata palatinala a
cantinului antagonist intre zona paracingulara( stop ocluzal) si marginea libera.
- Miscarea de lateralitate a mandibulei se urmareste clinic mai usor decat revenirea
din lateralitate.
- Pozitia de pornire pentru traseul IM-CCL este stabila( pleaca din IM), dar cea pentru
revenirea din lateralitate este una instabila.
- Lateralitata se realizeaza printr-o miscare complexa care se manifesta la nivelul
arcadelor dentare prin rotatie si translatie.
- Miscarea functionala de lateralitate este:
- mai ampla in zona frontala;
- progresiv mai redusa in zona laterala.
Ghidarea( conducerea) miscarii de lateralitate - ghidaj canin, ghidaj antero-lateral,

ghidajul de grup lateral.
- Elementele dentare de ghidaj ale miscarii de lateralitate trebuie sa se gaseasca
NUMAI PE PARTEA LUCRATOARE( spre care se face lateralitatea);
- Contactele dento-dentare pe partea NELUCRATOARE sunt considerate
nefunctionale.
1.Ghidajul canin(conducerea canina) in lateralitate

- la 57% din oameni, miscarea de lateralitate este sustinuta numai de caninii de pe
partea pe care se efectueaza miscarea.
- Porning din IM, marginea libera a caninului mandibular aluneca pe fata P a caninului
maxilar pana cand cei 2 cuspizi ajung in pozitia de CCL.
- Acest ghidaj trebuie sa produca dezocluzia imediata si totala a tuturor celorlalti dinti.
- Se mai numeste si protectie canina deoarece prin ct numai al caninilor se realizeaza
protectia parodontiului tuturor celorlalti dinti.
- Caninul este capabil sa suporte intreaga miscare de lateralitate deoarece:
- are pozitie privilegiata, la distanta de locul de aplicare a fortei si de pct de
sprijin al mandibulei(ATM);
- are o radacina puternica;
- se gaseste implantat in dreptul unuia dintre stalpii ososi maxilari;
- parodontiul caninului are sensibilitate proprioceptiva mai fina.
2. Ghidajul antero-lateral ( conducerea antero-laterala) in lateralitate

- Conducerea miscarii de lateralitate poate fi suportata la unii oameni de canini si unul
sau mai multi incisivi.
- In pozitia de CCL - contactele dento-dentare trebuie sa fie prezente numai la nivelul
marginii libere a caninului si a incisivului/incisivilor care au participat la acest ghidaj.
- Participarea mai multor dinti la acest tip de conducere prezinta avantaj- in cadrul
pregatirii protetice a caninului, ceilalti dinti participanti la ghidaj folosesc drept
„martor” pentru realizarea protetica corecta a fetei palatinale a caninului.
- Restaurarile protetice transforma un ghidaj canin in ghidaj antero-lateral.
3. Ghidajul de grup lateral( conducerea de grup lateral) in lateralitate

- La acest ghidaj participa PM si M de pe partea lucratoare sau C impreuna cu PM si M
de pe partea pe care se realizeaza miscarea de lateralitate.
- In acest ghidaj, cupsizii vestibulari ai PM si M mandibulari aluneca pe versantul
intern al cusp vestibulari ai PM si M antagonisti.
- Analiza ocluzala trebuie sa evidentieze care sunt dintii care participa la ghidaj.
- Obstacolul care apare in timpul miscarii de lateralitate de partea lucratoare=
interferenta lucratoare in lateralitate.
- Daca obstacolul se observa exclusiv la sf miscarii in pozitia CCL= contact prematur
lucrator in lateralitate.
- Daca in timpul miscarii de lateralitate intervine un contact dento-dentar la nivelul
unui PM de pe partea opusa= interferenta nelucratoare in lateralitate.
- Daca in pozitia de CCL exista un contact la nivelul arcadelor dentare pe partea opusa
deplasarii= contact prematur in lateralitate pe partea nelucratoare.
Sub 28.Criteriile ocluziei functionale

1. stopuri ocluzale stabile, multiple, simultane in RC si IM;
2. ghidaj anterior armonizat cu miscarile functionale ale mandibulei si
posibilitatile articulatiei temporo-mandibulare;
3. dezocluzia tuturor dintilor cuspidati cand mandibula efectuează mișcarea de
propulsie;
4. dezocluzia dintilor cuspidati de pe partea nelucratoare cand mandibula face
mișcarea de lateralitate;
5. absența interferențelor pe partea lucrătoare in mișcarea de
lateralitate,indiferent de tipul ghidajului.
Sub 29. Examinarea clinică şi paraclinică a ocluziei dentare
În mod obişnuit, analiza raporturilor mandibulo-maxilare de ocluzie se înscrie în

protocolul general de examen stomatologic, iar datele culese se consemnează în
fişa clinică. Fişele uzuale nu cuprind însă rubrici în care să se înregistreze informaţii
detaliate privitoare la raporturile de ocluzie; fiind necesară utilizarea unor formulare
specifice; folosirea acestora este legată de câteva cazuri particulare:
- reabilitările (reconstrucţiile) ocluzale complexe;
- situaţiile în care patologia de natură ocluzală este semnificativă (tulburări temporo-
mandibulare);
- studii clinice (fişe de cercetare)
Avantaje:
• elaborarea unui diagnostic corect;
• conceperea unui plan de tratament adecvat;
• aprecierea obiectivă a evoluţiei post-terapeutice;
• aspectele administrative, ştiinţifice şi/sau medico-legale asociate practicii
stomatologice;
1. Analiza ocluzală primară, obligatorie pentru orice examen stomatologic iniţial;
trebuie să includă:
a. un sistem de screening pentru tulburările craniomandibulare:
a.1 - chestionar anamnestic;
a.2 - dialog medic-pacient;
a.3- examinare clinică directă a A.T.M. şi muşchilor masticatori;
A1. Chestionar anamnestic

Există numeroase variante ale acestor chestionare care au ca obiectiv comun
evidenţierea principalelor simptome prezente în cadrul tulburărilor
craniomandibulare.
• dureri la masticaţie;
• limitări sau blocări ale mişcărilor mandibulare;
• clic-uri, cracmente articulare;
• sensibilitate, dureri musculare;
• dureri în zona maxilarelor, auriculară, oculară, faringiană, facială, cervicală,
a umerilor sau spatelui;
• cefalee;
• tulburări senzoriale, de vedere, tinitus, vertij;
• congestie otică sau sinusală;
• fatigabilitate generală.
A.3. Examinare clinică directă a A.T.M. şi muşchilor masticatori;

Examinarea musculaturii mobilizatoare a mandibulei este indicată în cazurile în care
se evidenţiază semne sau simptome ale unor tulburări cranio-mandibulare.
Inspectia se relizeaza prin examinarea comparativă a regiunii pretragiene atât în

repaus cât şi în timpul mişcărilor mandibulare, în special în timpul deschiderii
maxime a cavităţii bucale.
Vom urmari:
• asimetrii : -de relief sau de motilitate
• cicatrici - post traumatice, postchirurgicale
Ascultaţia se poate realiza cu ajutorul stetoscopului şi pot aparea:
● Gnatosonii (zgomote) fără semnificaţie patologică:
– Asemănătoare unui huruit, ce se datorează efectului contracţiei musculare ;

– Datorate pulsului arterei temporale etc
● Gnatosonii cu semnificaţie patologică:
– Cracmente – apar sub forma unor pocnete;

– Crepitaţii – sunt asemănătoare „scrâşnetului zăpezii” care este călcată sau
frecării la ureche a părului.
Cracmentele pot aparea sub două forme:
– nereciproce, care în funcţie de mobilitatea mandibulei la închiderea sau
deschiderea gurii pot fi: incipiente, medii şi terminale
– reciproce.
Cracmentele reciproce sunt zgomote ce apar la începutul deschiderii cavităţii
bucale, fiind urmate de alte sunete ce apar terminal la închiderea ei. Indiferent de
manifestarea lor asimetrică şi uneori simetrică, ele sunt considerate a fi antreul
osteoartrozei ATM, iar în momentul în care această afecţiune apare, cracmentele
dispar, în locul lor survenind crepitaţiile.
Palparea
Se palpează bilateral polul lateral (preauricular) şi cel postero lateral (în conductele
auditive externe) al celor doi condili, obţinându-se informaţii referitoare la:
• modificările morfologice ale celor doi condili mandibulari,
• sensibilitatea regiunii articulare
• modalitatea prin care se realizează mişcările la acest nivel
o simetric - asimetric
o continuu – sacadat
o lin - cu crepitaţii / cracmente
Examenul indirect al A.T.M.

Examenul mişcărilor de deschidere, închidere, lateralitate, propulsie şi retropulsie.
Elementele umarite
• direcţia după care se realizează mişcarea
• zgomotele intraarticulare asociate cu un tip de deplasare
• capacitatea de deplasare activă ori pasivă (asistată, condusă de operator)
• diferenţierile între excursiile celor doi condili
Examenul muşchilor mobilizatori ai mandibulei

a. Inspecţia
Prin inspecţie se pot evidenţia:
• hipertrofia maseterină unilaterală - masticaţie unilaterală;
• hipertrofia maseterină bilaterală - bruxism;
• contracţia maseterilor, de către pacient, în timpul conversaţiei - parafuncţie oc;
b. Palparea
Prin palpare se evaluează comparativ stânga - dreapta volumul, consistenţa şi
sensibilitatea musculară:
MUŞCHII TEMPORALI
Se face bimanual, la nivelul ambelor scuame temporale, evaluând tonicitatea celor 3
fascicole: anterioare, posterioare şi medii. Pacientul este rugat să strângă dinţii, în
intercuspidare maximă, apoi după o perioadă de relaxare se exercită presiuni
digitale alternative (cu degetele index, mediu şi inelar). În cazul unei disfuncţii disco-
condiliene această regiune este dureroasa.
MUSCHII MASETERI
De obicei se realizează bilateral pe toată lungimea muşchilor, de la osul zigomatic la
unghiul mandibulei, prin strângerea anteroposterioară a masei musculare, presând
cu indexul şi policele fasciculele superioare. Pentru ca masele musculare
maseterine să se evidenţieze, se cere pacientului să strângă dinţii, după care i se
solicită să nu mai strângă arcadele dentare, pentru a se obţine o relaxare. In cazul
bruxismului, palparea este mult mai uşor de efectuat, evidenţiind prezenţa unei
hipertrofii şi a unei stări continue de hipertonie.
Orice durere apărută în această zonă se datorează contracţiei anormale exercitate
de masa profundă a maseterului datorată unei ocluzii traumatogene din cadrul
bruxismului.
MUSCHII DIGASTRICI
Pântecele posterior se palpează între index şi medius plasaţi de o parte şi de alta
între unghiul mandibulei şi faţa anterioară a muşchiului sternocleidomastoidian, în
partea sa superioară, exercitând o presiune direcţionată în sus şi medial; pântecele
anterior se palpează în aceeaşi direcţie şi cu aceleaşi degete plasate extraoral la
jumătatea distanţei dintre unghiul mandibulei şi menton. Hipertonia acestor muşchi
poate provoca durere în partea superioară a gâtului sau o tensiune tipică de cefalee
recurentă.
MUSCHII STERNOCLEIDOMASTOIDIENI
Aceştia sunt reperaţi prin „ciupirea” lor între police şi index în dreptul inserţiei sterno-
claviculare, a mijlocului pântecului şi posterior pe extremitatea inferioară a
mastoidelor prin aplicarea unor presiuni cu ajutorul indexului şi mediusului. În cazul
în care există un contact ocluzal prematur în relaţie centrică la nivelul molarilor va
produce o contracţie cronică a pterigoidianului extern, deplasând astfel anterior
condilii şi mandibula. Concomitent cu acest spasm se va antrena prin tracţiune şi
inserţia mastoidiană, rezultând o durere indusă în ceafă a muşchiului
sternocleidomastoidian.
B . Examenul raporturilor ocluzale dentare

EXAMENUL MIŞCĂRILOR MANDIBULARE (FĂRĂ CONTACTE DENTO
DENTARE)
Miscarea de deschidere a cavitatii bucale(CB)

1. Amplitudinea deschiderii gurii.
● Trebuie să fie între 30 – 40 mm. O valoare sub aceste cifre reprezintă o
„încorsetare musculară” care este prezentă în sindromul de disfuncţie
temporo-mandibulară, iar o depăşire reprezintă o laxitate capsulară care
poate fi însoţită şi de subluxaţia sau chiar luxaţia condiliană.
2. Traseul descris de punctul interincisiv mandibular (traseul mandibulei) în timpul

desc. şi închiderii gurii
● În locul unui traseu strict în plan sagital se pot constata devieri ale mandibulei,
mai ales la începutul sau la sfârşitul mişcării de deschidere/ închidere a gurii.
● Devierea din planul sagital are drept cauză hipomobilitatea condilului de
partea către care deviază mandibula.
● uneori mişcarea nu este continuă, rectilinie - "în baionetă", după o linie frânta,
în zig-zag.
RAPORTURILE INTERARCADICE ÎN I.M.

Se urmăresc relaţiile ocluzale în cele trei planuri anatomice:
● în plan frontal
- frontal : se urmăreşte gradul de supraacoperire (OVERBITE) frontală a dinţilor

inferiori de către cei sup
*patologic:-ocluzie adanca in acoperis
- ocluzie adanca acoperita
- ocluzie prabusita(s-au pierdut stopurile din zona laterala)
- lateral : se urmăreşte dacă dinţii laterali stabilesc contact ocluzal cu antagoniştii,
se găsesc în inocluzie faţă de aceştia (INFRAOCLUZIE) sau depăşesc, prin migrări,
nivelul planului de ocluzie (SUPRAOCLUZIE)
• în plan sagital
∗ frontal - se urmăreşte prezenţa contactului sau distanţa (OVERJET) între
marginile incizale ale frontalilor mandibulari şi antagonişti şi reperul canin (vf
caninului inf in nisa masticatorie IL-C sup)
∗ lateral - se urmăreşte reperul (cheia) ANGLE la molarii de şase ani
• in plan transversal, arcada maxilară o circumscrie pe cea mandibulară (cu un

cuspid, în zona laterală).
-patologic : -ocluzia inversă (sector de arcadă) sau angrenajul invers (grupe
reduse de dinţi).
CONTACTE OCLUZALE ÎN I.M

Se verifică dacă pacientul poate închide în I.M. printr-o mişcare fermă, precisă,
repetabilă. Sunetul care rezultă trebuie să fie unic, monotonal.
Verificarea unicităţii poziţiei de I.M. se face şi cu hârtie de articulaţie (pe dinţii uscaţi
în prealabil): pacientul strânge dinţii întâi încet, apoi repede;
Observam:
● dacă ocluzia este suportată de toţi dinţii sau numai de unul ori câţiva dinţi (cte
premature in I.M.)
● Este foarte important să se observe dacă după stabilirea primului contact
mandibula deviază (alunecă, derapează) spre anterior, spre dreapta sau spre
stânga, fiecare deviere având semnificaţia ei pentru analiza ocluzala.
Aspectele patologice referitoare la poziţia de I.M. pot fi sistematizate astfel:

• absenţa contactelor ocluzale (edentaţii neprotezate, restaurări odontale/protetice
în infraocluzie)
• prezenţa unor contacte ocluzale foarte puternice
o la nivelul unor restaurări odontale / protetice înalte, aplicate recent
o post ortodontic
o mai rar - post traumatic, post chirurgical
• absenţa unei poziţii ferme de I.M. (de ex. postortodontic, după aplicarea unor
gutiere ocluzale de repoziţionare, etc. )
EXAMENUL POZIŢIEI DE R.C. ŞI RAPORTUL R.C. - I.M.
Tot în cazul examinării rapoartelor statice se efectuează determinarea RC (ocluziei

în RC).
Se recomandă pacientului:
• să ducă vârful limbii cât mai posterior în zona palatului moale;
• să ducă maxilarul înainte (rezulta plasarea posterioară a mandibulei);
• plasarea unui rulou de vată între premolari şi muşcarea pe rulou timp de 3-4 min;
• propulsia exagerată a mandibulei, fără contacte dento-dentare şi menţinerea
mandibulei în această poziţie pentru 2-3 min;
• deschiderea parţială a gurii şi menţinerea mandibulei în această poziţie timp de 7-8
min;
Dacă nici una dintre aceste manevre nu reuşeşte să învingă spasmele musculare
care împiedică plasarea mandibulei în poziţia de relaţie centrică, se poate folosi o
gutieră ocluzală.
Mandibula se conduce în R.C. (după tehnicile descrise anterior) până la stabilirea

primului contact ocluzal. Se marchează acest contact (contacte), după care pacientul
este invitat să “strângă dinţii” (astfel mandibula alunecă spre poziţia de I.M.). Se
observă direcţia după care se face deplasarea precum şi amplitudinea sa. Pentru
realizarea marcajelor se utiliz ceara de ocluzie sau hârtia de articulaţie
Sunt considerate patologice (necesită intervenţie prin şlefuire selectiva)

• contactele unilaterale în R.C
• contactele din R.C. care determină o deplasare laterală a mandibulei
• distanţa dintre R.C. şi I.M. mai mare de 2 mm.
Dacă există semne de suferinţa articulară sau musculară ESTE CONTRAINDICATĂ
ŞLEFUIREA SELECTIVĂ A OBSTACOLELOR DIN RC deoarece poziţia
determinată nu este fiabilă. Se amendează simptomatologia musculo articulară şi
numai după aceea se realizează şlefuire selectivă în RC.
EXMENUL MIŞCĂRILOR MANDIBULARE CU CONTACTE DENTO DENTARE
Propulsia, în cadrul cinematicii mandibulare cu contacte interdentare se produce

datorită contracţiei simetrice şi bilaterale a muşchilor pterigoidieni interni şi externi, la
care mai intervin şi fasciculele anterioare ale temporalilor şi chiar muşchii coborâtori
ai mandibulei.
Această mişcare sagitală este efectuată printr-un ghidaj anterior în care se produce
alunecarea incisivilor inferiori pe feţele palatinale ale incisivilor superiori până la
contactul „cap la cap”, realizându-se dezocluzia dinţilor cuspidaţi pe ambele părţi,
lungimea pantei palatinale incisive superioare reprezentând „ghidajul incisiv” care
variază de la individ la individ, depinzând de gradul de „ovebite” şi „overjet”.
În mişcarea de propulsie partea lucrătoare este reprezentată de grupul frontal, iar
cea nelucrătoare de grupele laterale. Mişcarea de propulsie trebuie să fie rectilinie,
iar la finalul mişcării de propulsie să contacteze cel puţin două perechi de incisivi.
Valoarea propulsiei maxime este de 7 mm.

Cum se efectuează practic?
– Se trasează o linie verticală, cu ajutorul unui creion chimic, pe faţa vestibulară a
Pm1 sau pe caninul superior, prelungind-o pe antagonistul inferior
– Se roagă pacientul să facă o mişcare de propulsie maximă a mandibulei cu
contactare dento-dentară până la sesizarea atingerii unor dinţi posteriori;
– În momentul când s-a ajuns la această limită se transpune reperul inferior pe
hemiarcada maxilară
– Cu ajutorul unei hârtii milimetrice se apreciază distanţa existentă între cele două
repere
Condiţii patologice pot fi:

1.Conducerea este asigurată numai de către un incisiv central superior - interferenţa
lucrătoare;
2. Devierea spre stânga sau spre dreapta a direcţiei mişcării de propulsie de la
planul medio-sagital cauzată de către o interferenţă lucratoare, după care se ajunge
în poziţia finală de „cap la cap” a dinţilor frontali, într-o relaţie normală;
3. Devierea spre stânga sau spre dreapta a direcţiei mişcării de propulsie de la
planul medio-sagital întrerupând contactul frontalilor în timpul excursiei - interferenţă
nelucrătoare între dinţi lat
4. Propulsia maximă sub 7mm - spasm al muşchilor pterigoidieni externi;
5. Propulsia maximă decelată între 8 – 10 mm - laxitatea capsulei ATM;
6. Propulsia maximă peste 10 mm - sublaxitate sau luxaţie a condilului mandibular;
7. În finalul mişcării de propulsie intră în contact numai un singur incisiv superior cu
un antagonist;
8. Dezocluzia incompletă a dd post, în punctul de cap la cap al propulsiei - contacte
premature partea nelucrătoare
Mişcările de lateralitate reprezintă o excursie a madibulei în sens orizontal

(contracţia unilaterală a muşchiului pterigoidian extern + o uşoară coborâre datorita
mm coborâtori):
– Se examinează mişcarea de lateralitate pornindu-se de la poziţia de IM;
– Se roagă pacientul să execute mişcarea de lateralitate (dreaptă sau stângă) până
când dinţii de pe partea lucrătoare ajung în poziţie de „cap la cap”;
– În această mişcare se urmăreşte să se producă dezocluzia dinţilor de pe partea
nelucrătoare (opusă);
– Se urmăreşte cine conduce şi susţine mişcarea. Ea poate avea mai multe
variante:
→ Pornindu-se de la ocluzia de IM, prin alunecarea marginii libere a caninilor
inferiori pe faţa palatină a celor superiori se ajunge la poziţia „cap la cap”. Un astfel
de ghidaj, denumit de „protecţie canină” va produce dezocluzia tuturor dinţilor
alăturaţi pe partea lucrătoare (cu excepţia caninului) cât şi pe partea nelucrătoare
→ Uneori alături de canin, în mişcarea de lateralitate participă unul sau mai mulţi
incisivi, conducere denumită antero-laterală, care de asemeni trebuie să producă
dezocluzia totală şi imediată a tuturor celorlalţi dinţi de pe ambele părţi ale
hemiarcadelor.
→ Ghidajul de grup apare când la mişcarea de lateralitate participă toţi dinţii
cuspidaţi (± incisivi) de pe partea lucrătoare, producând de asemeni dezocluzia
dinţilor de pe partea nelucrătoare.
Ce urmărim în mişcarea de lateralitate:
● Specificul conducerii mandibulei prin:
– Protecţie canină;
– Ghidaj antero-lateral;
– Conducerea de grup funcţional (cu precizarea participării numai a dinţilor
laterali sau mai extinsă antrenată prin canini, la care se mai pot adăuga şi incisivii).
● Verificarea producerii dezocluziei în timpul efectuării mişcării de lateralitate,

în sensul că atât în timpul laterotruziei, cât şi în finalul ei nu există nici o
interferenţă sau contact prematur.
Situaţiile patologice care pot să apară în mişcarea de lateralitate a mandibulei:

● Indiferent de tipul de ghidaj nu se produce dezocluzia dinţilor de pe partea
nelucrătoare a hemiarcadei.
● Conducerea de canin sau antero-laterală este afectată de către o interferenţă
lucrătoare sau nelucrătoare
● Un singur dinte lateral conduce mişcarea de lateralitate.
● În finalul laterotruziei mandibulare în cadrul ghidajului de canin sau a celui de
antero-lateralitate, pe partea hemiarcadei lucrătoare se remarcă un contact
prematur la nivelul unui dinte multicuspidat.
● În finalul mişcării de lateralitate a mandibulei există un contact la un premolar
sau molar situat pe partea opusă a deplasării mandibulei.
Investigaţii paraclinice cu specificitate pentru examenul ocluzal:

A. ANALIZA OCLUZALĂ CU AJUTORUL ARTICULATOARELOR DENTARE
(diagnostică şi/sau terapeutică)
B. IMAGISTICĂ MEDICALĂ
1. Radiografii specifice pentru A.T.M.
• incidenţa SCHÛLLER (cu gura închisă ori deschisă)
• incidenţa PARMA
• radiocinematografia
• artrografia A.T.M. reprezintă o variantă a incidenţelor anterioare, pentru care, în
prealabil, pentru a evita superpoziţiile pe filmul radiologic, se injectează
intraarticular aer
2. Tomografia computerizată
Permite studiul ATM pe secţiuni de la 1,5 mm la 3 mm grosime în plan frontal şi
sagital. Se analizează modificările de volum şi structură ale componentelor
osoase şi meniscale.
3. Examen RMN
La nivelul ATM, se pot evidenţia diverse aspecte patologice: suprafeţe osoase cu
osteofiţi, scleroze condiliene, modificarea reliefului osos articular; starea discului
cu perforaţii sau leziuni degenerative; poziţia acestuia în luxaţii; lichid intra-
articular; fibroză sau atrofie a muşchiului pterigoidian lateral.
4. Artroscopia A.T.M. (diagnostică şi terapeutică)
C. MOTILITATEA MANDIBULARĂ
1. Mandibulokinesiografie
Mandibulokinesiografia (MKG) reprezintă înregistrarea deplasării unui punct de pe
mandibulă în timpul mişcării pe care aceasta le poate efectua, elementul de referinţă
putând fi plasat la nivelul oricărui punct de pe suprafaţa mandibulei, cel mai adesea
este utilizat punctul interincisiv mandibular. Posselt a fost cel care a realizat pentru
prima dată înregistrarea mişcărilor mandibulare şi analiza unitară a acestora.
Aparatele moderne (Sironograful Simens) obţin trasee de deplasare ale mandibulei
analizând variaţiile de câmp pe care o pastilă feromagnetică solidară cu punctul
etalon le produce la deplasarea mandibulei. Magnetul intraoral este aplicat pe gingie
intre incisivii centrali mandibulari. Extraoral este prezentă o reţea de senzori pentru
câmp magnetic. Deplasările mandibulei produc variaţii de câmp magnetic, receptate
de reţeaua de senzori; semnalele culese sunt digitalizate şi stocate în memoria
computerului.
2. Axiografie
3. (Radio)Cinematografie - evidenţiază modificările de formă, poziţie şi dimensiuni
ale unor organe în componenţa cărora intră muşchi precum şi deplasările mandibulei
sau anumite mişcări în cadrul ATM.
D. EXAMENUL E.M.G (electromiografic)

Electromiografia (EMG) reprezintă totalitatea procedeelor obiective de studiu ale
activităţii electrice musculare în cursul contracţiei reflexe sau voluntare. Evidenţierea
şi înscrierea grafică a biopotenţialelor generate la nivelul unităţii musculare poartă
numele de electromiogramă. EMG reprezintă în cazul funcţiilor ADM un instrument
valoros de explorare diagnostică dar şi de control pe parcursul etapelor terapeutice
deoarece permite analiza obiectivă a funcţionalităţii fiecărui muşchi în parte. Metoda
prezintă de limitări legate de aparatura sensibilă şi costisitoare, de necesitatea
existenţei personalului calificat precum şi de imperativul interpretării rezultatelor în
contextul clinic
E. SONOGRAFIA (înregistrarea şi analiza sunetelor)

1. A.T.M.
2. Înregistrările zgomotelor la nivelul arcadelor dentare
F.TENSIOMETRIA COMPUTERIZATĂ – analiza intensităţii şi ritmului contactelor
ocluzale
Sub 30. Managementul pacienților cu disfuncție cranio-mandibulară
- Principiile generale ale terapiei neuromusculare cuprind 5 specte fizioloigice

pricipale:
- reechilibrarea posturala;
- corectarea disfuncitiei dpdv mecanic;
- atitudinea fata de punctele trigger;
- atitudinea fata de compresia nervoasa si combaterea ischemiei
Pe baza acestor principii, terapia de reabilitate neuromusculara pretine parcurgerea
urmatoarelor etape:
a. eliminarea hipercontractiei si a durerii musculare;
b. corectarea problemelor structurale si restaurarea biomecanicii;
c. restaurarea flexibilitatii si reeducarea cailor neurologice;
d. restabilirea fortei musculare prin exercitii specifice;
e. imbunatatirea performantelor musculare prin exercitii de conditionare.
Algoritmul terapeutic al disfunctiei craniomandibulare

1. Educatia comportamentala;
2. Terapia medicamentoasa;
3. Fizioterapia;
4. Terapia ocluzala;
5. terapia ortodontica si ortopedica;
6. tratamentul chirurgical.
1. Terapia educationala
Este esentiala in disfunctiile miogene avand ca obiective:

A. relaxarea sistemului masticator prin limitarea voluntara a miscarilor
mandibulei:
- evitarea masticatiei dificile;
- evitarea utilizarii gumei de mestecat;
- evitarea deschiderii largi a gurii;
B. constientizarea obiceiurilor vicioase:

- strangerea si scrasnirea dintilor (bruxism);
- posturi vicioase in timpul somnului;
- muscarea unor obiecte;
- cantatul la unele instrumente.
C. monitorizarea:
- rememorare vizuala adaptata la activitatile zilnice ale pacientului, ca o
forma simpl de feed-back.
D. program fizioterapetutic la domiciliu:

- caldura umeda;
- gheata;
- masajul grupelor musculare.
- Aplicarea caldurii umede locale prin comprese fierbinti- utila doar pentru
ameliorarea manifestarilor musculare superficiale. Caldura prin vasodilatatia
produsa- asigura imbunatatirea circulatiei locale, relaxare musculara si are
efect analgezic.
- Gheata, deplasata timp de cateva minute de-a lungul fibrelor musculare sau
ariilor afectate are efect analgezic si antiinflamator asupra tesutului muscular.
- Alternarea rece-cald este foarte eficienta in tratamentul durerilor musculare.
2. Terapia comportamentala
- Vizeaza schimbarea obiceiurilor maladaptative si a stilului de viata prin
procedee specifice psihoterapiei.
- Unele obiceiuri dispar prin simpla atentionare a pacientului de existenta lor.
- Strategia terapeutica trebuie sa includa un program de modficare a
obiceiurilor maladaptative, sfaturi pentru stilul de viata si o serie de procedee
speficice ca:
- relaxarea musculara progresiva;
- hipnoza;
- biofeedback.
3. Terapia medicamenntoasa
- Urmareste ameliorarea simptomelor sindromului disfunctional
craniomandibular prin actiune asupra:
- inflamatiei;
- hiperactivitatii musculare;
- anxietatii;
- depresiei
● Antiinflamatorii nesteroidiene
- Eficienta in stari inflamatorii usoare sau moderate;
- Derivatii acidului propionic(ibuprofen) si derivatii de
pirazolona(fenilbutazona).
● Analgezice
- Terapie paleativa pentru stabilirea confortului psihic
● Corticosteroizii
- Nu se prescriu in mod obisnuit pentru tratarea inflamatiei asociate
disfunctiei craniomandibulare.
● Miorelaxante
- clorzocazona( mydocalm).
● Anxiolitice (Benzodiazepine)
- Diazepamul cu efect anxiolitic, dar si miorelaxant, anticonvulsionant,
sedatohipnotic este frecvent utilizat in faza initala de tratament al
sindromului disfunctional craniomandibular. Benzodiazepinele au
eficienta mai ales in dezechilibrele interne articulare si in cazurile
clinice de disfunctii dureroase miofaciale
● Antideprimante
- Au si proprietati analgezice.
- Se indica in: cefalee, mialgii, dureri musculo-scheletice, bruxism,
glosodinie, arsura orala idiopatica.
- Injectarea de toxina botulinica in masa musculara, produce diminuarea

tonusului muscular prinn faptul ca inhiba neurologic inflamatia.
4. Terapia fizica
- Esentiala in tratamentul disfunctiei craniomandibulare.
- Realizeaza:
- reducerea transmisiei senzoriale;
- reducerea inflamatiei;
- diminuarea, coordonarea si sustinerea activitatii musculare;
- repratii si regenerari tisulare.
- Este recomandata sa se efectueze in cooperare cu specialisti in

fizioterapie.
Antrenamentele posturale
- Reeducarea pozitiei capului, a gatului, a umerilor, a mandibulei si a
limbii sunt esentiale in terapia sindromului difunctional
craniomandibular. Evaluarea posturala a pacientului este deosebit de
importanta si ca etapa preprotetica in reablitarea orala complexa.
- Intre ocluzie si postura capului si a carpului in general, exista o
interdependenta morfofunctionala si fiziopatologica.
- Este important la transferul in articultor al modelor, luarea in consideratie a

evalurarii generale ortostatice a planului craniofacial orizontal de referinta ( de
obicei planul de la Frankfurt). Aprecierea a ceea ce se numeste „Natural head
position” este necesara pentru a evidentia o eventuala anomalie posturala a
coloanei cervicale a pacientului. Daca nu se tine seama de aceste
considerente, de multe ori la lucrarea protetica efectuata se obtine in
articulator o situatie gnatologica corecta geometric, dar nu neaparat
conforma contextului postural cranio-cervical al pacientului.
- Atunci cand la examinarea clinica se constata lipsa de paralelism a liniei
bipupilare cu cea a planului de ocluzie din regiunea frontala, devine necesar
un tratament preprotetic fizioterapeutic de reeducare posturala. Aceasta
reeeducare trebuie sa vizeze aliniera corecta a corpului, conform liniei Barre,
observsndu-se in principal pozitionarea capului, coloanei si bazinului.
- Cu ajutorul platformei electronice computerizate
posturometrice/stabilometrice exista posibilitatea evaluarii cu preciziee a
fortelor distribuite la nivelul solului ca urmare a atitudinii posturale si a
corectarii prin „feed-back” vizual a eventualelor deviatii de la normal.
Exercitiile terapeutice
- ACTIVE:
- de coordonare a miscarilor mandibulare;
- izotonice de diversificare a miscarilor;
- izometrice pentru tonifiere musculara.
- PASIVE:
- mobilizarea articulara, efectuata de catre operator;
Tehnicile de mobilizare articulara sunt indicate atunci cand mobilitatea
articulara este diminuată si exista dureri datorate contractiei musculare, dislocarilor
meniscale ireductibile si in situatia prezentei adeziunilor fibroase articulare.
Mobilizarile repetate efectuate de catre terapeut pot determina o alungire
fiziologica a fibrelor musculare in repaus si pot imbunatati functionalitatea articulara,
permitand o mai mare varietate a miscarilor normale.
Agentii fizici
- Electroterapia tintita produce modificari termice, histochimice si fizologice la

nivelul musculaturii si articulatiilor.
- Stimularea electrogalvanica foloseste un curent monofazic de mare voltaj ,
aperaj scazut si frecvente variate. Diminueaza durerea si activitatea
musculara, accelerand procesul de vindecare.
TENS
- Stimularea electrica nervoasa transcutanata este utilizata pe scara larga
pentru tratamentul durerii, inclusiv a celei din cadrul sindromului disfunctional
dureros craniomandibular miofascial.
- TENS se presupune ca blocheaza sau atenuează senzațiile dureroase prin
stimulare periferica.
Ultrasunetele si iontoforeza
- Sunt doua modalitati terapeutice frecvent folosite in fizioterapia afectiunilor
musculaturii scheletice. Ultrasunetele convertite in caldura locala realizeaza o
incalzire a tesuturilor pana la o adancime de 5 cm si o reducere a perioadei de
vindecare articulara.
- Prin iontoforeza, agentii medicamentosi antiinflamatori si analgezici sunt
diriajti prin tegument spre aria afectata musculara sau articulara subiacenta.
Infilitratii anestezice intramusculare
- Lidocaina(xilina) este cunoscuta pentru actiunea ei directa asupra membranei

celulare excitabile, diminuand permeabilitatea acesteia la sodiu si astfel
excitabilitatea membranei. Diminuarea si absenta durerii dupa infiltratii
anestezice locale are loc in minute, ore ,zile sau saptamani, actiunea
farmacologica fiind tranzitorie.
- Alte modalitati de actiune pot fi tributare efectelor acului de injectie si
cantitatii de anestezic injectata.
- Cea mai recomandata substanta pentru injectarea punctelor triger musculare
este procaina 1-2% fara adrenalina, diluata 0,5% cu ser fiziologic steril, avand
in vedere ca acest anestezic este cel mai putin miotoxic.
Acupunctura
- In tratamentul starilor disfunctionale dureroase craniomandibulare,
acupunctura actioneaza similar ca in alte afectiuni dureroase persistente:
- diminueaza tensiunea musculara masticatorie prin inhibitie
segmentala;
- stimuleaza sistemele endogene opioide;
- induce miorelaxarea.
- Efectul acupuncturii este potentat prin asocierea terapiei ocluzale prin gutiere
de miorelaxare. In mod uzual se recomanda cel putin 6 sedinte de
acupunctura, una pe saptamana, fiecare dintre acestea durand 30 de minute.
5. Terapia ortopedica
- Dispozitivele interocluzale(gutiere si placi). Sunt considerate elemente
absolute indispensabile tratamentului disfunctiilor craniomandibulare.
- SCOP:
- modificarea rapoartelor ocluzale si redistribuirea fortelor;
- prevenirea abraziunii dentare patologice si a mobilitatii dentare;
- reducerea bruxismului si a altor manifestari parafunctionale;
- diminuarea durerii;
- modificarea relatiilor structurale si a fortelor la nivelul ATM.
- GUTIERE MIORELAXARE= tip MICHIGAN;

- GUTIERE DE STABILIZARE- seamana cu gutiera Michigan, stabilizeaza relatia
ocluzala determinata.
- Dintre multiplele configuratii de aparate interceptoare, cele mai folosite sunt

gutierele totale, precum si placa Hawley cu platou anterior.
- Eficacitatea clinica a gutierelor in disfunctia craniomandibulara se manifesta
in special asupra simptomatologiei usoare, sau moderate si indeosebi asupra
durerii prin:
- eliminarea interferentelor ocluzale;
- modificarea relatiilor condil-cavitate glenoida;
- alungirea fibrelor musculare ridicatoare ale mandibulei;
- stabilizarea articulara;
- protectia dintilor;
- redistribuirea fortelor ocluzale;
- relaxarea musculara;
- reducerea bruxismului;
● Gutiera de miorelaxare trebuie sa aiba suprafata ocluzala plana, pe suprafata

ei sa se inregistreze cat mai multe contacte cu antagonistii, iar la nivelul
caninilor sa prezinte rampe care sa asigure dezangrenarea dintilor laterali in
miscarile antero-laterale cu contactare dento-dentara.
- Se confectioneaza prin metoda combinarii termoformarii cu aplicarea
acrilatului autopolimerizabil transparent, in cabinet, dar pe scara larga
se foloseste si metoda indirecta.
- Eficacitatea tranzitorie, de scurta durata a gutierelor, le recomanda ca
mijloace diagnostice si procedee de relaxare inaintea altor tratamente.
● Gutiera de repozitionare:
○ diminueaza durerea articulara;
○ reduce zgomotele articulare;
○ amelioreaza simptomatologia musculara asociata dislocarilor
menisco-condiliene ireductibile.
- Se adreseaza doar cazurilor bine selectionate dupa urmatoarele criterii:
● repozitionarea anterioara a mandibulei pentru diminuarea gnatosoniilor
trebuie sa fie minima(2mm);
● gnatosonia eliminata la plasarea mandibulei in pozitie de postura;
● cracment la inceputul deschiderii si sfarsitul inchiderii gurii ( reciproc);
● zgomote articulare prezente mai putin de 1 an.
- Inainte de a alege acest tip de dispozitiv, pacientul trebuie sa cunoasca faptul
ca exista posibile consecinte negative ale acestei terapii manifestate prin
alterari ireversibile ale ocluziei.
- Dispozitivul de repozitionare este confectionat pe arcada dentara, acoperind
suprafata ocluzala a tuturor dintilor, cu indentatii, sau rampe de ghidare ce pot
produce avansul mandibulei intr- o relatie menisc-condil mai putin dureroasa
si terapeutica.
- Dispozitivul de repozitionare, fata de gutierele de relaxare, este mai eficient
daca se poarta permanent.
6. Terapia ocluzala
- Reprezentata de orice tratament care altereaza conditia ocluzala a
pacientului. Ea poate fi utilizata pentru a imbunatati functionalitatea
sistemului masticator prin doua modalitati:
- terapie ocluzala reversibila si ireversibila;
- Terapia reversibila- modifica temporar parametrii ocluzali sau pozitia condilior

in ATM, dar dupa indepartare s revine in starea ocluzala initiala.
- Terapia ireversibila altereaza permanent starea ocluzala astfel incat revenirea
la conditia initiala nu este usoara, sau este imposibila.
- Terapia ocluzala include urmatoarele metode de tratament:
- ajustarea ocluzala prin slefuire selectiva;
- terapia restaurativa;
- terapia ortodontica;
- terapia ortognata.
Ajustarea ocluzala terapeutica

Vor fi luate in considerare in urmatoarele circumstantele:
- daca dupa terapia ortopedicaa ocluzia ramane instabila si neconfortabila;
- in asociere cu repozitionarea mandibulei, sau cu tratamentul ortodontic
pentru stabilizarea ocluziei postortodontice;
- pentru ameliorarea stabilitatii ocluzale si distribuirea fiziologica a sarcinilor
ocluzale;
- nu se aplica niciodata profilactic.
- In marea majoritate a cazurilor, alegerea trebuie facuta intre slefuirea
selectiva, utilizarea protezelor fixe unidentare sau plurale si terapia
ortodontica. Factorul critic care determina modalitatea corespunzatoare de
tratament este discrepanta interarcadica in sens vestibulo-oral evaluata intre
dintii posteriori maxilari si mandibulari. Relatia aceasta trebuie examinata
dupa plasarea condililor mandibulari in pozitia musculo-scheletala stabila din
punct de vedere ortopedic(RC). In aceasta pozitie, se conduce usor mandibula
in intercuspidare prin rotatii in axa balama terminala, urmarind momentul in
care apare primul contact dento-dentar.
- Inainte de a alege conduita terapeutica ocluzala ireversibila, este neaparat
necesara montarea modelelor de studiu si diagnostic intr-un simulator al
cinematicii mandibulare, pe baza inregistrarii cu arcul facial.
7. Terapia restaurativa
- Se abordează numai dupa analiza modelelor in articulator si modelarea
diagnostica in ceara.
8. Terapia ortodontica
- Este de electie pentru malocluziile complexe
9. Chirurgia ortognata
- Rareori indicata in tratamentul simptomatologiei disfunctionale cranio-
mandibulare.
10. Terapia chirurgicala
- Se va recurge la terapia chirurgicala prin artroscopie si artrotomie numai in
cazurile bine selectate si ca ultima alternativa terapeutica.
Sub 31. BRUXISMUL

Bruxismul este considerat, la ora actuală, cea mai gravă formă de parafuncție a
aparatului dento-maxilar, care constă în hiperactivitatea mușchilor masticatori, cu efecte
asupra morfologiei arcadelor dentare, parodonțiului marginal și articulației temporo-
mandibulare.
Cauzele bruxismului sunt discutabile, dar specialiștii sunt de părere că scrâșnirea
dinților în somn ia amploare aparent în funcție de stresul acumulat în timpul zilei. Un studiu a
pus în evidență o corelare între bruxism și anxietate sau hiperactivitate.
Alte cauze ale bruxismului ar putea fi:
● O întâmplare marcantă din trecut, supărarea sau mania, anxietatea, frica etc
● Lipsa odihnei
● Personalități agresive, perfecționiste, obsesive
● Tulburări de ocluzie
● O obturație recentă sau o lucrare protetică recentă care e ”mai înaltă”
BRUXISMUL NOCTURN
DEFINIŢIE
- Bruxismul nocturn este parafuncţia ocluzală manifestată prin strângerea şi/sau prin
frecarea involuntară, în timpul somnului, a dinţilor celor două arcade.
- Episoadele bruxogene intervin mai frecvent în timpul somnului superficial (stadiul II),
cu mişcări rapide ale globilor oculari şi vise, durează circa 5 min. şi se repetă în cursul
unei nopţi la interval de circa 90 min. Frecvenţa nopţilor cu episoade bruxogene este
variabilă, dependentă de statusul psihoemoţional al subiectului.
SIMPTOMATOLOGIE
La majoritatea subiecţilor, consecinţe BN sunt limitate prin fenomene adaptative.
Simptomatologia comună o reprezintă abraziunea moderată, fenomene uşoare de remodelare
osoasă a proceselor alvelolare şi a A.T.M. şi sau mialgii moderate şi redoare matinală. BN
apare atât la dentiţia deciduală, cât şi la cea mixtă şi definitivă. BN la copii este mai frecvent
până la vârsta de 12 ani şi nu pare să fie însoţit de modificări patologice.
- ABRAZIUNEA PATOLOGICĂ
Când bruxismul se realizează prin frecarea dinţilor celor două arcade, lucrul acesta se poate
realiza:
• în vecinătatea poziţiilor mandibulo craniene “centrice” = bruxism centric. Abraziunea
interesează toţi dinţii aflaţi în contact ocluzal = abraziune generalizată
• într-o poziţie laterală a mandibulei = bruxism excentric. Abraziunea interesează la început
dinţii care realizează ghidarea mişcării de lateralitate = abraziune localizată. Cel mai adesea
se observă aplatizarea unghiului incizal al caninului maxilar. În bruxismul excentric
suprasolicitarea articulară este mai mare decât în forma centrică.
Modificările mai importante apar la nivelul A.T.M. contralaterale părţii spre care se face
bruxismul (partea de balans). Pe măsură ce abraziunea avansează, numărul dinţilor care intră
în contact în timpul parafuncţiei este progresiv mai mare, întâi pe partea “lucrătoare”, apoi şi
pe cea “nelucrătoare”. Abraziunea generalizată apare atât în bruxismul centric, cât şi în
stadiile avansate ale bruxismului excentric.
- SUFERINŢĂ PARODONTALĂ
• mobilitate dentară patologică
• impact alimentar prin pierderea suprafeţelor de contact interdentare datorită abraziunii
patologice
• deşi nu produce pungi parodontale, bruxismul agravează evoluţia unei parodontopatii
concomitente
- FISURI / FRACTURI CORONARE/RADICULARE
- LEZIUNI ALE PĂRŢILOR MOI PRODUSE DE MARGINILE ASCUŢITE ALE
DINŢILOR ABRAZAŢI
- NUMAI EXCEPŢIONAL DE RAR - SCĂDEREA D.V.O.
- PULPITE SAU GANGRENE PULPARE PRIN EXPUNERE INTRAORALĂ
- SEMNE MUSCULARE ŞI ARTICULARE: mialgii, spasme, redoare matinală,
hipokinezie, zgomote articulare, semne generale de osteoartroză. Mialgia poate fi
decalată faţă de episodul bruxogen cu 18-24 ore, iar la pacienţii cu hipertrofie
musculară, mialgia poate lipsi deoarece muşchii sunt adaptaţi (“antrenaţi”) la
suprasolicitare. Zgomotele articulare tranzitorii sunt de obicei asociate disfuncţiei
musculare şi nu fenomenelor osteoartrozice. Ele apar preponderent după bruxism
intens.
- CEFALEE RECURENTĂ
- HIPERTROFIE MASETERINĂ
ETIOLOGIA BRUXISMULUI- Cercetările au arătat că nu există determinare ocluzogenă în

bruxism. Obstacolele ocluzale modifică numai modul de transmitere a forţelor la nivelul
A.D.M. Bruxismul nocturn pare a fi o tulburare a somnului legată de condiţiile
psihoemoţionale (stres / crize emoţionale):
• există corelaţii ale bruxismului nocturn cu AMFETAMINELE, LEVODOPA,
FENOTIAZINA, ALCOOLISMUL
• a fost demonstrată şi o predispoziţie ereditară pentru apariţia brusxismului nocturn
DIAGNOSTICUL BRUXISMULUI
- ANAMNESTIC
- PE BAZA EXAMENULUI CLINIC (A SIMPTOMELOR PREZENTATE
ANTERIOR)
- PRIN PROVOCAREA PARAFUNCŢIEI
Pacientul este asistat să-şi poziţioneze mandibula faţă de maxilar într-un raport în care
suprafeţele de abraziune de pe dinţii antagonişti să corespundă. În această poziţie, pacientul
este rugat să-şi frece cu putere dinţii, simulând episodul bruxogen; în multe cazuri, acest
lucru este suficient pentru declanşarea simptomelor subiective.
Dacă nu există nici o poziţie în care faţetele de abraziune să corespundă, este posibil ca
episodul bruxogen să se fi remis spontan (nemai necesitând tratament).
- PRIN TRATAMENT - TEST DE SCURTĂ DURATĂ:
• 5mg Diazepam/zi (seara) X 7zile
• BIOFEEDBACK POZITIV
Principiul metodei constă în utilizarea, de către pacient, a unui traductor, în cazul nostru
electromiograf portabil, care converteşte semnalul primit (potenţialele de acţiune la nivelul
muşchilor) într-un stimul perceptibil (e. g. sunet). Alertat (trezit), pacientul are posibilitatea
să-şi moduleze (relaxeze) contracţia musculară.
• GUTIERA OCLUZALĂ SABLATĂ, pe care se observă la început suprafeţele de
abraziune nocturnă;
BRUXISMUL DIURN cu simptomatologie asemănătoare, durerile au însă intensitate
ascendentă în cursul zilei şi caracter surd, constrictiv; apar după circa 30 de min. de contracţii
provocate, sunt exacerbate de temperaturi coborâte şi pot dura până la o săptămână.
Mialgia interesează adesea şi muşchii gâtului.
Cefaleea este aproape întotdeauna prezentă.
Pot apărea leziuni de decubit la protezele mobilizabile
Cauza o reprezintă adesea reflexe parafuncţionale dobândite
Pentru diagnosticul diferenţial este utilă completarea, de către pacient a unui “jurnal” orar al
prezenţei şi intensităţii simptomelor. Medicul are posibilitatea astfel să găsească mai uşor
corelaţiile etiologice ale parafuncţiei .
Tratamentul bruxismului
La ora actuală nu există o schemă de tratament universal valabilă pentru toate formele de
bruxism.
Etiologia plurifactorială a bruxismului - tratament cauzal care să vizeze toți factorii posibili
implicați in etiologia bruxismului
Etape:
1. Conștientizarea de către pacient a afecțiunii, reperarea activităților pe parcursul cărora
bruxismul se manifestă, realizarea unor conexiuni intre eventuale stări emotionale si obiceiul
de a scrâșni din dinți.
Sfaturile privind igiena alimentației, precum si limitarea consumului de excitanți(cafea,
alcool, tutun), sunt benefice. Inocularea unei atitudini terapeutice cognitivo-comportamentală,
prin tehnici de relaxare
Complementar acestor probleme comportamentale, este indicat să se orienteze pacienții către
un psiholog.
2. Echilibrarea ocluzală. Un pacient cu activitate parafuncțională ar trebui ca in
intercuspidare maximă să aibă cât mai multe contacte pe dinții posteriori, astfel incât forțele
parafuncționale să fie distribuite pe un număr cît mai mare de dinți și in axul lung al acestora.
Ghidajul anterior adecvat reduce potențialul nociv al forțelor orizontale ce apar in
parafuncțiile aparatului dento-maxilar si care sunt transmise prin intermediul interferențelor
ocluzale la nivelul dinților posteriori.
In lateralitate ghidajul va fi de tip canin, iar in mișcarea de protruzie, ghidajul va fi asigurat
de incisivii centrali cu antagoniștii lor si va scoate din ocluzie dinții posteriori pe masură ce
mandibula se deplasează din poziția de relație centrică.
Pentru menținerea echilibrului ocluzal toate reabilitările orale trebuie să respecte poziția de
intercuspidare maximă existentă. Restaurările protetice vor fi modelate astfel incât să refacă
morfologia ocluzală și să reproducă in același timp cât mai corect contactele ocluzale.
Echilibrarea ocluzală se poate realiza prin două procedee: șlefuire selectivă si aplicarea
gutierelor.
Echilibrare ocluzală determină scăderea hiperactivitații mușchilor masticatori si obținerea
unui număr cât mai mare de contacte ocluzale de intensitate egală atunci când mandibula este
in intercuspidare maximă. Niciunul din aceste procedee nu are un efect sigur, de aceea
medicul trebuie să cunoască avantajele si dezavantajele fiecărui procedeu pentru a alege cea
mai potrivită soluție terapeutică.
2.a. Slefuirea selectivă este indicată in cazurile incipiente ale bruxismului când
morfologia ocluzală nu este incă alterată si are drept scop armonizarea contactelor ocluzale si
omogenizarea lor in pozițiile statice ale mandibulei față de maxilar si in dinamica
mandibulară. Inaintea efectuării șlefuirilor selective relațiile intermaxilare vor fi examinate
după montarea celor două modele intr-un articulator total programabil.
Șlefuirea selectivă este recomandată atunci când se poate realiza fară mutilarea suprafețelor
de smalț. Dacă totuși se va recurge la o reabilitare orală cu ajutorul restaurărilor protetice,
echilibrarea ocluzală trebuie facută inaintea tratamentului protetic. In urma echilibrării
ocluzale prin șlefuire selectivă, care de multe ori necesită multe ședinte terapeutice, trebuie să
rezulte o ocluzie ale cărei stopuri ocluzale in intercuspidare maximă si relație centrică vor fi
multiple, de intensitate egală și stabile.
2.b. Echilibrarea ocluzală prin intermediul gutierei ocluzale:
Gutiera este un dispozitiv ce acoperă o parte sau intreaga suprafață ocluzală a dinților
arcadei maxilare sau mandibulare. Gutiera trebuie să realizeze contacte ocluzale simultane cu
intreaga arcadă antagonistă in pozițiile centrice si să prezinte un ghidaj anterior care să
realizeze dezocluzia imediată a dinților cuspidați.
In scopul obținerii relaxării musculare si a repozitionării mandibulei, suprafețele ocluzale ale
gutierei trebuie să fie plane, astfel incât să nu ghideze mandibula intr-o poziție
predeterminată. Singura excepție o constituie zona frontală(canin, incisivi), care este ușor
inclinată pentru realizarea ghidajului anterior.Este indicat să fie purtată atât noaptea cât și
ziua,dar o purtare continuă a gutierei nu este compatibilă cu activitățile zilnice ale
pacientului. Purtarea acesteia numai noaptea sau și seara va duce la același rezultat dar pe
termen mai lung.
Gutiera ocluzală in bruxism are mai multe obiective:
1. prevenirea pierderilor de țesuturi dure dentare
2. echilibrarea prerestaurativă
3. crearea spațiului pentru restaurarea dinților anteriori abrazați
4. protejarea noilor restaurări protetice de parafuncții
5. tratamentul disfuncției temporo-mandibulare.
Orice gutieră ocluzală trebuie să respecte principiile unei ocluzii habituale:
- Augmentarea minimă a dimensiunii verticale de ocluzie. Pentru a se realiza o gutieră
suficient de rezistentă, in general se admite un spațiu convenabil de 1 – 1,5 mm intre primii
molari.
- Contacte simultane pe toți dinții in intercuspidare maximă. Minimum, se admite contactul
tuturor cuspizilor mandibulari vestibulari cu gutieră. Se va incerca realizarea contactelor si pe
cuspizii linguali, acestea ameliorând stabilitatea gutierei. Contactele ocluzale trebuie să fie
fine si de aceeași intensitate la nivelul tuturor dinților.
- Dezocluzia posterioară realizată printr-un ghidaj anterior electiv. Se obține ușor atunci când
gutiera este plană. Este recomandat să se realizeze un ghidaj anterior (incisivo-canin) mai
puțin abrupt decât cel natural al pacientului, pentru a se menaja un spațiu funcțional adecvat.
3. Tratamentul medicamentos. Se pot prescrie:
- Miorelaxante cum sunt methocarbamolul, ciclobenzaprina si diazepamul. Inițial ar trebui
administrată doza cea mai mică și trebuie avut in vedere că pot apare efecte adverse ca
sedarea, depresia si dependența.
- Antiinflamatoare nesteroidiene: ibuprofenul si naproxenul sunt cele mai utilizate, la doze
obișnuite, o perioada de 2-4 saptămâni și apoi reduse treptat.
- Antidepresivele triciclice in doze reduse pot fi utilizate o perioadă indelungată de timp in
afecțiunile cronice dureroase. Ele acționează prin inhibarea transmiterii durerii la nivelul
centrilor nervoși. Amitriptilina si nortriptilina in doze mici, sunt cele mai utilizate
antidepresive triciclice in tratamentul afecțiunilor cronice.
4. Reabilitarea protetică in bruxism
Reabilitarea protetică in bruxism are urmatoarele obiective:
1. Realizarea de contacte ocluzale cu o presiune egală pe toți dinții in relație centrică;

2. Obținerea unui ghidaj anterior in armonie cu mișcările funcționale ale mandibulei;
3. Dezocluzia imediată a tuturor dinților laterali in momentul in care mandibula se mișcă
din relație centrică;
4. Restaurarea tuturor suprafețelor ocluzale care au uzuri totale ale smalțului;
5. Consilierea pacientului de a menține o distanță intre arcade in starea de veghe;
6. Recomandarea unei gutiere ocluzale in cazul persistenței bruxismului nocturn.
Planul de tratament va fi stabilit intr-o ordine logică, respectând componentele esențiale ale
relațiilor intermaxilare: poziția mandibulară de referință, dimensiunea verticală de ocluzie si
relațiile ocluzale interdentare.
a. Pozitia mandibulo-craniană de referință pentru viitoarea reabilitare protetică este poziția

de intercuspidare maximă. Dacă este funcțională, poate fi luată ca poziție de referință, iar
viitoarea restaurare protetică se va integra in schema ocluzală a pacientului. Atunci când din
examenul clinic reiese faptul că poziția de intercuspidare maximă nu este funcțională, se va
căuta o alta poziție de referință pentru ocluzia dentară și anume o relație articulară(ocluzia de
relatie centrică). Este cazul cel mai frecvent intâlnit la pacienții cu bruxism, iar reabilitarea
protetică trebuie să fie globală cuprinzând cel puțin o arcadă in intregime.
b. Dimensiunea verticală de ocluzie este un reper important in funcționalitatea aparatului
dentomaxilar.
In funcție de afectarea dimensiunii verticale de ocluzie pot apare două situații:
- dimensiunea verticală de ocluzie este păstată in ciuda uzurii dentare, aceasta situație fiind
favorabilă pentru prognosticul reabilitării protetice.
- dimensiunea verticală de ocluzie este modificată fiind insoțită de o adaptare efectivă a
țesuturilor musculare și a articulației temporomandibulare.
Dacă este necesară creșterea dimensiunii verticale de ocluzie, obligatoriu se va trece prin faza
de protezare provizorie. Este vorba despre o protezare provizorie de lungă durată, de pâna la
6 luni. Puntea provizorie va avea suprafața ocluzală metalică și cel mai important rol al ei
este de a testa noile rapoarte de ocluzie. Augmentarea dimensiunii verticale de ocluzie se va
realiza după montarea modelelor de lucru într-un articulator cel puțin semiadaptabil, astfel
incât, in creșterea etajului inferior al feței, mandibula să realizeze o rotație al cărui centru se
va afla la nivelul axei balama terminale. Mărirea dimensiunii verticale de ocluzie realizată in
acest mod, este bine acceptată de structurile articulare si neuromusculare.
c.Relațiile ocluzale interdentare vor fi uniform repartizate pe cât se poate de tip vârf cuspid
fund fosetă, in nici un caz nu vor fi păstrate contacte ocluzale in suprafață, acestea ducând la
instabilitate ocluzală.
In ceea ce privește materialele de reconstrucție protetică la pacienții cu bruxism se
recomandă realizarea suprafețelor ocluzale din aliaje metalice, comportamentul cel mai bun
se pare că il au aliajele inoxidabile. In condiții de exigență fizionomică crescută se poate
realiza suprafața ocluzală a restaurării protetice mandibulare din ceramică.
Protecția in timp a restaurărilor protetice este asigurată prin:
-purtarea unei gutiere de eliberare ocluzală pentru protecția restaurărilor;
-vigilența comportamentală;
-utilizarea unui aparat de decondiționare a bruxismului care acționează prin feed-
back;
-controale periodice.
Sub 34. Amprentarea in protetica dentara, material, tehnici,

proprietati reologice
AMPRENTAREA IN PROTETICA FIXĂ
Terminologie
Amprenta în medicina dentara reprezintă replica negativă a unor structuri
anatomice. Amprentarea este ansamblul de metode şi tehnici prin care se obţine
această replică. În mod obişnuit amprentarea se realizează cu ajutorul unor
materiale în stare plastică – numite materiale de amprentă.
Gradul de deformabilitate iniţială a materialelor de amprentă este definit prin
fluiditate sau plasticitate. Din punct de vedere al fluidităţii, oferta comercială de
materiale de amprentă este foarte largă; sunt descrise astfel materiale de amprentă
cu fluiditate foarte mare, mare, medie, redusă, foarte redusă (chitoase). Fluiditatea
materialelor de amprentă influenţează direct proporţional capacitatea de redare a
detaliilor dar este invers proporţională cu uşurinţa de manipulare (manevrabilitatea)
materialului de amprentă.
După un interval de timp de la preparare, materialele de amprentă îşi pierd
starea plastică, trec într-o formă stabilă şi păstrează astfel forma structurilor cu care
s-au aflat în contact. Mecanismele prin care se produce acest fenomen sunt diverse
(polimerizare, gelificare, solidificare), dependente de tipul chimic al materialului; cu
toate acestea, în terminologia uzuală se foloseşte termenul generic de priză a
meterialelor de amprentă. Intervalul scurs de la începutul preparării materialului de
amprentă şi cel în care acesta atinge starea stabilă este numit timp de priză. În
practică, partea iniţială a timpului de priză este destinată operaţiilor de pregătire a
amprentării (amestec, depunerea materialului de amprentă în suport, plasarea
materialului în contact cu structurile amprentate); aceast interval este numit timp de
lucru. În cea de-a doua parte a timpului de priză materialul de amprentă trebuie
menţinut în contact stabil cu structurile vizate de amprentare; ne referim, în acest
caz, la timpul de menţinere. În funcţie de materialul folosit, după priză, amprenta va
avea consistenţă rigidă sau elastică, definind astfel rigiditatea, respectiv elasticitatea
materialului; din acest punct de vedere, sunt descrise materiale de amprentă rigide
(de ex. ghipsul şi acrilatele), semirigide (de ex. masele termoplastice şi cerurile) şi
elastice (de ex. hidrocoloizii şi elastomerii de sinteză). În cadrul aceleiaşi clase de
materiale există însă grade variabile de consistenţă; de exemplu, polieterii sunt
materiale mai rigide decât siliconii de condensare, deşi fac parte din aceeaşi clasă, a
materialelor elastice. Materialele de amprentă cel mai frecvent folosite în zilele
noastre pentru restaurările protetice conjucte fac parte din clasa materialelor
elastice. O condiţie esenţială a unei amprente corecte o reprezintă acurateţea sau
exactitatea.
Exactitatea materialelor de amprentă este dependentă de doi parametri

principali:
- fidelitatea – capacitatea de reproducere a detaliilor morfologice
- stabilitatea dimensională – capacitatea de reproducere corectă a raporturilor
dintre elementele morfologice.
Clasificarea metodelor de amprentare în raport cu întinderea si elementele pe

care le înregistrează
• amprenta unitară, pentru un singur dinte – de obicei preparat pentru o
microproteză;
• amprenta sectorială, pentru un sector de arcadă (frontal sau lateral);
• amprenta de hemiarcadă;
• amprenta globală (maxilară / mandibulară), pentru o arcadă întreagă;
Amprentele sectoriale, de hemiarcadă şi chiar cele globale pot cuprinde, în

cazuri excepţionale, atât dinţii maxilari cât şi cei mandibulari; vorbim, în aceste
situaţii despre, amprente bimaxilare.
Amprentele bimaxilare pot înregistra, în afara morfologiei dinţilor de la nivelul
ambelor arcade, şi relaţiile de ocluzie; din această cauză, amprentele bimaxilare mai
sunt numite şi amprente în ocluzie. După cum precizam însă, este vorba numai de
situaţii limită, de compromis, la care prevalează necesitatea scurtării timpului de
lucru intraoral ori economia de materiale. Amprentele în ocluzie interesează, în
marea majoritate a cazurilor, numai sectoare de arcadă şi nu ar trebui utilizate decât
cel mult pentru realizarea unei microproteze izolate.
Un caz particular de amprente bimaxilare îl reprezintă înregistrările interocluzale;
acestea cuprind strict suprafeţele ocluzale (vârfurile cuspizilor) şi, uneori, marginile
libere ale dinţilor frontali; ele sunt folosite pentru poziţionarea relativă a celor două
arcade.
Obiectivele generale ale amprentării şi clasificarea amprentelor în raport cu

scopul urmarit
Rolul esenţial al amprentei îl reprezintă transferul informaţiilor morfologice
privitoare la structurile amprentate, materializat sub forma unei copii pozitive numită
model (din ghips, răşini epoxi, metal depus prin galvanoplastie, siliconi speciali, etc.).
Modelul poate fi replica unor structuri anatomice propriu-zise, dar poate fi şi copia
unui alt model, caz în care vorbim despre model duplicat, iar amprentarea poartă în
aceste situaţii numele de duplicare. În cazul în care modelul este utilizat în etape
intermediare ale tratamentului protetic (diagnostic, elaborarea planului de tratament,
protezarea provizorie, etc.), amprentele corespunzătoare se numesc amprente
preliminare. Dacă modelul este utilizat pentru realizarea lucrării protetice finale
vorbim despre amprentă finală.
Capitolul de faţă tratează detaliat tocmai acest ultim tip de amprente. Am
arătat mai sus că dezideratul fundamental al amprentării îl reprezintă exactitatea;
astfel se asigură o condiţie importantă pentru exactitatea modelului 4. Cu toate
acestea, obţinerea unui model precis, este legată şi de alte condiţii înafara exactităţii
amprentei; intervin aici factori dependenţi de modul de păstrarea şi manipulare a
amprentei, tipul materialului de model, tehnica de obţinere a modelului, etc. Este
necesar ca în practică să se ţină cont de toate aceste elemente, pentru a putea
obţine în final o lucrare protetică adaptată corect.
Unele situaţii clinice fac necesar şi transferul, cu ajutorul amprentelor, nu
numai al unor date morfologice, statice, ci şi al unor informaţii dinamice –
funcţionale. Vorbim, în consecinţă, despre amprente funcţionale. Elementele ce
asigură menţinerea, sprijinul şi stabilizarea la protezele totale dar şi la o bună parte
dintre protezele parţiale mobilizabile sunt legate de structuri anatomice reziliente,
supuse motilităţii limbii, obrajilor şi buzelor; din această cauză amprentele
funcţionale sunt mult mai frecvente în cazul tratamentului protetic adjunct decât în
cazul protezării prin coroane şi punţi.
În sfârşit, amprentele pot avea şi rolul de a orienta alte etape ale tratamentului
protetic. Ne referim, în aceste situaţii, la amprente de orientare sau de ghidaj. Un
exemplu îl reprezintă utilizarea unei amprente secţionate pentru a controla
corectitudinea preparaţiei pentru microproteze.
Obiectivele amprentării finale pentru realizarea protezelor conjuncte

Amprentarea reprezintă, în cadrul tratamentului protetic conjunct, o etapă
consumatoare de timp şi resurse materiale, în care pot apărea numeroase erori ce
au drept consecinţă, în unele cazuri, chiar compromiterea rezultatului terapeutic
final; aceasta este justificarea pentru spaţiile largi pe care le acordă literatura de
specialitate acestei teme precum şi pentru necesitatea studiului aprofundat al
problemelor legate de metodele, tehnicile şi materialele de amprentare.
Ideal, în etapa de amprentare, se transmit în laboratorul de tehnică dentară
următoarele elemente:
1. Dinţii stâlpi:
a. Suprafeţele preparaţiilor;
b. Limita cervicală a preparaţiilor;
c. Zonele rămase nepreparate de la nivelul dinţilor stâlpi (0,5 mm. dincolo de
limita preparaţiei, zonă importantă pentru obţinerea unui profil de emergenţă gingival
corect al viitoarei coroane);
d. Forma parodonţiului marginal;
2. Suprafeţele crestelor edentate;
3. Suprafeţele dinţilor vecini ai viitoarelor restaurări protetice;
4. Suprafeţele dinţilor omologi ai viitoarelor restaurări;
5. Suprafeţele ocluzale ale dinţilor antagonişti corespunzători preparaţiilor şi breşelor
edentate;
6. Relaţiile mandibulo-maxilare de ocluzie; înregistrările interocluzale fac obiectul
unei tratări distincte, însă din punct de vedere clinic ele sunt cuprinse de obicei în
cadrul etapei de amprentare.
Deşi vom acorda un spaţiu propriu, în cadrul acestei prezentări, etapei de

control al calităţii amprentelor, facem încă de aici două precizări:
• Pentru a realiza lucrări protetice corespunzătoare din punct de vedere
calitativ, amprentarea trebuie să cuprindă toate elementele prezentate mai sus. În
acest sens, amprentele ce cuprind arcadele dento-alveolare în întregime (amprente
globale) sunt preferabile, chiar pentru realizarea unor microproteze izolate.
• Zonele critice ale amprentelor, în care orice eroare compromite calitatea
finală a restaurărilor protetice sunt limita cervicală a preparaţiilor şi suprafeţele
ocluzale ale dinţilor antagonişti. Eventualele lipsuri produse prin înglobarea bulelor
de aer în aceste sectoare fac obligatorie reluarea amprentelor
MATERIALE DE AMPRENTĂ
Clasificare realizată de Poggioli29 în 1953 si reluată de Bratu30, în 1994.
● Materiale rigide şi semirigide ireversibile (gips, acrilat, paste ZOE)

● Materiale rigide reversibile (compounduri, ceruri, materiale bucoplastice)
● Materiale elastice reversibile (hidrocoloizii agar-agar)
● Materiale elastice ireversibile (hidrocoloizii ireversibili, elastomerii de sinteză:
polisulfuri,siliconi, polieteri)
Dintre aceste materiale pentru amprentarea funcţională, în protetică fixă, la

ora actuală se folosesc: hidrocoloizii agar-agar şi elastomerii de sinteză (polisulfuri,
siliconi de condensare, siliconi de adiţie şi polieteri). Hidrocoloizii ireversibili
(alginatele) se folosesc pentru amprenta preliminară în vederea obţinerii modelelor
de studiu şi document şi, uneori, pentru amprentarea arcadelor antagoniste.
Proprietăţile materialelor de amprentă:

Materialele de amprentă trebuie sa îndeplinească o serie de condiţii impuse
de tehnica de amprentare utilizată, precum şi de particularităţile câmpului protetic.
Este importantă cunoaşterea acestor noţiuni pentru a putea alege corect materialul
de amprentă potrivit acestei faze clinice.
Calităţile reologice ale materialelor de amprentă sunt următoarele:
1. PLASTICITATEA sau FLUIDITATEA reprezintă capacitatea materialului de
amprentă de a fi deformat şi modelat sub acţiunea unei presiuni minime, cu
înregistrarea tuturor detaliilor câmpului protetic, fără a deforma însă reliefurile
acestuia. Plasticitatea reprezintă o măsură a consistenţei materialelor de amprentă
în momentul aplicării lor pe câmpul protetic.
2. CAPACITATEA DE UMECTARE A SUPRAFEŢELOR se referă la proprietatea
materialelor de a se întinde pe o suprafaţă dată. Ea se măsoară prin unghiul format
de tangenta la suprafaţa externă a unei picături de material cu planul suprafeţei pe
care este aplicată. Cu cât unghiul este mai ascuţit cu atât capacitatea de umectare a
suprafeţelor este mai mare. Practic această proprietate reprezintă abilitatea relativă
a unui material de amprentă de a pătrunde în spaţiile mici ale câmpului protetic.
3. HIDROFILIA sau HIDROFOBIA. Hidrofilia este abilitatea relativă a materialelor de
amprentă de a tolera cantităţi mici de fluide la nivelul câmpului protetic, furnizând o
amprentare precisă. Cele mai hidrofilice materiale existente sunt hidrocoloizii.
Materialele de amprentă care au o foarte mică abilitate de a tolera prezenţa fluidelor
la nivelul câmpului protetic de amprentat pentru a obţine o amprentă precisă se
numesc hidrofobe. Siliconii de adiţie se numără printre cele mai hidrofobe materiale
de amprentă.
4. FIDELITATEA reprezinta capacitatea materialelor de amprentă de a reproduce
detaliile cele mai fine ale câmpului protetic; ea este dependentă de câţiva factori:
- mărimea particulelor ce intră în compoziţia materialului de amprentă,
- consistenţa iniţială a materialului de amprentă (plasticitate)
- hidrofilia materialului de amprentă.
5. ELASTICITATEA. Materialele de amprentă trebuie să prezinte un grad de
elasticitate care să permită dezinserţia amprentei, în ciuda existenţei unor zone
retentive la nivelul câmpului protetic. Pentru a putea „depăşi” aceste zone, amprenta
trebuie să se deformeze, după care să „revină” la forma iniţială. În fapt amprenta nu
revine la forma iniţială (100%) suferind aşa-numita deformare permanentă 34.
Capacitatea amprentei de a suporta astfel de deformări elastice este dependentă şi
de alţi factori înafara elasticităţii intrinseci a materialului de amprentă:
- gradul de retentivitate al câmpului protetic,
- grosimea materialului de amprentă supus deformării
- timpul în care se face dezinserţia amprentei
- calitatea legăturii dintre materialul de amprentă şi portamprentă.
Practic, aceasta înseamnă că utilizarea unui material de amprentă cu
proprietăţi elastice foarte bune nu reprezintă garanţia absolută pentru absenţa
deformărilor permanente în urma dezinserţiei amprentei. Va trebui, în consecinţă
acordată o atenţie corespunzătoare tuturor factorilor ce contribuie la menţinerea în
limite elastice a deformărilor:
- închiderea spaţiilor cu retentivitate mare (deretentivizare);
- asigurarea unei grosimi suficiente şi, pe cât posibil constante, a materialului
de amprentă;
- dezinserţia amprentei într-un timp cât mai scurt;
- asigurarea unui sistem eficient de adeziune a materialului de amprentă la
portamprentă
6. TIXOTROPISMUL şi VÂSCOZITATEA. Tixotropismul este capacitatea unui
material de a curge când este supus presiunii (comprimării). Există 4 tipuri frecvente
de vâscozităţi: chitoasă (putty), mare sau crescută (heavy body), medie (regular sau
medium body) şi redusă sau fluidă (light body). Materialele cu vâscozitate redusă au
capacitatea de a înregistra cu mare precizie toate detaliile câmpului protetic, dar nu
pot fi comprimate eficient doar cu ajutorul unei portamprente. Materialele cu
vâscozitate mare pot fi bine comprimate cu ajutorul portamprentei, dar nu au
capacitatea de a inregistra cu mare fineţe toate detaliile câmpului protetic. Cel mai
frecvent asocierea a două vâscozităţi ale aceluiaşi produs compensează
dezavantajele fiecăruia în parte, folosite separat. Exemple de asocieri recomandate :
vâscozitate chitoasă în asociere cu vâscozitate redusă (putty+light) în portamprentă
standard; vâscozitate medie în asociere cu vâscozitate redusă (medium+light) în
portamprentă individuală.
7. REZISTENŢA MECANICĂ. Materialele de amprentă trebuie să aibă o rezistenţă
mecanică suficient de mare pentru a nu se rupe în cursul dezinserţiei de pe câmpul
protetic sau pe parcursul etapelor ulterioare (transport, depozitare, turnarea
modelului). Rezistenţa la rupere a materialelor de amprentă este dependentă de
elasticitate, în sensul că un material cu proprietăţi elastice foarte bune suportă
deformări importante fără să se rupă. Pe de altă parte însă, este preferabil ca în
situaţiile în care deformarea amprentei depăşeşte limita de elasticitate, să se
producă ruperea materialului de amprentă; fenomenul acesta poate fi evidenţiat cu
uşurinţă în etapa de control a amprentei, în timp ce o eventuală deformare ar
rămâne inaparentă.
8. STABILITATEA DIMENSIONALĂ. Materialele de amprentă trebuie să asigure
păstrarea fidelă a imaginii negative a câmpului protetic, din momentul dezinserţiei
amprentei până după priza finală a materialului din care se confecţionează modelul.
Stabilitatea dimensională absolută în condiţii normale de temperatură şi umiditate
este numai un deziderat întrucât toate materialele de amprentă suferă modificări
volumetrice.
9. TIMPUL DE PRIZĂ. Materialele de amprentă ar trebui să satisfacă toate situaţiile
clinice. Varianta ideală ar fi aceea în care timpul de priză ar putea fi modificat de
fiecare practician, în funcţie de necesităţile tehnicii de amprentare utilizate şi de
propria abilitate.
10. COMPATIBILITATEA CU MATERIALUL PENTRU MODEL. Amprentele din
hidrocoloizi nu permit obţinerea modelelor prin depunere galvanică. Fosfatul trisodic
din compoziţia unor alginate inhibă priza ghipsului de model.
11. ABSENŢA COMPONENŢILOR IRITANŢI SAU TOXICI.
Calităţi clinice ale materialelor de amprentă sunt următoarele: Pe lângă condiţiile
esenţiale enumerate mai sus, care asigură obţinerea unui model exact al câmpului
protetic, există o serie de condiţii secundare pe care ar trebui să le îndeplinească
materialele de amprentă.
1. MIROS şi GUST neutre.
2. DURATĂ CAT MAI LUNGĂ DE DEPOZITARE.
3. Materialele de amprentă NU TREBUIE SĂ ELIBEREZE GAZE, atât pe parcursul
prizei proprii cât şi al prizei materialului de model.
4. UTILIZARE FĂRĂ A NECESITA O APARATURĂ AFERENTĂ COMPLICATĂ SAU
COSTISITOARE.
5. ÎNDEPĂRTAREA UŞOARĂ DE PE SUPRAFEŢELE CU CARE INTRĂ ÎN
CONTACT, câmpul protetic, părţile moi, portamprente, materialul de model, etc.
6. CAPACITATEA AMPRENTEI DE A FI DEZINFECTATĂ, fără ca aceasta să-i
afecteze acurateţea.
7. CONCORDANŢĂ ÎNTRE COSTURI ŞI CALITATEA AMPRENTEI.
Hidrocoloizii reversibili (agar-agar)

Au fost primele materiale de amprentă elastice apărute (Sears,1937).
Substanţa de bază este un gel pe bază de agar-agar care , la încălzire(70-100C), se
lichefiază (trece în starea de sol) iar la răcire (30-50C) revine în starea de gel.
● Avantaje : hidrofili, capacitate de umectare a suprafeţelor bună, reproducere

excelentă a detaliilor, timp de lucru mare, ieftini, nu este necesară lingură
individuală, gust neutru.
● Dezavantajele : lipsa stabilităţii dimensionale (modelele trebuie turnate
imediat, deoarece expunerea la aer duce la pierderea apei din amprentă,
însoţită de contracţii), rigiditate scăzută, rezistenţă scăzută la rupere,
dezinfecţie dificilă ( spray cu glutaraldehidă 2% apoi amprenta se introduce
într-o pungă de plastic închisă ermetic, unde se menţine timp de 10 minute),
echipament special necesar (linguri standard cu pereti dubli prin care circulă
apa, instalaţie de condiţionare cu trei băi: baie de lichefiere (100C-10 minute),
baie de depozitare (63-69C-10 minute), baie de aducere la temperatura de
lucru (40C-10 minute), se pot turna modele numai din gips.
Polisulfide (tiocauciucuri)
Au fost primii elastomeri de sinteză aparuti în anul 1953. Ei se prezintă în sistem
pastă-pastă (bază şi catalizator), în trei consistenţe (crescută, medie şi fluidă).
Catalizatorul poate fi pe bază de peroxid de plumb (culoare maro) sau pe bază de
hidroxid de cupru (culoare verde deschis)
● Avantaje: reproducere excelentă a detaliilor câmpului protetic, elasticitate

bună, rezistenţă la rupere mare, capacitate de umectare a suprafeţelor bună,
radioopac, cel mai ieftin elastomer, timp de lucru suficient.
● Dezavantaje: hidrofobi, stabilitate dimensională scăzută (modelele trebuie
turnate în prima oră de la amprentare), miros neplăcut, timp de priză lung(10-
12 minute), pătează, gust amar.
Siliconii de condensare
Sunt obţinuţi printr-o reacţie de policondensare între o bază (polidimetilsiloxan) si un
catalizator (octoat de staniu şi ortosilicat de etil). Din reacţie se eliberează alcool
etilic, care evaporându-se duce la contracţia amprentei. De aceea modelele trebuie
turnate în prima oră după amprentare.Sunt disponibili în toate vâscozităţile.
● Avantaje: timp de priză scurt, inodor, poate avea orice culoare, elasticitate
foarte bună, rezistenţă la rupere bună, reproducere excelentă a detaliilor
câmpului protetic, gust neutru
● Dezavantaje: capacitate de umectare a suprafeţelor scăzută, extrem de
hidrofob, stabilitate dimensională scăzută (modelele trebuie turnate în prima
oră )
Siliconii de adiţie
Sunt obţinuţi în urma unei reacţii de poliadiţie între o bază ( polivinilsiloxan) şi
un catalizator (polisiloxan cu o grupare vinil terminală, acid cloroplatinic). În urma
reacţiei nu apar produse secundare volatile, ceea ce explică modificările
dimensionale minime din cursul reacţiei de priză. Sunt disponibili în toate
vâscozităţile.
● Avantaje: reproducere excelentă a detaliilor câmpului protetic, stabilitate

dimensională excelentă, contracţie de priză minimă, timp de priză scurt,
rezistenţă la rupere bună, gust neutru
● Dezavantaje: hidrofobi, capacitate de umectare scăzută, priza este inhibată
de unele mărci de manuşi din latex36 sau de unele substanţe astringente, preţ
ridicat
În unele formule chimice noi au fost introduşi surfactanţi care le conferă

siliconilor de adiţie si usoare calităţi hidrofilice(Aquasil)
Polieterii
Polieterii se prezintă în sistem pastă-pastă în cartuşe care se pot monta la un
aparat de malaxare automată (Pentamix unit –ESPE). Acest dispozitiv permite
obţinerea unui material omogen, fără incluziuni de aer. Polieterii se prezintă în 3
consistenţe (crescută - heavy body, medie - medium body şi fluidă - light body).
● Avantaje: hidrofili, stabilitate dimensională excelentă, reproducere excelentă a

detaliilor câmpului protetic, rezistenţă la rupere foarte bună, timp de priză
scurt, dispozitiv automat de malaxare disponibil.
● Dezavantaje: rigiditate foarte mare (prudenţă la demulare), imbibiţie, timp de
lucru scurt, gust amar, scumpi.
PORTAMPRENTE
Portamprentele sau lingurile de amprentă sunt suporturi rigide în care se aplică
materialele de amprentă. Alegerea materialului de amprentă influenţează alegerea
portamprentei (pentru hidrocoloizii reversibili sunt necesare linguri speciale cu pereti
dubli). Amprentele în protetică fixă se iau în portamprente standard sau în
portamprente individuale.
TEHNICI DE AMPRENTARE
Amprenta de spălare (wash-technique)
Este o tehnică în doi timpi.Se folosesc materiale de consistenţe diferite
(chitoasă şi fluidă).În primul timp se ia amprentă cu materialul chitos, iar în al doilea
timp se corectează prima amprentă cu material fluid.
Etapele clinice ale amprentării:
● Se alege portamprenta masurând distanţa între punctele ectomolare stâng si

drept la care se adaugă 4-6 mm.Portamprenta trebuie să acopere toate
elementele câmpului protetic şi să menajeze un spaţiu de 3 mm. pentru
materialul de amprentă. Se deretentivizează cu ceară zonele retentive ale
câmpului protetic.
● Se probează portamprenta intraoral. Uneori pacienţii pot declanşa în această
etapă un pronunţat reflex de vomă. Combaterea acestui reflex de vomă, care
ne aşteptăm să apară şi în timpul amprentării propriu-zise, se poate face prin
urmatoarele măsuri:
● Se foloseşte un spray anestezic pentru mucoasa vălului palatin,
● Pacientul se aşează cu trunchiul în poziţie verticală şi cu bărbia în piept
● Se folosesc materiale cu priză rapidă şi, eventual, lingură individuală
● Se dă indicaţia pacientului să respire normal, deoarece apneea
declanşează reflexul de vomă
● Întâi se amprentează arcada mandibulară şi apoi cea maxilară
● Lingura de amprentă se încarcă cu o cantitate mai mică de material în
zona posterioară şi se aplică în cavitatea bucală dinspre posterior spre
anterior
● Se distrage atenţia pacientului, în timpul amprentării, de la această
manevră.
● Se administrează medicamente antiemetice
● Se temporizează amprenta, astfel încât pacientul să se prezinte la
cabinet nemâncat, cu stomacul gol
● Se aplică adezivul pe interiorul portamprentei şi se lasă să se usuce.
● Se realizează evicţiunea gingivală
● Se prepară materialul chitos şi se inseră în portamprentă. Aceasta se
introduce în cavitatea bucală pe la o comisură, se centrează şi se apasă
dinspre posterior spre anterior.
● După priza materialului, se îndepărtează amprenta, se spală, se usucă şi se
taie zonele retentive, zonele interdentare ale marginilor gingivale ale
preparaţiilor şi se crează canale de refluare pentru materialul fluid, cu un cuţit
special sau cu un bisturiu. Spaţiul pentru materialul fluid se poate menaja şi
prin aplicarea deasupra materialului chitos, înainte de amprentă, a unei folii
de plastic sau prin amprentarea dinţilor înainte de şlefuirea lor sau peste
restaurările provizorii.
● Se îndepărtează firele de retracţie, se spală şi se usucă şanţul gingivo-dentar.
● Asistenta prepară materialul fluid , încarcă seringa de amprentare pe care i-o
dă medicului şi aplică materialul fluid pe materialul chitos din portamprentă ,
iar medicul aplică materialul fluid în şanţul gingival şi pe preparaţie cu ajutorul
seringii. Practic etapele 7 şi 8 se realizează concomitent : asistenta prepară
materialul fluid şi încarcă seringa, în timp ce medicul scoate şnururile de
evicţiune, spală si usucă şanţurile gingivo-dentare.
● Se aplică portamprenta pe câmpul protetic şi se menţine nemişcată până la
priză.
● După priza materialului, se îndepărtează părţile moi (buze, obraji)
desfiinţându-se succiunea, (eventual se suflă cu aer la limita dintre lingură şi
parţile moi) şi se îndepărtează amprenta din cavitatea bucală printr-o singură
mişcare, în axul preparaţiilor,cu grijă să nu lovim cu lingura dinţii antagonişti,
se spală, se usucă şi se face controlul acesteia.
Problemele care pot apărea în cazul acestei tehnici :

1. repoziţionarea greşită pe câmpul protetic a portamprentei cu material chitos şi
fluid în cadrul timpului 2 al amprentării;
2. materialul fluid trebuie aplicat pe tot câmpul protetic şi nu doar la nivelul
dinţilor preparaţi pentru a nu apărea înălţări ale ocluziei.
Amprenta în dublu amestec

Este o amprentă într-un singur timp.Utilizează un singur material în
consistenţe diferite care fac priză în acelaşi timp.
Tehnica se pretează pentru siliconi, polieteri, polisulfuri şi hidrocoloizi
reversibili.Vâscozitatea celor două materiale să fie apropiată.
Etapele clinice ale amprentării:
● Se alege şi se probează portamprenta

● Se aplică adezivul pe interiorul lingurii şi se lasă să se usuce
● Se realizează evicţiunea gingivală
● Se îndepărtează firele de retracţie, se spală şi se usucă şanţul gingivo-dentar.
● Se prepară materialului de consistenţă crescută şi se încarcă portamprenta
● Asistenta prepară materialul fluid , încarcă seringa de amprentare pe care i-o
dă medicului şi aplică materialul fluid pe materialul de consistenţă crescută
din portamprentă. Practic etapele 4,5 şi 6 se realizează concomitent:
asistenta prepară rapid cele 2 materiale şi încarcă seringa de amprentare cu
materialul fluid, în timp ce medicul îndepărtează firele de retracţie, spală şi
usucă şanturile gingivo-dentare.
● Medicul aplică materialul fluid în şanţul gingival cu ajutorul seringii. Vârful
seringii se inseră în zona cea mai puţin accesibilă(zona distală), apoi se
deplasează printr-o mişcare continuă de-a lungul coletului dintelui. Este
important ca materialul de amprentă să o ia înaintea vârfului seringii şi nu
invers. După ce marginea preparaţiei şi suprafeţele axiale au fost acoperite,
se recomandă să se sufle uşor cu aer, astfel încât materialul să fie împins cât
mai adânc în şanţul gingival.
● Se aplică portamprenta pe câmpul protetic
● După priza concomitentă a celor două materiale de consistenţă diferită, se
îndepărtează amprenta din cavitatea bucală printr-o singură mişcare, se
spală, se usucă şi se face controlul acesteia.
Una din problemele ce pot apărea în cadrul acestei tehnici este fuga
materialului fluid (înregistrarea limitelor preparaţiei de către materialul cu consistenţă
crescută ) datorită faptului că vâscozitatea celor două materiale nu a fost apropiată
(consistenţă chitoasă + consistenţă fluidă). Pentru această tehnică se recomandă
folosirea urmatoarelor consistenţe:
● Consistenţă medie (medium body)+ consistenţă fluidă (light body)

● Consistenţă crescută(heavy body) + consistenţă fluidă (light body).
Amprenta în dublu amestec se poate lua, şi chiar este indicat, şi cu ajutorul

unei linguri individuale.O variantă a acestei tehnici este cea care foloseşte cape de
amprentare. Acestea sunt confecţionate pe bonturile ce trebuie amprentate de pe
modelul de studiu, din acrilat autopolimerizabil cu contracţie minimă (Duralay sau
GC Pattern resin) . Ele trebuie prevazute cu retenţii pe faţa vestibulară şi orală ,
astfel încât sa poată fi retenţionate în masa amprentei.În timpul amprentării, capele
vor fi umplute cu material de amprentă fluid şi se vor aplica pe bonturile din cavitatea
bucală. Imediat apoi, se aplică deasupra lor portamprenta încărcată cu material de
amprentă cu consistenţă mai crescută. Amprenta realizată cu această tehnică este
extrem de fidelă.
Amprenta monofazică (single mix technique)

Este o amprentă care foloseşte un singur material, într-o singură consistenţă , într-un
singur timp. Materialul folosit este de consistenţă medie, iar portamprenta este
individuală. Practic, se prepară materialul, se încarcă lingura şi seringa de
amprentare, se injectează materialul în jurul preparaţiei, se aplică portamprenta, se
aşteaptă priza şi apoi se îndepărtează portmprenta din cavitatea bucală. Acest tip de
amprentare se utilizează deseori în implantologie.
Amprenta bimaxilară în ocluzie

Se foloseşte pentru: 1-2 coroane solo şi reconstituiri corono-radiculare, cu condiţia
existenţei ocluziei stabile (stop ocluzal distal funcţional).
Este contraindicată pentru:
● Mai mult de 2 coroane solo49

● Punţi
● Coroane elemente de agregare pentru proteze
● Situaţiile în care pacientul nu poate să ocludă în IM cu lingura specială în
cavitatea bucală
● Ocluzie instabilă
Amprenta se realizează în poziţia de intercuspidare maximă, folosind linguri de tip

Kettenbach sau triple trays. Amprentarea fără lingură este contraindicată, datorită
faptului ca amprenta rezultată nu este suficient de rigidă pentru ca la turnarea
modelului să nu se deformeze 50. Amprenta va include dintele preparat, vecinii
acestuia, dinţii antagonişti şi relaţia de ocluzie.
Amprenta bimaxilară în ocluzie se poate lua atât prin tehnica de spălare, cât si prin
tehnica în dublu amestec. Fazele clinice sunt aceleaşi cu cele descrise mai sus, cu
doua menţiuni:
● Lingura se încarcă pe ambele părţi

● După ce se aplica lingura încărcată cu materialul de amprentă în cavitatea
bucală a pacientului si acesta oclude în IM, trebuie să verificam corectitudinea
intercuspidării maxime pe partea contralaterală.
Amprenta optică (opto-electronică)

Această metodă elimină folosirea materialelor de amprentă, folosind în
schimb un scanner digital pentru amprentarea dinţilor. Aceste sisteme sunt capabile
să captureze imagini virtuale tridimensionale ale dinţilor preparaţi, prin care se pot
realiza direct restaurări protetice (sistemele CAD-CAM) sau pot fi folosite pentru a
crea modele funcţionale precise pe care se vor realiza restaurările protetice în
laboratorul de tehnică dentară 53. În această zonă a amprentelor optice au câştigat
popularitate pe plan internaţional două sisteme CAD-CAM (Cerec şi E4D dentist) şi
trei scannere 3D speciale pentru amprentarea digitală ( 3shape (Trios), i-Tero şi
Lava Chairside oral scanner).
Sistemele CAD-CAM au apărut în urmă cu 60 de ani fiind folosite la început
doar în industria aero-spaţială. În 1973, Dr. Francois Durret a introdus conceptul
CAD-CAM în stomatologie, iar în 1980 un medic elveţian Dr. Werner Moermann şi
un inginer electronist Marco Bandestrini au pus la punct primul sistem CAD-CAM
comercial viabil pentru realizarea restaurărilor protetice (CEREC) 54.
Sistemul CEREC (Chairside Economical Restoration of Esthetic Ceramics)
combină un scanner digital 3D cu un dispozitiv de frezare pentru realizarea
restaurărilor protetice din blocuri ceramice într-o singură şedinţă55. Ultimele versiuni
ale sistemului Cerec pot produce inlay-uri, onlay-uri, coroane, faţete şi chiar punţi
total ceramice. Ultimul scanner 3D foloseşte nişte diode ce emit lumină albastră
(LED) cu lungime de undă scurtă, pentru o precizie maximă a imaginii optice
rezultante. Camera de amprentare (scannerul) proiectează fascicule de lumină
albastră asupra obiectului şi apoi le citeste înapoi sub un unghi uşor modificat
(tehnica de triangulare activă). Marginile preparaţiei trebuie să fie vizibile, iar dacă
sunt plasate subgingival , înainte de amprenta optică, trebuie realizată evicţiunea
gingivală56. Toată zona ce va fi amprentată trebuie acoperită cu o pulbere de dioxid
de titan pentru a avea acelaşi indice de reflexie a luminii. Pentru ca restaurările
protetice sa fie bine adaptate ocluzal se ia şi amprenta optică a antagoniştilor.
Datele odată achiziţionate sunt prelucrate şi se realizează designul restaurării
protetice (etapa CAD), iar apoi acesta se trimite spre dispozitivul de frezare a
blocurilor ceramice (etapa CAM).
Sistemul E4D Dentist comercializat de firma D4D Technologies LLC
(Richardson, TX) din 2008, este format dintr-un cart ce conţine centrul de design
(computer şi monitor), scannerul laser şi separat o unitate de frezaj. Scannerul laser
(Intraoral Digitizer) are un profil vertical mai scurt decât al sistemului Cerec, fiind mult
mai uşor de utilizat la pacienţii cu o deschidere a gurii limitată. Sistemul nu necesită
folosirea vreunei pulberi reflective, ci doar realizarea unei evicţiuni gingivale şi a unei
hemostaze eficiente. Scannerul trebuie ţinut la o anumită distanţă de suprafaţa care
trebuie scanată, lucru uşor de realizat datorită unor picioruşe de cauciuc de la
capetele scannerului care se aplică pe dinţii adiacenţi preparaţiei. Se captează mai
multe imagini ale preparaţiei, softul aparatului creând un model 3D. Nu este
necesară scanarea arcadei antagoniste. În schimb, se ia o înregistrare de ocluzie,
care după priză se aşează pe arcada cu preparaţia şi se scanează. Se stabilesc apoi
limitele preparaţiei şi culoarea şi se trimit datele de la centrul de design la unitatea
de frezaj.
Scannerele digitale 3D pentru amprentare elimină mai multe etape
consumatoare de timp din cabinet cum ar fi alegerea lingurilor, prepararea şi priza
materialelor de amprentă, dezinfecţia amprentelor şi trimiterea acestora la laboratoul
de tehnică dentară.
Sistemul Cadent iTero este disponibil pe piaţă din 2007. În timp ce abilitatea
de a scana fără a fi nevoie de pulbere reflectivă este avantajoasă, un dezavantaj al
acestui scanner cu laser este forma mărită a capului său, datorită necesităţii de
includere a unei roţi a culorii în sistemul de achiziţionare a datelor. Pentru obţinerea
modelului 3D sunt necesare mai multe scanări ale preparaţiei si ale relaţiei de
ocluzie cu antagoniştii, care nu durează mai mult de 3 minute. Amprenta digitală
este trimisă la laboratorul de tehnică dentară în format electronic, unde se realizeză
modelul prin frezaj dintr-un bloc de răşină specială. Pe acest model se va realiza
apoi restaurarea protetică finală57.
Sistemul Lava™ Chairside Oral Scanner (C.O.S.) a fost achiziţionat de 3M
ESPE în 2006 , fiind lansat oficial în 2008. Scannerul sistemului este în formă de
baghetă cu o lăţime a capului de 1,32 cm si o greutate de 400g. Conţine 192 de LED
si 22 de lentile. Conceptul Lava COS 3D in motion incorporează un design optic
revoluţionar, algoritme de procesare a imaginilor şi o reconstrucţie a modelului în
timp real58 . După prepararea dinţilor si realizarea evicţiunii gingivale , întreaga
arcadă este uscată şi pudrată cu pulbere. Medicul ghidează bagheta scannerului
deasupra suprafeţelor ocluzale, o roteşte apoi spre vestibular şi apoi spre lingual.
După scanarea preparaţiei medicul o poate vedea pe ecranul computerului , poate
să rotească sau să mărească imaginea , o poate treansforma din 3D în 2D sau o
poate privi purtând ochelari 3D. I se dă apoi pacientului indicaţia să închidă gura în
IM, iar suprafeţele vestibulare ale dinţilor sunt pudrate cu pulbere şi vor fi scanate.
Dintii maxilari si mandibulari oclud virtual pe monitorul computerului. Datele
sunt trimise wireless laboratorului de tehnică dentară. Modelele se obţin prin
sterolitografie. Pe aceste modele se pot realiza orice tip de coroane sau punţi.
Amprenta in Proteza Totala
● Obiectivul major: înregistrarea structurilor orale într-o pozitie fiziologică, fara

deformare, care sa permita realizarea bazei protezei si să răspundă
obiectivelor protezării
● Scop: înregistrarea structurilor orale aflate în relatie cu protezele/bazele
protezelor
Obiective:
● înregistrarea cat mai functională (fară deformare a structurilor orale si in

limitele functionale ale campului protetic)
● profilaxie/functionalitate - asigurarea conditiilor de echilibru pt viitoarele
proteze
● mentinere/stabilitate/sprijin
Conceptia Scolii românesti - Principii
● Amprenta este o metodă muco-dinamică → mobilizarea functionala a

periferiei cp in cursul amprentarii
● Presupune cel putin două etape → preliminara+finala
● Este bazată pe examen clinic
● Urmăreste atingerea obiectivelor protezarii → echilibrul
protezelor/menţinere/succiune (inchidere marginala)
Amprentarea preliminara
● Scop: înregistrarea structurilor orale de suport în vederea realizării

portamprentei individuale
● Obiective: înregistrarea suprafetei de sprijin fără deformarea structurilor orale
de suport si inregistrarea a cat mai multe informatii despre periferie (zona de
succiune)
● Tip de amprenta: amprentă anatomică
Amprentarea preliminara maxilară/mandibulara
● Alegerea lingurii universale (in fct de dimensiunile cp - lingura treb sa

corespunda formei si marimii crestei edentate si formei si adancimii boltii
palatine, sa existe spatiu intre versantele crestei si lg de 3-5 mm, post la
maxilar se intinde pana la linia care uneste hamulusurile pterigoidiene si la md
sa acopere tuberculii piriformi si sa fie in ct lejer cu fundurile de sac) si a
materialului de amprenta (in fct de caracteristicile mucoasei - cp moale/dur,
retentivitatile anatomice, cantitatea de material necesara)
● Pregatirea pacientului si a campului protetic
● aşezarea confortabilă în fotoliu;
● capul drept, bine sprijinit pe tetieră;
● cavitatea bucală la nivelul cotului operatorului;
● prevenirea reflexului de voma: - respiraţie profundă şi rară pe nas;
anestezia de contact prin badijonare în zona distală a palatului,
îndiguire distală a lingurii cu rulou de ceara moale pentru a preveni
scurgerea materialului în faringe, consistenta f vascoasa a mat
● Trasarea unor repere pe câmpul protetic cu creionul chimic:
● limita cea mai distală a câmpului protetic maxilar. Se procedează astfel:
● cu latul sondei se palpează şanţurile retrotuberozitare drept şi stâng şi
se înseamnă cu creionul chimic zona de rezilienţă maximă;
● se identifică foveele palatine care sunt un element orientativ, la
majoritatea pacienţilor limita distală a câmpului protetic fiind situată
posterior de ele;
● se determină linia de vibraţie posterioară, pacientul pronunţând Ah clar
şi prelungit şi se desenează cu creionul chimic.
● limita distală până la care proteza se va întinde pe tuberculul piriform la
mandibula.
● Poate fi depistată prin mai multe manevre:
● pacientul este invitat să deschidă larg gura pentru a pune în evidenţă
inserţia inferioară a ligamentului pterigomandibular pe tuberculul
piriform (de obicei la întâlnirea a 2/3 anterioare cu 1/3 posterioară a
tuberculului);
● pacientul este invitat să ţină gura întredeschisă – se formează un şanţ
care reprezintă limita până la care se poate întinde proteza. Se
notează cu creionul chimic această limită.
● punctele de inserţie a bridelor şi frenurilor.
● Timpii amprentarii propriu zise:

● prepararea si aplicarea alginatului in lingura
● introducerea in cavitatea bucala a lingurii cu mat de ampr
● la mandibula: se introduce lingura mai intai cu jumatatea dr şi apoi prin
rotaţie, se introduce şi jumatatea stângă
● centrarea lingurii cu mânerul pe linia mediană;
● se efect miscari de modelare marginala realizate de pacient (varful
limbii spre nas, miscari laterale ale limbii dintr-un oraz in celalalt,
protractia limbii) si de catre medic (rotatii nodul comisural)
● la max: dacă sunt necesare cantităţi suplimentare de alginat (pungi
EISENRING foarte largi, boltă foarte adâncă) înainte de aplicarea
lingurii medicul va introduce cu o spatulă lată cantităţi corespunzătoare
de alginat la acest nivel, pentru a preveni apariţia unor bule mari de
aer;
● la mand: lingura se introduce oblic întâi în jumătatea stângă a gurii,
apoi în jumătatea dreaptă cu o uşoară mişcare de rotaţie;
● se face centrarea lingurii cu mânerul pe linia mediană;
● se efect miscari de modelare marginala realizate de pacient (mimare
fluierat, tusit) si de catre medic (rotatii nodul comisural)
● îndepărtarea amprentei se face printr-o mişcare verticală, scurtă,
sincronă cu manevra introducerii unui deget în vestibul pe marginea
amprentei pentru desfiinţarea succiunii.
● Spalarea, controlul si verificarea amprentei
● pentru protecţie, amprenta se înveleşte într-un şerveţel umed. În nici un caz
nu va fi păstrată într-un vas cu apă sau lăsată în aer liber.
● turnarea amprentei se va face imediat sau în maximum 15 minute pentru a se
evita modificările dimensionale.
Trasarea limitelor lg individuale se realizează cu un creion chimic:

- fie pe modelul preliminar;
- fie pe amprenta preliminară, de unde se imprimă pe modelul preliminar.
Trasarea limitelor campului pe amprenta la maxilar:

- dacă limita distală şi inseţiile frenului şi bridelor au fost trasate în cavitatea bucală,
aceastea se transferă pe amprentă;
- distal (conturare liniei Ah), vestibular (la 1mm de fundul de sac spre interior, ocolind
frenurile
- se examinează din aproape în aproape distanţa de la muchia crestei până la fundul
de sac vestibular, fie vizual, fie măsurând cu un instrument bont (o sondă
parodontală) şi se înseamnă această distanţă pe amprentă cu creionul chimic. Unind
punctele rezultate din măsurători se obţine conturul marginilor viitoarei linguri.
Trasarea limitelor campului protetic pe amprenta mandibulara

Evidenţierea limitei distale la tuberculul piriform, marcarea ei pe mucoasa→ transfer
pe amprenta
Trasarea limitelor cp pe amprenta: în zona linguală centrală se trasează limita pe
muchia rezultată din amprentă 1,5 cm de o parte şi de alta a liniei mediane; se
traseaza mijlocul crestei lateral, se merge paralel cu mijlocul crestei spre distal/linia
oblica interna, se inconjoara tuberculii piriformi, vestibular -la 1mm de fundul de sac
spre interior, ocolind frenurile.
Realizarea portamprentei (lingurii) individuale

● Pregătirea modelului: soclare, conturarea pe model a limitelor cp,
deretentivizarea/gravare model, izolare
● Portamprenta individuală - aspecte tehnice
● Confecţionarea pe modelul preliminar
● Materiale: acrilat, placă de bază
● Elemente componente: baza lingurii, maner, butoni de presiune
Amprentarea finala functionala
● Scop: Obtinerea unui model al campului protetic – model functional/de lucru,

in vederea realizarii bazei protezei
● Obiective: Inregistrarea functionala atat a zonei de sprijin, cat si a celei de
succiune
● Inregistrarea funcţionala a structurilor orale:
● modelare marginală cât mai funcţională (pt echilibru, aspecte
funcţionale)
● presiuni uniforme (prin raportul lingurii, mat, pr).
● Atingerea obiectivelor protezării:
● echilibru: sprijin, menţinere, stabilitate (cuprindere maxima a campului
protetic, in limite functionale)
● aspecte functionale, estetica, profilaxie: inregistrare functionala a
mucoasei si a formatiunilor din periferie
Adaptarea lingurii individuale maxilare
Scop/obiective: aducerea lingurii individuale in limitele cp
Tehnică:
● lg trebuie sa acopere intregul CP, sa nu jeneze functionalitatea formatiunilor

de la periferia CP, sa prezinte succiune
● adaptarea primara a lg: scurtare/prelungire, degajare cu freza in dreptul
formatiunilor perpendiculare care mobilizeaza lg
● adaptarea secundara
● limita distala se trasează intrabucal cu ajutorul unui creion chimic zona
distală maxilară: se începe cu şanţurile retrotuberozitare (se palpeaza
creasta cu latul sondei avansând sagital şi acolo unde înfundarea este
maximă se consideră că este şanţul retrotuberozitar), se trasează o
linie cu convexitatea posterioară, înapoia foveelor palatine iar apoi cele
trei demarcaţii se unesc cu linii curbe cu convexitatea anterioară.
Această însemnare se verifică prin pronunţarea de către pacient a
fonemei Ah prelungit şi se va urmări dacă flectarea mucoasei se face
pe linia trasată anterior;
● spatiul Eisering (sp retrozigomatic): - lg ajunge in fd de sac, se fac
mișcări de balansare si de deschidere a gurii; lg prea groasa sau prea
lunga se va mobiliza si trebuie scurtata
● spatiul vest lat se afla intre apofiza zigomato-alv si frenul bucal sup; lg
ocoleste cele 2 formatiuni, lg prea lunga se mobilizeaza in suras fortat
● sp frontal sup - lg ocoleste frenul labial, determinarea limitei prin
inspectia fd de sac
● verificare (testele Herbst)
Testele Herbst – pentru maxilar
● Sunt miscari prin care este antrenata musculatura din periferia cp prin care
sunt depistate zonele supraextinse ale lingurii.
Aceste teste, respectiv zona verificata, sunt:
● deschiderea moderata a gurii pana la maximum verifica daca lingura este

prea lunga in zona vestibulara distala (de la tuberozitate), la molarul doi
(zonele retro si laterotuberozitara). In amprentare se recomanda si balansul
mandibulei dr/stg pentru inregistrarea ca latime a fundului de sac/grosime a
marginii amprentei la acest nivel
● suras fortat, verifica daca lingura este prea lunga in regiunea M1 si Pm (zona
VL)
● mimeaza fluieratul, verifica daca lingura este prea lunga in zona Incisivo-
Canina (zona VC)
● mimeaza tusea, verifica daca lingura este prea lunga la nivelul liniei Ah
Verificarea succiunii
● tractiune oro-vestibulara de maner - verifica inchiderea la zona IPP

● tractiune in jos din aprope in aproape cu pulpa degetului de marg vest a lg - pt
inchiderea interna a marginii vest
● tractiune verticala de maner - pt inchiderea totala (int+ext)si adeziune
Inchiderea marginala la zona distala, Ah
● Particularităţi morfo-funcţionale: inchidere simpla (doar interna), formatiuni

musculare cu insertie perpendiculara – muschii valului
● Suplimentarea inchiderii interne:
● aplicare mat termoplastic cu latime de 3-4 mm pe suprafata int in zona
post,
● lg este apasata ferm, pac deschide gura larg si face protractia max a
limbii (coboara VP)
● Verificare: se reface testul de succiune 1 - lg se desprinde mai greu
● Alternative terapeutice: - gravare model preliminar sau gravare model funct/
de lucru
Amprentarea finală/functionala maxilara
● Pregatirea pacientului
● Pregatirea si aplicarea materialului
● Amprentare propriu-zisa
● Medicul introduce lingura dinspre post spre ant, fixand o mai intai in
spatele tuberozitatilor. Daca pac prez retentivitati, lg se introduce mai
intai la nivel acesteia. Se verif centrarea lingurii. Medicul este plasat in
fata pacientului, capul pac in usoara extensie.
● Miscari executate de medic: tractiuni buza sup pt ZVC, tractiuni si
rotatii nodul comisural pt ZVL, tractiuni si masaje obraz pt Eisering
● Miscari executate de pac: desc moderata a gurii, desc mare a gurii,
balansarea mandibulei bilateral, suras forțat, tuguierea buzelor/fluierat.
● Indeparterea lg dupa priza materialului fara a atinge marginile vest;
incepand cu zona neretentiva a CP.
Adaptarea lingurii individuale mandibulare
● adaptarea la tuberculul piriform

● se trasează intrabucal cu ajutorul unui creion chimic inserţia
ligamentului pterigo-mandibular, aplica lingura, daca este lunga se a
transfera desenul pe fata interna si tre scurtata
● in zona vest a tuberculului lg treb sa aiba o ancosa in dreptul insertiei
m maseter;
● in zona ling a tuberculului lg treb sa nu jeneze la protractia limbii sau
deglutitie
● in zona pungii Fish si zona labiala adaptarea se face prin inspectie, lg treb sa
ajunga pana la fd de sac
● in zona ling laterala lg se intinde pana la LOI care se deceleaza prin palpare
● in zona ling centrala lg treb sa nu se mobilizeze la miscarea de umezire a
rosului buzei sau a manerului
● Verificarea adaptării lingurii individuale prin mobilizarea periferiei - testele
Herbst
Testele Herbst la mandibula

● deschide gura moderat si apoi larg - daca lingura se deplaseaza la desc
moderata este lunga la niv pungii Fish, daca se mobilizeaza la deschiderea
larga se reduce din regiunea distala vestibulara (ancosa maseterina)
● umezeste buzele pt zona linguala post
● aplica alternativ varful limbii pe mucoasa jugala inapoia comisurilor - daca
lingura se deplaseaza, se reduce de la nivelul zonelor linguale laterale, de pe
partea opusa miscarii
● zona ling centrala si frenul lg - protractia limbii pana la rosul buzei sau
manerul lg
● mimeaza fluieratul pt zona vestibulara centrala - daca lingura se deplaseaza,
marginea prea lunga sau groasa
● deglutitia, este comandata doar in timpul amprentarii, pentru modelarea
marginii amprentei in zona linguala a tuberculului piriforrm
Închiderea la zonele cheie

La mandibulă: zona tuberculului piriform, linguala centrala, vestibulara
frontala
Inchiderea marginala la zona tuberculului piriform
● Particularităţi morfo-funcţionale: inchidere simpla (doar interna), formatiuni

musculo-lig cu insertie perpendiculara, pliuri de mucoasa lingual
● Aspecte clinico-practice:
● Inchidere: aplicare mat termoplastic pe suprafata int in zona
tuberculului piriform bilateral, lg este apasata ferm, pac face miscari de
deschidere si inchidere a gurii pt modelarea zonei lig pterigomd
● vestibular se incalzeste mat pe o parte in zona vest si medicul se
opune miscarii de inchidere in tp ce pacientul inchide gura, se repeta
procedura pt tuberculul de partea opusa
● lingual se incalzeste mat bilateral si pac realiz protractia limbii si
deglutitie
● Verificare: testul de succiune nr.1=presiune pe maner in sens Or-
V→desprindere dificila sau cu zgomot caracteristic
● Alternative terapeutice: tubercul deformabil, gelatinos→nu se face
inchidere/gravare model
Inchiderea marginala la zona linguala centrala
● Particularităţi morfo-funcţionale: insertia perpendiculara a m. genioglos, pe o

zona redusa pe care dezvolta o forta mare
● Inchidere: aplicare mat pe marg lingurii in zona linguala pe 3 cm
lungime, in grosime de 3mm central, pierdut spre distal, modelare: prin
umezirea buzei inf de la o coumisura la alta pt limba ant sau a
manerului pt limba post
● Verificare: testul de succiune nr.2= presiune pe maner in sens V-Or in
repaus si in protractie → desprindere dificila sau cu zgomot
caracteristic
● Alternative terapeutice: planseu dur, zona sensibila→ nu se face inchidere
Inchiderea marginala la zona vestibulara frontala
● Particularităţi morfo-funcţionale:insertia perpendiculara a m. triunghiular al

buzei inferioare, patratul barbiei, fundul de sac foarte ingust, prezenta salivei.
● Inchidere: aplicare mat termpolastic pe marg lingurii in zona vestibulara
frontala, in grosime de 1mm, modelare: prin tuguierea buzelor si
deschiderea larga a gurii, masaje prin intermediul buzei
● Verificare: testul 3= tractiune verticala de manerul lingurii si testul 4 =
tractiune verticala+indepartarea buzei (pentru anularea inchiderii
externe, testeaza aportul la succiune a inchiderii la zona vest centrala).
AMPRENTAREA FINALĂ mandibulara
● Amprentare muco-dinamica, amploarea mişcărilor/apropiate de cele

functionale
● Medicul este plasat in fata pacientului, pac priveste inainte. Medicul introduce
lingura dinspre post spre ant. Se verif centrarea lingurii. Lg este mentinuta cu
degetele aplicate pe butonii de pres.
● Miscari realizate de medic: tractiuni si rotatii nodul comisural pt ZVL, presiuni
sau masaje obraz pt Fish, masaje rotatorii buza inf
● Miscari realizate de pac: gura desc moderat si larg, umezirea buzelor, varful
limbii dintr-un obraz in altul pt ZLL, protractia limbii, mimare fluierat pt ZVC,
deglutitie pt zona ling a tuberculului, apasarea pe butoni de catre medic in tp
ce pac inchide gura pt zona vest a tuberculului
● Indeparterea si controlul
● Controlul amprentei finale
● Se face in ordinea inversa a timpilor amprentarii
● controlul timpului III – se verifica aspectul fizionomic, inainte de
indepartarea amprentei
● controlul timpului II - se verifica ca grosimea marginilor amprentei sa
corespunda fundurilor de sac (ca adancime, latime)
● controlul timpului I - se verifica daca a cuprins intreg campul protetic si
este corect redat (fara lipsuri sau plusuri)
Greseli în amprentare
● Apariţia lingurii prin mat de amprentă

● Lipsa mat de amprentă/goluri (aer)
● Margini subţiri/nesusţinute de lingură
● Suprafaţă nemodelată/incompletă
● Margini nemodelate/incomplete
● Lipsa de centrare
AMPRENTAREA PRELIMINARĂ Proteza Partial Acrilica
Amprenta preliminară reprezintă copia negativă a câmpului protetic utilizată

pentru obţinerea modelului de studiu, pe care se proiectează viitoarea PP. Aceasta
asigură, în limite posibile, condiţiile de sprijin, menţinere şi stabilizare a piesei
protetice.
Modelul de studiu serveşte la:
- analiza formei şi poziţiei dinţilor, a ocluziei, a crestelor edentate pentru evaluarea
diagnostică a câmpului protetic;
- stabilirea tipului de PP şi proiectarea acesteia (acrilică, în cazul nostru);
- proiectarea şi confecţionarea lingurii individuale.
5. 1. AMPRENTA PRELIMINARĂ CU ALGINATE

5. 1. 1. Alginatele (hidrocoloizii ireversibili)
Hidrocoloizii ireversibili sunt numiţi generic şi alginate, după compoziţia lor de bază
alcătuită din alginat de sodiu sau potasiu, la care se adaugă sulfat de calciu, fosfat
trisodic sau carbonat de sodiu, substanţa care dirijează priza şi la care se adaugă
cantităţi mici de zinc, fluor, arome, coloranţi, etc.
Alginatele fac parte din familia materialelor de amprentă elastice. Ele se prezintă sub
formă de pudră, care în contact cu apa trec în faza de sol şi după priza definitivă trec
în stare de gel, datorită unei reacţii chimice ireversibile.
5. 1. 1. 1. Proprietăţi
Amprentele cu alginate reproduc cu fidelitate detaliile morfologice ale câmpului
protetic, prezintă uşurinţă în preparare şi mânuire, sunt lipsite de toxicitate. Totuşi, în
timpul amprentării şi după amprentare, dacă manipularea materialului scapă de sub
controlul medicului, apare riscul unor modificări dimensionale ale amprentei prin
fenomene de hidrocinetică.
În structura hidrocoloizilor ireversibili, procentajul cel mai mare îl are apa, la care
alginatul este foarte sensibil. Dacă amprenta dezinserată se lasă la temperatura
mediului ambiant, gelul pierde apa prin două mecanisme: deshidratare prin
evaporare şi exudarea de fluide prin sinereză (contractarea unui gel, însoţită de
separarea spontană a mediului de dispersie). Exudatul care apare la suprafaţa
gelului nu este apă pură, ci este de natură alcalină sau acidă în funcţie de
compoziţia gelului. Sinereza alterează calitatea modelului de ghips, dându-i un
aspect cretos la suprafaţă, însoţit şi de o modificare de volum. Situaţia inversă apare
atunci când amprenta este păstrată în apă, greşeală foarte frecventă, gelul absoarbe
apa prin imbibiţie şi îşi măreşte volumul. Modificările volumetrice ale gelului
constituie neajunsuri care pot fi evitate prin respectarea regulilor de amprentare şi
turnarea modelului în 8 -15 minute.
5. 1. 1. 2. Clasificare:
În funcţie de timpul de priză, hidrocoloizii ireversibili se împart în două categorii:
- cu gelificare rapidă - 1-2 minute.
- cu gelificare normală - 2-4½ minute.
5. 1. 1. 3. Indicaţii
În edentaţia parţială, alginatele au ca indicaţii:
- amprentarea preliminară (indicaţie majoră);
- amprentarea pentru realizarea modelelor de studiu şi documentare;
- amprentarea arcadelor antagoniste;
5. 1. 1. 4. Contraindicaţii
- amprentarea funcţională
5. 1. 3. Tehnica de amprentare preliminară cu alginate

5. 1. 3. 1. Pregătirea pacientului
Poziţia pacientului:
- aşezarea confortabilă în fotoliu;
- capul drept, bine sprijinit pe tetieră;
- cavitatea bucală la nivelul cotului operatorului;
Protecţia hainelor pacientului se va face cu un şorţ din material plastic.
5. 1. 3. 2. Pregătirea cavităţii bucale
– deretentivizarea zonelor retentive: în spaţiile interdentare şi mai ales la corpurile
de punte, pentru a evita deformările plastice şi/sau fracturarea materialului de
amprentă. Operaţiunea se face prin aplicarea unui material de obturaţie provizorie în
spaţiile retentive.
– combaterea secreţiei salivare în exces prin clătirea cu apă rece pentru a
contracta orificiile glandelor salivare. Excesul de salivă produce goluri în amprentă.
– măsuri de prevenire a reflexului de vomă:
- poziţia verticală a capului, se introduce lingura, după care capul se flectează cu
bărbia în piept;
- respiraţie profundă şi rară pe nas;
- anestezia de contact prin badijonare în zona distală a palatului.
Soluţia anestezică va fi aplicată cu o buletă. Bolta va fi badijonată în zonele strict
necesare. Nu se va pulveriza anestezicul pentru că există riscul ca acesta să se
prelingă spre bucofaringe.
- lingura să nu depăşească linia Ah; se poate face şi o îndiguire distală a lingurii cu
Stent’s pentru a preveni scurgerea materialului în faringe;
- folosirea unui material cu priză rapidă;
- manevra de cuprindere a unui genunchi cu amândouă mâinile şi apropierea lui de
piept;
- presiune manuală a umerilor de către un ajutor aşezat în spatele pacientului.
- trasarea unor repere pe câmpul protetic cu creionul chimic:
 limita cea mai distală a câmpului protetic maxilar.
Se procedează astfel:
- cu latul sondei se palpează şanţurile retrotuberozitare drept şi stâng şi se
înseamnă cu creionul chimic zona de rezilienţă maximă;
- se identifică foveele palatine care sunt un element orientativ, la majoritatea
pacienţilor limita distală a câmpului protetic fiind situată posterior de ele;
- se determină linia de vibraţie posterioară, pacientul pronunţând Ah clar şi prelungit
şi se desenează cu creionul chimic.
 limita distală până la care proteza se va întinde pe tuberculul piriform.
Poate fi depistată prin mai multe manevre:
- pacientul este invitat să deschidă larg gura pentru a pune în evidenţă inserţia
inferioară a ligamentului pterigomandibular pe tuberculul piriform (de obicei la
întâlnirea a 2/3 anterioare cu 1/3 posterioară a tuberculului);
- pacientul este invitat să ţină gura întredeschisă – se formează un şanţ care
reprezintă limita până la care se poate întinde proteza.
Se notează cu creionul chimic această limită.
 punctele de inserţie a bridelor şi frenurilor.
5. 1. 3. 3. Criterii de alegere a lingurii standard

La maxilar:
În sens mezio-distal lingura trebuie să cuprindă tuberozităţile şi linia Ah, frontal să
acopere dinţii restanţi, astfel ca marginea lingurii să ajungă în fundul de sac
vestibular.
În sens transversal lingura trebuie să cuprindă crestele alveolare, tuberozităţile şi
dinţii restanţi din regiunea laterală. Se poate măsura cu un compas distanţa
intertuberozitară, între cei doi poli vestibulari ai tuberozităţilor.
La mandibulă:
În sens antero-posterior, lingura să acopere tuberculul piriform fără să deranjeze
ligamentul pterigo-mandibular, iar frontal să acopere complet dinţii restanţi.
În sens transversal lingura trebuie să respecte direcţia crestelor edentate, vestibular
marginea să fie depărtată 2 mm de linia de reflexie a mucoasei, iar lingual să nu
depăşească linia milohioidiană.
În cazul unor linguri necorespunzătoare, se va proceda fie la schimbarea lor, fie la
individualizarea acestora.
5. 1. 3. 4. Prepararea hidrocoloizilor ireversibili

Prepararea alginatului se face cu respectarea strictă a instrucţiunilor fabricii
producătoare.
Instrumentar:
- bol de cauciuc sau material plastic şi spatulă rigidă foarte curate;
- set de linguri standard.
Prepararea:
- cutia cu alginat se agită pentru omogenizarea pulberii înainte de amprentare.
- respectarea proporţiilor de pudră şi apă prescrise. În bol se pune mai întâi apa şi
apoi pulberea;
- orientativ, cantitatea de apă să fie 50 cm3 iar pudra 2-3 măsuri;
- malaxarea se face la început prin mişcări lente pentru ca amestecul să devină
omogen prin înglobarea întregii cantităţi de pudră, apoi spatularea devine mai
rapidă, cu mişcări combinate rotatorii şi de strivire a materialului pe pereţii bolului,
până se obţine un gel neted şi lucios.
5. 1. 3. 5. Aplicarea alginatului în linguri
- aplicarea alginatului în lingură se va face în termen de 30 secunde.
- grosimea stratului de alginat să aibă 7-8 mm şi să acoperie marginile lingurii.
- lingura se va umple pornind de la o extremitate, sucesiv pe zone şi terminând la
cealaltă extremitate, pentru a nu îngloba bule de aer în masa materialului.
- după umplerea lingurii suprafaţa materialului va fi netezită cu mâna uşor umectată.
5. 1. 3. 6. Aplicarea lingurii în cavitatea bucală

La maxilar
- medicul ia poziţie latero-posterior drept faţă de pacient;
- dacă sunt necesare cantităţi suplimentare de alginat (pungi EISENRING foarte
largi, boltă foarte adâncă) înainte de aplicarea lingurii medicul va introduce cu o
spatulă lată cantităţi corespunzătoare de alginat la acest nivel, pentru a preveni
apariţia unor bule mari de aer;
- gura larg deschisă, medicul îndepărtează comisura stângă cu indexul mâinii stângi,
iar lingura ţinută de mâner cu mâna dreaptă se introduce oblic întâi în jumătatea
stângă a gurii, apoi în jumătatea dreaptă cu o uşoară mişcare de rotaţie;
- se face centrarea lingurii cu mânerul pe linia mediană;
- aplicarea lingurii în poziţia de amprentare pe câmpul protetic se face mai întâi pe
zonele retentive şi apoi pe restul câmpului protetic;
- acum gura rămâne într-o poziţie întredeschisă, pentru ca musculatura relaxată să
permită o poziţionare stabilă şi lejeră a lingurii, care să favorizeze amprentarea;
- se fac mişcări de masaj uşor al obrajilor şi al buzei superioare, pentru modelarea
marginilor amprentei în zona crestelor edentate.
La mandibulă
- medicul stă în poziţie antero-lateral drept faţă de pacient.
Se păstrează regulile generale de la maxilar cu următoarele diferenţe:
- lingura ţinută de mâner cu mâna dreaptă, se introduce în gură oblic, întâi cu
extremitatea dreaptă şi apoi prin rotaţie, se introduce şi în extremitatea stângă;
- la mişcările de masaj ale obrajilor se adaugă mişcările limbii înspre bolta palatină şi
jugal bilateral pentru modelarea marginilor linguale ale amprentei.
5. 1. 3. 7. Îndepărtarea amprentei, controlul şi protecţia acesteia
- timpul de menţinere în mediul bucal a amprentei nu trebuie să depăşească 4
minute.
- îndepărtarea amprentei se face printr-o mişcare verticală, scurtă, sincronă cu
manevra introducerii unui deget în vestibul pe marginea amprentei pentru
desfiinţarea succiunii.
- spălarea amprentei se face cu un jet uşor de apă la temperatura camerei.
- controlul amprentei constă într-o analiză a detaliilor de reproducere cu mare
exactitate a câmpului protetic. În caz de nereuşită, se repetă amprentarea.
- pentru protecţie, amprenta se înveleşte într-un şerveţel umed. În nici un caz nu va fi
păstrată într-un vas cu apă sau lăsată în aer liber.
- turnarea amprentei se va face imediat sau în maximum 15 minute pentru a se evita
modificările dimensionale.
Cauzele principale ale deformării amprentei preliminare cu alginat.

În timpul amprentării:
- Neglijarea îndepărtării salivei prin clătirea cu apă rece a cavităţii bucale înainte de
amprentare.
- Nerespectarea recomandărilor firmei producătoare privind raportul apă/pudră şi a
tehnicii de malaxare.
- Amprenta nu reproduce fidel întreg câmpul protetic sau este asimetrică.
- Prezenţa bulelor de aer.
- Grosimea neuniformă în unele zone ale amprentei.
- Fracturarea gelului sau desprinderea acestuia de lingură.
- Apariţia unor porţiuni din lingură la suprafaţa amprentei.
- Imprecizii de amprentare la nivelul dinţilor restanţi prin absenţa deretentivizării.
În timpul păstrării amprentei în cabinet:
- plasarea amprentei lângă surse de căldură sau în aer liber timp îndelungat
determină contracţia amprentei.
- păstrarea în apă a amprentei are ca efect imbibiţia alginatului cu creşterea sa în
volum.
5. 1. 3. 8. Dezinfectarea amprentei cu alginate
Înainte de a fi trimisă la laborator, amprenta de alginat va fi dezinfectată cu hipoclorit
de sodiu 1% sau cu glutaraldehidă 2%. Există două metode de dezinfecţie: prin
imersiunea amprentei (inclusiv mânerul lingurii) într-un vas care conţine una din
soluţiile de mai sus sau pulverizarea soluţiei dezinfectante pe suprafaţa amprentei şi
introducerea acesteia într-o pungă de plastic închisă ermetic. În ambele variante
timpul de lucru este de 10 minute, după care amprenta va fi clătită energic cu apă.
5. 1. 4. Recomandări pentru turnarea modelului
Turnarea modelului preliminar se face între 8 minute şi 15 minute de la luarea
amprentei preliminare cu alginat. Dacă nu există posibilitatea ajungerii amprentei la
laboratorul dentar în acest interval, amprenta va fi transportată în atmosferă saturată
cu vapori de apă (învelită într-un şerveţel umezit şi într-un recipient închis ermetic).
5. 2. AMPRENTA PRELIMINARĂ CU CHITURI SILICONATE

În edentatia partiala, amprenta preliminară se poate lua şi cu elastomer de sinteză
de consistenţă chitoasă. Acest material se foloseşte în cazul câmpurilor protetice
“dure”. Alegerea lingurii universale se face asemănător amprentei cu alginat, cu
menţiunea că portamprenta trebuie să fie din metal şi nu din plastic. Se pensulează
adeziv în interiorul acesteia si se aşteaptă câteva minute pentru uscare.
Tehnica de amprentare este similară amprentei cu alginat, cu menţiunea că
presiunea exercitată de medic în momentul aplicării amprentei pe câmp trebuie să
fie mai mare şi mişcările de modelaj trebuie să fie mai ferme având în vedere
consistenţa crescută a materialului. Amprenta preliminară cu silicon chitos poate fi
transformată într-o lingură individualizată în care se poate lua o amprentă cu silicon
de consistenţă medie sau fluidă, rezultatul fiind o amprentă de mai mare precizie.
Dezinfecţia amprentelor cu silicon chitos se face timp de 10 minute, după cum s-a
descris la amprenta cu alginat. Modelul de gips trebuie turnat la mai puţin de 24 ore
de la amprentare, deoarece după acest interval devine evidentă contracţia de
polimerizare.
5. 3. TRASAREA LIMITELOR LINGURII INDIVIDUALE

Scop: vizualizarea corectă a limitelor câmpului protetic pe modelul preliminar în
vederea obţinerii unei linguri individuale cât mai uşor de adaptat.
Trasarea se realizează cu un creion chimic:
fie pe modelul preliminar;
fie pe amprenta preliminară, de unde se imprimă pe modelul preliminar.
Trasarea limitelor pe modelul preliminar este mai uşoară pentru medic deoarece
modelul este copia pozitivă a câmpului protetic, dar necesită o şedinţă în plus cu
pacientul. Pentru a evita o şedinţă în plus se face delimitarea lingurii pe amprenta
preliminară.
La maxilar:
- dacă limita distală şi inseţiile frenului şi bridelor au fost trasate în cavitatea bucală
aceastea se transferă pe amprentă;
de sac vestibular, fie vizual, fie măsurând cu un instrument bont (o sondă
parodontală) şi se înseamnă această distanţă pe amprentă cu creionul chimic. Unind
punctele rezultate din măsurători se obţine conturul marginilor viitoarei linguri.
La mandibulă:
- dacă inseţiile frenului şi bridelor au fost trasate în cavitatea bucală acestea se
transferă pe amprentă;
- în zona linguală centrală se trasează limita pe muchia rezultată din amprentă 1,5
cm de o parte şi de alta a liniei mediane;
de sac vestibular şi lingual, fie vizual, fie măsurând cu un instrument bont (o sondă
parodontală) şi se marchează această distanţă pe amprentă cu creionul chimic.
Unind punctele rezultate din măsurători se obţine conturul marginilor viitoarei linguri;
- dacă în zona linguală laterală se observă în amprentă jgheabul lăsat de creasta
milohioidiană, este bine ca limita să se traseze în acest jgheab.
Cu cât delimitarea este mai precisă cu atât timpul necesar adaptării
lingurii individuale va fi mai scurt.
AMPRENTAREA FINALĂ (FUNCŢIONALĂ)
7. 1. ADAPTAREA LINGURII INDIVIDUALE
Scopul acestei etape clinice este obţinerea unei linguri individuale care:
- să cuprindă integral câmpul protetic;
- să confere o formă şi grosime funcţională marginilor amprentei;
- obţinerea unui strat uniform de material de amprentă, fapt care va reduce
modificările dimensionale ale acestuia.
Pregătirea pacientului:
- se consideră cea mai confortabilă înălţime de lucru atunci când gura pacientului
este aproximativ în dreptul articulaţiei cotului medicului;
- capul pacientului va fi sprijinit în tetieră astfel încât planul ocluzal al maxilarului la
care se va lucra să fie paralel cu podeaua, atunci când cavitatea bucală este
deschisă.
Medicul verifică respectarea de către tehnicianul dentar a etapelor de confecţionare
a lingurii individuale şi dezinfectează lingura. Introducerea lingurii în cavitatea bucală
se face printr-o mişcare uşor rotaţională: mai întâi jumătatea dreaptă (depărtând cu
marginea lingurii comisura de partea stângă a pacientului) şi apoi, practicianul
depărtând comisura de partea dreaptă a pacientului cu indicele mâinii stângi,
cealaltă jumătate.
7. 1. 1. Adaptarea lingurii individuale maxilare

7. 1. 1. 1. Edentaţia clasa I Kennedy
Tehnica de lucru:
- se trasează intrabucal cu ajutorul unui creion chimic zona distală maxilară: se
începe cu şanţurile retrotuberozitare (se palpeaza creasta cu latul sondei avansând
sagital şi acolo unde înfundarea este maximă se consideră că este şanţul
retrotuberozitar), se trasează o linie cu convexitatea posterioară, înapoia foveelor
palatine iar apoi cele trei demarcaţii se unesc cu linii curbe cu convexitatea
anterioară. Această însemnare se verifică prin pronunţarea de către pacient a
fonemei Ah prelungit şi se va urmări dacă flectarea mucoasei se face pe linia trasată
anterior;
- după aplicarea lingurii în cavitatea bucală se verifică dacă marginea distală a
lingurii se opreşte la nivelul liniei trasate;
- se observă, prin inspecţie şi tracţiuni orizontale uşoare ale obrajilor, întinderea
marginii vestibulare a lingurii individuale;
- marginile lingurii individuale trebuie să ajungă la 1 mm de zona de mucoasă pasiv-
mobilă, ocolind la aceeaşi distanţă bridele laterale şi procesul zigomato-alveolar;
- vestibular, în dreptul dinţilor restanţi, lingura se va opri la nivelul convexităţii
maxime a procesului alveolar, fără ca marginile sale să jeneze mucoasa sau frenul
labial superior;
- dacă marginea lingurii este lungă, se va şlefui cu freze pentru acrilat
- dacă se observă că marginea lingurii este scurtă, se poate prelungi cu material
termoplastic: Impression compound®, KerrHawe, baton de culoare verde, ISO
Functional Sticks®, GC;
Dacă este necesară lungirea pe porţiuni mari aceasta se poate face cu acrilat
autopolimerizabil (dacă lingura este din acrilat) sau cu placă de bază (dacă lingura
este din placă de bază). Această manoperă se face pe modelul modificat în
porţiunea respectivă prin radierea unei porţiuni din ghip.
- pentru zona distală pacientul va fi rugat să pronunţe fonema Ah prelungit;
- pentru zona vestibulară medicul va realiza rotaţii ale nodulului comisural;
- se realizează orificii în lingură (pentru retenţionarea materialului de amprentă) cu o
freză sferică sau cilindrică, având diametrul de 1 mm, în zona torusului maxilar, la
nivelul marginilor vestibulare (câte 2-3 orificii) şi la nivelul casetei frontale (3-4
vestibulare şi tot atâtea palatinale).
7. 1. 1. 2. Edentaţia clasa a II-a Kennedy

Tehnica de lucru:
- se trasează intrabucal cu ajutorul unui creion chimic zona distală maxilara;
- se observă, prin inspecţie şi tracţiuni orizontale uşoare ale obrazului, întinderea
marginii lingurii individuale la nivelul edentaţiei terminale;
- marginea lingurii individuale trebuie să ajungă la 1 mm de zona de mucoasă pasiv-
mobilă, ocolind la aceeaşi distanţă bridele laterale şi procesul zigomato-alveolar;
- în dreptul dinţilor restanţi lingura se va opri la nivelul convexităţii maxime a
procesului alveolar, fără ca marginile sale să jeneze mucoasa, frenul labial superior
sau bridele laterale;
termoplastic;
- pentru zona vestibulară a crestei edentate medicul va realiza rotaţii ale nodulului
comisural;
nivelul marginii vestibulare (2-3 orificii) şi la nivelul casetei (5-6 vestibulare şi tot
atâtea palatinale).
7. 1. 1. 3. Edentaţia clasa a III-a Kennedy

Tehnica de lucru:
- se trasează intrabucal cu ajutorul unui creion chimic zona distală maxilară, după
cum s-a arătat mai sus;
- se observă, prin inspecţie şi tracţiuni orizontale uşoare ale obrazului, întinderea
marginii lingurii individuale la nivelul edentaţiei laterale;
mobilă;
procesului alveolar, fără ca marginile sale să jeneze mucoasa sau frenul labial
superior;
termoplastic;
- pentru zona vestibulară a crestei edentate medicul va realiza rotaţii ale nodulului
comisural;
nivelul marginii vestibulare (1-2 orificii) şi la nivelul casetei (5-6 vestibulare şi tot
atâtea palatinale).
7. 1. 1. 4. Edentaţia clasa a IV-a Kennedy

Tehnica de lucru:
- se trasează intrabucal cu ajutorul unui creion chimic zona distală maxilară, după
cum s-a arătat mai sus;
lingurii se opreşte la nivelul liniei desenate pe palat;
- se observă, prin inspecţie şi răsfrângerea buzei superioare, întinderea marginii
lingurii individuale la nivelul edentaţiei frontale;
mobilă, ocolind la aceeaşi distanţă frenul labial superior;
procesului alveolar, fără ca marginile sale să jeneze mucoasa;
- dacă se observă că marginea lingurii este scurtă sau prea subţire se poate
prelungi/îngroşa cu material termoplastic;
- pentru zona vestibulară a crestei edentate pacientul va fi rugat să mimeze
fluieratul;
nivelul marginii vestibulare (2-3 orificii) şi la nivelul casetelor laterale (3-4 vestibulare
şi tot atâtea palatinale, pentru fiecare casetă).
7. 1. 2. Adaptarea lingurii individuale mandibulare

7. 1. 2. 1. Edentaţia clasa I Kennedy
Tehnica de lucru:
- se trasează intrabucal cu ajutorul unui creion chimic inserţia ligamentului pterigo-
mandibular: pacientul este invitat să ţină gura întredeschisă – se formează un şanţ
care reprezintă limita până la care se poate întinde proteza;
- după aplicarea lingurii în cavitatea bucală se verifică dacă marginea lingurii se
opreşte la 1 mm anterior de inserţia ligamentului pterigo-mandibular;
- se palpează cu indicele mâinii stângi linia milohioidiană, marginea lingurii
individuale trebuie să ajungă la 1 mm de linia milohioidiană;
- în zona linguală centrală, marginea lingurii se va plasa deasupra inserţiei frenului
lingual;
mobilă vestibulară;
- în dreptul dinţilor restanţi, vestibular, lingura se va opri la nivelul convexităţii
maxime a procesului alveolar, fără ca marginile sale să jeneze mucoasa sau frenul
labial inferior;
termoplastic;
- pentru zona tuberculului piriform pacientul este rugat să deschidă gura la maxim;
- pentru zona linguală laterală medicul solicită pacientului să realizeze mişcări
moderate ale vârfului limbii într-un obraz şi în celălalt;
- marginea lingurii în dreptul frenului lingual se adaptează în funcţie de deplasarea
planşeului cavităţii bucale la umezirea cu limba a buzei inferioare; se evită folosirea
mişcărilor exagerate de umezire a buzei sau protracţia maximă a limbii;
freză sferică sau cilindrică, având diametrul de 1 mm, la nivelul marginilor vestibulare
(câte 2-3 orificii) şi la nivelul casetei frontale (3-4 vestibulare şi tot atâtea linguale).
7. 1. 2. 2. Edentaţia clasa a II-a Kennedy

Tehnica de lucru:
- se trasează intrabucal cu ajutorul unui creion chimic inserţia ligamentului pterigo-
mandibular: pacientul este invitat să ţină gura întredeschisă – se formează un şanţ
care reprezintă limita până la care se poate întinde proteza;
- după aplicarea lingurii în cavitatea bucală se verifică dacă marginea lingurii se
opreşte la 1 mm anterior de inserţia ligamentului pterigo-mandibular la nivelul
hemimandibulei care conţine edentaţia terminală;
lingual;
maxime a procesului alveolar, fără ca marginile sale să jeneze mucoasa, frenul labial
inferior ori bridele laterale;
termoplastic;
- pentru zona tuberculului piriform pacientul este rugat să deschidă gura la maxim;
(câte 2-3 orificii) şi la nivelul casetei frontale (5-6 vestibulare şi tot atâtea linguale).
7. 1. 2. 3. Edentaţia clasa a III-a Kennedy

Tehnica de lucru:
lingual;
maxime a procesului alveolar, fără ca marginile sale să jeneze mucoasa, frenul labial
inferior ori bridele laterale;
termoplastic ;
- pentru zona vestibulară medicul va realiza rotaţii ale nodulului comisura;
(câte 2-3 orificii) şi la nivelul casetelor (5-6 vestibulare şi tot atâtea linguale).
7. 1. 2. 4. Edentaţia clasa a IV-a Kennedy
Tehnica de lucru:
lingual;
- se observă, prin inspecţie şi răsfrângerea uşoară a buzei inferioare, întinderea
marginii lingurii individuale la nivelul edentaţiei frontale;
mobilă, ocolind la aceeaşi distanţă frenul labial inferior;
maxime a procesului alveolar, fără ca marginile sale să jeneze mucoasa;
termoplastic;
- pentru zona vestibulară medicul va realiza masaje uşoare ale tegumentelor bărbiei;
(câte 2-3 orificii) şi la nivelul casetelor (3-4 vestibulare şi tot atâtea linguale, pentru
fiecare casetă).
În finalul adaptării lingura individuală se usucă perfect.
Se poate aplica în interiorul lingurii un adeziv pentru a creşte retenţia materialului de
amprentă.
7. 2. ELASTOMERII DE SINTEZĂ – PREZENTARE, INDICAŢII, CARACTERISTICI

Elastomerii de sinteză sunt o grupă de materiale de amprentă elastice, alcătuită din:
tiocauciucuri, polieteri şi siliconi.
7. 2. 1. Polieterii
Polieterii au cea mai mică elasticitate dintre toate materialele de amprentă de tip
elastic, fapt care limitează indicaţiile lor în protezarea mobilă şi care poate conduce
la fracturarea modelului la demularea amprentei.
7. 2. 2. Siliconii
Siliconii sunt materialele elastice de amprentă cele mai exacte şi cel mai uşor de
folosit. După tipul reacţiei de priză se disting două tipuri: siliconi de condensare
(siliconi C, polisiloxani) şi siliconi de adiţie (siliconi A, polivinilsiloxani).
Siliconii Condensare prezintă o excelentă elasticitate.
Aceste materiale pot fi folosite împreună cu un silicon chitos compatibil, care poate fi
amestecat cu mâinile protejate de orice tip de mănuşi.
Timpul de lucru este moderat, 5-7 minute şi poate fi modificat prin ajustarea cantităţii
de catalizator.
Proprietăţile hidrofobe ridică probleme la turnarea modelului funcţional.
Amprentele cu siliconi C pot fi dezinfectate prin orice metodă (imersiune, spray), fără
influenţe asupra acurateţii lor dimensionale.
Ideal modelul funcţional trebuie turnat în interval de 1 oră.
Siliconii Aditie sunt materialele de amprentă cele mai precise.
Timpul de lucru este de 3-5 minute.
Adeziunea la lingurile individuale confecţionate din acrilat este slabă.
Mănuşile din latex şi soluţiile de evicţiune gingivală pe bază de sulfat de fier sau
clorură de aluminiu inhibă reacţia de priză.
Amprentele cu siliconi de adiţie sunt stabile în majoritatea soluţiilor dezinfectante.
Modelul funcţional poate fi turnat în interval de 1 săptămână.
7. 3. AMPRENTA FINALĂ (FUNCŢIONALĂ) CU ELASTOMERI DE SINTEZĂ

7. 3. 1. Instrumentar şi materiale
- trusă de examinare;
- spatulă bucală;
- bec Bunsen;
- ceară;
- spatulă de ceară;
- elastomer de sinteză de consistenţă medie;
Cele două materiale vor fi obligatoriu de acelaşi tip!
- hârtie plastifiată şi spatulă pentru amestecarea materialului de amprentă;
- material de obturaţie provizorie: Citodur®, Dorident.
7. 3. 2. Pregătirea pacientului
- gura pacientului este aproximativ în dreptul articulaţiei cotului medicului;
- capul pacientului va fi sprijinit în tetieră astfel încât planul ocluzal al maxilarului la
care se va lucra să fie paralel cu podeaua, atunci când cavitatea bucală este
deschisă.
7. 3. 3. Tehnica de lucru
- se deretentivizează dinţii restanţi prin aplicarea de material de obturaţie provizorie,
vestibular, în acele zone dentare care nu au rapoarte cu proteza parţială;
- pacientul clăteşte gura energic cu apă;
- asistenta prepară elastomerul de sinteză de consistenţă medie;
- cantitatea de material de amprentă trebuie să fie suficientă pentru a acoperi
întreaga suprafaţă internă a lingurii, marginile şi pentru a umple în întregime caseta;
- introducerea lingurii în cavitatea bucală se face printr-o mişcare uşor rotaţională:
mai întâi jumătatea dreaptă şi apoi, depărtând comisura de partea dreaptă a
pacientului cu indicele mâinii stângi, cealaltă jumătate;
- în cazul amprentei mandibulare medicul solicită pacientului să ridice vârful limbii
spre nas, urmând să o relaxeze după aplicarea lingurii;
- după centrarea lingurii medicul o aplică pe câmpul protetic şi o menţine cu indicele
mâinii drepte plasat în zona centrală a bolţii paltine în cazul amprentării maxilarului,
respectiv cu indicele şi mediusul plasate pe butonii de presiune în cazul amprentei
mandibulare;
- se încep mişcările de modelare marginală a materialului de amprentă
individualizate în funcţie de clasa Kennedy de edentaţie protezată;
- medicul realizează rotaţii ale nodulului comisural (modiolus);
- pentru amprenta maxilară mişcările realizate de pacient la indicaţia medicului sunt:
- mimarea fluieratului;
- deschiderea largă a gurii;
- manevra Valsalva;
- pentru amprenta mandibulară mişcările realizate de pacient la indicaţia medicului
sunt:
- umezirea buzei inferioare cu vârful limbii;
- mişcări moderate ale limbii dintr-un obraz în celălalt;
- deschiderea largă a gurii;
- după priza materialului de amprentă îndepărtarea amprentei se face prin tracţiune
verticală aplicată mânerului lingurii, manevră facilitată de plimbarea indicelui mâinii
stângi pe marginea amprentei, pentru desfiinţarea închiderii marginale;
- se spală amprenta sub un jet puternic de apă;
- se face controlul amprentei; dacă amprenta este corectă se dezinfectează;
- se îndepărtează materialul de obturaţie provizorie din spaţiile interdentare.
7. 3. 4. Controlul amprentei
Tabel 7.I. Defectele posibile ale
amprentei. Defectul amprentei Cauza
Centrare necorespunzătoare a lingurii.
Amprentă asimetrică
Centrare necorespunzătoare a lingurii.

Amprentă descentrată
Adaptare incorectă a lingurii individuale;

Amprenta nu redă întreaga zonă
Material de amprentă insuficient cantitativ.
de sprijin
Material de amprentă cu vâscozitate exagerată;

Manevre de modelare marginală incorecte din
Amprenta nu redă marginal
punct de vedere al intensităţii şi/sau al
frenurile şi bridele bucale
momentului aplicării.
Lingură confecţionată incorect;

Material de amprentă cu vâscozitate exagerată;
Materialul de amprentă are o
Presiune insuficientă aplicată în timpul
grosime exagerată
amprentării.
Lingura nu are orificii de retenţie;
Materialul de amprentă este Retenţii insuficiente;
desprins din lingură Nu s-a realizat deretentivizarea dinţilor restanţi.
Materialul de amprentă nu este Lingura nu a fost prelungită cu material

susţinut de marginea lingurii termoplastic acolo unde este scurtă.
individuale
Medicul nu a solicitat pacientului să ridice limba
Suprafaţa amprentei redă faţa
sau acesta nu s-a conformat;
dorsală a limbii sau planşeul
Glande sublinguale care herniază pe creastă.
bucal
Priză prea rapidă a materialului de amprentă;

Manevre de modelare marginală incorecte din
Suprafaţa amprentei nu este
punct de vedere al intensităţii şi/sau al
netedă, prezintă pliuri
momentului aplicării.
Material de amprentă amestecat incorect;

Suprafaţa amprentei prezintă
Aplicare defectuoasă a materialului de amprentă
minusuri date de prezenţa unor
în lingură.
bule de aer
Suprafaţa amprentei prezintă Pacientul nu a clătit gura energic înainte de

minusuri date de prezenţa unor amprentare.
bule de salivă
Adaptare incorectă a lingurii
Suprafaţa amprentei relevă Presiune exagerată aplicată în timpul
porţiuni ale lingurii individuale amprentării.
7. 4. DEZINFECŢIA AMPRENTELOR
Dezinfecţia amprentelor este necesară pentru prevenirea transmiterii infecţiilor
bacteriene şi virale din cabinet în laboratorul de tehnică dentară. Imediat după
îndepărtarea din cavitatea bucală amprentele trebuie clătite energic cu apă.
Amprentele cu polieteri pot fi dezinfectate numai prin pulverizarea agentului
dezinfectant pe suprafaţa lor şi introducerea într-o pungă etanşă, timp de 10 minute.
Amprentele cu siliconi se dezinfectează prin imersiune în soluţii de compuşi,
hipoclorit 1%, glutaraldehidă 2%, combinaţii glutaraldehidă-fenol, combinaţii alcool-
fenol. Modul de folosire al acestor dezinfectanţi este redat în tabelul II. După
scurgerea timpului recomandat, amprenta se clăteşte cu multă apă şi se scutură
uşor. Amprentele cu siliconi se pot dezinfecta şi prin pulverizarea dezinfectantului,
asemănător polieterilor.
Sub 35. Materiale utilizate in realizarea protezelor dentare:metale,

aliaje, ceramice, rasini si tehnologiile asociate de utilizare
I. Dupa material(protezele partiale) pot fi confectionate din:
1. dintr-un singur material: metalice, polimerice, ceramice;
2. din 2 materiale mixte: metalo-polimerice, metalo-compozite, metalo-ceramice;
3. din mai multe materiale
II. Dupa tehnologia de elaborare pot fi obtinute prin:
1. turnare;
2. turnare si coacere (proteze miste metalo-ceramice);
3. turnare si polimerizare( proteze mixte metalo-polim, metalo-comp);
4. frezare computerizata/copiere;
5. polimerizare(proteze fixe polimerice si compozite)
Biomateriale din care se realizeaza protezele flexibile:
- Acrilatele flexibile prezinta ca:
- avantaj: grad inalt de densitate;
- dezavantaje: rezistenta mica la fracturare, dificultatile de adeziune la
dintii artificiali;
1. Acrilatul injectabil
- Avantaje: excelentă adaptare a protezei mobilizabile la nivelul linei Ah,
inaltarea ocluziei este aproape absenta;
2. Acrilatul flexibil tip VALPLAST:
- este de electie pentru pac cu torus mare sau despicaturi palatinale,
alergii la acrilat, dinti parodontotici, sensibilitate dentara si cancere
orale;
- Retentia- proteza este flexibila in zonele retentive;
- Confort- proteza este subtire, usoara si flexibila;
- Estetica- se obțin nuante aproape de natural;
- poate fi rebazata;
- isi recapătă vigoarea prin curatare directa in baie cu ultrasunete.
3. Flexite- polimer indicat la pac alergici;
4. ThermoFlex- are flexibilitate superioara, rezistent la abarziune, durabil;
5. Bio Dentplast (cea mai moderna forma de protezare):
- crosetele au elasticitate foarte buna si sunt de culoarea dintelui;
- prezinta rezistenta buna in timp
BIOMATERIALELE implicate in realizarea PROTEZELOR SCHELETATE

1. Biomateriale metalice:
- aliaje nobile- prezinta: duritate mare, contractie mica, bine tolerate in
CO, pret de cost ridicat
- se gasesc sub forma de : continut cresut de aur, continut redus de aur,
pe baza de Ag-Pd, pe baza de Pd.
- aliaje nenobile- prezinta: greutate mai mica a protezei si pret de cost
mai redus;
- sunt pe baza de :Ni-Cr, Cr-Co, Fe, Ti
2. Biomateriale acrilice:
- rasini acrilice;
- rasini acrilice injectabile;
- rasini acrilice de tip fluid;
- rasini acrilice rapid termopolimerizabile;
- rasini fotopolimerizabile;
- polimetacrilat hidrofil;
- copolimeri vinil-acrilici
Tehnici de turnare propriu-zisa a scheletului:

1. tehnica de turnare cu flacara oxiacetilenica;
2. topirea aliajului cu flacara de gaz natural si oxigen;
3. topirea aliajului folosind curent de inalta frecventa.
Materiale utilizate in confectionarea protezei totale mobile:

- Dintii protetici pot fi confectionati din:
- portelan;
- acrilat.
- Baza protezelor poate fi realizata din:
1. acrilate termopolimerizabile;
2. acrilate autopolimerizabile;
3. aur;
4. aluminiu;
5. Cr-Co;
6. oteluri inoxidabile;
7. compozite fotopolimerizabile
Sub 37. Relatii mandibulo maxilare fundamentale
Clasificarea relatiilor mandibulo-maxilare:

1. RC;
2. IM;
3. Relatia de postura.
1.RELATIA CENTRICA
- Este o relatie mandibulo-maxilara in care condiliul mandibular este situat in
pozitia cea mai inalta a cavitatii glenoide.;
- Este pozitia ANTERO-SUPERIOARA a condilior in cavitatea glenoida;
- S-a dovedit a fi constanta in cursul vieții individului atat la dentat cat si la
edentat;
- Este o pozitie independenta de contactele dento-dentare si poate fi
determinata clinic cand li se imprima condililor o directie antero-superioara;
- In aceasta pozitie, mandibula realizeaza o miscare de rotatie pura in jurul
AXEI BALAMA TERMINALE- axa imaginara care trece prin cei doi condili
mandibulari cand acestia realizeaza o miscare de rotatie pura (situatie
intalnita la miscarea de deschidere si inchidere a gurii pe o distanta de 20-25
mm)
- Relatia centrica este o POZITIE:
1. Ligamentara- in pozitionarea mandibulei in RC, un rol important il joaca
ligamentele temporo-mand;
2. Diagnostica- de la care se porneste analiza ocluzala;
3. De Referinta- pentru montarea in articulator a modelelor arcadelor
dentare;
4. Terminala- fiind un raport mandibulo-carnian, este independenta de
prezenta dintilor pe arcada. Este constanta toata viata, inclusiv la ed
total sau la ed partial fara ct dento-dentare;
5. Functionala- RC intervine in masticatia alim dure, deci atunci cand
condilii au nevoie de un sprijin ferm.
- Relatia centrica poate fi reprodusa si in afara cavitatii bucale.
DETERMINAREA SI INREGISTRAREA RELATIEI CENTRICE

- Etapa de determinare a relatiei centrice urmeaza clinic etapelor anterioare
care au fost stabilite : det nivelului si orientarea planului de ocluzie, det DVO a
etajului inferior al fetel.
- Pentru determinarea RC- rol important il repr preg psihica si relaxarea musc
pac.
- Se pot administra tratamente medicamentoase, miorelaxante cu 1-2 zile
inainte de sedinta clinica.
1. Metoda unimanuala (RAMFYORD)
- pacientul este asezat in unitul dentar, pozitie sezanda;
- capul nesprijinit pe tetiera, drept;
- gura usor interdeschisa;
- medicul aplica policele de la mana dreapta pe marginea libera a incisivilor
centrali mandibulari, iar restul degetelor cuprind mentonul;
- medicul efectueaza miscari blande, limitate de coborare si ridicare a
mandibulei;
- la un moment dt se simte un salt al mandibulei spre posterior si in sus, semn
al pozitionarii mandibulei in RC.
2. Metoda bimanuala (DAWSON)

- pacientul este asezat in fotoliul unitului dentar, culcat la orizontala;
- medicul este asezat in spatele pacientului;
- policele ambelor maini sunt aplicate la nivelul mentonului, iar celelalte degete
ale ambelor maini sub marginea bazilara;
- se fac miscari de inchidere si deschidere a gurii, iar la un moment dat
mandibulei i se imprima o miscare spre posterior si in sus.
3. Reflexul molar
- cu pulpele degetelor pe bordurile de ocluzie in dreptul M sup, pacinetul
inchide gura si este dirijat sa stranga in locul unde percepe contactele digitale.
Degetele operatorului stimuleaza prin aceasta miscare vechile reflexe
parodonto-musculare de pozitionare centrica.
4. Metoda degluititei
- reflexul deglutitiei se produce cu mandibula centrata sub actiunea complexa a
muschilor.
5. Reflexul homotropismului linguo-mandibular

- mandibula urmeaza limba in miscarea ei in dinamica sau statica. Se plaseaza
o bobita de ceara pe bolta palatina cat mai posterior pe linia mediana.
Pacientul inchide gura incercand cu varful limbii sa atinga bobita si mandibula
va urma limba si se va indrepta in RC.
Inregistrarea RELATIEI CENTRICE

- Se face cu:
- hartie de articulatie;
- ceara de ocluzie;
- spray de ocluzie.
- Hartia de articulatie:
- are grosime variabila;
- trebuie sa fie flexibila pentru a se putea mula pe relieful ocluzal;
- poate fi activa doar pe o partea sau poate fi biactiva;
- suprafetele ce urmeaza a fi determinate trebuie sa fie bine uscate.
- Ceara de ocluzie:
- se gaseste sub forma unor benzi de culoare inchisa;
- deformabila la temperaturile din cavitatea bucala, dar nu se topeste;
- una din fete este lipicioasa, iar cealalta este acoperita cu o folie subtire
si lucioasa de material plastic transparent.
- Spray de ocluzie:
- pulverizeaza substante colorate pe fetele ocluzale pe care se doreste
determinarea;
- substanta se sterge in zonele de contact.
Tehnica înregistrare RC cu ceara și pasta ZOE+ deprogramator LUCIA (met

cea mai frecventa)
Modelele max și MD au fost realizate într-o etapa anterioara.
1.Pe modelul maxilar in zona incisiva se adaptează folia de staniol

2.Se pregătește pasta de acrilat și se aplica peste folia de staniol,
modeland cu degetele o ușoară panta orala. Grosimea acrilatului: 2-4 mm
vest, incizal și oral. După priza, se indep de pe model.
3.Se aplica deprogramatorul intraoral pe ICS după care se conduce md în
RC, marcându se cu hârtie de articulatie ct la niv acestuia. Contactele se
reduc cu freza de acrilat pana când spațiul interocluzal din zonele post devine
de 1 mm aprox. Se creează concomitent o treapta în acrilat care sa
stabilizeze contactele oc interincisive pt a facilita poziționarea md în RC.
4.Se plastifiaza placa de ceara de înregistrare și se taie la dimensiunile
arcadei max, decupand zona corespunzătoare zonei incisive. Se aplica apoi
placa peste dd max; indentatiile ușurează poziționarea intraorala a plăcii de
ceara.
5.Se replastifiaza ceara și se aplica intraoral. Se conduce md în RC și se
așteaptă 30 sec, iar apoi de răcește înregistrarea și se îndepărtează. Se
îndepărtează excesul care depășește vârfurile cuspizilor cu bisturiu. Se
verifica intraoral inreg.
6.Se aplica strat subțire de ZOE în indentatii și se aplica inreg intraoral. Se
conduce iar md în RC. După priza ZOE, se îndepărtează din cav orala.
Înregistrarea cu ceara se păstrează în apa rece.
Transferul RELATIEI CENTRICE

- Relatia centrica trebuie inregistrata si transferata pe instrumente ce simuleaza
relatiile intermaxilare de ocluzie.
- Metode:
- pozitionarea manuala a modelelor;
- inregistrari interocluzale;
- arc facial;
- gutiere stereografice.
1. Pozitionarea manuala a modelelor:
- se realizeaza in mod exceptional cand: relatia centrica coincide cu
intercuspidarea maxima; intercusp maxima sa fie stabila, modelele sa
fie integre fara plusuri.
2. Inregistrarile interocluzale:
- reprezinta metoda cea mai folosita de transfer a relatilor centrice.
3. Arcul facial si gutierele stereografice- realizeaza atat determinarea cat si
transferul RC in articulator.
2. INTERCUSPIDAREA MAXIMA
- Caracteristici:
- IM este cea mai frecventa pozitie functionala mandibulo-craniana cu
contacte dento-dentare;
- In IM se inregistreaza cel mai mare nr de ct dento-dentare;
- IM este pozitia finala dupa triturarea si incizia alimentelor.
RAPORTUL RC-IM
- La 87% din indivizi, mandibula are posibilitatea sa execute o usoara glisare
din RC in IM (glisare considerata fiziologica)= LONG CENTRIC;
- Conditii pentru realizarea deplasarii:
1. La nivelul stopurilor ocluzale de grupul I si II se realizeaza contacte
dento-dentare de tip varf cuspid- fund foseta;
2. La nivelul stopurilor ocluzale de grup II sa existe un mic platou ocluzal
- La 13% din indivizi, glisarea mandibulei din RC in IM nu se produce, cele 2
pozitii conicid = POINT CENTRIC;
- Situatia este favoritzata de existenta unor stopuri ocluzale stranse, contacte
de tip tripodic;
- Glisarea din IM in lateralitate= WIDE CENTRIC;
- LONG CENTRIC SI WIDE CENTRIC sunt posibile atunci cand exista o
anumita libertate in centric= FREEDOM IN CENTRIC
2.1 OCLUZIA DE NECESITATE

- este produsa de un obstacol ocluzal in RC, care obliga mandibula sa
derapeze spre o alta pozitie de IM, de necesitate.
- Caracteristici:
- depistarea si indepartarea obstacolului determina revenirea la IM
initiala;
- netratata se poate transforma in OCLUZIE DE OBISNUINTA
- Profilaxie- adaptarea ocluzala corecta a restaurarilor directe si indirecte.
2.2 OCLUZIA DE OBISNUINTA

- IM diferea de cea initiala provocata de un obstacol ocluzal ce a actionat o
perioada mai lunga de timp;
- Caracteristici:
- obstacolul ocluzal este de mult timp;
- evolueaza din ocluzia de necesitate;
- indepartarea obstacolului nu determina revenirea la IM initiala.
- Atitudinea terapeutica:
- Neinterventie;
- Tratament complex;
- Profilaxie: echilibrare ocluzala preprotetica
3. RELATIA DE POSTURA
- Relatie mandibulo-maxilara fara ct dento dentare se caracterizeaza prin:
1. Spatiul interarcadic( sp de inocluzie fiziologic);
2. Echilibrul muscular;
3. Repaus al ligamentelor parodontale
Pozitia fiziologica in care mandibula se afla cel mult timp.
DVR- valoare ce corespunde relatiilor de postura;
DVR- Nu depinde de prezenta dintilor si are valoare protetica in deducerea
DVO ( se scad 2-3mm) pct Sn-Gn
DVO=DVR-SIF
Spatiul minim de vorbire= spatiul interarcadic mai mic de 1 mm ce apare la
pronuntia fonemelor s si z.
Factori ce modifica DVR:
- varsta;
- medicatie;
- pozitia corpului;
- starea psihica;
- efort fizic,stres
Inducerea clinica a relatiei de postura

In vederea obtinerii relatiei de postura sunt necesare anumite conditii:
bolnavul va fi asezat cu capul nesprijinit, in cabinet atmosfera va fi calma, placuta,
zgomotele reduse, lumina si culorile nestridente, iar conversatia cu pacientul va fi
una obisnuita, fara semnificatie afectiva.
Bolnavul va respira linistit lasand mandibula sub influenta reflexului de
pozitionare a mandibule antigravific.
Facilitarea inducerii relatiei de postura este realizata prin utilizarea unor teste
fonetice care au insa mai mult semnificatie functionala decat de postura:
● Tesul Wild-pacientul pronunta cuvinte ce contin fonema “A”.
● Tesul Silverman-utilizeaza cuvinte ce contin fonema “S”.
● Testul Robinson-fe,ve.
● Numaratoarea de la 60 la 70.
Dupa deglutitie sau dupa utilizarea unuia din testele de mai sus, in
conditiile mentionate, bolnavul ramane in relatia de postura
Sub 40. Proba, adaptarea si aplicarea lucrarilor protetice fixe,

mobile, mobilizabile, pe dinți naturali și / sau pe implanturi dentare
Importanţa adaptării corecte a unei lucrări protetice fixe este esenţială pentru
pentru succesul pe termen lung al acesteia. Lucrările cu o adaptare deficitară pot
cauza complicatii biologice (carii la nivelul dinților stâlpi, parodontopatii, traume
ocluzale), tehnice (descimentari partiale sau totale) şi mecanice (deteriorarea lucrarii
protetice). Există mai multe cauze care pot duce la lipsa unei adaptări corecte a
lucrărilor protetice fixe ; unele dintre acestea pot fi corectate, iar altele pot conduce la
refacerea lucrării.
Cauzele cele mai importante care pot duce la lipsa unei bune adaptări a
protezelor fixe sunt: lipsa deretentivizării corecte a dintilor stâlpi, lipsa paralelismului
acestora, amprenta distorsionata,întârzierea turnării amprentelor, montarea
incorecta în articulator, modele inexacte ( in zona cervicală), abraziunea bonturilor
pe model, distorsionarea machetei din ceara, expansiunea incorecta a masei de
ambalat, distorsionarea turnăturii metalice, plusuri metalice , migrarea dintilor stalpi
dupa amprentare în lipsa protezarii provizorii etc.
Controlul piesei protetice pe model

Se verifică următoarele elemente:
● Corectitudinea montării în articulator a modelelor

● Integritatea modelelor si relaţia de intercuspidare maximă.
● Relieful ocluzal al lucrării
● Înscrierea lucrării în morfologia arcadei dentare
● Raportul cu creasta edentată a corpului de punte
● Adaptarea marginală şi absenţa basculărilor
Se îndepărtează lucrarea de pe model si se examinează:
● Calitatea tehnică a lucrării (absenta plusurilor, porilor, fisurilor- în special în

cazul lucrărilor ceramice, retenţiile pt componenta fizionomica daca este
cazul)
● Existenţa spaţiului pentru papila interdentară între două coroane alăturate
● Adaptarea marginală în cazul în care modelul are bonturi mobile ( acestea se
îndepărtează de pe model si se priveste dinspre ”apical” adaptarea marginală
a lucrarii protetice la bonturi)
● Zona conectorilor ( forma, amplasarea, marimea); conectorii trebuie sa aibă o
forma convexă vestibulo-oral pentru a facilita masurile de igienizare, iar
mezio-distal sa asigure o trecere lină si estetică de la un element al puntii la
celălalt. În zona frontala conectorii sunt dispusi uşor spre ambrazura linguală
din motive fizionomice . Ca dimensiune în secţiune transversală se porneste
de la 3-4 mm.2 pentru conectorii metalici si se ajunge la 8-9 mm. 2 pt
conectorii din zirconiu. Rezistenţa conectorilor se testeaza manual prin
încercarea de a îndoi lucrarea în dreptul conectorilor.
După controlul exobucal lucrarea protetică se dezinfectează cu soluţii de

sterilizare la rece cu acţiune rapida se usucă şi este gata de proba intraorală.
Proba intraorală a lucrării protetice

Etapele verificării şi adaptării lucrarii protetice în cavitatea bucală sunt
următoarele:
● Verificarea şi adaptarea la nivelul punctelor de contact cu dinţii vecini5,6.
Un contact proximal normal trebuie să permită trecerea unei aţe dentare necerate
(unwaxed dental floss) cu uşoară dificultate . Verificarea punctului de contact se
poate face si cu ajutorul benzilor Mylar sau cu o hârtie de articulaţie cu o grosime de
12 de microni.
Un contact proximal prea strâns face imposibilă introducerea aţei dentare , iar
pacientii deseori acuză o tensiune în dinţii vecini . Corectarea contactelor proximale
prea strânse se face usor prin slefuirea lucrării în dreptul punctului de contact până
la corectare.
Un contact proximal prea slab favorizeaza impactul alimentar asupra papilei
interdentare , traumatizarea acesteia şi resorbtia osoasă subiacenta şi trebuie
neapărat corectat. Corectarea este facilă în cazul lucrarilor ceramice , fiind nevoie de
încă o ardere. In cazul lucrarilor metalice se poate apela uneori la folosirea unui aliaj
de lipire care va reface punctul de contact deficitar.
● Verificarea şi adaptarea la nivel marginal
Lucrarea protetică trebuie sa ajungă pâna la capăt, la limita cervicală a preparaţiei.

Controlul se face prin inspectie vizuală, daca pragul este supragingival sau cu
ajutorul unei sonde dacă pragul este situat subgingival. Se recomandă efectuarea
palpării cu sonda dinspre restaurare spre dinte si dinspre dinte spre restaurare,
pentru a depista calitatea adaptării. Prezenţa unui şanţ între pragul cervical si
marginea restaurarii nu este acceptabilă clinic si trebuie remediată fie prin adaptarea
lucrării fie prin refacerea acesteia (se ia o nouă amprentă).
Uneori coroana poate avea marginile prea groase ieşind în afara pragului circular
fapt perceput cu sonda ca o treaptă retentivă . Această situaţie se poate corecta
uşor prin slefuirea acestei zone a coroanei. Dacă coroana este prea lungă, fapt
intâlnit în cazul preparaţiilor fără prag si atunci când tehnicianul gravează modelul ,
medicul va observa albirea gingiei datorată ischemiei tesutului gingival. Adaptarea
devine dificilă în aceste cazuri deoarece este virtual imposibil decelarea limitei
preparatiei fara prag subgingival. Dacă coroana este prea scurtă se impune
refacerea acesteia.
Dacă lucrarea protetică nu ajunge până la capăt la limita cervicală a preparaţiei se
pot depista eventualele contacte dintre intradosul coroanelor si bonturi folosind
diferite materiale19 :
● Sprayuri ocluzale . Bonturile trebuie perfect uscate.

● Ceară (Disclosing wax – Kerr-Corporation Orange, CA, USA)21
● Siliconi fluizi concepuţi special pentru acest scop ( Fit Checker – GC)22-23
Tehnica de adaptare cu ajutorul materialului siliconic este următoarea:
● Se izolează cu rulouri de vată zona lucrării protetice

● Se usucă bonturile dinţilor stâlpi si lucrarea protetică
● Se prepara materialul siliconic si se umplu coroanele neadaptate.
● Se inseră lucrarea în cavitatea bucală pe bonturile dentare
● Se asteapta priza materialului siliconic.
● După priza se îndepărteaza lucrarea din cavitatea bucala si se inspecteaza
intradosul coroanelor
● Se marcheaza cu un creion rosu zonele în care siliconul este perforat
● Se îndepărtează siliconul din lucrare
● Se slefuiesc zonele marcate pe intradosul coroanelor si se probeaza din nou
lucrarea.
Se repetă operaţiunile până când lucrarea se adaptează perfect. O bună adaptare

marginală a puntii se traduce si printr-o bună retenţie a acesteia pe preparaţii. Dacă
nu reuşim acest lucru trebuie refacută lucrarea si de obicei se ia o noua amprentă.
● Verificarea stabilităţii puntii
Lucrarea protetică fixă nu trebuie sa prezinte basculări. Uneori, la proba în cavitatea

bucală putem depista prezenţa acestora. Atunci cand o apăsăm anterior lucrarea
se insera corect, dar iese de pe bontul (bonturile) posterior şi viceversa. Se
suspecteaza în primul rând un contact nedorit între corpul de punte şi creasta
edentată. Acest contact se poate pune în evidenţă printr-o amprentare cu material
siliconic depus pe faţa mucozală a corpului de punte. Daca siliconul se perforează
contactul nedorit se confirmă şi trebuie eliminat.
Dacă bascularea nu a dispărut nici după această adaptare, unii autori
recomandă secţionarea lucrării cu un disc diamantat, introducerea în cavitatea
bucală a celor 2 segmente rezultate si solidarizarea acestora în poziţie corectă cu un
acrilat cu contractie de priză minimă (Duralay sau GC Pattern Resin). Lucrarea
pleacă apoi în laborator unda va fi sudată în noua poziţie.
Lucrarea protetică fixă trebuie să fie pasivă, adică să nu inducă forţe nefavorabile în
cazul protezărilor pe implante. Procedeul de verificare a adaptării pasive a
scheletului metalic la stâlpii implantari (testul Sheffield) se face în cazul punţilor
demontabile cu un singur şurub. Se strânge mai întâi şurubul cel mai distal de pe o
parte, verificându-se adaptarea punţii pe partea opusă şi apoi pe restul stâlpilor
implantari. Dacă, după strângerea şurubului, se depistează un spaţiu între schelet şi
stâlpul implantar opus sau la nivelul altui stâlp implantar, înseamnă că adaptarea nu
este pasivă şi că scheletul metalic va trebui secţionat şi sudat ulterior. Se strânge
apoi şurubul celeilalte părţi verificându-se adaptarea în partea opusă şi tot aşa mai
departe până când se strâng toate şuruburile.
Testul Sheffield se face mai întâi pe modelul funcţional şi apoi în cavitatea

bucală. Suruburile nu trebuie strânse până la maximum rămânând posibilă
strângerea cu mai mult de un sfert sau jumătate de rotaţie.
În cazul punţilor care se vor cimenta, dacă suprastructura metalică este prea
strâmtă, ea nu trebuie forţată în poziţie. Există trei alternative pentru îmbunătăţirea
adaptării. Cel mai uşor este să modificăm stâlpul implantar de cimentare, care se
opune unei adaptări perfecte, prin şlefuirea lui cu o piatră diamantată având grijă să
asigurăm o răcire abundentă. A 2-a opţiune este de a reduce din suprafeţele interne
ale scheletului metalic, iar a 3-a şi cea mai puţin folosită alternativă în cazul punţilor
cimentate este secţionarea scheletului metalic şi solidarizarea lui înainte de lipire cu
acrilat, gips sau cu alte materiale. Dimpotrivă, pentru restaurările protetice
demontabile, cea de-a 3-a opţiune este metoda de elecţie, iar primele două sunt
rareori posibile.
In cazul protezărilor pe dinti naturali lipsa pasivităţii este de obicei
compensată prin adaptarea parodontală . Pacientul simte iniţial o tensiune puternică
în dinţii stâlpi , care de obicei dispare în maxim 2 ore.
4. Verificarea şi adaptarea ocluzală
Se verifică poziţia de IM, poziţia de RC, propulsia şi lateralitatea 5. Lucrarea

protetica trebuie să asigure contacte stabile cu antagoniştii şi să nu inducă contacte
premature sau interferenţe.
Verificarea ocluziei începe cu poziţia de IM. Se controleaza mai întâi contactele
ocluzale prezente în absenţa lucrării protetice cu o banda Mylar, punând pacientul să
ocludă in IM . Vom observa ca banda Mylar nu poate fi îndepărtată prin tracţiune
dacă există stopuri ocluzale. Se inseră apoi lucrarea protetica pe dinţii stâlpi si
plasăm din nou banda Mylar în zona contactelor ocluzale dovedite anterior şi punem
pacientul sa ocludă din nou în IM. Daca banda Mylar iese in urma tractiunii
înseamnă că lucrarea protetică este înaltă si trebuie adaptată ocluzal. Depistarea
contactelor premature se face cu hârtie de articulaţie sau folii de ceară. Se usucă
suprafeţele ocluzale ale lucrării protetice si ale dinţilor antagonişti , se introduce
hârtia de articulaţie si se da indicatia pacientului să ocluda de mai multe ori in IM. Se
indepărtează lucrarea protetica din cavitatea bucală a pacientului şi se examinează.
Un contact puternic şi adevărat va lăsa un semn cu centrul alb (ochi de bou) spre
deosebire de contactele superficiale şi poate false care lasă niste semne sub formă
de mici pete. Adaptarea ocluzală se face cu freze extradure montate la turbină cu
lamelele răsucite si neîntretăiate de alte striaţii pentru a lăsa o suprafată cât mai
netedă (în cazul lucrărilor protetice metalice) sau cu pietre din oxid de aluminiu în
cazul ceramicii. Folosirea pietrelor diamantate în cazul ceramicii este contraindicată
de unele firme producătoare de instrumentar abraziv, deoarece ar produce centre de
microfractură în masa ceramicii.
Un instrument util în această etapă clinică este compasul Ivansson pentru
măsurarea grosimii coroanelor. Este recomandabilă controlarea grosimii ocluzale a
coroanelor, ab initio , înainte de adaptarea acestora.
Uneori, este necesară ajustarea cuspizilor dinţilor antagonişti naturali care sparg
planul de ocluzie, limitând astfel spaţiul vertical protetic. Această manoperă ar trebui
realizată odată cu preparaţia dintilor stâlpi si cu acordul pacientului, si nu în
momentul adaptării piesei protetice. Este preferabil sa ajustăm minor cuspizii
antagonişti decât să realizăm o lucrare protetică subţire ocluzal, care, în viitor, are
mari şanse să se perforeze.
Dacă se constată că există discrepanţe majore între relaţiile ocluzale de pe modele
si cele reale din cavitatea bucală, adaptarea ocluzală devenind dificilă, apare
necesitatea remontării modelelor în articulator.
Etapele remontării modelelor în articulator sunt următoarele:
1.Se confectionează pe model o cheie din acrilat autopolimerizabil pe suprafeţele
ocluzale ale lucrării protetice. Cheia nu trebuie să depăseasca ecuatorul protetic al
lucrării, trebuie să aibă o grosime de maxim 5 mm. si să fie pasivă. Se reduce apoi
din grosimea ei până când rămân niste indentaţii subţiri ale vârfurilor cuspizilor. Rolul
cheii din acrilat este de a ajuta la repoziţionarea cu precizie a lucrării protetice în
amprentă.
2. Se cimenteaza restaurarea protetică cu un ciment provizoriu moale şi se verifică
adaptarea cheii ocluzale.
3.Se ia o amprentă in lingură standard cu materiale elastice peste lucrare având grijă
să nu se miste cheia ocluzală.
4. Se ia amprenta dintilor antagonişti.
5. Se descimenteaza lucrarea protetică şi se curăţă cimentul provizoriu.
6. Se asează lucrarea protetică în amprentă, ghidată perfect de cheia ocluzală din
acrilat, se vaselinizeaza intradosul coroanelor si se acoperă marginile cervicale cu
ceară.
7. Se toarnă în interiorul coroanelor răsină acrilica autopolimerizabilă cu contracţie
de priză minimă adăugând şi elemente de retenţie pentru gips.
8. Se toarna apoi in amprentă gips tip IV în amprentă şi se toarnă şi modelul
antagonist.
9. După priza gipsului se demuleaza.
10. Se ia o nouă înregistrare a RC si o noua înregistrare cu arcul facial şi se
montează în articulator.
5. Verificarea functionalitaţii
a) masticatorie. Relieful ocluzal al punţii a fost verificat pe model la începutul

sedinţei clinice. Se controlează relaţia dintre cuspizii vestibulari maxilari si cei
mandibulari, pentru a aprecia dacă pacientul îşi va muşca mucoasa jugală, mai ales
în zona posterioară unde un raport cap la cap este nefavorabil. În mod normal
cuspizii vestibulari maxilari trebuie să-i circumscrie pe cei mandibulari (excepţie
ocluzia inversă).
b) fonatorie. Se pune pacientul să pronunţe consoane. E importantă în special
consoana ”F” (labială) . Ea se produce când marginea incizală a frontalilor maxilari
întâlneste demarcatia dintre suprafaţa umedă şi uscată a buzei inferioare (linia
umed-uscat)30
c) estetică. Lucrarea protetică trebuie să se încadreze în morfologia arcadei
respective şi să se înscrie în curburile vestibulare si orale ale acesteia. Se vor
verifica şi:
● treimea gingivală (sa nu fie supraconturata- se slefuiesc pe rând metalul şi

ceramica cu mişcări paralele cu joncţiunea metal-ceramică si nu miscări
verticale, să nu se vada lizereul cenusiu gingival )
● poziţia si forma marginii incizale
● curbura marginii incizale: trebuie să fie paralelă cu buza inferioară
● spatiul negativ pe fondul căruia se vad ambrazurile incizale
● ambrazurile interproximale si cervicale cu absenta triunghiurilor negre
● forma si poziţia dintilor lucrării protetice în ansamblu
● culoarea restaurării protetice armonizată cu culoarea dintilor naturali prezenţi.
Alte precizări:
În cazul lucrarilor metalo-ceramice se fac de obicei doua probe:
● Proba scheletului metalic în timpul careia se verifică adaptarea cervicala si

stabilitatea puntii si se evalueaza spatiul disponibil pentru materialul
fizionomic
● Proba la biscuit în timpul careia se verifică punctele de contact, stabilitatea,
ocluzia si funcţionalitatea.
În cazul lucrărilor integral ceramice adaptarea ocluzală a acestora se face după

cimentarea lor definitiva, altfel existând riscul fracturării lor în timpul controlului
poziţiilor ocluzale. După adaptare acestea se lustruiesc în cavitatea bucală cu gume
speciale pentru ceramică.
Aplicarea protezei totale

Aplicarea protezelor precedata de - control extrabucal
Controlul extrabucal
● Verificarea poziționării corecte a dinților

● Verificarea corctitudinii polimerizării
● Verificarea prelucrării - goluri/plusuri/urme ghips/lustru/conformare papile
● Inspectarea și palparea feței mucozale – asperități etc
● Limita posterioară - proteza maxilară
● Curățare cu apă și săpun
● Controlul extrabucal - înaintea sosirii pacientului
● Se țin în vas cu apă pana la aplicarea in cav bucala
Dupa aplicarea in cavitatea bucala
● Aprecierea exactă a porțiunilor care declanșează dureri (zone de

suprapresiune) /delimitare/corectare/verificarea corectitudinii răscroirii
frenurilor
● Întâi se controlează proteza mandibulara apoi cea maxilara
● Control stabilitate
● Control menținere
● Control fizionomie și fonație
● Echilibrare ocluzală
● Se aplică întâi proteza mandibulară
Controlul stabilității:
● Prin presiuni digitale alternative stânga-dreapta pe fetele oc PM

● Bascularea transversala poate aparea:
● Datorita montarii dintilor in afara crestelor
● Rezilienta crescuta a mucoasei fixe
● Eventualele atrofii marcate ale osului alveolar
● Torus insuficient foliat
Controlul mentinerii
● Incepe cu pozitia de repaus

● Desprinderea presupune
● Margini lungi/groase/nedegajarea frenurilor/vestibularizarea accentuată a
frontalilor/xerostomie
● Se verif mentinerea si in tp miscarilor functionale (se pot aplica teste Herbst)
● Apoi se aplica teste de succiune
● Presiune oro-vestiobulara/vestibulo-orala/tractiune verticala
● La max: se verif mentinerea la desc usoara a gurii (desprinderea se
datoreaza interferentei marginale cu partile moi periprotetice), apoi la desc
maxima a gurii
● Se controleaza adeziunea prin pensarea protezei intre police si index la niv
fetelor vest ale PM si tractionarea vert
● Daca necorespondenta intre supraf CP si fata interna a protezei este cauza
desprinderii protezei si toti ceilalti parametri sunt satisfacatori, se poate realiza
o captusire totala
● Controlul succiunii
● pres O-V pe fata palatinala a incisivilor pt inchiderea distala si tractiuni
cu degetul pe marginea vest a protezei pt inchiderea marginala vest
Control fizionomie
! La toate controalele se aplica la inceput proteza mandibulara
● Se evalueaza
● -aspectul partilor moi
● -forma culoare si vizibilitatea dintilor
● Initial se evalueaza fizionomic
● -fiecare proteza in parte separat, apoi impreuna
Controlul simultan al protezelor

● Dupa controlul simultan d.p.d.v. fizionomic, se trece la controlul contactelor
dento-dentare
● Se face controlul relatiilor ocluzale in RC
● Se cauta ca IM=RC lucru care confera siguranta pacientului
● Hartie de articulatie-si proba spatulei
● Controlul componentei verticale a RIM
● verificare DVO - aspectul fizionomic si test Silverman
● Controlul componentei oriz a RIM
● verificare RC - cte multiple, simetrice, simultane, si stabile
● depistarea ct premature, corectarea prin slefuire cu pietre de mica
dimens, se slefuiesc fosetele, se protejeaza cuspizii
● dd frontali nu treb sa prezinte contacte la montarea dupa teh Gysi
! Inainte de a trece la controlul rel ocluzale pacientul este rugat sa muste

strans pe doua rulouri cateva minute
Echilibrarea ocluzală:
Remedierea contactelor premature
● Deviere rectilinie sagitala-MUDL

● Deviere spre limba-LUBL
● Deviere a mandibulei spre obraz-BULL
● Aceste metode de remediere sunt valabile in cazul montarii
normale=(supraocluzie dinti superiori) a dintilor laterali
● In cazul montarii inverse laterale-rasturnare proteze
Rolul IM in RC
● Stabilizare a protezelor
● Dispersare simultana, armonioasa a presiunilor ocluzale
● Restabileste adeziunea si succiunea reaplicand protezele pe campul protetic
Daca dintii au fost montati in articulator
● Lejoyeux-reguli pt ocl echilibrat balansata si suprimarea contactelor

premature in RC
● CP sup V inf-prezervati=cuspizi activi
● Ceilalti sunt de valoare secundara
● Niciun cuspid activ nu va fi redus decat in cursul unei miscari de diductie;el va
jena contactul bicuspidian al partii opuse
Suprimarea contactelor premature in propulsie
● Regula DUML=corectarea intereseaza versantele distale superioare/meziale

inferioare
Suprimarea contactelor premature in lateralitate

● Se corecteaza din cuspizii vestibulari superiori cuspizii linguali inferiori
Echilibrarea ocluzala se face in mai multe sedinte pentru ca protezele sa se aseze

mai bine pe camp sub actiunea presiunilor masticatorii.
● Controlul fonetic
● sp minim de vorbire - Mississippi
● libertatea mandibulei in propulsie - 55-65
● pronuntia siflantelor - S suierat - frontalii sup prea vestiularizati/frontalii inf
prea lingualizati; S zazait - superiori prea oralizati
Aplicarea protezei partiale scheletate
Proba scheletului metalic
● Inserția scheletului prin presiuni pe pinteni cu degetele

● Dacă presiunea e prea mare - interferente între schelet și dd restanți. Se
îndepărtează zona din schelet sau dd restanți și se intervine asupra bratelor
retentive ale crosetelor cu un clește dacă sunt prea active.
● Se verif poziția și adaptarea perfecta a pintenilor in lacase, sa nu exercite
pres pe dd restanți.
● Îndepărtarea ct premature sau interferente generate de pintenii oc
● La md - distanțarea adecvata a barei ling
● La max - sa nu existe spatii între marg post a conectorului princ și bolta
palatina
● Elementele turnate (conectorii princ, sec, seile) sa nu exercite pres pe
țesuturile moi
Aplicarea Protezei partiale scheletate
Inserția
● Pps se insera în ax și se urmăresc interferentele cu dd restanți și crestele alv
Menținerea protezei
● Se verif desprinderea prin tracțiuni verticale pe bratele elastice

● Menținere slaba - desprindere imediata
● Crosetul turnat se activează prin apropiere de dinte, Crosetul mixt se
activează în toate sensurile
● Menținere puternica - crosete prea activate, jenă dureroasa, remediere prin
îndepărtare brate elastice (se fol clește cu fălci rotunde)
● La sisteme speciale menținerea se verifica inca de la proba scheletului;
desprinderea apare dacă marginile seilor sunt supraextinse.
Stabilitatea protezei
● Bascularea transversala se evid prin presiuni digitale pe cusp V ai dd lat

● Cauze basculare: dd lat montați în afara crestei, dd lat prea lati, torus palatin
nefoliat
● Bascularea prin înfundare se evid prin testul de rotație al pps - se exercita
pres pe porțiunea distala a seilor și pe elem de menținere indirecta
● Înfundare distala - captusire
Fizionomia
● Estetică faciala plăcută prin aspectul buzelor, șanțurilor pericomisurale,

treapta buzelor.
● Caracteristici dd frontali: mărime, forma, culoare, material, poziție
● Lungimea dd frontali sup se raportează la buza sup în repaus; gradul de
vizibilitate depinde de vârstă, lungimea buzei, ocluzie. La vârstnici coroana
clinica se micșorează prin abraziune. Marginea incizala a dd frontali sup
ajunge la niv pl de ocluzie, iar coletul dd frontali sup e dat de linia surasului.
● Lățimea grupului frontal sup e data de spațiul dintre liniile caninului. Repere
linia caninului - unghiul comisural in poz de repaus sau linia care unește
nasion cu aripa nasului prelungita pana la niv pl de oc.
● Forma dd frontali treb sa fie în armonie cu forma fetei, vârstă, sexul și
personalitatea.
● La ed parțial dd artificiali se aleg în fct de cei restanți; la ed parțial cu puțini
restanți alegerea este multifactoriala.
● Curbura arcadei artificiale treb sa fie simetrica și sa respecte curbura proc alv.
● Grupul frontal sup se montează vestibularizat fata de mij crestei, grupul inf se
mont pe mij crestei în spațiul neutral
● Coridorul bucal
● Grosimea marginilor protezei treb sa ofere suport adecvat buzelor și obrajilor
● Linia interincisiva a dd artif coincide cu LM a fetei
Ocluzia
● Echilibrarea oc se realizează complet încă din prima ședință

● Se urmărește coincidenta IM și RC
● Contacte oc stabile - cte ocluzale uniforme, simultane și multiple în IM
● Contacte dentare cuspid-fosa
● Se indep cte premature, interferente în IM, lateralitate, propulsie
● In trat ed cls a IVa se realiz ghidaj anterior pt dezocluzia dd post in propulsie
● In trat ed cls I protezele treb sa aiba in masticatie ct pe partea activa si pe cea
de balans pt a preveni bascularea lat
● In trat ed cls a IIa - cte in masticatie doar partea lucratoare
● Sa nu existe ct premature la niv pintenilor
● Sa nu existe oc cap la cap în zona lat
Aplicarea protezei partiale acrilice
13. 1. CONTROLUL PROTEZEI ÎNAINTE DE APLICARE
Înainte de sosirea pacientului se inspectează protezele pentru a verifica dacă:
● dinţii sunt poziţionaţi corect şi bine retenţionaţi în acrilatul bazei;

● croşetele sunt bine retenţionate în acrilatul bazei si au capetele (vârfurile)
rotunjite ;
● faţa externă a protezei este corect şi uniform lustruita;
● faţa internă a protezei nu prezintă urme de ghips sau plumb de la zonele
foliate;
● faţa internă a protezei nu prezintă plusuri sau asperităţi;
● marginile protezei sunt rotunjite, fără muchii ascuţite;
● limita posterioară a protezei maxilare se termină pierdut în grosime;
În cazul în care se constată margini ascuţite, asperităţi sau plusuri, acestea se

şlefuiesc cu freze sau pietre adecvate; vârfurile ascuţite ale croşetelor se rotunjesc
Protezele se spală şi se ţin intr-un vas cu apă până la aplicarea în cavitatea bucală.
13. 2. APLICAREA ŞI CONTROLUL INTRAORAL AL PROTEZELOR
13. 2. 2. 1. Inserţia protezei

Inserţia protezei se face prin tatonare, pentru găsirea celui mai potrivit ax.
Dacă apar obstacole care împiedică intrarea PPA în gură, acestea vor fi depistate cu
ajutorul hârtiei de indigo sau a hârtiei de articulaţie. Obstacolele sunt localizate, de
obicei, proximal în imediata vecinătate a dinţilor existenţi, dar pot exista şi porţiuni
ale bazei care împiedică inserţia. Proteza va fi adaptată prin şlefuire.
În cazul edentaţiilor intercalate cu dinţii limitanţi înclinaţi, dacă nu s-a făcut corect
derentivizarea, trebuie să se şlefuiască toată porţiunea acrilică ce pătrunde în zona
retentivă a dintelui. Dacă există spaţiu între marginea plăcii protezei şi dintele-stâlp
(deci dispare efectul de reciprocitate al plăcii), croşetul exercită presiuni orizontale
provocând deplasarea dintelui si alte efecte negative (efect disortodontic cu
îmbolnăvirea parodonţiului, deplasarea dinţilor în aceste direcţii la presiuni
orizontale, impactare alimentara). Dacă în urma şlefuirilor exagerate au apărut astfel
de spaţii, se recomandă completarea lor cu acrilat autopolimerizabil direct în gură,
după ce porţiunea subecuatorială a fost completată (deretentivizată) cu un material
de obturaţie.
În unele situaţii croşetele împiedică inserţia. În acest caz se încercă dezactivarea lor.
Dacă PPA a fost realizată după o amprentă luată în lingură standard (în edentaţii
intercalate de mică întindere) marginile şeilor pot fi prea mult extinse peste mucoasa
mobilă. În aceste cazuri, marginile trebuie reduse până la limitele mucoasei pasiv-
mobile.
13. 2. 2. 2. Corectarea porţiunilor care produc disconfort la aplicarea protezei
Dacă pacientul acuză zone dureroase pe câmpul protetic:
● se identifică aceste zone şi se marchează pe mucoasă cu creionul chimic

● se inseră proteza în cavitatea bucală
● după îndepărtarea rămân marcate pe proteză porţiunile care trebuie retuşate
● acestea se şlefuiesc cu freze sau pietre de mărimi potrivite.
Zonele de suprapresiune se pot identifica cu silicon de control (Fitt-cheker ® - GC)

sau cu pastă indicatoare de presiune.
13. 2. 2. 3. Controlul stabilităţii protezei

Se verifică absenţa basculării transversale a protezei prin presiuni digitale alternative
pe feţele ocluzale ale Pm. Cauzele basculării transversale pot fi :
● montarea dinţilor laterali în afara crestei;

● atrofii accentuate ale osului alveolar;
● rezilienţa crescută a mucoasei fixe;
● foliere insuficientă a torusului maxilar.
Se controlează extinderea corectă a protezei mandibulare pe tuberculul piriform, pe

cele 2/3 anterioare, până la limita inserţiei ligamentului pterigomandibular.
Acoperirea corectă a tubercului piriform contribuie la împiedicarea deplasării spre
distal a protezei mandibulare.
13. 2. 2. 4. Adaptarea în ocluzie

Cauzele impreciziei ocluzale :
● utilizarea ocluzoarelor ce nu permit mişcări de lateralitate ;

● modificările volumetrice inerente tehnologiei acrilatelor ;
● erodări ale ghipsului antagoniştilor ;
● când modelul de lucru şi baza protezei se găsesc într-una din jumătăţile
tiparului, dinţii artificiali în cealaltă jumătate, iar cele două părţi nu au fost
strânse suficient în momentul ambalării, ducând la înălţarea ocluziei. La
arcadele artificiale confecţionate în tipar cu val nu apar modificări de ocluzie.
Adaptarea în ocluzie se face complet din prima şedinţă.
Înainte de controlul rapoartelor ocluzale se verifică dacă nu cumva în zona distală
se ating :
● şeile între ele ;

● o şa cu dinţii antagonişti ;
● o şa cu tuberozitatea sau cu tuberculul piriform al maxilarului opus.
În astfel de situaţii se desfiinţează aceste contacte, chiar dacă uneori apar perforaţii
ale şeii.
Ajustarea ocluziei se face în mod curent prin şlefuirea punctelor ocluzale de contact
prematur marcate cu ajutorul hârtiei de articulaţie, pînă se deblochează mişcările
mandibulei în toate sensurile. Se mai poate folosi ceara ocluzală moale.
Când se aplică proteze antagoniste, se consideră drept arcadă naturală cea cu mai
mulţi dinţi naturali şi se adaptează proteza antagonistă după aceasta.
După şlefuirea suprafeţelor ocluzale, în vederea adaptării, trebuie să se facă
remodelarea lor anatomică cu şanţuri şi cuspizi, pentru a se asigura eficienţa
masticatorie. După aplicarea ambelor proteze şi adaptarea în ocluzie, pacientul
poate acuza dureri cu diferite localizari. Proteza se retuşează cu pietre adecvate sau
freze de acrilat.
Atunci când nu se poate face stabilirea cu precizie a zonelor dureroase este bine să
se amâne modificarea protezei la o a doua şedinţă, când pe mucoasă apar leziuni
vizibile de decubit.
Zone de leziuni mai frecvente:
● la maxilar: în dreptul tuberozităţilor, crestelor zigomatoalveolare, frenului, a

proeminenţelor osoase rezultate în urma extracţiilor.
● la mandibulă: în dreptul premolarilor, crestei oblice externe, tuberculului
piriform, frenului buzei şi frenului limbii.
13. 2. 2. 5. Adaptarea croşetelor

Uneori, medicul trebuie să facă mici corecturi ale croşetelor, precum bizotarea
vârfurilor, adaptarea mai intimă pe dinţi, distanţarea de festonul gingival, de
mucoasă sau de papila interdentară, activarea sau dezactivarea croşetelor, etc.
Toate aceste manevre se execută cu atenţie pentru a nu fractura croşetele prin
îndoiri repetate în acelaşi loc.
Croşetele pentru PPA sunt executate de obicei prin aprecierea vizuală a zonelor
retentive şi nu prin măsurători precise cu paralelograful. Din această cauză, rareori
forţele degajate de ele sunt în limite fiziologice şi frânează numai desprinderea
involuntară a protezei. Controlul eficienţei acestor croşete se face numai în cavitatea
bucală, prin tracţiuni exercitate cu degetul, de către medic. Croşetele se pot adapta
prin deplasarea verticală şi orizontală a braţului activ până când stabilizarea este
considerată corespunzătoare.
13. 2. 2. 6. Controlul fizionomiei
Dacă proba machetei a fost făcută cu rigurozitate şi modelajul final al machetei a fost
făcut corect, în acest moment nu trebuie să apară probleme speciale. În momentul
aplicării protezei, crisparea musculaturii fiind maximă, observaţiile asupra fizionomiei
pot fi denaturate. Din acest motiv este preferabil ca micile retuşuri asupra dinţilor
(scurtarea muchiilor incizale, rotunjirea unor unghiuri) sau asupra bazei (subţierea
şeilor frontale) să se facă după aproximativ o săptămână, atunci când crisparea
musculaturii diminuă sau dispare.
Sub 41. Recomandari pentru purtatorii de restaurari protetice-

utilizare, masuri individuale de igiena bucala, controlul periodic
- Medicul stomatolog pot ajuta pacientii sa isi mentina protezele dentare

educandu-i cu privire la mai multi factori care afecteaza sanatatea orala si
durabilitatea protezelor restaurarilor dentare.
- Exista o multitudine de substante chimice si instrumente indicate pentru
ingrijirea protezei dentare, iar medicul ar trebui sa ajute la ghidarea
pacientului, deoarece unele dintre acestea sunt contraindicate.
Protezele dentare total acrilice
- Majoritatea pac care solicita tratament prin protezare totala acrilica

sunt repr de pers in varsta. Structura poroasa a acrilatului favorizeaza
depunderea biofilmului care este asociat cu afectiuni sistemice si
locale;
- Daca pacientul nu poarta proteza dentara, se recomanda ca aceasta
sa fie introdusa in apa pentru a evita deformarea;
- Metode de igienizare a protezelor dentare:
- mecanice- periaj,dispozitive cu ultrasunete si dispozitive sonice,
radiatii UV, microunde;
- chimice- peroxizi(Corega), enzime, cloruri(hipoclorit de Na care
decoloreaza acrilatul), alte subst(EDTA-chelator, subst
antimicrobiene- clorhex, dezinfectanti,acizi)
Protezele dentare conventionale
-Dupa aplicarea protezei, pacientul trebuie monitorizat 1-3 zile in caz de

anumite ajustari. Pacientul trebuie sa mentina o comunicare constanta cu medicul
daca sunt necesare ajustari. Pacientul trebuie sa se prezinte anual in cabinet pentru
ca medicul sa examineze starea protezelor si tesuturile orale.
Ingrijirea protezelor conventionale
- Consecintele locale ale neigienizarii corespunzatoare a protezelor dentare
acrilice sunt: depunerea de tartru, halena fetida, stomatita de proteza,
candidoza;
- Pentru curatarea protezelor se poate folosi apa, pasta de dinti, sapun, sau se
pot face scufundari in apa de gura;
- Substantele pentru periajul protezelor trebuie sa ofere o curatare eficienta, sa
nu fie abrazive pentru a nu deteriora acrilatul;
- Periajul adecvat reduce cresterea bacteriilor si fungilor de la nivelul protezei si
a tes bucale.
- Exista o diferenta in grosimea perilor dintre o periuta manuala si una pentru
proteza. Grosimea si duritatea perilor unei periute de dinti obisnuite creste
riscul de aparitie a rugozitatii in proteza acrilica si ulterior creste si incidenta
bacteriana pe proteza;
- Periajul cu otet si hipoclorit de Na sau bicarbonat de Na inrautateste starea
protezelor.
- Cand un pacient purtator de proteze prezinta candidoza, trebuie tratate atat
afectiunea bucala cat si proteza pentru a elimina infectia fungica. Tratamentul
recomandat pentru cadidoza este de 7-10 zile. Este indicata educarea pac cu
privire la importanta inmuierii protezei si nu a perierii atunci cand este
prezenta Candida.
- Daca protezele au captuseli moi, acestea trebuie inmuiate intr-o enzima si o
solutie de curatare a protezelor cu peroxid neutru pentru a nu degrada
suprafata.
Protezele dentare fixate pe implant
- Dupa aplicarea restaurarilor protetice pe implant, este nevoie de o perioada

de timp pentru ca tes bucale sa se obisnuiasca cu noua situatie. Din acest
motiv, este posibil sa apara anumite reactii minore cum ar fi:
1. usoare dureri la nivelul gingiei- la nevoie se pot utiliza analgezice
usoare, se recomanda prezentarea in cabinet daca dureri nu cedeaza
in cateva zile;
2. senzatie de discomfort la masticatie- dureri in momentul „muscarii”
unui aliment sau senzatia ca lucrarea este prea inalta. Este necesar ca
pacientul sa revina in cabinet pentru reajustarea ocluziei;
3. flux salivar crescut si vorbire ingreunata.
- Se recomanda ca protezele totale fixate pe implant sa fie evaluate la fiecare 2

pana la 6 luni. Evaluarea radiologica trebuie efectuata 1 data pe an, la 2 ani
sau mai devreme daca sunt prezente semne de peri-implantita. La controlul
periodicm istoricul pac trb actualizat si trebuie efectuat un ex clinic pentru
evaluarea protezei si a tesuturilor. Adancimile la sondare si sangerarea din
jurul implanturilor trebuie documentate si comparate cu sondarea de baza
inregistrata in timpul aplicarii lucrarii protetice.
- Lucrarile proteti ce pe implanturi sunt intretinute prin periaj si instrumentar
special de igiena orala cum ar fi: ata dentara, periaj dentar, dus bucal, periute
interdentare.
Consideratii medicale
Efectele adverse ale metodelor de igienizare a protezelor dentare acrilice:
- La nivelul protezelor: culoare acrilat(poate fi modificata de hipoclorit),
textura acrilatului( poate fi afectata prin periaj), rezistenta acrilatului si
modificarii materialelor moi de captusire a protezelor
dentare(microunde).
- La nivel loca/general: alergii(ulceratii, prurit, edem), manifestari
gastrice
Puncte cheie
- Echipele de asistenta medicala pot ajuta pac sa isi mentina protezele dentare
prin educare;
- Numeroase substante chimice si instrumente sunt indicate pentru ingrijirea
protezelor. Unele din aceste produse sunt contraindicate pentru utilizarea cu
proteze dentare specifice sau pentru pac cu anumite comorbiditati medicale.
- Protezele dentare sunt fabricate folosind mai multe tipuri de materiale;
- Mentinerea igienei protezei dentare va minimiza cant de microflora orala
daunataore care adera la suprf protezei.
- Utilizarea unei perii de curatare adecvata este esentiala, deoarece
grosimea/duritatea perilor unei periute din dinti obisnuite creste riscul de
apritie a rugozitatilor intr-o proteza dentara acrilica;
- Mentinerea supraprotezelor fixate pe implant implica ingrijirea tesuturilor moi
si dure precum si a protzei dentare in sine;
- Aceste lucru demonstreaza din nou necesitatea educatiei pacientului din
partea echipei stomatologice.
Concluzii
- Ingrijirea unei proteze dentare este un proces continuu pentru pacient
si medic.
- Avand in vedere ca sistemul de fixare pe locatori este cel mai frecvent
utilizat la proiectarea unei proteze dentare fixate pe implant, clinicienii
ar trebui sa furnizeze informatii specifice acestui tip de proteza dentara
pentru a ajuta pacientii sa mentina sanatatea orala si sa maximizeze
durata de viata a protezei.
Sub 44. Echilibrarea ocluzala si tratamentul protetic in

parodontopatii
Tratamentul de echilibrare ocluzala

- Pentru a preveni sau a trata disfunctia ocluzala la bolnavii parodontotici se
practica:
- ajustarea si slefuirea suprafetelor ocluzale;
- restaurari protetice;
- tratamente ortodontice;
- imobilizari, ca tratament parodontal specific.
- Slefuirea selectiva:
- Arata ca in cazurile de masticatie unilaterala, mobilitatea dentara pe
partea cu hiperfunctie se reduce prin slefuire selectiva si masticatie
bilaterala;
- Slefuirea selectiva se reduce pana la eliminarea bruxismului,
asincronismul muscular, contractiile musc, durerile musculare si
articulare;
- Selfuirea selectiva urmareste:
- desfintarea ct premature la distanta de RC si IM si a
interferențelor ocluzale in miscarea de propulsie si lateralitate
mandibulara;
- dirijarea si orientarea fortelor de masticatie in axul lung al
dintelui;
- instalarea unor relatii ocluzale stabile de tip vf cusp-fund fosa si
contact tripodic.
- Slefuirea selectiva nu se face in mod preventiv la: dinti foarte abrazati,

ocluzie adanca si mobilitate de gradul II si III, ocluzie incrucisata,
ocluzie deschisa, edentatii intinse;
- Slefuirea selectiva se face numai la dinti cu semne de disfunctie si
suferinta parodontala.
ETAPELE ECHILIBRARII OCLUZALE PRIN SLEFUIRI SELECTIVE

1. Desființarea ct premature in RC si realizarea de long centric;
2. Eliminarea interferentelor ocluzale in miscarea de propulsie;
3. Controlul ct ocluzale in IM
TEHNICA SLEFUIRII SELECTIVE
- Contactele premature sau interferentele se depisteaza in RC si IM prin
metoda unimanuala si bimanuala.;
- Pentru determinarea si evidentierea ct premature se foloseste hartia de
articulatie dublu colorata;
- Slefuirea se face cu pietre sau freze diamantate cilindrice sau sferice. Este
necesara planarea fina a suprafetelor slefuite cu gume usor abrazive.
DESFIINTAREA CONTACTELOR PREMATURE

- La alunecarea mandibulei spre anterior in plan sagital a mandibulei in RC- cel
mai frecvent se constată contactul prematur pe versantul mezial al cusp P al
PM 1 superior;
- La alunecarea in lateralitate a mandibulei se slefuiesc contactele premature
de pe versantele superioare orientate in aceeasi directie si versantele
inferioare orientate invers sensului devierii mandibulei. Se urmareste ca vf
cusp sa se plaseze cat mai aproape de centrul fosetelor corespondente.
Pentru aceasta se indeparteaza mai intai punctele cuspidiene ale dintilor
maxilari cu largirea fosetelor acestora si doar in cazuri extreme vf cuspizilor.
Controlul indepartarii contactelor premature se face prin constatarea instalarii
de ct simultane pe ambele parti ale arcadelor.
DESFIINTAREA INTERFERENTELOR
- Interferentele in propulsie se depisteaza intre versantele distale ale dintilor

maxilari si cele meziale ale dintilor mandibulari;
- Contactele premature si interferentele pe partea lucratoare se indeparteaza
prin slefuirea versantelor palatinale la dintii maxilari si versantele vestibulare
la dintii mndibulari, iar pe partea nelucratoare din versantele ocluzale
orientate spre vestibular la maxilar si din versantele ocluzale orientate spre
lingual la mandibular;
- In cazul denivelarilor mari ale planului ocluzal- se face ablatia lucrarilor
protetice, se monteaza modelele in articulator care rezulta din aceasta
situatie. Se va întocmi un plan controlat de slefuire selectiva pe articulator si
transferat ulterior in cavitatea bucala.
CORONOPLASTIA
- Reprezinta o reducere selectiva a suprafetelor ocluzale care produc
suprasolicitari parodontale. La nivelul suprafetelor ocluzale pot aparea fatete
de uzura, dar care nu sunt insotite de semne de suferinta parodontala. In
absenta acestora nu se recomanda coronoplastia, slefuirea ocluzala
preventiva;
- Coronoplastia prin slefuiri ocluzale - scop- reducerea ct premature, a
supracontactelor ocluzale in vederea restabilirii rapoartelor cuspid-fosa si
prezervarea stopurilor ocluzale stabile.
SLEFUIREA CORONARA A DINTILOR PARODONTOTICI
- Dintii care au suferit migrari patologice si care prezinta coroane clinice lungi
se realizeaza prin:
- remodelarea coroanei dentare;
- scurtarea coroanei clinice;
- uneori devitalizare.
INDIVIDUALIZAREA MICROPROTEZELOR LA BOLNAVII PARODONTOPATI
- COROANA DE INVELIS ACRILICA

- Chiar daca este fizionomica, coroana din acrilat este iritanta pentru
parodontiul marginal de invelis prin: adaptare axiala si transversala
necorespunzatoare, modificari volumetrice in timp, porozitatea
acrilatului deci retentie de placa si resturi alimentare.
- Chiar in cazul coroanei acrilice cu prag, pot aparea spatii retentive in
timp in zonele marginale, de cimentare la nivelul pragului.
- Aceste considerente fac ca coroana de acrilat sa nu fie indicata la
bolnavii parodontopati.
- La bolnavii parodontopati, coroana acrilica are indicatii restranse. Cea
mai potrivita varianta fiind coroanele MC.
- COROANELE DE INVELIS METALICE

- Folosite ca elemente solitare in distructii coronare intinse sau ca
elemente de agregare in punti sabilizatoare- ROL de imobilizare;
- Datorita mobilitatii lor, dintii cuprinsi in sistemele de punti stabilizatoare
pot favoriza descimentarea elementelor de agregare a puntii. In
alegere coroanelor metalice trebuie avut in vedere suprafața de contact
cat mai mare a bontului. Aici intervine o problema legata de extinderea
axiala excesiva, subgingival a coroanelor: iritatia parodontiului marginal
afectat de imbolnavirea anterioara.
- Este mai indicata o coroana de invelis supragg care se opreste la cca 2
mm de marginea gg libera.
- Coroana de invelis din doua bucati- nu este indicata ca element de
agregare in puntile stabilizatoare, fiind deformabila - determina o
descimentare mai usoara.
- In cazul coroanei turnate( care este mai valorasa dpdv al rigiditatii si
adaptarii) se prefera corona fara grosime dirijata pentru a evita
descimentarea.
RESTAURAREA PROTETICA A BOLNAVILOR PARODONTOPATI

- Trebuie sa aiba in vedere realizarea unor lucrari fixe, stabile. In aceasta
situatie, puntile dentare prezinta unele particularitati;
- Dintii stalpi- care servesc ca sprijin si ancorare pentru elementele de
agregare trebuie alesi ca numar si topografie, incat soliciatarea lor sa se faca
in conditii fiziologice.
- Corpul de punte- trebuie luate in vedere 2 elemente:
1. Relieful ocluzal:
- sa nu fie exagerat de cuspidat;
- trebuie sa reproduca relieful ocluzal al antagonistilor;
- cand antagonistii sunt naturali- se modeleaza un relief ocluzal
corespunzator unei IM;
- cand antagonistii sunt artificiali- se evita modelarea strict „in
oglinda”, se prefera un relief atenuat pentru a impiedica
blocajele ocluzale.
2. Corpul de punte:
-trebuie sa fie mai ingust prin reducerea latimii dinspre
vestibular(la arcada superioara) si dinspre lingual(la arcada
inferioara) pentru a proteja si mentine zona stopurilor ocluzale
stabile.
3. Raportul cu creasta edentata:
- trebuie sa permita accesul mijloacelor speciale de igienizare;
- In conceperea si realizarea protezelor acrilice mobile trebuie sa se tina

cont de: protectia parodontiului marginal prin decoletare in zona gingivala,
mentinerea contra crosetului reprezentat prin marginea bazei protezei in
dreptul crosetelor pentru a permite inserarea pe campul protetic cu dintii
neparaleli.
Sub 45. Uzura dentara - etiopatogenie, diag, preventie, trat
Defintie uzura dentara- pierdere ireversibilă de substanță dura dentara, datorita

interactiunii dintilor cu factorii fizici si chimici ce exclud traumatismele si caria dentara
Abraziunea dentară
● Pierdere de substanță dentară printr-un proces mecanic care implica acțiunea repetata
asupra dinților a unui corp străin
● Provocata de materiale restauratorii antagoniste excesiv de dure, rugoase sau printr-un
periaj agresiv
● De masticație - uzura produsa de alimente
Abfractia dentară
● Pierderea de substanță dura dentară, de origine mecanica, la distanta de locul

exercitării forțelor
● Mecanismele sunt controversate - flexiunea coronara, discontinuitati ale JSmD
Caracteristici:
● Localizata la niv coletului

● Forma în secțiune V cu vârful spre camera pulpara
● Suprafață neteda, dura
● Evoluție lenta
● Sensibilitate redusa
Tratament
● Reechilibrare ocluzala
● Restaurare directa cu compomeri (adeziunea micromecanica, rezistenta la abraziune a
compozitelor+ adeziunea chimica, elasticitatea CIS)
Eroziunea dentară
● Pierdere ireversibila a structurilor dure datorita unor substanțe chimice, fara implicare
bacteriana
Factori etiologici
● Băuturi și alimente acide

● Medicamente
● Factori de mediu (profesionali, sportul - înot)
● Refluxul gastroesofagian (hernie hiatala, ulcer gastric și duodenal, cancere esofagiene
sau gastrice etc)
● Vomă excesiva cronica (anorexie, bulimie)
Factori favorizanți sau agravanti
● Hiposialia
● Compozitia și structura dinților
● Anatomia dinților și relațiile ocluzale
● Factori comportamentali (stil de viata)
Clinic
● Suprafețe dentare netede și lucioase inițial

● Suprafețele palatinale ale frontalilor maxilar prez nuanță gălbuie prin expunerea
dentinei
● Obturatiile apar în relief fata de țesutul afectat
Atritia dentară
● Pierdere de substanța dura dentară cauzata de contacte dento-dentare funcționale sau

parafunctionale
● Apare pe suprafețe ocluzale sau pe cele proximale la niv punctelor de contact
Clasificare atritie dentara
● Atritie fiziologică - pierdere de substanță dura graduala, redusa, ca rezultat al

masticației
● Atritie excesiva - pierdere de substanță dura mai profunda, ca rezultat al masticație la
care se adaugă o rezistenta redusa a smalțului sau eroziunea prin consum de băuturi și
alimente acide
● Atritie patologica - pierdere de substanță dura profunda la nivelul unui dinte, grup de
dinți sau tuturor dinților, datorata contactelor dento-dentare suprasolicitante prin
edentatii sau parafunctii (bruxism).
Clasificare grade de uzura
0 - fără uzura
1 - fatete de uzura in smalt
2 - uzura superficiala de smalț < 1 mm, expunerea dentinei cu uzura sub 1/3 din
suprafața
3 - uzura medie, dentina expusa peste ⅓
4 - uzura totala a smalțului, expunerea dentinei sec/ a pulpei, peste 2/3 din înălțimea
coroanei
Restaurarea arcadelor cu uzura intensa
Obiective:
● Realizarea de contacte cu presiune egala pe toți dinții în relație centrica

● Ghidaj anterior în armonie cu mișcările funcționale ale mandibulei
● Dezocluzie imediata a tuturor dinților laterali în momentul în care mandibula se mișcă
din relație centrica
● Restaurarea tuturor suprafețelor ocluzale care au uzuri totale ale smalțului
● Consilierea pacientului de a menține distanta între arcade în stare de veghe
● Gutiera ocluzală în cazul persistentei bruxismului nocturn
Sub 46. Halitoza

- Halitoza este un simptom legat de starea de sanatate locala sau generala a
pacientului.Se defineste ca fiind mirosul neplacut perceput de individ sau
anturaj. In mod natural resp orala a unei persoane sanatoase si cu tes orale
normale nu prezinta miros.
- Mirosul cavitatii orale dimineata se datoreaza unor cauze fiziologice precum:
- reducerea fluxului salivar de pe durata somnului;
- reducerea cant de O2 care permite dezv microorg anaerobe.
- Pentru a reduce intensitatea mirosului se recomanda ca seara, inainte de
culcare sa realizam igienizarea inclusiv a fetei dorsale a limbii si sa folosim
apa de gura antiseptica;
- Prezenta mirosului poate cauza handicap social pentru individ, cu
repercursiuni asupra relatiilor interpersonale;
- Dpdv al frecventei pe sexe - in egala masura, dar femeile doresc mai frecvent
rezolvarea problemei.
A. Cauzele orale halitoza sau factori favorizanti:
1. Infectii parodontale;
2. Limba incarcata- fata dorsala a limbii;
3. Xerostomia;
4. Restaurarile dentare deteriorate, incorect finisate sau supraextinse;
5. Protezele dentare mobile incorect igienizate, sau cele purtate
permanent;
6. Leziuni orale patologice;
7. Infectiile faringo-amigdaliene;
8. Despicaturi de palat
B. Cauzele sistemice
1. Afectiuni ale tractului respirator(infectiille pasajului
nazal,sinuzite,amigdalite,faringie,pneumonii,tumori ,etc);
2. Afectiuni ale tractului digestiv( reflux esofagian, cancer gastric);
3. Ciroza hepatica;
4. Insuficiente hepatice si renale;
5. Cetoza sau acidoza diabetica;
6. Cancere din zona fata-nas;
7. Administrarea anumitor medicamente: antihipertensive, antidepresive,
antihistaminice, diuretice, analgezice;
8. Fumatul
- La copilul mic este cauzata frecvent de: infectii faringo-amigdaliene, vegetatii

adenoidiene, prezenta corpilor straini in fosele nazale;
- La pacientul in varsta - proteza mobila incorect igienizata.
Clasificare Halitoza:
1. Adevărate- fiziologica si patologica;
2. Pseudohalitoza;
3. Halitofobie.
Halena psihogena
- poate surveni ca simptom in cadrul tulb psihice;
- asociata adesea cu anxietatea;
- poate reflceta o tulburare psihica severa
Halitoza temporara- apare in situatii temporare cum ar fi:

- gura uscata;
- foame;
- stres;
- consum de alimente precum ceapa sau usturoi;
- fumat;
- igiena precara.
Studiile demonstreaza ca HALITOZA ORALA se datoreaza in principal:

- formei retentive a dorsumului limbii;
- numarului, adancimii si tendintei la sangerarea pungilor paro.
Dintre bacteriile anaerobe gram-negative in producerea compusolor mirositori
sunt:
- Porphyromonas gingivalis;
- Prevotella intermedia;
- Campylobacter rectus;
- Preptostreptococcus micros;
- Fusobacterium nucleatum;
- Spirochetele.
Metode de evidentiere a halitozei:
- Metoda organoleptica;
- Gaz-cromatografia;
- Monitorizarea sulfatilor
Indicatii date pacientului:
1. sa nu consume alimente dure cu cel putin 48 de ore inainte de examinare;
2. sa nu folosească produse cosmetice parfumate, cu 24 ore inainte de
examinare;
3. sa nu manance, bea, fumeze sau sa clateasca gura cu ape de gura cel putin
12 ore înainte de examinare.
1. Metoda organoleptica- test subiectiv care se bazeaza pe perceptia

examinatorului referitoare la mirosul degajat de cav orala a pac.
- Pac este rugat sa stea cu gura inchisa aprox 1 min dupa care va expira
usor aerul spre nasul practicianului care este pozitionat la cca 10 cm
de gura pac. Urmeaza sa cuantificam mirosul dupa o scala de la 0 la 5.
Mirosul gurii variaza pe durata zilei si este modificat de masurile de
igiena orala si de tipul lichidelor si alimentelor consumate.
2. Gaz-cromatografia- este tehnica cea mai sigura, obiectiva de detectare a
halitozelor;
3. Monitorizarea suflurilor-HALIMETRELE- analizeaza continutul total de
hidrogen suflurat.
Pentru a descoperii cauzele orale ale halitozei este indicat sa se efectueze un
examen intraoral incepand cu supraf dorsala a limbii continuand cu evidentierea
retentivitatilor dentare, a afectiunilor parodontale, masurarea cantitatii de saliva
secretata.
Tratament Halitoza
- Inaintea primei sedinte de evaluare care are ca principala solicitare halitoza,

pac i se recomanda sa completeze un formular. Chestionarul va cuprinde mai
multe rubrici: afectiuni medicale generale si medicamentele administrate;
- In prima sedinta se discuta acuzele pacientului si se continua apoi cu
examenul intraoral. Se va examina intrega mucoasa orala insistand pe
examenul parodontal si supraf dorsala a limbii.
- Tratamentul halitozei orale isi propune obtinerea:
- unei sanatati optime orale dentare si parodontale;
- obligatoriu control zilic al placii bact zilnic.
- se instruieste pacientul asupra curatarii fetei dorsale a limbii.
- Cand se efectueaza perierea dintilor cu paste de dinti, ele contin triclosan
sau bicarbonat de sodiu.Studii recente indica eficienta florurii de staniu din pastele
de dinti in combaterea halitozei.
- Se mai indica:
- gumele de mestecat care mascheaza haltioza, pe termen scurt;
- stimularea secretiei salivare;
- pacientii sunt incurajati sa renunte la fumat, consum de alimente
puternic aromate.
- Printr-un plan de tratament profesional de dezinfectie parodontală incluzand
detartrajul si planarea radiculara, nivelul halitozei se reduce cu cca 90%.
- Pentru obtinerea unei respiratii proaspete se indica clatiri cu apa de gura cu:
- triclosan;
- listerina;
- Se va evita apa de gura cu alcool si glicerina datorită efectelor secundare, in
principal de uscare a tegum si mucoaselor orale.
- Cand cauzele sunt sistemice-psihogene se indruma pacientul spre consult de
specialitate.
Sub 48. Complicatii in terapia implanto-protetica asociata cu

conceperea tratamentului protetic
1. Complicatii datorate alegerii incorecte a dimensiunii, pozitiei, numarul si

orientarea implanturilor in functie de: distanta MD a spatiului edentat,
dimensiunea VO, volumul crestei alveolare, natura dintilor antagonisti.
Suportul osos se apreciaza cantitativ si calitativ.
Pentru stabilirea diagnosticului si planificarea cu precizie a tratamentului se
recomanda efectuarea unui CT.
2. Complicatii estetice- prin prezenta edentatiilor intercalate;
3. Complicatii ocluzale- cand nu se tine cont de gradul de migrare verticala sau
orizontala a dintilor restanti care modifica distanta interarcadica si paramentrii
ocluzali;
4. Complicatiile socio-economice- cand nu se tine cont de: profesia pacientului,
timpul liber al pacientului pe care il poate aloca tratamentului stomatologic,
statusul socio-economic.
5. Complicatii datorate dotarii tehnice insuficiente ale laboratorului de tehnica in
concordanta cu complexitatea cazului.
6. Complicatii datorate defectelor osoase obtinute in urma neintegrarii
implanturilor avand in vedere afectiunile sistemice si locale.
Contraindicatii de inseare a implantelor- infarct miocardic recent, proteza
valvulara, afectiuni renale grave, diabet, osteoporoza, radioterapie.
Succesul implantului dentar este bazat in primul rand pe osteointegrare.
Pierderea unui implant este o complicatie rara. Acesta survine imediat dupa insertia
implantului sau tardiv dupa protezarea definitiva.
Complicatii imediate- situatiile care compromit osteointegrarea:
1. prepararea incorecta a osului receptor rezultand necroza;
2. lipsa stabilitarii primare;
3. incarcare prematura a implantului.
Complicatii tardive- legate de restaurarile protetice sau periimplantita.

Criterii pentru succesul implantului dentar: absenta mobilitatii implantului, pe
rx nu este prezenta radiotransparenta in jurul implantului( periimplantita), nu sunt
semne de inflamatie gingivala, osoasa, dureri sau parestezii.
Sub 49. Periimplantita- etiopatogenie, preventie, tratament
Etiologie periimplantita
- Factori DETERMINANTI- de ordin local reprezentati de placa bacteriana si
suprasolicitare ocluzala;
- Factori FAVORIZANTI:
- Generali - fumat, diabet zaharat, boli hemato, osteoporoza;
- Locali- parodontopatii, ig necoresp, lipsa gg keratinizate, tes moale,
deficitar in zona de implantare, expunerea suruburilor de acoperire
Preventie periimplantita
1. Pacientii bolnavi cu afectiuni sistemice- se informeaza ca se incadreaza in
categoria de risc privind producerea unei infectii periimplantare;
2. Pacientii cu igiena orala necorespunzatoare- instruiti in vederea realizarii unei
igiene orale corecte si monitorizati;
3. Pacientii cu boala parodontala- trebuie tratata inainte de a insera implanturile
fie conservator fie chirurgical.
- Prevenirea suprasolicitarii ocluzale consta in:

- insertia implantului intr-o topografie adecvata;
- realizarea unei legaturi etanse inte bont protetic si implant;
- refacerea ocluziei functionale prin restaurari protetice.
- Impiedicarea acumularii de placa bacteriana se face prin:

- igienizari profesionale cu instrumente care nu deterioreaza suprafata
implantului si irigatii supragg cu clorhex;
- igienizari la domiciliu- periute manuale/electrice,dus bucal, ata dentara,
periute interdentare;
- controale periodice la 3 luni;
- excizia mucoasei supraiacente, demontarea surubului de acoperire,
montarea unui surub de cicatrizare;
- realizarea unor lucrari protetice cu ambrazuri largi ce permite
autocuratarea.
Periimplantita (etiopatogenie, preventie)

Periimplantita este definita ca un proces inflamator care afecteaza
tesuturile din jurul unui implant osteointegrat incarcat si produce resorbtia
osoasa. Distructia osoasa incepe de la nivelul platformei implantului si duce la
formarea unor defecte osoase crateriforme vizibile radiografic.
Incidenta: 8,6% in 5 ani. Pacientii susceptibili la boala parodontala prezinta
rate de esec mai ridicate.
Cauze protetice:
● Bonturi cu o adaptare incorecta la platforma implantului. Micro-gap-ul prezent

la nivelul conexiunii dintre bont si implant duce la colonizarea rapida a
acesteia cu microorganisme. Acestea produc formarea unui infiltrat inflamator
in tesutul conjunctiv, 0,5 mm deasupra conexiunii si 0,5 mm sub nivelul ei. La
doua saptamanai dupa ce bontul este conectat la implant, osoul este de 0,5
mm, iar dupa primul an ajunge la 1 mm. Numeroase studii au aratat ca
resorbtia osoasa in jurul gatului implantului nu se produce decat in momentul
in care implantul este descoperit si expus mediului cavitatii orale.
Remodelarea osoasa va decurge pana se va stabiliza spatiul biologic.
Aceasta remodelare nu se desfasoara doar in sens vertical, ci include o
componenta orizontala, cu pierderi de 1-1,5 mm din grosimea crestei. In acest
context, plasarea implanturilor la distanta de 3 mm intre ele si folosirea
conceptului de platform switching poate asigura o stabilitate a tesuturilor
periimplantare in zonele estetice.
● Adaptare incorecta a suprastructurii la bontul protetic
● Persistenta resturilor de ciment in santul gingival, in contact cu bontul, uneori
si cu implantul, ceea ce poate provoca resorbtie osoasa acuta severa si chiar
pierderea implantului. Exista o legatura stransa intre prezenta resturilor de
ciment si aparitia periimplantitei. O problema asociata cu persistenta resturilor
de ciment este plasarea interefetei bont-coroana 2 mm sau mai mult
subgingival, cu scopul de a asigura un profil de emergenta cat mai natural. In
acest context, in zonele proximale hiatusul este pozitionat mai mult
subgingival. Este imposibil sa se indeparteze tot cimentul la mai mult de 2
mm subgingival. Mai mult, in incercarea de indepartare a cimentului in exces
se poate zgaria bontul protetic. Intr-un studiu s-a demonstrat ca 81% dintre
implanturi prezentau ciment in exces si 74% din cazurile de
periimplantita sunt legate de resturi de ciment. Este evident ca depozitele
respective irita tesuturile perimplantare, chiar daca reactia este intarziata.
Bonturile individualizate, care urmeaza conturul gingival, previn retentia
masiva a cimentului in exces. Totusi, adancimea marginii pare a fi mai
importanta decat forma bontului. In concluzie, se recomanda bonturi
individualizate cu margini cat mai aproape de marginea gingivala.
S-a imaginat un protocol de cimentare care sa limiteze cat mai mult

cantitatea de ciment in exces de la nivelul portiunii transgingivale, care cuprinde
urmatoarele etape (Wadhwani, 2009):
● se plaseaza o banda de teflon in interiorul coroanei.

● restaurarea se aseaza pe bontul protetic, astfel incat teflonul sa tapeteze
interiorul coroanei
● dupa ce se scoate de pe bont, in interiorul coroanei cu teflon se injecteaza un
silicon cu priza rapida. Se pune in exces pentru a exista o zona de manevrare
a siliconului.
● se scoate din coroana, se indeparteaza teflonul si se examineaza conturul
siliconului, care ar trebui sa copieze bontul protetic.
● se taie 1-2mm din varful “bontului” din silicon
● bontul protetic se plaseaza in pozitia finala, se verifica radiologic si se strange
cu cheia dinamometrica. Se face o ultima verificare a restaurarii.
● se izoleaza bontul pentru cimentare
● se introduce cimentul in coroana, apoi bontul de silicon, care scoate cimentul
in exces. Se indeparteaza surplusul, apoi se scoate siliconul. (Aceste
manevre trebuie realizate rapid, in timpul de lucru al cimentului).
● se aseaza coroana pe bont intraoral
● se indeparteaza cimentul in exces
● ee face o radiografie de control pentru a identifica eventuale resturi de ciment
(de preferat bitewing deoarece evidentiaza cel mai bine platforma implantului)
● se fac ajustari ocluzale, daca sunt necesare.
Tratament periimplantita
Etapa initiala a tratamentului consta in stabilizarea distructiei osoase progresive prin:

controlarea placii bacteriene si masuri de igiena asociate cu:
1. sondarea pungilor si chiuretaje cu instrumentar din material plastic;
2. netezirea cu instrumente rotative speciale;
3. spalarea cu apa oxigentata si clorhexidina 0,2%
4. clatirea gurii cu solutie cu clorhexidina 2% timp de 2 saptamani;
5. in cazuri complicate de periimplantite - administrare antibiotice 2 sapt;
6. aplicarea locală de solutii antibiotice
Etapa a 2-a- tratament chirurgical al tesuturilor periimplantare afectate;

Etapa a 3-a- terapie de mentinere - control periodic, sondare, palpare, examene rx,
ig profesionale, ig bucala coresp la domiciliu.
Sub 50. Complicatii ale componentei protetice in terapia implanto-
protetica
1. Fractura implantului
- Complicatie foarte rara, cauzata de suprasolicitari mecanice. In general
implantul devine astfel inutilizabil si fie este inlocuit, fie se modifica planul
protetic.
2. Fractura bontului protetic
- Complicatie rara, atat pentru bonturile metalice, cat si pentru cele ceramice.
- Totusi, se remarca tendinta de fractura mai mare la bonturile ceramice.
- Fortele de forfecare aparute in timpul masticatiei pot genera solicitari mari la
interfața bont-implant. De aceea, bontul trebuie sa prezinte o grosime
suficienta pentru a suporta aceste solicitari.
- In cazul bonturilor de zirconiu, grosimea nu trebuie fie mai mica de 0,5-0,7
mm. In plus, din cauza unei limitari a miscarii rotationale la nivelul ansamblului
bont-surub, orice nepotrivire poate genera forte la interfata dintre cele doua
componente, accentuate de torque-ul de strangere a surubului. Modificari la
nivelul bontului de zirconiu sunt posibile folosind turbina cu racire abundenta
pentru a preveni aparitia fisurilor. Mai mult, zirconiul se degradeaza la
temperaturi scazute, mai ales in prezenta umezelii, transformandu-se din faza
tetragonala in cea monoclinica, mult mai putin rezistenta. Toti acesti factori
pot cauza individual sau colectiv fractura bontului de zirconiu.
Prevenirea fracturii bonturilor ceramice:
● selectarea atenta a cazului clinic (zona anterioara vs posterioara, schema

ocluzala, existenta parafunctiilor)
● racire abundenta atunci cand se realizeaza modificari
● verificarea radiologica a pozitionarii corecte a bontului
● grosime minima de 0,5 mm – daca nu se poate obtine aceasta grosime,
trebuie avute in vedere bonturile metalice;
● s-a observat faptul ca o conexiune interna se asociaza cu o rata mai mica de
fractura a bontului protetic. De asemenea, sunt recomandate bonturile din
zirconiu cu conexiune metalica.
3. Slabirea sau fractura surubului
Incidenta:
a. Slabirea surubului si mobilizarea bontului - 5,8%

b. Fractura bontului sau a surubului - 1,5%
- Slabirea surubului- complicatia mecanica cea mai frecventa in cazul
restaurarilor unidentare, fiind observata mai frecvent la nivelul bonturilor
metalice.
- Fractura surubului s-a observat strict la bonturile metalice, nu si la cele
ceramice. O explicatie ar fi ca la nivelul bonturilor ceramice se produce
fractura bontului inainte de cea a surubului.
- Pentru retentia piesei protetice, s-au folosit la inceput suruburi conice. Forma
conica favorizeaza desurubarea.De asemenea, strangerea surubului se
realiza folosind o forta manuala, care este variabila printre practicieni, ceea ce
a determinat frecvente desurubari si mobilitatea componentei protetice. La
randul ei, mobilizarea suprastructurii poate cauza un stres suplimentar asupra
implantului si a restaurarii si aparitia unor fracturi ale acestora.
- In prezent, suruburile folosite au o forma cilindrica, care incorporeaza forta de
strangere in spire. De asemenea, cheile dinamometrice care indica precis
forta de strangere a surubului au dus la reducerea incidentei desurubarii.
Suruburile cilindrice nu sunt totusi atat de rezistente precum cele conice si un
torque excesiv poate cauza fractura lor.
Cauze ale slabirii surubului:
● Surub strans insuficient;

● Micro-miscari la interfata bont-implant. Platforma implantului si bontul
formeaza o conexiune care trebuie sa ramana stabila in functionalitate.
Miscarea la interfata protetica trebuie sa fie minima. O stabilitate
optima a conexiunii se obtine cu o libertate rotationala mai mica de 5º.
● Conexiunea: rata de slabire a surubului pare mai mica in cazul
conexiunii interne decat a celei externe.
● Implanturile cu sistem antirotational de tipul hexagonului intern, precum
si cele la care bontul se angajeaza adanc in corpul implantului vor
favoriza rezistenta ansamblului. Sistemele de implanturi fara elemente
antirotationale prezinta o rata a complicatiilor mai mare.
● Expunerea la saliva artificiala determina modificari ale rugozitatii
suprafetelor bontului protetic si al implantului care vin in contact, ceea
ce modifica frictiunea si deci preincarcarea. In consecinta, riscul slabirii
surubului din cauza coroziunii trebuie avut in vedere.
● Suruburi stranse anterior de mai multe ori pot acumula tensiuni care
pot genera fractura lor sau a bonturilor, mai ales cand se asociaza cu
miscari ale restaurarii protetice.
Protocolul de strangere a surubului

Un torque adecvat este obligatoriu in protetica pe implanturi. Este recomandat ca
fiecare surub sa fie strans cu cheia dinamometrica, la un torque indicat de
producator si tinand cont si de calitatea osoasa. Componentele pentru platforme de
diametru mare sunt concepute pentru a suporta forte de strangere mai mari.
Surubul trebuie strans de cel putin 2 ori la 30N cm la interval de 10 minute.
Zonele rugoase se aplatizeaza la strangerea surubului si cele doua suprafete vin
intr-un contact mai intim. Daca surubul nu este strans din nou, ramane aceasta
relaxare care permite micromiscari ale bontului si slabirea surubului.
Modalitati de indepartare a fragmentului fracturat
Cand se indeparteaza o proteza care s-a mobilizat, surubul poate fi fracturat.
Fragmentul restant al surubului poate fi indepartat cu ajutorul unei pense Mosquito
sau cu ajutorul unei sonde invartite in sens invers acelor de ceasornic.
Atunci cand fractura se situeaza in apropierea gatului implantului, se pot face lacase
cu freze de mici dimensiuni care sa facilitaze desurubarea partii restante.
Uneori, din cauza frecventelor insurubari si a manevrelor de indepartare a
fragmentelor fracturate, se poate afecta filetul intern al implantului, ceea ce impiedica
o strangere optima a surubului. In acest caz se pot folosi kituri speciale care creeaza
un nou filet, mai larg, corespunzator unor suruburi de dimensiuni mai mari.
Daca in timpul manevrelor de indepartare a fragmentului fracturat este afectata
suprafata interna a conexiunii, bontul protetic poate prezenta o libertate de miscare
care poate duce in final la pierderea adaptarii restaurarii, cu acumularea unor
tensiuni la nivelul diferitelor componente.
De asemenea, frecventele insurubari si desurubari pot afecta lacasul surubului in
care se introduce cheita, facand imposibila indepartarea surubului. In acest caz,
uneori se poate folosi un surub de capa de amprentare strans in interiorul lacasului
la 20N. La desurubare se poate indeparta surubul defect impreuna cu cel al capei de
amprentare.
4) Fractura restaurarilor
Complicatii ale suprastructurii: 14% in 5 ani - legate de conexiune si suprastructura
Un design corect al scheletului nu ar trebui sa permita fractura acestuia. Pentru a
asigura rigiditatea optima, este nevoie de conectori cu suprafete de dimensiuni ce
variaza in functie de materialul restaurativ. Oxidul de zirconiu necesita conectori mai
grosi.
Zone frecvente de fractura sunt distal de ultimul implant si la zonele de sudura. In
ultimul caz, se poate realiza o noua sudura, urmata de placarea cu rasina.
Fractura materialului fizionomic de placare: cea mai frecventa complicatie a
suprastructurii - 13,28% in 5 ani. Apare mult mai frecvent la restaurarile pluridentare
decat la cele unidentare.
Fractura ceramicii de placare s-a observat mai frecvent la restaurarile pe suport de
oxid de zirconiu. Un studiu privind evolutia puntilor totale pe implanturi din zirconiu a
indicat o rata de fractura a ceramicii de 31,25% in 4 ani.
5) Fractura dintilor/restaurarilor protetice antagoniste
6) Probleme de retentie mecanica a supraprotezelor
7) Pierderea restaurarii caii de acces pentru surub (8,2%)
8) Descimentarea: 2,9% dupa 5 ani si 16% dupa 10 ani
Sub 51. Particularitati ale tratamentului protetic asociate cu factori

fiziologici, ocupationali, de regim de viata sau asociate cu patologie
generala
- Istoricul medical reprezinta o informatie care poate influenta tipul de tratament
protetic.
- Varsta pacientului - indica anumite particularitati privind starea fiziologica a
organsimului. Climacterium, sarcina si senilitatea influenteaza conduita
terapeutica;
- Starea generala a sanatatii- intereseaza in special bolile generale care pot
influenta tratamentul protetic. Dintre acestea fac parte: diabet,
hiperparatiroidismul, hipertiroidismul, anemia, tulb de metabolism,
avitaminoze.
- Profesia pacientului- explica cauza pierderii dintilor si impune exigente
estetice deosebite
- Istoricul dentar
- - indica cauza pierderii dintilor;
- daca dintii au fost pierduti din cauza bolilor paro atunci prognosticul dintilor
restanti si al crestelor edentate este nefavorabil;
- daca dintii au fost pierduti din cauza cariei, dintii stalpi necesita masuri de
protectie prin acoperirea cu microproteze, in acest caz dintii restanti si
crestele edentate au un prognostic favorabil;
- cauza mixta a pierderii dintilor- boala paro si carie;
- alte cauze a pierderii dintilor- trauma ocluzala, traumatisme dentare, tumori,
iatrogenii.
- Experienta anterioara a pacientului

- Ne intereseaza in mod deosebit atitudinea pacientului fata de proteza
anterioara daca a fost purtator. Daca aceasta a fost purtata sau nepurtata si
motivele care il determina sa o schimbe sau sa solicite tratament protetic.
- Se va examina vechea proteza din toate punctele de vedere: baza protezei,
dintii artificiali,elem de sprijin-mentinere-stab, ocluzia, mentinerea, stabilitatea.
- Atitudinea pacientului- Pacientului i se va explica pe baza modelelor

diagnostice cum va arata viitoarea lucrare protetica.
Sub 52. Standarde estetice dento-faciale in protetica dentara
Complexul dento-facial include buzele şi dintii în relaţia lor cu faţa.

Complexul dentar se referă la mărimea, dimensiunea şi poziţia dinţilor şi
relaţiile lor cu osul alveolar şi al ţesuturilor gingivale.
Forma de bază a figurii derivă de la forma oaselor craniului dar şi de la
mandibulă, de la cartilajele moi şi ţesuturile moi care acoperă aceaste structuri.
Figura este alcatuita din 3 etaje: superior, mijlociu si inferior.
Fata se imparte in 2 etaje: superior (corespunzator celui mijlociu al figurii) si
inferior (corespunzator celui inferior) al figurii.
Frumuseţea facială este bazată pe principii estetice standardizate, care implică o
aliniere corectă, simetrie şi anumite proporţii ale feţei.
ANALIZA FIGURII
ANALIZA FRONTALA
Aprecierea se face in pozitie de repaus- grupele musculare relaxate, pacientul
mentine capul drept, nesustinut, privirea orientata inainte, privind un punct situat la
inaltimea ochilor, intre arcadele dentare e spatiul de inocluzie fiziologica.
a.Conturul fetei.
Se apreciaza de la zona orbitara in jos. Poate avea forma rotunda, ovala,
rectangulara, trapezoidala cu baza in sus, trapezoidala cu baza mare in jos.
b.inaltimea figurii.
Pt aprecierea pe verticala se delimiteaza 3 etaje (ideal ele trebuie sa fie aprox egale)
-intre trichion si ophrion este etajul superior
-intre ophrion si subnasale este etajul mijlociu
-intre subnasale si gnathion este etajul inferior
Etajul inferior prezintă două părţi: superioară (1/3) şi inferioară (2/3) despărţite de
linia ce uneşte cele două comisuri bucale.
c.latimea figurii:
Latimea maxima este data de distantele : zygion- zygion si gonion-gonion.
d.simetria.
Dpdv estetic sunt importante:
- punctele mediane sa fie plasate toate pe aceeasi linie
- sa existe simetrie fata de linia mediana in plan frontal.
- puntele paramediane si cele laterale sa se afle la acelasi nivel pe verticala: zygion,
gonion, cheilion, orbitale, alare.
ANALIZA LATERALA:
In evaluarea laterala ne intereseaza:
-planul Frankfurt= planul ce uneste 2 puncte tegumentare: marginea inferioara a
orbitei (punctul orbitale) cu ancosa supratragiana (punctul tragion).
-evaluarea profilului
Analiza profilului impune pozitionarea pacientului cu planul Frankfurt paralel cu
podeaua. Se traseaza planul nazo-frontal Dreyfuss (perpendiculara din nasion pe
planul Fankfurt). Dupa Schwartz, profilul poate fi: drept, concav sau convex, in
functie de pozitia punctului subnasale fata de acest plan.
Se traseaza si planul orbito-frontal Simon (perpendiculara din punctul orbitale pe
planul Frankfurt). In mod normal punctul gnation se afla pe acest plan. In functie de
pozitia punctului gnation, profilul poate fi: normal, convex sau concav.
Afectiunile dentare pot determina modificari morfologice ale fetei in ceea ce priveste:
dimensiunea verticala, pozitia obrajilor si buzelor, adancirea santurilor, mobilitatea
expresiei, atrofie musculara, rezorbtie osoasa.
De exemplu:
-parodontopatia modifica pozitia dintilor si asta are efect asupra buzelor si obrajilor.
-extractiile determina rezorbtie osoasa , cu efect asupra buzelor si obrajilor.
-modificari de culoare si forma ale dintilor impiedica un zambet normal.
-apar modificari morfologice si odata cu inaintarea in varsta.
2. RELATII DENTO-FACIALE
RELATII DENTO-FACIALE IN POZITIE DE POSTURA
Se examineaza gradul de expunere a dintilor din zona frontala. Este influentat de:
-dimensiunea si pozitia dintilor
-conformatia arcadelor dentare
-conformatia proceselor alveolare din zona frontala a arcadei.
-plenitudinea buzelor
-tonusul musculaturii faciale
La tineri sunt vizibili frontalii maxilari, circa 3-4 mm.
La varste inaintate datorita uzurii dentare si modificarii pozitiei buzelor prin reducerea
tonusului muscular, se reduce vizibilitatea frontalilor superiori si apar vizibili cei
inferiori. La varstnici, cand se restaureaza arcadele dentare mai ales in zona
frontala, se alungeste coroana clinica, tocmai pentru a fi mai vizibili. Aceste
modificari trebuie facute prudent, tinand cont si de caracteristicile functionale.
RELATII DENTO-FACIALE IN ZAMBET

Zambetul este asociat cu expunerea arcadelor dentare.
Se urmareste relatia arcadelor dentare cu: buza superioara, buza inferioara,
comisurile bucale
1. relatia dintre arcada maxilara si marginea libera a buzei superioare e denumita

linia surasului.
Pozitia liniei surasului in raport cu dintii frontali maxilari poate fi:
-joasa (este descoperita pana la ½ din inaltimea dintilor)
-medie ( dintii si papilele interdentare superioare sunt vizibile in intregime)
-inalta (nivelul depaseste apical cu mai mult de 2-3 mm nivelul coletului incisivilor
maxilari). Se numeste suras gingival.
2. pozitia comisurilor bucale in timpul zambetului determina numarul dintilor grupului
lateral vizibili in suras. Se numeste „zona de interes estetic”.
Prin modul de pozitionare a buzei superioare in timpul surasului, in zona premolara
gingia este descoperita mai mult decat in zona dintilor frontali.
Intre comisurile bucale si suprafata vestibulara a dintilor laterali se delimiteaza doua

spatii simetrice denumite „coridoare bucale”. Arcadele largi, ce detemina o expunere
ampla a dintilor, se asociaza cu un coridor bucal ingust si invers. Cu cat coridorul
bucal este mai mic, plenitudinea zambetului este mai mare.
3. marginea libera a buzei inferioare este concava in suras.

In conditii ideale are traseul paralel cu linia incizala maxilara.
Reprezinta un reper util pentru conformarea liniei incizale a grupului frontal maxilar,
cand se fac reabilitari protetice mai ample.
In zambetul moderat, buza inferioara poate acoperi marginea incizala a frontalilor

maxilari.
Ideal, in zambet, marginea incizala a frontalilor maxilari atinge usor marginea libera a
buzei inferioare.
Intr-un zambet mai larg, linia incizala se proiecteaza pe fondul intunecat al cavitatii
bucale (spatiu negativ).
3 ESTETICA ARCADELOR DENTARE
Se analizeaza:
1.forma arcadelor dentare in zona frontala constituie un factor estetic important,
datorita expunerii largi a acestei zone in timpul zambetului si pentru ca influenteaza
pozitia buzei superioare. Forma ideala a arcului frontal este ovala.
2.simetria arcadelor dentare

Se apreciaza relatiile pe care le stabilesc unitatile dentare intre ele si simetria
contururilor fetelor vestibulare ale dintilor de-o parte si de alta a liniei interincisive.
Shillingburg a definit 3 posibilitati de simetrie generata de forma dintilor, in zona
frontala a arcadei :
-simetria orizontala- contururile tuturor suprafetelor vestibulare sunt uniforme. Este
un aspect neplacut, lipsit de naturalete.
-simetria „in oglinda”- contururi simetrice ale unitatilor dentare omoloage, dar sunt
diferente intre formele dintilor (incisivi centrali, laterali si canini). Este un aspect
natural.
-lipsa simetriei contururilor dentare ale dintilor frontali. Uneori poate contribui la un
aspect natural si aduce o nota de individualitate, in fct de localizare si amplitudine.
Regulile de simetrie trebuie pastrate cu cat ne apropiem de planul medio-sagital. De
aceea incisivii centrali care sunt unitatea dominanta in compozitia arcadei, trebuie sa
aiba contururi identice.
3.linia interincisiva maxilara

Se apreciaza pozitia ei raportata la planul medio-sagital a fetei si inclinatia sa.
Ideal, linia interincisiva se suprapune perfect peste planul medio-sagital.
Un decalaj de 2-3 mm fata de planul medio-sagital nu este considerat inestetic. In
schimb inclinatia, chiar foarte redusa fata de axul vertical, este foarte vizibila.
In ceea ce priveste cele 2 linii incisive maxilara si mandibulara, suprapunerea lor
este rar intalnita.
4.linia incizala maxilara

Este un reper estetic foarte important ce deriva din unirea marginilor libere ale
incisivilor centrali, varful cuspizilor caninilor si premolarilor.
In suras linia incizala devine aparenta in contrast cu fundalul intunecat al cavitatii
bucale ; orice asimetrie este usor de sesizat.
Ideal este sa fie paralela cu planul bipupilar si perpendiculara pe planul medio-
sagital.
Este important sa existe paralelism intre linia incizala si marginea libera a buzei
inferioare.
Linia incizala poate fi:
-o curba cu convexitata in jos- aspect ideal, caracteristic persoanelor tinere
-o linie orizontala, aparuta prin fenomenul de uzura dentara ce determina
uniformizarea marginilor incizale
-aspect concav
5.Ambrazurile incizale- sunt spatiile dintre dinti adiacenti, sub forma de triunghi,
formate intre ariile de contact interdentar si marginile incizale. Cu cat ne departam
de linia mediana, aceste spatii sunt mai largi.
Unghiurile incizale rotunjite determina abrazuri incizale mai largi, in timp ce
unghiurile drepte, fac ca aceste spatii sa fie reduse.
Ambrazurile incizale: IC 20% IC 30% IL 40-50% C 50% PM1 (intre cei doi IC,
ambrazura reprezinta 20% din inaltimea dintelui, intre IC si IL 30% etc)
6.progresia dimensiunilor dentare dinspre linia mediana spre distal

Se ia in considerare suprafata vestibulara a fiecarui dinte ce apare vizibila din norma
frontala. (suprafata vestibulara aparenta). Este tot mai redusa de la linia mediana
spre distal, datorita rotatiei pe care dintii o au fata de planul frontal.
IC are suprafata vestibulara maxima, IL mai redus, iar C e cel mai putin vizibil.
„Numarul de aur”: IL are 61,8% din dimensiunea aparenta a IC, iar caninul 61,8% din
IL. Se considera ca nu atat valoarea este importanta, cat existenta unei progresii
constante a dimensiunilor dentare aparente dinspre mezial spre distal (proportie
recurenta estetica).
Ideal (dupa Snow), raportand dimensiunea M-D a suprafetelor vestibular aparente la
distanta intercanina, IC ocupa 50%, IL 30%, iar C 20% din acest spatiu.
6. aranjamentul unitatilor dentare- inclinatia axelor aparente coronare

Prin unirea punctului cel mai inalt al coletului clinic dentar (zenith) cu mijlocul
marginii incizale, la dintii incisivi, se obtine axul coronar aparent. Pentru canini si
dintii laterali, axul se termina la nivelul varfurilor cuspizilor.
Ideal aceste axe sunt paralele intre ele si cu linia care uneste unghiul extern al
fantei palpebrale cu comisura bucala.
Pozitia zenith-ului:
-la toti dinti frontali maxilari are o pozitie distala, (dupa Magne si Besler)
-la incisivii centrali si laterali maxilari zenith-ul se gaseste intr-o pozitie usor distala
fata de bisectoarea suprafetei vestibulare (distanta medie e de 1 mm la IC si 0,5 mm
la IL), iar la canini este centrat in sens M-D, (dupa Chu).
Pe masura departarii de linia mediana, dintii apar mai redusi ca dimensiune nu

numai in latimea mezio-distala ci si in inaltime. Aceasta perceptie este asociata cu
„senzatia de profunzime”, generata de cresterea distantei. Cu cat un obiect este mai
aproape, el apare mai mare; invers, obiectele indepartate dau impresia de mai mic.
4 ESTETICA DENTARA
Se urmaresc:
Particularitatile de forma
Dimensiunile
Caracteristicile de suprafata
1.forma dintilor e una din trasaturile cele mai importante care, alaturi de
proprietatile optice (culoarea si transluciditatea) defineste aspectul estetic.
Forma incisivilor prezinta multiple variatii.
Incisivii centrali maxilari, prin forma si pozitia lor anterioara in arcada, domina
compozitia arcadelor dentare.
Incisivul lateral prezinta variatii morfologice legate de sexul individului:
la femei, unghiuri, contururi rotunjite, convexitati mai accentuate, aspect texturat;
la barbati, unghiuri drepte, contur rectangular.
Marginea incizala ideala este plasata la 1-1,5 mm mai sus fata de cea a incisivului
central.
Caninii au o morfologie puternic conturata mai ales la varste tinere, datorita
cuspidului ce delimiteaza marginea incizala in forma de V si convexitatii pronuntate
mai ales in zona coletului.
Morfologia caninului este asociata cu trasaturile de personalitate.
o personalitate puternica, dominanta se reflecta intr-o morfologie pronuntata,
unghiuri ferme;
temperamentul bland - unghiuri mai sterse si convexitati mai ample.
Incisivii inferiori au un aspect alungit, accentuat simetric, mai ales in cazul incisivului
central; incisivul lateral este mai lat comparativ cel central.
In cazul restaurarii unui singur dinte sau unui numar redus de dinti, se iau ca
referinta caracteristicile de forma ale dintilor vecini si mai ales ale omologilor,
pozitionati simetric fata de linia mediana.
In cazul restaurarii unui numar mai mare de dinti se iau in considerare si alte repere
(biotip parodontal, forma fetei, tipul constitutional, varsta, sex, trasaturi de
personalitate etc)
Suprafata vestibulara aparenta este acea parte a suprafetei dentare care

proiecteaza catre anterior lumina si este mai evidenta la analiza arcadei din norma
frontala. Depinde de: morfologia suprafetei vestibulare si orientarea dintelui pe
arcada.
Cu cat fata vestibulara a unui incisiv este mai convexa, suprafata aparenta este mai
redusa; daca suprafata este mai plana si suprafata aparenta este mai extinsa si
dintele va fi perceput mai mare.
Aspectul suprafetei dentare este influentat de formatiunile ce apar ca proeminente
(lobi, arii de convexitate, creste) si depresiuni (fose, santuri, striuri). Ele sunt mai
evidente in cazul dintilor recent erupti.
Dimensiunile dentare pot fi raportate la distantele intre puncte osoase sau

tegumentare faciale, de exemplu:
-inaltimea IC max reprezinta 1/16 din inaltimea fetei (zygion-zygion)
-distanta intercanina este apropiata de valoarea distantei interpupilare.
In cazul dintilor frontali, mai important decat dimensiunile coronare este, din punct de
vedere estetic, raportul dintre latime si inaltime. In cazul IC max este de 75-85%.
E mai mare la tineri si mai redus odata cu instalarea fenomenului de uzura dentara
Daca raportul este mai redus de 60%, aspectul este de dinte excesiv de alungit
Raportul peste 80% inseamna un dinte cu aspect prea lat.
5. ESTETICA GINGIVALA
Un ansamblu dentar poate fi armonios numai daca este inconjurat de structuri

parodontale indemne.
Pt estetica gingivala, vom analiza:
-culoarea gingivala
-nivelul si gradul de expunere a gingiei libere si papilelor interdentare in
suras
-aspectul fibro-mucoasei ce acopera procesele alveolare
Gingia atasata, fixa are culoare roz pal si aspect ferm, texturat („coaja de portocala”).
Este expusa in suras numai in cazul pozitiei inalte a surasului (surasul gingival).
Papilele interdentare ocupa ambrazura gingivala, situata sub aria de contact

interdentar. Au aspect alungit, usor convex, asociat cu traseul ondulat al gingiei
libere, ce urmareste coletul dentar.
Sunt descrise 2 tipuri parodontale:

 parodontiul gros, fibros- e caracterizat printr-o fibromucoasa densa, fibroasa
si un traseu putin convex al gingiei libere. Acest biotip gingival se asociaza de
obicei unor coroane dentare cu latime mare.
 parodontiul subtire, cu gingie libera puternic convexa, papile dentare lungi,
fibromucoasa subtire, ingusta. Epiteliul este subtire, transparent. Forma
coronara asociata este alungita, chiar triunghiulara. Daca plasam restaurari
protetice subgingival, exista riscul vizibilitatii marginilor. Apar mai usor
fenomene de retractie gingivala.
Prin unirea punctelor de zenith gingival ale IC si C max se obtine linia gingivala, care
are un traseu ondulat.. Orientarea ei de ansamblu trebuie sa fie paralela cu planul
orizontal.
Zenitul IL trebuie sa fie la 0,5- 1 mm sub aceasta linie. Astfel, prin unirea celor 3
puncte de zenith se obtine un triunghi cu deschiderea catre apical. Daca triunghiul
este invers apare un dezechilibru estetic.
Un alt aspect neplacut sunt spatiile triunghiulare negre ce apar in urma retractiei
gingivale.
Sub 55. Aspecte de etica si dentologie profesionala in medicina

dentara
- Codurile deontologice- sunt rezultatul unui consens al majorităţii

profesionale şi asigură un standard de calitate al profesiunii respective. Ca în
orice profesie ce implică drepturi şi libertăți umane, medicii dentişti au
responsabilităţi faţă de pacienţii lor şi faţă de comunitatea în care practică.
- Consimţământul informat-reprezintă o componentă esenţială a dreptului

pacientului de a fi autonom, oferind pacientului puterea şi posibilitatea de a
participa la luarea unor decizii importante pentru el, atâta timp cât el o doreşte
şi are capacitatea de a o face.
- În practica stomatologică se referă la acceptarea voluntară a
tratamentului stomatologic de către pacient, în condiţiile în care
acestuia i-au fost explicate clar etapele terapiei propuse, riscurile şi
beneficiile implicate, dar şi tratamentele alternative.
- Devenind tot mai frecventă, dorinţa pacienţilor de a fi informaţi şi
implicarea lor în luarea deciziilor terapeutice determină apariţia unor
noi obligaţii morale pentru medicii dentişti.
- Unii pacienţi vor dori mai multă informaţie, alţii mai puţină, dar
obligatoriu, fiecare trebuie să cunoască lucrurile integral.
- O situaţie aparte este reprezentată de tratarea minorilor, în acest
context decizia finală aparţinând familiei, cu condiţia informării şi
consilierii acesteia în prealabil.
- Confidenţialitatea- Principiul respectării confidenţialităţii se regăseşte, de

asemenea, în Jurământul lui Hipocrate şi există în toate codurile etice
medicale. Pacienţii au dreptul ca toate informaţiile şi documentele ce îi privesc
să fie confidenţiale. Un aspect demn de menţionat ar fi acela al instruirii
personalului auxiliar cu privire la importanţa confidenţialităţii, sarcină care îi
revine medicului.
- O problemă intens dezbătută- este cea legată de tratarea pacienţilor

seropozitivi. Aceşti pacienţi constituie o provocare pentru etica profesiei de
medic stomatolog şi au generat o serie de dileme etice datorită gravităţii bolii,
a caracterului său infecţios şi a stigmatului social cu care aceşti pacienţi se
confruntă.
- A face bine şi a nu face rău- În acest capitol se înscriu problemele legate de
apariţia iatrogeniilor, în situaţiile în care tratamentele incorect aplicate pot
duce la daune fizice. În astfel de cazuri, deontologic este ca medicul să fie
sincer şi să informeze pacientul cât mai repede cu privire la apariţia
incidentului. Există şi situaţii în care medicii refuză să semnaleze pacienţilor
apariţia complicaţiilor, aspect grav din punct de vedere al codului deontologic,
care, ulterior, poate duce la apariţia conflictelor dintre medic şi pacient, a
căror soluţionare se va face doar în instanţă. În acest sens, trebuie subliniat
faptul că, încă din timpul facultăţii, studenţii trebuie să fie la curent cu
aspectele şi codurile etice pentru a putea lua o decizie corectă din punct de
vedere moral.
- Altă situaţie ce ar putea pune in dificultate medicii dentişti este cea legată de
tratarea pacienţilor agresivi. Gestionarea unei astfel de situaţii necesită mult
tact, stăpânire de sine, obiectivitate, răbdare şi bunăvoinţă din partea
medicului, cât şi cunoaşterea metodelor prin care se poate preveni
declanşarea unui episod violent. Pornirile violente sunt adesea legate de
patologia psihiatrică şi, pentru o planificare optimă a tratamentului este
necesară evaluarea sistematică şi diagnosticarea corectă de către un medic
specialist înainte de începerea tratamentului stomatologic. O abordare
oportună a acestor situaţii este separarea pacienţilor în doua categorii: cei cu
tulburări psihiatrice şi cei cu tulburări non-psihiatrice. Pentru pacienţii cu
tulburări de comportament fără cauză psihiatrică se pot folosi alte metode de
tratament decât cel medicamentos.
Tulburările psihiatrice beneficiază de tratament medicamentos ce
constă în substanţe care reduc anxietatea. Cea mai eficientă metodă de
management a pacienţilor cu tulburări psihiatrice include atat mijloace
medicamentoase, cât şi non-medicamentoase .
CONCLUZII
Medicina dentară a trecut printr-o multitudine de schimbări în ultimii ani, la fel
ca alte domenii ce ţin de sănătate. Medicul dentist s-a văzut pus în faţa unor noi
provocări odată cu dezvoltarea tehnologiilor, a echipamentelor şi a materialelor,
implementarea unor noi reguli, a unor noi cerinţe legate de controlul infecţiei în
cabinet, creşterea numărului de litigii etc. Astfel, datorită schimbării circumstanţelor
în care se desfăşoară activitatea stomatologică, pe lângă problemele de ordin practic
a luat naştere o serie de probleme de ordin etic mai puţin întâlnite în trecut.
De aceea, medicul dentist are obligaţia de a cunoaşte codurile deontologice
ale profesiei în vederea eradicării conflictelor, luării deciziilor nefaste, precum şi
pentru soluţionarea cât mai corectă din punct de vedere moral a situaţiilor apărute în
cabinetul dentar.
Sub 56. Locul si rolul medicinei dentare in contextul general al

medicinei
- Medicina dentara este o profesie medicala care are un dublu scop:
1. de a oferi servicii de sanatate oro-dentara populatiei;
2. de a obtine profit ca o mica afacere.
● Ca serviciu de ingrijire a sanatatii oro-dentare, medicina dentara ofera
asistenta specializata de calitate pentru fiecare pacient, respectand
standardele stabilite atat de agentiile guvernamentale cat si de profesia
însăși;
● Ca profesie medicală:
○ Obiective:
○ mentinerea unei bune stari de sanatate oro-dentara a pacientului;
○ calmeaza si/sau combate cauza unor dureri de origine dentara;
○ prevenirea durerii;
○ conservarea functiei masticatorii;
○ mentinerea si/sau corectarea fizionomiei.
- Este important de mentionat ca Medicina dentara a intrat in secolul XXI

marcata de semnificative schimbari in sanatatea oro-dentara a populatiei,
de cresterea drepturilor consumatorilor, de cresterea nivelului de cunostinte
generale medicale si stomatologice ale populatiei si nu in ultimul rand de
cresterea numarului de practicieni;
- Medicina dentara a capatat noi limite superioare atat in planurile: curativ,
restaurativ, estetic cat si in cel profilactic. Educatia in privinta igienei dentare
in Romania a ajuns la un nivel mediu, indicele CAO coborand la valoarea de
aproximativ 3;
- Programele active de raspandire a informatiei survenite in scoli au rol
important in profilaxia dentara. Aceste programe se bazeaza pe angajarea
unor oameni de catre diferite companii sa le arate copiilor tehnici de periaj
eficient si sa ii instruiasca in vederea formarii unui comportament profilactic
dentar corespunzator;
- Un factor decisiv il constituie informatia pasiva, reprezentata in format tiparit
de revistele medicale si in format electronic de site-urile dedicate ariei
dentare;
- In cadrul planurilor curativ, restaurativ, estetic, noi produse, materiale dentare,
apartura moderna apar din ce in ce mai des lasand noi metode si tehnici de
tratament;
- Ramura IT a devenit de nelipsit din cabinetele dentare, deoarece poate
simplifica foarte mult dispunerea, pastrarea si identificarea informatiei,
contribuind la dezvoltarea notiunii de medicina dentara modernă;
- Evolutia medicii dentare a determinat corelarea profunda cu medicina
generala, istoricul medical fiind necesar de inregistrat: atat tratamentele la
nivelul cavitatii bucale efectuate anterior cat si evidenta unor boli sistemice;
- Motivul este foarte simplu: anumite interventii la nivel oral pot afecta, intr-un
mod foarte grav, sanatatea pacientului;
- In urma inregistrarii acestor evidente, se cumuleaza o multitudine de
informatii. Astfel, prin înregistrarea informaticii in cabinetul dentar, medicul
poate forma o baza de date la care poate apela oricand este nevoie.
Sub 57. Locul si rolul medicului specialist in protetica dentara in

ansamblul medicinei dentare
- Medicul specialist in protetica trebuie sa fie capabil sa creeze, sa organizeze

si sa conduca o echipa formata din personal medical si auxilar pentru rezolv
probl diagnostice si terapeutice ale pac cu patologie restauratorie complexa;
- Trebuie sa conduca cu profesionalism etapa de examinare clinica si
paraclinica;
- Trebuie sa poata identifica asteptarile pc in cazul unei patologii restauratorii
complexe tinand cont de factorii psiho-sociali;
- Trebuie sa poata stabili o ordine a prioritatilor pentru optiunile de tratament
protetic, care raspunde nevoilor individuale ale fiecarui pacient;
- Trebuie sa cunoasca importanta afectiunilor asociate sistemice asupra
interventiilor si rezult trat restaurator protetic complex;
- Trebuie sa mentina si sa administreze un mediu de lucru sigur in trat pac cu
patologie restauratorie complexa;
- Trebuie sa cunoasca stiintele biomaterialelor restauratorii dentare;
- Trebuie sa poata realiza restaurari protetice fixe, proteze partiale mobilizabile,
proteze totale, restaurari protetice agregate pe implanturi si proteze maxilo-
faciale;
- Trebuie sa urmareasca o dezvoltare profesională continua in scopul
menținerii unui nivel înalt de competenta clinica;
- Trebuie sa-si cunoasca si recunoasca propriile limitari in tratamentul protetic
complex;
- Trebuie sa fie competent in evaluarea lucrarilor stiintifice de specialitate.

Conspecte Examen FINAL

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Conspecte Examen FINAL

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Subiecte Examen specialist

Sub 1. Substante anestezice utilizate in anestezia locala

Atitudinea terapeutică În supradozaj

-Agenţii vasoconstrictori din anestezicele locale sunt În marea majoritate a cazurilor

Sub 4. Indicatiile si Contraindicatiile extractiei dentare

2. Indicatii legate de patologia pseudotumorala/tumorala de cauza dentara:

3. Indicatii legate de patologia traumatica OMF

4. Indicatii legate de anomalii de numar, forma, pozitie:

5. Indicatii de extractie in cadrul tratamentului protetic:

6. Situatii speciale cand se indica extractia dentara:

7. Indicatii de extractie ale dintilor temporari:

Contraindicatiile in extractia dentara

A. Boli cardiovasculare: infarct recent de 6 luni, cardiopatie ischemica si HTA se

i. Radioterapia la nivelul extremității cefalice

Sub 5. Principii generale ale tehnicilor de extractie dentara

2. Dilatarea osului alveolar

3. Aplicarea clestelui de extractie

4. Luxarea dintelui cu ajutorul clestelui de extractie

5. Extractia propriu zisa

6. Chiuretajul alveolei postextractionale

Sub 7. Etapele vindecarii plagii postextractionale

- Procesul de vindecare al alveolei se realizeaza prin granulatie secundara;

Sub 10. Tratamentul chirurgical al leziunilor periapicale

Sigilarea apicală după rezecţia apicală poate fi realizată:

Leziuni traumatice radiculare:

Contraindicaţiile rezecţiei apicale

Tipuri de lambouri pentru rezecţia apicală

Lamboul intrasulcular triunghiular (sau in “L")

Lamboul gingival În "plic" (pentru abordul palatinal)

PrincipiI generale privind incizia si crearea lambourilor În rezectia apicală

● Corticală osoasă erodată de procesul patologic

-osteotomia va consta de fapt În lărgirea ferestrei osoase

● Corticală osoasă intactă

2. Aderenţa ţesutului patologic periapical de fibromucoasa palatină; perforarea

Secţionarea şi îndepărtarea apexului (rezecţia apicală propriu-zisă)

● Dinte obturat pe canal prin tratament endodontic preoperator

-se Îndepărtează o porţiune mică din apex (1-2 mm)

● Dinte care nu a putut fi obturat endodontic preoperator, dar poate fi

-se rezeca 1-2 mm

● Dinte cu obstacol pe canal, care nu permite obturaţia directă

-se va recurge intraoperator la obturaţia retrogradă.

Metode de sigilare apexiană intraoperatorie

● Obturaţia de canal prin metoda directă

-este În mare măsură similară cu obturaţia de canal prin metoda endodontică

Materiale de obturaţie retrogradă

Realizarea obturaţiei retrograde

Accidente şi complicaţii

Complicaţii postoperatorii imediate:

Complicaţii postoperatorii tardive:

Sub 12. Afectiuni de origine dentara ale sinusului maxilar

Notiuni anatomice ale sinusului maxilar

Etiopatogenia sinuzitei maxilare odontogene:

2. Esecuri ale tratamentelor endodontice:

3. Accidente si complicatii ale extractiei dentare:

4. Esecuri in implantologia orala:

Sinuzita maxilara cronica:

- Poate fi partiala sau totala

● Semne clinice majore

B. Semne clinice minore:

Sinuzita maxilara cronica:

Tratamentul sinuzitel cornice:

-Indepartarea factorului etiologic

Cura radical a sinusului maxilar:

Semne clinice si diagnostic: