Etiologia, patologia, tabloul clinic și

diagnosticul migrărilor dentare

St: Raluca Ganu, gr. S1604

 1.Scurt istoric terminologic al
migrărilor dentare
• 1871 – Hunter descrie migrarea dentară în
lucrarea Istoria naturală a dinților
• 1880 – Popov face cercetări experimentale pe
cobai
• 1898 – Stiff și Grube în lucrarea Îndreptar la
tratamentul patologiilor dentare
• Godon(1905) – teoria echilibrului articular
• E.Gavrilov susține că aceste stări patologice să
fie numite: migrări verticale, sagitale,
transversale și mixte
 2.Etiologia migrărilor dentare
• Factorii locali – leziunile odontale coronare întinse
- edentațiile parțiale
- abraziuni excesive
- refacerea incorectă a suprafețelor ocluzale
- afecțiuni parodontale
- cicatrici mucozale

• Factorii generali – obiceiuri vicioase(mușcarea limbii, buzelor,

obrajilor,deglutiția infantilă)
-parafuncții musculare
-tumorile chistice
- dereglări endocrine, cardiovasculare, ale SNC
 3-4.Patogenia migrărilor dentare
Abrikosov – fenomen de hipertrofie vacantă pe motiv
ca organismul nu acceptă în sine spații goale
Katz(1940) – dinții chiar și în arcadele dentare intacte
pot migra sub influența factorilor
interni/externi(morfologici, fiziologici,endocrini, sociali
etc.) ceea ce este absolut fiziologic
Kalvelis(1961) – echilibrul dintelui pe arcada este
realizat prin ligamentul interdentar și de forța de
masticație iar migrarea unui dinte spre spațiul edentat
atrage după sine și ceilalți dinți
• Kurleandski (1962)– forța de masticație provoacă compresiunea
tuburilor osoase și deplasarea lichidului intertisular spre zona
apofizei alveolare a dinților lipsiți de antagoniști ducând la
creșterea apofizei alveolare.
• Kriștab și Dovbenco(1984) – au stabilit interdependența între
forma feței, forma rădăcinilor și mecanismul migrarii dentare.

1. Fața conusoidală- rădăcini drepte

2. Față con-invers-rădăcinile dinților superiori- drepte, inferiori-
încovoiate
3. Fața pătrată-rădăcinile au configurații diferite la ambele maxilare

Radăcinile drepte favorizează migrări verticale, iar cele

încovoiate – migrări M-D, V-O.
 5.Tipuri de mișcări dentare după Ilina
Marcosean, Ponomareova
Migrarea dintelui antagonist în plan vertical se prezintă
în 2 forme:
1. Dintele antagonist celui extras depășește după un timp
cu suprafața sa ocluzală planul de ocluzie, migrează
împreună cu alveola sa, însă raportul intra- și
extraalveolar nu se schimbă.
2. Dintele antagonist depășește planul de ocluzie fără
modificări ale apofizei alveolare, însă raportul coroana-
rădăcină este schimbat. Este o perioadă mai avansată,
când fenomenul de hipertrofie trece în recesiune.
 6.Clasificarea migrărilor dentare
• E. Gavrilov(1966)
1. Migrări verticale ale dinților superiori sau inferiori
2. Migrări verticale reciproce ale dinților superiori și inferiori
3. Migrări mezio-distale
4. Migrări vestibulo-orale
5. Migrări de rotație în jurul axei dinților
6. Migrări mixte

• M. Cojocaru (1989)– I După starea țes.parodontale și tabloul clinic

a) Migrări dento-alveolare fără recesiuni parodontale
b) Migrări dento-alveolare cu recesiuni parodontale
c) Migrări dento-alveolare cu recesiuni și micșorarea spațiului interalveolar
II. După raportul suprafeței ocluzale a dintelui cu
planul de ocluzie:
a) Până la 2,5mm
b) De la 2,6 -5mm
c) De la 5,1-10mm
d) Mai mult de 10mm
III. După gradul de recesiune a parodontului, migrările
din grupa a doua și a treia se împart în 3 subgrupe:
a) Incipientă
b) Medie
c) gravă
 Simptomele clinice ale migrărilor dentare
depind de:
• Numărul dinților pierduți
• Durata perioadei de timp de după extracție
• Vârsta pacientului
• Starea țesutului parodonțiului
• Tipul de ocluzie etc.
 7.Tabloul clinic al migrărilor verticale
I. Forma compensată:
În edentații laterale unimaxilare:
- Migrarea dinților împreună cu alveola(edentații mari)
- În edentații mici – migrarea cuspizilor(M,D)
- Cuspizii neabraziați datorită hiposolicitării
- Planul de ocluzie denivelat
- Blocarea ocluziei dinamice

• În edentații laterale unimaxilare-bilaterale, întinse

- dinții frontali cu abraziune orizontală
- Se micșorează DVO și spațiul interalveolar
- Dereglarea cineticii mandibulare
II. Forma decompensată
• La nivelul parodonțiului: inflamație, durere, recesiune,
traumatizare, creșterea mobilității dentare, pierderea dinților.
• La nivelul ATM: deplasarea spre posterior și în sus a condililor
mandibulari, zgomote articulare, devierea traiectoriei
mandibulare, durere(locală,reflexă,surdă/acută, uni/bilaterală).
• La nivelul arcadelor dentare: frontalii superiori împinși spre
corticala externă datorită suprasolicitării, aspectul dinților în
evantai, apariția tremelor, diastemelor, micșorarea etajului
inferior al feței.
 8.Sindromul molarului de șase ani

Semne patologice:
1. Mezioversiunea dinților situați distal M2 și 3 mandibulari
2. Apariția tremelor și diastemelor, hipermobilitate și osteoliza
la nivelul dinților frontali maxilari
3. Linguoversiunea M2 și 3 mandibulari
4. Migrarea verticală a antagoniștilor fie prin extruzie
(deplasare verticala), fie prin egresiune (deplasare + proces
alveolar)
5. Distoversiunea PM2

Ca rezultat al linguoversiunii și migrării verticale apar

contacte patogene între cuspizii D-V mandibulari și cuspizii L
maxilari în momentul când mandibula face mișcări de
lateralitate de partea opusă.
Urmările extracției molarului de 6 ani în raport cu
momentul la care a avut loc pierderea lui de pe arcadă
pot fi sistematizate în următoarele aspecte principale:
– extracția efectuată între 6-8 ani este urmată de
deplasarea în plan sagital a molarului secund atât a
părții coronare cât și a părții radiculare și de asemenea
o deplasare mai limitată a premolarului 2 spre distal. În
acest caz ocluzia este nemodificată, însă această
evoluție este însoțită de o deplasare foarte amplă a
antagoniștilor care pot deteriora relațiile ocluzale.
– extracția efectuată între 8-10 ani este urmată de
deplasarea mezială a molarului 2 prin înclinarea
coroanei, premolarul 2 parcurgând spre distal o
distanță limitată. Astfel deplasarea antagoniștilor
este mai limitată și este însoțită de o deformare
redusă a osului alveolar
– extracția molarului 1 între 10-12 ani este urmată
de înclinări mari coronare ale molarului 2 ,în
schimb premolarul își menține o poziție fixă.
9.Tabloul clinic al migrărilor orizontale

- îngroșarea festonului gingival în formă de burelet

- Excluderea din ocluzie a cuspizilor meziali
- Simptomul triunghiului
- Devierea liniei interincisivale
- Modificarea aspectului spațiului edentat
- Supraocluzia frontală
- Dinții laterali- raport mezializat/distalizat
- Ocluzia normală sau cuspid-cuspid
 10.Fenomenul Thielmann
• Fenomenul Thielemann este o consecinţă a traumei ocluzale, apărând la
distanţă de dinţii aflaţi în suprasolicitare. Fenomenul Thielemann este
evidenţiat prin vestibularizarea dinţilor frontali superiori (în mod frecvent
incisivii centrali sau laterali) cu migrări verticale, rotaţii şi cu apariţia
diastemei.
• În acest caz dinţii aflaţi în traumă ocluzală sunt ultimii molari de pe arcade
bilateral. Cauzele generatoare de traumă ocluzală sunt obturaţiile masive,
intempestive de la nivelul ultimilor molari. Aceşti factori cauzali generează
contacte premature şi interferenţe în mişcarea de propulsie cu
repercusiuni la nivelul dinţilor frontali.
• Un dinte aflat în traumă ocluzală are o vibraţie anormală care se percepe
prin palparea cu degetul în momentul în care este în ocluzie.
• În cazul fenomenului Thielemann, în primul rând, se înlătură cauza
traumei ocluzale de la nivelul molarilor prin îndepărtarea contactelor
premature şi a interferenţelor în cadrul echilibrării ocluzale. În al doilea
rând, se intervine la nivelul dinţilor frontali, unde principalul obiectiv
 11. Metode paraclinice de examinare a
pacienților cu migrări dentare
 Model de studiu
 Fotografia
 Mandibulografia
 Studiul mișcărilor limită și funcționale
 Cercetarea eficienței masticatorii
 Examenul radiologic(OPG, CT a ATM, teleradiografia)
 Gnatosonia
 Electromiografia
 miotonometria
 12. Determinarea gradului migrării
verticale prin teleradiografie
Pe suprafața teleradiografiei de profil trasăm planul de ocluzie. El
trece de la centrul supraocluziei frontale a incisivilor superiori până
la cuspizii posteriori al molarilor 2 și 3.
Pentru trasarea planului de ocluzie căutat, la început determinăm
valoarea unghiului intermaxilar(Ps/Pm), apoi calculăm care ar fi fost
valoarea unghiului dintre planul bazal al maxilarului superior și
planul de ocluzie.
La fel, se trasează planul de ocluzie real. Unghiul dintre planul
existent de până la migrare și planul de ocluzie real al fiecărui dinte
migrat reprezintă sectorul în care aceste planuri joacă rolul de raze.
Intervalul dintre aceste raze determină gradul migrării fiecărui dinte.
13. Metode de determinare a gradului migrărilor dentare
orizontale

Gradul înclinărilor dentare se determină

studiind(vizual sau la paralelograf) modelele de
studiu, radiogramele intraorale, OPG-urile,
teleradiogramele de profil. Scopul este de a
determina valoarea gradului de divergență sau
convergență al axelor corono-radiculare.
Mulțumesc!