TERMINOLOGIA ÎN ORTODONȚIE

În cadrul specialității de ortodonție, terminologia specifică folosește drept criteriu poziția

maxilarelor și a dinților în raport cu cele trei planuri spațiale de referință:
- medio-sagital,
- transversal,
- vertical.
Termenii folosiți pentru a putea preciza, sub aspect topografic, una dintre dizarmoniile
dento-maxilare sunt formați dintr-un:
- Prefix - precizează sensul tulburării
• În sens sagital:
pro - deplasarea spre anterior a maxilarelor, alveolelor și dinților din regiunea
frontală,
retro - deplasarea spre posterior a maxilarelor, alveolelor și dinților din regiunea
frontală;
mezio –deplasarea spre mezial a dinților;
disto –deplasarea spre distal a dinților.
• În sens transvesrsal
exo – spre exterior;
endo – spre interior.
• În sens vertical
supra – deasupra planului de ocluzie;
infra – sub planul de ocluzie.
• Prefix de volum: macro / micro
- Radical - definește sediul tulburării;
Ex.: buze – cheilie; maxilare – gnație; proces alveolar – alveolie; dinti – denție; menton
– genie;
- Calificativ - precizează caracterul particular al modificărilor;
Ex: totală/parțială, bilateral/unilateral, dreapta/stânga, simetric/asimetric,
bimaxilară/unimaxilară, frontală/laterală, superioară/inferioară, inclinare / pozitie

Deplasările dentare izolate (1-2 dinți) pot fi apreciate în raport cu:

• linia mediană (mezio/disto-poziții, mezio/disto-înclinări),
• curbura normală a arcadei (vesibulo/lingo-poziții, vestibulo/lingo-înclinări)
• planul de ocluzie (supra-, infra-poziții).
 CLASIFICAREA ANOMALIILO DENTO-MAXILARE
Deși există numeroase preocupări ce urmăresc gruparea anomaliilor dento-maxilare, totuși
nu există o clasificare care să includă și să definească sintetic întreaga varietate a tablourilor
clinice.

A. CLASIFICAREA ANGLE (Școala Americană)

Clasificarea lui ANGLE - prima clasificare folosită - are drept etalon raportul de ocluzie,
în plan sagital, la nivelul molarilor de 6 ani permanenți, autorul considerând că primul molar
permanent superior are o poziție fixă la nivelul maxilarului. Această clasificare mai este cunoscută
în literatura de specialitate și drept ,,clasificarea ocluzionistă”.

În funcție de raportul de ocluzie de la nivelul molarilor de 6 ani, Angle a împărțit anomaliile

dento-maxilare în 3 clase distincte:

Clasa I - raport neutral în plan sagital la nivelul molarilor de 6 ani = cuspidul mezio-
vestibular al molarului de 6 ani superior articulează cu primul șanț vestibular mezial al molarului
de 6 ani inferior.

În aceasta clasă se încadreaza toate anomaliile situate mezial de raportul de ocluzie, neutral,
al molarilor de 6 ani. Astfel, sunt cuprinse:

- pordentia/retrodentia
- anomalii dentare – de erupție – incluzie, ectopie
- de volum – macrodonția ( SI 35), microdonția (SI 28)
-de pozitie – ectopie, transpoziție, diastemă
- de număr – dinți în plus/minus

- ocluzia deschisa (frontală, uni/bilaterlală)

 Clasa a II-a - raport distalizat în plan sagital la nivelul molarilor de 6 ani = primul
șanț vestibular (mezial) al molarului de 6 ani inferior este plasat distal față de cuspidul mezio-
vestibular al molarului de 6 ani superior. În cadrul acestei clase sunt cuprinse 2 diviziuni:

Diviziunea 1 (clasa II/1) – raport distalizat la nivelul molarilor de 6 ani asociat cu prodentie
frontala superioară – ocluzie adâncă în acoperiș;

Diviziunea 2 (clasa II/2) – rapoarte distalizate asociate cu retrodenție frontală superioară –

ocluzie adâncă acoperită.

Clasa a III-a - raport mezializat în plan sagital la nivelul molarilor de 6 ani = primul
șanț vestibular (mezial) al molarului de 6 ani inferior este plasat mezial față de cuspidul mezio-
vestibular al molarului de 6 ani superior.
 B. CLASIFICAREA PE SINDROAME (Școala Germană)

Această clasificare are ca bază de raportare expresia clinică a anomaliei.

1. Sindromul de compresie de maxilar cu următoarele forme clinice:

- cu protruzie - cu aliniere dentară – frontalii superiori sunt vestibulo-înclinați dar cu
păstrarea punctelor de contact;
- cu spațiere – frontalii superiori sunt vestibulo-înclinați cu pierderea
punctelor de contact (aspect în evantai)
- cu înghesuire
Adesea corespund anomaliilor de clasa II/1 după clasificarea Angle.

2. Sindromul de ocluzie deschisă – cu două forme clinice:

- ușoară (disfuncțională) prin interpozitii;
- gravă - de natură dismetabolică

3. Sindromul de ocluzie adâncă acoperită

Predominant de natura ereditară. În general corespunde clasei II/2 în clasificarea Angle

4. Sindromul progenic – cu două forme clinice

- adevarat (anatomic) – caracterizat printr-o crestere în exces a mandibulei în principal sub
acțiunea factorilor ereditari, endocrini
- fals (funcțional) – produs fie prin nedezvoltarea maxilarului superior (consecință factorilor
ereditari și neuro-endocrini), fie printr-o poziționare anterioară a mandibulei datorită
factorilor funcționali de conducere forțată sau obiceiurilor vicioase.
Corespund anomaliilor clasa III Angle.

5. Sindromul de incongruență dento-alveolară - cu două forme clinice:

- cu inghesuire – frecvent întâlnită (apare sub acțiunea factorilor genetici, filogenetici și
funcționali);
- cu spațiere (sub acțiunea factorilor ereditari, funcționali).

6. Anomaliile monocauzale (anomalii dentare izolate)

- anomalii dentrare de număr;
- anomalii dentare de poziție;
- anomalii dentare de dimensiune.
 C. CLASIFICAREA ANTROPOLOGICO-CLINICĂ (ȘCOALA ROMÂNEASCĂ –
Prof. Firu)

Această clasificare își are originea în clasificarea școlii franceze și pornește de la

interdependența elementelor componente ale aparatului dento-maxilar.

Clasificarea antropologico-clinică prezintă 3 compartimente principale:

- anatomo-clinic
- topografic
- etiologic.

Există astfel 5 clase de dizarmonii, pentru fiecare dintre ele precizându-se direcția în care
tulburarea de creștere este predominantă, topografia și factorii etiologici:

- dizarmonii maxilare (de bază osoasă)

- dizarmonii alveolare
- dizarmonii de grup dentar
- dizarmonii dento-alveolare
- dizarmonii dentrare izolate