Ortodontie II

Curs 3

Tratamentul interceptiv al anomaliilor dento-maxilare

Ortodonţia interceptivă constă în surprinderea unor anomalii dento-maxilare în

faza de debut respectiv într-o faza precoce de evolutie şi presupune diagnosticul timpuriu al
anomaliei şi eliminarea factorilor nocivi care interferă cu creşterea ADM şi cu asigurarea
condiţiilor pentru o creştere şi dezvoltare normală a ADM.
Aceasta presupune surprinderea dezechilibrelor grupelor musculare intra şi extraorale (chinga
linguo-labio-jugală) care produc: ocluzia inversă frontală, ocluzia încrucişată, ocluzia
distalizată,ocluzia deschisă sau protruzia de supt.
Intercepţia se adresează de asemenea conducerii forţate a mandibulei care poate declanşa:
laterodevieri, prognatism mandibular funcţional, retrognaţie mandibulară funcţională.

În mod normal interceptia se poate adresa tuturor celor 3 tipuri de dentaţii, dar
succesul maxim se obţine în dentatia temporară (orice tratament în dentaţia temporară este un
tratament precoce.

Avantajele terapiei interceptive:

1) Reducerea frecvenţei anomaliilor dento-maxilare constituite
2) Obţinerea de rezultate într-un timp mai scurt
3) Estetică favorabilă
4) Asigurarea unei creşteri armonioase a ADM fără a recurge la extracţii
5) Dirijarea procesului de creştere în perioada lui de ritm maxim, prin echilibrarea morfo-
funcţională a ADM
6) Mijloace terapeutice mai simple
7) În perioada în care dinţii sunt cu rădăcinile în curs de formare sau cu apexul deschis
migrările se fac corporal
8) Refacerea funcţiei ocluzale în anomaliile de conducere forţată
9) Costuri reduse

Dezavantaje:
- colaborare dificilă cu pacientul pentru că se aplică la o varstă fragedă iar acesta nu
constientizează problemele pe care le are şi de asemenea, pentru că se aplică aparate
mobile a căror eficienţă depinde de complianţa la tratament.
- pacienţii au nevoie de motivaţie permanentă extrinsecă puternică din partea părinţilor,

1
 Ortodontie II
Curs 3
medicului sau anturajului.
- motivaţie intrinsecă apărând doar în adolescenţă uneori

Factori care garantează succesul terapiei interceptive:

1) Factorii etiologici vor fi eliminaţi
2) Poziţia dinţilor este corespunzătoare pe arcadă, necesarul de spaţiu este adecvat şi
această situaţie favorabilă se poate menţine până la încheierea creşterii
3) Se poate asigura un culoar dentar echilibrat care va asigura o bună funcţionalitate a
ADM
4) Creşterea osoasă a fost ameliorată şi poate fi controlată până la încheierea acesteia

Obiectivele tratamentului interceptiv:

Constau în suprimarea sau combaterea parafuncţiilor, disfuncţiilor, obiceiurilor
vicioase şi reeducarea funcţională la nivelul ADM
Ele au ca scop urmărirea procesului de eliminare a dinţilor temporari şi de erupţie a
dinţilor permanenţi, dar pot şi dirija creşterea pentru obţinerea unor relaţii de ocluzie statică şi
dinamică funcţionale şi stabile
Intercepţia are practic ca scop principal echilibrarea culoarului dentar pentru a dirija
erupţia în poziţia ideală şi asigurarea unei creşteri armonioase.
Etapele tratamentului interceptiv sunt.
1) Intercepţia prin terapia miofuncţională (exerciţii de miogimnastică)
2) Diagnosticul şi tratamentul precoce al anomaliilor dento-maxilare
3) Intercepţia prin mijloace chirurgicale
4) Intercepţia prin mijloace protetice

1. Mijloace interceptive:
Suprimarea parafuncţiilor si reechilibrarea funcţiilor se realizează prin combaterea
atitudinilor posturale defectuoase şi decondiţionarea obiceiurilor de supt folosind: mijloace
educative,
mijloace de convingere, mijloace de constrângere (gutiere, mănuşi oarbe), mijloace
ortodontice – aparate funcţionale (plăcuţă vestibulară totală, monobloc, Quad-helix, placa
palatinală, trainer)

2
 Ortodontie II
Curs 3

Fig.1.1. Quad – Helix

Fig.1.2. Monobloc

Decondiţionarea respiraţiei orale habituale se realizează prin scut labial, monobloc,

trainere.
Corectarea deglutiţiei infantile se obţine cu ajutorul placutei palatinale cu scut
lingual ataşat sau scutul lingual fix.
Suprimarea ticului de propulsie a mandibulei şi inhibarea creşterii mandibulare se
realizează cu ajutorul unei tracţiuni occipito-mentoniere, şlefuirii selective, aparatelor de
dezorientare ocluzală respectiv,aparatelor de inhibiţie (scut lingual, placuţă vestibulară)sau
prin aparate active (monobloc, activator Balters, trainere)
Decondiţionarea interpoziţiei buzei se obţine cu ajutorul lip-bumper- ului mobilizabil
sau fix.
Decondiţionarea aspirării buzei inferioare se realizează cu ajutorul plăcuţei
vestibulare parţiale.
Urmărirea procesului de eliminare a dinţilor temporari şi de erupţie a celor permanenţi
se realizează prin dispensarizare la 3 luni. În cazul pierderii precoce a dinţilor temporari vom
aplica mentinătoare de spaţiu adjuncte sau conjuncte, în funcţie de factorii locoregionali
implicaţi.

3
 Ortodontie II
Curs 3
Persistenţa unor dinţi temporari izolaţi peste vârsta medie de eliminare fiziologică
perturbă direcţia de erupţie a mugurelui permanent succesional iar rădăcina dintelui temporar
poate să nu fie rezorbită. Extracţia dintelui temporar este urmată de redresarea şi erupţia celui
definitiv.
În situaţiile în care mugurele supranumerar intramaxilar împiedică înlocuirea
fiziologică este necesară extracţia dintelui temporar persistent şi enucleerea mugurelui
supranumerar, asigurînd astfel erupţia normală a dintelui permanent.
Pozitia anormală intramaxilară a dintelui permanent, oblică sau orizontală necesită o
redresare chirurgicală rapidă ,încă din perioada de erupţie
Aplazia mugurelui dintelui permanent va necesita analiza tututror factorilor
locoregionali implicaţi , în vederea deciziei de păstrare sau închidere biologică a spatiului.
Mobilitatea sau eliminarea precoce a unor dinţi temporari (V, III) poate constitui un
semn precoce al unei dizarmonii dentomaxilare primare cu înghesuire sau a evoluţiei
anormale a unui mugure dentar permanent, caz în care se redresează dintele permanent şi se
păstrează dimensiunile arcadei pentru a preveni o dizarmonie dentomaxilară secundară.
Întârzierea erupţiei unui dinte definitiv (tulburare de ordine de erupţie) duce la pierderea de
spaţiu şi este necesară stimularea erupţiei dintelui definitv. Aceasta se poate realiza prin
îndepărtarea chirurgicală a fibromucoasei şi eventual o tracţiune elastică.
Un interval mare de timp între erupţia incisivilor permanenţi inferiori şi a celor
superiori duce la supraacoperire frontală accentuată sau ocluzie inversă frontală. Se aplică
proteze adjuncte pentru a opri erupţia incisivilor inferiori până la planul de ocluzie.
Erupţia molarilor de minte, în cazul lipsei spaţiului de erupţie poate duce la
înghesuirea dinţilor frontali sau recidiva unei anomalii tratate anterior. Este necesară în
consecinţă germectomia. Dacă exista un premolar sau molar pe hemiarcadă cu carie
complicată se poate recurge la extracţia acestora şi închiderea breşei prin migrarea
ortodontică, creând astfel spaţiu pentru erupţia molarului de minte sau pentru a preveni o
edentaţie ulterioară.
Diagnosticul şi tratamentul precoce al anomaliilor dento-maxilare presupune
planificarea tratamentului necesar specific fiecărei etape de dezvoltare a aparatului
dentomaxilar.

4
 Ortodontie II
Curs 3
2.Planificarea tratamentului în dentația temporară
Se reduce la situațiile de disfuncții grave sau la situațiile în care este necesară
restaurarea funcției masticatorii și fizionomice.
Scopul tratamentului în dentația temporară constă în îndepărtarea factorilor care pot
intercepta dezvoltarea normală a ADM şi erupţia dinţilor definitivi în poziţie corectă, precum
şi menţinerea şi restaurarea funcţiilor deficitare ale aparatului dentomaxilar.

Anomaliile care trebuie tratate în dentaţia temporară sunt:

- ocluziile inverse frontale şi ocluzia încrucişată
- pierderea precoce de dinţi temporari care poate duce la lipsa de spaţiu
- dinţi cu cuspizi neabrazati care interferă cu funcţia ocluzală normală şi pot produce
conduceri anormale mandibulare care necesită şlefuire selectivă
- obiceiuri vicioase care pot tulbura creşterea normală
- persistenţa de incisivi temporari care împiedică erupţia normală a incisivilor
permanenţi

Anomaliile care pot fi tratate în dentaţia temporară sunt: ocluzia distală funcţională, ocluzia
distală anatomică – unele forme cu decalaje osoase grave, ocluzii deschise datorate
interpoziţiilor de părţi moi sau obiceiurilor de supt

Contraindicaţiile tratamentului în dentaţia temporară sunt:

- situaţii în care nu există certitudinea că rezultatele vor fi menţinute
- dacă poate fi obţinut un rezultat mai bun cu mai puţin efort la altă vârstă
- imaturitatea psihică a copilului face tratamentul impractibi la această vârstă.
Cea mai importantă cerinţă a tratamentului în dentaţia temporară constă în
echilibrarea proceselor de crestere si dezvoltarea a ADM prin utilizarea principiilor ortopediei
dento-faciale, care stimulează creşterea maxilarelor prin forte extraorale (tractiune occipito-
mentoniera, bărbită cu capelină) asociate cu aparate intraorale de dezorientare a relaţiilor de
ocluzie.

5
 Ortodontie II
Curs 3
3. Planificarea tratamentului în dentaţia mixtă – orice caz poate fi tratat în
dentaţia mixtă cu condiţia ca tratamentul să nu împiedice erupţia dinţilor definitivi.
Principiul de bază constă în faptul că se va amâna doar tratamentul acelor anomalii
care se pot trata mai eficient în dentaţia permanentă.
Situaţii care trebuie tratate:
1) pierderea dinţilor temporari şi micşorarea spaţiului disponibil pe arcadă
2) închiderea spaţiului consecutiv pierderilor premature de dinţi temporari
3) malpoziţii ale dinţilor care interferă cu ocluzia normală, conduceri forţate
4) dinţi supranumerari
5) ocluzii inverse
6) anomalii consecutive unor obiceiuri vicioase
7) hipodonţii
8) diasteme
9) ocluzia distalizată (se utilizează trainer, monobloc, twin bloc)
10) ocluzia încrucişată (se utilizează placuţă palatinală, trainer)
11) ocluzia deschisă (se tratează cu scut lingual asociat cu forţe extraorale vertex menton,
se utilizează aparate care inhibă creşterea pe verticală, bărbiţă cu capelină)

Situaţii care pot fi tratate în dentaţia mixtă dar tratamentul este mai eficient în dentaţia
definitivă sau necesită o etapă chirurgicală.
1) anomalii de clasa a II-a anatomice
2) anomalii de clasa a III-a – tratament precoce
3) dizarmoniii dentomaxilare cu înghesuire care necesită extracţii
4) neconcordanţa bazelor osoase

4. Intercepţia prin mijloace chirurgicale:

Presupune anumite situaţii care necesită un tratament chirurgical interceptiv.
1) fren lingual scurt - limitează mobilitatea linguală şi determină o poziţie de repaus joasă
şi anterioară;Tratamentul constă în frenotomii, frenoplastii, frenectomii.

6
 Ortodontie II
Curs 3

Fig. 1.3. Opţiuni de tratament al frenului lingual scurt

Fig. 1.4. Fren lingual scurt

2) hipertrofia frenului buzei superioare produce şi întreţine o diastemă adevărată;

1.5. Frenul buzei superioare hipertrofic

3) frenul buzei inferioare produce retracţii gingivale;
4) corecţie de bride, cicatrici;
5) depistarea direcţiilor greşite de erupţie a dinţilor permanenti cu îndepărtarea
obstacolului (dinţi supranumerari, odontoame);
6) extracţia dinţilor temporari persistenţi sau extracţii dirijate în cazuri necomplicate de
dizarmonii dentomaxilare cu înghesuire diagnosticate la 7-8ani;
7) germectomii ale molarilor de minte în cazul în care erupţia lor în lipsa de spaţiului,
determină înghesuirea frontalilor sau recidiva unei anomalii deja tratate;

7
 Ortodontie II
Curs 3

5. Intercepţia prin mijloace protetice:

Are ca scop refacerea morfofuncţională a zonei de sprijin în principal, dar se referă
practic la necesitatea protezării în situatia pierderii unor unităţi dentare cu rol estetic şi
masticator.
Se utilizează menţinătoare de spaţiu ,coroane prefabricate sau inlay-uri.

Fig.1.6. Coroane pe molarii temporali