Tratamentul prin imobilizare a dinţilor parodontotici

Imobilizarea dinţilor parodontotici constituie un mijloc terapeutic de echilibrare

funcţională în cadrul tratamentului complex al parodontopatiilor.
Reechilibrarea funcţională prin imobilizare rezultă din consolidarea dinţilor existenţi într-
un monobloc pluridentar, pluriradicular. Se creează condiţii de stabilitate şi de rezistenţă a
dinţilor mobili faţă de forţele transversale care, în condiţiile îmbolnăvirii parodonţiului de
susţinere, au un rol traumatizant, patogen asupra acestuia.
În perioada actuală există un mare număr de sisteme de imobilizare a dinţilor
parodontotici care beneficiază de îmbunătăţirile şi modernizările materialelor folosite, a
tehnologiei de prelucrare, a concepţiilor moderne, biologice, asupra odontonului
Principii de imobilizare:
1. Angrenarea multidirecțională a dinților mobili, într-un bloc unitar unitar capabil să se
opună forţelor paraaxiale, a componentelor oblice sau transversale rezultate din
masticaţie, forţe cu caracter nociv asupra parodonţiului de susţinere.
Dinţii incisivi, situaţi, în special la mandibulă, pe o direcţie, în linie dreaptă, trebuie
solidarizaţi de canin bilateral şi chiar de premolari, ceea ce măreşte considerabil suprafaţa
poligonului de imobilizare.
Acelaşi principiu, de angrenare multidirecţională, trebuie aplicat şi dinţilor laterali,
premolari şi molari, care vor fi solidarizaţi de canin şi chiar de incisivi.

2. Extinderea maximă a sistemului de imobilizare pe un număr cât mai mare de dinți, care
va include și dinții cu mobilitate normală, ferm implantați
3. Locul optim de aplicare a sistemului de imobilizare, cât mai departe de hypomochlion
(centrul desmodontal de rotație a dintelui). La dinţii parodontotici, punctul hypomochlion
are o permanentă tendinţă de coborâre spre apical ca urmare a resorbţiei osului alveolar
de susţinere, adică sistemul de imobilizare se va plasa cât mai aproape de marginea
incizală
4. Principiul biologic-urmărește integrarea funcțională a sistemului de imobilizare în
cavitatea bucală- să permită o bună autocurățire și curățire artificială, să nu lezeze
vitalitatea organului pulpar, să nu genereze traumă ocluzală sau efecte ortodontice

Clasificarea sistemelor de imobilizare

Criteriile cele mai uzuale de clasificare a sistemelor de imobilizare:
1. Perioada de timp în care se menţine imobilizarea:
- imobilizare temporară;
- imobilizare permanentă (de durată, definitivă).
2. Relaţia dintre sistemul de imobilizare şi dinţii angrenaţi:
- imobilizare extracoronară;
- imobilizare intracoronară şi/sau intraradiculară;
- imobilizare pericoronară.
3. Caracterul conexiunii dintre sistemul de imobilizare şi dinţii angrenaţi:
- imobilizare prin sisteme fixe;
- imobilizare prin sisteme mobilizabile;
- imobilizare prin sisteme demontabile.
 4. În cazul unei breşe de edentaţie, imobilizarea poate îndeplini sau nu funcţia de
înlocuire a unor dinţi lipsă şi din acest punct de vedere se cunosc:
- sisteme de imobilizare cu funcţie protetică;
- sisteme de imobilizare fără funcţie protetică.
5. În funcţie de starea pulpei dentare:
- imobilizare efectuată pe dinţi vitali;
- imobilizare efectuată pe dinţi devitali.
6. În funcţie de modalitatea de realizare:
- sisteme de imobilizare realizate în cabinet, fără ajutorul laboratorului;
- sisteme de imobilizare realizate cu ajutorul laboratorului de tehnică dentară.
7. În funcţie de extinderea sistemului de imobilizare:
- imobilizări bidentare şi pluridentare;
- imobilizări parţiale (pe un număr restrâns de dinţi);
- imobilizări totale (care cuprind toţi dinţii unei arcade

Imobilizarea temporară asigură pentru o perioadă limitată de timp condiţiile vindecării

parodontale secundar tratamentului chirurgical. Se efectuează în cabinet.
Imobilizarea permanentă se poate realiza în cabinet, sau cu ajutorul laboratorului de tehnică
dentară, prin următoarele sisteme:
1. coroane de înveliş metalice semi-fizionomice sau total fizionomic reunite între ele
2. coroane de substituţie reunite între ele
3. punţi stabilizatoare
4. sisteme particulare fixe, specifice terenului parodontotic:
a. Coroane supragingivale reunite
b. Aparatul-şină de imobilizare MAMLOCK-folosit pentru imobilizarea dinţilor
frontali devitali. Constă din incrustaţii orale, prevăzute fiecare cu un pivot
radicular şi solidarizate între ele. Avantaje: rezistenţă, durabilitate mare, rigiditate,
risc redus de descimentare, aspect fizionomic, oferă confort pacientului. Se
realizează din aliaje nobile.
c. Aparat de imobilizare cu pivoturi orizontale-incrustaţii orale solidarizate şi
prevăzute cu pivoturi orizontale care străbat coroana dintelui dinspre oral spre
vestibular, parapulpar
d. Aparat format din bare cu incrustaţii-reunite prin sudare sau prin turnate
monobloc. Sunte rezistente şi se plasează la distanţă de parodonţiu.
Sistemele permanente de imobilizare trebuie să aibă calităţi deosebite, rezistenţă în timp
şi eficienţă în imobilizare.
Ca unică metodă de tratament imobilizarea poate reduce temporar mobilitatea dinţilor,
dar din păcate nu opreşte procesul evolutiv al bolii parodontale, ea asociindu-se cu restul
tehnicilor de igienizare, tratament medicamentos local şi general, chirurgical, inclusiv cu
tehnici de reactivare parodontală.