Universitatea de Stat de Medicina si Farmacie

“Nicolae Testemitanu”

Referat
Tema: Introducere. Scurt istoric. Tipuri de bonturi
protetice utilizate in tratamentul implanto-protetic.

Disciplina: Protezarea preclinica pe implante

Realizat de studentul anului V, grupa S1303

Bagmanean Asot
Coordonator: Postaru Cristina
Scurt istoric în implantologia orală.
Se presupune că primele implante și transplantări dentare au început a fi utilizate
în Egipt.

În anul 1931 pe platoul de Los Muertos, Republica Honduras, doctorul D. Popenoe

a găsit un fragment al maxilarului inferior, datând din secolul 6 î. Hr. În alveolele
dinților 31, 41, 42 s-au păstrat implante dentare confecționate din cochilia midiilor.

În 1998 un grup de savanți au anunțat despre găsirea unui craniu (Franța), al unei
femei de 30 de ani, care a trăit în secolul unu e. n., cu un implant dentar metalic în
alveola caninului superior.

O altă revoluție în istoria implantologiei a fost descoperirea și folosirea titanului

ca biomaterial.
În scopul studierei microcirculației sangvine într-un anumit tip de refacere
osoasă marele savant P. Branemarc, Elveţian, a inserat în tibia unui iepure un
dispozitiv din titan. Dupa încheierea studiului, încercând să îndeparteze
dispozitivul a observat că este fixat bine în os cu o ancorare osoasă puternică. De
aici înainte a început dezvoltarea continuă în implantologia dentară.
Din 1951 în calitate de material pentru implantare se folosește titanul.
Începînd cu 1952 P.I.Branemark cercetează contacul “os-titan” definindu-l ca
“osteointegrare”.
În 1952 s-a fondat Fundaţia pentru osteointegrare şi sistemul de implant
Branimarc.

Eminentul savant român, Dorin Bratu divizează evoluţia implantologiei

dentare în cinci etape:
Perioada medievală (1001 - 1799)
Perioada fundamentală - a implantologiei dentare începe cu secolul XIX
odată cu apariţia tratatului Maggiolo întitulat ”Manual de Artă Dentară” - 1808.
Perioada premodernă - începe în 1913 cînd Greenfield prezintă la
academia din Philadelphia un studiu privind un implant cilindric din iridium-
platină în formă de gratar pe care aplică o coroană culisantă.
Perioada modernă - începe cu sfîrşitul anului 1938 odată cu utilizarea
metalelor inoxidabile (inerte) ca crom, cobalt, molibden, vitalium.
Perioada contemporană - care se prelungeşte până în prezent si începe
odată cu definirea biomaterialelor şi a fenomenului de osteointegrare a implantelor
descris de Pier Brånemark.

Dezvoltarea implantologiei orale în Moldova:

Socolov, Prima stagiere în implantologia orală a fost efectuată în anul 1986 în or.
Caunas, Republica Sovetică Socialistă Lituaniană (aşa numită pe timpuri)
Abutment-ul sau bontul protetic reprezinta partea componenta a complexului
implantar, ce raspunde de stabilirea unei legaturi etanse si stabile cu implantul
dentar, cit si de agregarea restaurarii protetice prin cimentarea sau insurubarea
acesteia pe bonturi

Criteriile de clasificare a bonturilor protetice:

 Dupa generatia implantului utilizat
 Dupa forma bontului protetic
 Dupa axul bontului in raport cu implantul
 Dupa numarul componentelor bontului protetic
 Dupa materialul din care e confectionat
 Dupa modalitatea de agregare a restaurarii protetice finale

Clasificarea bonturilor dupa generatia implantului utilizat:

 Bontul protetic al implantului de generatia I-a (implant one stage)

- este sudat la corpul implantului si face corp comun

cu acesta, si este destinat incarcarii immediate a implantului
- ex: implanturi provizori si implanturile Arows

 Bontul protetic al implantului de generatia II-a (implant two stage)

- este separat de implant, si realizeaza legatura cu acesta prin intermediul unui
surub ce se infileteaza in interiorul corpului implantului cu ajutorul unei
chei

Clasificarea bonturilor protetice dupa forma lor:

 Conica- cel mai frecvent utilizate, avind indicatii in edentatii
unidentare/partiale/totale, lucrari protetice prin cimentare sau insurubare

 Cilindrica- sunt indicate pentru situatiile clinice cind spatiul protetic

disponibil este redus sau cind se prefera realizarea unei restaurari protetice
agregate prin insurubare
- Din aceasta categorie mai fac parte si bonturile ce pot fi prelucrate de
tehnician prin frezare, cele din teflon ce se pot turna direct cit si bonturile protetice
provizorii
 Sferica- se indica cind se realizeaza un overdenture inferior, sustinut pe 2
implanturi
Clasificarea bonturilor protetice dupa axul lor in raport cu implantul:
 Bont drept- corespunde ca si ax cu implantul in care se insurubeaza
 Bont angulat – poate avea un ax diferit, dar niciodata nu va depasi un unghi
de 25*
Situatia ideala o constituie existenta unui unghi de 90 grade intre implant si
planul de ocluzie

Clasificarea bonturilor protetice dupa numarul componentelor (doar pentru

implanturi two-stage):
 Format dintr-o singura piesa
- are sudat surubul de infiletare in implant de portiunea coronara a bontului, este
indicat numai realizarii unor restaurari agregate prin cimentare

 Format din 2 piese

- are o componenta coronara a carei extremitate cervicala se angajeaza in
conexiunea implantului (conexiune hexagonala esterna sau interna, conica
interna..) si o alta componenta reprezentata de un surub, ce are rolul de a fixa
bontul in implant

Clasificarea bonturilor protetice dupa materialul din care sunt confectionate:

 Bonturile artificiale din titan -- sunt folosite pe scara larga datorita
proprietatilor excelente ale titanului. Au o rezistenta si o biocompatibilitate
foarte buna si pot fi folosite pentru orice tipuri de restaurari protetice
 Bonturile artificiale din zirconiu -- au aparut recent in implantologie. Au o
estetica deosebita datorita culorii albe si transluciditatii
caracteristice zirconiului. Se indica in special daca se vor executa lucrari
dentare cu schelet de zirconiu ; aceste restaurari nu vor contine aliaje
metalice
 Bonturile artificiale din alte materiale -- in afara de titan si zirconiu,
bonturile artificiale mai pot fi confectionate si din alte materiale : aliaje de
aur, otel inoxidabil etc. Desi au indicatii mai restranse, exista situatii in care
se folosesc cu succes

Clasificarea bonturilor protetice dupa modul de agregare a restaurarii

protetice finale:
 Bont protetic conic- pentru o restaurare agregata prin cimentare
 Bont protetic prevazut cu tunel oral- destinat infiletarii surubului ce va fixa
restaurarea protetica
Conexiunile dintre implant si bont protetic:
Acestea reprezinta a 3-a componenta a bonturilor protetica pentru implanturile
two-stage, cu rolul de a pozitiona cu precizie bontul protetic la nivelul implantului,
prin imbinarea perfecta cu conexiunea acestuia
Tipuri de conexiuni:
 Conexiune externa- sistem antirotational plasat in exteriorul corpului
implantului
 Conexiune interna- plasat in interiorul axului implantului

Conexiunea externa:
- Conexiunea de la nivelul corpului implantului se afla pozitionata deasupra
extremitatii cervicale a acestuia, si are o latime de ~ 2mm
- Poate fi de forma hexagonala, octogonala
- A fost conceputa cu scopul de a rezista la torsiunea aplicata implantului in
timpul insertiei lui in os
- Dezavantaje 1) imposibilitatea reproducerii cu exactitate a pozitiei bontului
protetic
2) deteriorarea hexagonului implantului
3) tensionarea surubului de fixare a bontului protetic in implant

Conexiunea interna:
- Conexiunea de la nivelul corpului implantului se afla in interiorul lui, pe o
distanta de pina la 5.5 mm, imbinindu-se cu patricea de la nivelul
extremitatii cervicale a bontului protetic
- Avantaje: 1) insertie mai facila a bonturilor protetice in cavitatea bucala
2) Asigurarea unei protectii mai superioare impotriva ruperii surubului
3) Asigurarea unei distributii mai buna a fortelor asupra implanturilor incarcate
functional
- Dezavantaje: necesitatea existentei unei forme mult mai evazate a
implantului in regiunea crestala, necesara pentru a gazdui conexiunea
interna, ceea ce creeaza implanturi slabe cu pereti subtiri la acest nivel (0,3
mm)

Indiferent de forma tipului de conexiune interna, comparativ cu conexiunea de

tip extern, ea se remarca atit printr-o facilitare a manoperelor clinice de montare
a bontului protetic, cit si printr-un contact pe o suprafata mai intinsa intre
implant si bontul protetic, contact ce are drept consecinta o reducere a tensiunii
exercitate aupra surubului de fixare.