2.

Elemente componente ale protezei parțiale

mobilizabile termoplastice

Elementele componente ale acestui tip de proteză sunt:

 arcada dentară artificială
 șeile protezei
 elementele de legătură între șei
 elementele de menținere, sprijin și stabilizare

2.1 Arcada dentară artificială

Dinții artificiali refac morfologia coronară a arcadelor

dentare. Au un rol deosebit în restaurarea funcțiilor aparatului
dento-maxilar: masticația, fizionomia și fonația. Dinții artificiali
sunt montați și fixați pe șeile protezei. Fixarea dinților în masa
acrilică a șeilor se realizează chimic pentru dinții din acrilat,
mecanic pentru cei din porțelan și fizico- chimic pentru cei din
rășini compozite.

Dinții din rășini acrilice sunt clasificați din punct de vedere

tehnologic:
a) Fabricați în condițiile industriei chimice moderne.
Rășina acrilică este introdusă în ștanțe metalice, fenomenul
chimic de polimerizare se desfășoară la presiuni de 8-10
daN/𝑐𝑚3 și la temperatură de 200-250°C. Dinții fabricați sunt
caracterizați de o structură densă, omogenă, ceea ce le conferă:
rezistență mecanică, nu se abrazează; suprafețe lucioase;
 stabilitate coloristică în timp; neimpregnare cu resturi
alimentare și floră microbiană. Dinții fabricați sunt prezentați
pentru comercializare sub formă de garnituri așezate pe plăcuțe.
Fiecare garnitură cuprinde:
- 6 dinți frontali superiori
- 6 dinți laterali superiori
- 6 dinți frontali inferiori
- 6 dinți laterali inferiori
Pe fiecare plăcuță sunt scrise următoarele: numele firmei,
culoarea, indicativul formei și dimensiunile.
b) Confecționați în laborator, când nu există dinți
fabricați care să corespundă situației clinice respective din
punct de vedere al formei, dimensiunii și culorii. Acesti dinți
sunt inferiori calitativ. Prezintă următoarele caracteristici:
structură fizico- chimică neomogenă sau poroasă; rezistență
mecanică redusă, se abrazează într-o perioadă scurtă de timp;
aspectul coloristic se modifică în timp; se impregnează cu lichid
bucal și floră microbiană.

Dinții din porțelan

Sunt obținuți industrial și prevăzuți cu sisteme de retenție
mecanică (crampoane butonate, cavități retentive) pentru fixarea
lor în acrilatul șeilor. Comparativ cu dinții confecționați din acrilat,
cei din porțelan au o rezistență mecanică mai mare, au
transluciditate și stabilitate cromatică, dar nu pot fi prelucrați
pentru că își pierd luciul, sunt casanți și au un preț de cost ridicat.
Sunt utilizați rar, îndeosebi în zona frontală.
 2.2 Șeile protezei

Acoperă crestele alveolare și sunt suportul de fixare a

dinților artificiali. Refac volumul și forma crestelor edentate
rezultate după extracțiile dentare și reduse de procesul de atrofie și
rezorbție. Șeile protezelor, prin dinții artificiali, preiau presiunile
ocluzale și le transmit suportului muco-osos.
Șaua protezei prezintă două versante: unul vestibular și unul
oral, fiecare versant are două suprafețe: una mucozală și alta
externă lustruită.
Suprafața lustruită a versantului vestibular este modelată în
mod diferențiat, după zona în care se află situată. În zona lateral
este netedă pentru a nu retenționa alimentele, în zona frontal este
modelată asemănător cu relieful țesuturilor procesului alveolar,
pentru a prezenta un aspect cât mai natural, să se mascheze
existența protezei. Marginea liberă a șeii are contact cu zona de
mucoasă neutră; între aceste două elemente se creează închiderea
etanșă, care determină formarea fenomenului de succiune.
La proteza inferioară, versantul lingual este concav
(Schreinemakers) pentru a crea spațiu necesar mișcărilor limbii.
Marginea versantului lingual este mai subțire comparativ cu
marginea vestibulară, aspectul fiind impus de dimensiunile
fundului de sac paralinual și lingual.

2.3 Elementele de legătură dintre șei

Elementele de legătură dintre șei la protezele parțiale termoplastice
sun reprezentate de placă palatinală și placă linguală. Aceste plăci fac legatura
dintre șei și formează un tot unitar. Placa este numita baza protezei parțiale
mobilizabile. Placa protetică poate prezenta următoarele forme:
a) Placă protetica întinsă
b) Placa protetică redusă

A) Placă protetică întinsă (totală)

- Placa palatinală totală. Acopera bolta palatină în
întregime și se continuă cu versantul oral al șeilor. Marginile
plăcii palatinale prezintă rapoarte de contact cu fețele orale ale
dinților restanți, dacă există în diferite zone ale arcadei, după
cum urmează: în zona frontal ajunge pe fețele orale ale dinților,
supracingular ; în zonele laterale ajunge pe fețele orale ale
dinților până în zona supraecuatorială.
- Placa linguală. Acoperă în întregime versantul lingual
al procesului alveolar și în zona unde se află dinții restanți.
Placa se întinde la nivelul dinților restanți pe fețele orale până
în zona supraecuatorială, iar pe țesuturile moi până în fundurile
de sac.
Baza protezei parțiale, împreună cu șeile, formează un
singur corp nedeformabil, prin care se transmit presiunile
masticatorii de la nivelul fețelor ocluzale ale dinților artificiali
țesutului fibro- mucos și osos.
B) Placa protetică redusă
Este redusă pentru urmatoarele avantaje:
- Micșorează senzația de discomfort
- Micșorează senzația de vomă
- Menajează zona receptorilor de gust
- Menajează parodonțiul marginal al dinților restanți
Formele plăcii palatinale reduse sunt:
 1. Placa palatinală fenestrată prezintă zona centrala a
plăcii decupată, lasându-se astfel liberă zona de mucoasă care
cuprinde receptorii gustativi
2. Placa palatinală răscroită distal este secționată simetric
în treimea posterioară a bolții palatine, degajându-se astfel zona
reflexogenă a vălului palatin evitând reflexul de vomă.
3. Placa palatinală decoletată lasă zona liberă a
parodonțiului marginal al dinților restanți, prin decuparea plăcii
protetice pe o distanță de 2-3 mm în zona respectivă. În acest
fel placa protetică nu va mai presa parodonțiul marginal.

2.4 Elementele de menținere sprijin și stabilizare

Protezele parțiale sunt supuse unor tendințe de mobilizare de pe câmpul

protetic de o serie de factori cum sunt: musculature oro-facială, limba și
planșeul lingual, frenurile și bridele, alimentele lipicioase și factorul
gravitațional pentru protezele maxilare. Deplasarea protezelor se poate face în
sens vertical, orizontal sau sagital ( bascularea) și este frânată sau limitată în
principal de croșete și pintenii ocluzali.
2.4.2 Mijloace auxiliare de menținere și stabilizare

În afara elementelor de menținere, sprijin și stabilizare reprezentate de croșetele

dentare care sunt mijloacele principale, în mai mică măsură acționează
mijloacele auxiliare reprezentate de: adeziune, retentivitățile anatomice ale
câmpului protetic, tonicitatea musculară și finisarea protezei.

a. Adeziunea
Reprezintă fenomenul de atracție intermoleculară care apare între două
suprafețe paralele care vin în contact prin intermediul unui lichid.
Adeziunea este direct proporțională cu mărimea suprafețelor puse în contact și
depinde de:
- paralelismul suprafețelor în contact
- existența unei pelicule de lichid interpose între cele două
suprafețe
- gradul de vâscozitate a lichidului interpus
Adeziunea acționează în cazul protezei maxilare, placa palatinală întinsă sau
răscroită distal având o suprafață mare în contact și paralelă cu bolta palatină.
Între acestea saliva asigură pelicula de lichid.

b. Retentivitățile anatomice ale câmpului protetic

Crestele alveolare înalte, voluminoase, crestele alveolare ascendente distal și
bolta palatină adâncă, ogivală, sunt retentivități anatomice care se opun
tendințelor de deplasare a protezelor în plan orizontal care pot fi mezializări,
distalizări și deplasarea laterală a protezelor.
Aceste mișcări pot fi frânate de:
 - crestele alveolare bine reprezentate frânează mișcările
orizontale ale protezelor;
- tuberozitățile maxilare retentive frânează mezializarea,
deplasarea laterală și chiar desprinderea protezelor, în funcție
de orientarea lor
- tuberculii piriformi frânează distalizarea protezelor
- bolta palatină adâncă, ogivală frânează mișcările de mezializare
și lateralitate

c. Tonicitatea musculară
tonicitatea mușchilor orofaciali poate acționa favorabil asupra menținerii și
stabilității protezelor dacă versantele vestibulare și orale ale protezelor sunt
modelate în acest scop. Modelarea convexă a acestora favorizează dislocarea
protezei de pe câmpul protetic în timpul contracților musculare. Modelarea
concavă a versantului vestibular al șeilor dirijează forța contracției muscular
spre câmpul protetic. Versantul lingual trebuie să fie plan și subțire pentru a nu
reduce spațiul vital al limbii.

d. Succiunea parțială
Are un rol secundar în menținerea protezei maxilare și se obține printr-o
ʺcameră de vidʺ situată pe fața mucozală a acesteia.
Camera de vid poate să aibă diferite forme: rotundă, alungită, reniformă.
Alegerea formei camerei de vid este în funcție de morfologia câmpului protetic
și se obține prin aplicarea pe modelul de lucru a unei folii de plumb 0,50-0,70
mm grosime, peste care se confecționează machete.

e. Finisarea protezei
Netezirea și lustruirea perfectă a protezei împiedică aderarea alimentelor
lipicioase de suprafețele externe ale acesteia și desprinderea de pe câmpul
protetic.