• Sunt acele dispozitive care isi exercita actiunea asupra

elementelor aparatului dento-maxilar, prin forte mecanice sau

naturale, cu rolul de a preveni sau corecta anomaliile dento-
maxilare.

• Ele ocupa locul central in arsenalul terapeutic al anomaliilor

dento-maxilare, existand o mare varietate a acestora, de aceea
formularea unei definitii atotcuprinzatoare este dificila.
După modul de acţiune

a) Aparate pasive –
menţinerea poziţiei
dinţilor şi a relaţiilor
ocluzale-menţinătoare
de spaţiu şi plăci de
contenţie.
b) Aparate active –
generatoare de forţe
artificiale sau naturale.
 După modul de agregare
a) Aparate fixe – menţinute prin cimentare (colaj), manipulate doar de
medic.
b) Aparatele mobilizabile – menţinute prin croşete, gutiere, manipulate
şi de către pacient.
c) Aparatele mobile – menţinute prin forţa contracţiei musculare.
 După zona de aplicare
a) Aparate intraorale – monomaxilare, bimaxilare, cu acţiune
reciprocă.
b) Aparate extraorale
c) Aparate intra – extraorale

Pot exista combinaţii între diversele tipuri de aparate ortodontice

(elemente funcţionale asociate aparatelor mobilizabile...)
• Definiţie: aparatele ortodontice care se ancorează la nivelul arcadelor
dentare cu ajutorul unor mijloace de retenţie (croşete, gutiere).
• Pot fi oricând îndepărtate şi repuse în cavitatea orală.
• Sunt purtătoare ale unor elemente generatoare de forţe ortodontice -
acţionează asupra proceselor dento-alveolare.
• Se mai numesc aparate ortodontice biomecanice sau active.
• Reprezentante: plăcile palatinale şi linguale.
 AVANTAJE DEZAVANTAJE
1. Li se pot adăuga elemente cu acţiune 1. Există riscul de a nu fi purtat conform
funcţională care le lărgesc sfera indicaţiilor (poate fi îndepărtat din
indicaţiilor terapeutice. cavitatea orală de pacient).
2. Se sprijină atât pe dinţi cât şi pe 2. Apariţia retracţiilor gingivale şi
parodonţiu → pericolul supradozării parodontale la pacienţii care prezintă
unor dinţi e redus. alergie la acrilat.
3. Acţiunea lor este complexă. 3. Posibilitatea deformării sau ruperii
4. Unele elemente active (şurubul) pot fi elementelor componente la pacienţii
activate de pacienţi. neglijenţi.
5. Realizarea tehnică şi reparaţiile sunt
uşor de efectuat.
6. Purtarea aparatului permite o igienă
orală riguroasă şi efectuarea
eventualelor tratamente odontale în
paralel cu tratamentul ortodontic.
7. Costul aparatelor este redus.
• Reprezintă zona de sprijin mucozal al
aparatului.
• La nivelul ei se fixează toate celelalte
elemente constitutive ale aparatului.
• Întinderea şi limitele bazei plăcii:
Maxilar: in sens sagital pe linia mediana pana
la fata meziala a molarului de 6 ani, iar in
zona laterala pana la nivelul ultimului
molar prezent.in ceea ce priveste intinderea
verticala (grosimea) trebuie sa acoperea
pana la maximum jumatate din fata orala a
dintilor frontali si laterali. Contactul cu
arcadele dentare se face urmarind relieful
de pe fetele orale ale dintilor si de la nivelul
triunghiurilor interdentare(element
nespecific de retentie suplimentara a
placilor)
Mandibula:in sens sagital pana la nivelul
ultimului molar prezent pe arcada, iar in
sens vertical pana in fundurile de sac
paralinguale cu protejarea prin rascroire a
frenului lingual in zona anterioara.
• Tehnica pulberii si a lichidului(sare si
piper):se presara pulbere pe suprafata
modelului pornind de la una din
extremitatile bazei aparatului , adaugand
apoi lichid pana la saturarea acesteia.
Operatiunea se repeta pana la obtinerea
grosimii dorite si pana la acoperirea
intregii suprate orale a modelului
mentinand un usor exces de licid in
permanenta.
• Tehnica pastei: se obtine intr-un godeu o
cantitate de 3-4 cm3 de pasta acrilica ,
prin amestecare in proportie de 2,5/3 a
pulberii cu lichidul. Amestecul trebuie sa
fie saturat in lichid a.i dupa 2-3 minute,
cand incepe sa se traga in fire cosistenta
lui sa perita aplicarea lanivelul
modelului.
Dupa aceasta etapa modelul este introdus in
policlav la o temperatura a apei de 40 de
grade,2-2,5 atmosfere,timp de 20-30
minute, pentru baro-termo-polimerizare.
Apoi urmeaza finisarea si lustruirea
aparatului.
Sunt reprezentate de
crosete,gutiere si in
situatii exceptionale de
inele.
• Sunt de mai multe tipuri in functie de necesitatile clinice si de
caracteristicile arcadelor dentare: Stahl, Adams, Circular,
Schwartz(sageata), semisageata,etc.
• Se confectioneaza din sarma de 0,7mm

• Alcatuire:

-ansa circulara de dimensiunea spatiului

interdentar in care se aplica;

-ansa se prelungeste ocluzal cu o

bucla,care incaleca arcada dentara prin nisa
masticatorie,reprezentand portiunea elastica
a crosetului;

-zona retentiva cu care crosetulse

angajeaza in placa.
• Este cunoscut si sub denumirea de croset
universal; se confectioneaza din sarma de
0,7mm

• Este un croset unidentar alcatuit din doua

anse ovale,care vin in contact cu fetele
proximale ale dintelui , unite vestibular cu
o portiune de sarma rectilinie la distanta de
fata vestibulara. Cele doua anse se continua
in sens ocluzal de o parte si de alta cu cate
o bucla, care traverseaza planul de ocluzie
prin nisele masticatorii si se termina cu
retentii in placa.
• Este construcţia care acoperă un grup de dinţi • Pe langa retentia aparatului gutiera
vecini, de la cel puţin doi la toată arcada, pe mai are si rol de element
feţele lor vestibulare, ocluzale şi orale.
activ(inaltarea ocluziei)
• Se aplică pe dinţi neşlefuiţi, nu pătrunde
subgingival, înalţă provizoriu ocluzia.
• Pereţii gutierei trebuie să prezinte grosimi
uniforme, să redea morfologia arcadei
vestibular.
• Trebuie să fie elastică (pentru a putea depăşi
ecuatorul anatomic al dinţilor) şi rezistentă.
• Fricţiunea dintre dinţi şi suprafaţa internă a
gutierei slăbeşte în timp → pierderea
stabilităţii → căptuşirea gutierei.
• Suprafaţa ocluzală a gutierei se realizează
frecvent plan, în contact cu toţi dinţii
antagonişti, fie cu impresiuni, în funcţie de
situaţia clinică.
1.Şuruburile ortodontice

2.Elementele elastice
din sârmă:

•Arcuri vestibulare;
•Arcuri orale;
 ŞURUBURILE ORTODONTICE
• Determină apariţia forţelor ortodontice
acţionând asupra dinţilor prin
intermediul bazei acrilice secţionată în
diverse moduri.
• Alcătuire:
• Şurub median, filetat în două direcţii;
• O piuliţă la fiecare capăt cu acelaşi
tip de filet;
• Două orificii în zona centrală a
şurubului, perpendiculare una pe
cealaltă – în ele se introduce cheiţa
de activare;
• 1 răsucire completă a şurubului →
departare a fragmentelur placii de
1mm.
• Modalitatea de acţiune depinde de:
• Traseul după care este secţionată placa;
• Locul unde este aplicat şurubul;
• Direcţia pe care este aplicat;
• Lărgirea simetrică a arcadei → placă
secţionată median şi şurub transversal la
nivelul PM.
• Lărgire asimetrică a arcadei → placă
secţionată asimetric şi şurub transversal;
• Dezvoltare sagitală a arcadei → placă
secţionată transversal şi şurub sagital;
• Expansiunea arcadei → şurub cu acţiune
angulară (3D);
• Element elastic aplicat pe faţa vestibulară a
Arcul vestibular propriu-zis

dinţilor frontali.
• Alcătuire: porţiune centrală (curbură
principală) şi 2 bucle laterale de activare.
• Traseu: nişa masticatorie dintre C şi PM1
→ buclă la nivel C la distanţă de 1 mm de
colet → traseu paralel cu planul de ocluzie
la jumătatea înălţimii coronare a incisivilor
→ buclă → nişa masticatorie C-PM1
opusă.
• Acţiune: retruzia incisivilor (împreună cu
şlefuirea plăcii acrilice), alinierea
incisivilor (cuplu de forţe cu arcurile orale),
menţinerea la distanţă a buzei superioare.
• Variante:
1. Plasarea porţiunii centrale la nivelul
coletului incisivilor → egresiune;
2. Plasarea porţiunii centrale în treimea
incizală → ingresiune;
3. Bucle în T sau M → palatinizare şi
derotare a caninului;
4. Bucle în finger (deget de mănuşă) →
distalizare canină;
5. Buclă în delta (Δ ) → plăcuţe de
contenţie;
6. Porţiunea centrală la distanţă de incisivi
→ menţinerea la distanţă a buzei
superioare;
Arcul în diapazon
•Alcătuire: porţiune liberă şi elastică (20 mm),
porţiune retentivă. Uneori se îndoaie capătul
ansei spre dinte.
•Traseu: zona de retenţie e plasată pe direcţia
în care va acţiona arcul → ansa de sârmă la 1
mm de mucoasă → contact cu faţa proximală a
dintelui în treimea coletului → îndoirea ansei
→ contact cu muchia vestibulo-proximală.
•Acţiune: produce deplasarea mezială sau
distală a dinţilor.
•Uneori prezintă o buclă circulară pentru
activare.
Arcul în S
•Alcătuire: o porţiune retentivă care intră în
placă şi o porţiune activă în forma literei S.
•Traseu: 0,5-1 mm de mucoasă → porţiune
activă în contact cu faţa orală a dintelui.
•Acţiune: vestibularizare, derotare (cuplu de
forţe cu arcul vestibular), mezializare sau
distalizare (capătul se continuă pe faţa
proximală a dintelui opusă direcţiei de
deplasare).
Arcul în 8
•Alcătuire: parte activă + câte o retenţie
la cele două extremităţi ale sârmei.
•Traseu: idem cu al anterioarelor, la 1
mm de mucoasă. Prima buclă este
perpendiculară pe suprafaţa dintelui, a
doua este paralelă cu mucoasa palatină.
•Acţiune: vestibularizare a dinţilor,
derotare (cuplu de forţe).
•Are o elasticitate redusă.
Arcul în ciupercă
•Alcătuire: porţiune centrală în contact cu faţa
palatinală a dinţilor, în treimea medie (curbura
principală) → 2 bucle de activare în S de o
parte şi de alta → retenţii.
•Traseu: pe treimea medie a feţelor orale a 2-4
dinţi, curbura principală are o formă rotunjită,
asemănătoare cu viitoarea formă pe care
trebuie să o capete arcada.
•Acţiune: protruzie şi aliniere, acţionează pe
rând pe dinţii pe care îi întâlneşte în cale.