ELEMENTE DE ACŢIUNE CU CARACTER MECANIC

Elementele de acţiune sunt elemente generatoare de forţe care conferă

aparatelor ortodontice proprietăţi mecanice. Acestea pot acţiona în două moduri și
anume:
• direct asupra dinţilor: arcurile din sârmă de oțel inoxidabil
• indirect (prin intermediul bazei aparatului): şurubul ortodontic şi
arcul Coffin

Astfel, elementele de acțiune sunt de două tipuri:

A) arcurile;
B) șuruburile ortodontice.

C.1. Arcurile

Arcurile din sârmă de oțel inoxidabil se pot clasifica astfel:

• principale: arcul vestibular (AV)
• secundare: resorturile auxiliare (RA).

După sediul lor, arcurile pot fi clasificate în:

• vestibulare – retenţia este în baza plăcii, iar zona de acţiune pe
suprafața vestibulară a arcadei dentare
• orale – arcul Coffin, resorturile auxiliare.

C.1.1. Arcul vestibular (AV)

Arcul vestibular este un element de acţiune al aparatelor ortodontice
mobilizabile și mobile care se aplică la nivelul feţelor vestibulare ale dinţilor frontali
superiori sau inferiori.

Descriere
Arcul vestibular prezintă următoarele părți componente:
1) Curbura principală se confecţionează după forma ideală a arcadei (nu
urmăreşte dinţii în malpoziţie, altminteri ar menţine malpoziţiile existente);
2) Buclele de activare;
3) Zonele de retenţie la nivelul plăcii bază.

1
 Există 4 variante de arc vestibular și anume:
1) Arcuri vestibulare active
2) Arcuri vestibulare pasive
3) Arcuri vestibulare funcţionale
4) Arcuri vestibulare pentru pacienţii cu despicături

1) Arcuri vestibulare active (Fig. 19-12)

Arcurile vestibulare active pot fi de două tipuri și anume:
a) Cu bucle de activare rotunjite în „U” sau dreptunghiulare
b) Cu bucle de activare triunghiulare

Fig. 19-12. Arc vestibular activ cu bucle de activare în „U” şi buclă

triunghiulară

a) Arcul vestibular cu bucle de activare rotunjite în „U” sau

dreptunghiulare se confecţionează din sârmă cu diametrul de 0,7 mm Federhart.

Descriere, tehnică de realizare:

- se confecţionează curbura principală după forma ideală a arcadei;
- se însemnează mijlocul curburii principale;
- se aplică pe model cu mijlocul la nivelul liniei medio-sagitale, după care se va
însemna cu un marker locul de unde pornesc buclele de activare; acest reper este
situat la unirea 1/3 meziale a feţei vestibulare a fiecărui canin de pe arcadă (stâng
respectiv drept) cu cele 2/3 distale ale feţei vestibulare a caninului respectiv;
- se îndoaie buclele cu degetele, curbura principală fiind menţinută în cleștele
crampon;
- se conformează buclele în formă de U (bucla se poate realiza şi cu un cleşte
special care are o falcă concavă şi una convexă) sau dreptunghiulare, în unghiuri

2
ascuţite, astfel încât piciorul distal al buclei de activare să coboare la nivelul feţei
distale a caninului (drept, respectiv stâng);
- bucla trebuie să depăşească cu 3mm coletul caninului, lungimea ei totală fiind
de 6 mm;
- bucla trebuie să fie situată la 1-2 mm distanţă de mucoasa gingivală şi paralelă
cu aceasta astfel încât să nu producă leziuni ale mucoasei gingivale, labiale sau
jugale;
- piciorul distal al buclei se prelungeşte, încălecând arcada prin spaţiile dentare
dintre canin şi premolar sau molarul prim temporar pentru a se termina sub formă de
retenţii ondulate în placa bază.

Modul de activare diferă în funcție de forma buclei:

- buclele rotunjite se activează prin strângere/desfacere a buclei;
- buclele dreptunghiulare se activează prin strângerea/deschiderea unghiurilor
buclei.

Poziţionarea verticală a curburii principale:

- tehnicianul poziţionează curbura principală la mijlocul înălţimii feţelor
vestibulare ale dinţilor frontali;
- medicul poate modifica poziţia curburii principale în funcţie de obiectivele
terapeutice urmărite.

Mod de acţiune/efecte:
1) Oralizarea dinţilor frontali (deplasarea vestibulo-orală) se obţine printr-un
mecanism de versiune (înclinare, basculare) a dintelui; arcul vestibular acţionează pe
dinte într-un punct pe coroana dintelui care se află la distanţă de centrul de rezistenţă
al acestuia;
- cu cât arcul vestibular este plasat mai aproape de marginile incizale ale dinţilor
cu atât efectul de versiune e mai pronunţat;
- cu cât arcul vestibular e plasat mai înspre colet cu atât efectul de înclinare e
mai redus, putându-se asocia şi o deplasare corporală (gresiune) a dintelui respectiv.

2) Derotarea dinţilor se obține prin utilizarea unui cuplu de forţe; arcul vestibular
acţionează pe muchia dintelui orientată spre vestibular, iar pe muchia opusă a dintelui,
orientată spre oral, va trebui să acţioneze o altă forţă dezvoltată de placa bază
(conform principiului acţiune - reacţiune enunţat de Newton) sau dezvoltată de un
resort auxiliar plasat oral.

3
 3) Ingresiune/egresiune a dinţilor frontali (acțiuni în plan vertical) (Fig. 19-13)
se obține doar dacă pe feţele vestibulare ale dinţilor frontali se aplică prin cimentare
sau colare unele atașamente (butoni, cârlige, brackets-uri, direct sau prin intermediul
unor inele);
- când se doreşte egresiunea dinţilor, tehnicianul va confecţiona curbura
principală în vecinătatea marginii incizale astfel încât la aplicarea aparatului, pacientul
îşi tracţionează arcul vestibular, aplicându-l deasupra elementelor fixate pe incisivi;
- când se doreşte ingresiunea dinților, curbura pirncipală va fi poziţionată de
către tehnician în apropierea coletului astfel încât în momentul aplicării aparatului,
pacientul îşi tracţionează curbura principală dedesubtul atașamentelor aplicate pe
incisivi.

Fig. 19-13. Acţiunea pe verticală a AV (după Stanciu D. și Boboc L.)

Ingresiunea și egresiunea dentară sunt deplasări ortodontice care necesită o

dozare foarte atentă a forțelor. Dacă forța este excesivă se pot produce unele efecte
secundare, nedorite și anume:
- în cazul ingresiunii → rezorbții radiculare grave
- în cazul egresiunii →mobilitate dentară accentuată
Ingresiunea și egresiunea pot fi mai bine controlate cu ajutorul aparatelor
ortodontice fixe poliagregate.

b) Arcul vestibular cu bucle tringhiulare se confecţionează din sârmă de 0,6

mm Federhart pentru a nu exercita forțe prea mari la nivelul caninului.

Descriere, tehnică de realizare:

4
 - curbura principală urmăreşte forma ideală a arcadei, dar se întinde până la
nivelul feţelor distale ale caninilor.
- în dreptul feţelor distale ale caninilor începe îndoirea buclei triunghiulare,
prima îndoire făcându-se spre gingival, până la nivelul feţei meziale a caninului, în
unghi de 45°, după care coboară celălalt picior al buclei la nivelul feţei meziale a
caninului, va încăleca arcada între canin şi incisivul lateral, după care se termină cu
retenţii ondulate în placa bază.

Mod de acţiune/efecte:
1) Distalizarea caninilor
2) Oralizarea caninilor
3) Disto-oralizarea caninilor
Un efect asemănător asupra caninilor l-ar putea avea şi modificarea buclei de
activare a arcului vestibular sub formă de deget de mănuşă (,,finger”) sau sub forma
literei „T”. Arcurile vestibulare cu bucle modificate permit obţinerea de diverse efecte
suplimentare (Fig.19-14).

a. b.
Fig. 19-14. a. Arcul vestibular cu buclă „finger”
b. Arcul vestibular cu buclă în „T”

2) Arcul vestibular pasiv se confecţionează din sârmă de 0,8 mm.

Descriere:
- nu vine în contact cu dinţii frontali superiori;
- se aplică de obicei la aparatele funcţionale;
- curbura lui principală poate fi acoperită cu o pelotă acrilică;
- porţiunea terminală a buclei de activare nu mai încalecă
arcada, ci se termină la nivelul masei acrilice interocluzale.

5
 Mod de acţiune/efecte: inhibă acţiunea buzei superioare, hipertonă, asupra
grupului frontal.

3) Arcul vestibular funcţional

Descriere:
- retenţia AV funcțional se găseşte în placa bază aplicată pe o arcadă
- curbura principală şi buclele de activare sunt plasate la nivelul arcadei opuse
celei pe care se află placa bază (Fig. 19-15).

Mod de acţiune/efecte: propulsie/retropulsie a mandibulei

1) Efectul de retropulsie a mandibulei (necesar în anomaliile de clasa a III-a
Angle – sindromul progenic) - retenţiile arcului vestibular se găsesc la nivelul plăcii
palatinale, curbura principală şi buclele de activare fiind plasate la nivelul grupului
frontal inferior;
- are şi un rol activ: dacă incisivii inferiori sunt în vestibulo-versiune, arcul va
avea şi un efect de lingualizare până când axul dinţilor va ajunge perpendicular pe
baza mandibulei; dacă incisivii inferiori sunt lingualizaţi, arcul vestibular se va plasa la
distanţă de dinții frontali pentru a nu accentua versiunea linguală a acestora.
2) Efectul de propulsie a mandibulei - retenţiile arcului vestibular sunt cuprinse
într-o placă linguală, iar curbura principală împreună cu buclele de activare sunt
plasate în contact cu grupul frontal superior, care de obicei este în protruzie. Placa
ortodontică acţionează având efect combinat: de retrudare a frontalilor superiori şi de
stimulare a propulsiei mandibulare.

a. b.
Fig. 19-15. a. AV pentru ghidarea în retropulsie a mandibulei
b. AV pentru ghidarea în propulsie a mandibulei
(după Stanciu D. și Boboc L.)

Aceste arcuri funcţionale se confecţionează cu modelele montate în ocluzor şi

orientate în funcţie de ocluzia de construcţie înregistrată de către medic în cabinet.

6
 4) Arcul vestibular pentru pacienţii cu despicături labio-maxilo-
palatine
Descriere:
- arcul prezintă nişte porţiuni ondulate la nivelul curburii
principale peste care se aplică o pelotă acrilică.
Mod de acţiune/efecte:
1) Rol de conformator pentru cicatrizarea buzei superioare după plastiile
chirurgicale de buză la pacienții cu despicături labio-maxilo-palatine;
2) Eliberează arcada superioară de sub efectul inhibant exercitat de buză,
permiţând astfel dezvoltarea nestingherită a arcadei superioare (Fig. 19-16).

Fig. 19-16. AV pentru pacienţii cu DLMP (după Stanciu D. și Boboc L.)

C. 1. 2. Resorturile auxiliare (RA)

Resorturile auxiliare sunt elemente active ale aparatelor ortodontice,
denumite și arcuri secundare, care au rolul de a corecta diverse malpoziții dentare.
După modul de acţiune, resorturile auxiliare se clasifică în:
• RA cu acţiune oro-vestibulară
• RA cu acţiune mezio-distală

Caracteristicile generale resorturilor auxiliare:

- cuprind de regulă 1-2 dinţi, mai rar 3-4 dinţi;
- se pot aplica atât pe dinţi frontali cât şi pe dinţi laterali;
- pentru ca acestea să acţioneze corect, trebuie să se aplice
perpendicular pe feţele orale ale dinţilor.

1) RA cu acţiune oro-vestibulară sunt aplicate la nivelul plăcii bază înapoia

arcadei dentare și pot avea diverse forme: ,,S”, ,,8”, ,,U”.
a) RA ,,în S" (Fig. 19-17) este cel mai frecvent utilizat. Se confecționează din
sârmă de oțel inoxidabil, elastică, cu diametrul de 0,5-0,6 mm.
Descriere:

7
 - porţiunea activă are forma literei ”S” cu două bucle care se continuă cu retenţia
înglobată în placa bază;
- porţiunea deschisă a ,,S”-ului se aplică la nivelul feței celei mai malpoziţionate
a dintelui.

Fig. 19-17. Resort auxiliar ,,în S"

Mod de acţiune/efecte:
1) produce deplasarea spre vestibular a dintelui pe care se aplică
2) în cuplu de forţe cu arcul vestibular → derotarea dintelui.

b) RA ,, în 8"
Descriere:
- se confecționează din sârmă de oțel inoxidabil, elastică, cu diametrul de 0,5-
0,6 mm;
- are forma a două arcuri în ”S” suprapuse (Fig. 19-18);
- este mai rigid;
- se aplică mai frecvent pentru efectul de vestibularizare a dinţilor și mai rar
pentru efectul de derotare.

Fig. 19-18. Resort auxiliar ,,în 8"

8
 c) RA în ,,U întors"
Descriere:
- are două retenţii în placa bază, fiind astfel mai rigid;
- se utilizează doar pe feţele orale ale caninilor, întrucât dezvoltă forțe mari pe
o arie limitată;
- se confecționează din sârmă elastică de oțel inoxidabil cu diametrul de 0,6–
0,7 mm și cu lungimea de aproximativ 3-4 cm, cu ajutorul cleștelui crampon sau a unui
cleşte cu fălci late.

• Arcurile ,,în S” acţionează pe 1 - 2 dinţi.

• Arcurile ,,în 8” și ,,în U întors” acţionează pe un singur dinte.

Pentru a acționa corect este necesar să nu fie deformate prin contactul

cu arcada antagonistă. În acest scop, pentru a evita deformarea, se poate prelungi
placa bază peste aceste resorturi, dar, în aceste condiții, activarea lor este mai dificilă.
Aceste resorturi se confecţionează în contact intim cu modelul de studiu,
doar porţiunea lor terminală (retenţia) se fixează cu ceară la un milimetru distanţă de
modelul de lucru pentru a permite încorporarea acestei zone în masa acrilică.
Dezavantajul constă în faptul că se pot înfunda în mucoasă.

d) RA (arcul) în ciupercă
Descriere:
- se confecţionează din sârmă de oțel inoxidabil, elastic, cu diametrul de 0,6-
0,7 mm;
- se aplică pe minim 2 dinţi şi pe maxim 4 dinţi;
- prezintă o curbură principală care acționează asupra porțiunii
orale a arcadei dentare frontale;
- are forma a două arcuri în ”S” suprapuse, mai mari, care se unesc
pe linia mediană (Fig. 19-19, Fig. 19-20);
- dacă placa bază este despicată pe mijloc este mai indicată
utilizarea unui arc ,,în ciupercă întreruptă” cu extremitățile mai lungi și
suprapuse;
- prezintă două bucle de activare care se termină cu retenţii în
placa bază;
- pentru ca arcul să aibă o acțiune optimă aceste bucle se
modelează mai largi și înguste;
- se recomandă, în prealabil, desenarea traseului resortului pe
model;
- se pot adăuga bucle suplimentare de activare (îi mărim astfel
posibilitatea de activare, flexibilitatea, elasticitatea).

9
 Fig. 19-19. Arcul în ciupercă

Fig. 19-20. Arcul în ciupercă întreruptă

2) RA cu acţiune mezio-distală

RA liniar sau ,,în diapazon”

Descriere:
- vine în contact cu faţa mezială sau distală a dintelui pe care se aplică, în
funcţie de acţiunea care se urmăreşte - mezializare sau distalizare (Fig. 19-21);

Fig. 19-21. Resort auxiliar în diapazon

- este un resort simplu, liniar, cu o buclă de activare;

10
 - se termină printr-o retenţie în placa bază;
- are o porţiune liberă de 1-1,5 cm, care vine în contact limitat cu dintele →
poate produce înclinări nedorite;
- porțiunea liberă stabilește contact cu faţa proximală a dintelui în 1/3 cervicală,
înspre gingival față de arcul vestibular;
- porţiunea terminală este încurbată pentru a nu leza mucoasa și pentru a-i
conferi o mai bună stabilitate;
Mod de acţiune/efecte - în funcţie de activarea buclei:
1) mezializări
2) distalizări, atât pe dinţii frontali cât şi pe cei laterali.

3) RA ,,în ac de siguranţă”
Indicație: corectarea poziţiei caninului ectopic (aflat în mezio-vestibulo-
infragresiune).
Descriere:
- porţiunea activă a arcului este încurbată deasupra convexităţii maxime a feţei
vestibulare a caninului ectopic cuprinzând şi faţa mezială a caninului sub forma unei
,,gheruțe”;
- această porţiune activă se continuă cu conexiunea lungă, dreaptă, orizontală,
care formează o buclă helicoidală, trece peste planul de ocluzie printre cei doi
premolari sau între premolarul secund şi molarul prim permanent (dacă s-a făcut
extracţia premolarului prim în scop ortodontic) şi intră în baza plăcii formând retenţia
sau se va fixa în peretele vestibular al unei gutiere laterale;
- activarea acestui arc se face la nivelul buclei helicoidale sau se recurge la
scurtarea ansei în formă de gheruţă cu 1–1,5 mm urmând ca aceasta să se refacă pe
seama zonei rectilinii (Fig. 19-22).

Fig. 19-22. Resort auxiliar în „ac de siguranţă”

11
 Mod de acţiune/efecte:
1) Acţiune de disto-palatinizare a caninului
2) Acțiune de stimulare a egresiunii caninului
3) Acțiune de derotare a caninului

C.2. Şurubul ortodontic

Șuruburile ortodontice este elemente active mecanice frecvent utilizat în
construcţia plăcilor ortodontice.

Caracteristici:
• sunt piese mecanice care transformă mişcarea de rotaţie în
mişcare de translaţie
• declanşează forţe intermitente, în funcție de periodicitatea
activărilor
• intensitatea forţei poate fi reglată cu precizie, iar forţa declanşată
se dispersează la nivelul tuturor dinţilor care vin în contact cu placa
• pentru a învinge rezistenţa mare opusă de structurile aparatului
dento-maxilar, se confecţionează dintr-un aliaj de Cr-Ni, rezistent la uzură şi
inalterabil în mediul bucal; la pacienţii cu alergie la Ni, există şuruburi
confecţionate dintr-un aliaj special – oţel V-2A.

Clasificare:
1) Şuruburi monomaxilare:
a. clasic;
b. tridimensional;
c. de mezializare - distalizare;
d. balama (simetrice şi asimetrice);
e. pentru disjunctoare.
2) Şuruburi monodentare:
- clasice;
- pentru îndreptarea molarilor secunzi înclinaţi.
3) Şuruburi intermaxilare

12
1) Şuruburile monomaxilare
a. Şuruburile clasice sunt alcătuite din următoarele elemente (Fig. 19-23):
• Două semirame care intră în placa bază şi care prezintă câte un
tunel filetat pe mijloc – în care pătrunde tija filetată – şi câte unul sau două
tunele netede la extremități, în care culisează tijele de ghidare. Porţiunile
externe ale semiramelor prezintă diverse denivelări care deservesc ca
retenţii pentru acrilat. Una dintre semirame are inscripţionată o săgeată
colorată, care indică sensul de activare al şurubului.
• Tija filetată are la exterior un filet care pătrunde în tunelurile
filetate ale celor două semirame, de o parte şi de alta. Pasul filetului este
egal cu pasul de activare al şurubului. Tija filetată are în centrul ei un
cilindru cu diametrul mai mare decât cel al tijei. Acesta este nefiletat şi are
două tunele perpendiculare unul pe celălat, astfel încât la suprafaţa
cilindrului apar patru orificii distanţate între ele la 90°. În aceste tunele va
pătrunde cheița de activare.
• Două tije de ghidare paralele cu tija filetată, dar poate să fie
prezentă şi o singură tijă de ghidare în cazul şuruburilor mici. Aceste tije
culisează prin cele două tuneluri de la nivelul semiramelor. Ele transformă
mişcarea de rotaţie într-o mişcare de translaţie.
• Porţiunea de plastic umple cele patru orificii ale cilindrului tijei
filetate protejându-le astfel de pătrunderea acrilatului în etapele realizării
plăcii bază și servește în același timp la manipularea şurubului şi la fixarea
acestuia în momentul confecţionării plăcii bază. Astfel, extremitatea lungă
a plasticului se ţine între degete, iar cealaltă extremitate, mai scurtă, se
aplică într-un şanţ făcut în modelul de lucru, în dreptul premolarilor
superiori sau a molarilor temporari, unde se fixează cu ceară.
• Cheiţa de activare este o sârmă rigidă cu un diametru uşor mai
mic decât cel al tunelului de la nivelul cilindrului tijei filetate.

Fig. 19-23. Elementele componente ale șurubului ortodontic

13
 Cu ajutorul cheiţei se face o activare de 90° săptămânal sau la două săptămâni.
Printr-o activare completă (360°) se obţine o distanţare de 0,8-1 mm între cele două
fragmente de placă. Cel mai frecvent se fac activări de 90° săptămânal, adică o
distanţare de 0,2-0,25 mm a celor două porțiuni ale plăcii bază. În urma unor studii s-
a demonstrat că acesta este ritmul optim în care procesele de apoziţie şi resorbţie
osoasă se află în echilibru.

Acţiunea şurubului depinde de:

➢ orientarea lui în placa bază
➢ felul în care a fost secţionată placa bază

Posibilități de secționare a plăcii bază, de montare și, respectiv, orientare

a șurubului:

➢ Secționarea mediană
Cel mai frecvent şuruburile se aplică median, placa bază fiind secţionată în plan
medio-sagital astfel încât şurubul are acţiune de dilatare, adică de mărire transversală
a arcadei (Fig. 19-24).

Fig. 19-24. Plăcuţe palatinale şi plăcuţă linguală secţionate sagital cu

şurub monomaxilar cu acţiune transversală (de dilatare)

➢ Secționarea transversală (în trapez)

14
 Prin aplicarea transversală a şurubului, placa bază fiind secţionată în trapez, în
dreptul feţelor palatinale ale caninilor se obţine o acţiune de alungire a arcadei sau
mărire sagitală a arcadei. Dacă secţiunea este realizată mai anterior (între incisivii
laterali și canini) ar rezulta o vestibulo-versiune a incisivilor (Fig. 19-25).

Fig. 19-25. Plăcuţă palatinală ancorată cu gutiere, secţionată în trapez

➢ Secţionarea plăcuţei ,,în L” (secționarea paramediană) (Fig.

19-26) produce efecte variate în funcţie de poziţionarea şurubului:
• poziţionarea şurubului pe latura lungă a „L”-ului (paralelă
cu linia mediană) → efect de vestibularizare a dinţilor laterali (dinţii
cuprinşi în porţiunea plăcii distal de linia de secţiune);
• poziţionarea şurubului pe latura mică a ,,L”-ului
(perpendicular pe linia mediană) → efect de distalizare a dinţilor laterali
cuprinşi în porţiunea de plăcuţă secţionată; efectul de distalizare este
mai bine exprimat atunci când dinţii laterali sunt cuprinşi într-o gutieră
care prelungeşte acrilatul plăcii bază;
• poziționarea șurubului la nivelul unghiului format de cele 2
laturi ale ,,L”-ului →efect combinat de disto-vestibularizare.

Fig. 19-26. Plăcuță secționată ,,în L” ancorată cu gutiere

➢ Secţionarea plăcuţei ,,în Y” implică aplicarea a două şuruburi şi

are ca efect mărirea radiară a arcadei (efectul de expansiune).

15
 Liniile de secţiune laterale ale „Y”- ului sunt poziţionate de obicei la nivelul
mijlocului feţelor palatinale ale caninilor. Axele lungi ale celor două şuruburi trebuie să
facă un unghi de 90°:
• Dacă unghiul este > 90° → efectul predominant este de
dilatare a sectoarelor laterale
• Dacă unghiul este < 90° → efectul predominant este de
alungire a arcadei spre anterior.
Plăcile pot fi secţionate ,,în Y” sau ,,T”, iar în centru se poate aplica un şurub
triplu (tridimensional), voluminos, care are trei semirame şi trei cilindri de activare. În
urma activarii acestui şurub rezultă același efect de expansiune (mărire radiară) a
arcadei.

Şuruburile monomaxilare se folosesc frecvent şi pentru aparatele funcţionale

(mobile, bimaxilare). În cazul secţionării sagitale a aparatului, efectele sunt asupra
ambelor arcade şi în aceste situaţii se urmăreşte, în general, nu dilatarea arcadelor,
ci adaptarea aparatului ortodontic la modificările produse prin creşterea aparatului
dento-maxilar, efectul fiind pasiv. Activările se fac mai rar, în medie o tură, adică 90°,
la interval de 3 - 4 - 5 săptămâni (Fig. 19-27).

Fig. 19-27. Aparat bimaxilar cu şurub

c. Şuruburi pentru mezializare şi distalizare

• Șuruburile pentru distalizare sunt şuruburi unidirecţionale
aplicate, de exemplu, într-o plăcuţă secţionată ,,în L” astfel încât să
producă distalizarea unui grup de dinţi.
• Şuruburile pentru mezializare sunt şuruburi destinate
special acestui scop, dar frecvent se folosesc şuruburile pentru
distalizare pregătite în prealabil de tehnician. Şurubul se aplică deschis
complet la nivelul plăcuţei.
Pregătirea şurubului constă în aplicarea unor ,,butoni” acrilici la nivelul
şurubului înainte de deschiderea completă a acestuia. Tehnicianul deschide şurubul

16
complet astfel încât tijele îşi fac loc în acest acrilat, după care şurubul astfel deschis
se va încorpora împreună cu porţiunile acrilice în placa bază.

d. Şuruburile balama (,,în V”) pot fi:

• cu tija filetată unită cu balamaua
• cu tija filetată la distanţă de balama
Se secţionează plăcuţa sagital, efectul fiind de dilatare a arcadei doar în
regiunea frontală. Aceste şuruburi sunt folosite în cazul în care arcadele dentare sunt
îngustate în formă de V.
La şuruburile la care tija este unită cu balamaua (Fig. 19-28) se poate ca un
braţ al balamalei să fie mai scurt decât celălalt şi astfel şurubul are efect asimetric de
dilatare a arcadei, mai pronunţat în zona în care hemiarcada este mai apropiată de
linia medio-sagitală, respectiv la nivelul braţului mai scurt al balamalei. Şuruburile în
V asimetrice sunt indicate mai ales la pacienţii cu despicături labio-maxilo-palatine
unilaterale.

Fig. 19-28. Şurub în V aplicat într-un aparat monomaxilar

e. Şurubul pentru disjunctor este robust, puternic. Fiecare semiramă prezintă

la fiecare dintre cele două extremităţi câte o tijă de sârmă care se va conforma după
forma bolţii palatine a pacientului.
Cele patru tije metalice se fixează prin sudare la nivelul elementelor de
agregare a disjunctorului (inelele) care se vor cimenta pe dinţi (Fig. 19-29).

17
 a) b)
Fig. 19-29. a) Disjunctor cu șurub clasic; b) Disjunctor cu şurub în V

Activările acestui şurub se fac zilnic, dinainte-înapoi, pentru că aceste activări

se fac endo-oral, cu disjunctorul cimentat.

2) Şuruburile monodentare
Sunt șuruburi speciale, de dimensiuni mici. Tija filetată prezintă filetul la
exterior, iar în interior are un tunel în care pătrunde un arc spiralat şi activarea
determină comprimarea acelui arc spiralat, ceea ce produce deplasarea dentară.
Şurubul monodentar are rol de a corecta poziţia molarului doi permanent
lingualizat.
Şurubul se aplică după ce plăcuţa e gata confecţionată, semirama şurubului se
introduce şi se fixează într-un şanţ frezat în porţiunea distală a plăcuţei, iar cealaltă
extremitate a şurubului se aplică direct pe faţa linguală a molarului doi permanent,
supraecuatorial.

3) Şuruburi intermaxilare
Aceste şuruburi produc propulsia sau retropulsia mandibulei. În acest scop se
confecţionează două plăcuţe separat, una palatinală şi una linguală, se aplică pe cele
două modele (superior şi inferior) şi astfel se aplică în ocluzor.
Se stabileşte zona în care se va aplica şurubul și se frezează două şanţuri:
• un șanț în plăcuţa superioară unde va pătrunde una din
semiramele şurubului
• un şanţ în plăcuţa linguală unde se va fixa cealaltă semiramă a
şurubului.

18