LP 1.

Instrumentarul utilizat in prepararea dintilor

Instrumentele rotative folosite in prepararea dintilor pot fi clasificate in:

Diamantate
Freze
Freze-burghiu

Instrumentele diamantate rotative indeparteaza structura dentara prin abrazarea

suprafetei. Sunt realizate intr-o gama variata de marimi, forme si dimensiuni ale granulatiei.
Clasificarea lor in functie de dimensiunile particulelor este urmatoarea:
1.
extrafine (15-30m)
2.
fine (25-40m)
3.
medii (75-125m)
4.
dure (100-150m)
5.
extradure(125-180m)
In afara instrumentelor pentru situatii speciale, exista si cateva instrumente diamantate
care ar trebui incluse intr-un set de baza:
- cilindro-conice cu varful rotunjit
- cilindro-conice cu varful plat
- efilate lungi
- efilate scurte
- in forma de roata de moara
Alte doua instrumente diamantate folosite de obicei sunt cele pentru chanfrein si cele in
forma de flacara, care sunt utilizate frecvent impreuna cu frezele de carbura de tungsten, care au
aceeasi forma si dimensiune.
Frezele din carbura de tungsten sunt cutere in miniatura, cu lamele taietoare, care
reduc structura dura dentara cu ajutorul muchiilor lamelelor instrumentului.
Sunt cele mai bune pentru realizarea cu exactitate a unor elemente specifice ale
preparatiilor si pentru crearea suprafetelor netede in smalt sau dentina. Ele realizeaza zone terminale
corecte. Mai pot fi utilizate pentru sectionarea coroanelor turnate.
Sunt freze pentru piesa dreapta, contraunghi sau pentru turbina.
Cateva freze din carbura de tungsten de forme diferite sunt incluse in instrumentarul
standard. Acestea includ:
cel putin doua freze cilindro-conice fisura de lungime mare sau standard
o freza activa la varf
o freza globulara
Frezele cilindro-conice fisura se utilizeaza la:
prepararea dintilor pentru restaurari turnate si ceramice
realizarea santurilor, a retentiilor in forma de caseta si a istmurilor
netezirea suprafetelor axiale verticale

Frezele burghiu active la varf, sunt folosite pentru realizarea in tesuturile dure a unor
orificii cu diametre mici. Sunt instrumentele rotative cel mai putin utilizate si trebuie folosite diferit
fata de frezele obisnuite.
Nu actioneaza in smalt si au tendinta de a derapa atunci cand se incearca crearea unui
orificiu pe o suprafata inclinata. De aceea, se realizeaza mai intai un orificiu mic pilot cu o freza
globulara, iar apoi este adancit cu freza burghiu la piesa de mana ce actioneaza cu viteza redusa.
Freza burghiu nu trebuie sa se opreasca din rotatie in timp ce se afla in interiorul
orificiului, pentru ca se poate rupe.
Prepararea dintilor pentru coroana metalica
Coroanele de invelis se impart in trei categorii:
metalice - turnate cu grosime dirijata (raport intim doar in zona terminala si
ocluzala)
- turnate cu grosime totala (raport cu toata suprafata bontului)
- coroane din doua bucati (inel si capac turnat)
- stantate
nemetalice (estetice): din ceramica, compozite si rasini acrilice
mixte: - metalo-ceramice
- metalo-compozite
- metalo-acrilice

partial

Pregatirea unui dinte pentru aplicarea coroanei de invelis consta in transformarea lui
in bont coronar cu diametrul maxim la colet.
Etapele de preparare sunt:
1. slefuirea reductionala a suprafetei ocluzale
2. slefuirea fetelor vestibulara si orala
3. slefuirea reductionala a fetelor proximale
4. rotunjirea muchiilor
5. slefuirea la nivelul zonei terminale
6. finisarea
1. Slefuirea reductionala a suprafetei ocluzale trebuie sa se faca uniform, urmarind
reperele anatomice, cuspizii si santurile intercuspidiene.
Se recomanda slefuirea a 1,5-2 mm din cuspidul de sprijin si 1-1,5 mm din cel de
ghidaj. La dintii egresati slefuirea se face in raport cu dintii adiacenti sau planul de ocluzie. Pentru a
asigura o slefuire uniforma, cu un instrument diamantat cilindro-conic cu varful rotunjit se traseaza
santuri de orientare care marcheaza profunzimea prepararii. Numarul santurilor de orientare variaza
in functie de dintele ce urmeaza a fi preparat.
Realizarea santurilor de orientare ocluzala
- initial se efectueaza orificii cu adancime de aproximativ 1 mm in fosetele centrale, meziale si
distale, care pot fi unite
- santurile de orientare sunt apoi plasate in santurile intercuspidiene vestibulare si orale
- santurile de orientare ne ajuta la urmarirea configuratiei anatomice a suprafetei ocluzale
- dupa trasarea acestor santuri se unesc fundurile de sant ale peretilor despartitori cu instrumentul
diamantat cilindro-conic cu varf rotunjit montat la turbina
2

- se recomanda ca reducerea ocluzala sa fie realizata in doua etape: se reduce initial jumatate din
suprafata ocluzala, iar cealalta este mentinuta ca referinta, apoi se reduce si aceasta
- la sfarsit, pentru verificarea spatiului se recomanda ca pacientul sa inchida gura pe o placa de ceara
roz cu grosime de 2 mm, incalzita la flacara si aplicata la nivelul prepararii
- se examineaza apoi ceara, punctele transparente tradeaza zone slefuite insuficient
2. Slefuirea fetelor vestibulara si orala
Se realizeaza initial santuri de orientare pentru reducerea axiala. Se plaseaza cate 3
santuri pe fiecare fata, unul pe centrul suprafetei, iar celelalte doua in apropiere de suprafetele
meziala si distala.
Tehnica de slefuire este similara celei utilizate pentru slefuirea suprafetei ocluzale. Se
unesc fundurile de sant prin slefuirea peretilor despartitori.
Alegerea instrumentului abraziv depinde de forma de preparare: in chanfrein sau
tangential.
3. Slefuirea fetelor proximale
- urmareste: - desfiintarea zonelor de contact cu dintii vecini
- asigurarea de spatiu pentru refacerea contactelor interdentare si a ambrazurilor in plan
vertical
- crearea conditiilor pentru retentia si stabilitatea coroanei
Se foloseste un instrument diamantat in forma de flacara, montat la turbina. Miscarile
sunt ocluzo-gingivale si in plan orizontal. Trebuie evitata lezarea dintelui adiacent, care poate fi
protejat prin aplicarea unei matrice de metal interdentara.
La turatia conventionala se pot folosi discuri metalice abrazive pe o singura parte.
Controlul prepararii se face vizual, direct sau indirect in oglinda, si prin palpare cu
sonda dentara.
4. Rotunjirea muchiilor formate intre suprafetele axiale ale bontului (intre fetele V si O
si suprafetele proximale).
Se folosesc freze de finisat de carbid-tungsten de forma adecvata tipului de preparare,
in chanfrein sau fara prag. Trecerea intre suprafetele bontului trebuie sa fie lina.
5. Slefuire la nivelul zonei terminale
In cazul prepararii in chanfrein aceasta faza este inutila deoarece cu freza chanfrein de
rotunjit muchiile s-a finisat si zona terminala a bontului.
La bonturile preparate fara prag se slefuieste cu instrumentul diamantat in forma de
flacara, montat la turbina. Miscarea se face uniform, circular, fara a leza epiteliul santului gingival.
Cand zona furcatiei este denudata sau pe Rx se observa o afectare a septului osos
interradicular, conturul interradicular trebuie prelungit pana la nivelul suprafetei ocluzale. Prepararea
canelata se indica cel mai frecvent pe fetele V si O ale M inferiori, fata V a M superiori si fetele
proximale ale PM superiori.
La dintii cu retractii parodontale accentuate, cu convexitati prea mari se recomanda
coroane ecuatoriale.
6. Finisarea
Se rotunjesc muchiile formate intre suprafata ocluzala si fetele axiale pentru a usura
adaptarea coroanei finite pe bont.
Finisarea finala se face cu instrumente abrazive cu granulatie foarte fina si cu discuri de
hartie sub jet de apa. Urmeaza o examinare finala a preparatiei.

LP.2
Prepararea dintilor pentru coroana de invelis ceramica

Coroanele de invelis ceramice mai sunt cunoscute si sub numele de coroane jacket
ceramice. Ele nu trebuie confundate cu coroanele integral ceramice (SIC).
Etapele prepararii sunt urmatoarele:
1. slefuirea marginii incizale
2. slefuirea fetei vestibulare
3. slefuirea fetei orale
4. rotunjirea muchiilor
5. definitivarea pragului gingival
Instrumentarul necesar:

instrumente diamantate cilindro-conice cu varf rotunjit(0,8mm), granulatie medie

si fina

instrument diamantat efilat

instrument diamantat cilindro-conic cu varf plat(1mm), granulatie medie

instrument diamantat de forma lenticulara sau con invers

instrument diamantat in forma de minge de rugby

freze de finisare

piatra de moara

freza de infundat pragul

sonda parodontala

dalti si conformatoare de unghiuri

1. Slefuirea reductionala a marginii incizale
- urmareste: - asigurarea unei grosimi adecvate a marginii incizale a coroanei, avand rol mecanic si
estetic,
- asigurarea unui spatiu necesar pentru miscarile de protruzie
- crearea unui plan inclinat palatinal la incisivii superiori si vestibular la incisivii
inferiori, pentru ca fortele ocluzale sa actioneze in unghi drept
Slefuirea marginii incizale (si a fetei vestibulare) se recomanda sa fie precedata de
crearea unor santuri de orientare pe muchia incizala, avand o adancime de 1,3 mm, iar vestibular
santurile au o adancime de 0,8 mm.
Din marginea incizala se slefuiesc 2 mm, cu un instrument diamantat cilindro-conic cu
varf plat, montat la turbina. Planul de slefuire are o inclinare de 45 palatinal la incisivii superiori si
vestibular la cei inferiori. In caz de ocluzie cap la cap planul va fi drept.
Bontul trebuie sa ofere maximum de suport pentru coroana. Daca se depaseste limita de
2 mm bontul va fi prea scurt si nu va oferi suficienta retentie. In caz de scurtare exagerata a bontului
apare fracturarea caracteristica in semiluna a coroanei, in zona vestibulo-gingivala.
In cazul coroanelor confectionate la dintii laterali, se procedeaza ca si in cazul
coroanelor de invelis turnate, implicand realizarea santurilor de orientare si incluzand utilizarea unui
bizou al cuspizilor de sprijin. Pe acesti dinti spatiul interocluzal va fi de 2 mm.
4

2. Slefuirea fetei vestibulare

Obiective: - prepararea pragului gingival
- deretentivizarea suprafetei vestibulare
- asigurarea unei grosimi uniforme de 1 mm
Slefuirea fetei V trebuie sa se faca in doua planuri: un plan incizal, paralel cu conturul
original al dintelui si altul cervical, paralel cu axa de insertie propusa. Se slefuieste initial jumatatea
incizala a suprafetei vestibulare pana dispar santurile de orientare cu un instrument diamantat
cilindro-conic cu varf plat. Se continua apoi prepararea cu jumatatea gingivala a suprafetei V si
include conformarea pragului gingival.
Prepararea se extinde de pe suprafata V pe suprafata vestibulo-proximala si se termina
pierdut, in jumatatea orala a suprafetei proximale. Marginea pragului va trebui sa urmareasca creasta
gingiei libere si nu se va extinde prea mult subgingival.
3. Slefuirea fetei orale
Se vor folosi pietre in forma de roata de moara sau un instrument diamantat in forma de
minge de rugby. Se plaseaza un sant de orientare in mijlocul peretelui cingulumului. Se slefuieste
suprafata orala subcingulara si se prepara pragul gingival. Acesta se continua pe jumatatea orala a
fetei proximale pana la unirea cu pragul vestibular. Pragul va trebui sa urmareasca creasta gingiei
libere si nu se va extinde subgingival.
4. Rotunjirea muchiilor dintre peretii axiali se face cu instrumente diamantate cilindroconice cu granulatie fina. La coroanele ceramice orice unghi ascutit de la nivelul bontului reprezinta
zone care pot duce la fisurarea si in final la fracturarea coroanei. Se admite prezenta unui unghi
ascutit doar la nivelul pragului.
5. Definitivarea pragului gingival
Coroana de invelis ceramica trebuie sa se sprijine pe un prag circular, care formeaza cu
peretii axiali un unghi de 90. Pragul va fi paralel cu varful crestei gingiei libere. Latimea pragului
este de 1 mm.
Se poate alege plasarea subgingivala a marginilor coroanei, in acest caz pragul va trebui
sa fie la distanta de 0,5-1 mm de insertia epiteliala.
Pentru conformarea pragului foarte utile sunt frezele de infundat pragul, la care peretii
axiali sunt inactivi.
In final bontul va prezenta urmatoarele caracteristici:
- un plan incizal in unghi de 45 in vederea intalnirii fortelor de masticatie in unghi
drept
- toate suprafetele axiale usor convergente spre axul prepararii
- suprafata V convexa gingivo-incizal si mezio-distal
- suprafata P (la I superiori) usor concava M-D si gingivo-incizal care se extinde de la
planul incizal la creasta cingulumului
- spatiu adecvat intre bont si antagonisti
- treimea gingivala a fetei P usor convergenta spre incizal
- prag gingival circular, care formeaza cu peretii axiali un unghi de 90

LP. 3
Prepararea dintilor pentru coroanele mixte metalo-ceramice
Prepararea corecta a bontului pentru o coroana metalo-ceramica implica o reducere
semnificativa a tesuturilor dentare.
Prepararea dintilor pentru CMMC in zona frontala
-

suprafetele V in zonele vizibile se reduc uniform, cu cel putin 1,5 mm, din care cel
putin 1 mm este pentru ceramica
- marginea incizala a dintelui se reduce cu minim 2 mm
- suprafetele proximale se reduc cu minim 1 mm, masurarea facandu-se la colet
- slefuirea fetei P variaza in functie de conformarea scheletului metalic si raporturile
ocluzale.
Etapele slefuirii:
1. slefuirea marginii incizale
2. slefuirea fetei V
3. slefuirea fetelor proximale
4. slefuirea fetei orale
5. rotunjirea muchiilor
6. definitivarea pragului gingival
Instrumentar necesar:
instrumente diamantate cilindro-conice cu varf rotunjit
instrument diamantat efilat
instrument diamantat in forma de minge de rugby sau roata de moara
instrument diamantat cilindro-conic cu varf plat (pentru prepararea pragului)
freze de finisare
sonda parodontala
dalta si conformator de unghiuri
1. Slefuirea marginii incizale
Se realizeaza santuri de orientare cu ajutorul unor instrumente diamantate cilindroconice cu varf plat. La nivelul marginilor incizale se fac incizuri in profunzime de 2 mm,
instrumentul fiind paralel cu marginea incizala. La nivelul suprafetei V santurile vor fi dispuse in 2
planuri, avand o adancime de 1,2 mm in jumatatea de colet si 1,5 mm in jumatatea incizala. Se
slefuieste marginea incizala intr-un plan paralel cu conturul natural al marginii incizale sau
suprafetei ocluzale.
2. Suprafata vestibulara se va realiza in 2 planuri, cervical si incizal, urmarind conturul
natural al dintelui.Planul cervical va determina axa de insertie a restaurarii finalizate. Planul incizal
asigura spatiul necesar pentru ceramica. Acest tip de slefuire reductionala se numeste
biofunctionala si asigura convexitatea incizo-gingivala si M-D.
Se slefuieste intai portiunea incizala a fetei V urmarind desfiintarea santurilor de
orientare prin reducerea structurii restante intre acestea. Zona gingivala se reduce in acelasi mod
pana la distanta de 1 mm de creasta gingiei libere. Cu o freza cilindro-conica din carbura de tungsten
6

se netezesc suprafetele si se conformeaza pragul gingival care se prelungeste in jumatatea V a fetei

proximale.
3. Slefuirea suprafetelor proximale se face cu instrumente diamantate efilate, subtiri,
montate la turbina. Instrumentul este plasat la 1-1,5 mm de suprafata proximala a dintelui adiacent.
Slefuirea se face pana in apropierea varfului papilei interdentare.
4. Slefuirea suprafetei palatinale supracingular se face cu o piatra mica de moara sau
in forma de minge de rugby. Daca suprafata orala a CMMC va fi metalica este suficienta o reducere
de 0,5 mm la acest nivel. In cazul cand CMMC va prezenta la acest nivel si material ceramic, se
indica o reducere orala de 1-1,2 mm. Terminatia este in chanfrein.
Rotunjirea muchiilor si definitivarea pragului gingival constituie etapa finala a
prepararii bontului. Rotunjirea muchiilor se realizeaza ca la orice alta coroana turnata.
Prepararea dintilor pentru CMMC in zona laterala
Se face intr-o anumita succesiune a slefuirii suprafetelor coronare:
1. slefuirea suprafetei ocluzale
2. slefuirea fetei V
3. slefuirea fetei proximale
4. slefuirea fetei orale
5. rotunjirea muchiilor
6. definitivarea pragului gingival
Instrumentar necesar:
- instrumente diamantate cilindro-conice cu varf rotunjit
- instrument diamantat efilat
- instrument diamantat in forma de piatra roata de moara
- instrument diamantat cilindro-conic cu varf plat
- freze de finisare
- sonda parodontala
- dalta si conformator de unghiuri
1. Slefuirea suprafetei ocluzale incepe cu realizarea santurilor de orientare cu un
instrument diamantat cilindro-conic cu varf rotunjit. In zonele placate cu ceramica se reduc 1,5-2
mm. Se slefuieste reproducand morfologia ocluzala. Adancimea santurilor de orientare este de 1,5
mm daca restaurarea este metalica si de 2 mm daca metalul este placat cu ceramica.
2. Slefuirea fetei V se face in 2 planuri, urmarind conturul natural al dintelui. Se
realizeaza santuri de orientare dispuse in 2 planuri avand adancime de 1,2 mm in jumatatea gingivala
si 1,5 mm in jumatatea ocluzala. Initial se slefuieste portiunea ocluzala a fetei V urmarind
desfiintarea santurilor de orientare prin reducerea structurii dentare restante intre acestea cu ajutorul
instr. diamantate cu varf plat. Zona gingivala se reduce in acelasi fel pana la distanta de 1 mm de
creasta gingiei libere. Cu o freza cilindro-conica din carbura de tungsten se netezesc suprafetele si se
conformeaza pragul gingival care se prelungeste in jumatatea V a fetei proximale.
3. Slefuirea fetelor proximale se face cu instrumente diamantate efilate, subtiri,
montate la turbina. Miscarile de separare sunt vestibulo-orale.
4. Slefuirea fetei orale cu un instr. diamantat pentru chanfrein. Zona terminala si
suprafetele axiale adiacente ei sunt finisate apoi cu o freza de finisat din carbura de tungsten pentru
chanfrein.
Rotunjirea muchiilor si definitivarea pragului gingival constituie etapa finala.

LP.4
Coroana de substitutie
Este o restaurare protetica unidentara formata din DR, prevazut cu placuta, inel si
DC sub forma de caseta sau semicaseta. Cele doua componente pot fi turnate impreuna sau
separat.
Scheletul metalic al coroanei de substitutie se toarna din aliaje mai rigide care confera
rezistenta mecanica DR (inclusiv inelului).
Dispozitivul coronar este prevazut cu o caseta in care se aplica o fateta fizionomica de
RA, RDC sau ceramica.
Suprafata de sectiune va fi preparata in doua planuri care formeaza intre ele un unghi
diedru. Forma rezultata se compara de obicei cu un acoperis de casa. Prin aceasta configuratie se
urmareste imbunatatirea sprijinului, retentiei si rezistentei protezei unidentare, fara a prejudicia
aspectul fizionomic.
Prepararea peretilor axiali are in vedere adaptarea inelului, care trebuie sa realizeze
incercuirea de protectie a bontului fara sa lezeze parodontiul marginal.
Se indeparteaza resturile de smalt si putin din dentina cu o piatra diamantata efilata in
flacara, pentru deretentivizarea bontului. Peretii axiali trebuie sa fie paraleli intre ei, rezultand un
bont de forma cilindrica. In caz de restaurari plurale, forma va fi tronconica.
Pentru prepararea finala a canalului radicular se folosesc aceleasi instrumente si se
urmaresc aceleasi principii si obiective ca la DR turnate in general. Cand coroana de substitutie este
folosita ca element de agregare in proteze fixe de amploare se impun adesea derogari in ceea ce
priveste lungimea dispozitivului sau centrarea canalului.
Finisarea bontului radicular
In faza finala a prepararii dintelui se infunda peretele vestibular cu 0,5 mm subgingival,
pentru a masca inelul metalic, similar oricarei CM. Pentru imbunatatirea aspectului fizionomic
versantul V se va coniciza cu ajutorul unei freze sferice sau piriforme cu diametru adecvat. Se
asigura astfel o grosime mai mare fatetei din RA, RDC sau ceramica.
Adaptarea DR urmareste aceleasi obiective ca la orice coroana turnata. Dificultatea
suplimentara este legata de adaptarea simultana a DR a inelului si a capacului. Coroana de substitutie
se adapteaza si se cimenteaza in aceeasi sedinta.
Fazele clinice ale prepararii canalelor radiculare pentru dispozitive radiculare
Trasatura comuna tuturor tehnicilor de preparare a dintelui cu tratament endodontal
consta in prepararea unui lacas endo-radicular pentru adaptarea si agregarea dispozitivului radicular.
Tratamentul protetic este conditionat de integritatea anatomica a radacinii, tratamentul
endodontal corect, verificat radiologic, posibilitatea permeabilizarii canalului si parodontiul marginal
sanatos. Dispozitivul radicular trebuie sa asigure retentie si protectie. Largirea exagerata poate
perfora sau slabi radacina, care se poate fractura in timpul fixarii dispozitivului sau in timpul
functiei.

Lungimea lui trebuie sa reprezinte 2/3 din lungimea canalului, sa fie cel putin egala cu
inaltimea viitoarei coroane(raport optim 1,5:1), iar canalul sa ramana obturat pe o distanta de 3-5
mm pana la apex.
Convergenta apicala a peretilor canalului trebuie sa fie minima.
Grosimea dispozitivului nu va fi mai mare decat 1/3 din diametrul transversal al
radacinii. La dispozitivele radiculare turnate, canalul radicular este preparat cu pereti usor
convergenti spre apex, se considera deci o treime din grosimea radacinii indiferent de nivel.
Se recomanda sa fie largit canalul radicular numai atat cat este necesar pentru a da
posibilitatea DR sa se adapteze a.i. sa asigure rezistenta si retentie.
Canalul radicular va fi centrat, va reproduce conturul coletului. Prepararea peretelui
radicular se face cu instrumente de mana si rotative. Se recomanda sa se efectueze prima data
obturatia de canal si apoi sa se prepare canalul in vederea inserarii DR.
Inainte de a indeparta gutaperca de pe canal, se calculeaza lungimea viitorului DR. Ca
instrumentar se folosesc acele de canal Kerr si pilele de canal, iar ca material ajutator solventii
materialului din care s-a facut obturatia de canal.
Pentru ramolirea conului de gutaperca se indica instrumente de forma si marime
adecvata, incalzite la flacara. Frezele globulare cu tija lunga sunt si ele utile. Sunt contraindicate
instrumentele de canal rotative, mai ales frezele Beuterlock, pentru ca exista riscul crearii de cai
false si perforarea canalului dentinar.
Dupa indepartarea gutapercii, se conformeaza canalul cu un instrument endodontic de
mana sau cu o freza tip burghiu de turatie mica. Scopul este inlaturarea neregularitatilor si
prepararea canalului pentru a permite agregarea unui dispozitiv radicular de dimensiune adecvata
fara largirea excesiva a canalului.
De obicei, pentru formei si dimensiunii pretinse de dispozitivul radicular se vor folosi
frezele de canal Peeso, numerotate de la 1-6, cu diametrul de 0,6 la 1,6 mm.
Largirea canalului se incepe cu freza ce are diametrul cel mai mic.

LP.5
Prepararea dintilor pentru coroana

Prepararea unui canin maxilar pentru o coroana

Prepararea unui canin maxilar implica suprafetele proximale si orale si lasa suprafata
vestibulara intacta.
Dificultati pot sa apara din cauza formei diferite a caninului. De aceea, daca amplasarea
santurilor nu este determinata foarte precis inainte, va apare o expunere nedorita a metalului in
ambrazurile proximale. Peretii proximali relativ mici nu permit o corectie mare dupa plasarea initiala
a santului.
Inainte de inceperea prepararii se poate face o cheie cu ajutorul careia se poate urmari
corectitudinea reducerii suprafetelor dentare.
Etapele prepararii unei coroane 3/4:
1. Slefuirea reductionala a suprafetei palatinale supracingulare - se realizeaza cu o
piatra roata de moara de diametru mic sau cu un instrument diamantat in forma de minge de rugby.
Spatiul interocluzal trebuie sa fie in jur de 1 mm. La canin slefuirea se face in doua planuri cu
pastrarea unei muchii longitudinale mediane. La incisivi suprafata este concava.
Peretele palatinal nu trebuie scurtat axial, deoarece prin distrugerea cingulum-ului se
prejudiciaza retentia.
2. Slefuirea marginii incizale se slefuieste o suprafata inclinata spre oral, cu piatra
diamantata in forma de roata de moara, de dimensiuni mici. Bizoul va fi paralel cu marginile incizale
si formeaza un unghi de 45 cu axul lung al dintelui. Prin conformarea bizoului se asigura rezistenta
metalului (1mm) si protectie pentru marginea incizala.
3. Slefuirea suprafetei palatinale axiale se realizeaza intr-o directie paralela cu cele
2/3 incizale ale fetei vestibulare. Zona terminala va fi in chanfrein sau muchie de cutit.
4. Suprafetele proximale se prepara mai intai cu instrumente diamantate in forma de
flacara, scurte si subtiri in directie oro-vestibulara pana la punctul de contact. Se desfiinteaza zona de
contact interdentar pentru a crea acces pentru instrumentul diamantat (efilat sau chanfrein) cu care se
realizeaza deretentivizarea, paralelizarea peretilor si prepararea zonei terminale.
5. Prepararea santurilor proximale se face cu o freza cilindro-conica cu varf plat.
Santurile vor fi plasate cat mai vestibular, fara sa submineze stratul de smalt.
Santurile nu trebuie sa se extinda pana in zona terminala a prepararii proximale. Initial
se separa santul mezial, apoi cel distal, cat mai paralel cu primul.
10

6. Un sant transversal va uni cele doua santuri proximale. El are o forma de treapta,
bine delimitata, pe panta slefuita a suprafetei palatinale.
Se recomanda amplasarea lui in apropierea zonei de contact ocluzal cu dintii
antagonisti.
Pentru preparare se pot folosi freze cilindro-conice, pietre lenticulare sau tronconice.
Adancimea santului este de 0,5-0,8 mm. Muchia formata intre marginea incizala si peretele vertical
al santului trebuie rotunjita.
In santul orizontal va fi adaptata o nervura metalica care va conferi rigiditate si
rezistenta coroanei partiale si va intari marginile metalice subtiri.
7. Zona terminala vestibulo-incizala la acest nivel se slefuieste un bizou pe o largime
de 0,5 mm. Bizoul va fi in unghi drept fata de axa de insertie. La dintii frontali bizoul extern se poate
slefui numai pe versantul distal al caninului.

11

LP. 6
Prepararea unui premolar maxilar pentru o coroana partiala 4/5
Coroana 4/5 acopera 4 din cele 5 fete ale unui dinte lateral, de obicei fata vestibulara
ramanand libera. Prepararea dintilor se face diferit la maxilar fata de mandibula. La maxilar zona
terminala ocluzala se gaseste in dreptul unghiului vestibulo-ocluzal. La mandibula zona terminala se
gaseste la 1 mm gingival de contactul ocluzal, deoarece cuspidul V este cuspid de sprijin si trebuie
protejat.
Etapele slefuirii:
1. slefuirea reductionala a suprafetei ocluzale
2. slefuirea suprafetei palatinale
3. slefuirea reductionala a suprafetelor proximale
4. prepararea santurilor proximale
5. prepararea santului orizontal
6. crearea unui bizou terminal (0,5mm)
1. Slefuirea suprafetei ocluzale incepe cu realizarea santurilor de orientare la o
adancime de 1,5 mm la nivelul cuspidului palatinal (de sprijin) si de 1 mm la nivelul santului
mezio-distal si al cuspidului vestibular. Slefuirea suprafetei ocluzale urmeaza profunzimea
santurilor de orientare. Se folosesc i.d. cilindro-conice cu varf rotunjit. Urmeaza conformarea
bizoului extern al cuspidului P.
La sfarsit marimea spatiului interocluzal este evaluat in pozitie de IM, cat si in toate
miscarile excursive ale mandibulei.
2. Slefuirea suprafetei P debuteaza cu plasarea santurilor de orientare in centrul
suprafetei orale si in unghiurile mezio-orale si disto-orale. Ele trebuie sa fie paralele cu axul
lung al dintelui si nu vor depasi jumatate din grosimea varfului i.d. folosit. Structura restanta
intre santuri se indeparteaza cu i.d. pentru chanfrein, prelungind prepararea cat mai mult pe
fetele proximale fara a leza dintii vecini.
3. Slefuirea suprafetelor proximale urmareste desfiintarea zonei de cotact cu dintii
vecini, folosind un i.d. flacara, scurt, subtire si efilat. Deretentivizarea si paralelizarea peretilor
se realizeaza cu suprafetele axiale ale unui i.d. pentru chanfrein.
Zona terminala gingivala trebuie sa fie in cotinuarea celei de pe fata P avand aceeasi
conformatie.
4. Prepararea santurilor proximale se face cu freze din carbid-tungsten cilindroconice cu varf plat. Se marcheaza cu un creion pe suprafata ocluzala, conturul viitorului sant.
Se schiteaza santul la o adancime de 1 mm. Tinand freza paralel cu axa de insertie se
prelungeste santul initial pe jumatatea distantei pana la colet.
La nivelul PM, primul sant se prepara pe fata meziala.
5. Prepararea santului orizontal pe suprafata ocluzala, se face cu freza cilindroconica cu varf plat. Santul se plaseaza pe versantul P al cuspidului V si uneste cele doua santuri
proximale. Forma santului este de treapta.
6. Crearea unui bizou terminal de 0,5 mm, de-a lungul zonei vestibulo-ocluzale se
realizeaza cu ajutorul unui i.d. in forma de flacara sau al unei pietre montate cu granulatie fina.
12

Bizoul se va prelungi mezial si distal pierzandu-se in peretii V ai santului. Cu aceasta ocazie se

rotunjesc unghiurile cuspidiene M si D.
LP.7

13

LP. 8
Preparatia dentara pentru inlay clasa I, a II-a, a III-a, a IV-a, a V a

Prepararea unei cavitati de clasa I pentru inserarea unei incrustatii

Prepararea cavitatii ocluzale se realizeaza cu o freza cilindro-conica aplicand-o initial la
nivelul unei fosete de pe suprafata ocluzala. Dupa ce s-a inceput excizia, operatiunea se
continua de-a lungul santului central al suprafetei ocluzale.
Se includ apoi in preparare toate santurile existente la nivelul suprafetei ocluzale,
realizand cavitatea cu o adancime de aprox. 1,5 mm si o latime de aprox. 1mm.
Se va evita lezarea crestelor marginale. Apoi se va netezi peretele pulpar. Se fac extensii
moderate de la nivelul santurilor V si orale, preparatia avand aspect caracteristic de coada de
randunica la capatul mezial, respectiv distal al preparatiei.
Urmeaza bizotarea muchiei marginale cu un instrument diamantat in forma de flacara si
finisarea cu o freza din carbura de tungsten de aceeasi forma.
In cazul incrustatiilor integral ceramice peretii axiali ai cavitatii trebuie sa fie usor mai
divergenti dinspre peretele pulpar inspre suprafata ocluzala, decat in cazul prapararilor pentru
inlay-uri turnate cand divergenta este de doar 60-100, favorizand retentia.
Marginile ocluzale ale cavitatii preparate pentru inlay integral ceramic nu se bizoteaza,
pentru a evita posibilitatea fracturarii marginilor subtiri ale incrustatiei in momentul inserarii
acesteia.
Unghiurile interne in cazul preparatiilor pentru incrustatii integral ceramice trebuie
rotunjite spre deosebire de cele metalice, cand ele sunt ascutite si accentuate.
Pentru realizarea acestor unghiuri interne rotunjite se recomanda utilizarea unui i.d.
cilindro-conic cu varf plat si unghiuri rotunjite ce prezinta doua tipuri de granulatii diferite.
Prepararea unei cavitati de clasa a II-a pentru inserarea unei incrustatii
Incrustatiile proximo-ocluzale se indica la PM sau M ce prezinta carii de marime redusa
sau obturatii anterioare care reclama o restaurare ce cuprinde doua suprafete: M si ocluzala
sau D si ocluzala. Incrustatia se confectioneaza din materiale mai rezistente (aliaje, ceramica,
mai rar materiale compozite).
Dislocarea incrustatiei spre spatiul interdentar se previne prin retentia in coada de
randunica preparata ca la obturatiile de clasa a II-a. prepararea cavitatii de retentie se face ca
si la cavitatile de clasa I pentru inlay.
Peretii axiali vor forma cu planseul cavitatii un unghi obtuz, asigurand o divergenta de
0 0
5 -6 . Unghiul format de peretele cavitatii cu suprafata dintelui este de obicei de 90-95 0. Se
bizoteaza in unghi de 450.
Prepararea cavitatii de retentie se realizeaza cu o freza cilindro-conica aplicand-o initial
la nivelul unei fosete de pe suprafata ocluzala. Dupa ce s-a inceput excizia, operatiunea se
continua de-a lungul santului central al suprafetei ocluzale, mentinand instrumentul in
directia unde se deplaseaza piesa. Se urmaresc toate santurile existente la nivelul suprafetei
14

ocluzale, realizand apoi cavitatea cu o adancime de aprox. 1,5 mm. Conturul marginal al
cavitatii nu trebuie sa fie situat in zona contactelor ocluzale.
In scopul asigurarii unei stabilitati maxime, peretele pulpar trebuie sa fie plan, la o
adancime egala si perpendicular pe axa de insertie a prepararii.
Se continua cu conformarea cavitatii verticale care se prepara neretentiva. Cavitatea
proximala se extinde V si O pana in punctual in care se desfiinteaza contactul cu dintele
adiacent. Se creeaza unghiurile V si O pentru a definitiva cavitatea. Muchia dintre peretele
pulpar si parapulpar se bizoteaza pentru a permite o adaptare corecta.
Peretele gingival poate fi conformat in unghi drept cu peretele pulpar sau putin inclinat
spre interior.
Se bizoteaza apoi peretii V si O ai cavitatii verticale cu ajutorul unui i.d. in forma de
flacara.
Prepararea unei cavitati de clasa a III-a pentru inserarea unei incrustatii integral
ceramice
In cazul acestor tipuri de restaurari este utila limitarea extinderii prepararii de pe fata V
in vederea mentinerii esteticii. Enumeram doua indicatii particulare de restaurare a cavitatii
de clasa a III-a cu incrustatii integral ceramice: o restaurare masiva de amalgam sau compozit
aplicat prin tehnica directa la nivel mezio sau disto-oral al unui canin care perturba pe langa
estetica si relatiile de contact cu dintele adiacent; cea de-a doua la nivelul unor margini
incizale puternic subminate sau a unor suprafete proximale pe incisiv, imbunatatind estetica
si evitand potentialele fracturi.
Prepararea cavitatii incepe dinspre suprafata orala cu ajutorul unei freze din carbura de
tungsten in forma de para care asigura accesul. Se continua apoi cu un i.d. care va extinde
cavitatea de acces in directie incizala sau gingivala, fara a desfiinta aria de contact proximala.
Orice portiune de smalt nesustinuta la nivelul ariei de contact este indepartata cu
ajutorul unei freze din carbura de tungsten de forma conica, iar peretii gingivali si incizali
sunt finisati cu ajutorul aceleiasi freze din carbura de tungsten.
Este esential ca prepararea sa nu se extinda incizal, gingival sau pulpar mai mult decat
este absolut necesar pentru indepartarea leziunilor carioase si realizarea unei axe de insertie.
Forma conturului trebuie sa fie realizata in functie de: extinderea leziunii, necesitatea
realizarii unei axe de insertie-dezinsertie favorabile, necesitatile tehnice care faciliteaza
realizarea in laborator a incrustatiei.
Prepararea unei cavitati de clasa a IV-a pentru inserarea unei incrustatii integral
ceramice
In cazul unei incrustatii de clasa a IV-a, incrustatia va inlocui tesutul dentar de la nivel
incizal si/sau proximal cu restaurarea unghiului incizal.
Prepararea implica atat indepartarea tuturor leziunilor carioase cat si netezirea liniei de
fractura perpendicular pe suprafetele V si O ale dintelui. Ulterior, la nivelul suprafetei V se
va realiza un bozou larg sau daca smaltul permite se va realize un chanfrein. Suprafata orala
este preparata fara prag sau intr-un minichanfrein la nivelul F maxilari.

15

LP. 9
Preparatia dentara pentru fateta vestibulara din ceramica
Procedeul de fatetare sau tehnica fatetelor urmareste ideea sacrificiului minim de tesut dentar
sanatos, in situatia efectuarii unor corecturi estetice in zona frontala.
Fatetele vestibulare sunt practic jumatati de coroana care inlocuiesc smaltul dislocat de pe fata
vestibulara.
1.Slefuirea marginii incizale
Reducerea marginii incizale trebuie sa asigure o grosime de 1 mm ceramicii. Ca urmare, atunci
cand dimensiunea verticala a restaurarii finale va fi cu 0,5 mm mai lunga decat a dintelui, slefuirea
reductionala a marginii incizale va fi doar de 0,5 mm.
Cand dintele se doreste a fi alungit cu 1 mm, se va rotunji doar marginea incizala si se va crea o
linie terminala.
Forma de cap-la-cap a liniei terminale asigura grosimea suficienta ceramicii la margini, pentru a
preveni fracturarea restaurarii. Linia terminala va fi usor inclinata spre gingival (la aproximativ 75 fata
de suprafata vestibulara). Astfel creste rezistenta la deplasarea vestibulara a restaurarii in urma oboselii
pe termen lung a rasinii compozite.
Se realizeaza santuri de orientare la nivelul marginii incizale cu un i.d. cilindric. Santurile de
orientare sunt unite folosind i.d. cilindric pentru a stabili pozitia finala a marginii.
Conturul incizal al dintelui, privind dinspre fata vestibulara, trebuie sa fie identic cu conturul
incizal al viitoarei restaurari, minus 1 mm ce s-a slefuit. Se asigura astfel o grosime egala portelanului.
Muchiile incizale trebuie rotunjite pentru a reduce stress-ul intern al restaurarii.
2. Slefuirea reductionala vestibulara
O slefuire de aprox. 0,5-0,7 mm este suficienta pentru cei mai multi dinti maxilari, si 0,3 mm
pentru dinti mai mici, cum ar fi incisivii mandibulari.
O grosime insuficienta a smaltului in treimea gingivala a dintelui poate sa necesite o preparare mai
conservativa a acestuia. Uneori este necesara prepararea si in dentina, dar va fi sub 50% din suprafata
totala. Linia terminala, in intregime, trebuie sa se situeze in smalt, pentru a nu aparea probleme la fixare.
Cu ajutorul unui i.d. cilindric se traseaza la nivelul suprafetei vestibulare santuri de orientare care
apoi sunt unite pentru a realiza o reducere uniforma la nivelul suprafetei vestibulare.
3. Slefuirea la nivelul suprafetei proximale
Linia terminala proximala este de preferat sa fie sub forma de chanfrein, cu exceptia situatiei de
diastema, cand va avea forma de pana.
Zona de contact proximal cand diferenta de culoare intre dintele care este situat distal de
preparare si restaurare este minima, linia terminala proximala in chanfrein va fi plasata usor vestibular
cca. 0,2 mm- de zonele de contact ale dintilor adiacenti.
Zona de sub punctul de contact nu este vizibila cand dintele este privit dinspre fata V si de
aceea adesea este preparata insuficient sau deloc. Din pozitie oblica devine insa vizibila si impune
prepararea acestei zone.
Slefuirea la nivelul liniei terminale gingivale.
In toate cazurile se prefera terminatia in chanfrein. Liniile terminale supragingivale ofera aceleasi
avantaje ca si liniile terminale proximale care se termina V fata de zonele de contact.
In plus amprentarea este mai facila cand zona terminala este situata supragingival decat intr-o
pozitie subgingivala.
16