RECONSTITUIREA

CORONARĂ PRIN
INCRUSTAŢII (INLAY)
Definiţie: inlay-urile sunt proteze fixe unidentare realizate
în laborator şi cimentate ulterior în cavităţi special
preparate în prealabil, reconstituind astfel morfologia
afectată de unele leziuni ale coroanelor dentare, în special
carii, în condiţii superioare obturaţiilor.
Avantajele inlay-urilor din aliaje
metalice
◦ - refac corect morfologia ocluzală
◦ - refac corect proximal: punctul de contact, ambrazura ocluzală şi cea parodontală
◦ - protejează smalţul prin acoperirea zonelor bizotate cavo- superficiale
◦ - pot proteja unii cuspizi periclitaţi, prin acoperirea acestora
◦ - sunt rezistente, fiabile
◦ - sunt neutre chimic şi biologic
 Dezavantaje:
◦ - sunt exigente privind execuţia clinică şi tehnică
◦ - au un anumit grad de periclitare a dintelui respectiv, mai ales la premolarii cu pereţi restanţi subţiri

Indicatii:
- reconstituire morfo-funcţională a dinţilor afectaţi de carii mai puţin extinse sau puţin
profunde
- retentori (elemente de agregare) pentru punţi de întindere mică
- imobilizarea dinţilor parodontotici
- sprijin pentru proteze scheletate (lăcaş în inlay pentru pinten)
-refacerea ocluziei funcţionale sau prevenirea disfuncţiilor ocluzale
Contraindicaţiile relative ale
inlay-urilor
◦ - procese carioase prea extinse
◦ - predispoziţie marcată la carii
◦ - pe dinţi depulpaţi, care sunt mai friabili
◦ - igienă bucală deficitară
◦ -retentori pe stâlpi terminali sau intermediari în edentaţii intercalate întinse
◦ -tineri sub 18 ani
◦ - ocluzii nefavorabile
Clasificarea inlay-urilor
◦ A. După materialul din care se confecţionează: metalice, ceramice, compozite, polisticle, combinate
◦ B. După aspect : fizionomice, nefizionomice, semifizionomice
◦ C. După complexitate: simple, compuse
◦ D. După acces (Le Huche):simplu, dificil
◦ E. După clasificarea cavităţilor elaborată de Black (1891): clasa I, II, III, IV, V
◦ F. După clasificarea lui Hess a cariilor: A,B,C,D,E
◦ G. Clasificarea inlay-urilor după topografie: M, D, V, O
Prepararea cavităţilor pentru
inlay- ETAPE
◦ - deschiderea cavităţii
◦ - exereza dentinei afectate
◦ - extensia preventivă
◦ - asigurarea rezistenţei pereţilor
◦ - asigurarea retenţiei
◦ - bizotarea marginilor
◦ - verificarea cavităţii, retuşarea
Cavitatea ocluzală (clasa I Black , A I Hess)

◦ Deschiderea cavităţii- cu freze globulare sau fisura- actioneaza axial spre cavitate
◦ Exereza dentinei afectate – se face cu freze globulare mai mari
◦ Extensia preventivă = definitivarea conturului
◦ Asigurarea rezistenţei pereţilor cavităţii-Prepararea unor unghiuri uşor rotunjite la locul de
întâlnire între peretele pulpar (orizontal) al cavităţii şi cei verticali, contribuie de asemenea la
asigurarea rezistenţei pereţilor.
◦ Asigurarea retenţiei şi stabilităţii – se realizează prin prepararea cu freze cilindrice a pereţilor
verticali aproape paraleli, doar cu 2 - 4˚ divergenţă spre ocluzal, pentru a permite inserţia
◦ Bizotarea marginilor cavităţii se face obligatoriu la inlay-ul metalic ocluzal, cu o înclinaţie de 45˚
faţă de axul de inserţie şi pe 1/3 - 1/2 din grosimea smalţului.
◦ Verificarea cavităţii În final cavitatea ocluzală realizată şi numită “casetă simplă” , are teoretic o
formă de paralelipiped cu 5 pereţi: V, O, M, D, Pulpar
Clasa a II-a Black pentru inlay
◦ a) Dacă leziunea este situată pe faţa mezială lângă un spaţiu edentat, nu prea aproape de faţa ocluzală, se
poate prepara o casetă simplă mezială cu 5 pereţi: vestibular, oral, ocluzal, gingival şi axial (parapulpar).

◦ b) Caseta simplă proximală deschisă ocluzal: Este o modalitate utilizată obligatoriu pentru acces în cavitate,
în toate cavităţile proximale distale, dar şi în cele meziale cu dintele adiacent prezent, chiar dacă plafonul
(peretele ocluzal ) este gros

◦ Se prepară o casetă simplă verticală cu 4 pereţi: 3 verticali: vestibular, oral, şi axial ( parapulpar) şi unul
orizontal (peretele gingival).
◦ Peretele gingival poate fi înclinat puţin spre interior, în scopul creşterii stabilităţii inlay-ului.
◦ Peretele axial trebuie să fie uşor convergent (2-4˚) cu axul dintelui, înspre ocluzal, în vederea inserţiei.
◦ Pereţii vestibular şi oral sunt divergenţi între ei spre ocluzal, pentru inserţie şi convergenţi spre dintele
adicent, pentru retenţia orizontală (după Black).
c) Caseta dublă (cavitate compusă)
◦ - este modalitatea cea mai utilizată de preparare a unei cavităţi de clasa a II-a Black, realizând două
casete unite :
◦ - una proximală, verticală
◦ - una ocluzală, orizontală
◦ Forma retenţiei (casetei) ocluzale - poate fi diferită în funcţie de starea feţei ocluzale ( carii,
fisuri, gropiţe) şi anume: coadă de rândunică, trapez cu baza mică spre proximal, Y, T,dublu T, F,
cârlig, treflă etc.
◦ Istmul casetei duble ocluzo-proximale este locul îngust de unire a celor două casete, în dreptul
treptei centrale. Clasic se recomandă ca lăţimea istmului să fie de 1/3 din diametrul ocluzal.
◦ Treapta centrală trebuie şi ea rotunjită fin, pentru a nu periclita modelul, macheta sau inlay-ul .
Cavităţile (inlay-urile) MOD =
inlay “în şa”
◦ Pereţii periclitaţi se scurtează, pentru a-i proteja prin metalul care-i va acoperi. Proteza fixă
unidentară astfel realizată are caractere şi de inlay („în”) şi de onlay („pe”), de aceea este numită şi
inlay-onlay sau chiar overlay. Alţii le numesc onlay 3/5.
◦ La prepararea cavităţilor MOD se foloseşte deseori tehnica “slice”, cu convergenţă corespunzătoare
(2 - 4˚) spre ocluzal.
Cavităţile de clasa a III- a şi a IV-
a Black
Cavităţile de clasa a V- a (de
colet)
◦ Cavitatea preparată va avea de obicei un aspect reniform (de rinichi) privită vestibular. Baza cavităţii
( peretele parapulpar ) se realizează convex, nu plan, pentru a nu periclita camera pulpară .
◦ Unghiurile formate de peretele parapulpar cu ceilalţi pereţi vor fi puţin mai mari de 90˚. Retenţia nu
va fi foarte bună, din cauza adâncimii reduse a cavităţii, solicitarea este însă redusă în această zonă.
Se pot totuşi realiza două puţuri dentinare, de preferat la extremităţile cavităţii, pentru a realiza un
pinlay.
Accidente si complicaţii după
aplicarea inlay-urilor Descimentarea. Cauze posibile:
- pereţi verticali prea divergenţi
◦ Caria secundară. Cauze: - adâncime prea mică
◦ - indicaţie greşită ( cariopredispoziţie, igienă - planşeu concav al cavităţilor de
deficitară) clasa I
◦ - lipsa extensiei preventive - pereţi pulpari şi gingivali înclinaţi
înafară la cavităţile de clasa a II-a
◦ - contracţii ale machetei
- retenţia ocluzală ineficientă sau
◦ - contracţii la turnare, prelucrare neglijentă (mai rar ) fracturarea ei la inlay-
◦ - margini fragile urile ocluzo-proximale
◦ - bizotare incorectă - inexactităţi
- cimentare defectuoasă
◦ - brunisare
Fractura neefectuată sau incompletă
dintelui:
- pereţi subţiri
- pereţi prea verticali ( inserţie forţată)
- cuspizi neprotejaţi
Mortificări pulpare:
- coafaje nereuşite
- şlefuiri incorecte (fără răcire, cu freze uzate, prea aproape de pulpă).