Criterii succes - esec in

realizarea incrustatiilor
Butnaru Alexandra
Zanoaga (Afloarei) Crina
Banu Miruna
Popovici Veronica
Turcanu Elena
Prof. Dr. Norina Forna
Cuprins
Introducere

Definitie

Indicatii

Contraindicatii

Avantaje

Dezavantaje

Concepte de bază pentru succesul realizării incrustațiilor

Accidente și complicații
Introducere
Un Inlay sau Onlay este o restaurare mult mai conservatoare pentru dinte decât o
obturație metalică sau chiar o coroană. În timp ce obturațiile tradiționale pot
reduce rezistența dinților cu până la 50%, Inlay-urile și Onlay-urile realizate din
porțelan de înaltă rezistență sau sisteme compozite (ADORO), pot crește efectiv
rezistența dinților cu până la 75%, cu o durată de 10 până la 30 de ani.
Onlay-urile sunt folosite pentru restaurări mari. Ele acopera unul sau mai multe
cuspizi ai unui dinte. Onlay-urile sunt indicate în situațiile în care este necesară o
reconstrucție substanțială. Cu toate acestea, mai mult din structura dintelui poate fi
conservată în comparație cu plasarea unei coroane.
 Clasificare dupa materialul din care sunt confectionate
Aliaje cu un continut ridicat de aur Mase ceramice Mase compozite

De necessitate: Au-Pd-AG ; Ag-Pd

Conform MARZOUK:

Clasa I:
• Aliaje pe Clasa a II-a:
bază de aur și • Aliaje cu
platină conținut
scăzut de aur
(conținut de Clasa a III-a:
aur <50%) • aliaje pe bază
de paladiu
fără aur Clasa a IV-a:
• aliaje pe bază
de nichel- • Ceramică
crom modelabilă
turnata
Conform specificatiei ADA nr. 5:
Tip 1 (moale)
pentru restaurări supuse unor solicitări foarte ușoare, cum ar fi incrustațiile

Tip 2 (mediu)
pentru restaurări supuse unor solicitari moderate, cum ar fi onlay-urile

Tip 3 (dur)
pentru situații de solicitari de nivel ridicat, inclusiv onlay-uri,
corone și proteze parțiale fixe de scurtă durată

Tip 4 (extra dur)

pentru solicitari extrem de ridicate, cum ar fi stâlpi
endodontici, proteze parțiale fixe și proteze parțiale amovibile
Defintie
Proteze fixe unidentare realizate în
laborator si cimentate ulterior in
cavități special preparate în
prealabil, reconstituind astfel
morfologia afectată de unele leziuni
ale coranelor dentare, în special
carii, în condiții superioare
obturațiilor.
Prepararea și plasarea Inlay-urilor și Onlay-urilor, in
cavitatea orala, este un proces în mai multe etape, care
implică:

• Prepararea cavitatii (de exemplu, îndepărtarea cariilor).

• Luarea unei amprente a cavitatii preparate.
• Realizarea Inlay-ului sau Onlay-ului într-un laborator
dentar sau cu echipamente speciale (CAD/CAM).

• Cimentarea restaurării in cavitatea preparata.

Dacă un cabinet dentar are echipamentul corespunzător
(CAD/CAM), acest lucru se poate face într-o singură vizită
la medicul stomatolog.
Insa daca nu dispune de echipament (CAD/CAM), un Inlay sau un Onlay temporar este cimentat provizoriu pe
dintele pregătit în timp ce pacientul așteaptă ca restaurarea finala să se întoarcă de la un laborator dentar.
Materiale precum aurul, rășina compozită sau ceramica pot fi folosite pentru a crea inlay-uri sau Onlay-uri.

Materialul ales poate influenta aspectul estetic, rezistență, durabilitate și cost.

Materialul folosit joacă un rol major în a determina durata de viata a acestor restaurări, deoarece unele sunt mai
dure și mai bine tolerate decât altele.
Alți factori care influențează longevitatea unui Inlay/Onlay includ rezistența dintelui care este tratat, suprafata
ocluzala inclusa in restaurare si expusa fortelor masticatorii și educatia si dorința pacientului de a menține igiena
orală și de a avea examinări regulate.

După cum am menționat anterior, aplicațiile clinice ale Inlay-urilor și Onlay-urilor sunt cu adevărat
impresionante, deoarece cu o restaurare minim invazivă, reușim un rezultat bio-estetic perfect.
Indicatii -reconstituire morfo-
funcțională a dinților afectați
de carii mai puțin extinse
sau mai puțin profunde

- retentori( elemente de
agregare) pentru punți de - imobilizarea dinților
întindere mică, cavități parodontotici
ocluzo-proximale

- Refacerea ocluziei
-sprijin pentru proteze
funcționale sau prevenirea
scheletate
disfuncțiilor ocluzale.
Contraindicații

-procese carioase prea extinse sau profunde

-predispoziție marcata la carie

-pe dinți depulpați care sunt mai friabili

- igienă bucală deficitară

- retentori pe stâlpi terminali sau între mediariin edentații intercalate întinse

-tineri sub 18 ani ,când prepararea poate periclita camera pulpară mare

-ocluzii nefavorabile
 • Refac corect norfologia ocluzală
• Refac corect proximal :punctul de contact, ambrazura ocluzală și cea parodontală
• Protejează smalțul prin acoperirea zonelor bizotate cavo-superficiale
• Avantaje
Pot proteja unii cuspizi periclitați,prin acoperirea acestora
• Sunt rezistente, fiabile
Avantaje • Sunt neutre chimic și biologic

• Sunt exigente privind execuția clinicăsi tehnică

• Au un anumit grad de periclitare a dintelui respectiv, mai ales la premolarii cu pereți
restanți subțiri.
Dezavantaje
 Concepte de bază pentru succesul realizării incrustațiilor

Anumite principii de preparare a dintilor bazate pe

proprietatile materialelor au fost sugerate in literatura.
Designul preparatiei este influentat de materialul care
va fi folosit, metoda de fabricare si abilitatea de a
cimenta restaurarea. Principiile de preparare a inlay-
urilor ceramice difera de principiile de preparare a
inlay-urilor din aliaje.

Multi autori au sustinut ca o reducere de 1,5 mm la nivelul

fetei ocluzale este necesara in cazul incrustatiilor ceramice,
pentru a asigura rezistenta lor.In cazul utilizarii materialelor
monolitice precum zirconiul, aceste dimensiuni pot fi reduse.
Este recomandata o grosime uniforma a portelanului, iar o
grosime mai mare de 2,5 mm ar putea chiar sa reduca
rezistenta restaurarii. In cazul unei cavitati foarte profunde,
este de preferat utilizarea unei obturatii de baza sub inlay-ul
ceramic. Rasina compozita are rezistenta si rigiditate
adecvata pentru a fi material de baza, in timp ce glass
ionomerul este prea flexibil si creste riscul fracturarii inlay-
ului.
 Ghid de preparare pentru restaurarile ceramice monolitice

Forma interna Forma externa

1.5 pana la 2 mm adancime Unghiul ocluzal al incrustatiei va fi de

90°

Muchii si unghiuri interne rotunjite Latimea istmului de 2 mm

Pereti axiali usor divergenti Reducere ocluzala de 2 mm in cazul

acoperirii cuspizilor

Reducere de 1 pana la 1,5 mm a peretului axial Marginile nu vor fi bizotate

 Accidente si complicații dupa aplicarea inlay-urilor
Caria secundară Decimentarea Fractura dintelui Mortificări pulpare

• Indicație • Pereți verticali prea • Pereți subțiri • Șlefuiri incorecte

greșită( cariopredisp divergenți • Pereți prea verticali (fără răcire, cu freze
oziție, igienă • Adâncime prea mică • Cuspizi neprotejați uzate, prea aproape
dificitară) • Planșeu concav al de pulpă)
• Lipsa extensiei cavităților de clasa I • Coafaje nereușite
preventive • Pereți pulpari și
• Contracții ale gingivali înclinați
machetei înafară la cavitățile
• Contracții la turnare, de clasa a II- a
prelucrare neglijentă • Retenția ocluzală
• Margini fragile ineficientă sau
• Bizotare incorectă fracturarea ei la
• Brunisare inlay-urile ocluzo-
neefectuată sau proximale
incompletă • Inexactități
• Cimentare
defectuasă
FRACTURA
Fracturile inlay-urilor au fost atribuite
prepararii inadecvate a dintilor, adaptarii
suprafetei ocluzale si a materialelor defecte.
Studii clinice au confirmat ca rezistenta la
fractura este mai scazuta in cazul cimentarii
cu ciment glassionomer fata de rasina
compozita. Alti factori care pot influenta
sunt marimea, localizarea, stress-ul ocluzal
si procedurile de cimentare.
Fractura portelanului a fost raportata ca
principalul motiv al esecurilor inlay-urilor
ceramice, deci ar trebui evitate fortele prea
mari aplicate asupra lor. In prezenta unor
tulburari ocluzale sau a unor parafunctii
(bruxism) exista un risc mai ridicat de Tipuri de fracturi
(A) Fractura care implica o mica portiune din structura coroanei dentare
fractura. (B) Fractura care implica o mica portiune din structura coroanei dentare si esecul coeziv al
restaurarii
(C) Fractura care implica structura dintelui, esecul coeziv si/sau adeziv al restaurarii si
implicarea radacinii dentare, defect care poate fi restaurant in asociere cu chirurgia
parodontala
(D) Fractura severa a coroanei si radacinii, la care este necesara extractia dintelui
 Adaptarea marginala se masoara de catre un
ADAPTAREA operator intr-un program de stereomicroscop,
in 12 puncte preselectate: 3 pe suprafata
In ciuda faptului ca initial se considera ca adaptarea meziala, 3 pe cea distala si 6 pe suprafata
ocluzala in cazul unui inlay MOD.
deficitara a inlay-urilor ceramice poate fi compensata
prin prezenta cimentului la marginile restaurarii, s-a
demonstrat ca o restaurare adecvata ca forma este
vitala pentru succesul pe termen lung. Studii
precizeaza ca spatiul dintre restaurare si dintele
preparat nu trebuie sa depaseasca 100 µm.

Adaptarea inlay-ului inainte de cimentare:

(A) Incidenta ocluzala
(B) Incidenta meziala
(C) Incidenta distala

Masurarea adaptarii marginale la stereomicroscop Lava

Ultimate Inlay a suprafetei distale
INTEGRITATEA MARGINALA
Toate sistemele ceramice inlay sunt subiectul unor
deteriorari ale zonelor marginale de-a lungul timpului.
Numeroase studii au raportat adaptare marginala
deficitara dupa un an sau doi de la cimentare, datorita
uzurii cimentului.

UZURA CIMENTULUI
Cand sunt polimerizate optim, cimenturile pe baza de rasina sunt
practic insolubile in fluidele orale. Totusi, exista studii care arata
uzura cimentului in jurul inlay-urilor, in special in primul an
dupa cimentare. Proprietatile ideale ale unui ciment utilizat in
cimentarea inlay-urilor ceramice sunt: volum mare al fractiei de
umplutura, distributia particulelor de dimensiune mica, grad
ridicat de conversie a matricei polimerice.
ADEZIUNEA
Adeziunea portelanului la structura dentara imbunatateste rezistenta la fractura si reduce stress-ul. Unele studii au
sugerat ca formarea unui gol intre dentina si ciment este inevitabila, datorita stress-ului polimerizarii.
In adeziunea unui inlay ceramic, izolarea corespunzatoare este necesara. Utilizarea digai este foarte recomandata.
Preparatia se lustruieste, se clateste si se usuca. Suprafata interna a restaurarii este apoi gravata acid, dupa care
este din nou clatita si uscata. Un agent de cuplare silan este aplicat pe suprafetele gravate si lasat sa se usuce.
Recomandarile pentru timpul de aplicare a silanului variaza de la 30 de secunde la 2 minute.
Utilizarea teflonului interproximal este un mod util de a proteja dintii adiacenti. Dupa aplicarea cimentului pe
baza de rasina se aplica inlay-ul. Materialul in exces este indepartat. Se fotopolimerizeaza si se indeparteaza orice
alta urma de ciment. Se evalueaza ocluzia, se ajusteaza, daca e necesar si se lustruieste suprafata.
Aplicarea silanului pe suprafata dintelui Aplicarea silanului pe suprafata interna a Aplicarea cimentului
restaurarii
Aplicarea restaurarii pe suprafata dentara si sub actiunea unei presiuni optime are loc rufularea excesului de ciment

Fotopolimerizare Aspectul final al restaurarii cimentate

 Utilizarea unei benzi de
teflon pentru protejarea
dintilor adiacenti

Gravarea
acida

Uscarea
Aplicarea bondingului
 Gravarea acida si aplicarea
primer-ului la nivelul
restauratiei

Uscare cu aer Fotopolimerizare 10 secunde

Aplicarea cimentului Aplicarea restauratiei pe suprafata dentara

Indepartarea excesului de ciment Fotopolimerizare 40 secunde

HIPERSENSIBILITATEA
Hipersensibilitatea este, de obicei,
tranzitorie, dar exista situatii cand
este necesara inlocuirea restaurarii.
Printre simptomele tipice se enumera
si aparitia unei dureri ascutite, bine
localizata, ce apare la presiuni, la
rece sau la utilizarea atei dentare. Au
fost propuse diverse mecanisme care
sa explice acest fenomen: miscarea
hidrodinamica a fluidului in tubulii
dentinari, cand golurile la interfata
ciment-dentina sunt comprimate in
timpul masticatiei; gravarea acida a
dentinei, care duce la o crestere a ACUMULAREA PLACII, GINGIVITA SI CARIILE
permeabilitatii dentinei; contractia de SECUNDARE
polimerizare a compozitului; trauma Cresterea rugozitatii datorita adaptarii ocluzale duce la
din timpul prepararii cavitatii;
cresterea acumularii de placa bacteriana. Cresterea
desicarea dentinei; toxicitatea
acumularii de placa bacteriana la interfata compozit-
monomerilor compoziti.
dinte creste riscul dezvoltarii de carii secundare.
Concluzie :

Incrustatiile sunt o metoda conservatoare si estetica de a restaura dintii, cu o rata de succes pe termen lung
ridicata, in cazul respectarii principiilor de preparare si cimentare. Nerespectarea acestor principii duce, cel
mai frecvent, la fractura inlay-ului sau a dintelui.