COROANA METALICĂ PARŢIALĂ

Onlay-ul
 Onlay

• Definiţia:,
Definiţia este o proteza fixă unidentară metalică
turnată, care se agregă extrinsec la coroana unui
dinte pregătit in aşa fel, încât faţa lui vestibulară
rămâne liberă, iar pe feţele proximale sunt realizate
retenţii suplimentare, sub formă de şanţuri, pentru
a compensa lipsa acoperirii (încercuirii) totale.
Clasificarea: se face in general după numărul de feţe
ale dintelui în cauză, acoperite de onlay :
• onlay 3/4 la incisivi şi canini
• onlay 4/5 la molari şi premolari
• Aliajele:
Aliajele nobile (seminobile) sau nenobile, din
care se pot realiza turnături de precizie, de
duritate medie, pentru a permite brunisarea
marginală.
 Avantajele onlay-ului:
• fizionomic: - se păstrează intacte, feţele vestibulare,
greu de imitat prin alte materiale
• profilactic:
- contact mai redus cu parodonţiul marginal,
zonele marginale sunt vizibile, controlabile, putându-
se depista şi obtura eventualele carii
 Avantajele onlay-ului:
• mecanic: adaptarea .(inserţia) mai uşoară la
cimentare, prin lipsa efectului hidraulic.
• biologic: -posibilitatea testării vitalităţii dintelui, pe
faţa vestibulară liberă
-economia de substanţă dentară
 Dezavantaje:
• relativ dificil de realizat clinic şi tehnic
• un anumit risc de carii marginale
• riscul de a deschide camera pulpară prin prepararea
şanţurilor, sau de a apărea ulterior afectiuni pulpare
• retentivitate mai redusă decât a coroanelor de
acoperire totală
• o anumită vizibilitate a metalului
 Indicaţii:

• retentor pentru punţi de întindere mică

• element de ancorare pentru proteze scheletate
• solidarizarea unor dinţi mobili
• extrem de rar la restaurarea unor dinţi cu leziuni
coronare: ex: abrazia cuspidului canin, care a alterat
protecţia canină
• pe dinţi integri, neafectaţi de carie sau de alte
leziuni
 Indicaţii:
• mai ales pe C, PM, Ic superiori
• recent se aplica şi pe molari
• pe dinţi lungi, cu margine incizală mai lată, cu faţa
vestibulară relativ dreptunghiulară
• pacienţi cu igienă bucală corespunzătoare
 Contraindicaţii:
• pe dinţii cu carii, care nu pot fi incluse în preparaţie,
• pe dinţi depulpaţi - fragilităţii dentare crescute şi a
discromiei care va apare în timp,
• pe dinţi mici, scurţi, subţiri, înguşti
• pe dinţi triunghiulari sau globuloşi
• dinţi cu zona cingulo-gingivală cu înălţime mică
 Contraindicaţii:

• axul dintelui nefavorabil (neparalel) faţă de celălalt

stâlp de punte
• volum mare al camerei pulpare (la tineri)
• predispoziţia pacientului la carii
• igienă bucală defectuoasă
• dinţi cu distrofii, displazii, discromii, ocluzii adânci,
ocluzii inverse
• în edentaţii întinse
 Prepararea incisivilor şi caninilor pentru onlay
Primele onlay-uri s-au realizat pe dinţii anteriori, din
motive fizionomice.
• Marginea incizală se şlefuieşte oblic spre palatinal,
în unghi de 45" cu axul dintelui, în aşa fel încât să nu
reducem din înălţimea feţei vestibulare.
 Feţele proximale
• Se desfiinţează micile convexităţi ale acestor feţe. Fetele
proximale vor deveni deci plane şi convergente spre oral
şi foarte puţin convergente (2") spre incizal.
• Limita metalului va fi vizibilă puţin în acest caz, dar există
avantajul comodităţii preparaţiei, posibilităţii de inspecţie
a adaptării onlay-ului la cimentare si ulterior, chiar de
către pacient.
• De asemenea este un avantaj şi faptul că joncţiunea
dento-protetică se află într-o zonă supusă igienizării, deci
este o plasare profilactică.
 Faţa orală
• se şlefuieşte ca pentru coroana turnată, cu cele
două zone: - cingulo-incizală concavă,
- cingulo-gingivala paralelă cu
1/3-mea mijlocie a feţei vestibulare.
Se creează un spaţiu de 0,7 mm, iar la locul de
contact cu antagonistul, de 1 mm.
 Pragul cervical

Se realizează deodată cu prepararea feţei orale

ingust de 0,5 mm,
mm de tip excavat, arc de elipsă sau
în unghi obtuz, plasat subgingival 0,3 mm la dinţii
insuficient de lungi, şi juxtagingival la cei înalţi.
Pragul se va prelungi pe feţele proximale până la
limita preparaţiei, deci va fi prag semicircular.
 Prepararea şanţurilor
• 3 santuri:2 verticale proximale ,1 orizontal
• Scop: de a suplini lipsa încercuirii totale, prin
nervurile metalice care vor culisa în aceste şanţuri,
mărind atât retenţia şi stabilitatea, cât şi rezistenţa
PFU.
• Paralelisme: pentru inserţia onlay-ului sau a punţii
cu un retentor onlay, este necesar ca şanţurile
verticale să fie paralele între ele (foarte puţin
convergente spre incizal), paralele cu axul dintelui,
cu zona cingulo-gingivală orală şi cu axul celuilalt
stâlp de punte.
punte
 Prepararea şanţurilor
• Dimensiunile şanţurilor (adâncime, lărgime, formă),
in funcţie de volumul dintelui, şanţurile vor avea 0,8
- 1 mm atât adâncime, cât şi lăţime, cu precizarea
că spre colet sunt mai puţin late şi mai puţin adânci
cu 0,2 mm faţă de incizal, ceea ce uşurează inserţia.
• Forma pe secţiune este semicirculară la cele
verticale şi triunghiulară la cel orizontal, cu
versantul oral mai scurt.
 Succesiunea realizării şanţurilor
Unii încep cu cel orizontal, alţii cu cele verticale.
• Şanţul orizontal, dacă se realizează primul, există
avantajul că poate fi plasat în mijlocul faţetei
incizale create prin şlefuire. De la extremităţile lui
vor începe cele verticale, deci în final vor avea forma
literei „U“.
Incepând cu şanţul orizontal, nu există riscul plasării
prea vestibular, ceea ce ar periclita muchia incizală
rămasă subţire.
• Şanţul orizontal are rol de sprijin şi de asigurare a
rezistenţei onlay-ului.
• Şanţurile proximale: extremităţile lor incizale
coincid cu şanţul orizontal, deci există un reper util
pentru plasarea frezei când se începe trasarea lor.
Recomandat la M să se realizeze întâi şanţul distal,
care este dificil de preparat, iar la PM şi C, cel
mezial, care este mai important pentru fizionomie.
 Preparări atipice:

pentru mărirea retentiei se pot realiza uneori, pe

dinţi mai voluminoşi, două şanţuri pe feţele
proximale.
 Prepararea PM superiori pentru onlay
• Onlay-ul pe PM este o coroană metalică parţială
4/5. Diferenţa faţă de I şi C este pregătirea fetei
ocluzale.
• Fata ocluzala se şlefuieşte ca pentru o coroană
turnată metalică (1,5 mm -homotetic), cu excepţia
versantului extern al cuspidului vestibular, care nu
se şlefuieşte. Limita preparaţiel se bizotează 0,5
mm.
• Şanţul orizontal se plasează pe versantul intern (oral) al
cuspidului vestibular, nu în şanţul intercuspidian.
• In acest fel şi şanturile proximale vor fi plasate mai spre
vestibular faţă de axul mijlociu al dintelui, deci va creşte
încercuirea şi implicit retenţia, Ele vor fi paralele cu axul
dintelui şi cu faţa orală deretentivizată.
• La colet: prag excavat, sfert de elipsă sau unghi obtuz, sub-
sau juxtagingival, semicircular mezio-oro-distal.
Fațetarea
 Faţetarea
Este o tehnică recentă în stomatologie, prin care se
tratează unele afecţiuni coronare ale dinţilor
naturali vizibili. Ea constă în fixarea cu tehnici
adezive, pe feţele vestibulare preparate, a unor
faţete fizionomice realizate de medic sau de către
tehnicianul dentar.
• Prin unele similitudini cu onlay-ul (acoperire
parţială), aceste faţete le putem considera ca fiind
coroane fizionomice parţiale (1/4).
Pentru faţetare - se şlefuieşte doar o faţă, cea vizibilă,
a unui dinte afectat, care are dinţii adiacenţi
prezenţi. Faţetarea este deci o alternativă modernă
la coroanele estetice, înlocuindu-le cu succes în
multe situaţii, având multe indicaţii comune (nu
toate), dar având avantaje în plus.
 Avantajele faţetării
• estetice: reabilitează fizionomia
• biologice: mai conservative, datorită şlefuirii mai
reduse şi contactului mai redus cu parodonţiul=
pericol mai mic pentru pulpă
• funcţional: nu modifică ghidajul anterior
• mecanic: pericol mai mic de a reduce rezistenţa
dintelui
• ergonomic: timp mai redus de lucru
• economic: mai ieftine pentru pacient
 Dezavantajele faţetării
• cer o bună manualitate (modelare, îmbinarea
culorilor)
• finisarea e imperfectă
• deteriorarea posibilă: alterarea culorii,
desprinderea
• vizibilitatea joncţiunii dento-protetice
• pot produce gingivite
Majoritatea acestor dezavantaje sunt însă proprii
metodei directe de realizare a faţetării, care este
din ce în ce mai mult înlocuită cu metoda indirectă,
mult superioară.
 Indicaţiile faţetării
• discromii: - după tratamente cu tetraciclină,fluoroza, prin cauze
alimentare,vârsta,dinţii depulpaţi
• fisuri în smalţ, fracturi mici ("aşchieri" ale smalţului)
• eroziuni dentare superficiale
• malpoziţii (oropoziţii, dinţi rotaţi)
• corectarea diastemei
• refacerea morfologiei incisivilor nanici (de obicei Inc lat sup)
• dinţii hipoplazici sau decalcifiaţi
 Contraindicaţiile faţetării
• igienă bucală precară
• respiraţie bucală, producând şi întreţinând gingivite
• Slefuire a dentinei pe o suprafaţă mare (adezivitate redusă,
toxicitatea gravării şi fixării, dacă nu este corect protejată)
• vestibulo-poziţii: ele necesită o şlefuire accentuată, până la
dentină
• leziuni coronare medii şi extinse (prin carii, fracturi,
eroziune etc.)
• ocluzii nefavorabile (cap - la - cap, adâncă,) bruxism
Adezivele recente, de excelentă calitate şi unele restricţii
respectate de pacient, pot elimina aceste ultime
contraindicaţii.
 Fazele fatetarii
• Examinarea preoperatorie
• Alegerea culorii
• Prepararea dintelui
• Amprentarea
• Protecţia preparaţiei, faţetarea provizorie
• Proba faţetei
• Cimentarea
 Examinarea preoperatorie
• Este necesară o examinare a dintelui.
• Dacă este indicată, pacientul informat.
El trebuie prevenit că este posibilă o discretă supraconturare
(la tehnica indirectă), că există şi unele insuccese (mai ales
la metoda directă), dar se pare că este o procedură de
mare succes.
• Se indică realizarea modelelor de studiu şi chiar a unor
fotografii color, care vor fi utile tehnicianului pentru
modelare şi realizarea culorii, şi ca document medico-legal.
 Alegerea culorii
• Alegerea culorii - este o etapă importantă, căci de
ea depinde rezultatul imediat al procedeului (cel
"în timp" depinde de calitatea fixării). Se
procedează ca şi la coroanele fizionomice.
• După ce s-a realizat faţeta, este extrem de greu a
se mai modifica culoarea. In caz de discromii
accentuate, va trebui realizată o faţetă mai
groasă, deci necesită şlefuirea mai accentuată,
impunând uneori depulparea.
 Prepararea dintelui
• Vestibular:
Vestibular se şlefuieşte în medie 0,5 mm,
mm dar
şlefuirea de obicei este mai redusă spre colet (0,3
mm) şi mai accentuată spre incizal (0,75 mm),
deoarece şi smalţul este mai subţire spre colet. O
altă raţiune pentru această şlefuire inegală este
faptul că spre gingival se aplică culori mai închise,
iar spre incizal mai deschise (zona cu culori mai
deschise a faţetei trebuie să aibă grosime mai
mare în cazul discromiilor accentuate, pentru a le
putea masca).
• Grosimea şlefuirii depinde şi de metoda de
realizare: pentru tehnica indirectă se şlefuieşte
0,30-0,75 mm,
mm dar pentru tehnica directă se
şlefuieşte mai puţin (0,2-0,3 mm).
• Şlefuirea urmăreşte configuraţia feţei vestibulare,
deci curburile (convexităţile) gingivo-incizale şi M-D.
• Proximal: şlefuirea se face, până la punctul de
contact, în vederea ascunderii joncţiunii dinte-
faţetă.
• Incizal: - pentru metoda directă, marginea incizală
rămâne indemnă, neşlefuită, faţeta compozită
aplicându-se strict pe faţa vestibulară.
• - pentru metoda indirectă, sunt trei
posibilităţi:
• a) Preparaţia feţei vestibulare se opreşte la 0,75
mm de marginea incizala.
• b) Preparaţia până la marginea incizală. Se
recomandă la incisivii cu margini incizale subţiri,
înguste. Există deci unele riscuri.
• c) Faţeta va reconstitui (acoperi) şi marginea
incizala, preparaţia terminându-se net (prag),pe
fata orala. Este indicată mai ales la cei cu ocluzie
deschisă, caz în care se pot repara şi fracturi mici
ale unghiurilor sau marginii incizale.
• La colet:
colet - se realizează un prag oblic sau excavat,
(chamfer), lat de aproximativ 0,3mm, juxtagingival.
Subgingival nu ar permite o bună izolare (cu diga),
uscare, adaptare şi prelucrare finală. Plasată
supragingival, joncţiunea faţetă-dinte ar fi vizibilă,
inestetică.
 Metoda directă de faţetare
Constă în realizarea sau aplicarea faţetelor imediat după
prepararea dintelui şi se poate face printr-o "furniruire" cu
materiale compozite, sau prin adaptarea şi fixarea, (tot cu
tehnici adezive), a unor faţete prefabricate.
• a) Fatetarea directă cu răşini compozite . La început au fost
folosite cele autopolimerizabile, dar in prezent se utilizează
numai cele fotopolimerizabile, caro oferă mai multă
comoditate (timp) şi precizie in modelare-ajustare.
 Fatetarea directă cu răşini compozite
Etape:
• Gravare acida +spalare
• Aplicare opacifiant
• Aplicarea compozitului
• finisare
 Avantajele metodei directe:
• se realizează într-o singură şedinţă
• culoarea poate fi realizată gradat
• suprafaţa este netedă şi se mai netezeşte prin utilizare
• se poate reface (repara) uşor
• este ieftină
Dezavantajele:
• aspectul estetic nu este întotdeauna redat corect (formă,
culoare,luciu)
• deteriorări mai frecvente
 b) Metoda directă cu faţete prefabricate
• faţete de forme, mărimi şi culori diferite, din PMMC, pe
cale industrială.
• Din trusa se alege una de morfologie (lungime, lăţime) şi
culoare adecvată şi se adaptează pe dinte (sau pe model)
prin şlefuire din faţa internă, şi prin încălzire şi presare. Se
fixează apoi pe dintele preparat tot prin tehnica adezivă.
Avantaje:
• necesită doar o şedinţă
• culoarea este adecvată
• luciul este perfect
Dezavantaje:
• se poate dezlipi
• apare cu timpul o coloraţie la joncţiunea faţetă-dinte
 Metoda indirectă de faţetare
• Constă în realizarea faţetelor în laborator, pe modelul
obţinut prin turnarea amprentei. Dezavantajul constă în
faptul că necesită două şedinţe.
• Faţete din materiale acrilice: - realizate cu tehnica de
confecţionare a unei coroane de acrilat, adaptate pe dinte.
• Fatete din compozite, auto sau foto. Le realizează
tehnicianul pe model, iar medicul le fixează prin tehnica
adezivă.
• Faţete din ceramică - este tehnica ce a înlocuit aproape
total pe cele precedente. Dintele preparat vestibular pe o
adâncime de 0,3-0,75 mm în smalţ, se amprentează.
• Amprentarea trebuie să fie precisă şi exactă. Se aplică un
şnur intrasulcular. Amprenta va fi arcadica, cu materiale
siliconate (unul vâscos şi unul fluid). Modelul se toarnă din
gips extradur. Uneori este necesar şi model antagonist.
• Protecţia preparaţiei, faţetarea provizorie
La dinţii vitali preparaţi, precum şi la pacienţii cu pretenţii
estetice deosebite, necesită o restaurare provizorie. Se
realizează o faţetare directă, cu compozit, fără agent de
cuplare sau gravare acidă, care de obicei rezistă 5-10 zile.
Dacă nu are retenţie, se poate face o gravare acidă pe o
zonă redusă a smalţului. Se va îndepărta uşor prin
desprindere cu un instrument ascuţit.
Proba faţetei constă în :
• verificarea extraorală,pe model: se controlează
integritatea, adaptarea marginală, conturarea
vestibulară. Pe faţa externă este glazurată, pe cea
internă este tratată (gravată) cu acid hidrofluoric
7%, în vederea creerii de retenţii pentru fixarea
adezivă.
• verificarea intrabucală: umectată cu apă pe faţa
internă, faţeta se aplică pe dinte, de care "aderă"
prin pelicula de apă. Se controlează adaptarea
marginală, conturul marginal, culoarea. Când sunt
mai multe faţete, se va preciza acum care este cea
mai bună ordine de aplicare, căci fixarea lor
definitiv se va face pe rând, câte una.
• Testarea compozitului de fixare. Faţeta ceramică
este subţire şi monocromatică. Nuanţele diferite
necesare spre colet şi incizal vor fi obţinute fie prin
culori diferite ale compozitului de fixare (întâi se
testează), fie prin "pictarea" faţetei.
De obicei spre colet se folosesc culori mai Închise
(galben sau maro), iar spre incizal mai deschise, mai
albastru.
Aplicându-se pe dintele negravat şi fără
fotopolimerizare in această fază de testare, la
nevoie se poate schimba adezivul-opac pană ce
obţinem rezultatul dorit.
• Fixarea definitivă.
Se face gravarea acidă a smalţului dintelui ca la
metoda directă.
Se aplică compozitul de culoarea aleasă, pe faţa
internă a faţetei.
Diga şi matricea de celuloid vor contribui la
prevenirea gravării dinţilor adiacenţi şi uşurează
finisarea proximală.
Presarea faţetei, se fotopolimerizeaza 10 secunde,
apoi se îndepărtează surplusul de material: incizal,
proximal şi coletal, apoi fotopolimerizarea completă
• Finisarea - Interdentar se face cu benzi abrazive
fine, iar gingival, cu freze diamantate efilate, cu
granulaţie fină şi foarte fină.
Se va face finisarea şi în zona incizală, apoi se
lustruiesc toate zonele ajustate cu discuri de hârtie
sau cu vârfuri de gumă moale. Când s-a reconstituit
şi marginea incizală, se verifică şi ghidajul anterior
(propulsia şi poziţia de cap la-cap).
• Verificarea adaptării şi finisării: se face cu sonde
fine, iar proximal cu fire de mătase, care trebuie să
alunece, să nu agate. Nişa parodontală trebuie să
fie liberă, punctul de contact cvasinormal.
Recomandări pentru pacienţi:
• timp de 24 de ore să nu consume alcool, să nu facă
duşuri bucale medicinale
• să evite pastele de dinţi şi soluţiile suprafluorurate
(care ar dăuna luciului glazurii)
• să evite incizia alimentelor fine
• să elimine obiceiurile vicioase de a interpune
obiecte dure între dinţi (creion, pipă, cuiele
tapiţerilor etc.)
• să avertizeze pe alţi stomatologi, la nevoie, de
existenţa faţetelor
erori, accidente, complicatii: fractura
fatetelor
erori, accidente, complicatii:
descimentarea
erori, accidente, complicatii: retractii
parodontale
erori, accidente, complicatii: discromia
 Concluzii

1.Respectarea indicatiilor fatetelor

2.Respectarea protocolului de lucru
3.Manopere mai minutioase decat la coroane
Concluzie: prin progresele tehnicii adezive,
faţetarea ceramică înlocuieşte cu succes, în
multe cazuri, coroanele de înveliş fizionomice
sau semifizionomice.
COROANELE SI PPF PROVIZORII
• Definiţie: sunt proteze fixe unidentare
aplicate pe dinţii preparaţi, pentru o scurtă
perioadă de timp, (se numesc şi "coroane sau PPF
temporare"), adică de la şlefuirea dintelui şi
amprentarea lui, până la cimentarea PFU sau PPF
definitive.
• Sunt o achiziţie relativ recentă a proteticii dentare,
permisă de apariţia de materiale şi tehnici
adecvate, şi impusă de dezavantajele constatate de
medici şi pacienţi, în perioada când ele nu erau
utilizate.
 Indicaţii
• preparări ale dinţilor pentru PFU, dar şi în cazul
unor PPF , atât în zona frontală cât şi în zona
laterală.
Sunt autori care indică a se aplica coroane provizorii
imediat după prepararea dintelui, cu amânarea
amprentării timp de 3-5 zile, in vederea cicatrizării
(epitelizării) gingivale, când s-a apelat la slef
subgingivala sau la electrochirurgia sulcusului, sau
când exista o gingivită în momentul preparării
dintelui.
 Rolul restaurărilor provizorii
• menţinerea gingiei libere într-o poziţie adecvată, şi
revenirea parodonţiului marginal care prezintă
modificări tisulare, datorate unor restaurări
protetice defectuoase preexistente.
Amprenta finală va fi luată numai după vindecarea
ţesuturilor parodontale adiacente viitoarei lucrări
protetice).
 Avantajele restaurării provizorii:
• refac morfologia dintelui preparat
• refac fctia fizionomică, fonetică, şi parţial pe cea
masticatorie
• stabilizează dintele şlefuit,orizontal si/sau vertical
• protejează pulpa dentară de agenţi mecanici, termici,
chimici, bacterieni
• Nu permit extinderea parod. marginal peste prag.
• an rol uneori în precizarea diagnosticului şi obţinerea
acordului pacientului pentru soluţia protetică definitivă
• permit medicului să efectueze la nevoie unele modificări,
privind design-ul final al lucrărilor protetice (in restaurările
mai ample), mai ales privind relaţiile ocluzale.
 Calităţile necesare coroanelor provizorii
• să refacă morfologia ocluzală şi convexităţile axiale
• să aibă culoarea asemănatoare cu a dintelui, mai
ales în zona frontală
• să fie bine finisate, pentru a nu fi placofile
• să aibă o bună adaptare coletală
• să aibă o bună retenţie şi stabilitate
• să nu se fractureze sub acţiunea forţelor ocluzale
• să poată fi descimentate, fără a se fractura, uneori
fiind necesar a se recimenta.
 Dezavantajele coroanelor provizorii
Pot avea dezavantaje, dar mai puţine decât dacă nu s-ar
aplica.
• Ex. - aplicate sub formă de cape, ele protejează dintele
şlefuit de factorii mecanici, chimici şi termici, dar nu refac
fizionomia şl permit migrarea dintelui respectiv, sau a celor
adiacenţi, cu consecinţele cunoscute.
Pot cauza inflamaţii gingivale.dar numai în situaţiile în care :
• starea lor de suprafaţă nu este perfect netedă
• adaptarea lor cervicală este doar aproximativă
• nu respectă morfologia corectă
• nu este eliminat excesul de ciment provizoriu.
 Clasificare

Se grupează în:
a.Coroane prefabricate
• coroane fizionomice din pollcarbonat
• coroane (cape) transparente din celuloid
• coroane metalice (cape sau coroane anatoforme din
aluminiu)

b.Coroane provizorii confecţionate

• prin metoda directă
• prin metoda indirectă
Materialele din care se confecţionează, sau cu care se
adaptează coroanele provizorii, sunt reprezentate
de diferitele tipuri de răşini sintetice (acrilice,
epiminice, diacrilice), care ar trebui să îndeplinească
mai multe condiţii:
• să aibă culoarea acceptabilă din punct de vedere
estetic
• culoarea să fie stabilă pentru perioada de aplicare
• să nu fie iritante pentru pulpă şi parodonţiu
• să nu sufere modificări volumetrice (contracţii) în
timpul prizei materialului
• Cele mai folosite materiale:
• polimetil-metacrilatul autopolimerizabil.
izabil este indicat mai ales pentru
metoda indirectă.
• acrilate termopolimerizabile,
rizabile Se utilizează pentru lucrări provizorii
aplicate pentru timp mai îndelungat
• vinil-polietil-metacrilatul face priză mai lent, deci se poate modela şi
prelucra, dar culoarea este mai puţin stabilă în timp.
• derivatele etil-iminice.
il-iminice Scutanul este cel mai cunoscut şi utilizat,
adecvat pentru tehnica directă, căci are reacţie slab exotermă,
stabilitate dimensională bună, rămâne cu aspect lucios şi se poate
prelucra uşor. Este insă scump şi nu are stabilitate cromatică.
• răşini compozite diacrilice.ice Protemp, Palavit, Cronsin etc...
• răşini compozite fotopolimerizabile, folosite de unii autori pentru
tehnica indirecta. Sunt scumpe.
 Metoda directa
Utilizează mai multe tehnici sau materiale
• Coroane prefabricate din policarbonat
• Coroanele prefabricate transparente din celuloid
• Tehnica Scutan
• Foliile conformatoare transparente
• Coroanele prefabricate din aluminiu
 Coroane prefabricate din policarbonat
• Sunt seturi de coroane pentru dinţii frontali, având mărimi şi culori
diferite. Se alege una adecvată, puţin mai mare şi fiind largă de
obicei, este necesară adaptarea ei pe bont.
• Această tehnică: "căptuşirea coroanei". Se izolează "dintele şlefuit, se
prepară pastă de acrilat, de culoare adecvată coletului dentar,
deoarece în această zonă este posibil să fie vizibil după prelucrare.
Pasta se aplică apoi în coroana şi se presează pe dinte, mobilizându-
se după aproximativ 30 de sec.
• După priza, se va poliza surplusul de material din zona coletului. Se
verifică relaţiile ocluzale şi se fac şi aici retuşurile necesare. Se
realizează în interiorul coroanei 2- 3 şanţuri pentru evitarea efectului
hidraulic în faza de cimentare. După finisarea coroanei, se va cimenta
provizoriu.
 Coroanele prefabricate transparente din celuloid
Coroanele prefabricate transparente din celuloid, se pot utiliza similar.
Diferenţa este că se impune o atenţie mai mare în alegerea culorii
materialului.
Prin transparenţă se pot observa şi corecta în timp util, eventualele
bule de aer de pe faţa vestibulară.
După priza materialului, coroana transparentă, cu rol de matrice
conformatoare, se detaşează, apoi se dezinseră coroana provizorie
realizată (din acrilat autopolimerizabil sau materiale tip Scutan) şi se
prelucrează, apoi se fixează.
 Tehnica Scutan
Tehnica Scutan, după numele materialului etil-iminic utilizat.
In locul coroanelor prefabricate din celuloid, cu rol de "conformator" se
utilizează o amprentă cu materiale elastice (alginate sau siliconate),
amprentă luată înainte de şlefuirea dintelui, dacă acesta are
morfologia neafectată, sau după reconstituirea formei lui cu ceară
sau alte materiale.
Metoda se poate utiliza şi pentru a realiza punţi provizorii, fixând în
spaţiul edentat, intrabucal sau pe model, un dinte din acrilat sau
modelat în ceară, de forma şi mărimea viitorului intermediar al
punţii.
După şlefuirea dintelui (dinţilor) respectiv, se aplică în interiorul
amprentei materialul "Scutan" sau compozit (ex. Protemp), sub
formă de pastă.
Amprenta trebuie în prealabil prelucrată, pentru a putea fi
reaplicată cu uşurinţă.
Exteriorul coroanelor (punţii) provizorii va fi modelat de
impresiunile amprentei, interiorul se adaptează la bontul
dentar.
După aprox 5 minute, se detaşează amprenta-conformator,
de asemenea coroana sau puntea provizorie, dacă nu a
rămas în amprentă. Detaşarea se face uşor, căci Scutanul
are o anumită elasticitate. Coroana sau puntea provizorie
are morfologia identică cu dinţii neşlefuiti, redând toate
detaliile: cingulum, fosete, cuspizi, pcte de contact.
Necesită deci prelucrări finale minime.
• Examinarea grosimii pereţilor coroanei provizorii - metodă
de apreciere a corectitudinii şlefuirii. Zonele unde coroana
este subţire au fost şlefuite insuficient şi se pot corecta
înainte de amprentarea pentru coroana (PPF) definitivă.
 Foliile conformatoare transparente
Se utilizează in locul amprentei conformatoare, mai
ales pentru coroane multiple sau punţi, o folie
transparentă vestibulo-incizo-palatinală, realizată
pe model prin termoformare.
termoformare Aceasta este similară
cu o portamprenta individuală.
Necesită prelucrări mai laborioase după priza
materialului.
 Coroanele prefabricate din aluminiu
• Coroanele prefabricate din aluminiu se utilizează pe molari,
alegându-se una de mărimea adecvată şi ajustându-se la
colet. Maleabilitatea lor permite şi adaptarea ocluzală,
înainte de cimentare.
• Capele prefabricate din aluminiu sau materiale nemetalice
(celuloid, etc.) protejează dintele subiacent, dar nefiind
modelate, nu păstrează spaţiul proximal şi ocluzal creat
prin şlefuire, deci sunt indicate pentru perioade foarte
scurte.
 Matoda indirectă de realizare a PFU (PPF)
provizorii
constă în efectuarea lor în laborator, pe model, de către
tehnicianul dentar. Acest model se obţine după amprenta
dinţilor şlefuiţi. Tehnicianul execută în ceară macheta
coroanelor sau punţii respective, apoi o realizează din:
• Acrilate autopolimerizabile,
• Acrilate termopolimerizabile
 Utilizarea lucrărilor protetice vechi ca
lucrări provizorii

În cazul în care acestea se pot înlătura integre de pe dinţii de

suport ele, iar designul punţii ce urmează să fie aplicată
nu comportă modificări, ele pot fi reutilizate ca punţi
cimentate privizoriu. Cimentarea se realizează cu
cimenturi cu rezistenţă redusă pentru a permite
menţinerea şi înlăturarea lor fără lezarea elementelor de
suport sau a ţesuturilor adiacente.
Utilizarea acestora de către pacient se va face cu atenţie, din
cauza rezistenţei reduse a acestor lucrări
 Concluzii
• Protezarea provizorie se înscrie în concepţia unei activităţi
stomatologice bazată pe o atitudine terapeutică bio-psiho-
socială.
• Principiul major urmăreste profilaxia, prin asigurarea
protecţiei integrităţii câmpului protetic.
• Prin utilizarea lucrărilor protetice provizorii se încearcă
restabilirea funcţiilor perturbate.
• Eliminarea şocului emoţional indus de apariţia edentaţiei,
asigură pacientului un maxim de confort, oferindu-i
posibilitatea de a-şi continua activitatea profesională şi
socială, iar tehnicianului timpul necesar realizării unor lucrări
protetice definitive corecte, cu respectarea cerinţelor
mecanice, estetice şi funcţionale.