Sunteți pe pagina 1din 40

TIPURI DE CONTACTE

OCLUZALE
Lucrări practice
Conf.univ.dr.Cerasella Dorina Șincar
Asist.univ.drd Gabriel Valeriu Popa
TIPURI DE CONTACTE OCLUZALE
• Ȋn general, la nivelul fiecărui dinte lateral se remarcă
cel puţin 3 zone de contact între dinţii antagonişti.
Contactele dento-dentare punctiforme se modifică în
timp prin procesul de uzură,, apărând forme de
contact în suprafaţă. După ce contactul dento-dentar
a fost stabilit prin stopul ocluzal, mandibula nu
trebuie să facă nici un fel de deplasare (contact
stabil), iar triturarea alimentelor să se facă cu efort
minim (contact eficient).
• Există contacte dento-dentare funcţionale şi
nefuncţionale.
Contacte dento-dentare funcţionale:

• Vârf cuspid – fund fosetă – apare la arcadele


ce prezintă ce prezintă cuspizi cu vârfurile
ascuţite, iar fosele antagoniste sunt deschise
sunt deschise larg. Acest gen de contact este
lejer, uşor instabil.
Contacte dento-dentare funcţionale:

• Versant cuspid – versant fosetă (în 3 puncte)


TRIPODIC. Contactele tripodice apar la
arcadele cu cuspizi mai rotunjiţi, volumul
cuspidului fiind mai mare decât spaţiul oferit
de fosă. Astfel, vârful cuspidului nu mai
ajunge în fundul fosei. El face contact cu
pereţii fosei. Acest tip de contact este cel mai
funcţional, deoarece, cu un efort minim se
obţine un efect maxim.
Contacte dento-dentare funcţionale:

• Marginea liberă a frontalilor inferiori – faţa


palatinală a frontalilor a frontalilor superiori
în fosa supracingulară (stopurile ocluzale de
grd.II)
Contacte dento-dentare nefuncţionale:

• Vârf cuspid – versant fosetă  produce


deraparea mandibulei (A)
Contacte dento-dentare nefuncţionale:

• Versant cuspid – versant fosetă (când nu


există contact tripodic) (B)
Contacte dento-dentare nefuncţionale:

• Vârf cuspid - vârf cuspid  cel mai


instabil,produce muşcarea mucoasei jugale
Contacte dento-dentare nefuncţionale:

• „în suprafaţă” (în abraziunea patologicăîn


bruxism=parafuncţie) relieful feţei ocluzale
se transformă într-o suprafaţa plană. În
momentul contactului dento-dentar aceste
suprafeţe plane se potrivesc perfect (ca o
cheie în broască)
Contacte dento-dentare nefuncţionale:

• Anomaliile de clasa II-Angle: inocluzia


sagitalăstopurile ocluzale de grd II nu se
mai realizeazăîntre marginea liberă a
dinţilor frontali mandibulari şi faţa palatinală
a dinţilor frontali maxilari rămânând un
spatiu în sens sagital.
RAPOARTELE DENTO-DENTARE STATICE

• Dinţii mandibulari stabilesc cu dinţii maxilari


un maxim de puncte de contact. Această
ocluzie angrenată este determinată de
rapoartele de 1 dinte la 2 dinţi. Suprafata
totală a pinctului de contact nu trebuie să
depăşească 4 mm2 la un număr de 120 de
contacte dento-dentare ca ocluzia să fie
funcţională. Ocluzia ideală stabileşte 172
puncte de contact. Ȋn principal este vorba
despre cuspizii .
RAPOARTELE DENTO-DENTARE STATICE

 Ȋn principal este vorba despre cuspizii superiori


şi inferiori cu punct de contact situat pe creasta
ocluzală Ve-Or şi pe versantele Me şi Di sau pe
verantul extern al cuspidului.
 Contactele dintre cuspizii de sprijin şi zonele
receptoare antagoniste au loc în trei variante de
contacte:
 Cuspizi – fose centrale
 Cuspizi – fose marginale
 Cuspizi – ambrazuri ocluzale (suprafeţe
marginale).
RAPOARTELE DENTO-DENTARE STATICE

Raportul cuspizi- fose centrale:


Pe fosele centrale ale dinţilor superiori când
sunt situate:
Pe panta Di a versantului intern al cuspidului
Me-Ve
Pe panta Me a versantului intern Di-Ve
Pe panta Me a versantului internal cuspidului
Me-Pa
Pe fosele centrale ale dinţilor inferiori:
Pe panta Me a versantului intern al
cuspidului Me-Li
Pe panta Di a versantului intern al cuspidului
Me-Li
Pe panta Me a versantului intern al
cuspidului Centro-Ve (5 cuspizi)
Pe panta Me a versantului intern al
cuspidului Di-Ve (4 cuspizi).
Raportul cuspizi-fose marginale:
Sunt realizate în 3 puncte de impact:
Pt o fosă marginală Me:
Pe versantul Di al crestei marginale Me
Pe versantul Me al cuspizilor Me-Ve şi Me-Li
Pt o fosă marginală Di:
Pe versantul Me al crestei marginale Di
Pe versantulDi al cuspizilor Di-Ve şi Di-Li
Contactul versant cuspid în 3 puncte –tripodic: se
numeşte modelare tripodică
Raportul cuspizi- suprafeţe marginale – sunt
descrise sub forma a două puncte:
• La nivelul cuspidului: Punctele de contact ocluzal
sunt situate pe versantele Me şi şi Di ale crestei
Cuspidului Me-Di
• La nivelul suprafeţei marginale: pe versantele
externe ale crestei marginale adiacente,
versantul Me ale crestei Me şi versantul Di al
crestei Di
ROLUL MORFOLOGIEI PRIMARE ŞI SECUNDARE
ȊN CADRUL HOMEOSTAZIEI ADM
• Morfologia primară şi secundară a arcadelor
dentare oferă o posibilitate de apărare şi
stimulare a parodontiului, complexului
neuro-muscular, ATM în general. Morfologia
dentară primară, de-a lungul vârstei, se
uzează (se abrazează). Abraziunea în limite
normale, fiziologice se numeşte abraziune
fiziologică. Abraziunea patologică presupune
existenţa unei morfologii dentare secundare.
• Prin uzura produsă scade eficienţa
masticatorie deoarece frecarea este mult mai
mare. Existenta suprafeţelor de uzură
prelungeşte actul masticator prin scăderea
eficienţei masticaţiei ceea ce va determina o
oboseală musculară. Abraziunea poate fi
localizatăla unul sau mai mulţi dinţi (ex.
microproteze din aliaje dure: Cr-Co, porţelan
cu antagonişti dinţi naturali) sau poate fi
generalizată;
Clasificarea abraziunii feţelor ocluzale după:
Gradul de uzură (BROCA):
• - grd.I – uzură limitată numai la smalţ;
• - grd II – suprafata smaltului este degradată cu
apariţia insulelor de dentină;
• - grd III- dispariţia smaltului şi evidenţierea dentinei
• - grd IV – uzură excesivă: depăşeşte mijlocul
coroanelor dentare, putându-se ajunge chiar la
nivelul coletului. In aceste cazuri nu există atrofia
pulpei dentare compensatorie ci apare şi deschiderea
camerei pulpare.
Aspect:
• 1. Uzură uniformă cu direcţie uniformă ad
palatum (către palat). Se produce înclinarea
planului ocluzal dinspre Ve spre Or şi de jos în
sus. Acest tip de abraziune se întâlneşte
frecvent în ocluzia adâncă.
2. Abraziunea neuniformă, selectivă a molarilor
inferiori cunoscută în literatura de
specialitate ca abraziunea helicoidală
Ackerman:
• - M1 are suprafaţa ocluzală orientată către Ve
• - M2 are ½ din faţa Me orientată oblic spre Ve
iar ½ din faţa Di orientată oblic spre Li
• - M3 are suprafaţa ocluzală orientată spre Li
3. Curbura sagitală cu convexitatea inferior şi o
curbură transversală în care suprafeţele
ocluzale sunt orizontale. Apare în ocluzia cap
la cap.
4. planul ocluzal orientat oblic de sus în jos,
spre Li = abraziunea ad linguam, care apare
frecvent în prognatismul mandibular şi
ocluzia încrucişată.
Factorii care NU influenţează abraziunea fiziologică:

• Stereotip masticator lent, dobândit în copilărie  preferă


alimentaţia rafinată
• Leziuni odontale multiple pacienţii prezintă durere
masticaţie lentă
• Boala parodontală  masticaţie deficitară datorită
mobilităţii dentare şi sensibilităţii dento-parodontale
(există o hipofuncţie)
• Parodontopatia juvenilă şi postjuvenilă în caz de
rezistenţă slabă a menţinerii dinţilor în alveolă
• Ocluzia adâncă şi ocluzia deschisă.
Factorii favorizanţi ai abraziunii fiziologice:

• Componentele organo-minerale ale dinţilor şi/sau


calitatea implantării dinţilor în alveolă mobilitatea
dentară are un rol preponderent şi favorizant
• Tipul de ocluzie
• Natura forţelor muşchilor mobilizatori ai mandibulei
• Morfologia ATM
• Consistenţa alimentelor (calitatea abrazivă a
alimentelor şi cantitatea de salivă).
PIERDEREA STOPURILOR OCLUZALE

• Edentaţiile bilaterale ale premolarilor şi


molarilor sunt însoţite de tendinţa de
micşorare, coborâre a DVO, mai ales când
înălţimea ocluziei nu mai poate fi menţinută
nici de stopurile ocluzale anterioare.
PIERDEREA STOPURILOR OCLUZALE

• Dacă se extrag dinţii din zonele laterale de


sprijin şi dacă se pierd şi contactele stabile
între marginile incizale ale dinţilor inferiori şi
feţele palatinale ale dinţilor frontali se
produce coborârea ocluziei. Incisivii inferiori
pot ajunge să ocludă înapoia celor superiori
pe gingie. În cazuri mai rare dinţii frontali
superiori pot să sufere o abrazie determinând
aşezarea dinţilor în poziţie cap la cap, fapt ce
nu duce la diminuarea DVO.
ABRAZIA DENTARĂ ŞI BRUXISMUL

ABRAZIA DENTARĂ:
• Fiziologică
• Patologică ca urmare a distribuţiei inegale a
forţelor funcţionale asupra arcadelor dentare
ABRAZIA DENTARĂ ŞI BRUXISMUL

BRUXISMUL este o parafuncţie care constă în


scrâşnirea dinţilor sau încleştarea arcadelor şi
reprezintă principala cauză a abraziunii dentare
patologice. Bruxismul este un factor agravant al
disfuncţiei ocluzale. În producerea bruxismului
există 2 cauze:
1. Periferice :
- contacte premature, obstacole ocluzale
2. Psihice:
- anxietate, stări conflictuale, situaţii tensionale
produse de activităţile profesionale
ABRAZIA DENTARĂ ŞI BRUXISMUL

• Bruxismul poate fi centric atunci cănd


contactul prematur ar fi localizat pe
traiectoria de închidere a gurii în IM sau
excentric datorat interferenţelor din mişcarea
de lateralitate. Bruxismul centric se observă
mai ales ziua fiind cracterizat prin încleştarea
maxilarelor, iar bruxismul excentric se
manifestă cu precădere noaptea prin scâşnire
şi poate fi diagnosticat şi indirect prin mialgii
la trezire, limitarea deschiderii gurii.
DISFUNCŢIA OCLUZO-PARODONTALĂ

• Apare în edentaţia parţială ca urmare a


forţelor ocluzale excesive, transmise osului
alveolar prin ligamentul dento-alveolar
(desmodonţiu). Presiunilor mărite,
desmodonţiul li se opune prin mecanisme
adaptative adecvate. Un dinte fără
antagonişti care nu primeşte stimuli
fiziologici prezintă un parodonţiu structurat
diferit de cel normal solicitat.
DISFUNCŢIA OCLUZO-PARODONTALĂ

• La dinţii fără antagonişti desmodonţiul este


reprezentat de ţesut lax nedirecţionat, osul
alveolar prezintă areole largi şi trabecule
subţiri şi atrofice;
• La dinţii normal solicitaţi, parodonţiul
prezintă fibre conjunctive numeroase,
îngroşate, spaţii alveolare micşorate cu
trabecule osoase bine reprezentare.
DISFUNCŢIA OCLUZO-PARODONTALĂ
• Dinţii fără antagonişti pot migra sub aspectul
unei egresiuni, deoarece parodonţiul rămas
sănătos „îsi duce cu el alveola” (egresiune).
Pe un teren parodontopat dintele „erupe”
rapid ca şi când ar fi expulzat din alveola sa
(extruzie). Aceste aspecte pot fi întâlnite şi in
migrările orizontale, însoţite de apariţia unor
pungi osoase de partea spre care au loc
versiunile dentare.
DISFUNCŢIA OCLUZO-PARODONTALĂ
Migrările orizontale pot fi de două feluri:
Migrări prin înclinaţie sau versiune (basculare)
Migrări prin translaţiesau deplasare paralelă
(corporală)
Migrările orizontale şi verticale prejudiciază
ocluderea arcadelor dentare în IM prin
apariţia contactelor premature şi
interferenţelor. În aceste cazuri mandibula
adoptă o poziţie de ocluzie excentrică.
DISFUNCŢIA OCLUZO-PARODONTALĂ
• Acţiunea traumatică a contactelor premature
poate să dea naştere unui cerc vicios:
obstacolele ocluzale dereglează activitatea
neuromusculară, iar aceasta odată perturbată,
potenţează efectul distructiv al forţelor ocluzale
asupra parodonţiului, mai ales atunci când
disfuncţia ocluzală provoacă apariţia
bruxismului. În urma fenomenelor de scrâşnire
se dezvoltă forţe deosebit de agresive care
accentuează mobilitatea dentară, cu formarea
pungilor osoase profunde.
DISFUNCŢIA OSOASĂ
DISFUNCŢIA OSOASĂ – creasta alveolară este
formaţiunea rezultată din procesul alveolar
după pierderea dinţilor. Atrofia crestei
alveolare se produce lent sau rapid în funcţie
de reactivitatea specifică a organismului.
Factorul osos reprezintă capacitatea de
reacţie a osului alveolar faţă de factorii
iritanţi locali si sarcini sarcini funcţionale
exagerate.
DISFUNCŢIA OSOASĂ
• Factorul osos poate fi pozitiv când resorbţia
osoasă este mai mică decât apoziţia sau
negativ când resorbţia osoasă este mai mare
decât apoziţia osoasă. Gradul de atrofie
osoasă este variabil, pe lângă alte cauze, cu
vârsta fiind mai intens şi mai accelerat la
pacienţii în etate.
DISFUNCŢIA ATM
DISFUNCŢIA ATM – apariţia sindromului aricular
este determinată în principal de disfuncţia
neuromusculară decât de modificările de
poziţie dintre condil-fosă glenoidă. Deoarece
simptomatologia dureroasă a ATM se corelează
cu algiile musculare ale pterigoidianului
extern, temporalului şi maseterului, trebuie
stabilit un diagnostic diferenţial între
disfuncţia musculară propriu-zisă şi afectarea
articulaţiei
DISFUNCŢIA ATM
Durerile pur articulare sunt destul de rare.
Există cercetări care au arătat că perturbări
evidente ale arcadelor nu sunt întotdeauna
asociate cu afecţiuni articulare, după cum
există dentaţi cu ocluzii eugnate, care
prezintă tulburări articulare grave.