PROTETICA

DENTARA : PROTEZA
UNIDENTARA

SEF LUCRARI DR. CATALINA GIRBEA

• Protetica tratează metodele de restaurare morfo-funcţională şi
estetică a aparatului dento-maxilar (ADM) cu ajutorul unor
proteze biocompatibile.
• Tipul structurilor restaurate determină delimitarea a două sub-
domenii distincte:
- protetica dentară - abordează restaurarea arcadelor dento-
alveolare
- protetica maxilo-facială - abordează protezarea altor structuri
maxilo-faciale.
• La rândul său, protetica dentară este divizată didactic şi
metodologic, în trei domenii:
- protetica dentară fixă,
- protezarea mobilizabilă a edentaţiilor parţiale
- protezarea mobilizabilă a edentaţiilor totale.
Protezele dentare sunt în general piese rigide, realizate în afara
cavităţii bucale,cu ajutorul laboratorului de tehnică dentară.
 ETIOPATOGENIA L.O.C.

O abatere de la normal in ceea ce priveste

structura
forma
volumul coroanei dentare
culoarea
directia
 CLASIFICAREA DECHAUME
 CLASA I = anomalii dentare care sunt abateri
de la normal in ceea ce priveste sediul,
directia, numarul, forma sau volumul dintelui.
de sediu

de directie-vestibularizare sau oralizare

de numar – nr dintilor mai mare
- nr dintilor mai mic
de forma

de volum
 ANOMALII DE SEDIU
• Incluzia = dinte situat în osul maxilar după
perioada normală de erupţie, a cărui sac
folicular nu comunică cu cavitatea orală, iar
apexul este închis
• Anclavarea = dinte situat în osul maxilar
după perioada normală de erupţie, a cărui
sac folicular comunică cu cavitatea orală
• ectopia şi entopia = erupţia dintelui în
dreptul locului său normal de erupţie dar în
afara continuităţi arcadei dentare

• heterotopia = dinte erupt într-un teritoriu

anatomic diferit (ovar, sinus maxilar, ram
ascendent al mandibulei)
• Transpoziţia = inversarea locului de erupţie
a doi dinţi vecini între ei
• se întâlneşte cel mai frecvent între caninul
superior şi primul premolar sau între caninul
superior şi incisivul lateral
• poate fi - parţială/ totală
 ANOMALII DE NUMĂR

• Hiperdonţia = dinţi supranumerari = număr mai mare de dinţi

- mai frecvent grup frontal superior
- la mandibulă mai frecvent în zona premolară
• - pot fi: - dinţi eumorfi (au forma şi dimensiunile celor din seria normală)

- dinţi dismorfi (au volum redus şi forme atipice)

• dinţi sudaţi = fusiunea cel mai frecvent prin dentină a doi muguri dentari
în momentul formării
•congrescenţa = sudarea a doi dinţi prin cement
• Hipodonţia = reducere totală sau
parţială a numărului de dinţi ca
rezultat al ageneziei sau aplaziei unui
mugure dentar
• Hipodonţia= anodonţie parţială
redusă- lipsesc mai puţin de patru
dinţi consecutivi
= anodonţie parţială întinsă-
lipsesc mai mult de patru
dinţi consecutivi
 ANOMALII DE FORMĂ
• Anomalii coronare = cuspizi anormali, variaţii de
formă ale şanţurilor şi crestelor marginale sau
accesorii şi modificări morfologice ale coroanei
dentare
Anomalii radiculare
- de formă:- frecvent la dintii maxilari
- rădăcini divergente se unesc la apex printr -o teacă
de cement
- dilaceraţii angulare - datorită unor traumatisme
taurodontismul- “dinte de rumegător”
Anomalii corono-radiculare:
- perle de smalţ
-evaginaţia
- invaginaţia
- geminaţia
- fisiunea
- congrescenţa
Perlele de smalţ = evaginaţia epiteliului adamantin
intern
-localizate la nivelul jocţiunii smalţ-cement sau în
vecinătatea furcaţiei
Evaginaţia = evaginaţia epiteliului adamantin intern
= cuspid ovoid în foseta centrală a dinţilor laterali
 Invaginaţia = evaginaţia epiteliului
adamantin intern în papila dentară- “dens in
dente”

Geminaţia = clivarea incompletă a unui

mugure dentar în timpul morfodiferenţierii-
coroană bifidă cu o rădăcină
Fusiunea= unirea a doi muguri dentari
(coroană/ rădăcină)

Congrescenţa = unirea a două unităţi dentare

doar la nivelul cementului
 ANOMALII DE VOLUM
Microdonţia
- generalizată - reală (nanism dentar, cardiopatii congenitale,
sindrom Turner, Down)
- relativă- dimensiunea dinţilor e corelată cu cea
a maxilarelor
- localizată la unul sau mai mulţi dinţi (IL, Ms, supranumerari)

Macrodonţia
- coronară - generalizată - reală (sindrom Down)
- relativă (corelat cu dimensiunea maxilarelor)
- localizată la un dinte/ o hemiarcadă
- radiculară - mai frecvent la canin
 ANOMALII DE STRUCTURĂ
Amelogeneza imperfecta
*hipomineralizare a smalţului,
uneori cu hipoplazie

Dentinogeneza imperfecta
*dinţi gri-albăstrui, cu smalţ dispărut
şi dentină remaniată (transmitere
autosomal dominantă)
Odontodisplazia
*aspect bizar al dinţilor asociat cu întârzierea sau
absenţa erupţiei
 CLASIFICAREA DECHAUME

 CLASA A II-A = LOC cu specific ereditar

leziuni ce afecteaza smaltul(amelogeneza imperfecta)

-forma hipoplazica – smalt subtire si aspru, cu depresiuni
galben-maroniu
-forma hipomineralizata – smalt rugos colorat cafeniu
-forma hipomaturata – smalt rugos cu zone cretoase

leziuni ce afecteaza dentina

-displazia Capdepont-dinti mici si globulari cu dentina
colorata albastru-brun si radacini scurte
-dentina opalescenta Hodge
-displazia dentinei-imagine chistica cu radacini
scurtate sau absente
-dentinogeneza imperfecta
-aplazia dentinei=dintii in forma de cochilie=dinti
fantoma
 CLASIFICAREA DECHAUME

 CLASA A III-A = LOC dobandite inainte de

eruptia dintilor
Hipoplazii simple de smalt -depresiuni circulare sau
ovalare dispuse liniar, paralel cu marginea incizala
-brazde liniare paralele cu marginea
incizala in 1/3 incizala a coroanei, vestibular
-depresiuni intinse in suprafata, pe toata
marginea incizala
Hipoplazii dentare complexe
–Sindromul Hutchinson

-Dintele Mozer –M1maxilar – fata ocluzala

cu aspect de duda
-Anomalii dentare prin iradiere-anodontii
partiale, nanism dentar, dinti fara radacini
 CLASIFICAREA DECHAUME
 CLASA A IV-A = LOC dobandite dupa eruptia
dintilor
1.LOC pe dintii temporari –infantila
- Vulnerabilitatea dentara
- Caria dentara, abraziuni si traumatisme

2. LOC pe dintii definitivi – Sindromul Dubreuill-Chambardel

- LOC dupa consumul de stupefiante
- LOC dupa iradieri prelungite
- Discromii dentare
- Caria galopanta
- Uzura dentara
- Melanodontia
- Eroziunea chimica
- Eroziunea idiopatica
- LOC traumatice
- Caria dentara
 TABLOUL CLINIC
 SEMNE SUBIECTIVE
1. Durerea
2. Tulburari de schema corporala
3. Tulburari fizionomice
4. Tulburari fonetice-LOC in zonele proximale cu
afectarea punctului de contact modifica cutia de
rezonanta orala
5. Tulburari masticatorii-LOC in zona frontala-
prehensiune, incizie, sfasiere/in zona laterala –
triturare, macinare
6. Tulburari de degutitie – deglutitie de tip
adult→deglutitie de tip infantil
 TABLOUL CLINIC
 SEMNE OBIECTIVE
1. LOC fara pierdere de substanta – anomalii de sediu,
volum, directie, discromii
2. Modificari de aspect si culoare – smalt cretos, patat in
intoxicatiile cu fluor sau galben-brun in consumul de tetraciclina

3. LOC cu lipsa de substanta - solutie de continuitate cu infiltratii

ale dentinei cu produsi de degradare a substantei organice

4. Disparitia punctului de contact interdentar

5. Migrari dentare, malocluzii, malpozitii mandibulo-
craniene
 EVOLUTIA LOC

 Instomatologie nu exista tendinta

spre vindecare spontana

 Singurul mod de aparare este tendinta

de izolare a procesului carios prin
depunere de dentina de reactie
 COMPLICATIILE LOC

 LOCALE

 LOCO-REGIONALE

 GENERALE
 COMPLICATIILE LOCALE
Pulpare – pulpite
- gangrene

Parodontale

Mucozale – ulceratii ale mucoasei

Ocluzale – migrari dentare – pierderea punctului
de contact : mezializari, distalizari
- desfiintarea
stopurilor centrice :extruzii, egresiuni
 COMPLICATIILE LOCO-REGIONALE

 Tulburari ale ATM, musculare

 Modificari salivare

 Modificariale ocluziei si a relatiilor

mandibulo-craniene cu inducerea de
malrelatii

 Modificari ale dinamicii mandibulare

COMPLICATIILE GENERALE

 Complicatii digestive

 Complicatii psihice
EXAMENUL CLINIC
Examinarea clinică atentă și amănunțită coraborată
cu un examen paraclinic adecvat, reprezintă prima
etapă în diagnosticarea și tratarea corectă a
afecțiunilor existente.

Această examinare trebuie să se desfășoare într-o

atmosferă calmă, de colaborare, ambianța
cabinetului precum și personalul auxiliar contibuind
la crearea climatului necesar.

Toate datele obținute în cursul examenului clinic

sunt consemnate într-o foaie de observație,
document ce are valoare clinico-științifică și medico-
legală.
 Anamneza
Se desfășoară sub forma unui dialog lejer cu
bolnavul, dar țintit pe elementele care ne
interesează.

Etapele anamnezei sunt:

1.Datele personale
2.Motivele prezentării
3.Istoricul bolii
4.Antecedente personale generale
5.Antecedente heredo-colaterale
6.Condiții de viață și muncă
 DATELE PERSONALE
 Examinarea clinică începe cu:
-stabilirea identităţii,
-vârstă,
-sex,
-profesie.

 În ceea ce priveşte sexul pacientului, femeile cer exigenţe estetice mai

ridicate, făcându-se uneori compromisuri pentru a satisface acest
obiectiv; bărbaţii solicită proteze mai funcţionale.

 Vârsta este importantă în alegerea variantei terapeutice, a etapizării

planului de tratament.

 Domiciliul condiţionează etapizarea planului de tratament, identificarea

pacientului, la realizarea corespondenţei etc.

 Profesia poate da indicaţii asupra factorilor etiologici (caria cofetarilor,

mediul cu noxe), iar uneori este definitorie în alegerea soluţiei de
tratament.
 MOTIVELE PREZENTĂRII
Motivele pentru care pacientul se prezintă la medic,
în cazul LOC sunt:

-Durerea – de la simpla senzație de jenă până la o

durere atroce, iradiată din pulpită;
-Pata albă cretoasă, sfărămicioasă;
-Colorația în gri a unui dinte;
-Fracturi sau fisuri ale dinților;
-Pigmentarea brună a unui dinte;
-Prezența unor cavități carioase;
-Iritația unei papile gingivale.
 ISTORICUL BOLII
 Oferă date legate de debutul bolii sau tulburării, dacă
acest moment este legat de un alt tratament anterior (ex.
tratamente ortodontice, o reabilitare orală prin lucrări
gnato-protetice, extracții, tratamente odontale,
parodontale), evoloţia bolii, timpul scurs de la efectuarea
ultimelor tratamente.

 Vom nota cronologia apariției acestor simptome,

succesiunea și ierarhizarea lor, localizarea, agentul
traumatic declanșator inițial.

 Important de semnalat este și fenomenul de intoleranță

sau unele reacții adverse la materialele utilizate în
tratamentele stomatologice anterioare.
ANTECEDENTE PERSONALE
GENERALE
Ne interesează în primul rând toate afecţiunile generale pe care le-a suferit bolnavul,
cunoscută fiind interrelaţia între afecţiunile generale şi structurile cavităţii orale. Vom insista mai
ales asupra:
•Bolilor cardiovasculare, cum ar fi : cardiopatii, protezele valvulare, insuficiența cardiacă,
infarctul, aritmiile, hipertensiune arterială;
•Bolilor aparatului respirator: astm bronşic, tuberculoza, emfizem pulmonar, sclerozele
pulmonare, obstrucţii ale căilor aeriene superioare;
•Bolilor aparatului digestiv: gastrite, ulcere, hepatite cronice, cirozele hepatice:
•Bolilor metabolice: diabet, obezitate, avitaminoze;
•Bolilor aparatului renal: insuficienţă renală, nefropatii, sindroame renale;
•Afecţiunilor sangvine: anemii, leucoze, sindroame hemoragipare;
•Bolilor sistemului endocrin;
•Bolilor sistemului nervos: psihoze, epilepsie, boala Parkinson;
•Intoxicaţiilor şi boala de iradiere;
•Bolilor contagioase: hepatitele virale, SIDA, virozele;
•Cancerul şi stările precanceroase.
Afecţiunile grave temporizează sau chiar contraindică tratamentul gnato-protetic, sau pot
limita posibilităţile de soluţionare ale cazului, cum ar fi:
•abolirea utilizării anestezicelor,
•contraindicaţia totală a intervenţiilor chirurgicale,
•a utilizării implantelor.
În aceste situaţii limită preferându-se soluţii terapeutice cât mai simple, rezolvabile în şedinţe
scurte şi reduse ca nr.
 ANTECEDENTE PERSONALE

STOMATOLOGICE
Ne oferă informații privind:
•Extracţii efectuate,
•Accidente legate de erupția dinților,
•Afecțiuni odontale și tratamentele restaurative ale acestora,
•Afecțiuni parodontale și tratamentele efectuate,
•Edentații și tratamente restaurative protetice,
•Prezenţa eventualelor parafuncţii existente – bruxismul –
modul de manifestare şi acuzele legate de acestea,
•Obiceiuri vicioase,
•Tratamente chirurgicale anterioare în sfera OMF.
 ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE
GENERALE
Existenţa la membrii familiei a unor boli genetice, a unor boli
transmisibile prin contagiune. De interes sunt:
-bolile cu determinism genetic,
-cele cu predispoziţie ereditară,
-bolile cu risc de transmitere prin contagiune: lues, tuberculoză,
rubeolă,
-bolile cu caracter familial (diabet, ulcer, HTA),
-bolile mamei din perioada de sarcină, ce pot determina
afecțiuni congenitale.

STOMATOLOGICE
Acestea se analizează în vederea depistării afecţiunilor
stomatologice cu transmitere genetică: anomalii dento-
maxilare, parodontopatii, carii multiple, malformaţii congenitale.
CONDIŢII DE VIAŢĂ ŞI MUNCĂ
Investigaţia se concentrează asupra:
stabilirii mediului în care pacientul lucrează (mediu toxic),
caracterului muncii depuse şi existenţa eventualelor ticuri
profesionale,
obiceiurilor alimentare ale pacientului: tipul de alimentaţie
(raţională sau abuzivă),
preponderenţa hidrocarbonatelor în alimentaţie,
consumului de alcool, tutun, condimente,
ritmicitatea meselor (păstrată sau dezordonată),
ritmul masticator (alert, mediu, lent),
preferinţa pentru textura alimentelor (moi, consistente,
fibroase),
sterotipul de masticaţie (frecător, tocător, mixt),
masticaţie uni- sau bilaterală.
 EXAMENUL EXTRAORAL
EXAMENUL FACIAL se realizează prin inspecție și palpare.

Inspecţia

Inspecția (norma) de faţă urmăreşte analizarea mai multor elemente:

-conturul feţei (forma - ovalară, pătrată, rotundă, trapezoidală,
dreptunghiulară, triunghiulară) corelat cu tipul constituţional,
-expresia feţei (mimică, fizionomie)
-simetria facială şi tipul facial (leptoprosop, mezoprosop, euriprosop),
-proporţia etajelor,
-coloraţia tegumentelor,
-integritatea tegumentelor (deformări, tumefieri,ulceraţii, tumo-ri, cicatrici,
plăgi, fistule),
-relieful natural al feţei (aspectul pomeţilor şi al şanţurilor ana-tomice care
pot fi modificate în funcţie de amplitudinea şi localizarea edentaţiilor).
Inspecţia (norma) de profil urmăreşte următoarele
elemente:
-profilul facial (în funcţie de planurile Simon, Dreyfus,
Franckfurt) poate fi concav, drept, convex,
-unghiul nazo-labial – norm.90°, poate fi modificat în funcţie
de poziţia sau absenţa dinţilor superiori (proalveolodonţii,
edentaţii),
-postura buzelor: protruziv, retruziv,
-treapta labială poate fi accentuată sau inversată,
-şanţul labio-mentonier poate fi normal, şters sau accentuat,
-poziţia mentonului: normo-,pro-,retrogenie,
-unghiul goniac: 110-125° după 12 ani, 130-140° la vârstnici.
Palparea

Palparea superficială: temperatură, umiditate, sensibilitate, denivelări şi deformări.

Palparea profundă se realizează pe elementele componente ale sistemului stomatognat:
punctele de emergenţă a trigemenului, muşchi, reliefuri osoase, ganglioni, ATM.

 Palparea muşchilor se efectuează intraoral şi extraoral la nivelul inserţiei şi a masei

musculare, static şi dinamic. Prin palparea masei musculare se evaluează: dezvoltarea
musculară, sensibilitatea, consistenţa şi tonicitatea.

Palparea planului osos urmăreşte: integritatea osoasă, atrofiile, sensibilitate, deformări,

denivelări în treaptă, mobilitatea anormală a unor segmente osoase. Se începe cu contururile
osoase – arcada orbitară sup., rebordul inf a orbitei, arcada zigomatică, ramura post a
ramului ascendent şi se continuă cu suprafeţele osoase – scheletul osos al piramidei nazale,
peretele antero-ext al sin max., faţa ext a malarului, faţa ext a ramului ascendent.
Palparea punctelor de emergenţă a trigemenului (punctele Valleix) – presiune simetrică
exercitată cu policele la niv supraorbitar, suborbitar, mentonier.

Palparea grupelor ganglionare se face cu 4 degete exercitând o presiune minimă. Ordinea

palpării : suboccipitali, retroauriculari(parotidieni), preauriculari, genieni, submandibulari,
submaxilari, submentali, jugulo-carotidieni și supraclaviculari.
Examenul ATM
Se realizează prin inspecţie, palpare, ascultaţie, static şi dinamic.

 Inspecţia statică se realizează la nivelul regiunii pretragiene şi mentoniere. Se urmăresc comparativ

dr.-stg., din faţă şi din profil, urmărind modificările de culoare,integritate, asimetrii.

 Inspecţia dinamică, la deschiderea şi închiderea gurii, urmăreşte: excursii condiliene; excursiile

mentonului din faţă şi profil; amplitudinea deschiderii gurii – se măsoară distanţa dintre marginile incizale
ale frontalilor sup şi inf(norm. 4 cm).

 Palparea statică – exam feţei ext a condilului prin intermediul părţilor moi. Palparea regiunii pretagiene
(la 13mm ant. de tragus, pe linia ce uneşte unghiul ext. al ochiului cu tragusul) se realizează cu cele 4
degete întinse pe suprafaţa de examinat şi bidigital.

 Palparea dinamică se realizează în închidere-deschidere prin cele 2 metode:

-palparea cu 4 degete pretragian – permite aprecierea excursiilor condiliene;
-palparea bidigitală – traiectoria de rotaţie pură condiliană.
Se va palpa obligatoriu prin ambele metode ( cu ajut primei metode nu se surprinde cu exactitate poziţia
finală, retrudată a condilului, iar a doua metodă nu surprinde exscursia condiliană maximă).
Sensibilitatea elementelor articulare se decelează executând presiuni pe menton în sens postero-
superior, în timp ce bolnavul are gura întredeschisă sau prin introducerea policelui în cav buc., prinzând
în mână ambele ramuri ale md.

Ascultaţia se poate realiza direct sau indirect şi poate decela prezenţa zgomotelor succesive sau
concomitente în articulaţii (cracmente, crepitaţii).
 EXAMENUL INTRAORAL
Examenul intraoral are următoarea ordine:

 examenul orificiului bucal,

 examenul mucoasei labio-jugale,
 examenul vestibulului bucal maxilar,
 examenul arcadei dento-alveolare maxilare,
 examenul bolţii palatine,
 examenul vestibulului bucal mandibular,
 examenul arcadei dento-alveolare mandibulare,
 examenul planşeului bucal,
 examenul limbii,
 examenul ocluziei,
 examenul relaţiilor mandibulo-craniene.
 EXAMENE PARACLINICE

În urma examinării clinice competente, medicul

reţine o serie de semne şi simptome pe diferitele
elemente componente ale sistemului: articulaţii,
muşchi, ocluzie, dinte, parodonţiu etc.
Sunt situaţii în care în urma examenului clinic se
suspectează o afecţiune, iar pentru diagnosticarea ei
precisă fiind necesare date suplimentare de
confirmare sau infirmare a diagnosticului presupus şi,
în această situaţie se recurge la examinarea
paraclinică.
 EXAMENE PARACLINICE
STUDIUL DE MODEL
Studiul de model reprezintă o etapa obligatorie de examinare paraclinică la care
face apel, in principal, gnatologia in demersul sau de diagnosticare a bolii.
Modelele de studiu sunt obţinute pe baza amprentei documentare înregistrate
cu materiale elastice, sunt turnate din gipsuri dure şi pot fi analizate montat sau
nemontat în articulator.
Se face apel la studiul de model în trei ipostaze clinice diferite:
• pentru confirmarea unor date clinice;
• pentru completarea unor observaţii clinice (ocluzia adânca frontală; abrazii
cuspidiene) ;
• pentru stabilirea unor sugestii terapeutice.
În cadrul studiului de model se examineaza modelul maxilar apoi cel mandibu-
Iar și în final relația de ocluzie.
Studiul de model debutează cu analiza calității și tehnicii de amprentare urmată
de analiza calităţii turnării.
Examinarea propriu-zisă se referă la aprecierea aceloraşi elemente ca și la
examenul clinic cu diferenţa că, pe model examinarea este mai uşoara şi mai
precisă; se începe cu vestibulul bucal maxilar, se trece la arcada dento-alveolară cu
apelul dinţilor, şi în final se examinează bolta palatină. Urmează examenul modelului
mandibular, după aceeaşi metodă şi în final relaţia de ocluzie, parametrii ocluzali,
rapoarte ocluzale statice prin folosirea cheii de I.M. și analiza succintă a contactării
dento-dentare.
 EXAMENUL RADIOGRAFIC
Examenul radiografic alături de studiul de model reprezintă principalul examen
paraclinic uzual în medicina stomatologică.
Examinarea radiografică constă în:
•radiografia retrodentoalveolară
•ortopantomografie,
ambele cu valoare de necontestat în restaurația fixă odontală .
A. RADIOGRAFIA RETRODENTOALVEOLARĂ
Radiografia retrodentoalveolară este indicată a fi realizată la nivelul tuturor
dinţilor ce vor primi o restauraţie protetică fixă. Pe baza analizei, radiografia
retrodentoalveolară se va pune diagnosticul eventualelor Ieziuni ale dinţilor,
raportul cu alte elemente de
vecinătate, se va putea fixa nivelul preparaţiei dentare sau zonele propice de
plasare a elementelor suplimentare de retenţie (şanţuri sau inlay-box).
Examenul standardizat al radiografiei retrodentoalveolare trebuie să se
desfășoare urmărind elemente anatomice importante ale dintelui:
•coroana dentară,
•rădăcina,
•zona periapicală,
•parodonţiul marginal ,
•aspectul structurii osoase de fond.
B. ORTOPANTOMOGRAFIA
Este una din cele mai complete investigații ce ne
oferă informații utile în privința:
-formei și dimensiunii oaselor maxilare,
-integritatea odontală și parodontală
-relațiilor dentare interarcadice,
-proceselor dento-alveolare,
-existența unor mugurilor dentari,
-rapoartele dento-sinusale,
-canalul mandibular și gaura mentonieră,
-ATM-ul
 PROBELE DE VITALITATE ALE DINȚILOR

Determinare vitalităţii dentare are importanţă în terapia

protetică unitară deoarece în situaţii de dubiu poate furniza
date despre conservarea vitalităţii dentare.
Această determinare este indicată când:
• devine necesară precizarea diagnosticului de carie simplă
• pentru aprecierea în timp a tratamentului efectuat ( inlay-uri
profunde care impun protecţia plăgii dentinare)
• după traumatisme dentare
• în microtraumatisme cronice aşa cum sunt cele recepţionate
de dinţi malpoziţionaţl.
• când există asociate pungi parodontale profunde
• când e suspectată existenţa bolii de focar sau alte boli ale
maxilarelor.
 Pentru ca informaţia oferită de aplicarea testului de vitalitate să
fie completă ar fi necesar să se poată stabili şi stadiul de inflamaţie
relativ al pulpei dentare.
Pentru realizarea testului de vitalitate dentară se folosesc
excitanti:
• excitanţi termici sub formă de căldură scăzută sau crescută.
Utilizarea temperaturilor coborâte dau un răspuns constant mai bun
şi se utilizează: clorura de etil (- 4˚C), zăpada carbonică ( -72˚C),
freon.
• excitanţi electrici sub formă de curent continu, curent alternativ de
joasă frecvenţă (pulpatest), curent alternativ de înaltă frecvenţă
(diatermia), curenţi impulsionaţi tip patrulater.
• forajul explorator indicat de excepţie când celelalte metode nu au
dat rezultatul scontat şi când există pe dinte o distrucţie care să
jusifice manevra.
Tehnica de testare a vitalităţii dentare este aceeaşi: după izolarea
riguroasă a dintelui se aplică pe suprafaţa dentară accesibilă
(preferabil vestibular spre colet) excitantul utilizat şi se urmăreşte
reacţia dureroasă a pacientului. Durerea apărută atestă prezenţa
vitalităţii dentare.
 DIAGNOSTICUL

Diagnostic de stare generala

Diagnostic de stare locala –anatomo-clinic
-topografic
-de forma clinica
-etiologic
-functional
-evolutiv
-complicatii locale,
loco-regionale, generale
-prognostic
-etapa de tratament
Diagnostic de igiena orala
Principii de tratament

1. principiul profilactic
2.principiul curativ
3.principiul biologic
4.principiul homeostazic
5.principiul ergonomic
6.principiul biomecanic
PRINCIPIUL PROFILACTIC
• Profilaxia preeruptiva

• Profilaxia in perioada posteruptiva

alimentatie
fluor
igiena orala
• Profilaxia preeruptiva se adreseaza etio-
patogeniei unor leziuni coronare, se instaleaza
intrauterin si consta in asigurarea unui regim
alimentar si o viata corespunzatoare a gravidei
fiind vorba mai ales de Ca si de proteine.
• Tot aici intra si alimentatia corecta a copilului mic,
acordand atentie deosebita tulburarilor digestive,
bolilor febrile, care pot duce la edematierea
organului adamantin, urmata de hipoplaziile de
smalt.

• Profilaxia post eruptiva cuprinde alimentatia

rationala, administrare de fluor pe cale generala
sau utopica, igiena bucodentara.
Profilaxia odonto-parodontala
• Primara – dinti indemni

• Secundara – depistarea precoce si

tratamentul corect

• Tertiara – impiedicarea complicatiilor

 PRINCIPIUL CURATIV

• Timpul chirurgical = indepartare a tesuturilor dentare afectate de LOC

- este un act curativ si profilactic deoarece previne aparitia cariilor
secundare si a recidivelor de carie

• Timpul medicamentos consta in realizarea conditiilor de sterilitate in cursul

abraziei chirurgicale, prin impiedicarea patrunderii salivei adica a florei
microbiene in plaga dentinara.
– solutii antiseptice(eugenol, Walkholf)
- hidroxid de Ca
- lacuri dentare, solutii
aminofluorurate
- masca Scutan

• Timpul reconstitutiv consta in refacerea pierderilor de substanta

–reconstituire coronara
- acoperire coronara
- substituire
 PRINCIPIUL BIOLOGIC
= atitudine protectiva asupra tesuturilor dento-
parodontale in prepararile dintilor
• Pregatirea cavitatilor cu instrumente de turatie mare e
rapida, bine tolerata de pacienti, dar provoaca intrarea
in rezonanta a substatei dentare dure ceea ce poate
determina aparitia fisurilor si din aceasta cauza nu se
indica in prepararea zonelor cu peretii subtiri, varfuri
cuspidiene, unghiuri ocluzale, dinti devitalizati.
Prepararea cavitatilor se va face prin racire si apa pt a
evita degajarea de caldura sau uscarea substantei
dentare care ar genera fenomenul de aspiratie a
odontoblastilor cu aparitia ulterioara a pulpitelor.
PRINCIPIUL BIOLOGIC
Indici clinico-biologici dentari
• Indicele mezio-distal coronar
• Indicele vestibulo-oral
• Curbura sagitala a coroanei
• Curbura transversala
• Inaltimea coroanei
• Unghiurile coronare
• Suprafata ocluzala a dintilor laterali
• Sectiunea la colet
• Volumul si forma camerei pulpare
• Radacina si canalul radicular
Indicele mezio-distal coronar

=diametrul M-D la nivelul ecuatorului maxim

– diametrul M-D la colet
- Maxilar IC = 2 mm
IL = 1-1,5 mm
C = 1-3 mm
Indicele vestibulo-oral

= diametrul coroanei V-O la colet – diametrul

V-O in 1/3 incizala sau ocluzala
 Curbura sagitala a coroanei

=curbura fetei vestibulare atunci cand coroana

este observata dinspre proximal
• Accentuata
• Redusa
• Intermediara

- Prin preparare – forma neretentiva

Curbura transversala
• prin preparare, suprafetele V si O trebuie
deretentivizate fara a fi planate
Inaltimea coroanei
• Inaltime suficienta pentru a asigura
retentie si stabilitate, evitand sacrificiul
mare de substanta

• Dinti scurti – gingivectomie / santuri pe

fetele laterale V si O / puturi dentinare
Unghiurile coronare
• De linie
• De punct

- rotunjite
Suprafata ocluzala a dintilor laterali
• Respectarea morfologiei ocluzale :
- Rezectie tisulara uniforma

- Evita lezarea coarnelor pulpare

- Ghideaza fortele ocluzale

Sectiunea la colet
• Forma variabila ce trebuie respectata la
preparare
Volumul si forma camerei pulpare
• Dicteaza modul de preparare

• Configuratia coronara cu prelungiri –

coarnele pulpare la nivel cuspidian si mai
retractata la nivel cingular
Radacina si canalul radicular

• In metoda substitutiei – lungimea

- grosimea
- directia radacinii
PRINCIPIUL CONSERVARII
HOMEOSTAZIEI SISTEMULUI
STOMATOGNAT
= readucerea constantelor fiziologice in limite normale
- Convexitatile dentare, punctele de contact
interdentare – protejeaza parodontiul marginal
- Punctele de contact interdentare – dispersia fortelor
de masticatie in “pata de ulei”
- Refacerea morfologiei ocluzale in mod corect –
restabileste ocluzia normala si rapoartele
mandibulo-craniene optime
PRINCIPIUL ERGONOMIC
• Ergonomia reprezintă știința ce studiază relația
dintre om și mediul său. Se stabilesc reguli de
natură să simplifice munca și să protejeze
omul în activitatea sa. Conceptul de ergonomie
este unul complex, fiind necesară o abordare a
acestuia atât din punct de vedere cibernetic, cât
și din punct de vedere filozofic. Ergonomia
reprezintă, per ansamblu, armonizarea
aspectelor fizice și emoționale ale factorului
uman cu instrumentele și tipul activității
desfășurate.
• Ergonomia a apărut relativ recent în domeniul medicinii
dentare, având rolul de a simplifica și ușura munca echipei
din cabinetul dentar. Aceasta presupune mișcările optime,
amenajarea cabinetului, instrumentarul și
echipamentul tehnic adecvat etc.
• Ergonomia in medicina dentara s-a dezvoltat sub
premisa a trei factori :
factorul uman,
factorul științific
factorul tehnic.

• Factorul uman este alcătuit din întreaga echipă care

desfășoară activitățile : medicul dentist, asistentul și
tehnicianul dentar. Medicul dentist este liderul echipei,
fără prezența sa fiind imposibilă desfășurarea
activității. Sistemul ergonomic în cabinetul dentar este
constituit sub responsabilizarea inegală, spre deosebire
de alte sisteme ergonomice.
• Un alt aspect în cadrul acestui factor este
reprezentat și de relațiile emoționale, psiho-
afective ce se stabilesc între membrii echipei. În
acest ansamblu, elemente ce țin de cultură,
orientare religioasă, orientare spirituală, tradiții,
orice poate duce la o schimbare a
comportamentelor membrilor. Medicul dentist
trebuie să preconizeze aceste schimbări și să le
coordoneze spre eficiență maximă și armonizare
spre definitivarea tratamentelor stomatologice la
cele mai înalte nivele de profesionalism.
• Aceste relații și comportamente întrunesc și
definesc mediul psihic de desfășurare al
activității. Mediul fizic este alcătuit din : nivelul
temperaturii, intensitatea zgomotului și a vibrațiilor,
câmpul electro-magnetic, iluminare și cromatică,
noxe chimice etc
• Asistenta medicală, membrul secund în cadrul
sistemului ergonomic stomatologic, reprezintă
„aliatul” medicului dentist în toate activitățile
terapeutice (înmânarea instrumentarului,
preparare de materiale de amprenta), dar se
ocupă și de anumite sarcini administrative
(aprovizionare, programări, legături cu laboratorul
de tehnică dentară). Tehnicianul dentar, membrul
terț în cadrul sistemului ergonomic stomatologic,
este colaboratorul medicului dentist în cadrul
tratamentelor protetice sau ortodontice (
aparat dentar, implant dentar, proteza dentara).
• Factorul științific se referă la implementarea științelor
biologice, medicale și tehnice în cadrul activității, cu
scopul de a duce la performanță. Acest factor este
abordat sub următoarele aspecte, consecutive :cercetare,
aplicare și
perfecționare. Cercetarea constituie analizarea și
studierea mediului, pentru a conduce apoi la cunoaștere
și însușirea de tehnici, poziții, mișcări ergonomice,
transformarea lor în obișnuință și apoi grija de a se
autoperfecționa și de a se autocorecta.
• Cel de-al doilea pas este cel de aplicare, în care clinicianul
utilizează concluziile primei etape în vederea proiectării
unor noi sisteme de lucru care să eficientizeze munca și să
ridice nivelul tratamentului (exemplu : noi forme ale sondei
pentru detartraj, noi tipuri de freze și pietre diamantate etc).
Ultima etapă este cea deperfecționare, în care
practicianul trebuie să adopte niște mișcări sigure, precise,
cu economie de efort.
PRINCIPIUL ERGONOMIC
• Protectia medicului si a asistentei

• Protectia pacientului

• Pregatirea si organizarea cabinetului

• Alegerea instrumentarului potrivit