Apa

Tema: Biochimia apei

Studiere apei în sistemele biologice
Importanța în organism a apei și moduri de purificare
Rolul biologic al apei și repartiția ei în organism

Coordonator,
Prof. univ. dr.

Student,
Romila Adrian Medard
Anul I, Modulul II
Grupa II

2021
 Universitatea Apollonia Iași
Facultatea de Medicină dentară
Programul de studiu Medicină dentară

Introducere

Cele mai importante caracteristici fizice ale apei naturale sunt: temperatura, densitatea,
greutatea specifică, conţinutul de substanţe solide, vâscozitatea, tensiunea superficială,
capacitatea termică, entalpia, presiunea de vaporizare, căldura de vaporizare.
Temperatura normală a apei este cuprinsă între 0 şi 35 0 C. Majoritatea proprietăţilor fizice
ale apei variază în funcţie de temperatură.
Apa este un lichid inodor, insipid și incolor, de cele mai dese ori ușor albăstrui sau chiar
verzui în straturi groase. Apa este o substanță absolut indispensabilă vieții, indiferent de
forma acesteia, fiind unul dintre cei mai universali solvenți.

Structura și poprietățile moleculei de apă

Pe Pământ, apa există în multe forme, în cele mai variate locuri. Sub formă de apă sărată
există în oceane și mări. Sub formă de apă dulce în stare solidă, apa se găsește în calotele
polare, ghețari, aisberguri, zăpadă, dar și ca precipitații solide, sau ninsoare. Sub formă de apă
dulce lichidă, apa se găsește în ape curgătoare, stătătoare, precipitații lichide, ploi, și ape
freatice sau subterane. În atmosferă, apa se găsește sub formă gazoasă alcătuind norii sau fin
difuzată în aer determinând umiditatea acesteia. Considerând întreaga planetă, apa se găsește
continuu în mișcare și transformare, evaporarea și condensarea, respectiv solidificarea și
topirea alternând mereu.
Molecula de apă e formată din doi atomi de hidrogen și un atom de oxigen, legați între ei
prin legături covalente. Lungimea legăturii -O -H este de 0,99Å, iar unghiul dintre legături e
de 105°.

2
 Universitatea Apollonia Iași
Facultatea de Medicină dentară
Programul de studiu Medicină dentară

Fig.1 Structura moleculară a apei

Cei 10 electroni ai moleculei de apă (8 de la O și 2 de la H) sunt distribuiți astfel:

- 2 (e-) ai O de pe (1s) se găsesc, în permanență lângă O.
Ceilalți 8 (e-) (de valență) gravitează pe orbite eliptice alungite și anume:
- 2 perechi de (e-) se află pe 2 orbite axate pe direcțiile -O -H, fiind așa în planul frontal
de cele 3 nuclee cu rolul de a forma legătura covalentă;
- 2 perechi de (e-) se mișcă pe două orbite aflate într-un plan perpendicular pe planul
nucleelor; Nu participă la formarea legăturii covalente (e- neparticipanți)

Fig.2 Structura spațială a moleculei de apă. Orientarea orbitelor electronice

Astfel molecula de apă are o structură spațială tetraedrică cu nucleul de O în centrul

tetraedrului iar la vârfuri fiind localizați cei doi (p+) și cele două perechi de (e-)
neparticipanți.

Datorită distribuției asimetrice a sarcinilor, densitatea electronică maximă fiind în

vecinătatea atomului de O. Molecula are un moment electric dipolar permanent cu centrul de
masă al sarcinilor negative aflat în zona O, iar centrul de masă a sarcinilor pozitive poate fi
considerat la mijlocul distanței dintre nucleele de H. Ca consecință, molecula de apă se
orientează în câmp electric.
Toate aceste particularități de structură și distribuție de sarcină conferă moleculei de apă o
serie de proprietăți. Dintre cele mai importante sunt:

3
 Universitatea Apollonia Iași
Facultatea de Medicină dentară
Programul de studiu Medicină dentară

a. Moleculele de apă au tendința de a se orienta unele față de altele conform legilor

atracției columbiene, apropiindu-se prin exterminațiile încărcate electronic diferit.
b. Molecula de apă poate crea legături de H cu alte molecule de apă, deoarece (e-) de pe
orbita din planul perpendicular H-O-H pot trece parțial pe orbitele electronice ale H
moleculei vecine.

Legătura de H

Fig.3 Legătura de H

Este un caz particular al interacțiunii dipol - dipol. O moleculă formată dintr-un atom de H
și un atom electronegativ prezintă o legătură covalentă cu caracter parțial ionic. Se formează
un dipol cu sarcina negativă spre atomul electronegativ și cea pozitivă spre atomul de
hidrogen. Dacă în apropierea dipolului se găsește un alt act atunci între acesta și dipol se
realizează o legătură determinată de atracția dintre protonul și electronul atomului. Această
legătură formată dintre dipol și atom reprezintă legătura de hidrogen.

Caracteristici: distanța dintre atomi este foarte mică; energia legăturii de hidrogen este mai
mare decât cea dintre doi dipoli.

Acest fapt stă la baza caracterului cooperativ al formării legăturilor de H între moleculele
de apă (în sensul că legarea a două molecule de apă molecule de apă favorizează legarea a
celei de a treia etc., iar ruperea lor facilitează ruperea altora.)
Caracterul dipolar al moleculei de apă, dar în mod deosebit punțile de H explică
proprietățile speciale ale apei:
- densitatea maximă la 4°C; deci volumul gheții este mai mare decât al apei lichide;
- căldura latentă de vaporizare (100°C), căldură specifică (variază neliniar cu t° având un
minimum la 35°C) și conductivitate termică deosebit de mare;
- constantă dielectrică (permitivitate relativă) mare, ceea ce favorizează disocierea
electrolitică;
- tensiune superficială foarte mare;

4
 Universitatea Apollonia Iași
Facultatea de Medicină dentară
Programul de studiu Medicină dentară

- la creșterea presiunii, vâscozitatea apei scade inițial, pentru ca apoi să crească liniar cu
creșterea presiunii.

Structura supramoleculară a apei (stările de agregare)

Apa constituie mediul universal al tuturor activitatilor biologice. Aproape doua treimi din
corpul uman si circa o jumatate din fiecare organ al omului, ca volum, constau din apa.
Apa este extraordinar de sovaielnica atunci cand trebuie sa se incalzeasca sau sa se raceasca.
Un „defect“ care face oceanele lumii foarte eficiente in redresarea schimbarilor climatice
neasteptate, prin franarea modificarilor de temperatura.

Apa se găsește în natură în cele trei stări de agregare: solidă, lichidă și gazoasă. Fiecare
din cele trei stări prezintă particularități de structurare datorită caracterului dipolar a
moleculei de apă și a legăturilor de hidrogen pe care această moleculă le poate realiza.

Structura apei în stare solidă (gheață)

Daca gheata primeste caldura din exterior, agitatia termica se intensifica, unele legaturi de
hidrogen se desfac si moleculele respective devin mobile. Pentru ruperea unei legaturi de
hidrogen este necesara o energie de circa 20 de ori mai mica decat pentru o legatura
covalenta. In cazul apei le corespune o energie de 3-4,5 kcal/mol fata de 90 kcal/mol, cat
corespunde legaturilor covalentedin moleculele de apa

5
 Universitatea Apollonia Iași
Facultatea de Medicină dentară
Programul de studiu Medicină dentară

Moleculele de apă se asociază, formând rețelele cristaline cu structuri diferite, în funcție

de condițiile de formare (t° și presiune). În condiții normale, se formează rețele de cristale
hexagonale, fiecare moleculă de apă fiind legată de alte patru molecule.

Fig.4 Structura tetraedrică a apei solide

Fig.5 Structura cristalului de gheață

Un cristal de gheață este format din mai mulți tetraedri dispuși spațial care conferă
stabilitate dar și o structură suficient de goală. Pentru ca o moleculă de apă să înghețe, ea
trebuie să cedeze mediului 1,44 kcal deoarece energia legăturilor de hidrogen pentru gheață
este de 10 kcal/mol. Din acest bilanț energetic se poate deduce că aproximativ 15% din
legăturile de hidrogen se rup atunci când gheața se topește. Concluzia dedusă de aici este că
apa conține încă 85% legături de hidrogen după dezghețare, cu o configurație spațială de
gheață.

Anomalia densităţii apei are o mare influenţă asupra climei planetei şi a  vieţii animalelor
şi plantelor. Când apa râurilor, a lacurilor şi a mărilor scade sub 4 grade, ea nu mai cade la
fund ci, fiind mai uşoară rămâne la suprafaţă şi îngheaţă aici. Fiind protejate de stratul de

6
 Universitatea Apollonia Iași
Facultatea de Medicină dentară
Programul de studiu Medicină dentară

gheaţă, apele mai adânci nu îngheaţă până la fund, ci au, sub stratul de gheaţă, temperatura de
4 grade la care viaţa poate continua.

Structura apei în stare lichidă

La temperatura de 0ºC (temperature de topire a ghetii) numai 15% din legaturil de
hydrogen se desfac si din aceasta cauza apa continua sa pastreze o structura cristalina dar din
ce in ce mai mobila(structura cvasicristalina).Structurile cristaline se desfac si se refac cu atat
mai repede cu cat agitatia termica moleculara este mai intensa. Legaturile de hidrogen
persista circa 10-9 secunde, timp ce coresunde la cateva mii de ciocniri intermoleculare.
Apa lichida este formata dintr-un amestec de molecule libere(monomeri sau monohidroli),
dimeri(dihidroli), tetrameri si octomeri, proportia lor fiind in functie de temperature. Cu cat
temperature este mai ridicata cu atat predomina formele monomere si dimere.Dintre toate
formele cele dimere sunt cele mai stabile si persista chiar si in apa in stare de vapori.
Existenta monomerilor care intra in spatiile introleculare ale retelei cristaline ca molecule
interstitiale explica scaderea volumului apei de la 0ºC la 4ºC cand volumul devine minim.
Peste tempertatura de 4ºC, datorita intensificari agitatiei termice, monomerii interstitiali
reusesc sa iasa din ochiurile retelei, marind astfel vlumul apei. Catre temperature de 40ºC se
desfac 50% din legaturile de hydrogen si apa devine mai fluida(aceasta temperature este
considerate “al doilea punct de topire al apei”).In decrsul evolutiei vietuitoarelor, stabilizarea
temperaturii homeotermelor intre 35-41ºC este legata de proprietetile fizice ale apei in
aceasta zona de temperature si anume: proportia de dimeri ester cea mai mare, structura
cvasicristalina (microcristalina) dispare si apa devine mai reactiva din punct de vedere
chimic. In aceste conditii celulee pot sa construiasca cu usurinta structuri cristaline de apa, de
forme diferite. De aceea apa este socotita drept “matrice” a vietii.
Structura cvasicristalina a apei realizata prin legaturile de hidrogen deterina valori mai
mari pentru tensiunea superficiala si vascozitatea apei. Valorile lor descresc odata cu
cresterea temperaturii.
Apa lichidă diferă de gheață prin faptul că are o structură mai puțin regulată și rigidă, ca și
în cazul oricărui lichid. Totuși, existența punților de H, care se mențin într-o anumită măsură,
conferă apei lichide proprietăți speciale. Pentru explicarea acestora s-au elaborat diferite
modele de structură a apei lichide, bazate pe considerații termodinamice statice, de
interacțiuni electrostatice și de mecanică cuantică.

7
 Universitatea Apollonia Iași
Facultatea de Medicină dentară
Programul de studiu Medicină dentară

Fig.6 Modelul în ciorchine al apei lichide (grămezi de molecule asociate)

Forma și dimensiunile grămezilor se schimbă în permanență ca urmare a formării și ruperii

continue de legături de H. Deși moleculele de apă din interiorul grămezilor sunt tetra-
coordonate, legăturile O-H-O nu apar colineare în Fig.6, aceasta fiind redată tridimensional.

Modelul în ciorchine presupune că apa este un amestec omogen de molecule izolate

(monomeri) și structuri compacte, formate dintr-un număr variabil de molecule legate prin
legături de H (ciorchine).

Structura de clatrat (Modelul lui Pauling)

Fig.7 Structura de clatrat (Modelul lui Pauling)

Pauling propune un alt model în formă de ,,cușcă’’

caracteristică pentru apa pură. În această configurație o
moleculă de apă liberă este înconjurată de 20 de

8
 Universitatea Apollonia Iași
Facultatea de Medicină dentară
Programul de studiu Medicină dentară

molecule de apă legată prin legături de hidrogen. Această structură poartă numele de clatrat,
fiind specifică pentru apa la 4°C.

Prin topirea gheții forma tetraedrică se modifică, pentru modificarea configurației fiind
necesară căldura latentă de topire. Distrugerea configurației de cristal se face în modul în care
unele spații din acest cristal să fie ocupate de alte molecule de apă ceea ce explică creșterea
densității apei spre 4°C când densitatea este maximă de 1g/cm3. Odată cu creșterea
temperaturii peste 4°C apare o agitație termică suficient de mare ce determină micșorarea
densității moleculelor de apă peste această temperatură.

Structura apei în stare gazoasă

Starea gazoasă a apei se caracterizează prin faptul că se rup toate legăturile de H, deci
moleculele devin libere și izolate. Uneori, în starea gazoasă mai persistă și unii dimeri.

Apa, din punct de vedere structural este nestructurată, în stare de vapori numită, apă
evaporată sau apă sub formă de aburi. Se găsește mai ales în circuitul apei în natură.
Apa sub formă de aburi este utilizată în medicină și cosmetică, la înfrumusețarea pielii.
Când apa este solidă este gheață. Când este gaz este vapor; iar când este lichid este… apă!
Dar există substanțe care pot fi toate trei în același timp. Această proprietate se numește punct
triplu.
Punctul triplu este un concept fascinant. Totuși, o substanță poate avea proprietatea de a
avea cele trei stări de agregare în anumite condiții de presiune și temperatură care ajută
respectiva substanță de a atinge echilibrul termodinamic – condiția în care nicio stare de
agregare nu se schimbă în alta. Lichidul fierbinte face ca moleculele să formeze gaz, care la
rândul lor coboară temperatura lichidului până la punctul de îngheț. Acest ciclu continuă atâta
vreme cât se mențin presiunea și temperatura punctului triplu.

Apa și soluțiile
Soluțiile reprezintă amestecurile chimice de două sau mai multe componente, în care
componentul majoritar se numește solvent (dizolvant), iar cel minoritar solvit (dizolvat). În
soluțiile apoase, apa este considerată în mod obișnuit ca fiind solventul cel mai bun. Soluțiile
9
 Universitatea Apollonia Iași
Facultatea de Medicină dentară
Programul de studiu Medicină dentară

apoase se împart în trei categorii: soluții apoase acide, soluții apoase bazice și soluții apoase
de sare.
Reacția dintre un acid și o bază este una din cele mai vechi reacții chimice cunoscute
omului. Putem scrie o ecuație general pentru această reacție:
Acid + Bază = Apă + Sare

Apa ca mediu dispersant, dizolvant și ionizat

Molecuele polare de apă determină în jur un câmp electric intens ceea ce implică, ca apa
să fie un foarte bun solvent. Apa este mediu dispersant al particulelor coloidale în care se
desfășoară procesele biofizice și biochimice ale metabolismului celular.
Apa rupe coeziunea macroscopică a substanțelor dizolvate.
Dispersia substanțelor dizolvate prin interacțiune dintre dizolvant și dizolvat se numește
solvare în cazul dizolvantului și hidratare în cazul apei.
Substanțele macromoleculare organice și macromoleculare nedisociabile dispersează în
apă datorită existenței în molecula lor a legăturilor hidrofobe.
Solubilitatea lor depinde de numărul de legături hidrofobe raportate la greutatea
moleculară a substanțelor (glucoză, uree).
Datorită ε = 80 (constantă dielectrică a apei) electroliții induși în apă disociază.
Prezența acizilor (donori de protoni) sau bazele în apă (acceptori de protoni) modifică pH-
ul soluției care variază între 14 și 0.

10
 Universitatea Apollonia Iași
Facultatea de Medicină dentară
Programul de studiu Medicină dentară

Apa în sistemele biologice / vii

Organismul viu se prezintă ca un sistem de apă brodat cu proteine , lipide, glucide și alte
molecule și macromolecule. În mediul apos, o apă cu un mare grad de structuralizare, au loc
toate reacțiile importante.

Toate membranele sunt tapetate cu straturi foarte subțiri de apă fixate foarte bine de
acestea și formează o structură semi-cristalină (Amorfă).
Se presupune că o mare importanță în rezolvarea multor probleme medicale este cea a
structurii apei din interiorul țesuturilor.
Procentajul reprezentat de apă este legat de activitatea metabolică.
Dentina, cu cel mai redus metabolism din corp, conine doar 10% apă.
În cazul uni țesut malign are loc creșterea ponderei apei datorită tranziției de la
metabolismul aerob la cel anaerob. Prin metode de rezonanță magnetică nucleară se poate
determina procentul protonilor (implicit al apei) dintr-un țesut. O creștere peste un anumit
nivel indică o tumoare sau edem.

Apa este matricea vieții. Constituie solventul universal atât în mediul interstițiar cât și în
cel intracelular. Este mediul de transport al substanțelor de la un organ la altul. Este mediul
de aliminare al produșilor de dezasimilație, de dispersie. Este necesar în reacția de hidroliză.
Este tampon pentru variațiile de temperatură. Degajarea de temperatură prin evaporare și rol
de termostat prin căldură specifică mare. În organismele vii apa se găsește în procente diferite
în funcție de specie și gradul de dezvoltare ontogenetic. La organismele superioare existența
apei se poate clasa astfel după locul în care se află în raport cu celula. Apa intracelulară: 70%
din total. Apa extracelulară 30% - interstițial 20% și apa circulantă (vascular) 7%. După
distribuția în țesuturi, apa tisulară și extratisulară este reprezentată de umorile apoase,
silicoase, lichid cefalorahidian și sânge. După interacția cu macromolecule biologice, apa
poate fi liberă sau legată (structurată). După proveniența în organism, apa poate fi exogenă
sau endogenă.

11
 Universitatea Apollonia Iași
Facultatea de Medicină dentară
Programul de studiu Medicină dentară

Cantitatea de apă în țesuturi depinde de coeficientul lipocitic; raportul dintre cantitatea de

colesterol hidrofil și cantitatea de acizi grași hidrofobi. Cu cât un organ sau țesut este sediul
unor procese metabolice intense cu atât conținutul de apă este mai mare.
Deoarece anabolismul scade cu vârsta se constată și o scădere a procentului de apă cu
vârsta: nou-născut > 76 - 80%; femei 60-80 ani > 56 - 60%.

O distribuție a apei:
Păr - 4%
Dentină 9-10 %
Schelet și țesut adipos - 30%
Cartilaj - 50%
Substanță albă - 70%
Substanță cenușie - 85%
Ficat - 75%
Muchi - 76%
Cord - 77%
Plămân - 81%
Plasmă - 93%
Țesut embrionar - 97%

Apa grea

În 1932 Urez observă că reziduurile bacurilor de electroliză au greutate mai mare decât
apa obișnuită. Atunci a descoperit apa grea care se obține prin electroliză la tensiuni mari.

Proprietăți fizice:
o are greutatea maximă la 11,6 °C față de 4°C apa normală;
o punctul de topire este la 3,802°C;
o punctul de fierbere este la 101,42°C în condiții normale de presiune;
o coeficientul de vâscozitate este de 12,6 milipoise;

12
 Universitatea Apollonia Iași
Facultatea de Medicină dentară
Programul de studiu Medicină dentară

o apa se poate marca cu apa grea pentru studiul metabolismului, metoda se folosește în
spectografia de masă sau retracție.

Acțiunea apei grele în organism este de a încetini metabolismul; inhibă diviziunea

celulară; abolește parțial capacitatea de conducere a influxului nervos; inhibă transportul
activ și contracția musculară.

Aceste modificări se explică prin structuralizarea modificată a apei grele; realizarea în

celulă a unor complexe apă - proteină mai stabile. La înlocuirea apei cu apă grea, se
generează modificări profunde în funcția miocardului, forța de contracție scade, iar timpul de
latență crește.

Importanța, compatibilitatea, rolul biologic și moduri de purificare a

apei în organism

Apa participă la hidroliza enzimatică; reacții de oxidoreducere; biosinteza prin

deshidratare; biosinteza proteinelor.
Apa intracelulară reprezintă locul reacțiilor metabolice iar apa extracelulară constituie
mediul înconjurător fiecărei celule; Este un conținut fluidul circulant și interstițial.

13
 Universitatea Apollonia Iași
Facultatea de Medicină dentară
Programul de studiu Medicină dentară

Forțele care mențin apa intracelular acționând prin membrane sunt numite forțe osmotice.
Apa intracelulară reprezintă 55% din greutatea organismului. Apa extracelulară este
reprezentată de fluidul interstițial și fluidele circulante, iar în interiorul celulei avem:
 apă de hidratare pe macromolecule;
 apă legată cu rol specific de structuralizare a macromoleculelor cât și de structuralizare
a apei de către aceste macromolecule în diversele lor configurații spațiale.
Apa celulară are o serie de proprietăți diferite de apa obișnuită atât din cauza
dimensiunilor domeniilor cu aspecte chimice distincte pe care le ocupă în celulă precum și
faptului că solviții au momente electrice de dipol puternice ce contribuie la organizarea
clusterilor.

Caracteristicile apei celulare:

o rezistența neobișnuită la liofilizare (deshidratare);

o nu îngheață nici la - 20C;
o nu are proprietăți normale de solvatare ale cristaloizilor;
o nu poate fi transferat osmotic prin memebrana celulară;
o formarea de cristali hidrați - moleculele hidrofobe, în momentul dizolvării în apă,
crează o cavitate, devenite molecule interstițiale în structura de clatrat (cazul gazelor
hidrocarburice – metan - sau al unor anestezice);
o formare de rețele de apă în apropierea macromoleculelor prin structurarea apei pe
aceste macromolecule (exemplu: colagenul cu molecule de apă în formă de rețea).

Structura de clatrat descrisă în precedență în modelul lui Pauling

Aceste proprietăți caracterizează și apa legată (apa fixată), necongelabilă, nesolvantă,

intransferabilă, osmotică. În țesuturile animale aproximativ 5 - 10% din apa tisulară este apă
legată.

Datorită forțelor electrostatice generate de legătura de hidrogen cât și de cuplarea dintre

moleculele de apă în apropierea unor macromolecule putem vorbi de straturi monomoleculare
14
 Universitatea Apollonia Iași
Facultatea de Medicină dentară
Programul de studiu Medicină dentară

de apă în apropierea macromoleculelor, straturi care își modifică structura prin modificarea
structurii macromoleculelor.
Straturile monomoleculelor și straturile macromoleculare pot fi limitate datorită forței de
interacțiune dintre ele.

Primul strat este mai legat de macromoleculă, cu o mobilitate scăzută, iar stratul II și III au
forțe de legătură mai scăzute.
Nu trebuie confundată în totalitate, apa legată de apa de hidratare.
Pentru determinarea structuralizării apei, se utilizează rezonanța magnetică nucleară și
tomografia de rezonanță magnetică nucleară ce redă imaginea structuralizată a apei corelată
cu modificările funcționale sau patologice ale diverselor structuri.
Pentru evidențierea diferitelor compartimente, pot fi utilizate metode de diluție, colorare
sau izotopi radioactivi. Concentrația substanței test variază între compartimente în funcție de
timp printr-o lege multi-exponențială. Metoda analizei compartimentale este generală atât
pentru determinarea compartimentării apei cât și pentru studiul medicamentelor.

Rolul și proprietăițle fizice ale apei în termoreglare

Omul = homeoterm (t° corp = constant) - în ciuda variațiilor de temperatură ale mediului
sau ale proceselor biologice cu caracter energetic. Pentru a menține constantă temperatura,
este necesară existența unui sistem de termoreglare. Aportul apei în termoreglare trebuie
studiat în condițiile:
 în zona de confort termic (t = 25°C);
 la temperatură inferioară neutralității termice;
 la temperatură superioară neutralității termice;
 în condiții extreme de cald și rece;

La temperatură mai joasă de confortul termic este necesar aportul de calorii - termogeneză,
iar la temperaturi mai ridicate este necesară o pierdere de căldură -termoliză.
Căldura specifică ridicată a apei explicată prin caracterul puternic asociat al hemoglobinei
de hidrogen, organismele vii pot primi cantități mari de căldură din afară sau din interior fără
a-și ridica temperatura proprie.
15
 Universitatea Apollonia Iași
Facultatea de Medicină dentară
Programul de studiu Medicină dentară

Un adult are 65% apă în 70 kg de corp. Astfel, un aport de 45.000 de calorii, ridică un 1 °C
o masă de apă de 45 kg. Sistemul metabolic produce 2.500 kcal/ zi. Apa termostatează
ridicarea temperaturii prin:
 conductibilitate termică ce îndepărtează hipertermiile locale;
 căldura latentă de evaporare care permite prin evaporare pulmonară și cutanată o
pierdere importantă de căldură de către corp.

Rolul evaporării pulmonare și cutanate în termoreglare

Un adult elimină prin plămân 300 - 400 g apă la 24 de ore. Hipertermia mediului ambiant
antrenează o polipnee termică capabilă să crească eliminarea pulmonar a apei.

Evaporarea cutanat se face prin două mecanisme:

 perspirație insensibilă - este difuziunea invizibilă a vaporilor de apă sau a lichidului

intracelular prin straturile cornoase ale epidermei. Prin acest mecanism se pierd 600 - 800
cm³ H2O /zi;
 sudație - este eliminarea prin piele a unui lichid de excreție (sudația exocrină -
adevărată). Prin acest mecanism se elimină între 1 și 1,5 litri/zi în climat temperat. La
temperaturi ridicate se ajunge până la 20 – 25 litri/zi. Eficacitatea sudației este legată de
viteza de evaporare care depinde de suprafața pielii udate, de tensiunea de vapori la
temperatură considerată.

Conținutul și repartiția apei în organism

Apa este principalul constituent al ființelor vii și îndeplinește roluri fundamentale. Apa se
află în proporții variabile în diverse organisme; de exemplu organismele marine inferioare
sunt aproape tot atât de bogate în apă cât în mediul în care trăiesc (96.45%), iar conținutul în
apă al vertebratelor este mai redus din cauza scheletului care ocupă o mare parte din corp și
este sărac în apă.
16
 Universitatea Apollonia Iași
Facultatea de Medicină dentară
Programul de studiu Medicină dentară

La om apa este cel mai important component al corpului omenesc. Reprezintă între 55-
60% din greutatea corpului la bărbat și între 45-60% din greutatea corpului, la femeie. Apa
este distribuită în două mari sectoare:
 sectorul intracelular: 2/3 din apa totală (40% din greutatea corpului)
 sectorul extracelular: 1/3 din apa totală (20% din greutatea corpului)

Sectorul extracelular este subdivizat în alte două sectoare: sectorul plasmatic (5% din
greutatea corpului) și sectorul interstițial (15% din greutatea corpului). Cele două sectoare
hidrice (intra și extracelular) sunt separate prin membrana celulară a cărei permeabilitate
selectivă determină deplasările apei și ale electroliților. De fapt, această membrană este
impermeabilă pentru cationii Na+ i anionii mari și este permeabilă pentru cationii K+ și
anionii mici.
Schimburile de apă dintre sectoarele organismului

Schimburile de apă dintre sectoarele organismului

Distribuția apei între sectoarele intravascular și interstițial este determinat de presiunea

hidrostatică a sângelui capilar, produsă prin acțiunea de pompare a sângelui de către inimă și
de contrabalansarea acesteia de către presiunea coloid-osmotică produsă în principal de
albuminele serice.
Mișcarea apei între sectoarele extracelular și intracelular este determinată de forțe
osmotice. Principalii solviți care determină mișcările apei sunt: clorura de sodiu în spațiul
extracelular și potasiul și solviții în spațiul intracelular.

Echilibrul apei în organism

Volumul total al apei din organismul unui om sănătos este constant, iar variațiile lui
zilnice sunt întotdeauna mai mici de 1% din greutatea corpului, ceea ce dovedește că în
organism există un echilibru între apa ingerată și apa excretată.

17
 Universitatea Apollonia Iași
Facultatea de Medicină dentară
Programul de studiu Medicină dentară

Necesarul zilnic de apă este realizat prin aportul de lichide și în cantitate mult mai mică
prin aportul de alimente solide. Mai există și apa rezultată din oxidarea principiilor imediate
în urma metabolizării lor.

Necesarul zilnic de apă a unui adult sănătos care desfășoară o activitate moderată, este
1500 -2000 ml de apă, valori care depind de climă și de natura activității depuse. Nevoile
cresc cu 500 ml/zi în caz de transpirație, și cu 500 -1500 ml/zi în febră, vărsături și diaree.
Nevoile pot crește foarte mult în anumite boli renale.

Apa este pierdută din organism în mediul înconjurtor pe 4 căi: renal prin urină, digestiv
prin materii fecale, respiratorie prin aerul expirat și tegumentară prin evaporare și transpirație.

Aceste pierderi variază și ele în funcție de climă, natura rației alimentare și starea de
sănătate.
Ori de câte ori aportul de apă depășește capacitatea de excreție renală în organism, se
crează condiții pentru acumularea unui exces de apă. Acest lucru apare în anumite condiții și
anume: secreție mare de hormon antidiuretic, insuficiență corticosuprarenaliană, insuficiență
renală acută, afecțiuni cardiace congestive, ciroză hepatică, ingerare exagerată de lichide.

Recapitularea proprietăților biofizice ale apei din organism

Căldura specifică a apei (4,2 J/kgK) foarte mare față de oricare substanță solidă sau
lichidă permite o stabilizare a temperaturii în diversele procese biologice (ex. căldura produsă
în travaliul muscular sau în procesele energetice apărute în metabolism)
1. Conductibilitatea termică (0,59 sec -1cm-1k-1 la 20°C) mai mare ca altele lichide este un
amortizor și transport termic în vederea evacuării căldurii în jurul membranelor sau altor
structuri care nu poate fi evacuată prin circulație de lichide;
2. Căldura latentă de vaporizare (2,43 J/kg la 37°C) este mult mai mare decât la alte
lichide, fiind un factor determinant și favorizant în homeotermie;
3. Densitatea: creșterea la 4°C a densității permite supraviețuirea în apa cu gheață la
suprafață a peștilor;

18
 Universitatea Apollonia Iași
Facultatea de Medicină dentară
Programul de studiu Medicină dentară

4. Constanta dielectrică = 78,5 la 25°C explică, capacitatea mare de ionizare a substanțelor

dizolvate în apă;
5. Punctele de topire 0°C și fierbere la 100°C permit o plajă mare în care proprietățile apei
se schimbă puțin;
6. Coeficientul de difuziune (2.4.10-4 cm²/s) reprezintă cantitatea de substanță care
difuzează printr-o substanță de 1 cm² într-o secundă. Permite difuziunea liberă a substanțelor
existente în lichidele biologice;
7. Coeficientul de vâscozitate este mic ceea ce permite o deplasare a straturilor apei în
mod liber fără o frecare și consum de energie între ele;
8. Coeficientul de tensiune superficială 75,6.10-3 N/m la 0°C scade cu creșterea
temperaturii, prin ruperea legăturilor de hidrogen și agitația termică.

Datorită proprietăților fizice și chimice excepționale, apa poate îndeplini în organism o

serie de funcții:

- solvent universal;
- reactant în reacțiile de electroliză;
- agent de dispersie;
- produs final al reacțiilor de oxidare și condensare;
- vehicul de transport pentru oxigen, nutrienți și hormoni în fluidele circulante (de
exemplu: sângele, limfa);
- lichi de flotație pentru anumite celule libere (leucocite, eritrocite, etc.) instrument de
eliminare a toxinelor (transpirația, urina etc.);
- tampon termic datorită marii sale călduri specifice;
- protector mecanic al structurilor sensibile (sistemul nervos central, fătul).

Prin faptul că viața este atât de condiționată de apă, acest lichid, atât de comun, are
proprietăți cu totul și cu totul remarcabile.

19
 Universitatea Apollonia Iași
Facultatea de Medicină dentară
Programul de studiu Medicină dentară

Bibliografie:
Constantin Dimoftache, Sonia Herman, Biofizica Medical, EDITURA CERMA;
Documente suport de curs Medicină Dentară, anul I.

20