C1 Enumera etapele dezvoltarii organismului uman.

1.1. Caracterizarea perioadei preembrionare: gametogeneza, spermatogeneza, ovogeneza.

1.2. Etapele de dezvoltare prenatala:
1.2.1. Perioada embrionara: fecundatia, segmentatia, blastulatia, gastrulatia, nerulatia.
1.2.2. Perioada fetala organogeneza

C2
2. Perioada embrionara
Acesata perioada incepe odata cu fecundatia si dureaza 8 spatamani timp in care produsul
de conceptie sau zigotul strabate tuba ovariana, se implanteaza in uter se transforma intr-un
embrion care contine toate tesuturile primordiale din care se vor dezvolta organele.
Perioada de zigot se mai numeşte şi fază premorfogenetică şi cuprinde totalitatea
transformărilor suferite de zigot (zigotul-celulă rezultată din unirea a doi gameţi); zigotul se mai
numeşte ou fecundat;) din momentul fecundaţiei până în momentul nidaţiei. Cuprinde prima
săptămână de viaţă antepartum şi se caracterizează prin procesul de segmentare al zigotului, care
are ca finalitate formarea discului embrionar unilaminar.
2.1 Perioada embrionara saptamana 1

Fecundatia
Fecundatia se produce în treimea distală a ampulei tubei uterine. Acest proces are mai
multe etape in care spermatozidul capabil (capacitat) de fecundare, strabate zona pelucida a
ovulului se orienteaza spre nucleul ovocitului, strabate membrana nucleara, se pierd invelisurile
nucleare, cei doui nucleloli fuzioneaza, are loc replicarea ADN-ului, se organizeaza fusul de
diviziune realizand o diviziune mitotica normala si astfel ne aflam in faza celor doua celule fiice
identice.
După fertilizare, zigotul tranzitează tuba uterină în aproximativ 72 ore. Timpul cât zigotul
tranzitează tuba uterină este foarte important deoarece asigură sincronizarea între stadiile de
dezvoltare ale acestuia şi adaptările morfologice ale endometrului în vederea nidării. În timpul
tranzitării tubei uterine, zigotul rămâne înconjurat de zona pellucida şi corona radiata. Acestea
dispar la scurt timp după pătrunderea zigotului în cavitatea uterină.
 Segmentatia
Imediat după fecundare se declanşeajă procesul de segmentaţie (scindare, clivaj) în timpul
căruia zigotul suferă o serie de diviziuni mitotice, numite şi diviziuni de scindare, în urma cărora
rezultă blastomerele de dimensiuni aproximativ egale. Blastomerele vor avea dimensiuni din ce
în ce mai mici, deoarece în timpul segmentării nu se produce o creştere celulară între ciclurile de
diviziune celulară, astfel că zigotul îşi păstrează volumul iniţial.
Diviziunile de clivare nu prezintă un sincronism în cea ce priveşte timpul de desfăşurare, se
produc într-un ritm foarte lent (una pe zi în primele 3-4 zile) şi au ca rezultat o creştere a
raportului nucleo-citoplasmatic.

Începând din stadiul de 8 celule, la nivelul zigotului are loc un proces de compactare, în
urma căruia blastomerele se turtesc unele peste altele pentru a maximiza contactul intercelular
La 3 zile de la fecundare, când zigotul pătrunde în cavitatea uterină, este format din 16
blastomere şi poartă numele de morulă. Morula este formată din celule distincte din punct de
vedere al fenotipului (polare şi nepolare) şi al localizării (superficiale şi profunde).

.
 Blastomerele nepolare se divid mult mai lent şi au un înalt potenţial de dezvoltare dând
naştere celulelor formative sau masei interne, care vor forma embrioblastul (buton embrionar).
Blastomerele periferice polare se divid mult mai rapid şi vor forma masa celulară externă sau
trofoblastul, care la rândul său va contribui la formarea placentei.
În ziua a 4-a de la fecundare, înainte de dispariţia zonei pellucida, începe să se acumuleze
lichid (fie secretat de celulele trofoblastice, fie transportat de acestea din cavitatea uterină) în
interiorul morulei. Lichidul acumulat determină o lărgire a spaţiilor intercelulare, care în final se
vor uni şi vor forma o cavitate unică plină cu lichid, numită cavitatea blastocistului. Această
cavitate este mărginită de celulele trofoblastice cu excepţia unei zone unde se află masa celulară
internă alcătuită din celule formative (embrioblastul, butonul embrionar), care proiemină în
cavitatea blastocistului. Blastocistul unilaminar format la sfîrşitul zilei a 4-a este liber în
cavitatea uterină. Zona pellucida din jurul blastocistului dispare în ziua a 5-a, când blastocistul
are o dimensiune de cca. 140 μm.

Celulele trofoblastice care acoperă embrioblastul formează trofoblastul polar, iar cele care
delimitează cavitatea blastocistului formează trofoblastul mural.
În ziua a 6-a de la fecundare se produce o rearanjare celulară la nivelul masei interne,
care are ca rezultat apariţia a două straturi celulare, dispuse sub forma unui disc aplatizat:
Spre sfârşitul zilei a 6-a blastocistul aderă de mucoasa uterină cu zona corespunzătoare
trofoblastului polar, care exercită o acţiune histiolitică asupra endometrului şi declanşează
procesul de implantare (nidare). Locul de implantare este situat de obicei la nivelul mucoasei
uterine care tapetează peretele posterior al uterului. Blastocistul se implantează în mod normal
în mucoasa uterină de la nivelul corpului uterin, în special la nivelul peretelui posterior al
acestuia. Implantarea blastocistului în vecinătatea orificiului intern al colului uterin constituie
cauza apariţiei placentei praevia, în evoluţia sarcinii existând posibilitatea producerii unor
hemoragii severe. Implantarea se poate produce şi în alte zone decât mucoasa uterină, situaţii
întâlnite în cazul sarcinilor ectopice sau extrauterine. Astfel, implantarea se poate produce la
nivelul tubelor uterine sau cavităţii abdominale (excavaţia recto-uterină, ovar, anse intestinale).
 Pe măsură ce blastocistul pătrunde în mucoasa uterină, trofoblastul din zona de contact
proliferează rapid, iar celulele care rezultă suferă un proces de fuzionare, astfel încât limita dintre
celule este dificil de identificat, rezultând o masă citoplasmatică cu nuclei dispersaţi în ea, care
poartă numele de sinciţiotrofoblast. Masa de sinciţiotrofoblast acoperă treptat toată suprafaţa
blastocistului odată ce acesta se afundă în stratul compact al mucoasei uterine. Prin urmare,
peretele blastocistului va fi format din două straturi celulare:
- o masă celulară sinciţială la exterior – sinciţiotrofoblastul, care este mai gros la nivelul
polului de implantare al blastocistului;
-un strat celular intern cu o intensă activitate proliferativă – citotrofoblastul.

Pe măsură ce sinciţiotrofoblastul creşte cantitativ, la nivelul său apar o serie de mici cavităţi
care vor conflua pentru a forma lacunele sinciţiotrofoblastului (stadiul lacunar de dezvoltare a
trofoblastului). Aceste lacune se vor umple cu sânge matern prin erodarea capilarelor sinusoide
din mucoasa uterină, moment în care se stabileşte circulaţia utero-placentara.
2.2 Perioada embrionară (săptămânile 2 – 8)
Săptămâna a 2-a
Formarea discului embrionar didermic
În ziua a 7-a, pe măsură ce blastocistul se implantează, la nivelul epiblastului se produce un
fenomen de cavitaţie care are ca rezultat formarea cavităţii amniotice primordiale. Prin dispariţia
celulelor care formează tavanul cavităţii amniotice primordiale se formează o cavitate trofo-
epiblastică, delimitată inferior de discul embrionar şi superior de citotrofoblastul polar.
În ziua a 9-a de la fecundare se definitivează formarea cavităţii amniotice definitive prin
proliferarea şi evaginarea celulelor epiblastice de la nivelul marginii discului embrionar, celule
care vor forma tavanul cavităţii amniotice şi o va separa de citotrofoblastul polar. Aceste celule
poartă numele de amnioblaste.
 Tot în acest timp, de la nivelul marginilor discului embrionar începe să se formeze prin
proliferarea celulelor hipoblastului (epiblastului după unii autori) o membrană fină formată dinr-
un singur strat de celule turtite, numită membrană exocelomică (Heuser). Aceasta va înconjura
cavitatea blastocistului şi o va separa de citotrofoblast transformând-o în cavitate exocelomică
sau veziculă ombilicală primitivă.
În acest stadiu al dezvoltării blastocistul a pătruns în totalitate în mucoasa uterină, iar locul
de perforare al endometrului este acoperit printr-un dop de fibrină. Celulele endometriale devin
poliedrice şi se încarcă cu glicogen şi lipide, spaţiile intercelulare sunt lărgite de un conţinut
lichidian extravazat din celule, iar submucoasa este edemaţiată. Toate aceste modificări
caracterizează transformarea deciduală a endometrului, care are loc iniţial la locul de implantare,
iar ulterior cuprinde endometrul în totalitate.
Zilele 11-12
Între membrana exocelomică şi stratul citotrofoblastic se formează un spaţiu reticular în
care vor migra celule rezultate prin proliferarea epiblastului de la nivelul marginilor discului
embrionar. Aceste celule vor forma mezoblastul extraembrionar care va separa discul
embrionar şi cele două cavităţi ale sale de stratul profund al trofoblastului. Prin delaminarea
celulelor mezoblastului extraembrionar se formează o serie de cavităţi la nivelul acestuia care
vor conflua şi vor da naştere unei cavităţi unice numite celom extraembrionar sau cavitate
corionică. Celomul extraembrionar înconjoară discul embrionar şi cele două cavităţi ale sale mai
puţin o zonă ingustă, care leagă discul embrionar de stratul citotrofoblastic. Mezoblastul
extraembrionar din această zonă formează pediculul de fixaţie sau pediculul embrionar, iar mai
târziu va contribui la formarea cordonului ombilical.
Mezoblastul care tapetează cavitatea amniotică formează somatopleura extraembrionară,
iar cel care tapetează vezicula ombilicală formează splahnopleura extraembrionară. Aceste două
foiţe mezoblastice se continuă una cu alta la nivelul marginii discului embrionar unde formează o
zonă de joncţiune.
În acest stadiu de dezvoltare, discul embrionar didermic este simetric şi rotund, fără a
avea trăsături care să permită identificarea viitoarelor extermităţi (cefalică, respectiv caudală).
Prima modificare la nivelul discului embrionar este reprezentată de apariţia unei îngroşări
regionale la nivelul hipoblastului, care va forma împreună cu epiblastul supraiacent placa
precordală. Placa precordală se diferenţiază în viitoarea regiune cefalică a discului embrionar şi
împreună cu pediculul de fixaţie, permite trasarea axului cranio-caudal al discului embrionar.
Odată cu apariţia plăcii precordale discul embrionar capătă o formă ovalară cu axul lung cranio-
caudal.
Săptămâna a 3-a

Gastrulaţia
În săptămâna a treia de dezvoltare la nivelul discului embrionar au loc o serie de deplasări
celulare. Acestea au ca rezultat transformarea discului embrionar didermic (format din epiblast şi
hipoblast) în disc embrionar tridermic (format din ectoderm, mezoderm şi endoderm), prin
apariţia unei noi foiţe embrionare- mezodermul intraembrionar. Totalitatea acestor transformări
şi migrări celulare poartă numele de gastrulaţie, iar în urma acesteia discul embrionar tridermic
capătă un aspect piriform cu extremitatea cefalică mai voluminoasă.
Schimbarea formei discului embrionar este însoţită de apariţia unei zone proliferative a
ectoblastului embrionar în regiunea caudală a acestuia, zonă care formează linia primitivă. Linia
primitivă se termină la extremitatea cefalică cu o proeminenţă numită nod primitiv (Hensen).
Celulele epiblastului embrionar de la nivelul liniei primitive încep să prolifereze intens şi să
migreze între cele două foiţe ale embrionului didermic, proces numit invaginare. Celulele
epiblastice de la nivelul liniei primitive migrează lateral, posterior şi anterior la nivelul discului
embrionar formând mezodermul intraembrionar, foiţa mijlocie a discului embrionar tridermic.
În acelaşi timp, o parte din celulele migrate de la nivelul liniei primitive înlocuiesc celulele
hipoblastice prin împingerea acestora către pereţii veziculei ombilicale şi formează astfel
endodermul embrionar. Celulele epiblastice rămase vor forma ectodermul embrionar.
Se observă că, în urma procesului de gastrulaţie, epiblastul dă naştere celor trei foiţe
germinale şi prin urmare, tuturor ţesuturilor şi organelor embrionului.

Concomitent cu aceste transformări, de la nivelul nodului primitiv ia naştere procesul

notocordal, un cordon celular care ajunge până la nivelul marginii caudale a plăcii precordale.
Ajuns în vecinătatea plăcii precordale, procesul notocordal suferă un proces de tunelizare
formându-se astfel canalul notocordal care comunică iniţial cu cavitatea amniotică la nivelul
nodului primitiv. Ulterior, prin dispariţia celulelor care formează podeaua canalului notocordal şi
a celulelor endodermice subiacente, restul canalului notocordal devine parte constituentă a
tavanului vezicii ombilicale. Se stabileşte asfel o comunicare între cavitatea amniotică şi vezicula
ombilicală la nivelul nodului primitiv, numită canal neurenteric. Prin proliferarea celulelor
endodermice se reface tavanul veziculei ombilicale la nivelul notocordului şi se va închide
canalul neurenteric.
 Notocordul devine astfel un cordon celular situat în axul discului embrionar, între
ectoderm şi endoderm, flancat de celulele mezodermice migrate de la nivelul liniei primitive.
Îndepărtarea experimentală a nodului primitiv are ca efect absenţa formării notocordului şi
declanşării neurulaţiei.
Mezodermul intraembrionar se extinde până la marginile discului embrionar unde vine
în contact cu zona de joncţiune a mezodermului extraembrionar (locul de unire al somato- şi
splahnopleurei extraembrionare).
Mezodermul extraembrionar care tapetează citotrofoblastul pătrunde în centrul vilozităţilor
primare ale trofoblastului şi le transformă în vilozităţi secundare. La sfârşitul săptămânii a treia,
celulele mezodermale de la nivelul vilozităţilor secundare dau naştere vaselor capilare vilozitare.
Odată cu apariţia acestor vase, vilozităţile secundare se transformă în vilozităţi placentare
terţiare. Capilarele vilozitare stabilesc contact cu cele de la nivelul pediculului de fixaţie,
peretelui veziculei viteline, iar prin acestea cu sistemul circulator intraembrionar.
Formarea celulelor germinale primordiale
Celulele germinale primordiale se formează în perioada gastrulaţiei din porţiunea caudală a
liniei primitive (până acum se considera că celulele germinale primordiale iau naştere din
hipoblastul veziculei ombilicale şi alantoidei). Se pare că celulele germinale primordiale rămân
sechestrate la nivelul mezoblastului extraembrionar al extremităţii caudale a embrionului până la
definitivarea procesului de gastrulaţie. Când discul embrionar începe să se plicatureze, aceste
celule vor migra dealungul alantoidei şi intestinului posterior, în formare, până la nivelul
crestelor genitale.