C1 Enumera etapele dezvoltarii organismului uman.

1.1. Caracterizarea perioadei preembrionare: gametogeneza, spermatogeneza, ovogeneza.

1.2. Etapele de dezvoltare prenatala:
1.2.1. Perioada embrionara: fecundatia, segmentatia, blastulatia, gastrulatia,nerulatia .
1.2.2. Perioada fetala organogeneza

CURS 3
2. Perioada embrionara
Saptamana a -4-a
Neurulaţia
Este considerata etapa finala a gastrulatiei.
După formarea notocordului, linie primitivă suferă un proces de regresie care are ca efect
dispariţia completă a sa. Persistenţa porţiunii caudale a liniei terminale are ca rezultat apariţia
unei anomalii congenitale a nou-născutului numită teratom sacrococcigian. Deoarece linia
primitivă dă naştere la cele trei tipuri celulare embrionare (ecto-, mezo-, endoderm), teratomul
sacrococcigian este o tumoră benignă care conţine derivate ale celor trei tipuri celulare. Este
întâlnit frecvent la fetiţe (75% din cazuri) şi se poate transforma malign dacă nu este diagnosticat
şi tratat în timp util.
Notocordul are influenţă inductoare asupra ectodermului supraiacent, care suferă o serie de
transformări celulare având ca rezultat apariţia neuroblastelor. Aceste celule cu înălţimea mai
mare vor formea placa neurală, schiţa viitorului sistem nervos central.
 Celulele de la nivelul joncţiunii dintre placa neurală şi restul ectodermului vor da naştere
crestelor neurale. Pe măsură ce creşte, marginile plăcii neurale se evaginează şi formează
plicile neurale, care delimitează şanţul neural. Prin adâncirea şanţului neural, plicile neurale vin
în contact unele cu altele şi încep să fuzioneze dând naştere astfel tubului neural.
Formarea tubului neural începe din viitoarea regiune cervicală a embrionului şi continuă
către ambele extremităţi ale şanţului neural.
Urmează un proces de proliferare a celulelor ectodermice din vecinătate, în urma căruia
creasta neurală şi tubul neural vor fi separate de cavitatea amniotică printr-un strat de celule
ectodermice. Neuroporul anterior se închide în ziua a 25-a, iar neuroporul caudal în ziua a
27-a. După închiderea neuroporilor, sistemul nervos are aspectul unui tub cu o porţiune caudală
efilată (cordonul medular) şi o porţiune rostrală voluminoasă, datorată unor dilataţii (veziculele
cerebrale primare). Aceste vezicule formează rombencefalul, mezencefalul şi prozencefalul şi
reprezintă prima schiţă a viitorului encefal.
Atâta timp cât neuroporii sunt prezenţi, hrănirea celulelor nervoase ale tubului neural este
realizată de lichidul amniotic. Închiderea neuroporilor coincide cu stabilirea unei circulaţii
sanguine la nivelul tubului neural.
Defectele de închidere a neuroporilor au ca rezultat apariţia unor anomalii congenitale.
Astfel, spina bifida este o anomalie congenitală datorată defectului de închidere a neuroporului
caudal. Severitatea acestei anomalii depinde de lungimea şi poziţia defectului de închidere a
tubului neural (spina bifida ocultă, meningocelul, mielomeningocelul). Defectul de închidere a
neuroporului rostral duce la apariţia anencefaliei, anomalie congenitală letală datorată
degenerării encefalului, care rămâne în contact cu lichidul amniotic.
Sapatamana a 5-a
Formarea somitelor
După formarea notocordului şi mezodermului intraembrionar paraxial, la nivelul acestuia
din urmă are loc un proces de segmentare prin apariţia unor şanţuri transversale care îl separă în
blocuri prismatice numite somite. Procesul de segmentare a mezodermului paraxial debutează la
sfârşitul săptămânii a treia şi începutul săptămânii a patra în dreptul veziculei rombencefalice şi
se continuuă atât în sens cranial cât şi în sens caudal odată cu creşterea în lungime a embrionului,
în final formându-se 42-45 perechi de somite. Primele 4-5 perechi de somite vor participa la
formarea craniului osos şi poartă numele de somite occipitale. Urmează apoi 8 somite cervicale,
12 somite toracale, 5 somite lombare, 5 somite sacrale şi 8-10 somite coccigiene.
Somitele conţin iniţial o cavitate centrală tranzitorie (miocelul) care se obliterează rapid
prin proliferare celulelor din peretele său. Porţiunea ventromedială a somitei formează
sclerotomul, care stă la baza formării scheletului axial. Porţiunea dorsolaterală a somitei
formează dermomiotomul care va da naştere miotomului şi dermatomului. Din miotoame se vor
forma majoritatea muşchilor striaţi ai corpului.
Formarea celomului intraembrionar
Odată cu formarea somitelor, în mezodermul din regiunea precordială se diferenţiază o
serie de cavităţi care vor conflua pentru a forma schiţa celomului intraembrionar. Pe măsură ce
se formează somitele, în dreptul lor apar o serie de cavităţi în mezodermul lateral. Acestea cresc
în volum şi se unesc unele cu altele pentru a forma o cavitate unică în grosimea mezodermului
lateral. Prin formarea acestei cavităţi, mezodermul lateral este împărţit într-un strat acoperit de
ectoderm (numit somatopleură intraembrionară) şi un strat ce acoperă endodermul (numit
splahnopleură intraembrionară). Somatopleura şi splahnopleura intraembrionară se continuă la
nivelul zonei de joncţiune cu corespondentele lor extraembrionare. Prin mărirea cavităţii din
regiunea precordială şi unirea cu cele două cavităţi de la nivelul mezodermului lateral se
formează celomul intraembrionar, cavitate în formă de potcoavă cu porţiunea centrală în
regiunea precordială şi braţele pe părţile laterale ale discului embrionar. Celomul intraembrionar
va sta la baza formării cavităţilor pericardice, pleurale şi peritoneale.
Zona joncţională de la nivelul mezodermului lateral va fi străpunsă prin mărirea de volum a
celomului intraembrionar, iar în urma acestui proces se stabileşte o comunicare între celomul
intra- şi extraembrionar la nivelul marginilor laterale ale discului embrionar. Prin urmare,
celomul intraembrionar va avea o cavitate pericardică primitivă situată în regiunea cardiogenă,
care comunică cu celomul extraembrionar prin două canale pleuroperitoneale (ducte celomice)
situate de-o parte şi de alta a discului embrionar în mezodermul lateral. Conţinutul lichidian al
celomului extraembrionar pătrunde în interiorul discului embrionar în urma stabilirii comunicării
dintre celomul intra- şi extraembrionar şi contribuie la hrănirea embrionului până la stabilirea
circulaţiei sanguine.

Procesele de curbare ale discului embrionar

Discul embrionar, iniţial plat şi oval în stadiul bilaminar, iar apoi piriform în stadiul
trilaminar, începe să-şi schimbe forma datorită diferenţelor între ratele de creştere a diferitelor
zone embrionare. Aceste diferenţe între ratele de creştere au ca rezultat plicaturarea discului
embrionar în sens cranio-caudal, în special datorită dezvoltării sistemului nervos central şi în
sens lateral, datorată apariţiei somitelor. Inflexiunea discului embrionar în sens cranio-caudal are
ca rezultat apariţia plicii amniotice cefalice şi plicii amniotice caudale, iar inflexiunea laterală
duce la formarea plicilor amniotice laterale. Prin creşterea acestor plici, o parte din vezicula
ombilicală este incorporată între acestea şi apoi în interiorul embrionului şi va contribui la
formarea tubului digestiv.
Partea cranială a vezicii ombilicale, încorporată între plica amniotică cefalică şi discul
embrionar va forma intestinul anterior sau cefalic, care se termină în fund de sac la nivelul
membranei orofaringiene. Partea caudală a vezicii ombilicale este incorporată în corpul
embrionului prin creşterea plicii amniotice caudale şi va forma intestinul posterior sau caudal.
Acesta se termină în fund de sac dilatat (cloacă) la nivelul membranei cloacale.
Prin creşterea plicilor amniotice laterale, marginile discului embrionar se apropie şi
fuzionează, formând pereţii laterali şi ventrali ai corpului embrionului. Porţiunea din vezicula
ombilicală incorporată de corpul embrionar în timpul acestui proces va da naştere intestinului
mijlociu, care rămâne în continuare în comunicare cu vezicula ombilicală prin canalul ombilical.
Mezoblastul migrat cranial de membrana orofaringiană va forma zona cardiogenă şi septul
transvers. În urma plicaturării cranio-caudale, membrana orofaringiană, zona cardiogenă şi septul
transvers vor ajunge ventral şi vor contribui la formarea feţei ventrale a capului, gâtului şi
torcelui. Zona cardiogenă va ajunge în regiunea toracică a embrionului, iar caudal de aceasta va
ajunge septul transvers, formaţiune mezodermală care va participa la separarea cavităţii toracice
de cavitatea abdominală.
 Evoluţia morfologiei externe.
Embrionul ia progresiv o formă umană. Cu ocazia creşterii în lungime la sfârşitul stadiului
somitic, adică în săptămâna a 5-a embrionul are o formă recurbată în axul craniocaudal dar şi în
axul transversal. Extremitatea cefalică devine mult mai voluminoasă în urma dezvoltării
apreciabile a polului cefalic prin veziculele cerebrale. Pe linia mediană prezintă o umflătură
corspunzătoare vertexului numită proeminenţa mezencefalică , iar anterior proeminenţa frontală.
Lateral de proeminenţa frontală se diferenţiază fosetele şi vezicula cristalinului din
ectoderm. Lateral în prelungirea extremităţii cefalice şi dorsal de umflătura cardiacă se găseşte
regiunea branhială în care proemină la suprafaţă în direcţie ventrodorsală arcurile branhiale ce
delimitează în interior faringele primitiv. Ele sunt separate de depresiuni ale ectodermului numite
şanţuri branhiale. Iniţial apar arcurile branhiale 1 şi 2 apoi alte 4 ultimele 2 la om fiind într-un
stadiu rudimentar. La om prin invaginarea ectodermului între proeminenţa frontală şi primul arc
branhial se formează stomodeumul sau gura primitivă în fundul căruia se situează membrana
bucofaringeană. Arcurile branhiale au existenţă temporală şi prin transformări profunde la
nivelul lor se vor forma gâtul şi organele cervicale. Datorită dimensiunilor reduse ale ultimelor
arcuri branhiale şi a creşterii pronunţate a arcrului 2 între acesta şi următorul, în săptămâna a 6-a
se formează o depresiune transversală a ectodermului numită sinus cervical. Din extremităţile
dorsale ale arcurilor 1 şi 2 se formează tuberculii auriculari din care se va forma conductul
auditiv extern şi pavilionul urechii. Din primul arc ventral ia naştere procesul maxilar şi
mandibular sub formă de muguri ce participă la formarea feţei în regiunea inferioară imediat
deasupra umflăturii cardiace. Deasupra mugurilor maxilari şi mandibulari superior gurii
primitive din procesul frontal se dezvoltă procesul frontonazal din care se formează muguri
nazali ce vor forma piramida nazală şi buza superioară. În ultima perioadă a arcurilor branhiale
care după cum am văzut se transformă în săptămâna a 6-a la limita dintre somite şi somatopleură
apar întâi mugurii membrelor superioare, cam în ziua 28-a, iar ulterior la aproximativ 48 de
ore apar mugurii membrelor inferioare.
 Mugurii sunt înveliţi de ectoderm în care pătrunde mezenchimul somatopleurei din care se
diferenţiază scheletul, articulaţiile, muşchii şi vasele membrelor. În săptămâna a 6-a prin apariţia
unor şanţuri circulare se individualizează la nivelul membrelor un segment proximal cilindric şi
altul distal lăţit.
În săptămâna a 7-a la sfârşitul acesteia prin apariţia unui nou şanţ circular segmentul
proximal se divide în braţ şi antebraţ iar la membrul inferior în coapsă şi gambă. Segmentul
distal lăţit reprezintă mâna primitivă şi respectiv piciorul primitiv. Iniţial dispoziţia mugurilor
este perpendiculară pe trunchi, dar în săptămâna a 9-a ei se înclină şi se rotează în jurul axului
longitudinal astfel încât genunchiul ajunge în poziţie ventrală şi cotul în poziţie dorsală. La
nivelul mâinii apar iniţial primordiile degetelor, separate prin şanţuri radiare iar apoi prin
membrane interdigitale purtând numele de degete conjuncte sau unite. Separarea acestora şi
individualizarea lor la degetele definitive se face prin procese de vacuolizare şi resorbţie
mezenchimală cu formarea concomitentă a articulaţiilor astfel încât la sfârşitul celei de-a 10-a
săptămâni, atât membrele superioare cât şi cele inferioare sunt într-un stadiu final. Mugurii
membrelor au un sistem propriu de autodiferenţiere numit autodiferenţiant (ţine de mezenchimul
mugurilor dar participă şi ectodermul existând o interrelaţie între acestea). S-a ajuns la concluzia
că există o creastă ectodermală apicală a mugurelui din ectodermul îngroşat care diferă de restul
ectodermului ce înveleşte mugurele în care s-a invaginat mezenchim. Această creastă
ectodermală apicală influenţează diferenţierea mezenchimului de dedesubt. Se consideră că
există un factor de menţinere a ectodermului apical care la rândul lui este dependent de
mezenchim. Acest factor aparţinând mezenchimului este distribuit în acesta asimetric ceea ce
duce la asimetria normală a regiunilor membrului. Absenţa acestui factor de menţinere a
ectodermului apical duce la polidactilie, amelie, sindactilie, etc.
După cum s-a arătat în a II-a lună regiunea cefalică se măreşte rapid, mai multe decât restul
corpului şi se precizează prin muguri viscerele feţei. Între extremitatea cefalică şi zona mijlocie
arcurile branhiale se estompează în timp ce se formează gâtul. Extremitatea caudală se modifică
prin apariţia primordiilor şi organelor genitale externe în forma lor rudimentară şi apariţia
membranei anale.
Câteva organe interne au început să se dezvolte la începutul primei luni dar cea mai mare
parte se dezvoltă în luna a doua. În cursul acestei luni toţi mugurii organici ocupă raporturi
definitive şi o dezvoltare care îi apropie cel mai adesea de structura definitivă.

Patologia perioadei de la 4-a la o 8-a săptămână.

Este o perioadă caracterizată printr-o sensibilitate deosebită a embrionului la acţiunea factorilor
externi toxici. Cea mai mică perturbare în mecanismele foarte complexe de inducţie şi
diferenţiere va sfârşi prin anomalii. Teratogeneza la acţiunea factorilor externi este condiţionată
de foarte multe elemente: momentul acţiunii agentului teratogen, afinitatea preferenţială a
diverşilor agenţi pentru anumite organe, perioada de acţiune a factorului teratogen.
Medicamentele reprezintă un risc foarte important la embrionul uman în această perioadă

Derivatele foiţelor embrionare

În stadiile timpurii ale dezvoltării embrionare, celulele embrionare alcătuiesc două tipuri
fundamentale de ţesuturi: epitelial şi mezenchimatos, care formează cele trei foiţe embrionare:
ectodermul, endodermul şi mezodermul.
 Ectodermul va da naştere:
- ectodermului general al corpului;
- plăcii neurale;
- crestelor neurale;
- placodelor ectodermale.

Din ectodermul general al corpului se vor forma:

- stratul epidermic al tegumentului; celulele secretoare, celulele care tapetează ductele şi
celulele mioepiteliale ale glandelor sudoripare, sebacee şi mamare; foliculii piloşi şi unghiile;
- epiteliile corneei, conjunctivei şi glandelor lacrimale;
- epiteliul cavităţii nazale şi sinusurilor paranazale;
- epiteliul cavităţii orale şi al glandelor salivare;
- epiteliul porţiunii terminale a canalului anal şi uretei;
- adenohipofiza.

Din placa neurală se vor forma:

- neuronii sistemului nervos central;
- celulele gliale;
- celulele ependimare şi ale plexurilor coroidiene;
- celulele sistemului APUD;
- celulele retinei, irisului, corpul şi procesele ciliare;
- neurohipofiza;

Ectodermul crestelor neurale va da naştere:

- ganglionilor nervilor spinali şi cranieni (III,V,VIII,IX,X);
- ganglionilor simpatici şi parasimpatici;
- o parte din celulele sistemului APUD;
- emailului dentar;
- celulelor Scwann şi leptomeningelui (pia mater şi arahnoida);
- medulosuprarenalei; celulelor secretore de calcitonină, celulelor de tip I la nivelul glomusului
carotic;
- celulelor pigmentare de la nivelul epidermului;
- ţesutului adipos, muşchilor netezi şi dermului de la nivelul capului şi gâtului;
- ţesutului conjunctiv al glandelor salivare, lacrimale, timusului, tiroidei şi epifizei.

Placodele ectodermale vor da naştere epiteliului olfactiv, urechii interne şi cristalinului.

Endodermul va da naştere:
- epiteliului tractului digestiv şi respirator;
- amigdalei palatine, tiroidei, paratiroidelor, timusului, ficatului, pancreasului;
- epiteliului vezicii urinare, uretrei şi parţial al vaginei;
- epiteliul cavităţii timpanice, tubei auditive, glandelor salivare submandibulară şi sublinguală.
 Mezodermul va da naştere:
- ţesuturilor conjunctive, cartilaginoase şi osoase;
- ţesutului muscular striat şi neted;
- elementelor figurate ale sângelui, vaselor de sânge, vaselor limfatice;
- cordului, rinichiului, glandelor genitale, corticosuprarenalei, dentinei şi cementului dentar;
- seroaselor pericardică, pleurală şi peritoneală.