Nidaţia

De la momentul fecundaţiei până la nidaţie trec 5 zile; după acest termen

blastocistul se apropie de unul dintre pereţii corpului uterin şi se implantează.
Reacţia mucoasei uterine se numeşte decidualizarea mucoasei uterine:
mucoasa uterină răspunde la acţiunea proteolitică a trofoblastului blastocsitului.
Mucoasa uterină se va numi, din acest moment, decidua uterină. Procesul de
decidualizare are două scopuri:
 nutriţia oului;
 oprirea acţiunii invazive a trofoblastului.
Mucoasa uterină devenită deciduda va fi împărţită în 3, în raport cu locul
nidaţiei:
 Decidua bazală – corespunde locului de implantare a oului, din dreptul
polului embrionar;
 Decidua capsulară – mucoasa de deasupra locului implantării,
corespunzător polului abembrionar;
 Decidua vera - restul mucoasei uterine.
Transformările cele mai mari vor avea loc la nivelul deciduei bazale şi
trofoblastului corespunzator; la acest nivel se va forma placenta, în urma unui
proces numit placentaţie.
Nutriţia produsului de concepţie se realizează în două modalităţi:
• Nutriţie histiotrofă – din interstiţiile intercelulare ale mucoasei
uterine; se produce prin imbibiţie; se petrece înainte de formarea
placentei şi de stabilirea circulaţiei materno-fetale;
• Nutriţie hemotrofă – asigurată de placentă.

Săptămâna a II-a de dezvoltare

Ziua 8:
Modificările la nivelul trofoblastului: trofoblastul se diferenţiază în două straturi
celulare:
 Citotrofoblastul, strat intern format dintr-un singur rând de celule
individualizate uninucleate şi cu numeroase mitoze.
 Sinciţiotrofoblastul, format dintr-o masă protoplasmatică cu mulţi nuclei,
fără separaţii intercelulare, fără mitoze, derivată din citotrofoblast.
Modificările de la nivelul butonului embrionar: celulele acestuia se diferenţiază în
două tipuri de celule aşezate pe două rânduri:
 Celule ectoblastice/epiblastice (ecto- în afară) – celule înalte, cilindrice;
formează stratul superior, ectoblastul/epiblastul;
  Celulele endoblastice/hipoblastice – celule mici, poliedrice; formează
stratul inferior, endoblastul/hipoblastul.
Din acest stadiu se formează discul embrionar bilaminar/biderm. Privit în
suprafaţă, acest disc embrionar are formă ovoidală.
Iniţial, ectoblastul vine în contact direct cu citotrofoblastul; ulterior între
acestea apar spaţii de clivaj care confluează formând o cavitate = cavitatea
amniotică. Tavanul acestei cavităţi va fi format de celule amnioblastice (probabil,
derivate din citotrofoblast). Între ectoblast şi amnioblast de jur împrejur se
delimitează joncţiunea amnioectoblastică, viitorul inel ombilical.
La polul opus, pe faţa internă a citotrofoblastului apare o membrană
celulară = membrana exocelomica Heuser (probabil derivată din citotrofoblast).
între endoblast şi membrana exocelomică se delimitează o cavitate = vezicula
vitelină primitivă.
Modificările la nivelul trofoblastului – începând din ziua 9, pe faţa internă a
trofoblastului se diferenţiază o structură nouă - mezenchimul extraembrionar,
care se interpune între trofoblast şi complexul format de discul embrionar şi cele
două vezicule. La nivelul mezenchimului extraembrionar apar spaţii de clivaj care
confluează formând o cavitate = celom extraembrionar. Mezenchimul este
împărţit astfel în două părţi:
● Mezenchim extraembrionar somatopleural – ce rămane pe faţa internă a
citotrofoblastului;
● Mezenchim extraembrionar splahnopleural – ce rămane în jurul discului şi
veziculelor din jurul lui.
Între cele două părţi rămane o punte de legătura = pedicul de fixatie /
legatură, este locul în care se va forma cordonul ombilical.
În ziua 12, pe faţa inferioară, prin proliferarea endoplasmică apare o nouă
cavitate mai mică decât precedenta, numită vezicula vitelină secundară/definitivă,
care se definitivează în ziua 13.
În ziua 14 apare prima schiţă de polarizare: celulele endoblastice dinspre
viitoarea extremitate cefalică suferă un proces de îngroşare şi aderă mai mult la
ectoblast. Se formează la acest nivel placa procordală, care va da naştere la
membrana orofaringiană. Aceasta este permeabilă pentru soluţii moleculare
electrolitice.

Placentaţia
 Placentaţia este un proces prin care se formează placenta, ce asigură
nutriţia hemotrofă. Acest proces durează până în săptămâna a IV-a, cu mai multe
faze.
În săptămâna a doua asistăm la următoarele faze:
 Faza lacunară – împreună cu următoarea fază se petrec în zilele 9-12. In
această fază la nivelul sinciţiotrofoblastului apar spaţii de clivaj care
confluează, formând lacune. Corespunzător acestei faze, la nivelul
mucoasei uterine au loc procese de congestie vasculară (creşte fluxul
sanguin);
 Faza trabeculară – sinciţiotrofoblastul ia formă trabeculară şi se aşează
radiar în jurul citotrofoblastului. Corespunzător acestei faze, la nivelul
mucoasei uterine au loc fenomene de vasodilataţie şi apariţia capilarelor
sinusoide (legătura dintre o fostă arteriolă helicină şi vena de drenaj);
 Faza vilozităţilor trofobastice primare - în această fază, în axul trabeculei
sinciţiotrofoblastului pătrunde citotrofoblastul, rezultând o vilozitate
trofoblastică primară. Concomitent capilarele sinusoide materne ajung să
se deschidă în sistemul de lacune, care astfel sunt umplute cu sânge matern
- prima schiţă a circulaţiei placentare; Aceste vilozităţi apar pe toată
suprafaţa oului, însă suferă o evoluţie diferită, astfel că:
o cele care se dezvoltă spre decidua capsulară se atrofiază, oul
rămâne pe această faţă neted – chorion levae;
o vilozităţile care se dezvoltă spre decidua bazală capătă o
evoluţie luxuriantă – chorion frondosum (corion vilos).
* Corionul este format din:
 mezenchim extraembrionar somatopleural;
 citotrofoblast;
 sinciţiotrofoblast.

Săptămâna a III-a de dezvoltare

Se mai numește gastrulația. Caracteristici:
 Discul embrionar devine trilaminar/tridermic = apare mezodermul /
mezoblastul
 Apare notocordul/coarda dorsală;
 Celulele produsului de concepţie capătă talie de tip adult.

Evoluţia discului embrionar

 Începutul săpămânii a treia este marcat de a doua schiţă de polarizare a
discului, acesta din ovoidal devine piriform cu o extremitate mai voluminoasă –
viitoarea extremitate cefalică, pe care se observă placa procordală.
La extremitatea caudală apare o nouă zonă de aderenţă între ectoblast şi
endoblast, numită membrana cloacală.
Vezicula vitelină dinspre extremitatea caudală a discului trimite o
prelungire numită alantoidă spre pediculul de fixaţie.
Pe faţa dorsală a discului (ectoblastică) în jumătatea sa caudală apare o
depresiune liniară = linia primitivă. Extremitatea ei cranială este marcată de o
proeminenţă = nodul primitiv, ce prezintă o depresiune centrală (adâncitură) –
foseta primitivă.
Celulele din pătura ectoblastică, prin diferenţiere formează stratul
ectodermal.
În dreptul liniei primitive se constată intense procese de proliferare
celulară, cu origine ectoblastică; celulele nou aparute pătrund între ecto si
endoblast, migrează in toate sensurile, formând două populaţii celulare:
 un grup de celule ce înlocuieşte treptat endoblastul, formând stratul
endodermal;
 un grup de celule interpus între ectoderm şi endoderm ce formează
cea de-a treia foiţă embrionară: mezodermul.
Sunt respectate doar două regiuni unde mezodermul nu pătrunde între
ectoblast şi endoblast: placa procordală şi membrana cloacală.
De la nivelul fosetei primitive pleacă în direcţie cranială o invaginare care se
apropie de placa procordală, numită proces notocordal. Procesul notocordal este
iniţial plin şi apoi se tunelizează, iar lumenul acestuia se numeşte canalul
cordal/notocordal. Acestea vor fi poziţionate pe linie mediană în mijlocul
mezodermului.
Procesul notocordal se apropie treptat de endoderm, de care se va ataşa,
formând procesul notocordal endoblastic. Podeaua acestuia începe să se resoarbă
treptat în sens cranio-caudal. În acest mod apare o comunicare temporară între
cavitatea amniotică şi vezicula vitelină, ce poartă numele de canalicul
neuroenteric.
Tavanul canalicului neuroenteric se detaşează de structurile din jur şi se
repoziţionează în plin mezoblast, formând notocordul (coarda dorsală). Acesta va
avea un puternic efect inductor asupra ectoblastului supraiacent (de deasupra)
(neurulaţie). Din notocord ramân ca resturi în organism nucleii pulpoşi ai
discurilor intervertebrale.
 Evoluţia trofoblastului
 Faza vilozităţilor trofoblastice secundare – se caracterizează prin
pătrunderea în axul citotrofoblastului vilozităţilor primare a mezenchimului
extraembrionar somatopleural.
 Faza vilozităţilor trofoblastice terţiare - acestea apar spre sfârşitul
săptămânii a treia. Se caracterizează prin apariţia în axul mezenchimatos a
capilarelor sangvine proprii produsului de concepţie, care se pun treptat în
legătură cu circulaţia embrionară.