Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Referat
Dezvoltarea Embrionară la Om
Embriologia este ramura biologiei care se ocupă cu studiul embrionului în toate fazele
dezvoltării lui, de la formarea celulei-ou până la ecloziune sau naştere. Corespunde etapei
intrauterine.
Ovogeneza
SĂPTĂMÂNA A II-A
Tot în acest timp, de la nivelul marginilor discului embrionar începe să se formeze prin
proliferarea celulelor hipoblastului (epiblastului după unii autori) o membrană fină formată
dinr-un singur strat de celule turtite, numită membrană exocelomică (Heuser). Aceasta va
înconjura cavitatea blastocistului şi o va separa de citotrofoblast transformând-o în cavitate
exocelomică sau veziculă ombilicală primitivă.
SĂPTĂMÂNA A III-A
Gastrulaţia
Schimbarea formei discului embrionar este însoţită de apariţia unei zone proliferative a
ectoblastului embrionar în regiunea caudală a acestuia, zonă care formează linia primitivă.
Linia primitivă se termină la extremitatea cefalică cu o proeminenţă numită nod primitiv
(Hensen).
În acelaşi timp, o parte din celulele migrate de la nivelul liniei primitive înlocuiesc
celulele hipoblastice prin împingerea acestora către pereţii veziculei ombilicale şi formează
astfel endodermul embrionar. Celulele epiblastice rămase vor forma ectodermul embrionar.
Se observă că, în urma procesului de gastrulaţie, epiblastul dă naştere celor trei foiţe
germinale şi prin urmare, tuturor ţesuturilor şi organelor embrionului.
Notocordul devine astfel un cordon celular situat în axul discului embrionar, între
ectoderm şi endoderm, flancat de celulele mezodermice migrate de la nivelul liniei primitive.
Îndepărtarea experimentală a nodului primitiv are ca efect absenţa formării notocordului şi
declanşării neurulaţiei.
Mezodermul intraembrionar se extinde până la marginile discului embrionar unde vine
în contact cu zona de joncţiune a mezodermului extraembrionar (locul de unire al somato- şi
splahnopleurei extraembrionare). Discul embrionar rămâne format din două foiţe (ecto- şi
endoderm) doar la nivelul plăcii precordale (viitoarea membrană orofaringană) şi caudal de
linia primitivă, într-o zonă care va forma membrana cloacală. Mezodermul migrat cranial de
placa precordală va forma aria cardiogenă care va da naştere cordului şi pericardului. Tot
acum, vezicula ombilicală trimite un diverticul mic care pătrunde în grosimea pediculului de
fixaţie pentru a forma alantoida.
Neurulaţia
După formarea notocordului, linie primitivă suferă un proces de regresie care are ca
efect dispariţia completă a sa. Persistenţa porţiunii caudale a liniei terminale are ca rezultat
apariţia unei anomalii congenitale a nou-născutului numită teratom sacrococcigian. Deoarece
linia primitivă dă naştere la cele trei tipuri celulare embrionare (ecto-, mezo-, endoderm),
teratomul sacrococcigian este o tumoră benignă care conţine derivate ale celor trei tipuri
celulare. Este întâlnit frecvent la fetiţe (75% din cazuri) şi se poate transforma malign dacă nu
este diagnosticat şi tratat în timp util.
Notocordul are influenţă inductoare asupra ectodermului supraiacent, care suferă o serie
de transformări celulare având ca rezultat apariţia neuroblastelor. Aceste celule cu înălţimea
mai mare vor formea placa neurală, schiţa viitorului sistem nervos central.
Celulele de la nivelul joncţiunii dintre placa neurală şi restul ectodermului vor da naştere
crestelor neurale. Pe măsură ce creşte, marginile plăcii neurale se evaginează şi formează
plicile neurale, care delimitează şanţul neural. Prin adâncirea şanţului neural, plicile neurale
vin în contact unele cu altele şi încep să fuzioneze dând naştere astfel tubului neural.
Formarea tubului neural începe din viitoarea regiune cervicală a embrionului şi continuă
către ambele extremităţi ale şanţului neural. Tubul neural comunică cu cavitatea amniotică
prin două orificii: neuroporul rostral şi neuroporul caudal. Prin unirea plicilor neurale, celulele
joncţiunii neuroectodermice vor forma creasta neurală.
Atâta timp cât neuroporii sunt prezenţi, hrănirea celulelor nervoase ale tubului neural
este realizată de lichidul amniotic. Închiderea neuroporilor coincide cu stabilirea unei
circulaţii sanguine la nivelul tubului neural.
Somitele conţin iniţial o cavitate centrală tranzitorie (miocelul) care se obliterează rapid
prin proliferare celulelor din peretele său. Porţiunea ventromedială a somitei formează
sclerotomul, care stă la baza formării scheletului axial. Porţiunea dorsolaterală a somitei
formează dermomiotomul care va da naştere miotomului şi dermatomului. Din miotoame se
vor forma majoritatea muşchilor striaţi ai corpului.
Discul embrionar, iniţial plat şi oval în stadiul bilaminar, iar apoi piriform în stadiul
trilaminar, începe să-şi schimbe forma datorită diferenţelor între ratele de creştere a diferitelor
zone embrionare. Aceste diferenţe între ratele de creştere au ca rezultat plicaturarea discului
embrionar în sens cranio-caudal, în special datorită dezvoltării sistemului nervos central şi în
sens lateral, datorată apariţiei somitelor. Inflexiunea discului embrionar în sens cranio-caudal
are ca rezultat apariţia plicii amniotice cefalice şi plicii amniotice caudale, iar inflexiunea
laterală duce la formarea plicilor amniotice laterale. Prin creşterea acestor plici, o parte din
vezicula ombilicală este incorporată între acestea şi apoi în interiorul embrionului şi va
contribui la formarea tubului digestiv.
Partea cranială a vezicii ombilicale, încorporată între plica amniotică cefalică şi discul
embrionar va forma intestinul anterior sau cefalic, care se termină în fund de sac la nivelul
membranei orofaringiene. Partea caudală a vezicii ombilicale este incorporată în corpul
embrionului prin creşterea plicii amniotice caudale şi va forma intestinul posterior sau caudal.
Acesta se termină în fund de sac dilatat (cloacă) la nivelul membranei cloacale.
În stadiile timpurii ale dezvoltării embrionare, celulele embrionare alcătuiesc două tipuri
fundamentale de ţesuturi: epitelial şi mezenchimatos. Ţesutul epitelial formează cele trei foiţe
embrionare: ectodermul, endodermul şi mezodermul.
Ectodermul va da naştere:
Endodermul va da naştere:
Perioada fetala sau de organogeneza care dureaza pana la nastere; se caracterizeaza prin
procese de histio- si morfogeneza prin care primordiile de organe se transforma in aparatele si
sistemele noului nascut.
Perioada fetala, care se intinde de la saptamana a 9-a a dezvoltarii pana la nastere prezinta o
serie de caracteristici principale:
1. cresterea in lungime a corpului, in special pana in saptamana a 20-a;
2. cresterea in greutate in ultimele saptamani;
3. maturarea tesuturilor si organelor;
4. definitivarea infatisarii umane.
La inceputul saptamanii a 9-a capul fetusului reprezinta o jumatate din lungimea totala a
corpului. Fata este larga, ochii lateralizati cu pleoapele fuzionate iar urechile sunt jos
implantate. Membrele sunt scurte, cu degetele mici iar pana la sfarsitul saptaminii a 12-a
membrele superioare capata proportii definitive, in timp ce membrele inferioare isi capata
proportiile definitive cu o saptamana mai tarziu. Ficatul este principala sursa de elemente
figurate sangvine, dar spre finele saptamanii a 12-a, activitatea sa incepe sa scada si splina
preia acest rol. Fetusul reactioneaza la stimuli, dar miscarile sale nu sunt percepute de catre
mama.
Concluzie:
Bibliografie: