Sunteți pe pagina 1din 41

Miologie III

Conf. Dr. Nicolae Horaţiu POP


Generalităţi

• Sistemul muscular se împarte descrie trei

categorii :

• muşchiul striat (somatic),

• muşchiul cardiac,

• muşchiul neted (din pereţii organelor interne).


Rolul muşchilor

• rol în locomoţie

• în diferitele mişcări ale corpului

• fixează şi poziţiile segmentelor corporale

• constituie principala sursă de căldură

• rol în circulaţia venoasă şi limfatică

• dau forma şi proporţiile diverselor segmente ale


corpului
Structura aparatului contractil

• Un muşchi striat este format din:


– corpul muscular (muşchiul propriu-zis – porţiunea
contractilă),
– tendon, prin care forţa musculară se transmite oaselor şi
– joncţiunea miotendinoasă.

• Activitatea musculară este ajutată de o serie de elemente


(anexe ale muşchilor):
– fascii,
– teci sinoviale,
– retinacule,
– burse seroase.
Conformaţia exterioară a muşchilor

• După formă

• După modul de grupare a fasciculelor musculare

faţă de tendoane

• După numărul capetelor de origine

• După aşezarea acestora în organism

• După numărul articulaţiilor peste care trec


După formă

• Muşchi lungi

– muşchii fusiformi;

– muşchii lungi cilindrici;

– muşchii lungi micşti.

• Muşchii laţi

• Muşchii scurţi

• Muşchii orbiculari
După modul de grupare a fasciculelor
musculare faţă de tendoane
• Fasciculele se continuă direct cu ale tendonului,
• Fasciculele musculare se inseră oblic pe tendon –
muşchii penaţi:
– muşchii unipenaţi;
– muşchii bipenaţi;
– muşchii cu penaţie complexă.
• La unii muşchi, corpul muscular este întrerupt şi
împărţit în două porţiuni printr-un tendon
intermediar
După numărul capetelor de origine,
muşchii se numesc

• Mono;

• Biceps;

• Triceps;

• Cvadriceps.
După aşezarea acestora în organism

• Muşchii superficiali (cutanaţi, pieloşi)

• Muşchii profunzi
După numărul articulaţiilor peste care
trec

• Uniarticulari

• Biarticulari

• Poliarticulari
Modul de fixare a muşchiului

• Inserţia se face pe oase, în cea mai mare parte,


determinând creste, proeminenţe sau depresiuni
de pe suprafaţa acestora.
• Muşchii se pot fixa şi pe alte formaţiuni:
– pe piele,
– pe membrane interosoase,
– pe fascii de înveliş,
– pe septe intermusculare,
– pe tendoane (muşchii lombricali).
Modul de fixare a muşchiului

• Inserţia se face întotdeauna prin intermediul unui


tendon.
• Tendonul este necontractil şi inextensibil.
– Forma tendonului este variabilă, în funcţie de forma
corpului muscular:
• cordon cilindric sau turtit, pentru muşchii lungi;
• când muşchiul este lat, tendonul este şi el lat
(aponevroză).
• Arcadele tendinoase – arcuri între două inserţii
• Joncţiunea miotendinoasă este locul unde
fasciculele musculare se continuă cu fasciculele
tendinoase, şi este punctul cel mai slab al
muşchiului.
Raporturile muşchilor

• Muşchii se aşează unul lângă altul sau se


suprapun pe planuri.
• Muşchii superficiali vin în raport cu pielea, prin
intermediul fasciei de înveliş a regiunii.
• Muşchii profunzi acoperă oasele şi articulaţiile.
• Unii muşchi sunt muşchii sateliţi ai vaselor de
sânge.
• Muşchii au un rol plastic important.
Anexele muşchilor

• Fasciile musculare

• Retinaculele

• Tecile sinoviale

• Bursele sinoviale

• Trohleele musculare
Fasciile musculare
• Sunt formaţiuni fibroase de natură conjunctivă, care
învelesc un muşchi, un grup muscular sau totalitatea
muşchilor unui segment corporal.
Au mai multe funcţii:
– De protecţie, deoarece se opun deplasării muşchilor în
timpul contracţiei,
– Ca suprafaţă de inserţie pentru muşchi (aponevroză);
– Au rol în alunecare a muşchilor în timpul contracţiei;
– Au rol în menţinerea calibrului unor vene şi favorizează
astfel întoarcerea venoasă;
– Delimitează colecţiile purulente şi hemoragiile.
– Grosimea şi rezistenţa fasciilor este direct proporţională cu
forţa muşchiului pe care îl acoperă.
– Fascia musculară vine în contact direct cu perimisiumul
extern al muşchiului pe care îl acoperă.
– Prin dedublare, fasciile formează teci pentru muşchi sau
pentru vase.
Retinaculele

• Sunt îngroşări fibroase sub formă de panglică ale

fasciilor de înveliş.

• Acestea menţin tendoanele învelite de teci

sinoviale, în locul unde îşi schimbă direcţia (ex. la

gâtul mâinii şi al piciorului).

• Trecând peste diferite şanţuri osoase, le

transformă în canale de conducere osteofibroase.


Tecile sinoviale

• Sunt formaţiuni care au rolul de a favoriza

alunecarea tendoanelor în interiorul canalelor

osteofibroase.

• O teacă sinovială are formă de tub cilindric gol,

format din două foiţe: una parietală şi alta, ce se

alipeşte de suprafaţa tendonului.


Bursele sinoviale

• Sunt formaţiuni conjunctive în formă de saci, dezvoltate la


nivelul tendoanelor şi al muşchilor, în acele locuri, unde
acestea sunt supuse unor presiuni, frecări sau contactului
intermitent.
• Au rol important de protecţie, funcţionând ca perne cu apă
ce distribuie presiunea.
• La interior au un aspect neted, lucios şi conţin o mică
cantitate de lichid.
După localizare, pot fi:
– Subcutanate;
– Subfasciale;
– Subtendinoase;
– Submusculare.
• Bursele sinoviale iau naştere acolo unde tendonul,
muşchiul sau pielea alunecă pe un plan dur subiacent.
Trohleele musculare

• Sunt inele fibroase complete sau incomplete prin

care trec anumite tendoane, schimbându-şi

direcţia.

• Acestea funcţionează ca un hipomohlion, servind

ca punct de sprijin şi de schimbare a direcţiei

unor tendoane.
Structura muşchilor şi organizarea lor
funcţională

• Structura muşchilor cuprinde componente care

depăşesc 15% din masa muşchiului :

– fibre musculare striate

– ţesut conjunctiv,

– vase,

– nervi

– formaţiuni receptoare
Corpul muscular

• Este porţiunea cărnoasă a muşchiului şi este


format din fibre musculare striate
• Fibra musculară striată este unitatea structurală şi
elementul specific al muşchiului
• Substratul muscular contractil este format din
miofibrile aşezate în paralel, în număr de câteva
sute de mii (Sbenghe, T., 2005)
• O miofibrilă, este constituită dintr-o înşiruire de
sarcomere unite cap la cap
Sarcomerul

• Sarcomerul (căsuţa musculară Krause (Tache, S.


et al., 2010)) reprezintă unitatea morfofuncţională
a miofibrilei
• Dimensiunile sarcomerilor:
– în repaus de cca. 2,2 μm (Sbenghe, T., 2005) şi 2,5
μm (Tache, S. et al., 2010) şi 1,6 μm
– în contracţie maximă, variază în cadrul aceluiaşi
muşchi cu 2,1%, între muşchi fiind mai mare, la
nivelul membrului inferior variază între 1,97 μm şi
3,01 μm (după Curts, 1998, citat de Sbenghe, T.,
2005).
– în contracţiile cu alungiri poate să prezinte creşteri de
până la 120% (Tache, S. et al., 2010).
Numărul fibrelor musculare

– Secţiunea anatomică - fibrele musculare într-o secţiune


transversală la un anumit nivel;

– Secţiunea fiziologică - totalitatea secţiunilor transversale


dintr-un muşchi.

– Secţiunea fiziologică activă în fiecare fază a contracţiei


participă activ numai o parte a fibrelor muşchiului.

– Forţa absolută este forţa de contracţie maximală raportată


la 1 cm2 secţiune fiziologică - se utilizează valoarea medie
de 10.
Ţesutul conjunctiv al muşchiului

• Acesta reprezintă un adevărat schelet interior, cu

rol important în mecanica contracţiei musculare.

• Perimisium – totalitatea ţesutului conjunctiv dintr-

un muşchi

• Ţesutul conjunctiv care uneşte fibrele musculare în

cadrul unui fascicul primar se numeşte endomisiu.


Rolul ţesutului conjunctiv al muşchiului

• Perimisiumul extern
– asigură menţinerea formei muşchiului, acesta asigură
alunecarea muşchilor vecini în cadrul unui grup muscular.
• Perimisiumul intern
– formează un schelet interior muşchiului ce serveşte la
susţinerea vaselor şi a nervilor.
• Endomisiumul
– oferă un înveliş rezistent şi elastic fibrelor musculare,
susţinând forma fibrei.
• În timpul efortului, muşchii se pot rupe; ruptura musculară
poate fi fibrilară, fasciculară sau totală.
• Ruptura fasciei de înveliş duce la hernia musculară.
Tendonul

• Are structură de organ.


• Ţesutul esenţial este cel tendinos grupat (după acelaşi model ca
şi în muşchi) cu ajutorul unui ţesut conjunctiv în fascicule
tendinoase:
– primare,
– secundare şi,
– terţiare.
• Peritendonul extern este ţesutul conjunctiv de la exteriorul
tendonului şi este o continuarea perimisiumul extern.
• Septele conjunctive din interiorul tendonului se numesc
peritendon intern.
Vascularizaţia muşchiului

• Artera principală

– Vasele se răspândesc de-a lungul perimisiumului intern

ramificându-se în artere din ce în ce mai mici

• Venele

– se formează din capilarele venoase şi prezintă valvule, în

special în muşchii membrului inferior.

• Vasele limfatice sunt rare şi însoţesc vasele de sânge.

• Vascularizaţia tendonului este mai slabă decât cea a

muşchiului.
Inervaţia muşchiului

• Un muşchi este inervat de o singură ramură

nervoasă

• Nervul muşchiului este mixt şi conţine:

– 60% fibre motorii,

– 30% senzitive şi

– 10% vegetative.
Fibrele nervoase motorii

• Fibrele motorii Aα au origine în:


– motoneuronii somatici din coarnele anterioare
ale măduvei spinării sau
– nucleii motori ai trunchiului cerebral.
• O singură fibră nervoasă se ramifică şi inervează
mai multe fibre musculare, constituind împreună
unitatea motorie (UM).
• Fibrele motorii Aγ
– Se termină în interiorul fusurilor neuromusculare,
sub forma unei plăci motoare, spre capetele fibrelor
intra-fusale.
– Au rol în reglarea tonusului muscular, nu fac parte
din UM şi participă indirect la contracţia musculară.
Fibrele nervoase senzitive

• Îşi au originea în ganglionii senzitivi.


• La nivelul muşchiului acestea se termină în
organe receptoare speciale:
– fus neuromuscular, sau
– ca terminaţii nervoase libere în spirală, în reţele, în
ghemuri.
• Asigură sensibilitatea proprioceptivă
Fibrele nervoase vegetative

• Intră în muşchi, unde formează plexuri

perivasculare.

• Sunt fibre simpatice care acţionează asupra

vaselor muşchiului.
Proprietăţile fizice ale muşchiului

• Muşchiul prezintă trei proprietăţi fizice


caracteristice, prin care se deosebeşte de
celelalte ţesuturi:

– excitabilitatea,

– contractilitatea,

– elasticitatea şi

– tonicitatea
Excitabilitatea

• Reprezintă capacitatea diferenţiată a


muşchilor de a trece de la starea de repaus
la starea de excitaţie, sub acţiunea unor
stimuli.
• Manifestarea caracteristică a excitaţiei este
potenţialul de acţiune, iar răspunsul este
contracţia, provocată de influxul nervos.
Contractilitatea

• Capacitatea muşchiului de a răspunde printr-o


contracţie la acţiunea unui stimul.
• Contracţiile sunt de două tipuri, izotonice şi
izometrice:
– Contracţia izotonică: muşchiul se scurtează şi
produce o mişcare, în cazul în care forţa musculară
depăşeşte forţa externă.
– Contracţia izometrică: forţa externă este prea mare şi
nu permite o mişcare; muşchiul nu se scurtează,
contracţia se manifestă prin creşterea tensiunii.
– Contracţia auxotonică este o contracţie combinată,
unde simultan muşchiul se scurtează şi îşi modifică şi
tensiunea.
Activitatea musculară
• Pentru analizele biomecanice ale mişcărilor se vor utiliza
termenii de activitate dinamică şi activitate statică:
– Activitatea dinamică
– Se caracterizează prin schimbarea lungimii muşchiului şi
prin deplasarea segmentelor corporale, efectuându-se un
lucru mecanic.

• În funcţie de mărimea forţelor opuse, activitatea dinamică


poate fi de două feluri:
– activitatea de învingere (pozitivă, concentrică).
– activitatea de cedare (negativă, excentrică).
– Activitatea statică (posturală)
– este rezultatul contracţiei izometrice.
– Această formă de activitate produce repede oboseală,
mai mult decât activitatea dinamică, deoarece circulaţia la
nivelul muşchiului este îngreunată în urma comprimării
vaselor.
Elasticitatea

• Este proprietatea muşchilor de a se întinde sub

acţiunea unor forţe şi de a reveni la starea iniţială

după ce forţa a încetat să mai acţioneze.

• Are ca suport anatomic atât ţesutul muscular, cât

şi pe cel conjunctiv.
Tonicitatea (tonusul muscular)

• Este definită ca starea de contracţie uşoară şi permanentă


a muşchiului în repaus şi se manifestă printr-un mic grad
de tensiune.
• Mecanismul de producere al tonusului este de natură
nervoasă.
• Tonusul scade în somn, variază la acelaşi individ în raport
cu starea generală şi paralel cu diferite stări funcţionale.
• Tonusul muscular are rol în termoreglare, în fixarea
articulaţiilor, expresia feţei, menţinerea posturii.
• Tonusul postural este contracţia izometrică puternică,
permanentă a muşchilor antigravitaţionali, datorită căreia
se menţine poziţia verticală a corpului.
• A nu fi confundat cu tonusul muscular.
Clasificarea contracţie musculare

• Muşchii pot lucra cu sau fără producerea mişcării,


din acest punct de vedere, contracţiile musculare
pot fi:
– contracţii izotonice;

– contracţii izometrice;

– contracţii izokinetice.
Contracţiile izotonice

• Acest tip de contracţii se produc cu scurtarea sau


alungirea muşchiului sau a grupului muscular.

– Contracţiile izotonice cu scurtare se produc atunci


când punctele de inserţie ale muşchiului se apropie
(contracţie concentrică).

– Contracţiile izotonice cu alungire se produc atunci


când punctele de inserţie ale muşchiului se
îndepărtează lent, unul de celălalt (contracţie
excentrică).
Contracţiile izometrice

• Se manifestă prin scurtarea elementelor contractile,


concomitent cu alungirea pasivă a elementelor
necontractile, în ansamblu lungimea muşchiului rămânând
constantă.
• Modificările se produc la nivelul tensiunii musculare, care
creşte.
• Contracţiile izometrice şi izotonice au efecte diferite asupra
dezvoltării musculare, astfel:
• Contracţiile izometrice au ca rezultat creşterea volumului, a
greutăţii musculare şi deci, a forţei musculare;
• În urma contracţiilor izotonice, volumul, greutatea şi forţa
de contracţie a muşchiului cresc foarte puţin, dar creşte
rezistenţa la efort a muşchiului.
Contracţiile izokinetice

• Se manifestă printr-o contracţie dinamică, maximală pe


întreaga amplitudine de mişcare (Sbenghe T., 2005).
• Exerciţiul izokinetic şi testarea au fost disponibile din anul
1970.
• La începutul anilor `80 (1984) aparatura pentru mişcarea
izokinetică s-a schimbat în mod dramatic.
• Aparatele moderne au acum incluse ceea ce numim
dinamometrie activă, care permite acomodarea rezistenţei
pe tot parcursul amplitudinii de mişcare la o velocitate fixă
(Sbenghe T., 2005).
• Motorul rezistă la o forţă de împingere (concentrică), dar
acţionează şi în direcţia opusă a forţei de împingere pentru
a rezulta o contracţie excentrică, astfel contracţia
izokinetică se poate materializa concentric, excentric sau
concentric/excentric (Sbenghe T., 2005).