Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ANATOMIE FUNCȚIONALĂ
Miologie – Generalități
SISTEMUL MUSCULAR
Miologia - partea anatomiei care se ocupă cu studiul
muşchilor şi a anexelor lor
Clasificare
a) După formă:
- muşchi bicepşi
- muşchi tricepşi
- muşchi cvadricepşi
c) După aşezare:
Tendonul
muscular
o Vascularizaţia tendoanelor şi
aponevrozelor este mult mai redusă
comparativ cu cea a corpului muscular;
o se inseră pe oase
1.activarea
2.rezorbtia osoasa
3.formarea osoasa
o remodelarea in osul cortical
n con de foraj + con de obturatie
400 μm lungime 200 μm largime
viteză de avansare 40 μm/zi (la
caine)
o remodelarea în osul spongios
- lacune de rezorbţie Howship de
40-60 μm adancime
- formarea osului care umple
lacuna
o rezorbtia:
- 40-50 zile în osul spongios
- 30 zile în osul cortical
o formarea = 100 - 150 de zile
(50 de osteoblaste sunt necesare
pentru a înlocui cantitatea de os
rezorbită într-o zi de 1 osteoclast)
ANATOMIE FUNCȚIONALĂ
- CURS 3 –
Artrologie – Generalităţi
Articulaţii – Clasificare
Tipuri de mişcări
SISTEMUL ARTICULAR
Articulaţiile formaţiuni anatomice complexe
alcătuite din totalitatea elementelor prin care se
leagă două sau mai multe oase.
Clasificarea articulaţiilor
3 grupe:
Articulaţiile cartilaginoase
(amfiartoze)
• Între suprafeţele articulare este interpus ţesut
cartilaginos (simfize sau sincondroze) sau alt tip
de ţesut (sindesmoze)
• Mişcările permise: de amplitudine mică
Amfiartroze
Elemente:
• Suprafeţele articulare
• Cartilajul articular
• Formaţiuni care asigură concordanţa dintre
suprafeţele articulare
• Mijloacele de unire
Syndesmologie
Suprafeţele articulare
sunt acoperite de cartilaj articular
a. articulaţii plane
- mişcările sunt reduse
- ex: articulaţiile dintre carpiene, tarsiene
b. articulaţii sferoidale
- în care există porţiuni convexe care se
articulează cu porţiuni corespunzătoare concave
- permit mişcări mult mai ample
- ex: articulaţiile scapulo-humerală, coxo-femurală
Syndesmologie
Cartilajul articular
• cartilaj hialin, alb-sidefiu;
• aderă cu una din feţe pe suprafaţa
articulară, iar cealaltă corespunde
cavităţii articulare;
• are o grosime direct proporţională
cu presiunea care se exercită asupra
suprafeţei articulare (1 şi 12 mm);
Syndesmologie
Cartilajul articular
•este elastic, compresibil;
- meniscuri
Artic. genunchi
Syndesmologie
Mijloacele de unire
a. capsula articulară
b. ligamentele articulare
b. Ligamentele articulare
- constituite din ţesut conjunctiv moale
fibros (rezistente, nu foarte elastice)
- se inseră pe oasele care se articulează
- contribuie la menţinerea în contact a
suprafeţelor articulare
- împiedică realizarea mişcărilor articulare
peste o anumită limită fiziologică
- după poziţia pe care o au faţă de
capsula articulară, se împart în:
- intracapsulare
- extracapsulare
Syndesmologie
Cavitatea articulară
- un spaţiu virtual, capilar,
ocupat de lichidul sinovial
-delimitat de membrana
sinovială şi cartilajul articular
În plan sagital
flexie/extensie
antepulsie/retropulsie
Mişcări de circumducţie
Mişcări de rotaţie
rotaţie internă/rotaţie externă
Articulaţiile de pe linia mediană a corpului:
nu fac abducţie/adducţie, ci înclinare laterală
dreaptă/stângă
Nu fac rotaţie internă/externă, ci rotaţie spre
dreapta/rotaţia spre stânga.
La antebraţ, mână, gambă şi picior:
rotaţia externă = supinaţie
rotaţie internă = pronaţie
La picior:
inversie: rotaţie internă + supinaţie + adducţie
eversie: rotaţie externă + pronaţie + abducţie
La umăr, se adaugă:
antepulsia şi retropulsia
ridicarea şi coborârea
flexie/extensie
abducţie/adducţie
abducţie/adducţie
abducţie
adducţie
antepulsie /retropusie
ridicare/coborâre
Circumducţie
Rotaţie internă
Rotaţie externă
Articulaţie plană
1.activarea
2.rezorbtia osoasa
3.formarea osoasa
remodelarea in osul cortical
con de foraj + con de obturatie
400 μm lungime 200 μm largime
viteză de avansare 40 μm/zi (la
caine)
remodelarea în osul spongios
- lacune de rezorbţie Howship de
40-60 μm adancime
- formarea osului care umple
lacuna
rezorbtia:
- 40-50 zile în osul spongios
- 30 zile în osul cortical
formarea = 100 - 150 de zile
(50 de osteoblaste sunt necesare
pentru a înlocui cantitatea de os
rezorbită într-o zi de 1 osteoclast)
ANATOMIE FUNCȚIONALĂ
- CURS 4 –
Articulaţiile membrului superior:
umăr, cot, radio-ulnară, radio-carpiană, mână
remus.glogojeanu@unefs.ro
Syndesmologia
SISTEMUL ARTICULAR
Articulaţiile formaţiuni anatomice complexe
alcătuite din totalitatea elementelor prin care se
leagă două sau mai multe oase
Clasificarea articulaţiilor
3 grupe:
Articulaţia scapulo-
scapulo-
humerală este o
articulaţie mobilă
(diartroză) care face
legătura dintre humerus
şi omoplat.
SUPRAFEŢE ARTICULARE
Suprafeţele articulare
sunt reprezentate de:
capul humeral;
cavitatea glenoidă:
CAPSULA
Capsula este întărită de ligamentele
ligamentele::
coracohumeral;
glenohumeral
glenohumerale e:
a) superior (supragleno
(supragleno--
suprahumeral;
b) mijlociu (supragleno
(supragleno--
prehumeral);
c) inferior (pregleno
(pregleno--subhumeral)
Inserţiile musculare periscapulare
MEMBRANA SINOVIA
SINOVIALĂ
LĂ
Capsula este căptuşită
căptuşită de sinovială, care
se inseră la periferia celor două suprafeţe
articulare.
VASCULARIZAȚIA
Dată de arterele
suprascapulară
din subclavie şi
subscapulară din
artera scapulară.
INERVAŢIA
tributară plexului brahial
MIŞCĂRI
Adducţia(30°–40°)
Abducţia(160°–180°)
Flexia(150°–170°)
Extensia(40°)
Rotaţia medială (in abd.: 40°–50°; in add.: 70°)
Rotaţia laterală (in abd.: 95°; in add.: 70°)
Circumducţia
ADDUCŢIA
Adducţia(30°–40°)
ABDUCŢIA
Abducţia(160°–180°)
FLEXIA
Flexia(150°–170°)
EXTENSIA
• Limitată
• Braţul nu atinge
orizontala
ROTAŢIA INTERNĂ
ROTAŢIA EXTERNĂ
CIRCUMDUCŢIA
1. Articulaţia sternoclaviculară
2. Articulaţia acromioclaviculară
3. Articulaţia interscapulotoracică
1. Articulaţia sternoclaviculară
= articulaţie sternocostoclaviculară, deoarece la
alcătuirea ei participă şi prima coastă.
- Este o diartroză, o articulaţie selară.
- Suprafeţe articulare:
suprafaţa articulară a sternului – reprezentată de
unghiul sternal,
suprafaţa articulară a cartilajului costal -
reprezentată de o porţiune plană a acestuia,
suprafaţa articulară a claviculei - reprezentată de
faţa internă verticală a extremităţii interne a
claviculei şi de faţa ei inferioară orizontală.
între suprafaţa claviculară şi cea sternală, se
interpune un menisc vertical.
Mijloace de unire ale suprafeţelor articulare
Capsula articulară este întărită de:
1. Articulaţia sternoclaviculară
2. Articulaţia acromioclaviculară
3. Articulaţia interscapulotoracică
2. Articulaţia acromioclaviculară
1. Articulaţia sternoclaviculară
2. Articulaţia acromioclaviculară
3. Articulaţia interscapulotoracică
3. Articulaţia interscapulotoracică
-Este o sissartroză = articulaţie fără elemente
articulare tipice.
-Suprafeţe articulare:
- Este o enartroză.
- Suprafeţe articulare:
a humerusului: capul humeral, acoperit de un
cartilaj hialin gros de 1,5-2 mm,
a omoplatului: cavitatea glenoidă, acoperită de
cartilaj hialin.
Ligamentul anterior
superior
deasupra foselor coronoidă şi radială
pe faţa anterioară a epicondilului medial
pe faţa anterioară a epicondilului lateral
imediat înafara capitulului
inferior
extremitatea anterioară a incizurii radiale
Articulaţia cotului - Ligamente
Ligamentul posterior
Mişcările articulaţiei
radiocarpiene sunt inseparabile
funcţional de cele care se
produc între primul şi al doilea
rînd de oase carpiene -
articulaţia mediocarpiană.
Articulaţia mediocarpiană
Fiecare os carpian se articulează
cu oasele carpiene adiacente, prin
articulaţii sinoviale, în care se produc
mişcări fine.
O articulaţie distinctă se găseşte
între oasele scafoid, semilunar şi
piramidal situate proximal şi oasele
trapez, trapezoid, capitat şi hamat situate
distal, la acest nivel putâ
putându
ndu--se produce
o mişcare mai amplă.
Articulaţiile carpo-
carpo-metacarpiene
Cele patru articulaţii dintre carpiene
şi metacarpiene sunt articulaţii
sinoviale neregulate, în care se produc
mişcări de foarte mică amplitudine.
Articulaţiile metacarpofalangiene
Acestea sunt articulaţii
sinoviale cotilice.
Suprafaţa articulară uşor
concavă a falangei
proximale se articulează cu
suprafaţa convexă a
capului metacarpianului,
metacarpianului,
parţial divizat în doi condili
pe faţa palmară.
Fiecare articulaţie este
înconjurată de o capsulă
fibroasă întărită anterior de
un ligament palmar şi
lateral de două ligamente
colaterale.. Dorsal, rolul de
colaterale
ligamente îl joacă
tendoanele extensorilor.
Articulaţiile interfalangiene
Sunt asemănătoare structural cu cele metacarpofalangiene
metacarpofalangiene,, însă
permit doar mişcările de flexie şi extensie,
extensie, fiind articulaţii
uniaxiale.
Fiecare are cîcîte un ligament palmar şi două ligamente colaterale.
colaterale.
Flexia este produsă de flexorii lungi ai degetelor şi
policelui.
Extensia este produsă de extensorul degetelor şi extensorul
lung al policelui,
policelui, iar atunci cîcînd se combină cu flexia din
articulaţiile metacarpofalagiene (care exclude extensorii lungi), este
produsă de muşchii interosoşi şi lombricali.
Fazele remodel
emodelaarii
ANATOMIE FUNCȚIONALĂ
- CURS 5 –
Articulaţiile membrului inferior:
pelvis, coxo-femurală, genunchi, gleznă, picior
Articulaţiile formaţiuni
anatomice complexe alcătuite din
totalitatea elementelor prin care se
leagă două sau mai multe oase
3 grupe:
- Ea se realizeaza intre
extremitatea proximala
a femurului si cavitatea
acetabulara.
Articulatia soldului
Fetele articulare: Capul femural
– 2/3 de sfera cu o depresiune
centrala – fosa capului femural.
Se continua lateral cu colul
femural
Axul lung al colului fata de axul
diafizar formeaza unghiul de
inclinatie de 125º - 135º
Axul lung al colului face cu
planul frontal un unghi de
declinatie de 15º
15º--25º
Cu exceptia fosetei, capul
femural este acoperit cu cartilaj
hialin pe toata suprafata
Articulatia soldului
Acetabulum: Cavitate hemisferica
Acetabulum:
situata pe fata laterala a coxalului
Suprafata articulara este un inel
incomplet – faces lunata – la
periferia acetabulului
Foseta acetabulara – neacoperita de
cartilaj, acoperita de membrana
sinoviala
In jurul acetabulului se gaseste un
tesut fibroelastic – labrum
acetabular – cu rolul de a-
a-i mari
suprafata la 2/3 dintr-
dintr-o sfera
Labrumul traverseaza incizura ca
ligament transvers acetabular
completand cercul
Articulatia soldului
Mijloace de contentie:
contentie:
Capsula articulara:
articulara: forma de trunchi de
con cu insertia pe circumferinta
acetabulara, anterior pe linia
intertrohanterica si posterior la 1-
1- 1,5
cm de creasta intertrohanterica.
In pozitia normala a articulatiei cea
mai mare parte a capsulei este sub
tensiune
Capsula este intarita de ligamente:
lig. iliofemural anterior fata de
articulatie si intim amestecat cu
fibrele capsulei. Are rol in limitarea
adductiei si rotatiei laterale
(fasciculul oblic) si in limitarea
abductiei si extensiei (fasciculul
vertical)
Articulatia soldului
Lig. pubofemural
ubofemural:: Baza se
insera pe eminenta
iliopectinee, creasta
iliopectinee, ranura
superioara a pubisului
Insertia pe micul trohanter
Rol de a limita abductia si
rotatia laterala
Lig. ischi
schioofemural
femural::
Porneste de pe ischion in
spatele colului femural
Insertie: anterior de fosa
trohanteriana
trohanteria na
Rol de a limita rotatia interna
si adductia coapsei
Articulatia soldului
Ligamentul capului femural:
femural:
varful inserat in partea
antero--superioara a fosetei
antero
capului femural cu originea
prin 3 fascicule pe lig.
transvers al acetabulului si
partea superioara si inferioara
a incizurii acetabulare.
Suporta pana la 45 de kg
Contine vase sangvine
Rol trofic si de limitare a
adductiei, abductiei si rotatiei
laterale cu coapsa flectata
zona orbiculara – condensare
a fibrelor profunde ale
ale
capsulei
Articulatia soldului
Vascularizatie: ramuri din a.iliaca
interna (a. obturatorie, a. ischiadica,
a; fesiera superioara) si din a.
femurala profunda (aa. circumflexe
femurale mediala si laterala)
Inervatia este asigurata de n.
femural, n. obturator, n. ischiadic, n.
patratului femural, n. cutanat
femural posterior
Miscarile articulatiei soldului
Articulatia coxo-
coxo-femurala este sferoidala cu
3 grade de libertate
Mijloace de contentie:
Capsula articulara
Ligamentele:
Ligamentele incrucisate anterior si
posterior sunt localizate
intracapsular dar extrasinovial. Sunt
denumite in functie de insertia lor
tibiala
Articulatia genunchiului
Ligamentul incrucisat anterior:
Insertia in partea anterioara a tibiei
posterior de lig. transvers. Directie in
sus si posterior
Impiedica deplasarea anterioara a
condililor femurali pe platoul tibial
O mica translatie poate apare la 30º
de flexie cand LIA se relaxeaza
Rol in controlarea rotatiei tibiei
Este lezat cand genunchiul este in
flexie si se adauga o componente
rotationala tibiei.
Articulatia genunchiului
Ligamentul incrucisat posterior:
Are un traiect in sus si oarecum anterior fata
de originea sa posterioara tibiala
Este mai scurt si mai putin oblic decat cel
anterior
Impiedica luxatia
posterioara a tibiei in
fata condililor femurali
Deplasarea posterioara
maxima se produce la
75º de flexie
Articulatia genunchiului
Lig. rotulian este trapezoidal cu baza mare pe rotula si
baza mica pe tuberozitatea tibiala.
Este separat de tibie prin bursa pretibiala
Lateral si medial flancheaza rotula fuzionand in capsula
cu retiaculele patelare lateral si medial
lig. popliteu oblic – se dezvolta din tendonul
m.semimembranos amestecandu-
amestecandu-se partial cu capsula
lig. colateral extern inserat pe epicondilul femu
femural
extern si pe capul peroneului
Nu adera de capsula si de meniscul extern
Articulatia femuro
femuro--patelara
In extensie completa vine in raport cu fata
anterioara a extremitatii distale a
femurului
In flexie se translateaza distal si vine in
dreptul incizurii intercondiliene. La flexie
intre 25 - 130º patela se inclina medial
cu aproximativ 11º
Daca femurul se roteaza medial
portiunea superioara a patelei va urma
femurul, pe cand portiunea inferioara
fiind legata de tendonul patelar va
ramane lateral odata cu patela = rotatia
laterala a patelei
Rotatia mediala a patelei apare odata cu
rotatia laterala a femurului – se roteaza
lateral cu 6º odata cu flexia
genunchiului de la 25 – 130 º
Articulatia talo
talo--crurala
Ea leaga oasele gambei, prin
intermediul talusului de scheletul
piciorului
Suprafetele articulare:
Tibia – prin fata articulara inferioara si
fata articulara maleolara
Fibula – prin fata articulara maleolara.
Cele 2 maleole formeaza o scoaba in
care intra talusul
Talusul – participa prin suprafata
aticulara superioara si prin partile
superioare ale fetelor laterale.
Corpul talusului este mai lat anterior
decat posterior
Articulatia talo
talo--crurala
Capsula articulara este mai subtire.
Ligamente:
Ligamentul colateral medial – lig.
deltoid – are originea pe maleola
mediala de unde se imprastie in
evantai pe oasele tarsului. I se
descriu 4 fascicule
Tibiotalar anterior – se insera pe
marginea mediala a colului talusului
Tibionavicular – se insera pe fata
mediala si dorsala a navicularului
Tibiocalcanean – fibrele sale se
insera pe sustentaculum tali
Tibiotalar posterior – fibrele se
insera pe procesul posterior al
talusului
Articulatia talo
talo--crurala
Ligamentul colateral lateral – radiaza de
pe maleola la oasele tarsiene vecine
fiind format din 3 fascicule :
Lig. talofibular anterior – de pe maleola
fibulara la partea laterala a colului
talusului
Lig. talofibular posterior – se insera in
fosa maleolei laterale si pe tuberculul
lateral al procesului posterior al
talusului
Lig. calcaneofibular – se prinde pe
varful maleolei laterale si pe fata laterala
a calcaneului cu fibrele orientate in jos
si posterior.
Articulatia sub
subtalara
talara
Este formate din 3 articulatii plane situate
intre partea inferioara a talusului si partea
superioara a calcaneului.
Cea mai mare si mai importanta functional
este articulatia talocalcaneana posterioara
Artic. are capsula si ligamente proprii
Artic. talocalcaneana anterioara si mijlocie
prezinta o capsula in cadrul artic.
Talonaviculare
Ligamente:
Lig. interosos talocalcanean
Lig. colaterale ale gleznei
Articulatia talo
talo--calcaneo
calcaneo--
naviculara
•Articulatie tripla cu un grad de
libertate – supinatie/pronatie.
•Axul miscari este inclinat 40º
superior si anterior si 30º medial si
anterior
•Are o amplitudine de miscare mai
mare decat articulatia subtalara din
cauza inclinarii axului
•Este “cheia functiei piciorului”
Articulatia tarsiana transversa
Compusa din articulatiile talo–calcaneo–
naviculata si talo-cuboidiana
Miscarea este considerata miscarea talusului si
calcaneului pe unitatea navicula-cuboidiana relativ
fixe.
Miscari:
•supinatie / pronatie
•inversie / eversie
•dorsiflexie / flexie plantara
Articulatia metatarso
metatarso--
falangiana
Articuleaza metarasienele cu falangele
proximale.
Capetele osoase au forma eliptica sau
rotunjita.
Miscari posibile:
•Flexie
•Extensie
•Abductie
•Adductie
Fazele remodel
emodelaarii
ANATOMIE FUNCȚIONALĂ
- CURS 6 –
Aparatul respirator:
cavitatea nazală, faringe,laringe,
trahee, bronhii, plămâni, pleură
CĂILE RESPIRATORII
EXTRAPULMONARE
Se subîmpart în:
1. Căile respiratorii superioare –
cavitatea nazală şi faringe
2. Căile respiratorii inferioare –
laringe, trahee şi bronhii primare
Aparatul respirator
CAVITATEA NAZALĂ
FARINGELE
→ conduct musculo-membranos -
răspântie dintre calea respiratorie
şi calea digestivă
FARINGELE
FARINGELE
LARINGELE
- între faringe şi trahee cu rol în: -
- dinamica respiratorie
- fonaţie (limbajul articulat)
- forma unui trunchi de piramidă
triunghiulară cu baza mare în sus
- trei feţe (două antero-laterale şi una
posterioară), trei margini şi două baze:
TRAHEEA
- porţiunea din căile respiratorii care
se întinde de la laringe până la
originea bronhiilor principale
- aspect tubular, turtit posterior
- este situată în planul medio-sagital,
anterior de esofag
-direcţie oblică de sus în jos şi
dinainte-înapoi
- de la vertebra C6 până la T4, de unde
se împarte în cele 2 bronhii principale
Aparatul respirator
Aparatul respirator
TRAHEEA
Porţiunea cervicală este situată în zona
inferioară a gâtului, în regiunea
subhioidiană, imediat înaintea esofagului
Porţiunea toracică este situată în
mediastin → porţiune mediastinală
Aparatul respirator
STRUCTURA TRAHEEI
- formată dintr-un schelet
fibrocartilaginos învelit de
adventice şi căptuşit de
submucoasă şi mucoasă
Scheletul fibrocartilaginos
- 15-20 de arcuri elastice (potcoavă)
incomplete în porţiunea posterioară
- ultimul cartilaj „V”; proemină în
interiorul traheei, la bifurcaţia sa
pintene traheal
Cartilajele sunt unite prin inele
fibroelastice, numite ligamente
inelare
Aparatul respirator
STRUCTURA TRAHEEI
BRONHIILE PRINCIPALE
- dreaptă şi stângă din bifurcarea traheei
în dreptul T4
- de la origine se îndreaptă lateral şi în jos →
hilul plămânilor, se ramifică intrapulmonar,
formând o bogată arborizaţie
- forma externă ≈ cu cea a traheei, dar
bronhiile sunt mai scurte şi mai subţiri
- între cele două bronhii principale există
anumite deosebiri - bronhia dreaptă merge
puţin înapoi, este mai voluminoasă şi mai
scurtă cu 15-20 mm decât cea stângă
Aparatul respirator
Aparatul respirator
RAPORTURI
Bronhia principală alcătuieşte cu artera
pulmonară, venele pulmonare (2), arterele
şi venele bronşice, limfaticele, fibrele
plexului nervos pulmonar → rădăcina
plămânului sau pediculul pulmonar
STRUCTURĂ
BRONHIILOR PRINCIPALE
PLĂMÂNII
- 2 organe (drept şi stâng) cu rol principal
în respiraţie
- formă≈con secţionat de la vârf spre bază
- situaţi în cavitatea toracică, conţinuţi în
cele două seroase pleurale complet
separate între ele prin mediastin
Între plămâni, pleurele pulmonare şi
pereţii cavităţii toracelui → interrelaţii
strânse asigură mecanica respiratorie
Aparatul respirator
DIMENSIUNILE PLĂMÂNILOR
~ vârstă, sex, individ, fazele resp.
- diametrul vertical - 25 cm
- diametrul sagital - 15 cm
- diametrul transversal - 10 cm
- greutatea medie ~ 1200 g
Capacitate ~ 4500-5000 cm3
Consistenţă: moale, elastică,
spongioasă
Culoare:
- la naştere – roşie
- după primele respiraţii roz
- la adult → cenuşie; depozite
negricioase
Aparatul respirator
RAPORTURILE PLĂMÂNILOR
- baza - repauzează pe diafragmă
faţă diafragmatică
- baza plămânului drept → situată mai
sus decât baza plămânului stâng
- prin intermediul diafragmei:
• stânga → splina, fundul stomacului
şi parţial cu lobul stâng al ficatului
• dreapta → ficatul
Aparatul respirator
RAPORTURILE PLĂMÂNILOR
Vârful plămânului → depăşeşte orificiul
superior al cavităţii toracice cu 2-3 cm
- corespunde fosei supraclaviculare de la
baza gâtului
FEŢELE PLĂMÂNILOR
Faţa costală:
- convexă, rotunjită, orientată înainte,
lateral şi înapoi
- pe ea coastele imprimă câteva şanţuri
transversale
Aparatul respirator
FEŢELE PLĂMÂNILOR
Faţa medială:
- zonă posterioară rotunjită -
porţiunea vertebrală → în
şanţurile pulmonare ale cutiei
toracice
- zonă anterioară mai largă şi
uşor concavă - porţiunea
mediastinală → hilul plămânului
- locul pe unde trec elementele
pediculului pulmonar
- hilul împarte această porţiune
într-o zonă prehilară şi alta
retrohilară
Aparatul respirator
MARGINILE PLĂMÂNILOR
Marginea anterioară
- separă faţa costală de cea
medială
- în dreapta → ascuţită, uşor
convexă
- în stânga → scobitură situată
sub nivelul C4 - scobitura
cardiacă.
- de sub scobitura cardiacă →
prelungire medială - lingula
Marginea inferioară
- subţire, tăioasă, circumscrie
baza plămânului
Aparatul respirator
STRUCTURA PLĂMÂNILOR
Bronhia principală dreaptă → 3 bronhii
lobare
Bronhia principală stângă → 2 bronhii
(superioară şi inferioară)
Numărul bronhiilor lobare = nr. de lobi
Bronhiile lobare → bronhii segmentare
(deservesc segmentele bronhopulmonare)
Segmentele - pedicul arterial propriu,
aeraţie proprie şi stromă intersegmentară
care le delimitează de segmentele
învecinate
Aparatul respirator
VASCULARIZAŢIA
FUNCŢIONALĂ VENOASĂ
PLEURELE
Dreaptă şi stângă, nu comunică
între ele, fiind separate de
mediastin
- 2 foiţe, viscerală şi parietală →
cavitatea pleurală
Foiţa viscerală - fixată de suprafaţa
plămânului prin stroma subpleurală
Foiţa parietală căptuşeşte pereţii
toracelui - fixată printr-un ţesut
conjunctiv - fascie endotoracică
Cavitatea pleurală → peliculă de
lichid - aderenţa
Aparatul respirator
PLEURELE
Foiţa viscerală - pleura pulmonară
- lucioasă şi transparentă; pătrunde
şi la nivelul fisurilor, unde tapetează
feţele interlobare ale plămânilor
- la nivelul hilului se reflectă şi se
continuă cu foiţa parietală
Pleura parietală - divizată în pleura
mediastinală, costală, diafragmatică
şi domul sau cupola pleurală
Fazele remodel
emodelaarii
ANATOMIE FUNCȚIONALĂ
- CURS 7 –
APARATUL CIRCULATOR
SISTEMUL SANGUIN
Este reprezentat de inimă şi vasele sanguine.
Aparatul circulator
INIMA
INIMA
- organ tetracameral cu
pereţi musculoşi
Aspect
Raporturi
Pericardul
- formaţiune membranoasă care
înveleşte inima şi baza vaselor mari
Pericardul fibros - sac →
membrană conjunctivă fibro-elastică
- con cu baza la diafragmă şi vârful
orientat superior
Pericardul seros
- foiţă viscerală epicard
- foiţă parietală - alipită de
pericardul fibros
- lichid pericardic
Aparatul circulator
Faţa diafragmatică
(posterioară)
- dispusă posterior şi inferior
Marginile inimii
- Marginea dreaptă → în raport cu
diafragma, este ascuţită şi prezintă o
porţiune verticală şi una orizontală care
se unesc într-un unghi obtuz, de unde
numele de marginea obtuză a inimii
Vârful inimii
- orientat în jos, înainte şi
la stânga, în dreptul
spaţiului intercostal V
stâng, pe linia
medioclaviculară
Baza inimii
- orientată superior, posterior şi spre dreapta
şi prezintă 2 segmente, drept şi stâng
Structura inimii
A. Cavităţile inimii
Inima este împărţită în 2
jumătăţi dreaptă şi stângă de un sept
longitudinal (atrial + ventricular) →
corespondentul şanţurilor
interventriculare.
a. Atriul stâng
Peretele posterior - prevăzut cu
orificiile celor 4 vene pulmonare.
Peretele anterior prezintă 2 orificii:
- orificiul atrio-ventricular stâng
cu valvula mitrală (bicuspidă),
- orificiul de comunicare cu
auriculul stâng, situat la unirea
peretelui anterior cu cel extern.
Aparatul circulator
b. Atriul drept
Peretele intern (septal) - fosa ovală
Peretele inferior - orificiul venei
cave inferioare; spre anterior, orificiul
sinusului coronar
Peretele superior - orificiul venei
cave superioare
Peretele anterior - 2 orificii: orificiul
atrio-ventricular drept cu valvula
tricuspidă şi orificiul de comunicare cu
auriculul drept
Aparatul circulator
2. Ventriculele
- aşezate cu baza la septul
atrioventricular
şi cu vârful spre vârful inimii
- separate de septul interventricular
- în interior → proeminenţe musculare –
trabecule cărnoase/coloane musculare →
3 ordine:
I – muşchi papilari – formă conică, cu
baza la peretele ventricular şi vârful
legat de valva atrioventriculară prin
cordaje tendinoase
II – arcuri musculare – aderă prin
extremităţile lor la peretele ventricular
III – reliefuri musculare – aderă în
totalitate la peretele ventricular
Aparatul circulator
1. Ventriculul stâng
2. Ventriculul drept
- are forma unei piramide triunghiulare
cu baza la septul atrioventricular şi cu
vârful spre vârful inimii
B. Peretele inimii
- constituit din miocard şi endocard
1. Miocardul
2. Endocardul
C. VASCULARIZAŢIA INIMII
1. Arterele
- arterele coronare,
Artera coronară stângă - din bulbul aortei,
- se bifurcă în artera interventriculară
anterioară şi artera circumflexă.
Artera interventriculară anterioară
merge prin şanţul longitudinal anterior,
trece prin incizura vârfului şi se termină
pe faţa diafragmatică a inimii.
Artera circumflexă trece prin partea
stângă a şanţului coronar anterior şi
ajunge pe faţa posterioară
Aparatul circulator
2. Venele
- venele coronare şi venele cardiace
accesorii
- Marea venă coronară – pe faţa
anterioară, aproape de vârful inimii
→ în sinusul coronar
- Sinusul coronar - extremitatea
dilatată a marii vene coronare
- Vena interventriculară posterioară
- pe faţa posterioară aproape de
vârful inimii → în sinusul coronar
- Mica venă coronară - pe faţa
posterioară în şanţul coronar
posterior → în sinusul coronar
Aparatul circulator
Aparatul circulator
Fazele remodel
emodelaarii
ANATOMIE FUNCȚIONALĂ
- CURS 8 –
Aparatul cardio-vascular –
Sistemul circulator arterial şi venos.
Lector universitar Dr. Remus GLOGOJEANU
remus.glogojeanu@unefs.ro
Aparatul circulator
SISTEMUL ARTERIAL
Arterele sunt vasele sanguine prin
care sângele circulă de la inimă spre
organe şi ţesuturi, pornind din ventricule.
Se împart după dimensiuni în: mari,
mijlocii şi mici. Cele mai mici se numesc
arteriole şi se continuă cu capilarele.
O arteră dă ramuri care se numesc
colaterale; la capăt formează ramuri
terminale. Arterele se pot uni între ele prin
ramuri, formând anastomoze.
Aparatul circulator
CIRCULAŢIA SISTEMICĂ
Artera aortă - din ventriculul stâng
printr-o dilataţie – bulbul aortic.
Orificiul aortei - trei valvule sigmoide.
- se îndreaptă în sus (porţiunea
ascendentă), fiind învelită în pericard
- se curbează arcul aortic (crosa
aortică)
- coboară vertical între inimă şi
coloana vertebrală (porţiunea descendentă).
- se trifurcă (L4-L5) în cele două
artere iliace comune şi artera sacrală medie.
Aparatul circulator
Arterele subclaviculare
Aorta descendentă
- continuă arcul aortei din dreptul vertebrei T4,
limită marcată de ligamentul arterial, ce leagă
aorta de ramura stângă a arterei pulmonare
- se întinde până la emergenţa arterelor iliace
comune şi sacrală medie (cartilajul vertebral
L4-L5). Se împarte într-o porţiune toracală,
deasupra diafragmului şi o porţiune
abdominală situată dedesubt
Aparatul circulator
Aorta toracală
→ orificiul aortic al diafragmei
Aorta abdominală
- porţiunea terminală
- ramuri viscerale, parietale şi
terminale
Ramurile viscerale:
1. trunchiul celiac – pleacă
din partea anterioară a aortei
sub diafragm şi se trifurcă în:
- artera hepatică
- artera gastrică stângă
- artera splenică
Aparatul circulator
Circulaţia pulmonară
SISTEMUL VENOS
VENELE
- vase sanguine prin confluenţa capilarelor sanguine
- se termină la inimă, în atrii sângele circulă de la periferie
spre inimă
- mai numeroase decât arterele - raport 2/1
- formează anastomoze prin ramuri colaterale
- Vene profunde - dispuse profund în organism; însoţesc
arterele,
- Vene superficiale - aşezate sub piele, deasupra fasciilor
musculare de înveliş.
- după calibru → mari, mijlocii şi mici
cele mai subţiri - venule
Aparatul circulator
SISTEMUL VENOS AL
CIRCULAŢIEI PULMONARE
Venele pulmonare din capilarele alveolare
→venule → venă pentru fiecare lobul
pulmonar - vena lobulară → vena lobară →
prin hilul fiecărui plămân ies 2 vene
pulmonare
- după un scurt traiect aproape orizontal, se
deschid în atriul stâng prin orificii separate
- sunt avalvulare
- prin ele este transportat sângele care s-a
oxigenat la nivelul alveolelor pulmonare
Aparatul circulator
Aparatul circulator
• Venele cardiace
• Sistemul venei cave superioare
• Sistemul venei cave inferioare
Aparatul circulator
Vena hemiazygos
Venele superficiale
- se află sub piele, traiectul lor neavând
legătură cu arterele
Vena axilară
- se formează la marginea
inferioară a muşchiului pectoral
mare prin confluenţa venelor
brahiale şi se termină la marginea
externă a coastei I
Vena subclaviculară
Trunchiurile venoase
brahiocefalice
- stâng – mai lung şi cu traiect aproape
orizontal
- drept – mai scurt şi cu traiect oblic
- origine - vena subclaviculară şi vena
jugulară internă, care confluează la
nivelul articulaţiei sternoclaviculare
Aparatul circulator
Venele viscerale:
Vena portă
- trunchi venos scurt format prin
confluenţa venelor:
- splenică
- mezenterică superioară
- mezenterică inferioară
- direcţie oblică de jos în sus şi
lateral până în hilul ficatului, unde
se bifurcă în ramura dreaptă şi cea
stângă. Primeşte ca afluenţi vena
coronară gastrică şi vena cistică
Aparatul circulator
- colaterale:
• venele circumflexe iliace,
• venele epigastrice inferioare
Aparatul circulator
- profunde
- superficiale
- venele profunde însoţesc arterele, în
unele cazuri fiind dublate
Aparatul circulator
- venele peroniere
Vena poplitee
- însoţeşte artera poplitee de
la inelul muşchiului solear
până la inelul muşchiului
adductor mare
- se formează prin confluenţa
venelor tibiale anterioare şi
posterioare, care însoţesc
artera tibială anterioară,
respectiv cea posterioară
Aparatul circulator
Vena femurală
- este unică şi însoţeşte artera
femurală de la inelul muşchiului
adductor mare până la
ligamentul inghinal → iliaca
externă
Afluenţi:
- venele femurale profunde
- venele circumflexe femurale
- vena safenă mare
Aparatul circulator
Venele superficiale
- nu însoţesc arterele, ele aflându-se sub piele
- Deosebim:
Tubul digestiv,
Glandele anexe
Aparatul digestiv
TUBUL DIGESTIV
• Denumit şi tract digestiv sau canal alimentar,
este un conduct cu lungimea de circa 10-12 m.
• Comunică cu mediul exterior prin cele două
extremităţi, proximală – orificiul bucal şi,
respectiv, distală – orificiul anal.
• Este constituit din mai multe segmente:
Cavitatea bucală
Faringele
Esofagul
Stomacul
Intestinul subţire
Intestinul gros
Aparatul digestiv
GLANDELE ANEXE
CAVITATEA BUCALĂ
• Este prima porţiune a tubului digestiv
• Începe de la orificiul bucal, situat
anterior, prin care comunică cu
exteriorul, şi se întinde posterior până la
istmul bucofaringian, prin care se
deschide în faringe
• Este mărginită anterior de buze
(superioară şi inferioară) şi în părţile
laterale de obraji
• Cele două buze se unesc prin
extremităţile laterale formând comisurile
labiale (ale buzelor)
Aparatul digestiv
CAVITATEA BUCALĂ
Este împărţită prin arcadele
dentoalveolare în 2 compartimente:
Vestibulul bucal, în formă de potcoavă,
mărginit pe de o parte de buze şi obraji
şi pe cealaltă parte de arcadele
dentoalveolare
Cavitatea bucală propriu-zisă, porţiune
circumscrisă antero-lateral de arcadele
dentoalveolare
Cavitatea bucală
Deosebim 5 pereţi:
DINŢII
Sunt organe dure, de culoare albicioasă sidefie, situate
în alveolele dentare de la nivelul celor două maxilare.
- parte componentă a aparatului dento-maxilar,
Deosebim două dentiţii:
- prima alcătuită din 20 de dinţi în copilărie şi este
denumită dentiţie temporară (de lapte);
- a doua dentiţie alcătuită din 32 de dinţi (16+16) apare
în copilăria târzie şi adolescenţă şi se numeşte dentiţie
permanentă.
Aparatul digestiv
DINŢII
Alcătuiţi din 3 părţi:
- rădăcina – partea fixată în
alveolă
- coroana –la exterior, în afara
alveolei dentare
- gâtul (coletul)
Dinţii se împart în:
8 incisivi (I)
4 canini (C)
8 premolari (P)
12 molari (M)
Aparatul digestiv
LIMBA
• Este un organ musculo-membranos
de formă conică, adăpostit în cavitatea
bucală, pe planşeul acesteia.
• Este fixată prin rădăcină de osul hioid,
mandibulă şi epiglotă, în timp ce corpul
şi vârful sunt libere, mobile.
• Are rol important în digestie,
contribuind la masticaţie, supt şi
deglutiţie, şi în simţul gustului prin
receptorii gustativi.
• Participă la fonaţie prin articularea
cuvintelor.
Aparatul digestiv
Mucoasa linguală
- are structură similară
mucoasei bucale şi acoperă
stratul muscular.
Pe linia mediană a feţei
inferioare se află frâul limbii
(rafeul lingual).
La suprafaţa mucoasei feţei
superioare se găsesc papilele
linguale, cu rol gustativ.
Aparatul digestiv
FARINGELE
• Este un conduct musculo-membranos,
răspântie dintre calea respiratorie şi cea
alimentară
• Faringele este situat înaintea coloanei
vertebrale cervicale şi înapoia foselor
nazale şi a cavităţii bucale
• În sus se întinde până la baza craniului, iar
în jos se continuă cu laringele şi esofagul
• Are forma unei pâlnii incomplete, căreia îi
lipseşte peretele anterior
• Prezintă o bază, un vârf şi 3 pereţi (unul
posterior şi doi laterali)
Faringele
Este împărţit în 3 etaje –
Nazofaringele - circa 5 cm lungime şi reprezintă
partea superioară a faringelui, situată înapoia
cavităţilor nazale. Comunică cu fosele nazale
prin choane. Pe pereţii laterali se găsesc
orificiile trompei lui Eustachio şi superior, în
submucoasă, amigdala faringiană (Luschka).
Orofaringele - circa 4 cm lungime şi constituie
partea mijlocie, situată înapoia cavităţii bucale
cu care comunică printr-un orificiu larg,
corespunzător istmului gâtului. Pe pereţii săi
laterali sunt situate amigdalele palatine.
Laringofaringele - circa 5 cm şi reprezintă
porţiunea inferioară a faringelui. Pe peretele
anterior se află aditus laringis (orificiul
faringian al laringelui), delimitat de epiglotă.
Aparatul digestiv
ESOFAGUL
Este un conduct musculo-membranos cu
lungime de 25-30 cm prin care alimentele
trec din faringe în stomac. Topografic,
deosebim 3 segmente:
- porţiunea cervicală - vine în raport anterior
cu traheea, lateral cu lobii tiroidieni şi
arterele carotide şi posterior cu coloana
vertebrală
La nivelul cartilajului cricoid prezintă o
îngustare, strâmtoarea cricoidiană
Esofagul
Vase şi nervi
Vascularizaţia arterială - din mai multe
trunchiuri:
- arterele esofagiene superioare
(din arterele tiroidiene inf.)
- arterele esofagiene mijlocii
(din aorta toracică)
- arterele esofagiene inferioare
(din aorta abdominală)
Aparatul digestiv
Vase şi nervi
Venele - din două plexuri venoase, submucos
şi periesofagian, care se drenează în sistemul
venei cave superioare
Limfaticele din porţiunea cervicală şi toracală
sunt drenate în limfonodulii recurenţiali şi
esofagieni, iar cele din porţiunea abdominală
în limfonodulii gastrici inferiori.
Inervaţie: esofagul este inervat de fibre
nervoase parasimpatice cu origine în nervul
vag şi fibre simpatice. La nivelul peretelui
esofagian aceste fibre formează două plexuri
nervoase – Meissner în submucoasă şi
Auerbach în musculară
Aparatul digestiv
CAVITATEA ABDOMINALĂ
Porţiunea aparatului digestiv situată mai
jos de esofag, împreună cu segmente ale
altor aparate (urinar, reproducător) sunt
adăpostite de cavitatea abdominală
Cavitatea abdominală este situată sub
diafragm şi are o formă ovoidală, cu
partea voluminoasă îndreptată în sus.
Topografic este împărţită prin dispoziţia
organelor şi a repliurilor peritoneului în
3 etaje: - supramezocolic,
- submezocolic,
- pelvian.
Aparatul digestiv
PERITONEUL
•Căptuşeşte pereţii cavităţii abdominale şi
majoritatea organelor adăpostite în ea.
•Este o membrană seroasă alcătuită din două
foiţe, parietală şi viscerală, care se continuă una
cu cealaltă, delimitând un spaţiu virtual,
cavitatea peritoneală. Aceasta are rolul de a fixa
organele pe care le acoperă şi, totodată, de a
favoriza alunecarea lor unele faţă de celelalte
sau faţă de peretele abdominal.
•În funcţie de raportul lor faţă de cavitatea
peritoneală, deosebim organe intraperitoneale,
care pătrund în cavitatea peritoneală şi organe
retroperitoneale, care sunt situate între peretele
abdominal şi foiţa parietală a peritoneului
Aparatul digestiv
STOMACUL
Este porţiunea cea mai dilatată a tubului digestiv, situată
intraperitoneal, în etajul supramezocolic, în loja
gastrică. Are forma literei „J”, circa 1300 cm3 şi
dimensiuni medii - lungime/lăţime/grosime 25/10/8 cm.
Aparatul digestiv
STOMACUL
Deosebim 3 porţiuni:
Fundul (fornixul sau camera cu aer) –
este porţiunea superioară, cea mai
mare, care nu se umple cu alimente.
Corpul gastric, porţiunea mediană.
Porţiunea pilorică, situată inferior şi
orizontal, subîmpărţită în 2 segmente:
antrul piloric şi canalul piloric.
Stomacul prezintă 2 feţe (anterioară şi
posterioară) şi 2 margini sau curburi–
mica curbură cu concavitatea spre
dreapta, marea curbură cu
convexitatea spre stânga.
Stomacul
Structură
•Adaptată pentru a asigura funcţiile sale
principale, acelea de rezervor pentru
alimente şi de digestie. Peretele stomacului
este constituit din cele 4 tunici clasice:
Tunica seroasă, formată din peritoneul
visceral – nu acoperă în întregime
stomacul, lasă o zonă liberă pe faţa
posterioară a fornixului, la nivelul căreia
stomacul aderă la diafragm
Tunica musculară - fibre musculare netede
în 3 straturi:
Extern – longitudinal
Mijlociu – circular
Intern - fibre oblice (parabolice, „în ansă”)
Stomacul
Structură
Tunica submucoasă
Tunica mucoasă prezintă numeroase
plici (pliuri). Este constituită dintr-un
epiteliu columnar simplu
mucosecretant, care formează
criptele gastrice şi lamina propria
care conţine glandele gastrice,
de 3 tipuri:
- cardiale
- corporeale
- pilorice
Stomacul
Vase şi nervi
Arterele provin din trunchiul celiac:
Artera gastrică stângă - se anastomozează de-a lungul micii
curburi cu artera gastrică dreaptă,
Artera gastroepiploică dreaptă - se anastomozează de-a
lungul marii curburi cu artera gastroepiploică stângă
Arterele gastrice scurte, ramuri din artera splenică
Stomacul
Vase şi nervi
Vascularizaţia venoasă- 2 plexuri: unul submucos şi celălalt
subseros. Din aceste plexuri iau naştere venele stomacului:
Vena coronară a stomacului
Venele gastroepiploice dreaptă şi stângă
Venele scurte
Venele sunt drenate în sistemul venos port hepatic.
Limfaticele formează o reţea musculară şi una subseroasă,
care sunt drenate în limfonodulii de pe mica şi marea curbură
Inervaţia - se face prin fibre simpatice şi parasimpatice
provenite din plexul solar, care formează 3 plexuri mixte:
plexul subseros, slab dezvoltat, plexul Meissner din
submucoasă şi plexul Auerbach din musculară.
Aparatul digestiv
INTESTINUL SUBŢIRE
Duodenul
• Este segmentul fix al intestinului subţire.
• Are formă de potcoavă, 25-30 cm, începe
de la pilor şi se termină la nivelul
unghiului duodeno-jejunal.
• În concavitatea sa cuprinde capul
pancreasului.
• La acest nivel se găseşte intraluminal o
proeminenţă mamelonară – ampula Vater
în care se deschid canalul pancreatic
principal (Wirsung) şi canalul coledoc.
• Puţin deasupra se mai deschide canalul
pancreatic accesoriu (Santorini).
Aparatul digestiv
Jejun-ileonul
• Este porţiunea cea mai lungă a intestinului subţire, care
începe de la nivelul unghiului duodeno-jejunal şi se termină
la valvula ileo-cecală.
• Este un segment mobil datorită suspendării de peretele
abdominal printr-un mezou (mezenterul).
• Jejun-ileonul prezintă circa 14-16 flexuri denumite anse
intestinale, dintre care primele sunt orizontale,
individualizând jejunul, iar ultimele sunt verticale,
caracterizând ileonul.
• Ileonul se deschide în intestinul gros (cec) prin orificiul ileo-
cecal prevăzut cu valva ileo-cecală, situat în fosa iliacă dr.
Jejun-ileonul
Structură.
Peretele intestinului subţire - 4 tunici:
• Tunica seroasă este constituită din peritoneul
visceral care, în porţiunea posterioară,
formează un mezou – mezenterul, formaţiune
de fixare care îi asigură şi mobilitatea. La
nivelul mezenterului intră şi ies vasele
sanguine şi limfatice şi fibrele nervoase.
• Tunica musculară este formată din 2 straturi,
extern longitudinal şi intern circular. În
grosimea acestei tunici se găseşte plexul
nervos Auerbach.
• Tunica submucoasă este formată din ţesut
conjunctiv, vase şi plexul nervos Meissner.
• La nivelul duodenului se găsesc şi glandele
Brunner.
Jejun-ileonul
Jejun-ileonul
Tunica mucoasă căptuşeşte lumenul şi este alcătuită dintr-un
epiteliu columnar simplu, care prezintă microvili la polul
luminal (marginea în perie sau platoul striat) şi corionul în
care se găseşte chiliferul central, arteriole şi venule.
Mucoasa intestinală prezintă nişte cute transversale,
valvulele conivente Kerkring, care măresc suprafaţa de
absorbţie. Pe aceste valvule se întâlnesc vilozităţile
intestinale de formă conică, cilindrică sau lamelare, care
măresc şi mai mult această suprafaţă de absorbţie.
În grosimea mucoasei se mai găsesc formaţiuni limfoide, sub
formă de foliculi izolaţi sau agregaţi în plăcile Peyer.
Aparatul digestiv
Vase şi nervi
Duodenul este vascularizat
de ramuri din:
• Artera gastro-duodenală din
artera hepatică
• Artera pancreatico-duodenală
superioară şi inferioară din
artera mezenterică superioară
Aparatul digestiv
INTESTINUL GROS
• Este segmentul terminal al
tubului digestiv; continuă
intestinul subţire şi se deschide la
exterior prin orificiul anal.
• Are o lungime de circa 1,6 m,
diametrul de 7 cm la origine şi
circa 3-3,5 cm în porţiunea
terminală.
• Intestinul gros înconjură ca o
ramă intestinul subţire sub forma
literei „U” răsturnat (cadrul colic).
• Se deosebesc 3 porţiuni: cecul,
colonul şi rectul
Intestinul gros
• Cecul este porţiunea dilatată, situată în fosa iliacă dreaptă
Se termină printr-o formaţiune rudimentară, apendicele
vermiform de circa 6-10 cm.
• Colonul este porţiunea cea mai lungă, circa 1,5 m.
Continuă cecul, se termină în bazin, în dreptul vertebrei S3
Aparatul digestiv
Colonul are 4 porţiuni:
1. colonul ascendent care se întinde
până la nivelul unghiului hepatic
(flexura colică dreaptă) situată sub
faţa inferioară a ficatului.
2. colonul transvers situat între
unghiul hepatic şi unghiul splenic
(flexura colică stângă) situată sub
faţa inferioară a splinei.
3. colonul descendent începe de la
unghiul splenic şi se continuă în
fosa iliacă stângă cu colonul
sigmoid.
4. colonul sigmoid, porţiunea
terminală, sub forma literei „S” .
Aparatul digestiv
Delimitare:
Linii de delimitare:
⚫Linii verticale
⚫Linii orizontale
⚫Linii oblice
Anatomia toracelui
Linii de delimitare: - Linii verticale
⚫ Mediana anterioara
⚫ Linia sternala
⚫Linia parasternala
⚫ Medioclaviculara
Anatomia toracelui
Linii de delimitare: - Linii verticale
Axilara anterioara
Medioaxilara
Axilara posterioara
Anatomia toracelui
Linii de delimitare: - Linii verticale
⚫ Scapulara
⚫ Mediana posterioara
⚫Paravertebrala
Anatomia toracelui
Linii de delimitare: - Linii orizontale
⚫ Anterioare
⚫ Claviculara
⚫ Bimamelonara
⚫ Xifoidiana
⚫ Subcostala
Anatomia toracelui
Linii de delimitare: - Linii orizontale
⚫ Posterioare
⚫ Cervicotoracica (C7)
⚫ Bispinoscapulara (T3)
⚫ Bianguloscapulara (T12)
⚫ Subcostala (L1)
Anatomia toracelui
Linii de delimitare: - Linii oblice
Linia condrosternala –
si cartilajele lor
Anatomia toracelui
Regiuni anatomo-topografice:
I. Anterioara (l. mediosternala - l. axilara
anterioara)
⚫ Reg. infraclaviculara
⚫ Reg. clavi-deltopectorala
⚫ Reg. infrapectorala
(hipocondrica)
Anatomia toracelui
Regiunea posterioara:
⚫ Regiunea scapulara:
⚫Reg. supraspinoasa
⚫ Reg. infraspinoasa
⚫ Regiunea infrascapulara
⚫ Regiunea interscapulara
Anatomia toracelui
Repere osteomusculare:
⚫ Funcţia hemodinamică
totalitatea organelor
care au ca principală
funcţie eliminarea din
organism a substanţelor
rezultate din catabolism,
prin formarea şi eliminarea
urinii
Deosebim
- rinichiul
- căile excretoare
Aparatul urinar
RINICHIUL
Topografie
- în cavitatea abdominală
retroperitoneal, în fosa
lombodiafragmatică (loja renală),
de o parte şi de alta a coloanei
vertebrale
- superior → plan prin T11
- inferior → L2-L3
Rinichiul drept - ceva mai jos (1-2
cm), datorită ficatului
Aparatul urinar
Configuraţie externă
Structură
Pe o secţiune longitudinală
prin marginea laterală a rinichiului
→ la exterior - o capsulă
fibroasă
parenchimul renal
- zonă periferică – corticala renală
- profundă - medulara renală
Venele
din reţeaua capilară vene
care urmăresc sistemul arterial
→ vene interlobulare
- la limita corticală/medulară
vene în arcadă, paralele cu
arterele în arcadă.
vene interlobare - în
coloanele Bertin, paralel cu
arterele interlobare
- la marginea bazinetului
vena renală → în vena cavă
inferioară
RINICHIUL
Limfaticele
- superficiale şi profunde
- drenează în ganglionii hilari
→ lombari
Inervaţia
- dublă
- simpatică cu
originea în măduva T4-L4,
care ajung la rinichi prin
nervii splanhnici şi
- parasimpatică - din
fibre ale nervului vag, via
plexul celiac
Aparatul urinar
CĂILE EXCRETOARE ALE URINII
Calicele mici
- tuburi musculo-
membranoase situate în sinusul
renal, care se inseră, cu una din
extremităţi, pe papilele renale, iar
cu cealaltă se unesc cu alte
calice similare, formând calicele
mari - (6-12)
Aparatul urinar
Calicele mari (2 - 3)
- pâlnii musculo-membranoase
situate în sinusul renal, rezultând din
unirea calicelor mici
- formaţiune musculo-
membranoasă dilatată ≈ pâlnie şi turtită
dinainte spre înapoi.
baza confluenţa calicelor mari
vârful corespunde ureterului
Aparatul urinar
Ureterul
- tub lung de 25-30 cm cu
calibru inegal, care face legătura
între bazinet şi vezica urinară
- în raport cu peretele posterior al
abdomenului, în dreptul
apofizelor transverse ale
vertebrelor lombare
- coboară vertical spre unghiul de
bifurcaţie al arterei iliace comune
şi, apoi, intrând în micul bazin, se
îndreaptă spre vezica urinară în
care se deschide
Aparatul urinar
Ureterul
Vase şi nervi
VEZICA URINARĂ
Topografie
Este situată în micul bazin, în loja
vezicală, parţial învelită de
peritoneu.
Vezica urinara
Raporturi :
Configuraţie
- 3 părţi:
Corpul
- 4 feţe – anterioară,
posterioară şi 2 laterale
Fundul vezicii
- orificiile celor două
uretere şi orificiul intern al
uretrei.
Porţiunea orificiului
uretrei → colul vezicii
Vase şi nervi
Limfaticele - drenate în
limfonodulii latero- şi prevezicali,
ulterior hipogastrici, presacraţi
Vezica urinara
Inervaţia motorie
- fibre simpatice - în măduva lombară.
- fibrele parasimpatice - în măduva
sacrată, nervii pelvieni; au acţiune opusă
simpaticului.
Uretra la bărbat
Uretra prostatică -
corespunzătoare prostatei (3-4 cm)
- se deschid ductele ejaculatoare şi
canalele excretoare ale prostatei.
la origine, imediat sub vezică
sfincterul intern al uretrei.
Uretra la femeie
- uter
- vagin
CELULELE GLIALE
- rol: trofic, de susţinere si de protecţie pentru neuroni
- formează substanţa albă
NEURONUL
DEFINIŢIE
-este unitatea celulară structurală şi
funcţională a sistemului nervos
STRUCTURĂ
-corpul celular
- nucleul cu un nucleol
- citoplasma - citosol (organite celulare comune şi specifice)
- citoschelet
-prelungirile
- dendritele
- prelungirile scurte
- rol în recepţionarea impulsurilor nervoase
- conducere celulipetă
- axonul
- prelungirea unică a neuronului
- conducerea impulsului este celulifugă
SISTEMUL NERVOS -
CLASIFICARE
- creierul
- maduva spinarii
SISTEMUL NERVOS
PERIFERIC
− este interfaţa dintre mediul înconjurător şi SNC
Are doua componente:
– sistemul nervos somatic (aduna informatiile de
la organele de simt si le transmite sistemului
nervos central)
– sistemul nervos vegetativ (coordoneaza
functionarea organelor interne si a glandelor)
SISTEMUL NERVOS PERIFERIC
− este interfaţa dintre mediul înconjurător şi SNC
− include:
componenta senzorială reprezentată de:
- receptorii senzoriali
- neuronii primari aferenţi din - ggl. rădăcinii dorsale
- ggl. cranieni
− rol - detectează evenimentele din mediu
• Contine 4 elemente:
- 1. trunchiul cerebral
- 2. cerebelul
- 3. diencefalul
- 4. emisferele cerebrale
1. TRUNCHIUL
CEREBRAL
- Are forma de trunchi de
piramida, se continua in jos
cu maduva spinarii, la nivelul
orificiului occipital
- Prezinta la suprafata:
- santuri longitudinale care
se continua cu cele medulare
- doua santuri transversale
care marcheaza limitele
dintre cele trei etaje:
- bulbul rahidian
- puntea lui Varolio
- pedunculii cerebrali
(mezencefalul)
NUCLEII TRUNCHIULUI
CEREBRAL
Substanta cenusie este situata central, ca si la maduva
spinarii, dar nu mai formeaza o masa compacta ci insule
cenusii (nuclei), inconjurate de substanta alba.
Fiecare nucleu grupeaza neuroni cu anumite functii.
Nucleii senzitivi primesc impulsuri de la organele de simt
din limba, urechea interna, pielea si muschii capului.
Axonii care pornesc de aici poarta mai departe
impulsuri spre alte parti ale creierului.
Nucleii somatomotori comanda miscari ale muschilor din
regiunea fetei, limbii si faringelui.
Nucleii vegetativi sunt centrii unor reflexe vegetative:
salivar, gastrosecretor, lacrimal etc.
NUCLEII TRUNCHIULUI CEREBRAL
- Din totalul de 12 perechi de
nervi cranieni, zece perechi
ies din trunchiul cerebral.
- Anumiti neuroni formeaza
centrii respiratori.
- Ei produc ritmic impulsuri
destinate muschilor
respiratori si functioneaza ca
un ,,ceas biologic" dar isi pot
modifica ritmul, regland
ventilatia pulmonara dupa
necesitati.
- In imediata apropiere se afla
un centru cardiovasomotor
care participa la reglarea
circulatiei.
ENCEFALUL (CREIERUL)
• Contine 4 elemente:
- 1. trunchiul cerebral
- 2. cerebelul
- 3. diencefalul
- 4. emisferele cerebrale
2. CEREBELUL
⚫ Este situat dorsal fata de trunchiul cerebral si legat de
acesta prin trei perechi de cordoane de substanta alba
numite pedunculi cerebelosi.
Cerebelul are doua emisfere
intre care este un corp alungit
numit vermis. Suprafata lui
este brazdata de santuri adanci.
⚫ Substanta cenusie formeaza
la suprafata scoarta cerebeloasa,
pliata cu ajutorul santurilor.
⚫ Mai sunt si cativa nuclei
inconjurati de substanta alba
care ocupa zona centrala.
2. CEREBELUL
Asigura mentinerea
echilibrului pe baza
informatiilor primite de
la urechea interna.
Controleaza pozitia
corpului, primind
informatii de la
receptorii din muschi si
articulatii
(proprioreceptori).
Nu comanda miscarile,
dar asigura precizia
miscarilor comandate
de emisferele cerebrale.
ENCEFALUL (CREIERUL)
• Contine 4 elemente:
- 1. trunchiul cerebral
- 2. cerebelul
- 3. diencefalul
- 4. emisferele cerebrale
3. DIENCEFALUL
- In prelungirea trunchiului cerebral, sub
emisferele cerebrale
- TALAMUS
- METATALAMUS
- EPITALAMUS
- HIPOTALAMUS
3. DIENCEFALUL
TALAMUSUL
2 MASE de substanta
cenusie de forma
ovoida,de o parte si de
alta a ventricului III
Este un centru senzitiv,
conectat cu:
- trunchiul cerebral
- scoarta cerebrala
- cerebelul
Statie de releu pentru
caile ascendente
3. DIENCEFALUL
METATALAMUS
Corpii geniculati laterali si mediali
EPITALAMUS
Glanda epifiza + nucelul habenular
(reflexe olfactivo-somatice)
HIPOTALAMUSUL
- situat in partea inferioara
- contine nuclei vegetativi
Functii:
- termoreglare,
- reglare: - aport hidric si alimentar
- a ritmului somn-veghe
- a activitatii sexuale
- comportament emotional
(legaturi stranse cu glanda hipofiza)
ENCEFALUL (CREIERUL)
• Contine 4 elemente:
- 1. trunchiul cerebral
- 2. cerebelul
- 3. diencefalul
- 4. emisferele cerebrale
4. EMISFERELE CEREBRALE
⚫ Reprezinta partea cea mai voluminoasa a creierului
⚫ Sunt mai dezvoltate la om decât la orice alt animal
⚫ Sunt esenţiale pentru:
- gândire
- memorie
- conştienţă
- procesele mentale superioare
⚫ Reprezinta locul unde toate celelalte parţi ale creierului transmit
mesajele pentru a fi luată o decizie.
4. EMISFERELE CEREBRALE
⚫ Cortexul este regiunea periferica a creierului.
⚫ El este compus din substanta cenuşie si prezinta faimoasele
circumvolutii tipice creierului mamiferelor superioare.
⚫ Exista 45 de zone specializate în tratamentul informatiilor:
– ariile senzoriale, bogate în celule rotunde
– ariile motorii, ale caror celule sunt de forma piramidala
– ariile asociative, contin celule de diferite tipuri si care sunt
centrii interpretarii mesajelor nervoase
• De exemplu, ariile vizuale asociative ne permit sa recunoastem si
sa denumim ceea ce vedem.
4. EMISFERELE CEREBRALE
⚫ Fiecare emisferă cerebrală conţine un
• Lob frontal
• Lob occipital
• Lob temporal
• Lob parietal
LOBII EMISFERELOR
CEREBRALE
• Fiecare din aceşti lobi îndeplineşte una sau mai multe funcţii
specifice:
– lobul temporal serveşte pentru auz şi miros,
– lobul parietal pentru pipait şi gust,
– lobul occipital pentru văz,
– lobul frontal pentru:
- mişcare
- vorbire
- gândirea superioară
SISTEMUL SOMATOSENZORIAL
• culege informaţiile:
– din mediul extern → exteroceptori
(localizaţi la nivelul tegumentului)
– de la aparatul locomotor → proprioceptori
(muşchi, tendoane şi articulaţii)
• fiecare nerv spinal inervează o zona a
tegumentului = dermatom →
informaţiile ajung la segmentul
corespunzător al măduvei spinării →
distribuţie metamerică
• cunoaşterea dermatoamelor şi a
segmentelor spinale corespunzătoare
are importanţă în neurologie pentru
localizarea proceselor patologice
HOMUNCULUS SENZITIV SI MOTOR
MOTILITATEA VOLUNTARĂ
• DEFINIŢIE:
reprezintă activitatea motorie cu obiect şi scop
bine determinat, rezultată de obicei în urma
unui proces de învăţare
• MANIFESTĂRI:
- elementare → ortostatismul şi mersul
- majore → praxiile (deprinderile)
→ exprimarea limbajului
→ conceperea corticală a actului motor
ETAPE ÎN EXECUTAREA UNEI MIŞCARI VOLUNTARE
− prospectarea senzorială:
- în special vizuală
- in scopul orientării temporo-spaţiale a mişcării
− prospectarea proprioceptivă a poziţiei corpului în
raport cu mişcarea care va urma
− transmiterea de comenzi prin căile nervoase
motorii piramidale şi extrapiramidale
− controlul performanţei motorii
− optimizarea mişcării în curs de desfăşurare
EXECUTAREA UNEI MIŞCARI VOLUNTARE
• SISTEME PARTICIPANTE:
− SISTEMUL SENZORIAL
- ariile corticale somato-senzitive care integrează aferenţe
proprioceptive, vestibulare, vizuale, auditive şi tactile
− SISTEMUL REGLATOR
- elementar medular: reprezentat de bucla de autoreglare
- integrator superior: structurile extrapiramidale care asigură
- fondul tonic postural şi de echilibru
- mişcările automate necesare desfăşurării actului voluntar
Fazele remodelarii