1) Profesia de asistent medical - calităţile morale şi profesionale necesare;

Principiile fundamentale în baza cărora se exercită profesia de asistent medical generalist,

profesia de moaşă şi profesia de asistent medical pe teritoriul României sunt următoarele:

a) exercitarea profesiei se face exclusiv în respect faţă de viaţa şi de persoana umană

b) în orice situaţie primează interesul pacientului şi sănătatea publică;
c) respectarea în orice situaţie a drepturilor pacientului;

d) colaborarea, ori de câte ori este cazul, cu toţi factorii implicaţi în asigurarea stării de
sănătate a pacientului;
e) acordarea serviciilor se va face la cele mai înalte standarde de calitate posibile, pe
baza unui nivel înalt de competenţe, aptitudini practice şi performanţe profesionale fără
niciun fel de discriminare;
f) în exercitarea profesiei asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali
trebuie să dovedească loialitate şi solidaritate unii faţă de alţii în orice împrejurare, să îşi
acorde colegial ajutor şi asistenţă pentru realizarea îndatoririlor profesionale;
g) asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali trebuie să se comporte cu
cinste şi demnitate profesională şi să nu prejudicieze în niciun fel profesia sau să
submineze încrederea pacientului.
2) Responsabilitatea profesională a asistentei medicale: autonomă şi delegată; Decizii în
actul de îngrijire medicală;

Asistenții medicali realizează activități specifice prin care stabilesc nevoile de îngrijiri
de sănătate ale pacientului, elaborează și desfășoară programe de educație pentru
sănătate.

În urma acestor acțiuni se planifică, organizează și efectuează în mod independent

activități preventive și curative conform competențelor însușite în cursul formării
postliceale sau universitare.

De asemenea, asistenții realizează protejarea și ameliorarea sănătății prin administrarea

tratamentelor elaborate conform prescripțiilor medicale (Ordonanța nr 144 din 2008
modificată și completată cu Legea nr. 278/2015, 2015).

Astfel, intervențiile de nursing pot fi împărțite în două categorii în raport cu nivelul de

responsabilitate: autonome și delegate.

Intervențiile autonome sunt cele prescrise și realizate de asistenții medicali, iar

responsabilitatea revine integral acestora.

Evaluarea răspunsului la medicația administrată, monitorizarea evoluției pacientului

pentru a sesiza la timp modificările survenite, renunțarea la administrarea medicației în
cazul existenței contraindicațiilor sau a apariției reacțiilor adverse, informarea
pacientului privind manevrele efectuate în scop diagnostic, pregătirea pacientului și
 susținerea acestuia în cursul acestor proceduri, educația pentru optimizarea stilului de
viață sunt considerate sarcini autonome. Intervențiile prescrise de medic și realizate de
asistentă, precum și cele recomandate de asistenți și efectuate de personalul auxiliar de
îngrijire realizează delegarea responsabilității.

Exemple de îngrijiri delegate către asistentă sunt administrarea medicației (prescrise de

medic), asistarea la manevre terapeutice, administrarea tratamentului perfuzabil,
administrarea regimului dietetic.

La rândul său, asistenta delegă anumite activități personalului auxiliar de îngrijire, cum
ar fi schimbarea lenjeriei, gestionarea deșeurilor, alimentația pasivă. Persoana delegată
este autorizată să acționeze în locul asistentei, cu toate că aceasta își păstrează
responsabilitatea activităților desemnate

3) Asistenţa medicală primară, secundară şi terţiară; Atribuţii specifice.

Asistenta primara:-descriere: Depistare precoce şi îngrijiri de rutină

-tipuri de furnizori: Secţii ambulatorii ale spitalului,Centre

comunitare de asistenţă mintală,Unităţi pentru sănătate în unităţi industriale,Cabinete în
şcoli şi universităţi

-forme de integrare in sistem: Centre de sănătate de cartier,Centre de

sănătate pentru emigranţi,Medici în cabi nete bazate pe practică

Asistenta secundara:-descriere: Tratament de urgenţă,Asistenţă pentru situaţii critice

(diagnostic pt. asistenţă intensivă, complic. şi trat.)

-tipuri de furnizori: Secţii spitaliceşti pentru urgenţă,Servicii

spitaliceşti ambulatorii pentru bolnavii necesitând aparatură spitalicească

-forme de integrare in sistem:Spital universitar

Asistenta tertiara:-descriere: Asistenţă specială (serv. de tehnică înaltă pt. bolnavi din
zone geogra fice largi)

-tipuri de furnizori: Spitale de specialitate (psihiatrie, boli cronice,

tuberculoză, etc.) şi spitale generale de asistenţă medicală de înaltă calificare

-forme de integrare in sistem:Spital universitar

4) Mediul spitalicesc; Principii generale de igienă generală şi personală;

5) Noxe profesionale specifice locului de muncă în mediul de spital;

Noxe profesionale ce apartin mediului de munca
Factori fizici
- microclimatul nefavorabil
- radiatiile ionizante si neionizante
- zgomotul
- vibratia
- ultrasunetul
- presiunea atmosferica

Factori chimici
- dupa caracterul de actiune
- substante toxice
- excintante
- cancerigene
- mutagene
- care actioneaza asupra reproductiei

Dupa caile de incorporare in organism

- prin caile respiratorii
- prin tubul digestiv
- prin piele

Factori biologici
- microorganisme
- agent patogeni
- paraziti
- macroorganisme
- animale
- plante

Factori psihofiziologici
- supraincordarea fizica
- statica
- dinamica
- hipodinamica
- supraincordarea neuropsihica
- intelectuala
- a analizatorilor
- emotionala
- monotona

Noxe profesionale ce apartin relatiei om-masina

Pot determina:
- eforturi intense de scurta durata
- pozitii vicioase
- suprasolicitari neuropsihice si senzoriale timp indelungat
- aparitia unor factori de mediu nocivi (zgomot, trepidatii
6) Ţinuta de protecţie;
Tinuta de protectie:
-Halat, bluza cu fusta sau pantaloni – pentru protectia corpului
-Boneta – pentru protectia parului
-Papuci inchisi in fata, comozi, cu tocuri joase, silentiosi – pentru protectia picioarelor
-Sosete din bumbac

Tinuta speciala:
-Halat din moton – pentru protectia fata de frig: se imbraca la iesirea din sectie
-Masca de protectie – pentru prevenirea infectiilor aerogene; se foloseste in sectiile de
nou-nascuti, sugari, sectii de chirurgie, sectii de obstretica etc.
-Protectoare pentru pantofi
-Manusi de protectie – pentru protectia fata de agenti patogeni de pe obiecte, produse
etc.; se folosesc in executarea tehnicilor care vin in contact cu obiecte infectate, secretii,
produse biologice, bolnavi contagiosi, schimbarea lenjeriei de pat etc.
-Ochelari de protectie/protectoare faciale – se folosesc pentru recoltari, pentru asistarea
la proceduri cu potential mare de infectie, predispozitii la manifestari alergice
-Al doilea halat – pentru sectiile de boli contagioase
-Sort de cauciuc impregnat cu plumb – se foloseste in timpul expunerii la actiunea
razelor Roentgen, in serviciile de radiologie cand este necesara sprijinirea bolnavilor
adinamici
-Manusi de cauciuc impregnate cu plumb – pentru protectia in serviciul de radiologie
-Cizime din cauciuc – pentru protectia in mediul umed

7) Profilaxia îmbolnăvirilor şi protecţia muncii în unităţile medicale.

Clasificarea metodelor de profilaxie:
1. metode de profilaxie primara – cuprind actiunile si mijloacele care vizeaza
impiedicarea aparitiei manifestarilor patologice sau a bolilor propriu-zise.
2. metode de profilaxie secundara – au in vedere masuri menite sa amelioreze evolutia
negativa a tulburarilor, sa previna agravarile si sa diminueze posibilitatea de cronicizare
sau potentialul sechelar al bolii.
3. metode de profilaxie tertiara – cuprind ansamblul masurilor ce au drept scop
reducerea invaliditatii, reabilitarea si resocializarea bolnavilor.
 Protectia muncii
Art. 1. - (1) Normele generale de protectie a muncii cuprind principii generale de
prevenire a accidentelor de munca si bolilor profesionale precum si directiile generale
de aplicare a acestora. Acestea au ca scop eliminarea sau diminuarea factorilor de risc
de accidentare si/sau imbolnavire profesionala existenti in sistemul de munca, proprii
fiecarei componente a acestuia (executant - sarcina de munca - mijloace de productie -
mediu de munca), informarea, consultarea si participarea angajatilor si a
reprezentantilor acestora.
(2) Prevederile Normelor generale de protectie a muncii, atat cele referitoare la
securitatea in munca, cat si cele referitoare la sanatatea in munca, constituie cadrul
general pentru elaborarea normelor specifice si a instructiunilor proprii de securitate a
muncii.
Art. 2. - (1) Prezentele norme se aplica in toate sectoarele de activitate de pe teritoriul
Romaniei, atat publice cat si private (industriale, agricole, comerciale, administrative,
de servicii, educationale, culturale, de recreere etc.).
(2) Normele generale de protectie a muncii se aplica tuturor persoanelor fizice sau
juridice, romane sau straine, ce desfasoara activitati pe teritoriul Romaniei, in conditiile
prevazute de lege, atat in calitate de angajator, cat si in calitate de angajat, precum si
ucenicilor, elevilor si studentilor in perioada efectuarii practicii profesionale, cu
exceptia celor care au drept obiect activitati casnice.

8) Gestionarea deşeurilor.
Gestionarea deseurilor implica operatiunile de colectare, transport, valorificare si
eliminare a deseurilor, inclusiv supravegherea acestor operatii si ingrijirea zonelor de
depozitare dupa inchiderea acestora. Obiectivele prioritare ale gestionarii deseurilor
sunt: prevenirea sau reducerea producerii de deseuri si a gradului de periculozitate al
acestora si reutilizarea si valorificarea deseurilor prin reciclare ori recuperare sau orice
alt proces prin care se obtin materii prime secundare, ori utilizarea deseurilor ca sursa
de energie. Procesele si metodele folosite pentru valorificarea sau eliminarea deseurilor
trebuie sa nu puna in pericol sanatatea populatiei si a mediului, respectand urmatoarelor
principii:
• sa nu prezinte riscuri pentru apa, aer, sol, fauna sau vegetatie
• sa nu produca poluare fonica sau miros neplacut
• sa nu afecteze peisajele sau zonele protejate, fiind interzisa abandonarea, aruncarea
sau eliminarea necontrolata a deseurilor.
Aproximativ 25% din cantitatea totala a deseurilor produse intr-o unitate medicala sunt
deseuri periculoase, in prezent, cantitatea de deseuri rezultate din activitatile medicale
fiind in continua crestere, mai ales ca urmare a utilizarii materialelor de unica folosinta.
In aceste conditii, este evidenta importanta reducerii cantitatii de deseuri. Separarea
deseurilor medicale in deseuri periculoase si nepericuloase constituie primul pas pentru
reducerea cantitatii de deseuri. De asemenea, scaderea cantitativa a deseurilor medicale
se obtine si prin reutilizarea si reciclarea categoriilor de deseuri medicale care pot face
obiectul acestor tipuri de operatiuni. Reducerea cantitatii de deseuri rezultate din
activitatea medicala are o importanta deosebita, dat fiind faptul ca prin aceasta masura
 se realizeaza protejarea mediului inconjurator, o mai buna protectie a muncii si, nu in
ultimul rand, protejarea sanatatii populatiei.

9) Modul şi reguli de primire şi predare a serviciului. Caietul de rapoarte al asistentei

medicale. Comportamentul în serviciu; predarea-preluarea turei.

10) Protecţia muncii în ambulatoriu şi în spital. Riscuri profesionale.

Art.46 In incaperile unde se efectueaza consultatii sunt interzise depozitarea alimentelor
si servirea mesei precum si fumatul.
Art.47 Se interzice orice interventie asupra instalatiilor electrice, acestea fiind efectuate
numai de catre personal calificat instruit si autorizat.
Art.48 Este interzisa asezarea echipamentelor individuale de protectie la un loc cu
imbracamintea personala de exterior.
Art.50 Se interzice a se lucra cu instrumentar medical nesterilazat.
Art.51 Se interzice personalului medical sa poarte imbracaminte proprie peste
echipamentul individual de protectie.
Art.52 Este interzisa ocuparea cailor de acces cu diferite obiecte: ambalaje, cutii, lazi
Art.53 Este interzis utilizarea focului deschis sau fumatul in cabinetul medical.
Art.54 Substantele folosite in cabinetul medical se vor pastra intr-un spatiu special
amenajat, ventilat natural, in recipiente sau cutii cu etichete care sa semnalizeze
pericolul pe care il reprezinta.
Art.55 Substantele folosite la curatarea si dezinfectarea obiectelor din cabinetul
medical se vor utiliza conform reglementarilor organelor sanitare si instructiunilor
emise de furnizori.
Art.56 Remedierea defectiunilor constatate la echipamentele de munca vor fi executate
numai de persoane calificate
. Art.57 Este interzisa folosirea aparatelor conectate la prize electrice fara nulul de
protectie.
Art.58 Se interzice depozitarea de materiale in dreptul tabloului electric.
Art.59 Materialele folosite pentru curatenie vor fi depozitate in locuri separate de cele
utilizate pentru tratarea pacientilor si vor fi etichetate adecvat.
Art.60 Zilnic se vor desfasura activitati de curatenie si dezinfectie.
Art.61 Se interzice folosirea maturilor la operatia de curatenie.
Art.62 Personalul medical este obligat sa-si spele mainile cu apa si sapun lichid inainte
si dupa contactul cu pacientul.
Art.63 Se interzice personalului medical sa manance si sa-si atinga gura sau fata cu
mainile in timpul desfasurarii activitatii medicale.
Art.64 Se interzice personalului medico-sanitar sa transporte la domiciliu propriu
echipamentul individual deñ munca .
Art.65 La sfarsitul fiecarei zi de lucru incaperile vor fi aerisite si dezinfectate.
Art.66 Pavimentele, peretii si mobilierul din fiecare incapere vor fi dezinfectate zilnic
11) Prevenirea infectării profesionale a personalului medical (HIV, HVB, HVC, sifilis).
Măsuri de urgenţă în cazul expunerilor profesionale accidentale.
1.igiena mâinilor,utilizarea antisepticelor alcoolice este metoda preferată în toate
situațiile clinice
2. utilizarea echipamentului individual de protecție (de exemplu: mănuși, halate,
protectoare faciale), în funcție de expunerea anticipată. Igiena mâinilor este întotdeauna
etapa finală după îndepărtarea și aruncarea echipamentului;
3. practici sigure de injectare
4. manipularea în condiții de siguranță a echipamentelor medicale sau contactul cu
suprafețele potențial contaminate din imediata apropiere a pacientului
5. igiena respiratorie și eticheta de tuse (tehnica de tuse și strănut cu utilizarea de batiste
de nas de unică folosință cu poziționarea la minimum 1 metru față de celelalte persoane.
Căile de transmitere pentru care pot fi necesare măsuri suplimentare de precauție sunt:
1. Transmiterea prin contact:
1.1. direct, când microorganismul se poate transmite de la o persoană la alta
(contactul cu produse biologice): în timpul asistenței medicale și îngrijirii bolnavului de
către cadrele medicale sau în contact cu membrii familiei sau cu alți pacienți;
1.2. indirect, prin intermediul suprafețelor/obiectelor contaminate care implică
transferul unui microorganism printr-o contaminare intermediară (de exemplu,
contaminarea obiectelor, echipamentului, mâncării), când:
1.2.1. igiena mâinii personalului ce asigură actul medical/îngrijire este inadecvată;
1.2.2. echipamentul nu este curățat, dezinfectat sau sterilizat corespunzător între
pacienți;
1.2.3. patogenii sunt transferați prin instrumentar.
1.1. utilizarea echipamentului de protecție când este posibil contactul cu un mediu
contaminat cu microbi rezistenți la antibiotice (de exemplu, enterococi rezistenți la
vancomicină (VRE), Staphylococcus aureus rezistent la meticilină MRSA) sau
Clostridium difficile;
1.2. pacientul se poate amplasa într-o rezervă singur sau într-un salon cu un alt pacient
infectat cu același patogen;
1.3. la intrarea în salon trebuie purtate mănuși curate și echipament de protecție curat;
Este necesară purtarea de protectoare faciale când se lucrează la 1-2 metri de pacient. În
situația în care este necesar transportul pacientului, acestuia i se aplică o mască.
12) Circuitul pacienţilor în mediul spitalicesc. Evidenţa şi mişcarea bolnavilor; Externarea
pacienţilor; Transferul intra- şi interspitalicesc;
De la serviciul primire-internare, după întocmirea documentației necesare internării,
intră în camera de igenizare, deparazitare (după caz), este îmbrăcat în pijama apoi cu
liftul septic este adus în secție și repartizat în funcție de diagnostic, sex, gravitatea bolii.
spații de internare, spitalizare, externare; cabinete de consultații; spațiu pentru
prelucrarea sanitară – controlul sanitar al persoanelor; dota cu materiale de dezinfecție
și dezinsecție – în scopul de a evita contaminarea mediului de spital cu germeni aduși
din exterior și difuzarea acestora; se interzice spitalizarea în același timp într-un pat a
două sau mai multe persoane; gruparea bonlavilor se face în funcție de infecțiozitate și
receptivitatea lor – saloane separate pentru bonlavii septici, aseptici și cei cu mare
 receptivitate;
Internarea bolnavilor se face in mai multe feluri:
Ø prin bilet de trimitere, de catre medicul de familie din dispensar
Ø bilet de trimitere de catre medic specialist din policlinica
Ø bilet de trimitere de la cabinetele private
Ø transfer de la alt spital, Ø primire directa a urgentelor care sunt aduse de catre salvare
sau familie fara bilet de internare.
In cazul cand bolnavul este adus de urgenta si profilul spitalului nu corespunde bolii lui,
se va verifica starea bolnavului si diagnosticul, iar in caz ca starea bolnavului este
grava, i se va acorda primul ajutor apoi va fi indreptat spre locul care i se cuvine. Odata
ajunsi in spital, dupa ce sunt luate datele personale si inregistrate, se trece la
dezbracarea bolnavului si examinarea sa, consultul bolnavului de catre medicul de
ambulanta, stabilirea diagnosticului, efectuarea primului tratament in caz ca este nevoie
(analgetice, tranchilizante, solutii perfuzabile) recoltarea de analize medicale. Pentru
stabilirea diagnosticului, se fac si cateva investigatii paraclinice daca este nevoie:
electrocardiograma (EKG), electroencefalograma (EEG), ecografie (ECO), radiografie
toracica, etc.
Ambulanta spitalului trebuie sa cuprinda urmatoarele:
Ø un pat (cu suprafata tare) de consultatie
Ø dulap cu instrumente medicale (aparat de tensiune arteriala, termometru, vacutainere,
stetoscop)
Ø trusa de urgenta pentru resuscitare cardio-respiratorie formata din: laringoscop, pipa
Guedel, sonda de intubatie orotraheala, balon Ruben (pentru respiratie artificiala), trusa
pentru traheostomie
Ø sursa de O2
Ø dulap cu medicamente de urgenta (seringi, perfuzoare, medicamente de urgenta )
Ø ecograf
Ø electrocardiograf
Ø casetofon pentru inregistrarea anamneziei.
13) Decesul. Aspecte medico-legale. Responsabilitatea personală şi delegată în cazul
deceselor.
Asistenţa medicală a pacientului muribund
Îngrijirea pacientului muribund se face cu aceeaşi conştiinciozitate ca şi a oricărui
bolnav
vindecabil!
Administrarea medicaţiei se face până în ultimul moment, în special a celei cu rol
paleativ.
Sistarea administrării medicaţiei se face numai la indicaţia medicului (pacientul
comatos, ventilat
mecanic, cu traseu EEG izoelectric).
Poziţia pacientului în pat: în funcţie de patologie.
Se asigură îngrijirea tegumentelor şi mucoaselor până în ultimul moment.
Se asigură nutriţia, hidratarea şi eliminările pacientului până în ultimul moment.
Se asigură intimitatea pacientului.
 Se asigură, la cerere, asistenţa religioasă a pacientului.
Este de preferat izolarea pacientului faţă de ceilalţi bolnavi (impactul psihic asupra
acestora
exercitat de decesul unui pacient nu este de neglijat).
14) Decesul. Ultimele oficii.
Se informează medicul
Se asigură intimitatea pacientului (şi a rudelor, dacă sunt prezente)
Se asigură anunţarea aparţinătorilor de către un membru al echipei medicale (medic sau
asistentă)
Se asigură asistenţa rudelor (prelungită în cazul îngrijirilor tip hospice)
Se pregătesc materialele necesare toaletării pacientului
Asistenta (şi personalul auxiliar) se vor pregăti prin spălarea mâinilor şi îşi vor pune
mănuşi
Se descoperă patul, pe care se va lăsa doar cerşaful; se îndepărtează dispozitivele de
susţinere a poziţiei pacientului (colaci, suluri textile)
Pacientul va fi plasat în decubit dorsal, cu membrele superioare pe lângă corp
Se închid ochii (cu tampoane umede)
Se toaletează cavitatea bucală, se scot protezele dentare
Se asigură poziţia închisă a cavităţii bucale prin susţinerea mandibulei
Se suprimă toate drenajele (cu excepţia celor în cazul cărora se indică păstrarea lor în
vederea necropsiei), cateterele, plasturii şi pansamentele
Se toaletează tegumentele (bărbaţii se bărbieresc)
Se listează şi depozitează bunurile pacientului
Se aplică banderola de identificare a pacientului
Se înveleşte corpul în cearşaf, eventual se asigură acesta cu bandă adezivă
Se reorganizează locul de muncă
Se informează personalul auxiliar că pacientul este gata pentru transport
Se pregăteşte documentaţia, care va fi pusă la dispoziţia medicului
15) Transportul pacienţilor Responsabilitatea autonomă şi delegată în cazul transportului
pacienţilor. Situaţii particulare (ambulanţă, transportul accidentaţilor, al copiilor).

*Monitorizarea pacienţilor pe timpul transportului

În funcţie de afecţiune se monitorizează:
a)funcţiile vitale:
- FC, PP, TA;
- traseul EKG de monitorizare;
- FR, Sa O2, amplitudinea şi simetria mişcărilor respiratorii.
b)starea de conştienţă (scorul GLASGOW)
c)temperatura (în cazul nou-născuţilor, sugarilor, cazurilor cu febră / hipotermie)
Transportul nou-născutului
Ambulanţă tip ART sau ARTI cu sursă de O2, monitor EKG, incubator (buiote cu apă
caldă).
Indicaţii terapeutice la plecare (medicul care solicită ambulanţa).
Monitorizare + eventual tratament pe timpul transportului.
Se notează şi se raportează evoluţia pe timpul transportului şi tratamentul efectuat.
Transportul pacientului cu hemoragii
Hemostază provizorie:
- compresia axului arterial sau venos pe suprafaţa osoasă subjacentă / flexia membrului (în
cazul
zonelor de flexie);
- pansament steril compresiv;
- eventual: garou, bandă Esmach (se notează ora; dacă transportul durează mai mult de 2
ore -
decomprimare la 30min. cu compresia 5-10min. a axului arterial).
Susţinere volemică: p.e.v. soluţii electrolitice, eventual coloide.
Monitorizarea funcţiilor vitale şi a stării de conştienţă.
Transportul pacienţilor cu fracturi
Poziţia de transport: în funcţie de localizarea fracturii:
▪ pacientul cu suspiciune de fractură de coloană vertabrală se transportă cu imobilizare în
guler
cervical, solidarizat de targa rigidă
▪ pacientul cu fracturi costale se transportă în poziţie Fowler; fixarea voletului costal;
▪ pacientul cu fractură de claviculă – bandaj triunghiular
▪ pacientul cu fracturi ale unor oase ale membrelor se transportă cu membrul respectiv în
poziţie
proclivă / în decubit dorsal
▪ vertebrală, bazin, femur, coaste).
Transportul pacienţilor cu arsuri
▪ Scoaterea pacientului din mediul nociv.
▪ Stingerea flăcărilor (cu spumă în cazul substanţelor petroliere, alcoolului).
▪ Îndepărtarea hainelor fierbinţi / impregnate cu substanţe care provoacă arsuri chimice (nu
şi
îmbrăcămintea din fibre sintetice topită) + spălare din abundenţă cu apă în cazul
substanţelor
care provoacă arsuri chimice (cu excepţia câtorva cazuri particulare).
▪ Acoperirea cu câmpuri sterile, apoi cu folie termoizolantă, pătură.
▪ Monitorizarea funcţiilor vitale (FC, TA, FR, Sa O2 şi stării de conştienţă).
▪
▪ Transportul pacienţilor cu degerături
▪ Scoaterea pacientului din mediul nociv.
▪ Desfacerea elementelor compresive / cauzatoare de ischemie: şireturi, curele, desfacerea
mănuşilor.
▪ Monitorizare.
▪
▪ Ce nu se va face:
▪ - nu se frecţionează zona lezată cu zăpadă!
▪ - nu se încălzeşte lent, parţial pacientul! (risc de re îngheţ pe timpul transportului, de
mărire a
zonei necrotice, de infecţie precoce).
16.Pozitii de transport. Transport primar, secund
16) Poziţii de transport. Transport primar, secundar.
Transportul primar = transportul pacientului de la domiciliu (de la locul accidentului)
într-o unitate spitalicească.
Transportul secundar = transportul pacientului deja asistat într-o unitate sanitară: într-o
altă unitate spitalicească (transfer), între secţiile spitalului (internare, transfer,
explorări), sau la
domiciliu.
Transportul primar
Trebuie să:
o Evite agravarea traumatismelor şi şocului traumatic;
o Evite durerile;
o Asigure ameliorarea (pe cât posibil) a funcţiilor vitale şi stării generale prin poziţie
corectă de
transport şi iniţierea tratamentului;
o Asigure monitorizarea pacientului.
Se efectuează:
- cu brancarda
- cu mijloace improvizate (brancarde improvizate, scaune)
→pe distanţe mici (până la vehiculul de transport)
→pe distanţe mai mari doar în cazul zonelor inaccesibile mijloacelor de transport
motorizate (ex.:
echipe Salvamont)
Transportul secundar
A. În afara spitalului
Se face cu:
- mijloace motorizate: ambulanţa, elicopterul / avionul sanitar, nava sanitară;
- vagonul de dormit.
În prealabil se pregăteşte pacientul pentru transport:
o pregătire psihică (+ se anunţă aparţinătorii şi se obţine consimţământul informat);
o toaletare + îmbrăcare, preluarea bagajelor aflate la magazia spitalului, acoperirea
pacientului în funcţie de anotimp;
o se asigură (prin cooperarea pacientului) eliminarea de materii fecale şi urină
înaintea transportului;
B. În incinta spitalului
Se transportă cu brancarda, căruciorul rulant, patul rulant, fotoliul rulant:
o pacienţii somnolenţi, comatoşi;
o pacienţii cu tulburări de echilibru;
o pacienţii cu afecţiuni neurologice care impietează mersul (AVC, pareze/paralizii,
miodistrofii, etc.);
o pacienţii adinamici, epuizaţi;
Poziţii de transport
a)cu membrele inferioare în poziţie proclivă se transportă pacienţii cu:
 - şoc hipovolemic;
- colaps;
- traumatisme ale membrelor inferioare;
- arsuri ale membrelor inferioare, degerături;
- tromboze venoase profunde (în cazul venelor membrelor inferioare).
b)cu membrele superioare în poziţie proclivă se transportă pacienţii cu:
- fracturi ale oaselor membrelor superioare, entorse;
- arsuri ale membrelor superioare;
- edeme ale membrelor superioare: sindrom de traversare,etc
c)cu trunchiul ridicat se transportă pacienţii cu:
- insuficienţa cardiacă stângă / globală;
- EPA (cu picioarele atârnând);
- insuficienţa respiratorie, afecţiunile respiratorii dispneizante;
- traumatisme toracice cu dispnee (pneumo- / hemopneumotorax), fracturi costale;
- traumatisme ale regiunii cervicale anterioare cu dispnee;
- traumatisme ale viscerocraniului (+ extremitatea cefalică în poziţie laterală + aspiraţia
CAS);
d)în decubit dorsal sau cu trunchiul ridicat la 45° se transportă pacienţii cu:
- IM acut.
e)în decubit dorsal cu trunchiul la 45° şi membrele inferioare în semiflexie (=>relaxarea
musculaturii abdominale) se transportă pacienţii cu:
- peritonite;
- traumatisme abdominale.
f)în clinostatism cu genunchii flectaţi / decubit lateral stâng se transportă pacienţii cu:
- gravide.
g)în decubit lateral se transportă pacienţii cu:
- pacientul comatos neintubat (PLS);
- AVC (PLS pe partea cu paralizie - risc de vărsătură şi aspiraţie);
- pleurezie (pe partea cu epanşament pleural);
- traumatism toracic + comă (pe partea cu pneumotorax / hemo-pneumotorax)
.
h)în decubit dorsal, solidarizat de brancarda rigidă se transportă pacienţii cu:
- fracturi ale coloanei vertebrale, fracturi de bazin.
i)poziţii forţate:
- „cocoş de puşcă”: pacienţii cu meningită;
- „rugăciunea mahomedană”: pacienţii cu pericardită
17) Asigurarea condiţiilor optime ale mediului fizic extern: temperatură ambiantă,
luminozitate, umiditate, nivel fonic.

Protejarea bolnavului se va face prin:

ambient:

 cu saloane luminoase albe;

  spații verzi exterioare;

 coridoare luminoase, curate;

 mobilier adecvat.

foile de observație și temperatură nu vor fi ținute în saloane.

se va încerca izolarea fonică a saloanelor.

control de securitate și liniște:

 pentru personalul administrativ și vizitatori.

pansarea rănilor și acoperirea ulcerațiilor e obligatorie.

se vor folosi dezinfectante fără miros greu, înțepător.

îndepărtarea imediată a ploștilor, puroiului, pansamentelor din salon.

aerisirea salonului.

utilizarea anesteziei locale

 asistenta ajută în caz de puncție pleurală, paracenteză.

odihna pacienților: program de odihnă, utilizarea unui fotoliu pentru cazuri grave.

săli de lectură, bibliotecă

18) Curăţenia zilnică în unităţile cu paturi. Întreţinerea saloanelor şi anexelor; Întreţinerea şi
curăţarea spaţiilor de diagnostic şi tratament, controlul şi întreţinerea instalaţiilor şi
aparaturii medicale.

Curatarea saloanelor:

- se face zilnic dimineața și după-masă;

- după spălare, pardoseala salonului se dezinfectează cu cloramină, bromocet, tenside de

tip TEGO 103°;

- se spală chiuvetele, coridoarele, oficiile, toaletele.

în fiecare secție sau compartiment trebuie să existe încăperi special destinate

depozitării produselor şi ustensilelor utilizate pentru efectuarea curățării, aflate în rulaj,
şi pentru pregătirea activității propriu-zise;
Art. 10. - (1) Dezinfecția prin căldură uscată sau flambarea este utilizată exclusiv în
laboratorul de microbiologie.

(2) Este interzisă flambarea instrumentului medico-chirurgical.

Art. 11. – Dezinfecția prin căldură umedă se utilizează numai în cazul spălării
automatizate a lenjeriei şi a veselei, cu condiĠia atingerii unei temperaturi de peste
90°C.

Art. 12. - (1) Dezinfecția cu raze ultraviolete este indicată în dezinfecția Suprafețelor
netede şi a aerului în boxe de laborator, săli de operații, alte spații închise, pentru
completarea măsurilor de curățare şi dezinfecție chimică.

(2) Aparatele de dezinfecție cu raze ultraviolete, autorizate conform prevederilor legale

în vigoare, sunt însoțite de documentația tehnică, ce cuprinde toate datele privind
caracteristicile şi modul de utilizare ale aparatelor, pentru a asigura o acțiune eficace şi
lipsită de nocivitate.

B. Dezinfecția prin mijloace chimice

Art. 13. – Dezinfecția prin mijloace chimice se realizează prin utilizarea produselor
biocide.

a) în serviciile de radiologie:

 se vor aerisi încăperile;

 se vor deconecta aparatele de la sursele de curent;

 pentru dezinfectare se vor folosi lămpi de raze UV (dezinfectantele lichide sunt

contraindicate);

b) în serviciile de explorări funcționale (endoscopie digestivă, bronhoscopie):

 se vor deconecta aparatele de la sursele de curent;

 dezinfecţia se face prin autoclavare sau cu ajutorul vaporilor de formol

d) în blocul operator (săli de operație + anexe):

 pentru dezinfectarea sălilor se va folosi septosol sau tenside;

 dupa fiecare operație se vor aprinde lămpile cu raze UV;

 se pot folosi instalații de aer condiționat;

  piesele de anatomie patologică prelevate pentru laborator se vor păstra în tăvițe
renale acoperite;

 podeaua se curață zilnic prin procese umede cu apă caldă și detergent sau carbonat
de sodiu 2%;

 gradul de sterilitate al blocului operator se va verifica prin control bacteriologic;

 lampa scialitică se va șterge cu soluții dezinfectante (septosol);

 se va curăța și se va spăla mobilierul cu detergent în con-centrație 2%;

 se vor dezinfecta pereții, ferestele și ușile cu cloramină 1% sau bromocet;

 petele de sânge se îndepartează prin spălare cu apă rece sau apă oxigenată (în cazul
petelor uscate);

19) Schimbarea lenjeriei de pat.

20) Tipuri de paturi; poziţii ale pacientului în pat.

Tipuri de paturi:pat simplu cu somiera dintr-o singura bucata;pat simplu cu rezamator

mobil,la care 1/3 superioara poate fi ridicata la 45 de grade;pat cu somiera mobila=pat
ortopedic,somiera confectionata din mai multe bucati articulate permitand asezarea
bolnavului in mai multe pozitii;pat universal cu dispozitiv de ridicare /coborare;pat pt
sectiile de traumatologie cu aparate de extensie;pat pt sugari/copii mici prevazute cu
dispozitive de siguranta;pat de reanimare cu telecomanda

Pozitii ale pacientului in pat:

-pozitia fowler-capul si toracele pacientului sunt ridicate la 40-90 de grade. Pozitia este
frecvent folosita la pacientii care au probleme cardiace sau dificultati de respiratie

-pozitia decubit dorsal-În poziția decubit ventral, pacientul este așezat pe stomac, cu
spatele în sus. De regula, fața pacientului este poziționată pe o parte. Se foloseștede
obicei în leziuni ale spatelui sau regiunii fesiere. În poziția decubit dorsal, pacientul
este întins pe spate. Este considerată poziție de odihnă, fiind folosită și în cazul
intervențiilor chirurgicale abdominale. Se folosește în leziuni ale membrelor

-pozitia Trendelenburg-trendelenburg

În Trendelenburg, pacientul este poziționat în supinație cu capul în jos și picioarele în

 sus, cu o înclinație de 10-15 grade. Se folosește în colaps periferic, pentru a asigura un
aport mai mare de sânge în organele vitale

-pozitia decubit lateral-Când pacientul este așezat fie pe partea dreaptă, fie pe partea
stângă. De regulă, o pernă este așezată între picioarele pacientului pentru confort.

-pozitia Trendelenburg inversat-În Trendelenburg inversat, pacientul este așezat cu

capul în sus și picioarele in jos, într-un unghi de 10-15 grade. E folosită la pacienții cu
traumatisme ale bazei craniului și în scopul prevenirii aspirației pulmonare.

21) Asigurarea igienei zilnice individuale a pacientului.

22) Toaleta individuală. Spălarea şi îmbrăcarea pacientului. Baia zilnică generală şi parţială.
Igiena tegumentelor, mucoaselor şi fanerelor.
Baia generala, dusul

La internarea in spital, bolnavului neimobilizat i se da posibilitatea sa faca o baie

sau un dus, iar in timpul spitalizarii bolnavul va face baie sau dus cel putin de doua ori
pe saptamana. Cu aceasta ocazie i se va schimba si lenjeria.

Baia generala, pentru categoria de bolnavi mobilizati, va fi efectuata in mod

obligatoriu si inaintea interventiilor chirurgicale ca si inaintea externarii bolnavului.

Scop: mentinerea tegumentelor intr-o stare de perfecta curatenie in vederea

prevenirii unor complicatii cutanate, pentru stimularea functiilor pielii si pentru
asigurarea unei stari de confort fizic si psihic.

Materiale necesare: termometru de baie si de camera; sapun; manusi de baie;

cearsaf de baie; alcool; lenjerie curata incalzita; trusa pentru unghii, casca pentru
protejarea parului (la femei).

Etape de executie:

1. Pregatirea incaperii:

Inchiderea geamurilor si a usii.

Masurarea temperaturii incaperii (in jur de 20°C).

2. Pregatirea materialelor:
 Se asaza sapunul in savoniera, manusile de baie pe un suport la marginea baii sau
pe un suport langa dus.

Se asaza pe un scaun cearsaful de baie, lenjeria curata, trusa pentru unghii cu

ustensile dezinfectate, pieptenele, peria de dinti, paharul, pasta de dinti, alcoolul pentru
frectie, pe o tava.

3. Pregatirea cazii de baie:

Se introduce in cada apa fierbinte peste apa rece, pentru a evita producerea de
vapori, cada fiind spalata si dezinfectata in prealabil. Cada se umple pe jumatate.

Se masoara temperatura apei care va fi intre 37-38°C.

Pentru bolnavii care prezinta o stare de fatigabilitate se asaza transversal pe

marginea baii o scandura, pe care bolnavul va sta in pozitie sezanda.

4. Pregatirea bolnavului:

Este invitat sa urineze.

Este ajutat sa se dezbrace.

Se protejeaza parul cu casca de baie.

Bolnavul este introdus cu precautie in cada de baie, supraveghindu-i reactia.

5. Efectuarea baii:

Bolnavul se spala singur sau este spalat de catre asistenta cu prima manusa de
baie, pe fata; pe trunchi si membre cu a doua manusa, iar a treia manusa este
intrebuintata pentru regiunea perineala.

Clatirea tegumentelor cu ajutorul dusului.

Este ajutat sa iasa din baie, este invelit in cearsaful de baie si este sters.

Se face frectie cu alcool pentru inchiderea porilor si stimularea circulatiei.

Este ajutat sa se imbrace cu lenjeria curata, halat si papuci.

Este ajutat sa-si faca toaleta cavitatii bucale, sa-si taie unghiile, sa se pieptene.
Este transportat la salon.
 6. Reorganizarea locului de munca:

Se strang materialele folosite, lenjeria murdara se pregateste pentru transport la

spalatorie.

Se spala cada de baie, se aeriseste camera.

B. Toaleta zilnica

Asistenta are misiunea delicata de a controla (in mod discret) si de a indruma ca

bolnavul neimobilizat sa-si faca zilnic toaleta de dimineata si de seara (spalarea fetei,
urechilor, gatului, membrelor superioare, regiunii axilare, toaleta cavitatii bucale si
ingrijirea parului).

Etape de executie:

1. Pregatirea incaperii (spalatorului). Se impune aceeasi conduita ca si la baia

generala.

2. Pregatirea materialului:

La chiuveta se pregatesc: sapunul, o manusa pentru fata, gat, membre superioare;

periuta de dinti, pasta de dinti, paharul; pieptenele, peria pentru par; prosopul.

In apropierea dusului mobil se pregateste materialul pentru mica toaleta: sapun,

manusi, prosop. In lipsa dusului se pregatesc un lighean spalat si dezinfectat, cana cu
apa calda (36-37°C).

3. Pregatirea bolnavului:

Bolnavul se dezbraca.

Se protejeaza parul.

4. Efectuarea toaletei:

Spalarea pe fata cu sapun sau fara, dupa preferinta bolnavului. Se spala gatul,
membrele superioare cu manusa uda si sapunita, insistandu-se in regiunea axilara,
partea anterioara a toracelui. Se clateste si se sterge.

Se efectueaza toaleta perineala.

Se piaptana si se perie parul.

 Se face toaleta bucala.

Atunci cand este cazul, dupa toaleta se schimba lenjeria bolnavului.

DEZBRACAREA SI IMBRACAREA

BOLNAVULUI IN PAT

Lenjeria de corp a bolnavului (camasa de noapte sau pijama) trebuie schimbata

periodic si ori de cate ori se murdareste. Bolnavii isi schimba singuri lenjeria de corp,
cu exceptia celor imobilizati la pat, adinamici, paralizati etc.; la acestia, asistenta
medicala este cea care trebuie sa schimbe lenjeria de corp.

Scopul: pastrarea igienei personale a bolnavului.

Materiale necesare: camasa de noapte curata (sau pijama); un cearsaf; talc; alcool; sac
de lenjerie murdara.
Etape de executie:

1. Pregatirea materialelor necesare:

Alegerea materialelor necesare, potrivite pentru bolnav.

Transportarea materialelor si asezarea lor pe un scaun langa patul bolnavului.

2. Pregatirea psihica a bolnavului:

Se anunta bolnavul, comunicandu-i necesitatea efectuarii tehnicii.

3. Efectuarea tehnicii propriu-zise:

Spalarea mainilor.

Plierea paturii care acopera bolnavul sub forma de armonica.

Acoperirea bolnavului cu cearsaf.

Se intoarce bolnavul in decubit lateral drept sprijinindu-l in regiunea omoplatilor

si a genunchilor.

Se trage usor camasa in sus pana la torace.

Se readuce bolnavul, cu mare atentie, in decubit dorsal.

 Se intoarce apoi bolnavul in decubit lateral stang si se repeta aceeasi operatie.

Una din cadrele medicale ridica usor bolnavul, sprijinindu-l in regiunea

omoplatilor, introducand mana sub camasa.

Cel de-al doilea cadru medical scoate camasa cu o miscare de la spate spre cap.

Readucerea bolnavului in pozitie orizontala (decubit dorsal).

Se dezbraca intai bratul sanatos si apoi bratul bolnav.

Lenjeria murdara se introduce, prin miscari lente, in sacul special.

Se acopera bine bolnavul.

Spalarea mainilor.

Frictionarea cu alcool a regiunilor predispuse la escare si pudrarea cu talc.

Se imbraca cu camasa curata si incalzita, intai bratul bolnav, apoi cel sanatos.

Una din cadrele medicale ridica usor bolnavul, sprijinindu-l in regiunea

omoplatilor.

A doua asistenta trece camasa peste capul bolnavului si o trage apoi peste spatele
acestuia.

Se readuce bolnavul in pozitia orizontala (decubit dorsal).

Se trage usor camasa sub sezut.

Se acopera bolnavul.

Se reface patul bolnavului.

Spalarea mainilor.

4. Reorganizarea locului de munca:

Se aeriseste salonul.

Se scoate din salon sacul cu lenjerie murdara.

23) Schimbarea lenjeriei personale; îmbrăcarea şi dezbrăcarea pacienţilor.
Lenjeria de corp a bolnavului (camasa de noapte sau pijama) trebuie schimbata
 periodic si ori de cate ori se murdareste.
Bolnavii isi schimba singuri lenjeria de corp, cu exceptia celor imobilizati la pat,
adinamici, paralizati etc.; la acestia, asistenta medicala este cea care trebuie sa schimbe
lenjeria de corp.
Scopul: pastrarea igienei personale a bolnavului.
Materiale necesare: camasa de noapte curata (sau pijama); un cearsaf; talc;
alcool; sac de lenjerie murdara.
Tehnica este executata de doua asistente medicale.
Etape de executie:
1. Pregatirea materialelor necesare:
Alegerea materialelor necesare, potrivite pentru bolnav.
Transportarea materialelor si asezarea lor pe un scaun langa patul bolnavului.
2. Pregatirea psihica a bolnavului:
Se anunta bolnavul, comunicandu-i necesitatea efectuarii tehnicii.
3. Efectuarea tehnicii propriu-zise
4. Reorganizarea locului de munca:
Se aeriseste salonul.
Se scoate din salon sacul cu lenjerie murdara.
24) Prevenirea escarelor.
Escara este o leziune profundă a ţesuturilor prin irigarea insuficientă datorită
compresiunilor lor mai îndelungate, între proeminenţele osoase şi un plan dur.
Escarele pot să apară în câteva ore sau în câteva zile în funcţie de factorul de risc
şi de toleranţa pielii la tensiune îndelungată.

Cauzele escarelor:
- umezeală,
-căldură excesivă,
-cutele lenjeriei,
-resturi alimentare sau de aparat gipsat.
Cauzele escarelor pot fi: generale, locale, favorizante.
Escara apare la vârstnici cu afecţiuni neuro-psihice sau la bolnavii cu accidente
vasculare cerebrale repetate.

Metode de prevenire a escarelor:

1. Toaleta zilnică a regiunilor predispuse escarelor. Spălarea zilnică cu apă şi
săpun, masarea şi ungerea regiunilor predispuse escarelor, deoarece pielea unsă se
macerează mai greu decât pielea umedă sau uscată.
2. Fricţionarea cu alcool a regiunilor predispuse; pudrarea cu talc, local.
3. La bolnavii cu incontinenţă de urină, inconştienţă, se foloseşte sondajul à
demeure cu sonda Foley. Se schimbă lenjeria ori de câte ori este necesar.
4. Schimbarea poziţiei bolnavului la un interval de 30 minute 1 oră, succesiv:
decubit dorsal, decubit lateral drept şi stâng, decubit ventral.
5. Se face la 2-3 ore sau mai des, întorcându-se o foaie de supraveghere a
escarelor în care se notează orele de schimbare şi poziţia. În foaie se mai notează
 aspectul tegumentelor şi Zona de masaj.

Folosirea materialelor complementare necesare pentru prevenirea escarelor.

1. Se folosesc colaci de cauciuc, înveliţi în tifon, la nivelul zonelor tegumentare
predispuse la escare.
2. Saltele speciale, antidecubit, perne de diverse dimensiuni şi forme pentru
regiunile predispuse escarelor (exemplu pentru genunchi), colaci de cauciuc, colăcei de
vată (exemplu pentru călcâie).
3. Pentru ungerea pielii se foloseşte oxid de zinc, vitamină A+D2 şi talc.
4. Se va întinde perfect şi se va schimba lenjeriei la nevoie. Se are în vedere
evitarea cutelor lenjeriei de pat şi lenjeriei de corp.
5. Îndepărtarea din pat a resturilor alimentare şi a obiectelor ce ar putea provoca
prin comprimare tulburări locale circulatorii (nasturi, medicamente, firimituri etc.).

Favorizarea vascularizaţiei în zonele comprimate

1. Masajul favorizează vascularizarea profundă şi superficială, îndepărtează
celulele descuamate, destupă glandele sebacee. Rehidratarea pielii se face cu un
unguent hidratant masând uşor regiunile respective. În timpul masajului în cameră
trebuie să fie cald, geamurile închise şi nu se circulă pe uşă.
2. Masajul este contraindicat în febră, infecţii ale pielii, septicemie.

Tratamentul curativ este descurajant.

Observaţii:
1. Asistenta intervine în evitarea apariţiei.
2. Apariţia escarelor reprezintă o catastrofă la bolnavii vârstnici.
3. În profilaxia şi tratamentul escarelor, rămâne programul rotaţiei continue care
presupune îngrijire continuă.
4. Alimentaţia trebuie să fie bogată în proteine şi vitamine pentru a favoriza
cicatrizarea. Hidratarea se va face cu 1,5-2 litri zilnic.
25) Dezinfecţia. Antisepsia şi asepsia. Definiţii; Principii generale
Asepsie = metodele prin care se evită contaminarea mediului ambiant şi a unui substrat
a cărui condiţie microbiologică trebuie respectată (ţesuturi, medii de cultură,
medicamente injectabile)
Antiseptizare = omorârea microbilor în stare vegetativă de pe învelişurile organismului
sau din plăgi
- se realizează prin substanţe antiseptice (în dozele active acestea sunt
netoxice)
Dezinfecţie = omorârea formelor vegetative ale microbilor (nu şi a sporilor) de pe
suprafeţe sau din substanţe
- se realizează prin - agenţi fizici
- substanţe dezinfectante (în dozele active acestea sunt iritante,
toxice)
Scopul = distrugerea microorganismelor tranzitorii existente pe piele şi a unui procent
 cât mai mare din flora rezistentă
26) Prezentarea instrumentarului medical. Păstrarea şi întreţinerea acestuia.
Instrumentarul – reprezinta totalitatea ustensilelor ce se folosesc in scopul examinarilor
clinice si de laborator ca si in scopul tratamentelor si ingrijirii bolnavilor.

In practica medicala exista un nr. de instrumente folosite pentru examinari si tratamente

curente. La acestea, se adauga in functie de specialitatea medicala, instrumente necesare
examinarilor si tratamentelor adresate diferitelor organe, aparate si sisteme ale
organismului corespunzatoare acestora precum si cele folosite in interventiile
chirurgicale de specialitate.
Instrumentarul medical poate fi confectionat din metale diferite: sticla; cauciuc;
material plastic;

Personalului sanitar mediu ii revine sarcina intretinerii instrumentelor, aceasta

realizandu-se prin cunoasterea si folosirea lor curenta, prin curatire dupa intrebuintare si
printr-o sterilizare si pastrare adecvata.

Pastrarea instrumentelor se realizeaza in dulapuri speciale, curatate si protejate astfel ca

sa poata fi folosite imediat sau sterilizate in vederea utilizarii lor. Intretinerea si
pastrarea corespunzatoare a instrumentarului asigura utilizarea lor prelungita.

Intretinerea si pastrarea instrumentelor pentru examinari si tratamente curente

Stetoscopul biauricular – se utilizeaza la ascultatia zgomotelor produse in interiorul

organismului prin functionarea normala sau patologica a unor organe: inima, plamani,
artere. Dupa fiecare intrebuintare, stetoscopul si olivele se sterg cu tampoane imbibate
cu alcool medicinal (daca stetoscopul serveste mai multor examinatori), nu se
sterilizeaza; se pastreaza in dulapul cu instrumente.

. Stetoscopul mono-auricular sau obstetrical – serveste la ascultatia batailor corpului

fetal (B.C.F.). Dupa fiecare intrebuintare si acesta se sterge cu tampon imbibat in alcool
medicinal. Acesta se sterilizeaza periodic, ca oricare alt instrument din metal. Se
pastreaza in dulapul cu instrumente.

Ciocanul de reflexe – serveste pentru examinarea reflexelor ostio-tendinoase. Se curata

periodic cu tampoane imbibate in alcool medicinal. Se pastreaza in dulapul cu
instrumente.
Spatula linguala – se utilizeaza pentru examinari, tratamente si ingrijiri ale cavitatii
bucale si faringelui. Se curata dupa fiecare intrebuintare cu apa si sapun sau detergent,
cu ajutorul unei perii speciale. Se sterilizeaza prin autoclavare sau la Poupinel sau prin
fierbere sau flambare numai in cazurile de urgenta. Se pastreaza in cutia in care a fost
sterilizata. Nu se utilizeaza nesterilizata. Nesterilizata, se pastreaza in dulapul cu
instrumente pana la sterilizare in vederea utilizarii.
Oglinda frontala – datorita posibilitatii de iluminare prin reflexie, se utilizeaza in
otorinolaringologie (O.R.L) pentru examinarea conductului auditiv extern, a foselor
nazale, a faringelui si a laringelui. Atat oglinda cat si cercul din material plastic, se sterg
periodic cu tampoane imbibate in alcool medicinal. Se pastreaza in dulapul cu
instrumente, oglinda fiind protejata cu un capac de aluminiu.

Speculul nazal.– serveste la largirea orificiilor nazale in examinarea orificiilor profunde

ale cavitatilor nazale. Atunci cand este cazul, se spala si se dezinfecteaza dupa fiecare
intrebuintare. Se sterilizeaza prin metodele de sterilizare a instrumentelor din metal. Se
pastreaza in cutia in care a fost sterilizat sau direct in dulapul de instrumente pana la
sterilizare.

Speculul auricular – serveste la examinarea canalului auditiv extern si a timpanului. Se

spala si se dezinfecteaza dupa fiecare intrebuintare. Se sterilizeaza prin metodele de
sterilizare a instrumentelor de metal. Se pastreaza ca toate instrumentele de metal.

. Deschizatorul de maxilar – sau deschizatorul de gura – serveste la indepartarea

maxilarelor si pentru a mentine gura deschisa in vederea unor investigatii, tratamente,
ingrijiri ale cavitatii bucale, a faringelui, a esofagului, a laringelui. Dupa intrebuintare,
se spala si se dezinfecteaza. Fiind din metal, se sterilizeaza prin metodele adecvate
instrumentelor din metal.

Pensa de prins limba sau pensa en-coeure – serveste pentru prins limba in cazul unor
tratamente, ingrijiri ale cavitatii bucale, ale faringelui, esofagului, laringelui si uneori in
timpul narcozei. Se spala si se dezinfecteaza dupa fiecare intrebuintare. Se sterilizeaza
ca oricare instrument din metal. Se pastreaza in dulapul cu instrumente.
Valva vaginala – se foloseste in sectiile de obstetrica si ginecologie, in examinari,
tratamente si in unele interventii chirurgicale de specialitate. Se spala si se
dezinfecteaza dupa fiecare intrebuintare. Se sterilizeaza si se pastreaza ca oricare
instrument metalic.

. Speculul vaginal – are aceiasi utilizare ca si valva vaginala fiind supus la aceleasi
metode de folosire, sterilizare si pastrare.

Pelvimetru – serveste pentru masurarea diametrelor bazinului. Se sterilizeaza dupa

intrebuintare si se pastreaza in dulapul cu instrumente.

Histerometrul – serveste pentru masurarea cavitatii uterine. Se spala si se sterilizeaza ca

orice instrument metalic.

Acele de seringa – servesc pentru injectii intradermice, subcutanate, intramusculare,

intravenoase, pentru aspiratie si in anestezie. Sunt de unica folosinta.

Seringa Guyon – serveste in urologie si O.R.L. pentru spalaturi. Se spala, se

 dezinfecteaza si se sterilizeaza in aceleasi conditii cu a instrumentarului din sticla. Se
pastreaza in dulapul de instrumente.

Seringa Anel – se foloseste in oftalmologie pentru spalaturi ale aparatului lacrimal.

Trocarul de diferite marimi – ac de punctie - serveste la punctionarea unor cavitati

pentru evacuarea lichidelor. Se spala imediat dupa intrebuintare cu apa si detergenti, cu
ajutorul unor perii speciale. Se sterilizeaza ca oricare alt instrument din metal. Se
pastreaza in dulapul de instrumente, protejat in cutia metalica.

Sonda gastrica sau sonda Faucher – se utilizeaza pentru evacuarea stomacului in

vederea spalaturii gastrice si in alimentatia artificiala. Dupa intrebuintare se spala si se
pregateste pentru sterilizare dupa procedeul aplicat tuturor sondelor din cauciuc sau
material plastic sterilizandu-se la autoclav sau prin fierbere. Se pastreaza pe cat posibil
respectandu-i forma in cutia in care a fost sterilizata in dulapul de instrumente.

. Sonda duodenala (Einhorn) – se foloseste pentru sondajul duodenal, spalatura

duodenala, alimentatia artificiala. Se spala, se dezinfecteaza si se sterilizeaza ca toate
instrumentele din cauciuc. Se pastreaza in cutii din metal sau carton, in dulapul de
instrumente.

Sonde uretrale – de diferite marimi: Nelaton, Thieman, Petzer. Sonda Nelaton se

intrebuinteaza pentru explorarea unor conducte sau traiecte pre-formate sau neo-
formate. De asemenea se folosesc pentru a fi introduse in cavitati naturale ale
organismului in vederea recoltarii sau evacuarii unor produse sau pentru a introduce in
cavitati, substante medicamentoase. Sonda Thieman se utilizeaza pentru evacuarea
vezicii urinare la barbati. Sonda Petzer se utilizeaza pentru drenarea (evacuarea) vezicii
urinare la femei.

Sonde vezicale – Foley, Malecot, Casper, se utilizeaza pentru drenarea vezicii urinare si
la femei si la barbati.

27) Curăţarea şi sterilizarea instrumentarului şi materialelor medicale. Materiale de unică

folosinţă.

28) Circuitul lenjeriei;

Lenjeria murdară
-Lenjeria murdară luată de pe patul bolnavului se pune direct într-un sac galben pe care
infirmiera îl va avea de fiecare dată lângă ea pe parcursul acestei activităţi (nu se admite
transportul lenjeriei murdare în braţe, de la patul bolnavului până la o altă încăpere unde
se află tomberonul cu sac galben.Nu se admite depozitarea lenjeriei murdare direct în
tomberon, fără sac galben.).
 -Manevrarea lenjeriei murdare se face numai cu mănuşi (menajere).
-Depozitarea temporară (până la evacuare) a sacului galben cu lenjeriei murdare se va
face într-un spaţiu care este închis şi prezintă paviment şi pereţi uşor de spălat şi
dezinfectat.

-Transportul sacilor cu lenjerie murdară se face cu un tomberon destinat numai acestui

scop Tomberonul va fi etichetat cu destinaţia de utilizare.
-La spălătorie există un coş cu pungă galbenă unde se vor arunca sacii galbeni în care s-
a transportat lenjeria murdară.
-După predarea lenjeriei murdare tomberonul respectiv se va spăla şi dezinfecta.
Periodic se face controlul microbiologic al lenjeriei. OBS : NU se INTERSECTEAZĂ
NICIODATĂ CIRCUITUL LENJERIEI cu alt circuit

Lenjeria curată
-Lenjeria curată se preia de la spălătorie în saci negri noi.
-Transportul lenjeriei curate se face cu tomberoane destinate numai acestui scop; (nu se
admite transportul lenjeriei curate cu acelaşi tomberon în care s-a transportat lenjerie
murdară). Tomberonul va fi etichetat cu destianaţia pentru care se foloseşte.

-Se va urmări respectarea orarului de preluare a lenjeriei curate pentru a se evita

intersectarea transportului respectiv cu transporturi murdare ( deşeuri,lenjerie murdară).

PREGĂTIREA PACIENȚILOR PENTRU INTERNARE

Pacienţii veniţi pentru internare, îşi schimbă la vestiarul pacienţilor ţinuta de stradă cu
cea de spital, hainele fiind păstrate în huse. Aici se efectuează triajul parazitologic al
pacienţilor, cei care prezintă scabie sau păduchi fiind trataţi antiparazitar înainte să fie
trimişi în saloane, iar hainele acestor pacienţi sunt păstrate separat închise în saci de
plastic şi tratate cu soluţii antiparazitare.
Asistentele şefe trebuie să întocmească un registru pentru consemnarea
decontaminărilor pacienţilor la internare în caz de infestare cu scabie sau pediculoză.
Asistentele şefe vor avea sarcina de a întocmi necesarul pentru soluţiile deparazitare şi
de a urmării efectuarea corectă şi consemnarea acestor deparazitări în registru.
29) Circuitul alimentar; Igiena alimentaţiei. Organizarea funcţională a circuitelor.
Circuitul alimentelor şi al veselei include blocul alimentar, modul de distributie şi
transport al mâncării preparate, oficiile alimentare de pe secţii, servirea mesei la
bolnavi.
Blocul alimentar cuprinde: spaţiul de preparare al alimentelor, camerele frigorifice,
depozitele de alimente, camera de zarzavat.
Alimentele sunt pregătite pentru o singură masă şi distribuite imediat după prepararea
lor, interzicându-se păstrarea lor de la o masă la alta.
Se păstrează timp de 36 de ore la frigider, probe din fiecare aliment distribuit. În blocul
alimentar există frigider separat pentru probe, lactate, carne, ouă. Fiecare frigider este
dotat cu termometru şi grafic de temperatură. Transportul mâncării preparate de la
blocul alimentar la oficiile din secţii se face în recipiente emailate şi acoperite cu capac.
Există un orar precis stabilit de transport al alimentelor.
IGIENA ALIMENTATIEI
Igiena alimentatiei studiaza prevenirea imbolnavirilor printr-o alimentatie
necorespunzatoare.
legatura medicala care urmareste prevenirea imbolnavirilor prin consumul de alimente
insalubre (contaminate cu microorganisme, chimic sau alterate);
1. Norme generale
Unitatile care produc, prepara sau depoziteaza alimente sau care servesc mancaruri
gatite, trebuie sa fie prevazute cu instalatii de apa calda si rece curenta.
Distributia apei calde si reci, trebuie sa fie asigurata in toate spatiile de productie,
preparare si anexe, unde vor fi montate robinete.
Toate unitatile trebuie sa fie prevazute cu sisteme de indepartare igienica a reziduurilor.
Toate unitatile trebuie aprovizionate cu materiale pentru intretinerea curateniei si pentru
efectuarea operatiunilor de dezinfectie si dezinsectie.
Pentru pastrarea igienica a echipamentului sanitar de protectie a alimentelor si a
imbracamintei personale, se vor folosi vestiare, dulapuri sau incaperi vestiar - sistem
filtru.
2. Norme privind productia si prepararea
Materiile prime folosite la prepararea culinara, trebuie sa corespunda conditiilor
prevazute in STAS-uri sau in normele interne de calitate si in normele de igiena. In
acest sens:
este interzisa realizarea produselor neavizate favorabil de Ministerul Sanatatii;
este obligatorie respectarea tuturor fazelor prevazute in procesele de fabricatie, precum
si a parametrilor tehnologici specifici (temperatura, presiune), fiecarui produs in scopul
asigurarii calitatii sanitare si a valorii nutritive;
utilajele si ustensilele vor fi revizuite periodic si cele gasite uzate sau degradate, vor fi
reconditionate sau scoase din folosinta;
se interzice folosirea repetata a grasimilor alimentare in operatiunile de prajire;
este interzisa prepararea prin incorporarea grasimilor ce au fost folosite la prajire
3. Norme privind depozitarea si pastrarea alimentelor
Depozitarea si pastrarea alimentelor trebuie sa se faca in conditii care sa previna:
alterarea, degradarea, contaminarea chimica, contaminarea biologica (microorganisme),
impurificarea cu praf, cu substante sau mirosuri straine, etc.
4. Norme privind desfacerea produselor alimentare
In unitati trebuie sa se asigure conditii de depozitare, expunere si manipulare, astfel
incat produsele sa nu-si modifice proprietatile organoleptice, (miros, gust, culoare),
proprietatile fizico-chimice si bacteriologice, precum si valoarea nutritiva.
5. Norme privind intretinerea igienica a spatiilor in care se prepara si
consuma produse alimentare
In unitati se vor lua toate masurile de intretinere a curateniei, de efectuare a
operatiunilor D.D.D (dezinsectare, deratizare, dezinfectare), pentru a preveni
contaminarea alimentelor si se vor asigura in permanenta, materiale si substante
necesare pentru executarea corecta a acestor operatiuni.
ORGANIZAREA FUNCTIONALA A CIRCUITELOR
 Circuite functionale in total sun urmatoarele:
1.Circuitul functional de intrare/iesire a personalului medical
2. Circuitul functional al bolnavilor
3.circuitul functional al vizitatorilor
4.Circuitul functional al lenjeriei
5.Circuitul functional al alimentelor si a veselei
6. Circuitul functional de sterilizare
7. Circuitul functional al medicamentelor
8. Circuitul functional al dejectelor
30) Măsurarea şi cântărirea pacientului. Consemnarea datelor în foaia de observaţie.
Indicele de masă corporală şi calcularea acestuia.
Scop:
a) explorator - aprecierea stării de nutriţie a bolnavului, stabilirea necesităţilor calorice
ale organismului;
b) terapeutic – stabilirea dozei terapeutice de medicamente şi urmărirea evoluţiei
bolilor;
Pregatirea materialelor necesare:
1.1 Se pregăteşte foaia de observaţie, foaia de temperatură;
1.2 Se verifică exactitatea balanţei (cântar) şi se pregătesc materialele necesare.
2. Pregătirea bolnavului
2.1. Cântărirea bolnavilor se face întotdeauna dimineaţa, pe nemâncate, după ce
bolnavul a avut scaun şi a urinat, având aceeaşi haină de spital, şi dacă e posibil cu
acelaşi cântar.
3. Efectuarea tehnicii propriu-zise Se verifică exactitatea balanţei cântarului, lăsând
vârful indicator mobil să oscileze, până ce se opreşte la vârful indicator fix al punctului
zero ;
Dacă este cazul se echilibrează balanţa cu ajutorul sistemului de corecţie;
Se imobilizează acul indicator închizând braţul balantei; Se aşează greutăţile la
greutatea aproximativă a bolnavului;
Se invită bolnavul să se aşeze pe cântar;
Se deschide braţul balanţei şi se echilibrează greutăţile; Se citesc pe scara cursorului
valorile obţinute ;
După cântărire se va scădea greutatea îmbracămintei şi a încălţămintei; Se notează in
foaia de temperatură greutatea, în kilograme la adulţi; Se imobilizează din nou braţul
balanţei cu acul indicator mobil. Pentru cântarirea bolnavilor care nu pot fi ridicaţi din
pat se folosesc cântare speciale, care stabilesc greutatea bolnavului împreună cu cea a
patului, din care se scade: taraua patului, a lenjeriei si a cazarmamentului, obţinându-se
greutatea reală a bolnavului. Alte tipuri de cântare fac corp comun cu patul iar procesul
de cântărire este facilitat printr-un mecanism electric. 1.3 Aceste paturi – cântare, se
folosesc atunci când aportul şi pierderile de lichide constituie obiectul permanent şi
neîntrerupt al observaţiei bolnavului (hidratarea bolnavului, dializa extrarenală).
Bolnavii adulţi se cântăresc la internare, apoi de două ori pe săptămână, şi în ziua
plecării.
3.11 Pentru cântărirea sugarilor se utilizează cântare la care unul din talere este înlocuit
cu un coşulet sau scafă în care se culcă copilul;
3.12 Verificarea lor se face la fel ca şi la cântarele antropometrice, gradul lor de
sensibilitate este până la 10 grame;
3.13 Verificarea şi corectarea balantei precede cântărirea propriu-zisă;
3.14 Sugarul este cântărit fără haine;
3.15 Pe cantar se aşează un scutec sau o flanelă;
3.16 Se va echilibra cântarul cu flanela după care se face cântărirea în mod obişnuit;
3.17 Dacă nu putem face echilibrarea cântarului cu scutecul pe el, greutatea acestuia se
va scădea obligatoriu, din greutatea masurată;
3.18 În timpul cântăririi copilul trebuie sa stea liniştit;
3.19 Dacă măsurarea greutăţii se face pentru stabilirea cantităţilor de lapte supte, nu
este nevoie de scăderea greutăţii lenjeriei (ne interesează greutatea copilului înainte şi
după supt)
De stiut:
-cantarirea pacientului se face in aceleasi conditii (acelasi cantar,aceeasi vestimentatie
cantarita anterior)
-pacientul adinamic va fi asezat pe scaunul cantarului si apoi cantarit
-pacientii imobilizati pot fi cantariti cu pat balanta(se scade greutatea patului)
-cantarirea sugarului si a copilului mic da indicii privind cresterea si starea de nutritie;se
stabileste cantitatea de lapte supt (proba suptului) prin cantarire inainte si dupa
alimentatie

MASURAREA INALTIMII
Scop: masurarea inaltimii pacientului este necesara pentru determinarea raportului cu
masa corporala.
Materiale necesare:
-taliometru,
-foaia de observatie,
– pix.
Tehnica :
-se aseaza sub cursorul taliometrului cat mai drept
-se coboara cursorul pana ajunge la vertex
-se citeste inaltimea pacientului pe tija gradata
-se invita pacientul sa coboare
-pacientul este condus la pat si asezat comod
–se noteaza valoarea in foaia de observatie

IMC
Indicele de masa corporala - IMC - este un indicator oficial de calculare a greutatii
corporale ideale, pentru o inaltime data. In primul rand, indicele de masa corporala ajuta
la stabilirea grupei de greutate in care se incadreaza o persoana - gradul de obezitate. De
asemenea, indicele de masa corporala poate fi folosit pentru calcularea numarului de
kilograme pe care o persoana trebuie sa le piarda sau sa le castige, pentru a ajunge la
greutatea ideala, pentru inaltimea sa.
 IMC sub 18,5 Risc pentru sănătate: ridicat Această valoare indică riscuri pentru
sănătatea ta, este mult prea mică pentru o sănătate optimă.
IMC 18,5-24,9 Risc pentru sănătate: minim/scăzut
IMC 25-29,9 Risc pentru sănătate: scăzut/moderat
IMC 30-34,9 Risc pentru sănătate: moderat/ridicat Acesta e un semn de avertisment
IMC peste 35 Risc pentru sănătate: ridicat Greutatea iți afectează în mod radical
sănătatea.

31) Termometrizarea pacientului. Notarea curbei termice în foaia de observaţie.

Curba de temperatura
Temperatura – rezultatul proceselor oxidative din organism, generatoare de caldura prin
dezintegrarea alimentelor energetice.
Scop: descoperirea unor modificari patologice ale valorii temperaturii corpului.
Locul de masurare: cavitati semiinchise (axila, plica inghinala, cavitatea bucala) sau
cavitati inchise (rect, vagin).
Materiale necesare:
-termometru maximal
-alcool medicinal
-tempoane sterile
-ceas cu secundar
-carnetelul asistentului medical
-foaia de temperatura
-pix de culoare albastra
-lubrifiant, unde este cazul (vaselina, glicerina sau ulei de parafina)
TEHNICA: Materialele se transporta la patul bolnavului pe masuta de tratament
protejata de un camp steril.Bolnavul este pregatit psihic si fizic. Asistenta se spala pe
maini cu apa si sapun, imbraca manusile, scoate termometrul din solutia dezinfectanta,
il clateste sub jet de apa pentru a nu irita tegumentul, si il usuca prin tamponare cu
ajutorul unor comprese. Verifica daca coloana de mercur este coborata in rezervor,
daca nu il scutura.
Diagnostic de nursing: - HIPERTERMIE-reprezinta cresterea temperaturii corpului
peste 37ºC (este un mecanism de aparare al organismului in timpul aparitiei unei
infectii).
• Subfebrilitate : 37ºC- 38ºC
• Febra moderata: 38ºC- 39º
• Febra ridicata: 39ºC- 40ºC
• Hiperperexia: peste 40ºC
HIPOTERMIE – reprezinta scaderea temperaturii corpului sub 36ºC.
Notarea grafica:
- Se noteaza grafic cu un punct de culoare albastra in foaia de temperatura.
- Pentru fiecare diviziune a foii, se socotesc doua diviziuni de grad.
- Se uneste cu valoarea anterioara printr-o linie albastra. Se obtine curba termica.
32) Recoltarea hemoleucogramei, VSH, fibrinogenului, proteinei C reactive; dispozitive
pentru recoltare.
Recoltarea hemoleucogramei:
Hemoleucograma completă (HLG) este o analiză care măsoară următorii parametri din sânge:

Numărul de globule roşii din sânge – eritrocite ( RBC )

Numărul de globule albe din sânge – leucocite ( WBC )
Cantitatea totală de hemoglobina din sânge ( HGB )
Procentul de globule roşii ( hematocrit ) ( HCT )
Media volumului globulelor ( MCV ) – mărime globulelor rosii
Media globulara a hemoglobinei ( MCH )
Concentratia medie a hemoglobinei ( MCHC )
Numărul de trombocite ( PLT )
Hemoleucograma furnizează informaţii despre numărul tuturor tipurilor de celule. Ea are ca scop:
– Furnizarea diagnosticelor pentru anumite boli
– Determinarea stării de sănătate a unui individ
– Monitorizarea unor afecţiuni: (ex: anemia)

Pregătirea materialelor
– Tavă medicală/cărucior
– Seringă de 2ml, ac steril sau holder şi ac dublu acoperit cu cauciuc
– Flacon cu EDTA (cristale, anticoagulant) sau vacutainer cu EDTA (cu capac mov )
– Soluţie dezinfectantă (alcool); tampon de vată, garou, tăviţă renală, mănuşi de unică folosinţă,
Pregătirea pacientului
atenţionaţi pacientul să nu mănânce cel puţin 12 ore înainte de recoltarea probelor;
informaţi şi explicaţi pacientului procedura şi obţineţi consimţământul informat;
poziţionaţi pacientul în decubit dorsal cu mâna sprijinită ca pentru puncţie venoasă şi alegeţi vena cea
mai proeminentă.
Efectuarea procedurii
– spălaţi mâinile/dezinfectaţi-le/îmbrăcaţi mănuşile de protecţie;
– montaţi acul dublu la holder prin înşurubare;
– aplicaţi garoul si puncţionaţi vena;
– fixaţi tubul vacuette destinat recoltării HLG şi umpleţi până la semn recipientul cu sânge;
– dezlegaţi garoul şi retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool timp de 2- 5′
– răsturnați vacutainerul de câteva ori și etichetați-l, completând apoi buletinul pentru laborator.
Îngrijirea pacientului şi reorganizarea
– Aşezaţi pacientul în poziţie comodă, aplicaţi un plasture observâd faciesul, tegumentele,
comportamentul pacientului;
– Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU;
– Îndepărtaţi mănuşile/spălaţi mâinile cu apă şi săpun.
VSH-ul reprezintă rata la care sedimentează hematiile dintr-o probă de sânge anticoagulat într-o oră.
Cu cât hematiile sedimentează mai repede, cu atât VSH-ul este mai mare, fiind un indicator de răspuns
de fază acută. O creştere a VSH-ului apare la cel puţin 24 ore după iniţierea răspunsului inflamator, iar
după încheierea răspunsului de fază acută scade cu un timp de înjumătăţire de 96-144 ore.

Pregătire pacient – à jeun/postprandial; o masă lipidică poate determina alterări plasmatice1;4.

Specimen recoltat – sânge venos4.

Recipient de recoltare – vacutainer cu citrat de sodiu 3.8% tamponat sau vacutainer cu EDTA K3
(pentru metoda microfotometrică capilară)
Cantitate recoltată – cât permite vacuumul

Cauze de respingere a probei – cantitate insuficientă, specimen coagulat, specimen hemolizat

Fibrinogenul este factorul I al coagulării fiind o proteină sintetizată în ficat care, în cursul procesului
de coagulare este transformată în fibrina. Este o analiză biochimică efectuată din sânge venos.

Timpul de protrombina (timp Quick sau PT) evaluează activitatea pe cale extrinsecă a coagulării.

Sinonim = timp Quick, include INR.

Scop
explorator
Pregatirea pacientului
– fizică – recoltare à jeun (pe nemâncate)
– psihică – se explică tehnica se obține consimtamântul
Materiale necesare
– Materiale pentru puncția venoasă
– Vacuetă cu capac bleu/albastru cu anticoagulant (citrate de sodiu)

Pentru timp de protrombină – vacutainer cu citrat de Na (raport citrat de sodiu – sânge=1/9). Ex.
vacutainer de 2,7 ml cu 0,3 ml citrat sau vacutainer de 1,8 ml cu 0,2 ml citrat

Pentru fibrinogen – vacutainer de 4,5 ml cu 0,5 ml citrat de Na (raport citrat de sodiu – sânge=1/9)
Tehnica
se identifică pacientul și se verifică recomandarea;
se realizează puncția venoasă pentru recoltarea sângelui – fibrinogen, TP.
Presiunea realizata de garou nu trebuie să depaseasca 1 minut. Daca punctia venoasa a esuat, o noua
tentativa pe aceeasi vena nu se poate face decat dupa 10 minute.
se aplica tamponul;
se retrage acul și se face compresiune la locul puncționării timp de 3-5 minute.

Proteina C reactivă (CRP) – Informaţii generale:

CRP este o proteină neglicozilată cu structura pentamerică care migrează electroforetic în apropierea
zonei gamma. Este un reactant de fază acută care creşte rapid, dar nespecific, ca răspuns la leziuni
tisulare şi inflamaţie, fiind un indicator mai sensibil şi mai prompt decât VSH
Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate).

Specimen recoltat – sânge venos.

Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator.

Prelucrare necesar după recoltare – se separă serul prin centrifugare.

Volum probă – minim 0.5 mL ser.

Cauze de respingere a probei – specimen intens lipemic sau intens hemolizat.

Stabilitate probă – serul este stabil 3 zile la temperatura camerei; 8 zile la 4-8ºC; 6 luni la –20ºC3.

Metodă – latex–imunoturbidimetrie
 Valori de referinţă – <0.5 mg/dL.

Limita de detecţie – 0.0425 mg/dL (4.05 nmol/L).

Limite şi interferenţe

Creşterile CRP reprezintă un răspuns nespecific la inflamaţii şi infecţii. Pentru estimarea riscului
cardiac se recomandă folosirea unui alt tip de test – CRP ultrasensibil (“high sensitive-CRP”), care
poate detecta niveluri mai mici de CRP

33) Alimentaţia. Tipuri de regimuri alimentare speciale. Sala de mese, bucătăria dietetică,
alimentarea pacientului la pat. Conservarea şi transportul alimentelor.
Alimentatia urmareste;
-sa acopere cheltuieliile energetice
-sa aigure aportul de vitamine si minerale mecesae metabolismului, cresterii, etc
-sa favorizeze procesul de vindecare, protejand organele imbolnavite si asigurand aportl
de substante necesare organisumului
-sa impiedice transformarea bolii acute in cronice si aparitia recidivelor
Regimul dietetic trebuie constituit incat sa satisfaca necesitatile calitative si cantitative
necesare organismului.
Tipuri de regimuri alimentare speciale:
1. Regimul hidric: consta in administrarea de lichide limpezi - apa fiarta si racita, ceai
neiindulcit sau indulcit cu zaharina, supa strecurata., suc de fructe strecurat, zeama de
orez administrat in doze mici (100 ml/ora) si se creste doza progresiv.
2. Regimul hidrozaharat: este alcatuit din ceai indulcit, sucuri de fructe cu zahar, supe
limpezi de legume, limonada, zeama de orez indulcita
3. Regimul hipoproteic: consta in limitarea alimentelor bogate in proteine ( carne,
lapte,albus de ou, produse lactate, fasole, bob, linte, mazare, ciuperci, soia). - aportul
recomandat de proteine 0,6- 0,8 g/kc/zi, va
4. Regimul comun: este un regim rational de crutare pregatit dietetic ce va respecta
aportul optim de nutrienti, continand produse de origine atat animala cat si vegetala.
5. Regimul Diabet: dieta este personala fiecarui pacient tinandu-se cont de varsta, sex,
activitate fizica, greutate, tipul de diabet zaharat si tratamentul indicat
6. Regimul Ulcer: dieta aceasta este indicata in cursul perioadei dureroase a ulcerului si
se urmareste un program strict.
In functie de starea pacientului, alimentarea se face:
-activ: pacientul mananca singur in sala de mese sau salon
-pasiv: pacientului i se introduc alimentele in gura
-artificial: alimentele sunt introduse in organism in conditii nefiziologice
Alimentarea pacientului la pat trebuie facuta activ sau pasiv, in functie de starea
bolnavului, asigurandu-i-se o pozitie cat mai comoda.
34) Necesităţi hidrice. Aportul lichidian oral. Notarea incretei.
Pentru ca in corpul uman nu exista rezerve hidrice similare depozitelor de grasime, in
fiecare zi trebuie asigurat aportul de apa necesar activitatilor celulare, dar si acoperirii
pierderilor lichidiene (transpiratie, urina, materii fecale, respiratie) – adica 1,5-3 litri.
 Apa reprezinta sursa ideala pentru hidratarea organismului, insa nu pentru toata lumea
este usor de consumat ca atare.
Aportul hidric recomandat zilnic este de 35-40 ml/kg corp, ceea ce inseamna 2,4 l
pentru un adult de 60 kg.
Aceasta cantitate de lichide poate fi acoperita astfel:
• 1200 ml – apa si alte tipuri de bauturi (lapte, cafea, ceai, sucuri)
• 900 ml – apa care intra in compozitia alimentelor
• 300 ml – apa produsa de organism prin reactiile metabolice

35) Recoltarea glicemiei pe Glucometru. Recoltarea glicemiei, proteinelor serice, lipidelor

sangvine.
Glucometrul poate preleva proba de sânge calpiar necesară testării din zone alternative,
de obicei din pulpa degetului, din lobul urechii sau regiunea calcaneană la sugari
Glucometrul necesită pentru analiză o probă de sânge redusă cantitativ. Gradul de
eroare este foarte mic (aprox. 0,1%).

Înţeparea este nedureroasă, datorită construcţiei speciale a dispozitivului de înţepare,

acul având o cursă calculată cu exactitate.
Materiale necesare :
glucometru
tester
dispozitiv de înțepare
soluție de control
mănuși
comprese sterile
paduri dezinfectante non-alcoolice
plasturi post injecție
Pregătirea pacientului
Se explică necesitatea efectuării proceduri;
Se obţine consimţământul pacientului. Se explică procedura pacientului pentru a-i
reduce anxietatea şi a ne asigura de cooperarea sa;
Se asigură intimitatea pacientului dacă este cazul, se poziţionează pacientul pentru a-i fi
cât mai comod;
Mâinile pacientului trebuie să fie spălate cu apă călda şi săpun iar apoi să fie şterse şi
uscate;
Soluţiile antiseptice nu se folosesc deoarece pot influența negativ măsurătoarea.
Tehnica:
Asistenta se spală pe mâini și se dezinfectează; Își pune mânușile de unică folosință;
Înainte de a preleva o probă de sânge din pulpa degetului, locul prelevării trebuie sa fie
uscat, curat și cald.
Dacă este necesar, pentru dilatarea capilarelor, se pot aplica comprese calde, umede
timp de 10 minute, sau se lasă brațul în jos pentru favorizarea circulației sângelui;
Se scoate o bandeleta de test din folie si se montează la glucometru, introducându-se cu
partea cu linii negre în fanta aparatului;
Glucometrul va porni automat, apărând mesajul “aplicați picătura” sau o picătură care
să indice acest lucru; În acest moment aparatul este gata pentru aplicarea sângelui pe
capătul barletei test.
Se utilizează dispozitivul de înțepare al glucometrului sau acul steril (se puncționează
locul dintr-o singură mișcare scurtă și rapidă) pentru a obține o picătură de sânge din
pulpa degetului.
Nu se stoarce locul înțepării.
Se atinge picătura de sânge de zona albă din capătul bandeletei de test, asigurându-ne că
este o cantitate suficientă de sânge, apoi se așteaptă câteva secunde până aparatul
afișează rezultatul.
Sângele va fi absorbit în bandeletă şi aparatul începe testarea.
Pe ecranul de afișaj se vede numărătoarea inversă.
Dacă nu începe numărătoarea inversă: înseamnă că nu s-a aplicat o cantitate suficientă
de sânge pe bandeleta de test.
Se aplică o a doua picătura de sânge pe bandeletă la cel mult 30 secunde de la prima
aplicare.
Dacă nici acum nu începe numărătoarea inversă şi au trecut mai mult de 30 secunde, se
aruncă bandeleta de test, se opreşte glucometrul, se încearcă din nou cu o nouă
bandeletă.
Rezultatul testării glicemiei apare pe ecranul de afişaj şi este stocat în memoria
glucometrului. Se notează rezultatul afișat, data și ora.
După recoltare se aplică un tampon cu alcool menținând compresie pe locul
puncționării până când se oprește sângerarea.
Glucometrul se oprește automat, după ce este scoasă barleta de test din fanta
dispozitivului.
Reorganizarea locului de muncă
Colectaţi materialele folosite în containere speciale, conform PU.
Spălaţi-vă mâinile.
Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire: nume, prenumele asistentei care a
efectuat testarea, data şi ora; valoarea inregistrată.
Accidente/ incidente
Introducerea prea profundă a acului poate duce la lezarea unui nerv;
Infecţii locale, în cazul nerespectării regulilor de lucru aseptic;
Înţeparea unui vas sanguin
Înţeparea unui nerv – apare durere vie, intensă, ce iradiază de-a lungul nervului;
Hematomul postinjecţional;
Ruperea acului;
Flegmonul postinjecţional datorită unor defecte de asepsie.

Recolatarea glicemiei prin punctie venoasa

Scop
explorator
Materiale necesare
mănuși, garou
taviță renală
ac dublu și holder
eprubetă cu capac gri cu 4mg florură de sodiu sau cu capac roșu fără anticoagulant.
tampon cu alcool
Pregătirea pacientului
Pregătirea psihică – se explică tehnica pacientului și se obține consimțământul.
Pregatirea fizică – recoltarea se face a jeun, pacientul fiind în repaus alimetar de cel
puțin 8 ore

Tehnica
se verifică identitatea pacientului și recomandarea
spală mâinile, se îmbracă mănusile
se stabileste locul de elecție
se aplică garoul deasupra locului de elecție
se puncționează vena cu acul dublu atașat la hoder, acul este cu bizoul în sus
se introduce vacutainerul fie cel cu capac gri, fie cel cu capac roșu în holder,
se face recoltarea sângelui
se aplică tamponul, se retrage acul, se face compresie cu tamponul 3-5 minute.
proba de sânge va fi dusă la laboratorul de biochimie după ce a fost etichetată cu datele
de identificare a pacientului
Reorganizarea locului: selectarea deșeurilor conform PU.
Valori normale ale glicemiei: 0,70-1,10 mg/dl

Recoltarea proteinelor serice

Recomandari pentru determinarea proteinelor serice totale – evaluarea statusului
nutritional si investigarea sindroamelor edematoase.

Pregatire pacient – à jeun (pe nemancate).

Specimen recoltat – sange venos cu urmatoarele recomandari:

• recoltarea se va efectua in pozitie culcata, deoarece in ortostatism nivelul proteinelor

serice creste cu 5-10%;

• se va evita punctia venoasa imediat deasupra locului de perfuzare (hemodilutie

locala);

• se va evita staza venoasa prelungita la aplicarea garoului.

Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator.

Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare.

Volum proba – minim 0.5 mL ser.

Cauze de respingere a probei – specimen hemolizat.

Stabilitate proba – serul separat este stabil 1 zi la temperatura camerei; 7 zile la 4-8° C;
o luna la -20 °C.

Metoda de lucru – spectrofotometrica (colorimetrica)

Recolatarea lipidelor sangvine

Pregătirea pacientului
Recoltarea probelor se face cu pacientul în condiții bazale, înaintea oricărei proceduri
diagnostice sau terapeutice (ideal între orele 7 – 9 dimineața, în condiții „a jeune” – pe
nemâncate; pentru evaluarea metabolismului lipidic se recomandă ca recoltarea să se
efectueze după 12 ore de la ultima masă.

Factori care influențează rezultatul în faza de recoltare a lichidelor biologice:

Ingestia de alimente înainte de recoltare duce la valori crescute:
cu până la 50% ale trigliceridelor;
cu până la 5% a colesterolului.
Înfometarea de lungă durată (săptămâni) duce la o scădere semnificativă a
trigliceridelor și colesterol.
Ingestia de alcool (2 – 12 ore înainte de recoltare):
duce la creșterea trigliceridelor de până la 50%;
duce la scăderi ale colesterolului de până la 10-20%.
Menținerea mai mult de 3 minute poate determina o variație de 3% a valorilor lipidelor.
Proba biologică:
Sânge venos recoltat în vacutainer cu/fără gel separator.

Prelucrarea necesară după recoltare:

Centrifugare. Prin centrifugare se separă serul care este analizat în aceeași zi sau poate
fi stocat la -20 °C.

Cauze de respingere a probei:

Specimen intens hemolizat/lipemic. Serul recoltat a jeune este clar, deși conține lipide:
800-1200 mg/dl. Serurile lipemice interferă cu toate determinările fotometrice și testele
de biochimie.

Metoda de determinare:
Spectrofotometrie (enzimatică- colorimetrică)

Valori de referință:
 Variază în funcție de sex, vârstă, dietă și regiune geografică.

Utilizări:
evaluarea riscului de cardiopatie coronariană;
diagnosticul diferitelor lipoproteinemii;
monitorizarea tratamentului hiperlipidemiilor.

36) Supravegherea eliminărilor: diureza, eliminările fecale. Măsurarea şi notarea diurezei în

foaia de observaţie. Notarea eliminărilor de materii fecale în foaia de observaţie.
Diureza reprezintă cantitatea de urină eliminată din organism timp de 24 ore.
Scop:
• Obţinerea datelor privind starea morfofuncţională a aparatului renal şi asupra altor
îmbolnăviri
• Cunoaşterea volumului diurezei
• Efectuarea unor determinări caliatative (analize biochimice) din cantitatea totală de
urină emisă
Urmărirea bilanţului circulaţiei lichidului în organism = bilanţul lichidul (intrări –
ieşire).
Materiale necesare
 se pregătesc recipiente : vase cilindrice gradate, cu gât larg, spălate şi clătite cu apă
distilată (pentru a nu modifica compoziţia urinei) şi acoperite; se poate utiliza orice
borcan de 2-4 litri pe care-l vom grada noi cu creion dermograf sau pe benzi de
leucoplast
 se informează pacientul asupra necesităţii colectării corecte a urinei şi asupra
procedeului
 colectarea începe dimineaţa, la o anumită oră, şi se termină în ziua următoare, la
aceeaşi oră
Pentru o determinare corectă
1. pacientul urinează dimineaţa la o oră fixă; această cantitate de urină, de la prima
emisie, se aruncă
2. se colectează, apoi, toate urinele emise în decurs de 24 de ore până a doua zi, la
aceeaşi oră, păstrându-se şi urina de la ultima emisie
De reţinut
 golirea vezicii trebuie să se facă înainte de defecare
 pentru a împiedica procesele de fermentaţie, se vor adăuga, la urina colectată,
cristale de timol
 recipientul de urină este etichetat cu numele pacientului, număr salon, număr pat, se
ţine la răcoare şi ferit de lumină, pentru a preveni descompunerea urinei
 după golirea recipientului, acesta se va spăla şi dezinfecta conform cerinţelor
 pentru examene fizice (cantitate, aspect, miros) se recoltează urina din 24 de ore
 pentru examene chimice-se recoltează 100ml de urină
Precizare. Pentru determinarea toleranţei la glucide, 100 ml de urină se vor recolta din
cantitatea totală de pe 24 de ore
Notarea diurezei
Diureza se notează zilnic în foaia de temperatură a pacientului
 prin haşurarea pătrăţelelor corespunzătoare cantităţii de urină şi zilei respective
 spaţiul dintre două linii orizontale a foii de temperatură corespunde la 100 ml de
urină
 cantitatea de urină eliminată în 24 de ore, în mod normal, este de aproximativ 1500
ml.

OBSERVAREA SI NOTAREA SCAUNULUI

SCAUNUL=resturile alimentelor supuse procesului de digestie,eliminate din organism

prin anus,prin actul defecatiei.
Scopul=obtinerea de informatii necesare pentru stabilirea diagnosticului si urmarirea
evolutiei bolilor tubului digestiv si glandelor anexe acestuia.
Urmarirea tranzitului intestinal se face prin:
-observarea caracterelor scaunelor si notarea scaunelor in foaia de temperatura.

Elemente de
Observatie Valori normale Valori patologice
1.Frecventa 1-2 scaune/zi a.3-6 scaune/zi,diaree in enterite si enterocolite
b.20-30 scaune/zi=sindrom dizenteric
c.scaun la 2-4 zile=constipatie
d.suprimarea completa a eliminarii fecalelor si a
gazelor=ileus
2.Orarul Ritmic,la aceeasi ora a zilei,dimineata dupa scularePierderea orarului obisnuit
al evacuarii :constipatie sau diaree

3.Cantitatea Zilnic,15-=200 g de materii fecale -marita(in afectiunile

pancreasului,ale colonului,in diareele gastrogene de natura aclorhidrica);poate ajunge la
cateva kilograme(in anomalii de dezvoltare a colonului);
-redusa(in constipatie)
-foarte redusa,de numai 10-15
g(in dizenterie)
4.Consistenta pastoasa,omogena Uscata,consistenta
crescuta(scibale,coproliti-in constipatie);consistenta scazuta(scaune moi),in
diaree;lichida,apoasa in special dupa purgative saline;consistenta neomogena(scaun
solid,dur urmat de o cantitate de scaun semilichid sau lichid)
5.Forma Cilindrica,cu diametrul de 3-5 cm,lungime variabila -de panglica sau
creion(in cancer rectal);filiforma(in spasme ale regiunii snorectsle);bile dure,de
marimea maslinelor(in constipatie),bile conglomerate,multiglobale(in cazul cand
materiile fecale au stagnat mult timp in rect)
6.Culoarea Bruna Galben-aurie(in diaree);verde cand bilirubina se oxideaza la
nivelul intestinului gros;mai inchisa(in constipatie);albiciaosa ca argila(icter
mecanic),brun-inchis(icter hemolitic);neagra ca pacura,moale si lucios(in cazul unor
 hemoragii in portiunea superioara a tubului digestiv-melena);rosie(in cazul
hemoragiilor din portiunea inferioara a tubului digestiv).
7.Mirosul Fecaloid Acid(in caz de fermentatie intestinal);fetid(in caz de
putrefactie);miros rincet foarte patrunzator(in cazul cand in scaun se gasesc grasimi
nedigerate);foarte fetid(in cancerul colonului si rectului).
8.Aspectul Pastos-omogen De zeama de pepene sau supa de linte(in febra
tifoida);de zeama de orez(in intoxicatii,sau holera)
9.Elemente patologice- mucus,puroi,singe(in colite
ulceroase,pseudomembranoase,cancer rectal sau intestinal,dizenterie);resturi de
alimente nedigerate(in pancreatite cronice);grasimi nedigerate,paraziti
intestinali,cazurile vor fi imediat raportate medicului
10.Notarea scaunelor Scaun normal Moale:/
Diareic: -
Mucus:X
Cu puroi:P
Cu sange:S
Grunjos:Z

37) Eliminări patologice – vărsătura, sputa, diareea. Utilizarea bazinetului. Dispozitive

pentru recoltarea analizelor de urină şi materii fecale.
OBSERVAREA SI NOTAREA VARSATURILOR

Voma(varsutara)=actul reflex prin care se elimina brusc,la exterior,prin gura,continutul

stomacal.
Scop=obtinerea de in informatii privind continutul gastric pentru stabilirea
diagnosticului si bilantului lichidelor ingerate si eliminate zilnic din organism
Materiale necesare=tavita renala(2),pahar cu apa,foaie de temperatura,pix
albastru,musama,aleza,prosop.
Efectuarea tehnicii:
-se aseaza bolnavul intr-o pozitie care sa impiedice aspirarea
varsaturii(sezanda,semisezanda,in decubit lateral cu capul usor ridicat).
-se sustine capul(fruntea)bolnavului cu o mana si cu cealalta tavita renala
-se serveste bolnavului un pahar cu apa pentru clatirea gurii dupa varsatura

Etape de executie Timpi de executie

Observarea calitatilor varsaturilor
Frecventa -ocazionale(in intoxicatiile alimentare sau in bolile infectioase
acute);
-frecvente(in stenoza pilorica varsaturile se produc dupa mese);
-incoercibile(graviditate si unele boli psihice)
Orarul -matinale-dimineata pe stomacul gol(la alcoolici si gravide)
-postprandiale-imediat dupa alimentare sau chiar in timp ce
bolnavul consuma alimentele(la nevropati)
-tardive-la 2-6 ore de la alimentatie(in ulcer si cancer gastric
 complicat cu stenoza pilorica)
Cantitatea In stenoza pilorica varsatura este foarte abundenta iar in alte
cazuri cantitatea se poate reduce la cativa zeci de ml.
Continutul -alimentare-(alimente mai mult sau mai putin digerate)
-fecaloide-(in ocluziile intestinale)
-mucoase,apoase(la etilici si gravide)
-biliare(in colecistopatii)
-purulente(in gastrita flegmonoasa)
-sangvinolente(sau sange pur-hematemeza-in boli ale stomacului)
Culoarea -galbena sau verzuie(in varsaturile bilioase)
-rosie,ca sangele nedigerat(in ulcer gastro-duodenal)
-galbuie,murdara(in ocluzie intestinala)
-bruna,ca zatul de cafea(in cancer gastric)
Mirosul -fad,acru(in hiperclorhidrie)
-fecaloid(reflux al continutului intestinal in stomac(ileus)
-unt rancet(in fermentatie gstrica)
Forta de proiectie -brusc,in jet,fara efort,fara legatura cu alimentarea,far agreata;
Simptome care insotesc
varsatura -durere abdominala,deshidratare
Notarea varsaturilor in foaia de observatie Se noteaza fiecarea varsatura cu un cerc
insotit de data si ora cand s-a produs,in rubrica speciala a foii de temperatura:
-varsatura alimentare:cerneala albastra
-varsatura bilioasa:cerneala verde
-varsatura sangvinolenta:cerneala rosie

38) Notarea TA, FC şi pulsului periferic în foaia de observaţie. Notarea FR. Alte
reprezentări grafice în foaia de observaţie.
Masurarea si notarea pulsului

Pulsul reprezintă expansiunea ritmică a arterelor ce se comprimă pe un plan dur, osos şi

este sincronă cu sistola ventriculară.

Scop: evaluarea funcţiei cardiovasculare.

Se apreciază:

Ritmul

Amplitudine
frecvenţa

Celeritatea

Loc de măsurare: oricare arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe un

plan osos:

a.temporală_superficială (la copii)

a.carotidă

regiunea apicală (vârful inimii)

a.humerală

a.radială

a.femurală

la nivelul regiunii poplitee(în spatele genunchiului)

a.tibială

a.pedioasă

Materiale necesare:

pix culoare roşie

ceas cu secundar

Tehnica

pregătirea psihică

se asigură repaus fizic şi psihic 10-15 minute

reperarea arterei

fixarea degetelor index, medius şi inelar pe traiectul arterei

se exercită o uşoară presiune cu vârful degetelor asupra peretelui arterial până la

perceperea zvâcniturilor pline ale pulsului

se numără pulsaţiile timp de 1 minut

Consemnarea valorii obţinute

se face printr-un punct pe foaia de temperatură, ţinând cont că fiecare linie orizontală
reprezintă 4 pulsaţii.

Şi se uneşte valoarea prezentă cu cea anterioară cu o linie, pentru obţinerea curbei. În

unele documente se notează cifric.

Interpretare

Ritmul – pauzele dintre pulsaţii sunt egale, pulsul este ritmic.

modificări de ritm al pulsului:

puls aritmic = pauze inegale între pulsaţii

puls dicrot = se percep două pulsaţii, una puternică şi alta slabă, urmată de pauză

Amplitudinea (volumul)

este determinată de cantitatea de sânge existentă în vase

este mai mare cu cât vasele sunt mai aproape de inimă

la arterele simetrice, volumul pulsului este egal

modificări de amplitudine a pulsului

puls filiform, cu volum redus, abia perceptibil

puls asimetric – volum diferit al pulsului la artere simetrice

Frecvenţa

n.n. 130-140 p/m

copil mic 100-120 p/m

la 10 ani 90-100 p/m

adult 60-80 p/m

vârstnic >80-90 p/m

modificări de frecvenţă a pulsului

tahicardie = creşterea frecvenţei pulsului

bradicardie = scăderea frecvenţei pulsului

Celeritatea reprezintă viteza de ridicare şi coborâre a undei pulsatile.

Masurarea si notarea tensunii arteriale

TA reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereţilor arteriali.

Scop: evaluarea fcţiei cardiovasculare (forţa de contracţie a inimii, rezistenţa

determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor).

elemente de evaluat -se măsoară tensiunea arterială sistolică(maximă) şi cea

diastolică(minimă

loc de măsurare

artera humerală

a.radială(electronic)

Materiale

tensiometru(Riva-Rocci, cu manometru, electronice)

stetoscop biauricular

tampon de vată

alcool

pix de culoare roşie

metode

auscultatorie

palpatorie

oscilometrică

Tehnică

metoda auscultatorie

pregătire psihică

repaus timp de 5 minute

se aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului, braţul fiind în extensie

se fixează membrana stetoscopului la nivelul arterei humerale sub marginea inferioară a

manşetei

se introduc olivele stetoscopului în urechi

se pompează aer în manşeta pneumatică cu ajutorul perei de cauciuc până la dispariţia

zgomotelor pulsatile

se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei până când se aude
primul zgomot(acesta reprezintă valoarea tensiunii arteriale maxime). Se reţine valoarea
indicată continuându-se decomprimarea până când zgomotele dispar(tensiunea arterială
minimă)

metoda palpatorie

determinarea se face prin palparea arterei radiale, etapele fiind identice metodei
auscultatorii;

se utilizează în cazuri deosebite când nu avem la îndemână un stetoscop

valorile se determină înregistrând val. indicată pe cadranul manometrului în momentul

în care simţim că trece prima undă pulsatilă, aceasta echivalând cu tens. max.
valoarea tensiunii arteriale minime se calculează după formula:

TAmin=TAmax/2 + 1 sau 2

are dezavantajul obţinerii unor valori mai mici decât în realitate

metoda oscilometrică

Oscilometria – metoda prin care se evidenţiază amplitudinea pulsaţiilor peretelui

arterial cu ajutorul oscilometrului Pachon.

Aparatul este alcătuit dintr-un cadran gradat în unităţi, o manşetă pneumatică şi pară de
cauciuc.

Manşeta aparatului se fixează pe membrele bolnavului la nivelul dorit, de unde

pulsaţiile se transmit la manometru.

Pregătirea bolnavului

Camera de examinare trebuie să aibă un climat corespunzător

Bolnavul este culcat în repaus cu cel puţin 15min înainte de măsurare

Se descoperă membrele superioare sau inferioare

Se aplică manşeta aparatului la nivelul dorit pe membrul de examinat

Tehnica

Se pompează aer până ce dispare pulsul periferic.

Se citeşte amplitudinea oscilaţiilor pe cadranul manometrului

Se scade presiunea cu 10 mmHg şi se citesc din nou oscilaţiile arteriale.

Se scade apoi presiunea din 10 în 10 cu citiri succesive până se găseşte valoarea

maximă a amplitudinii care se numeste indice oscilometric.

Valorile normale sunt apreciate în limite foarte lungi şi foarte variabile

Nu are importanţă valoarea obţinută, ci importantă este diferenţa dintre 2 regiuni

simetrice care nu trebuie să depăşească 2mmHg

Valori normale
 Adulti: 115-140 / 70-80 mmHg

Copii: 91-110 / 60-65 mmHg

Nou-nascuti: 65-80 / 40-50 mmHg

Valori peste cele normale -hipertensiune.HTA

Valori sub cele normale -hipotensiune. hTA

notare

se notează pe foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie orizontala de culoare

rosie-socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate coloană de mercur

se unesc liniile orizontale cu linii verticale şi se haşurează spaţiul rezultat

în alte documente medicale se notează cifric.

39) . Medicaţia orală, topică şi parenterală. definire.

Medicația orală, sau medicație pe cale bucală, reprezintă acele tratamente care implică
înghițirea de către pacient a medicamentelor. În acest caz medicamentele se prezintă
sub forma unor pilule (pastile), prafuri sau soluții lichide. Prin această metodă de
medicație se introduc în corpul pacientului dozele necesare de medicament care apoi
prin tractul digestiv și aparatul sanguin se răspândesc în corpul pacientului. Merită a fi
amintit că există prescripții specifice fiecărui medicament oral (bucal) despre cantitatea
și modul cum se face corect medicația orală, pentru a obține efectul dorit și/sau pentru a
fi evitate nedorite colaterale efecte.

Medicația topică reprezintă acele tratamente medicale de uz extern, aplicate direct pe

piele. Se realizează prin ungerea sau pansarea rănilor cu creme, prafuri sau unguente,
care se aplică local, pe zona afectată.

Prin cale parenterală se înţelege administrarea medicamentelor pe alt ă cale decât tubul
digestiv. Dat fiind faptul ca, in afara injectiilor, si alte cai ocolesc tubul digestiv (ex:
calea respiratorie), notiunea de cale parenterala a fost reconsiderata, pastrand in sfera ei
numai calea injectabila de administrare a medicamentelor. Injectia consta in
introducerea substantelor medicamentoase lichide in organism , prin intermediul unor
ace care traverseaza tesuturile, aculfiind adaptat la seringa.
40) Injecţiile. Tipuri de soluţii injectabile. Precauţii în administrarea tratamentelor
parenterale. Reguli generale de administrarea a tratamentului injectabil.
Tipuri:
Analgezice; Vitamine; Antiinflamatoare; Antibacteriene; Aminoglicozide

Regulile de bază ale tehnicii sigure pentru efectuarea injecţiilor

Regulile de bază ale tehnicii sigure recomandate pentru procedurile
destinate injectării şi îndreptate pentru protecţia pacientului, personalului
medical şi populaţiei includ:
· Igiena mâinilor;
· Utilizarea mănuşilor;
· Utilizarea altui EPP;
· Pregătirea şi antiseptica/dezinfectarea pielii intacte (locului injectării).

41) Accidente şi incidente specifice drogurilor injectabile sau căii de administrare

parenterală utilizate. Prevenirea acestora.
Accidente si incidente specifice caii de administrare parenterala
Incidente:
-revarsarea solutiei la suprafata pielii,avand drept cauza patrunderea partiala a bizoului
acului
-lipsa aspectului caracteristic,cauza-patrunderea solutiei sub derm
-lipotimie
-necrozarea tegumentelor din jurul injectiei
Accidente:
-durerea violenta prin lezarea unei terminatii nervoase –se retrage putin acul
-ruperea acului-se extrage manual sau chirurgical
-hematom,prin lezarea unui vas mai mare-verificarea pozitiei acului inainte de injectare