ANATOMIA SISTEMULUI DIGESTIV

Sistemul digestiv este alcătuit din:

- tub digestiv
- glande anexe – glandele salivare perechi – sublinguale
- submandibulare
- parotide
- ficatul
- pancreasul
I. Tubul digestiv are un perete alcătuit din patru tunici:
1. tunica internă=tunica mucoasă, localizată la interior. Conține:
a) țesut epitelial de acoperire:
- pluristratificat pavimentos nekeratinizat – în mucoasa cavității bucale și în cea linguală
- unistratificat cilindric cu sau fără microvili(cili, scris greșit în manual), de la stomac până la rect,
inclusiv( în manual scrie mucoasa tubului digestiv)
b) țesut conjunctiv moale lax, care conține vase de sânge pentru hrănirea țesutului epiteial nevascularizat
Tunica prezintă:
- cutări, la nivelul stomacului ( cute=plici ) și intestinului subțire (vilozitățile )
- glande, la nivelul stomacului ( glandele gastrice oxintice și pilorice), intestinului subțire ( glandele
Brunner, din duoden, criptele/glandele Lieberkuhn)
- celule speciale secretoare de mucus, din epiteliul intestinului subțire sau de hormoni ( în duoden,
colecistokinina)
- țesut muscular neted, un strat foarte subțire, la nivelul stomacului și intestinului subțire, pentru
menținerea cutelor
2. tunica submucoasă – alcătuită din țesut conjunctiv moale lax, care conține vase de sânge, nervi și plexuri
vegetative, de exemplu plexul submucos Meissner.
3. tunica musculară este:
a) striată , la nivelul cavității bucale, faringelui și jumătății superioare a esofagului
b) netedă, la nivelul jumătății inferioare a esofagului, stomacului, intestinului subțire și gros
În faringe mușchii sunt constrictori=circulari și ridicători=longitudinali.
În restul tubului digestiv ei sunt dispuși:
- longitudinal=mușchi longitudinali, spre exterior, în contact cu tunica externă. La nivelul intestinului
gros, cecum și colon, ei sunt concentrați în trei benzi longitudinale numite tenii.
- circular=mușchi circulari, spre interior, adică spre tunica submucoasă. Acești mușchi sunt mai bine
dezvoltați în anumite zone, unde formează sfinctere netede(esofagian, piloric, anal intern) și striat
– cel anal extern.
- oblic=mușchi oblici, doar la stomac, spre interior, sub m. circulari, în contact cu submucoasa
Această tunică conține plexul vegetativ mixt simpatico-parasimpatic mienteric Auerbach
4. tunica externă, alcătuită din țesut conjunctiv moale lax. Se numește adventice până la nivelul esofagului,
inclusiv și seroasă( care este peritoneul visceral=foița lui internă) de la stomac, încolo.

COMPONENTELE TUBULUI DIGESTIV

A. Cavitatea bucală – este primul segment al tubului digestiv, fiind împărțită de arcadele dentare în vestibul și
cavitatea bucală propriu-zisă. Vestibulul este delimitat de arcadele dentare, buze și obraji, comunicând cu
cavitatea bucală prin spațiile interdentare și prin cele retromolare. Cavitatea bucală propriu-zisă este
delimitată de anterolateral de dinți și arcadele dentare, în sus de bolta palatină, care o separă de fosele
nazale, iar în jos de planșeul bucal, pe care se află corpul limbii și glandele sublinguale. Posterior comunică
cu faringele=orofarigele. Bolta palatină este formată în partea anterioară de dur, osos ( oasele maxilare și
palatine), iar posterior de palatul moale sau vălul palatin, o formațiune musculo-membranoasă, care
prezintă în centru omușorul=lueta=uvula, iar lateral de acesta se observă amigdalele palatine.
Cavitatea bucală conține:
a) Limba, organ musculo-membranos, mobil, care are rol în masticație, deglutiție, fonație, supt și organ
de simț. Limba prezintă un corp situat în cavitatea bucală și o rădăcină , spre faringe. Între cele două
părți există șanțul terminal în formă de V. Fața inferioară/ventrală a corpului limbii este legată de
planșeul bucal prin frenul lingual. Mușchii striați sunt inervați de nervul hipoglos. Mucoasa linguală are
în structura sa un epiteliu pluristratificat pavimentos necheratinizat. Aceasta are pe fața
dorsală/superioară, denivelări numite papile gustative circumvalate/caliciforme, situate înaintea
șanțului terminal, fungiforme, răspândite pe fața dorsală, și foliate, situate la nivelul rădăcinii, pe
laturile acesteia. Toate acestea au în structura lor muguri gustativi, absenți la papilele filiforme, care
însă conțin receptori tactili, termici și dureroși.

b) Dinții sunt organe dure, osoase, ale aparatului masticator, având rol și în vorbirea articulată. Sunt
inervați de nervul V, trigemen. La om exista două dentiții, una temporară/de lapte(20 de dinți), și una
permanentă, 32 de dinți. Dentiția pe o jumătate de maxilar este: incisivi 2 (2x4=8), canini 1 (1x4=4),
premolari 2 (2x4=8), molari 3 (3x4=12)

B. Faringele – este un conduct musculo-membranos, dispus de la baza craniului până în dreptul vertebrei C 6,
unde se continuă cu esofagul. Cavitatea faringelui este împărțită în trei etaje:
- nazofaringele – comunică anterior cu fosele nazale prin două orificii(coane), iar pe pereții laterali
se află orificiile trompelor lui Eustachio, care realizează comunicarea cu urechea medie.
- orofaringele – comunică anterior cu cavitatea bucală, superior cu nazofaringele și inferior cu
laringofaringele.
 - laringofaringele – comunică în sus cu orofaringele, iar inferior cu laringele (anterior) și esofagul
(posterior).
Mușchii faringelui sunt striați, inervați de nervul IX și X, și sunt grupați în constrictori/circulari și ridicători/
longitudinali.
C. Esofagul – este un canal musculos prin care bolul alimentar trece din faringe spre stomac. Limita
superioară corespunde vertebrei C6, iar cea inferioară, orificiului cardia, prin care esofagul se deschide în
stomac. Lungimea sa este de 25 cm. În structura se distinge la exterior adventicea/tunica externă, tunica
musculară striată, în ½ superioară și netedă în cea inferioară, inervată de nervul X. Urmează submucoasa și
apoi tunica mucoasa/internă. În partea inferioară musculatura circulară netedă este mai bine dezvoltată,
formând un sfincter. Este situat la nivelul gâtului și în cavitatea toracică, traversează diafragma.

D. Stomacul – este porțiunea dilatată a tubului digestiv, situat în partea superioară a cavității abdominale,
între splină și ficat, în epigastru, proiectâdu-se în hipocondrul stâng. Prezintă două:
- fețe, anterioară și posterioară
- margini, denumite curburi, curbura mare, convexă, spre stânga și curbura mică, concavă, spre
dreapta
- orificii, unul superior, cardia, care comunică cu esofagul, și unul inferior, pilorul, care comunică cu
duodenul. La acest nivel există sfincterul piloric, care este neted.
- părți, una superioară, verticală, care cuprinde corpul și fundul gastric(camera cu aer, nu se umple
cu mâncare), și una inferioară, orizontală, care la stânga are antrul gastric/piloric, iar la dreapta,
canalul piloric care se termină la nivelul sfincterului piloric. În structura stomacului întâlnim tunica
externă=seroasa, tunica musculară netedă, cu cele trei straturi de mușchi, tunica submucoasă și
tunica mucoasă, cu glandele gastrice. Stomacul este inervat de fibrele vegetative preganglionare
PS ale nervului vag și de fibre postggl S, din ggl celiac. Aceste fibre intră în alcătuirea plexurilor
mienteric și submucos, împreună cu neuronii postggl. PS.

E. Intestinul subțire – este cuprins între stomac și intestinul gros. Este alcătuit din duodenul, porțiunea fixă,
și jejuno-ileon, porțiunea mobilă. Este inervat de nervul vag și fibre S din ggl. celiac și din ggl. mezenteric
superior.
1. Duodenul – are formă de potcoavă, cu concavitatea în sus, în care se află capul pancreasului. Începe la
nivelul pilorului, se îndreaptă spre vezica biliară, unde cotește și devine descendent. La polul inferior al
rinichiului drept se îndoaie din nou, trece anterior de coloana vertebrală, vena cavă inferioară și aortă,
cotește din nou devenind ascendent. Se termină la nivelul flexurii duodeno-jejunale. I se descriu patru
porțiuni:
 - superioară, între pilor și vezica biliară, vine în raport supeior și anterior cu ficatul și vezica biliară,
posterior cu canalul coledoc și vena portă, iar inferior cu capul pancreatic
- descendentă, între vezica biliară și polul inferior al rinichiului drept, vine în raport anterior cu
colonul transvers, posterior cu rinichiul drept, medial cu capul pancreasului și lateral cu colonul
ascendent. Pe fața medială se află deschiderea canalului coledoc, împreună cu canalul pancreatic
principal, Wirsung. La 2-3 cm deasupra se deschide canalul pancreatic accesor, Santorini.
- transversă, care raport posterior cu vena cavă inferioră și aortă
- ascendentă, care are raport medial cu aorta și lateral cu rinichiul stâng.

2. Jejuno-ileonul – este porțiunea care se întinde de la flexura duodeno-jejunală până la orificiul ileo-
cecal. este legat de peretele posterior abdominal prin mezenter (foiță membranoasă care este o
îndoitură a peritoneului, conține vase de sânge și limfatice), care îi oferă astfel mobilitate. Prezintă
numeroase îndoituri, numite anse, care sunt orizontale la nivelul jejunului, și verticale la nivelul
ileonului
La nivelul mucoasei duodenale întâlnim vilozitățile intestinale, care sunt niște proeminențe conice. La
suprafață au un epiteliu unistratificat cilindric în care predomină celule cu margine în perie, adică cu
microvili, numite enterocite. Din loc în loc există celule speciale secretoare de mucus. Sub epiteliu se află
fibre musculare netede, mușchiul vilozitar, care favorizează absorbția intestinală. În centrul vilozității , într-
o stromă de țesut conjunctiv, se află o arteriolă, o rețea de capilare, o venulă și vas limfatic central, vasul
chilifer, care este un capilar limfatic. La baza vilozității epiteliul se invaginează și formează cripta(glanda)
intestinală Lieberkuhn, care conține celule secretoare de mucus și care nu intră în alcătuirea vilozității.

F. Intestinul gros – continuă ileonul( de la nivelul orificiului ileo-cecal, prevăzut cu valva/valvula ileo-cecală,
care este ca o supapă) și se deschide la exterior prin orificiul anal, care prezintă sfincterul anal intern,
neted și pe cel extern, striat. Se deosebește de intestinul subțire prin:
- este mai scurt și mai gros
- se dispune sub formă de cadru
- are benzi musculare longitudinale numite tenii, la nivelul cecului și colonului
 - prezintă umflături/bucle, numite haustre, separate între ele prin șanțuri transverse care proemină
în lumenul intestinal
- are niște ciucuri grăsoși, gălbui, numiți apendici epiploici, prinși la nivelul teniilor

Se împarte în:

1. Cec – are forma unui sac, localizat în subdiviziunea inghinală dreaptă. Pe fața medială se află orificiul
ileo-cecal. Sub acest orificiu se află alt orificiu, prin care se face comunicarea cu apendicele vermiform.
Este inervat de nervul vag și fibre postggl. S din ggl. mezenteric superior
2. Colonul – este subîmpărțit în:
a) ascendent – începe la nivelul orificiului ileo-cecal, urcă prin regiunea abdomen drept, intră în
hipocondrul drept, pe sub ficat, unde se termină prin flexura colică dreaptă. Anterior și medial are
raport cu ansele intestinale, iar superior și anterior cu lobul drept al ficatului. Este inervat de
nervul vag și fibre postggl. S din ggl. mezenteric superior
b) transvers – este cuprins între cele două flexuri, dreaptă și stângă. Coboară din hipocondrul drept,
în epigastru și apoi în regiunea periombilicală. Traversează aceasta regiune, urcând apoi un pic în
epigastru, intrând în hipocondrul stâng, unde se îndoaie formând flexura colică stângă, în
apropierea splinei. Are raport posterior cu duodenul, capul și corpul pancreasului, superior cu fața
viscerală a ficatului, stomacul și splina, iar inferior cu ansele intestinale. Este inervat de nervul vag
și fibre postggl. S din ggl. mezenteric superior
c) descendent – ține de la flexura colică stângă până la fosa iliacă stângă, adică coboară din
hipocondrul stâng, intră în abdomenul stâng, până în zona inghinală stângă. Este situat mai
profund decât colonul ascendent. Are raport anterior și medial cu ansele intestinale, superior cu
splina. Este inervat de nervii pelvici și de fibre postggl. S din ggl. mezenteric inferior.
d) sigmoid – are forma literei S. Are două segmente abdominal, în hipogastru, acoperit anterior,
lateral și medial de ansele intestinale și unul pelvian, care vine în raport, inferior și anterior, cu
vezica urinară la bărbat, iar la femeie cu uterul și trompele uterine. Este inervat de nervii pelvici și
de fibre postggl. S din ggl. mezenteric inferior.
3. Rectul – este localizat în cavitatea pelviană. În traiectul său descrie o curbă cu concavitatea anterioară.
În dreptul coccisului are o curbură cu concavitatea posterioară, străbate diafragma perineală și se
îndreaptă spre orificiul anal. Ultima porțiune a rectului se numește canal anal. Are aceeași inervație ca
și colonul sigmoid.

GLANDELE ANEXE ALE TUBULUI DIGESTIV

a) Glandele salivare – localizate în pereții cavității bucale. Sunt glande exocrine ale căror canale de excreție
se deschid în cavitatea bucală. Secretă saliva cu rol în digestia bucală. Sunt trei perechi:
1. sublinguale – sunt cele mai mici, fiind situate sub limbă. Inervate de nervul VII
2. submandibulare – localizate sub planșeul bucal și mandibulă. Inervate de nervul VII
3. parotide – sunt cele mai voluminoase și se găsesc sub conductul auditiv extern. Inervate de nervul IX
b) Ficatul – este cea mai mare glandă anexă a tubului digestiv. Este situat în partea dreaptă a cavității
abdominale, sub diafragmă, proiectându-se la suprafață în hipocondrul drept și epigastru. Lobul său stâng
ajunge până în hipocondru stâng. Are o față superioară, diafragmatică și una inferioară, viscerală, pe care
se află hilul hepatic locul de intrare a arterei hepatice, venei porte, nervilor și de ieșire a vaselor limfatice,
căilor biliare (canalul hepatic). Ficatul este alcătuit din doi lobi drept și stâng, care sunt constituiți din
lobuli, unități anatomo-funcționale. La întâlnirea a trei lobuli există un spațiu, care conține o arteră –
ramură a arterei hepatice, o venă – ramură a venei porte și un canal biliar interlobular – canalul hepato-
coledoc. Lobulul hepatic este alcătuit din celule hepatice=hepatocite(mono și binucleate), dispuse în
cordoane radiare, dintr-o venă centrolobulară, din capilare sinusoide( provin din ramura venei porte ) și
din canalicule biliare intralobulare( care se deschid în canalele biliare interlobulare). Fiecare hepatocit vine
în contact cu un capilar sinusoid – polul vascular, și cu un canalicul biliar – polul biliar. Capilarele sinusoide
reprezintă locul de joncțiune a sângelui arterial adus de artera hepatică, cu sângele portal, adus de vena
portă.
Vascularizația ficatului este dublă nutritivă și funcțională. Vascularizația nutritivă este reprezentată de
artera hepatică și ramurile ei, care aduce la ficat sânge încărcat cu O 2 și nutrimente. Vascularizația
funcțională este asigurată de vena porta, care aparține sistemului port hepatic, care începe la nivelul
capilarelor stomacului, splinei, intestinului subțire și gros și se termină prin capilarele sinusoide ale
ficatului. Vena portă aduce sânge la ficat sânge încărcat cu substanțele absorbite gastrointestinal. Este
inervat de nervul vag și de fibre postggl. S din ggl. celiac.

Căile biliare sunt canale prin care bila, secretată continuu de hepatocite, ajunge în duoden, numai atunci
când ajung aici produșii digestiei gastrice. Căile biliare se împart în intrahepatice ( canaliculele biliare
intralobulare, canalele interlobulare/hepato-coledoc, canalele hepatice stâng și drept) și
extrahepatice( canalul hepatic comun, coledoc, cistic și colecistul). Canalul hepatic comun se formeaza, la
nivelul hilului, prin unirea canalului hepatic drept cu cel stâng. Canalul coledoc ține de la locul unde, în
canalul hepatic comun se deschide canalul cistic, și până la nivelul duodenului. Se deschide împreună cu
canalul pancreatic principal în duoden, la acest nivel se află sfincterul Oddi. Canalul cistic leagă calea biliară
principală de vezica biliară. Conduce bila spre colecist în perioadele interdigestive și în sens invers după ce
mâncăm/postprandrial. Vezica biliară depozitează bila în perioadele interdigestive, are în pereți
musculatură netedă, care se contractă pentru evacuarea bilei.
c) Pancreasul – este o glandă mixtă. Partea exocină este tubulo-acinoasă, secreță sucul pancreatic. Este
alcătuit din cap, în curbura duodenului, corp și coadă, în raport cu splina. Localizat în spatele părții
orizontale a stomacului, anterior de rinichiul stâng. Canalul pnacreatic principal Wirsung străbate
pancreasul de la coadă spre cap. În zona capului din acest canal se desprinde canalul accesor Santorini,
care trece anterior de canalul coledoc și se dechide independent în duoden, superior de sfincterul Oddi.