SISTEMUL OSOS

Totalitatea oaselor din corp (208 la număr), legate intre ele prin
articulaţii, formează scheletul corpului.
El reprezintă partea pasiva a aparatului locomotor;
Forma, structura şi modul de legătură a oaselor pentru a forma scheletul
corpului uman reprezintă expresia adaptării la staţiunea bipedă şi
locomoţie;
In exterior osul este acoperit de o membrană conjunctivă fină, numită
periost. Osul este căptuşit pe dinăuntru de o membrană mai fină numită
endosteum.
 Conform formei se observă oase lungi, scurte şi late. Anumite oase
conţin cavităţi umplute cu aer şi se numesc oase pneumatice.
Oasele lungi (humerus, femur, claviculă, falangele etc) au o parte
interioară numită diafiză şi două capete numite epifize.
Substanţa spongioasă şi canalul medular conţin măduva osului. Se
observă măduva roşie şi măduva galbenă. Măduva roşie este capabilă să
creeze (hematiile).
 Odată cu creşterea şi dezvoltarea organismului, măduva roşie este
treptat înlocuită de măduva galbenă. Măduva galbenă este mai puţin
activă şi joacă un rol de rezervă, dar în anumite condiţii ea poate fi
activată.
SCHELETUL CORPULUI UMAN: Totalitatea oaselor din corp (208)
formează scheletul corpului. Scheletul cuprinde următoarele părţi:
scheletul capului, scheletul trunchiului, scheletul membrelor.
 Scheletul capului:
Totalitatea oaselor craniului formează craniul, acesta este alcătuit din
23 de oase dintre care numai mandibula şi osul hioid sunt mobile.
Craniul este alcătuit din neurocraniu (adăposteşte encefalul) şi
viscerocraniu (adăposteşte unele parti ale organelor de simţ şi
segmentele iniţiale ale sistemului digestiv şi respirator).
Neurocraniul formează cutia craniană ce prezintă o boltă craniană şi o
bază craniană. Oasele neurocraniului sunt în număr de opt: • două
perechi: temporale şi parietale; • patru neperechi: frontal, etmoid,
sfenoid şi occipital.
 Viscerocraniul este format din 14 oase, din care: • 6 sunt perechi:
maxila, palatinul, lacrimalul, nazalul, cornetul nazal inferior, zigomaticul
• 2 neperechi: vomerul şi mandibula
 Scheletul trunchiului:
Scheletul trunchiului este format din:
- coloana vertebrală
- coaste
- stern
- pelvis (bazin) si articulaţiile dintre el.
 Coloana vertebrală:
Este segmentul axial al scheletului corpului fiind alcătuită din 33-34
vertebre dispuse metameric şi împărţite după regiunile cărora le
aparţin:
- cervicale (7)
- toracale (12)
- lombare (5)
- sacrale (5)
- coccigiene (4 sau 5)
 Coloana vertebrală prezintă 4 curburi fiziologice: cervicală, toracală,
lombară şi sacrală. Aceste curburi cresc rezistenţa şi elasticitatea
coloanei vertebrale, menţinând poziţia normală a corpului.
Coastele:
Sunt 12 perechi dintre care primele 10 perechi din regiunea toracală a
coloanei vertebrale se unesc cu sternul.
Sternul:
Este un os lat, situat pe linia mediană, în partea anterioară a toracelui.
La partea superioară a sternului se articulează claviculele, iar pe
marginile laterale se articulează direct primele 7 perechi de coaste.
Următoarele 3 perechi se articulează prin coasta a 7-a; ultimele 2
perechi sunt libere.
 Scheletul membrelor:
Membrele superioare se leagă de scheletul toracic prin două oase,
omoplatul şi clavicula, care formează centura scapulară.
Membrul superior propriu - zis are trei segmente: braţul, antebraţul şi
mâna.
Scheletul braţului este alcătuit din humerus; cel al antebraţului, din
două oase: radius şi ulna.
Scheletul mâinii este format din oasele carpiene, metacarpiene, şi
falange.
 Membrele inferioare se leagă de coloana vertebrală prin centura
pelviană, formată din cele două oase coxale care se articulează între ele
anterior prin pe linia mediană, la nivelul simfizei pubiene, iar posterior
se articulează cu osul sacrum, formând scheletul bazinului (pelvisul),
care la femei este mai larg.
Scheletul membrului inferior este format din scheletul coapsei, scheletul
gambei şi scheletul piciorului.
Scheletul coapsei este reprezentat de femur. În zona articulaţiei
genunchiului se află un os mic, patela (rotula).
Scheletul gambei este alcătuit din tibie şi fibulă.
Scheletul piciorului este format din oasele tarsiene (7), metatarsiene (5)
şi falange.
 SISTEMUL ARTICULAR
Artrologia este ramura anatomiei care se ocupă cu studiul articulaţiilor.
Articulaţiile reprezintă totalitatea elementelor prin care se asigură
unirea dintre capetele a două sau mai multor oase.
După gradul de mobilitate posibilă între oasele componente există trei
tipuri de articulaţii:
- articulaţii fixe – sinartroze
- articulaţii semimobile – amfiatroze
- articulaţii mobile – diartroze
 Articulaţiile fixe - sinartoze
Sinartrozele sunt articulaţii lipsite de mobilitate sau cu mobilitate foarte
redusă. Ele nu au cavitate articulară. Oasele care se articulează sunt
unite prin ţesut fibros, cartilaginos sau osos, de unde şi clasificarea lor
în: sindesmoze, sincondroze şi sinostoze.
1. Sindesmozele sunt articulaţii fixe la care legătura dintre oase se face
prin ţesut conjunctiv fibros. Majoritatea se găsesc la nivelul bolţii
craniene unde se numesc suturi. Acestea asigură un anumit grad de
elasticitate a craniului şi-i măresc rezistenţa. În traumatismele capului
nu se produce desfacerea suturilor ci mai degrabă fractura oaselor. (de
ex. sutura coronară sau fronto-parietală).
2. Sincondrozele sunt articulaţii fixe în care legătura dintre oase se face
prin ţesut cartilaginos, de obicei hialin. Majoritatea se găsesc în baza
craniului. Un alt exemplu îl reprezintă simfiza pubiană care realizează
legătura dintre oasele coxale.
3. Sinostozele sunt articulaţii în care legătura dintre oase se face prin
ţesut osos. Ele se găsesc în craniul persoanelor în vârstă şi se formează
prin osificarea sindesmozelor şi sincondrozelor. Se mai întâlnesc şi în
cazul osificării suturilor sau a pieselor ce alcătuiesc sternul.
 Articulaţiile semimobile – amfiartroze: Sunt articulaţii cu mobilitate
redusă. Între oasele care se articulează se interpune o formaţiune
fibrocartilaginoasă, ex. discurile intervertebrale care se interpun între
două vertebre sau articulaţiile dintre tarsiene şi metatarsiene.
Articulaţiile mobile – diartroze, sinoviale: Sunt articulaţiile cu cel mai
mare grad de mobilitate şi se găsesc mai ales la nivelul membrelor.
Elementele unei diartroze sunt: feţele articulare, cartilajele articulare,
capsula articulară, membrana sinovială, lichidul sinovial, cavitatea
articulară, ligamentele articulare, discul sau meniscul articular, muşchi,
tendoane.
Prin mişcări forţate, în articulaţii se pot produce entorse, caracterizate prin
întinderi sau ruperi de ligament. În cazul în care capsula se rupe şi osul
iese din articulaţie se produc luxaţii.
 SISTEMUL MUSCULAR
Structura muşchilor şi grupele musculare: Totalitatea muşchilor din
organism formează sistemul muscular. După locul pe care îl ocupă şi
funcţia îndeplinită muşchii se împart în trei categorii: muşchi striaţi,
netezi şi muşchiul cardiac.
1. MUSCULATURA STRIATĂ: Musculatura striată aparţine în cea mai
mare parte musculaturii scheletice. Muşchii scheletici, în număr de 500,
reprezintă circa 30-40 % din greutatea corpului uman.
 Structura muşchilor striaţi scheletici:
Muşchiul striat este format din fibre musculare legate în fascicule prin
ţesut muscular. Fibrele musculare sunt aşezate paralel între cele două
capete ale muşchiului care formează tendoane sau aponevroze cu care
se inseră pe oase. Muşchiul este învelit într-o teacă conjunctivă –
epimissium -, din care pătrund în profunzime septuri conjunctive ce
separă fasciculele musculare – perimisium-, iar teci fine de ţesut
conjunctiv înconjură fiecare fibră musculară – endomysium.
Fiecare fibră musculară striată este o celulă foarte alungită, cu diametrul
de 10- 100 microni şi lungime variabilă de la 1 mm la 10 – 12 cm. Fibra
musculară are o membrană subţire – sarcolemă- , puţină citoplasmă –
sarcoplasmă, în care se găsesc numeroşi nuclei aşezaţi periferic,
miofibrilele şi alte organite celulare.
Miofibrilele formează elementul contractil al fibrei musculare şi au
dispoziţie paralelă cu axul longitudinal al fibrei. Privite la microscopul
optic ele apar constituite dintr-o succesiune de discuri clare şi discuri
întunecate. Aceste benzi sunt situate la acelaşi nivel pe miofibrilele
apropiate şi conferă aspectul striat transversal caracteristic.
 Grupele musculare
Muşchii se pot clasifica după mai multe criterii:
a) După formă:
• de fus (bicepsul, tricepsul);
• trapez (muşchiul trapez);
• patrulater (marele dorsal);
• triunghi (muşchiul piramidal al abdomenului);
• circular (orbicular al buzelor şi al pleoapelor)
 b) După dimensiuni
• lungi – în special la membre – se mai numesc şi muşchi de viteză;
• scurţi – ex, muşchii jgheaburilor vertebrale –se mai numesc şi muşchi
de efort;
• laţi – la nivelul trunchiului – ex. muşchii laţi abdominali.
c) După numărul capetelor de origine:
• biceps – 2 capete;
• triceps – 3 capete;
• cvadriceps (femural) – 4 capete.
d) După aşezare:
• superficiali – situaţi imediat sub piele
• profunzi
 PRINCIPALELE GRUPE DE MUŞCHI SOMATICI
A. MUŞCHII CAPULUI sunt grupaţi în:
• muşchii mimicii
• muşchii masticatori
1. Muşchii mimicii se mai numesc şi muşchi cutanaţi. Sunt grupaţi în
jurul orificiilor; orbital, nazal, bucal, auditiv la nivelul cărora acţionează
ca dilatatori sau constrictori.
- Muşchii din regiunea bolţii craniene se mai numesc muşchi
epicranieni. Muşchii epicranieni sunt constituiţi din două formaţiuni
musculare: occipito–frontală şi temporo– parietală.
- Muşchii din jurul orificiului orbital sunt: muşchiul orbicular al ochiului,
muşchiul corugator al sprâncenei (trage sprânceana medial în jos),
muşchiul depresor al sprâncenei (originea pe rădăcina nasului, coboară
capătul sprâncenei), muşchiul procerus – prin contracţie exprimă
ameninţare, agresiune.
- Muşchii din jurul orificiului nazal – muşchii nasului.
- Muşchii din jurul orificiului bucal - muşchii orbicular al gurii (în
grosimea buzelor), muşchiul buccinator (suportul muscular al obrajilor),
muşchiul ridicător al buzei superioare şi al aripei nasului (între nas şi
obraz), muşchiul ridicător al buzei superioare, muşchii zigomatici (trag
buzele în sus şi lateral), muşchiul ridicător al unghiului gurii, muşchiul
coborâtor al unghiului gurii, muşchiul coborâtor al buzei inferioare,
muşchiul mintal (ridică vârful bărbiei).
- Muşchii din jurul urechii: auricularul superior, anterior, posterior. 2.

2. Muşchii masticatori sunt în număr de 4 perechi: temporali, maseteri

(ridică mandibula), pterigoidieni mediali (ridică mandibula),
pterigoidinei laterali (imprimă mişcări de lateralitate mandibulei).
 B. MUŞCHII GÂTULUI
Mai importanţi sunt: pielosul gâtului, strenocleidomastoidianul şi
hioidieni.
C. MUŞCHII TRUNCHIULUI
Se grupează în:
1. Muşchii regiunii posterioare şi cefei (ai spatelui şi cefei) sunt dispuşi
unii în plan superficial – muşchii trapezi şi marii dorsali- şi alţii în plan
profund – muşchii şanţurilor vertebrale.
2. 2. Muşchii toracelui sunt: pectoralii, dinţaţii şi intercostalii. Diafragma
separă cavitatea toracică de cea abdominală.
3. 3. Muşchii abdomenului sunt laţi; ei participă la formarea pereţilor
antero-laterali şi posteriori ai abdomenului. Dintre aceştia fac parte:
muşchii drepţi abdominali, muşchii oblici externi şi oblici interni.
 D. MUŞCHII MEMBRELOR
1. Muşchii membrelor superioare se împart în două grupe mari: muşchii
care leagă membrul superior de trunchi şi muşchii proprii ai membrului
superior. După aşezarea lor topografică cei din urmă se împart în:
muşchii umărului – deltoidul, muşchii braţului – bicepsul brahial şi
tricepsul brahial, muşchii antebraţului – flexori şi extensori ai degetelor,
pronatori şi supinatorii şi muşchii mâinii.
2. Muşchii membrelor inferioare. În jurul articulaţiei coxo-femurale se
găsesc muşchii fesieri. Coapsa posedă pe faţa anterioară, superficial,
muşchiul croitor şi cvadricepsul femural, iar în profunzime muşchii
adductori. Pe faţa posterioară a coapsei se află bicepsul femoral.
Muşchii gambei: unii sunt extensori ai degetelor şi pronatori ai piciorului
(ridică marginea externă şi o coboară pe cea internă), iar alţii sunt
extensori ai piciorului, flexori ai degetelor şi supinatori ai piciorului
(ridică marginea internă a piciorului şi o coboară pe cea externă). Planta,
faţa prin care piciorul se sprijină pe sol, prezintă muşchii flexori şi
extensori ai degetelor.
 2. MUSCULATURA NETEDĂ
Prezentă în organele viscerale, vasele sangvine şi piele, este constituită
din fibre musculare fusiforme, cu diametrul de 2-10 microni şi lungimea
de 100-400 microni. Nucleul celulelor musculare netede este mare,
situat central. Fibrele musculare netede sunt lipsite de striaţii
transversale, deoarece miofibrilele nu sunt organizate în sarcomere.
Proprietăţile fibrelor musculare
• Contractilitatea – este proprietatea muşchiului de a răspunde prin
contracţie la acţiunea excitantului. Muşchiul care se contractă îşi
schimbă forma, dar nu şi volumul.
• Elasticitatea - reprezintă proprietatea muşchiului striat scheletic de a
reveni la forma iniţială după încetarea acţiunii forţei care a determinat
extensia sa. Tonusul muscular – reprezintă starea permanentă de
tensiune uşoară a oricărui muşchi în repaus.