SISTEMUL OSOS

→ Participă la realizarea mişcării/locomoţiei împreună cu sistemul muscular;

→ Are rol pasiv în cadrul mişcării iar sistemul muscular are rol activ (muşchiul este cel
care se contractă trăgând după el osul), sunt dure, rezistente, cu inervaţie şi
vascularizaţie proprie.

După forma lor, oasele se clasifică în:

• oase lungi — predomină lungimea, au o diafiză şi 2 epifize: humerus, radius, ulnă,
femur, tibie, fibula;
• oase late — predomină lăţimea şi înălţimea: parietal, frontal, occipital, stern,
scapula, coxal;
• oase scurte - cele trei dimensiuni sunt aproximativ egale: carpiene, tarsiene.
Există şi oase, cum ar fi rotula, care se găsesc în grosimea unui tendon (tendonul
cvadricepsului femural), aceste oase se numesc sesamoide; există, de asemenea, şi oase
alungite, cum ar fi coastele şi clavicula, la care predomină lungimea, dar care nu prezintă
diafiză şi epifize, aşa cum au oasele lungi.

Oasele sunt formate din ţesut osos:

1. Țesut osos compact/haversian – diafiza oaselor lungi;
2. Țesut osos spongios – epifizele oaselor lungi și în interiorul celor scurte și late.

Celulele țesutului osos sunt:

1. OSTEOBLASTE – celule tinere care formează osul;
2. OSTEOCITE – celule mature – provin din osteoblaste maturate;
3. OSTEOCLASTE – celule gigantice care distrug osul – la suprafața osului se află o
foiță subțire de țesut conjunctiv numită periost.
1. OSTEOGENEZA ȘI CREȘTEREA OASELOR
→ Dezvoltarea oaselor are loc prin procesul de osteogeneză, care constă în
transformarea ţesutului cartilaginos sau conjunctivo-fibros al embrionului în
scheletul osos al adultului;
După originea lor, oasele se împart în:
- oase de membrană – dezvoltate prin osificare desmală (endoconjunctivă);
- oase de core – dezvoltate prin osificare encondrală.

a) OSIFICAREA DESMALĂ/ENDOCONJUNCTIVĂ
→ Formează oase de membrană;
→ Într-o membrană conjunctivă apar centre de osificare care cresc şi se unesc între
ele formând osul final;
→ formează oasele bolţii cutiei craniene, parţial claviculele şi mandibula;
→ realizează şi creşterea în grosime a oaselor lungi pe seama (cu ajutorul) zonei
interne osteogene a periostului.

b) OSIFICAREA ENCONDRALĂ/DE CARTILAJ

→ Formează oase de cartilaj;
→ În osul lung format iniţial din ţesut cartilaginos apar centre de osificare, mai întâi în
diafiză, ulterior şi în epifize, aceste centre se numesc puncte de osificare
primitivă(primară) care cresc şi se unesc între ele;
→ Osificarea epifizelor începe mai târziu, după ce ele au ajuns aproape de dimensiunile
definitive, iniţial în epifize apar nişte capilare sangvine şi apoi centrii de osificare;
→ Până în jurul vârstei de 20 de ani, între epifize şi diafiză rămân nişte zone de ţesut
cartilaginos hialin numite cartilaje de conjugare diafizoepifizare/ metafizare/de
creştere;
→ Celulele acestor cartilaje proliferează(se înmulţesc) numai spre diafiză, realizând
astfelprocesul de creştere în lungime a osului (celulele cartilajului sunt transformate
în celule osoase care se depun spre diafiză, în acest timp alte celule cartilaginoase
sunt formate în cartilaj şi vor intra în procesul de transformare în celule osoase) după
ce procesul de creştere a încetat, în jurul vârstei de 20-25 de ani, cartilajele de
creştere sunt înlocuite de ţesut osos (cartilajele se transformă complet în ţesut osos),
iar epifizele se sudează la diafize, epifizele vor rămâne acoperite cu un strat subţire
de cartilaj hialin, numit cartilaj articular;
→ Osificarea encondrală formează oasele membrelor, oasele scurte şi oasele bazei
craniului;
→ Osificarea endocondrala realizeaza creşterea în lungime a osului la nivelul
cartilajului de creştere.

2. SCHELETUL
→ Reprezintă totalitatea oaselor așezate în poziție anatomică
 a) SCHELETUL CAPULUI
Format din:
→ Neurocraniu - adăpostește encefalul;
- are 2 perechi de oase – temporale și parietale;
- are 4 oase neperechi – frontal, etmoid, sfenoid și occipital.

→ Viscerocraniul - segmentele periferice ale organelor de simț și primele segmente ale

sistemelor respirator și digestiv;
- are 6 oase perechi – maxilare, palatine, nazale, cornete nazale
inferioare, lacrimale, zigomatice;
- 2 neperechi – vomer și madibula.

b) SCHELETUL TRUNCHIULUI
→ Format din coloană vertebrală, stern, coaste și bazin;
→ Bazinul este alcătuit din osul sacru și cele două oase coxale.

 COLOANA VERTEBRALĂ
- Reprezintă scheletul axial
- Situată în partea mediană (pe mijloc) și posterioară a corpului – are 3 roluri:
→ Ax de susținere a corpului;
→ Protejarea măduvei spinării;
→ Executarea diferitelor mișcări ale trunchiului și capului.

- Formată din 33-34 vertebre;

- Are 5 regiuni:
1) Cervicală – 7 vertebre (prima este numită atlas, a doua axis);
2) Toracală (dorsală) – 12 vertebre;
3) Lombară – 5 vertebre;
4) Sacrală – 5 vertebre sudate = osul sacru;
5) Coccigiană – 4-5 vertebre sudate = osul coccis.

Structura unei vertebre diferă în funcţie de regiune şi de rolul îndeplinit;

Vertebra prezintă, în partea sa anterioară, corpul vertebral, iar posterior, arcul
vertebral, care este legat de corpul vertebral prin 2 pediculi vertebrali;
De pe arcul vertebral pornesc următoarele formaţiuni osoase: apofiza spinoasă, apofiza
transversă, apofiza articulară superioară;
Pediculii vertebrali prin suprapunere, delimitează orificiile intervertebrale (de
conjugare) prin care ies nervii spinali;
Între corpul vertebral, pediculii vertebrali şi arcul vertebral se află orificiul vertebral,
care, prin suprapunere, formează canalul vertebral ce adăposteşte măduva spinării.

OSUL SACRU
- Provine din sudarea celor 5 vertebre sacrale;
 - Este un os median, nepereche, de formă triunghiulară, cu baza în sus;
- Feţele laterale ale sacrului prezintă o suprafaţă de articulare pentru osul coxal;
- Vârful sacrului, îndreptat în jos, se uneşte cu baza coccisului.

COCCIGELE
- Rezultă din fuzionarea celor 4-5 vertebre coccigiene;
- Formă triunghiulară cu baza în sus care se articulează cu sacrul.

Coloana vertebrală prezintă curburi:

→ În plan sagital - LORDOZE – când au concavitatea (scobitura) privește posterior
(regiunile cervicală și lombară)
- CIFOZE – (cocoașa) când concavitatea (scobitura) privește anterior
(regiunea toracală și sacrală)

→ În plan frontal - SCOLIOZE – pot fi cu convexitatea la stânga sau la dreapta

 SCHELETUL TORACELUI
Format anterior din stern, posterior din coloana vertebrală, iar lateral de coaste.

STERNUL
→ este un os lat situat anterior, pe linia mediană (pe mijloc) a toracelui -format din:
- manubriu;
- corp;
- apendicele xifoid - rămâne cartilaginos până în jurul vârstei de 40 de ani.

COASTELE
→ Sunt arcuri osteocartilaginoase (au o parte osoasă şi una formată din cartilaj) -
situate în partea laterală a toracelui;
→ Întinse de la coloana vertebrală toracală până la stern;
→ Formate:
A. Posterior - un arc osos care se articulează cu vertebrele toracale
B. Anterior - din cartilajul costal
SUNT 12 PERECHI
• Primele 7 perechi - coaste adevărate, cartilajul lor articulându-se direct cu sternul
• Perechile VIII, IX, X - coaste false, deoarece se articulează cu sternul prin
intermediul cartilajului coastei a VII-a
• Ultimele 2 coaste XI şi XII – coaste flotante (libere) nu au cartilaj şi nu ajung la
stern -posterior, scheletul toracelui este format de către cele 12 vertebre toracale

c) SCHELETUL MEMBRELOR
-Scheletul membrelor superioare-
Este format din: - scheletul centurii scapulare
-scheletul membrului superior liber
 CENTURA SCAPULARĂ leagă membrul superior de torace - formată din claviculă
şi scapulă/ omoplat
-
clavicula - este un os lung de forma literei „S“ culcată, care se articulează lateral cu
scapula şi medial cu manubriul sternal
-
scapula/omoplat - este un os lat pe faţa posterioară a toracelui, are formă
triunghiulară, aşezat cu baza în sus, lateral se articulează cu humerusul

SCHELETUL MEMBRULUI SUPERIOR LIBER

1. scheletul braţului - osul humerus
2. scheletul antebrațului – 2 oase lungi: - radiusul –lateral
- ulna - medial
3. scheletul mâinii - format din:
→ 8 oase carpiene
→ 5 metacarpiene
→ 14 falange - 2 falange pentru degetul I –police
- 3 falange pentru restul degetelor

-Scheletul membrelor inferioare-

Este format din: - centura pelvină
- scheletul membrului inferior liber
CENTURA PELVINĂ leagă membrul inferior de scheletul trunchiului - formată din
oasele coxale şi sacrul; împreună acestea formează bazinul/pelvisul osos
- oasele coxale sunt 2 şi se articulează anterior între ele, formând simfiza pubiană, iar
posterior se articulează cu sacrul; osul coxal provine din sudarea a 3 oase: ilion,
ischion şi pubis, această sudare se datorează adaptării la staţiunea bipedă (în 2
picioare), membrele inferioare fiind diferenţiate în vederea funcţiei de preluare a
greutăţii corpului şi de locomoţie

SCHELETUL MEMBRULUI INFERIOR LIBER

1. scheletul coapsei – osul femur, cel mai lung os din corp
2. scheletul gambei - 2 oase lungi: - tibia – medial, mai voluminoasă
- fibula/peroneu – lateral, mai subțire
- rotula - este un os triunghiular, cu baza în sus,
situat în tendonul muşchiului cvadriceps femural; faţa sa posterioară se articulează cu
epifiza distala a femurulul

3. scheletul piciorului - format din:

→ 7 oase tarsiene
→ 5 metatarsiene
→ 14 falange - 2 falange pentru degetul I –haluce
- 3 falange pentru restul degetelor
ROLUL OASELOR ÎN ORGANISM
a. Rol de pârghii ale sistemului locolotor
-în cadrul organismului, elementele unei pârghii sunt:
→ punct de sprijin (S) – o articulaţie
→ forța rezistentă (R) – osul care trebuie mişcat
→ forţa activă (S) – muşchiul care mişcă osul

Pârghia este o bară rigidă care se poate roti în jurul unui punct fix numit punct de
sprijin (S) şi asupra căreia acţionează două forţe: forţa care trebuie învinsă, numită forţă
rezistentă (R)şi forţa cu ajutorul căreia este învinsă forţa rezistentă, numită forţă activă (F).

În organism există pârghii de cele trei ordine

PARGHIA DE ORDIN I - articulaţia craniului cu coloana vertebrală
→ S se află între R şi F
→ Articulaţia dintre craniu şi coloană este punctul de
sprijin (S)
→ Craniul este forţa de rezistenţă (R) şi el trebuie
mişcat
→ Muşchiul care mişcă craniul este forţa activă (F)
→ Mişcarea din cadrul aceste pârghii este extensia
capului (dă capul pe spate)

PARGHIA DE ORDIN II - articulaţia dintre oasele gambei şi picior

→ R se află între F şi S
→ Către vârful piciorului este punctul de sprijin (S)
→ Oasele piciorului sunt forţa de rezistenţă (R) şi trebuie mişcate
→ Muşchiul care mişcă oasele este forţa activă (F)
→ Mişcarea din cadrul aceste pârghii este de ridicare pe vârfuri (stă
pe vârfuri)

PARGHIA DE ORDIN III - articulaţia dintre osul braţului şi cele ale antebraţului
→ F se află între S şi R
→ Articulaţia cotului este punctul de sprijin (S)
→ Oasele antebraţului sunt forţa de rezistenţă (R) şi ele trebuie
mişcate
→ Muşchiul care mişcă oasele antebraţului este forţa activă (F)
→ Mişcarea din cadrul aceste pârghii este flexia antebraţului
(antebraţul se lipeşte de braţ)
 b. Rol de protecţie a unor organe vitale
• cutia craniană pentru encefal
• canalul rahidian/canalul medular pentru măduva spinării (măduva trece prin el)
• cutia toracică (formată din coaste, stern, vertebre toracice) pentru inimă şi plămâni
• bazinul osos/pelvisul osos pentru organele pelvine

c. Rol antitoxic
Oasele reţin numeroase substanţe toxice (Hg–mercur, Pb-plumb, F-fluor) pătrunse
accidental în organism şi le eliberează treptat fiind apoi eliminate renal.
În felul acesta, concentraţia sangvină a toxicului nu creşte prea mult şi sunt prevenite
efectele nocive asupra altor organe deoarece substanţele toxice sunt elibereate treptat în
sânge astfel încât rinichiul are timp sa le elimine înainte ca acestea să determine efecte
nocive asupra altor organ

d. Rol de sediu principal al organelor hematopoietice (care produc celule

ale sângelui)
La copii, toate oasele conţin măduvă hematogenă care produce celule ale sângelui
La adult - oasele late conţin măduvă roşie/hematogenă
- oasele lungi conţin în canalul din diafiza lor o măduvă galbenă (ţesut
adipos cu rol de rezervă)
La vârstnici, măduva din diafiza oaselor lungi este cenuşie, nefuncţională.

e. Rol în metabolismul calciului, fosforului şi electroliţilor

Oasele reprezintă principalul rezervor de substanţe minerale al organismului

COMPOZIŢIA CHIMICĂ A OASELOR

Osul conţine 20% apă şi 80% reziduu uscat - alcătuit din:
→ matrice organică solidă
→ săruri minerale (depozitele de săruri de calciu) -matricea organică a osului - oseina
Este alcătuită 90-95% din fibre de colagen, care au o mare rezistenţă, ele se extind în
primul rând de-a lungul liniilor de forţă de tensiune şi dau osului marea sa rezistenţă (se
extind de-a lungul zonelor mai solicitate)
Restul este un mediu omogen numit substanţă fundamentală
Fibrele de colagen şi substanţa fundamentală formează oseina
Matricea organică este întărită de sărurile minerale
sărurile minerale/substanţe anorganice - întăresc matricea organică
- reprezentate în special de fosfatul de calciu,
cea mai importantă substanţă cristalină este hidroxiapatita.
La nivelul oaselor au loc procese metabolice similare celorlalte organe. O
particularitate metabolică o constituie marea afinitate a substanţei fundamentale faţă de
sărurile minerale.
 ARTICULAŢIILE
Sunt organe de legătură între oase
Sunt sediul mişcărilor
După gradul de mobilitate, articulațiile se împart în sinartroze şi diartroze

a. Sinartroze
Sunt articulaţii fixe, imobile - nu au cavitate articulară; în ele se execută mişcări foarte
reduse.
După tipul ţesutului care se interpune între cele 2 oase care se articulează, există:
→ sindesmoze - se interpune ţesut fibros – ex. suturile craniene
→ sincondroze — se interpune ţesut cartilaginos – ex. simfizele (simfiza pubiană)
→ sinostozele — se interpune ţesut osos (sunt sindesmoze şi sincondroze
osificate/transformate în ţesut osos odată cu înaintarea în vârstă)

b. Diartrozele
Amfiartrozele
Sunt articulaţii semimobile. Au suprafeţe articulare plane sau uşor concave.
Ex. articulaţiile dintre corpurile vertebrale care se fac prin interpunerea discurilor
intervertebrale

Artrodiile
Sunt articulaţii sinoviale. Au o mare mobilitate mişcările depind de forma
suprafeţelor articulare. Mişcările se pot realiza în jurul unui ax, a două axe sau 3 trei axe -
artrodiile prezintă mai multe elemente structurale:
→ capsula articulară - înveleşte capetele oaselor care se articulează
→ ligamente articulare – întăresc articulaţia, facând-o mai stabilă
→ suprafeţe articulare
→ membrana sinovială

Se află pe faţa înternă a capsulei articulare şi secretă lichidul sinovial (cu rol de
lubrifiant) care diminuează frecarea şi favorizează alunecarea oaselor în articulaţie
cavitatea articulară – spaţiul cuprins în interiorul articulaţiei articulații care posedă un
grad variabil de mobilitate.
Se împart în amfiartroze și artrodii (articulații mobile).