Femurul

Femurul este cel mai lung os lung al

scheletului uman şi participă de unul singur
la formarea scheletului coapsei. Osul femur
se articulează proximal cu cavitatea
acetabulară a coxalului formând articulaţia
coxo-femurală şi distal cu tibia şi fibula
formând articulaţia genunchiului.
Punerea în poziţie anatomică
osului se face orientând:
1. Superior - EXTREMITATEA
CURBATĂ A OSULUI
2. Medial - SUPRAFAŢA SFERICĂ
(2/3 DINTR-O SFERĂ)
3. Posterior - MARGINEA
RUGOASĂ (LINIA ASPRĂ), A
CORPULUI OSULUI
Geometrie. In cadrul scheletului coapsei
femurul este orientat uşor oblic inferior şi
medial astfel încât epifizele distale ale
celor două oase sunt apropiate unele de
altele iar epifizele proximale sunt
îndepărtate una de cealaltă. Intre femurul
drept şi cel stâng, se formează un unghi
numit unghi de ecartare, care în medie
măsoară 16 ° la bărbat şi 20 ° la femeie.
Orientarea oblică mai accen­tuată la
femeie se datoreşte faptului că bazinul
sau pelvisul osos are diametrul
transversal mai mare ca la bărbat.
Femurul are la nivelul diafizei sau corpului o uşoară curbură a cărui
concavitate priveşte posterior şi în acelaşi timp este foarte uşor
torsionat pe axul său vertical, acest unghi de torsiune sau de declinaţie
având valori cuprinse între 12 — 15 ° şi formându-se prin proiecţia pe un
plan orizontal a două axe:
AXUL TRANSVERSAL BICONDILIAN al epifizei distale a femurului şi
AXUL CAPULUI ŞI COLULUI FEMURAL
Aceste două axe formează între ele un
unghi deschis medial, numit unghiul de
torsiune sau declinaţie. Mărirea valorii
acestui unghi aduce membrul inferior în
rotaţie internă iar micşorarea lui aduce
membrul inferior în rotaţie externă.
CORPUL (Corpus femoris).
Prezintă o uşoară curbură cu
concavitatea posterioară. Corpul este
prismatic triunghiular şi deci vom avea
de descris trei feţe şi trei margini. Faţa
anterioară, convexă şi netedă, este
acoperită de muşchiul vast intermediar;
faţa laterală dă inserţie muşchiului vast
intermediar: faţa medială este netedă şi
nu are nici o particularitate.
Marginile medială şi laterală sunt puţin
pronunţate.
Marginea posterioară este rugoasă, groasă,
proeminentă şi se numeşte linia aspră (Linea
asperă). Ea străbate de sus în jos corpul
femurului şi ne-a servit la orientarea lui.

Linia aspră prezintă o buză laterală (Labium

laterale) pe care se insera muşchiul vast
lateral; o buză medială (Labium mediale) pe
care se insera muşchiul vast medial şi un
interstiţiu pe care se prind muşchii adductori
ai coapsei şi capul scurt al bicepsului femural.
In porţiunea superioară, linia aspră se trifurcă, dând:
1. o ramură laterală ce continuă buza laterală a liniei
aspre şi se îndreaptă în direcţie laterală spre
marele trohanter; fiindcă dă inserţie muşchiului
gluteu mare, poartă numele de creasta gluteală.
Ea se termină sub marele trohanter prin nişte
rugozităţi care constituie tuberozitatea gluteală
(Tuberositas glutealis); aceasta se poate
transforma într-un adevărat tubercul, numit
trohanterul al treilea (Trochanter tertius);
2. o ramură medială, ce se continuă cu linia
intertrohanteriană de pe epifiza superioară; pe ea
se insera muşchiul vast medial;
3. o ramură mijlocie ce continuă buza medială a
liniei aspre, pe care se insera muşchiul pectineu,
motiv pentru care poartă numele de linia
pectineală (Linea pectinea).
La extremitatea inferioară, linia aspră se
bifurcă, ramurile ei diverg şi se termină
fiecare pe condilul corespunzător.
Ramura de bifurcaţie medială continuă buza
sa medială şi se numeşte linia
supracondiliană medial (Linea
supracondylaris medialis) \ aceasta prezintă
o uşoară depresiune în porţiunea ei mijlocie
determinate de trecerea arterei femurale,
în mod asemănător, buza laterală a liniei
aspre se continuă cu linia supracondiliană
laterală (Linea supracondylaris lateralis).
între cele două linii aspre condiliene se
găseşte o suprafaţă triunghiulară numită
faţa poplitee (Facies poplitea).
EPIFIZA SUPERIOARĂ sau PROXIMALĂ.
Prezintă capul, colul şi doua
tuberozităţi, numite marele şi micul
trohanter. Epifiza superioară este legată
de corp printrun col chirurgical.

Capul (Caput femoris). Este articular şi

constituie două treimi dintr-o sferă.
Prezintă foseta capului (Fovea capitis
femoris) pentru inserţia ligamentului
capului femural
Colul (Collum femoris). Este o coloană osoasa
puternică, turtită antero-posterior, care uneşte
capul cu restul epifizei. Este îndreptat oblic de sus
în jos şi mediolateral şi formează cu diafiza unghiul
de înclinaţie, care măsoară 125-130°. Axul colului
formează cu axul transversal al extremităţii
inferioare un alt unghi, numit unghiul de declinaţii
deschis medial. Axul transversal ce trece prin
condilii femurali răspunde planului frontal al
corpului, pe când axul colului este oblic înainte şi
medial. Unghiul de declinaţie, care măsoară în
medie 12°.
Modificările unghiurilor de înclinaţie
şi declinaţie se repercutează asupra
atitudinii membrului inferior. Mărirea
unghiului de înclinaţie are ca rezultat
ducerea membrului inferior în
abducţie (Coxa valga). Invers,
micşorarea lui imprimă adducţia
membrului inferior (Coxa vara).
Mărirea unghiului de declinaţie pune
membrul inferior în rotaţie laterală.
Micşorarea sau reducerea lui la zero
duce, membrul inferior în rotaţie
medială.
Greutatea corpului se transmite de la bazinul
osos la membrul inferior liber prin colul
femurului. Direcţia forţelor ce se transmit
solicită din partea colului o mare rezistenţă,
ceea ce explică arhitectura lui trabeculară
deosebit de complexă, alcătuită dintr-un sistem
de bolţi.
După vârsta de 50 de ani, sistemul trabecular
începe să se resoarbă, iar cavitatea medulară se
continuă în epifiza superioară. Greutatea
corpului şi resorbţia osoasă favorizează
fracturile colului. Formarea căluşului fiind mai
dificilă, aceste fracturi au un caracter foarte
grav.
Din punct de vedere descriptiv, colul prezintă două feţe: anterioară şi
posterioară.
Faţa anterioară este limitată lateral prin linia intertrohanteriană, iar cea
posterioară, prin creasta intertrohanteriană. Pe aceasta din urmă se află un
puternic mamelon numit tuberculul pătratului femoral (Tuberculum
quadratum) pentru inserţia muşchiului omonim.
Trohanterul mare (Trochanter major). Este o proeminenţă patrulateră ce
continuă în jos corpul femurului. Pe faţa lui medială, se găseşte fosa
trohanterică (Fossa trochanterica) în care se insera muşchiul obturator
extern. Trohanterul mare dă inserţie unor muşchi care unesc pelvisul cu
femurul, numiţi din această cauză muşchi pelvitrohanterieni (gluteu mijlociu,
gluteu mic, piriform, obturator intern ş.a). Trohanterul mare se poate palpa
cu uşurinţă pe faţa laterală a coapsei.
Trohanterul mic (Trochanter minor).
Este o proeminenţă mamelonată,
situată la partea postero-inferioară a
colului. Pe el se insera muşchiul
iliopsoas. Trohanterul mare şi
trohanterul mic sunt uniţi prin linia
intertrohanteriană (situată anterior) şi
prin creasta intertrohanteriană (mai
proeminentă ca precedenta, situate
posterior).
EPIFIZA INFERIOARĂ sau DISTALĂ. Este un masiv voluminos, mai întins în sens
transversal, decât în sens antero-posterior. Este formată din două proeminenţe
articulare puternice, numite condili. Anterior, cei doi condili converg spre o
suprafaţă articulară numită faţă patelară, în timp ce posterior condilii sunt separaţi
printro fosă adâncă, numită fosa intercondiliană.
Faţa patelară (Facies patellaris). Are forma unei trohleei, cu un şanţ anteropostenor
ce separă două povârnişuri. După cum îi arată numele, ea se articulează cu faţa
posterioară a patelei.
Condilii. Sunt în număr de doi, unul medial (Condylus medialis) şi celălalt lateral
(Condylus lateralis). Ei diverg antero-posterior, delimitând astfel fosa intercondilară
menţionată. Condilul medial este mai îngust ca cel lateral şi descinde mai jos ca
acesta; graţie acestei particularităţi, coapsa formează cu gamba un unghi obtuz de
170-175° deschis lateral. Unghiul este mai accentuat la femei decât la bărbaţi. Când
condilul medial descinde prea mult, rezultă o deformare numită Genu valgum,
caracterizată printr-o oblicitate mai mare a femurului, proiecţia medială a
genunchiului şi diminuarea unghiului lateral sub 145°. Situaţia inversă, când unghiul
dintre coapsă şi gambă este deschis medial, constituie Genu varum.
Fiecare condil prezintă trei feţe: articulară, intercondiliană şi cutanată.
Feţele articulare continuă înapoi cele două povârnişuri ale feţei patelare şi descriu o curbă
anteroposterioară, cu raza descrescândă de la 43 mm (în partea anterioară) la 16 mm (în partea
posterioară).
Feţele intercondiliene se privesc între ele şi delimitează fosa intercondiliana (Fossa
intercondylaris). Pe feţele intercondiliene se insera ligamentele încrucişate ale articulaţiei
genunchiului. Deasupra fosei - deci pe faţa posterioară – se găseşte o proeminenţă transversală,
care uneşte cei doi condili; este linia intercondiliană (Linea intercondylaris).
Feţele cutanate sunt accidentate. Prezintă câte o proeminenţă, numită epicondil medial (Epicondylus
medialis) respectiv epicondil lateral (Epicondylus lateralis) pe care se insera ligamentele colaterale ale
articulaţiei genunchiului, cel tibial pe epicondilul medial şi cel fibular pe epicondilul lateral. Deasupra şi
înapoia epicondilului medial se găseşte o altă proeminenţă, tuberculul adductorului (Tuberculum
adductorium) pe care se insera muşchiul adductor mare. Lângă acest tubercul se inseracapul medial al
muşchiului gastrocnemian.
Faţa cutanată a condilului lateral dă inserţie capului lateral al muşchiului gastrocnemian şi muşchiului
popliteu; acesta din urmă se insera în şanţul popliteu (Sulcus popliteus) aflat înaintea epicondilului lateral.
Condilii şi epicondilii femurali se pot palpa cu uşurinţă de o parte şi de alta a patelei. De asemenea, se
poate palpa tuberculul adductorului, imediat deasupra şi înapoia epicondilului medial.
Fracturile femurului.
Fracturile extremităţii proximale ocupă un procent mare în traumatologia membrului inferior. Astfel
fracturile de cap femural sunt produse prin mecanism indirect şi se asociază cu luxaţii coxofemurale
posterioare. Tratamentul pentru fracturile fără deplasare constă în imobilizare la pat 45 de zile şi
interdicţie de sprijin 90 de zile. Pentru fracturile cu deplasare tratamentul este chirurgical prin fixarea
fragmentului cu un şurub pierdut. Fracturile de col femural au o frecvenţă mare în special la populaţia
vârstnică.
Clasificarea acestor tipuri de fracturi se poate face atât anatomo-topografic cât şi prin mecanismul
patogenic. Tratamentul fracturilor fără deplasare este ortopedic şi constă în imobilizare la pat 6-8
săptămâni cu interdicţie de spri¬jin 4-5 luni. Fracturile cu deplasare au un tratament chirurgical în general
efectuându-se osteosinteză cu diferite tipuri de şurub.
Fracturile diafizei femurale sunt produse de obicei prin mecanism direct. Tratamentul acestor fracturi este
chirurgical stabilizând focarul de fractură cu diferite tipuri de tije sau dispozitive cu placă şi şuruburi.
Fracturile extremităţii distale femurale sunt mai complexe interesând şi arti¬culaţia genunchiului.
Mecanismul de producere poate fi atât direct prin cădere pe genunchi, cât si indirect prin cădere pe picior
în valgus sau varus. Tratamentul fracturilor fără deplasare se realizează prin imobilizare în aparat gipsat
pelvipodal timp de 6-8 săptămâni cu interdicţie de sprijin 3 luni. Fracturile cu deplasare se tratează
chirurgical existând o gamă variată de dispozitive cu placă şi şuruburi pentru22
Patela
Rotula sau patella este un os aşezat în porţiunea
anterioară a articulaţiei genunchiului, care
proemină pe sub piele şi poate fi explorată prin
inspecţie şi palpare.
Patela sau rotula este un os turtit, scurt şi pereche
situat în grosimea tendonului muşchiului
cvadriceps femural. Prezintă o baza orientată
superior, un vârf orientat inferior, două feţe
(anterioară şi posterioară) şi două margini (laterală
şi medială).

Punerea în poziţie anatomică se realizează

orientând:
1. superior baza
2. posterior faţa articulară şi
3. lateral suprafaţa cea mai largă a acestei feţe
Faţa anterioară (facies anterior) are un aspect
convex şi prezintă rugozităţi.
Faţa posterioară sau faţa articulară (facies
articularis) se articulează cu faţa patelară a
femurului. Pe ea se pot descrie o creastă verticală
şi două povârnişuri, dintre care cel medial este
mai mic. In mişcările de flexie ale gambei pe
coapsă porţiunea articulară a feţei posterioare a
rotulei vine în raport cu feţele articulare ale
condililor femurali.
Baza (basis patellae) este orientată superior şi are
forma unei suprafeţe triunghiulare cu vârful
rotunjit, îndreptat posterior. Ea este înclinată
antero-inferior continuându-se fără limite nete cu
faţa anterioară.
Vârful (appex patellae) este
îndreptat inferior şi oferă
inserţie ligamentului rotulian
sau patelar.
Marginile sunt în număr de
două corespunzător poziţiei
celor două oase care alcătuiesc
scheletul gambei medială
(tibială) şi laterală (fibulară) şi
sunt aproximativ convexe spre
exterior.
In regiunea anterioară a
articulaţiei genunchiului, patela
sau rotula proemină şi poate fi
explorată cu uşurinţă prin
inspecţie şi palpare.
Fracturile de patela.
Aceste fracturi au ca patogenie mecanismul
direct prin cădere pe genunchi sau indirect
prin flexie forţată a genunchiului.
Tratamentul acestora se realizează
chirurgical cea mai folosită tehnică fiind
hobanajul sau în cazul în care fragmentele
sunt prea mici sau prea dificil de redus se
poate recurge şi la pate-lectomia parţială
sau totală cu refacerea aparatului extensor.