Prof. univ.

univ. dr. Paula Drosescu

ARTICULAȚIILE
COLOANEI VERTEBRALE

Vertebrele se unesc între ele prin articulații de mobilitate

redusă, dar care însumată conduce la mișcări ample.

Fiecare vertebră se articulează cu vertebra adiacentă în

trei punte:
• două posterior, la nivelul apofizelor articulare
• unul anterior la nivelul corpilor vertebrali.

1
ARTICULAȚIILE Prof. univ.
univ. dr. Paula Drosescu
COLOANEI VERTEBRALE

A. Articulaţiile vertebrelor adevărate

A.1. Articulaţiile corpurilor vertebrale sunt de tip amfiartorze
A.2. Articulaţiile proceselor articulare sunt diartroze

B. Articulaţiile vertebrelor false

B.1. Articulaţia lombo-sacrată
B.2. Articulaţia sacro- coccigiană

C. Articulaţiile coloanei vertebrale cu craniul

C.1. Articulaţia atlanto-occipitală
C.2. Articulaţia atlanto-axoidiană mediană
C.3. Articulaţia atlanto-axoidiană laterală

2
ARTICULAȚIILE CORPURILOR Prof. univ.
univ. dr. Paula Drosescu
VERTEBRALE
Sunt de tip amfiartroze

Suprafeţele articulare:
-feţele superioare şi inferioare ale corpilor
vertebrali acoperite de cartilaj hialin.

Discurile intervertebrale:
- sunt situate între două corpuri vertebrale
-biconvexe cu grosime variabilă, de la 5-6 mm în regiunea
cervicală, 2-3 în regiunea toracală, la 9-18 mm în regiunea
lombară, ceea ce creează posibilitatea formării curburilor
fiziologice la nivelul coloanei vertebrale
- grosimea discurilor este indicator al mobilității coloanei
vertebrale
- sunt 24 astfel de discuri: primul este în regiune cervicală, între
axis și vertebra a 3-a, ultimul între corpul L5 și baza sacrumului.
3
ARTICULAȚIILE CORPURILOR Prof. univ.
univ. dr. Paula Drosescu
VERTEBRALE
Discurile intervertebrale prezintă:
- inel fibros dispus la periferie, ce
aderă la cartilajul hialin al celor
suprafeţe articulare; este format din
lame concentrice de fibre de colagen
așezate spiral și antispiral oblic la 60°
Inelul este mai gros anterior (sunt 15-20
de lame prenucleare, față de numai 7-10 lame posterioare ceea ce
explică și vulnerabilitatea pentru herniere)
- un nucleu pulpos dispus în interior, mai aproape de marginea
posterioară decât de cea anterioară; acesta este inextensibil,
incompresibil, dar, uşor deformabil şi cu mare afinitate pentru
apă. Este constituit dintr-o masă gelatinoasă situată într-o masă
perinucleară. Are în compoziție celule de tip condrocitar și
notocordal prinse într-o rețea de proteoglicani care absorb prin
hidratare cantități mari de apă.
În timpul mișcărilor, se deplasează în sens invers sensului de
mișcare. 4
ARTICULAȚIILE CORPURILOR Prof. univ.
univ. dr. Paula Drosescu
VERTEBRALE
Discurile intervertebrale:
- nucleul pulpos + inelul fibros
- lamele cartilaginoase terminale ale discului intervertebral
sunt cartilaje epifizare care permit creșterea în înălțime a
corpului vertebral – la acest nivel se descrie stratul de creștere
endocondrală a nucleului de osificare al corpului vertebral.

Mijloacele de unire pentru corpurile vertebrale: ligamentele

longitudinale:
• anterioare: sunt structuri puternice care se întind de la partea
bazilară a occipitalului până la nivelul vertebrei a II-a sacrată.
 fibre superficiale, lungi ce unesc 3-4 vertebre
 fibre mijlocii
 fibre profunde, scurte ce unesc 2 vertebre.
• posterioare: sunt localizate în canalul rahiadian, de la fața
posterioară a axisului până la nivelul sacrumului. Se conectează
mai mult la discurile intervertebrale, și mai puțin la corpuri.
Prezintă două straturi: unul profund și altul superficial.
5
 Prof. univ.
univ. dr. Paula Drosescu
A.2. ARTICULAȚIILE ARCURILOR VERTEBRALE
Se formează între perechile de procese articulare superioare
și inferioare.
Articulaţiile proceselor articulare sunt diartroze planiforme.

Suprafeţele articulare sunt diferite geometric pentru

regiunile coloanei vertebrale şi sunt acoperite de cartilaj
hialin.

Capsula articulară este mai solidă în regiunea posterioară și

inferioară.

Ligamente:
 galbene: localizate la nivelul spațiului dintre două lamele
adiacente; prezintă o prepondereanță de țesut elastic
Rol: frenator asupra amplitudinii mișcării de flexie a coloanei
realizează revenirea elastică la poziția inițială.
 interspinale: unesc procesele spinoase apropiate, au o
grosime care crește progresiv spre în jos. 6
 Prof. univ.
univ. dr. Paula Drosescu

A.2. ARTICULAȚIILE ARCURILOR VERTEBRALE

Ligamente:
 galbene
 interspinale
 supraspinoase sunt benzi de țesut fibros care unesc
vârfurile proceselor spinoase de la C7 la sacrum.
Prezintă fibre superficiale și profunde.
 ligamentul nucal: pornește de la protuberanța și creasta
occipitală până la procesul spinos al vertebrei C7; servește
ca suprafața de inserție a mușchilor extensori ai coloanei
vertebrale
 intertransverse unesc procesele transverse; în regiunea
cervicală sunt mai puțin reprezentate locul lor fiind luat de
mușchi, în timp ce în regiunea toracală se descriu ca perechi
de cordoane bine delimitate, în timp ce lombar au un aspect
membranos.
7
 Prof. univ.
univ. dr. Paula Drosescu

B. ARTICULAȚIILE VERTEBRELOR FALSE

B.1. Articulaţia lombo-sacrată

Articulaţia lombo-sacrată se realizează între vertebra L5 şi
baza osului sacrum.
Este o articulație de tip trohoid prevăzută cu un disc
intervertebral şi ligamente longitudinale.

B.2. Articulaţia sacroco-ccigiană

Articulaţia sacroco-ccigiană se realizează între faţa ovală a
osului sacrum şi faţa concavă a bazei coccisului. Poate fi sub
forma unei articulații de tip: simfiză (fibrocartilaginoasă),
fie sinovială cu mobilizarea coccisului
Mijloacele de unire sunt reprezentate de ligamentele
sacrococcigiene: anterior, posterior superficial, posterior
superficial, lateral.

8
 Prof. univ.
univ. dr. Paula Drosescu

C. ARTICULAȚIILE COLOANEI VERTEBRALE

CU CRANIUL

C.1. Articulaţia atlanto-occipitală: articulaţie bicondiliană

formată între masele laterale ale atlasului şi condilul occipital.
Mijloacele de unire: capsula articulară + ligamente:
 membrana atlanto-occipitală anterioară dispusă între
circumferința anterioară a găurii occipitale mari și marginea
superioară al arcului anterioară a atlasului
 atlanto-occipital anterior
 membrana atlanto-occipitală posterioară ce ocupă spațiul
dintre circumferința posterioară a găurii occipitale mari și
marginea superioară a arcului posterior al atlasului
 atlanto-occipital lateral unește vârful procesului transvers al
atlasului cu fața inferioară a procesului jugular occipital.

9
 Prof. univ.
univ. dr. Paula Drosescu

C. ARTICULAȚIILE COLOANEI VERTEBRALE

CU CRANIUL

C.1. Articulaţia atlanto-occipitală

C.2. Articulaţia atlanto-axoidiană mediană: o articulaţie

trohoidă între vertebra axis şi arcul anterior al vertebrei
atlas.
Capsula articulară împreună cu membrana tectoria,
ligamentul cruciat, ligamentul alare, ligamentul vârfului
dintelui atlasului sunt posibilităţile de menţinere în poziţie
a elementelor articulare.

C.3. Articulaţia atlanto-axoidiană laterală

10
 Prof. univ.
univ. dr. Paula Drosescu

C. ARTICULAȚIILE COLOANEI VERTEBRALE

CU CRANIUL
C.3. Articulaţia atlanto-axoidiană laterală: o diartroză
planiformă între masele laterale ale atlasului şi procesele
articulare superioare ale axisului.
Unirea suprafeţelor osoase acoperite de cartilaj hialin este
realizată prin capsulă articulară căptuşită de o sinovială.
Aparat ligamentar:
 ligamentele alare: fețele laterale ale dintelui la marginea
medială a condililor occipitali – controlează mișcarea de flexie și
rotație a capului
 ligamentul apical al dintelui: vîrful dintelui = marginea
anterioară a găurii occipitale
 ligamentul cruciform: dinte – membrana tectoria
• benzi longitudinale superioară (inconstantă) și inferioară
• ligamentul transvers al atlasului este cel care împinge
dintele anterior
 membrana tectoria – peretele anterior al canalului vertebral
11
Prof. univ.
univ. dr. Paula Drosescu

12
 Prof. univ.
univ. dr. Paula Drosescu

ARTICULAŢIILE TORACELUI
1. Articulaţiile costo-vertebrale

Articulaţia capului coastei:

diartroză formată din faţa
articulară a capului coastei şi
feţele costale corespondente
a două vertebre toracice
vecine, toate suprafeţele
osoase fiind acoperite de un
cartilaj hialin.
Coastele I, X, XI, XII se
articulează fiecare cu câte o vertebră.
Capsula articulară este întărită de ligamentele: radiat al
capului coastei, intraarticular al capului coastei.

13
 Prof. univ.
univ. dr. Paula Drosescu

ARTICULAŢIILE TORACELUI

1. Articulaţiile costo-vertebrale

2. Articulaţia costotransversală
Articulaţia costotransversală este o diartroză realizată între
faţa procesului transvers al vertebrei corespondente numeric şi
cea a tuberculului transvers costal.
Capsula articulară este subţire fiind întărită de ligamentele:
costotransvers posterior; costotransvers superior; lombocostal;
costotransvers lateral

3. Articulaţiile costo-condrale
Articulaţiile costo-condrale sunt sincondroze între periostul
costal şi pericondrul cartilajului costal.

14
 Prof. univ.
univ. dr. Paula Drosescu

ARTICULAŢIILE TORACELUI
4. Articulaţiile sterno-costale
Articulaţiile sterno-costale sunt diartoze între incizurile
costale.
Capsula articulară fiind subţire necesită consolidare prin
intermediul ligamentelor sterno-costal intraarticular, sterno-
costal radiat, membrana sternală, ligamentele costixifoide,
membrana intercostală externă și internă.

5. Articulaţiile intercondrale
Articulaţiile intercondrale sunt diatroze planiforme realizate
între extremităţile anterioare ale cartilajelor costale VI, VII,
VII, IX, X.

6. Sincondrozele sternale
Sincondrozele sternale se realizează între manubriul şi corpul
sternului şi între corpul şi procesul xifoidian, care în general se
osifică la o vârstă înaintată. 15
 Prof. univ.
univ. dr. Paula Drosescu

Rolul coloanei vertebrale

1. Rolul coloanei vertebrale în statică

În staţiunea verticală linia gravitaţiei trece:

- anterior de articulaţia atlantooccipitală
- posterior de linia transversală care uneşte capetele
femurale
- la jumătatea feţei laterale a trohanterului mare
- anterior de axul transversal al articulaţiei
tibiotarsiene.

Prezenţa curburilor sagitale ale coloanei vertebrale

face ca centrele de greutate ale diferitelor ei segmente să
nu se găsească pe linia de proiecţie a centrului de greutate
al corpului.

16
 Prof. univ.
univ. dr. Paula Drosescu

Rolul coloanei vertebrale în statică.

Datorită gravitaţiei iau naştere solicitări rotaţionale

care tind să accentueze curburile.

O parte dintre aceste solicitări sunt absorbite de

ligamente fiind posibilă menţinerea poziţiei bipede.

O altă parte a acestor solicitări este preluată de către

discurile intervertebrale care protejează osul de excesul
de apăsare care acţionează asupra lui.

17
 Prof. univ.
univ. dr. Paula Drosescu

Deşi nucleul pulpos nu are în structura sa elemente

elastice are posibilitatea de a se deforma şi disipa
presiunile în toate direcţiile, apăsând asupra inelului
fibros şi determinând astfel orientare fibrelor
acestuia.

Datorită presiunii exercitate prin suprasolicitare el

pierde apa pe care o are în compoziţie (aceasta este
explicaţia diferenţei de înălţime a unei persoane între
valorile matinale şi cele vesperale după ortostatism
prelungit).

Încărcare discurilor intervertebrale produce

micşorarea unghiurilor dintre fibrele lor, creşterea
diametrului transversal şi micşorarea celui vertical.
18
 Prof. univ.
univ. dr. Paula Drosescu

În menţinerea poziţiei coloanei vertebrale un rol

important îl are musculatura toracolombară care luând
punct fix pe bazin descarcă coloana vertebrală de circa
1/3 din greutatea exercitată asupra ei.

Tendinţa permanentă de a se prăbuşi este contracarată

de contracţia muşchilor erectori ai trunchiului; dacă
aceştia cedează sau se contractă muşchii flexori ai
coloanei intervin în menţinerea poziţiei - ligamentele
posterioare sunt solicitate.

Datorită staţiunii bipede segmentul toracic al coloanei

proiemină anterior ceea ce duce la cresterea
diametrului sagital al toracelui şi la scaderea celui
transversal.
19
 Prof. univ.
univ. dr. Paula Drosescu

În ortostatism se contractă muşchii pelvitrohanterieni

şi în special muşchii fesieri (marele fesier în mod
deosebit).
Tot ca o adaptare la necesităţile menţinerii poziţiei
bipede unele dintre inserţiile musculare s-au modificat:
- muşchiul mare pectoral îşi întinde mai mult inserţiile la
nivelul toracelui
- sternocleidomastoidienii ocupă o inserţie mai întinsă la
nivelul sternului
- o parte din muşchiul transvers al abdomenului se
transformă în ligament al articulaţiilor condrocostale.

20
 Prof. univ.
univ. dr. Paula Drosescu

2. Rolul coloanei vertebrale în mişcare

Mişcările coloanei vertebrale se realizează atât în

articulaţiile corpurilor vertebrale cât şi în cele ale
proceselor articulare.

Prezenţa curburilor precum şi modul de articulare al

vertebrelor permit ca mişcările coloanei vertebrale în
ansamblu să fie ample, deşi mişcările dintre două
vertebre sunt reduse.
Această însumare permite nuanţă multiple şi comandă
precisă a mişcărilor, care sunt favorizate de faptul că
din cele două extremităţi ale coloanei vertebrale una
este mobilă iar alta fixă şi în acelaşi timp mobilă o dată
cu întreg bazinul.

21
 Prof. univ.
univ. dr. Paula Drosescu

3. Rolul cutiei toracice în respiraţie

Respiraţia se realizează în doi timpi: inspiraţie şi

expiraţie cu pauză (apnee) între cei doi timpi.

Cavitatea toracică trebuie să prezinte un oarecare grad

de mobilitate pentru a permite efectuarea ritmică a celor
doi timpi respiratori. Cum coloana vertebrală şi sternul
sunt rigide, mobilitatea cavităţii toracice rămâne legată
de gradul de mobilitate al coastelor.

Prin articulaţiile de care dispun atât la extremităţile

vertebrale, cât şi la cele sternale, coastele pot efectua
mişcări de ridicare (unghiul costo-vertebral se măreşte)
şi coborâre (unghiul se micşorează).

22
 Prof. univ.
univ. dr. Paula Drosescu
3. Rolul cutiei toracice în respiraţie

Dispoziţia anatomică a articulaţiilor toracelui nu permite

însă efectuarea unor simple mişcări de ridicare şi
coborâre ale coastelor.
Odată cu ridicarea se execută şi o mişcare de proiectare
anterioară, de îndepărtare laterală şi de rotaţie a
fiecărei coaste.

Timpul inspirator beneficiază astfel de o mărire a

dimensiunilor cavităţii toracice în toate sensurile.
Mişcarea de coborâre a coastelor constă în revenirea la
poziţia de plecare.
Mişcările coastelor sunt însoţite de mobilizarea pasivă a
sternului care este puternic ataşat de coaste. Când
aceste se ridică şi se proiectează înainte, sternul suferă o
deplasare asemănătoare.
23
 Prof. univ.
univ. dr. Paula Drosescu
Experienţa profesională
Mai multe informații: http://pauladrosescu.ro/cine-sunt/

2005 - şi în prezent profesor universitar, Facultatea de Educaţie fizică şi Sport,

Universitatea “Al. I. Cuza” Iaşi
2002 – 1992 conferenţiar, lector universitar, asistent universitar

2007- 2012 componentă a Lotului Olimpic de tehnicieni pentru

Antrenamentul mental al sportivilor de la FRA
1998 - 2001 medicul Lotului de sabie juniori din Iaşi
1986 - 1992 medic stagiar, apoi medic MG în comuna Mirceşti, judeţul Iaşi
1986 absolventă Facultatea de Medicină Generală
2003 medic primar Medicină sportivă
2000 susţinerea doctoratului în Medicină, UMF Iaşi, Catedra de Anatomie
1994, 1996 cursuri internaţionale de Medicină sportivă acreditate de CIO
(Comitetul Olimpic Internaţional)
1996 medic specialist Medicină sportivă

2013 - 2014 Master Coach NLP – ARONLP, EANLP

2012 - 2013 NLP Master Trainer NLP- ARONLP, EANLP
2010 licenţă internaţională în Wingwave
2004 - 2007 NLP Practitioner, apoi, Master NLP – ARONLP, IANLP
2009 licenţă Coaching ICF (International Coaching Federation)
2002 - 2007 cursuri de Analiză tranzacţională (450 ore acreditate internaţional)
24