Sunteți pe pagina 1din 96

PRIMUL AJUTOR CALIFICAT

1) EVALUAREA PRIMARǍ. SUPORT VITAL DE BAZǍ (BLS) - PRIMUL AJUTOR

DE BAZǍ

2) FRACTURILE – IMOBILIZARE

3) MOBILIZAREA ȘI TRANSPORTUL POLITRAUMATIZATULUI

4) AMPUTAȚIA DE MEMBRE

5) ENTORSA

6) LUXAȚIA

7) PRIMUL AJUTOR ȊN CAZ DE HEMORAGIE

8) CONTUZIILE

9) PLǍGILE – APLICAREA PANSAMENTELOR

10) ARSURILE

11) ELECTROCUTAREA

12) HIPOTERMIA. DEGERǍTURILE

13) INSOLAȚIA

14) ȊNECUL

15) INTOXICAȚIILE (CO, fum, medicamente, substanțe caustice, hidrocarburi, naftalinǎ,

alcool)

16) CRIZA EPILEPTICǍ

1|P age
Se întâmplă să ne confruntăm cu diverse situaţii şi probleme pe care nu ştim să le
rezolvăm. Unele pot părea foarte grave, altele mai puţin, dar sunt situatii ca: electrocutare, inec,
accident rutier, sufocare, hemoragii, plagi, entorse, luxatii, fracturi, arsuri, insolatie, intoxicatii,
convulsii care necesită primul ajutor şi care apar în anumite condiţii în care ne aflăm. Ele pot
afecta orice persoană, indiferent de vârstă sau sex.
Accidentele pot aparea oriunde. Acasa, pe strada, in caz de avarii si calamitati. Deseori
moartea traumatului survine nu din cauza gravitatii traumatizmului, ci din lipsa cunostintelor
elementare de acordare a primului ajutor medical a celor din jur, rudelor, cunoscutilor sau
prietenilor. Scopul principal este salvarea vietii omului, eliminarea factorului de agresiune si
evacuarea rapida a sinistratului din zona afectata. Termenul optimal de acordare a primului
ajutor medical e pina la 30 minute dupa traumǎ, si pina la 10 minute in caz de otravire.
Lipsa ajutorului medical timp de 1 ora dupa traumatism mareste numarul de cazuri de
deces la pacientii grav afectati cu 30 %; pina la 3 ore cu 60%; pina la 6 ore cu 90%. Timpul din
momentul traumatizmului pina la acordarea primului ajutor trebuie maximal scurtat.

2|P age
Primordial este necesar de eliminat factorul agresiv: de a evacua pacientul de sub
darimaturi, din apa, din incapere arzinda sau din zona afectata de substante otravitoare, din
automobil etc. Este necesar de a aprecia repede si corect starea pacientului. In timpul examinarii
este necesar de apreciat starea de conștienta, apoi de determinat gradul de traumatizare.

Urgenţă medicală necesită acordarea primului ajutor calificat şi/sau a asistenţei medicale
de urgenţă la unul sau mai multe nivele de competenţă, după caz. Ea poate fi urgenţă cu pericol
vital, unde sunt necesare una sau mai multe resurse de intervenţie în faza prespitalicească,
continuând îngrijirile într-un spital local, judeţean sau regional, sau urgenţă fără pericol vital
unde îngrijirile pot fi efectuate, după caz, cu sau fără utilizarea unor resurse prespitaliceşti, la un
centru sau cabinet medical autorizat sau, după caz, la un spital.

Lantul supravietuirii este alcatuit din verigile de baza necesare pentru a salva cel mai
mare numar posibil de pacienti aflati in stop cardio-respirator (SCR), in faza prespitaliceasca.

3|P age
Puterea acestui lant este afectata direct de cea mai slaba veriga, astfel ca pentru salvarea
unui numar mare de victime cu SCR, verigile acestui lant trebuie aplicate corect si in totalitate
in faza prespitaliceasca.

Componentele lantului supravietuirii sunt urmatoarele:


1. ACCESUL RAPID
2. SUPORT VITAL DE BAZA (BLS)-PRIMUL AJUTOR DE BAZA PRECOCE
3. DEFIBRILAREA PRECOCE
4. SUPORTUL AVANSAT PRECOCE AL VIETII (ALS)

PRIMUL AJUTOR DE BAZA PRECOCE. Acesta este de importanta majora


dovedita in cazul unui SCR. Prognosticul pacientilor cu SCR la care s-a efectuat corect
resuscitarea cardio-pulmonara de baza de la inceput este mult mai favorabil comparativ cu cel al
pacientilor la care nu s-au efectuat manevrele de RCP si au ramas o perioada de timp neasistati
pana la sosirea echipei medicale. Populatia si personalul de interventie din cadrul serviciilor
specializate cum ar fi pompierii, politia, etc. trebuie sa fie instruite in acest domeniu si
sensibilizate de importanta majora a acestui act, in asteptarea sosirii echipelor medicale.
Secventele resuscitarii cardio-pulmonare de baza. Acest termen include toate
elementele de resuscitare fara echipament, efectuata de o persoana sau de persoanele care
acorda primul ajutor la o victima aflata in stop cardio-respirator. Aceste elemente includ
evaluarea primara, asigurarea libertatii cailor aeriene, ventilatia artificiala cu aer expirat si
masajul cardiac extern.
Scopul suportului vital de baza este mentinerea unei circulatii si a unei ventilatii
adecvate nepermitand instalarea starii de moarte biologica pana la sosirea personalului medical
calificat.
Cateodata aceasta operatiune poate sa necesite un timp indelungat depinzand de cauza
care a dus la instalarea stopulu cardiac.
Orice intarziere reduce sansa victimei de a-si reveni!
De aceea trebuie actionat rapid si conform protocolului!

4|P age
EVALUAREA PRIMARǍ.
Siguranta salvatorului.
Salvatorul evalueaza situatia generala
asigurandu-se de lipsa oricarui pericol. Riscurile
majore pentru salvator pot fi: trafic intens,
curentul electric, structuri instabile in care sau
sub care se afla victima, substante toxice, gaze,
boli transmisibile care necesita o protectie
speciala in timpul efectuarii ventilatiei artificiale.
Nivelul de constienta. Se evalueaza starea victimei: este constient sau inconstient? Se
scutura cu grija de umar si il intreabam cu voce tare: "Ce s-a intamplat? Va simtiti bine?" sau
incercam sa-l determinam sa raspunda la comenzi ca de exemplu: "Deschideti ochii."
Daca raspunde sau se misca, deci victima este constienta, se lasa in pozitia in care a fost
gasita si se incearca sa se identifice motivul pentru care pacientul se afla in pozitia respectiva.
Starea victimei se reevalueaza periodic pana la sosirea echipei calificate. Ȋn cazul in care
victima nu raspunde, deci este inconstienta se suna la 112, anuntand situatia. Dupa ce sistemul a
fost declansat evaluarea se continua cu ABC-ul resuscitarii.

ABC-ul resuscitarii. Evaluarea functiilor vitale:


 Airway - Eliberarea cailor aeriene. Mentinand deschise si libere caile aeriene se permite
circulatia aerului intre organism si mediul inconjurator.
 Breathing - Respiratia - Procesul prin care patrunde aerul in plamani si se elibereaza
dioxidul de carbon in aerul atmosferic.
 Circulation - Circulatia - Circulatia sangelui prin organism.

5|P age
A. Airway - Se elibereaza caile respiratorii prin ridicarea barbiei si hiperextensia capului
apasand pe frunte. Salvatorul pune una dintre maini pe fruntea pacientului (astfel incat degetul
mare si cel aratator sa ramana libere pentru a putea pensa nasul victimei cand i se face
respiratie gura la gura.), in acelasi timp cu doua degete de la mana cealalta va ridica barbia
victimei.
In cazul victimei inconstiente este posibil ca limba sa-i cada in spate spre faringele
posterior blocand astfel caile aeriene superioare. Facand o hiperextensie a capului si ridicand
barbia, limba se ridica si elibereaza caile aeriene. Se elibereaza gatul de eventualele haine
stranse. Salvatorul indeparteaza orice cauza de obstructie evidenta din gura. Aceasta pot fi:
dantura rupta, proteze dentare rupte, saliva, sange etc. Nu se pierde timpul cautand obstructii
ascunse.
Daca se suspicioneaza leziune de coloana vertebrala cervicala atunci se face subluxatia
mandibulei.

B. Breathing – Respiratia.
Pastrand caile respiratorii libere salvatorul asculta, simte
si observa daca victima respira adecvat. Se apleaca asupra
victimei cu fata catre torace si asculta la nivelul cavitatii bucale a
victimei zgomotele respiratorii, simte daca exista schimb de aer apropiind obrazul de nasul si
gura victimei, observa miscarile pieptului. Toate acestea nu trebuie sa dureze mai mult de 10
secunde dupa care hotaraste daca pacientul respira sau nu.
Daca victima respira, dar este inconstienta se aseza in pozitia laterala de siguranta.

Victima in pozitia laterala de siguranta.

Se anunta la 112 solicitand ajutor medical calificat. Salvatorul se reintoarce apoi la victima,
reevalueaza situatia si supravegheaza pacientul pana la sosirea echipajului medical.

6|P age
Daca victima nu respira.
 Se solicita ajutor calificat sunand la 112.
 Se aplica podul palmei in zona centrala a toracelui si cealalta mana deasupra.
 Dupa efectuarea a 30 de compresiuni se administreaza doua ventilatii.

Respiratia artificiala
1) Se penseaza nasul victimei;
2) Se tine barbia ridicata;
3) Salvatorul inspira adanc;
4) Incearca sa aplice cat mai etans buzele pe cele ale victimei;
5) Expira continuu (1 sec) in gura victimei;
6) Verifica daca i se ridica pieptul;
7) Se pastreaza barbia ridicata;
8) Se verifica miscarile toracelui.

Ventilatia gura-la-nas.
 Daca ventilatia gura-la-gura este dificila;
 Daca gura este serios lezata;
 Victima este salvata de la inec;
 Resuscitarea este facuta de un copil;
 Motive estetice.

Raport compresiuni toracice - frecventa respiratiei 30 compresiuni : 2 ventilatii.


Resuscitarea de baza va fi intrerupta pentru reevaluarea victimei numai daca aceasta va prezenta
respiratii normale.

7|P age
Daca copilul nu respira. Se
efectueaza cinci ventilatii gura la gura.

Respiratia gura la gura la copii.


 Se penseaza cu doua degete narinele
victimei;
 Salvatorul va trage aer in piept, aseaza etans
gura lui asupra gurii victimei, va efectua
insuflatia timp de 1-1,5 secunde, un volum de
aer suficient pentru a ridica toracele;
 Se lasa ca toracele sa revina (expirul);
 Se executa apoi urmatoarele insuflatii.

Compresiile toracice la nou-nascut.


 Salvatorul foloseste doua degete asezate in treimea
inferioara a sternului. Daca sunt doi sau mai multi
salvatori poate fi folosita tehnica prin care salvatorul
cuprinde toracele nou-nascutului cu mainile astfel incat
ambele police sa fie pozitionate pe stern.
 Compresiuni toracice: se vor initia daca frecventa cardiaca este mai mica de 60/minut
dupa 30 de secunde de ventilatie (90/minut cu raport 3:1).

Compresiile toracice la copii.


 Salvatorul plaseaza podul palmei de la o mana in treimea inferioara a sternului;
 Infunda sternul la o adancime de aproximativ 2-3 cm;
 Efectueaza 30 compresiuni, cu o frecventa de minim 100-min;
 Dupa cele 30 compresiuni efectueaza doua ventilatii artificiale.

C. Circulation – Circulatia.
Circulatia este realizata de cord. Evaluarea acesteia se face prin verificarea pulsului.
Pulsul se poate simti cel mai bine pe artera carotida care este situata in santul format de unul din

8|P age
muschii gatului si marul lui Adam. Degetele aratator si mijlociu
localizeaza marul lui Adam si vor aluneca lateral pe gat pana se
simte pulsul in varful acestora.
Pulsul poate fi palpat pe ambele parti ale gatului dar
niciodata in acelasi timp. Aceasta etapa poate fi executata
simultan cu verificarea respiratiei, de asemenea timp de 5-10
secunde.
Verificarea pulsului la nou-nascuti.
 Salvatorul cauta semnele unei circulatii cum
ar fii: miscari, tuse, respiratii;
 Verificarea pulsului se face la nivelul arterei
brahiale;
 Verificarea sa nu dureze mai mult de 10 sec.

Tehnica masajului cardiac extern. Cu victima asezata pe spate pe un plan dur se


localizeaza punctul de compresie situat la jumatatea sternului, dupa care se aseza podul palmei,
iar cealalta mana peste mana situata pe stern fara ca degetele
sa se sprijine pe torace. Cu coatele intinse, cu bratele
perpendicular pe stern, linia umerilor sa fie paralela cu linia
longitudinala a pacientului se fac compresiunile astfel incat
sa se infunde sternul cu o adancime de aproximativ 4-5 cm
(numarand cu voce tare, si 1 si 2 si 3 si 4 si 5''). Frecventa
compresiunilor externe trebuie sa fie de 100/min.
Resuscitare numai prin compresiuni toracice: Cand salvatorul nu doreste sau este in
imposibilitate de administra ventilatii gura la gura. Compresiunile vor fi aplicate fara
intrerupere cu o frecventa de 100/minut. Resuscitarea de baza va fi intrerupta pentru reevaluarea
victimei numai daca aceasta va prezenta respiratii normale.
Se continua resuscitarea pana:
 Soseste ajutorul calificat si preia manevrele de resuscitare;
 Victima are semne vitale;
 Salvatorul se epuizeaza.

9|P age
Dezobstructia cailor aeriene superioare. Obstructia
cailor aeriene inseamna blocarea cailor aeriene superioare cu un
bol alimentar sau un corp strain, victima se va sufoca.
Importanta managementului cailor aeriene:
 Obstructia cailor aeriene este cel mai rapid "ucigas" al
pacientului;
 Managementul cailor aeriene este intotdeauna primul pas in asistenta pacientului.
Obstructia cailor aeriene poate fi:
 partiala, medie;
 completa, severa.
Daca victima este constienta va indica acest lucru prin semnul ''universal'' de detresa
respiratorie, prinderea gatului cu o mana sau cu ambele maini.

Obstructie medie, partiala, incompleta pacientul poate fi:


 constient, tuseste eficient si prezinta respiratie suieratoare
intre accesele de tuse;
 victima va fi incurajata sa tuseasca;
 victima va fi monitorizata in permanenta pentru ca
obstructia partiala, medie poate devenii obstructie totala, severa
in orice moment.

Obstructie severa, totala, completa:


 se aplica cinci lovituri interscapulare;
 se va verifica obtinerea dezobstructiei dupa fiecare lovitura;
 daca nu s-a obtinut dezobstructia prin lovituri interscapulare vor fi efectuate 5
compresiuni abdominale.
Obstructia severa a cailor aeriene superioare se face prin 5 lovituri interscapulare.
Se va verifica obtinerea dezobstructiei dupa fiecare lovitura. Daca aceasta nu da rezultate
va trebui aplicata manevra Heimlich; se aplica atunci cand obstructia devine completa.

10 | P a g e
Salvatorul se apropie de victima din spate, il cuprinde pe sub brate, indeparteaza picioarele,
aseaza o mana la mijlocul distantei dintre ombilic si apendicele xifoid, cu cealalta mana ii
prinde mana inclestata si face miscari bruste inauntru si in sus.

Aceste miscari vor comprima diafragmul care la randul lui va comprima plamanii si
presiunea creata in bronhii va arunca corpul strain in cavitatea bucala. Se fac aceste miscari
pana se elibereaza caile aeriene. Curatarea digitala a cavitatii bucale se va efectua numai pentru
indepartarea corpilor straini solizi, vizibili.

Daca victima devine inconstienta, se intinde pe pamant si se aseaza podul palmei la


mijlocul distantei dintre ombilic si apendicele xifoid, iar cealalta mana peste aceasta si se fac
compresiuni cu miscari bruste in adancime si in sus.
Aceste miscari se repeta de 4-5 ori dupa care se intoarce capul victimei intr-o parte, se
verifica cavitatea bucala a acesteia pentru a indeparta bolul alimentar sau corpul strain. Daca
acesta nu este vizibil, se aplica din nou. In caz de insucces se repeta manevra Heimlich pana
cand caile aeriene vor fi libere.

11 | P a g e
Cea mai numeroasa grupa de traume in rezultatul calamitatilor, accidentelor, o
constituie fracturile. Fracturile sunt leziuni ce apar in urma actiunii unui traumatism puternic
asupra osului, constand in intreruperea continuitatii acestuia. In functie de modul de actiune a
agentului vulnerant, de intensitatea lui fracturile pot fi de mai multe feluri:
 fracturi inchise - tegumentele in jurul focarului de fractura sunt intacte;
 fracturi deschise - focarul de fractura comunica cu exteriorul printr-o plaga;
 fracturi directe in care agentul traumatizant actioneaza chiar la locul de producere a
fracturii;
 fracturi indirecte - traiectul de fractura apare la distanta de la locul de actiune al
agentului vulnerant.
Fractura indirecta se poate produce prin:
 flexie. Agentul agresor actioneaza asupra unei extremitati a osului, cealalta extremitate
fiind fixata; osul se rupe acolo unde curbura este mai mare (de exemplu, fractura de
clavicula prin caderea pe umar, fractura gatului femurului prin cadere pe genunchi etc.);
 rasucire. In general, in aceasta categorie se incadreaza accidentele provocate de
prinderea hainelor sau membrelor de o masina, banda, agregat, fapt care duce la ruperea
oaselor la distanta prin fracturi spiroide (de exemplu, fractura coapsei prin rotirea
violenta a corpului, in timp ce piciorul este blocat pe sol);
 tractiune. Un segment de membrana este prins si atarna sau este tras de un agregat
producandu-se si o mica rotatie;
 presiune. Cele mai frecvente fracturi prin presume se produc prin caderi de la inaltime:
fracturi de calcai, genunchi, sold si coloana vertebrala in cazul caderilor in picioare;
fracturi de antebrat, brat si clavicula in caderile pe palme sau pe cot.

In raport cu pozitia fragmentelor osoase (ramase sau nu in contact) fracturile complete pot fi:
o cu deplasare (mai grave). Deplasarea fragmentelor osoase se poate produce de-a
lungul, de-a curmezisul osului sau capetele oaselor se incaleca;
o fara deplasare (mai putin grave).

12 | P a g e
Fracturile mai pot fi clasificate in complete si incomplete. Fracturile complete intereseaza
osul pe toata grosimea sa, avand forme variabile: de-a curmezisul, piezisa, spiralata.

Fracturile mai pot fi:


 inchise, cand cel putin pielea a ramas intacta;
 deschise, cand s-a produs si o plaga prin care focarul de fractura comunica cu
exteriorul.
Fracturile deschise sunt mai grave, ele fiind insotite de hemoragii (uneori foarte
importante) si putand fi complicate cu infectii.
Semne de probabilitate:
 Durerea si sensibilitatea dureroasa sunt maxime la locul fracturii, cu ocazia miscarii sau
palparii portiunii ranite; trebuie avut in vedere faptul ca si o simpla contuzie musculara
poate provoca durere.
 Deformarea regiunii traumatizate este un semn de fractura, dar si hematomul si luxatia
pot deforma zona afectata.
 Impotenta functionala, pierderea functiunii sau imposibilitatea efectuarii miscarii partii
ranite este intotdeauna prezenta ca urmare a durerii si deformarii (uneori lipsa miscarii
nu este decat un act de aparare impotriva durerii).
 Scurtarea membrului fracturat (prin deplasarea pe verticala a fragmentelor osoase)
poate fi un semn pretios, dar el poate aparea si in luxatie.
 Echimoza apare mai tarziu si uneori la distanta de locul fracturii si indica difuzarea
sangelui din focarul de fractura in straturile pielii. Acest semn poate aparea si dupa o
contuzie simpla.
Semne de certitudine (semne sigure):
 mobilitate anormala in focar;
 perceperea palpatorie de crepitatii osoase;
 netransmiterea miscarilor distal de focarul de fractura;
 intreruperea evidenta ( la inspectie sau palpare ) a continuitatii osoase.
Fracturile se pot insoti de o serie de complicatii:
 transformarea unei fracturi inchise intr-o fractura deschisa;
 lezarea vaselor sau a nervilor aflate in vecinatate;
 infectia focarului de fractura.

13 | P a g e
Imobilizarea provizorie a fracturilor se face in scopul impiedicarii miscarilor
fragmentelor osoase fracturate, pentru evitarea complicatiilor care pot fi provocate prin
miscarea unui fragment osos.
Mijloacele de imobilizare sunt atelele speciale sau cele improvizate, de lungimi si latimi
variabile, in functie de regiunile la nivelul carora se aplica. Pentru a avea siguranta ca fractura
nu se deplaseaza nici longitudinal si nici lateral imobilizarea trebuie sa cuprinda in mod
obligatoriu articulatiile situate deasupra si dedesubtul focarului de fractura.
Inainte de imobilizare se efectueaza o tractiune usoara, nedureroasa a segmentului in ax.
Acest lucru este valabil numai in cazul fracturilor inchise. Fracturile deschise se imobilizeaza in
pozitia gasita, dupa pansarea plagii de la acel nivel, fara a tenta reducerea lor prin tractiune.
Tipuri de atele speciale:
 atele Kramer (confectionate din sarma);
 atele pneumatice (gonflabile);
 atele vacuum.

Atele improvizate: din scandura, crengi de copac. Atelele se invelesc in vata (sau alte
materiale moi) pentru a nu leza pielea, a nu stanjeni circulatia sau a nu mari durerea. Acolo unde
atela nu se poate mula exact pe regiunea imobilizata, golurile se umplu cu vata.
Ce nu trebuie facut:
o Nu trebuie sa se actioneze brutal sau sa i se impuna victimei mișcari inutile.
o Victima nu trebuie ridicata in picioare sau transportata inainte de imobilizarea
fracturii, pentru ca toate acestea pot sa provoace complicatii:
 accentuarea durerii (cauza a șocului);
 deplasarea fragmentelor osoase uneori ascutite și taioase care distrug mușchi, vase de
sange sau nervi provocand hemoragii sau paralizii;
 transformarea fracturii inchise intr-una deschisa, ceea ce implica, de asemenea, o serie
de complicatii.
Imobilizarea fracturii trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
 Trebuie sa cuprinda doua articulatii (incheieturi): cea de deasupra și cea de dedesubtul
focarului de fractura (proximal și distal).
 La membre, atelele se pun de o parte și de alta a focarului de fractura (sau membrul se
așeaza ȋntr-o gutiera speciala).

14 | P a g e
 Atelele se invelesc in vata (sau alte materiale moi) pentru a nu leza pielea, a nu stanjeni
circulatia sau a nu mari durerea.
 Se evita aplicarea atelelor pe locul unde osul vine in contact direct cu pielea (fata
anterointerna a gambei, de pilda).
 Acolo unde atela nu se poate mula exact pe regiunea imobilizata, golurile se umplu cu
vata.
 Se trage apoi o fașa, la inceput circulara, apoi șerpuitoare, in jurul atelelor și membrului
fracturat, obtinand astfel o imobilizare provizorie (imobilizarea de durata - in aparat
gipsal - urmand sa se faca la un serviciu medical de specialitate).
 Trebuie sa se aiba in vedere ca fașa prea stransa stanjenește circulatia sangelui și
accentueaza durerea, iar fașa prea larga este egala cu lipsa imobilizarii.
 Orice accentuare a durerii indica agravarea situajiei și necesita controlarea pozitiei
membrelor, a bandajelor și nodurilor și a circulației sangelui la extremitati. Nodurile de
la materialul utilizat pentru fixarea atelelor vor fl facute peste atela și nu pe zona
descoperita deoarece pot provoca compresiuni dureroase pe tegumente.
 Cel puțin doua persoane trebuie sa conlucreze la efectuarea imobilizarii. Una ridica
membrul fracturat cu o mana, in timp ce cu palma cealalta sprijinǎ locul fracturii iar
cealalta persoana aplicǎ atelele și trage fașa.

Fracturile claviculei se produc mai frecvent prin traumatisme indirecte si mai rar
directe, sediul de predilectie constituindu-l zona medie a claviculei. O cadere pe mana intinsa
sau o lovitura in zona umarului, de exemplu, exercita o forta indirecta asupra claviculei,
producand ruperea sa. Pozitia in care trebuie sa se efectueze imobilizarea provizorie este cu
cotul de partea bolnava impins catre spate si in sus.
Un semn important este ca victima este adusa in fata. Ȋn acest caz, este foarte important
ca victima sa stea cu spatele drept si coatele trase in spate. Pentru
a imobiliza acest tip de fractura, puteti folosi o umbrela, o coada
de matura sau de mop. Trageti in spate coatele victimei si fixati
umbrela intre brate si spate.

15 | P a g e
Primul ajutor:
 Sprijiniti bratul pe partea ranita intr-un bandaj tubular pentru a-i transfera greutatea pe
partea neranita.
 Asigurati bratul sprijinit pe corp cu un bandaj peste cel tubular, incepand cu punctul
median al cotului și legandu-1 pe partea opusa a corpului.

16 | P a g e
Fracturile scapulei sunt relativ rare, reprezentand procentual 1% din toate fracturile si
3%-5% din toate fracturile centurii scapulare. Raritatea fracturilor scapulei se datoreaza
tesuturilor moi care invelesc acest os. Un alt motiv este reprezentat de mobilitatea articulatiei
gleno-humerale si a altor articulatii ce alcatuiesc centura scapulara (sterno-claviculara, interfata
scapulo-toracica).
Fracturile glenoidale si de corp scapular sunt tipic secundare unor traumatisme puternice
si sunt foarte comune tinerilor si barbatilor de varsta adulta. 19% dintre pacientii cu fractura de
scapula au si alte leziuni asociate (adesea datorita celorlalte leziuni, fractura de scapula poate sa
treaca neobservata).
Goss a descris un inel (SSSC – Complexul suspensor al zonei superioare a umarului).
Acesta este alcatuit din: clavicula, ligamentele acromio-claviculare, acromion, procesul
coracoid si ligamentele coraco-claviculare.
Traumele relativ minore pot sa duca la aparitia unei
intreruperi simple a inelului, aceasta leziune fiind considerata
stabila. Daca sunt implicate doua leziuni ale acestui inel
(“intrerupere dubla”), acesta poate sa devina instabil. Un exemplu ar
fi urmatoarea fractura: colul scapulei si treimea mijlocie a claviculei,
mai exact sindromul de “floating shoulder”.

17 | P a g e
Examinarea fizica scoate in evidenta umarul aplatizat, daca fractura implica spina
scapulara sau acromionul. La palparea tesuturilor moi apare durere si sensibilitate locala. Pozitia
tipica in adductie a bratului si miscarile incomplete datorita durerii sunt semne diagnostice
importante. Diagnosticul de certitudine se pune pe baza examenului radiologic si prin Computer
Tomograf. Tratamentul de electie este cel ortopedic prin imobilizare in bandaj Dessault pentru
21-30zile, urmat de kinetoterapie.

Decizia unei interventii chirurgicale este bazata pe gradul de deplasare.

Primul ajutor:
 Sprijiniti bratul pe partea ranita intr-un bandaj tubular Saint John pentru a-i transfera
greutatea pe partea neranita.
 Sprijiniti suplimentar bratul pe piept, asigurandu-1 cu un bandaj lat, plasat peste cel
tubular.

Fracturile humerusului (bratului) se


produc mai frecvent prin traumatism direct. La
imobilizarea fracturii drept atela putem folosi chiar
toracele de care se fixeaza segmentul fracturat cu
ajutorul unei esarfe.

18 | P a g e
Imobilizarea fracturii de humerus se mai poate realiza cu ajutorul atelelor de lemn:
 Se pune o atela in axila (subsuoara) care va depasi in jos linia cotului;
 Cea de a doua atela va fi fixata in partea externa, depasind linia umarului si cotului;
 Se rigidizeaza cele doua atele cu ajutorul a doua fesi amplasate spre extremitati;
 Se sustine bratul impreuna cu antebratul indoit la 90° cu ajutorul unei esarfe, de gat sau
se fixeaza de torace cu ajutorul a 2-3 fesi ori cu o bucata de panza.
In cazul fracturilor localizate la partea distala (in apropiere de cot), care se manifesta prin
tumefiere accentuata a cotului, cea mai buna imobilizare se asigura printr-o atela de sarma care
poate fi modelata in unghi drept la nivelul cotului.

Fracturǎ supracondilianǎ Bandaj Dessault

19 | P a g e
Antebratul indoit la 90° se fixeaza cu ajutorul unui bandaj triunghiular de panza ale carui capete
se leaga dupa gat.

Fracturile antebratului se produc


mai frecvent prin traumatism direct.
Fracturile de antebrat pot implica fie
radiusul, fie cubitusul sau ambele oase si
pot include si articulatia cotului sau
incheietura mainii (pumnului).
Fractura capatului distal (inferior) al
radiusului (numita fractura lui Colles)
deformeaza incheietura mainii ca o furculita
rasturnata.
Acest tip de fractura este mai frecventa si se produce ca urmare a sprijinirii pe mana in
momentul unei caderi, alunecari etc.

20 | P a g e
FRACTURA POUTEAU-COLLES

Imobilizarea fracturii se poate face cu oricare tip de atela speciala sau folosind atele
improvizate. Imobilizarea se poate realiza si cu ajutorul a doua atele de lemn care cuprind si
articulatiile cotului si pumnului.

Primul ajutor pentru fracturile situate ȋn lungul cubitusului sau radiusului cer ca
salvatorul sa procedeze astfel:
 Liniștiti victima și sprijiniti antebratul și incheietura mainii printr-o tracțiune ușoara și
plasarea in cea mai confortabila pozitie și cu palma in jos;
 Imobilizati antebratul și incheietura mainii pe o atela cu fașa, plasata pe partea palmara a
antebratului și intinsa de la cot pana la baza degetelor;
 Asigurati atela la brat prin bandaje inguste, unul mai sus (proximal) și altul mai jos
(distal) de fracturǎ;
 Plasati antebratul cu atelǎ peste piept, cu mana ușor mai ridicata și sprijiniji-l cu o eșarfa
de gat;
 Controlati circulația sanguina.

21 | P a g e
Fracturile deschise trebuie acoperite cu cel mai curat material avut la dispoziţie.
Fracturile localizate la incheietura mainii se vor
imobiliza fara tracțiune, pe o atela cu fașǎ, care trebuie
mulata pe forma incheieturii și a mainii.

Fracturile oaselor mainii se imobilizeaza pe fata

palmara de la cot la degete. Daca degetele sunt zdrobite,


se aseaza pansament moale intre degete.

Fracturile membrului inferior. Femurul poate fi


rupt ȋn orice loc pe lungimea sa. Fracturile capatului
superior al femurului (gatul, colul femurului) sunt
calificate ca fracturi de șold și apar, cel mai frecvent, la
persoanele mai varstnice.
Fracturile femurului se produc prin traumatism
direct sau indirect. Fracturile pe lungimea femurului (diafizei) sunt usor de
diagnosticat din cauza scurtarii coapsei, deformarii marcate si a durerii intense. Asemenea
fracturi sunt cauzate de o forta mare. Pentru imobilizare se folosesc doua atele inegale. Atela
mai lunga se aplica pe fata laterala externa a membrului inferior si se intinde de deasupra
oaselor bazinului pana la calcai. Atela mai scurta se aplica pe partea interna si se intinde de la
regiunea inghinala pana la calcai.
Actionati dupa cum urmeaza:
 Liniștiti accidentatul și sprijiniti-i
piciorul, tragand cu grija dar ferm de
laba piciorului, pastrand varfurile
labelor și rotulele indreptate ȋn sus și

22 | P a g e
mentinand tractiunea pana la imobilizarea
completa.
 Plasati feși sau o patura rulata intre
picioare și aduceti piciorul sanatos langa
cel ranit.
 Asigurati pozitia alaturata a picioarelor cu cinci
bandaje late, primul de forma cifrei 8, la glezne,
apoi mai sus și mai jos de fractura, urmatorul la
genunchi și, ȋn fine, la gambe.
Daca victima trebuie sǎ fie mișcata și transportul la
institutia medicala va fi lung și dificil, atunci trebuie
aplicatǎ o atela lunga de-a lungul corpului pe partea ranita.
Asigurați atela cu bandaje din partea superioarǎ a corpului panǎ la picioare, in
succesiunea urmatoare:
 la piept (torace) mai jos de subsuoara;
 la pelvis (bazin) in linie cu șoldul;
 la glezne și labe de forma cifrei 8, pentru a include
atela;
 la coapse, mai sus și mai jos de fracturǎ;
 la genunchi;
 la gambe.
In anumite cazuri, poate fi omis un bandaj pentru a evita presiunea pe zona fracturii.

In zona genunchiului pot aparea fracturi la capatul distal (inferior) al femurului, la


capatul proximal (superior) al tibiei sau la rotula. Astfel de fracturi se produc de obicei prin
aplicarea directa a fortei dar si contractiile musculare puternice pot determina fracturarea
rotulei. Exista o deformare marcata a genunchiului si durere severa, compresia arterei principale
a gambei poate diminua circulatia sangelui la gamba si la laba piciorului. Cand femurul este
fracturat in apropierea genunchiului imobilizarea se poate realiza folosind o singura atela trecute
prin partea din spate a membrului din regiunea fesiera pana la calcai. La imobilizarea
genunchiului, care nu poate fi imobilizat in pozitie dreapta, se folosesc perne sau paturi.

23 | P a g e
Fractura de rotula se produce prin cadere in
genunchi, se imobilizeaza in atele posterioare.
Fracturile genunchiului se imobilizeaza cu
ajutorul unei singure atele care se intinde de la
portiunea superioara a coapsei pana la calcai.
Primul ajutor pentru fracturi ȋn zona
genunchiului implica urmatoarele manevre:
 Sprijiniți piciorul ranit, realiniindu-l cu grija, numai in masura in care nu accentuati
durerea.
 Nu utilizați tractiunea.
 Imobilizati piciorul pe o atela suficient de lunga pentru a se intinde de la bazin pana
dincolo de calcai, cu infǎșare sub scobiturile naturale la genunchi și glezna.
 Asigurati atela cu bandaje de forma cifrei 8 in jurul
șoldurilor și la capǎtul superior al atelei și un bandaj lat in jurul
gambei și atelei.
 Sprijiniti membrul cu atela ȋntr-o pozitie ușor ridicata.
 Controlați circulatia sangelui la laba piciorului.

Fracturile de tibie si/ sau peroneu - fracturile de gamba


implicand unul sau ambele oase se intalnesc frecvent in sport dar ele se pot produce si la locul
de munca. Fracturile capetelor distale (inferioare) ale acestor
oase pot fi confundate cu glezna luxata. In plus fata de semnele
si simptomele generale, la fracturile gambei pot aparea
deformari accentuate, strambarea sau rotirea gambei.

24 | P a g e
Fracturile gambei sunt foarte frecvente iar imobilizarea poate fi facuta cu orice tip de atela.
Membrele inferioare pot fi imobilizate membru la membru.

Pentru imobilizare este necesar de exclus mişcările în articulaţiile gambei, genunchiului


şi ale şoldului. Pentru aceasta se folosesc câteva atele de sârmă sau placaj: două atele se leagă
împreună ca să cuprindă porţiunea de la fosa axilară până la talpă, fiind îndoite sub un unghi
drept.
Lungimea atelei a doua, trebuie să fie de la pliul fesier până la vârful degetelor piciorului;
ea, de asemenea, se îndoaie sub un unghi drept. Pe suprafaţa medială a femurului se aplică încă
o atelă de la perineu până la talpă.

25 | P a g e
Imobilizarea cu atela ''naturala''. Daca piciorul valid este utilizat ca atela, se pozitioneaza
la inceput bandajele sub piciorul ranit, apoi se aseaza fasa de-a lungul piciorului. Se aduce
piciorul valid langa cel ranit si se infasa ambele picioare impreuna.
Imobilizarea cu doua atele. In acest caz imobilizarea persoanei trebuie sa fie realizata cu
atele pe ambele laturi ale piciorului ranit, astfel:
 Liniștiti victima și sprijiniti piciorul, aplicand și menținand tractiunea pana la
imobilizarea completa.
 Plasati cinci bandaje sub picior, utilizand
scobiturile naturale de la genunchi și gleznǎ.
Largiti bandajele in pozitia de la coapsa,
genunchi și gleznǎ și strangeti bandajele mai
sus și mai jos de locul fracturii.
 Plasați feși de-a lungul piciorului pentru a
umple golurile naturale de la genunchi și
glezna.
 Asigurati atelele pe ambele laturi ale piciorului cu bandaje la coapsa și glezna, ȋn
vecinǎtatea genunchiului și, ȋn fine, mai sus și mai jos de fractura.

1) NU se va incerca reducerea fracturii (repunerea in pozitie normala a


fragmentelor osoase) in cazul fracturilor cu
deplasare: aceasta ar putea provoca leziuni
suplimentare, vasculare sau nervoase.
2) Se va limita la minim manevrarea zonei cu
fractura inainte de imobilizare: daca este
nevoie de scoaterea hainelor acestea se vor
taia.

26 | P a g e
Fracturile gleznei pot fi produse printr-o lovitura
violenta sau o rotire puternica și pot implica tibia sau
peroneul sau ambele oase. O fracturǎ la glezna poate fi
confundata cu o luxație. Sunt prezente durerea,
umflarea și deformarea zonei.

In caz de nesiguranta tratati traumatismul ca pe o fractura !

Pentru a acorda primul ajutor in cazul unui traumatism al gleznei procedati astfel:
 Imobilizati glezna cu o perna sau cu o patura mica bine fixata.
 Pentru a ajuta la reducerea umflaturii, puneti o compresa rece sau o punga cu gheata.
 Incaltamintea poate ajuta la imobilizarea gleznei, dar slabiti șireturile, pentru a preveni
constrictia vaselor de sange ca rezultat al umflarii care apare in aceste situatii.
 Dacǎ ranile gleznei necesita pansamente, indepǎrtati ȋncaltamintea.

Fractura a oaselor labei piciorului: se folosesc 3 atele, una sub talpa si 2 de o parte si de
alta a gambei, care se fixeaza cu tifon pentru a imobiliza talpa in pozitie normala (unghi de 90
de grade intre gamba si talpa).
Actionati astfel:
 Daca sunt prezente rani, ȋndepartati ȋncaltamintea, pentru a permite aplicarea
pansamentelor și a bandajelor.
 Daca nu exista rani, lǎsati incaltamintea pe picior pentru a contribui la imobilizare, dar
slǎbiti șireturile, pentru a evita vasoconstrictia cauzata de umflarea zonei.
 Imobilizati laba piciorului folosind o atela ȋnfǎșata, o perna mica, o patura stransa ȋn
jurul labei sau incaltamintea, asigurata cu bandaje.

27 | P a g e
 Asigurati atela sau incaltǎmintea cu un bandaj ȋn forma cifrei 8
dupa cum urmeaza: plasati centrul unui bandaj lat pe talpa;
traversati scobitura piciorului și purtati capetele prin spatele
gleznei, apoi treceti-le peste scobitura labei și ȋnapoi pe sub talpa
ghetei; legati capetele peste atelǎ sau peste talpa ghetei.
 Ridicati laba piciorului la 15-30 cm și sprijiniti-o intr-o pozitie
confortabila.
 Transportati victima la spital pe targa.

Fracturile degetelor piciorului - se imobilizeaza legand degetul accidentat de un deget


vecin sanatos. Daca este fracturat degetul mare imobilizarea se face ca pentru laba piciorului.

Fracturile de coaste se recunosc prin durerile la nivelul zonei fracturate, care se


accentueaza la miscarile respiratorii si la tuse. Daca este ranit si plamanul, accidentatul poate
expectora saliva cu sange. In aceasta situatie accidentatul se aseaza in pozitie semisezanda pe
partea ranita si se transporta. Daca ranitul nu expectoreaza sange, se poate face un bandaj al
toracelui.

28 | P a g e
Fracturile costale nu se imobilizeaza. Exceptie situatia voletului costal. Voletul costal
este minimum dubla fractura la doua coaste invecinate. Imobilizarea se face prin infundarea
zonei respective impiedicand astfel miscarile segmentelor la acest nivel.
Semnele si simptomele constau in dificultatea respiratiei, miscarea paradoxala a
segmentului (in inspir cand toracele se destinde fragmentul se infunda; la expir cand toracele se
micsoreaza fragmentul se deplaseaza spre exterior), durere, cianoza.

Palparea arcurilor costale pune cu usurinta


în evidenta durerea provocata în focarul de
fractura, precum si crepitatiile osoase. Fractura de
coasta în sine nu pune în pericol viata. De aceea
trebuie cautate leziunile asociate de organe
interne. In fracturile coastelor inferioare (8-12)
pot coexista rupturi de splina, ficat sau rinichi.

29 | P a g e
In fracturile primelor 2 coaste (care sunt rezistente
si bine protejate) probabilitatea existentei unor leziuni
vasculare grave este foarte mare. Astfel de leziuni se
asociaza adesea cu contuzie pulmonara, pneumotorax sau
hemotorax.
In cazurile usoare, cand una sau numai cateva
coaste au fost fracturate, ranitul prezinta o durere vie, bine
localizata, sau in centura, de-a lungul arcurilor costale si care este exagerata de miscarile
respiratorii, de tuse si stranut. Durerea este insotita de o dispnee cu respiratii scurte, superficiale.
La examenul local, regiunea poate prezenta o usoara tumefiere prin revarsarea de singe
in tesuturi si prin edemul local. De asemenea, putem observa o diminuare a expansiunii toracice
de partea lezata. La o palpare atenta, pe masura ce ne apropiem de sediul fracturii si urmarind
arcul costal dinapoi inainte, se constata intensificarea durerii si uneori o fina crepitatie osoasa.
In cazurile grave de fracturi pluricostale sau in
volet, ranitul prezinta o stare de soc, mai mult sau mai
putin grava. Prin lezarea pleurei si a plamanului apare
sputa hemoptoica si semnele unui hemotorace sau
hemopneumotorace. Local poate exista o deformatie mai
mult sau mai putin pronuntata a cutiei toracice, cu
infundare inspiratorie a voletului costal, crepitatii si emfizem subcutanat.
Diagnosticul se bazeaza pe datele clinice si radiologice. Radiografia va preciza numarul
coastelor fracturate, sediul liniilor de fractura, precum si deplasarea fragmentelor osoase.
Concomitent, ea pune in evidenta eventualele colectii gazoase sau lichidiene din cavitatea
pleurala.
Conduita de urgență constă în:
 Securizarea ariei de la locul accidentului;
 Verificarea stării de conștiență;
 Poziţia semişezândă (dacă această poziţie este permisă de starea generală a pacientului) -
asigură o mai bună ventilaţie pulmonară;

30 | P a g e
 Fixarea externă a voletului cu comprese sterile fie prin compresiune manuală, fie cu feşi
rulate (mănunchi de comprese) aplicate pe volet. Totul se fixează apoi cu benzi de
leucoplast care să prindă numai hemitoracele corespunzător.

Imobilizarea fracturilor costale prin bandaje toracice circulare este contraindicată,


pentru că reduce capacitatea de expansiune a hemitoracelui sănătos, ceea ce duce repede
la insuficienă respiratorie acută, prin reducerea câmpului de hematoză. Dacă bandajarea este
prea strânsă, poate îndrepta vârful ascuţit al coastei fracturate către pleură, pe care o poate leza.

Pneumotorace deschis

Fracturile coloanei vertebrale prezinta ca maduva spinarii, ce trece prin canalul osos,
sa fie ranita sau sectionata in timpul accidentului sau in timpul unei manipulari gresite. Se vor
evita orice miscari inutile si mai ales grava eroare de a ridica bolnavul in picioare, orice
manevra de prim ajutor se face cu prudenta, pastrand un ax perfect intre cap, gat si trunchi.
Fracturile de coloana vertebrala se produc la persoanele ce cad de la inaltime, la
persoanele aruncate din vehicul ( folosirea centurii de siguranta face
posibila evitarea totala a acestui tip de leziuni). Cand fractura este fara
sectionarea maduvei, ranitul simte o durere vie la palpare in regiunea
fracturii, apare invinetirea, deformarea regiunii. Accidentatul are
dificulatate in miscarea membrelor inferioare, are senzatii anormale
de descarcari electrice, cald sau rece, furnicaturi, diminuarea
sensibilitatii.

31 | P a g e
Cand fractura se insoteste de sectionarea maduvei spinarii, membrele inferioare sunt fara
sensibilitate sau sunt paralizate. Accidentatul poate pierde urina si fecale.

Masuri de prim ajutor: imobilizarea pe un plan tare, pe spate (targa de lemn, scandura
lata, usa). Cele mai frecvente fracturi sunt cele ale coloanei cervicale. Acestea prezinta marele
pericol al provocarii mortii instantanee. Uneori nu se poate pune in evidenta la locul
accidentului niciun semn evocator de fractura. Fractura trebuie mai ales suspectata in
accidentele rutiere.
Alteori se poate gasi unul sau mai multe din semnele urmatoare: durere in dreptul cefei,
pozitia capului intors intr-o parte. Uneori accidentatul isi sustine singur capul, dar are
dificultate in miscarea degetelor, senzatie de furnicaturi, descarcari electrice in membrul
superior, piederea temporara a constientei. In acest caz imobilizarea se face cu ajutorul gulerelor
cervicale.

32 | P a g e
Fracturile de pelvis sunt produse, de obicei, de o zdrobire directa sau de o cadere si pot
include raniri ale organelor din zona pelviana, in special ale vezicii urinare si uretrei.
O victima cu pelvisul fracturat simte dureri in solduri, ceea ce o poate impiedica sa stea
in picioare sau sa mearga.
Odata depistata fractura la acest nivel pacientul ramane nemiscat, nu se mai permite
mobilizarea lui si se tine pe un plan dur in pozitie culcat pe spate.

 Plasati o fașǎ moale intre picioare.


 Aplicati un bandaj in 8 ȋn jurul gleznelor și labelor picioarelor.

33 | P a g e
 Aplicați doua bandaje late, suprapuse pe jumatate in jurul pelvisului. Legati ușor sau
fixati bandajul cu un ac de siguranta pe partea neranitǎ și sprijiniti in ambele parti ale
bazinului saci cu nisip sau alte greutați, pentru a-l imobiliza. Daca victima se plange de
disconfort, atunci largiti bandajele sau indepartati- le.
 Aplicati un bandaj lat in jurul genunchilor.
 Plasați victima pe o scandura spinala lunga, cu feși, folosind manevra de rostogolire
și transportati-o pentru ajutor medical.

Degajarea pacientului traumatizat. La locul accidentului se face doar in scopul prevenirii


pericolului iminent care poate sa apara. Urmatoarele situatii pot impune degajarea pacientului:
 pacientul se afla intr-o incapere cu fum sau foc;
 pacientul se afla intr-o masina instabila, ce urmeaza a se rasturna;
 pacientul se afla intr-o masina cu pericol iminent de explozie.
Inainte de a incepe degajarea victimei se verifica sa nu fie prinse picioarele pacientului
de pedale, se desface centura de siguranta.

Salvatorul introduce o mana sub bratul victimei si va mentine capul in ax, iar cealalta
mana se introduce prin spatele victimei, se agata de cureaua victimei si cu miscari usoare se

34 | P a g e
incearca scoaterea ei din autoturism, avand permanent grija de mentinerea capului imobilizat de
umarul salvatorului.
Odata scoasa din masina, asezarea victimei pe sol impune de asemenea respectarea
anumitor reguli cu foarte mare strictete si anume: capul va fi mentinut in permanenta in ax. In
cazul in care victima este gasita culcata pe burta, examinarea nu se poate face decat dupa
asezarea lui in decubit dorsal (culcat pe spate). Pentru acest lucru este nevoie de minimum trei
persoane.
Unul dintre salvatori se aseaza la capul victimei, il v-a pune in ax si il v-a imobiliza
comandand intreaga operatiune de intoarcere. Ceilalti salvatori se vor aseza lateral de victima,
cat mai aproape de ea, ridicand bratul dinspre salvatori in sus, langa capul victimei. La comanda
celui aflat la cap, toti salvatorii vor efectua intoarcerea in acelasi timp, mentinand in permanenta
coloana pacientului in ax.

Mobilizarea si transportul politraumatizatului. Transportul politraumatizatului


cuprinde totalitatea manevrelor care se executa de la scoaterea victimei de la locul accidentului
pana la asezarea sa pe un pat de spital.
Mobilizarea si transportul victimei se face numai dupa ce s-au acordat primele masuri de
prim ajutor: stabilizarea functiilor cardio-vasculare, oprirea hemoragiilor, imobilizarea zonelor

35 | P a g e
de fractura, pansarea plagilor etc. In cazul in care sunt mai multe victime se va face triajul
acestora in functie de gravitatea leziunilor si de necesitatea unor acte medicale urgente.

Mobilizarea. Apucarea victimei si asezarea pe targa trebuie sa se faca in asa fel incat sa
nu flecteze corpul, pastrand pozitia dreapta pe cat posibil. Asezarea pacientului pe targa
necesita, in mod ideal 4 persoane: unul care imobilizeaza capul victimei, alti 2 care sustin
trunchiul si membrele inferioare si al 4-lea care impinge targa sub victima cand ceilalti 3 intorc
victima lateral.
Alte tehnici de ridicare de la sol si asezare pe targa sau brancard, sunt:
 tehnica "cules" - 3 salvatori: introduc mainile sub corpul victimei, unul la nivelul
capului si toracelui, altul la nivelul bazinului si al treliea la nivelul membrelor
inferioare;
 tehnica "puntii olandeze" - 4 salvatori: doi salvatori in pozitie calare deasupra
victimei introduc mainile sub corpul victimei dintr-o parte si din cealalta, unul
sub membrele inferioare iar al doilea sub torace; al treilea salvator calare,
deasupra targii si cu fata la ceilalti doi salvatori, introduce mainile sub umerii
victimei, paralel cu bratele acesteia in timp ce al patrulea sustine cu o mana ceafa
victimei;

36 | P a g e
 tehnica "mainilor alternate" - 4 salvatori: introduc mainilesub corpul victimei
alternand o mana de la unul si una de la altul.
 Pozitia pe targa a victimei, trebuie sa previna aparitia unor noi leziuni sa
complicatii. Pacientii inconstienti sau cu traume cerebrale, se vor transporta
culcati pe o parte, pentru a preveni asfixia prin caderea limbii sau voma.

Ideal ar fi ca fiecare victima sa fie transportata de catre 3-4 persoane. Transportul se face
cu brancardul sau targa standard, care poate fi purtata de 2 sau 4 salvatori. Acestia trebuie sa
inainteze cat mai lin, purtand intodeauna brancarda cu capul victimei inainte.
In cazul in care trebuie sa treaca peste obstacole sau sa urce pante, brancarda trebuie
mentinutra in pozitie orizontala.

37 | P a g e
La nevoie, poate fi improvizata o targa din crengi, bete, schiuri, scanduri cu haine,
cearsafuri, plapume, panza etc. Cel mai simplu, se confectioneaza din 2 bare de lemn pe care se
infasoara un pled care se fixeaza apoi cu ace de siguranta sau trecand barele de lemn printr-o
haina incheiata.

In lipsa altor mijloace, victima poate fi transportata:


 in brate, ca pe un copil: salvatorul tine victima in brate, cu o mina sprijinind-o de
spate si cu alta sub genunchi;
 in spate: victima tinandu-se de umerii salvatorului, care o tine de membrele
inferioare;
 pe umeri: in cazul victimelor inconstiente dar fara fracturi cervicale;
 de catre doi salvatori: primul salvator in spatele victimei o apuca de sub maini iar
al doilea cu spatele la victima o apuca de sub genunchi;
 daca victima este constienta poate fi transportata pe mainile inclestate, a doi
salvatori: acestia se prind reciproc de maini, fiecare apucand cu palma gatul
mainii celuilalt, formand astfel un fel de fotloliu pe care este asezata victima care
se va sprijini de umerii salvatorilor;
 o victima constienta poate fi transportata si asezand-o pe un scaun care apoi este
transportat de catre 2 persoane;
 pe o bara (bat): victima asezata pe o panza rezistenta, ale carei colturi se leaga la
capul si la picioarele victimei, in timp ce o alta panza este trecute pe sub
trunchiul victimei si innodata; se trece bara (batul) pe sub cele 3 noduri si se
transporta pe umerii a doi salvatori;
 transportul accidentatului cu ajutorul unui baston,
 transportul accidentatului cu ajutorul benzii de panza,
 targa improvizata din saci de panza.

38 | P a g e
Pentru transportarea accidentatilor pe distante mai mici se poate proceda in mai
multe feluri, dupa cum este vorba despre o singura persoana care-l ajuta pe un accidentat sau de
mai multe. In primul caz, un accidentat care poate umbla va fi transportat fara sprijinire,
asezandu-ne de partea ranita, ducand mana si bratul accidentatului peste umarul nostru si
sprijinindu- l cu bratul de spate pentru a-l mentine in echilibru.
Accidentatii care nu pot umbla pot fi transportati in brate, in spate sau pe umeri.
Cand exista mai multe persoane, transportarea accidentatului se poate efectua de catre
doua persoane pe brate, pe un “scaun” format din trei sau patru maini sau cu ajutorul unui
baston, al unei chingi sau benzi de panza.

Amputatia de membre. Amputatia, reprezinta sectionarea unui


membru si este o leziune complexa care presupune pe langa
sectionarea oaselor si leziuni de parti moi si hemoragii. Astfel de
situatii pot apare in cazul accidentelor de circulatie, de tren sau in
urma unui accident de munca.
Pe langa acordarea primului ajutor, in cazul unei amputatii
trebuie avuta in vedere si incercarea de conservare a membrului
sectionat in vederea unei interventii reparatorii.

39 | P a g e
Astfel primul ajutor in cazul unei amputatii consta in:
 oprirea hemoragiei fie prin aplicarea unui garou la radacina membrului ranit, fie printr-
un bandaj compresiv;
 introducerea membrului sectionat punga de plastic si un recipient cu gheata;
 asezarea victimei cu membrele inferioare mai sus decat capul si daca e posibil cu
membrul ranit ridicat deasupra nivelului inimii;
 transportul victimei in cel mai scurt timp la un spital, de preferinta la un spital unde
exista posibilitatea realizarii interventiei chirurgicale necesare.

Entorsa. Forma minora a traumatismelor articulare, in care nu se pierde contactul


permanent intre suprafetele articulare si consta din intinderea sau ruptura unuia sau mai multor
ligamente ale unei articulatii. Cele mai frecvente entorse se produc la articulatiile gleznelor si a
genunchilor. Simptome: durere, umflarea regiunii, miscarile dureroase in articulatie, dar mersul
este posibil.
Primul ajutor consta in imobilizarea
provizorie (acest lucru v-a ameliora durerea de mare
intensitate), aplicarea unor comprese reci pe
articulatie si a unui bandaj strans.
Entorsa gleznei apare atunci cand ligamentele care asigura legatura intre oasele
piciorului si cele ale gambei sunt rasucite. Desi frecvente, entorsele gleznei nu sunt intotdeauna
leziuni minore. Aproximativ 25% din cei care fac o entorsa de glezna vor prezenta pe termen
lung durere inarticulatie si o oarecare sensibilitate.
O leziune prin inversiune, cea mai frecventa cauza de entorsa de glezna, apare atunci
cand glezna este rotata in exterior si talpa piciorului este adusa in interior. Rezulta astfel
intinderea sau ruperea ligamentelor dintre talus si
peroneu. Este cel mai frecvent mecanism prin care se
produc entorsele de glezna. Intr-o leziune prin
eversiune, glezna se roteste in interior si talpa piciorului
spre exterior, lezand ligamentele din partea interna a
articulatiei. Leziunile ligamentelor variaza de la simple
intinderi pana la rupturi partiale sau complete.

40 | P a g e
Se va face o stadializare a leziunii de catre medicul specialist:
 gradul I reprezinta intinderea a ligamentelor, prezentand o usoara
sensibilitate, edem (umflare a gleznei) si rigiditate. Apare durere la mers.

 gradul II reprezinta o leziune partiala a ligamentelor cu durere, edem


si echimoza (invinetire) moderate. Zonele lezate sunt sensibile la palpare si exista durere
in timpul mersului.

 gradul III reprezinta ruperea completa a ligamentului afectat insotita de edem si


echimoza severe. De cele mai multe ori mersul este imposibil, existand o durere
puternica, desi durerea initiala poate sa scada imediat in intesitate.

41 | P a g e
De obicei este resimtita imediat durerea pe partea pe care
s-a produs entorsa. De cele mai multe ori glezna incepe sa se
umfle imediat si poate de asemenea sa apara echimoza. Zona
afectata este de obicei sensibila la palpare. Intr-o entorsa usoara,
edemul se amelioreaza in cateva zile. Severitatea simptomelor
depinde de gradul de lezare al ligametului afectat. In entorsele
mai severe apare incapacitatea de a merge si instabilitate de
glezna. La inceput apare, de cele mai multe ori, o durere extrema care se amelioreaza in interval
de o ora.
Daca o entorsa nu se vindeca in mod corespunzator, articulatia gleznei va deveni
predispusa catre o noua leziune. Unele persoana acuza durere si edem care persista.

Tratamentul entorsei de glezna se face in felul urmator:


 fasa elastica in entorsele de gradul I si aparat gipsat 14-21 zile in entorsele de gradul II si III;

 pozitie procliva (piciorul trebuie tinut sus, in pat pe o perna);

42 | P a g e
 gheata – in primele 24-72 de ore sau pana cand dispare edemul, se aplica pachete de
gheta timp de 20-30 de minute de 3-4 ori pe zi.

Luxatia. Este leziunea care consta din pierderea contactului normal dintre suprafetele articulare
ale oaselor care formeaza o articulatie (deplasarea capetelor osoase ale unei articulatii). Dupa
modul de producere luxatiile pot fi complete sau incomplete.

Deformarea regiunii este bine pusa in evidenta. Durere vie care mai scade din intensitate
in repaus, dar se accentueaza la cea mai mica miscare. Primul ajutor consta din imobilizarea
provizorie a membrului afectat fara a tenta reducerea luxatiei, accidentatul se transporta la
spital.

Hemoragii. Cele mai frecvente cauze ale hemoragiilor sunt traumatismele. In cazul
hemoragiilor mici, organismul reuseste sa-si mentina functia circulatorie printr-o serie de reactii
adaptative. Reducerea brutala a volumului de sange circulant poate duce la moarte rapida prin
prabusirea circulatiei sau colaps; stagnarea circulatiei spre inima provoaca stop cardiac.
O pierdere mare de sange va determina urmatoarele semne si simptome, care indica
totodata si instalarea progresiva a socului:
 piele livida (paloare), rece si transpirata;

43 | P a g e
 puls accelerat (100-140 batai/minut) ce slabeste treptat;
 ameteli, dureri de cap, vajaieli in urechi;
 sete, greata;
 neliniste si teama;
 respiratie intretaiata;
 lesin.

Clasificarea hemoragiilor. Dupa tipul vasului lezat poate fi:


 arteriala: in care sangele este de culoare rosu deschis, bine oxigenat si tasneste ritmic,
sincron cu bataile inimii;
 venoasa: sangele de culoare rosu inchis, se exteriorizeaza cu presiune constanta, relativ
modesta;
 capilara: este o hemoragie difuza, fara a se identifica un vas de calibru mai mare ca sursa
principala a hemoragiei.

In functie de sediul sangerarii:


 externa: sangele se scurge in afara, printr-o solutie de continuitate tegumentara ( plaga );
 interna: sangele se acumuleaza intr-una din cavitatile normale ale organismului;
o hemotorax - in cavitatea toracica;
o hemopericard - in sacul pericardic (care inveleste inima);
o hemoperitoneu - in cavitatea abdominala;
o hemartroza - in interiorul articulatiilor;
o hematom - sangele se scurge in tesuturi; iesind cu presiune din vase sangele isi
formeaza o cavitate anormala prin strivirea sau impingerea tesuturilor din jur iar
cand sangele difuzeaza in straturile pielii determina producerea echimozei;
 exteriorizata: caracterizata prin hemoragie interna intr-un organ cavitar, urmata de
eliminarea sangelui la exterior pe cai naturale;
 direct, si atunci sangele este rosu, curat, proaspat; hemoragia s-a produs aproape
de orificiul natural din care el se scurge:
o epistaxis: hemoragia mucoasei nazale;
o ororagia (din gura);

44 | P a g e
o otoragia (din ureche);
o rectoragia (din rect);
o uretroragia (din uretra).
 la distanta fata de orificiul prin care se exteriorizeaza si atunci sangele sufera
unele modificari, in functie de care se poate deduce locul hemoragiei:
o hemoptizie - din plamani - sange rosu-viu, cu bule de aer; apare odata cu tusea;
o hematemeza - din stomac - sange rosu cafeniu, negru, ca zatul de cafea; apare prin
varsaturi; mai rar din nas, faringe, esofag, plamani (inghitit, digerat si apoi varsat);
o melena - prin rect, dar sangele provine din segmente superioare ale tubului digestiv
(esofag, stomac, intestin); sange negru ca pacura, amestecat omogen cu materiile fecale,
cu aspectul unei paste moale, negre si lucioase (culoarea neagra mai poate aparea si ca
efect al unor medicamente);
o metroragia - din uter; sange-rosu sau rosu cafeniu;
o hematuria - prin uretra, sangele fiind amestecat cu urina si indicand o leziune a
rinichilor, ureterelor vezicii urinare sau uretrei.

Dupa cantitatea de sange pierdut, hemoaragia poate fi:


 mica: se pierde o cantitate de sange pana la 500 ml;
 medie: se pierde 500-1000 ml de sange si apar urmatoarele semne: agitatie, ameteli in
ortostatism;
 mari: cantitea de sange pierduta 1000-1500 ml iar semnele clinice sunt urmatoarele:
paloare, tahicardie, transpiratii reci, hipotensiune arteriala, tahipnee;
 cataclismice: pierderi de sange de peste 1500-2000 ml, TA nemasurabila, pacient
inconstient.

Primul ajutor acordat în teritoriu bolnavului şocat se bazează pe: scoaterea de sub
influenţa factorului cauzator traumatic, hemostază, imobilizarea fracturilor şi voletelor costale,
închiderea plăgilor penetrante toracice, evacuarea unui hemotorace sau a unui pneumotorace
sufocant, traheostomie, anelgezie, substituţie volemică pe cale intravenoasă, medicaţie
vasoactivă, oxigenoterapie, transport rapid şi comfortabil într-o unitate spitalicească.

45 | P a g e
Primul ajutor în caz de hemoragie
Dacă hemoragia este abundentă şi nu a fost controlată după 15 minute, se va suna la
salvare sau se va transporta şocatul la camera de gardă.
 dacă rana se găseşte la nivelul membrelor, se va ridica deasupra planului corpului,
pentru a fi limitată sângerarea;
 se vor respecta măsurile minime de igienă: spălarea pe mâini cu apă şi săpun sau
folosirea mănuşilor sterile;
 curăţirea mecanică a plăgii: se vor îndepărta impurităţile solide din jurul plăgii
sângerânde;
 se va încerca realizarea hemostazei, prin presarea rănii sângerânde cu un obiect
vestimentar sau cu cel mai curat material avut la îndemână; dacă marginile rănii sunt
deschise, acestea se vor pune în contact una cu cealaltă; în cazul în care există un obiect
adânc, introdus la nivelul rănii, se va aplica presiune în jurul acestuia fără a se încerca
scoaterea lui din rană;
 presiunea va fi exercitată continuu, timp de 15 minute, fără a se verifica după câteva
minute dacă sângerarea s-a oprit; dacă sângele a îmbibat compresa realizată prin obiectul
de îmbrăcăminte, se va aplica altul, fără ca cel plin de sânge să fie ridicat de pe rană;
 în cazul în care hemoragia a scăzut în intensitate după 15 minute de compresiune, sau
dacă după câteva minute, rana începe să resângereaze, se va mentine compresiunea pe
rană, pentru încă 15 minute (în total 45 de minute) până la venirea echipei de
profesionişti.
Hemostaza. Oprirea sangerarii poarta denumirea de hemostaza. Hemostaza poate fi
spontana in cazul hemoragiilor reduse, capilare sau a
venelor mici. In hemoragiile mici hemostaza se poate
realiza prin simpla compresiune realizata de un
pansament corect aplicat.
Hemostaza poate fi provizorie sau definitiva.
Hemostaza provizorie se poate realiza prin:
o compresiune digitalǎ;
o pansament compresiv;
o garou.

46 | P a g e
Compresiunea digitala se realizeaza
prin apasarea arterei afectate pe un plan osos
situat intre inima si artera, compresiunea corect
executata pe vasul ranit trebuie sa se aplice
deasupra ranii in cazul unei hemoragii arteriale
si sub plaga in cazul unei hemoragii venoase,
tinand cont de sensul circulatiei.
Cand hemoragia nu poate fi stapanita
prin compresiune exercitata la distanta, se poate
folosi compresiune directa in care caz
compresiunea vasului ce sangereaza se face cu
degetul introdus direct in plaga. Aceasta metoda
nu poate fi decat de scurta durata.

In hemoragiile fruntii si ale pielii capului


se vor presa arterele temporale situate de ambele
parti ale fetei, inaintea urechii si deasupra
pometilor obrajilor, in hemoragiile fetei se va
presa, cu degetul, santul de pe marginea
maxilarului inferior, de partea leziunii, pe unde
trece artera maxilara.
In hemoragiile mari ale fetei si gatului, compresiunea se realizeaza pe artera carotida pe
fata antero-laterala a gatului spre baza acestuia - in adancime se simte un plan osos, iar artera se
simte batand; in hemoragiile umarului si bratului se apasa artera subclaviculara patrunzand cu
degetul mare deasupra claviculei si comprimand artera pe arcul osos al primei coaste.
In hemoragiile bratului si cotului - se comprima artera axilara patrunzand cu mai multe
degete in apropierea axilei, pe fata interioara a bratului; in hemoragiile antebratului se
comprima artera humerala, la brat; artera trece pe fata interioara a bratului avand dedesubt
planul dur al osului humerus. In hemoragiile mainii se comprima cu ambele degete mari arterele
radiala si cubitala pe fata anterioara a antebratului in dreptul pumnului (la nivelul locului unde
se ia pulsul).

47 | P a g e
Locul compresiei. Compresia se efectueaza întotdeauna în amonte de sensul curgerii
sângelui, astfel:
 plăgi ale arterelor antebraţului: compresia se aplică la nivelul braţului (artera brahială);
 plăgi ale braţului: compresia în axilă (artera axilară);
 plăgi ale umărului: se comprimă cu degetele în fosa supraclaviculară, în spatele claviculei
(artera subclavie);
 plăgi ale gambei şi piciorului: compresie în fosa poplitee - în spatele genunchiului;
 plăgi ale coapsei: compresia într-o zona numită triunghiul lui Scarpa, apăsând cu degetele
mari de la mâini suprapuse în timp ce cu palmele se înconjoară coapsa;
 plăgi ale aortei şi arterelor iliace: compresia peretelui abdominal cu pumnul, până la coloană
(mai dificil de realizat);
 plăgi superficiale ale feţei: compresia în faţa urechii - anterior de tragus (artera temporală
superficială);
 plăgi faciale: compresia la nivelul mandibulei în cazul leziunii în teritoriul arterei faciale,
sau compresie pe carotida comună (nu se face compresia carotidiană în ambele părţi
simultan) în plăgi faciale şi ale scalpului.

In caz de hemoragii abundente ale plăgilor feţei se vor comprima arterele: carotidă,
temporala, mandibulară în dependenţă de locul lezării.
 Artera carotidă este comprimată lateral de laringe cu degetul mare spre coloana vertebrală.

48 | P a g e
 Artera subclaviculară se comprima cu degetul
în regiunea fosei subclaviculare în jos, spre
prima coastă, în caz de hemoragie din plăgile
treimii superioare a braţului.
 Artera brahială se comprimă spre osul brahial
şi fisura internă între muşchii biceps şi triceps, în caz de hemoragii ale plăgilor treimii medii
şi inferioare a braţului, antebraţului şi mâinii.
 Artera femurală se comprimă cu degetele ambilor mâini sau cu pumnul în regiunea
inghinală spre osul pubis, în caz de hemoragii ale plăgilor membrului inferior.
Pentru relizarea hemostazei la nivelul membrului superior, compresiunea manuala se va
realiza la nivelul:
 fosei supraclaviculare, la mijlocul marginii
posterioare a claviculei, prin comprimarea arterei
subclaviculare pe planul dur al primei coaste;
 santului brahial intern, prin comprimarea arterei
humerale, pe planul dur reprezentat din diafiza
humerusului;
 plicii cotului, in santul dicipital intern, prin
comprimarea arterei humerale, inainte de bifurcarea sa in
artera ulnara si artera radiala;
 zonelor laterale si mediale ale fetei anterioare a articulatiei pumnului, unde artera radiala si
artera ulnara pot fi comprimate eficient pe oasele subiacente ( radius si ulna ).

Hemostaza prin compresiunea manuala la membrul


inferior poate fi realizata la nivelul:
 fetei posterioare a articulatiei genunchiului prin
comprimarea arterei poplitee;
 fetei dorsale a labei piciorului prin compresiunea
realizata pe artera pedioasa.

49 | P a g e
Comprimarea vaselor se face
mai bine in locurile care sunt mai
aproape de un plan osos si se
poate face direct, cu degetul sau
cu toata palma insa numai pentru
o hemostaza de scurta durata.

Pansament compresiv este una din cele mai eficiente metode folosite pentru a realiza o
hemostaza provizorie, se foloseste in hemoragiile capilare si in hemoragiile venoase mici, dar
nu se utilizeaza daca in rana se afla corpuri straine ascutite. In lipsa unui pansament steril se
poate folosi pentru a pune pe plaga o batista, o carpa curata, peste care se strange pansamentul
circular (fasa).
Pansamentul compresiv se realizeaza prin asezarea unui strat gros de comprese sterile peste
primele comprese cu care se acopera rana (sau a unei bucati de panza curata impaturita la
dimensiunile ranii) care apoi se strang cu un bandaj compresiv.
Prin aceasta manevra, vasul este comprimat in exclusivitate
in locul ranit, in timp ce sangele continua sa circule in zona prin
celelalte vase intacte.
Daca pansamentul compresiv este folosit la nivelul unui
membru, trebuie urmarita extremitatea acestuia pentru a
constata o eventuala racire, coloratie violeta sau disparitie a
pulsului, caz in care trebuie slabita putin compresiunea; de
asemenea, se recomanda ca membrul ranit sa fie ridicat pentru a
favoriza circulatia venoasa.

50 | P a g e
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un pansament compresiv sunt:
 să comprime suficient ţesuturile pentru a asigura hemostaza;
 să fie făcut în condiţii de asepsie pentru a preveni infecţia;
 să nu stânjenească circulaţia de dedesubt (risc de leziuni ischemice);
 să fie făcut în aşa fel încât să poată fi menţinut 48 de ore.
Organele genitale au o vascularizaţie importantă, atât la sexul feminin cât şi la cel masculin.
Traumatismele genitale sunt frecvent asociate cu hemoragie severă. Presiunea directă opreşte de
obicei hemoragia.

Aplicarea garoului este ultima varianta la care se apeleaza. Garoul poate fi improvizat
folosind curea, cravata, fular, sfoara, etc. Se foloseste doar in cazuri extreme si in situatia in care
hemoragia nu se putea controla prin alte metode (amputatie de
membru). Important este oprirea hemoragiei fara a comprima excesiv
tesuturile. Garoul, odata cu oprirea sangerarii, produce oprirea
circulatiei sangelui in portiunea de membru situata dedesubtul lui.
Din aceasta cauza mentinerea sa mai mult de 2 ore poate duce la
complicatii deosebit de grave. Totdeauna la montarea unui garou
trebuie atasat un bilet, care insoteste bolnavul, si pe care se noteaza
obligatoriu urmatoarele date: nume, prenume, ora exacta a aplicarii
garoului. Din 30-30 minute se slabeste putin garoul pentru a permite
irigarea segmentului de membru subiacent.
Locul aplicarii garoului difera dupa tipul hemoragiei: cand aceasta este venoasa, sangele
curgand de la periferie spre inima, garoul se plaseaza distal, sub nivelul plagii (daca sangerarea
continua, inseamna ca este afectata o artera); cand hemoragia este arteriala, garoul se aplica
proximal (deasupra plagii), sangele curgand de data aceasta de la centru spre periferie.
Garoul se aplică acolo unde vasul este mai la suprafaţă şi trece peste un plan osos:
 la rădăcina braţelor (patru degete sub subţioară – axilă);
 la rădăcina coapsei (la nivelul stinghiei, pe interior, în dreptul testiculelor).
În aceste două locuri sângerarea se opreşte, indiferent la ce nivel al membrului e plaga şi
indiferent de tipul hemoragiei (arterială sau venoasă). Ridicarea garoului se face doar in conditii
de spital si de personal competent. Hemostaza definitiva se obtine prin obliterarea permanenta si
definitiva a vasului care sangereaza, cel mai folosit procedeu fiind prin legatura cu fire.

51 | P a g e
Contuziile. Sunt traumatisme ce rezulta din actiunea unui
agent vulnerant mecanic, care produce leziuni tisulare, pastrand
insa integritatea tegumentelor. Contuziile sau vanataile produc o
patrundere a sangelui in tesuturile inconjuratoare.
Contuzia este caracterizata prin leziuni ale formatiunilor
anatomice profunde, fara leziuni tegumentare, cel mult cu
prezenta unor escoriatii, poate fi : usoara (spontan, reversibila) sau grava (leziuni profunde).
Cea superficiala include: echimoza, hematomul, seromul, iar cea profunda cuprinde contuzia
musculara, ruptura musculara, aponevrotica, tendinoasa, capsulo-ligamentara.
Clinic se pot pune in evidenta: durere, hematoame ale partilor moi (echimoza),
hemartroza (sange in articulatie), durere, jena functionala cu limitarea miscarilor articulare,
edem (umflarea zonei respective).

Primul ajutor urmareste sa reduca alimentarea cu sange a zonei respective si sa


diminueze durerea si inflamatia. Cea mai buna solutie consta in aplicarea de comprese reci sau a
unei pungi cu gheata (in reprize de 15 minute), culcarea persoanei si ridicarea membrului ranit.
O compresa rece se poate realiza prin inmuierea unui prosop in apa rece, stoarcerea lui de
excesul de apa si infasurarea acestuia in jurul partii afectate. Se mai poate turna din cand in cand
apa rece peste compresa sau aceasta poate fi inlocuita cu o alta.
Echimoza este forma cea mai simpla de contuzie, ce apare datorita ruperii vaselor
sangvine din tesutul subcutanat (apare ca o zona rosie albastruie, care in cateva zile isi modifica
culoarea, devenind vanata, apoi galben-verzuie).
Echimozele (sau vanataile) se prezinta clinic sub forma
unor pete de culoare rosu-violaceu, cu margini bine conturate si
cu intindere variabila (in functie de dimensiunile agentului
traumatizant).

52 | P a g e
O echimoza netratata se resoarbe spontan in aproximativ 3 saptamani, trecand prin mai
multe stadii de resorbtie a cheagului, care la nivelul pielii se observa prin modificarile de
culoare: de la rosu se trece la violet-albastru, apoi albastru-verzui si in final, galben-verzui,
vanataia disparand apoi complet.
Hematomul este o tumefiere dureroasa, de volum variabil, ce apare din cauza acumularii
intre tesuturi sau organe, a unei cantitati variabile de sange, prin ruperea accidentala a unor vase
sangvine mai mari.

Plagile sunt leziuni produse de agenti mecanici, fizici, chimici. In cazul plagilor, o mare
importanta prezinta intervalul dintre producerea lor si momentul aplicarii primului tratament.
Astfel, se considera o plaga recenta aceea careia i se aplica tratament intr-un interval de 6-8 ore
de la producere (plaga neinfectata), peste acest
interval majoritatea plagilor fiind infectate.
Subiectiv plagile sunt marcate prin
durere, obiectiv se remarca alaturi de prezenta
plagii si hemoragie de intensitate variabila,
care o insoteste.
Tratamentul plagilor urmareste
prevenirea complicatiilor si obtinerea unei
vindecari cat mai rapide si de buna calitate,
consta din toaleta locala a plagii si pansarea lor. Tabloul clinic se compune din simptome locale
şi generale. La simptomele locale se referă durerea, hemoragia, la cele generale - simptomele
caracteristice pentru unele complicaţii (anemia acută, şocul, infecţia în rană etc).
Rănile prin arme de foc (provocate de gloanţe, schije) se numesc de glonţ, şi
traumatizează în principal ţesuturile. Adesea glontele
ori schija, nimerind în oasele scheletului, le mărunţeşte,
iar fragmentele traumatizează ţesuturile moi. Dacă la
rănirea prin arma de foc pe corp sânt orificii de intrare
şi ieşire, rănile se numesc transfixiante, dar dacă
glontele sau schija se opreşte în ţesuturi - se numesc
„răni oarbe".

53 | P a g e
În cazul „rănirii oarbe" există numai orificiul de intrare. Glontele
sau schija pot traumatiza pielea şi ţesuturile situate sub ea, fără ca să se
adâncească. Aceste răni se numesc tangenţiale.
În cazurile, când glontele sau schija la rănire nimeresc într-o
cavitate oarecare a corpului, plaga se numeşte penetrantă, iar când nu
pătrund în cavitate - nepenetrată.
Plăgile penetrante ale craniului, cutiei toracice şi abdomenului
pun în pericol viaţa rănitului. La rănirea cu două sau câteva gloanţe,
schije concomitent rănirea se numeşte multiplă şi dacă în acest caz se lezează simultan câteva
organe - rănire combinată.
Profilaxia infectării primare a plăgii constă în pansarea rănii la timp, în locul de
rănire cu un bandaj aseptic, care protejează rana de pătrunderea
microbilor, opreşte hemoragia.
În timpul aplicării pansamentului este necesar de
respectat următoarele reguli:
 plaga nu se spală;
 plaga nu se atinge cu mâinile, se interzice extragerea
din ea a bucăţilor de îmbrăcăminte şi altor corpi străini.
Acordarea la timp a primului ajutor deseori salvează răniţii.

La aplicarea pansamentului este necesar de respectat următoarele reguli:

1. Pentru comoditatea pansării şi evitarea provocării durerii suplimentare, partea


traumatizată a corpului trebuie ridicată. La rănirea toracelui, rănitul va fi aşezat şi
rezemat cu spatele de un obiect din vecinătate. La rănirea abdomenului, rănitului i se
pune sub osul sacral un rulou de haine. La pansarea capului rănitul trebuie să ţină
gura deschisă.
2. Pansamentul, de obicei, se ţine în mâna dreaptă, iar cu stânga se îndreaptă faşă.
Desfăşurarea feşii se face de la stânga la dreapta, fără a o desprinde de pe suprafaţa
corpului. Fiecare mişcare ulterioară a feşii trebuie s-o acopere pe cea precedentă.
3. Membrele se pansează, începând de la periferie spre centru. Vârful degetelor intacte
nu se pansează, pentru controlul pulsului.

54 | P a g e
4. Pansamentul se controlează
să nu fie prea strâns (sau prea
slab) să nu alunece şi să nu
se desfăşoare.

Pansamentele se aplica diferentiat


dupa regiunea anatomica.

Aplicarea pansamentului pe cap.


Cel mai trainic pansament
aplicat pe cap este bandajul numit "căpăstru". După mişcarea de fixare în jurul capului faşa
merge oblic pe ceafa, pe partea dreaptă a gâtului şi sub bărbie, apoi se fac câteva mişcări
verticale până se va acoperi creştetul sau bărbia. După aceea faşa se aplică pe ceata şi se fixează
cu o mişcare circulară în jurul capului.

La cap, pansamentele se realizeaza cu ajutorul feselor, tipica pentru acest segment fiind
capelina care incepe cu 2 ture circulare trecute pe frunte, deasupra sprancenelor, pavilioanelor

55 | P a g e
urechii dupa care se trece succesiv inainte si inapoi (spre
radacina nasului si spre ceafa), de mai multe ori, pana
cand acopera tot capul. Capetele feselor se fixeaza apoi
cu cateva ture circulare.

Pansamentul de tip "capastru". Se fac 2-3 ture


de fixare in jurul capului cu tifonul, apoi se trece la regiunea occipitala, spre gat si mandibula.
De la mandibula se panseaza in sus, vertical spre cap, pe linga ureche, regiunea parietala, se
trece tifonul peste cap si coboara in jos spre mandibula, trecand pe sub ea inapoi spre regiunea
occipitala, la spate. De la regiunea occipitala, pe la spatele urechii tifonul revine la cap, facand
din nou 2-3 ture orizontale de fixare pe frunte. Toata procedura se repeta 2-3 ori, sau pina cand
se termina tifonul. Se fac 2 ture de fixare in jurul capului, pe frunte, prin regiunile frontala-
occipitala, impotriva acelor de ceasornic (pentru ochiul drept). Din spate se coboara tura in jos
si se trece sub pavilionul urechii peste obraz si ochiul drept. Apoi iar se
efectueaza o tura de sustinere in jurul capului si se repeta turul
precedent.
In caz de aplicare pe ochiul stang directia turelor este inversa -
dupa acele de ceasornic. In caz de aplicare pe ambii ochi, se randuiesc
turele de pansament mai intii pe ochiul drept apoi pe cel stang. In caz
de ranire a pleoapelor sau fetii in regiunea ochiului, se poate aplica
pansament pe un singur ochi. In caz de ranire a globului ocular (ochiului propriu-zis) este strict
recomandata (in folosul bolnavului) sa fie pansati ambii ochi si bolnavul sa fie evacuat cu
insotitor. Cauza: ochii unui om sanatos se misca concomitent. Daca la pansarea unui ochi omul
va face miscari cu ochiul sanatos - acest fapt va provoca intensificarea durerilor in ochiul lezat.
Pansament tip "Hipocrat". Se aplica o banda de tifon cu o lungime de aproximativ 1m
pe cap, capetele sa fie inaintea pavilioanelor urechilor. Cu un alt tifon se
efectueaza 2-3 ture de fixare peste regiunea frontala-occipital.
Ajungand pina la banda 1 de tifon, tensionat se face o tura in jurul ei si
se indreapta tifonul 2 la regiunea opusa, pina cind se acopera uniform tot capul.
Capatul fesei se fixeaza de banda de tifon terminata, iar capetele tinute in jos, se
leaga sub barbie.

56 | P a g e
Aplicarea pansamentului pe nas, barbie si
toata fata, de tip "prastie": tifonul cu o lungime
de 60-70 cm si o latime ce acopera toata suprafata
necesara, se taie din ambele capete in lungime, prin
mijloc, asa ca sa ramina la mijloc o bucata intreaga
de 10-15 cm lungime, care se va aplica pe locul
lezat. Pe plaga se aplica o fasa sterila, se acopera cu bucata netaiata de tifon si capetele de sus se
leaga la spate la ceafa, iar capetele de jos - la spate pe varful capului.

Pentru nas, barbie, ochi si urechi se realizeaza asa numitul pansament ''in prastie'', cu
ajutorul unei fasii de tifon de 30-50 cm, despicata la capete, cu o parte centrala nedespicata, care
se aplica la nivelul plagii, legand capetele taiate incrucisate.

Pansamentul in forma de spirala. Se foloseste la traumatismele cutiei toracice,


abdomenului, mȃinilor, picioarelor, degetelor. Se incepe cu 2-3 ture de fixare apoi sub forma de
spirala, cu acoperirea turei precedente la 2/3. In caz de aplicare a pansamentului pe torace, se
desfasoara 1m de tifon si se pune sa atarne liber pe umarul stang, cu trecere pe partea dreapta a
toracelui. Bandajul se incepe din partea de jos a cutiei toracice de la stinga la dreapta in forma
de spirala. Apoi de sub fosa axilara stanga tifonul de baga cu capatul liber peste umarul drept.
O varianta a bandajului in spirala este pansamentul "in spic": pansament in spirala cu
rasucirea tifonului si schimbarea relativa
a directiei turei. Se aplica pe femur, pe
degetul mare.

57 | P a g e
La nivelul toracelui si abdomenului se face in functie de tipul plagii si localizare.
In cazul plagilor penetrante (adanci) aflate la nivelul toracelui folosim comprese de
dimensiuni mai mari decat plaga si-l vom fixa cu benzi de leucoplast pe trei laturi. A patra
latura se lasa liber, nefixata, permitand pansamentului sa functioneze ca o supapa. In timpul
inspirului, cand toracele se destinde, pansamentul se v-a lipi de torace nepermitand intrarea
aerului. In timpul expirului, cand toracele revine, pansamentul se departeaza de peretele
toracelui, permitand iesirea aerului si la acest nivel.

Bandajul spiralat al toracelui. Se desfăşoară aproximativ 1 m de faşa şi se lasă să


atârne oblic pe piept (2) şi pe spate peste umărul sting (1) la finele aplicării bandajelor circulare,
pe torace capetele feşii se fixează după cap.
Daca avem o plaga abdominala vom folosi pansament pe care de aceasta data il
vom fixa pe toate cele patru laturi. Daca plaga este complicata cu evisceratia (iesirea
organelor abdominale in exterior) vom folosi un pansament umed.

58 | P a g e
Bandajul spiralat pe regiunea abdomenului. Se aplică pe partea superioară a
abdomenului prin mişcări spiralate circulare, pansând de sus în jos. Bandajul "spic" se aplică pe
partea inferioara a abdomenului, partea superi¬oară a coapsei şt regiunea fesieră.
Efectuând mişcarea de fixare în jurul abdomenului, faşa se îndreaptă din spate înainte pe
suprafaţa laterală şi anterioară, iar apoi, înconjurând coapsa pe suprafaţa anterioară a ei şi
regiunea inghinală, intersectează mişcarea precedentă, înconjurând torsul. Cu aceste mişcări se
acoperă regiunea lezată, iar capătul feşii se fixează cu mişcări circulare în jurul abdomenului.

Daca plaga este produsa de un corp contondent, care se afla inca in plaga, se lasa acolo,
va fi imobilizat in pozitia gasita si se transporta de urgenta la spital.

Daca plaga este produsa la nivelul gatului aplicati presiune directa pentru a controla
hemoragia, dupa ce hemoragia s-a oprit, se bandajeaza gatul.

Bandajul membrelor superioare. Bandajul spiralat pe deget începe cu mişcarea


circulară de la articulaţia mânii, apoi faşa se îndreaptă pe partea dorsală a palmei spre vârful
degetului. Se aplică pansamentul cu mişcări oblice pe partea dorsală a palmei, în regiunea
articulaţiei mânii, unde se fixează.
Bandajul spiralat poate fi aplicat pe fiecare deget sub forma de mănuşă. In acest caz
pansarea mânii stângi începe de la degetul mic, iar a celei drepte - de la degetul mare.

59 | P a g e
Pe braţ şi antebraţ, de asemenea, se pot aplica bandaje spiralate.

Bandajul pe articulaţie a umărului.


Prima mişcare se efectuează de la regiunea axilară
sănătoasă, pe piept şi suprafaţa externă a braţului traumatizat,
întorcându-se în regiunea axilară. De aici faşa se îndreaptă în
jurul braţului pe spate în regiunea axilară sănătoasă, repetând
mişcările până la acoperirea articulaţiei.

60 | P a g e
La membre pansamentele se realizeaza cu ajutorul feselor circulare, in spirala.

Bandajul membrelor inferioare. Bandajul regiunii călcâiului


începe cu formarea feşii pe proeminenţa osoasă a acestuia, iar
următoarele mişcări se fac mai sus şi mai jos de prima mişcare. Pentru
întărirea pansamentului se fac mişcări oblice şi în formă de opt.
Bandajul în formă de opt pe articulaţia piciorului începe cu
mişcarea circulară deasupra maleolelor, a doua - pe partea anterioară coboară în jos pe talpă şi
în jurul piciorului, mişcarea a patra se ridică pe partea anterioară a piciorului şi înconjoară
maleolele din urmă.
Aceste mişcări se repetă până la acoperirea completă a regiunii articulaţiei.

Arsurile sunt accidente provocate de caldura sub diferite forme, agenti chimici, electricitate
si iradiatii.
 Arsurile termice se datoresc caldurii, care poate actiona prin:
flacara, lichide cu temperatura inalta, metale incalzite, gaze sau
vapori supraincalziti, corpi solizi incandescenti.

61 | P a g e
 Arsurile chimice sunt produse de unii acizi
ca: acid azotic, clorhidric, sulfuric, oxalic,
etc sau de substante alcaline: hidroxid de
sodiu, de potasiu, de calciu, amoniac gazos,
etc.
 Arsurile electrice se datoresc contactului cu
un conductor electric aflat sub tensiune.
 Arsurile prin radiatii produse de razele
solare, raze ultraviolete, etc.
Bilantul lezional al pacientului ars se face in functie de suprafata arsa si de gradul de
profunzime al arsurii. Pentru calcularea suprafetei arse se foloseste regula lui Wallace numita si
regula lui 9. Prin aceasta regula se poate exprima in procente suprafata arsa a fiecarui segment
de corp, care sunt exprimate cu cifra 9 sau multiplu de noua.
Localizari periculoase si arsuri grave sunt:
 fata, gatul pentru ca arsurile la acest nivel pot fi urmate de complicatii la nivelul
aparatului respirator;
 toate arsurile care sunt in apropierea fetei (pleoape), mainii, peroneului, zonele de flexie
ale membrelor, leziuni circulare la nivelul membrelor;
 arsurile care depasesc mai mult de 30% din suprafata arsa indiferent de gradul de arsura;
 arsurile de gradul III si care depasesc 10 % din suprafata corpului;
 arsurile complicate cu fracturi si cu distrugeri masive de tesuturi moi;
 arsuri profunde cauzate de substante acide sau de curent electric.

Arsura de gradul 1 Arsura de gradul 2 Arsura de gradul 3

62 | P a g e
In functie de gradul de distrugere al tesuturilor si profunzimea
arsurii se descriu patru grade:
 Arsura de grad I intereseaza numai stratul superficial
al pielii, epidermul. Se manifesta prin roseata pielii,
edem local, durere, frisoane. Arsura tipica de gradul I
este eritemul solar, produs prin expunerea indelungata
si nerationala la soare. Dureaza 3-4 zile, dupa care
roseata scade fiind inlocuita de o pigmentatie bruna
urmata de descoamatie.
 Arsura de grad II intereseaza epidermul pe care-l decoleaza de derm provocand aparitia
flictenelor, vezicule (basici) pline cu lichid galbui, care nu este altceva decat plasma
sangvina extravazata. Acest tip de arsura este provocat de lichide fierbinti sau metale
incandescente, care au actionat o durata scurta asupra pielii. Este cea mai dureroasa
pentru ca sunt atinse terminatiile nervoase de la acest nivel.
 Arsura de grad III intereseaza dermul in totalitatea lui. Flictenele au continut
sangvinolent. Durerea nu mai este atat de intensa, poate sa si lipseasca deoarece
terminatiile nervoase pot fi sau sunt distruse complet.
 Arsura de grad IV intereseaza toate straturile pielii, apare necroza (moartea celulelor).

Primul ajutor in cazul pacientilor care au suferit o arsura.


Siguranta salvatorului este primul lucru de care trebuie sa ne asiguram. Controlul
nivelului de constienta si evaluarea functiilor vitale conform protocolului ABC.
A. In cazul arsurilor provocate de flacara, important in aceste situatii este oprirea cat mai
rapida a arderii cu jet de apa. Acest lucru este valabil si pentru situatiile cand flacara este
deja stinsa, deoarece in acest moment arsura se
poate propaga in continuare in profunzime. Se
indeparteaza hainele pacientului cu conditia ca
acestea sa nu fie lipite de piele iar manevra de
dezbracare sa produca distrugeri tisulare. Odata
cu dezbracarea pacientului se v-a asigura
protectia acestuia de hipotermie.

63 | P a g e
B. In cazul arsurilor provocate de substante chimice, spalarea suprafetei arse cu jet de apa
in aceste situatii trebuie sa fie de o durata mai mare, pentru a fi siguri ca se indeparteaza
orice urma de substanta cauzatoare. Profunzimea arsurii este direct proportionala cu
timpul de contact, de concentratia substantei si proprietatile substantei. In cazul arsurilor
determinate de substante chimice primul ajutor consta
in limitarea contactului substantei chimice cu
tesuturile si diminuarea concentratiei substantei. In
acest scop:
 Se indepartea rapid hainele imbibate in
substanta nociva;
 Se spala suprafata afectata cu jet de apa timp
de 20-30 minute;
 Exceptie face arsura cu varul nestins, in care
nu se toarna niciodata apa, deoarece varul se
activeaza in prezenta apei. In acest caz se tamponeaza doar cu un tampon uscat si
abia dupa ce varul a fost indepartat se poate spala cu apa.
Nu este indicat sa se incerce neutralizarea substantei chimice deoarece in urma reactiei de
neutralizare se elimina o mare cantitate de caldura care poate agrava leziunile. Abia dupa
spalarea cu apa se poate eventual incerca aplicarea antidotului: apa bicarbonatata in cazul
arsurilor cu acizi sau otet in cazul arsurilor cu baze.
C. In cazul arsurilor provocate de curentul electric, important este indepartarea pacientului
de sursa de curent (sau invers). Totdeauna se are in vedere posibilitaea leziunii la nivel
de coloana cervicala (datorita mecanismului actiunii). Arsurile electrice produc leziuni
atat la suprafata cat si in profunzimea organismului. Tesuturile sunt distruse prin
mecanism termic. Se cauta poarta de intrare si poarta de iesire a curentului electric.

64 | P a g e
Acest lucru este important pentru ca ne furnizeaza
informatii privind traseul urmat de curent prin organism.
Distrugerea tisulara este maxima la punctul de intrare.

Daca sunt interesate vase importante apar gangrene iar daca


traseul intersecteaza inima pot aparea tulburari in activitatea
inimii deosebit de grave chiar moartea.
 Se va indeparta sau opri sursa de curent electric inainte de a atinge victima, fie de
la intrerupator fie indepartand cablul electric cu un obiect nemetalic, din lemn,
plastic, cauciuc sau folosind manusi de cauciuc pentru autoprotectie;
 Nu se va atinge victima sau sursa de curent cu mainile neprotejate;
 Daca victima este in stop cardio-respirator se va face masaj cardiac si respiratie
artificiala.

DE RETINUT!
a) Jetul de apa trebuie folosit numai pentru regiunile afectate.
b) Este interzisa folosirea cremelor, unguentelor, substantelor
uleioase.
c) Se folosesc pe cat posibil pansamente sterile sau carpe foarte
curate, umezite.
d) Nu se pune gheata in contact direct cu tegumentul.
e) Se acopera pacientul pentru a preveni pierderea de caldura.

Electrocutarea. Prin electrocutare se înţelege acţiunea curentului electric asupra corpului


uman (sau a organismelor vii, în general). În funcţie de împrejurări, la atingerea directă sau
indirectă a circuitelor sau părţilor aflate sub tensiune, gravitatea
electrocutării este determinată de o serie de factori aparţinând pe
de o parte sursei de tensiune, iar pe de alta mediului şi persoanei
în cauză. De cele mai multe ori, consecinţele electrocutării sunt
foarte grave, dar nu rareori s-a întâmplat ca agravarea
accidentului să fie comisă de aplicarea necorespunzătoare a
măsurilor de prim ajutor.

65 | P a g e
Alteori, necunoaşterea posibilităţilor de salvare a fost urmată
de decesul accidentatului. Iată de ce intervenţia promtă şi
competentă pentru salvarea persoanelor accidentate prin
electrocutare (sau din alte cauze) este o îndatorire fundamentală a
celor prezenţi la locul întâmplării. Pentru ca orice intervenţie de
salvare să aibă efectele dorite, este necesară cunoaşterea efectelor
directe şi indirecte ale electrocutării şi pe baza acestora, aplicarea
celor mai eficiente măsuri de prim ajutor.
Accidentele datorate curentului electric apar in urma trecerii acestuia prin corpul uman sau
ca urmare a producerii unui arc electric.
In raport cu intensitatea curentului pot apare urmatoarele manifestari:
 senzatie de tremuratura a corpului;
 contracturi musculare generalizate;
 pierderea constientei si chiar moartea.
La locul de contact al curentului, victima prezinta arsura, a carei intindere, profunzime si
gravitate se datoresc transformarii la exteriorul sau interiorul corpului a energiei electrice in
energie calorica. Voltajul arde si intensitatea omoara.
Intensitatea curentului. Un curent slab de 10 mA este simţit de individ. La 15 mA se
produc contracţii musculare ce pot trânti accidentatul la pământ. Extrem de rar s-au citat cazuri
mortale la 20-25 mA. Între 70 şi 100 mA se pot produce tulburări de ritm cardiac, fibrilaţie
ventriculară, oprire cardiacă. Pe baza cazurilor înregistrate până în prezent se poate considera că
limita maxima a curentului nepericulos este de 10 mA pentru curentul alternativ şi de 50 mA
pentru curentul continuu.
Frecvenţa curentului. Se susţine că un curent cu frecvenţa de peste 7 000 Hz nu este
periculos, pe când sub această frecvenţă produce accidente grave. Agresivitatea cea mai mare o
au curenţii de frecvenţă 16 ÷150 Hz. Curentul alternativ de 50 Hz este de 3 ÷4 ori mai periculos
decât cel continuu. Curentul continuu produce accidente grave doar la închiderea şi deschiderea
circuitelor.
Valoarea tensiunii şi condiţiile de mediu. După constatările experimentale, se
consideră că tensiunea alternativa până la 24 V şi cea continua până la 50 V nu produc leziuni
mortale. De la aceste valori până la 15 kV se produc opriri respiratorii şi cardiace. Peste aceste

66 | P a g e
tensiuni, moartea se produce ca o consecinţă a acţiunii termice producându-se arsuri interne şi
externe deosebit de grave.
Condiţiile de mediu determină accentuarea efectelor biologice ale curentului electric
dacă umiditatea şi temperatura sunt ridicate, dacă pardoseala este umedă sau conţine resturi
metalice, dacă aerul este viciat sau îmbâcsit cu praf bun conductor de electricitate, dacă sunt
prezente gaze sau lichide care micşorează rezistenţa corpului omenesc.
Efectele electrocutării se repercutează fie asupra sistemului nervos (prin fenomenul de
depolarizare, pierdere de ioni de către celule), fie asupra musculaturii (striate şi netede), de la
simpla excitaţie la spasm. Mai intră in discuţie efectul caloric, de la arsuri simple până la
distrucţii tisulare ȋntinse.
Electrocutarea poate imbrăca mai multe forme clinice:
 electrocutarea fără pierderea cunoştinţei;
 electrocutarea cu pierderea cunoştinţei, dar cu păstrarea circulaţiei şi
respiraţiei;
 electrocutarea cu oprirea respiraţiei, dar păstrarea circulaţiei;
 electrocutarea cu oprirea concomitentă a inimii şi a respiraţiei.
Respiraţia este influenţată de acţiunea curentului electric asupra muşchilor respiratori,
muşchilor constrictori ai glotei, precum şi de intervenţia asupra centrului respirator din bulb.
Asupra circulaţiei, electrocutarea provoacă tulburări ale ritmului cardiac până la fibrilaţia
ventriculară, spasm al vaselor. La toate acestea se mai adaugă accidente traumatice, uneori
deosebit de grave: fracturi, fracturi parcelare prin contractura violentă a inserţiilor musculare,
traumatisme craniene etc.
Conduita de urmat
A. Siguranta salvatorului, Nu se atinge victima inainte de a intrerupe curentul electric, se
intrerupe sursa de curent, se indeparteaza victima de sursa de curent utilizand un obiect
uscat ca de exemplu o coada de matura, haine uscate, avand grija sa va plasati pe o zona
uscata.
B. Evaluarea nivelului de constienta si a functiilor vitale (ABC) este pasul urmator cu
mentiunea ca se considera posibilitatea existentei leziunii de coloana cervicala. Daca
victima nu respira si nu are puls se incep imediat manevrele de resuscitare cardio-
pulmonara dupa ce a fost solicitat ajutorul unui echipaj calificat.

67 | P a g e
C. Toti pacientii electrocutati se transporta la spital.

Metoda Schaeffer. Această metodă este cea mai recomandată a fi întrebuinţată, cu excepţia
cazurilor în care victima are răni grave sau fracturi în zona toracelui sau a coloanei vertebrale,
când se recomandă a se folosi metoda Sylvester.
Tehnica metodei Schaeffer este următoarea:
 Se culcă victima cu faţa în jos, cu braţele întinse în lungul capului (eventual, una din
mâini se aşează sub cap). Se recomandă să fie lăsat capul victimei în jos fără a se
exagera, în afară de cazul când obrazul este viu colorat (caz în care capul se va ţine la
orizontală). Capul va fi întors într-o parte, astfel încât pe deoparte, nasul şi gura victimei
să fie degajate pentru a nu se împiedica respiraţia artificială, iar pe dealtă parte, pentru ca
cel ce ajută la executarea respiraţiei artificiale, să poată interveni:
o la menţinerea gurii deschise cu ajutorul unui dispozitiv special (dacă este eazul);
o să verifice dacă limba nu astupă laringele;
o să înlăture resturile ce ar proveni din starea de vomă a victimei.
Se va urmări ca victima să fie aşezată pe un sol tare, în aşa fel încât să se mărească
efectul manevrelor în respiraţia artificială.
Salvatorul se agează în genunchi, peste victimă. El
îşi intinde braţele în aşa fel încât degetele mari să fie
paralele cu coloana vertebrală, la 3 cm de o parte şi de alta
a acesteia şi îşi resfiră restul degetelor, ale căror
extremităţi vor atinge partea dintre coasts şi şolduri,
degetele mici fiind aşezate la trei cm sub ultimele coaste.

68 | P a g e
Se apasă progresiv şi cu toată greutatea pe torace, provocându-se expiraţia, apoi se
încetează a se apăsa, lăsându-se însă mâinile în locul unde au fost aşezate. În acest moment se
produce, inspiraţia, prin elasticitatea toracelui, care revine la poziţia iniţială.
Se execută 12 - 15 apăsări pe minut, evitându-se mişcările bruşte şi fără a accelera
niciodată cadenţa. Ritmul respiraţiei impuse victimei va fi acelaşi cu cel al respiraţiei normale a
salvatorului.

Metoda Sylvester. În cazul în care victima prezintă răni sau fracturi (în special fracturi în
zona toracică sau la coloana vertebrală), care nu permit aşezarea cu spatele în sus, se va aplica
metoda Sylvester modificată. Victima trebuie deranjată cât mai puţin, ceea ce se realizează prin
aşezarea pe spate a rănitului şi efectuarea respiraţiei cu ajutorul braţelor. Capul va sta aplecat
într-o parte şi va fi supravegheat în aceleaşi condiţii ca şi la metoda Schaeffer.
Salvatorul se aşează în genunchi la capul victimei, şi va apuca strâns antebraţele
victimei. Operaţia comportă doi timpi: expiraţia şi inspiraţia.
o Timpul de expiraţie: ţinând bine braţele victimei, salvatorul se apleacă înainte,
astfel încât să aşeze braţele acesteia pe partea inferioară a pieptului.
o Timpul de inspiratie: salvatorul se retrage înapoi, aşezându-se pe călcâie, ridică
braţele victimei de fiecare parte şi deasupra capului, pentru a le duce apoi până la
sol.
Această operaţie se repetă într-o cadenţă de 12 - 15 cicluri pe minut. Această metodă dă
un randament destul de bun, deoarece creează o ventilatie acceptabilă. Are insă neajunsul de a
favoriza prin poziţia capului, astuparea căilor respiratorii.

69 | P a g e
Metoda Howard. Se aplica (in locul metodei Schäfer) in cazul in care cel accidentat are
arsuri pe spate si leziuni la maini. In cazul aplicarii metodei Howard se aseaza accidentatul pe
spate asternand sub locul cu arsuri o batista sau o panza curata si i se intind mainile in lungul
capului. In cazul cand mainile sunt fracturate, acestea nu se vor intinde, ci se vor aseza deasupra
capului. Limba accidentatului trebuie scoasa afara si tinuta de o a doua persoana. Apoi
operatorul se aseaza in genunchi deasupra persoanei accidentate, procedand identic ca si la
aplicarea metodei Schaeffer: apasa pe coastele inferioare numarand la apasare si la ridicare.
Oricare ar fi metoda aplicata, se evitǎ apasarile intense pe piept sau pe spate, mai cu seama in
regiunea abdomenului, deoarece poate produce impingerea alimentelor din stomac spre gura,
ceea ce ar putea astupa caile respiratorii. Trebuie sa fie evitate miscarile violente ale
accidentatului, (in special metoda Silvester) pentru a nu se produce fracturi sau luxatii.

1. In cazul in care accidentatul se gaseste agatat la o inaltime oarecare, deconectarea


instalatiei si eliberarea acestuia de sub curent poate sa provoace un rau mai mare decat cel
cauzat de curentul electric, de aceea trebuie luate toate masurile care sa garanteze securitatea
celui accidentat in caz de cadere.

70 | P a g e
2. In caz de deconectare, pot fi stinse concomitent si luminile. De aceea, trebuie luate masuri
pentru a avea alte surse de iluminat: (felinare, faclii, lumanari, un iluminat de rezerva, felinare
cu acumulatoare, etc.) fara sa se intarzie din aceasta cauza deconectarea instalatiei si masurile
de prim ajutor pentru cel accidentat.
3. In cazul in care deconectarea instalatiei nu poate fi executata suficient de repede, atunci
trebuie luate masuri de separare a persoanei accidentate de partile conducatoare de curent de
care este agatata si anume:
 Pentru separarea celui accidentat de partile conducatoare de curent sau a conductei
electrice de aceasta, trebuie sa se faca uz de o haina, o franghie uscata sau un bat, sau
orice mijloc asemanator neconductor si uscat; nu se pot intrebuinta in aceste cazuri
obiecte metalice sau umede; pentru ca accidentatul sa fie separat repede de partile
conducatoare de curent, se poate trage de haina lui, daca este uscata si este departata de
corp (poalele hainei), evitand in acelasi timp atingerile de obiectele metalice
inconjuratoare si de partile corpului neacoperite de haine;
 De asemenea, nu se recomanda sa se traga cel accidentat de picioare, fara a se lua
masurile necesare, deoarece incaltamintea poate fi umeda iar cuiele batute si ochiurile
pentru sireturi sunt bune conducatoare de electricitate; persoana care intervine isi va
pune manusi sau isi va infasura mainile cu o haina uscata; in cazul cand nu are asemenea
obiecte, isi va pune sub picioare un covor de cauciuc electroizolant, scanduri uscate sau
va incalta cizme electroizolante.
 Cand, in vederea salvarii, este nevoie sa se atinga cel accidentat pe partile corpului ce nu
sunt acoperite cu haine, trebuie sa se puna manusile de cauciuc sau sa se infasoare
mainile cu un fular uscat, cu o sapca de postav sau cu maneca propriei haine uscate etc.
sau acoperind persoana accidentata cu o haina de cauciuc ori cauciucata (impermeabil)
sau cu simpla stofa uscata. Se mai poate interveni stand cu picioarele pe o scandura sau
pe orice alt asternut uscat, neconductor de curent, pe o legatura sau pachet de haine etc.
Se mai recomanda sa se foloseasca, daca se poate, numai o singura mana.
 La joasa tensiune, cand curentul se scurge in pamant prin corpul celui accidentat prin
electrocutare si acesta strange convulsiv in maini un conductor, iar reteaua nu se poate
deconecta urgent, este mai bine ca cel accidentat sa fie izolat fata de pamant (de
exemplu impingand sub el scanduri uscate sau orice alt material izolant uscat, astfel

71 | P a g e
incat sa nu mai atinga solul, peretii sau alte obiecte din imediata apropiere) decat sa se
incerce desprinderea mainilor. Persoana care intervine trebuie sa respecte masurile ce
trebuie luate la atingerea celui accidentat. De asemenea, se va avea grija ca cel
accidentat prin electrocutare sa nu sufere alte accidente la luarea acestor masuri. In caz
de nevoie trebuie taiate conductoarele de joasa tensiune, cu ajutorul unui topor cu coada
de lemn uscat, cu foarfeci izolate sau cu ajutorul unui aparat cu o izolatie
corespunzatoare. Operatia trebuie executata cu precautie (nu se ating conductoarele, se
taie fiecare conductor in mod separat, cu manusile de cauciuc).
 La inalta tensiune, pentru izolarea celui accidentat fata de pamant sau de partile
conducatoare de curent, cel care intreprinde acest lucru trebuie sa poarte incaltaminte de
cauciuc dielectrica si manusi si sa actioneze cu o prajina sau clesti izolati la o tensiune
corespunzatoare. Pe liniile electrice de transport, cand scoaterea accidentatului de sub
tensiune printr-una din metodele aratate mai sus nu se poate executa suficient de repede
si fara pericole, trebuie sa se recurga la scurt-circuitarea (prin aruncarea unor
conductoare) a tuturor conductoarelor de linie si legarea lor sigura la pamant (dupa
regulile generale de tehnica securitatii). In acest caz, trebuie luate masuri ca bucla
aruncata sa nu atinga corpul persoanei care acorda ajutorul.

De asemenea trebuie sa se tina cont de urmatoarele:


a) daca accidentatul se gaseste la inaltime, trebuie sa se previna sau sa se evite pericolul
de cadere ;
b) daca accidentatul atinge un singur conductor, este adesea suficient sa se lege la pamant
numai acest conductor ;
c) pentru a realiza legarea la pamant si scurt-circuitarea, este necesar in primul rand ca
conductorul intrebuintat in acest scop sa fie pus la pamant apoi aruncat peste conductoarele de
linie care urmeaza sa fie puse la pamant;
d) trebuie de asemenea retinut ca, daca in linie exista o capacitate electrica mare, prin
deconectare poate ramane o sarcina periculoasa pentru viata si numai legarea la pamant a liniei
o poate face inofensiva.

72 | P a g e
Hipotermia. Categoriile de persoane cu risc la
hipotermie sunt: batrani, copii mici, traumatizatii,
alcoolicii, drogatii, inecatii. Hipotermia este definită ca
fiind o temperatură corporală centrală mai mică sau
egală cu 35°C şi este clasificată în: uşoară (de la 35 la
32°C), moderată (< 32 până la 28°C) sau severă (< 28°C). Hipotermiile moderate sunt însoţite
de frisoane intense provocate de sistemul de apărare al organismului, prin care acesta produce
energie - căldură. La hipotermiile majore, scăderea temperaturii este responsabilă de tulburări
ale stării de conştienţă, chiar de comă, de depresie respiratorie, de încetinire a frecvenţei
cardiace şi de o scădere progresivă a presiunii arteriale cu diminuarea debitului cardiac.
Cazurile cele mai grave duc la moarte.
Temperatura corpului se pierde mai repede in apa decat in aer. In functie de severitatea
hipotermiei semnele pot fi: puls slab palpabil,
bradicardie, tensiunea arteriala scazuta sau nemasurabila,
nivelul de constienta alterata sau coma.
Primul ajutor in aceste situatii respecta principiile
de evaluare ABC. Specific cazului este atentia deosebita
ce trebuie acordata la mobilizarea hipotermicului. Orice
miscare mai brusca sau necoordonata poate agrava
situatia sau poate duce la stop cardiac. In cazul pacientilor aflati in stop cardiac masajul cardiac
este mai dificil de efectuat deoarece toracele hipotermicului este mai rigid. Hipotermicul nu
poate fi declarat decedat pana ce nu este reancalzit.
Reincalzirea hipotermicilor se face lent, 10 C / ora. Din acest motiv resuscitarea acestor
pacienti este de durata mai lunga, pana la atingerea temperaturii normale a corpului.
Defibrilarea nu poate fi folosita decat dupa ce temperatura corpului este peste 30 0 C.
Metode cunoscute si folosite pentru reincalzire sunt:
 reincalzirea externa pasiva, consta din invelirea
pacientului cu paturi si pastrarea lui in mediu ambiant
cald. Acest tip de reincalzire se foloseste pentru
pacientii cu hipotermii usoare sau eventual medii cu
temperatura centrala de peste 320 C.

73 | P a g e
 reincalzirea externa activa, se efectueaza prin imersia totala a pacientului in baie cu apa
incalzita la 400 C sau prin folosirea de paturi incalzite sau pungi cu apa calda. Aceasta
tehnica este potrivita pentru pacientii aflati in hipotermie medie cu o temperatura
centrala pana la 310 C sau cel mult 300 C. Imersia in apa calda se foloseste atunci cand
dorim sa reincalzim pacientul rapid, acest lucru fiind aplicabil la cei care au pierdut
temperatura in mod rapid.
 reincalzirea activa centrala - folosita in unitati spitalicesti.
Hipotermia este echivalentă cu deshidratarea organismului, de aceea e vital să se
administreze victimei multe lichide care vor îmbunătăţi circulaţia şi vor accelera încalzirea
corpului.
Pe timpul acordării primului ajutor :
 hipotermicul nu trebuie bruscat, fricționat sau încălzit brusc, pentru că orice mișcare mai
bruscă sau necoordonată poate agrava situația sau poate duce la stop cardiac prin punerea în
mișcare a sângelui rece de la periferie care poate opri inima;
 pacientul se transportă la adăpost de frig, vânt și umezeală, se dezbracă și se încălzeșete
învelindu-l cu pături sau haine uscate, pungi cu apă caldă, pachete speciale cu soluții care
generează căldură sau chiar prin încălzirea cu corpul salvatorului;
 se va încălzi mai întâi capul, toracele și abdomenul, iar apoi brațele și picioarele;

74 | P a g e
 nu se administrează cofeină (nici măcar ȋn ceai) și alcool deoarece cofeina măreste ritmul
cardiac și căldura se pierde mai repede, iar alcoolul creează o senzație falsă de căldură,
dilată vasele periferice răcind și mai mult corpul;
 alertați serviciul specializat de salvare chiar dacă pacientul pare decedat pentru că organele
vitale (sistemul nervos) sunt protejate în cazul hipotermiei, iar persoana afectată poate
reveni la viață fără a rămâne cu sechele.

Degerăturile. Expunerea prelungită la frig a corpului omenesc poate provoca în


anumite condiţii apariţia unor leziuni-degerături, mai adesea la nivelul extremităţilor părţilor
descoperite ale corpului (mâini, nas, urechi, picioare, etc.).
Evoluează de la uşoare la grave. In prima etapă se observă eritem. Pe tegumente apare o
înroşire a pielii, senzaţe de furnicături şi mâncărimi (cele mai expuse sunt membrele inferioare,
capul, nasul şi urechile). Victima va fi transportată de urgenţă într-o încăpere caldă, nu foarte
călduroasă, iar încălzirea trebuie făcută treptat.
Dacă persoana rămâne expusă la frig, se instalează etapa a
doua - porţiunile afectate de frig încep să se umfle şi să doară.
In cea de-a treia etapă, odata cu evoluţia degerăturilor,
durerile dispar, tegumentele înroşite devin vineţii, semn că
circulaţia în membre a fost grav afectată, iar fără un tratament adecvat se poate ajunge la
cangrenă şi la amputarea membrului degerat.
Ȋn cazul în care persoana prezintă semne de degerături sau hipotermie, trebuie
transportată de urgenţă într-o încăpere încălzită, dar nu foarte călduroasă, iar re-încălzirea
trebuie făcută treptat. Încalzirea rapidă conduce la o scădere a temperaturii centrale şi va avea
efecte negative asupra organismului victimei.

75 | P a g e
Consistenţa ţesuturilor se schimbă, să întăresc progresiv, devin dure, insensibile, fragile,
casante (se rup uşor ca gheaţa), apar apoi semnale de necroză tisulară (moartea ţesuturilor),
manifestată prin apariţia de vezicule, lividităţi, echimoze, sfaceluri, ulceraţii. În regiunea
degerată apar băşici asemănătoare celor din arsuri, sau chiar gangrenarea regiunii.
Degerăturile sunt favorizate de îmbrăcămintea sumară sau strâmtă (încălţămintea),
umiditatea, oboseală, lipsa de antrenament, vârsta înaintată, debilitate fizică, lipsa de mişcare,
consumul mare de alcool.
După profunzimea lezării, ţesuturilor degerăturile se împart în patru grade:
 Gradul I- se caracterizează prin durere violentă, prurit, parestezie, edem. Lezarea pielii sub
formă de tulburări circulatorii reversibile. Pielea de culoare albastră - închisă sau purpurie -
roşie. Uneori se observă o descuamare neînsemnată a epidermului. Ulterior rămâne numai o
hipersensibilitate la frig a sectoarelor degerate.
 Gradul II - formarea flictenelor cu conţinut transparent de nuanţă hemoragică în urma
necrozei straturilor superficiale ale pielii. Edemul şi durerile sânt mai pronunţate.
 Gradul III - la simptomele de mai sus se adaugă necroza pielii în întregime.
 Gradul IV - necroza ţesuturilor moi şi a oaselor ce evoluează după tipul gangrenei uscate
sau umede.

76 | P a g e
Primul ajutor în caz de degerături:
 scoateţi hainele ude şi încălţămintea;
 acoperiţi persoana degerată cu pături;
 în caz de degerături severe nu mişcaţi membrele victimei;
 zonele degerate trebuie acoperite cu pansamente sterile;
 administraţi victimei băuturi calde, dulci, dar nu alcool.

Insolatia. Intr-un mediu cu temperaturi ridicate, corpul uman „scapa” de excesul de


caldura prin cresterea fluxului sangvin la nivelul pielii, prin transpiratie si expirarea aerului cald.
Atunci cand aceste mecanisme sunt depasite, pot aparea semne de insolatie.
Daca temperatura aerului este prea ridicata sau prea umeda,
corpul ajunge sa genereze caldura mai repede decat poate „scapa” de
ea, sistemul de termoreglare al organismului nu mai face fata, astfel
incat temperatura interna poate atinge valori alarmante, determinand
aparitia leziunilor cerebrale (in primul rand edem cerebral acut) si
leziuni la nivelul altor organe (care pot fi mai mult sau mai putin
reversibile). Gravitatea simptomatologiei cauzate de expunerea la
soare este legata, in primul rand, de deshidratare, pierderi de saruri si
de deteriorarea sistemului de termoreglare.
Insolatia este o stare care poate pune viata in pericol si care
apare daca organismul se supraincalzeste si nu poate sa-si scada temperatura. Persoana cu
insolatie are o temperatura de pana la 40,5 de grade Celsius si nu mai transpira.
Un grad inalt de risc exista la copii, persoanele in varsta, femeile gravide si bolnavii
care sufera de afectiuni cronice, mai ales cele ale inimii si plamanilor, care sufera de obezitate,
dereglari hormonale sau de metabolism, boli cronice incurabile, boli cardio-vasculare, care nu
sunt obisnuite cu un anumit tip de clima.
Nu exista o gradare a tipurilor de insolatie, dar ea se manifesta diferit la diversele
categorii de varsta. La copii si batrani, insolatia are efecte mai puternice din cauza deshidratarii
ce urmeaza varsaturilor. Bebelusii si copiii sunt cei mai vulnerabili la insolatie.

77 | P a g e
Exista trei trepte de supraincalzire:
 usoara - corpul este slabit, apare senzatia de somnolenta, ameteli, dureri de cap sau
greata. In acest caz, victima trebuie dusa intr-o camera racoroasa si bine aerisita, i se dau
bauturi reci - de preferat apa minerala sau apa plata cu o lingurita de sare in ea.
 medie - dureri mari de cap, greata, voma, necoordonarea miscarilor, pierderea
cunostiintei, cresterea temperaturii corpului, accelerarea batailor inimii si respiratiei. In
acest caz, persoana trebuie dezbracata si infasurata intr-un cearsaf imbibat cu apa rece, la
cap i se pune o punga cu gheata, la gat i se pun comprese reci (nu i se pun pungi cu
gheata la nivelul inimii).
 socul termic - pierderea cunostintei, delir, halucinatii, respiratia si pulsul sunt accelerate,
pielea este uscata sau acoperita de sudoare lipicioasa. In acest caz pacientul trebuie tinut
sub supraveghere permanenta, pentru a nu-si inghiti limba. In caz de voma, capul trebuie
intors intr-o parte. In caz de necesitate, persoana trebuie reanimata.

Semnele evolutiei rapide spre insolatie sunt:


 pierderea cunostintei pentru mai mult de 1 minut;
 convulsii;
 semne de respiratie dificila de la moderate spre severe;
 temperatura rectala peste 40 o C dupa expunerea la temperaturi ambientale mari;
 confuzie, neliniste extrema sau anxietate (sentiment de pericol iminent si nedeterminat,
insotit de o stare de rau, de agitatie);
 tahicardie;
 tegumente foarte calde (fierbinti), uscate, rosii si netranspirate (tipul clasic de insolatie)
sau cu transpiratie excesiva;
 varsaturi severe si diaree.

Simptome. Acestea pot varia de la individ la individ, insa printre cele mai frecvent intalnite
se numara:
 migrena/dureri de cap-cefalee;
 ameteala;
 slabiciune;

78 | P a g e
 dificultate in respiratie;
 frisoane;
 greata;
 inrosirea excesiva a fetei;
 gura uscata;
 sete puternica;
 temperatura corpului foarte ridicata;
 halucinatii/delir;
 ritm cadiac accelerat;
 varsaturi;
 crampe musculare.

Masuri de prim ajutor


 Mutati persoana afectata intr-un spatiu racoros, departe de razele soarelui.
Indepartati-i hainele, asezati-l in asa fel incat sa se expuna cat mai mult din corpul sau la
aer (cat mai multa suprafata corporala sa intre in contact direct cu aerul).
 Racoriti intregul corp al pacientului cu apa rece, dar nu foarte rece, care poate fi
pulverizata pe corp sau aplicata cu ajutorul unui burete, reusindu-se astfel scaderea
temperaturii corporale. Daca exista conditii, se poate infasura intr-un cearsaf umed.
 Se pot aplica pachete de gheata sau comprese pe abdomen, pe gat si in axile (subsuoara),
locuri unde vasele de sange mari se gasesc la suprafata tegumetului. Se interzice
introducerea pacientului intr-o baie de gheata.
 Asezati persoana afectata in pozitia culcat cu picioarele usor ridicate.
 Daca respiratia se opreste, trebuie incepute manevrele de respiratie artificiala.
 Se interzice administrarea de aspirina sau paracetamol (acetaminofen) sau orice alt
medicament pentru a reduce temperatura corporala ridicata.
 Nu folosi alcoolul pentru frectii pe corp si incheieturi.
 Nu este indicat sa-i administrezi orice (nici apa) pana ce nu i se stabilizeaza starea.
 Daca pacientul este constient si capabil sa inghita, trebuie sa i se dea sa bea lichide
pentru a-l hidrata.
 Repausul la pat este absolut necesar.

79 | P a g e
Pentru restabilire este necesara o perioada de odihna de
24 de ore, timp in care trebuie continuata inlocuirea fluidelor
pierdute (trebuie sa se consume mari cantitati de lichide, supe
de legume, sucuri de fructe). Trebuie evitate activitatile fizice
extenuante.
1. Respectarea unor reguli simple de conduita:

 Se va evita expunerea la soare intre orele 11 si 16.


 Se va evita pozitia “culcat”, fara miscare.
 Expunerea trebuie sa sa faca intr-un mod
progresiv, gradat, nu intensiv.
2. Evitarea substantelor fotosensibilizante:
 Nu se vor folosi deodorante sau produse cosmetice care contin esente de
bergamota, lamaie, cedru, lavanda.
 Nu se vor aplica antihistaminice locale.
 Nu se vor administra medicamente fotosensibilizante orale: sulfamide,
tetracicline, acid nalidixic, fenotiazine, antidepresive triciclice.
3. Folosirea produselor cosmetice fotoprotectoare:
 Persoanele cu pielea alba trebuie sa foloseasca ecrane totale, cele brunete pot
utiliza filtre selective. Produsele se aplica cu jumatate de ora inainte de expunere
si daca aceasta se prelungeste, operatia se repeta la 2-3 ore. In cazul folosirii
emulsiilor de tip ulei in apa, acestea se vor
aplica dupa fiecare baie in mare, baie la strand
sau dus.
 Emulsiile apa in ulei sunt recomandate
persoanelor care transpira abundent si celor cu
pielea sensibila, iar emulsiile ulei in apa sunt
potrivite pentru persoanele cu ten gras.
 Fotoprotectia cosmetica trebuie sa fie asociata
cu o protectie vestimentara adecvata, precum
palarie cu boruri mari, ochelari de soare, halat
de baie.

80 | P a g e
Inecul. Reprezintă asfixia (sufocarea) unei persoane
datorată umplerii cu apă a căilor respiratorii. În cazul unui
pacient aproape înecat, cu cât este salvat mai rapid şi începută
resuscitarea cardio-pulmonară, cu atât şansele sale de
supravieţuire cresc. Aproape de zece ori mai multe persoane trec
prin experienta inecului partial, dar sunt salvate. Mii de victime
ale inecului partial, totusi, sufera leziuni cerebrale. Poate fi asociat cu alcoolul, hipotermia,
tentativa de suicid, trauma, criza de epilepsie, etc.
Siguranta salvatorului capata aspecte deosebit de importante in aceste situatii.
Salvatorul trebuie sa evite orice fel de risc in cazul in care nu stie sa inoate sau in cazul in care
nu detine echipamentul potrivit pentru intrarea in apa rece. Orice pacient innecat este
suspicionat de existenta leziunii de coloana cervicala, victima se pastreaza in pozitie orizontala,
fara a incepe manevrele de resuscitare inaintea scoaterii victimei din apa. Indiferent carui fapt se
datoreaza inecul, din punct de vedere fiziologic intii se instaleaza stopul respirator apoi stopul
cardiac. Acest lucru apare ca urmare a inchiderii cailor aeriene (spasm laringian) ceea ce duce la
stop respirator si ca urmare a hipoxiei se instaleaza stopul cardiac. Ca urmare a acestui
mecanism plamanii pacientilor nu sunt inundati de apa.
Victima activa: Victima care inca se mentine activa, lupta sa respire incercand sa isi
mentina capul afara din apa (tragand capul inspre spate). Are bratele pe langa corp dar separate
de el fara a fi in stare sa le scoata din apa pentru a cere ajutor. Le misca incercand sa impinga
apa in jos (ca si cum ar urca o scara verticala), in timp ce da din picioare intr-un mod
necontrolat. Corpul este in pozitie verticala si nu exista inaintare in apa. In plus, prezinta o
dificultate clara de a respira si o expresie de teama pe chip.
Victima pasiva: Este starea in care persoana apare scufundata, inconstienta si plutind cu
fata in jos. Este starea cea mai urgenta, mai ales daca avem de-aface si cu stopul cardiac.
Persoana se prezinta nemiscata. Se poate ajunge in aceasta faza din doua cauze, persoana a fost
in stare activa de inec si nu a primit ajutor, sau
persoana a suferit o patologie brusca cu pierderea
constiintei (boala cardiovasculara acuta, criza
convulsiva, traumatism cranian sau vertebral sau
hidrocuccion).

81 | P a g e
Primul ajutor in caz de inec consta in solicitarea ajutorului calificat, scoaterea victimei
din apa si efectuarea manevrelor de resuscitare cardio-respiratorie pana la recapatarea
constientei sau pana la sosirea echipei medicale.
Scoaterea victimei din apa:
 salvatorul trebuie sa se dezbrace si sa se descalte inainte de a intra in apa, pentru ca
imbracamintea sa nu-i stanjeneasca miscarile;
 salvatorul va inota pana in dreptul victimei si se va apropia de victima din spate,
apucand-o de sub brat sau de par, tinand-o cu fata in sus, la suprafata apei;
 va duce victima la mal, inotand fie pe spate fie pe burta, cu o singura mana si tinand cu
cealalta mana victima, cu fata deasupra apei;
 la mal, victima va fi rasturnata cu fata in sus;
 se elibereaza caile respiratorii si se evalueaza functiile vitale;
 se incep manevrele de resuscitare cardio-respiratorie;
 daca victima este constienta se va aseza in pozitia de siguranta, pe o parte, deoarece pot
apare varsaturi;
 se va transporta victima obligatoriu la spital, unde va fi examinata si supravegheata cel
putin cateva ore.

Salvatorul va apuca mâna victimei şi printr-o simplă răsucire va ajunge să execute


imobilizarea la spate după care va putea trasnporta victima în condiţii sigure,
având gura adusă la aer.

Ȋn situaţii complet neprevăzute, îmbrăcămintea poate fi folosită, temporar,


ca mijloc ajutător de plutire.

82 | P a g e
Dacă victima nu repiră în momentul în care salvatorul ajunge la ea, acesta trebuie să înceapă
manevrele de resuscitare chiar din apă. În timpul deplasării către mal a victimei se va asigura
ventilaţia victimei la fiecare 5 secunde. Compresiile toracice sunt dificil de efectuat în apă, aşa
că se vor efectua când victima este scoasă la mal.
Procedee le de prindere (apucare) a victimei. Se cunosc mai multe prize in functie de
regiunea pe care se aplica.

A. Priza de cap - este cea mai simpla, daca victima este linistita, calma sau inconstienta.
Victima se aseaza in pozitia pe spate cu capul usor ridicat in asa fel incat gura si nasul sa
iasa din apa. Salvatorul se afla in spatele inecatului cu fata in sus si cu picioarele sub corpul
victimei, apucandu-i capul cu ambele maini sub barbie, cu degetele mari orientate in sus. In
aceasta pozitie salvatorul inoata pe spate, folosind miscarea de picioare, bras sau craul.
Daca picioarele victimei se scufunda, salvatorul i le va impinge in sus, cu un genunchi,
pentru a-l readuce pe linia de plutire.
B. Priza sub axila - se foloseste in cazul in care victima se zbate . Victima este pe spate cu
fata scoasa din apa. Salvatorul se aseaza lateral in dreapta victimei si trecand bratul drept
peste pieptul acestuia pana sub axila sa stanga, ii apuca bratul stang si-l imobilizeaza. In
aceasta situatie salvatorul inoata cu picioarele (bras sau craul), si cu mana libera. In unele
situatii capul victimei se poate sprijini pe umarul salvatorului. O varianta a acestei prize
este: din aceiasi pozitie, salvatorul isi trece bratul drept peste bratul drept pe sub axila si
apuca victima pe la spate de antebratul stang. In aceasta situatie ambele brate ale victimei
sunt bine imobilizate. Salvatorul se poate aseza
si in partea stanga a victimei folosind celalalt
brat pentru priza. Partea este aleasa astfel incat
mana cea mai puternica a salvatorului sa fie
folosita pentru o buna imobilizare a victimei.

83 | P a g e
C. Priza sub ambele axile - victima se afla tot cu fata in sus cu gura si nasul la suprafata,
iar salvatorul se plaseaza in spatele sau apucandu-l cu ambele maini de sub axile si inotand
pe spate cu miscari de picioare bras sau craul. Nu intodeauna salvtorul reuseste sa-l supuna
pe inecat actiunilor sale. De cele mai multe ori acesta, pierzandu-si calmul se agata disperat
de tot ce-i iese in cale. El se poate agata de salvator apucandu-l de brate, picioare, gat,
urechi, cap, tragandu-l sub apa. In aceasta situatie, salvatorul se poate elibera din stransoarea
inecatului folosind urmatoarele procedee:
 schimbarea prizei;
 zvacnirea energica a bratelor, inainte, in sus, in jos si a picioarelor si apoi reapucarea
victimei intr-o priza favorabila;
 tinand victima cu un brat de talie si tragand-o spre el, cu cealalta mana, salvatorul,
impinge capul victimei inapoi, apucandu-l de barbie;
 daca victima isi incolaceste bratele de gatul salvatorului cu mana dreapta, salvatorul ii
rasuceste capul la maximum spre stanga apucand in acelas timp cu mana stanga cotul
drept al victimei, apoi ii impinge capul pe spate iar cu mana ii rasuceste bratul drept
pana i se poate apuca capul pe la spate pentru a putea fi transportat;
 daca cu toate procedeele folosite salvatorul nu poate sa se elibereze din stransoarea
inecatului, atunci se va scufunda impreuna cu inecatul, care odata scufundat va slabi
apucarea sau isi va desprinde involuntar mainile. In acest fel, salvatorul se degajeaza si
indepartandu-se putin de inecat, va putea sa-i aplice priza cea mai convenabila.

Toate aceste actiuni ale salvatorul trebuie facute repede si cu multa hotarare. Dupa ce
inecatul a fost imobilizat si apucat cu una din prizele amintite, salvatorul va inota cu el spre cel
mai apropiat mal sau o barca.
Daca salvatorul este obligat sa inoate impotriva valurilor sau curentului, il va sustine pe
cel inecat, plutind in sensul curentului pana cand va primi un ajutor, iar daca este singur va
cauta sa inoate spre malul cel mai apropiat fara a-si irosi fortele.

Metoda Silvester. În cazul în care, din diferite motive, metoda respirației artificiale
„gură la gură“ nu poate fi aplicată, se poate utiliza metoda Silvester.
Metoda Silvester va fi realizată în poziție înclinată, cu capul în jos cu următoarele
operații:

84 | P a g e
 sub umerii accidentatului se va pune un pachet de haine rulate, pentru a-i așeza capul în
extensie.
 se imobilizează brațele victimei prin prinderea lor de coate, procedeu care va permite
salvatorului solitar de a câștiga timp când trece la masajul cardiac.
 se vor executa mișcări ale brațelor victimei dinspre piept către lateral și în sus până
ajung de o parte și de alta a corpului, în vederea destinderii toracelui și aspirării de aer în
plămâni, urmate de mișcări de readucere a brațelor la piept cu apăsarea pe torace în
vederea expulzării aerului din plămâni, în ritm de 16 ... 18 respirații artificiale pe minut.
La aplicarea metodei Silvester se va proceda în felul următor:
 se va evacua înecatul și se va așeza pe un teren în pantă, utilizând pentru transport orice
mijloc. Dacă transportul se va face de către mai mulți salvatori, corpul victimei se va
transporta cu fața în sus și cu capul în extensie pe spate, nivelul capului și al trunchiului
fiind mai jos decât nivelul bazinului;
 transportul victimei se va efectua pe o distanță scurtă, rapid și fără a neglija respirația
„gură la gură“.

Daca victima respira, se sterge cu ceva uscat, se incalzeste si i se dau de baut lichide
fierbinti.

85 | P a g e
Nu are importanta faptul ca inecul este in apa dulce sau in apa sarata. In cazul in care
victima revine complet la starea de constienta dupa scoaterea ei din apa, ea trebuie sa fie
transportata la spital, indiferent daca la momentul respectiv este fara simptomatologie
semnificativa. Se tine sub observatie pentru minimum 6 ore.

Intoxicatiile cu CO. Monixidul de carbon este un gaz


incolor, inodor, fara gust, degajat de toate combustiile
incomplete. Este o intoxicatie de cele mai multe ori colectiva
si de obicei accidentala. Acuzele prezentate de pacienti sunt:
astenie, cefalee, ameteli, greturi, varsaturi, pierderea
constientei, aspect visiniu al pielii.
Conduita de urmat: siguranta salvatorului. Nu este permisa intrarea in zona cu emanari
de gaze fara echipament de protectie, in toate cazurile pacientul trebuie scos imediat din mediul
toxic, transportat cat mai rapid la o unitate spitaliceasca. Daca este posibil administrare de
oxigen cat mai precoce in concentratii mari.

Intoxicatia cu fum. Deseori integrate intr-un tablou asociat cu arsuri si traumatisme,


intoxicatia cu fum de incendiu este cauza cea mai frecventa de mortalitate si morbiditate a
victimelor de incendiu. Manifestari clinice: cefalee,
agitatie, tulburari de constienta, depozite de funingine la
nivelul orificiilor nazale, a gurii si a faringelui, tuse,
dispnee, voce ragusita.

86 | P a g e
Conduita de urmat. Protectia personala este deosebit de importanta. Evaluarea nivelului
de constienta si a functiilor vitale (ABC), dupa ce victima a fost scoasa din mediul toxic.
Transportul cat mai urgent la spital cu administrare de oxigen, precoce, in concentratii crescute.
Pacientii inconstienti se transporta in pozitia laterala de siguranta.

Intoxicatiile cu medicamente. Apar in doua circumstante: accidental mai ales la varstele


extreme si voluntar cel mai frecvent fiind intoxicatii
polimedicamentoase. Semne generale prezentate: agitatie sau
somnolenta, tulbari de constienta, poate exista o halena specifica,
dureri abdominale, varsaturi, diaree.
Conduita de urmat: Protocolul de evaluare al nivelului de
constienta si al functiilor vitale (ABC) ale pacientului se respecta.
Totdeauna se cauta cutiile de medicamente, flacoane, folii din jurul pacientului si ele vor fi
transportate impreuna cu pacientul la spital. Daca pacientul este constient se poate tenta
provocarea de varsatura, iar in cazul victimei inconstiente se va transporta in pozitia laterala de
siguranta.

Intoxicatia cu substante caustice. In grupul substantelor caustice sunt cuprinse o serie de


acizi (azotic, clorhidric, sulfuric, etc.) sau baze puternice (amoniac), sau mai slabe (amoniu),
care pot produce in raport cu natura lor si gradul de toxicitate leziuni ale mucoaselor de la
simplul eritem la necroza.
Manifestarile clinice (dupa ingestie) constau din: senzatia de arsura a mucoasei bucale,
dureri la inghitire, varsaturi mucoase apoi sangvinolente, colici abdominale, dureri retrosternale.
Starea de soc se poate instala foarte rapid, chiar la cateva ore dupa ingestie.
Conduita de urmat. Protectia personala este deosebit de importanta. Evaluarea nivelului
de constienta si a functiilor vitale (ABC). In cazul stopului cardio respirator la efectuarea
ventilatiilor gura la gura se evita contactul direct dintre gura salvatorului si gura pacientului. Se
poate folosi o bucata de tifon sau batista salvatorului. Este interzisa provocarea de varsaturi si
neutralizarea substantei corozive. Ȋn cazul intoxicatiei cu acizi nu se administreaza lapte sau
uleiuri.

87 | P a g e
Etilenglicolul este un lichid incolor, cu gust dulceag, utilizat ca antigel. Doza mortala la
adult este de 80-120 ml. Semnele intoxicatiei cu antigel sunt greturile si varsaturile; in stadiul
urmator apar tahicardia, hipertensiunea si cresterea frecventei respiratorii. Apoi apar dureri
lombare, scaderea eliminarii de urina, convulsii si coma.
Cele mai intalnite hidrocarburi implicate in intoxicatii sunt benzinele, lubrifiantii,
uleiurile de motor, motorina, gazolina, tetraclorura de carbon.
Dintre acestea, cea mai toxica este tetraclorura de carbon, utilizata ca solvent, ca agent
de curatire si ca agent de crestere a cifrei octanice a benzinei.
Absorbtia acestor toxice este posibila prin ingestie, prin piele si prin respiratie. Semnele
intoxicatiei sunt date de tulburari respiratorii, pneumonii toxice, insuficienta cardiaca, convulsii
si chiar coma. In cazul tetraclorurii de carbon, apar tulburari hepatice grave: icter, hemoragii,
tuburari mentale.
Tratamentul de urgenta incepe cu decontaminarea prin spalare abundenta a pielii cu apa
si sapun si administrarea de oxigen. Doar in cazul tetraclorurii de carbon este utila administrarea
unui antidot specific; N-acetilcisteina, similar administrarii in intoxicatia cu paracetamol.
Mortalitatea in intoxicatia cu tetraclorura de carbon este foarte ridicata (peste 20-30 %).

88 | P a g e
Metanolul sau alcoolul metilic este utilizat ca solvent pentru lacuri si vopsele, aditiv si
combustibil. Este una dintre cele mai toxice substante: 30 ml pot produce moartea, iar 10 ml,
orbirea. Semnele intoxicatiei apar la 12-24 de ore si se manifesta prin scaderea frecventei
cardiace, insuficienta respiratorie, cefalee, ameteli, stare de confuzie, scaderea eliminarii de
urina, vedere initial incetosata, care evolueza spre pierderea completa a vederii, coma si
manifestari abdominale (greturi, varsaturi, dureri abdominale si, uneori, semne de pancreatita
acuta). Tratamentul specific este reprezentat de administrarea etanolului (este antidotul
specific). Se administreaza 125 ml alcool 43 % pe cale orala sau 530 ml solutie 10 % pe cale
intravenoasa.

Intoxicatia cu naftalina. Naftalina este o hidrocarbura aromatica, foarte volatila,


utilizata in gospodarii ca insecticid (pentru molii). Se poate absorbi pe cale respiratorie
(inhalare) sau pe cale digestiva (inghitire). Riscul de intoxicatie cu naftalina este mai mare la
anumite persoane, care sufera de un defect genetic al unei enzime
(G6PD eritrocitara).
Semnele clinice: greturi, varsaturi, dureri abdominale, cefalee,
transpiratii, intoxicatiile grave evoluand cu disurie, hematurie,
convulsii si coma.
Primul ajutor:
 in cazul intoxicatiei prin inhalare: parasirea incaperii, indepartarea naftalinei si
aerisirea incaperii;
 in cazul ingestiei: se administreaza apa si se provoaca varsaturile;
 se transporta victima la spital.

Intoxicatia cu alcool etilic reprezinta, probabil, cea mai frecventa forma de intoxicare.
Doza toxica mortala a alcoolului etilic la un adult este de 300-600 g.

89 | P a g e
Formele clinice ale acestei intoxicatii depind de nivelul alcoolemiei (concentratia
alcoolulului in sange), dar si de gradul de antrenament al persoanei respective.
Intalnim astfel:
 forma usoara – alcoolemia de 0,05-0,1 % (tulburari de vedere, scaderea reflexelor,
cresterea increderii in fortele proprii, diminuarea autocontrolului);
 forma medie – alcoolemia de 0,15-0,30 % (tulburari de mers si de vorbire, scaderea
atentiei, vedere dubla, tulburari ale echilibrului si de perceptie);
 forma grava – alcoolemia de 0,3-0,5 % (alterarea vederii si a echilibrului, tulburari ale
starii de constienta);
 coma alcoolica – alcoolemia de peste 0,5 % (insuficienta circulatorie si respiratorie).
Sunt evidente: mirosul alcoolic al respiratiei, fata inrosita, transpiratia excesiva,
varsaturile, pierderile de urina si tulburarile de comportament.
Tratamentul intoxicatiei urmareste mentinerea libera a cailor respiratorii pentru a nu
aspira continutul gastric in plamani. Spalatura gastrica nu este eficienta decat in prima ora si, de
obicei, acest lucru nu este posibil. Carbunele activat este ineficient.
Se administreaza pe cale intravenoasa glucoza concentratǎ, vitamina. In caz de agitatie,
se administreaza Diazepam sau Haloperidol.

Criza epileptica este definita ca o aparitie tranzitorie a semnelor si/sau simptomelor


datorate unei activitati neuronale anormale, excesive sau sincrone in creier. Aceasta se
manifesta clinic prin convulsii repetate, de-a lungul vietii, care afecteaza controlul miscarii, al
vederii si vorbirii, chiar al starii de cunostinta.
Netratata, boala se poate agrava, iar starile de rau pot
deveni din ce in ce mai dese.
Dupa criza bolnavul nu isi aminteste nimic.
Criza de epilepsie insotita de excitarea intregii scoarte
cerebrale este numita criza grand mal/GM. Criza
epileptica, insotita de excitarea unor zone mai reduse
este numita petit mal /PM.

90 | P a g e
In caz de grand mal, bolnavul tipa brusc, isi
pierde cunostinta si cade. In cursul caderii se poate si
accidenta. Musculatura scheletului se contracta tonic,
apoi incepe sa se contracte clonic. In faza tonica si
muschii respiratori se contracta, bolnavul nu respire
(apnee). Dupa faza tonica care dureaza cateva
secunde, incep contractiile musculare clonice. In
aceasta faza bolnavul isi poate musca gura, limba.
Pe durata crizei bolnavul este inconstient, are ochii deschisi, pupilele dilatate, nu
reactioneaza la lumina. De asemenea, inconstient, poate urina sau defeca. Dupa criza, bolnavul
cade intr-un somn adanc care dureaza cateva minute sau ore. Dupa trezire nu isi aminteste
nimic.
In caz de petit mal, bolnavul isi pierde cateva secunde cunostinta. Privirea este fixa, iar
persoana este absenta. Pielea este deosebit de palida. In anumite
grupuri musculare apar crampe.
Convulsiile pot parea ciudate si pot speria. Este foarte
important ca cei din jur sa-i aminteasca persoanei sa-si ia
medicamentele si sa-l ajute sa se aseze in cazul in care este in
picioare si pe punctul de a-si pierde cunostinta.
Daca pacientul isi pierde cunostinta sau cade, trebuie asezat pe pat, intins pe o parte,
pentru a nu se ineca. Totodata slabiti-i cravata sau orice alt obiect vestimentar sau accesoriu din
jurul gatului. Ii puteti introduce intre dinti o batista sau un tifon steril, facut sul, pentru a-l
impiedica sa-si inghita limba, insa evitati corpurile mici pe care le poate inghiti.
Somnul insuficient, consumul de alcool, stresul emotional sau hrana nesanatoasa,
intrucat acestea pot provoca o noua criza. Exista insa si situatii in care bolnavul nu-si pierde
cunostinta. In cazul in care
epilepticul nu-si revine dupa 5-10
minute sau face mai mult de o criza
epileptica in decurs de o ora, este
esential sa chemati de urgenta
ambulanta.

91 | P a g e
Concluzii
A. Cu cat trece timpul, fibrilatia ventriculara devine mai rezistenta la defibrilare pana se
instaleaza asistola. Pentru a face defibrilarea accesibila personalului nemedical a fost
creata o categorie de defibrilatoare numite defibrilatoare semiautomate.
B. O fractura deschisa poate provoca lezarea vaselor sau a nervilor aflate in vecinatate,
dintre fracturile de coloana vertebrala cele mai frecvente fracturi sunt cele ale coloanei
cervicale. Acestea prezinta marele pericol al provocarii mortii instantanee.
C. Scaderea excesiva a hematiilor face imposibil transportul oxigenului spre tesuturi,
producandu-se intoxicare cu bioxid de carbon, stagnarea circulatiei spre inima provoaca
stop cardiac. Aplicarea garoului este ultima varianta la care apelam.
D. Din stopurile cardiace la copii, 80 % apar din cauza insuficientei respiratorii,
prognosticul imbunatatit in mod semnificativ daca se resusciteaza copilul precoce
rezolvand problema respiratorie.
E. In cazul arsurilor provocate de flacara, important in aceste situatii este oprirea cat mai
rapida a arderii cu jet de apa. Profunzimea arsurii chimice este direct proportionala cu
timpul de contact, de concentratia substantei si proprietatile substantei.
F. In cazul arsurilor electrice distrugerea tisulara este maxima la punctul de intrare.
Categoriile de persoane cu risc la hipotermie sunt: batrani, copii mici, traumatizatii,
alcoolicii, drogatii, inecatii.

92 | P a g e
G. Temperatura corpului se pierde mai repede in apa
decat in aer. Indiferent carui fapt se datoreaza
inecul, din punct de vedere fiziologic intii se
instaleaza stopul respirator apoi stopul cardiac.
H. In cazul electrocutarii nu se atinge victima inainte de
a intrerupe curentul electric.
I. Nu este permisa intrarea in zona cu emanari de gaze fara echipament de protectie, in
toate cazurile pacientul trebuie scos imediat din mediul toxic, transportat cat mai rapid
la o unitate spitaliceasca. Daca este posibil administram oxigen.

BIBLIOGRAFIE:
1) http://www.rasfoiesc.com/sanatate/medicina/ACORDAREA-PRIMULUI-AJUTOR-
MEDI23.php
2) http://www.doctorulzilei.ro/invatati-sa-acordati-primul-ajutor-in-cazul-accidentelor-
frecvente/
3) http://www.interferente.ro/insolatia-simptome-tratament-prim-ajutor.html
4) http://moldova.cc/ion_reicu/ESE1/Ajutor/5.%20Hemoragiile.htm
5) http://www.interferente.ro/transportul-accidentatilor.html
6) http://www.cnrr.org/pantelimon/Ghiduriresuscitare2010V2.pdf
7) http://www.epralima.com/inforadapt2europe/promas/manuals/Manual4_First_aid_ro.pdf
8) http://www.scribd.com/doc/35221149/Curs-de-Prim-Ajutor#force_seo
9) http://www.lectiadeprimajutor.ro/solutii-de-prim-ajutor/#sthash.GEKih4uo.dpuf
10) http://www.drumetiimontane.ro/ghid-montan/prim-ajutor/tipurile-de-fracturi-si-primul-
ajutor
11) http://student- militar.ucoz.ro/forum/42-149-1
12) http://www.lectiadeortopedie.ro/patologia-sportiva- la- nivelul-gleznei/entorsa-de-glezna/
13) http://www.consultatii-medicale.ro/sanatatea-ta/649-primul-ajutor-in-cazul-
traumatismelor-si-politraumatismelor.html
14) http://www.lectiadeortopedie.ro/traumatologia- membrului-superior/fractura-de-scapula/
15) http://www.consultatieortopedie.ro/traumafracturi/
16) http://www.consultatieortopedie.ro/traumafracturi/cot-si-antebrat/fractura-cap-radial/

93 | P a g e
17) http://www.ortopedica.ro/orteze- glezna-c31/
18) http://www.esanatos.com/ghid-medical/traumatismele-oaselor/Fracturile-si-luxatiile-
schele53798.php
19) http://www.scritub.com/medicina/TRAUMATISMELE-TORACICE32969.php
20) http://salvezidacastiisaactionezi.blogspot.ro/2013/07/conduita-de-urgenta-in-fractura-
costala.html
21) http://atimures.ro/wp-content/uploads/2012/10/Curs-de-asistenta-medicala-de-urgenta-a-
pacientului-traumatizat.pdf
22) http://cv.umfcluj.ro/ghidstudiu/uploaded/ghiduri/ghid2418.pdf
23) http://www.interferente.ro/traumatismele-partilor-moi-pansamente.html
24) http://www.scritub.com/medicina/Primul-ajutor- medical- in-caz-d9218131212.php
25) http://physioanatomy.com/romanian/prim-ajutor/primul-ajutor-in- hemoragii/
26) http://www.sfatulmedicului.ro/Prim-ajutor/primul-ajutor- in-caz-de-hemoragie_1732
27) http://ovidiusmd.net/wp-content/uploads/2012/12/curs-electronic.pdf
28) http://www.scritub.com/medicina/PANSAMENTE125311822.php
29) http://www.et.upt.ro/admin/tmpfile/fileV1393411550file530dc5de1c1b1.pdf
30) http://www.esky.ro/ghid-de-calatorie/Siguranta-si-sanatate/Odihna-activa/Hipotermia-si-
degeraturile
31) http://www.esanatos.com/ghid-medical/simptome/Degeraturi-manifestari-si-
cauz24277.php
32) http://mysweettreasures.blogspot.ro/2012/06/arsurile-solare.html
33) http://www.rasfoiesc.com/sanatate/medicina/Salvarea-de-la- inec63.php
34) http://www.sfatulmedicului.ro/Prim-ajutor/primul-ajutor- in-caz-de- inec_1729
35) http://phantoms.ro/inecul-primul-ajutor-t2622.html
36) http://ro.wikipedia.org/wiki/%C3%83%C2%83%C3%82%C2%8Enec
37) http://www.consultatii-medicale.ro/sanatatea-ta/529-primul-ajutor- in- intoxicatii.html
38) http://www.prostemcell.ro/primul-ajutor/primul-ajutor-in-caz-de-criza-epileptica.html
39) http://usmf.md/uploads/Downloads/Stomatologie/Curs%20Chirurgie/pl%C3%83%C2%
84%C3%82%C2%83gile.doc%201.doc%201.pdf
40) http://citynews.ro/lifestyle-16/intoxicatii-cu-substante-chimice-45134

94 | P a g e
95 | P a g e