UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA”IAȘI

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

MASTER: KINETOTERAPIA ÎN TRAUMATOLOGIA SPORTIVĂ

Recuperarea leziunilor musculare

prin exercițiu fizic adaptat

JIGĂRANU ALINA
COȚAC DANIELA
STRĂINU IONELA
 INTRODUCERE
Leziunile musculare sunt rezultatul unor traumatisme produse de o contracție bruscă a unui mușchi sau de
exercițiu fizic într-un ritm care depășește capacitatea organismului de refacere.
Patologia musculară de cauză traumatică se află pe primul loc în ceea ce priveşte frecvenţa şi numărul zilelor
lipsă de la pregătirea specifică a sportivilor.
Suferinţele musculare pot apărea în timpul, imediat după, la distanţă sau prin repetarea efortului.
O statistică pe 10 ani efectuată de C. Stavrache la INMS Bucureşti, susţine ideea de mai sus şi evidenţiază
frecvenţa leziunilor musculare pe discipline sportive: rugby, atletism, haltere, hochei, fotbal etc.
 INTRODUCERE
 Tipul leziunilor musculare
Considerând suprafața leziunilor, acestea se clasifică astfel:
 leziune fibrilară (în care sunt lezate câteva fibre; așa numită – întindere musculară),
 leziune fasciculară (în care sunt lezate câteva fascicule ale mușchiului),
 leziune fibrofasciculară (în care sunt lezate, rupte 1-2 fascicule musculare),
 leziune totală (în care o bună parte sau în totalitate corpul muscular este lezat).
În sportul de performanță sau amator, leziunile musculare au frecvență destul de mare în rândul
traumatismelor, producandu-se în condiții favorizante cu factori predispozanți, precipitanți, perpetuanți.
 FACTORI DE RISC
 Factori predispozanți: compoziție corporală, endocrini și metabolici, asimetrie de forțe musculare (dezechilibre
musculare între mușchii agonisti si antagonisti, contractii excentrice versus contractii concentrice), mobilitate
redusa,disfunctii ale lantului kinetic si deprinderi neuro – musculare reduse sau nocive.
 Factori precipitanți: persoane neantrenate (sedentari /sportivi după o perioadă de imobilizare), preleziuni
nediagnosticate sau nerecuperate (crampe musculare, inflamații, miozite, hematoame/ leziuni musculare), nerespectarea
etapelor de antrenamente sau greșeli de antrenament, oboseală musculară, temperatura musculară scazută (determină
scaăerea elasticității musculare), deshidratare, nerespectarea condițiilor de climat, teren dur sau echipament nepotrivit.
 Factori perpetuanți – repetarea aceluiași tip de mișcare greșită, refacere inadecvată , hidratare necorespunzatoare,
nerespectarea etapelor de antrenament (încălzire, antrenament propriu – zis, ieșire din efort, stretching).

Iarna de exemplu, la cei care practică sporturi în aer liber, aceste afecțiuni de suprasolicitare apar mai frecvent,
datorită temperaturii scăzute a mediului extern, fiind necasară o încălzire mai conștiincioasă, organismul fiind practic
suprasolicitat: odată de către efortul propriu zis și apoi de necesitatea de a genera energie pentru “încălzirea” organismului.
 SIMPTOME

durere vie, aparută brusc, cu caracter de arsură;

impotență funcțională parțială;

prezența unui punct sau zone dureroase la palpare;

apariția unei echimoze sau formarea de hematom.

 SIMPTOME
In cazul rupturilor totale sau parțiale de mușchi simptomatologia este mult mai severă:

durere vie ca o tăietură de cuțit;

impotență funcțională a mușchiului afectat;

denivelarea, depresiunea zonei anatomice afectate;

apariția hematomului.
 CLASIFICARE
Conform mecanismului traumatismului, leziunile musculare pot fi distinse ca directe și indirecte.
 După traumatism direct:
- Contuzie: apare din cauza unui traumatism direct împotriva adversarului, clasificată ca fiind ușoară, moderată
sau severă, în funcție de dizabilitatea funcțională care poate urma. Sportivul trebuie să fie reexaminat 24 de ore
mai tarziu pentru a evalua mai bine entitatea leziunii.
- Lacerație: provine dintr-un impact cu o suprafață ascuțită.
 După traumatisme indirecte:
Aceste leziuni sunt clasificate drept nestructurale si structurale. În leziunile nestructurale, fibrele
musculare nu prezintă o leziune evidentă anatomic, iar leziunile structurale prezintă o leziune anatomică.
Leziunile nestructurale: cele mai frecvente, reprezentand 70% din toate leziunile musculare la fotbaliști,
cauzează mai mult de 50% din zilele de absență, ținând jucătorii în afara activiății sportive și antrenamentului.
Când sunt neglijate, pot deveni leziuni structurale.
 CLASIFICARE
 Tipuri de leziuni nestructurale

 Leziune de tip 1A: cauzata de oboseală și modificări ale protocoalelor de antrenament, suprafețe de
rulare și activități de înaltă intensitate.
 Leziune de tip 1B: din contracții excentrice excesive și prelungite.
 Leziune de tip 2A: asociată mai ales cu afecțiuni ale coloanei vertebrale, adesea diagnosticată greșit,
deoarece apare în afecțiuni inter-vertebrale minore (MID) care irită nervii coloanei vertebrale,
modificând controlul tonusului muscular al mușchiului „țintit”.
 Leziune de tip 2B: dintr-un control dezechilibrat al sistemului neuro-musculo-scheletic.
 CLASIFICARE
 Tipuri de leziuni structurale

 Leziune de tip 3A: leziune parțială minoră care implica unul sau mai mulți fasciculi primari în cadrul
unui mănunchi secundar.
 Leziune de tip 3B: leziune parțială moderată care implică cel puțin un mănunchi secundar, cu mai
puțin de 50% din suprafața de rupere.
 Leziune de tip 4: o rupere sub-totală cu mai mult de 50% din suprafață sau o ruptură completă a
mușchiului, care implică joncțiunea musculo-tendinoasă.
 ACCIDENTE MUSCULARE
EXTRINSECI
 Plaga musculară - traumatism acut sângerând în care leziunile şi tulburările locale sau generale sunt
consecinţa întreruperii continuităţii tegumentare; relativ rar întâlnită în practica medico-sportivă.
 Contuzia musculară - consecinţă a unui traumatism direct constând din contactul brutal între masa
muşchiului şi un corp dur: corpul adversarului, aparat sportiv etc.
După gravitate de diferenţiază :
a. benignă - urmare a unei lovituri de intensitate redusă, respectiv a zdrobirii câtorva fibre musculare; se
acompaniază de o reacţie vasculară locală moderată, cu infiltrat edematos şi hemoragie.
b. gravă - urmare a zdrobirii în masă a fibrelor musculare între agentul exterior şi planul dur al osului; este
asociat cu formarea unui hematom intramuscular voluminos care dilacerează fibrele.
 ACCIDENTE MUSCULARE
INTRINSECI
 Elongatia - urmare a solicitării fibrelor musculare peste pragul lor de elasticitate fără apariţia unor leziuni
anatomice bine definite. Afectarea este în primul rând funcţională, având ca şi cauză dezorganizarea
macromoleculară din interiorul miofilamentelor, cu ruperea cel mult a câtorva dintre acestea dar cu păstrarea
intactă a celulei musculare.
Poate apărea la debutul antrenamentului (competiţiei) - încălzire deficitară, în timpul efortului - muşchi normal
solicitat la limita toleranţei sale elastice declanşat de schimbare bruscă de direcţie, gest dizarmonic sau execuţie cu
opoziţie puternică din partea adversarului, şi către finalul competiţiei - oboseală şi „acidoză fragilizantă".
 Leziunea fibrilo-fasciculară - traumatism articular intrinsec caracterizat prin distrugerea (întreruperea
continuităţii) unui număr variabil de fibre musculare din cadrul fasciculelor, cu interesarea sau nu a învelişului
conjunctiv care-1 individualizează; cel mai frecvent accident muscular întâlnit în practica medico-sportivă -
50%.
 ACCIDENTE MUSCULARE
 Ruptura musculară - accidentul cel mai grav ce poate interesa muşchiul scheletic.
a. Ruptura musculară parţială - caracterizată prin întreruperea continuităţii la nivelul mai multor fascicule
musculare.
b. Ruptura musculară totală - caracterizată prin ruptura completă a muşchiului, pe toată grosimea sa.
 Crampa musculară de efort (cârcelul) - contracţie musculară involuntară, spasmodică, dureroasă a muşchiului
scheletic care apare în timpul sau imediat după efortul fizic.
 Contractura musculară - tetanizarea reflexă a unui muşchi, datorată acumulărilor locale de metaboliţi acizi pe
fondul deshidratării şi tulburărilor de excitabilitate locală.
 Miopatia de efort - ansamblul leziunilor musculare indirecte, generate de lucru muscular intens şi/sau
prelungit, cărora le lipseşte caracterul de accident.
 RUPTURA FIBRILO FASCICULARĂ – DREPT FEMURAL
Program de recuperare:
 ETAPA 1:     [repaus + combaterea durerii] / (3-7 zile)
• repaus cu gamba și coapsa de aceeași parte ușor flectate;
• contenție compresivă – bandaj elastic, ghidat de palparea pulsului distal;
• crioterapie – aplicare de punga cu gheață peste bandaj, aplicarea directă fiind contraindicată (max 15-
20’);
• posturare antideclivă, cu deplasare în descărcare;
• fizioterapie (diapuls [500 impulsuri/sec.], magnetodiaflux, laser);
• medicație simptomatică, antialgică și antiinflamatorie, la indicația medicului, în administrare locală și
generală, masajul local fiind contraindicat în această perioadă;
• presopunctura;
• reflexoterapie (fața externă a piciorului, sub maleola externă);
• menținerea funcțiilor la nivelul trenului superior – abdomene, flotari pe un picior, extensii trunchi.
 RUPTURA FIBRILO FASCICULARĂ – DREPT FEMURAL
 ETAPA 2:     [combaterea inflamației și debutul remodelajului muscular] / (7-14 zile)
• electroterapie (galvanizare simplă, curenți diadinamici, laser, magnetodiaflux);
• termoterapie (caldă – la începutul fiecărei ședințe, rece – la finalul fiecărei ședințe);
• masaj clasic – longitudinal, în lungul fibrei musculare (inițial se lucrează pe mușchiul poziționat în cursă
internă iar la finalul perioadei pe muschi maxim alungit);
• stretching (inițial posturare – drept femural alungit, stretching dinamic ușor sub formă de balansări /
pendulări, stretching static ușor, stretching dinamic-tensiuni finale);
• antrenament proprioceptiv (izometrie pentru toate sectoarele articulare, debutând cu contracție până la
limita durerii – membrul inferior lateral flectat și addus, tehnici FNP.
 RUPTURA FIBRILO FASCICULARĂ – DREPT FEMURAL
 ETAPA 3:     [intensificarea solicitărilor musculare] / (14–21 zile)
• stretching (încălzirea trenului inferior prin lucru activ liber în condiții de descărcare, stretching dinamic
– balansări și pendulări membru inferior afectat, exerciții de autoîntindere inițial cu solicitare minimă pe
drept femural „global”, apoi cu solicitarea strictă a dreptului femural „analitic – întinderea unui lanț
muscular este urmată de întinderea lanțului antagonist);
• tonifiere musculară (izometrie în diferite puncte ale arcului de mișcare FL-ABD, FL- EXT, ADD-ABD,
RI- RE coapsă);
• elasticitate musculaă (stretching dinamic – tensiuni finale);
 ETAPA 4:     [reintegrarea propriu-zisă în activitatea de antrenament și competițională] / (21- 35
zile).
 RUPTURA FIBRILO FASCICULARĂ – DREPT FEMURAL
Reintegrarea în activitatea de antrenament
 Pregătirea organismului pentru efort:
• stretching;
• alergare usoara, in linie dreaptă, apoi cu schimbari de direcție din ce în ce mai bruște;
• genuflexiuni;
• pas sărit, pas săltat.
 
 Pregătirea fizică:
• creșterea rezistenței, prin creșterea duratei, antrenament în circuit, cresterea tempoului – alergare moderată în tempo uniform, pe
teren plat, alergare în tempo neuniform, teren variat;
• cresterea forței, prin lucru cu greutăți mici și prin lucru cu greutăți mijlocii cu viteza maximă de execuție;
• creșterea vitezei prin execuție la semnal și antrenament cu repetări: 1- 3 serii x start de sus, start de jos, start de jos –30-50-100m.
 RUPTURA FIBRILO FASCICULARĂ – DREPT FEMURAL
 Postefort:
• lucru în descărcare – bicicleta, forfecări plan frontal, sagital;
• alergare ușoară;
• pas săltat;
• gheață.
 EVOLUŢIA CĂTRE VINDECARE A LEZIUNILOR MUSCULARE

1. FAZA VASCULO-EXUDATIVĂ - vasodilatatie capilară asociată foarte rapid cu edem interstiţial la nivelul
zonelor perilezionale. Congestia şi edemul dilacerează uşor fibrele musculare. In zonă apar celule de tip
inflamator (polinucleare etc).
2. FAZA CELULARA - celulele polinucleare lizează structurile moarte şi le fagocitează, eliminându-le treptat
din focarul inflamator.
3. FAZA DE REPARAŢIE

3.1.FORMAREA ŢESUTULUI CICATRICEAL - în primele ore: fibronectina -proteină de origine sangvină,

împreună cu fibrina formează o plasă fină, reticulată, pe care se vor ataşa fibroblaştii. Local este prezent
colagenul (sintetizat de celulele inflamatorii şi de celulele precursoare fibroblaştilor). Perioada următoare este
caracterizată prin proliferarea marcată a fibroblaştilor care sintetizează colagen -aflat în relaţie directă cu
formarea miotubilor şi a noilor fibre musculare.
 EVOLUŢIA CĂTRE VINDECARE A LEZIUNILOR MUSCULARE

3.2.REGENERAREA MUSCULARĂ
Ziua 0 - ruperea fibrelor musculare urmată de contractarea lor. Zona distrusă se umple de sânge.
Ziua 1 - continuă necroza fibrelor afectate, înaintând încă 1-2 mm peste zona afectată iniţial. Are loc repararea
membranei plasmatice rupte şi apariţia unei noi membrane care va delimita zona de regenerare de zona
îndemnă.
Ziua 2 - fagocitarea părţii necrozate a fibrei. Proliferarea fibroblaştilor şi formarea matricei colagenice în zona
centrală.
Ziua 3 - continuarea fagocitozei detritusurilor celulare. In zona ce urmează a se regenera celulele satelite se
transformă în mioblaşti. Proliferarea capilarelor şi ţesutului conjunctiv.
Ziua 5 - mioblaştii fuzionează în miotubi, ţesutul conjunctiv devine mai dens în zona centrală.
Ziua 7 - regenerarea completă a miofibrilelor, în interiorul membranei bazale prezervate.
 EVOLUŢIA CĂTRE VINDECARE A LEZIUNILOR MUSCULARE

FAZA DE REMODELARE - se suprapune în mare parte peste faza de reparaţie.

Constă in:
 reducerea dimensiunilor plăgii musculare - se bazează pe proprietatea colagenului de a se scurta; apare în a
3 a săptămînă şi conduce la descreşterea flexibilităţii tisulare loco-regionale.
 creşterea rezistenţei la tracţiune a ţesutului cicatriceal - este urmarea modificării numărului punţilor de
legătură din moleculele de colagen şi a modelului de plasament al acestora.
 remanierea structurală a muşchiului privitor la ponderea diferitelor tipuri de fibre - funcţie de muşchi şi de
solicitările induse.
 TRATAMENT - LEZIUNI MUSCULARE
Tratamentul leziunilor musculare este divers și complex, fiind format din tratament medicamentos și
fiziokinetoterapeutic, și în cazuri exteme chiar chirurgical.
În general, în primele 48 de ore se aplică protocolul R.I.C.E :
R (rest) = repaus, reducerea sau chiar oprirea activităţii sportive şi a activităţilor casnice mai solicitante. Se
poate folosi o cârjă dacă este vorba de o accidentare la nivelul membrului inferior. În unele cazuri se
recomandă chiar repausul total la pat. Durata repausului de la efort este stabilită de un medic.
I (ice) = gheaţă, adică aplicarea acesteia pe zonele traumatizate timp de 20 de minute de 4-8 ori pe zi. Nu se
aplică direct pe piele, ci se înfăşoară într-un prosop.
C (compression) = comprimare, adică menţinerea unei presiuni constante cu ajutorul faşei elastice pe glezna,
genunchiul, cotul sau umărul afectat.
E (elevation) = ridicarea membrului afectat de la planul orizontal. Practic, în poziţie declivă (culcat) se ridică
membrul traumatizat pe o pernă, deasupra planului inimii.
 TRATAMENT
 Fizioterapia este utilizata cu bune rezultate – laserterapia in primele zile, ultrasunet sau ultrasonoforeza
(dupa primele 48 ore) iar dupa ziua a 8-a curenti diadinamici, TENS. Masajul nu este recomandat in
primele 15 zile.

 Kinetoterapia este indicata dupa initiala cicatrizare si consta intr-o prima faza in exercitii de stretching
pentru a intinde tesutul cicatriceal fibros, urmate de exercitii de crestere progresiva a fortei musculare –
initial exercitii pasive, pasivo-active si active; treptat se va trece la exercitii active cu incarcare
progresiva.

 In general perioada de vindecare pentru intinderile musculare este de 2 pana la 3 saptamani, pentru
ruptura musculara partiala este de 3 pana la 6 saptamani iar in cazul rupturii musculare totale de
aproximativ 3 luni.
 TRATAMENT
Periodizarea obiectivelor metodologice ale tratamentului şi recuperării accidentelor musculare se prezintă astfel:
 Prima perioadă - repaus şi combaterea durerii;
 A doua perioadă - antiinflamatorii şi de debut a remodelajului muscular;
 A treia perioadă - intensificarea solicitărilor specifice;
 A patra perioadă - reluarea antrenamentului specific.
 TRATAMENT
Prima perioadă se caracterizează prin :
 durată, în funcţie de gravitatea leziunii, între 1-15 zile;
 mijloace utilizate:
• contenţie compresivă;
• crioterapie;
• fizioterapie: curenti diadinamici, TENS, laser, ultrasunet.
• medicaţie simptomatică.
Repausul cel mai eficient se obţine prin :
 poziţionarea în cursă internă a muşchiului (capetele muşchiului apropiate);
 deplasare în descărcare totală;
 plasarea în poziţie antideclivă a segmentului afectat.
 TRATAMENT
A doua perioadă se caracterizează prin :
 durată, în funcţie de gravitatea leziunii, între a 3-a şi a 22-a zi;
 mijloace utilizate:
• electroterapie: TENS, curenti diadinamici, laser, utrasunet;
• termoterapie: impachetori cu parafina;
• masaj:
 In contuzii, se practică masajul reflexogen stimulând unul dintre reflexele: de simetrie, la distanţă, pe
musculatura antagonistă.
 In rupturile musculare fibrilare , masajul se aplică cât mai rapid şi constă din neteziri uşoare. Pe măsura
descreşterii durerii intensitatea netezirilor creşte. Se aplică frământat blând la nivelul zonei lezate cât şi
perilezional.
 In plagile tendinoase, masajul este etapizat: o perioada de imobilizare în aparat gipsat (reflex); o
perioada de după degipsare. Gipsarea poate dura de la 3 săptămâni până la 13-14 zile, în cel mai fericit
caz, în formele simple. Se aplică masaj umed cu unguente, recurgându-se la manevre blânde;
 TRATAMENT
 Combaterea inflamaţiei se realizează prin :
• electroterapie antialgică şi antiinfiamatorie;
• galvanizare, ionogalvanizare, curenţi diadinamici, laser;
• termoterapie;
• crioterapie;
• posturare;
• presopunctură ;
• masaj.
 TRATAMENT
Remodelajul muscular se realizează prin :
 masaj: în apă (duş subacval) şi pe uscat;
 tehnica Cyriax;
 masaj clasic - longitudinal - în lungul fibrei musculare.
Iniţial se lucrează pe muşchiul poziţionat în cursă internă, pentru ca ulterior să se lucreze pe muşchiul
poziţionat în cursă externă.
 stretching muscular. Iniţial se practică posturarea, pentru ca ulterior să se treacă la stretching propriu-zis.
 antrenament proprioceptiv. Se începe la sfârşitul perioadei şi se execută iniţial în lanţ kinetic deschis, ulterior în
lanţ kinetic închis, prin utilizarea tehnicilor F.N.P.
 mobilizări active libere, precedate de uşoare contracţii izometrice.
 TRATAMENT
A treia perioadă se caracterizează prin :
 durată, în funcţie de gravitatea leziunii, între a 4-a şi a 6-a săptămână;
 mijloacele utilizate: stretching, antrenament proprioceptiv.
Intensificarea solicitărilor specifice se realizează prin :
 stretching
Se începe cu exerciţii de autoîntindere, efectuate iniţial pe un singur muşchi, ulterior pe întreg lanţul
muscular ce include muşchiul respectiv. Totdeauna întinderea unui lanţ cinematic trebuie completată cu cea a
lanţului antagonist.
 TRATAMENT
A patra perioadă se caracterizează prin :
 durată, în funcţie de gravitatea leziunii, între a 5 a zi şi a 7-8 a săptămână;
Mijloace utilizate:
 stretching;
 exerciţii specifice sportului practicat;
Reluarea antrenamentului specific se face prin :
 solicitări la nivelul structurilor afectate şi reintegrare în lanţul cinematic al segmentului respectiv, precum şi
gesturi sportive specifice disciplinei sportive practicate.
 lucru la nivel de cuplaj agonişti - antagonişti, echilibru, lateralitate, sprijin unipodal, sprijin bipodal, transfer
de greutate etc;
 TRATAMENT
 încălzire - precede orice şedinţă de antrenament şi vizează o adaptare a structurilor solicitate şi pregătirea
acestora în vederea susţinerii efortului. Încălzirea va include obligatoriu alergare moderată cu schimbări de
direcţie, respectând principiul progresivităţii, stretching, lucru cu obiectul specific: minge, halteră, spadă etc.
 lucru specific, care va viza atât creşterea rezistenţei, a vitezei, a forţei şi a îndemânării, obiectiv realizat prin
dozarea corectă a intensităţii şi a duratei efortului, cât şi readaptarea la gesturile motrice specifice disciplinei
sportive practicate.
 toate şedinţele din această perioadă de recuperare se finalizează prin efectuarea de mişcări identice cu cea
care a stat la baza producerii accidentului, o atenţie deosebită acordându-se tempoului, astfel încât să se
elimine riscul recidivei.