Reeducarea functionala

in
traumatologia
membrului superior
1.Traumatismele umarului intereseaza:

articulatia scapulo-humerala,

articulatia acromio-claviculara,

ligamentele si tendoanele acestor articulatii,

oasele care le formeaza,

plexul nervos brahial.

 Din punct de vedere lezional, umarul
sufera:
contuzii,
luxatii,
fracturi,
plagi taiate sau intepate,
arsuri.
Sechelele acestor tipuri lezionale sunt reprezentate:
durere si redoare articulara
hipotrofie sau atrofie musculara
paraliziile de plex brahial
paraliziile de nerv circumflex
fenomene algodistrofice.
 Durerea si inflamatia
- medicatie ( antalgice, sedative, antiinflamatorii nesteroidiene
sau chiar steroidiene la care se asociaza sau nu infiltratii
locale);
- fizioterapie;

Tratamentul fracturilor se face prin:

- reducerea ortopedica;
- imobilizare in aparat ghipsat;
- osteosinteza chirurgicala;
In timpul imobilizarii : exercitii active la membrele
libere, iar pentru cel imobilizat pentru muschii de sub ghips.

La varstnici se recomanda practicarea gimnasticii respiratorii

pentru prevenirea unor complicatii pulmonare.
 Recuperarea umarului

Ruelle si Sohier au impartit in cinci faze

schema generala de recuperare a umarului, care se

aplica in majoritatea cazurilor.

 Faza I

Perioada imediat urmatoare traumatismului,

sau dupa interventia chirurgicala, care s-a soldat cu
imobilizarea centurii scapulare

In aceasta perioada umarul nu trebuie solicitat,

ocupandu-ne doar de membrul superior in totalitate,
de coloana cervicala si de torace.
 Tipuri de imobilizare

A. Imobilizarea cu cotul lipit de corp (tip

Dujarrier):
- antebratul pe fata anterioara a toracelui in adductie sau
rotatie interna.

- Complicatii: capsulita retractila a articulatiei scapulo-

humerale(redoare rapida a acestei articulatii. Astfel,
imobilizarea nu trebuie sa depaseasca 20-30 de zile.
B. Imobilizarea cu bratul in abductie, in aparat
toraco-brahial.
- greu de suportat;
- avantaje: pozitia fiziologica, evita aparitia
capsulitei retractile si a redorii umarului, se poate
aplica pe o perioada mai lunga de 30 de zile.
Scoaterea aparatului trebuie facuta treptat, la inceput
cateva ore pe zi, in 15-20 zile sa fie complet
suprimat.
C. Imobilizarea in esarfa poate fi facuta de la
inceput sau sa urmeze pentru cateva zile celorlalte
doua tipuri de imobilizare.
 Faza a II-a
Este perioada imediat dupa suspendarea imobilizarii
umarul inca nu poate fi solicitat, fara a irita leziunea
trebuie reinceputa miscarea de intretinere a umarului
imobilizarea nu se suspenda intotdeauna complet.
Metodele de baza din aceata faza sunt:
1. masajul are o importanta foarte mare;
2. rearmonizarea mecanica a umarului ( postura: rotatie
externa a bratului in jos, mobilizarea activa a bratului);
3. exercitii pasive, pasivo-active si active;
4. exercitii statico-izometrice care se incep de la
extremitatea distala, urcand spre umar, cu un efect
circulator si trofic bun.
 Faza a III-a
Leziunea incepe sa fie treptat solicitata prin
mobilizarile care nu se puteau executa in faza
anterioara.

Durerea constituie semnul major al

contunuarii sau renuntarii la o anumita
miscare.

Este o tatonare a inceperii activitatii complexe din

faza urmatoare.
 Faza a IV-a

Este perioada recuperarii propriu-zise a

functionalitatii umarului.

Obiectivele :

- refacerea amplitudinii de miscare,

- recastigarea supletii si a fortei musculare.

 Caldura, masajul, electroterapia antalgica sunt
premergatoare kinetoterapiei.
Manevre de intindere capsulo-ligamentara.
Exercitii de facilitare proprioceptiva.
Exercitii autopasive la scripete.
Exercitii active, pentru cresterea mobilitatii.
Exercitii cu rezistenta, pentru cresterea fortei
musculare (la scripete cu greutati, cu gantere, haltere,
extensoare, etc.).
Exercitii de coordonare recuperare gestuala a
miscarilor articulatiei umarului. Cea mai buna metoda
este innotul.
 Faza a V-a

Nu este obligatorie pentru toti pacientii. Este faza

de recastigare a profesionalismului pentru cei
care lucreaza in efort intens sau au nevoie de o
inalta abilitate (sportivi, instrumentisti).
 2.Cotul posttraumatic
Cotul
- articulatie de mobilitate.
- recuperarea :
- recastigarea miscarii maxime;
- cresterea fortei si rezistentei musculare.
Articulatie cotului are de fapt trei articulatii:
humero-cubitala, humero-radiala si radio-
cubitala (trohleartroza stransa,efecte negative in
recastigarea mobilitatii articulare)
 Traumatismele cotului pot determina
leziuni ca:
contuzii, plagi, arsuri,

entorse,

luxatii

fracturi,

leziuni de vase si nervi.

 Sechele :
redoare articulara de tip mecanic,
deviatii axiale (cubitus varus sau valgus), retractii
ischemice ale flexorilor, cot balant, etc.,
atrofie musculara, ruptura tendino-musculara,
paraliziile nervilor periferici,
retractie ischemica Volkmann,
sechele la distanta: redoare de umar, pumn,
algoneurodistrofiile
Schema generala de program recuperator:
I. Recuperarea precoce
- imediat posttraumatic, indiferent daca cotul a fost sau
nu operat, este imobilizat ( aparat ghipsat,extensie
continua, atela ghipsata). Se vor incepe, dupa 8-10
zile, aplicarea unor procedee fizicale terapeutice si de
recuperare.
1. Aplicarea undelor electromagnetice de inalta
frecventa,
2. Masajul mainii si antebratului, a umarului,
3. Pozitionarea procliva a membrului superior,
4. Mentinerea mobilitatii articulatiilot neafectata cu
exercitii pasivo-active.
II. Recuperarea dupa suprimarea mobilizarii

Imobilizarea are o durata variabila in functie de

tipul leziunii. Cu cat este mai lunga, cu atat
problemele recuperatorii vor fi mai mari:

1. Combaterea durerii(antalgice, antiinflamatoare,

terapie fizicala cu efecte antalgice)
2. Combaterea tulburarilor vasomotorii si trofice
3. Recastigarea mobilitatii articulare este obiectivul de
baza
 Cotul :
- se recupereaza numai prin miscari active.
- primul rand, sectoarele minime utile de miscare,
respectiv flexia-extensia intre 80-120, care poate
deveni functionala cu compensare cervicala, din
umar, pumn si mana.
Terenul este un factor important in aparitia redorii
articulare.
Inainte trebuie sa ne asiguram ca:
1. nu exista obstacol osos,
2. integritatea anatomica a musculaturii este
conservata.
Argumente contra folosirii mobilizarilor
pasive:
Pot determina:
- inflamatie articulara;
- mici rupturi ale tesutului periarticular cu formare de
hematoame(mai frecvente).
Efectele accentuate ale inductiei reciproce asupra
musculaturii articulatiei cotului. Intinderea pasiva
(strech reflexul) contractii simultane ale
antagonistilor, care se vor opune si mai mult
mobilizarii.
Singurele miscari pasive permise sunt cele auto-
pasive cu ajutorul scripetilor.
 Kinetoterapia
- ajutata de procedee fizicale:
caldura locala,
ultrasunetul,
masajul,
curentii de frecventa medie.
Cresterea fortei musculare: recastigarea fortei
flexorilor cotului ( biceps, brahial, lung supinator) mai
importanta decat a extensorilor (triceps).
Atentie deosebita se acorda stabilizatorilor cotului,
muschilor epicondalieni si epitrohleeni, ce vor fi
tonifiati izometric.
 3.Mana posttraumatica
Mana
- cel mai complicat segment de membru din organism

- este segmentul cu cea mai importanta sensibilitatea

discriminatorie in marea majoritate a cazurilor

- suferinta mainii este deobicei origine traumatica

-mana suporta greu mobilizarea

- retractiile si redorile sechelare sunt foarte greu reductibile

Tratamentul recuperator: experienta,profesionalism si multa
perseverenta
 Exista 4 grupe mari clinico-
recuperatorii:
leziuni de tendon (rupturi partiale sau totale);
paraliziile nervilor periferici;
mana rigida, inghetata (frozen hand) consecinta
imobilizarii indelungate, algodistrofiei, frecturi,
leziuni ale partilor moi;
amputatiile

Obiectivele recuperarii:
- mobilizarea articulara
- tonifiere musculara
- coordonare sau abilitate gestica.
Recuperarea functionala
in traumatologia
membrului inferior
 A. SOLDUL POSTTRAUMATIC
Soldul
- cea mai mare articulatie din organism.
- principala functie este stabilitatea pentru sprijin in
ortostatism si in mers.
- este acoperit cu mase musculare mari, iar incidenta
traumatismelor este mai redusa la acest nivel
Cele mai frecvente leziuni traumatice:

fracturi ale extremitatii femurale superioare (in

special la persoanele in varsta), iar in ultimul timp
traumatismele soldului insotesc alte traumatisme in
cadrul politraumatizatilor din accidentele rutiere.

Cresterea vertiginoasa a numarului de interventii

ortopedico-chirurgicale pentru vechile afectiuni
medicale ale soldului in special pentru coxartroza a
facut ca recupearea postoperatorie sa ocupe
actualmente locul doi dupa fracturi.
Sechelele posttraumatice ca si cele postoperatorii se
exprima clinic prin unul sau toate cele 3 semne
clinice capitale:
durere;
deficit de stabilitate;
deficit de mobilitate.

Acestea sunt si obiectivele recuperarii, in ordinea de

mai sus.
Metodologia generala de recuperare a
soldului:

Combaterea durerii (origine osoasa, articulara sau

periarticulara)

Medicatie antiinflamatorie, antalgica si sedativa;

Inflamatii cu hidrocortizon, xilina periarticular;

Electroterapie antalgica;

Termoterapie (parafina, ultrasunete,ultrasunete);

 Kinetoterapie fara incarcare;

Masaj;

Repaus la pat, mers fara sprijin pe M I afectat;

Posturi proclive;

Mobilizarea gleznei, genunchiului si

mobilizarea pasiva a soldului;

DAD;

Mansete pneumatice pentru gamba si coapsa.

 Stabilitatea soldului
Asigurata de:
Factori ososi reprezentati de coaptatia aproape
perfecta a suprafetelor articulare.

Factori ligamentari in special ligamentul ilio-

femural in pozitie ortostatica.

Factori musculari asigura mai ales stabilitatea

posterioara (caderea in fata).
Reducerea eventualului flexum, precum si a
rotatiei (de obicei a RE) reprezinta un obiectiv
important in recuperare.

Flexumul determina presiuni mari in articulatie si

obliga la lordoza, coloana lombara. Aceasta
lordozare duce la afectarea discurilor inter-
vertebrale si a aticulatiilor posterioare lombare.
1. Posturile libere:

Pentru flexum: decubit ventral cu o perna mica

sub abdomen, una sub genunchi pentru cresterea
extensiei soldului si eventual o greutate de pana
la 5 kg pe bazin.

In decubit dorsal se pune o perna sub bazin,

membrul afectat fiind intins, iar cel sanatos
flectat si sprijin pe talpa.
 Pentru derotarea externa: decubit lateral pe partea
sanatoasa, membrul afectat incrucisand pe cel sanatos,
soldul flectat, piciorul se sprijina pe pat pe marginea sa
interna, iar calcaiul este ridicat. Din decubit dorsal, cu
soldul si genunchiul in flexie, se lasa sa cada coapsa
spre interior. Din decubit ventral, genunchiul flectat la
90, se lasa gamba sa cada prin greutatea ei in afara.

Pentru abductie din decubit dorsal, se tine o perna

intre picioare.
Posturile se mentin 10-30 min. si se repeta de 3-4 ori
pe zi.
2. Posturi fixate
- se obtin prin montaje cu scripeti si contragreutati sau prin
atele gipsate, schimbate progresiv.
3. Manipularile
- miscarile pasive si active sunt induse in programul de
recuperare a mobilitatii.
4. Corectarea pozitiei trunchiului si
bazinulu
- deviatia soldului compensata prin dezaxarea coloanei si
bazinului.
- redresarea tulburarilor statice ale coloanei si
bazinului(kinetoterapie specifica) Tonifierea musculaturii
paravertebrale si abdominale este obligatorie.
 Tonifierea musculaturii
Este o conditie esentiala a stabilitatii soldului in mers sau
ortostatism.
Tonifierea abductorilor obiectiv principal. Din
decubit lateral pe partea sanatoasa se face abductia
soldului afectat, cu membrul inferior in extensie si cu
contragreutate.

Tonifierea pelvitrohanterienilor
(piramidalul,obturatorul intern si extern, patratul crural).
Acestia fixeaza capul femural in cotil.
- Tonifierea se face prin exercitii izometrice.
 Tonifierea marelui fesier muschiul principal al
extensiei coapsei pe bazin.

Din decubit ventral, cu genunchiul la 90, se executa

extensii cu rezistenta ale coapsei. Se mai fac
contractii izometrice din decubit dorsal cu genunchii
flectati, ridicandu-se bazinul de planul patului.

Tonifierea cvadricepsului, ischiogambierilor,

tricepsului sural, adductorilor si flexorilor soldului.
 Mobilitatea soldului
Recastigarea

52 flexie extensie,

12 abductie abductie

14 RI-RE

Trebuie sa reprezinte programul minimal obligatoriu

Ordinea in recuperare: recastigarea flexiei extensiei apoi

abductiei si la urma a rotatiei.

Mobilizarea soldului trebuie inceputa imediat ce devine

posibila, deci din timpul imobilizarii la pat.
 Mobilizarile pasive sunt contraindicate in fracturi
in perioada imobilizarii prin tractiune suspensie.

Miscarile active cu cea mai mica rezistenta sunt

contraindicate in fracturile colului femural.

Mobilizarile pasive sunt permise in fracturile de cotil,

iar miscarile active chiar cu rezistenta se pot incepe
precoce in protezele de sold.
 Reluarea mersului
Are mai multe faze:
1. Mersul fara sprijin pe membrul inferior afectat
este aproape o regula in prima etapa de recuperare a
soldului;

Se face ajutat de carje axilare sau cadru metalic mobil.

Pacientul va fi invatat sa urce si sa coboare o scara:
- se urca cu M.I. sanatos, apoi carjele si M.I. afectat sunt
aduse pe aceesi treapta;
- se coboara cu carje si membrul afectat si apoi este adus
membrul sanatos pe aceeasi treapta.
2. Mersul cu incarcare a membrului afectat
se reia treptat, in functie de tipul lezional: in
artroplastii se reia precoce, in luxatii dupa -2
luni iar in fracturi sau osteotomii dupa 3 luni.
3. Mersul in baston se incepe cand s-a ajuns la o
incarcare de circa 50% si pelvisul nu mai basculeaza
datorita insuficientei abductorilor. Bastonul (carja
canadiana) se tine in mana opusa membrului afectat si
se deplaseaza impreuna.
4. Refacerea completa a mersului se face cu ajutorul
unor exercitii complexe ca:
mers liber,
pe panta,
in zig-zag,
in lateral, cu picioarele incrucisate,
intoarceri, etc.
 Complementarea acestei kinetoterapii
pacientul,trebuie sa respecte
urmatoarele reguli de igiena a soldului

Scaderea in greutate
Evita mersul pe scari si pe teren
accidentat
Evita schiopatarea prin controlul mental
al mersului
Evita ortostatismul si mersul prelungit
Repaus la pat de cel putin 2 ore/zi
 mers ajutat de baston pe distante mai
lungi;
mers zilnic pe bicicleta;
gimnastica pentru mobilitate si tonifiere
musculara de 2 ori/zi;
corectarea scurtimii membrului inferior
afectat (daca depaseste 2 cm) cu ajutorul
talonetelor sau incaltamintei ortopedice;
tocuri
La revedere