Test kineto

1.Met de relaxare Jacobson:

Curentul fiziologic, introdus de Edmund Jacobson si care are la baza relaxare progresiva pe baza
principiului de identificare kinestezica a starii de tensiune (contractie) musculara, prin antiteza cu lipsa de
contractie (relaxare). Este metoda cea mai utilizata in serviciile de kinetoterapie, fiind usor de aplicat, usor
de inteles de pacienti, cu rezultate bune, incurajatoare, ce se instaleaza dupa cateva sedinte.

Tehnica de lucru este urmatoarea: pacientul in decubit dorsal, cu capul pe o perna mica, genunchii usor
flectati, se sprijina pe un sul, membrele superioare in usoara abductie de cca. 30 de grade si palmele pe
pat; se recomanda sa se lucreze intr-un mediu confortabil (fara zgomot sau lumina intensa, temperatura
placuta, etc.).

1. Prologul respirator: timp de 2-4 minute se respira amplu, linistit, subiectul concentrandu-se pe
dirijarea aerului (inspiratie pe nas, expiratie pe gura). Acest prolog determina alcaloza, generatoare de o
stare euforica (dar se evita la persoanele cu tetanie latenta), fiind el insusi relaxant. In timpul acestui
prolog respirator pacientul trebuie sa-si imagineze ca in inspiratie devine usor “ca un balon de sapun care
se ridica”, iar in expiratie redevine greu, ca de plumb, “corpul infundandu-se in pat” si “simtind cum patul
impinge in sus corpul”.

2. Antrenamentul propriu-zis incepe cu membrul superior drept, urmat de cel stang, continuand apoi
cu ambele. In timpul inspiratiei ample membrul superior se ridica de pe pat, lent (mana este “cazuta”, cu
flexia pumnului), pana cand degetele nu mai ating patul. Se realizeaza de fapt o contractie musculara la
nivelul fortei 3 (F3). Se mentine aceasta pozitie in apnee timp de 15-30 de secunde, subiectul
concentrandu-se pe ideea efortului “deosebit” pe care-l face membrul superior. Brusc, cu un “uuf ” pe
expiratie, se abandoneaza membrul superior, care “cade” pe pat. Se urmareste timp de 1 minut,
respirand linistit, sa se intuiasca noua stare de “liniste totala” kinetica din intreg membrul, comparativ cu
starea de contractie anterioara. Se repeta de 2-3 ori cu fiecare membru superior, apoi cu ambele
concomitent.

Se trece la membrele inferioare. Fara a ridica talonul de pe pat, se desprinde spatiul de pe suport
(cativa cm) in inspiratie, se mentine 15-30 de secunde, apoi brusc, in expiratie, cu acelasi “uuf”, se revine.
De asemenea, se executa de 2-3 ori cu membrul pelvian drept, apoi stang, apoi cu ambele.

Al treilea segment este trunchiul. In inspiratie se desprinde spatele de pe pat, subiectul lordozandu-se
(mai mult imaginativ, decat real), apoi, in expiratie, se urmareste crearea senzatiei de “prabusire” a
corpului pe pat, cu aplatizare lombei.

In tehnica clasica Jacobson se lucreaza pe cele trei segmente, dar se poate asocia si ridicarea capului
dupa aceeasi schema.

In situatii speciale (dureri articulare, segmente imobilizate, etc.) se executa asa-numita tehnica Jacobson
inversata, in care faza de contractie este realizata prin contractie izometrica, “impingandu-se” segmentul
pe pat (5 secunde), oprind apoi brusc acest efort si comparand mental cele doua senzatii. Postura de
lucru, alternantele etc, sunt aceleasi.

O alta varianta a relaxarii fiziologice doar pentru membre este relaxarea pendulara. Din sezand, cu
spatarul scaunului sub axila, se ridica bratul la 90 de grade, se mentine cateva secunde, apoi se lasa sa
“cada” si sa oscileze ca un pendul.
La fel pentru membrul inferior. Exista chiar o metoda separata de relaxare, care se bazeza pe miscari
pendulare ale segmentelor sau corpului intreg suspendat. Aceasta metoda poarta numele initiatorilor ei:
Jarreau si Klotz.

3. Revenirea este al treilea timp al programului de relaxare Jacobson si consta in reintoarcerea la tonusul
muscular normal, mai ales a musculaturii antigravitationale necesare ortostatismului.

Pacientului incepe prin a strange puternic orbicularii, executand o grimasa, apoi strange pumnii, dupa
care se intinde in timpul unei inspiratii. Dupa ce repeta de 2-3 ori acest timp al programului, pacientul se
poate scula din pat.

Intregul program dureaza, in functie de obiectivul urmarit, intre 15 si 40 de minute. In acest timp este
inclusa si perioada de relaxare si liniste obtinuta (pana la revenire).

Metoda Jacobson este simpla si poate fi incadrata intr-un program complex kinetologic, dar ea se
adreseaza numai paratoniei musculaturii striate voluntare, nu si celei viscerale. Fiind o metoda mai mult
“periferica”, impactul intre muschi si psihic este redus.

2. Contractia izotonica:

 este o contractie dinamica realizandu-se prin modificarea lungimii

muschiului, iar tensiunea de contractie ramane aceeasi.
 contractia izotonica simpla, fara incarcare nu realizeaza cresterea
fortei musculare.
 determina o buna coordonare nervoasa
 exista 2 tipuri de contractii izotonice:

Concentrica- muschiul invinge continuu o rezistenta cu putin mai mica decat forta maxima
musculara, lungimea lui scazand treptat.(capetele muschiului se apropie, cat si capetele
osoase asupra carora actioneaza).

 Excentrica -muschiul contreaza continuu o rezistenta exterioara care are vectorul

centrifug ce tinde, cu toata tensiunea dezvoltata de muschi, sa lungeasca fibrele acestuia.
(capetele muschiului se indeparteaza intre ele)

 din punct de vedere al capacitatii de a genera si dezvolta forta

musculara, aceste 3 tipuri de contractii se ordoneaza astfel:

Contractia excentrica Contractia izometrica Contractia concentrica

Randamentul izometric randamentul excentric randamentul

concentric.
 3. ex pt alinierea coloanei toracice si a centurii scapulare:

Exercitiul 1 - Decubit dorsal, cu genunchii flectati, bratele pe langa corp in rotatie mediala (pronatie): se
aplatizeaza lordoza cervicala si lombara, se roteaza lateral (supinatie) membrele superioare, se adduc
scapulele; se mentine aceasta pozitie, apoi se revine cu relaxare; se strang apoi pumnii, se flecteaza
coatele, care se lipesc strans de trunchi, se adduc scapulele; se mentine aceasta pozitie.

Exercitiul 2 - Decubit ventral, cu bratele pe langa corp: adductie puternica a scapulelor, cu tractionare lor
caudal; se mentine pozitie, apoi se revine cu relaxare.

Exercitiul 3 - Idem, dar mainile se prind la nivelul feselor: adductie puternica a scapulelor; mentinerea
pozitiei, apoi revenire cu relaxare.

Exercitiul 4 - Idem, dar cu fruntea pe sol, mainile cu palmele in jos, in dreptul urechilor: se adduc
scapulele, ridicandu-se palmele de pe sol (coatele si pumnii raman paralele cu solul); se mentine pozitie,
apoi se revine cu relaxare.

Exercitiul 5 - Idem, dar cu membrele superioare intinse pe langa cap si fruntea pe sol : se ridica bratele
cat mai sus posibil, dar fruntea si pieptul raman la sol; daca exist tendinta de hiperextensie lombara, se
va pune o perna sub spinele iliace antero superioare.

1. Posture cotidiene si corectoare in spondilita anchilozanta:

SPONDILITA ANCHILOZANTA

Este o boala cu character evolutiv si cu un inalt grad de invaliditate. Principiul de bazaeste prevenirea sau
limitarea anchilozelor si devierilor coloanei sis au articulatiilorradacinilor. Oadata aparuta este paliativa

Obiective

1.Mentinerea posturii si aliniamentul correct al corpului

2.Mentinerea supletei articulare

3.Mentinerea tonusului muscular al erectorilor paravertebrali ai trunchiului

4.Mentinerea volumelor respiratorii mobilizabile in limite cat mai normale. (previneinsuficienta

respiratorie .

Exercitii: Posturi corectoare:

1.decubit ventral in sprijin pe antebrate (pozitia sfinxului)

2.decubit ventral cu perna sub piept, pernita sub frunte, saci de nisip pe coloana dorsala si pe bazin

Corectare si constientizare pozitionala

1.In ortostatism cu calcaiele la 15 cm de zid: se ia contact cu sacrul pe zid, apoi cu omoplatii, apoi cu
occiputul, se rupe pozitia dupa care se reface.

2.In sezand cu spatele la zid se cauta realizarea contactului prin trei puncte sacrul, omoplatii si occiputul
deruland coloana de*a lungul zidului.
 3.In pozitia patrupeda cu bratele flectate, nasul la sol, se lordozeaza, apoi se cifozeaza coloana, pentru
constientizarea pozitiei cloanei

2. Cresterea flexibilitatii coloanei in scolioza:

Tratamentul care se efectueaza prin mijloacele kinetoterapiei este de lunga durata si se intinde in general pe mai
multe luni sau ani, in raport cu varsta si deformatiile prezente. Va fi reluat chiar si in caz de reusita. De asemenea,
evaluarea persoanei tratate va fi facuta continuu, iar la copii, pana la sfarsitul perioadei de crestere.

Kinetoterapia se adreseaza tuturor pacientilor cu atitudine scoliotica si formelor de scolioza si cuprinde urmatoarele
mijloace:

 diferite tehnici de masaj si de stretching - intinderi ale partilor moi (tegument, fascii, muschi, tendoane etc.) astfel
incat sa se realizeze o "dezlipire" - degajare a diferitelor planuri tisulare (masaj miofascial);
 educatia posturala corecta in culcat, patrupedie, ortostatism, a activitatilor ADL din timpul zilei - in pat, banci
scolare, la purtarea gentilor sau a altor greutati in mana sau pe umar etc.;
 exercitii dinamice cu scop de asuplizare articulara;
 exercitii statice pentru cresterea tonusului muscular;
 exercitii de corectare a respiratiei in vederea cresterii capacitatii vitale - dobandirea mecanismului respirator in cele
trei forme (abdominal, costal, sternal)

Etapele tratamentului
In prima etapa a tratamentului se determina atitudinea vicioasa, adica se observa defectele (in fata oglinzilor sau
in fata planurilor de referinta), prin exercitii posturale contrastante care merg de la pozitia obisnuita, cea incorecta, la
cea corecta. Aceasta prima etapa dureaza intre 5 si 10 sedinte, dintre care 3 cu kinetoterapie si restul la domiciliu.

Etapa a doua este una corectiva. In aceasta etapa supleerea corectoare ocupa un rol important. Datorita ei,
precum si a exercitiilor posturale, se amelioreaza postura. Tonifierea musculara este in masura sa contribuie la
mentinerea corectiei. Se trece apoi la tonifierea generalizata a musculaturii trunchiului si membrelor. Aceasta etapa
dureaza mai multe luni, doua sedinte pe saptamana fiind efectuate cu kinetoterapeutul, celalalte sedinte, zilnic, la
domiciliu.

Etapa a treia este de consolidare si readaptare. In aceasta etapa se fixeaza rezultatele obtinute pana acum.
Reeducarea posturala efectuata acum inglobeaza toate gesturile obisnuite si vizeaza automatizarea pozitiilor
corecte. Asuplizarile pentru intretinerea supletii normale au loc in toate planurile. Activitatea musculara generalizata
se practica din ce in ce mai intens, orientandu-se spre o activitate normala. Activitatea din etapa a treia dezvolta, prin
exercitiile folosite, rezistenta necesara in timpul activitatii obisnuite scolare sau profesionale. O singura sedinta pe
saptamana se va face cu kinetoterapeutul, iar in restul saptamanii la domiciliu.

Mijloacele kinetoterapiei pentru tratamentul corectiv al scoliozei

Kinetoterapia corectoare intareste, stabilizeaza si mobilizeaza coloana. Tratamentul prin miscare se refera la
exercitiile active care sa franeze evolutia scoliozei, exercitii precis localizate deoarece exista riscul de a favoriza
formarea curburii adiacente. Muschii ei sunt scurtati prin lucru in contractie si intindere incompleta. Potrivit conf. univ.
dr. Zoltan Pasztai, specialist in kinetoterapie si motricitate speciala, exista diferite mijloace kinetoterapeutice
ca: exercitiile active, tehnicile FNP, sau metodele binecunoscute de corectare a scoliozei:

Metoda translatiei, a lui Roederer si Ledent, consta in deplasarea spre partea corectoare, a unui segment de
corp. Aceasta translatie se face tinand bratele lateral pentru a putea corecta pozita trunchiului, iar specialistul, asezat
in spatele pacientului, controleaza executia miscarilor. Este usor de realizat in cazul unei scolioze in C, dar pentru o
scolioza in S este nevoie de o corectie a curburii lombare asezand o perna sub fese de partea concavitatii, dupa care
se executa translatia pentru curbura superioara;

Metoda Niederhoffer se bazeaza pe folosirea tensiunilor izometrice in tratarea atat a scoliozei cat si a
diverselor discopatii si spondilozii. In aceasta metoda se cauta redresarea coloanei vertebrale in raport cu linia
mediana, prin contractii izometrice contra rezistentei, egaland in felul acesta diferite tensiuni ale musculaturii spatelui
(partea concava este slaba, partea convexa prezinta tensiuni mari). Se urmareste apropierea coloanei cat mai mult
de linia mediana si nu toniferea musculara. In timpul tensiunii izometrice exista o perioada de contractie progresiva
urmata de o contractie statica si terminarea cu relaxare progresiva a musculaturii, fiecare perioada avand aceeasi
durata;
Metoda V. Vojta este cea mai buna. Se aplica pe scara larga in strainatate, dar si la noi, de catre terapeutii Vojta
pregatiti. Exercitiile activ-reflexe actioneaza mai ales asupra musculaturii proprii din straturile profunde ale coloanei
vertebrale care nu poate fi pusa in functie prin vointa pacientilor. Acest model de miscare este perfect atat din punct
de vedere al echilibrului muscular in jurul articulatiilor cat si din punct de vedere al aliniamentului osos al coloanei
vertebrale si al membrelor. Avantajul exercitiilor este ca eficienta tratamentului depinde de acceptul pozitiilor initiale
de catre pacienti si profesionalismul terapeutului, contractia musculara se deruleaza si aliniamentul osos-segmentar
se instaleaza involuntar. Deci pacientul nu are nevoie de experienta motorie deosebita;

Metoda Klapp foloseste pozitia patrupeda pentru activarea musculara in conditia unei coloane orizontale,
neincarcate;

Metoda cu mingea Bobath este metoda care foloseste tridimensionalitatea actionarii asupra coloanei in diferite
ipostaze si pozitii cu si fara ajutor.

Exemple de exercitii

Iata cateva exercitii recomandate de specialistul nostru:

Pentru corectia curburii din zona lombara cu tehnica Niederhoeffer: culcat ventral, membrul inferior drept flectat
din genunchi la 90 de grade; pacientul duce gamba dreapta spre exterior (rotatie interna) impotriva rezistentei
(contractie izometrica) aplicate de kinetoterapeut care fixeaza si bazinul pe pat. Contractia se mentine 10 - 12
secunde si exercitiul se repeta de 5 - 6 ori. Daca curbura este pe partea opusa se lucreaza cu membrul inferior opus.

Pentru imbunatatirea aliniamentului coloanei vertebrale prin tehnica Vojta:

Exercitiul 1: culcat pe spate cu membrele inferioare flectate, se executa bascularea bazinului spre torace fara
dezlipirea zonei lombare de saltea. Se contracta concomitent musculatura abdominala, fesiera si a coapsei
posterioare. Se mentine pozitia timp de 6 - 8 secunde. Exercitiul se repeta de 10 ori.

Exercitiul 2: pozitie initiala din ventral pe genunchi. Kinetoterapeutul stimuleaza diferite zone bine determinate, dar
alese in functie de forma curburilor. Pe regiunea sacrala se aplica rezistenta. Se mentine aproximativ 60 - 90
secunde. Exercitiul se repeta de 3 ori alternativ pe ambele parti.

3.Perioada subacuta a lombosacralgiei:

Lombosacralgia reprezinta durerea lombara inferioara, afectata printr-un proces degenarativ, a tesuturilor
moi lombare si/sau a structurilor vertebrale (disc, ligamente, articulatii vertebrate posterioare, padiculi
vertebrali).

Poate fi:

1. Cu durerea localizata in regiunea lombara, numita lombalgie;

2. Cu durere iradiata de-a lungul nervului sciatic, numita lombosciatica

Programul kinetic se imparte in 4 perioade (dupa Sbenghe):

 acuta – contractura lombara, cu sau fara blocada, iar durerile nu se calmeaza nici in decubit;

 subacuta – in decubit, durerea se calmeaza, iar bolnavul se poate misca pe distante scurte si poate
sta pe scaun cu durere suportabila;

 cronica – dureri in ortostatism si mers, cu contracturi sau nu pe musculatura paravertebrala;

 remisie completa.

Perioada acuta prezinta urmatoarele obiective:

 reechilibrarea SNV;
 relaxarea generala;

 scaderea iradiatiei radiculare;

 scaderea iritatiei radiculare;

 relaxarea musculaturii lombare.

Perioada subacuta urmareste:

 relaxarea musculaturii contracturate;

 asuplizarea trunchiului inferior.

Perioada cronica se caracterizeaza prin:

 asuplizare lombara;

 tonifierea musculaturii.

Perioada de remisiune completa urmareste prevenirea recidivelor cu obiective ca:

 reinvatarea pozitiei corecte a coloanei lombare si bazinului;

 tonifierea musculaturii lombare;

 mentinerea fortei musculare.

Test pediatrie:

1.tulburari de crestere ponderala si staturala

Există numeroase cauze pentru care creşterea unui copil este nesatisfăcătoare. Creşterea este un proces
complex, aflat sub controlul glandelor endocrine şi influenţat de condiţiile de mediu. În primii doi ani de
viaţă, creşterea este mai ales influenţată de factori genetici şi de aportul de nutrienţi alimentari. În
perioada copilăriei, creşterea staturală este reglată de hormonul de creştere (prescurtat STH sau GH) şi
de hormonii tiroidieni. În prepubertate şi pubertate, hormonii sexuali împreună cu STH determină un
puşeu de creştere accelerat care se încheie în jurul vârstei de 15 ani la fete şi 17 ani la băieţi, când se
închid cartilajele de creştere.

Orice boală cronică determină retard de creştere şi copilul trebuie investigat pentru a exclude o astfel de
cauză. Cea mai frecventă cauză endocrină de deficit de creştere este nanismul hipofizar determinat de
lipsa de hormon de creştere. Deficitul de GH poate fi izolat sau se poate asocia cu lipsa celorlalţi
hormoni hipofizari şi poate fi înnăscut sau determinat de distrugerea hipofizei (tumori hipofizare,
traumatisme craniene). Clinic se caracterizează prin încetinirea creşterii, mai ales după vârsta de 2 ani,
cu masa musculară redusă. Faţa este mică, subdezvoltată comparativ cu restul capului şi dinţii erup cu
întârziere. Unii copii prezintă şi întârzierea pubertăţii.

Deficitul de hormoni tiroidieni poate determina hipostaturaliate. Dacă debutul este înainte de naştere
se asociază cu retard mental, cu atât mai sever cu cât tratamentul nu este început mai devreme. Dacă
hipotiroidia apare ulterior, se asociază cu scăderea performanţelor şcolare, creştere în greutate şi
scăderea vitezei de creştere. După corectarea deficitului hormonal creşterea se reia rapid.
Tratamentul deficitului de creştere se poate stabili doar după ce cauza este cunoscută. În cazul
nanismului hipofizar se recomandă administrare de hormon de creştere. Acest tratament este eficient şi
în cazul hipostaturalitatii din diferite sindroame genetice cum ar fi sindromul Turner sau sindromul
Noonan.

Copii care se nasc cu greutate mică şi nu prezintă creştere compensatorie în primii ani de viaţa au şi ei
indicaţie de tratament cu hormon de creştere pentru a-şi atinge potenţialul maxim.
În unele cazuri nu se poate identifica o cauză a hipostaturalitatii. Aceşti copii care se consideră că
prezintă nanism idiopatic beneficiază şi ei de pe urma tratamentului cu hormon de creştere.

2.ast bronsic:

Astmul este o boala inflamatorie a cailor respiratorii, care provoaca crize repetate de respiratie
suieratoare, dispnee (dificultati de respiratie), senzatia de apasare in piept si tuse.

Cauze

Astmul este declansat de inflamarea cailor respiratorii. Atunci cand se produce o criza de astm,
bronhiile se ingusteaza si nu mai permit trecerea cu usurinta a aerului. Majoritatea persoanelor care
sufera de astm au crize care se manifesta prin respiratie suieratoare. Acestea alterneaza cu perioade
in care nu se manifesta nici un simptom. Unii pacienti au episoade prelungite in care se confrunta cu
dificultatea respiratiei. In alte cazuri, astmul se poate manifesta prin tuse, ca simptom principal.

Crizele de astm pot dura de la cateva minute la cateva zile si pot deveni periculoase daca respiratia
este sever ingreunata. La unele persoane, simptomele astmului pot fi declansate de anumiti alergeni
sau iritanti.

Semnele şi simptomele astmului

Semnele comune şi simptomele pentru astm includ:

episoade recurente de respiraţie şuierătoare (wheezing);

tuse;

dificultăţi de respiraţie;

apăsare în piept;

simptomele care apar sau se agravează pe timp de noapte;

simptomele care sunt declanşate de aerul rece, exerciţii sau expunerea la alergeni.

Pentru copii există o serie de semne şi simptome suplimentare care pot indica astmul. Acestea includ

Respiraţia, care este mai zgomotoasă sau mai rapidă decât ar fi normal. La nou-născuţii, frecvenţa respiraţiei este de
obicei să ia 30 - 60 respiraţii pe minut, iar pentru copii mici de 20 - 40 respiraţii pe minut;

tuse frecventă sau tuse care se agravează după un joc activ;

tuse, mucus şi un naz care curge din cauza rinitei alergice.

 3.tulburari de ritm cardiac:

Aritmiile sunt dereglari ale ritmului normal al inimii fie sub raportul frecventei, fie al regularitatii
frecventei cardiace, fie sub ambele.
Cauze:
- cardiopatie ischemica
- leziuni valvulare
- hipertiroidie
- insuficienta respiratorie
- dezechilibre hidroelectrolitice
- consum de alcool sau tutun.

Tipuri:

Extrasistole

Extrasistolele pot aparea la orice persoana sanatoasa. Doar in cazul in care acestea se manifesta in
mod frecvent putem vorbi de aritmie. Aritmiile se pot clasifica in functie de locul de formare si in
functie de efectele produse asupra ritmului cardiac. Atunci cand ritmul cardiac este accelerat se
numeste tahicardie iar atunci cand ritmul este incetinitbradicardie.

Aritmii sinusale

- tahicardia sinusala (frecventa inimii - 90-120/min);

- bradicardia sinusala (frecventa sub 60/min).
In ambele este pastrat focarul normal al impulsurilor cardiace: nodul sinusal.

Aritmii atriale

Aritmiile atriale au originea la nivelul atriilor:

- extrasistolele atriale - impulsuri ectopice
- tahicardia paroxistica atriala (frecventa 140-220/min regulata)
- fibrilatia atriala si flutterul atrial (tulburari de ritm neregulate).

Extrasistole atriale

Hipertensiunea arteriala provoaca o destindere a atriilor si contractia lor prematura (extrasistola

atriala). Extrasistola supraventriculara mai poate fi provocata si de slabirea muschiului cardiac.

Tahicardia paroxistica atriala - in timpul tahicardiei, inima se contracta brusc si bate foarte repede,
pana la 140-220 de batai pe minut. Aceste episoade pot dura cateva secunde sau cateva ore. Ele se
opresc la fel de brusc cum au aparut. Tahicardiile paroxistice pot aparea din tinerete si pot dura toata
viata. Dupa criza pacientul se simte obosit dar acest tip de aritmie este foarte rar periculos. Necesita
totusi consultarea medicului deoarece poate diminua calitatea vietii.

Fibrilatia atriala si flutterul atrial constituie o problema mai serioasa ce va necesita examene medicale
si tratament, cauza fiind o „furtuna electrica" la nivelul atriilor. Contractia coordonata a atriilor nu mai
are loc. Inima pierde in jur de 20% din capacitate. Ventriculul poate compensa pentru moment
aceasta pierdere dar pe termen lung epuizarea sa poate duce la insuficienta cardiaca. Starile resimtite
provin din iregularitatea pulsului datorata faptului ca ventriculele nu mai sunt antrenate de catre
nodul sinusal, pulsul avand valori uneori foarte ridicate 140 de batai pe minut si chiar mai mult, uneori
foarte mici 50 de batai pe minut provocand stari de ameteala.
O complicatie a fibrilatiei atriale este dilatarea atriilor. Sangele ce stagneaza in acestea se poate
coagula. Trecerea unei astfel de mase de sange coagulat in circulatie poate cauza embolia.
Fibrilatia atriala poate aparea si dupa o stare de febra. Cand aceasta aritmie este consecinta unei boli
de inima tratamentul se va adresa acestei boli. Fibrilatia poate de asemenea sa apara in cadrul unei
boli de tiroida sau in urma consumului exagerat de alcool.

Aritmii ventriculare

- extrasistola ventriculara - este datorata unei zone iritative din ventricul, care nu se mai sincronizeaza
cu ansamblul cardiac; cauze ale acestui tip de aritmie pot fi: emotia, un dezechilibru in retinerea
sarurilor minerale (consumul exagerat de laxative), febra sau o infectie; in aceste cazuri aritmia este
considerata benigna dar aparitia acesteia impreuna cu o boala de inima pot revela o problema care sa
necesite tratament
- tahicardia paroxistica ventriculara - in general reprezinta manifestarea unei disfunctii majore a
muschiului cardiac; poate aparea la orice varsta dar in general este urmarea unui infarct al
miocardului; se produce o desincronizare intre bataile ventriculelor si contractia atriala, consecinta
fiind diminuarea debitului cardiac; este necesara spitalizarea din cauza slabirii inimii
- fibrilatia si flutterul ventricular.

1.tabloul clinic in reumatismul articular acut:

 2.scolioza:

Scolioza este afectiunea in care coloana vertebrala este deviata in plan frontal (intr-o parte), coloana
vertebrala fiind in conditii normale dreapta. In acelasi timp coloana vertebrala poate fi si rasucita
(rotata in jurul axului). In mod obisnuit scolioza apare la mijlocul spatelui (coloana toracica) sau in
partea de jos a spatelui (coloana lombara).
Multi oameni au un anumit grad de deviere a coloanei. De fapt, curburile coloanei vertebrale mai mici
de 10 grade sunt considerate deviatii normale ale coloanei. Scolioza este atunci cand devitia coloanei
este mai mare de 10 grade. Coloana vertebrala se curbeaza de obicei in foma literei S sau C.

Copilul cu scolioza:
-un umar poate parea mai inalt decat celalalt
-un sold poate parea mai inalt decat celalalt
-capul copilului nu este centrat pe corpul sau
-un omoplat poate fi mai proeminent decat celalalt
-coastele sunt mai ridicate pe o parte cand copilul se apleaca in fata din talie
-linia taliei poate fi mai plata pe o parte.
De cele mai multe ori scolioza nu cauzeaza dureri in copilarie sau adolescenta. Durerea in adolescenta la cei care au
scolioza este data de alte cauze, precum tumori ale oaselor sau tumori ale maduvei. Daca copilul are dureri asociate
scoliozei este foarte important ca el sa fie examinat de catre doctor puntru a stabili cauza durerii.

Daca copilul sau adolescentul care a fost diagnosticat cu scolioza are o curbura a coloanei mai mica de 25 de grade
este important ca medicul sa examineze coloana la fiecare 4-6 luni pentru a constata evolutia curburii. Chiar daca
majoritatea curburilor nu se agraveaza, momentul instituirii tratamentului este important de cunoscut pentru a fi
inceput din timp, acesta adesea stopand evolutia.
Impactul scoliozei la copil si la adolescent: Tratamentul scoliozei cu curbura coloanei medie sau grava poate avea
un impact dramatic pentru viata copilului. Atunci cand copilul are scolioza este important ca familia copilului sa fie
avertizata asupra dificultatilor legate de purtarea corsetului. In clinicile specializate in tratarea scoliozei, unde sunt
tratati si alti copii cu aceasta afectiune, se ofera suportul adecvat pentru copil.

3.insuficienta renala acuta : tipuri

Insuficienta renala este o afectiune destul de grava care apare cand rinichii isi reduc treptat
activitatea pana la blocare si nu mai pot sa filtreze cum trebuie toxinele din corp si sa
elimine apa in exces. Rinichii au o multime de functii esentiale in organism, iar un astfel de
dezechilibru poate pune in pericol viata copilului.

Tipuri de insuficiente renale

Insuficienta renala acuta

Aceasta apare brusc si poate fi cauzata de:
- o infectie cu bacterii;
- o leziune;
- un soc;
- o afectiune;
- intoxicatii etc.

Tratamentul acestui tip de insuficienta este stabilit in functie de cauza care a condus la
aparitia ei. Se trateaza cauza pentru deblocarea functiilor rinichilor.
Insuficiente renala cronica
Aceasta afectiune apare in timp si este progresiva si permanenta. Nu se poate vindeca
definitiv. Aceasta implica o deteriorare a functiilor rinichilor in timp, dar care poate fi tinuta
sub control cu mijloace terapuetice adecvate. La copii aceasta apare de obicei din cauza:
- unei insuficiente renale acute netratate corespunzator;
- unor malformatii congenitale;
- altor boli de rinichi cronice;
- afectiuni cronice ale tensiunii arteriale.

Daca este diagnosticata suficient de repede, aceasta afectiune poate fi controlata cu succes.
Scopul tratamentului este acela de a incetini sau stopa deteriorarea functiilor rinichilor prin:
- medicatie;
- reglarea presiunii arteriale;
- dieta.
Cel mai probabil ca la un moment dat in viata, copilul va avea nevoie de un transplant de
rinichi.