răspunsului motor voluntar prin stimularea proprioceptorilor din muşchi, tendoane şi articulaţii. tehnicile FNP se împart în funcţie de cele patru stadii ale controlului motor (mobilitate, stabilitate, mobilitate controlată şi abilitate). tehnicile FNP pot fi generale sau speciale. I.Tehnicile FNP generale Inversarea lentă (IL) şi inversarea lentă cu opunere (ILO) IL reprezintă contracţii concentrice ale agoniştilor şi antagoniştilor dintr-o schemă de mişcare, fără pauză între inversări. ILO este o variantă a tehnicii IL, în care se introduce contracţia izometrică la sfârşitul amplitudinii mişcării. Legea inducţiei succesive a lui Sherrington: “o mişcare este facilitată de contracţia imediat precedentă a antagonistului ei”.
Contracţiile repetate (CR)
Tehnica CR se aplică în trei situaţii diferite: A) Când muşchii schemei de mişcare sunt de forţă 0 sau 1: la nivelul zonei de lungime maximă se fac pasiv şi repetat, întinderi ample, rapide ale agonistului, pentru a declanşa reflexul miotatic. Ultima întindere este însoţită de o comandă verbală fermă de contracţie a muşchiului respectiv. Dacă apare o mişcare voluntară, acesteia i se opune o rezistenţă maximală. B) Când muşchii sunt de forţă 2 sau 3: în timpul mişcării izotonice se aplică întinderi rapide în diverse puncte ale arcului de mişcare. C) Când muşchii sunt activi pe toată schema de mişcare, dar fără să aibă o forţă egală peste tot: în acel loc se realizează întâi o contracţie izometrică, urmată de o relaxare şi apoi imediat de o suită de întinderi manuale, după care se reia mişcarea izotonică cu rezistenţă, până la capătul amplitudinii de mişcare. I. Tehnicile FNP generale Secvenţialitatea pentru întărire (SI) Este o tehnică uilizată atunci când una din componentele dintr-o schemă de mişcare este slabă. Se execută o contracţie izometrică maximă în punctul optim al musculaturii puternice normale; această grupă se alege din grupul muşchilor care intră în lanţul kinetic ce efectuează aceeaşi diagonală Kabat cu muşchiul vizat. Tehnica SI se bazează pe principiul facilitării musculaturii slabe de către superimpulsul creat de izometrie. Se poate constata o creştere a mtoneuronilor alfa şi gama datorită rezistenţei aplicate.
Inversarea agonistică (IA)
Este o tehnică care utilizează atât contracţia concentrică cât şi pe cea excentrică pe o anumită schemă de mişcare. Se execută una din aceste mişcări pe toată amplitudinea, contra unei rezistenţe tolerate. Vom avea o secvenţă ritmică de contracţie excentrică, apoi concentrică, apoi excentrică a aceluiaşi grup de muşchi. II.Tehnici FNP specifice A. Tehnici pentru promovarea mobilităţii 1. Iniţierea ritmică (IR) Se realizează mişcări lente, ritmice, mai întâi pasiv, apoi treptat pasivo-activ şi activ pe întreaga amplitudine a unei scheme de mişcare; tehnica se face atât în caz de hipertonie cât şi în caz de hipotonie.În cazul hipertoniei, scopul este obţinerea relaxării, iar când există o hipotonie se urmăreşte păstrarea amplitudinii de mişcare şi menţinere memoriei kinestezice.
2. Mişcarea activă de relaxare – opunere (MARO)
Se aplică în cazurile cu hipotonii musculare care nu permit mişcarea pe o direcţie. Pe direcţia musculaturii slabe, în zona medie spre scurtată, se execută o contracţie izometrică. Când se simte că această rezistenţă a ajuns maximă, se solicită pacientului o relaxare bruscă, după care kt. execută rapid o mişcare pasivă spre zona alungită a musculaturii slabe, aplicând şi câteva întinderi rapide în această zonă. Urmează o contracţie izotonică cu rezistenţă pe toată amplitudinea posibilă. II.Tehnici FNP specifice 3. Relaxare-opunere (RO) Este o tehnică pur izometrică, utilizată când amplitudinea unei mişcări este limitată de hipertonie musculară sau când durerea este cauza limitării mişcării (durerea fiind asociată hipertoniei). Tehnica RO are două variante: RO agonistică: se face izometria pe muşchiul care face mişcarea limitată (considerat muşchi agonist); RO antagonistică: izometria se face pe muşchiul hiperton (antagonist); În ambele variante izometria se va executa în punctul de limitare a mişcării; dupămenţinerea timp de 5-8 secunde a une izometrii de intensitate maximă se va cere pacientului o relaxare lentă. Odată relaxarea făcută, pacientul în mod activ va încerca să treacă de punctul iniţial de limitare a mişcării (contracţie izotonică a agonistului, fără rezistenţă din partea kt). Se va ajunge la un nou nivel de limitare , unde se va aplica o nouă contracţie izometrică etc. II.Tehnici FNP specifice 4. Relaxare-contracţie (RC) Se aplică numai antagonistului, adică celui care limitează mişcarea, fiind o asociere între contracţia izometrică şi cea izotonică, La punctul de limitare a mişcării se realizează o izometrie pe muşchiul hiperton şi concomitent o izotonie executată lent şi pe toatăa amplitudinea de mişcare din articulaţi respectivă (la început rotaţia se face pasiv, apoi pasivo-activ, activ şi activ cu rezistenţă).
5. Stabilizarea ritmică (S.R)
Se execută contracţii izometrice pe agonişti şi pe antagonişti, în punctul de limitare a mişcării; între contracţia AG şi cea a ANT nu se permite relaxarea (cocontracţie). Tehnica are două variante: simultan (într-o poziţie de amplitudine maximă), apoi alternativ, contracţii izometrice şi pe agonişti şi pe antagonişti . II. Tehnici FNP specifice
6. Rotaţia ritmică (R.R)
Se execută lent rotaţii ritmice stânga-dreapta, pasiv sau pasivo-activ (în articulaţiile în care se poate – scapulo- humerală şi coxo-femurală) în axul segmentului, lent, timp de 10 sec. Este o tehnică indicată în special în cazurile de hipertonie cu dificultăţi de mişcarea activă, II.Tehnici FNP specifice B. Tehnici pentru promovarea stabilităţii 1. Contracţia izometrică în zona scurtată (CIS) Pentru musculatura tuturor direcţiilor de mişcare articulară se execută contracţii izometrice repetate, la nivel de scurtare a musculaturii, cu pauze între repetări. Rezistenţa este dată de mâna kt.
2. Izometria alternantă (IzA)
Se execută contracţii izometrice scurte, alternative, pe agonişti şi pe antagonişti fără să se schimbe poziţia segmentului (articulaţiei) şi fără pauză între contracţii. Se realizează pe rând în tote punctele arcului de mişcare şi pe toate direcţiile de mişcare. II.Tehnici FNP specifice
C. Tehnici penrtu promovarea mobilităţii controlate
Se urmăresc următoarele obiective: tonifierea musculară pe parcursul mişcării disponibile, obişnuirea pacientului cu amplitudinea funcţională de mişcare, antrenarea pacientului de a-şi lua singur diferite posturi etc. Tehnicile FNP pt mobilitatea contraolată sunt: IL, ILO, CR, SI, IA. II.Tehnici FNP specifice
D. Tehnici pentru promovarea abilităţii
câştigarea abilităţii în cadrul mişcărilor în afara
posturii, în locomoţie şi în cadrul manipulărilor din mediul înconjurător. Rolul principal il vor avea extremităţile în timp de trunchiul este în poziţie ortostatică. poziţia de lucru: şezând, în genunchi, ortostatism, DD etc. II.Tehnici FNP specifice D. Tehnici pentru promovarea abilităţii (IA, PR, SN) Pe lângă tehnicile FNP prezentate anterior se mai adaugă: 1. Progresia cu rezistenţă (PR) Reprezintă opoziţia făcută de Kt unei forme de locomoţie pacientului (târâre, mers în patrupedie, pe palme, pe palme şi tălpi, mers în ortostatism); printr-o rezistenţă maximală la mişcările de avansare (prizele se fac la nivelul centrului de greutate dar se pot face – în ortostatism de exemplu - şi la nivelul umerilor, sau pe un umăr şi pe hemibazinul contralateral).
2. Secvenţialitatea normală (SN)
Este o tehnică prin care se urmăreşte coordonarea componentelor unei scheme de mişcare care are forţă adecvată pentru executare dar secvenţialitatea nu este corectă. În cadrul schemei de mişcare se lucrează de la segmentul distal spre cel proximal.