UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

LUCRARE DE LICENŢĂ

Coordonator știinţific:
Conf. univ. dr. Cojocaru Marilena

Absolvent:
Alexe Antonio Costin - Grupa 304

2020
 UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT
Program de studii: Kinetoterapie și motricitate specială

Studiu privind tulburările combinate

de statică vertebrală la copilul
preșcolar și școlar prin aplicarea
programelor kinetice

Coordonator știinţific:
Conf. univ. dr. Cojocaru Marilena

Absolvent:
Alexe Antonio Costin - Grupa 304

2020
 PLANUL LUCRĂRII

CAPITOLUL 1 - INTRODUCERE
1.1. Actualitatea temei / 3
1.2. Motivarea alegerii temei / 3

CAPITOLUL 2 - FUNDAMENTAREA TEORETICĂ

2.1. Anatomia coloanei vertebrale / 6
2.2. Biomecanica coloanei vertebrale / 14
2.3. Fiziopatologia și morfologia / 16
2.4. Mijloace de tratament / 20

CAPITOLUL 3 – ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA STUDIULUI

3.1. Obiectivele şi sarcinile / 25
3.2. Scopul şi ipoteza studiului / 25
3.3. Metode de cercetare / 27
3.4. Program kinetic utilizat pentru scolioză / 28

CONCLUZII / 36

BIBLIOGRAFIE / 37
 CAPITOLUL 1 INTRODUCERE

1.1. ACTUALITATEA TEMEI

Mecanismele complexele fiziopatologice care stau la baza dezvoltării tulburărilor

combinate de statică vertebrală, au fost studiate de numeroşi cercetători, reprezentând o combinaţie
între mecanisme nociceptive şi neurogene. În contextul actual există numeroase teorii de la
disfuncţia axonală secundară compresiunilor rădăcinilor nervoase la complexe procese
inflamatorii, ischemice, degenerative la implicarea neuroplasticităţii, care constă în modificări
biochimice şi electrofiziologice survenite consecutiv leziunilor nervoase.
Acesteia din urmă îi corespund numeroase teorii, de la scăderea numărului de aferenţe cu
efect inhibitor asupra celulelor T, exprimare excesivă a receptorilor adrenergici la nivelul
ganglionilor spinali, la teoria „pacemaker-ului ectopic” şi la hiperactivitatea autonomă a neuronilor
senzitivi din coarnele posterioare sau talamus, mecanisme importante în dezvoltarea durerii
cronice respectiv pentru tratamentul eficient al pacienţilor.
Actualitatea temei ce urmează a fi dezbătută în această lucrare este datorată faptului că la
nivel mondial peste un miliard de copii sunt supraponderali, iar în Romania aproximativ 30% din
populația țării suferă de obezitate. Obezitatea reprezintă un factor predispozant al tulburărilor
combinate de statică vertebrală aceasta fiind și principala cauză, laolaltă cu lipsa conștientizării
necesității unei posturi corecte atât în stând cât și în mișcările de zi cu zi, de la mers, până la jocuri
sau transportarea de obiecte grele.

1.2. MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

Pentru o mai bună înțelegere a patologiei degenerative a coloanei este necesară o scurtă
clarificare a unor elemente de anatomie. Între două vertebre adiacente se găsește spațial discal,
care se învecinează posterior cu canalul medular care conține rădăcinile nervoase.

3
 Acesta este format central din nucleus pulposus (materialul discal propriu zis), iar la
periferie dintr-un țesut fibros numit inelul fibros (annulus fibrosus), care are ca scop păstrarea
conținutului spațiului discal pe loc.
Așadar, actualitatea subiectului reprezintă și argumentul pentru care am decis efectuarea
prezentului studiu. De asemeni prezenta lucrare își propunse să ofere un cadru de referință privind
rolul fizioterapiei în recuperarea tulburărilor combinate de statică vertebrală ce pot exercita
influență pozitivă în ceea ce privește schimbarea modului de recuperare prin fizioterapie.
Un aspect important care a determinat luarea acestei decizii a fost și implicarea personală
în anumite proiecte de profil, fapt ce m-a ajutat să observ beneficiile implementării conceptelor
specifice de fizioterapie în recuperarea tulburărilor combinate de statică vertebrală.
În esență studiul va fi structurat pe două secțiuni principale, respectiv o secțiune teoretică
analizată în cadrul celui de-al doilea capitol și o secțiune practică, reprezentată în cadrul celui de-
al treilea capitol, urmat de o secțiune de ipoteze și concluzii, fundamentată pe cele două secțiuni
care o preced.
Așadar, studiul teorectic analitic și practic este sintetizat prin intermediul concluziilor, care
constituie defapt și premisele viitorului în ceeea ce recuperarea tulburărilor combinate de statică
vertebrală prin fizioterapie. Propunerile și contribuțiile personale din cadrul prezentului studiu de
cercetare se doresc a fi element de studiu pentru cercetările viitoare, pe fondul actualității temei
propuse.
Motivația alegerii acestei teme este datorată faptului că am urmat studiile în cadrul
univerității, unde am acumulat cunoștințe de kinetoterapie pe care am hotarât să le utilizez pentru
a face bine tuturor celor ce vor să aibă succes în tratarea acestei afecțiuni.
În această lucrare voi aplica metodele specifice de recuperare ale tulburărilor combinate de
statică vertebrală în vederea reducerii durerii și redării mobilității coloanei vertebrale pentru a
asigura o recuperare mai rapida si sigura a pacientului, reducând șansele de recidivă.

4
 CAPITOLUL 2 FUNDAMENTAREA TEORETICĂ

2.1. Anatomia coloanei vertebrale

Coloana vertebrală sau rahis este alcătuită prin suprapunerea celor 33-34 de piese osoase
vertebrale. Privite de sus în jos, vertebrele corespund gâtului, toracelui, regiunii lombare şi
pelvisului.Vertebrele sunt denumite în funcție de zona pe care o reprezintă respectiv vertebrele
cervicale sunt în număr de 7 și corespund zonei gâtului, acestea împreună formează coloana
cervicală.
Vertebrele toracice corespund toracelui ele sunt în număr de 12 și formează coloana
toracică.Vertebrele lombare corespund regiunii lombare, acestea sunt în număr de 5 și împreună
formează coloana lombară.Vertebrele sacrate sunt în numar de 5 iar vertebrele coccigine sunt in
numar de 4-5 acestea corespun plevisului.Ele se sudeaza formând doua oase sacrul, respectiv
coccigele. Fiind oase sudate între ele se mai numesc vertebre false. [Papilian V., 2003,pag.17]
Figura nr. 2.1. Caractere generale ale vertebrei

Sursă: G.T. Dornescu, O. C. Necrasov. Anatomia comparată a vertebratelor. Vol. I. Editură Didactică și Pedagogică. București, 1968

Vertebra este alcătuită din corpul vertebrei, arcul vertebral, pediculul vertebral și gaura
Vertebrală. Corpul vertebral esta localizat în partea anterioară şi se leagă de arcul vertebral prin
pediculii vertebrali; Arcul vertebral se află posterior şi formează peretele posterior al găurii
vertebrale.

5
 Este alcătuit din următoarele elemente anatomice:
➢ Apofiza spinoasă: proeminenţă posterioară ce poate fi palpată;
➢ Apofizele transverse care sunt două proeminenţe laterale ce pleacă de pe părţile laterale
ale arcului vertebra;

➢ Apofize articulare care sunt în număr de patru, două superioare şi două inferioare.

Pedicului vertebral este reprezentat de cele două punţi care unesc extremitatea fiecărui arc
vertebral cu corpul vertebrei.Suprapunerea a două vertebre delimitează gaura intervertebrală prin
care trece nervul spinal;
Gaura intervertebrală este delimitată înainte de corpul vertebrei, înapoi de arcul vertebral
iar pe laturi de către pediculii vertebrali. Din suprapunerea tuturor găurilor vertebrale i-a naştere
canalul vertebral ce adăposteşte măduva spinării.[Cioroiu.S.G.,2006, pag 29]
Vertebrele lombare

Vertebrele lombare sunt în număr de 5 se notează L1 – L5 acestea au procesul spinos

patrulater și orizontal orientat în plan sagital, procesele transverse sunt înlocuite de porcesele
costiforme, acestea sunt reprezentate de mici tuberculi asezați pe fața posterioară a rădacinii
acestora.
Procesele articulare sunt dispuse în plan sagital, cele superioare au forma unor segmente
de cilindru gol care privesc cu fețele articulare medial iar cele inferioare au forma de cilindru plin
care privesc cu fețele articulare în direcția laterală.[Albu.I.,1998,pag 74]
Figura nr. 2.2. Vertebra lombara - vedere laterală și superioară

Sursa: Cordun M. “Kinetologie Medicala”, Ed. Axa, Bucuresti, 1999

6
Unde:
A – aspect lateral:
1 – corpus vertebrae;
2 – fovea costalis superior;
3 – incisura vertebralis superior;
4 – processus articularis superior;
5 – processus transversus;
6 – processus spinosus;
7 – processus articularis inferior;
8 – incisura vertebralis inferior;
9 – fovea costalis inferior.
B – aspect superior:
1 – arcus vertebrae;
2 – processus transversus;
3 – for. vertebrale;
4 – processus articularis superior;
5 – fovea costalis transversalis;
6 – processus spinosus.
Importanța funcțională a coloanei vertebrale este caracteristică vertebratelor şi îndeplineşte
trei roluri majore:
➢ Rolul de protecție a măduvei
➢ Rolul static
➢ Rolul biomecanic
În canalul vertebral se află măduva spinării învelită în trei foiţe meningeale. Este evident
rolul protector al coloanei vertebrale care este formată, anterior, din suprapunerea corpurilor
vertebrale şi, posterior, din suprapunerea arcurilor vertebrale. Leziunile la nivelul coloanei
vertebrale pot afecta şi măduva spinării.
În ortostatism coloana vertebrală se comportă ca un ax solid ce susţine capul, trunchiul şi
membrele superioare. De la nivelul coloanei vertebrale se propagă greutatea la pelvis şi membre
inferioare. Dezvoltarea mai mare a vertebrelor lombare se explică prin acea greutate mai mare pe
care trebuie să o susţină.

7
 Exagerarea curburilor sau inversarea lor duce la formarea unor curburi patologice;
existenţa lor poate determina dezvoltarea anormală a organelor din cutia toracică. Aceste currburi
patologice pot fi ereditare sau dobândite.
Coloana vertbrală efectuează mișcări numeroase și variate,mișcarea coloanei rezultă din
însumarea mișcărilor vertbrelor între ele.Zonele cele mai solicitate sunt zona lombară și zona
cervicală. [Raveica.G.,2004,pag 51-53]
Articulațiile coloanei vertebrale se articulează între ele prin intermediul articulațiilor
adevarate și articulațiilor false. Două vertebre adevărate se pot articula direct prin intermediul
apofizelor (proceselor) articulare și corpurilor vertebrale, numite și articulații adevărate sau la
distanță prin intermediul ligamentelor la nivelul apofizelor (proceselor) spinoase, transverse sau
lamelor vertebrale, numite și articulații false. Vertebrele se articulează atât între ele printr-o serie
întreagă de articulaţii(Figura 1.3.), precum şi cu oasele învecinate.
Articulaţiile corpurilor vertebrale sunt simfize; discurile intervertebrale cu partea lor
periferică sunt dispuse între feţele alăturate ale vertebrelor, în porţiunea centrală se află inelul
fibros iar nucleul pulpos uneşte vertebrele între ele. Ligamentul longitudinal anterior, se
poziţionează pe faţa anterioară a coloanei, acesta sudează toate vertebrele iar ligamentul
longitudinal posterior este situat pe faţa posterioară a corpilor vertebrali, în interiorul canalului
vertebral.

Figura nr. 2.3. Articulaţiile coloanei vertebrale - vedere laterală

Sursa: Georgescu, M.,Semiologie medicala, Editura Didactica si Pedagogica, RA. Bucuresti. 1998
.

8
 Procesele articulare ale vertebrelor vecine sunt unite prin articulaţii sinoviale: cele din
regiunile cervicală şi toracică sunt articulaţii plane, iar cele din regiunea lombară, trohoide.
Lamele arcurilor vertebrale sunt unite cu cele învecinate prin ligamentele galbene, care
contribuie la completarea peretelui posterior al canalului vertebral.
Procesele spinoase sunt şi ele legate între ele prin două categorii de sindes- moze:
ligamentele interspinoase şi ligamentul supraspinos; acesta din urmă este întins pe toată lungimea
coloanei ver- tebrale, cu o dezvoltare puternică în regiunea cervicală, unde formează ligamentul
nuchal.
Procesele transversare ale vertebrelor adiacente sunt unite prin ligamentele inter-
transversare, mai bine dezvoltate în regiunea lombară.
Articulaţia sacrococcigiană este de tip simfiză. Ea prezintă un ligament interosos cu
valoare de disc intervertebral; apoi ligamentele sacrococcigiene: ventral, dorsale (superficial şi
profund) şi două laterale.
Articulaţiile costo-vertebrale se clasifică asfel:
➢ Articulaţiile capetelor coastelor sunt articulaţii plane. La realizarea lor participă capul
unei coaste şi unghiul diedru deschis lateral, format de două corpuri ertebrale alăturate. Au câte o
capsulă articulară, câte un ligament radiat al capului coastei şi un ligament intraarticular ,al
capului coastei.
➢ Articulaţiile costotransversare la care participă procesul transvers al vertebrelor
toracice şi tuberculul coastei;prezintă cate o capsulă
9 şi trei ligamente.În plus intre colul coastei a-
XII-a şi primele 2 vertebre lombare se localizează ligamentul lombocostal.[Albu.I.,1994,pag 73-
74]
Discul intervertebral are o structura fibrocartilaginoasă care este prezentă de 23 de ori între
vertebrele coloanei și pe care le unește sincondrotic. Discul este format din două elemente, primul
este reprezentat de Inelul fibros fromat din format din lame concentrice de fibre, așezat în forma
de spirala.Inelul prezintă mai multe lamele concentrice în partea anterioară. Posterior numărul
lamelor este mai redus, inelul fiind mai subțire fapt care determină o predispoziție a acestei zone
la hernia de disc.

9
 Nucleul pulpos, este constituit dintr-o masă de ţesut gelatinos situată într-o cavitate. Celulele
nucleului sunt de tip condrocitar, cuprinse într-o reţea de proteoglicani care înglobează o mare
cantitate de apă având rolul unei perne pneumatice între corpii vertebrali. [G.Raveica.,2004,pag
113]. Mușchii coloanei vertebrale ocupă planul cel mai profund al gâtului, fiind aplicaţi direct pe
coloana vertebrală.

Muşchii Gâtului

Muşchiul sternocleidomastoidian se localizează pe faţa laterală a gâtului, şi este îndreptat

diagonal de sus în jos dinapoi înainte şi din afară înăuntru.Proximal se inseră pe apofiza mastoidă a
osului temporal, iar distal se inseră prin două capete: unul pe manubriul sternal şi unul pe partea
internă a claviculei Acest muşchi realizează mişcarea de flexie a capului pe coloană, îl apleacă
lateral de partea lui şi îl rotează îndreptând bărbia în partea opusă.
Muşchii scalenii (anterior, mijlociu şi posterior) se întind de la apofizele transverse ale
ultimelor şase vertebre cervicale la primele două coaste. Când iau punct fix pe capetele distale,
înclină de partea lor coloana vertebrală cervicală. Când iau punct fix pe capetele proximale, devin
muşchi inspiratori.

Figura nr. 2.4. Muşchii anteriori ai gâtului

Sursa: Georgescu, M.,Semiologie medicala, Editura Didactica si Pedagogica, RA. Bucuresti. 1998
.

10
 Muşchii prevertebrali

Muşchiul dreptul anterior al capului se inseră proximal pe osul occipital, înaintea găurii
occipitale; se divide în patru fascicule şi se inseră distal pe tuberculii anteriori ai vertebrelor
cervicale 3, 4, 5, 6. Acesta realizează flexia capului pe coloana cervicală.
Muşchiul micul drept anterior al capului se localizează imediat înapoia precedentului, se
inseră proximal pe osul occipital, iar distal, pe masele laterale şi pe apofizele transverse ale
atlasului. Flexează capul pe coloană.
Muşchiul lung al gâtului se întinde de la tuberculul anterior al atlasului până la corpii
vertebrali ai primelor trei vertebre dorsale. Este flexor şi rotator al coloanei vertebrale cervicale.
[G.Neciu.,2005,pag 71-75]

Muşchii abdominali antero-laterali

Muşchiul marele drept al abdomenului este format din trei fascicule care se inseră proximal
pe cartilajele costale ale coastelor 5, 6, 7. Distal, se inseră pe marginea superioară a pubisului. Când
ia punct fix pe pubis, coboară coastele (muşchi expirator) şi flectează toracele pe bazin. Când ia
punct fix pe coaste, flectează bazinul pe torace.
Muşchiul marele oblic al abdomenului (oblicul extern) este muşchi superficial. Se inseră
proximal pe ultimele 7-8 coaste, iar distal, pe marginea crestei iliace, pe spina iliacă antero-
superioară, pe marginea anterioară a osului coxal, pe pubis şi pe linia albă care este o bandă
conjunctivă rezistentă care se întinde pe linia mediană de la pubis la apendicele xifoid şi rezultă din
încrucişarea aponevrozelor muşchilor largi ai abdomenului.
Când ia punct fix pe bazin coboară coastele (muşchi expirator), flectează toracele pe bazin
şi comprimă viscerele abdominale. Când ia punct fix pe torace, este un flexor al bazinului pe
torace. Când se contractă de o singură parte, este un rotator al coloanei vertebrale.
Muşchiul micul oblic al abdomenului (oblicul intern) este localizat sub marele oblic. Se
inseră distal, pe spina iliacă antero-superioară, pe creasta iliacă, pe apofizele transverse ale primei
vertebre sacrate şi ale ultimelor vertebre lombare. Are acţiune asemănătoare cu cea a marelui oblic.
Muşchiul transvers al abdomenului fasciculele lui pornesc de la ultimele coaste, apofizele
transverse ale coloanei lombare, marginea internă a crestei iliace. Anterior ele formează o
aponevroză largă ce se inseră pe linia albă, la care participă. Comprimă viscerele abdominale, iar
secundar este muşchi expirator. [Papilian.V.,2003,pag 197]

11
 Figura nr. 2.5. Mușchii anteriori ai trunchiului

Sursa: Georgescu, M.,Semiologie medicala, Editura Didactica si Pedagogica, RA. Bucuresti. 1998
.

Muşchii lombo-iliaci

Muşchiul psoas se descrise împreuna cu muschii membrului inferior ce iau ca punct fix
femurul;. In contractie bilaterala psoasul a fost mult timp descris ca un lordozant lombar din cauza
orientarii fibrelor sale cu oblicitate in jos si anterior.
În convexitatea acestei coloane, el participa la restabilirea pozitiei acesteia actionand
sinergic cu muschii lombari paravertebrali. În contracţie unilaterală psoasul antrenează coloana
lombara în inclinare laterala, flexie şi rotatie de partea opusa a contractiei.
Muşchiul patratul lombelor, se atasează pe ultima coastă, procesele costiforme ale celor 5
coaste iliace si creasta iliaca. Este format din fibre verticale si oblice care se întrepatrund.
Acţiune: daca la punct fix pe bazin coboara coboara coasta 12 (si pe celelalte in acelasi
timp) (expirator). Realizeaza inclinarea laterala a coloanei vertebrale de partea contractiei. Daca
ia punct fix pe coaste ridica bazinul de partea contractiei. [Avramescu.T., Rinderu E.T.,Rusu L.,
Rosulescu.E.,2003, pag.43]

Muşchii posteriori ai coloanei vertebrale

Muşchiul marele dorsal, muşchi lat care îmbracă partea inferioară a spatelui ia naştere pe
procesele spinoase ale ultimelor vertebre toracice şi lombare şi pe coastele 8-12 până la nivelul
crestei osului coxal şi sacral şi se pe şanţul intertubercular al humerusului.

12
 Rolul lui: mobilizează centura scapulară şi umărul ridicându-le şi apropiind omoplatul de
coloană, înclină capul lateral, înclină coloana cervicală lateral şi înclină coloana dorsală spre
omoplatul de aceeaşi parte.
Muşchiul trapez este un muşchi mare, triunghiular şi aplatizat care face legătura dintre
coloana vertebrala şi umăr. Are ca origine osul occipital, ligamentul nucal şi părţile posterioare ale
vertebrelor (cervicale şi dorsale) şi se inseră pe acromionul clavicular şi spina scapulară.
Rolul lui: este adductor, proiector înapoi şi rotator înăuntru al braţului; tracţionează asupra
coastelor (muşchi expirator), tracţionează asupra trunchiului spre braţ (ca în mişcarea de atârnare
sau căţărare).
Muşchiul romboid, este format din fascicule de fibre mari şi mici, a căror slăbire musculară
facilitează depărtarea scapulei de cutia toracică .Originea muşchiului sunt procesele spinoase ale
vertebrelor toracale T1-T6.Se inseră pe marginea mediala a scapulei de la unghiul inferior al
acesteia. Rolul lui: trage omoplatul înăuntru şi îl basculează, apropiind vârful omoplatului de
coloană; trage coloana spre omoplat. [Enoiu S.R.,Enoiu R,Turcanu F.,2009, pag 53-56]

Figura nr. 2.6. Muschii posteriori ai trunchiului

Sursa: Georgescu, M.,Semiologie medicala, Editura Didactica si Pedagogica, RA. Bucuresti. 1998
.

Muşchiul unghiular, este situat pe partea laterală a cefei. Proximal, se inseră pe apofizele
transverse ale primelor 5 vertebre cervicale, iar distal, pe unghiul supero-intern al omoplatului.
Rolul lui: trage omoplatul în sus, înclină lateral coloana cervicală pe partea lui.
Muşchiul micul dinţat postero-superior, este situat sub romboid. De la apofizele C5-D3
până pe coastele 2-5. Este muşchi inspirator.

13
 Muşchiul micul dinţat postero-inferior, este situat în apofizele spinoase Dn-L3 până pe
ultimele 4 coaste. Este muşchi inspirator.
Muşchii cefei, sunt situaţi sub trapez, romboid şi micul dinţat, deasupra unghiularului, sunt
în număr de 8. Cel mai important este muşchiul splenius. Sunt muşchi de extensie, înclinaţie
laterală şi de rotaţie a capului.
Muşchii spinali se găsesc în şanţurile vertebrale formate din apofizele spinoase şi coaste
(ilio-costalul, lungul dorsal, spino-transversalul). La nivelul regiunii lombare inferioare alcătuiesc
sacro- spinalul.
Rolul lor sunt muşchi extensori ai coloanei şi menţin echilibrul extrinsec al acesteia.
[G.Neciu.,2005,pag 76]
➢ muşchii intertransversali înclină coloana lateral de partea lor
➢ muşchii interspinoşi sunt extensori ai coloanei.

Așa cum se poate observa în subcapitolul de față, mușchii coloanei vertebrale împreuna cu
vertebrele au scopul protejării măduvei spinării, care asigură comunicarea către creier, mobilitatea
și senzațiile din organism prin interacțiunea complexă a oaselor, ligamentelor și structurilor
musculare ale spatelui împreună cu nervii care o înconjoară.

2.2. Biomecanica coloanei vertebrale

Coloana vertebrală este cel mai important segment al aparatului locomotor. De ea sunt
legate toate celelalte segmente, care alcatuiesc trunchiul (toracele si bazinul) si tot de ea se
articuleaza membrele superioare si membrele inferioare. Ea ne conferă simetria corpului şi direcţia
de mişcare. Tot ea face posibilă atât mobilitatea cât şi stabilitatea corpului.
Studiul biomecanicii coloanei vertebrale lombare continuă să fascineze generaţii de
cercetători, din prisma complexităţii funcţionale a sistemului osteo-articular, lăsând în urmă multe
aspecte nedesluşite sau identificate/rezolvate parţial.
Evaluarea precisă a mobilităţii sau a sarcinilor preluate de coloana lombară în diverse
situaţii reprezintă adevărate provocări, datorită necesităţii de a aplica o procedură invazivă sau de
a aprecia efectul dinamic al unor elemente anatomice interioare (muşchi, ligamente).

14
 Primele noţiuni de biomecanică ale coloanei vertebrale umane îşi au originea în antichitate,
atunci când, prin intermediul celebrului papirus egiptean “Edwin Smith”, documentat din secolul
al XVII-lea î.e.n., sunt descrise diferenţe între luxaţia cervicală, fractură şi dislocaţie. Mai târziu,
în perioada lui Hipocrate, s-au utilizat mijloace de corectare a diformităţilor coloanei vertebrale,
însă metodele întrebuinţate au avut la bază cunoştiinţe rudimentare de biomecanică.
Epoca Renaşterii a reprezentat perioada când a avut loc prima încercare serioasă de a
înţelege aspectele de biomecanică. Leonardo da Vinci a descris cu minuţiozitate elemente de
anatomie funcţională a coloanei vertebrale, fiind, prima persoană ce a investigat stabilitatea
spinală.
Tratarea afecţiunilor degenerative ale coloanei se axează pe identificarea şi combaterea
simptomelor, utilizând atât metode conservative, cât şi metode chirurgicale. Acestea din urmă
presupun decompresie, fuziune, conservarea mobilităţii sau orice combinaţie posibilă între ele. În
ceea ce priveşte reabilitarea unei unităţi funcţionale lombare, conservarea mişcării se obţine
utilizând procedura de artroplastie, opusă fuziunii, ceea ce înseamnă crearea sau formarea unei
articulaţii.
Mişcările coloanei vertebrale sunt mişcări complexe. Ele se realizează prin cumularea
uşoarelor deplasări ale corpurilor vertebrale (la nivelul discurilor intervertebrale şi la nivelul
articulaţiilor). Aceste mişcări sunt limitate de rezistenţa ligamentelor şi a articulaţiilor
intervertebrale şi de gradul de compresibilitate a ţesutului fibrocartilaginos din care este compus
discul.
Mişcarea de flexie, reprezintă porţiunea anterioară a discurilor intervertebrale este
comprimată, în timp ce ligamentul vertebral comun posterior, ligamentele galbene, ligamentele
interspinoase, ligamentul supraspinos şi muşchii spatelui sunt puşi sub tensiune.
Muşchii care iniţiază mişcarea sunt cei ai peretelui abdominal în special dreptul abdominal
şi cei doi oblici, psoasul iliac şi muşchii subhioidieni şi sternocleidomastoidienii. Odată iniţiată
mişcarea, grupul antagonist al flexorilor (extensorii coloanei) intră în acţiune şi gradează flectarea
trunchiului, învingând forţele gravitaţionale.
Mişcarea de extensie, reprezintă porţiunile posterioare ale discurilor intervertebrale sunt
comprimate, în timp ce ligamentul vertebral comun anterior este pus sub tensiune. Extensia este
blocată în ultima fază de intrarea în contact a apofizelor articulare şi apoi a apofizelor spinoase.

15
 Muşchii şanţurilor vertebrale, deci muşchii extensori, sunt cei care iniţiază mişcarea, care
apoi este controlată de grupul anterior. Mai intervin în extensie şi: spleniusul capului, muşchii
posteriori ai gâtului, interspinoşii şi muşchii sacrospinali.
Mişcarea de înclinare laterală (îndoire), are maximum de amplitudine în segmentul dorsal.
Muşchii în înclinare sunt: pătratul lombelor, psoasul, intertransversalii şi dreptul lateral al capului.
Mai pot interveni şi muşchii şanţurilor vertebrale şi în special sistemul transverso-spinos,
sternocleidomastoidianul (STM), scalenii, muşchii cefei, trapezul, marele şi micul oblic
abdominal.
Mişcarea de rotaţie (răsucire), este maximă în regiunea cervicală. Coloana dorsală se
rotează puţin şi numai dacă se înclină şi lateral. Coloana lombară se răsuceşte când este în extensie.
Muşchii care execută mişcarea sunt: oblicii abdominali, intercostalii, sistemul spino-
transvers al muşchilor şanţurilor vertebrale. Răsucirea de aceeaşi parte se face prin: marele dorsal,
spleniusul, lungul gâtului şi micul oblic abdominal. Răsucirea de partea opusă se face prin: spino-
transvers şi marele oblic abdominal. [G.Neciu., 2005,pag 81]

2.3. Fiziopatologia și morfologia

Scolioza este o diformitate complexă cu alterări osteoarticulare, musculoligamentare și ale

organelor de vecinătate. Deformația de bază este deviația în plan frontal, însoțită de rotație
vertebrală. Modificările structurale sunt caracteristice pentru curburile primare, în care vertebrele
devin cuneiforme cu suprafețe înclinate spre concavitate si anterior. Vertebrele de la extremitatea
curburii devin romboidale și se apropie, morfologic, de cele normale (vertebrele neutre);
modificările respective sunt explicate prin presiunile gravitaționale și urmările lor. Rotația
vertebrală, al doilea element patogenic important, este mai exagerată spre apexul curburii și
determină gibusul lateral caracteristic, prin împingerea coastelor de partea convexității.
De partea concavă, coastele se înfundă și se apropie. În regiunea lombară, torsiunea
vertebrală determină un gibus moderat produs de proeminența apofizelor transverse. Consecutiv
toracele devine asimetric (toracele oblic ovalar): de partea convexă, arcurile costale posterioare
predomină, în timp ce arcurile anterioare se aplatizează.

16
 În hemitoracele opus, deformarea se inversează: arcurile costale posterioare se înfundă cu
micșorarea și verticalizarea spațiilor intercostale, în timp ce anterior, arcurile costale bombează.
Denivelarea consecutivă a sânilor este un semn revelator al rotației vertebrale. În urma rotației
progressive, corpul vertebral se îndreaptă spre convexitate, iar apofiza spinoasă spre concavitate.
Pediculii și lamele vertebrale se scurtează și se subțiază, iar gaura vertebrală se strâmtează e partea
concavă. Discurile intervertebrale se micșorează de partea concavă și se lărgesc de partea convexă,
suferind modificări artrozice care vor complica evoluția.
Musculatura jgheaburilor vertebrale se hipertrofiază și are un tonus crescut de partea
convexă fapt demonstrate electromigrafic, ceea ce denotă efortul spontan de reechilibrare a
coloanei. Asimetria tonusului muscular ca și hipertonia musculatorii scurte și rotatorii favorizează
rotația. Consecutive unei cifoscolioză evoluată, apare și o lordoză compensatoare cu prognostic
funcțional mediocru.
În formle dorsolombare avansate, idiopatice sau poliomielitice, prin tendința de prăbușire
a coloanei insuficiente echilibrate, cât și modificarile toracale, starea general ca și viscerele
toracoabdominale se resimt.
Frecvența scoliozelor structural variază între 0,5-3%, cea mai întâlnită fiind forma
idiopatică. Predomină la sexul feminin, în raport de 6/1 după autori. Factori favorizanți. factorul
ereditar genetic cu transmitere autosomală dimonantă intervine, după opiunia lui Keim (1978), în
90%din cazuri. În acest sens, se prevede că o mamă scoliotică poate să nască, din trei copii, unul
scoliotic; factorul endocrine:disfuncția hormonului hipofizar gonadotrop, intensificat la pubertate,
pot saa explice frecvența la fete, iar mai târziu, sarcina, alăptarea și osteoporoza verebrală
agravează evoluția scoliozei;nu explică de ce scolioza este mult mai rar întâlnită după rahitism sau
în regiunile slab dezvoltate economic; factorul condrodistrofic după părerea lui Cotrel ar fi reținut.
Cauza patogenică a scoliozelor idiopatice demonstrează convingător, rămane încă obscură,
deși o serie de ipoteze au căutat, pe rând, să elucideze această problemă. Astfel, ipoteza
neuromusculară incriminează un dezechilibru al musculaturii vertebrale a cărei cauză este diferit
interpretată: inervație asimetrică congenitală sau căpătată (paralizie spastic-Gruca); hipertonia
musculaturii scurte (sistemul transversospinos), prin rotația vertebrală, declanșează deviația
scoliotică (Forbes); un dezechilibru muscular produs de o poliomielită anterioară inaparentă
(Risser), decelabilă prin E.M.G.

17
 Cert este că, pe langă aceste considerențe, intervine și o hiperlaxitate capsulo-ligamentară
intervertebrală caracteristică pubertății fetițelor. Ipoteza osteopatică, în care deviația ar avea la
bază o osteocondroză de creștere (Cotrel, Monticelii s.a.) ca și ipoteza dismetabolică similară
(Ponseti s.a.), care invocă o perturbare a colagenului plăcii cartilaginoase vertebrale, rămân la fel
de nesatisfăcătoare.
În ultima instanță, probabil ca mecanismul de producere este multiplu, diferiți factori
acționând concomitent sau influentându-se reciproc.

Oricare ar fi patogenia, creșterea somatică contribuie la agravarea dezechilibrului (legea

Wolf-Delpech): oprirea creșterii epifizare de partea concavă în timp ce creșterea de partea convexă
continuă să fie normală. Așa se explică de ce marea majoritate a scoliozelor structurale evoluează
în perioada de creștere și se agravează la pubertate.
Spre deosebire de atitudinea scoliotică care nu antrenează modificări structurale ale
rahisului (acestea apar când cauza deviației persistă mult timp), scoliozele structurale afectează o
serie de componente vertebrate (osteoarticulare și musculoligamentare) și ale organelor din
vecinătate.
Deformarea rahisului constă în deviația în toate cele trei planuri, rezultând o curbură sau
mai multe, una fiind primară. Vertebrele din vârful curburii își modifică forma în mod caracteristic:
cuneiformizare către concavitatea scoliozei, cu aspect trapezoidal pe radiografia 5 rahisului de față,
datorită dezvoltării asimetrice a corpului vertebral. De asemenea are loc și o rotație în jurul axului
lung rahidian, cu un maxim la nivelul vârfului curburii care poate atinge chiar 90° (vertebra din
vârful curburii văzută pe radiografia de față are aspectul de pe profil), determinând gibusul costal
de partea convexității sau gibusul lombar către apofizele transverse lombare.
Un alt tip de deformație este inflexiunea în plan orizontal, în care rotația corpurilor
vertebrale este mai accentuată decât cea a arcurilor vertebrale posterioare, astfel încât pe
radiografia de față apofizele spinoase sunt mai aproape de linia mediană decât corpurile vertebrale.
În aceasta, cu timpul se dezvoltă leziuni artrozice la nivelul concavității, uneori chiar cu simfiza
articulațiilor mici interapofizare la vârsta adultă. Are loc o deformare progresivă a canalului
vertebral, a găurilor de conjugare și a apofizelor articulare cu deplasarea apofizelor spinoase spre
concavitate.

18
 Compresia la nivelul concavității antrenează deplasarea nucleului pulpos spre convexitate
cu blocarea lui în această poziție, contribuind la ireductibilitatea scoliozei. Modificările artrozice
intersomatice sunt mult mai evidente la nivelul curburilor lombare. Rotația corpurilor vertebrale
este urmată și de modificări ale toracelui care devine asimetric (torace oblic ovalar): proeminența
arcurilor costale posterioare de partea convexă cu verticalizarea lor și cu aplatizarea hemitoracelui
anterior corespunzator, iar de partea concavă înfundarea arcurilor costale posterioare care sunt
împinse de apofizele transverse lateral și înainte cu tendința la orizontalizare; spațiile intercostale
se micșorează iar coastele bombează la nivelul hemitoracelui anterior. Hemitoracele de partea
convexă se turtește lateral, mărind diametrul anteroposterior și accentuând gibusul.
Scolioza odată constituită duce cu timpul la hipertrofia musculaturii jgheaburilor
vertebrale de partea convexă, cu creșterea tonusului prin efortul de reechilibrare. Hipertonia
musculaturii jgheaburilor vertebrale de partea convexă și a musculaturii rotatorii de partea concavă
contribuie la rotația rahisului la acest nivel, uneori asociată și cu o lordoză compensatorie ceea ce
compromite și mai mult funcționalitatea coloanei. Odată cu instalarea deformărilor cutiei toracice
se instalează progresiv insuflciența respiratorie și cordul pulmonar cronic.
În poziția în picioare sunt observate două ,,blocuri", unul toracic și unul pelvin, între
ele situându-se coloana lombară mobilă și lordoza. Sarniera toracolombară alunecă înapoi în timp
ce sarniera lombosacrală alunecă înainte.

Figura nr. 2.7. Scolioză idiopatică dorsal dreaptă si lombară stângă.

Sursa: Biomedica

19
 Ca factori favorizanți in apariția scoliozelor idiopatice sunt incriminați: sexul feminin,
ereditatea, factorul endocrin (pubertatea, disfuncția suprarenaliană si tiroidiana), factorul
constituțional (longilinii prezintă mai frecvent tulburari de statică vertebrală), factori carențiali
(alimentația artificială și carențială a copilului, rahitismul, osteomalacia), factor distrofic de
creștere (osteonecoze aseptice vertebrale fruste), factori toxiinfecțiosi (forme fruste de
poliomielită, miozită virala intrauterină, care ar putea conduce la asimetria tonusului muscular),
factori structurali (inervația asimetrică congenitală). Sarcina, alaptarea si osteoporoza varstnicului
pot agrava scoliozele deja constitute. Este posibil ca acești factori sa acționeze concomitent,
influențându-se unul pe altul.
2.4. Mijloace de tratament

Scopul tratamentului tulburările combinate de statică vertebrală este ameliorarea durerii si

oprirea evolutiei afectiunii. În primul rând, tulburările combinate de statică vertebrală ar trebui
tratate prin fizioterapie şi kinetoterapie. Intervenţia chirurgicală ar trebui să fie ultima soluţie.
Operaţia constă în înlăturarea chirurgicală a fragmentelor din disc sau chiar a întregului
disc herniat care apasă pe rădăcinile nervoase. Cea mai mare problemă a operaţiei este faptul că
discul herniat poate părea îndepărtat complet, fără ca acest lucru să se întâmple cu adevărat,
rămânând astfel mici particule pe vertebre. Mai mult, recidiva este o problemă recurentă.
În timp, lipsa discului intervertebral poate cauza noi dureri, pentru că spaţiul dintre vertebre
rămâne liber, iar celelalte discuri se pot deplasa. În majoritatea cazurilor, această evoluţie a
problemei vine cu recomandarea realizării unei noi operaţii. După operaţie este absolut necesară
recuperarea medicală prin fizioterapie şi kinetoterapie.
Obiectivele kinetoterapiei sunt diferite în funcție de stadiul suferinței: acut, subacut, cronic
sau de remisiune completă.În stadiul acut se aplică metode de relaxare generală și de relaxare a
musculaturii lombare.
În subacut începe adevăratul program de kinetoterapie, cel mai cunoscut fiind programul
Williams. Pe lângă tehnicile de relaxare, acum se vor aplica și tehnici de asuplizare a trunchiului
inferior. În stadiul cronic se poate începe si tonifierea musculaturii slabe.[ T.Bender, 2004, pag.35]
Masajul, prin noţiunea de masaj se înţelege o serie de manipulaţii manuale variate aplicate
sistematic pe suprafaţa organismului în scop terapeutic sau profilactic (de prevenire).

20
 Masajul regiunii lombo-sacro-fesiere se începe cu netezirea cu palmele întinse, pornind de
la partea inferioară a feselor pe muşchii paravertebrali, lombari şi sacrali până la regiunea dorsală.
A doua direcţie a acestei neteziri este: pe muşchii fesieri, muşchii dinţaţi făcând terminaţia pe T12.
Prin efectul ei sedativ netezirea pregăteşte organismul pentru manevrele următoare ea fiind de
asemenea o manevră de intercalare.
Cea de a doua manevră este frământarea. Frământarea cu o mână, se execută pe 2 - 3
straturi, mai întâi pe partea opusă, începând de la partea inferioară a muşchilor fesieri - pe
paravertebrali până la regiunea dorsală. Frământarea cu 2 mâini şi contratimpul se execută pe
aceleaşi direcţii.
Fricţiunea este cea mai importantă manevră a regiunii şi se face pe coloană cu 2 degete
depărtate pe direcţia coccis - T12, având grijă să insistăm la găurile sacrale unde-şi are originea
nervul sciatic.
Altă formă a fricţiunii se execută cu 2 degete apropiate pornind de la coccis pe şanţul
superior al muşchilor fesieri până la creasta iliacă. Deoarece muşchii fesieri sunt foarte dezvoltati
în această regiune se execută fricţiuni cu pumnul. Tapotamentul nu se execută în tulburările
combinate de statică vertebrală.
Vibraţia se execută pe toată suprafaţa musculară pornind de la partea inferioară a muşchilor
fesieri, pe paravertebrali până la regiunea dorsală.Masajul se termină cu netezirea
finală.[Cioroiu.S.G.,2010,pp.155]
Electroterapia, are doar efect ajutător, fara a putea înlocui celelalte forme de tratament.
Principalele efecte ale diferitelor forme de curenti electrici în tulburările combinate de statică
vertebrală sunt:
➢ antialgic
➢ antiinflamator
➢ hiperemiant
➢ decontracturant
Curentii diadinamici (CDD) au efecte remarcabile în lumbago nediscogen, dar efectul lor
în formele discogene este moderat. Se poate prescrie CDD în aplicatii transversale lombare cu
schimbare de polaritate, în formula difazat fix sau perioada lungă.
În durerile miofasciale vom prescrie CDD cu polul negativ pe punctul dureros si polul
pozitiv proximal, difazat fix.

21
 Curentul galvanic este foarte mult folosit în sciatalgii sub forma galvanizarilor simple
longitudinale sau a ionogalvanizarilor cu CaC2 cu polul pozitiv paralombar si polul negativ pe
laba piciorului.
În formele cu tulburari de sensibilitate exista risc de arsura locala. Sub forma bailor
galvanice bi-celulare sau 4-celulare, curentul galvanic este eficient în suferintele radiculare
reziduale. Curentul Trabert, se aplică cu polul negativ pe punctul dureros, are un efect antialgic
comparabil cu al curentilor diadinamici.
Media frecventa sub forma curentilor interferentiali este mai putin eficienta în faza acută.
Are un bun efect decontracturant. Se aplica sub forma a doua seturi de electrozi în cruce pe
regiunea lombara. Ultrasunetul se foloseste în formele subacute sau cronice recidivante, cu
suferinte musculo- tendinoase, miofasciale sau cu manifestari vasculo-vegetative. [Kiss.I,2002,
pag 117]
Hidrokinetoterapia, reprezintă terapia prin schimbul de căldură între corp sau segmente
ale acestuia şi apă. Mediul acvatic oferă avantaje incontestabile procesului recuperator, prin
factorii mecanici, chimici şi termici. [Cordun.M.,1999,pag287-288]
Conform Federației Franceze de Sănătate Hidrokinetoterapia este “utilizarea combinată,
sub supraveghere medicală, precum și cu un scop curativ și preventiv, a beneficiilor mediului
marin, care includ clima marină, apa de mare, noroi, nisip, alge marine și alte substanțe derivate
din mare”. [Craig W.Martin;Kukuh Noertjojo-2004;p.1].
Flotabilitatea, imersia, rezistența și temperatura apei joacă de asemenea un rol foarte
important.Conform umei anumite teorii, ameliorarea durerii poate fi datorată presiunii și
temperaturii apei pe piele. Imersia apei a indus o creștere a concentrațiilor plasmatice, a metioninei
precum și a nivelurilor de prolactină. Relaxarea musculară și contracția redusă, pot juca, de
asemenea,un rol important în hidroterapie.[T.Bender;Z.Karagulle;S.Suzenik-2004;p.5].
Căldura superficială în apă poate reduce încordarea musculară sau spasmul, care
funcționează bine pentru pacienții cu dureri cronice care nu pot sta drepţi în picioare.Apa caldă
oferă de asemenea suport pentru membrele vătămate, care permite poziționarea confortabilă pentru
durere, fără a creşte gradul acesteia.[Sbenghe T. 2014, pag.105]
Tratamentul medicamentos, în formele simple, nediscale, sunt suficiente analgezicele
obisnuite administrate oral de tipul algocalminului.Tratamentul medicamentos de baza se face cu
antiinflamatorii nesteroidiene (AINS).

22
 Antiinflamatoriile steroidiene (AIS) se recomanda în formele hiperalgice, tinînd cont de
contraindicatii si de efectele adverse cunoscute la aceasta clasa de medicamente.
Dietă şi fitness, dacă pacientul este supraponderal sau obez şi suferă de tulburările
combinate de statică vertebrală, trebuie să urmeze o dietă pentru a slăbi. Excesul ponderal
suprasolicită coloana, întreţinând astfel durerea. Poţi apela la un kinetoterapeut care prin
intermediul unor programe speciale de exerciţii îţi stabilizează coloana vertebrala, iar pentru dietă
apelează la un nutriţionist.
Poziţia corectă, a coloanei când stai în picioare, în mers, când stai pe scaun sau când
conduci. O postură corectă a coloanei va diminua durerea.
Suprasolicitarea coloanei, nu trebuie să ridice greutăţi mari, nu face mişcări şi răsuciri
bruşte ale coloanei vertebrale.
Somnul, menținerea coloanei dreaptă şi o pernă mică. Când apar dureri este indicat
repausul la pat. Este de evitat dormitul pe burtă, mai ales dacă se foloseşte o pernă mare.
Evoluția tulburărilor combinate de statică vertebrală este imprevizibilă. Se poate manifesta
în pusee (crize) dureroase lombare sau cu dureri în membrul inferior afectat, de intensitate
suportabilă sau foarte mare, apărute doar la efort intens, mers sau ortostatism prelungit. Inițial
simptomele se ameliorează odată cu încetarea activității fizice, repausul în pat, cu o pernă sub
genunchi, dar de cele mai multe ori, ele devin din ce în ce mai frecvente, fără a se mai remite la
repaus sau nici măcar la tratamentul conservator medicamentos sau prin fizioterapie, astfel
tratamentul neurochirurgical fiind unica soluție.
Mai mult, recidiva este o problema recurenta. In timp, lipsa discului intervertebral poate
cauza noi dureri, pentru ca spatiul dintre vertebre ramane liber, iar celelalte discuri se pot deplasa.
In majoritatea cazurilor, aceasta evolutie a problemei vine cu recomandarea realizarii unei noi
operatii.
Metoda chirurgicală preia ,,ştafeta" terapeutică la ineficienţa tratamentului ortopedic în
curburile grave peste 50°, cu predilecție în cele dorsale şi dorsolombare. Se execută de la vârsta
de 12 ani după încetarea puseului de creştere pubertar, precedată întotdeauna de o pregătire kineto-
ortopedică. Reprezintă singurul remediu cert în recuperarea morfo-funcţională favorabilă
scoliozelor importante.

23
 Procedeul preferat actualmente este artrodeza vertebrală posterioară cu adaos de grefe
spongioase la curburile structurale, după introducerea instrumentaţiei de corecţie şi stabilizare
Harrington (1960). Corecţia se obţine printr-o tijă de elongaţie în concavitatea curburii, singură
sau uneori asociată cu o tija de compresie, de partea convexa a curburii. Inovaţii tehnice
remarcabile au adus Cotrel (D. T.T.) în 1978 şi Luque (instrumentaţia segmentară spinală), în 1982
prin dispozitive de tracţiune transversală, montate la tija verticală din concavitatea curburii, care
micşorează ―săgeata‖ şi scade gradul deviaţiei scoliotice. Post operator se imobilizează în corsete
până la obţinerea fuziunii osoase.
Operaţia poate să fie urmată de complicaţii (care nu-i scad însa meritele) ca: sepsis,
tulburări neurologice (paraplegie prin elongaţie), ileus paraliti (cast syndrome), pseudartroze,
degradarea montajului, pierderea unghiului câştigat cu aproximativ 10° etc., care se pot preveni
printr-o tehnică corectă şi prin supraveghere atentă postoperatoare.
În unele centre se foloseşte, după situaţie procedeul Dwyer (1969) sau varianta Zielke care,
prin abord anterior, redresează curbura, folosind un cablu sub tensiune fixat la corpii vertebrali,
mai cu seamă în curburile lombare suple însă cu rezultate degradabile în timp. În formele avansate
se pot combina procedeul Dwyer cu instrumentaţia Harrington.
Un alt procedeu promiţător pentru corecţia scoliozei este utilizarea instrumentaţiei
electrospinale de stimulare, introdusă ca un pace maker la musculatura parţii convexe a curburii,
tehnica imaginată de către Bobechko, Herbert şi Friedman (1973), în curs de experimentare clinică.
Durata medie a operației este de aproximativ 2 ore, în funcție de severitatea leziunilor, a
antecedentelor precum și a unor boli asociate ale pacientului. Postoperator, în sala de operație se
va efectua un examen neurologic pacientului pentru evaluarea intervenției chirurgicale.
Mobilizarea se va face în ziua următoare sub atenta supraveghere și îndrumare a medicului
kinetorerapeut.

24
 CAPITOLUL 3. ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA STUDIULUI

3.1. OBIECTIVELE ȘI SARCINILE

Cu toate că este o patologie des ȋntâlnită în rândul preșcolarilor și școlarilor, tulburările

combinate de statică vertebrală, ce asociază de regulă şi alte anomalii, aceasta este cu siguranţă
subdiagnosticată ȋn România. Numărul pacienţilor cu anumite malformaţi vertebrale nu este
cunoscut şi mulţi copii sunt diagnosticaţi tardiv, uneori chiar şi după vârsta de 10 ani, când
modificările structurale secundare şi repercusiunile asupra funcţiei respiratorii sau cardiace sunt
deja instalate.
Unul din obiectivele acesui studiu, este de a arăta importanţa examinării şi diagnosticării
precoce și rolul esențial al programelor kinetice în tratamenul tulburărilor combinate de statică
vertebrală. Primii 5 ani sunt esenţiali ȋn dezvoltarea vertebrală normală, suficientă desfăşurării
activităţilor cotidiene. Astfel, un alt obiectiv este acela de a arăta eficienţa unui tratament kinetic
iniţiat precoce şi adaptat tipului şi nevoilor specifice tulburărilor combinate de statică vertebrală
aflat ȋn creştere precum şi repercusiunile care decurg ȋn urma netratării, tratării tardive sau
inadecvate.
În cele din urmă, studiul de fașă are ca obiectiv elaborarea unui protocol de diagnostic şi
de tratament, cu scopul de a optimiza tratamentul kinetic şi de a reduce consecinţele negative,
aduse de un tratament neadecvat, asupra dezvoltării copilului, precum şi impactul socio-economic
al patologiei.

3.2. SCOPUL SI IPOTEZA STUDIULUI

Studiul este prospectiv şi cuprinde pacienţii diagnosticaţi cu scolioză, prin defect de

formare, scolioză idiopatică, sindromică sau scoliozele congenitale echilibrate, fără potenţial
evolutiv, ce nu au necesitat intervenţie chirurgicală.

25
 Colectarea datelor s-a realizat analizând foile de observaţii, protocoalele operatorii şi
biletele de externare ale pacienţilor şi a presupus:
- Identificarea pacienților. Pentru asigurarea confidențialității, fiecărui pacient i s-a atribuit
un cod de identificare (exemplu: “pacientul numărul 1”).
- Date clinice. S-au colectat informații privind vârsta, sexul, tipul scoliozei, patologiile
asociate și data intervenției chirurgicale.
- Date imagistice. S-au analizat investigațiile preoperatorii imagistice (radiografii,
tomografii, IRM-uri) și postoperatorii radiologice.
- Date legate de tipul intervenției chirurgicale.
- Date legate de complicațiile intra şi postoperatorii.
- Date legate de reintervenţii.
- Date legate de evoluţia postoperatorie, la distanţă.

3.3. METODE DE CERCETARE

Datorită faptului că cercetarea implică practica profesională şi că obiectivele sale includ

examinarea, dezvoltarea şi promovarea domeniilor de interes ale cercetătorului, paradigma
pragmatică s-a dovedit a fi cea mai potrivită. În consecinţă, s-a optat pentru o metodologie
integrativă, care îmbină abordările şi instrumentele cantitative şi calitative. Cercetarea cantitativă
a constat într-o parte experimentală, iar cea calitativă a fost realizată printr-o cercetare-acţiune.
Instrumentul utilizate în cercetarea cantitativă: Pentru a stabili legătura dintre program şi
îmbunătăţirea stării fizice şi a calităţii vieţii, toţi participanţii au fost evaluaţi în două momente de
timp diferite - la începutul şi la sfârşitul programului de intervenţie. Un grup mic de școlari și
preșcolari a fost, de asemenea, evaluat la mijlocul semestrului.
Măsurători s-a desfășurat astfel:
a. Examinarea calităţii vieţii (SrS-22) - instrument de bază pentru verificarea calităţii vieţii.
Această examinare a inclus un număr de 22 de itemi referitori la sănătatea coloanei vertebrale şi a
spatelui şi efectul acesteia asupra calităţii vieţii.
b. Înclinometrul digital - Coloana vertebrală a fost măsurată pe baza a două sub-unităţi în
fiecare punct de măsurare: (a) Cifoza a fost măsurată în punctul superior (C7) şi cel inferior (T12).
(B) Lordoza a fost măsurată în punctul superior (T12) şi cel inferior (L5).

26
 Analiza de varianţă cu măsurători repetate a fost realizată în scopul de a testa diferenţa
dintre starea participanţilor înaintea programului de intervenţie şi starea acestora la sfârşitul
programului. Pentru a testa conexiunea dintre variabile a fost aplicat Testul Pearson.
Instrumentul utilizat în cercetarea calitativă: Sondaj privind "Efectul şedinţelor" Acest
sondaj a fost conceput special pentru acest studiu şi conţine cinci întrebări deschise referitoare la
procesele şi efectele programului de cercetare. Întrebările s-au referit atât la procedurile de învăţare
a teoriei (înţelegerea materialului învăţat), cât şi la procedurile de învăţare a elementelor practice.

3.4. PROGRAM KINETIC UTILIZAT PENTRU SCOLIOZĂ

1.Program de exerciții aplicat pacienților cu atitudine scoliotică.

a) din mers, ducerea brațelor prin înainte-sus deasupra capului, cu executarea a două
tensiuni, apoi coborârea brațelor si mers normal.
b) din mers, opriri cu executarea unei fandări, cu ducerea brațelor lateral, cu două tensiuni
după care se continuă mersul; dipă 3 sau 5 pași oprire cu celălalt picor înainte și executarea
fandării.
c) stând, brațele întinse deasupra capului, trunchiul îndoit la 90°, pieptul sprijinit pe masă:
imitarea înotului bras cu desprinderea pieptului de pe masă și inspirație; la revenire expirație.
d) șezând cu picioarele întinse din genunchi și brațele întinse deasupra capului: întinderea
trunchiului pe vertical cât este posibil.
e) culcat pe spate, cu brațele întinse deasupra capului: rostogolirea lateral, conducând
mișcarea din șold, iar trunchiul și picioarele să fie mereu ridicate de pe sol în extensie și
rostogolirea în sens invers.

27
 f) șezând cu picioarele întinse din genunchi, palmele sprijinite pe sol înapoi: ridicarea
șezutei rămănând în extensie, capul, trunchiul și picioarele să fie pe acceași linie.
g) culcat înainte: târârea cu ajutorl brațelor care se întind simultan, sprijin pe sol și tragerea
înainte, după care se întind din nou pentru a face o nouă tracțiune.
h) culcat înainte, brațele întinse deasupra capului: mișcarea de tampon cu trunchiul și
picioarele în extensie, ridicarea trunchiului și coborârea picioarelor și invers într-un balans
continuu.
i) culcat pe spate: ducerea brațelor prin înainte sus peste cap, cu extensia și desprinderea
spatelui de pe sol și inspirație; coborârea brațelor pe același drum, cu sprijinirea trunchiului pe sol
și expirație.
j) culcat înainte, cu brațele întinse și apucat de prima șipcă a scării fixe: mutarea brațelor
alternativ, din ce în ce mai sus pe scară, cu ridicarea trunchiului în extensie; revenirea treptată pe
același drum.
k) culcat înainte, cu palmele sprijinite pe sol în dreptul umerilor: flotări pe brațe, cu
trunchiul menținut pe aceeași linie cu picioarele; execuția să se facă simultan și egal pe ambele
brațe, fără torsiuni de trunchi.
l) din mers, aruncarea mingii de baschet la un coș imaginar, cu ambele mâini, și întinderea
corpului după minge; ușoară alergare după minge și repetarea aruncării.

2. Program de exerciții aplicat pacienților cu scolioză în C dreapta cu exerciții simetrice

și asimetrice
Mers prin sală cu brațul stâng ridicat, brațul drept jos lângă corp.
a) Mers ghemuit (mersul piticului) cu mâinile sprijinite pe șolduri și trunchiul menținut
drept pe vertcală.
b) Mers pe genunchi cu sprijin pe palme, în cerc spre dreapta.
c) Culcat înainte, brațele întinse deasupra capului: extensia trunchiului cu ridicarea brațelor
de pe sol și inspirație; revenire cu expirație.
28
 d) Șezând cu fața la oglindă și brațele lateral: exercițiil de translație mutând trunchiul spre
stânga, păstrând brațele pe orizontală.
e) Culcat pe partea dreaptă cu un sac cu nisip sub torace: respirație cu expansiunea
hemitoracelui stâng.
f) Șezând pe scaun cu greutăți de 1 kg în mâini: aplecarea trunchiului la 45° cu spatele în
extensie, brațele se duc în sus deasupra capului cu inspirație și revenire în poziția de plecare cu
expirație.
g) Atârnat cu fața spre scra fixă, apucat cu brațele de același nivel: ridicarea picioarelor
înapoi în extensie, apoi revenirea cu sprijinirea picioarelor pe o treaptă.
h) Stând cu spatele la scara fixă și apucat de treapta de deasupra capului: ghemuirea
ambelor picioare deodată cu expirație; coborârea și sprijinirea picioarelor pe sol și inspirație în
pauză.
i) Stând cu spatele la scara fixă: pășirea cu un picior, trunchiul în extensie, iar brațele se
duc prin față sus până ating scara; revenire, apoi se repetă cu pășire cu celălalt picior.
Mers pe vârfuri cu o minge ținută cu mâinile întinse deasupra capului.

3.Program de exerciții aplicat pacienților cu scolioză în S dorsală dreaptă – lombară

stângă.
a) Stând cu fața la scara fixă: întinderea trunchiului și a brațelor deasupra capului; după
câteva repetări se trece în atîrnat la scara fixă, lăsând trunchiul cât mai relaxat.
b) șezând pe scaun cu bastonul în mâini, ținut la lățimea umerilor: aplecarea trunchiului
înainte cu ducerea bastonului deasupra capului, cu extensia trunchiului și inspirație; revenire cu
expirație.
c) Culcat înainte cu pieptul pe banchetă, picioarele pe sol: ridicarea picioarelor peste
orizontală întinse din genunchi; revenirea cu sprijinirea tălpilor pe sol.
29
 d) Culcat pe spate, picioarele îndoite din genunchi, tălpile pe sol, mâinile încleștate la ceafă:
inspirație amplă și întinderea gambelor în prelungirea coapselor cu expirație; revenire.
e) Culcat înainte, pe banchetă, pieptul în afară, brațele sprijinite pe scaun, călcâiele ținute
de specialist: ridicarea trunchiului în extensie cu inspirație; revenirea cu sprijinirea brațelor pe
scaun și expirație
f) Culcat pe partea stângă, cu piciorul drept îndoit la 90°, specialistul sprijinind genunchiul
pe partea internă: se cere pacientului să tragă genunchiul în jos (aducția coapsei), specialistul
opunând rezistență, rezultatul fiind redresarea curburii scoliotice din regiunea lombară.
g) Culcat înainte, brațele întinse deasupra capului:ridicarea trunchiului și a picioarelor în
extensie apoi revenire cu pauză.
h) Culcat pe partea dreaptă, cu brațil stâng dus peste cap și apucat de o șipcă a scării fixe:
ridicarea (abducția) piciorului stâng cât permite și menținerea în aer câteva secunde (izometrie);
revenirea cu pauză mai lungă.
i) Culcat înainte cu mâinile încleștate la ceafă: ridicarea trunchiului în extensie și coatele
trase înapoi cu inspirație; revenirea cu expirație; specialistul sprijină călcâiele.

4. Exerciții aplicate pacienților cu scolioză totală stângă.

a) Șezând cu fesa stângă mai ridicată, coloana corctată: întinderea în sus a brațului drept și
înclinarea ușoară a trunchiului spre stânga, cu inspirație; revenire cu expirație.
b) Agățat cu spatele la scara fixă, brațul drept apucat mai sus decât cel stâng: atârnarea
simplă.
c) Mers pe vârfuri cu ridicarea genunchiului stâng spre piept, simultan cu întinderea
brațului drept în sus.
d) Stând cu latura stângă spre scara fixă, îndoirea trunchiului spre scară apucând cu brațul
drept deasupra capului, iar piciorul drept trage în jos

30
 e) Atârnat cu fața la scara fixă, brațul drept apucat mai sus: specialistul duce picioarele
pacientului spre stânga, fixând bazinul.
f) Pe genunchi cu sprijin pe palme, piciorul drept sprijinit la orizontală, ridicarea și
întinderea brațului drept cu extensia spatelui; revenire după care se repetă aceeași mișcare.
g) Fandare, piciorul drept întins înapoi, brațul drept întins în sus, brațul stâng îndoit la
umăr.
h) Echilubrul pe piciorul stâng, brațul și piciorul drept sunt întinse în prelungirea
trunchiului care este în cumpănă.
i) Pe genunchi, brațul drept îndoit la umăr, brațul stâng pe șold: aplecarea trunchiului la
orizontală, spatele drept și întinderea brațului drept.

5.Exerciții aplicate pacienților cu scolioză în S dorsală dreaptă – lombară stângă.

a) Cu spatele la scara fixă, brațul stâng apucat mai sus, genunchiul stâng ghemuit, iar
piciorul drept întins: atârnări în această poziție.
b) Stând pe piciorul stâng: întinderea brațului stâng cât mai sus.
c) Pe genunchiul stâng cu palma dreaptă, mânastângă apucăde șipcă, piciorul drept ridicat
la orizontală: specialistul trage de piciorul drept înapoi.
d) Fandare înainte cu întinderea brațului stâng în sus, piciorul drept înapoi.
e) Șezând pe scaun cu fesa stângă mai ridicată, brațul stâng întinsîn sus, trunchiul îndoit
spre dreapta: inspirație și specialistul presează pe gibozitatea dorsală dreaptă și trage brațul stâng
înapoi.
f) Culcat pe spate cu un sac sub regiunea dorsală, brațele îndoite la umeri, specialistul
sprijină umărul drept și partea anterioară a toracelui stâng: după o inspirație brațul stâng se întinde
pe lângă ureche; revenire cu expirație.

31
 g) Latura stângă spre scara fixă, urcat pe ea cu sprijin pe piciorul stâng și apucat sus cu
mâna stângă: tracțiune în jos cu piciorul drept.
h) Sprijin pe piciorul stâng, brațul stâng întins în sus: piciorul drept se întinde în prelungirea
trunchiului care se înclină ușor spre stânga.
i) Brațul drept sprijinit pe șold, brațul stâng întins în sus, piciorul stâng sprijinit pe
genunchi, dreptul întins lateral, sprijinit pe sol: îndoirea trunchiului spre stânga în prelungirea
piciorului drept.
Se recomandă executarea un program de kinetoterapie la domiciliu, timp de minim 6 luni,
după învățarea corectă a exercițiilor în prezența unui kinetoterapeut:
Săptămânile 1, 2
1. Stând: inițierea și învățarea redresării coloanei vertebrale prin întinderi active ale
acesteia, alternate cu relaxarea (poziție necontrolată a corpului).
2. Stând: din poziția controlată a trunchiului: ducerea brațelor înainte, revenire, ducerea
brațelor lateral, revenire.
3. Stând: ducerea brațelor prin înainte sus, revenire prin lateral.
4. Stând: inițierea și învățarea respirației corecte: exerciții simple pentru inspirație și
expirație (nazale); exerciții de respirație forțată.
5. Stând: din poziția controlată a trunchiului, ducerea brațelor înainte cu ridicarea
alternativă a unui genunchi la orizontală.
6. Stând: repetarea exercițiului 2 cu ridicare pe vârfuri, concomitent cu mișcările brațelor.
7. Stând: repetarea exercițiului 3 cu ridicare pe vârfuri, concomitent cu aducerea brațelor
prin înainte sus, revenire prin lateral.
8. Stând depărtat: aplecarea cu îndoire; revenirea trunchiului la orizontală cu brațele
lateral, revenire.
9. Stând depărtat: extensia totală a coloanei vertebrale, revenire.
10. Stând depărtat: extensie toracală, revenire.
11. Stând depărtat cu mâinile pe șolduri: îndoirea trunchiului spre stânga și spre dreapta.
12. Stând depărtat: răsucirea trunchiului spre stânga și spre dreapta, revenire.
13. Stând depărtat cu mâinile pe șolduri: circumducții de trunchi spre dreapta și spre
stânga.

32
 14.Stând cu mâinile pe șolduri: diferite mișcări ale capului și gâtului (flexie, extensie,
circumducții, răsuciri).
15.Stând depărtat cu trunchiul la orizontală și mâinile pe șolduri: mișcări ale capului
(flexie, extensie, răsuciri, circumducții).
Săptămânile 3, 4
1.Stând: ducerea brațelor lateral cu arcuire, revenire, apoi ducerea brațelor sus cu arcuire,
revenire.
2. Stând: ex.1 cu ridicări pe vârfuri la ducerea brațelor sus și lateral.
3. Stând: ducerea brațelor lateral cu arcuire și ridicarea alternativă a unui genunchi spre
piept.
4. Stând: ducerea brațelor prin înainte sus și ridicarea alternativă a unui genunchi spre
piept.
5. Stând depărtat: aplecarea trunchiului la orizontală cu ducerea brațelor lateral, revenire;
la fel cu ducerea brațelor prin înainte sus, revenire prin lateral jos.
6. Stând cu mâinile aplecat la spate jos: genoflexiuni, revenire.
7. Culcat pe spate: îndoirea alternativă a unui genunchi la piect și arcuire.
8. Culcat pe spate: ducerea laternativă a unui picior înainte sus.
9. Culcat pe spate cu brațele întinse sus: ridicarea în șezând ghemuit cu mâinile pe
genunchi, revenire.
10. Culcat înainte cu brațele întinse sus: ducerea brațelor lateral cu extensie, revenire.
11. Culcat înainte cu brațele întinse sus: arcuirea unui braț înapoi cu arcuirea piciorului
opus.
12. Șezând pe călcâie cu fața la scara fixă, apucat de șipca a IV-a sau a V-a: extensia
spatelui cu arcuiri, revenire.
13. Culcat înainte cu brațele întinse sus, picioarele fixate (sub scara fixă): ducerea
brațelor lateral cu extensia trunchiului.
14. Culcat pe spate cu brațele lângă corp, picioarele fixate (sub scara fixă): ridicarea
trunchiului cu ducerea brațelor prin înainte lateral.
15. Stând depărtat cu fața la scara fixă, apucat de scară, trunchiul la orizontală, revenire.

33
 Săptămânile 5, 6
1. Stând: arcuirea brațelor lateral cu redicarea unui genunchi spre piept, arcuirea brațelor
sus cu arcuirea aceluiași picior înapoi, apoi la fel cu celălalt picior.
2. Stând: ducerea brațelor lateral cu avântarea unui picior lateral, căderea în fandare
laterală cu ducerea mâinilor la ceafă, revenire. Se repetă cu celălalt picior.
3. Stând depărtat, mâinile apucate înapoi-jos: trei arcuiri cu trunchiulu sub orizontală,
revenire.
4. Stând: genoflexiunea cu ducerea brațelor prin înainte sus cu arcuire, revenire prin val.
5. Sând depărtat: aplecarea trunchiului cu arcuire înainte jos, redresarea lui la orizontală
cu brațele sus, revenire la verticală cu brațele sus, apoi brațele prin lateral jos.
6. Sând depărtat cu mâinile la ceafă: fandare laterală, alternative la stânga și la dreapta,
revenire.
7. Culcat pe spate: ridicarea alternativă a unui genunchi spre piept, apoi ridicarea
alternativă a unui picior întins, revenire.
8. Culcat pe spate cu picioarele sprijinite, mâinile întinse sus, ridicarea trunchiului cu
aplecare înainte, redresarea lui pe vertical cu brațele sus, aplecare, revenire.
9. Culcat înainte, mâinile sprijinite pe sol la nivelul umerilor: ridicarea și ducerea șezutei
spre călcâie, alternate cu ridicarea în echer.
10. Culcat înainte cu brațele întinse sus, mâinile încleștate: extensia totală a corpului cu
arcuire, menținerea extensiei brațelor și picioarelor 2 timpi, revenire.
11. Culcat pe spate, cu mâinile la ceafă: aplecarea trunchiului înainte, redresarea lui la
vertical, revenire.
12. Culcat înainte, apucat de șipca a IV-a sau a V-a: ducerea mâinilor la ceafă, revenire.
13. Culcat pe spate apucat de prima șipcă: ducerea picioarelor la scara fixă, apoi pășire în
jos din șipcă în șipcă până la prima revenire.
14. Șezând cu spatele la scara fixă, brațele întinse sus, apucat de șipcă: arcuiri de trunchi
alternante cu aplecări înainte.
15. Șezând cu spatele la scara fixă, brațele întinse sus, apucat de șipcă, ex. 14: după
arcuiri mâinile se desprind de la scara fixă și se menține extensia (1, 2, 3 timpi), revenire.

34
 Săptămânile 7, 8
1. Mers cu rotarea brațelor prin înainte sus cu ridicarea alternativă a unui genunchi spre
piept, cu ridicarea pe vârful piciorului de sprijin.
2. Mers cu rotarea brațelor prin înainte sus cu ridicarea alternativă a unui genunchi spre
piept cu ușoară săritură pe piciorul de sprijin, opt pași, alternat cu opt pași normali.
3. Alergare obișnuită alternată cu patru pași ai ștrengarului.
4. Sând depărtat cu mâinile pe șolduri: ducerea unui braț oblic sus înapoi cu arcuirea și
răsucirea trunchiului, îndoirea lui cu ducerea brațului la piciorul opus și arcuire. Se repetă cu
celălalt braț.
5. Sând depărtat cu mâinile pe șolduri: ducerea unui braț oblic sus înapoi cu răsucirea
trunchiului, îndoirea genunchiului de aceeași parte, îndoirea trunchiului cu ducerea brațului la
piciorul opus și arcuire. Se repetă cu celălalt braț.
6. Culcat pe spate cu brațele lateral: îndoirea genunchilor spre piept, balansarea lor spre
stânga și spre dreapta până la sol, revenire.
7. Culcat înainte longitudinal pe lada de gimnastică, apucat lateral, picioarele atârnând în
afara suprafeței de sprijin: ridicarea picioarelor la orizontală.
8. Culcat pe spate, brațele lateral: ridicarea picioarelor întinse la vertical, îndoirea
genunchilor și coborârea lor până la sol, întinderea la vertical, coborârea spre dreapta, întindere
la vertical, revenirea în poziția inițială.
9. Atârnat cu fața spre scara fixă, un picior îndoit sprijinit pe scară: ridicarea trunchiului
ci întindera piciorului cu tracțiune în brațe, se repetă cu celălalt picior.
10. Culcat pe spate, cu mâinile la ceafă: ridicarea trunchiului cu picioarele sub șipca a IV-
a, a V-a și din nou sub a IV-a.
11. Atârnat cu spatele la scara fixă: ridicarea genunchilor spre piept, alternată cu ridicarea
picioarelor întinse peste orizontală, revenire.
12. Șezând cu spatele la scara fixă, picioarele puțin depărtate, brațele întinse sus, apucat:
ridicarea în stand cu extensie, revenire.
13. Culcat pe o latură cu piciorul dinspre sol îndoit , celălalt sprijinit sub prima țipcă a
scării fixe, antebraț peste antebraț: ridicarea în șezând cu fața spre scară, revenire. Se repetă pe
cealaltă parte.

34
 14. Culcat înainte longitudinal pe lada de gimnastică, cu trunchiul atârnând în afara
suprafeței de sprijin, brațele întinse sus: ridicarea în extensie cu ducera brațelor lateral, revenire.
15. Mers alternat cu joc de glezne.
Săptămânile 11-24
1. Mers cu arcuirea brațelor lateral, doi pași, doi pași mers cu brațele jos.
2. Mers cu arcuirea brațelor sus, doi pași
3. Mers: ex.1 cu ridicarea pe vârfuri la arcuirea brațelor lateral.
4. Mers ex.2 cu ridicarea pe vârfuri la arcuirea brațelor.
5. Joc de glezne 8 timpi, pași normali 8 timpi.
6. Mers, la 3 pași îndoirea alternativă a unui genunchi la piept apucat cu brațele,
tracțiune.
7. Mers cu rotarea brațelor și ridicarea alternativă a unui genunchi la piept.
8. Mers: ex.7 cu ridicare pe vârful piciorului de bază, concomitent cu ducerea brațelor
sus.
9. Mers: la 3 pași ghemuire cu ducerea brațelor lateral.
10. Joc de glezne alternat cu ușoară alergare.
11. Culcat pe spate: ridicarea ambilor genunchi spre abdomen, revenire.
12. Culcat pe spate: ridicare ambilor genunchi spre piecpt, altrnat cu ridicarea trunchiului
la vertical.
13. Culcat pe spate, brațele întinse sus: ridicare în șezând cu picioarele încrucișate și
mâinile la ceafă, revenire.
14. Culcat pe spate, picioarele sprijinite la scara fixă, brațele întinse sus, aplecarea și
îndoirea trunchiului înainte, redresarea lui la verticlă cu brațele sus.
15. Sezând cu spatele spre scara fixă, brațele sus apucat de șipcă: ridicarea unui picior
întins sus, trunchi în extenie, alternative, cu îndoirea unui picior, cu extensia trunchiului.

35
 CONCLUZII

Terapia complexă a scoliozelor, deși necesită timp, îndemânare și costuri ridicate este
foarte importantă pentru pacient, pentru ducerea unei vieți normale din punct de vedere socio-
economic, prin redarea lui societății, prin performarea activitățiilor cotidiene și creșterea
capacităților de muncă.
Bolnavul scoliotic care părăsește spitalul este un bolnav ameliorat și nicidecum vindecat.
Continuarea tratamentului complex balneofiziokinetoterapeutic și ortopedic se impune pentru încă
cel puțin 1-2 ani, timp în care bolnavul nu trebuie să neglijeze celelalte preocupări (școala, jocul
etc). Idealul pentru acești bolnavi ar fi organizarea unor mari centre curative și recuperare, capabile
să-i conducă la stabilirea diagnosticului, la faza de redare lor societății, ca indivizi utili. Acești
bolnavi trebuie urmăriți sistematic, mai ales cu ocazia unor perioade în cursul cărora scolioza la
poate crea unele naplăceri.
Evaluarea corectă și complexă a coloanei verterale, a durerii și a mobilității datorate
deformării rahisului constituie o componentă importantă în programul de recuperare, în acest scop
evidențiindu-se necesitatea utilizării unor scale standardizate prin intermediul cărora se pot
cuantifica și compara evolutiv progresele înregistrate. Abordarea terapeutică în recuperarea
pacienților cu scolioză trebuie să fie complexă, să cuprindă toate verigile fiziopatogenice și
necesită mijloace asociate de recuperare:medicamentos, fizical-kinetic respectiv igieno-ortopedic.
Prin mijloacele terapeutice folosite a avut loc o scădere a durerii la toți pacinții, în toate
momentele de evaluare, cu precizarea că reducerea parametrului ‖durere‖ semnificativă indiferent
de sexul și vârsta pacienților. Evaluarea funcțională a coloanei vertebrale din punct de vedere al
mobilității, a avut un prognostic favorabil indiferent de înălțimea și vârsta pacientului.
Prin rezultatele obținute am reușit să subliniem rolul kinetoterapeutului în evaluarea și
recuperarea funcțională a consecințelor datorate scoliozelor juvenile structurale idiopatice în
scopul fundamentării obiectivelor, metodelor și mijloacelor kinetice din cadrul programului
complex de recuperare funcțională. Un fapt este sigur în evoluția scoliozei: netratată sau tratată
insuficient, aceasta scurtează viața bolnavului.

36
 BIBLIOGRAFIE

1. Albu C., Gherguţ A., Albu M.(2016). Dicţionar de kinetoterapie. Polirom

2. Baciu Cl. (1981). Aparatul locomotor (Anatomia funcţională biomecanică, semiologie
clinică, diagnostic diferenţial). Bucureşti, Editura Medicală
3. Cordun M. (2009) Kinetologie medicală, Bucureşti, Editura AXĂ
4. Jaroslav Kiss(2009). Fiziokinetoterapia şi recuperarea medicală în afecţiunile aparatului
locomotor. Bucureşti, Editura Medicală
5. Papilian V. (2001). Anatomia omului – Aparatul locomotor vol. 1. Bucureşti, Editura Bic
All
6. Plas, F.; Hagron, E., 2001, Kinetoterapia activă, Bucureşti, Editura Medicală
7. Popescu, Roxana şi colab.(2014). Ghid de evaluare clinică şi funcţională în recuperarea
medicală, Vol. I, Craiova, Editura Medicală Universitară
8. Prundeanu H. (2011). Noţiuni de biomecanică. Timișoara, Editura Augustă
9. Roxana Popescu, Luminiţa Marinescu,(2015). Bazele fizice şi anatomice ale kinetologiei.
Testarea musculo- articulară. Craiova, Editura AGORA
10. Sbenghe T.( 1987) Kinetologia profilactică, terapeutică şi de recuperare. Bucureşti,
Editura Medicală
11. Sbenghe Tudor,(2012) Kinesologie ştiinţa mişcării, Bucureşti Editura Medicală,
12. Vasile Liliana, Alexa A., Lazăr E.şi colab.(2009). Discul vertebral lombar normal şi
patologic.Timișoara, Editura Mirton

37