FUNDAȚIA ECOLOGICĂ ,,GREEN”

ȘCOALA POSTLICEALĂ FEG – VÂLCEA

PROIECT DE DIPLOMĂ

ÎNDRUMĂTOR:
Prof. Gr. I. DUMITRESCU ELENA

ABSOLVENT: MORARU MIHAELA

VÂLCEA - 2020
 FUNDAȚIA ECOLOGICĂ ,,GREEN”
ȘCOALA POSTLICEALĂ FEG – VÂLCEA

DOMENIUL: SĂNĂTATE ȘI ASISTENȚĂ PEDAGOGICĂ

SPECIALIZARE: ASISTENT DE BALNEOFIZIOKINETOTERAPIE

TRATAMENTUL RECUPERATOR ÎN RUPTURA DE LUGAMENTE

ÎNCRUCIȘATE ANTERIOR

,,Sănătatea nu este totul,dar fără sănătate,totul este nimic!’’

ÎNDRUMĂTOR:

Prof. Gr. I. DUMITRESCU ELENA

ABSOLVENT: MORARU MIHAELA

VÂLCEA - 2020
 CUPRINS

ARGUMENT 5
INTRODUCERE 6
CAPITOLUL I - Articulația genunchiului7
I.1. Anatomia și fiziologia genunchiului 7
I.2.Funcţiile articulației genunchiului 9
I.3. Patologii asociate genunchiului 10
CAPITOLUL II - Leziunile ligamentelor încrucișate anterior genunchiului 12
II.1. Definiţie 12
II.2. Cauze și factori de risc 14
II.3. Semne și simptome 15
II.4. Diagnostic 15
II.5. Investigații clinice şi paraclinice 16
II.6. Tratament 18
II.6.1. Terapia conservatoare 20
II.6.2. Tratament igienico-dietetic 20
II.6.3. Tratament medicamentos 21
II.6.4. Terapia chirurgicală 22
II.6.5. Reconstrucția ligamentelor încrucişate anterior 22
CAPITOLUL III - Noțiuni despre tratamentul de recuperare balneofiziokinetic27
III.1. Obiectivele tratamentului recuperator 27
III.2. Tratamentul balneo-fizical 27
III.2.1. Termoterapia 27
III.2.2. Baia kinetoterapeutică 28
III.2.3. Ungerile cu nămol 29
III.2.4. Comprese cu aburi 29
III.3. Tratamentul prin electroterapie 29
III.3.1. Curentul galvanic 30
III.3.2. Tens 31
III.3.3. Curenții diadinamici 31
III.3.4. Curenții Trabert 31
III.3.5. Curenții Interferenţiali 32
 III.3.6. Ultrasunetul 32
III.3.7. Laserul 33
III.3.8. Undele scurte 33
III.3.9. Undele decimetrice și microundele 33
III.3.10. Radiații infraroşii 34
III.4. Tratamentul kinetoterapeutic 34
III.4.1. Obținerea indolariății 34
III.4.2. Obținerea stabilității 35
III.4.3. Obținerea mobilității 39
III.4.4. Coordonarea senzitivomotorie 41
III.5. Tratamentul prin masaj 41
III.6. Terapia ocupațională 42
III.7. Tratamentul balneoclimateric 43
CAPITOLUL IV - Studii de caz 45
Cazul nr. 1 45
Cazul nr. 2 51
Cazul nr. 3 57
CAPITOLUL V - Concluzii 63
BIBLIOGRAFIE 64
 ARGUMENT

În ultimii ani se subliniază efectele diverselor acţiuni motrice specifice educaţiei fizice,
sportului şi kinetoterapiei, care au o contribuţie substanţială la menţinerea stării de sănătate a
individului, a condiţiei fizice a acestuia.

Educaţia fizică şi kinetoterapia desfăşurate sistematic duc la un număr redus a multor

afecţiuni ale organelor şi sistemelor corpului uman, la o bună funcţionare a muşchilor,
ligamentelor, al întregului organism uman, ferindu-l de boli cardiovasculare, obezitate, stres,
contribuind astfel la o mai bună funcţionare a acestuia.

Cauza ce duce la leziunea de ligament anterior este reprezentată de suprasolicitarea

sportivilor din ziua de astăzi. Din păcate acestui traumatism nu i se atribuie o atenţie necesară,
prevenindu-l, în situaţia în care pare a devenii o problemă des întâlnită în rândul sportivilor de
performanţă, ducând la multiple afecţiuni fizice şi psihice.

Leziunile de ligament încrucişat anterior se întâlnesc destul de frecvent în articulaţia

genunchiului fiind şi cea care susţine greutatea corporală.

Recuperarea prin kinetoterapie dezvoltă musculatura şi îmbunătăţeşte toate funcţiile

generale ale organismului, fiind recomandată pentru o dezvoltare armonioasă a corpului şi o
bună funcţionare a articulaţiilor.

Obiectivele cercetării:
• combaterea inflamaţiilor şi a durerii;
• recăpătarea mobilităţii articulare;
• recăpătarea stabilităţii membrului afectat;
• rafacerea flexibilităţii ţesuturilor moi;
• recăpătarea forţei şi rezistenţei musculare.

5
 INTRODUCERE

Leziunile ligamentelor încrucişate ale genunchiului pot fi debilitante pentru structura

musculo-scheletică a articulaţiei.

Principalele cauze de producere a leziunilor ligamentelor încrucişate sunt:

• în cazul pacienţilor în vârstă, care alunecă şi care cad;
• în cazul practicării sporturilor, ca de exemplu: fotbal, schi, patinaj.

Articulaţia genunchiului este cea mai mare articulaţie a corpului omenesc. Datorită
poziţiei sale anatomice şi a rolului său în biomecanica statică şi dinamică, genunchiul are rolul
de a asigura atât statica omului print-o mare stabilitate în momentul de sprijin cât şi direcţia
de orientare a piciorului, în cazul denivelărilor de teren.

Totodată această articulaţie este cea mai predispusă la traumatismele directe şi indirecte,
în special la sportivii de performanţă, astfel că leziunile ligamentare ale genunchiului
reprezintă peste 40% din totalul leziunilor traumatice sportive la nivelul acestei articulaţii.

În urma unei leziuni a ligamentului încrucişat anterior apar sechele ce afectează

stabilitatea şi mobilitatea persoanelor în cauză.

Complicaţiile acestor traumatisme sunt cunoscute şi reprezintă un pericol real pentru

starea fizică dar şi psihică. Acestea duc întotdeauna la intervenţie chirurgicală şi necesită o
perioadă foarte lungă de recuperare.

După investigaţiile clinice şi paraclinice şi după stabilirea diagnosticului, se instituie

tratamentul, care va fi: igienico-dietetic, medicamentos, chirurgical, de recuperare
(electroterapie, masaj, kinetoterapie, hidroterapie, hidrokinetoterapie)

6
 CAPITOLUL I - Articulaţia genunchiului

I.1. Anatomia şi fiziologia genunchiului

Genunchiul este cea mai mare si cea mai des lezată articulaţie a corpului. Este formată
din capătul inferior al femurului, patelă sau rotulă si capătul superior al tibiei, unite strâns
între ele de patru benzi ligamentare(ligamentul încrucişat anterior şi posterior; ligamentul
colateral medial şi lateral)ce asigură stabilitatea genunchiului.

În alcătuirea articulaţiei genunchiului intră:

• Femurul - os unic al coapsei,
prezintă pe partea inferioară două
proeminenţe reprezentate de
condilii femurali care se sprijină pe
partea superioară a tibiei;
• Tibia - este cel mai voluminos
dintre oasele gambei şi este situat în
partea internă a gambei;
• Meniscurile - joacă rol de perniţe
amortizoare între femur şi tibie.
Acestea susţin aproximativ 40% din
sarcinile mecanice exercitate asupra
genunchiului. Împreună cu
ligamentele asigură stabilitate articulară, fără a împiedica mobilitatea
genunchiului;
• Patela(rotula) - este osul situat în profunzimea tendonului muşchiului cvadriceps.
Este cel mai mare os sesamoid din corp. Un corp sesamoid este osul care se
dezvoltă în tendonul unui muşchi ca să protejeze acel tendon împotriva uzurii şi
ruperii acolo unde acesta trece peste extremitatea unui os lung. Aceasta transmite
forţele exercitate de tendon tibiei, pentru a permite mişcarea de întindere a
genunchiului;

7
• ligamentul patelar - face
legătura între partea inferioară a
rotulei cu partea superioară a
tibiei;
• ligamentele încrucişate - situate
în mijlocul genunchiului menţin
contactul dintre femur şi tibie;
• peroneul(fibula) - os lung şi fin
situat în partea externă a
gambei;joacă un rol minor;
• platoul tibial - este partea
superioară a tibiei pe care se
sprijină femurul;
• cartilajul articular - acoperă extremităţile osoase ale tuturor articulaţiilor mobile.
Aceasta este o suprafaţă de frecare şi de transmitere a presiunilor;
• capsula articulară - îmbracă şi delimitează articulaţiile mobile. Ea contribuie la
menţinerea în contact a structurilor articulaţiei şi la asigurarea stabilităţii acesteia;
• sinoviala - este membrana care acoperă interiorul capsulei articulare. Aceasta are
funcţia de a ajuta la alunecarea suprafeţelor articulare, unele pe celelalte, datorită
unui lichid pe care îl secretă: lichid sinovial;
• tendonul muşchiului cvadriceps - se află în partea frontală a genunchiului în zona
superioară a rotulei. El intervine atunci când se realizează mişcarea de întindere a
gambei. Acest tendon este indispensabil, el fiind folosit de muşchiul cel mai
puternic din organism;
• ligamentele externe şi interne - asigură stabilitatea articulaţiei. Le revine rolul de
a limita mişcările spre partea exterioară şi spre partea inferioară a articulaţiei;
• bursele genunchiului - sunt saci mici, plini cu lichid sinovial. Au rolul de a
proteja structurile care alcătuiesc genunchiul, reducând fricţiunea atunci când
acestea alunecă una peste cealaltă în timpul mişcării articulaţiei. Sunt aproximativ
12 burse situate în jurul articulaţiei genunchiului. Bursa suprapatelară este cea mai
mare şi cea mai importantă bursă a genunchiului;
• muşchiul articular al genunchiului - originea este pe faţa anterioară a femurului,
sub vastul intermediar. Inserţia se face în fundul prelungirii subcvadricipitale a
sinovialei genunchiului. Acţiune: împiedică prinderea fundului de sac sinovial
între feţele articulare ale genunchiului. Inervaţia este dată de nervul femural.

8
 Mecanismul extensor este motorul care mobilizează articulaţia genunchiului şi
permite omului să se deplaseze. Se află pe faţa anterioară a articulaţiei
genunchiului. Cei patru muşchi cvadriceps de pe faţa anterioară a coapsei sunt
muşchi care se ataşează tendonului cvadriceps. Muşchii triceps sural sunt muşchii
care se găsesc pe faţa posterioară a coapsei;
• nervul popliteu - cel mai important nerv de la nivelul genunchiului de pe faţa
posterioară a genunchiului. Acest nerv mare traversează membrul inferior până la
gambă şi picior, inervând senzitiv şi motor zona. Nervul se împarte deasupra
genunchiului formând nervul tibial şi nervul peroneal. Nervul tibial continuă pe
faţa posterioară a gambei, în timp ce nervul peroneal traversează pe partea
exterioară a genunchiului, care apoi trece anterior până la nivelul piciorului. Ambii
nervi pot fi lezaţi de traumatismele genunchiului;
• vasele de sânge de la nivelul genunchiului - membrul inferior este irigat de o
serie de artere, care pornesc de la artera iliacă externă a bazinului şi se ramifică în
artere mai mici şi importante, care alimentează diferitele articulaţii şi muşchi.
Vasele de sânge majore din jurul genunchiului traversează alături de nervul
popliteal pe faţa posterioară a membrului inferior. Artera poplitee şi vena poplitee
sunt cele mai mari vase de sânge de la acest nivel. Artera poplitee este o
continuare a arterei femurale. Coboară prin partea posterioară a genunchiului din
ea desprinzându-se ramuri mici care irigă această articulaţie, după care se divide în
artera tibială anterioară şi artera tibială posterioară. Dacă artera poplitee este lezată
fără a putea fi reparată, cel mai probabil membrul respectiv nu va putea fi salvat.
Artera poplitee transportă sânge spre gambă şi picior. Vena poplitee transportă
sângele înapoi spre inimă.

I.2. Funcţiile articulaţiei genunchiului

Genunchiul este situat între extremitatea inferioară a femurului şi extremitatea
superioară a tibiei şi are un rol complex. Articulaţia genunchiului este responsabilă de
susţinerea greutăţii corpului, trebuie să permită membrului inferior efectuarea mişcărilor de
flexie, de extensie, de rotaţie, rămânând în acelaşi timp stabilă. Mersul, alergarea şi
accelerarea bruscă, sărirea, răsucirea pe călcâie, frânarea, oprirea, toate acestea sunt funcţii
care generează numeroase presiuni gestionate de ansamblul structurilor osoase, ligamentare,
meniscale şi musculare. Aceste constrângeri reprezentate de ansamblul forţelor aplicate, pot
favoriza apariţia unor traumatisme, precum şi uzura genunchiului pe termen lung. Presiunea
exercitată asupra genunchiului in timpul mersului poate atinge de patru ori greutatea.

9
Obezitatea reprezintă un factor
agravant(masa de grăsime în jurul articulaţiei
şi echilibrul compromis, cartilaje care suferă,
ligamente prea solicitate)al uzurii articulaţiei.
Mişcările de rotaţie ale genunchiului supun
meniscurile la tensiuni care pot fi intense şi
care pot să favorizeze fisurarea lor.

Ligamentele încrucişate joacă un rol

capital in controlul stabilităţii. Acestea
împiedică mişcările ,,dezordonate” ale tibiei,
în raport cu femurul. Ruptura acestora este
un traumatism destul de obişnuit, in cazul practicării unui sport(rugby, schi, fotbal)fiind
provocat de o solicitare prea mare a ligamentului, în timp ce muşchiul cvadriceps este
contractat.

I.3. Patologii asociate genunchiului:

 entorsa: aceasta reprezintă elongaţia, chiar ruptura ligamentelor laterale şi/sau
încrucişate(mişcarea de torsiune prea intensă sau de mişcare, în sens contrar);
 luxaţia rotulei: în cazul unei mişcări de răsucire, rotula se deplasează spre
exteriorul genunchiului. Cel mai adesea ea revine la locul ei în mod firesc atunci
când genunchiul este întins;
 tendinite fragmentate: acestea sunt inflamaţii ale tendonului, cauzate de
microtraumatisme şi sunt frecvente la sportivi, dar şi în timpul adolescenţei;
 aculumarea lichidului sinovial: este rezultatul unei creşteri semnificative a
cantităţii de lichid sinovial în articulaţia genunchiului. Acest fenomen este o
reacţie de apărare care apare în urma unei inflamatii, entorse, fracturi. Funcţia
lichidului sinovial secretat este aceea de a elimina resturile de cartilaje care se
descompun în cavitatea articulară. Acumularea lichidului sinovial determină
umflarea genunchiului, vizibilă cu ochiul liber;
 sindroamele meniscale: meniscurile pot fi lezate în urma unui traumatism grav
sau a unei succesiuni de şocuri uşoare;
 artroza: este o boală provocată de o uzură precoce a cartilajului, care se
deteriorează şi nu se mai regenerează. Spaţiul articular se reduce iar articulaţia nu
mai amortizează şocurile provocate de mişcare, ceea ce duce la o deformare

10
 ireversibilă a articulatiilor. Artroza este o boală cronică cu evolutie lentă. Aceasta
se manifestă cu precădere la femei, cu exceptia cazurilor în care persoanele sunt la
o vârstă avansată, când frecvenţa apariţiei este identică;
 osteoartrita: este cea mai frecventă dintre artritele care afectează genunchiul. Se
mai numeşte şi boală degenerativă şi este caracterizată de degradarea cartilajului
articulaţiei, ceea ce duce la expunerea osului în articulaţie.

11
 CAPITOLUL II - Leziunile ligamentelor încrucişate anterioare ale
genunchiului

II.1. Definiţie
Ligamentul încrucişat anterior este o
bandă de ţesut conjunctiv, de legătură, care
uneşte porţiunea posterioară a femurului cu
partea anterioară a tibiei, apropiat de
lungimea degetului mic.

În profunzimea articulaţiei
genunchiului în momentul în care tibia este
rotată spre interior(în sens opus direcţiei
acelor ceasornicului pentru genunchiul
stâng)ligamentul încrucişat anterior alunecă
peste o altă fâşie de ţesut de legătură numit ligament încrucişat posterior, acestea se aseamănă
unei cruci, de unde provine şi denumirea de ligamente încrucişate.

Ligamentul încrucişat anterior este situat în mijlocul articulaţiei genunchiului(face parte

din ,,pivotul central”). Situat intr-o cavitate dintre condilii femurali are o direcţie oblică a
fibrelor în sus, în afară şi spre posterior.

Ligamentul încrucişat posterior este situat chiar înapoia lui. Aceste două ligamente
sunt ,,încrucişate” unul în raport faţă de celălalt.

Ruptura de ligamente este o condiţie mai frecvent întâlnită la articulaţia genunchiului şi

a gleznei, doua articulaţii intens suprasolicitate. Leziunile ligamentelor încrucişate anterior ale
genunchiului sunt observate mai ales la sportivi. Leziunile şi rupturile fără contact sunt cele
mai frecvente. Acest grup de ligamente are un rol important pentru producerea de mişcări
corecte. Afectarea acestor ligamente determină cel mai adesea instabilitatea genunchiului.
Leziunile ligamentelor apar când sunt efectuate mişcări exagerate sau bruşte ale articulaţiei.

Ca orice alt ligament, ligamentul încrucişat anterior stabilizează articulaţia

genunchiului. Articulaţia genunchiului prezintă mai multe ligamente şi fiecare dintre ele are o
acţiune specifică.

12
 Rolul ligamentului încrucişat anterior este dublu:
 acesta se opune translatiei anterioare a tibiei faţă de femur dinspre posterior spre
anterior şi împiedică astfel o mişcare de ,,sertar” anterior al tibiei faţă de femur;
 se opune rotaţiei interne ale tibiei faţă de femur datorită orientării fibrelor şi a
direcţiei ligamentului încrucişat anterior.

Ruptura ligamentului încrucişat anterior are consecinţe asupra mişcărilor de flexie-

extensie ale genunchiului. Totuşi articulaţia genunchiului nu este protejată în mişcările de
rotaţie şi de torsiune, este cazul în care corpul sportivului se roteşte cu piciorul blocat pe sol.

Cercetările arată că femeile implicate în sporturi sunt mai predispuse la traumatizarea

ligamentelor încrucişate decât bărbaţii. Studiile recente arată câţiva factori care contribuie la
riscul ridicat al femeilor de a suferi traumatisme ale ligamentelor. Sportivele par a nu reuşii
să-şi contracte atât de puternic musculatura coapsei precum bărbaţii, astfel genunchii nu sunt
îndeajuns de stabili, având o mai redusă stabilitate,în timpul activităţii fizice intense. De
asemenea, testele arată ca cvadricepsul femeilor lucrează diferit faţă de cel al bărbatului, mult
mai intens, împingând tibia anterior şi plasând ligamentele încrucişate anterioare la risc de
ruptură. În acelaşi timp, muşchii lojei posterioare a coapsei, la femei, răspund mult mai lent
decât la bărbaţi. Aceşti muşchi protejează, în mod normal, tibia de alunecarea anterioară
excesivă. Răspunsul încet al acestor muşchi la femei permite tibiei să alunece anterior, forţând
ligamentele încrucişate anterioare. Alte studii arată că ligamentele încrucişate anterioare şi
ligamentele încrucişate posterioare,la femei, pot fi slăbite de efectul estrogenului. Leziunile
sunt mai frecvente şi în cazul pacienţilor în vârstă, care alunecă şi care cad.

Continuarea activităţii atletice pe un genunchi traumatizat poate avea consecinţe

devastatoare, rezultând distrugerea masivă a cartilajului, crescând riscul de a dezvolta
osteoartrita, tardiv în timpul vieţii.

În majoritatea cazurilor, cele două capete rupte ale ligamentelor încrucişate anterior se
retractă, depărtându-se unul de altul, în acest mod se împiedică cicatrizarea spontană a
acestuia. Din această cauză ligamentele încrucişate nu au niciodată tendinţe de reconstituire
spre deosebire de alte ligamente ale genunchiului, cum ar fi spre exemplu ligamentele
colaterale. Foarte rar ruptura de ligamente încrucişate anterioare este incompletă; cele două

13
fragmente nu se separă total fiind încă unite, ceea ce permite uneori o cicatrizare parţială şi o
recuperare acceptabilă a stabilităţii genunchiului.

Diagnosticarea unei rupturi parţiale ale ligamentelor încrucişate anterioare este dificilă,
bazată pe teste clinice doar eventual în urma unei artroscopii şi fără survenirea unei
instabilităţi odată reluat sportul. Absenţa acestor ligamente creşte riscul altor leziuni articulare
cum este răsucirea meniscului, de aceea sporturile care implică mişcările de răsucire sunt
deranjante. Pentru pacienţii care practică diferite sporturi în mod frecvent intervenţia
chirurgicală este indicată. Pacienţii care au suferit o astfel de leziune necesită o evaluare
completă a articulaţiei pentru a detecta şi alte leziuni care apar în combinaţie: traumatismele
cartilajelor/meniscului, echimozele oaselor, leziunile postero-laterale şi a ligamentelor
colaterale.

II.2. Cauze şi factori de risc

Cauza principală a leziunilor ligamentelor încrucişate ale genunchiului este practicarea
sporturilor. Tipurile de sporturi asociate cu aceste leziuni sunt numeroase. Leziunile
ligamentului apar atunci când articulaţia genunchiului realizează flexia sau rotaţia(şansele de
accidentare fiind mai mari când aceste mişcări se combină),dar şi în urma unui contact dur:
piciorul fiind fixat pe sol şi o forţă bruscă loveşte din exterior genunchiul întins sau uşor
flectat(lovitură din partea unei persoane sau a unui obiect).

Acest ligament este lezat frecvent la cei care practică un sport ce presupune schimbarea
rapidă a direcţiei de mişcare, oprirea şi alergarea repetată sau aterizări din săritură, precum:
fotbal, rugby, baschet, handbal, schi, gimnastică, arte marţiale. De asemenes ratarea unei
trepte la coborârea scărilor sau păşitul într-o groapă poate genera de asemenea lezarea
ligamentului încrucişat anterior.

Rezistenţa ligamentului încrucişat anterior devine mai mică odată cu îmbătrânirea, lucru
valabil pentru orice altă parte a corpului. Ruptura ligamentelor apare şi în cazul unei aterizări
de la înălţime, pe un genunchi înţepenit sau în timpul răsucirii genunchiului la aterizare, mai
ales când acesta se află în valgus. Deoarece ligamentele sunt viscoelastice, nu pot susţine un
volum mare de stres. Când intervine hiperextensia şi hiperflexia bruscă în combinaţie cu
comportamentul viscoelastic, ligamentele se deformează sau se rup.

14
 Cauzele rupturii de ligamente încrucişate anterior pot fi reprezentate de:
• forţe externe: contactul cu adversarul, lovituri în anumite zone şi în anumite
poziţii;
• anumite mişcări în care apar încărcarea genunchiului în poziţie nefiziologică;
• uzura prelungită, care vulnerabilizează rezistenţa mecanică a ligamentului,
suprasolicitare, etc.

II.3. Semne şi simptome

Semnele şi simptomele unei leziuni a ligamentelor încrucişate ale genunchiului cuprind:
 auzul sau perceperea unui trosnet la nivelul genunchiului în timpul accidentării;
 durere localizată în exteriorul şi în spatele articulaţiei genunchiului;
 tumefierea(umflarea)genunchiului în primele ore după accidentare; acesta poate fi
un semn de sângerare în interiorul articulaţiei. Tumefierea care apare brusc este un
semn de leziune importantă a structurilor articulaţiei genunchiului;
 limitarea mişcărilor genunchiului din cauza durerii,a tumefactiei;
 senzaţie de genunchi instabil.

După accidentare, durerea limitează activitatea în desfăşurare, dar permite reluarea

mersului.

Simptomul principal al unei leziuni cronice a ligamentului încrucişat anterior îl

constituie instabilitatea genunchiului, asociată uneori cu durere şi tumefacţie. Această situaţie
apare atunci când o leziune acută nu e tratată corespunzător.

Simptome dureroase similare rupturii ligamentului încrucişat anterior pot fi generate şi

de afectarea altor structuri ale genunchiului, precum: cartilajul articular, meniscurile,
ligamentele colaterale sau chiar o fractură a oaselor care alcătuiesc articulaţia genunchiului.

II.4.Diagnostic
Diagnosticul rupturii ligamentelor încrucişate anterioare se bazează pe anamneza
pacientului care aminteşte de un zgomot puternic simţit în genunchi în cursul torsiunii
violente a genunchiului, survenită adesea în timpul unui accident sportiv cum ar fi ski-ul şi
fotbalul, însoţit de durere şi creşterea în volum a articulaţiei.

15
 De obicei acest diagnostic este afirmat pe baza testelor clinice, dar necesită apoi o
examinare clinică riguroasă pentru a confirma.

II.5.Investigaţii clinice şi paraclinice

Investigaţii clinice:
 examen obiectiv;
 anamneză;
 examen fizice.

Sunt folosite în timpul examinării fizice a unei leziuni de ligamente încrucişate

anterioare sau de ligamente încrucişate posterioare următoarele teste:
 testul pivotului;
 testul sertarului anterior;
 testul Lachman.

Testul pivotării laterale: pacientul este aşezat în poziţie de decubit dorsal iar genunchiul
este în extensie şi în rotaţie internă. Medicul aplică forţă, pe faţa laterală a articulaţiei, în timp
ce genunchiul este flexat. O pocnitură resimţită la o flexie de 30 de grade, indică un test
pozitiv.

Testul sertarului anterior: acest test evaluează laxitatea şi integritatea ligamentului

încrucişat anterior. Poate ajuta la diagnosticul entorselor şi la cel al rupturilor. Testul este
efectuat astfel: pacientul este poziţionat în supinaţie, cu şoldul flexat la 45° şi cu genunchiul
flexat la 90°. Medicul va sta în faţa genunchiului de examinat şi va prinde tibia chiar sub linia
articulaţiei. Degetele vor fi plasate de-a lungul liniei articulare, de fiecare parte a tendonului
patelar. Indexul va fi folosit pentru a palpa tendoanele şi pentru a asigura relaxarea lor. Tibia
va fi împinsă anterior. O mişcare exagerată de translaţie anterioară,a tibiei faţă de membrul
opus indică, fie o entorsă, fie o ruptură completă de ligament încrucişat anterior.

Testul Lachman: genunchiul va fi fixat

la 30°, iar medicul va trage de tibie pentru a
evalua mişcarea anterioară a tibiei, în
comparaţie cu femurul. Un genunchi cu
deficit al ligamentului încrucişat anterior sau
a ligamentului încrucişat posterior, va

16
demonstra o translaţie anterioară crescută a tibiei. Testul este unul ortopedic pentru
examinarea ligamentelor încrucişate ale genunchiului, când există o suspiciune a torsiunii
ligamentului încrucişat anterior. Acest test este recunoscut de majoritatea medicilor ca fiind
cel mai sensibil test clinic, pentru determinarea integrităţii ligamentului, superior testului
sertarului anterior folosit în trecut.

Genunchiul este foarte activ în practicarea anumitor sporturi(schi, fotbal) deci extrem de
expus la accidente(entorse, rupturi de ligamente încrucişate, întinderi, afectări de menisc).
Fiecare caz necesită un tratament specific: entorsa genunchiului fără ruptură de ligamente
încrucişate necesită o imobilizare şi întreruperea oricărei activităţi sportive pe o perioadă de
trei săptămâni până la şase luni. În caz de ruptură a acestor ligamente, de cele mai multe ori
este indicată o intervenţie chirurgicală, cu o internare de opt zile şi un repaus de trei
săptămâni, urmată de recuperare. Activitatea sportivă nu va fi reluată mai devreme de 3-6
luni.

Investigaţii paraclinice şi de laborator:

 analize ale sângelui;
 investigaţii imagistice: RMN, radiografie, CT.

Examinarea clinică a unei leziuni suspectate, a ligamentelor încrucişate ale genunchiului

este o metodă, uneori suficientă pentru diagnosticarea patologiei. Deşi examenul clinic, în
mâini experimentate este foarte precis, diagnosticul este confirmat, de obicei prin RMN, care
a scăzut în ultimul timp necesitatea efectuării unei artroscopii.

RMN-ul are o înaltă acurateţe faţă de examenul clinic în detectarea acestor leziuni, când
sunt torsionate mai multe ligamente.

Radiografiile standard de genunchi completează întotdeauna bilanţul unui genunchi

traumatizat. Ele sunt indispensabile pentru a elimina o leziune osoasă(fractură).

Radiografiile ,,în stres mecanic’’ tind să reproducă sertarul anterior pe filmul radiologic,
raportat la genunchiul sănătos, confirmând astfel ruptura ligamentului încrucişat anterior. În
prezent nu se mai folosesc.

17
 Examenul RMN(rezonanţă
magnetică nucleară) este un examen
obligatoriu.

Artroscopia este o intervenţie

ce permite observarea articulaţiei,
prelevarea de ţesuturi şi chiar
efectuarea unor intervenţii
chirurgicale. Această tehnică este
folosită pentru examinarea unor
structuri invizibile pe radiografie: cartilaj, membrană sinovială, ligamente încrucişate si
meniscuri. De cele mai multe ori artroscopiile vizează explorarea genunchiului sau a
umărului, dar şi celelalte articulaţii pot fi în egală măsură examinate şi operate prin acest
procedeu. În afara unui eventual blocaj meniscal rar al genunchiului, artroscopia genunchiului
pentru diagnostic nu este justificată deoarece ruptura ligamentului încrucişat anterior poate fi
diagnostică cu ajurorul celorlalte metode(examen clinic şi imagistic).

II.6. Tratament
Scopul tratamentului rupturilor ligamantelor încrucişate anterioare este de a reda
pacientului un genunchi stabil cu posibilitatea reluării activităţilor sportive.

Tratamentul rupturilor de ligamente

încrucişate anterioare a progresat mult în ultimii
ani. Sutura directă a ligamentelor încrucişate
anterioare a fost abandonată. Se ştie actual că
rezultatele sunt insuficiente pentru a menţine un
genunchi stabil.

Înlocuirea ligamentului încrucişat anterior

de o proteză ligamentară, a fost de asemenea
abandonată datorită riscului de dureri, ruptură
precoce, redoare şi hidartroza. Astfel, actual alegerea terapeutică se face între:
 reeducarea funcțională: tratamentul funcţional nu este un abandon terapeutic. Este
vorba despre o reeducare a genunchiului, bine condusă şi bine supravegheată.
Acest tratament este preferat la pacienții de peste 50 de ani și permite o viaţă

18
 normală cu practicarea unor sporturi ca nataţia, ciclismul. Unele sporturi ,,de
pivot’’ sunt permise cu rezerva ca pacientul să poarte o orteză de genunchi.
Această decizie este dificilă și este indicat consultarea unui medic ortoped;
 reconstrucția ligamentului încrucişat anterior(prin grefa autologă, adică prelevată
de la pacientul operat, care înlocuieşte ligamentul rupt).

Primul ajutor la domiciliu pentru ruptura de ligament încrucişat anterior: măsurile

imediate adecvate de îngrijire a pacientului participă la influențarea pozitivă a procesului de
vindecare și previn alte leziuni. Acestea sunt stabilite după schema PECH a profesorului
Bohmer:
 P-repaus(pause)
Pentru fiecare leziune din cadrul oricărui tip de sport se va practica: întreruperea
imediată a sportului. Articulaţia afectată trebuie pusă în repaus(se interzice mersul, sprijinirea
pe articulaţie, se recomandă aplicarea unui bandaj de susținere).O examinare directă este de
obicei dificilă, articulaţia fiind foarte sensibilă datorită edemului şi a durerii. Gradul leziunii
va fi apreciat la câteva zile după traumatism;

 E-gheaţa
Aplicarea imediată de gheaţă poate influenţa pozitiv procesul de vindecare. Prin
aplicarea de gheaţă, vasele de sânge suferă constricţie reducând fluxul de sânge local şi gradul
de infiltrare şi tumefiere. Mai mult, metabolismul este diminuat prin scăderea temperaturii
conducând şi la reducerea distrugerilor tisulare. De asemenea, temperatura scăzută
ameliorează durerea. Gheaţa nu trebuie să atingă direct pielea, putând determina arsuri
termice. Aceasta va fi învelită într-un material textil înainte de a fi aplicată pe piele. Durata
răcirii depinde de gradul traumatismului cât şi de comfortul subiectiv al pacientului. Astfel,
articulaţia poate fi răcită timp de câteva ore, totuşi răcirea afectează ţesuturile în profunzime
doar pentru câţiva centimetrii. Dacă răcirea este prea îndelungată, procesul de vindecare poate
fi afectat negativ

 C-compresie
Pentru a preveni un edem excesiv al articulaţiei se va aplica un bandaj de compresie.
Deoarece edemul creşte în primele câteva ore, tensiunea în bandajul de compresie trebuie
verificată regulat. Dacă piciorul devine cianotic, bandajul trebuie înlăturat imediat.

19
  H-ridicare(high-elevation)
Prin ridicarea articulaţiei lezate deasupra nivelului corpului, fluxul de sânge venit va fi
avantajat fizic, iar edemul va fi diminuat. În primele 48 de ore piciorul trebuie ridicat complet.
Ridicarea regulată trebuie efectuată până când edemul s-a redus complet.

II.6.1. Terapia conservatoare

Un ligament torsionat va restricţiona mişcarea genunchiului. Când rupturile acestor
ligamente nu sunt reparate, pot distruge cartilajul din interiorul genunchiului, datorită creşterii
frecării dintre platoul tibial şi femur.

Pacientul, trebuie:
 să menţină articulaţia în repaus;
 să aplice gheaţă, la fiecare 30 de minute;
 să aplice compresie pe genunchi şi să-l ridice deasupra nivelului inimii.

Procesul ajută la diminuarea edemului şi la reducerea durerii. Forma de tratament va fi

în funcţie de severitatea leziunilor ligamentare. Fisurile mici pot necesita câteva luni de
tratament, pentru recuperarea şi pentru refacerea forţei muşchilor, astfel realizându-se
compensarea ligamentului torsionat.

II.6.2.Tratament igienico-dietetic
Tratamentul igieno-dietetic în cadrul genunchiului operat nu este specificat. Dacă
bolnavul are un surplus de strat adipos este bine să nu consume lipide sau glucide(pâine,
făinoase, zahăr) deoarece articulaţia şi aşa suferindă va fi îngreunată şi mai mult de greutatea
provenită din consumul acestor alimente. Recomandăm deci, bolnavului în perioada
spitalizării consumul de proteine principale ,cum ar fi: carne slabă(fiartă), ouă, lapte şi
brânzeturi. Cel mai important rol îl au vitaminele, prin:
 vitamina A, care ajută la regenerarea celulelor din organism, la vindecarea rănilor,
la creşterea rezistenţei la infecţie;
 vitamina K, are acţiune antihemoragică;
 vitamina C, care asigură funcţionarea normală a vaselor sanguine.

20
 În general, trebuie evitate eforturile profesionale şi poziţia ortostatică prelungită.

Tratamentul profilactic constă în evitarea eforturilor mari şi bruşte, mai ales la sportivii
de performanţă, la vârstnici(care au grad avansat de degenerare a elementelor articulare),la
copii.

II.6.3.Tratament medicamentos
Medicaţie antialgică şi antiinflamatoare, este administrată când durerea are intensităţi
mai mari: infiltraţii cu Xilină cu/sau fără hidrocortizon(decât în cazul unor forme dureroase
limitate, mai ales la inserţia tendoanelor la burse sau muşchi).

Infiltraţia intraarticulară, se aplică doar în procesele articulare inflamatorii. În inflamaţia

articulară repausul şi postura articulară relaxată, e prima atitudine a recuperatorului în faţa
unei articulaţii inflamate, cu sau fără lichid articular.

Crioterapia:
 determină o hiperemie activă(după o primă şi scurtă fază de vasoconstricţie);
 scade viteza de conducere pe nerv;
 scade activarea receptorilor cutanati(efect antialgic);
 scade spasmul muscular.
Alte proceduri cu rol antialgic şi antiinflamator sunt: parafina, ultrasunetele.
Antiinflamatoare:
 steroide: Prednison 15-20mg/zi, timp de 3-4 săptămâni, apoi se scade progresiv
doza;
 nesteroide:
o Indometacin:1 capsulă de 25mg de 3 ori/zi;
o Diclofenac:1-2 drajeuri/zi, tamponat de 50mg;
o Fenilbutazonă:1 drajeu de 4 ori/zi, timp de 7-10 zile;
o Paduden:2 drajeuri de 3-4 ori/zi, timp de 6 zile;
o Acid acetilsalicilic simplu sau tamponat în funcţie de toleranţă, de 1-3 g la 24
de ore.
 analgezice(la nevoie):
o Antinevralgic P:câte un comprimat, la nevoie, repetat de 3-4 ori/zi;
o Paracetamol:3-4 comprimate/zi, nu mai mult de 10 zile;

21
 o Algocalmin:2-3 comprimate/zi.
 anxiolitice:
o Hidroxizin;
o Meprobamat.
 vasodilatatoare:
o Hidergin;.
o Xantinol-Nicotinat.

Pot fi aplicate local, prin fricţiune insistentă, unele unguente antiinflamatoare(Boicil,

Rumein).În cadrul terapiei medicamentoase s-a administrat, uneori, cu mult succes
Calcitonină, nu numai pentru a bloca activitatea osteoclastelor, astfel prevenind osteoporoza
locală, ci şi pentru efectul antistază, la nivel osos. Această terapie, trebuie începută cât mai
precoce, în doze de 150-200U/săptămână, în trei prize, timp de 4-5 săptămâni.

Vitaminoterapie: cu diferite preparate ce conţin un complex de vitamine şi de minerale

necesare organismului, mai ales în faza de refacere în care se află. Se poate administra
Extravit-M de 3 ori/zi, câte 1-2 comprimate, în timpul meselor.

II.6.4. Terapia chirurgicală

Dacă leziunea este severă, poate fi necesară intervenţia chirurgicală deoarece ligamentul
nu se poate vindeca independent, deoarece nu are aport propriu de sânge. Chirurgia este de
obicei indicată la atleţi. Chirurgia reconstructivă se efectuează la câteva săptămâni după
traumatism, pentru a permite diminuarea tumefierii şi a inflamaţiei.

II.6.5. Reconstrucţia ligamentului încrucişat anterior:

Un ligament încrucişat anterior care este rupt nu poate fi reparat prin simpla sutură a
capetelor deoarece are în compoziţia sa mii de fibre de colagen, care după lezare se retrag şi
se fibrozează. De aceea, se înlocuieşte în totalitate cu un nou ligament creat din structurile
proprii organismului, care imită proprietăţile native ale ligamentului încrucişat anterior,
preluându-i funcţia.

Grefele utilizate în mod obişnuit, pentru a înlocui ligamentul încrucişat anterior includ:
• autogrefa tendonului patelar(autogrefele vin de la pacient);
• autogrefa de tendon semitendinos şi gracilis(cea mai frecventă metodă utilizată);
• autogrefa de tendon cvadriceps;

22
 • allogrefa(luată de la un cadavru) tendonului patelar, tendonul lui Ahile,
semitendinosului, gracilis sau tendonul tibial posterior.

Pacienţii cu reconstrucţie chirurgicală a ligamentului încrucişat anterior au o rată de

succes pe termen lung de 82-95%.Instabilităţi recurente şi insuficienţa grefei sunt observate
aproximativ 8 la sută dintre pacienţi.

Scopul reconstrucţiei ligamentului

încrucişat anterior prin intervenţii
chirurgicale este de a preveni
instabilitatea şi de a restabilii funcţia
ligamentului rupt, creând astfel un
genunchi stabil. Acest lucru permite
pacientului să revină la activităţile
sportive anterioare accidentării.

Există anumiţi factori pe care

pacientul trebuie să le ia în considerare atunci când decide pentru sau împotriva intervenţiei
chirurgicale de ligament încrucişat anterior.

Dacă sunt prezente şi alte leziuni ale cartilajului în afară de ruptura ligamentară sau dacă
un tratament conservator aplicat a eşuat, atunci ligamentele pot fi suturate. Totuşi, chirurgia de
urgenţă este recomandată doar în cazurile excepţionale cum sunt cele ale atleţilor. O
intervenţie chirurgicală urgentă nu conduce neapărat la o vindecare mai rapidă şi mai
completă. În cazuri rare, pot apărea complicaţii: infecţia, hemoragia sau leziuni ale nervilor şi
vaselor de sânge. În aceste cazuri mobilitatea articulară poate fi permanent limitată după o
operaţie. După intervenţie, articulaţia va fi imobilizată pentru 6 săptămâni. Independent de
maniera de tratament, cu fiecare imobilizare a piciorului, riscul de a dezvolta tromboza
venoasă creşte. Această complicaţie poate fi prevenită prin trombo-profilaxie(aplicarea de
geluri sau injectarea de anticoagulante).

După o ruptură completă ligamentară reluarea sportului se va face după cel puţin 12
săptămâni. Atleţii profesionişti se pot reîntoarce la antrenament după 6 luni. Riscul unei noi
rupturi ligamentare este foarte mare dacă se aplică stres fizic prematur sau dacă tratamentul a

23
fost inadecvat. Totuşi aceste specificaţii sunt relative şi depind de gradul de leziune şi de tipul
de sport practicat.

Autogrefa de tendon patelar. Treimea medie a tendonului patelar al pacientului,

împreună cu un fragment de os din tibie şi rotulă este utilizat în autogrefa de tendon patelar.
Uneori sunt denumite de unii chirurgi ca ,,standardul de aur’’ pentru reconstrucţia
ligamentului încrucişat anterior şi este adesea recomandat pentru sportivii de performanţă şi
pacienţii a căror locuri de muncă nu necesită o suprasolicitare a genunchiului.

Cele mai multe studii arată rezultate egale sau mai bune în ceea ce priveşte testele
postoperatorii pentru laxitate a genunchiului(Lachman, sertar anterior şi teste
instrumentare),atunci când este folosită grefa tendon patelar în comparaţie cu altele. Cu toate
acestea, autogrefelede tendon patelar au o incidenţă mai mare de dureri postoperatorii(durere
în spatele rotulei),disconfort şi alte probleme.

Capcanele autogrefei de tendon patelar sunt:

• durere postoperatorie în spatele rotulei;
• dureri de genunchi generalizate;
• risc uşor crescut de rigiditate a genunchiului postoperator;
• risc scăzut de fractură de rotulă.

Autogrefa din tendonul semitendinos şi gracilis. Tendonul semitendinos care se află pe

partea interioară a genunchiului este utilizat în crearea autogrefei de tendon hamstring pentru
reconstrucţie de ligament încrucişat anterior. Unii chirurgi utilizează un tendon suplimentar,
gracilis,care este ataşat mai jos de genunchi în aceeaşi zonă. Cei care susţin autogrefa
Hamstring spun că sunt mai puţine probleme de recoltare a grefei, comparativ cu autogrefa de
tendon patelar, şi anume:
• mai puţine probleme de rigiditate a genunchiului postoperator;
• incizii mai mici;
• recuperare mai rapidă.

Funcţia grefei poate fi limitată de puterea şi tipul de fixare în tunelele osoase, deoarece
grefa tendonul semitendinos şi gracilis nu are prize osoase. Dar rămâne totuşi metoda cea mai
des utilizată pentru reconstrucţia de ligament încrucişat anterior. Dezavantajul este timpul

24
lung de vindecare a noului ligament, datorită absenţei unei vindecări os la os, conectarea
tendon la os necesitând mai mult timp pentru a deveni rigidă.

După intervenţie este necesară reabilitarea fizică pentru a creşte forţa musculară şi
pentru a stabiliza articulaţia. Există două opţiuni majore pentru selectarea grefei pentru
ligamentul încrucişat anterior: allogrefa şi autogrefa.

Autogrefele sunt ţesuturile proprii pacientului, incluzând tendoanele muşchilor

posteriori ai coapsei şi centrul patelar.

Allogrefele sunt ţesuturi cavaderice.

Fiecare metodă are avantajele şi dezavantajele sale, cele două autogrefe având
pronosticuri similare.

Grefele patelare sunt uneori incorect citate ca fiind mai puternice, dar zona de excizie
este foarte dureroasă pentru o perioadă de câteva săptămâni, unii pacienţi dezvoltând tendinită
patelară cronică.

Reconstrucţia prin donare postmortem ,implică un risc mai mare de infecţie. Operaţia
este efectuată, de obicei, artroscopic, practicându-se incizii în femur şi în tibie, în locul
aproximativ original al ataşărilor ligamentului încrucişat anterior. Grefa va fi apoi plasată în
poziţie şi va fi menţinută. Există o varietate de dispozitive de fixare disponibile. Grefa se
ataşează la os în şase săptămâni. Ṭesutul original de colagen din grefă acţionează ca o matriţă
pentru noul ţesut format în grefă, în timp. Astfel, grefa necesită un interval de peste şase luni
pentru a se vindeca complet.

După intervenţie, articulaţia genunchiului îşi pierde flexibilitatea, iar muşchii din jurul
genunchiului şi din coapsă tind să se atrofieze.

Toate opţiunile terapeutice necesită fizioterapie intensă pentru a-şi câştiga forţa. Pentru
unii pacienţi durata reabilitării poate fi mai dificilă decât operaţia.

Fizioterapia joacă de asemenea un rol important după intervenţia chirurgicală, antrenând

mobilitatea articulaţiei şi reducând tumefierea. Antrenamentul proprioceptor este început mai

25
târziu, iar exerciţiile de întărire a muşchilor stabilizează articulaţia şi stresează ligamentele
mai puţin. Cu o stabilitate persistentă, pantofii ortopedici sau bandajele pot fi potrivite pentru
a stabiliza articulaţia. În general, este nevoie de o perioadă de la şase până la un an pentru a
recâştiga forţa musculară anterioară operaţiei. După intervenţie nu sunt permise sporturile pe
o perioadă de şapte luni.

Indiferent dacă ligamentul încrucişat anterior este refăcut sau nu, pacientul rămâne
susceptibil la debutul timpuriu al bolii degenerative articulare cronice.

După completarea imobilizării şi terapia adecvată, articulaţia poate fi reintrodusă treptat

în programul de exerciţii, totuşi iniţial doar cu stres minim, care poate fi crescut treptat în
funcţie de durerea resimţită de către pacient. În primele 4-6 săptămâni o protecţie adecvată
articulară trebuie purtată, mai ales pentru pacienţii care practică sport. Înainte de reluarea
activităţii sportive, musculatura trebuie refăcută pentru a conferi o stabilitate suficientă.

Tratamentul funcţional:
• exerciţii fizice terapeutice cu intensitate orientate în funcţie de activitate şi funcţie;
• electroterapie, terapie ultrasonică;
• exerciţii pentru antrenamentul proprioceptiv(senzo-motorii);
• concediul medical în funcţie de locul de muncă;
• antrenamentul specific în funcţie de sportul practicat dupa 2-12 săptămâni;
• sport de competiţie după cel puţin 12 săptămâni;
• protecţie ortopedică în sport cel puţin 3-6 luni(orteza sau banda).

26
 CAPITOLUL III - Noţiuni despre tratamentul de recuperare
balneofiziokinetic

III.1. Obiectivele tratamentului recuperator:

• reducerea durerii(medicamente antiinflamatoare, antialgice, crioterapie,
electroterapie, repaus articular);
• combaterea dezechilibrului static postural;
• obţinerea indolarităţii;
• obţinerea stabilităţii(tonifierea cvadricepsului, ischiogambierilor, triceps sural,
tensor fascia lată);
• obţinerea mobilităţii(reducerea flexumului, creşterea amplitudinii flexiei);
• coordonarea senzitivomotorie.

III.2.Tratamentul balneo-fizical
În afara puşeelor acute, se pot asocia tratamente fizicale de termoterapie şi crioterapie,
electroterapie de stimulare antialgică şi uneori musculară, kinetoterapie, terapie ocupaţională.

Curele balneare cu ape iodurate, sulfuroase sau clorurosodice măresc troficitatea

structurilor articulare şi a aparatului musculoligamentar, ameliorând mobilitatea şi accelerând
procesul de recuperare.

III.2.1.Termoterapia
Aplicaţiile de termo şi crioterapie sunt utilizate frecvent. Este preferabilă căldura
umedă, medie, în hidrokinetoterapie pentru efectele antialgice, miorelaxante şi de facilitare a
mişcărilor în procesul de recuperare. Sunt utile şi aplicaţiile de căldură locală-pungi termice,
parafină, nămol.

Termoterapia cuprinde proceduri ce dezvoltă o mare cantitate de căldură.

Efectele de bază ale termoterapiei sunt:

• analgezia;
• hiperemia, hipertermia locală şi sistemică;
• reducerea tonusului muscular;
• creşterea elasticităţii ţesutului conjunctiv.

27
 Aceste efecte, cumulate sunt favorabile pentru pregătirea programelor de kinetoterapie
şi de masaj.

Metodologia de termoterapie include tehnici variate de aplicaţii:

• căldură profundă, produsă de diatermie şi de ultrasunete;
• căldură superficială, produsă de celelalte tehnici, în care efectul de penetraţie este
mai redus, de numai câţiva centimentrii, de la tegument.

Căldura este utilă prin acţiunea pe care o are ,în combaterea spasmului muscular şi a
micilor reacţii inflamatorii, asociate procesului degenerativ.

Căldura umedă, sub forma împachetărilor cu parafină, cu nămol şi cu nisip este mai
benefică decât căldura uscată. Balneokinetoterapia în piscina cu apă caldă(mai ales cu
exerciţii de pedalaj şi înot)este deosebit de utilă.

III.2.2.Baia kinetoterapeutică
Este o baie caldă, care se efectuează într-o cadă mai mare, cadă care se va umple, în
proporţie de 3/4 cu apă, la temperatura 37-38°C.

Bolnavul, va fi aşezat în baie şi va

fi lăsat timp de 5 minute liniştit, după
care tehnicianul va executa sub apă
mişcări în articulaţiile bolnavului, timp
de 5 minute. Pacientul va fi lăsat să se
relaxeze, după care va fi invitat să
execute singur mişcările imprimate de
tehnician. Durata băii va fi de 20-30 de
minute. În cazul acestei băi acţiunea
termică este combinată cu acţiunea mecanică. Mobilizarea în apă este mai puţin dureroasă,
datorită relaxării musculaturii paravertebrale, care se produce sub influenţa apei calde, dar
care se produce şi datorită faptului că sub apă nu intervine gravitaţia ca pe uscat, corpul
devenind mult mai uşor, iar exerciţiile putându-se executa cu foarte multă uşurinţă, în
comparaţie cu cele efectuate în sala de gimnastică.

28
 III.2.3.Ungerile cu nămol
Bolnavul, complet dezbrăcat, va sta câteva minute la soare, până i se va încălzi pielea,
apoi se va unge cu nămol proaspăt, complet sau parţial. Se va expune din nou, timp de 20-60
de minute, până va începe nămolul să se usuce. În acest interval de timp, bolnavul va purta o
compresă rece pe frunte, iar capul îi va fi apărat de soare cu o pălărie sau cu o umbrelă. Dupa
aceasta, bolnavul va face o scurtă baie în lac sau în mare, după care se va şterge, se va
îmbrăca şi se va odihni la umbră sau într-o cameră aproximativ o oră.

Modul de acţiune: ungerile cu nămol îşi bazează acţiunea pe elementul termic alternant:
rece la început apoi cald, datorită încălzirii nămolului la soare şi din nou rece, datorită băii din
lac şi reacţiei vasculare la aceasta. Al doilea element este reprezentat de acţiunea specifică a
substanţelor resorbite în organism.

III.2.4.Comprese cu aburi
Avem nevoie de două bucăţi de flanelă, de o bucată de pânză simplă sau de un prosop,
de o pânză impermeabilă, de o găleată cu apă la temperatura de 60-70°C.Se va pune pe
regiunea interesată o flanelă uscată, peste care se va aplica o bucată de pânză sau se va pune
un prosop înmuiat în apă fierbinte, care va fi bine stors, iar peste acesta se va aplica cealaltă
flanelă. Totul se va acoperi cu bluza impermeabilă sau se va aplica un termofor. Durata totală
a procedurii va fi de minim 20 de minute şi de maximum 60 de minute.

Modul de acţiune: resorbtiv, analgezic, antispastic.

III.3.Tratamentul prin electroterapie

Electroterapia este acea parte a fizioterapiei care studiază utilizarea acţiunii diverselor
forme ale energiei electrice asupra organismului, cu scop curativ sau profilactic. Tehnicile de
electroterapie sunt utile în obţinerea unor efecte antialgice sau pentru stimularea musculaturii
cu risc de atrofie(cvadriceps),în condiţii în care kinetoterapia activă este restrânsă(leziuni
articulare cu imobilizări prelungite).

29
 III.3.1.Curentul galvanic
Este un curent continuu a cărui intensitate este întotdeauna constantă. Este indicat
pentru efectul său antialgic, vasoactiv şi trofic. La nivelul genunchiului galvanizarea se poate
aplica:
• cu ajutorul unor electrozi sub formă de plăci;
• ca ionogalvanizare(metodă prin care se pot introduc diferite substanţe
medicamentoase în organism).

Prin acţiunea hiperemiantă pe care o are este utilizat în fenomenele inflamatorii

articulare. Acest efect vasodilatator nu este dependent de nici unul din cei doi poli, fiind
prezent si la catod si la anod. Se vor utiliza intensitati mici, la pragul de sensibilitate.
Asocierea unor substanţe cu efect antiinflamator, sub forma ionoforezei, este obişnuită dar
fără a se putea face vreo apreciere asupra substanţei şi mai ales a cantităţii acesteia.

La anod se va pune solutia: de C12Ca;de SO4Mg;de hidrocortizon etc;

La catod se va pune: salicilatul de sodiu sau la ambii poli Fenilbutazona.

Se vor utiliza durate mari de timp, de 20-30 de minute pentru o sedinta.

Contraindicaţiile curentului galvanic sunt:

• afecţiunile care împiedică aplicarea electrozilor pe tegument;
• leziunile de diferite cauze;
• supuraţiile;
• unele manifestări alergice;
• eczemele;
• tuberculoza cutanată;
• neoplasmele cutanate.

Tot pentru efectul antialgic şi heperemiant se folosesc curenţii de joasă frecvenţă:

TENS, curenţii diadinamici şi curenţii Trabert.

30
 III.3.2.Tens (stimularea nervoasă
electrică transcutanată) constituie o
metodă netraumatizantă de combatere a
stărilor dureroase acute şi cronice de
diverse cauze utilizând curenţi cu
impulsuri dreptunghiulare de joasă
frecvenţă prin intermediul unor electrozi
aplicaţi direct pe tegumentul bolnavului.

Contraindicaţiile Tens-ului sunt:

• purtătorii de pace-maker cardiac;
• sarcina în primul trimestru;
• regiunile cutanate anestezice;
• sindroamele dureroase de origine talamică;
• zonele cu iritaţie cutanată.

III.3.3.Curenţii diadinamici: sunt curenţi sinusoidali cu frecvenţa cuprinsă între 50-

100Hz.Principalele efecte sunt cele analgetice, hiperemiante şi dinamogene. Acestea sunt
determinate de nivelul intensităţii, forma curentului diadinamic şi modalitatea de aplicare a
electrozilor.

Pentru tratamentul la genunchiul posttraumatic care are leziune de ligament anterior se

pot folosi următoarele forme de curenţi diadinamici:
• DF(difazat fix)-este considerat ca cel mai analgetic, ridicând pragul sensibilităţii la
durere;
• Pl(periodă lungă)-prezintă un efect analgetic şi miorelaxant evident şi persistent,
este preferat în stările dureroase şi persistente.

III.3.4.Curenţii Träbert: sunt curenţi dreptunghiulari cu efect analgetic şi hiperemiant.

Efectul analgetic trebuie să se instaleze imediat la sfârşitul şedinţei. Se menţionează că în
situaţiile în care după primele trei şedinţe nu se obţin efecte, tratamentul trebuie sistat.

31
 Cu ajutorul unui aparat numit Diapulse se obţin curenţi de înaltă frecvenţă pulsatilă
foarte utili în tratamentul la genunchi posttraumatic care are leziune de ligament anterior.

Curenţii de medie frecvenţă cum sunt curenţii interferenţiali sunt utilizaţi şi ei pentru
efectul excitomotor pe musculatura striată. Într-unul şi acelaşi muşchi există fibre musculare
cu particularităţile lor electroexcitabile diferite.

III.3.5.Curenţii interferenţiali constau în încrucişarea a doi curenţi de medie

frecvenţă, cu frecvenţe diferite la locul de încrucişare endotisular, realizându-se efecte
terapeutice, unde modulate în intensitate. Curenţii interferenţiali acţionează numai pe muşchii
sănătoşi, normoinervaţi.

Contraindicaţiile aplicaţiilor cu curenţi interferenţiali sunt:

• neoplazii;
• afecţiuni febrile de diferite etiologii;
• tuberculoza activă şi cronic-evolutivă;
• toate procesele inflamatorii purulente;
• pace-maker cardiac.

III.3.6.Ultrasunetul: sunt vibraţii mecanice pendulare. Principalele efecte fiziologice

sunt: analgetice,miorelaxante şi hiperemiante. Există două forme de aplicaţie: în regim
continuu şi cu impulsuri. Traductorul prin care se aplică ultrasunetul se va alege în funcţie de
mărimea şi forma suprafeţei corporale tratate, noi alegem traductorul mare de patru
centimentrii.

Contraindicaţiile ultrasunetului sunt:

• modificările tegumentare;
• afecţiuni cutanate diverse;
• tulburări de sensibilitate cutanată;
• tumori în toate stadiile evolutive;
• tuberculoza activă;
• fenomene inflamatorii acute;
• reumatism articular acut;
• insuficienţa cardio-circulatorie;
• insuficienţa cocomariană;

32
 • tulburări de ritm cardiac;
• suferinţele venoase ale membrelor.

Prevenirea atrofiei musculare de cvadriceps se poate realiza printr-o serie de proceduri

electrice ce stimulează contracţia musculară-curenţi de joasă frecventţă, curenţi interferenţiali
de medie frecvenţă.

Dintre curenţii de joasă frecvenţă se folosesc curenţii dreptunghiulari, modulaţi şi

neofaradici, care prin efectul lor excitomotor sunt indicaţi pentru atoniile şi atrofiile
musculare de diferite cauze.

Sunt contraindicaţi în paraliziile spastice, spasmele musculare, musculatura parţial sau

total denervată.

III.3.7.Laserul de mică putere este

considerat a fi un mijloc terapeutic utilizat în
tratamentul traumatismului datorită
următoarelor sale efecte:
• antialgic;
• antiinflamator;
• stimularea metabolismului celular şi a circulaţiei arterio-venoase.

III.3.8.Undele scurte cu electrozi de sticla sau flexibili, cu doi electrozi sau cu un

electrod(monod)dozând după dorinţa, intensitatea efectului caloric, de la sanzaţia de căldură
puternică la subsenzaţia termică, în funcţie de starea locală, articulară. Cu cât procesul
inflamator articular este mai intens cu atât doza de ultrascurte va fi mai redusă. Durata
tratamentului va fi variabilă, fiind până la 15-20 de minute.

III.3.9.Undele decimetrice si microundele: sunt emise de un dipol, sub forma unui

fascicul de unde electromagnetice(ca la radar)direcţionat spre zona de tratat.

33
 Sunt metode radiante cu care putem încălzi ţesuturile pe profunzimi variabile, în
funcţie:
• de tipul imitătorului;
• de distanţa acestuia de tegument;
• de dozaj;
• de durata tratamentului.

III.3.10.Radiatiile infrarosii:-în afară de lumina solară, care este deosebit de bogată în

radiaţii infraroşii şi care este utilizată în terapie, sub forma aşa-numitei helioterapii.

Aplicatiile de radiaţii infraroşii în terapie se pot face în două moduri:

• în spaţiul închis,sub forma aşa numitelor băi de lumină, proceduri intense de
termoterapie;
• în spaţiul deschis în aer liber, sub forma aşa numitelor aplicaţii de sollux. În băile
de lumină se realizează o încălzire a aerului până la temperaturi ridicate(60-70-
80°C).În funcţie de scopul urmărit bolnavul va sta în baia de lumină între 5-20 de
minute. După expirarea timpului prescris se va aplica bolnavului o procedură de
răcire, parţială.

Efectele radiaţiilor infraroşii:

• au acţiune calorică;
• acţionează asupra circulaţiei din derm, provocând o vasodilataţie subcapilară, o
intensificare a schimburilor dintre celule,o creştere a fenomenelor osmotice şi o
creştere a debutului sangvin.

III.4.Tratamentul kinetoterapeutic

III.4.1.Obţinerea indolarităţii
Inervaţia bogată a genunchiului explică frecvenţa şi intensitatea durerii în lezarea
articulară. De asemenea, nu există sechelă post-traumatică care să nu determine o gonalgie de
intensitate variabilă, continuă sau intermitentă în ortostatism, în mers şi chiar în repaus.

Kinetoterapia adecvată pentru ameliorarea mobilităţii articulare, prevenirea atrofiilor

musculare şi a osteoporozei sunt recomandate exerciţii izometrice.

34
 În cazurile acute, leziuni recente, repausul prelungit la pat este obligatoriu, poziţia cea
mai bună este cu genunchiul uşor flectat, susţinut de o pernă aşezată în regiunea poplitee,
poziţie de relaxare capsulo-ligamentară, care scade presiunea intraarticulară. Această postură,
adoptată şi în mod spontan de către pacient poate deveni periculoasă în procesele inflamatorii
ale genunchiului, indicând flexumul prin organizarea edemului inflamator şi prin tendinţa de
retractură capsulară şi tendinoasă. Descărcarea articulară în ortostatism şi mers, ca la orice
articulaţie portantă, constituie un mijloc foarte eficient de combatere a durerii, se recomandă
utilizarea cârjelor şi a bastonului pe perioade mai scurte sau mai lungi, în funcţie de
intensitatea durerii şi de caracteristicile leziunii de genunchi.

III.4.2.Obţinerea stabilităţii
În stabilizarea genunchiului, când piciorul este la sol-în mers şi sprijin, un rol important
îl joacă poziţiile echilibrate ale bazinului de femur.
a. Tonifierea cvadricepsului
Orice traumatism care afectează genunchiul determină repede o hipotonie şi hipotrofie a
cvadricepsului, chiar o imobilizare de 48 de ore a genunchiului slăbeşte semnificativ forţa
acestui muşchi, chiar dacă sub ghips se execută contracţii izometrice de cvadriceps, vastul
intern nu poate fi antrenat, ci doar ceilalţi muşchi, în special dreptul anterior.

Tonifierea cvadricepsului este un obiectiv principal în recuperarea genunchiului, se

execută utilizând exerciţii izometrice şi/sau exerciţii cu încărcare progresivă tip De Lorme:
• exerciţii izometrice;
• exerciţii de contrarezistenţă.

Exerciţii izometrice:
Decubit dorsal:
• exerciţii active sau o rezistenţă progresivă,cu membrul inferior sănătos;
• se va contracta puternic cvadricepsul membrului inferior afectat,2-3 minute, după
care pacientul va sta în repaus 1 minut;
• ridicarea gambei de pe sol(pat),genunchiul fiind întins;
• sub genunchi se va aşeza un mic sac cu nisip sau o perniţă de 8-10 centimentri, iar
prin ridicarea gambei se va contracta puternic cvadricepsul;
• se va realiza mobilizarea activă a gleznei,în toate sensurile;
• se va ridica piciorul, care va fi întins la verticală, după care se va reveni, fără a
aşeza piciorul pe planul de sprijin;

35
 • kinetoterapeutul cu o mână va menţine coapsa pacientului pe sol, apăsând pe
cvadriceps, iar cealaltă mână o va plasa sub călcâiul pacientului;
• pacientul încearcă să ridice extins membrul inferior;
• următorul exerciţiul va fi realizat ca mai sus, dar pacientul va executa cu piciorul o
flexie puternică dorsală şi o inversie;
• pacientul va ridica membrul inferior cu şoldul şi cu genunchiul în flexie, apoi va
lăsa pe sol piciorul cu genunchiul în extensie.

Programele kinetoterapeutice de recuperare în leziunile ligamentare ale genunchiului se

vor realiza prin rotaţii interne şi externe în articulaţia soldului, corespunzător genunchiului
traumatizat.
Culcat facial:
• îndoirea genunchiului afectat cu revenire pe sol;
• ridicarea piciorului întins spre înapoi;
• forfecarea picioarelor întinse;
• ridicarea piciorului corespunzător genunchiului afectat şi menţinerea poziţiei(10
timpi),revenire(10 timpi);
• rotaţii interne şi externe în articulaţia şoldului, efectuate cu membrul afectat.
Şezând:
• cu gamba în extensie se execută contracţiile;
• cu genunchii flectaţi, lipiţi unul de altul. Se recomandă contracţia pentru
extinderea gambei, fără să se execute, continuând să se ţină strâns lipiţi genunchii;
• ridicarea piciorului întins, depărtarea şi aşezarea pe sol, revenire în poziţia de
plecare;
• ridicarea piciorului întins, depărtarea şi apropierea piciorului, cu revenire pe sol.

În ortostatism cu sprijin pe piciorul sănătos, membrul inferior afectat, cu genunchiul

întins, se va duce puţin înainte şi se vor executa contracţii izometrice.

Exerciţii cu contrarezistenţă
Decubit dorsal:
• se va executa extensia, în timp ce profesorul va opune rezistenţă, la nivelul treimii
inferioare a gambei. Contrarezistenţa se va aplica la diverse grade de flexie a
genunchiului.

36
 • în sprijin pe mâini şi pe genunchi, se vor extinde genunchii ca să se ajungă în
sprijin pe mâini şi pe vârfurile picioarelor;
• la instalaţia cu scripete şi cu contragreutăţi sau cu benzi elastice, care se prind de
gleznă, se va trage genunchiul la piept, cu revenire, fără a aşeza piciorul pe planul
de sprijin;
• ridicarea piciorului întins la verticală, cu revenire fără contact cu solul.

Decubit ventral: aceleaşi două exerciţii anterioare.

Şezând:
• gamba sănătoasă va fi pusă peste cea a membrului afectat, după care va executa
contrarezistentă;
• se vor fixa la nivelul gleznei greutăţi de valori progresive şi se ridică(extensia
genunchiului)până apare oboseala musculară.

De reţinut că în acest gen de exerciţiu forţa maximă solicitată cvadricepsului este de la

flexia de 90° către 45° şi solicitarea descreşte pe măsură ce se ajunge la extensia completă.
Pentru cvadriceps, la adulţi în cadrul încărcăturilor progresive se pot ajunge la 12-15 kg. La
sportivi şi mai mult.

Pentru câştigarea rezistenţei la efort se introduc exerciţii cu contrarezistenţă mai mică,

dar care se repetă de foarte multe ori.

Se recomandă:
• exerciţii la bicicleta ergometrică sau mers pe bicicletă pe teren în pantă;
• genuflexiuni(până la 50% din flexia totală)cu sau fără fixarea gambelor printr-o
chingă la spalier;
• alergare înainte, înapoi, lateral, cu paşi uşor încrucişaţi;
• alergare pe teren variat;
• urcatul şi coborâtul scărilor.

Tonifierea cvadricepsului are două momente diferite:

• recuperarea forţei sale de extensor şi de zăvorâtor al genunchiului, insistând pe
ultimele grade de extensie;
• recuperarea lui ca stabilizator în zona de stabilitate, între 60°-90° flexie, prin
creşterea de forţă şi rezistenţă.

37
 b. Tonifierea ischiogambierilor
După traumatismele de genunchi forţa ischiogambierilor nu este mult compromisă, se
creează astfel un dezechilibru între flexorii şi extensorii gambei. În mod normal, forţa
extensorilor genunchiului este de 1,5-2,5 ori mai mare decât cea a flexorilor, suprafaţa de
secţiune a extensorilor fiind de trei ori mai mare, ischiogambierii au mai mult tendinţă la
retractură.

Exerciţii izometrice:
Decubit ventral:
• anterior sub gleznă se va pune un sac cu nisip, în aşa fel încât genunchiul să se
flexeze cu 15°-20°;
• profesorul va aplica o rezistenţă cu mâna în spaţiul popliteu, iar pacientul va
încerca să extindă genunchiul contrarezistenţei mâinii.
Decubit dorsal: profesorul aşează o mână pe faţa anterioară a gleznei, iar cu cealaltă sub
genunchi încearcă să-l flexeze, pacientul menţinându-l însă întins.
Exerciţii cu contrarezistenţă:
Decubit ventral: exerciţii la scripeţi sau cu benzi elastice.
Şezând: cu gambele încrucişate(cea a membrului afectat deasupra) se execută
contrarezistenţă cu gamba sănătoasă.

c. Tonifierea tricepsului sural

Când piciorul este fixat pe sol, în stabilizarea genunchiului intervine şi muşchiul gemen
care, luând punct fix pe calcaneu, tracţionează înapoi condilii femurali, unde muşchiul se
inseră prin două capete; solearul se inseră pe extremitatea superioară a tibiei tracţionând
înapoi tibia când piciorul este fixat la sol. Deci, în ortostatism chiar în absenţa forţei
cvadricepsului, genunchiul este stabilizat prin contracţia gemenilor şi a solearului, care iau
punct fix pe calcaneu. Hipotrofia tricepsului sural după imobilizare este aproape atât de rapidă
ca a cvadricepsului, nici el nu este influenţat de exerciţiile izometrice făcute sub gips.

Decubit ventral:
• pe un plan înclinat(variabil, de la orizontală până la verticalţ)se va ridica corpul
prin împingerea piciorului în flexie plantară;
• la început cu ambele picioare, apoi numai cu piciorul afectat.

38
 Stând:
• într-un picior se vor face ridicări pe vârf cu contracţie izometrică şi apoi se va
reveni la poziţia iniţială;
• cu faţa la scara fixă cu genunchiul accidentat îndoit şi cu piciorul sprijinit pe
treapta 6-8,pacientul se va apuca de scară cu braţele întinse sus şi va realiza
întinderea genunchiului, cu ridicarea trunchiului în stând, pe un picior pe scară,
apoi va reveni la poziţia iniţială;
• pacientul va executa ridicări pe vârfuri cu gantere în mâini şi apoi cu o halteră pe
umeri cu greutăţi progresive.

d. Tonifierea tensorului fasciei lată

Tensorul fasciei lată are un rol important în stabilizarea externă şi în zăvorârea
genunchiului atât direct cât şi prin bandeleta Maissiat, expansiune a fasciei lată, care participă
la aparatul ligamentar extern al genunchiului.

Exerciţiile pentru tensorul fasciei lată se fac in decubit heterolateral cu abducţia

membrului inferior din şold şi de aici flexii şi extensii ale şoldului: iniţial fără încărcare apoi
progresiv la nivelul gleznei se pun greutăţi: în această poziţie se introduc şi flexii şi extensii
complete ale genunchiului.

III.4.3.Obţinerea mobilităţii
Traumatismele directe ca şi imobilizarea articulară pentru o fractură diafizară sau alte
cauze determină redoarea şi limitarea mobilităţii genunchiului.

Mobilitatea scăzută a genunchiului antrenează o stare disfuncţională la mers, stat pe

scaun, aplecat, însă nu este la fel de gravă ca instabilitatea genunchiului.

Flexia pasivă a genunchiului este de 160°,acest unghi nu se utilizează decât în condiţii

speciale; flexia activă este doar de 120°,când şoldul este întins sau poate ajunge la 140°,când
şoldul este flectat.

Unghiurile fiziologice sunt unghiuri ’’de lux’’, deoarece în activităţile zilnice se

utilizează genunchiul la unghiuri sub aceste valori.

39
 Putem spune în final că sub aspectul evaluării globale a funcţiei genunchiului, în urma
programului kinetic aplicat de noi, s-a obţinut un rezultat care arată cam aşa:

Sub aspectul bilanţului izocinetic am obţinut o îmbunătăţire a situaţiei iar pacientţi au

prezentat unghiuri dureroase la valori mai mari de 30° pentru extensie, ceea ce reprezintă un
câştig.

Refacerea mobilităţii articulare

Se urmăreşte menţinerea unei mobilităţii articulare normale pe mişcările de flexie-
extensie ale genunchiului. Acest lucru se poate realiza prin mobilizare pasivă, realizată de
kinetoterapeut sau prin scripetoterapie.

Mobilizările pasive nu trebuie să provoace dureri. Se repetă decât de câteva ori pe zi.
Măcar una din aceste şedinte este bine să se execute cu piciorul în apă caldă(36°),într-o baie
parţială.

Posturile de întindere pentru mişcarea de extensie sunt tot un fel de mobilizări pasive
executate la nivelul excursiei maxime a unei mişcări pentru a realiza cedarea elastică a
ţesuturilor retracturate sau aderenţiale. Este bine să fie pregătite prin căldură şi masaj sau să
fie executate sub căldură.

Mobilizările active: se execută în apă şi pe uscat din poziţii de decubit dorsal sau din
şezând. Aceste poziţii uşurează sau îngreunează o anumită mişcare. De exemplu, flexia
genunchiului în poziţie şezând este uşurată în apă, dar îngreunată în aer(gravitaţia)

Exerciţii complexe, utilizate în tulburările de statică au şi rol de creştere a amplitudinilor

de mişcare.

Mersul ca exerciţiul specific pentru picior cu scop mobilizator şi în acelaşi timp

tonifiant muscular. Reluarea mersului după perioada de imobilizare necesită redaptarea
progresivă a supleţei tenocapsuloligamentare, ca şi a jocului muscular funcţional de realizare-
stabilizare şi efectuarea mişcării. Peste 60% din energia consumată de muşchii membrului
inferior în mers este utilizată pentru efectuarea mişcării şi nu pentru propulsia ei cum s-ar
putea crede.

40
 III.4.4.Coordonarea senzitivomotorie
Refacerea jocului armonios al musculaturii de menţinere a ortostatismului, câştig al
evoluţiei filogenetice, are mare importanţă în recuperarea genunchiului posttraumatic. Statica
şi mersul nu sunt altceva decât o continuă rupere a echilibrului, cu câştigarea lui imediată,
pentru a fi apoi rupt din nou. Întreg acest proces este condus de reflexe locale, de feed-back-
uri extrem de rapide care ajustează în fiecare moment ,,cine’’ şi ,,cât’’ să acţioneze pentru
menţinerea acestui echilibru.

Exerciţiul cel mai bun pentru refacerea acestei coordonări este desigur, mersul pe
diverse trasee: pe plat, pe pantă cu înclinaţie ascendentă, descendentă sau laterală, pe teren
accidentat. Şi structura terenului pe care se merge are un rol important: pe teren dur, pe nisip,
pe teren alunecos.

Modul de a călca, de a face paşii reprezintă, de asemenea o modalitate de antrenament

al echilibrului muscular global.

Astfel:
• mersul înainte, înapoi şi lateral;
• mersul cu picioarele pe aceeaşi linie sau pe două linii paralele;
• mersul cu paşii încrucişaţi(pasul dreot pe stânga corpului şi invers);
• mers pe vârf, pe călcâie, pe marginea externă sau internă a piciorului.

Utilizarea ,,planşelor balansotare’’,care permit mişcarea într-un singur plan sau în toate
planurile. Se stă pe aceste planşete în unipodal la început în bipodal) şi se caută să se menţină
echilibrul corpului.

III.5.Tratamentul prin masaj

Prin noţiunea de masaj se înţelege
aplicarea pe suprafaţa corpului, de manevre
manuale în scop terapeutic sau igienic.
Este important ca înainte de a începe
masajul, să se controleze starea tegumentului
bolnavului urmărindu-se în special eventualele
infecţii ale pielii care contraindică masajul
precum şi eventualele echimoze.

41
 Durata unei şedinţe variază între 5-10 minute iar frecvenţa este de obicei de o şedinţă pe
zi.

Durata tratamentului poate fi între 2 si 4-6 săptămâni, uneori chiar mai mare, ca în cazul
afecţiunilor ortopedice.

Efectele fiziologice ale masajului, sunt:

• acţiune sedativă asupra durerilor de tip muscular sau articular;
• acţiune hiperemiantă locală de îmbunătăţire a circulaţiei locale,care se manisfestă
prin înroşirea tegumentului şi prin încălzire;
• înlăturarea lichidelor de stază;
• stimularea funcţiilor aparatului circulator şi ale aparatului respirator;
• efecte favorabile asupra stării generale a bolnavului, cu îmbunătăţirea somnului şi
cu îndepărtarea oboselii musculare;
• creşterea metabolismului;
• mecanismul reflex, care este cel mai important mecanism de acţiune.

III.6.Terapia ocupaţională
Terapia ocupaţională, ergoterapia sau tratamentul prin muncă este un tratament
funcţional care are drept scop să grăbească restabilirea sănătăţii şi recuperarea forţelor
pacientului după îmbolnăviri sau accidente. Este un lucru bine cunoscut faptul că munca
fizică şi mentală contribuie la păstrarea sănătăţii şi a bunei dispoziţii.

Scopul terapiei ocupaţionale este de a normaliza funcţiunile tulburate ale organismului

bolnav, de a ridica nivelul sănătăţii şi rezistenţei fizice şi morale, de a-l pregăti pe bolnav din
punct de vedere fizic şi psihic, să se întoarcă la profesiunea anterioară sau să se orienteze spre
o altă profesiune.
Efectele terapiei ocupaţionale sunt multiple:
• tonifică şi antrenează muşchii;
• mobilizează articulaţiile;
• restabileşte coordonarea mişcărilor;
• activează circulaţia sângelui şi respiraţia;
• face să crească schimburile metabolice;
• stimulează procesele de reparaţie şi vindecare;
• măreşte rezistenţa organismului faţă de factorii patogeni şi faţă de oboseală.

42
 Terapia ocupaţională se indică şi se practică în asociaţie cu alte forme de tratament şi în
special cu exerciţiile fizice, masajul, agenţii fizioterapeutici şi agenţii balneoclimatici.

Terapia ocupaţională oferă şi ea, în afara altor avantaje, modalităţi de recuperare a

coordonării. Pedalatul pe bicicletă, la maşina de cusut, la roata olarului etc sau practicarea
unor jocuri care cer sărituri uşoare sau lovirea mingii cu piciorul(aici antrenamentul este şi
pentru piciorul de sprijin şi pentru cel de lovire) sau alergatul(cross-ul) sunt deosebit de utile,
fiind acceptate cu plăcere de pacient. Trebuie specificat că cele trei modalităţi de refacere a
coordonării senzitivomotorii a piciorului(mersul, planşetele balansoare şi terapia
ocupaţională) se utilizează şi în scop de refacere a mobilităţii articulare, ca şi pentru creşterea
rezistenţei la efort.

III.7.Tratamentul balneoclimateric
Curele balneare cu ape iodurate, sulfuroase sau clorurosodice, măresc troficitatea
structurilor articulare şi a aparatului musculoligamentar, ameliorând mobilitatea şi accelerând
procesul de recuperare în spondilita anchilozantă.

Întrucât sechelele posttraumatice ale genunchiului includ de regulă deficite funcţionale

determinate de leziuni produse la nivelul structurii osteoarticulare, periarticulare şi musculare
cărora li se adaugă efectele negative de mobilizare în faza ortopedică, chirurgicală,în
afecţiunile posttraumatice.

Obiectivele şi conţinutul curelor balneoclimaterice vor fi în totalitate de recuperare

imediată, ele având rolul de refacere a funcţiei diminuate din cauza traumatismelor. Sunt
indicate următoarele staţiuni: Amara, Bazna, Băile Felix, Govora, Herculane, Eforie Nord,
Lacul Sărat, Mangalia, Neptun, Techirghiol.

Sechelele posttraumatice ale membrelor interesează structuri foarte variate(oase,

muşchi, articulaţii)şi dau complicaţii vasculotrofice şi psihice.

Recuperarea acestor sechele prin metodologia complexă fizico-balneară, are o

importanţă şi o eficienţă cu totul deosebită.

Recuperarea bolnavului, în staţiuni balneoclimaterice, se face în etapa a II-a, care

succede etapa de recuperare şi care are loc în servicii de traumatologie, în secţiile de ortopedie

43
sau în secţiile de recuperare spitaliceşti. Nu se vor trata în staţiuni fracturile şi luxaţiile
medulare şi nici fracturile cu foacre de osteomielită.

Contraindicaţii pentru recuperarea în staţiuni au şi pseudoartrozele, artritele septice

posttraumatice, precum şi leziunile de nervi periferici cu secţiunea nesuturată.

Cele mai bune rezultate se obţin în sechele după traumatisme, după ce s-a terminat
perioada de imobilizare şi după ce s-a cicatrizat plaga.

44
 CAPITOUL IV - STUDII DE CAZ

CAZUL NR.1

Nume/Prenume:B.R.
Vârsta:30 de ani
Sex: masculin
Profesie: fotbalist
Localitate: Râmnicu Vâlcea
Diagnostic: Leziune de ligament încrucişat anterior la genunchiul drept
Motivele prezentării la medic:
- durere moderată în articulaţiile genunchiului drept, ce creşte la imobilizarea
acestuia şi la mers;
- tumefacţia articulaţiei genunchiului drept.
Istoric: Pacientul declară că a suferit un traumatism la niveulul genunchiului drept,
în urmă cu aproximativ 5 zile, pe când era la antrenament, a mai prezentat dureri şi
limitarea posibilităţilor de deplasare, mai ales pe teren accidentat şi la coborâtul pe scări.
La recomandarea medicului de familie, a urmat un tratament cu analgezice-
antiinflamatoare, astfel durerea a fost ameliorată.
Radiografia de control nu arată modificări ale sistemului osos, astfel s-a recurs la
efectuarea unui RMN, ce a ilustrat unele microleziuni la nivel ligamentar, astfel încât i s-a
recomandat intervenţa chirurgicală de ligamentoplastie.
Examenul local
Pacientul a prezentat la nivelul genunchiului durere, tumefacţie şi şchiopătare în
mers.
Recomandări terapeutice:
- în urma metodelor de evaluare s-a recomandat intervenţia chirurgicală la
nivelul genunchiului drept.
Atitudinea terapeutică:
- medicaţie antialgică:
o Celebrex 2-3 cp/zi;
o Algocalmin 2-3 cp/zi
- repaus la pat şi descărcare articulară;
- comprese cu gheaţă pe articulaţia tumefiată 1-2 zile;
- orteză pentru stabilitatea genunchiului cu permiterea mersului;

45
 După intervenţia chirurgicală procesul recuperator a decurs astfel, medicul de
specialitate a prescris următorul tratament:
a.Ionogalvanizare cu Xilină 1%,genunchi drept, timp de 15 minute;
b.Ultrasunet 0,6-w/cm2/timp de 5 minute la genunchiul drept;
c.Kinetoterapie mobilizare articulară, timp de 10 minute;

a.Ionogalvanizare:
Date generale despre procedură:
- se introduc în organism diferite substanţe medicamentoase cu ajutorul
curentului electric ce le transportă prin tegumente şi mucoase;
Efectele urmărite cu procedura aplicată:
- decontracturarea musculaturii;
- ameliorarea durerii;
- -creşterea troficităţii ţesuturilor locale.
Descrierea aparaturii utilizate:
- am folosit un aparat BTL 5000 alimentat la reţea şi împământat;
- generator;
- cablu de racord;
- butoane de reglare a intensităţii;
- ceas semnalizator pentru reglarea duratei procedurii;
- electrozi egali de 10cm².
Descrierea condiţiilor de aplicare a procedurii:
- temperatura de comfort termic, iar camera trebuie să fie aerisită;
- patul trebuie să fie din lemn;
- pacientul trebuie să fie relaxat.
Descrierea practică a aplicării procedurii:
Pacientul se prezintă la cabinet comform planificării, cu fişa de tratament şi
recomandarea prescrisă de medic.
Am preluat fişa de tratament şi am rugat pacientul să se aşeze pe pat.
Înainte de a începe:
• m-am spălat pe mâini;
• i-am explicat pacientului în ce constă procedura, unde se face şi câte minute
durează;
• am verificat aparatul;

46
 • am pregătit materialele necesare: soluţiile medicamentoase, compresele,
săculeţii cu nisip;
• am rugat pacientul să se aşeze în decubit lateral cu genunchiul drept uşor flectat
şi descoperit;
• i-am verificat tegumentul;
• am pus soluţia de Xilină pe stratul hidrofil de sub electrodul pozitiv(anod) pe
zona genunchiului drept;
• iar celălalt electrod negativ(catod),tot prin intermediul unor protecţii hidrofile
bine umezite, s-a aplicat anteroposterior de cel pozitiv, care a fost fixat cu
ajutorul săculeţilor de nisip;
• am pornit aparatul şi am setat timpul procedurii;
• am fixat intensitatea dorită de pacient;
• în timpul procedurii am supravegheat pacientul pentru a şti dacă trebuie sau dacă
nu trebuie să modific intensitatea curentului;
• procedura a durat 15 minute;
• după ce am efectuat procedura aparatul s-a oprit automat;
• am scos pacientul de la aparat şi i-am verificat din nou tegumentul;
• după terminarea tratamentului s-a reorganizat locul de muncă.

b.Ultrasunet genunchi drept 0,6W/cm2,timp de 5 minute.

Date generale despre procedură
Ultrasunetul face parte din terapia cu înaltă frecvenţă(în
fizioterapie se folosesc aparate cu frecvenţă între 800-1000kHz;
Propagarea ultrasunetului se face în linie dreaptă sub formă
de fascicol de rază.
Emiţătorul are dimensiune şi penetranţă tisulară diferită în
funcţie de zona şi scopul procedurii.
Efectele urmărite în cazul respectiv cu procedura
aplicată.
Combaterea durerii şi sindromul inflamator local.
Descrierea aparaturii utilizate:
• am folosit un aparat de ultrasunet BTL 5000,alimentat la reţea şi care era
împământat;
• generator, cablu de racord la reţeaua de curent;

47
 • traductor sau emiţător de ultrasunet(are un dispozitiv care transformă energia
electrică în energie ultrasonică),capul traductorului este etanş;
• suprafaţa corpului este diferită: traductor mare(4cm) sau traductor mic(1 cm)
• butoane pentru reglarea intensităţii;
• ceas semnalizator, sisteme de racordare cu pacientul(borne, cabluri, cleme);
• comutatoare pentru forma curentului aplicat.
Descrierea condiţiilor de aplicare a procedurii:
• temperatura de comfort termic,iar camera aerisită;
• patul trebuie să fie din lemn;
• pacientul trebuie sa fie relaxat.
Descrierea practică a aplicării procedurii:
Pacientul se prezintă la cabinet, la ora programată cu fişa de tratament şi prescripţia
medicului.
Am preluat fişa de tratament de la pacient, am poftit pacientul în cabinet, unde era o
temperatură de confort termic şi l-am rugat să se aşeze pe scaun.
Înainte de a începe:
• m-am spălat pe mâini;
• i-am explicat pacientului în ce constă procedura, unde se face şi câte minute
durează procedura;
• am pregătit materialele necesare: spirt, vată, gelul ultrasonabil;
• am verificat aparatul, am verificat şi dezinfectat traductorul;
• am rugat pacientul să se aşeze în şezut la marginea patului cu genunchiul drept
descoperit;
• i-am verificat tegumentul;
• am luat gelul şi l-am aplicat pe regiunea de tratat, respectiv genunchiul drept;
• am pornit aparatul şi l-am la parametrii recomandaţi(0,6W/cm2),timp de 5
minute;
• am luat traductorul şi am masat uşor regiunea unde am pus gelul, menţinând
contactul permanent între capul traductorului şi tegument;
• în timpul procedurii pacientul a fost supravegheat;
• aparatul s-a oprit după 5 minute;
• am scos pacientul de la aparat şi i-am verificat incă o dată tegumentul;
• am dezinfectat din nou traductorul;
• am şters pacientul de gel;
• procedura s-a aplicat zilnic, timp de 10 zile.

48
 • după terminarea tratamentului s-a recurs la reorganizarea locului de muncă.

a. Kinetoterapie mobilizare articulară şi tonifiere musculară, timp de 10

minute.
Poate să reia mersul(cu sprijin)după 2-3 zile de repaus relativ.
Este necesar un program de kinetoterapie pentru a asigura un control dinamic al
genunchiului la mers şi programul ,,standard’’ al genunchiului:
-kinetoterapie de mobilizare articulară, progresiv, crescând zilnic unghiul de mişcare,
precedată de aplicaţie de căldură moderată(nu împachetare cu parafină!).Refacerea mobilităţii
îşi propune mai întâi recuperarea unghiurilor utile activităţilor obişnuite;
-kinetoterapie de tonifiere musculară pentru creşterea stabilităţii active a genunchiului.
Se tonifică muşchii tensorul fasciei lată şi biceps crural prin mişcări active cu rezistenţă. Se
tonifică cvadricepsul prin contracţii izometrice şi mişcări active cu rezistenţă, mai ales vastul
intern.
Reluarea mersului se face progresiv, iniţial cu sprijin pe baston de partea opusă. Se
realizează progresiv mai multe tipuri de mers: mers încrucişat, mers lateral, mers pe plan
înclinat şi mers peste obstacole.
- kinetoterapie pentru refacerea stabilităţii. Se tonifică:
o cvadricepsul prin contracţii izometrice şi mişcări active cu rezistenţă.
Mişcările cu rezistenţă se realizează cu ajutorul unui săculeţ cu nisip
prins la nivelul gleznei, greutatea variază între ½kg-1kg;
o tensor fascie lată prin mişcări active cu rezistenţă;
o ischiogambieri prin exerciţii izometrice şi cu contrarezistenţă;
Pentru tonifierea musculaturii membrului inferior se fac următoarele exerciţii:
- din şezut la marginea patului, cu săculeţul de nisip la nivelul gleznei se
realizează extensia genunchiului;
- din decubit dorsal, cu săculeţul de nisip la nivelul gleznei se realizează flexia
genunchiului la piept;
- din decut dorsal, cu săculeţul de nisip la nivelul gleznei se realizează flexia
membrului inferior afectat, cu menţinerea genunchiului întins;
- din decubit lateral, cu săculeţul de nisip la nivelul gleznei se face abducţia
membrului inferior cu genunchiul întins.
- din ortostatism cu faţa la spalier, pacientul se sprijină de spalier, se realizează
semigenoflexiuni;

49
 - din ortostatism cu faţa la spalier, se sprijină cu palmele de spalier, iar talpa
piciorului afectat se poziţionează pe a treia şipcă a spalierului, astfel se
realizează flexia şi extensia genunchiului, la acest exerciţiu spatele se menţine
drept şi privirea spre înainte;
Un efect benefic îl are mersul cu bicicleta ergonomică, se începe la prima treaptă de
rezistenţă urmând să se crească treptat rezistenţa.
După realizarea stadiului de recuperare se va efectua o nouă evaluare a tonusului
muscular, a mobilităţii articulare şi a stabilităţii mersului pentru constatarea progreselor
obţinute.

50
 Cazul nr. 2
Nume şi prenume: B.M.
Vârsta: 30 ani;
Sex: masculin;
Profesie: student;
Localitate:Rm Vâlcea;
Diagnostic:leziune de ligament încrucişat anterior genunchi stâng;
Motivele prezentării la medic:
- durere moderată în articulaţiile genunchiului stâng, ce creşte la mobilizarea
acestuia şi la mers;
- tumefacţia articulaţiei genunchiului stâng.
Istoric: pacientul declară că a suferit un traumatism la nivelul genunchiului stâng, în
urmă cu aproximativ 3 zile, a mai prezentat dureri şi limitarea posibilităţilor de deplasare mai
ales pe teren accidentat şi la coborâtul scărilor.
La recomandarea medicului de familie, acesta s-a prezentat la urgenţe.
Radiografia de control nu arată modificări ale sistemului osos, astfel s-a recurs la
efectuarea unui RMN, ce a ilustrat unele leziuni la nivel ligamentar, astfel încât i s-a
recomandat intervenţia chirurgicală de ligamentoplastie.
Examenul local:
- pacientul a prezentat la nivelul genunchiului durere, tumefacţie, congestie şi
şchiopătare în mers.
Recomandări terapeutice:
- în urma metodelor de evaluare s-a recomandat intervenţia chirurgicală la nivelul
genunchiului stâng.
Atitudinea terapeutică:
- medicaţie antialgică:
o Celebex 2-3 cp/zi;
o Algocalmin 2-3 cp/zi;
- repaus la pat şi descărcare articulară;
- comprese cu gheaţă pe articulaţia tumefiată 1-2 zile;
- orteză pentru stabilitatea genunchiului cu permiterea mersului.
După intervenţia chirurgicală procesul recuperator a decurs astfel, medicul de
specialitate a prescris următorul tratament:
a.Curent diadinamic anteroposterior genunchi stâng,DF3-PL3;
b.Ultrasunet 0,6-W/cm2/timp de 5 minute la genunchiul stâng;

51
 c.Kinetoterapie mobilizare articulară şi tonifiere musculară, timp de 10 minute.

a.Curent diadinamic antero-posterior genunchi stâng DF3-PL3

Date generale pentru procedură:
Curentul diadinamic este o formă derivată din curentul
sinusoidal de 50-100Hz,care a suferit o serie de modificări.
Tratamentul cu curenţi diadinamici cuprinde:
- DF(difazat)tratament preliminar obligatoriu cu
efect spasmolitic şi analgezic temporar;
- PL(perioadă lungă) folosită în atrofii ale
musculaturii netede.
Efecte:
- vasodilatator;
- decontracturant;
- antiinflamator.
Descrierea aparaturii utilizate:
- am folosit un aparat BTL 5000 alimentat la reţea şi împământare;
- generator;
- cablu de racord;
- butoane de reglare a intensităţii;
- ceas semnalizator pentru timp;
- comutatoare pentru forma curentului aplicat;
- instrument de măsura(miliampermetru);
- sisteme de racordare cu pacientul(electrozi egali 10cm2
Descrierea condiţiilor de aplicare a procedurii:
- temperatura trebuie să fie de confort termic, iar camera trebuie să fie aerisită;
- patul trebuie să fie din lemn;
- pacientul trebuie să fie relaxat.
Descrierea practică a aplicării procedurii:
Pacientul se prezintă la cabinet comform planificării, cu fişa de tratament şi
recomandarea prescrisă de medic.
Am preluat fişa de la pacient, am poftit pacientul în cabinet unde era o temperatură de
confort termic şi l-am rugat să se aşeze pe pat.
Înainte de a începe:
• m-am spălat pe mâini;

52
 • i-am explicat în ce constă procedura, unde se face şi câte minute durează;
• am verificat aparatul;
• am pregătit materialele necesare, electrozii, compresele, săculeţii cu nisip;
• am rugat pacientul să se aşeze în decubit lateral cu zona genunchiului stâng
descoperit;
• i-am verificat tegumentul;
• polul negativ se aplică pe punctul dureros, iar polul pozitiv se aplică proximal
anteroposterior genunchi stâng;
• am fixat electrozii cu ajutorul benzilor elastice;
• aparatul este fixat la începutul tratamentului cu comutatorul în poziţia 0.
• intensitatea se reglează prin creşterea progresivă fără a atinge pragul intensităţii
dureroase;
• în timpul şedinţei se creşte pragul intensităţii datorită fenomenului de
acomodare;
• în timpul procedurii pacientul a fost supravegheat permanent;
• procedura a durat 6 minute;
• după terminarea tratamentului s-a reorganizat locul de muncă.
b.Ultrasunet 0,6-W/cm2/timp de 5 minute la genunchiul stâng.
Date generale despre procedură:
Ultrasunetul face parte din terapia cu înaltă frecvenţă(în fizioterapie se folosesc aparate
cu frecvenţă intre 800-1000kHz).
Propagarea ultrasunetului se face în linie dreaptă sub formă de fascicol de rază.
Emiţătorul are dimensiune şi penetranţă tisulară diferită în funcţie de zona şi scopul
procedurii.
Efectele urmărite în cazul respectiv cu procedura aplicată:
- combaterea durerii;
- combaterea sindromului inflamator local.
Descrierea aparaturii utilizate:
- am folosit un aparat de ultrasunet BTL alimentat la reţea şi împământare;
- generator, cablu de racord;
- traductor sau emiţător de ultrasunet(are un dispozitiv care transformă energia
electrică în energie ultrasonică),capul traductorului este etanş;
- suprafaţa corpului este diferită: traductor mare=4 cm; traductor mic=1 cm;
- butoane pentru reglarea intensităţii;
- ceas semnalizator.

53
 Descrierea condiţiior de aplicare a procedurii:
- temperatura de confort termic, în camera aerisită;
- patul trebuie să fie din lemn;
- pacientul trebuie să fie relaxat.
Descrierea practică a aplicării procedurii:
Pacientul se prezintă la cabinet, la ora programată cu fişa de tratament şi prescripţia
medicală.
Am preluat fişa de tratament de la pacient, am poftit pacientul în cabinet, unde era o
temperatură de confort termic şi l-am rugat să se aşeze pe scaun.
Înainte de a începe:
• m-am spălat pe mâini;
• i-am explicat în ce constă procedura, unde se face şi câte minute durează
procedura;
• am pregătit materialele necesare: spirt, vată, gelul ultrasonabil;
• am verificat aparatul, am verificat şi dezinfectat traductorul;
• am rugat pacientul să se aşeze în şezut pe scaun cu genunchiul stâng descoperit;
• i-am verificat tegumentul;
• am luat gelul şi l-am aplicat pe regiunea de tratat, respectiv genunchiul stâng;
• am pornit aparatul şi l-am fixat la parametrii recomandaţi(0,6W/cm2) timp de 5
minute;
• am luat traductorul şi am masat uşor regiunea unde am pus gelul, menţinând
contactul permanent între capul traductorului şi tegument;
• în timpul procedurii pacientul a fost supravegheat;
• aparatul s-a oprit după 5 minute;
• am scos pacientul de la aparat şi i-am verificat din nou tegumentul;
• am dezinfectat încă o dată traductorul;
• am şters pacientul de gel;
• procedura s-a aplicat zilnic, timp de 10 zile.
• după terminarea tratamentului s-a recurs la reorganizarea locului de muncă.
c.Kinetoterapie mobilizare articulară şi tonifiere musculară, timp de 10 minute.
Poate să reia mersul(cu sprijin) după 2-3 zile de repaus relativ.
Este necesar un program de kinetoterapie pentru a asigura un control dinamic al
genunchiului la mers şi programul ,,standard’’ al genunchiului:
- kinetoterapie de mobilizare articulară, progresiv, crescând zilnic unghiul de
mişcare, precedată de aplicaţie de căldură moderată(nu împachetare cu

54
 parafină!);refacerea mobilităţii îşi propune mai întâi recuperarea unghiurilor
utile activităţilor obişnuite;
- kinetoterapie de tonifiere musculară pentru creşterea stabilităţii active a
genunchiului.
Se tonifică muşchii tensorul fasciei lată şi biceps crural prin mişcări active cu rezistenţă.
Se tonifică cvadricepsul prin contracţii izometrice şi mişcări active cu rezistenţă, mai
ales vastul intern.
Reluarea mersului se face progresiv, iniţial cu sprijin pe baston de partea opusă. Se
realizează progresiv mai multe tipuri de mers: mers încrucişat, mers lateral, mers pe plan
înclinat şi mers peste obstacole.
- kinetoterapie pentru refacerea stabilităţii.
Se tonifică:
- cvadricepsul prin contracţii izometrice şi mişcări active cu rezistenţă. Mişcările
cu rezistenţă se realizează cu ajutorul unui săculeţ cu nisip prins la nivelul
gleznei, greutatea variază între 1/2 kg-1kg;
- tensor fascie lată prin mişcări active cu rezistenţă;
- ischiogambieri prin exerciţii izometrice şi cu contrarezistenţă.
Pentru tonifierea musculaturii membrului inferior se fac următoarele exerciţii:
• din aşezat la marginea patului, cu săculeţul de nisip la nivelul gleznei se
realizează extensia genunchiului;
• din decubit dorsal, cu săculeţul de nisip la nivelul gleznei se realizează flexia
genunchiului la piept;
• din decubit dorsal, cu săculeţul de nisip la nivelul gleznei se realizează flexia
membrului inferior afectat, cu menţinerea genunchiului întins;
• din decubit lateral, cu săculeţul de nisip la nivelul gleznei, se face abducţia
membrului inferior cu genunchiul întins;
• din ortostatism cu faţa la spalier, pacientul se sprijină de spalier, se realizează
semigenoflexiuni;
• din ortostatism cu faţa la spalier, pacientul se sprijină cu palmele de spalier, iar
talpa piciorului afectat se poziţionează pe a treia şipcă a spalierului, astfel se
realizează flexia şi extensia genunchiului, la acest exerciţiu spatele se menţine
drept şi privirea spre înainte.
Un efect benefic îl are mersul pe bicicleta ergonomică, se începe la prima treaptă de
rezistenţă urmând să se crească treptat rezistenţa.

55
 După realizarea stadiului de recuperare se efectuează o nouă evaluare a tonusului
muscular,a mobilităţii articulare şi a stabilităţii mersului pentru constatarea progreselor
obţinute.

56
 CAZUL NR 3
Nume/Prenume: P.N.
Vârsta: 30 de ani;
Sex: masculin;
Profesie: profesor;
Localitate: Râmnicu Vâlcea;
Diagnostic: leziune de ligament încrucişat anterior la genunchiul stâng.
Motivele prezentării la medic:
• •durere moderată în articulaţiile genunchiului stâng, ce creşte la imobilizarea
acestuia şi la mers;
• •tumefacţia articulaţiei genunchiului.
Istoric:
Pacientul, declară că a suferit un traumatism la nivelul genunchiului stâng, în urmă cu
aproximativ 7 zile.
După accident, a mai prezentat dureri şi limitarea posibilităţilor de deplasare, mai ales
pe teren accidentat şi la coborâtul scărilor.
La recomandarea medicului de familie a urmat un tratament medicamentos cu
analgezice-antiinflamatoare, astfel durerea a fost ameliorată.
Radiografia de control nu arată modificări ale sistemului osos, astfel s-a recurs la
efectuarea unui RMN, ce a ilustrat unele microleziuni, la nivel ligamentar, astfel încât
pacientei i s-a recomandat intervenţia chirurgicală de ligamentoplastie.
Examenul local:
Pacientul a prezentat la nivelul genunchiului durere, tumefacţie şi şchiopătare în mers.
Recomandări terapeutice:
- în urma metodelor de evaluare s-a recomandat intervenţia la nivelul
genunchiului stâng.
Atitudinea terapeutică:
• medicaţie antialgică:
o Celebrex 2-3 cp/zi;
o Algocalmin 2-3 cp/zi
• repaus la pat şi descărcare articulară;
• comprese cu gheaţă pe articulaţia 1-2 zile;
• orteză pentru stabilitatea genunchiului cu permiterea mersului.
După intervenţia chirurgicală procesul recuperator a decurs astfel, medicul de
specialitate a prescris următorul tratament:

57
 a.Ultrasunet 0.6-W/cm²/timp de 5 minute la genunchiul stâng.
Date generale despre procedură
Ultrasunetul face parte din terapia cu înaltă frecvenţă(în fizioterapie se folosesc aparate
cu frecvenţă între 800-1000kHz.
Propagarea ultrasunetului se face în linie dreaptă sub formă de fascicol de rază.
Emiţătorul are dimensiune şi penetranţă tisulară diferită în funcţie de zona şi scopul
procedurii.
Efectele urmărite în cazul respectiv cu procedura aplicată:
- combaterea durerii;
- combaterea sindromului inflamator local.
Descrierea aparaturii utilizate:
- am folosit un aparat de ultrasunet BTL alimentat la reţea şi împământare;
- generator, cablu de racord;
- traductor sau emiţător de ultrasunet(are un dispozitiv care transformă energia
electrică în energie ultrasonică)
- capul traductorului este etanş;
- suprafaţa corpului este diferită: traductor mare=4 cm; traductor mic=1 cm;
- butoane de la care se reglează intensitatea;
- ceas semnalizator.
Descrierea condiţiilor de aplicare a procedurii:
- temperatura de confort termic, în cameră aerisită;
- patul trebuie să fie din lemn;
- pacientul trebuie să fie relaxat.
Descrierea practică a aplicării procedurii:
Pacientul se prezintă la cabinet, la ora programată cu fişa de tratament şi prescripţia
medicului.
Am preluat fişa de tratament de la pacient, am poftit pacientul în cabinet, unde era o
temperatură de confort termic şi l-am rugat să se aşeze pe scaun.
Înainte de a începe:
• m-am spălat pe mâini;
• i-am explicat în ce constă procedura, unde se face şi câte minute durează;
• am pregătit materialele necesare: spirt, vata, gelul ultrasonabil;
• am verificat aparatul, am verificat şi dezinfectat traductorul;

58
 • am rugat pacientul să se aşeze în şezut la marginea patului cu genunchiul stâng
descoperit;
• i-am verificat tegumentul;
• am luat gelul şi l-am aplicat pe regiunea de tratat, respectiv genunchiul stâng;
• am pornit aparatul şi l-am fixat la parametrii recomandaţi(0,6W/cm²), timp de 5
minute;
• am luat traductorul şi am masat uşor regiunea unde am pus gelul, menţinând
contactul permanent între capul traductorului şi tegument;
• în timpul procedurii pacientul a fost supravegheat;
• aparatul s-a oprit după 5 minute ;
• am scos pacientul de la aparat şi i-am verificat încă odată tegumentul;
• am dezinfectat din nou traductorul;
• am şters pacientul de gel;
• procedura s-a aplicat zilnic, timp de 10 zile;
• după terminarea procedurii s-a recurs la reorganizarea locului de muncă.
b.Masaj uşor periarticular genunchi stâng, timp de 10 minute.
Masajul reprezintă totalitatea manipulaţiilor manuale aplicate sistematic la suprafaţa
organismului în scop terapeutic şi curativ.
Acţiuni locale:
- acţiuni de sedare(calmare),îndepărtarea durerilor de tip nevralgic din muşchi,
oase şi articulaţii;
- înlăturarea lichidelor interstiţiale de stază cu accelerarea procesului de resorbţie
care duce spre eliminarea lor din regiunea masată;
- acţiunea hiperemiantă locală, de îmbunătăţire a circulaţiei locale care se
manifestă prin încălzirea şi înroşirea tegumentului asupra cărora se execută
masajul.
Acţiuni generale:
- activarea circulaţiei generale a sângelui;
- creşterea metabolismului bazal;
- acţiune favorabilă asupra stării generale a bolnavului cu îmbunătăţirea somnului
şi îndepărtarea oboselii musculare;
- acţiune mecanică prin frământare şi tapotament care ajută la tonifierea
musculaturii prin mărirea contractibilităţii musculare.

59
 Toate aceste acţiuni se explică prin acţiunea exercitată de masaj asupra pielii, îndeosebi,
organ bogat vascularizat şi mai ales inervat, în piele existând numeroase terminaţii nervoase
din muşchi, ligamente şi tendoane(proprioreceptori).
Cel mai important mecanism de acţiune a masajului este reprezentat deci de mecanismul
reflex.
Tehnica msajului
Maseurul stă într-o parte a bolnavului lângă banchetă(în picioare).
Bolnavul este acoperit cu un cearceaf lăsând descoperită numai regiunea de masat.
Maseurul trebuie să aibă mâinile calde, date cu pudră sau diferiţi unguenţi.
Masajul se va face succesiv la următoarele grupuri musculare:
- grupul gambierului anterior cu extensorul comun al degetelor şi extensorul
propriu-zis al degetului mare, la care se face mai întâi netezirea cu o singură
mână, cu policele pe marginea anterioară a tibiei şi celelalte degete pe partea
externă a gambei. Netezirea se face de jos în sus, apoi sub formă de pieptene cu
partea dorsală a falangelor. Urmează frământatul cu două degete.
- grupul peronierilor se masează cu o mână, ca şi grupul anterior, poziţia fiind
ceva mai laterală, cu policele alunecând pe musculatura anterioară, paralel cu
creasta tibiei, iar celelalte degete pe musculatura posterioară. Urmează, după
netezire, petrisajul cu două degete şi mângăluirea;
- grupul muşchilor posteriori se masează la început prin netezire, de jos în sus, cu
o mână sau cu două. Urmează frământatul sub formă de presiune, stoarcere,
mangaluire, ciupire-geluire. De asemenea se poate aplica baterea cu partea
cubitală a mâinii.
După două săptămâni simptome s-au ameliorat şi i-am permis pacientei mersul întâi cu
cârje apoi cu bastonul.
Ameliorarea a progresat treptat în timpul tratamentului general. Nu am indicat
termoterapia pentru a nu congestiona varicele, am contraindicat balneoterapia.
Am recomandat dupa trei luni tratament balneoterapic şi purtarea ciorapilor elastici
pentru varice.

c.Kinetoterapie mobilizare articulară şi tonifiere musculară, timp de 10 minute.

Poate să reia mersul(cu sprijin)după 2-3 zile de repaus relativ.
Este necesar un program de kinetoterapie pentru a asigura un control dinamic al
genunchiului la mers şi programul ,,standard’’ al genunchiului:

60
 - kinetoterapie de mobilizare articulară, progresiv, crescând zilnic unghiul de
mişcare, precedată de aplicaţie de căldură moderată(nu împachetare cu
parafină!);refacerea mobilităţii îşi propune mai întâi recuperarea unghiurilor
utile activităţilor obişnuite;
- kinetoterapie de tonifiere musculară pentru creşterea stabilităţii active a
genunchiului.
Se tonifică muşchii tensorul fasciei lată şi biceps crural prin mişcări active cu rezistenţă.
Se tonifică cvadricepsul prin contracţii izometrice şi mişcări active cu rezistenţă, mai
ales vastul intern.
Reluarea mersului se face progresiv, iniţial cu sprijin pe baston de partea opusă. Se
realizează prgresiv mai multe tipuri de mers: mers încrucişat, mers lateral, mers pe plan
înclinat şi mers peste obstacole.
- kinetoterapie pentru refacerea stabilităţii.
Se tonifică:
- cvadricepsul prin contracţii izometrice şi mişcări active cu rezistenţă. Mişcările
cu rezistenţă se realizează cu ajutorul unui săculeţ cu nisip prins la nivelul
gleznei, greutatea variază între 1/2kg-1kg;
- tensor fascie lată prin mişcări active cu rezistenţă;
- ischiogambieri prin exerciţii izometrice şi cu contrarezistenţă.
Pentru tonifierea musculaturii membrului inferior se fac următoarele exerciţii:
- din aşezat la marginea patului, cu săculeţul de nisip la nivelul gleznei se
realizează extensia genunchiului;
- din decubit dorsal, cu săculeţul de nisip la nivelul gleznei se realizează flexia
genunchiului la piept;
- din decubit dorsal, cu săculeţul de nisip la nivelul gleznei se realizează flexia
membrului inferior afectat, cu menţinerea genunchiului întins;
- din decubit lateral, cu săculeţul de nisip la nivelul gleznei se face abducţia
membrului inferior cu genunchiul întins;
- din ortostatism cu faţa la spalier, pacienta se sprijină de spalier, se realizează
semigenoflexiuni;
- din ortostatism cu faţa la spalier, se sprijină cu palmele de spalier, iar talpa
piciorului afectat se poziţionează pe a treia şipcă a spalierului, astfel se
realizează flexia şi extensia genunchiului, la acest exerciţiu spatele se menţine
drept şi privirea spre înainte.

61
 Un efect benefic îl are mersul pe bicicleta ergonomică, se începe la prima treaptă de
rezistenţă urmând să se crească treptat rezistenţa.
După realizarea stadiului de recuperare se efectuează o nouă evaluare a tonusului
muscular, a mobilităţii articulare şi a stabilităţii mersului pentru constatarea progreselor
obţinute.

62
 CAPITOLUL V - CONCLUZII

Lucrarea de faţă îşi propune să studieze modalităţile de tratament în ruptura de ligament

încrucişat anterior al genunchiului.
Obiectivele principale ale tratamentului sunt:
- reducerea durerii şi reducerea inflamaţiei;
- ameliorarea mobilităţii sau menţinerea funcţiei articulaţiei;
- prevenirea handicapului şi combaterea posturilor vicioase;
- evitarea toxicităţii medicamentoase;
- ameliorarea calităţii vieţii şi creşterea toleranţei la efort.
Mijloace de tratament:
- informarea şi educarea pacientului;
- evitarea frigului şi a umezelii, precum şi evitarea efortului fizic.
Se va ţine cont şi de recomandările făcute de către medicul de specialitate, în ceea ce
priveşte tratamentul medicamentos, prin folosirea mai multor grupe de medicamente, care vor
fi administrate sistemic, intraarticular.
În afara puseelor acute, se pot asocia tratamente fizicale: de termoterapie şi de
crioterapie, de electroterapie, de stimulare antialgică şi uneori musculară, de kinetoterapie si
de terapie ocupaţională. Curele balneare sunt de asemenea, foarte utile.
În cazurile pe care le-am urmărit evoluţia pacientilor a fost mulţumitoare, iar indicaţia
de a repeta cura balneară a fost bine primită de către pacienţi.
Combinarea tratamentelor de recuperare cu tratamentele medicale clasice a fost
benefică la aceşti pacienţi, ducând la reducerea fenomenelor dureroase şi la creşterea
mobilităţii articulaţiei afectate.
Pacienţii au fost externaţi şi li s-au dat câteva recomandări:
- să aibă un stil de viaţă sănătos şi să repete cura balnearaă, o dată la 6 luni;
- să meargă la medicul specialist, pentru controlul periodic;
- să evite frigul, umezeala şi efortul fizic.

63
 BIBLIOGRAFIE

1. Radu Păun : Tratat de Medicină Internă-Reumatologie- vol 1 şi 2, Editura Medicală,

Bucureşti, 1999;
2. Eugen D. Popescu,Ruxandra Ionescu: Compendiu de reumatologie, Editura Tehnică,
Bucureşti , 2002;
3. Andrei Rădulescu: Electroterapie,Editura Medicală, Bucureşti,1998;
4. Tudor Sbenghe:Recuperare medicală la domiciliul bolnavului,Editura
Medicală,Bucureşti,1996;
5. Nica Adriana Sarah:Compendiu de medicină fizică şi recuperare,Editura
Bucureşti,1988;
6. Peter Abrahams:Atlasul corpului uman,Editura Corint;
7. Rădulescu Andrei;Electroterapie,Editura Medicală,Bucureşti,1993;
8. S. Tudor :Kinetologie profilactică şi de recuperare,Editura Medicală,Bucureşti 1987;
9. S. Tudor :Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice de membre,Editura
Medicală,Bucureşti,1981;
10. Stroiescu Ion:Recuperarea funcţională în practica reumatologică,Editura
Medicală,Bucureşti,1979;
11. N. Teleki, L. Munteanu:Cura balneo-climaterică în România,Editura Sport-
Turism,1984;
12. G. O. Tache,M. Beuran:Ghid de medicină fizică şi recuperare medicală,Editura
Scripta,2001
13. Vasile Constantin: Exerciţiile fizice în tratamentul reumatismului articular.

64