Universitatea Dunărea de Jos Galați,

Facultatea de educație fizică și sport

Referat la disciplina: EDUCARE ȘI

REEDUCARE POSTURALĂ

TRATAMENTUL KINETIC ȘI
RECUPERAREA MEDICALĂ ÎN
LEZIUNILE NERVILOR PERIFERICI

Student:
Teodorașcu Dorina-Mariana

Anul l
 Cuprin
s

1.Nervi periferici

2.Neuropatia periferică

3.Leziuni nervoase periferice

4.Electromiografia

5.Paralizia membrului superior

 Nervi periferici

Nervii periferici reprezintă conexiunea dintre sistemul

nervos central (creier si măduva spinării) și structurile
efectoare (mușchi, glande) sau structurile ce
achiziționează informații din mediul intern sau extern
(referitor la atingere, temperatură, presiune). Nervii
periferici pot fi lezați pe traiectul lor, prin compresiune
("apăsare" de către o structură adiacentă), încarcerare
(deșirarea nervului atunci când acesta traversează un
canal anatomic strâmtat) sau secționare (de obicei,
posttraumatic).
Nervii periferici pot fi vizualizați ca niște cabluri ce
conduc electricitatea, având fire centrale ce conduc
impulsul electric, nervul propriu-zis, prelungire (axon) a
unui neuron, care este învelit într-o teacă celulară și de
mielină, care asigură izolarea nervului și conducerea mai
rapidă a impulsurilor. Pachetele de fibre nervoase sunt
înglobate într-un înveliș de țesut ce asigură rezistența
"cablurilor nervoase".
Astfel, afectarea nervilor periferici se poate manifesta
prin lezarea (subtierea) tecii de mielină, constituind
demielinizarea nervului și efectul este în special acela de
încetinire a transmiterii nervoase. De asemenea, poate fi
întrerupt axonul în sine (nervul) rezultând degenerare
axonala sau, cel mai grav, întregul filet nervos este
secționat.

.
 Neuropatia periferică

Neuropatia periferică este un termen folosit pentru

descrierea unor afecțiuni ale sistemului nervos periferic. 
Neuropatia periferică se manifestă prin amorțeală
(parestezie), scăderea sensibilitații sau a forței musculare
în teritoriul nervilor afectați. La nivel mondial, se estimează
că 2 - 3 % din populație suferă de neuropatie periferică, iar
prevalența crește cu vârsta. Incidența în creștere
a diabetului zaharat (ce cauzează neuropatia diabetică), a
patologiei tiroidiene si a bolilor autoimune determină
sporirea procentului din populație suferind neuropatii
periferice.
Neuropatia periferică este o afecțiune în care nervii
sistemului nervos periferic sunt afectați, din punct de
vedere al funcțiilor motorii, senzitive sau autonome.
Neuropatia periferică poate afecta unul
(mononeuropatie) sau mai mulți nervi (polineuropatie) și
este foarte rar o afecțiune de sine stătătoare. În schimb,
poate apărea într-o multitudine de boli precum: diabetul
zaharat, boli neurologice ereditare, infecții virale, boala
Lyme, boală renală cronică, consum de medicamente
(chimioterapice, antiretrovirale, fenitoină).
 Leziuni nervoase periferice

Leziunile nervilor periferici pot apărea în contextul

unei afectări de tip mecanic cum este în cazul
compresiilor, tracţiunilor sau rănirii directe, sau în alte
contexte cum ar fi bolile metabolice, injurii determinate de
curentul electric, radiaţii sau noxe. Secundar afectării
nervoase se pierde complet sau parţial capacitatea de
conducere nervoasă, astfel încât dispare comunicarea
cu organele periferice inervate.
 Aceste leziuni au fost descrise şi împărţite în trei
categorii: neurotmesis, axonotmesis şi neurapraxia.

Neurotmesis
Acest tip de leziune este definită prin distrugerea
completă a structurii nervoase, atât a tecii de mielină
cât şi a axonului împreună cu structurile înconjurătoare,
respectiv ţesut conjunctiv, fiind cel mai grav tip de leziune
nervoasă. Deşi structurile externe de susţinere pot rămâne
intacte iar macroscopic fibrele nervoase pot părea integre,
efectul este identic cu al unei întreruperi anatomice a
fibrelor nervoase. Seddon defineşte acest tip de leziune
ca fiind secundară fie unei întreruperi mecanice a
traiectului nervos, cum este în cazul unei lovituri de cuţit,
fie în cadrul unei dezorganizări complete a structurii
nervoase secundar formării unui ţesut cicatricial, astfel
încât regerenerarea spontană să nu mai fie posibilă.

Datorită imposibilităţii de regerenare spontană, acest

tip de leziune necesită întotdeauna tratament
chirurgical pentru refacerea integrităţii structurii
nervoase. Semnele de regenerare apar o dată cu
refacerea integrităţii traiectului nervos, calitatea procesului
de reconstrucţie nefiind niciodată perfect. Din punct de
vedere funcţional fibrele nervoase îşi pierd funcţia distal
de punctul de secţionare, astfel încât clinic
apare paralizia şi grupele musculare inervate
degenerează şi se atrofiază progresiv.

Axonotmesis
Acest tip de leziune implică secţionarea tecii de
mielină şi a axonului. Din punct de vedere morfologic şi
funcţional ţesutul conjuctiv ce înveleşte aceste structuri
rămâne intact. Acest tip de leziune este caracterizată prin
păstrarea continuităţii traiectului nervos prin intermediul
unei mase de ţesut. Secundar aceste particularităţi
lezionale, procesele de regenerare spontană sunt
prezente.
 Continuitatea structurală păstrată este triggerul
degenerării de tip wallerian care succede acest tip de
leziune. Sucesul regenerării depinde de gradul de afectare
al structurilor din jur, respectiv endonerv şi perinerv.
Păstrarea integrităţii învelişurilor nervoase are rolul de a
dirija procesul de regenerare, astfel încât noul traiect va
coincide în totalitatea cu cel iniţial. Timpul necesar unei
regenerări nervoase, în condiţiile în care structurile de
susţinere sunt intacte, variază între câteva săptămâni
până la câteva luni. Un exemplu de astfel de leziune apare
în cadrul fracturii de humerus, care poate fi complicată
printr-o paralizie de nerv radial şi unde apare o recâştigare
a funcţiei nervoase complete. De multe ori, leziunile
nervoase te tip axonotmesis sunt secundare unei fracturi
complete în cadrul căreia fragmentele osoase rezultate
exercită o presiune direct pe traiectul nervos.
Neurapraxia
Este cel mai puţin severă afectare nervoasă şi este
caracterizată printr-o blocare a conducerii nervoase
focale. Leziunea este localizată strict la nivelul teci de
mielină, axonul păstrându-şi integritatea în totalitate, astfel
încât apare o deficienţă în transmiterea potenţialului de
acţiune de-a lungul fibrelor nervoase. Datorită afectării
limitate, acest tip de leziune are un prognostic foarte bun,
regenerarea completă şi spontană începând după 2 sau 3
săptămâni şi având o durată de aproximativ 6 săptămâni
(deşi există cazuri în care regeneraea survine după câteva
ore de la injurie).

Această afectare este descrisă sub forma unui

sindrom clinic fiind reprezentată de: paralizie predominant
de tip motor, responsivitatea normală la stimuli electrici a
fibrelor musculare din teritoriul de inervaţie, alterarea
sensibilităţii-exprimate subiectiv (senzaţie de arsură,
furnicături, amorţeală), afectarea sensibilităţii nervoase
obiectivabilă (minimă în ceea ce priveşte sensibilitatea
termică, tactilă şi dureroasă, pierderea sensibilităţii
posturale şi vibratorii fiind mult mai importante).

Acest tip de leziune este una de tip disociativ,

deoarece este caracterizată printr-o afectare preponderent
a fibrele de tip motor şi proprioceptiv. Leziunile de tip
neurapraxia apar în urma unor traumatisme minore, fapt
care permite păstrarea unui număr variabil de fibre
nervoase funcţionale. Acest tip de leziune poate să apară
în urma păstrării unei poziţii nenaturale de somn care
exercită o presiune suplimentară pe fibrele nervoase
pentru o durată mai lungă de timp.
  Semnele și simptomele unei leziuni nervoase
periferice pot include:

· Amorțeală
· Durere
· Senzație de arsură sau furnicături
· Slăbiciune musculară
· Sensibilitate la atingere

 Cauze
Leziunile nervilor periferici sunt cauzate în principal de
traume, care sunt fie mișcări directe, fie indirecte sau
repetitive, care pot deteriora nervii periferici.
Alte cauze pot include:
-Anumite afecțiuni (diabet, sindrom de tunel carpian,
blocare ulnară la cot)
-Anumite medicamente
-Leziuni sau tumori ale plexului brahial
-Expunerea la toxine
-Fracturi și oase dislocate
-Alcoolism
  Factorii care pot crește riscul de leziuni ale
nervilor periferici includ următorii:

-Incidente traumatice
-Mișcări repetate, cum ar fi cele efectuate la anumite locuri
de muncă
-Consumul excesiv de alcool
-Expunerea la toxine
-Anumite boli genetice (cum ar fi diabetul). 

 Complicații
Lăsate netratate, leziunile nervului periferic pot duce la
pierderea ulterioară a funcției părții afectate.
 Electromiografia

Electromiografia are rolul de a decela tipul de afectare

a nervului, severitatea și localizarea leziunii permițând
astfel un diagnostic corect, complet al suferinței în
vederea stabilirii atitudinii terapeutice adecvate :
kinetoterapie, ortezare sau intervenție chirurgicală țintită.
De asemenea, studiile de conducere nervoasă și
electromiografia cu ac facilitează stabilirea unui prognostic
corect al recuperării deficitului.
Cele mai frecvente neuropatii de încarcerare
sunt sindromul de canal carpian, neuropatia ulnară
(paralizia nervului ulnar) la cot sau la încheietura mânii
(canal Guyon); iar dintre neuropatiile de compresiune
întalnim frecvent în practică neuropatia radială (paralizia
nervului radial) la brat (numita si "paralizia de sâmbătă
seara") sau neuropatia peronieră (paralizia nervului
peronier) la capul fibulei.
 În afara situației în care este lezat un singur nerv din
cauze locale, specifice, este posibilă afectarea difuză a
mai multor nervi, în cadrul polineuropatiilor. Poate fi o
suferință demielinizantă sau cu suferintă axonală,
generate de afecțiuni medicale generale ori autoimune,
degenerative. În timp ce suspiciunea de diagnostic este
sugerată de prezentarea clinică, electromiografia permite
diagnosticul cert al tipului de leziune, orientand bilantul
etiologic (al cauzei) si terapia.

Impulsurile transmise în timpul acestei

electromiografii cu stimulare ajung in muschiul testat și
provoacă o serie de contracții musculare. Acestea sunt
identice cu mișcarea propriu-zisă a mușchilor din timpul
realizării unui exercițiu și au ca obiectiv atingerea unui
prag setat în prealabil de către kinetoterapeut, în funcție
de obiective.
Pragul se crește treptat, dar și intensitatea impulsului
electric, pentru a atinge recuperarea completă a
mușchiului.
Necesitatea acestei electromiografii cu stimulare
musculară este stabilită de kinetoterapeut în urma unei
evaluări musculoscheletale. Totodată, el stabilește
numărul sedințelor de electrostimulare și data de
reexaminare a pacientilor.
 Paralizia membrului supeior

Paralizia plexului brahial: plexul brahial are originea

din ultimele 4 rădăcini cervicale şi prima rădăcină dorsală,
care anastamozându-se formează trunchiuri primare:
 Trunchiul primar superior (C5-C6)
 Trunchiul mijlociu (C7)
 Trunchiul primar inferior (C8-D1)
Fiecare trunchi se împarte în ramuri anterioare şi
posterioare, care prin anastomoze dau trunchiuri
secundare.
Paralizia de plex brahial superior (Duchenne-Erb)
– C5-C6
 Atitudine: membrul superior cu braţul atârnând inert de-a
lungul corpului prin afectarea muşchilor centurii scapulare
şi a flexorilor antebraţului
 Tulburări motorii: abolirea tuturor mişcărilor din articulaţia
umărului în afară de ridicarea umărului, efectuată de
muşchiul trapez
 Flexia antebraţului pe braţ este imposibilă
 Tulburări de sensibilitate sub formă de hipoestezie sau
anestezie cutanată (pe regiunea externă a braţului şi a
antebraţului)
Paralizia de plex brahial mijlociu (Remak) – C7
 Se prezintă cu flexia antebraţului şi a mâinii
 Mobilitatea este abolită prin extensia antebraţului pe braţ,
cu extensia mâinii şi a primei falange
 Reflexul tricipital este abolit
 Tulburări de sensibilitate (minime) la primul spaţiu
interosos dorsal
 Tulburări trofice (interesează musculatura triccepsului şi
mai ales musculatura posterioară a antebraţului)
Paralizia de plex brahial inferior (Dejerine-
Klumpke) – C8-D1
 Atitudinea mâinii este „în gheară” medio-cubitală; policele
este aşezat pe acelaşi plan cu celelalte degete, iar
degetele se prezintă cu hiperextensia primei falangei, cu
flexia ultimelor două falange pe prima
 Tulburările motorii interesează flexia mâinii (paralizia
musculaturii din regiunea anterioară a antebraţului)
 Reflexul cubito-pronator este diminuat sau abolit
 Tulburări de sensibilitate (bandă ce interesează marginea
internă a mâinii, antebraţului şi 2/3 inferioare a braţului)
 Tulburări trofice: amiotrofii ce interesează regiunea
anterioară a antebraţului, muşchii mici ai mâinii (eminenţa
tenară, hipotenară şi muşchii interosoşi)
 Tuburări vegetative: sindrom Claude-Bernard-Horner
Paralizia totală de plex brahial: reuneşte
simptomele celor 3 trunchiuri primare

KINETOTERAPIA se aplică cu succes în medicina

sportivă și recuperatorie, asigurând prevenirea instalării
unor deficite, tratând disfuncţiile instalate și asigurând în
final o recuperare cât mai completă.
Kinetoterapia se va aplica dupa efectuarea bilanţului
deficitului motor, a bilanţului articular, tonigen şi trofic,
urmând a se stabili folosirea unor tehnici anakinetice și
kinetice.
Obiectivele kinetoterapiei sunt:
1. prevenirea şi corectarea deviaţiilor
2. menţinerea forţei musculaturii inafectate
3. prevenirea redorilor articulare
4. tratarea tulburărilor vasculotrofice
5. reeducarea motorie a muşchilor paralizaţi
6. refacerea abilităţii de mișcare a mîinii
În general, programul de recuperare se începe
folosindu-se mişcările pasive. Acestea sunt realizate de
kinetoterapeut, în sensul mobilizării fiziologice. Aceleaşi
mişcări pot fi produse şi prin intermediul unor aparate
specializate în mobilizarea activă, mecanică.
Kinetoterapia activă presupune existenţa unei
contracţii musculare voluntare. Mobilizarea activă poate fi
liberă, completată cu cea pasivă și cu rezistentă, în funcţie
de scopul urmărit şi de restantul funcțional.
Tehnicile kinetice statice pot realiza contracţia
izometrică și relaxarea musculară.
În faza de paralizie se vor executa mişcări pasive în
amplitudinea maximă permisă de articulație. Poziţionarea
pentru mişcările pasive este cu antebraţul în semipronaţie
şi mâna sprijinită pe masă cu marginea cubitală,
deoarece, în principal paralizia de nerv radial înseamnă
deficit de extensie a degetelor şi a mâinii, precum și deficit
de supinație, se vor executa prin aceste mişcări.
Un alt exercitiu pasiv este acela când, asistentul
menţine în extensie pumnul pacientului, iar acesta apucă
mâna asistentului pe care o va strânge intermitent. De
asemenea, asistentul cu aceeaşi mână ca cea paralizată,
va apuca mâna pacientului (ca atunci când se strânge
mâna) și îi va cere pacientului să flecteze deget după
deget peste mâna asistentului. Din aceeaşi poziție se vor
face pronații.
Pacientul va executa și miscări de flexie ale degetelor
şi mâinii în timp ce asistentul va opune rezistentă. O dată
cu intrarea în faza de refacere a inervaţiei, se va lucra cu
fiecare muşchi în parte prin mişcări active astfel :
1. Pentru brahioradial se vor face urmatoarele
exercitii:
- cu antebraţul în semipronaţie, se cere pacientului să
ridice pumnul de pe masă, iar apoi se flectează cotul.
Aceste mişcări sunt la început libere, iar apoi cu rezistenţă
crescută progresiv.
 2. Pentru primul şi al doilea radial (extensorii
mâinii) se vor executa următoarele mişcări :
- cu mâna susţinută de asistent, pacientul execută
latero-deviaţia radială a mâinii. Apoi pacientul se
opune încercării blânde a asistentului de a-i aduce
mâna în laterodeviaţie cubitală.
- din aceeași poziţie, se menţine pumnul în extensie
şi se execută mişcări de deschidere a pumnului.
- din poziţia de extensie maximă a pumnului
susţinută se execută contracții izometrice.
- cu antebraţul în semipronație pe masă şi pumnul
extins se realizează flexia pumnului. Apoi, fără
întrerupere se va încerca executarea extensiei
înapoi.
3. Pentru cubitalul posterior se vor executa
următoarele mișcări :
- cu mâna susţinută de asistent,pacientul execută
laterodeviație cubitală.
- cu degetul mic flectat din interfalangiene,se execută
abducția lui.
 4. Pentru extensorul comun al degetelor se vor
executa următoarele mișcări :
- cu mâna cu palma în jos și sprijinită pe masă şi cu
degetele flectate, pacientul extinde degetele
încercând să desfășoare pe masă palma şi
degetele (asistentul ajută la început această
mișcare).
- cu mâna sanatoasă ținând pumnul în extensie ,se
fac extensii ale degetelor.
- cu mâna cu palma în jos și întinsă, se încearcă
ridicarea în aer a degetelor (hiperextensie).
5. Pentru extensorul lung și scurt al polocelui se
vor face următoarele exerciții:
- cu artculația interfalangiană flectata și cu cea meta-
carpo-falangiană extinsă, se extinde liber falanga
distală, iar apoi contra unei rezistențe
- se execută pense de tip "o" între police și fiecare
deget în parte, asistentul încercând să rupă pensa.
- cu mâna în semipronație şi sprijinită cu partea
cubitală pe masă ,se extinde policele din articulația
carpo-meta-carpio-interfalangiană la început, apoi
 din meta-carpo-falangiană şi în final din
interfalangiana (la început, această mișcare va fi
liberă iar apoi cu rezistență).
6. Pentru aductorul lung al policelui se vor executa
următoarele mișcări :
- asistentul prinde mâna pacientului (police pe police)
şi simte cum se contractă tendonul abductorului.
- cu fața dorsală a mâinii pe masă se execută
abductia policelui,ce va fi la început liberă, iar apoi
cu rezistentă.
- cu palma pe masă se ridică mâna cu toate
articulațiile în extensie (pumn, degete police),
menținându-se paralelă cu masa (nu se permite
flexia în nici o articulație). Acest exrcitiu pune în
acțiune toți extensorii afectați de leziunea nervului
radial.
Pe masură ce se înregistrează progresul în forța
musculară, exercițiile vor devenii mai complexe prin
introducerea rezistenței tot mai intense, ca și a scurtelor
momente de izometrie pe parcursul amplitudii de mișcare.
 Refacerea sensibilității este o problemă secundară
în paralizia de nerv radial, deoarece deficitul de
sensibilitate nu este nici constant, nici sever și în nici un
caz nu afectează funcționalitatea mâinii. Dacă totuși se va
pune această problemă, reeducarea sensibilității se va
realiza prin kinetoterapie.

Prevenirea redorii articulare, care se instalează prin

lipsa de mobilizare normală, zilnică a umărului, cotului și
pumnului se face cu ajutorul unor mişcări pasive, pasivo-
active, autopasive la scripete, ca și cele active în apă
(hidrokinetoterapie) sau în sală.

Refacerea abilității de mișcare a mânii este etapa

finală a oricarei reeducări motorii și senzitive. Ea utilizează
exerciții combinate, complexe (proximo-distale și distalo-
proximală), ca şi cele mai variate procedee ale terapiei
ocupaționale.
Aceasta se execută într-o sală specială,
corespunzător amenajată și sub stricta îndrumare a
cadrelor de specialitate.
 Exerciţiile indicate sunt:
 Din poziţia şezând cu coatele şi antebraţele sprijinite pe
masă, se fac flexii repetate din cot, ajungând cu mâinile
la umeri;
 Din poziţia şezând, palmele rulează un baston de pe
masă, înainte şi înapoi;
 Din ortostatism se redirijează prinderea și baterea unei
mingii pe podea;
 Din poziţia şezând cu braţele în retroducţie, se ridică
repetat greutăţi cu mâna sau cu ajutorul scripetelor;
 Mişcări de box, de împingere, de aruncare cu braţul
orizontal sau vertical;
 Mişcări de înşurubare, folosind pentru aceasta burghiul
sau şurubelniţa.

Recuperarea sindromului senzitiv

Deficitul de sensibilitate este minor, neafectând
funcționarea mâinii.
 Recuperarea sindromului vasculo-trofic
Nervul radial conține puține fibre vegetative.
Când este descris, recuperarea acestui sindrom se
realizează prin:
- Poziționare antideclivă antebraț –mână;
- Masaj: neteziri, presiuni dinamice, se evită plica
cotului, axial, zone osoase, cicatrici postoperatorii;
- Mișcări pasive, mișcări active;
- Bandaje/orteze, manusi elastic.
Refacerea nervului paralizat se face în funcție de
capacitatea de prehensiune:
- 25% nervul este paralizat;
- 50% sunt afectați mușchii inervati de nervul
radial, mai puțin primul și al doilea radial;
 Bibliog
rafie
1.https://www.academia.edu/8539600/
KINETOTERAPIA_IN_AFECTIUNILE_NEUROLOGICE
2. https://www.cdt-babes.ro/articole/neuropatia-periferica.
3. https://www.humanitas.net/ro/diseases/leziuni-nervoase-
peri
4. https://www.romedic.ro/tipuri-de-leziuni-nervoase