BIOFEEDBACK

CAPITOLUL 10

BIOFEEDBACK

OBIECTIVE

La finalul acestui capitol, studentul/as.terapeut/masterandul ar

trebui să fie capabil să:
 Definească biofeedback-ul şi să identifice utilizările sale
într-un cadru clinic.
 Deosebească diferitele tipuri de instrumente ale biofeedack-
ului.
 Explice d.p.d.v fiziologic în ce fel activitatea electrică
generată de contracţia muşchiului poate fi măsurată folosind
un electromiograf (EMG).
 Puncteze cum activitatea electrică culeasă de electrozi este
amplificată, procesată şi transformată în informaţii
importante de către unitatea de biofeedback.
 Diferenţieze biofeedback-ul auditiv de cel vizual.
 contureze schema echipamentului şi a aplicaţiilor clinice
pentru biofeedback.

Biofeedback-ul electromiografic reprezintă o modalitate care pare

că dobândeşte o popularitate crescută în cadrul clinic. Este o
procedură terapeutică ce foloseşte instrumente electronice sau
electromecanice pentru a măsura cu exactitate, a procesa şi a oferi
feed-back pentru a susţine informaţiile primite de semnalele
auditive sau vizuale.26 În practică medicală este folosit cu scopul de
a ajuta pacientul să-şi dezvolte un control voluntar mai bun în ceea
ce priveşte relaxarea neuromusculară, dar şi reeducarea musculară
ce survine după o leziuni.

ELECTROMIOGRAFIA ŞI BIOFEEDBACK-UL

Electromiografia (EMG) este o tehnică clinică ce presupune

consemnarea activităţii electrice generată într-un muşchi în scopuri
diagnostice. Aceasta implica un studiu electrodiagnostic complex
făcut într-un laborator EMG, care foloseşte fie electrozi de
suprafaţă, fie electrozi sub formă de ace pentru a măsură nu numai
activitatea electrică musculară, dar şi diverse aspecte ale conducerii
nervoase. O electromiogramăeste o reprezentare grafică a acelor
curenţi electrici asociaţi cu acţiunea muşchilor. Electromiografia
este folosită de fizioterapeuţi în diagnosticarea multor tulburări
neuromusculare. În mod sigur, electromiografia nu poate fi
considerată o modalitate terapeutică.
1
 BIOFEEDBACK

Micile unităţi portabile de biofeedback despre care se va discuta în

acest capitol măsoară, de asemenea, activitatea electrică musculară
şi sunt, de fapt, mici electromiografe. Discuţia din acest capitol va
fi limitată la informaţiile despre electromiografie necesare unui
terapeut pentru a înţelege şi a încorpora într-un mod eficient
tehnicile biofeedback-ului în practică medicală.

ROLUL BIOFEEDBACK-ULUI

Termenul de “biofeedback” ar trebui să fie familiar, întrucât toţi

terapeuţii îndeplinesc rolul de instrumente ale biofeedback-ului
atunci când aplica un exerciţiu terapeutic sau când explica un tipar
al mişcărilor. Folosind feedback-ul, pacienţii primesc ajutorul
necesar stăpânirii funcţiilor unui muşchi care s-au pierdut sau au
fost uitate în urma unei leziuni.12 Feedback-ul include informaţii
corelate cu senzaţiile asociate direct cu mişcarea, dar şi informaţii
corelate cu rezultatul unei acţiuni relaţionate unui scop său
obiectiv. Feedback-ul se referă la informaţia intrinsecă inerenta
mişcării, incluzând semnale kinestezice, vizuale, cutanate,
vestibulare şi auditive, denumite în sens colectiv ca feedback
producător de reacţii. Totuşi, se referă şi la informaţia extrinsecă,
sau la cunoaşterea unui rezultat prezentat verbal, mecanic sau
electronic pentru a indica consecinţa performării unei mişcări.
Aşadar, feedback-ul se desfăşoară fără întrerupere, într-un sens
temporal, având loc înainte, în timpul şi după orice sarcină motorie.
Feedback-ul provenit din instrumentele de măsurat care furnizează
continuu informaţii despre o funcţie biologică este numit
biofeedback.22
Probabil cel mai important avantaj al biofeedback-ului este
că îi furnizează pacientului şansă de a face mici schimbări în
performanţa sa, care vor fi luate la cunoştinţă şi răsplătite, pentru că
mai apoi să obţină îmbunătăţiri majore în ceea ce priveşte
performanta sa. Scopul este ca pacientul să fie antrenat pentru a
putea percepe aceste schimbări fără a fi utilizate instrumentele de
măsurare şi astfel acesta să continue independent. Mai mult,
pacientul învăţa de timpuriu în procesul reabilitării, să facă anumite
lucruri pentru sine şi să nu depindă doar de ajutorul terapeutului.
Acest lucru îl va ajuta să îşi întărească încrederea de sine şi să îşi
dezvolte sentimente de eficacitate proprie. Tratamentele care
folosesc tehnica biofeedback-ului sunt folositoare, mai ales în ceea
ce priveşte pacientul care are probleme în a conştientiza micile
răspunsuri corecte iniţiale, sau care are o precepţie imperfectă a
ceea ce face. În mod promiţător, pacientul în curs de reabilitare va
fi motivat şi încurajat de percepţia unor semne timpurii de progres,
astfel eliminând sentimentele de neputinţa şi reducând până la un
punct stresul provocat de apariţia rănii.22

2
 BIOFEEDBACK

Pentru a procesa informaţia feedback-ului, pacientul se foloseşte

de o serie complicată de conexiuni interrelaţionate ale feedback-
ului care implică numeroase componente anatomice şi
neuropsihologice complexe.35 O discuţie de aprofundare a acestor
componente depăşeşte scopul acestui text. Aşadar, atenţia noastră
va fi orientată către modalitatea prin care biofeedback-ul poate fi
cel mai bine încorporat într-un program terapeutic.

INSTRUMENTAŢIA BIOFEEDBACK-ULUI

Instrumentele biofeedback-ului sunt concepute pentru a monitoriza

Instrumentele unele evenimente fiziologice, pentru a cuantifica într-un mod
biofeedback-ului măsoară:
obiectiv aceste monitorizări şi apoi pentru a interpreta măsurătorile
•temperatura periferica a
ca informaţie valoroasă.27 Există diverse tipuri de modalităţi de
pielii
biofeedback valabile pentru uzul în reabilitare. Aceste unităţi
•fototransmisia prin deget
•activitatea conductoare a
biofeedback nu pot să măsoare direct un eveniment fiziologic.
pielii
Astfel, citirea biofeedback-ului ar trebui să fie luată ca o indicaţie
•activitatea convenientă a procesului fiziologic, dar nu ar trebui confundată cu
electromiografica procesul fiziologic în sine.27
Printre cele mai comune instrumente folosite se afla se cele
care înregistrează temperatura periferică a pielii, indicând limita
vasoconstricţiei şi a vasodilatării; unităţile fototransmisiei prin
deget (fotopletismograf), care de asemenea măsoară vasoconstricţia
şi vasodilataţia; unităţile care înregistrează activitatea conducţiei
pielii, indicând activitatea glandei sudoripare; şi unităţile care
măsoară activitatea electromiografică, indicând valoarea activității
electrice în timpul contracţiei musculare.
Sunt disponibile şi alte tipuri de unităţi biofeedback,
incluzând electroencefalograful(EEG), transductorul de presiune şi
electrogoniometrul.

Temperatura periferică a pielii

Temperatura periferică a pielii este o măsurătoare indirectă a

diametrului vaselor de sânge periferice. În timp ce vasele se dilată,
mai mult sânge cald este dus într-o anumită zonă, astfel mărind
temperatura din acel loc. Acest efect este cel mai bine văzut la
degetele de la mâini şi picioare, unde ţesutul înconjurător se
încălzeşte şi se răceşte repede. Diferenţele de temperatura a pielii
par a fi corelate cu stările afective, o descreştere apărând ca răspuns
la stress sau teamă. Schimbările de temperatură sunt, în general,
măsurată în grade Fahrenheit.27

3
 BIOFEEDBACK
STUDIU DE CAZ
7-1
BIOFEEDBACK
Context: O tânără de 14 ani şi-a subluxat
rotula stânga la antrenamentul de fotbal.
Acuză durere imediată şi o efuziune
localizată care a fost tratată cu ajutorul unui
imobilizator, pungi cu gheaţă intermitente şi
odihnă timp de 7 zile. La prezentarea pentru
iniţierea reabilitării cvadricepsului, pacientul
a declarat lipsa durerii, inflamaţie minoră, dar
rigiditate reziduală şi senzaţie de slăbiciune
la nivelul articulației genunchiului.
Examinarea fizică nu a relevat nimic
neobişnuit cu excepţia (ROM - range of
movement) limitării mobilității între 10 și
110 grade şi neputinţa pacientului de a
susţine cu succes o contracţie izometrică a
musculaturii cvadricepse.
Impresie/Diagnostic:Inhibarea
cvadricepsului în urma accidentului şi a
imobilizării.
Tratament: În plus faţă de iniţierea în
exerciţiile terapeutice – statice (întinderi) şi
active (exerciţii de mobilizare (ROM) pentru
articulaţia genunchiului, asistate) – în acest studiu de caz?
biofeedback-ul a fost iniţiat pentru
mecanismul cvadricepsului. Folosind
muşchiul medial drept muşchi ţintă, pielea a
fost curăţată şi electrozii au fost aliniaţi cu
fibrele musculare. A fost ales un prag de
detectare de un microvolt, puţin peste
abilitatea pacientului de a maximiza
feedback-ul auditiv şi vizual. Pacientul a fost
încurajat să facă exerciţii izometrice pentru
cvadriceps, având o durată de 6-10 secunde,
încercând să depăşească feedback-ul pentru
nivelul pragului ales. Pragul a fost mărit, iar
procesul repetat.
Răspuns: Pe parcursul sesiunii iniţiale de
reabilitare, pacientul a progresat prin diferite
niveluri de prag şi a redobândit abilitatea de a
iniţia şi de a susţine o contracţie izometrică a
muşchiului cvadriceps comparabilă cu
extremitatea să neimplicata. Pacienta a fost
rapid transferată la exerciţii dinamice limitate
şi la o secvenţă de exerciţii funcţionale în
lanţ, cu accent asupra stabilităţii terminale a
genunchiului.Aceasta s-a reîntors la
antrenamentul sportiv după câteva săptămâni.
Întrebări:
•Ce ţesuturi au fost lezate/ afectate?
•Ce simptome au fost prezente?
• Pentru care fază a procesului de vindecare
s-a prezentat pacientul?
• Care sunt efectele biofizice ale agentului
terapeutic (directe/ indirecte/profunde/
afinitate tisulară)?
•Care sunt indicaţiile/contraindicaţiile
agentului terapeutic?
•Care sunt parametrii agentului terapeutic,
modul de aplicare/ dozare/ durată/ frecvenţă
•Ce alte modalităţi terapeutice ar putea fi
utilizate pentru a trata aceasta leziune sau
patologie? De ce? Cum?
Profesionistul de reabilitare utilizează
modalităţi terapeutice în crearea unui mediu
optim pentru vindecarea ţesutului,
minimalizând în acelaşi timp simptomele
asociate cu trauma sau patologia.
4

Biofeedback-ul
electromiografic: O
procedură terapeutică ce
foloseşte instrumente
electronice şi
electromecanice pentru a
măsura cu acurateţe, a
procesa şi a oferi informaţii
susţinătoare în cadrul
feedback-ului cu ajutorul
semnalelor vizuale sau
auditive.
BIOFEEDBACK
Fototransmisia prin deget
Gradul vasoconstricţiei periferice poate fi măsurat indirect folosind
un fotopletismograf. Acest instrument monitorizează cantitatea de
lumină care poate trece printr-un deget, se reflectă printr-un os şi se
întoarce prin ţesutul moale către un senzor de lumină. În timp ce
volumul sângelui dintr-o anumită porţiune creşte, cantitatea de
lumină detectată de senzor scade, astfel oferind câteva indicaţii
asupra volumului de sânge. Doar schimbările volumului sanguin
pot fi detectate întrucât nu exista unităţi de măsură standardizate.
Aceste instrumente sunt folosite de cele mai multe ori pentru a
monitoriza pulsul.17
Activitatea conducţiei pielii
Activitatea glandei sudoripare poate fi indirect măsurată
determinând activitatea electrodemală, cunoscută şi sub denumirea
de “reacţia galvanică a pielii”. Sudoarea conţine sare, fapt ce duce
la creşterea conducţiei electrice. Astfel, pielea transpirată este mai
conductibilă decât pielea uscată. Acest instrument aplica un voltaj
electric de intensitate mică, de cele mai multe ori pe suprafaţa
palmară a mâinii, sau pe suprafaţa palmară a degetelor unde se afla
numeroase glande sudoripare, apoi se măsoară impedanţa
curentului electric în unităţi micro-ohm. Măsurarea conducţiei
pielii este o tehnică folositoare în evaluarea obiectivă a stimulării
psihofiziologice şi este utilizată în testele de detectare de
minciuni.27
BIOFEEDBACK-UL ELECTROMIOGRAFIC
Biofeedback-ul electromiografic este în mod sigur cea mai folosită
modalitate din gama biofeedback-ului într-un cadru clinic.
Contracţia musculară rezultă din mai multă sau mai puţină
contracţie sincronă a fibrelor musculare individuale care formează
muşchiul. Fibrele musculare individuale sunt inervate de nervi care,
împreună, cuprind o unitate motorie. Axonul acestei unităţi motorii
conduce o acţiune potenţială către joncțiunea neuromusculară unde
o substanţă neurotransmitatoare (acetilcolina) este eliberată. Când
acest neurotransmiţător se leagă la receptorii de la nivelul
sarcolemei, depolarizarea fibrei musculare are loc, mişcându-se în
ambele direcţii de-a lungul fibrei musculare, creând mişcarea
ionilor şi astfel un gradient electrochimic în jurul fibrei muşchiului.
Schimbările în diferențele de potențial sau tensiune asociate cu
depolarizarea pot fi detectate de un electrod plasat în apropiere.
(Fig. 7-1).
5
 BIOFEEDBACK

Recrutarea unităţilor motorii

Valoarea tensiunii dezvoltată într-un muşchi este determinată de

numărul de unităţi motorii active. Cu cât sunt mai multe unităţi
motorii recrutate, iar frecvența descărcărilor creşte, cu atât
tensiunea musculară creşte.
Tiparul recrutării unităţilor motorii variază în funcţie de
proprietăţile inerente ale anumitor neuroni motorii, de forţa
necesară în timpul activităţii şi de viteza contracţiei.Unităţile
motorii mai mici sunt recrutate primele şi au o abilitate limitată de
a genera tensiune. Unităţile motorii mari generează tensiune mai
mare, întrucât sunt implicate mai multe fibre musculare.

 Figura 7-1Fibra nervoasă conduce un impuls către

jonțiunea neuromusculară, unde acetilcolina se leagă la receptorii
sarcolemei, inducând depolarizarea fibrei musculare care creează
mişcarea ionilor şi astfel, un gradient electrochimic în jurul fibrei
musculare.

Unităţile motorii sunt recrutate pe baza forţei necesare într-o

activitate şi nu pe baza tipului de contracţie efectuate.Aşadar rata
de conducere și recrutarea unităţilor motorii depinde de forţă
externă cerută.Viteza contracţiei influenţează, de asemenea,
recrutarea unităţilor motorii. Contracţiile rapide tind săsensibilizeze
unităţi motorii mari şi să deprime unităţi motorii mici.

6

Biofeedback-ulmăsoară
activitatea electrică a
muşchilor, nu contracţia
muşchilor.
Sugestie terapeutică
unităţile biofeedback nu
măsoară direct contracţia
musculară. În schimb, ele
măsoară doar activitatea
electrică asociată cu
contracţia muşchilor. Astfel,
pacientul ar trebui să
înţeleagă că activitatea
electrică implică unele
informaţii despre calitatea
contracţiilor musculare, dar
nu măsoară puterea
contracţiei musculare
specifice.
Multe unităţi biofeedback
utilizează electrozi de
suprafaţă.
Zgomot Activitatea
electrică străină care poate fi
produsă de orice altă sursă
exceptând muşchiul care se
contractă.
BIOFEEDBACK
Măsurarea activităţii electrice
În ciuda faptului că biofeedback-ul este folosit în determinarea
activităţii musculare, el nu este utilizat în măsurarea directă a
contracţiilor musculare. Mişcarea ionilor de-a lungul membranei
crează depolarizarea membranei musculare, rezultând o schimbare
a polarităţii, urmată de o repolarizare. Diferitele stadii ale activităţii
membranei generează un semnal electric trifazat.4 Activitatea
electrică musculară este măsurată în volţi, sau mai precis în
microvolţi (1V=1,000,000µV).
Măsurarea activităţii electrice este făcută în unităţi cuantice
standard. Monitorizarea este folositoare în a detecta schimbările
activităţii electrice, deşi schimbările nu pot fi cuantificate.
Avantajul măsurătorii este că foloseşte o scală obiectivă; aşadar pot
fi făcute comparaţii între diferite persoane, situaţii şi instrumente.
Măsurarea permite procedurilorsă fie replicate.
Din nefericire, în ceea ce priveşte unităţile biofeedback-ului
nu există o scală standard de măsurare acceptată universal. Fiecare
ramură a unităţilor biofeedback-ului serveşte drept proprie referinţă
standard.Diversele tipuri de echipament biofeedback pot oferi
diferite citiri ale aceloraşi grade de contracţii musculare. În
consecinţă, citirea biofeedback-ului poate fi comparată doar atunci
când acelaşi echipament este folosit pentru toate citirile.27
Unitatea biofeedback primeşte cantităţi mici de energie
electrică generată în timpul contracţiei musculare, printr-un
electrod. Mai apoi, separă sau filtrează această energie de altă
activitate electrică străină ce are loc la nivelul pielii şi amplifică
energia electrică. Activitatea mărita este transformată în informaţii
ce au sens pentru utilizator. Figura 7-2 este o diagramă a diverselor
componente ale unităţii biofeedback.
Separarea şi amplificarea activităţii electromiografice
Odată ce activitatea electrică este detectată de către electrozi,
activitatea electrică străină, sau “zgomotul”, trebuie eliminată
înainte ca activitatea electrică să fie amplificată şi, în acelaşi timp,
obiectivată. Acest lucru este dus la îndeplinire folosind doi
electrozi activi şi un electrodde referinţă într-un aranjament
bipolar pentru a crea trei căi diferite de la piele la unitatea
biofeedback (Fig 7-3). Electrozii activi trebuie situaţi în apropiere
unul de celălalt, în timp ce electrodul de referinţă poate fi pus
oriunde pe corp. De obicei în ceea ce priveşte biofeedback-ul,
electrodul de referinţă este aşezat între cei doi electrozi activi.
Electrozii activi captează activitatea electrică de la unităţile
motorii de sub electrozi. Magnitudinea voltajului mic detectată de
fiecare dintre cei doi electrozi activi va fi diferită la fiecare
electrod, dând naştere la două semnale separate.
7
 BIOFEEDBACK

 Figura 7-2: Diagramă tipică a unităţii biofeedback-ului

Cele două semnale sunt trimise către unamplificator diferenţial

care substrage semnalul unui electrod activ din cel de-al doilea.
Acest lucru are ca efect ştergerea sau respingerea componentelor
comune celor două semnale şi care vin de la cei doi electrozi activi,
astfel amplificând diferenţa dintre semnale. Amplificatorul
diferenţial foloseşte electrodul de referinţă pentru a compara
semnalele venite de la electrozii activi (v. Fig. 7-3).
Va exista mereu un nivel de activitate electrică străină Electrod de referinţă Numit
creată de linii de curent, motoare, lumini, aparate electrice şi altele, şi electrod de pământ, este
care va fi captat de către corpul uman şi, eventual, detectat de utilizat ca punct de referinţă
electrozii de suprafaţa de la nivelul pielii. Presupunând că acest în compararea activităţii
“zgomot” străin este depistat în mod egal de către ambii electrozi electrice înregistrată de
activi, amplificatorul diferenţial va substrage zgomotul detectat de electrozii activi.
unul dintre electrozii activi din zgomotul detectat de cel de-al
doilea, lăsând doar diferenţa adevărată între electrozii activi.
Abilitatea amplificatorului diferenţial de a elimina zgomotul comun
celor doi electrozi este denumită “raportul de respingere mod
comun” (CMRR).
Zgomotul extern poate fi redus şi mai mult folosind filtre
care fac amplificatorul mai sensibil la unele frecvențe de sosire şi
mai puţin sensibil la altele. Aşadar, amplificatorul va capta semnale
doar la acele frecvențe produse de o activitate electrică în muşchi
pe un interval de frecvenţă specifică, numit şi bandă de frecvenţă.
În general, cu cât este mai lată banda, cu atât este mai bună citirea
zgomotelor.
Trebuie să se ţină cont de faptul că terapeutul este interesat
în măsurarea activităţii electrice în interiorul muşchiului. Un
zgomot extern excesiv care nu este eliminat de către instrumentele
biofeedback-ului va acoperi activitatea electrică adevărată şi va
scade în mod semnificativ seriozitatea informaţiilor generate de
către instrument.
8
 BIOFEEDBACK

Transformarea activităţii electromiografice în informaţii

semnificative

Activitatea electrică brută După amplificare şi filtrare, semnalul indică adevărata activitate
poate fi: electrică în muşchii monitorizaţi.Acest lucru poartă denumirea de
•Corectată activitate “brută”.Activitatea brutăesteo tensiune alternativă prin
•Finisată care se înţelege că direcţia sau polaritatea se schimbă continuu
•Integrată
(Fig. 7-4A). Amplitudinea oscilaţiilor creşte la maximum, apoi
scade.

 Figura 7-3 Amplificatorul diferenţial monitorizează două

semnale distincte provenite de la electrozii activi, apoi amplifică
diferenţa, eliminând zgomotul străin.

Biofeedback-ul măsoară totalitatea creşterilor şi descreşterilor

activităţii electrice. Pentru a obţine această măsurătoare, abaterea
către polul negativ trebuie întoarsă către polul pozitiv; în caz
contrar, suma totală a abaterilor celor două le poate anula una pe
cealaltă (Fig. 7-4B). Acest proces, numit corectare, crează un
curent direct pulsatil.

Procesarea semnalului electromiografic

Semnalul corectat poate fi netezit şi integrat.Finisarea semnalului

se referă la eliminarea punctelor minime şi maxime, sau
eliminarea fluctuaţiilor de frecvenţă înaltă, produse cu o
schimbare a semnalului electric (Fig. 7-4C). Odată ce semnalul a
fost finisat, el poate fi integrat prin măsurarea zonei de sub curbă
pentru o anumită durata de timp. Integrarea formează baza
cuantificării activităţii EMG (Fig 7-4D).

9
 BIOFEEDBACK

 Figura 7-4 Procesarea semnalului EMG implică preluarea

(A) EMG-ului brut apoi (B) corectarea, (C) finisarea şi (D)
integrarea astfel încât informaţia să poată fi prezentată într-un
format important.

10

Indicațiile biofeedback-ului
-reeducare musculară
- recâștigarea controlului
neuromuscular,
- creșterea puterii izometrice
și izotonice a mușchiului,
- relaxarea spasmului
muscular
-reducerea pazei musculare,
- reducerea durerii,
- relaxare psihologică.
Contraindicațiile
biofeedback-ului
Orice condiție musculo-
scheletală în care o contracție
musculară ar exacerba această
condiție.
BIOFEEDBACK
BIOFEEDBACK – ECHIPAMENT ȘI TEHNICA DE
TRATAMENT
Este imperios necesar ca terapeutul să aibă o oarecare înțelegere a
modului biofeedback-ului, a monitorizării și înregistrării
activității electrice produse de mușchi, înainte de a instala și a
folosi unitatea biofeedback-ului în tratamentul pacientului. În
protocolul tratamentului este specificat necesitatea pregatirii pielii
pentru aplicarea electrozilor, selecția modului de feedback sau
modurile de producție și selecția setărilor senzitive, toate acestea
fiind discutate anterior. Odată ce acestea sunt complete, terapeutul
trebuie să aleagă pacientului o poziție confortabilă (ortostatism,
decubit), în funcție de obiectivele tratamentului. În general,
terapeutul ar trebui să înceapă cu sarcini ușoare și să crească
progresiv dificultatea. Învățarea pacientului cum se folosește
corespunzator aparatul de biofeedback și explicarea pe scurt a
ceea ce măsoară acesta este necesar pentru reușita tratamentului.
În cele mai multe cazuri, este recomandat ca terapeutul să-și
atașeze electrozii pe el și să facă o demonstrație pacientului, exact
în ceea ce constă durata și tratamentul.20
Electrozii
Electrozii de suprafață ce se atașează la nivelul pielii se utilizează
cel mai des în biofeedback. Se mai pot utiliza electrozi cu sârmă
în interior , aceștia permițând măsurarea cu precizie a activității
electrice. Totuși, acești electrozi trebuie aplicați prin puncționare,
astfel devenind impracticabili în clinică.
Sunt diferite tipuri de electrozi de suprafață disponibili pentru
utilizarea feeedback-ului.Electrozii sunt confecționați din oțel
inoxidabil sau alamă placată cu nichelîncastrată într-un suport de
plastic.Acești electrozi sunt mai puțin costisitori și sunt eficienți
în aplicarea biofeedback-ului EMG.Electrozi mai scumpi cum
sunt cei din aur sau clorură de argint, sunt de asemenea folosiți.34
Dimensiunea electrozilor poate varia de la un diametru de
4 mm pentru înregistrarea activității unor grupe mici de mușchi
până la 12,5 mm pentru înregistrarea activității unor grupe mari
de mușchi. Creșterea dimensiunii unui electrod nu determină
creșterea în amplitudine a semnalului.20
Indiferent dacă sunt electrozi de unică folosință sau nu,
este necesar să se stabilească o conexiune extrem de conductoare
cu pielea prin utilizarea unui gel special, pastă sau cremă cu
conținut crescut de sare. Electrozii de unică folosință vin cu o
11
 BIOFEEDBACK

cantitate corespunzatoare de gel, și un inel de adeziv deja aplicat,

astfel că electrodul este ușor conectat la nivelul pielii. Electrozii
reutilizabili trebuie sa aibă aplicat un inel adeziv pe ambele părți.
Înainte de aplicarea la nivelul pielii, suficient gel conductor trebuie
aplicat astfel încât să fie plan cu suprafața inelului adeziv.
Pregătirea pielii

Înainte de atașarea electrozilor pe suprafața pielii, aceasta trebuie

pregătită în mod corespunzător, prin eliminarea grăsimii și pielii
moarte, împreună cu părul excesiv, pentru a reduce impedanța
pielii.Este recomandat spălarea cu un tampon imbibat cu alcool.34
Pielea nu trebuie curățată până se irită, pentru că poate interfera cu
biofeedback-ul de inregistrare.
Unii electrozi sunt permanent conectați la cabluri iar alții
pot fi fixați pe sîrmă. Unele unități de biofeedback includ un set de
trei electrozi preplasați pe o bandă Velcro care pot fi atașați la piele
cu ușurință.

Electrod activUn
electrod atașat direct la
piele peste un mușchi,
care culege activitatea
electrică produsă de
contracția musculară

 Figura7-5Unitatea de biofeedback este conectată printr-o

serie de electrozi la piele, peste mușchiul contractat.

12
 BIOFEEDBACK

Plasarea electrozilor

Electrozii trebuiesc plasați aproape de grupele musculare care

trebuiesc monitorizate pentru a minimaliza înregistrările activității
mușchilor din jur. Aceștia trebuie fixațipe partea corpului în
poziția în care trebuie monitorizată, astfel încât, mișcarea pielii să
nu modifice poziționarea electrozilor peste o anumită grupă
musculară (Fig.7-5).34
Electrozii trebuie să fie paraleli cu fibrele musculare
pentru a asigura un eșantion bun alactivității musculare
monitorizate și pentru a reduceactivitatea electrică din
exterior.Spațiul dintre electrozi, de asemenea, trebuie analizat cu
strictețe. În general, electrozii detectează semnale de la o distanță
egală cu spațiile dintre electrozi. Dacă distanța dintre electrozi
crește, semnalul nu va include doar activitatea electrică a grupului
de mușchi de sub electrozi, ci și pe cea a mușchilordin apropiere.4

Afișarea informațiilor

În acest punct este necesar a prelua semnalul rectificat ,finisat și

integrat și afișarea informației într-o formă care un înțeles.
Unitatea biofeedback-ului oferă în general, semnale vizuale
sauauditive în raport cu cantitatea de activitate electrică. Unele
unități pot oferi atât informații vizuale cât și auditive, în funcție
de modul selectat.
Feedback-ul vizual

Activitatea brutăestede obicei afișată vizual pe osciloscop.

Pe cele mai multe unități de biofeedback, activitatea electrică
Informația biofeedback-ului
integrată este prezentată vizual, fie ca o linie ce trece peste
poate fi vizuală sau auditivă
sau ambele .
monitor, fie ca o lumină sau o serie de lumini, sau un grafic care
își schimbă dimensiunile ca răspuns la semnalul integrat primit.
Unele din unitățile mai noi au încorporate jocuri video ca parte a
sistemului de feedback vizual. Dacă o unitate biofeedback
utilizează un tip de contor , poate fi calibrată în unități obiective
precum microvolți sau pur și simplu poate oferi o scară relativă
de măsurare.34
Contoarele pot fi digitale sau analogice. Cele analogice au
o scală continuă și un ac ce indică activitatea electrică într-un
anumit interval. Contoarele digitale afișează doar un număr.Ele
sunt foarte simplu și ușor de citit. Totuși, dezavantajul unui contor
digital este dat de dificultatea de a observa în ce interval se află
semnalul.

13
 BIOFEEDBACK
STUDIU DE CAZ
7-1
BIOFEEDBACK
Context: Bărbat de 19 ani a suferit o leziune
prin răsucire a genunchiului drept în timpul
unei partide de fotbal. Au apărut dureri
imediate, efuziune, sensibilitate și spasme ale
mușchilor tendonului popliteu care au
împiedicat extinderea completă a articulației
genunchiului. Tratamentul inițial a fost
aplicarea unui dispozitiv de imobilizare,
comprese intermitente cu gheață, elevație,
repaus timp de 24 de ore. Recomandarea
pentru reabilitare a fost imediată, și pacientul
s-a prezentat la clinică cu durere reziduală și
tumefiere minimă, dar cu contracție
musculară și a tendonului popliteu reziduală
care împiedică extinderea completă pasivă
sau activă a genunchiului.
Impresie/Diagnostic : Contracții și spasme
ale mușchilor tendonului popliteu secundare
traumatismului.
Tratament: Exerciții terapeutice , PNF
contracții-relaxare au fost inițiate pentru
musculatura articulației genunchiului, în
special cea a tendoanelor; biofeedback-ul a
fost de asemenea inițiat pentru mușchii
tendonului popliteu. Utilizarea mușchilor
semimembranos/semitendinos ca obiective,
pielea a fost curățată și electrozii au fost
plasați în aliniere cu fibrele musculare.Un
prag de un microvolt de detecție la nivelul
activității spasmului muscular a fost ales cu
feedback-ul continuu auditiv. Pacientul a fost
încurajat să contracte izometric mușchii
tendonului popliteu , apoi să relaxeze
mușchii și să reducă feedback-ul auditiv.
Când liniștea auditorie a fost atinsă pentru
nivelul ales de un microvolt, pragul a fost
redus și procesul repetat. Pacientul a fost
apoi încurajat să extindă activ și pasiv
genunchiul.
Rezultat: În cursul sesiunii inițiale de
reabilitare, pacientul a fost capabil de a
reduce nivelul pragului de contracție și să
relaxeze mușchii tendonului popliteu pentru a
realiza extensia activă și pasivă a
genunchiului, comparabilă cu extremitatea
neimplicată. Pacientul a fost rapid transferată
la exerciţii dinamice limitate şi la o secvenţă
de exerciţii funcţionale în lanţ, cu accent
asupra stabilităţii terminale a genunchiului.
Acesta s-a reîntors la antrenamentul sportiv
după câteva săptămâni
Întrebări
•Ce ţesuturi au fost lezate/ afectate?
•Ce simptome au fost prezente?
• Pentru care fază a procesului de vindecare
s-a prezentat pacientul?
• Care sunt efectele biofizice ale agentului
terapeutic (directe/ indirecte/profunde/
afinitate tisulară)?
•Care sunt indicaţiile/contraindicaţiile
agentului terapeutic?
•Care sunt parametrii agentului terapeutic,
modul de aplicare/ dozare/ durată/ frecvenţă
în acest studiu de caz?
•Ce alte modalităţi terapeutice ar putea fi
utilizate pentru a trata aceasta leziune sau
patologie? De ce? Cum?
Întrebări suplimentare
•Cum ar influența biofeedback-ul cursul
reabilitării pacientului ?
•Care ar fi scopul sesiunii de tratament?
•Pentru cât timp ați continua utilizarea
biofeedback-ului în cazul acestui pacient?
•Descrieți cum ați integra tehnicile PNF cu
biofeedback-ul.
Profesionistul de reabilitare utilizează
modalităţi terapeutice în crearea unui mediu
optim 14
pentru vindecarea ţesutului,
minimalizând în acelaşi timp simptomele
asociate cu trauma sau patologia.
 BIOFEEDBACK
Semnal amplificatDetermină
sensibilitatea semnalului.
Dacă se alege o amplificare
mare, unitatea de biofeedback
va avea o sensibilitate mai
mare pentru semnalul
activității musculare.
Audiofeedback-ul
La unele unități de biofeedback activitatea brută poate fi ascultată
și este un tip de feedback acustic. Majoritatea unităților de
biofeedback au feedback audio ceproduceun sunet, zumzet, beep
sau click. O creștere a tonului sau a frecvenței click-ului indică o
creștere a nivelului activității electrice. Acest lucru ar putea fi util
persoanelor care au nevoie de a consolida contracțiilor musculare.
Invers,o scădere a intensității sau frecvenței indică scăderea
activității electrice și este utilă învățarea pacienților de a se relaxa.
Stabilirea sensibilității
Semnalul senzitiv sau semnalul amplificat poate fi stabilit de
terapeut pe multe unități de biofeedback. Dacă este aleasăo
amplificare mare, unitatea de biofeedback va avea o sensibilitate
mare pentru semnalul activității musculare. Sensibilitatea poate fi
setată la 1 , 10, 100 microvolți. Setarea la 1 microvolt este
suficient de sensibilă pentru a detecta cele mai mici valori ale
activității electrice și astfel are semnalul amplificat cel mai
ridicat. Niveluri de sensibilitate ridicată trebuie utilizate în timpul
pregătirii relaxării.În comparație, nivelurile de sensibilitate mică
sunt mai utile în reeducarea mușchilor, în timpul cărora pacientul
poate produce câteva sute de microvolți de activitate EMG. În
general ajustarea sensibilității ar trebui setată la cel mai scăzut
nivel care nu pune feedback-ul în repaus.
APLICAȚII CLINICE ALE BIOFEEDBACK-ULUI
Există o serie de condiții clinice pentru care feedback-ul are o
utilitate ca modalitate terapeutică. Principalele aplicații pentru
utilizarea biofeedback-ului includ reeducarea musculară care
implică recâștigarea controlului neuromuscular și creștera
rezistenței musculare , relaxarea spasmelor musculare și
reducerea durerii.
15
 BIOFEEDBACK

Reeducarea musculară

Feedback-ul are ca scop reeducarea musculară,acesta restabilind

controlul neuromuscular sau promovarea capacității unui mușchi
sau unui grup de mușchi de a se contracta. Poate fi de asemenea
utilizat pentru a recâștiga acțiunea normală a unui mușchi agonist / Sugestie terapeutică
antagonist și pentru redobândirea controlului postural.
Biofeedback-ul este utilizat pentru a indica activitatea electrică Terapeutul trebuie să
stabilească semnalul
asociată cu contracția musculară.16 amplificat pe unitatea de
Când biofeedback-ul este utilizat pentru a evalua o biofeedback la un nivel de
contracție musculară, stabilirea sensibilității trebuie aleasă prin sensibilitate ridicat
punerea pacientului să realizeze o contracție izometrică maximă a oricând scopul este de
mușchiului țintă. Apoi amplificarea trebuie ajustată astfel încât relaxarea , în timp ce un
nivel de sensibilitate
pacientul să fie capabil să realizeze maximul la aproximativ 2/3 din scăzut ar trebui utilizat în
contracția musculară. Dacă pacientul nu poate produce o contracție reeducarea musculară.
musculară, terapeutul trebuie să încerce să faciliteze o
contracțieprin atingerea/baterea/frecarea mușchiului țintă. De ajutor
poate fi și punerea pacientului să se uite la mușchi în timp ce
incearcă să îl contracte.Poate fi necesar să se mute electrozii activi
la nivelul membrului controlateral, punând pacientul să exerseze
contracția musculară care se dorește a se obține la membrul opus.
Pacientul trebuie să contracte maxim, izometric grupele Sugestie terapeutică
musculare țintă timp de 6 până la 10 secunde. În timpul acestei
Electrozii biofeedback-
contracții , feedback-ul vizual sau auditivtrebuie să fie la maxim și ului trebuie să fie plasați
trebuie monitorizat îndeaproape atât de terapeut cât și de pacient. cât mai aproape posibil de
Între fiecare contracție, pacientul trebuie instruit să relaxeze grupele musculare pentru
complet mușchiul astfel încât modul de feedback să revină la a minimiza “zgomotul”.
Acestea trebuie plasate
valoarea inițială zero, înainte de a începe o nouă contracție. O
paralel cu fibrele
perioadă de 5-10 minute de lucru cu un singur mușchi sau grupă musculare. Spațierea ar
musculară este cea mai utilă pentru că perioade mai lungi tind să trebui să fie destul de
producă oboseala și apatie, ce nu conduce la o învățare optimă. aproape pentru a
Când apar creșteri ale activității electrice , pacientul ar monitoriza activitatea
mușchilor specifici. Dacă
trebui să dezvolte capacitatea de a activa rapid unitățile motorii.
distanța este prea mare ,
Acest lucru poate fi realizat prin stabilirea nivelului de sensibilitate atunci se va înregistra și
la 60-80% din activitatea maximă izometrică și instruind pacientul activitatea electrică a
să atingă acest nivel de câte ori este posibil , într-un anumit timp mușchilor din vecinătate.
(de exemplu, 10 sau 30 secunde). Din nou, relaxarea totală trebuie
să aibă loc între contracții.
Este esențial ca tratamentul să fie relevant funcțional pentru
pacient. Atenția către mobilitatea și forța musculară nu poate fi
neglijată în favoarea terapiei biofeedback.19 Terapeutul trebuie să
învețe pacientul să efectueze mișcări funcționale în timp ce observă
mecanica corpului și activitatea electrică. Apoi trebuie făcute
recomandări cu privire la modificarea mișcărilor pentru a obține un
16

Sugestie terapeutică
În cazul unităților de
biofeedback nu există scale
de măsurare universal
acceptate sau standardizate.
Diferite unități pot da diferite
citiri pentru același grad de
contracție musculară. Fiecare
producător are propriile
standarde de referință pentru
o anumită unitate. Astfel,
informațiile furnizate de
două unități diferite nu pot fi
comparate.
BIOFEEDBACK
răspuns normal.8 Biofeedback-ul este util la pacienții care
efectuează teste slabe musculare manuale. În cazul în care
pacientul poate obține doar o urmă sau gradul 0 , atunci trebuie
inclus biofeedback-ul. Pentru mușchii puternici, în general ar
trebui să se acorde exerciții rezistive , mai degrabă decât
biofeedback, deși biofeedback-ul a fost recomandat pentru
creșterea forței musculare la mușchii sănătoși.10,19
Relaxarea protecției/apărării musculare
De multe ori , în cadrul clinic pacienții demonstrează un răspuns
de protecție la nivelul mușchilor ce apare datorită durerii sau fricii
la mișcare, ce este descris ca protecție musculară/apărare
musculară.
Protecția musculară trebuie să fie diferențiată de alte
probleme neuromusculare ce rezultă din deficite ale sistemului
nervos central având ca rezultat o afecțiune clinică numită
spasticitate musculară. Pentru terapeut, tratarea pacienților care
prezintă protecție musculară, scopul este de a induce relaxarea
mușchiului prin reducerea activității electrice,
utilizândbiofeedback-ul.
Deoarece protecția musculară implică teama de durere ce poate
apărea la mișcările mușchilor, probabil principalul obiectiv al
tratamentului este de a modula durerea. Acest lucru este cel mai
bine realizat prin utilizarea altor modalități terapeutice cum ar fi
gheața sau stimularea electrică.
Tratamentele biofeedback ar trebui proiectate astfel încât
pacientul să prezinte succes de la primul tratament. Pacientul
trebuie să reducă feedback-ul vizual sau auditiv la zero. Inițial ,
poziționarea pacientului într-o poziție confortabilă, relaxată este
esențială pentru reducerea protecției musculare. Trebuie selectată
o setare a sensibilității la un nivel înalt în așa fel încât orice
activitate electrică a mușchiului să fie ușor detectată.
În timpul relaxării , pacientul ar trebui să aibă indicii
verbale care vor spori relaxarea mușchilor, fie a celor individuali,
fie a grupurilor musculare sau a segmentelor corpului. De
exemplu, în cazul mușchilor individuali sau grupelor musculare
mici, pacientul trebuie instruit să contracteze apoi să relaxeze un
mușchi specific sau să-și imagineze o senzație de căldură la
nivelul mușchiului. Pentru grupuri mai mari de mușchi, folosirea
unor imagini mentale sau exerciții de respirație profundă, poate fi
utilă.
17
 BIOFEEDBACK

Pe măsură cerelaxarea progresează, distanța dintre electrozi

trebuie crescută. De asemenea, setarea sensibilității ar trebui
modificată de la cea redusă la cea înaltă. Ambele schimbări
necesită ca pacientul să relaxeze mai mulți mușchi , obținându-se o
relaxare profundă. Apoi pacientul trebuie să aplice aceste tehnici de
relaxare învățate în diferite poziții care sunt potențial mai
neconfortabile. Din nou, scopul este de a elimina protecția
musculară în timpul activității funcționale.19
Reducerea durerii

Un număr de modalități terapeutice discutate în acest text,

sunt utilizate cu scopul de a reduce sau modula durerea. După cum
s-a menționat în secțiunea privind protecția musculară,
biofeedback-ul poate fi folosit pentru a relaxa mușchii care sunt
tensionați de teama durerii la mișcare. În cazul în care mușchiul
poate fi relaxat, sunt șanse ca durerea să fie redusă prin întreruperea
ciclului durere-protecție-durere. Este demonstrat experimental în
reducerea durerilor de cap și a celor lombare joase.2,7-
9,25,31
Modularea durerii este asociată adesea cu tehnici de imagistică
și relaxare progresivă.
Tratarea condițiilor neurologice

Biofeedback-ul a fost identificat ca o tehnică eficientă

pentru tratarea unor varietăți de afecțiuni neurologice , inclusiv în
hemiplegia post-AVC, leziuni ale coloanei vertebrale, spasticitate,
paralizie cerebrală, paralizie fascială, incontinență urinară și fecală.

RECAPITULARE

1. Biofeedback-ul este o procedură terapeutică ce utilizează aparate

electronice sau electromecanice pentru a măsura cu precizie,a
procesași a oferi feed-back pentru a susţine informaţiile primite de
semnalele auditive sau vizuale.

2. Cel mai mare avantaj al biofedback-ului este că oferă pacientului

o șansă de a face mici schimbări corecte legate de performanță care
sunt imediat notate și recompensate astfel încât , modificărimai
mari sau îmbunătățiri mai mari să poată fi realizate.

3.Mai multe tipuri de modalități de bifeedback sunt disponibile în

reabilitare, biofeedback-ul fiind cel mai utilizat în cadrul clinic.

18
 BIOFEEDBACK

4. O unitate de biofeedback măsoară activitatea electrică produsă

de depolarizarea unei fibre musculare ca indicator al calității unei
contracții musculare.

5.Unitatea de biofeedback primește cantități mici de energie

electrică generată în timpul contracției musculare prin electozi
activi, apoi filtrează sau separă energia electrică din exterior prin
intermediul unui amplificator diferențial înainte de a fi procesată
și convertită în informații care au înțeles pentru utilizator.

6. Informațiile biofeedback-ului sunt afișate fie vizual, folosind

lumini sau contoare, fie auditiv folosind tonuri, clicuri, beepuri.

7. Un nivel crescut de sensibilitate trebuie utilizat în timpul

antrenamentului de relaxare , în timp ce niveluri mai mici sunt
utilizate în timpul reeducării musculare.

8. În cadrul clinic, biofeedback-ul este cel mai adesea folosit

pentru reeducarea musculară, reducereaprotecției musculare sau
pentru reducerea durerii.
Întrebări recapitulative

1. Ce este biofeedback-ul și cum poate fi folosit în reabilitarea

leziunilor?
2. Care sunt diferitele tipuri de instrumente de biofeedback care
sunt disponibile terapeutului?
3. Cum poate activitatea electrică generată de o contracție
musculară să fie măsurată cu ajutorul biofeedback-ului?
4. Care sunt considerentele importante pentru atașarea
electrozilor?
5. Cum esteactivitatea electrică preluată, amplificată, procesată
precum și transformatăde către electrozi ,în informații
semnificative de către unitatea de biofeedback?
6. Care sunt avantajele și dezavantajele utilizării biofeedback-ului
vizual și auditiv?
7. Cum ar trebui setările de sensibilitate modificate în timpul
antrenamentului de relaxare față de cele de reeducare musculară?
8. Care sunt cele mai frecvente utilizări pentru biofeedback în
cadrul reabilitării?

19
 BIOFEEDBACK
GLOSAR
electrod activUn electrod atașat direct pe piele
deasupra unui mușchi, care preia activitatea
electrică produsă de contracția musculară.
lungime de bandăUn interval specific de
frecvențe în care amplificatorul va culege
semnalele produse de activitatea electrică
musculară.
aranjament bipolarDoi electrozi activi de
înregistrare plasați în apropiere unul de
celălalt.
raportul de respingere de mod comun
(CMRR) Capacitatea amplificatorului
diferențial de a elimina zgomotul comun dintre
electrozii activi.
protecție muscularăRăspuns de apărare
musculară, care se produce datorită durerii sau
fricii de mișcare.
zgomotActivitate electrică externă secundară
care poate fi produsă de orice sursă alta decât
mușchiul contractat.
EMG brutOformă în careactivitatea electrică
produsă de mușchiul în contracție pot fi
afișată/înregistrată înainte ca semnalul să fie
procesat.
rectificareO tehnică de prelucrare a
semnalului care schimbă devierea undei de la
polul negativ la cel pozitiv, creând un curent
pulsatil.
20
amplificator diferențialDispozitiv ce
monitorizează cele două semnale separate
provenite de la electrozii activi și amplifică
diferența, eliminând astfel zgomotul exterior.
biofeedback electromiograficO procedură
terapeutică ce utilizează aparate electronice
sau electromecanice pentru a măsura cu
precizie, a procesa și a oferi feed-back pentru
a susţine informaţiile primite de semnalele
auditive sau vizuale
filtreDispozitive care ajută la reducerea
zgomotului exterior ce , în esență, fac ca
amplificatorul să devină mai sensibil la
anumite frecvențe, și mai puțin sensibil la
altele.
integrareTehnică de prelucrare a semnalului
EMG ce măsoară aria de sub curbă pentru o
anumită perioadă de timp , astfel formând
baza pentru cuantificarea activității EMG.
electrod de referințăDenumit și electrod de
împământare. Servește ca punct de referință
pentru compararea activității electrice
înregistrate de electrozii activi.
semnal amplificatDetermină sensibilitatea
semnalului. Daca este aleasă o amplificare
mare, unitatea de biofeedback va avea o
sensibilitate mai mare pentru semnalul
activității musculare.
finisareO tehnică de procesare a semnalului
EMG ce elimină fluctuațiile de înaltă frecvență
ce sunt produse prin modificarea semnalului
electric.
BIOFEEDBACK 21

ACTIVITATE DE LABORATOR

BIOFEEDBACK

Descriere:
Biofeedback-ul utilizează potențiale de acțiune ale unităților motorii generate de propriul corp
(MUAP). Aceste semnale sunt înregistrate de electrozi de suprafață, amplificate, apoi procesate
și convertite în semnale auditive sau vizuale, permițând monitorizarea unor variate procese
psiho-fiziologice și recunoașterea răspunsurilor adecvate.

Efecte fiziologice:
Creșterea nivelului de activare a unității motorii.
Descreșterea nivelului de activare a unității motorii.

Efecte terapeutice:
Creșterea nivelului de activare musculară ( reeducare musculară).
Descreșterea nivelului de activare musculară ( reducerea spasticității).
Relaxarea musculară generală.

Indicații:
Biofeedback-ul este în general utilizat de terapeuți ca ajuvant în reeducarea funcțiilor musculare
după o leziune, o imobilizare, o intervenție chirurgicală sau ca un ajutor în identificarea
nivelurilor nedorite de activitate musculară (spasticitate) ce pot interfera în recuperare. Uneori,
biofeedback-ul este utilizat în evaluarea statusului general neuromuscular al corpului și , de
asemenea, ajută la relaxare pentru a reduce durerea sau anxietatea.

Contraindicații:
Posibile iritații ale pielii la locul de aplicare al electrozilor, datorită gelului conductatnt sau
adezivilor.

BIOFEEDBACK
PROCEDURĂ Evaluare
1 2 3
1. Verificarea materialelor.
a. Obținerea unității de biofeedback, a gelului conductor și a benzilor.
b. Verificarea bateriilor unității.
2. Întrebări adresate pacientului.
a. Verificarea identității pacientuluiși revederea tratamentelor anterioare.
b. Verificarea absenței contraindicațiilor.
3. Poziționarea pacientului.
a. Plasarea pacientului într-o poziție bine susținută, confortabilă.
b. Selectarea și expunerea mușchiului adecvat/ grupului de mușchi către
monitor.
c. Acoperirea pacientului pentru decența acestuia, pentru
protejarea hainelor, dar permiteți accesul la mușchi/grup de
mușchi.
BIOFEEDBACK 22

PROCEDURĂ EVALUARE
1 2 3
4. Selectați electrodul potrivit
5. Prepararea locului de aplicare aelectrozilor.
a. Curățarea suprafeței pielii cu alcool, săpun sau apă.
6. Aplicarea electrozilor.
a. Securizare cu bandă.
7. Explicarea procedurii pacientului.
8. Începerea procedurii indicate .
a. Reeducarea musculară
i. Ajustarea unității la pragul cel mai mic (μV) ce
detectează orice activitate (MUAPs).
ii. Ajustarea feedback-ului auditiv și vizual.
iii. Punerea pacientului să contracte mușchiul țintă pentru a
produce feedback maxim auditiv și vizual.
iv Facilitarea contracției musculare, dacă este necesar, prin
atingere/batere/ frecare sau prin contracția mușchiului
controlateral.
v. Când feedback-ul maxim este obținut pentru pragul selectat, se mărește
pragul și se încearcă din nou.

viAșezarea mușchiului sau membrului în alte poziții.

vii. Continuarea contracțiilor musculare timp de 10-15 minute pe sesiunea
de antrenament sau până când activitatea maximă a mușchiului a fost atinsă.

b. Inhibarea spasticității
i. Ajustarea unității la pragul de sensibilitate (μV) ce
detectează activitatea maximă (MUAPs).
ii. Ajustarea feedback-ului auditiv și vizual.
iii. Punerea pacientului să relaxeze mușchiul țintă pentru a
produce feedback minim auditiv și vizual
iv. Facilitarea relaxării musculare, dacă este necesar, prin
atingere/batere/ frecare sau prin contracția mușchiului
controlateral.
v. Când feedback-ul minim este obținut pentru pragul selectat, se reduce
pragul și se încearcă relaxarea din nou.

vi. Așezarea mușchiului sau membrului în alte poziții.

vii. Continuarea relaxării musculare timp de 10-15 minute pe sesiunea de
antrenament sau până când se obține relaxarea mușchiului.
viii. Completarea tratamentului.
9. Îndepărtarea electrozilor.
a. Curățarea locului de aplicare a electrozilor.
b. Înregistrarea rezultatelor sesiunii de tratament.
c. Evaluarea eficacității tratamentului.
10 Instruirea pacientului asupra exercițiilor indicate.
11 Depozitarea echipamentului după curățare.
.