REZUMATUL LUCRĂRII DE LICENȚĂ

Șoldul, cea de a doua mare articulație a corpului uman, cu rolul său primar în locomoție,
este expus la un număr ridicat de riscuri traumatice sau nontraumatice. Indiferent de patologia
inițială, rezultatul este aproape întotdeauna același : diminuarea amplitudinii articulare, apariţia
durerii şi a jenei funcţionale, modificarea biomecanicii mersului. În trecut au fost proiectate și
dezvoltate diferite procedee chirurgicale printre careosteotomii, fuziuni și rezecții, fără rezultate
satisfăcătoare. De aceea, treptat a fost introdusă ideea substituției șoldului cu proteză, operaţie
numită artroplastie. Artroplastia protetică de şold (endoprotezarea) a devenit în ultimele decenii,
prin implicarea constantă a medicilor şi bioinginerilor şi cu ajutorul evidentului progres
tehnologic, una dintre cele mai de succes operaţii chirurgicale ortopedice.
Motivația alegerii temei are la bază necesitatea instituirii unui program terapeutic cât mai
în concordanță cu nevoile și particularitățile individului, aplicat cât mai precoce, cu toate
mijloacele de care recuperarea dispune. Aceasta necesitate vine din incidența crescută a
pacienților cu endoproteze totale de șold. Intervenția chirurgicală și succesul recuperării depind
foarte mult inclusiv de starea patologică a pacienților, de dinainte de intervenția chirurgicală,
gradul de degradare osoasă și schemele motorii compensatorii pe care aceștia le-au adaptat pentru
a face față durerii
Ipoteza: presupun că recuperarea medicală prin intermediul kinetoterapiei posedă
mijloacele necesare combaterii durerii și de a reda funcționalitatea articulației afectate. De
asemenea, presupunem că mijloacele și procedeele selectate și aplicate după principii
metodologice ale kinetoterapiei sunt eficiente și prin aplicarea lor, pacienții pot fi recuperați
inclusiv pe plan socio-profesional.
Pentru a mă asigura că ipotezele pot fi verificate, s-au stabilit obiectivele care mijlocesc
aceasta:
A. Combaterea durerii locale, postoperator folosind tratament medicamentos, fizical
și manual;
B. Stabilirea exercițiilor potrivite din cadrul kinetoterapiei, aplicate în conformitatea
cu particularitățile evolutive ale pacientului, cu scopul îmbunătățirii mobilității
articulației;
C. Stabilirea indicațiilor și contrindicațiilor aplicării programului kinetic în cadrul
tratamentului medical complex (medicamentos, kinetic) a pacientului;
1
 D. Stabilirea numărului optim de ședințe/săptămână de program recuperator;
E. Stabilirea unei perioade potrivite de aplicare a terapiei, în urma căreia să se obțină
ameliorarea simptomatologiei clinice la acești pacienți;
F. Alcătuirea unui program kinetic pe care pacientul va trebui să îl practice la
domiciliu sau într-un mediu potrivit, pentru a-și putea desfășura un regim normal
de viață și muncă;
G. Adoptarea unui stil de viață sănătos, cu asigurarea unei alimentații ce să nu
predispună la obezitate sau inflamație generală în organism.
Metodele de cercetare folosite în prezenta lucrare au fost: metoda documentării teoretice,
metoda studiului de caz, metoda anchetei și metoda observației.
Subiectul pe care s-a realizat studiul de caz este o pacientă în vârstă de 41 ani, contabilă.
Locul desfășurării studiului de caz a avut loc la domiciliul pacientei.
S-a realizat fișa de observație a pacientei, ce conține informații relevante despre patologie,
cât și testele inițiale ce s-au putut cuantifica în mod obiectiv (testarea musculară și articulară).
Diferențele dintre datele inițial înregistrate și cele finale evidențiază un progres în ceea ce
privește ameliorarea funcției articulare a șoldului.
Scăderea edemului local, în faza inițială, prin aplicarea drenajului limfatic manual aduce
un important aport în vindecarea structurală locală.
Principiul metodologic folosit a fost în primul rând indoloritatea la execuția exercițiilor,
pentru prevenția adoptări diverselor mecanisme compensatorii.
În paralel s-a lucrat la tonifierea musculaturii întregului membru inferior, a celuilalt
neafectat, cât și a stabilității trunchiului. O atenție sporită a fost acordată dezvoltării
propriocepției, a conștientizării poziției corpului în spațiu, a stabilității pe membrele inferioare.
Practic, faza de recuperare durează până la atingerea obiectivelor pe care pacienta și le-a
propus, în colaborare cu terapeutul (terapeutul din punct de vedere medical iar pacientul din
punct de vedere personal, al activităților pe care își dorește să le practice).
Pe parcursul terapiei cu pacienta din studiu, am observat și necesitatea dobândirii de către
terapeut a unor calități cum ar fi – empatia, buna comunicare, înțelegerea nevoilor pacientului, a
stilului său de viață și al mediului în care acesta trăiește. Toate aceste elemente influențează
terapia și trebuiesc abordate în context.
Obiectivele terapeutice au fost schimbate permanent, în funcție de nevoile și evoluția
pacientei:

2
 - Activarea generală a metabolismului;
- Reducerea edemului local, cu scopul facilitării vindecării țesuturilor;
- Redobândirea mobilității articulare pe membrul inferior operat;
- Îmbunătățirea stării fizice și psihice;
- Refacerea forței musculare;
- Câștigarea stabilității pe membrul infeior operat;
- Activarea musculaturii ventral a trunchiului, cu rol în asigurarea stabilității trenului
superior;
- Tonifierea membrelor superioare, pentru facilitarea mersului cu ajutorul cârjelor.
La sfârșitul tratamentului, pacienta nu doar și-a redobândit funcționalitatea și autonomia,
ci s-a și reintegrat din punct de vedere social, cât și la locul de muncă.

BIBLIOGRAFIE