CAPITOLUL 3.

ORGANIZAREA SI DESFASURAREA CERCETARII

3.1. OBIECTIVELE, SARCINILE ŞI ETAPELE CERCETĂRII

Această lucrare a fost redactată în scopul demonstrării că, în recuperarea afecţiunilor reumatismale, pe
lângă mijloacele şi metodele cunoscute, specifice acestui tip de recuperare, poate fi folosită şi
recuperarea cu ajutorul aparatelor şi instalaţiilor.

Pe tot parcursul acestei cercetări, am propus o serie de obiective, care au fost urmărite eşalonat în
cadrul experimentului. Aceste obiective au fost următoarele:

• consultarea literaturii de specialitate pentru a ne informa asupra actualităţii temei şi nivelului

cercetărilor din acest domeniu;

• stabilirea ipotezelor cercetării şi a modalităţilor prin care vor fi demonstrate;

• scoaterea în evidentă a simptomatologiei afecţiunilor reumatismale, axându-ne pe

simptomatologia coxartrozei: durere în jurul articulaţiei şoldului cu iradiere de-a lungul coapsei, redoare
matinală, contracturi musculare, dureri la nivel inghinal sau la nivelul musculaturii fesiere, dificultăţi la
mers şi la urcatul scărilor, inflamaţie, poziţie antalgică;

• evidenţierea rolului pe care îl au anumite aparate şi instalaţii în domeniul terapiilor de

recuperare;

• selectarea unor subiecţi cu cazuri reprezentative care să ne ajute la atingerea scopului propriu-
zis;

• identificarea şi selectarea celor mai adecvate metode, principii, tehnici şi procedee ce pot fi
folosite în procesul de recuperare al subiecţilor cu afecţiuni reumatismale la nivelul articulaţiei şoldului,
în funcţie de obiectivele şi indicaţiile fiecărei etape stabilite de la începutul cercetării;

• stabilirea şi structurarea programului de recuperare în funcţie de rezultatele obţinute la

evaluarea fiecărui subiect în parte;

• înregistrarea, analiza, prelucrarea şi interpretarea datelor obţinute, pentru a determina evoluţia

subiecţilor pe parcursul cercetării noastre;

• formarea unor concluzii pertinente.

Pentru verificarea măsurii în care ipotezele formulate se confirmă sau se infirmă, în partea iniţială a
demersului nostru s-au stabilit o serie de sarcini.

Aceste sarcini au fost:

• stabilirea ideii centrale a cercetării pentru a asigura baza pentru elaborarea planului lucrării;

• studierea unor surse bibliografice cât mai variate despre conceptele afecţiunilor reumatismale;

• stabilirea metodelor utilizate pentru evaluarea subiecţilor;

• stabilirea etapelor de lucru, a perioadei competiţionale vizate şi a modelului de fişă a subiecţilor;

• alegerea subiecţilor;

• colaborarea cu coordonatorul lucrării şi cu kinetoteraputul Fundaţiei de sprijin comunitar;

• aplicarea programului de recuperare;

• evaluarea subiecţilor în vederea progresivităţii în urma aplicării programului recuperator;

• analiza datelor obţinute după înregistrarea rezultatelor obţinute;

• prelucrarea datelor, interpretarea rezultatelor, evidenţierea concluziilor;

• tehnoredactarea lucrării de disertaţie.

Cercetarea a avut loc în perioada octombrie 2012- iunie 2013.

Experimentul s-a desfăşurat în mai multe etape şi anume:

• etapa I: a constat în explorarea literaturii de specialitate, a selecţionării aparatelor şi instalaţiilor

folosite, metodelor de evaluare şi procedeelor necesare aplicării programului de recuperare.

Atenţia ne-a fost orientata în special asupra modului în care privesc specialiştii tratamentele
kinetoterapeutice cu ajutorul aparatelor şi instalaţiilor;

• etapa a II-a: a fost destinată selectării subiecţilor care au făcut parte din grupul destinat studiului
propriu-zis. Au fost întocmite fişe individuale, la care au fost adăugate permanent observaţii şi eventuale
modificări ce au avut loc de-a lungul timpului pe tot parcursul programului recuperator.

În acelaşi timp am studiat dosarele ce conţineau fişele de tratament medicamentos, dar şi tratamentul
kinetoterapeutic realizat pana în momentul începerii studiului;

• etapa a III-a - destinată evaluării periodice, elaborării şi aplicării programului de exerciţii realizat
pentru fiecare subiect în parte;
• etapa a IV-a: în această etapă ne-am axat pe aprecierea evoluţiei fiecărui subiect, analiza şi
prelucrarea datelor, reprezentarea grafică a acestora, interpretarea rezultatelor obţinute şi
tehnoredactarea lucrării de licenţă.

3.2. IPOTEZELE CERCETĂRII

Prin această lucrare de licenţă ne propunem să dovedim următoarea ipoteză:

• plecând de la premisa că în recuperarea anumitor afecţiuni reumatismale pot fi utilizate cu

succes diferite aparate şi instalaţii, se presupune că acestea au aceeaşi eficienţă pentru creşterea
amplitudinii şi forţei musculare;

• se presupune că în recuperarea coxartrozei utilizarea anumitor aparate şi instalaţii nu determină

creşteri egale ale amplitudinii şi forţei musculare pentru execuţia anumitor mişcări standard

3.3. Subiecţii şi condiţiile de desfăşurare a cercetării

Experimentul a fost realizat pe un număr restrâns de subiecţi, şi anume 3, datorită timpului relativ scurt
avut la dispoziţie pentru îndeplinirea tuturor sarcinilor, dar şi a timpului alocat fiecărui subiect în parte
pentru şedinţa de kinetoterapie, pacienţii fiind programaţi în zile diferite şi la ore diferite.

Experimentul a fost desfăşurat într-o singura locaţie şi anume Fundaţia de sprijin comunitar, Bacău.
Durata cercetării s-a întins pe o perioadă de 8 luni (octombrie 2012 - iunie 2013). Experimentul propriu-
zis a durat 6 luni (noiembrie 2012- mai 2013).

Evaluarea bolnavilor selectaţi pentru această lucrare de cercetare precum şi aplicarea programelor de
recuperare kinetoterapeutică cu ajutorul instalaţiilor şi aparatelor, s-a realizat la centrul de zi al fundaţiei
de sprijin comunitar, Bacău, în sala de recuperare.

Pentru eficienţa aplicării intervenţiei kinetoterapeutice am căutat să asigurăm condiţii optime:

temperatură optimă, o sală aerisită, luminoasă şi dotată corespunzător.

Tabel nr. 1- Subiecţii cercetării

Nr. crt. Subiect Sex Vârstă Diagnostic clinic

1. N. A. feminin 55 Coxartroză unilaterală stânga, hipotensiune arterială;

2.

C. L.

feminin

63 Coxartroză bilaterală stadiul I, spondilo-discartroză lombară, osteoporoză tip I;

3. V. S. feminin 75 Coxartroză bilaterală, protezare bilaterală: protezare la şoldul drept în

anul 1999, protezare şold stâng în septembrie 2012; hipertensiune arterială.

Această sală a fost dotată corespunzător pentru evaluarea subiecţilor şi pentru realizarea programului
de recuperare, fiind prevăzută cu:

• bănci de gimnastică, banchete de masaj, scări fixe, saltele, mingi, gymball-uri, bastoane, gantere,
benzi elastice;

• aparate şi echipamente speciale (covor rulant, bicicletă eliptică, bicicletă ergometrică, stepper,
aparat multifuncţional, etc.).

3.4. Metodele şi instrumentele cercetării

Pe tot parcursul cercetării au fost folosite o serie de metode, în scopul asigurării fundamentului ştiinţific
teoretic al temei, recoltării, înregistrării şi prelucrării datelor de care avem nevoie, astfel încât să susţină
activitatea desfăşurată şi rezultatele obţinute.

Metodele de cercetare au fost stabilite în funcţie de obiectivele cercetării:

Metoda documentarii:

Această metodă este reprezentată de căutarea surselor bibliografice în ceea ce priveşte afecţiunile
reumatismale în general dar şi afecţiunea pe care ne-am axat, cât şi consemnarea şi selecţionarea
datelor obţinute. Astfel am consultat o serie de lucrări de specialitate cu ajutorul cărora am întocmit fişe
de extrase cu datele ce ni s-au părut a prezenta interes din punct de vedere al temei alese.

Metoda observaţiei:
Este cea mai reprezentativă metodă, deoarece investigaţia realităţii se face sub formă directă fiind
realizată prin intermediul organelor de simţ, cel mai solicitant fiind văzul. Am folosit această metodă în
scopul obţinerii evaluării stării subiecţilor din momentul luării în evidentă şi pană la finalizarea studiului
de cercetare.

Observaţia ca metodă de investigaţie a fost folosită direct, vizual, sistematic, organizat şi funcţional.

Metoda anchetei:

Această metodă a stat la baza întocmirii fişelor pacienţilor, mai exact oferind date utile în anamneză.
Metoda are un rol important în ceea ce priveşte obţinerea datelor pentru a cunoaşte subiecţii în ceea ce
priveşte evoluţia bolii dar şi a condiţiilor de viaţă.

Am cules informaţiile necesare prin convorbirea cu pacienţii, dar şi cu kinetoterapeutul care s-a ocupat
pana în acel moment de cazuri. Au fost cerute informaţii privind: numele, prenumele, vârsta,
diagnosticele clinice şi funcţionale, alte boli asociate, tratament medicamentos şi kinetoterapeutic (unde
a fost cazul).

Anamneza reprezintă dialogul purtat de kinetoterapeut cu pacientul sau, furnizând informaţii despre:
vârstă, sex, profesie, istoricul bolii, antecedente heredo-colaterale, antecedente personale, etc..

Prin anamneză sunt stabilite principalele simptome, ce reflectă tulburările morfofuncţionale ale
organismului. Este necesară menţionarea unor aspecte pentru fiecare simptom descris de pacient:
momentul apariţiei, timpul, intensitatea, durata, simptomele şi semnele ce-l însoţesc. Realizarea
anamnezei a fost făcută prin intermediul interviului individualizat, ţinându-se cont de fiecare subiect în
parte, datele fiind notate în fişa pacientului.

Metoda măsurării şi evaluării:

Măsurarea se face după anumite reguli, astfel încât valorile obţinute să fie relevante cu valorile atribuite
subiecţilor. Evaluarea este făcută pe baza măsurătorilor şi după obţinerea datelor prelucrate.

În timpul cercetării au fost efectuate anumite testări în scopul obţinerii datelor referitoare la evaluarea
nivelului funcţional şi de dezvoltare a subiecţilor. În ceea ce priveşte procesul evaluării aparatului
locomotor, parte a cercetării noastre, atenţia a fost îndreptată către bilanţul articular şi către bilanţul
muscular.

Bilanţul articular reprezintă măsurarea amplitudinii de mişcare la nivelul articulaţiilor, pe toate direcţiile
de mişcare şi s-a efectuat cu goniometrul.

Bilanţul muscular reprezintă evaluarea forţei fiecărui muşchi sau unor grupe de muşchi printr-un sistem
de tehnici de examinare manuală.

Aceste două metode de evaluare (bilanţul articular şi bilanţul muscular) reprezintă un examen de bază în
kinetoterapie. Ele fiind făcute obligatoriu la începutul şi sfârşitul fiecărui tratament kinetoterapeutic,
oferind date importante referitoare stării de funcţionalitate a articulaţiei şi activităţii musculare.
Metoda experimentului:

Această metodă a permis prelucrarea datelor obţinute provenite din observaţie şi din efectuarea
testărilor, astfel formându-se un sistem de cunoaştere complex al realităţii. Am folosit experimentul de
verificare, el fiind structurat pe organizarea şi desfăşurarea activităţii experimentale în aşa fel încât la
finalul cercetării să existe posibilitatea verificării ipotezelor iniţiale pentru a fi confirmate sau nu.

În lucrarea noastră de cercetare, experimentul a fost folosit astfel: un număr de 3 subiecţi au lucrat
fiecare la cate un aparat/ instalaţie, pe mişcările de flexie-extensie după cum urmează in: tabelul nr.2.

Tabel nr. 2. Frecventa aparaturii folosite

SubiecţiAparat/ instalaţie Intervenţie aplicativă

N.A. Instalaţie (scară fixă + bandă elastică) 2 şedinţe/ săptămână, 40 min. fiecare

C.L. Bicicletă eliptică 2 şedinţe/ săptămână, 40 min. fiecare

V.S. Covor rulant 2 şedinţe/ săptămână, 40 min. fiecare

Metoda înregistrării, prelucrării şi reprezentării grafice a datelor:

După ce am încheiat cercetarea propriu-zisă, următoarea etapă a fost cea de prelucrare a datelor
obţinute. Aceasta constă în adunarea materialelor, verificarea lor şi amplasarea în tabele centralizate,
acestea reprezentând forma cea mai concisă de prezentare a informaţiilor obţinute cu ajutorul
experimentului şi observaţiei.

Reprezentarea grafică reprezintă un mijloc ce uşurează analiza şi sinteza rezultatelor obţinute, fiind de
mare ajutor pentru înţelegerea sugestivă a datelor. Această metodă a fost deosebit de utilă pentru
elaborarea fişelor pacienţilor, a notării datelor personale, a măsurătorilor şi obiectivelor generale, astfel
făcând posibilă cu uşurinţă, interpretarea rezultatelor şi observarea eficienţei tratamentului.

Pentru a face posibilă punerea în practică a acestui experiment am avut nevoie de o serie de
instrumente, aparate şi instalaţii. Acestea sunt după cum urmează: goniometrul, folosit pentru
măsurarea bilanţului articular, banda elastică fără latex şi scara fixă, cu ajutorul cărora am realizat o
instalaţie pentru realizarea unui program de exerciţii efectuat cu ajutorul acesteia, bicicleta eliptică şi
covorul rulant.

Studiul de caz:

Studiul de caz reflectă modalitatea în care aspectele teoretico-metodologice ale managementului

ştiinţific interacţionează cu aspectele concrete, pragmatice, ale unui caz concret.
Un studiu de caz trebuie să îndeplinească următoarele caracteristici:

• studiul de caz este o strategie, o abordare, o metodă precum observaţia sau experimentul;

• el presupune realizarea unei cercetări, ceea ce include şi elemente de evaluare finală;

• cercetarea realizată trebuie să fie empirică, în sensul de a avea încredere în interviuri,

chestionare, dovezi, marturii, documente studiate în legătură cu domeniul studiat;

• studiul de caz este particular, depinde în mod direct de rezultatele cercetării şi de modul în care
pot fi generalizate concluziile;

• el se axează pe studierea unui fenomen în contextul în care acesta se produce;

• studiul de caz necesită folosirea unor metode multiple de culegere a informaţiilor.

Există şase tipuri de studii de caz: studiul de caz individual, setul de

studii de caz individuale, studiul de caz despre comunităţi, studiul de caz axat pe un grup social, studiul
de caz axat pe organizaţii, studiul de caz axat pe evenimente.

În lucrarea noastră de cercetare am folosit următorul tip de studiu de caz: setul de studii de caz
individuale, care este format din mai multe studii de caz individuale, dar studiază un anumit număr de
subiecţi, la care se foloseşte analiza unui set de trăsături comune sau a unor atitudini manifestate într-o
situaţie dată.

În cazul nostru aceste trăsături sunt: afecţiunea reumatismală comună, recuperarea se face cu ajutorul
aparatelor/ instalaţiilor în cazul tuturor subiecţilor, subiecţii au acelaşi sex (feminin) şi sunt de vârste
apropiate, etc..

Acestea fiind metodele de cercetare folosite în experimentul nostru, în continuare vom prezenta pe
scurt aparatele şi instalaţiile folosite pentru acestă lucrare de cercetare.

Instrumentele cercetării

Instrumentele utilizate în prezenta cercetare au fost:

• goniometrul (pentru bilanţ articular);

• bicicleta eliptică;

• covor rulant;

• bilanţ muscular;

• instalaţia specifică.

Goniometrul
După Balint T., (2007 :13-14), goniometrul este un instrument confecţionat dintr-un material plastic
uşor, transparent. Este compus dintr-un raportor (0-180°) şi două braţe: unul fix şi unul mobil.

Fig.1- Goniometrul

Aceste braţe se întâlnesc într-un punct, el reprezentând axul goniometrului.

Acest instrument este folosit pentru măsurarea unghiurilor de mişcare fiind confecţionat pe principiul
raportorului folosit în geometrie. Deşi sunt foarte comod de folosit, ele pot da numeroase erori dacă nu
sunt etalonate corect

(fig. 1).

Bilanţul muscular reprezintă evaluarea forţei fiecărui muşchi sau unor grupe de muşchi printr-un sistem
de tehnici de examinare manuală. Din punct de vedere tehnic, bilanţul muscular se bazează pe utilizarea
gravitaţiei ca factor facilitator la care se mai adaugă şi alte rezistente externe.

În ţara noastră este folosită scala de evaluare cu 6 trepte (0-5), putând fi adăugate la cifra gradului
semnale de (+) sau (-). Cotarea bilanţului muscular se face după cum urmează în tabelul nr. 3.

Tabel nr.3- Cotarea bilanţului muscular

Forţele Procentajul funcţionalităţii Descriere

F0 0% Muşchiul nu realizează nici o contracţie evidenta.

F1

10% Se realizează manual prin palparea tendoanelor şi a corpului muscular, în timp ce subiectul este
rugat să realizeze mişcarea prin contracţia musculaturii testate.

F2

25% Este reprezentată de forţa unui muşchi sau grup de muşchi de a mobiliza segmentul, cu
eliminarea gravitaţiei.

F3
50% Reprezintă forţa unui muşchi de a deplasa segmentul, pe toată amplitudinea, împotriva forţei
gravitaţionale.

F4 75% Reprezintă forţa unui muşchi de a mobiliza complet segmentul contra unei rezistenţe
manuale medii.

F5

100% Reprezintă posibilitatea de a efectua mişcarea, pe toată amplitudinea, împotriva unei rezistente
manuale, egală cu valoarea forţei normale.

Bicicletele eliptice

Conform surselor studiate, bicicleta eliptică (fig. 2) este un aparat multifuncţional, realizat şi destinat
efectuării diferitelor mişcări specifice şi nespecifice.

Bicicletele eliptice au fost adaptate şi introduse în diferite domenii cum ar fi: domeniile medicale şi
kinetoteraputice. Acest tip de aparate sunt folosite cu brio în programele de recuperare a diferitelor
afecţiuni.

Cu ajutorul acestor biciclete eliptice este mult mai uşor de antrenat întreg organismul putând folosi şi
polii de sus pentru partea superioara a corpului.

Oferind un bun antrenament, esenţial pentru tonifierea musculaturii, arderea grăsimilor şi

îmbunătăţirea nivelului de efort fizic. Bicicleta eliptică este folosită în

Fig. 2- bicicleta eliptică

recuperarea sistemului cardiovascular şi sistemului circulator, permite efectuarea concomitentă a

mişcărilor, lucrând atât membrele inferioare cât şi membrele superioare.

Covorul rulant

Conform surselor studiate, covorul rulant (fig. 3) este un aparat multifuncţional, realizat şi destinat
efectuării diferitelor mişcări specifice şi nespecifice.

După Manole V., (2009: 42), covorul rulant poate dezvolta o viteză de rulare între 0 şi 16 km/h şi de
poate fi înclinat pană la un unghi de 30° fată de orizontală. Este prevăzut cu un microcomputer care are
aceleaşi caracteristici ca şi la bicicleta ergometrică.

Efectuarea exerciţiilor păstrează o ritmicitate şi un tempou în funcţie de obiectivele urmărite. Efectele

sunt localizate, la nivelul marilor funcţii ale organismului, dar

Fig. 3- covor rulant

şi la nivelul articulaţiilor şi musculaturii membrelor inferioare.

La acest aparat se pot efectua exerciţii de mers şi de alergare în diverse tempouri şi combinaţii.
Exactitatea dozării efortului este data de contorizarea frecvenţei cardiace, care poate fi urmărita pe
toată durata exerciţiului cu ajutorul dispozitivului încadrat în computerul aparatului.

Banda elastică fără latex

Este un instrument fabricat din fibre speciale care îi permit un anumit grad de alungire (rezistenţă pe
care o opune). Conform surselor studiate, ea poate fi folosită cu succes în intervenţiile destinate
recuperării terapeutice a afecţiunilor şi traumatismelor.

Se foloseşte de mulţi ani cu succes şi în domeniul medical. Şi-a găsit o utilizare foarte importanta în
domeniul ortopedic de recuperare, unde a fost folosită în reabilitarea funcţiilor încheieturilor şi ale
muşchilor.

Fig. 6- Bandă elastică

Este des folosită în domeniile: ortopedie, medicină sportivă, neurologie, geriatrie, pediatrie, medicina
muncii, urgente şi îngrijirea bolnavului la domiciliu.

Scara fixă

Este un aparat utilizat des în kinetoterapie , acesta regăsindu-se în dotarea tuturor sălilor din
domeniu, fiind poziţionat pe perete în patru puncte fixe.

Aparatul poate fi realizat la diferite dimensiuni, realizându-se complexe de exerciţii specifice fiecărui
pacient în parte, spalierului putându-i fi adaptate şi alte tipuri de aparate ajustabile gen: benzi elastice,
bară pentru tracţiuni, bancă pentru abdomene, perete căţărare Boldering, bară iniţiere mers, etc. Barele
paralele sunt realizate şi dispuse la distanţă optimă pentru efectuarea exerciţiilor , ele fiind între 14 sau
16 ca număr , iar bara superioară a spalierului de gimnastică este montată puţin în afară, pentru a
facilita efectuarea exerciţiilor.

Fig. 5- scară fixă (spalier)

Instalaţia specifică

Această instalaţie a fost realizată de noi cu ajutorul scării fixe şi o bandă elastică fără latex. Banda
elastică a fost legată la nivelul primei şipci a scării fixe. Pacientul în ortostatism cu membrele inferioare
depărtate, execută cu membrul afectat mişcări de flexie-extensie cu rezistenţă, opusă de banda elastică.
Această instalaţie a fost adaptată pentru recuperarea unui subiect cu o afecţiune reumatismală, la
nivelul articulaţiei coxo-femurale. Cu ajutorul acestei instalaţii vom încerca să creştem forţa musculară
de la nivelul coapsei şi gambei, dar şi amplitudinea articulară de la nivelul articulaţiei şoldului.

Fig. 4- instalaţie specifică (scară fixă+bandă elastică)

3.5. Desfăşurarea cercetării

Scopul principal al acestui experiment a fost acela de a individualiza şi de a adapta programul de exerciţii
fizice efectuate de fiecare subiect în parte, cu ajutorul diferitelor aparate şi instalaţii în vederea
recuperării afecţiunilor reumatismale.

Cercetarea din cadrul lucrării a avut la bază aplicarea unui program de exerciţii cu ajutorul anumitor
aparate şi instalaţii pentru 3 subiecţi, cu afecţiuni reumatismale degenerative la nivelul articulaţiei
şoldului (coxartroză).

Desfăşurarea propriu-zisă a cercetării a fost realizată prin stabilirea unui plan de cercetare, selectarea
subiecţilor, stabilirea etapelor şi ipotezelor, a sarcinilor şi etapelor de lucru.

Ulterior s-a continuat cu strângerea datelor, dar şi cu discuţii cu kinetoterapeutul de la centrul Fundaţiei
de sprijin comunitar, coordonatorul licenţei şi cu pacienţii selectaţi pentru a fi subiecţii acestui
experiment.

Analiza şi prelucrarea datelor a fost întotdeauna însoţită de studiul literaturii de specialitate, acest lucru
fiind necesar pentru realizarea părţii teoretice a lucrării de cercetare, dar şi pentru înţelegerea optimă a
mecanismului fiziologic al afecţiunii alese.

După culegerea datelor, analiza şi prelucrarea lor, s-a continuat cu interpretarea valorilor, realizarea
graficelor şi finalizându-se cu extragerea concluziilor, verificarea bibliografiei şi redactarea lucrării.

Metodologia de acţionare

• intervenţia aplicativă a fost iniţiată la începutul lunii noiembrie 2012 şi s-a finalizat la sfârşitul
lunii mai 2013;

• în perioada 01-02.11.2012 a fost realizată evaluarea iniţială în ceea ce priveşte bilanţul articular
şi bilanţul muscular;

• în perioada 05.11.2012-24.05.2013 am efectuat experimentul propriu-zis; el continuând un

program de recuperare pentru fiecare subiect în parte, efectuat în 56 de şedinţe (tabel nr. 4);

Tabel nr.4- Lunile in care au fost folosite aparatele.

Perioade

Aparate 1 2 3 4 5 6

Covor rulant x x x x x x

Bicicleta eliptică x x x x x x

Instalaţie (scară fixă+bandă elastică) x x x x x x

• s-au realizat 2 şedinţe pe săptămână cu fiecare subiect, care au durat în medie 40 de
minute/şedinţa, pacienţii fiind programaţi după cum urmează: 2 subiecţi: luni şi vineri, 1 subiect: marţi şi
joi (tabel nr.5);

Tabel nr.5- Prezentarea aparatului folosit de fiecare subiect.

Aparate

SubiecţiCovor rulant Bicicletă eliptică Instalaţie

N.A. X

C.L. x

V.S. x

• programul de recuperare conţine 3 părţi: partea de încălzire, partea fundamentală: lucrul la un

aparat/ instalaţie şi partea de încheiere;

• la jumătatea perioadei în care s-a desfăşurat această cercetare s-au mai făcut o serie de
măsurători (măsurători intermediare), acestea au un caracter orientativ, pentru a ne asigura că subiecţii
evoluează în urma aplicării programului kinetoterapeutic.

• în perioada 20-24.05.2013 s-a făcut evaluarea finală a aparatului locomotor.

Pentru a observa eficienţa intervenţiei noastre şi pentru a determina astfel eficienţa aparatelor/
instalaţiei alese de noi, asupra subiecţilor supuşi analizei noastre, am luat în calcul două repere de
măsurare şi evaluare, care să ne ofere date obiective asupra intervenţiei noastre. Aceste doua repere
sunt:

• bilanţul articular efectuat pe toate mişcările (flexie, extensie, abducţie, adducţie, rotaţie internă,
rotaţie externă), acesta fiind măsurate cu ajutorul goniometrului;

• bilanţul muscular realizat pe grupele principale de muşchi (flexori, extensori, abductori,

adductori, rotatori interni şi externi), realizat cu rezistenta manuala.

Această evaluare a fost realizată cu ajutorul bilanţurilor articulare şi musculare pentru a putea observa
cu uşurinţă dacă experimentul nostru a avut sau nu efectele dorite: îmbunătăţirea mobilităţii articulare
şi creşterea forţei musculare.

În continuare, expunem pentru fiecare subiect al cercetării, metodologia intervenţiei noastre aplicative
(etape, obiective, mijloace utilizate, dozare).
Obiectivele generale ale programului de recuperare sunt:

• combaterea durerii;

• îmbunătăţirea caracteristicilor importante: postura corpului, echilibru, lungimea pasului, viteza

pasului, durata de sprijin a pasului, înălţimea pasului şi rotaţia trunchiului;

• asigurarea unei bune stabilităţi a şoldului;

• creşterea mobilităţii articulare la nivelul membrelor inferioare;

• creşterea tonusului şi a forţei musculare la nivelul membrelor;

• asigurarea unor unghiuri de mobilitate funcţională;

• reeducarea mersului cât mai aproape de normal.

Subiectul nr.1: N.A.

Vârstă: 55 ani

Ocupaţie: pensionară

Diagnostic clinic: coxartroză unilaterală hiperalgică asociată cu hipertensiune arterială, la

membrul inferior stâng;

Intervenţia aplicativă: 2 şedinţe/ săptămână a câte 40 minute, respectând un anumit program

de recuperare.

Partea iniţială. Subiectul realizează:

• din decubit dorsal, mobilizări pasive ale coapsei se efectuează din decubit dorsal astfel, subiectul
cu membrele inferioare extinse, kinetoterapeutul face o priză în cravată în treimea superioară a coapsei,
apoi tracţionează în afară, cu corpul contrând uşor la nivelul genunchiului, pe mişcările de flexie -
extensie a coapsei (1 serie (s.) x 10 repetări), abducţie – adducţie a coapsei (1s. x 10 repetări);

• decubit dorsal, exerciţii de respiraţie dozate şi dirijate de kinetoterapeut, inspir 5 secunde cu

bombarea abdomenului urmat de expir 7 secunde

(1s. x 10 repetări);

• din ortostatism, cu faţa la scara fixă, cu un picior pe şipca a 4-a flexia trunchiului pe coapsă cu
expir, revenire cu inspir. Se realizează şi cu celălalt membru inferior (1s. x 10 repetări);

• din ortostatism, mers în lateral urmând o linie trasată (3 s. x 10 metri);

• din aşezat la marginea mesei, cu gambele atârnând, mâinile aşezate pe şolduri: kinetoterapeutul
împinge din ce în ce mai intense, cu ambele mâini umerii pacientei, încercând să o dezechilibreze spre
înapoi sau înainte, pacienta se opune;

• din decubit dorsal cu genunchii flectaţi, tălpile pe suprafaţa de sprijin: depărtarea şi apoi
apropierea genunchilor (1s. x 10 repetări);

• din decubit dorsal cu braţele pe lângă corp: abducţia membrului inferior cu şoldul suferind, cu
inspir, revenire cu expir (1s. x 10 repetări);

• din decubit dorsal, se ridică bazinul, kinetoterapeutul exercită o presiune în jos pe spinele
antero-superioare;

• din decubit lateral, sprijin pe antebraţ, circumducţii ale membrelor inferioare alternativ, cu
inspir şi expir (1s. x 10 repetări);

• decubit ventral, extensia coapsei cu şoldul suferind ducând călcâiul la şezută, revenire la poziţia
iniţială (1s. x 5 repetări).

Partea fundamentală:

Subiectul realizează la instalaţia realizată de noi, cu membrul afectat, mişcări de flexie-extensie, 20

minute, cu o pauză de 1 minut pentru a efectua exerciţii de respiraţie (fig. 7, 8).

Fig. 7- lucru la instalaţia specifică

(parte anterioară)

Fig. 8- lucru la instalaţia specifică

(parte laterală)

Partea de încheiere. În această parte subiectul realizează:

• din decubit dorsal, pentru rotatorii externi, adducţia coapsei (menţinând cu mâna lateralul
genunchiului). Dozare: 30 secunde x 3 s. pentru fiecare membru;

• din decubit ventral cu sprijin pe coate, flexia genunchiului. Dozare: 30 secunde menţinere x 3 s.;

• din ortostatism, exerciţii de respiraţie.

Subiectul nr.2: C. L.

Vârstă: 63 ani
Ocupaţie: pensionară

Diagnostic clinic: coxartroză bilaterală stadiul I, spondilo discopatie lombară, osteoporoză tip I.

Intervenţie aplicativă: 2 şedinţe/săptămână a câte 40 minute, respectând un program de recuperare.

Partea iniţială. Subiectul realizează:

• din decubit dorsal, mobilizări pasive ale coapsei se efectuează din decubit dorsal astfel, subiectul
cu membrele inferioare extinse, kinetoterapeutul face o priză în cravată în treimea superioară a coapsei,
apoi tracţionează în afară, cu corpul contrând uşor la nivelul genunchiului, pe mişcările de flexie -
extensie a coapsei (1 s. x 10 repetări), abducţie – adducţie a coapsei (1s. x 10 repetări);

• decubit dorsal, exerciţii de respiraţie dozate şi dirijate de kinetoterapeut, inspir 5 sec. cu

bombarea abdomenului urmat de expir 7 secunde (1s. x 10 repetări);

• din ortostatism, cu faţa la scara fixă, cu un picior pe şipca a 4-a flexia trunchiului pe coapsă cu
expir, revenire cu inspir. Se realizează şi cu celălalt membru inferior (1s. x 10 repetări);

• din ortostatism, mers în lateral urmând o linie trasată (3 s. x 10 metri);

• din aşezat la marginea mesei, cu gambele atârnând, mâinile aşezate pe şolduri: kinetoterapeutul
împinge din ce în ce mai intense, cu ambele mâini umerii pacientei, încercând să o dezechilibreze spre
înapoi sau înainte, pacienta se opune;

• din decubit dorsal cu genunchii flectaţi, tălpile pe suprafaţa de sprijin: depărtarea şi apoi
apropierea genunchilor – mişcări active, (1s. x 10 repetări);

• din decubit dorsal cu braţele pe lângă corp: abducţia membrului inferior cu şoldul suferind, cu
inspir, revenire cu expir (1s. x 10 repetări);

• din decubit dorsal, se ridică bazinul, kinetoterapeutul exercită o presiune în jos pe spinele
antero-superioare;

• din decubit lateral, sprijin pe antebraţ, circumducţii ale membrelor inferioare alternativ, cu
inspir şi expir (1s. x 10 repetări);

• decubit ventral, extensia coapsei cu şoldul suferind ducând călcâiul la şezută, revenire la poziţia
iniţială (1s. x 5 repetări).

Partea fundamentală

Subiectul lucrează la bicicleta eliptică, 20 minute, cu o pauză de 1 minut pentru a efectua exerciţii de
respiraţie, la 10 minute (fig. 9, 10).

Partea de încheiere. Pentru această parte a intervenţiei subiectul realizează:

• pentru rotatorii externi, din decubit dorsal, adducţia coapsei menţine cu mâna lateralul
genunchiului timp de 30 secunde x 3s. pentru fiecare membru;

• pentru flexorii coapsei, decubit ventral, cu sprijin pe coate, se execută flexia genunchiului,
menţinând timp de 30 secunde x 3 s.;

• din ortostatism, exerciţii de respiraţie.

Fig. 9- lucru la bicicleta eliptică (parte anterioară)

Fig. 10- lucru la bicicleta eliptică (parte laterală)

Subiectul nr.3: V.S.

Vârstă: 75

Ocupaţie: pensionară

Diagnostic clinic: Coxartroza bilaterală, protezare bilaterala: protezare

la soldul drept in anul 1999, protezare şold stâng în septembrie 2012; hipertensiune arterială.

Intervenţia aplicativă: 2 şedinţe/ săptămână a cate 40 minute, respectând un anumit program de

recuperare.

Partea iniţială. Subiectul realizează:

• din decubit dorsal, mobilizări pasive ale coapsei se efectuează din decubit dorsal astfel, subiectul
cu membrele inferioare extinse, kinetoterapeutul face o priză în cravată în treimea superioară a coapsei,
apoi tracţionează în afară, cu corpul contrând uşor la nivelul genunchiului, pe mişcările de flexie -
extensie a coapsei (1 s. x 10 repetări), abducţie – adducţie a coapsei (1s. x 10 repetări);

• decubit dorsal, exerciţii de respiraţie dozate şi dirijate de kinetoterapeut, inspir 5 sec. cu

bombarea abdomenului urmat de expir 7 secunde (1s. x 10 repetări);

• din ortostatism, cu faţa la scara fixă, cu un picior pe şipca a 4-a flexia trunchiului pe coapsă cu
expir, revenire cu inspir. Se realizează şi cu celălalt membru inferior (1s. x 10 repetări);

• din ortostatism, mers în lateral urmând o linie trasată (3 s. x 10 metri);

• din aşezat la marginea mesei, cu gambele atârnând, mâinile aşezate pe şolduri: kinetoterapeutul
împinge din ce în ce mai intense, cu ambele mâini umerii pacientei, încercând să o dezechilibreze spre
înapoi sau înainte, pacienta se opune;

• din decubit dorsal cu genunchii flectaţi, tălpile pe suprafaţa de sprijin: depărtarea şi apoi
apropierea genunchilor – mişcări active, (1s. x 10 repetări);

• din decubit dorsal cu braţele pe lângă corp: abducţia membrului inferior cu şoldul suferind, cu
inspir, revenire cu expir (1s. x 10 repetări);

• din decubit dorsal, se ridică bazinul, kinetoterapeutul exercită o presiune în jos pe spinele
antero-superioare;

• din decubit lateral, sprijin pe antebraţ, circumducţii ale membrelor inferioare alternativ, cu
inspir şi expir (1s. x 10 repetări);

• decubit ventral, extensia coapsei cu şoldul suferind ducând călcâiul la şezută, revenire la poziţia
iniţială (1s. x 5 repetări).

Partea fundamentală

Subiectul realizează programul la covorul rulant, pe mişcarea de flexie-extensie, 20 minute, cu o pauza

de 1 minut pentru a efectua exerciţii de respiraţie (fig. 11, 12).

Partea de încheiere. În această parte a programului subiectul realizează:

• pentru rotatorii externi, din decubit dorsal adducţia coapsei menţinem cu mâna lateralul
genunchiului timp de 30 secunde x 3 s. pentru fiecare membru;

• pentru flexorii coapsei, decubit ventral, cu sprijin pe coate, se execută flexia genunchiului,
menţinând timp de 30 secunde x 3 s.;

• din ortostatism, exerciţii de respiraţie.