LATERALITATEA

O strânsă legătură cu schema corporală o are lateralitatea, avându-se în

vedere că în schema corporală localizarea dreapta-stânga este legată de
dominanta laterală, care poate fi normală sau anormală.
În lateralitatea normală, există o predominanţă funcţională a unei părţi a
corpului uman asupra alteia, datorată faptului că principalele comenzi
cerebrale sunt în emisferul opus. Astfel, dreptacii au localizarea principalelor
comenzi cerebrale în emisferul stâng, iar stângacii în emisferul drept.
Termenii consacraţi pentru dominanta laterală dreapta sunt
dexteralitate, iar pentru cea stângă senestralitate.
Dominanţa laterală este totuşi relativă, neputându-se vorbi de dreptaci
sau de stângaci totali. Apar frecvent cazuri de lateralitate slab conturată,
situaţie în care sunt persoanele ambidextre. Există şi lateralitate neomogenă,
unde predominanta cerebrală este diferită pentru anumite elemente, cum ar fi:
dreptaci la mână şi la ochi, dar stângaci la picior.
Uneori, se întâlneşte şi lateralitate contrariată, atunci când se schimbă
(de obicei parţial) lateralitatea prin educaţie (de exemplu: subiect stângaci
obligat să scrie cu mâna dreaptă).
Legat de dominanta laterală bine structurată, există părerea că pe lângă
aceasta este şi o preferinţă. Spre exemplu, preferinţa individului de a utiliza
pentru sarcini mai dificile, care necesită mai multă concentrare şi precizie, cu
predilecţie un anumit membru (mâna dreaptă sau stângă), un anumit ochi sau
ureche etc.
Unii specialişti, care au cercetat această problemă sub multiple aspecte,
au dat explicaţii fiziologice în dominanta laterală, încercând să demonstreze
calitatea mai bună a circulaţiei sanguine în emisferul stâng (la dreptaci), alţii
susţin că dominanta laterală dreaptă ar fi datorată valorizării socio-
educaţionale cu predominanţă a părţii drepte a corpului. Din alte cercetări
reiese că, din punct de vedere anatomic, nu există nici un fel de diferenţă între
cei cu dominantă laterală dreaptă sau stângă.
În urma acestor constatări, s-a ajuns la concluzia că este greu de stabilit
care este ponderea factorilor anatomici, fiziologici sau socio-educaţionali în
stabilirea lateralităţii. Ceea ce este constatat cu precizie, cu ocazia
cercetărilor, este că la dreptaci funcţiile limbajului sunt predominant
localizate în emisfera stângă şi funcţiile schemei corporale în emisfera
dreaptă.
În general, nu se recomandă contrarierea lateralităţii, deoarece acest
lucru poate avea consecinţe psihice asupra persoanei, precum şi consecinţe ce
diminuează performanţele.
 Tulburări de lateralitate (dislateralitatea)
Tulburările de lateralitate au o deosebită importanţă în domeniul
educaţiei, al şcolarităţii şi medicinei.
Dacă până la 4 ani lateralitatea abia se manifestă, ambidextria este o
manifestare normală în activitatea motorie a copilului, după această vârstă
lateralitatea începe să se contureze vizibil în activitatea obişnuită.
De obicei, lateralitatea dreaptă este considerată normală, deşi şi
lateralitatea stângă (senestralitatea) este şi ea la fel de normală.
Lateralitatea se produce treptat, prin utilizarea tot mai frecventă a
mâinilor şi organelor dintr-o anumită parte a corpului (dominant dreapta sau
dominant stânga). Ea este o dispoziţie constituţională legală de preponderenţa
emisferului drept (în senestralitate) sau a emisferului stâng (în dextralitate).
S-a demonstrat, experimental, că dominanta manuală (dreapta sau stânga) este
însoţită în cele mai multe cazuri de aceeaşi dominantă vizuală, auditivă sau
tactilă.
Prin contrarierea stângăciei se poate ajunge la consecinţe grave, de
natură fizică, psihomotrică, intelectuală, afectivă şi nevrotică, astfel:
- consecinţe de natură fizică: enurezis, onicofagie, strabism, hemianopsie
(pierderea vederii pentru jumătate din câmpul vizual, de obicei dreapta-stânga
şi mai rar sus sau jos);
- consecinţe de natură psihomotorie: instabilitate motrică, hiperexcitabilitate
la nivel manual, sinchinezii ale întregului corp sau ale gâtului, lipsa de
dibăcie, ticuri, crampe, imprecizie în mişcări;
- consecinţe intelectuale: bradikinezie (lentoare generală), dislexie (perturbări
în achiziţiile normale ale mecanismelor citirii), disortografie, retard grafic,
scrisul în oglindă (de la dreapta spre stânga), tulburări de elocuţiune (fel de
exprimare a ideilor) oglindite prin exprimare lentă, greoaie, bâlbâială etc.;
- consecinţe afective: atitudine negativă faţă de şcoală, emotivitate, timiditate,
sentiment de inferioritate, culpabilitate, susceptibilitate (dispoziţie de a se lăsa
uşor influenţat), opoziţie, agresivitate, dezechilibru afectiv;
- consecinţe nevrotice: nelinişte, anxietate, obosesc rapid, sunt negativisti şi
irascibili.
Dificultăţile de lateralitate pot fi datorate aceloraşi cauze pe care le au
şi cele de schemă corporală, în general aceste cauze putând fi astfel
clasificate:
- cauze ereditare;
- cauze determinate de lipsa de educaţie şi stimulare;
- cauze datorate unor leziuni corticale;
- cauze afective (determinate de emoţii puternice);
- cauze determinate de boli psihice grave;
- cauze determinate de intoxicaţii (voluntare sau involuntare)

1
 Evaluarea lateralităţii
Pentru depistarea lateralităţii, pot fi folosite nenumărate probe care stau
la îndemână, în condiţii obişnuite, fără vreo dotare sau amenajare. Astfel,
copiii pot fi observaţi cu ce mână scriu sau desenează, cu ce mână aruncă
piatra sau mingea, cu ce picior dau în minge, cu ce ochi
privesc printr-un caleidoscop, cu ce ureche ascultă o sursă sonoră slabă etc.
Există şi probe consacrate, standardizate de care este bine să ne folosim
în activitatea noastră.
Pentru o evaluare, realizată înainte şi după programul de educaţie
psihomotorie cu mai multă precizie, recomandăm Proba de lateraiitate Harris,
pe care o prezentăm în continuare:
Obiectiv şi scop: Testul Harris vizează dominanta laterală pe coordonatele:
O - ochi;
M - mână;
P - picior.
Datele obţinute în urma aplicării testului contribuie la stabilirea tipului
de lateralitate şi pe baza lor se pot elabora programe corective
corespunzătoare:
I. Dominanţa mâinilor
- De mimat (sau de realizat) următoarele acţiuni:
a. aruncarea unei mingi;
b. întoarcerea deşteptătorului;
c. răsucirea unei chei;
d. perierea dinţilor;
e. pieptănatul părului;
f. întoarcerea butonului de închidere a uşii;
g. ştergerea nasului;
h. tăiatul cu foarfecele;
i. tăiatul cu cuţitul;
j. scrisul.
Sfaturi: (în cazul în care acţiunile nu se pot realiza cu adevărat şi sunt
mimate): subiectul poate sta în picioare, fără obiecte în mână şi i se spune:
"Fă gestul (acţiunile indicate mai sus) ca să ne distrăm, fă ce îţi spun".
Se notează: Ce mână a folosit subiectul: D - dreapta;
S - stânga;
2 - ambele mâini.
II. Dominanta ochilor
- cartonul găurit;
- telescopul;
- puşca jucărie.
Material: - Carton 25 cm x 15 cm, găurit în centru cu un orificiu de 0,5 cm în
diametru (i se spune subiectului:
"Ia cartonul şi priveşte, prin orificiu").

2
Demonstraţie: Cartonul este ţinut cu braţul întins şi apropiat progresiv de
obraz, spunându-se! "Fă şi tu la fel!"
- Telescop (un tub lung de carton)
Se spune subiectului: "Ştii la ce serveşte un telescop ?", "Ca să privim
departe"
Demonstraţie: "Uite, priveşte acolo.......(de precizat un obiect aşezat
la distanţă).
- Puşca jucărie
Se spune subiectului: "Vânătorul ţinteşte, uitându-se cu un ochi. Fă şi tu ca
vânătorul, ţinteşte!" i se arată o ţintă pe care subiectul o ţinteşte.
Notare: după fiecare probă, se notează ochiul folosit:(D = dreapta, S = stânga
, 2 = ambii ochi).
III. Dominanţa piciorului
- Şotron
- Aruncarea mingiei
Sfaturi: Şotronul: dăm subiectul un obiect plat de dimensiuni mici (de ex.: o
cutie de chibrituri, o bucăţică de lemn etc.) şi i se spune: "Ştii să joci şotron?
Se joacă sărind într-un picior şi împingând obiectul. Tu cum faci?", apoi: "Ştii
să loveşti mingea cu piciorul?" (i se dă o minge de plastic sau de cauciuc).
Mingea se aşază la un metru în faţa subiectului.
- "Tu trebuie să loveşti mingea, ca la fotbal. Hai!".
Notare: după fiecare probă, trebuie notat piciorul folosit (D - dreptul, S -
stângul, 2 - pentru ambele picioare).
Formula de lateralitate
• Dominanta mâinilor - notarea se face cu o literă mare sau mică D: când cele
10 probe sunt efectuate cu mâna dreaptă;
d: când probele g,, h., i. sunt efectuate cu mâna dreaptă;
S: când 10 probe (de Ia a la j ) sunt efectuate cu mâna stângă;
s: când probele g, h, i sunt efectuate cu mâna stângă;
M: toate celelalte cazuri.
• Dominanta ochilor - notarea se face ca la formula de lateralitate: D: dacă
răspunsul este cu ochiul drept la 3 probe; d: dacă două răspunsuri din trei sunt
cu ochiul drept; S: dacă răspunsul este cu ochiul stâng;
s: dacă două răspunsuri din trei sunt cu ochiul stâng; M: cazurile rare, când
subiectul priveşte cu ambii ochi.
• Dominanta piciorului.
D: dacă răspunsurile sunt cu piciorul drept;
S : dacă răspunsurile sunt cu piciorul stâng;
M: dacă un răspuns este cu piciorul drept, altul cu piciorul stâng.
Se obţin, astfel:
Pentru dreptaci: D.D.D.
Pentru lateralitate încrucişată: D.S.D.
Pentru lateralitate râu afirmată: d.d.D. sau s.s.D.

3
Pentru stângaci: S.S.S.
4.3. Exerciţii care au ca obiectiv educarea (consolidarea lateralităţii)
Se pot imagina multe şi diverse exerciţii, dar ne vom limita la prezentarea
câtorva (preluate din diverse lucrări.), care au fost experimentate sau
prelucrate şi îmbunătăţite după alţi autori, astfel: jocuri pentru membrele
inferioare:
a) Sărit într-un picior (Se cere subiectului să urmeze un traseu, sărind pe un
picior pe care îl alege spontan. La întoarcere, reia traseul sărind pe celălalt
picior).
b) Echilibru pe un picior (I se cere subiectului să avanseze cu un săculeţ sau o
plăcuţă, pe un picior, pe care îl alege spontan, fără ca acestea să cadă). Se
schimbă apoi, piciorul, realizându-se acelaşi traseu, în completare la acest
exerciţiu, i se cere subiectului să ţină în echilibru săculeţul (sau plăcuţa pe un
picior ridicat, apoi pe celălalt picior).
c) Şotron : - sărituri pe un picior la ducere şi pe celălalt la întoarcere;
- alternarea săriturii pe un picior şi pe două picioare;
- alternarea săriturii: două pe piciorul drept şi două pe piciorul stâng;
- cercuri plasate la dreapta şi la stânga unei linii, subiectul sare pe piciorul
stâng, când cercul este la stânga şi pe piciorul drept, când cercul este la
dreapta); Jocuri între doi sau mai mulţi subiecți
- Un subiect urmează traseul, sărind pe un picior şi schimbând piciorul la
fiecare rând, fără a atinge liniile. Dacă reuşeşte, trasează o cruce într-unul din
spaţii, la alegere, acolo este "casa" lui şi va putea să se odihnească. Celălalt
subiect face la fel. Nu se poate sări în interiorul "casei" celuilalt.
Jocuri pentru membrele superioare
a) Reproducerea unui ritm simplu pe o tamburină (mâna la alegere). Se
încercă, apoi, cu cealaltă mână.
b) Joc cântat - copiii bat din palme (odată cu palma-dreaptă de sus şi stânga
de jos, apoi se inversează la fiecare bătaie). Ex.: "Dacă vesel se trăieşte, fă
aşa!"
c) Lasoul cow-boyului - Se foloseşte o panglică. I se cere subiectului să facă
cercuri sau serpentine cu mâna, la alegere. Apoi, schimbă mâna. Jocul se
poate modifica: - cercuri pe verticală, apoi pe orizontală.
d) Joc de echilibru: - Cu o mână la spate, cealaltă întinsă în faţă, la orizontală
ţinând o lingură cu o bilă sau o minge mică. I se cere să parcurgă un traseu,
fără să-i cadă bila sau mingea. Se încearcă şi cu mâna cealaltă.
e) Sifonatul hârtiei - Având hârtie în fiecare mână, i se cere subiectului
(lucrând simultan cu ambele mâini) să facă un cocoloş.
Constatare: mâna dominantă reuşeşte mai frumos.
(Se face acelaşi lucru şi cu plastilina)
f) Jocuri cu mingea - Driblat cu mingea, cu o mână până la un punct de reper,
pe care îl înconjură, apoi continuă cu cealaltă mână.

4
- O minge mică într-o mână, cealaltă ţinută întinsă în faţă. Se aruncă mingea
în sus, pe deasupra braţului întins şi apoi se prinde pe partea cealaltă, după ce
mingea descrie un arc de cerc prin aer. Apoi, se schimbă braţele.
Jocuri pentru ochi:
a) Ochit cu pistolul, cu închiderea unui ochi.
b) Privit printr-un orificiu (făcut într-un carton).
c) Privit printr-o lunetă.
d) Privit prin aparatul de fotografiat.
Organizarea în funcţie de lateralitate: Acum subiectul ştie care este partea
dominantă. Lucrează simultan, cu ambele mâini, conştientizând că partea non-
dominantă ajută partea dominantă.
Activităţi:
- Turnatul apei într-un pahar. Mâna dominantă toarnă, cealaltă susţine
paharul.
- Distribuirea cărţilor de joc: dominanta distribuie, cealaltă ţine cărţile.
- Tăiat cu cuţitul în plastilină - dominanta ţine cuţitul, cealaltă ţine plastilina.
- Decupaj : dominanta ţine foarfecă, cealaltă ţine hârtia.
- înşirarea perlelor: dominanta introduce perlele, cealaltă susţine sârma
(sfoara).
- Trasarea liniilor cu ajutorul riglei: dominanta trasează linia, cealaltă susţine
rigla.

Jocuri de recunoaştere dreapta - stânga

Sunt activităţi de orientare spaţială, putându-se folosi şi în cadrul programului
de orientare spaţială.
Program de educaţie: - Orientare simplă cu puncte de reper:
- Subiectul are o banderolă la mâna dreaptă (reperul). Cu acest punct de reper
se fac exerciţii simple:
- să facă un pas la dreapta, unul la stânga;
- pe o linie trasată, se cere subiectului să meargă pe partea dreaptă a liniei,
apoi pe partea stângă;
- să sară o dată pe dreapta, o dată pe stânga, două sărituri pe dreapta, două pe
stânga;
- exerciţii simple de gimnastică:
- ridică genunchiul drept;
- ridică mâna dreaptă;
- pune mâna dreaptă pe umărul drept.
- Orientare simplă fără punct de reper şi cu schimbarea punctelor de reper:
- repetarea exerciţiilor anterioare fără banderolă pe braţ;
- repetarea exerciţiilor, copiii fiind plasaţi altfel (cu faţa la fereastră, apoi cu
spatele Ia fereastră);
- Încrucişarea datelor - sarcini:
- pune mâna dreaptă pe urechea stângă;

5
- pune călcâiul stâng pe genunchiul drept;
- pune mâna stângă pe glezna dreaptă etc.
- Transpunerea pe altul:
a) Cu puncte de reper (banderola pe mâna dreaptă).
Exerciţii faţă în faţă:
- atinge cu mâna dreaptă umărul drept al celuilalt;
- atinge cu mâna dreaptă umărul stâng al celuilalt;
- atinge cu mâna stângă umărul drept al celuilalt;
- atinge cu mâna dreaptă urechea stângă a celuilalt etc.
b) Fără puncte de reper: - Repetarea exerciţiilor fără banderolă la mână.
Un alt program pentru educarea lateralităţii este Complexul terapeutic
elaborat de A. De Meur pe care îl preluăm după:
Acest program cuprinde:
a) Jocuri pentru membrele inferioare:
- deplasarea subiectului, având un săculeţ cu nisip pe unul dintre picioare;
- săritura într-un picior, cu alternarea picioarelor în nişte cercuri aşezate pe
două rânduri.
Start
a) Jocuri pentru membrele superioare:
- executarea unor acţiuni diverse cu mâna dominantă (a bate toba, a arunca
zarurile, a cânta la xilofon,
a distribui cărţih de joc, a încheia şi a descheia nasturi, a decupa, folosim
foarfecele);
- exerciţii pentru imitarea unor gesturi executate cu mâm dominantă din
poziţia unul lângă altul şi
faţă în faţă.
Alte exerciţii pentru dezvoltarea dominanţei laterale:
- rularea colţului unui şerveţel;
- introducerea unor mărgele într-o sticlă;
- executarea cu mâna dominantă a unor acţiuni cu grad de dificultate din ce în
ce mai mare:
- mers în cadenţă cu balansarea braţelor;
-jocuri cu ridicarea mâinii;
- căţărarea pe palier cu mâna dreaptă (folosită pentri ridicare);
- aruncarea şi prinderea unui obiect;
- aruncarea la ţintă;
Pentru exersarea dominantei laterale, se recomandă şi alte exerciţii, prezentate
în "Programul de recuperare complexă a subiectului handicapat mintal":
Exersarea dominanţei laterale
- Să arunce o minge cu o mână, apoi cu cealaltă;
- Să coloreze în cadrul unui contur dat (un cerc, un pătrat);
- Să prindă diferite obiecte (cu o mână, apoi cu cealaltă);

6
- Să strângă în mână (cu ambele mâini, alternativ) o minge de cauciuc, o
bucată de plastilină;
- Să lovească o minge cu picioarele (alternativ);
- Să sară într-un picior (alternativ) pe o anumită distanţă;
- Să privească printr-un orificiu (un tub de material plastic, un sul de hârtie,
orificiul unei chei);
- Să bage aţă în ac (un ac mare);
- Implicarea subiectului în exerciţii, ca: să arunce mingea la dreapta, să facă
trei paşi lateral la stânga, să prindă mingea cu mâna stângă, să ridice mâna
dreaptă, să pună piciorul stâng în faţă etc.
În timpul unor asemenea exerciţii, observăm cu ce mână prinde mingea,
cu ce picior loveşte mingea, cu ce ochi priveşte printr-un orificiu (acţiunile
spontane); treptat, se va realiza dominanta unei mâini, a unui picior, a unui
ochi asupra celuilalt.