Sunteți pe pagina 1din 15

Vladimir Șerban

Anul III EFS


Deficiențele de auz
 Deficientele de auz fac obiectul de studiu
al surdopsihopedagogiei și studiază particularitățile
dezvoltării psihofizice ale persoanelor cu disfuncții
auditive.
 Surdopsihopedagogia are un caracter interdisciplinar și
este constituită din două componente:
 surdopedagogia, componenta a pedagogiei speciale și care se
referă la aspectele instructive ale persoanelor cu deficiențe de
auz;
 surdopsihologia, care face parte din pedagogia specială și care
studiază particularitățile și legitățile specifice ale dezvoltării
psihice persoanelor cu deficiente de auz.
Deficiențele de auz
 Analizatorul auditiv are un rol deosebit in dezvoltarea
psihica individului datorită rolului său în facilitarea
comunicării verbale și în acumularea cunoștințelor.
 Deficienta auditiva determina modificări în activitatea
individuală și constă in perturbarea relației individului
cu mediul înconjurător.
 Deficiența auditivă:
 Când deficienta auditiva congenitală sau apare la vârste
mici, provoacă dificultatea în însușirea limbajului, iar in
unele cazuri grave lipsa limbajului – surdo-mut.
 Când deficienta apare după achiziționarea structurilor
determină o involuție a activității psihice daca nu se aplica
programe educative speciale.
Clasificarea deficientelor de auz
 Deficiente de transmisie sau surditatea de conducere, se
instalează in urma dificultăților apărute in calea undelor
datorate unor malformații ale urechii externe sau medii,
defecțiuni ale timpanului, obturarea sau blocarea canalului
auditiv extern, sau prin apariția unor afecțiuni la nivelul
urechii mijlocii;
 Deficientele percepție, sunt provocate de leziuni ale urechii
interne, nervului auditiv sau centrilor nervoși de la nivelul
scoarței cerebrale, urmate de pierderea totală sau parțială a
funcției organului receptor din urechea internă a nervului
auditiv;
 Deficiente mixte – sunt cele care se referă atât la elementele
deficientelor de transmisie, cat si la cele ale deficientelor de
percepție, consecutive unor afecțiuni de tipul otosclerozei,
sechele operatorii, traumatisme etc.
Clasificarea deficientelor de auz
După gradul deficitului auditiv, pot fi identificate
următoarele tipuri (clasificare realizata după Biroul
International de Audio-fonologie–BIAF):
hipoacuzie ușoară – deficit de auz lejer – o pierdere de
auz de 20-40 dB;
hipoacuzie medie – deficit de auz mediu – o pierdere de
auz de 40-70 dB;
hipoacuzie severa – deficit de auz sever – o pierdere de
auz de 70-90 dB;
anacuzie/cofoza – deficit de auz profund, surditate –
pierdere de auz de peste 90 dB.
Particularități psihomotrice
Din punct de vedere al dezvoltării psihofizice si
pedagogice se disting următoarele trăsături ale
deficienților de auz:
dezvoltarea fizică generală este normală, in condițiile unei
alimentații si îngrijiri corespunzătoare;
dezvoltarea componentelor motrice, mers, alergare, scris,
etc., prezintă ușoare întârzieri din cauza absenței vorbirii și
stimulului emoțional afectiv;
orientarea pe bază de auz este diminuată sau chiar
inexistentă, iar simțul echilibrului poate fi tulburat ca urmare a
afecțiunilor de la nivelul urechii interne;
gesturile, mimica se însușesc in mod spontan in comunicarea
deficientului de auz, constituindu-se treptat intr-un limbaj
caracteristic acestor persoane;
Particularități psihomotrice
 însușirea limbajului verbal se face organizat, prin activitățile
de demutizare, cu sprijinul specialistului logoped si familiei;
 dezvoltarea psihică prezintă o anumita specificitate
determinată de gradul exersării proceselor cognitive si de
particularitățile limbajului mimico-gesticular, generând
confuzii in înțelegerea mesajului;
 primul sistem de semnalizare (senzorio-perceptiv) este
influențat de limbajul mimico-gesticular si al reprezentărilor
generalizate pe baza achizițiilor senzoriale si vizual-motrice,
instrumente cu care deficientul de auz operează pana la
vârste inaintate;
 gândirea surzilor nedemutizati operează in special cu
simboluri iconice – imagini generalizate sau reprezentări,
comparativ cu surzii demutizati la varste mici si a caror
gandire foloseste simboluri verbale saturate de elemente
vizuale
Forme de comunicare
Formele de comunicare utilizate în procesul educațional al
copiilor cu deficiente de auz sunt:
comunicarea verbala care poate fi orala si scrisa; aceasta
prezintă următoarele caracteristici:
 are la baza un vocabular dirijat de anumite reguli gramaticale;
 labiolectura care este un suport important in înțelegere;
comunicare mimico-gestuala – este cea mai la îndemnă
forma de comunicare foarte des folosita si intr-o maniera
aparte, stereotipica si de auzitori;
 comunicare cu ajutorul dactilemelor – are la bază un sistem
de semne manuale care înlocuiesc literele din limbajul verbal si
respecta anumite reguli gramaticale in ceea ce privește topica
formulării mesajului;
Forme de comunicare

 comunicarea bilingva presupune combinarea intre:


 comunicarea verbala si comunicarea mimico-gestuala;

 comunicarea verbala si comunicarea cu dactileme;

 comunicare totala care se refera la utilizarea tuturor tipurilor


de comunicare in ideea completării reciproce si de a ajuta la
înțelegerea corectă a mesajului.
Obiectivele activităților motrice
Obiectivele activităților motrice adaptate pentru persoanele cu
deficienta de auz
dezvoltarea musculaturii cutiei toracice si a elasticității
acesteia;
educarea actului respirator si mărirea capacitații vitale;
educarea capacitații de coordonare a simțului echilibrului si
ritmului;
Contribuție la procesul de demutizare;
 dezvoltarea acuității, preciziei simțurilor, a capacitații de
percepere a spațiului si timpului;
educarea atenției, voinței, capacitații de decizie, imaginației si
deprinderii de a acționa in grupul integrator;
dezvoltarea încrederii in posibilitățile individuale, a dorinței de
integrare sociala si participare la acțiunile grupului.
Activități fizice recomandate
Activități fizice adaptate recomandate persoanelor cu deficienta
de auz:
Activități pentru dezvoltarea musculaturii fonatoare si toracice,
care este limitată datorita incapacității realizării vorbirii. Aceste
exerciții se vor adresa mușchilor respiratori (intercostali,
pectorali, diafragma, abdominali).
fitness-ul, programe pentru dezvoltarea forței, prin lucrul cu
încărcături, cu accent pe dezvoltarea trenului superior.
Planificarea, dozarea se va face in funcție de particularitățile de
vârsta, sex, nivel de pregătire.
Exercițiile pentru dezvoltarea echilibrului, sunt indicate încă
din primii ani, începând cu suprafețe stabile – linii trasate pe sol,
iar apoi mobile, instabile – bănci de gimnastica, bănci
răsturnate cu partea îngusta, barne joase, medii si mari, mingi
mari, placi suspendate, banca oscilanta fixata la scara fixa etc.
Activități fizice recomandate
 Gimnastica ritmică are un mare impact asupra subiecților cu
deficienta de auz, datorită faptului că asigură contactul
copilului cu diferite obiecte, care în final duc la dezvoltarea
psihomotricității (furnizează informații plurisenzoriale: vizuale,
kinestezice etc)
 Jocurile de escaladă pot fi organizate in sala de educație fizică
si dezvolta simțul responsabilității, al cooperării între grupuri
sau în interiorul grupului. Se va pune accent pe masurile de
prevenire a accidentarilor (se va stabili cine este cățărător si
cine este cel care asigura, se vor invita căderile, se va asigura
materialul de protecție – saltele, caști etc).
 Jocuri sportive
 Parcursuri si ștafete aplicative etc.
Indicații metodice
Gasirea modalitatilor de optimizare a comunicarii prin:
minimalizarea zgomotului de fond si maximizarea auzului rezidual al
subiecților, in timpul predării (evitarea fondului muzical in timpul
explicațiilor);
 mentinerea distantei optime fata de subiecti;
iluminarea corespunzatoarea salilor pentru a favoriza labiolectura;
plasamentul optim al celui ce vorbește pentru a fi văzut de toți
participantii;
 mentinerea pozitiei statice in explicatii, deplasarile perturba atentia
copiilor;
reluarea explicatiei daca este nevoie deoarece copiii hipoacuzici sau
surzi prezinta fluctuații ale pierderii de auz;
cand se lucreaza in aer liber si nu numai, profesorul se va plasa
langa elevi, ii va atentiona prin gesturi familiare, iar demonstratiile vor
fi ample si se vor utiliza semnale luminoase, gesturi usor de
recunoscut;
pentru imbunatatirea comunicarii profesorul poate distribui copii
scrise ale jocurilor ce urmeaza a fi predate;
Indicații metodice
 se va lucra cu efective reduse;
 activitățile selectate vor fi direcționate spre formarea deprinderilor
sociale, mai ales in ceea ce privește educația integrata;
 folosirea reglatorilor metodici (planșe, desene pe sol pentru dirijarea
traseului);
 promovarea interacțiunii in cadrul grupului, cei hipoacuzici vor fi
incluși in grupuri de copii fără deficiente;
 la vârsta preșcolara si școlara mica se va pune accent pe activitățile
ritmice cu instrumente de percuție (tamburine, tobe, castaniete etc);
 menținerea contactului vizual, comenzile se vor da pe un ton cald;
 profesorul trebuie sa cunoască încă de la început gradul deficientei
de auz al copiilor cu care lucrează si sa posede cunoștințe de
predare a activităților fizice adecvate tipului de deficienta;
 se va tine cont de particularitățile comportamentale ale deficienților
de auz, care pot fi dezinteresați, obraznici etc.
Indicații metodice

Activitățile sportive organizate cu deficienții de auz sunt cele


de tipul:

Jocurilor Mondiale ale Surzilor (Deaflympics), desfasurate la


fiecare 4 ani, cu ediții de vara si iarnă, la probele: badminton,
baschet, ciclism, lupte, tir, fotbal, înot, handbal, tenis de masa,
tenis de câmp, atletism, volei, polo pe apa; schi alpin si nordic,
hochei pe gheata, patinaj viteza.
Special Olympics;
Competiții naționale, internaționale și locale organizate de
comunitatea deficienților auditivi.

Evaluare